Lovitura de stat 22 decembeie 1989 si „contra-revolutie” VIDEO !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vezi la dreapta pe video „da click”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Le Figaro: Parodia de proces a Ceauşeştilor, moştenirea unei ţări zgârcite cu amintirile – Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”

Nicolae Ceausescu

În urmă cu 20 de ani epoca Ceauşescu se încheia cu împuşcarea cuplului dictatorial în urma unei „parodii” de proces. Aceasta este moştenirea unei Românii postcomuniste zgârcită cu amintirile, scrie „Le Figaro”, în ediţia de astăzi

„Chiar dacă nu o mărturiseşte, Dan Voinea, ştie că pe 25 decembrie 1989, a devenit o marionetă a istoriei. Avea atunci 39 de ani şi era judecător de instrucţie. În ziua aceea de Crăciun, generalul Stănculescu, ministrul Apărării în abia formatul Front al Salvării Naţionale, care a preluat puterea după înlăturarea comuniştilor, i-a telefonat pentru a-i cere să participe la judecarea dosarului cuplului dictatorial, aflat în arest la Târgovişte”, scrie trimisul special al publicaţiei franceze, Arielle Thedrel.

„Dacă Ceauşecu nu era împuşcat în ’89, acum era sigur senator”

„Eu mă aşteptasem la un proces în adevăratul sens al cuvântului, însă oameni sus puşi doreau capul Ceauşeştilor. Nimeni nu mi-a spus că vor fi împuşcaţi imediat după”, declară Dan Voinea.

În total, procesul în care s-a decis executarea cuplului dictatorial a durat o oră. „Ceauşeştii au refuzat să facă apel. Au fost conduşi în curtea cazematei. Trei soldaţi au executat pe loc sentinţa”, îşi aminteşte Voinea.

Fostul procuror militar declară că moartea tiranilor nu a servit la nimic. Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”. Adaptaţi la noile vremuri, foştii comunişti deţin şi astăzi puterea economică şi politică în România. „Dacă nu ar fi fost împuşcat în 1989, Ceauşescu ar fi fost astăzi senator”, adaugă cu ironie Voinea.

Dosare dispărute

Muzicologul Ladislau-Antoniu Csendes, care conduce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), afirmă că acest organism deţine, în prezent, aproximativ 90% din arhiva vechii Securităţi. Ţine însă să precizeze că acestă estimare este, de departe, una optimistă.

CNSAS a fost creat în 1999, însă a devenit funcţional, cu adevărat abia după preluarea puterii, în urma alegerilor din 2004 de către preşedintele Traian Băsescu.

Securitatea era un stat în stat. Pentru ea lucrau milioane de informatori, stabilise reguli absurde menite să convingă populaţia că fiecare mişcare era controlată şi supravegheată de ea. Puţinii disidenţi erau condamnaţi fie la exil, fie la domiciuliu forţat.

Istoricul Marius Oprea este absolut convins ca multe dintre dosare vechii Securităţi au dispărut. Istoricul refuză să creadă că o „maşinărie birocratică tentaculară, precum Securitatea, chiar mai paranoică decât sora ei est-germană, Stasi”, a lucrat mai puţin bine decât aceasta.

„Arhivele Stasi reprezentau 160 de kilometri liniari şi ştim că la momentul căderii zidului Berlinului, agenţii săi au distrus 20 de kilometri în două luni. Vă puteţi imagina ce s-a putut face aici în 10 ani”, a declarat Oprea, care conduce Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Mungiu a realizat „Amintiri din Epoca de Aur” deoarece „comunismul a ajuns o abstracţie în România”

Într-o ţară fără tradiţii democratice, Cristian Mungiu s-a înhămat la realizarea unui film, „Amintiri din Epoca de Aur”, deoarece „în România, comunismul a ajuns o ajuns o abstracţie”. „Nimeni nu se simte responsabil de ce s-a întâmplat în trecut: Toată lumea preferă să creadă că singurul vinovat este Ceauşescu, air el este oricum mort”, a justificat Mungiu realizarea lung-metrajului „Amintiri din Epoca de Aur”.

Iliescu, un ideolog marxist fără remuşcări

La 79 de ani, Ion Iliescu, fost şef de stat, vorbeşte ca un adevărat ideolog marxist fără remuşcări. În iunie 1990, Iliescu făcea apel la minerii din Valea Jiului pentru a-i „calma” pe studenţii care protestau în Piaţa Universităţii din Capitală. Aceste „mineriade” s-au încheiat cu 60 de morţi şi sute de răniţi. Un proces menit să determine rolul jucat de Iliescu în cadrul acestor evenimente, nu a făcut altceva decât să-l „albească” pe fostul şef de stat, continuă „Le Figaro”.

De asemenea şi fostul responsabil cu afacerile externe ale Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, a fost îngropat cu toate onorurile în momentul în care a decedat la 80 de ani într-un spital bucureştean. Pleşită a făcut obiectul mai multor anchete judiciare pentru atentatul din 1981 care a vizat sediului din Berlin al postului de radio Europa Liberă.

Băsescu, a ocupat în comunism un post la care doar oamenii „siguri” aveau acces

Cotidianul francez scrie că postul ocupat de actualul şef de stat, Traian Băsescu, în timpul regimului comunist, de şef al Agenţiei româneşti pentru navigatie la Anvers, era un post la care aveau acces doar oamenii considerati «siguri» de regim.

O comisie condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu i-a cerut preşedintelui Băsescu revizuirea în scădere a pensiilor ofiţerilor poliţiei politice din perioada comunistă. Cerea comisiei a rămas fără răspuns, ca şi cum şi pentru preşedintele Băsecu este mai bine că regimul comunist să rămână o „abstracţie” pentru români, încheie jurnalistul francez.
Le Figaro

Traian Băsescu: În sfârşit, Îmi văd visul cu ochii – cel mai puternic guvern PD-L+PSD=FSN – VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
22 decembrie 2008

În sfârşit, îmi văd visul cu ochii, adică un guvern transparent susţinut în Parlament, un guvern asumat de o majoritate parlamentara ceea ce corespunde percepteleor de bază ale democraţiei, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după ce miniştrii cabinetului Boc au depus jurământul. Actualul guvern este cel mai puternic pe care România l-a avut în perioada postdecembristă.

„Doresc să mulţumesc ambelor partide că au fost capabile să realizeze
compromisul în interes pulbic. Am convingerea că nu a fost un compromis uşor. A fost, totuşi, un compromis care nu compromite. A fost un comproimis făcut pentru a trece peste o etapă dificilă şi vreau să cred că acest guvern îşi va duce misiunea până în 2012 cu perioada de dificultate economică depăşită.

Preşedintele a ţinut să precizeze că România nu se află în criză financiară, sistemul bancar românesc neavând probleme.

Traian Băsescu: România are nevoie de o centură de siguranţă care înseamnă un împrumut extern – 09 Martie 2009 – Crin Antonescu guvernul care a incheiat acordul cu FMI, trebuie sa-si asume responsabilitatea – practic nu sunt bani de finantare pentru pensii si salarii

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, după o întâlnire cu delegaţiile FMI, CE şi BM, că aceste instituţii au anunţat că nu pot elibera tranşele de bani dacă până la jumătatea lui decembrie nu se rezolvă chestiuni precum adoptarea Legii pensiilor şi salarizării unice sau un buget cu deficit de 5,9%.

„Domniile lor ne-au făcut cunoscută poziţia pe care o au şi care e una foarte tranşantă: fie într-un timp foarte scurt, până spre jumătatea lunii decembrie se rezolvă câteva chestiuni pe care le-au convenit cu fostul Guvern şi anume un buget, un proiect de buget care să aibă deficit de 5,9 %, adoptarea Legii pensiilor, Legii responsabilităţii fiscale, Legii unice a salarizării în acest timp, fie revin în ianuarie după ce situaţia politică din România se presupune a se aşeza. Însă în aceste condiţii nici FMI – care acum ar putea elibera o tranşă – şi evident nici celelalte două instituţii nu vor da bani României”, a detaliat Antonescu concluziile întâlnirii.

Antonescu a declarat că a spus reprezentanţilor FMI că partidul său nu a încheiat acordul, că nici nu îl cunoaşte şi nici nu a împiedicat fostul guvern să îşi asume responsabilitatea acestuia.

Din punctul de vedere al lui Antonescu această misiunea ar trebui să constate că există un consens al clasei politice. Preşedintele PNL a anunţat că îşi doreşte încă o întâlnire cu reprezentanţii FMI în care liberalii să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce este de făcut pe viitor.

„E clar că punctele noastre de vedere diferă în mai multe privinţe, un exemplu este Legea pensiilor, dar şi unele aspecte din Legea salarizării. Nu noi suntem de vină că nu avem un guvern care să aibă calitatea de a veni cu un proiect de buget. Noi am construit încă de acum o lună o majoritate guvernamentală, care să poată veni cu un buget, care să poată discuta cu puteri depline cu FMI. Nu noi putem schimba situaţia că CCR a amânat luarea unei decizii în legătură cu mai multe pachete de legi. Am arătat căceea ce depinde de noi, suntem gata să facem cu condiţia de a nu renunţa la programul nostru care cuprinde o serie de reduceri de taxe”, a adăugat Crin Antonescu.

Traian Băsescu despre Guvernul PSD+PDL=FSN: „În sfârşit, îmi văd visul cu ochii”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Ludovic Orban: „Băsescu este un comunist şi un securist”
Emil Constantinescu il compara pe Traian Basescu cu Hugo Chavez.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Corneliu Vadim Tudor : Eba + Sida = Love Ce titlu minunat de film!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vadim către Băsescu: Când îmi dădeai telefon să-mi ceri voturile PRM, nu mai erai umilit?
„De ce te-oi fi simţit umilit, maestre, de o înţelegere procedurală din Parlament, care nici măcar nu te priveşte? Precizez: era vorba de Vadim Tudor. Dar când îmi dădeai telefon, în calitate de primar al Capitalei, să ceri voturile consilierilor PRM pentru pasajul Basarab, atunci nu mai erai umilit? (…) Când cei 250.000 de votanţi ai mei te-au făcut dintr-un marinar pensionar ditamai şef al statului, n-ai mai fost umilit?”, a declarat Vadim.
13 Septembrie 2008 03:56

Romania a devenit mai saraca decat Republica Moldova – Cabinetul Basescu -Boc a distrus tara – Guvernul plateste salariile si pensiile pe datorie!

România este în pragul falimentului. Pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, delegaţia Fondului Monetar Internaţional a fost de acord să finanţeze cheltuielile Guvernului. Acum trei luni, politicienii ne amăgeau că împrumutul va fi o „centură de siguranţă” pentru susţinerea leului şi pentru investiţii. Minciuna a ieşit la lumină: cele 1,75 miliarde de euro, tranşa a doua, vor finanţa plata pensiilor şi a salariilor. Aceşti bani nu sunt, însă, decât un soi de respiraţie artificială „gură la gură” făcută mortului. Pentru că nu ne ajung nici până la alegeri. Ministerul Finanţelor e nevoit să mai caute şi-n alte părţi, emiţând eurobonduri şi împrumutând de la bănci. Dacă FMI şi-a călcat pe inimă pentru a finanţa deficitul bugetar, asta înseamnă că situaţia este proastă din cale-afară. Recesiunea de 8,5% trădează, la rândul său, o economie în picaj. În aceste condiţii, Guvernul a predat manşa, iar Palatul Victoria se poate numi, pentru o bună bucată de vreme, filiala Bucureşti a FMI. Intrarea pe pilot automat e într-un fel confortabilă pentru un Executiv incapabil să găsească el însuşi soluţii. Pe de altă parte, dacă preţul reducerii cheltuielilor cu 0,8% din PIB va fi disponibilizarea a 150.000 de angajaţi din sectorul public, şlagărul toamnei pe malurile Dâmboviţei va fi „Veeeşnica Pomeniiire!”.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Urmează Marea Concediere. Banii FMI ajung doar o lună. Soluţia Guvernului: să ne împrumutăm în continuare
Cifrele FMI arată dezastrul financiar gestionat de cabinetul Boc, care va fi pus, potrivit unor surse, pentru a echilibra bugetul să reducă 10% din angajaţii de la stat, adică 150.000 de oameni. Potrivit aceloraşi surse cifra era scrisă negru pe alb în draftul raportului primit de Guvern săptămâna trecută. PSD s-a opus însă, insistând ca în document să fie prezentat doar procentul cu care trebuie reduse cheltuielile, respectiv 0,9% din PIB

Indiferent de cifra care va fi prezentată, situaţia României este mai mult decât îngrijorătoare. Fondul propune ca îngheţarea salariilor şi pensiilor să continue în 2010, dar, şi ca toţi angajaţii de la stat să îşi ia concediu fără plată timp de 2-3 săptămâni în perioada septembrie-noiembrie. Chiar şi cu banii de la Fondul Monetar Internaţional, România nu scapă de probleme. Astfel, potrivit unor calcule făcute de Gândul, cele 1,9 miliarde de euro care ar urma să intre în bugetul ministerului de Finanţe ar ajunge pentru salarii, pensii şi asigurări sociale mai puţin de o lună. De unde vor face guvernanţii rost de bani? O întrebare la care am încercat să obţinem un răspuns de la ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. În fugă, oficialul ne-a lăsat să înţelegem că planul de rezervă al Guvernului este să se împrumute şi mai mult. „Ministerul Finanţelor are la îndemână toate instrumentele să găsească cele mai bune soluţii de împrumut astfel încât costurile şi riscurile valutare să fie mai mici şi le vom spune după ce discutăm la momentul respectiv. Este şi asta o variantă“.

FMI plăteşte pensii şi salarii

Aşadar FMI plăteşte pensiile şi salariile în România. Problema este însă că banii nu ajung decât pentru o singură lună. În timp ce statul cheltuieşte, în medie, aproape un miliard de euro pe lună pe salariile bugetarilor pentru cei circa 1,4 milioane, şi încă 1,2 miliarde de euro pe asistenţă socială, tranşa de la FMI deturnată de la Banca Naţională la bugetul statului este de numai 1,9 miliarde de euro.

Guvernul a reuşit să convingă Fondul, după cum a declarat recent Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, ca a doua tranşă, de circa 1,9 miliarde de euro din împrumutul destinat BNR, de 13 miliarde de euro în total, să ajungă de fapt în vistieria statului şi nu a Băncii Naţionale.

De ce? În limbaj economic “pentru a finanţa deficitul bugetar”, adică pentru a onora obligaţiile statului în condiţiile în care cheltuieşte bani pe care nu îi are. Pe înţelesul tuturor, însă, măsura a fost explicată chiar de preşedintele Traian Băsescu, cel care a anunţat de altfel, în premieră, această măsură.

Întrebat dacă destinaţia „bugetul de stat” înseamnă bani pentru salarii, preşedintele a declarat că „Nu numai. Sunt şi salarii, pensii, sunt investiţii…”.

Motivul invocat de şeful statului a fost întărit şi de Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării, care a adăugat şi el cuvântul „investiţii” după „salarii” şi „pensii” într-o declaraţie privind destinaţia celor aproape două miliarde de euro după ce intră în vistieria Finanţelor. Blaga a explicat că actualul Guvern şi-a luat angajamentul de a plăti pensiile şi salariile, uitând însă că acest lucru nu este angajamentul, ci obligaţia statului.

Venirea crizei a prins economia României total nepregătită. Modelul de creştere economică bazată pe consum, încurajată de creşteri salariale peste aprecierea productivităţii şi de o creditare dublată an de an, totul pe fondul lipsei de investiţii în infrastructură, s-a dovedit aproape falimentar.

Dacă la acestea adăugăm un aparat de stat care cheltuieşte foarte mult, un nivel al economiei subterane ajuns la cote alarmante şi un leu care părea pradă uşoară pentru investitorii străini, România nu avea cum să scape uşor din cea mai mare criză economică mondială a ultimor zeci de ani.

Acordul cu FMI, gura de oxigen dozată greşit

În aceste condiţii, acordul financiar semnat în mai cu FMI, în valoare de aproape 13 miliarde de euro, luaţi la o dobândă de 3,5%, a fost gura de oxigen de care avea nevoie România. La acesta s-au adăugat alte aproape şapte miliarde de euro disponibile, tot ca împrumut, dintre care cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană.

Simplul anunţ că România a semnat acest acord a întărit leul şi apoi a stabilizat cursul în jurul valorii de 4,2 lei/euro şi a întărit încrederea, câtă mai era, a investitorilor străini în economia locală. Iniţial banii au fost luaţi atât pentru a putea plăti pensiile şi salariile dar în special, dacă nu integral, pentru investiţii, adică motorul de repornire a economiei. „Nu poţi lua împrumutul ca să-l dai pe papa”, declara la finele lunii aprilie, înainte de semnarea acordului cu Fondul, Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice. El a adăugat atunci că „nimic” din împrumutul de la UE nu se duce în salarii şi pensii. Cifrele oficiale însă, tot ale Finanţelor, infirmă, fără echivoc, aceste afirmaţii. După primele şase luni de mandat ale „Guvernului investiţiilor”, fondurile alocate repornirii economiei sunt de circa trei miliarde de euro, sub nivelul de anul trecut. Mai mult decât atât, dacă se exclud banii administraţiilor locale şi fondurile UE, investiţia propriu-zisă a statului în economie este de numai 880 de milioane de euro în prima jumătate a acestui an.

A luat 4,5 miliarde de euro în numai câteva zile

Prima tranşă din acordul de cinci miliarde de euro semnat de România şi Comisia Europeană, de un miliard şi jumătate de euro, intrată în seiful statului la finalul lunii trecute, a fost doar o picătură de apă într-un lac. Nici nu s-a simţit. Dovada este că după numai câteva zile statul s-a dus la FMI pentru a deturna banii care trebuiau să ajungă la BNR, 1,9 miliarde de euro pentru întărirea leului şi reluarea creditării.

Măsura de a apela la banii destinaţi unui leu mai puternic pentru a plăti pensiile şi salariile subliniează cu atât mai mult sărăcia statului, cu cât, în ultimele săptămâni, statul a mai beneficiat atât de miliardul de euro luat de la opt bănci din România, la o dobândă de circa 5% cât şi de prima tranşă, de 1,5 miliarde de euro, de la Comisia Europeană.

Adăugând şi cele două miliarde de la FMI reiese că statul a primit în total circa 4,5 miliarde de euro în numai câteva zile.

1,9 miliarde de euro sunt banii FMI care vor intra în conturile Ministerului de

The Observer: „It was impossible to have a revolution in Romania. So it had to be staged.” – „Era imposibil sa avem o Revolutie in Romania. Asa ca a trebuit sa fie inscenata”

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui „stranie poveste” sugerează că „revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că „cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că „momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. „Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

„A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. „Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost „un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza „complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ’90, „minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

Alina Gorghiu: Cerem premierului Emil Boc revocarea din funcţie a ministrului M. Ridzi şi începerea urmăririi penale

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

„Îi solicităm premierului Emil Boc revocarea din funcţie a ministrului Monica Iacob Ridzi cerem începerea urmăririi penale pentru că s-a constatat că la MTS s-au cheltuit nejustificat sume de bani pentru evenimentele dedicate Zilei Tineretului”, a anunţat astăzi Alina Gorghiu, care a dat citire în urmă cu câteva minute raportului comisiei parlamentare de anchetă în cazul Ridzi.

„Comisia a constatat o serie de încălcări a legislaţiei şi a constatat mai multe măsuri care au prejudiciat bugetul public. Ministrul nu a verificat costul evenimentelor organizate de către Ministerul Tineretului”, a afirmat Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu a anunţat că rezultatul final al raportului comisiei parlamentare de anchetă va fi înmânat Camerei Deputaţilor.

„Considerăm că modul în care s-au cheltuit sumele la Ministerului Tineretului şi Sportului intră ca încadrare juridică la delapidare, pentru că Monica Iacob Ridzi a folosit fără justificare sume din bugetul public”, a declarat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu a anunţat că membrii Comisiei au ajuns la concluzia că au existat o serie de încălcări ale legii care angreneză responsabilitatea ministrului Monica Iacob Ridzi. În aceste condiţii, Raportul propune sesizarea Curţii de Conturi, Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi a ANAF, pentru efectuarea de anchete la Ministerul Tineretului şi la firmele care au organizat „Zilele Tineretului”.

„Comisia a constatat o serie de încălcări a legislaţiei şi a constatat mai multe măsuri care au prejudiciat bugetul public. Ministrul nu a verificat costul evenimentelor organizate de către Ministerul Tineretului”, a afirmat preşedintele comisiei de anchetă.

Raportul Comisiei va fi înaintat Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor în vederea unui raport care să recomande Plenului începerea urmăririi penale.

Deputatul PNL a menţionat că membrii PD-L au dorit prelungirea comisiei de anchetă. „Membrii PD-L au solicitat prelungirea funcţionării comisiei pentru că ei consideră că probatoriul adus nu este suficient pentru luarea unei decizii. Trebuie precizat că comisia parlamentară de anchetă nu a dat verdict în acest caz, ci doar a făcut o propunere către instituţiile abilitate”, a spus Alina Gorghiu.

Ministrul Ridzi riscă închisoarea – da click

Preotul Dimitrie Jura: Monica Iacob Ridzi, n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver.

Pe şoseaua Prelungirea Ghencea, hala tipografiei Kruger Brent, aparţinînd firmei Sothis Print, e cam jumătate din sala uriaşă în care deputaţii discută cazul Ridzi.

Gheorghe Nicolae este directorul tipografiei. “Da, am tipărit trei feluri de afişe pentru MTS, de fapt pentru firma Artisan”, spune şeful firmei. Omul e deschis, deşi nu-i fericit că-i apare numele companiei. Furnizează tirajele şi preţurile.
Contracte pe 22, afişe pe 24
Grafica şi conţinutul primului poster erau deja gata pe 24 aprilie, la ora 15:10, după cum rezultă din mailurile dintre Kruger şi Artisan. La foarte scurt timp după semnarea contractelor între MTS şi Artisan, încheiate pe 22 aprilie.

Pliantul care o conţine pe Monica Ridzi a avut tirajul cel mai mare. 46.500 de exemplare, faţă de cele 3.000 de exemplare cît cumulează celelate două postere.

Toate cele trei lucrări s-au tipărit mai tîrziu.

46.500 de pliante cu Ridzi de 2 Mai
Calendare pentru EBA
La această tipografie s-au tipărit, mai apoi, calendare pentru campania electorală a Elenei Băsescu. Gazeta nu a putut intra în posesia răspunsului la întrebarea “Cine le-a comandat şi cine le-a plătit?”.

După trei săptămîni de investigaţie jurnalistică, gsp publică azi ecuaţia de adio: MTS a plătit fi rmelor 730.000 de euro, iar acestea au dat mai departe 220.000 de euro! Atît a costat real 2 Mai, restul e pierdere a banului public prin risipă sau prin deturnare de fonduri.

Avem cifrele. Şi le aveţi şi voi. Pe 22 aprilie, MTS oferea, fără licitaţie, 730.000 de euro, sumă care include TVA, unui duet de firme cu acţionari comuni, cu sediu social comun şi cu administratori comuni.

Mark dă bani lui Artisan
Artisan ia două contracte cumulînd 400.000 de euro, iar puiul său, Mark, primeşte 330.000 de euro.
Mark îi dă 265.000 de euro lui Artisan ca să organizeze evenimentul în locul său. Artisan subcon­tractează alte 13 firme, cărora le plăteşte 220.000 de euro. În total!
Sumele sînt obţinute de gsp din surse de primă mînă.

Risipă sau deturnare
Cei mai multi bani din cei 220.000 de euro îi încasează Loco, care cumpără publicitate la televiziuni. Aceasta suma nu e certă. Pro­babil în jur de 100.000 de euro.

Restul e reprezentat de scena şi de concertul de la Bucureşti (30.000 de euro), parteneriatul de la Costineşti (15.000 de euro), postere (2.000 de euro), tricouri, brichete, cadouri şi alte costuri. Total 220.000 de euro.

Atît au făcut evenimentele
Restul pînă la 730.000 de euro reprezintă măsura apasata prin care ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi a risipit sau a deturnat banii publici. Asta o va exprima instanţa, singura care poate stabili in Romania vinovatia unui om. Responsabilitatea ca ministru, ca ordonator de credite, ca membru al Guvernului, ca sef al unor oameni plimbati azi intre DNA, Parlament si toaletele unde vomita de frica si tensiune, toate acestea sint insa altceva. Nu tin de penal.

Iesirea din scena
În acest moment, lucrurile sînt clare. La trei săptămîni după declanşarea investigaţiei gsp si la 70 de zile dupa ce zimbea in cele 304 stiri care poleiau televizoarele, Monica Ridzi va parasi scena arătata cu de­­ge­­tul de jumătate de milion de euro. Daca nu demisioneaza o va ejecta PD-L, convins ca “pierdem sustinerea publicului nostru exigent”.

Are 32 de ani, nu se epuizeaza un destin, poate ca nici o cariera, dar, in momentul inchiderii simbolice a acestei usi, are sansa sa tresara o noua lume, in care sa nu mai fie oferite bugete publice de peste o suta de milioane de euro unor oameni care se legitimeaza profesional cu fraza “sint un soldat credincios al partidului” si care parasesc functia cu obsesia ca tot ce-si poate dori cineva in viata e sa devina secretar de stat.

Asta in timp ce, intr-o sala din Cluj, o tinara e rosie de furie pentru ca, pentru prima oara de cind se stie, nu mai are indemnizatie de lot. Nu e secretar de stat. E campioana olimpica la judo. Doua tricouri facute de Artisan oricarui semnatar de contracte daca-i stie numele!

“Mark şi Artisan, adică ce mai, Artisan, că e o singură firmă!”
Gelu Vişan, deputat PD-L, in sedinta de ieri, sătul să-şi tot cenzureze gîndurile

Urmărită penal?
Azi, Comisia Parlamentară de Anchetă își va prezenta raportul. E posibil să se ajungă la un raport comun, numai că PNL + PSD + UDMR cer urmărire penală pentru delapidare, iar PD-L ar accepta eventual cel mult urmărire penală pentru abuz sau neglijenta în serviciu. Oricum, e vorba doar de o recomandare supusa dezbaterii in plenul Camerei.

Aseară s-a negociat între PNL+PDS+UDMR și PD-L, ultimii convingîndu-și partidul că Ridzi nu mai poate fi apărată. Deputatii vor încerca azi să se înțeleagă pe același text, deși primii sînt extrem de convinsi ca e vorba de delapidare, în timp ce pedeliștii ar vrea ca Ridzi să plece pentru risipirea banului public. Nu e exclusa nici varianta unei parti comune de raport si distantarea politica in privinta zonelor unde opiniile se radicalizeaza.

Avocatul lui Artisan şi Mark a consiliat apărarea lui Băsescu în cazul “Flota”
Dănuţ Bugnariu a apărut acum două zile în faţa comisiei ca un apărător cu experienţă. “Am mandat limitat”, a punctat el chiar de la început, stabilind perimetrul jocului. Bugnariu a reprezentat firmele Artisan şi Mark, cele două companii cărora MTS le-a dat 630.000 de euro.
Deputaţii n-au scos nimic de la el. A adus argumente inclusiv de ordin constituţional prin care a reclamat ilegalitatea Comisiei de Anchetă.

Bugnariu este un avocat cu clientelă selectă. L-a apărat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul BID, pe primarul Andrei Chiliman şi a făcut parte din echipa mai amplă, dar rămasă în bună măsură secretă, care i-a asigurat lui Traian Băsescu suportul legal în “Dosarul Flota”. Rugat de gsp să comenteze cum se derulează audierile clienţilor săi de la DNA, el a spus “sînt intense”. “Intense peste media cu care sînteţi obişnuit?”. “Da” a fost răspunsul lui Bugnariu.
Ultima audiere
Fără să fie de faţă, Emeric Ienei a aşezat motoul nevăzut al audierii de ieri a ministrului Monica Ridzi prin vorba sa preferata: “Nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii”.

Deputaţii şi-au făcut. Pe rînd, Olteanu, Bănicioiu, Negoiţă, Chi­riţă, Voinescu, Visan, Vasile şi aproape toţi ceilalţi au sperat că vor primi răspunsuri.

Iată mostre de dialog:

1. — Credeţi că e normal ca oa­­menii din comisia de evaluare să nu observe că firmele au acelaşi sediu, acţionari şi administratori comuni?
­— Dar hîrtiile au fost semnate cu nume diferite.
­— Nu e vorba de semnături, ci de actele oficiale ale firmelor care erau în plicul deschis de oamenii dumneavoastră.
­— Nu ştiu. Vă legaţi de chestiuni minore.

“Sîntem în faţa unei licitaţii trucate”
Alina Gorghiu

“Sper că vom avea înţelepciunea de a oferi un raport bipartizan. Ar fi un semn bun pentru România şi pentru încrederea oamenilor în noi”
Sever Voinescu

2. — Doamna ministru, cum aţi recepţionat tricourile, şepcile şi celelalte?
­— Noi am recepţionat un eveniment. Am achiziţionat o maşină, nu am spus cîte uşi şi oglinzi retrovizoare trebuie să aibă.
­— Doamnă, cînd îţi cumperi o maşină te interesează şi uşile şi, mai ales, marca!

3. — De ce aţi plătit formaţiile şi scena de la Costineşti de vreme ce le plătise organizatorul MPP?
­— Nu am ştiut acest lucru!
­— şi nu trebuia să ştiţi că vi se vinde un produs al altcuiva, respectiv MTV Days?
­— N-am ştiut.

Trei ore în acelaşi stil. Trei ore epuizante, de măcinare în gol, după care deputaţii au decis să încerce să mai cheme o dată pentru azi firmele prin care au trecut banii pentru televiziuni. Ei sînt decişi să traga cortina azi printr-un raport sau mai multe, “Chiar dacă va trebui să oprim ceasul la ora 12 noaptea”, după expresia lui Bogdan Olteanu.

“Mi se pare o fraudă să oferi 630.000 de euro bani publici pentru două firme atît de strîns legate şi care au venit, culmea, cu oferte atît de apropiate de ce era MTS pregătit să ofere!”
Victor Socaciu

Monica Iacob Ridzi provine dintr-o familie de negustori bogaţi şi este depozitara unui capital crescând de antipatie în Petroşani.

În ultimii 12 ani, Monica Iacob Ridzi a parcurs drumul de la o tânără introvertită, care combina dansurile populare cu ucenicia la organizaţia de tineret a PD, la un politician cu sânge rece, în stare să opună întrebărilor a zeci de jurnalişti şi parlamentari o indiferenţă totală şi nici un răspuns.

Au fost ani în care actualul ministru a lucrat la magazinele familiei sale, a salahorit la „celulele” locale de partid, şi-a luat titlul de doctor în ştiinţe şi a triumfat în adevărate maratoane electorale. S-a maturizat în timp ce Valea Jiului îi trimitea Capitalei ultimele mineriade, iar Com pania Naţională a Huilei (CNH) cădea victimă unor delapidări de pro porţii. Acestea din urmă, devenite legende, par să pună miza financiară a scandalului „2 Mai” întro lumină ridicolă. Fără să-i impresioneze, dezvăluirile gazetăreşti din ultima lună doar le-au confirmat localnicilor ceea ce ei începuseră să observe mai de mult: între petroşăneanca lor şi simţul comun s-a produs o ruptură dramatică.

Reporterii EVZ au fost în oraşul care i-a mai dat României pe Miron Cozma şi Raj Tunaru şi au încercat să recompună portretul Monicăi Iacob Ridzi din mărturiile concetăţenilor şi ale apropiaţilor ei. Deşi (în ciuda strădaniilor repetate) nu au reuşit să stea de vorbă cu ministrul sau cu soţul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Pe troşanilor, ziariştilor EVZ li s-a transmis că, „în compensaţie”, au fost ei înşişi filmaţi şi fotografiaţi!

Micul oraş este azi un viespar de suspiciune, în care bârfele circulă cu viteza luminii iar presa locală, intrată pe o pantă inflaţionistă, e citită la toate colţurile de stradă.

Pe lângă cazul „2 Mai”, oamenilor li se întâmplă să discute despre intenţia autorităţilor de a transforma localitatea în staţiune turistică. Unii o fac cu încredere, alţii, nostalgici ai mineritului, cu reticenţă.

Trei într-un bloc

Familia Iacob Ridzi locuieşte pe o scară cu opt apartamente, unde zugrăveala n-a mai fost de mult înnoită, cutiile poştale sunt scâlciate, iar la avizier se lipesc anunţuri pentru vânzarea buteli ilor cu gaz. Din opt apartamente, vecinii spun că trei sunt ale lor: la etajul întâi stă cuplul Monica-Tiberiu, la doi – mama Monicăi, iar la patru, depărtându-se puţin de familie, fratele Monicăi. Pe uşi nu-s trecute numele locatarilor, iar afară, în spatele blocului, într-un ţarc de sârmă, cineva adună apara te electrice scoase din uz. Parterul blocului e tot al lor: spaţii în care încă funcţionează magazinele familiei Ridzi, Euro-Riva, sau care au fost închiriate.

Sabotate de supermarketurile deschise în ultimii ani, prăvăliile Euro-Riva sunt rămăşiţe ale unui mic imperiu comercial, care făcea legea pe piaţa alimentelor în vremea când Valea Jiului se înspumega şi-şi vărsa ortacii asupra Bucureştiului.

„Cine venea la Petroşani după cumpărături la Riva se oprea. Aici se găseau de toate”, îşi aminteşte Siminel Iordache, care, în acele timpuri, vindea adidaşi în aer liber, înşirându-i pe fierul unei tarabe. Chiar şi aşa, în regres, Euro-Riva tot are rulaje anuale de 3,5 milioane de euro.

Monica Ridzi a lucrat la magazinele familiei încă din timpul facultăţii. A fost contabil, director de dezvoltare şi director general. De-aici a venit direct în parlament. Tiberiu a fost şi el băiat muncitor, a lucrat ca telefonist înainte de a-şi termina studiile şi a se angaja la Mina Livezeni.

Dansând la „Parângul”

Magazinele Euro-Riva fuseseră deschise de tatăl Monicăi şi, prin banii pe care-i produceau, au reprezentat unul dintre argumentele forte pentru care fiica negustorului a fost bine-venită în viaţa politică. Celelalte erau seriozitatea şi tenacitatea ei, care-i dădeau curajul să pună la punct şi-un bărbat. Unul dintre apropiaţii ei de-atunci strâmbă din nas când aude zvonul cum că ar fi fost dansatoare la bară, într-o discotecă: „Monica era fată serioasă. Nu era fată de discoteci. Asta e o minciună gogonată”.

Că îşi repede bărbatul e adevărat, autoritatea femeii reiese şi din faptul că Tiberiu Iacob a plecat de la biroul stării civile nu doar cu un certificat de căsătorie, ci şi cu numele nevestei agăţat de-al său. S-au cununat în 2001, când el avea 30 de ani, iar ea – 24.

Cu patru ani mai devreme, in traseră deodată în PD şi, tot pe-atunci, se duseseră împreună la ansamblul de dansuri populare „Parângul”, al Casei Studenţeşti din Petroşani. Cam pe toate le-au făcut împreună… Când unul a mers după a doua licenţă la Facultatea de Drept din Alba-Iulia, l-a urmat şi celălalt. Şi în doctorate s-au ţinut unul după altul: Monica şi l-a luat în 2007, Tiberiu – în 2008. Cum au devenit ei doi doctori în ştiinţe inginereşti în acei ani, în care numai de lupte politice s-au ţinut, doar ei şi rectorul Universităţii din Petroşani ar putea explica.

 

3,5 milioane de euro
este cifra de afaceri a magazinelor Euro-Riva

PRIETENIA CU EBA

Elena Băsescu şi videoclipul trupei Voltaj

În 2007 şi 2008, familia Iacob Ridzi a trecut prin cinci campanii electorale. De două ori pentru alegerea lui Tiberiu, de alte două ori pentru alegerea Monicăi şi încă o dată la referendumul pentru demiterea preşedintelui. În aceste campanii, chiar în timpul uneia de-a lui Tiberiu, au văzut-o petroşenenii prima oară pe Elena Băsescu la ei în oraş. Monica se împrietenise cu mezina preşedintelui la organizaţia de tineret a partidului şi, în afară de dorinţa ei de a se pune bine cu tatăl Elenei, e greu de ghicit ce le-a apropiat pe cele două.

Prima avea o expresie sobră, cumpănea două-trei fraze înainte de a începe să vorbească şi, de dansat, dansase în costumele populare de la „Parângul”. A doua îşi primenea fizionomia cu silicon, umplea reportofoanele de greşeli gramaticale ori de câte ori deschidea gura şi era nelipsită din cluburile sclipicioase ale Bucureştiului.

„Doar o coincidenţă”, susţine viceprimarul Cornea

Petroşenenii s-au trezit cu EBA în vizită şi pe 9 mai, anul ăsta, când primăria a sărbătorit Ziua Europei, bugetând 90.000 de lei pentru eveniment. Tocmai atunci începea campania electorală a europarlamentarelor. La petrecere a fost adusă trupa Voltaj, care, pe un ecran lateral scenei, a proiectat un videoclip în care apărea mezina preşedintelui. „Doar o coinciden ţă”, susţine viceprimarul PDL, Claudiu Cornea.

 

REPETENT

Ionuţ, cu absenţele nemotivate

Cicatricele meciurilor electorale din 2007 şi 2008 continuă să apară şi azi. Ionuţ Bulai, junior al PDL, a dat, recent, o declaraţie scrisă în care spune că a rămas repetent din cauza absenţelor adunate în timpul campaniilor de acum un an. Susţine că Monica şi Tiberiu s-ar fi angajat să-i motiveze chiulurile din catalog după terminarea alegerilor, dar că, imediat ce campania s-a încheiat, şi-au uitat promisiunile.

Ce-i drept, declaraţia băiatului e plină de cuvinte în care cratima a fost pusă anapoda, dar, în absenţa altor declaraţii din care să reiasă cât de alfabetizaţi sunt ceilalţi copii din şcoală, mărturia tânărului agitator politic tot mai rămâne cu un picior de sprijin. În Petroşani, foşti membri ai PDL vorbesc că, în noiembrie 2008, activiştii partidului aveau sarcină ca, pe lângă ruperea afişelor lipite de opoziţie, să le rupă şi pe cele ale lui Gheorghe Barbu.
 
Şef al PDL Hunedoara, acesta candida la Senat şi, dacă ar fi devenit parlamentar, ar fi avut pretenţii la un minister. Or, aceeaşi demnitate era dorită şi de Monica. Barbu a eşuat în alegeri şi astăzi nu doreşte să spună mai mult de-o frază despre ministrul Iacob Ridzi: „În partid, a evoluat ca orice tânăr care şi-a făcut treaba din punct de vedere politic”.

 

DECLARAŢIE. Un elev a dat vina pe cuplul Iacob Ridzi pentru că a repetat clasa

 UN MOMÂRLAN VORBEŞTE DESPRE METAMORFOZA MONICĂI

Preotul Dimitrie Jura: „L-ar fi împuşcat pe Tolontan”

Transformarea tinerei politiciene s-a petrecut sub privirile tot mai uimite ale alegătorilor. În opinia lor, dintr-o prezenţă amabilă, care îi elibera de complexe, a ajuns un produs tipic al vieţii de partid: a învăţat să-şi încalce făgăduielile, să acţioneze cinic şi să vorbească mult fără să spună nimic.

Dimitrie Jura, preot paroh într-o comunitate vârstnică de momârlani (comunitate din Parâng), crede că politicianul Monica Ridzi l-a devorat demult pe omul Monica Ridzi, lăsând în urmă un schelet de piatră, în stare să-ţi spună în faţă ce vrei să auzi şi să te dea uitării imediat ce ţi-a întors spatele. În campania din noiembrie, părintele a reuşit să-i smulgă promisiunea că o să se ocupe de cei care distrug albiile Jieţului şi ale Maleiei, extrăgând prundiş sub pretextul regularizării râurilor. Numai că, după ce Monica Ridzi a ajuns ministru, n-a mai fost chip s-o vadă la ochi.
 
„O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi”

Aşa se face că buldozerele râmă în continuare pe fundul gârlelor, schimbând definitiv cursul apelor care le trec momârlanilor prin bătătură. Într-atât de crudă a ajuns părintele Jura să o bănuiască pe Ridzi, încât e gata să bage mâna în foc că, atunci când era încolţită de Cătălin Tolontan, în studioul Realitatea TV, ministrul n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver. Poate că imaginaţia preotului s-a aprins de la cea a enoriaşilor săi.

Disperaţi că proiectul noii staţiuni alpine va traversa vetrele lor, sătenii îi ameninţă pe cei care plănuiesc să le fure terenurile de sub picioare: „O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi şi-acolo o să-i lăsăm să se zvârcolească. Ştiţi ce-i ăla un cep de brad?”, întreabă Aurel Moruş, momârlan cu braţe de fier şi voce capabilă să culce iarba la pământ. „E ciotul rămas de la o cracă ruptă”. Resentimentele faţă de ministru au trecut şi dincolo de Valea Jieţului. O femeie din Petroşani îşi dă cuvântul că a auzit-o pe Monica vorbindu-i urât pe mineri la coafor, iar un pensionar, ieşit să joace rummy (un leu partida) întrun parc din centrul oraşului, o dispreţuieşte pentru că, de 9 mai, i-a făcut campanie Elenei Băsescu din banii comunităţii.
 
Oportunistă, opoziţia a exploatat ciuda crescută a localnicilor: săptămâna trecută, Petroşaniul a fost umplut de ma nifeste care strigau că, din cauza scandalui „2 Mai”, ministrul a acoperit Valea Jiului cu o ruşine comparabilă celei din urma mine riadelor. Nimic din toate astea nu l-a influenţat pe Valeriu Botulescu. Epigramist şi dramaturg petroşănean, fost şef al PDL Hunedoara, el continuă să o considere pe Monica drept cea mai valoroasă achiziţie a partidului din tot ce-a reuşit să strângă organizaţia PDL de la înfiinţare şi până azi.

PERSONAJE TRASEIST POLITIC

Mârza, amicul lui Adriean Videanu

Oameni de afaceri şi inşi dubioşi ai tranziţiei s-au strâns în jurul cuplului Iacob Ridzi, asigurându-i dominaţia în cel mai mare oraş al Văii Jiului.
 
Mulţi dintre cei care vor astăzi să smulgă Petroşaniul din braţele trecutului său minier şi săl aşeze pe orbita turismului de iarnă sunt miliardari cu averi crescute din afacerile cu statul sau din mărunta bişniţă transfrontalieră. Declară cu elocvenţă că turismul e singura şansă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului, dar omit să spună că s-au numărat printre beneficiarii vremurilor când zona se dezvolta „nedurabil”, din minerit. EVZ vă prezintă câţiva dintre susţinătorii de pe plan local ai familiei Iacob Ridzi. Au interese în turism, sunt contributori la campaniile electorale ale PDL, rude ale cuplului primar- ministru ori personaje din aceleaşi cercuri de interese.

Gărdean – contracte de milioane de euro cu CNH

Adrian Gărdean (44 de ani). Personaj discret, considerat cel mai bogat om de afaceri din Valea Jiului. Deşi nu apare în acţionariatul firmei care a proiectat viitoarea staţiune din Parâng (încasând 2 milioane de euro), recunoaşte că s-a implicat personal în creionarea noului domeniu schiabil. Deţine 50% din Cabana Rusu, loc unde telegondola va avea o staţie intermediară. De-a lungul timpului, firmele sale au derulat contracte de milioane de euro cu CNH, furnizând hrană pentru mineri, carburanţi sau servicii de spălătorie.

Foşti sau actuali funcţionari-cheie ai statului îi sunt apropiaţi sau parteneri de afaceri. Ultimul exemplu: Vasile Rusan, numit săptămâna trecută şef al finanţelor publice Hunedoara. Soţia lui Rusan deţine părţi sociale la CPPC, firma care a pro iectat domeniul schiabil Parâng, iar fratele şi cumnata lui Rusan sunt acţionari la firma Termogaz Company, parte a „imperiului Găr dean”. Termogaz Company a încheiat contracte cu statul de circa 9 milioane de euro numai în ultimele 12 luni.

Gărdean a deţinut benzinării la începutul anilor 1990 şi a fost urmărit penal în procesul care a dus la condamnarea lui Vladimir Dragoman, fost director la rafinăria Petrotel. Astăzi, manageriază Aviaţia Utilitară, firmă care a câştigat în instanţă un teren de 8,9 hectare (în Băneasa) de la Ministerul Transporturilor şi care, anul trecut, s-a regăsit printre sponsorii oficiali ai PDL. Spune că nu-şi aminteşte de banii viraţi către PDL (cu doar o lună înainte de alegerile locale), dar îl descrie pe Iacob Ridzi ca pe un primar „bun şi curajos”, pe care l-ar vota la scrutinul viitor. E partener de afaceri cu finanţatorul echipei de fotbal Jiul Petroşani, controversatul Alin Simota, căruia i-a botezat unul dintre copii.

Florin Mârza este membru PDL în Consiliul Local Petroşani şi consilier personal pe probleme de energie al ministrului Adriean Videanu. Numit în martie 2009 în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Transelectrica. Din acelaşi CA mai fac parte cumnatul lui Mircea Geoană şi cumătrul lui Traian Băsescu. Spune: „Îl ştiu pe Tiberiu Iacob de când era student. A trecut prin toate funcţiile partidului”. Despre Videanu afirmă: „Suntem într-o relaţie foarte bună. Ne ştim de mult timp. Are încredere în mine şi în experienţa pe care am arătat-o în mediul privat (n.r. – la Enel)”. În timpul guvernării PSD (2001-2004), Mârza a trecut la PSD pentru a-şi păstra funcţia de şef la Electrica Deva.

 

 

44 de ani are Adrian Gărdean, socotit cel mai bogat din Valea Jiului 

PIONIERUL COMERŢULUI CU ADIDAŞI

Simi le-a dat copiilor acadele cu Elena Băsescu

Siminel Iordache (35 de ani), zis „Simi”. Deţine cel mai mare club din oraş – Keops -, magazine de pantofi şi haine, un salon de coafură şi spaţii comerciale date în chirie. Simi povesteşte că a intrat în lumea afacerilor făcând bişniţă cu adidaşi pe care-i aducea din Ungaria: „Plecasem din ţară să muncesc. La fiecare revenire, mă întorceam şi cu câteva perechi de «pume» pe care le vindeam”.

De la negoţul de tarabă, Siminel Iordache a ajuns, în timp, proprietarul a peste 7.000 de metri pătraţi în centrul Petroşanilor: ansamblul Keops stă pe un teren şi un iaz folosite odinioară de un club şcolar de acvamodelism. O clădire din curtea clubului Keops a găzduit sediul de campanie al Elenei Băsescu.

„Am susţinut-o pe Elena fiindcă îmi plac tinerii”

Simi povesteşte că, implicându- se în campania fiicei preşedintelui, n-a făcut decât să răspundă pozitiv unei rugăminţi de-a primarului Tiberiu Iacob Ridzi: „Într-o seară, la masă, primarul a întrebat cine ar putea să o ajute pe Elena Băsescu să-şi facă un sediu de campanie. M-am oferit eu, fiindcă îmi plac tinerii”. Pionierul comerţului cu adidaşi nu ezită să admită că a supravegheat personal lipirea afişelor cu EBA şi spune că, în completare, le-a dat copiilor acadele „cu EBA”, iar pensionarilor – mere, şosete şi pulovere, ambalate în sacoşe care purtau numele tinerei politiciene.

„Ideea a fost bună! Veneau copiii la secţiile de vot şi le spuneau părinţilor să o ştampileze pe EBA.” Adversarii politici îi pun lui Simi în spate doi ani de puşcărie ispăşiţi în Ungaria, pe vremea când pleca acolo după marfă. Patronul de la Keops zice că zeghea în care s-ar fi plimbat prin penitenciarele maghiare este o pură invenţie de-a opoziţiei. Întenţionează să ridice un hotel cu 40 de locuri în curtea clubului său.

PLANURILE FINULUI

Două hoteluri

Emil Bercea (37 de ani). Deţine depozite de materiale de construcţii, o fabrică de mobilă şi afaceri incipiente în turism. Fin al cuplului Monica şi Tiberiu Iacob Ridzi, şi-a deschis de puţină vreme un hotel cu 60 de locuri. În curând va începe ridicarea altuia, cu 120 de locuri. Ambele, în apropierea staţiei de plecare a viitoarei telegondole. Bercea afirmă că Tiberiu Iacob Ridzi a fost cel care i-a propus să-l cunune. Se răzgândeşte brusc: „Nu scrieţi asta! Eu m-am dus la el şi i-am cerut să-mi fie naş. Îl ştiam pe Tibi de la tenis, îi place sportul”.

Finul familiei Ridzi declară că nu îl interesează contractele cu bani publici. Evidenţele îl contrazic. Tocmai a participat la o licitaţie pentru reabilitarea termică a 11 blocuri din Petrila. Anul trecut i-a vândut mobilier Primăriei Vulcan, repetând ceea ce presa locală a dezvăluit că ar fi făcut şi la Primăria Petroşani. Când vine vorba despre naşul Tiberiu, lui Bercea nu-i ia mult să pronunţe un verdict: „Categoric, este cel mai bun primar pe care l-am avut vreodată”.

ÎN FAMILIE. Finul Emil Bercea, alături de naşa Monica

Constantin Dobre: „i-am trimis mai multe mesaje pentru o dezbatere faţă în faţă pe tema comploturilor anti-Ceauşescu şi a trădărilor de ţară, dar de fiecare dată m-a tratat cu o tăcere asurzitoare. Ce să-i faci? Laş, trădător”

LUPENI 1977. Constantin Dobre, în stânga lui Nicolae Ceauşescu (centru)

 

La 19 ani de la lichidarea „originală” a fenomenului Piaţa Universităţii, răspunsurile sunt încă în minoritate, într-o ţară în care, pentru a repeta un clişeu, trecutul este infinit mai greu de intuit decât viitorul. Istoria rămâne însă, până la capăt, ironică şi paradoxală: una dintre figurile legendare ale Văii Jiului din anul de graţie 1977 a fost martorul direct al experimentului teribil care a înecat în sânge Bucureştiul în iunie 1990. Constantin Dobre vorbeşte astăzi, în premieră, despre “amintirile greţoase” ale primei mineriade, despre cuplul Iliescu-Măgureanu, dar mai ales despre cum au fost tăiate inocentele “flori” Vestice de către “secera” Estică.

EVZ: Domnule Dobre, vă pun din start această întrebare, deşi probabil ea ar fi trebuit să fie ultima. În 1977, minerul era un erou – îndrăznise să conteste ordinea socialistă şi să-şi ceară drepturile. În 1990, „omul negru” a schimbat târnăcopul pe bâtă şi a venit pe aripile „democraţiei originale” să facă ordine la Bucureşti. Scenariul avea să se mai repete de câteva ori în deceniul care a urmat mineriadei din 13-15 iunie. Când a fost, până la urmă, minerul egal cu el însuşi?
 

Constantin Dobre: Indiscutabil, minerul din Valea Jiului a fost egal cu el însuşi, şi chiar mai mult decât atât, doar în timpul revoltelor minereşti din luna fierbinte a lui august 1977, atunci când regimul comunist din România se afla pe “creasta valului”, iar conducătoriii săi făceau “valuri” în lumea vestică prin trâmbiţarea necontenită a „indepedenţei” faţă de Moscova. Cu alte cuvinte, minerul revoltat al Văii Jiului din august 1977 şi-a manifestat sfidarea, îndrăzneala, curajul, simţul dreptăţii şi revolta împotriva guvernanţilor comunişti, într-un context istoric în care nici cei mai iluştri clarvăzători sau futurologi n-au îndrăznit să prevadă zdruncinarea sau colapsul comunismului.

Minerul din 1977 era perfect conştient de urmările şi consecinţele actului său de bravură pentru că nici nu i-a trecut prin cap ca cineva din interiorul ţării sau din afara ei să-i vină în ajutor. Să fim drepţi şi cinstiţi: în afară de câteva luări de poziţii personale din interiorul ţării şi, pe plan extern, la Europa Liberă şi Amnesty International, nimeni nu a sărit în ajutorul minerului brav şi sacrificat al Văii Jiului. Vorbind despre sacrificii şi suferinţe, trebuie să precizez că nu toţi minerii revoltaţi au avut de suferit.

Poate că cititorilor li se va părea bizar, dar din datele precise pe care le deţin acum, documente din dosarele întocmite de fosta Securitate pe numele meu, pot spune cu certitudine, dar şi cu durere, că am fost cam singurul expulzat din Valea Jiului, din ordinul personal al şefului Securităţii de atunci, Nicolae Pleşiţă. Sigur, mi s-ar putea reproşa că şi alţii au fost expulzaţi din Valea Jiului şi, chiar mai mult, că unii mineri au făcut puşcărie.

Răspund cu seninătate şi blindat cu probe: cu excepţia unui colaborator al meu – care, la rândul lui, m-a trădat şi a devenit colaboratorul Securităţii; nu-i dau numele pentru că este decedat, Dumnezeu să-l ierte – nici unul nu s-a remarcat în mod deosebit în timpul revoltelor minereşti din 1977, iar pedepsele primite au fost rezultatul unor acţiuni personale care nu au avut de-a face cu pregătirea, organizarea şi conducerea revoltelor minereşti. Că după decembrie 1989 au fost aduşi la rampă şi făcuţi “eroi” tocmai cei care, chipurile, făcuseră puşcărie pentru greva din ’77 este altă poveste pe care nu este cazul s-o dezvolt aici. Fac doar precizarea că nici până acum acei “eroi” nu şi-au făcut publice dosarele de Securitate.
Vremuri tulburi, când se poate muri uşor şi neaşteptat

Revin la întrebarea dumneavoastră şi vă pot spune cu exactitate că ticăloşirea şi pervertirea minerului din Valea Jiului au început imediat după revoltele minereşti din august 1977. Încep cu mine şi vă pot asigura, cu probe scrise de mână şi semnate, că toţi colaboratorii mei, fără excepţie, au dat Securităţii informaţii despre mine, iar majoritatea au devenit informatori şi/sau colaboratori ai Securităţii. Mai mult, Securitatea a dispus recrutarea în masă de colaboratori şi informatori la toate locurile de muncă în subteran şi la administraţiile minelor din Valea Jiului, inclusiv la nivelul fostei Centrale a Cărbunelui din Valea Jiului (CCVJ).

Dacă mai adăugăm că imediat după revolte a început militarizarea Văii Jiului şi că nimeni nu putea fi angajat fără să treacă mai întâi prin biroul securistului afiliat fiecărei întreprinderi miniere, avem răspunsul şi tabloul aproape complet al pervertirii şi ticăloşirii minerimii, cu toate consecinţele sinistre cunoscute azi. Aşa şi numai aşa se poate explica lipsa de reacţie, revoltă sau cel puţin protest din partea minerilor Văii Jiului când, în anul 1984, s-a trecut de la şase ore la opt ore de muncă pe zi – doar eu am depus la Registratura CC al PCR din Bucureşti trei proteste scrise.

Asa şi numai aşa se poate explica lipsa oricărui sprijin public acordat muncitorilor revoltaţi de la Braşov, în 1987, din partea “eroilor din ‘77” – doar eu am protestat public în faţa CC al PCR la data de 17 noiembrie 1987. Aşa şi numai aşa se poate explica lipsa totală de atitudine publică din partea “eroilor din ‘77” împotriva descinderii minerilor Văii Jiului la Bucureşti în sprijinul FSN-lui – doar eu am făcut greva foamei, în noaptea Învierii a anului 1990 în faţa Mitropoliei şi a fostului sediu al Parlamentului, înfruntându-l chiar şi pe Virgil Măgureanu, pe 25 aprilie 1990, care m-a avertizat că nu mi se permite instalarea în fruntea minerilor Văii Jiului şi m-a ameninţat că “este o vreme tulbure când se poate muri uşor şi neaşteptat”.

Mai mult, am transmis repetat minerilor Văii Jiului mesajul să nu se amestece în luptele politice pentru putere şi în special să nu sprijine FSN-ul pentru că liderii principali erau total aserviţi Moscovei. În sfârşit, aşa şi numai aşa se pot explica monstruozităţile minereşti din iunie 1990, în Bucureşti.

Aţi fost unul dintre liderii grevei din 1977. 13 ani mai târziu, în iunie 1990, vă aflaţi la Bucureşti, unde aţi văzut, de la faţa locului, mineriada. Cum s-au văzut, prin ochii lui Constantin Dobre, “mărirea” şi ”decăderea” minerilor din Valea Jiului?

E o întrebare bună. Despre “mărirea” minerilor Văii Jiului am relatat anterior. Mă rezum aici la “decăderea minerilor Văii Jiului”. Aş putea dezvolta subiectul pe zeci de pagini. Relatez doar două episoade la care am asistat îndurerat şi total neputincios. Ele îmi răscolesc amintiri greţoase şi macabre, dar românii, în special cei tineri, trebuie să cunoască şi să nu uite. Este o mărturie publică dată în premieră. Iat-o: La data de 14 iunie 1990 am fost martor ocular la două evenimente de o barbarie şi o cruzime rar întâlnite.

Din capul locului precizez că la acea vreme locuiam în fostul Hotel Majestic, camera 309 şi eram angajat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Arhivă. La acea dată, MAE se afla în clădirea Guvernului de azi, pe tot etajul patru, ultimul al acelei clădiri. Pe partea către Piaţa Victoriei se afla o terasă lungă şi lată de circa 2 – 2,5 metri. Veţi vedea de ce o aduc în discuţie.

Revin. Din Hotelul Majestic am văzut cum un biet student – înăltuţ, blond, slăbuţ, cu plete până sub urechi, îmbrăcat doar în cămaşă şi blugi) – aflat pe acoperişul Universităţii, pe jumătate în afara ferestrei podului de pe acoperiş, a fost împins spre spate, s-a dezechilibrat, s-a rostogolit şi a căzut pe cimentul din spatele Universităţii. Abia atunci au început scenele de oroare şi animalism: o mulţime de mineri, dar mineri-mineri, nu pretinşi – cred că nimeni nu mă poate acuza că nu aş fi putut sau nu aş putea să deosebesc minerii de cei care s-au pretins sau se pretind a fi mineri, oricât s-ar strădui să mimeze gesturile şi mimica minerilor adevăraţi – au năvălit peste acel tânăr student şi l-au tocat, pur şi simplu, cu picioarele, bâtele, răngile şi furtunurile de cauciuc cu inserţii de metal, prevăzute la ambele extremităţi cu conecţii metalice.

Cunosc acel tip de furtunuri, folosite în minele de cărbune pentru pomparea presiunii de ulei la stâlpurile metalice de susţinere a tavanului şi la combinele pentru tăierea cărbunelui. Retrăiesc aievea strigătele bestiale şi chemările animalice la linşaj, scormonirea ochilor cu călcâiele cizmelor, depărtarea picioarelor şi lovirea şi călcarea repetată a testicolelor…

“Imploram agresorii să înceteze pentru că profanau cadavre”

Al doilea eveniment oribil la care am fost martor ocular, de pe terasa de care vă vorbeam, s-a desfăşurat chiar pe pajiştea din faţa Guvernului. Acolo a avut loc alt măcel executat cu bestialitate atât de mineri, cât şi de indivizi civili, de data asta fiind vorba de 11 victime. Atât civilii cât şi minerii erau înarmaţi cu tot felul de unelte ucigaşe: ciomege, furtunuri de cauciuc, răngi, cozi de topor, bâte de diferite forme şi dimensiuni. Ceea ce-i deosebeau pe mineri de civili erau securile – specifice mineritului: coada de aproximativ 80-90 cm, lamele şi muchiile scurte, iar raportul distanţelor dintre coadă şi lamă şi coadă şi muchie era de 1 la 3 – purtate numai de către mineri.

În Piaţa Victoriei se aflau circa 150-200 de mineri şi civili. 14 iunie 1990 a fost o zi foarte călduroasă şi senină. Am văzut cu ochii mei, alături de 10-15 persoane, cu toţii aflaţi pe terasa clădirii Guvernului de la etajul patru, cum erau aduşi, cu diferite maşini, în mijocul acelei mulţimi de barbari, mai mulţi “suspecţi”, în general tineri. Cei care-i coborau din maşini îi ţineau de mâini şi intenţionau să-i ducă spre sediul Guvernului. Dacă la coborârea din maşini săracele victime încă se ţineau pe picioare, după trecerea prin acea mulţime de barbari nemiloşi erau târâte şi atârnau în mâinile unor civili şi mineri ca nişte zdrenţe însângerate.

Erau nişte “trofee” de război aruncate pe iarba din faţa guvernului. Chiar şi acolo, deşi tinerii zăceau nemişcaţi, mineri şi civili se repezeau şi-i jucau cu picioarele, îi loveau cu bâtele peste tot, în special peste faţă. Degeaba însă, săracii oameni erau deja morţi pentru că nu schiţau nicio mişcare şi nu scoteau niciun strigăt. Singurele ţipete veneau din partea noastră, cei de pe terasă, prin care imploram agresorii să înceteze pentru că profanau cadavre.

Rememorând aceste lucruri simt că mă prăbuşesc de ciudă, de nervi, de greaţă, de nimicnicia şi josnicia sufletească a minerului Văii Jiului din iunie 1990 la Bucureşti. Mă întreb: am eu dreptul să fac publice scenele descrise mai sus? Răspunsul normal ar fi nu. Pe de altă parte, cred că am dreptul, ca fost lider al minerilor Văii Jiului din anul 1977, nu numai să fac cunoscute opiniei publice ororile descrise mai sus, dar chiar să şi cer public autorităţilor judecătoreşti din România să se autosesizeze pentru arestarea, judecarea şi pedepsirea autorilor morali şi faptici ai masacrelor bestiale la care, din nefericire, am fost martor ocular.

Domnule Dobre, sunteţi un bun cunoscător al mişcărilor de tip sindical. Lămuriţi-mă, de ce s-ar mobiliza mii de oameni, pentru a veni sute de kilometri până la Bucureşti, cu scopul declarat de a “planta flori în Piaţa Universităţii”?
Răspunsul la această întrebare necesită câteva nuanţări. O derivată a întrebării dumneavoastră este o altă întrebare: de ce, în special, minerii din Valea Jiului? Mă grăbesc să răspund: pentru că acolo, în Valea Jiului, încă din anul 1977, informatorii şi colaboratorii Securităţii se aflau pe metru pătrat.

„Emanaţii” Revoluţiei cunoşteau în amănunt “subiectul” Valea Jiului, vezi înfiinţarea SRI-lui pe scheletul fostei Securităţi. Sigur, dacă adăugăm faptul “alegerii” liderilor LSMVJ – Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, noul sindicat înfiinţat în martie 1990 – pe posturi de “cozi de topor docile”, îmbuibaţi cu bani şi facilităţi fără limite, mână-n mână cu administratorii întreprinderilor miniere, cu “grangurii” CCVJ-lui şi cu liderii locali FSN, cu toţii gata de atac la orice instigare de la “centru”, avem răspunsul la “scopul declarat de a planta flori în Piaţa Universităţii”.

Ce s-a întâmplat atunci în Piaţă? Nu mă refer la mineriadă în sine, ci la zilele premergătoare ei. Ştiu că mergeaţi acolo, stăteaţi ore în şir alături de participanţi. Puteţi să-mi descrieţi atmosfera, oamenii? O parte din presa vremii a etichetat fenomenul ca “fascist”, vorbind despre “îngerii slinoşi” şi „ducatul haosului”.
Fenomen “fascist”? „Îngeri slinoşi”? „Ducatul haosului”? Nimic mai fals şi denigrator! V-o spune un om care a trăit şi făcut istorie, cu experienţă şi ochi format în aprecierea naturii şi esenţei unui fenomen demonstrativ inocent, sincer, pasionat, cântat şi dansat, dar şi teribil de provocat, infiltrat, trădat şi manipulat. Pe de altă parte, metaforic vorbind, a fost un fel ‘clash’ mental Vest versus Est cu consecinţa previzibilă a tăierii inocentelor “flori” Vestice de către “secera” Estică. Ştiu ce vorbesc pentru că la acea dată eram mult mai informat decât alţii şi cunoşteam natura şi mentalul criminal al celor care puseseră mâna pe putere în România.

“O să vezi tu greva foamei după ce vom chema minerii să discute cu tine”

Cum a ajuns Constantin Dobre, dintr-o figură eroică a Văii Jiului, un proscris, un “golan” căutat de mineri în zilele lui 13-15 iunie 1990 pentru a fi “corectat”? Povestiţi-mi ce aţi făcut în acele zile, dar mai ales de ce credeţi că aţi fost pus pe lista indezirabililor.
Aceasta întrebare îmi aduce aminte de două întâmplări ciudate şi prevestitoare. Prima “întâmplare”: atunci când în noaptea zilei de 22 decembrie 1989, după ce am ţinut un discurs, din balconul Primăriei din Petroşani, mulţimii adunate. Discursul meu a fost ferm şi teribil de “fascist”: am cerut arestarea imediată a tuturor ofiţerilor de Securitate şi Miliţie, a tuturor directorilor din întreprinderile miniere, inclusiv a celor din conducerea CCVJ, a tuturor şefilor de BDS (Birou Documente Secrete) şi servicii de personal, a liderilor de partid şi sindicat, plus
confiscarea şi ţinerea sub lacăt a tuturor arhivelor, în special cele de la Miliţie şi Securitate.

La revenirea de pe balcon în sala de consiliu a FSN toţi “aleşii” aveau mutrele pământii, şuşoteau între ei, iar Directorul General al CCVJ sosise deja acolo, se agita şi vorbea cu fiecare în parte. Ce a urmat? Am fost acuzat de către toţi “aleşii” – cu excepţia unuia care a spus “eu zic să nu ne jucăm cu focul”, fiind repede pus la punct de către Directorul General cu cuvintele “vezi că tu n-ai călcat pe la serviciu în ultimele două zile. S-ar putea să te pun nemotivat şi să-ţi desfac contractul
de muncă” – că propunerile mele sunt prea dure
, că nu mă consultasem cu ei în prealabil şi că gândirea mea era tipic “legionară”.

A doua “întâmplare”: în noaptea Învierii, anul 1990, am făcut greva foamei împotriva lui Iliescu şi a ciracilor lui apropiaţi pentru că instigau şi manipulau minerii Văii Jiului în scopuri politice. Atunci, aproape de sfârşitul protestului s-a apropiat de mine ofiţerul care se ocupa cu securitatea vechiului Parlament şi mi s-a adresat astfel: “O să vezi tu greva foamei după ce vom chema câţiva mineri să discute cu tine”. Ciudat, înainte de a veni către mine, ofiţerul respectiv a avut o scurtă întrevedere cu Virgil Măgureanu, pe care îl vedeam atunci pentru prima oară în carne şi oase, după nenumăratele noastre întâlniri din anii ’80. Măgureanu s-a făcut că nu mă vede, ţinea un tort rotund în mâini şi a intrat într-o maşină neagră care a demarat în trombă chiar pe lângă mine. Acestea au fost doar două “întâmplări” din lungul şir al altor “întâmplări” care mi-au marcat destinul
„Mega-Tartorii Sforari au fost ultra-confidenţii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu”

În puţinele intervenţii publice pe care le-aţi avut după Revoluţie, aţi susţinut că nimic din acel iunie 1990 nu este întâmplător. Cu alte cuvinte, totul ar fi fost planificat cu minuţiozitate. Cine sunt sforarii, domnule Dobre? Dar, mai ales, unde mai sunt de găsit sforile?
Suflarea românească nu m-a văzut niciodată pe “sticlă”: nu ştie cum arăt, vorbesc şi gândesc. A avut mare grijă Virgil Măgureanu de asta. Apropo de “dom’ profesor”: i-am trimis mai multe mesaje pentru o dezbatere faţă în faţă pe tema comploturilor anti-Ceauşescu şi a trădărilor de ţară, dar de fiecare dată m-a tratat cu o tăcere asurzitoare. Ce să-i faci? Laş, trădător şi fariseu încă de pe vremea când ne-am cunoscut prima dată şi m-a rugat în genunchi şi cu mâinile încrucişate să-l ajut să înşele vigilenţa Securităţii pentru că, deşi era omul lor, era suspectat că joacă pe mai multe fronturi.

Revin la întrebare. Mega-Tartorii Sforari au fost doi, ultra-confidenţii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. În ceea ce priveşte sforile, ele se găsesc, mai greu dar nu imposibil, în arhiva SRI – în special dosarul „operaţiunea Dâmboviţa” –, în registrele cu oaspeţi ale fostului Hotel Majestic – unde la acea vreme mustea de agenţi ruşi, văzuţi şi auziţi de mine, acţionând atât în Piaţa Universităţii, cât şi în barul sau pe culoarele hotelului – şi în arhivele cu n lăcate de la Moscova, că doar nu putem fi atât de naivi încât să credem că agenţii ruşi şi cozile lor de topor nu au avut grijă să-şi ascundă bine trecutul trădător şi criminal. De-aia mimează ei şi acum liniştea şi siguranţa.

În cazul lui Ion Iliescu s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Miron Cozma a fâcut câţiva ani de puşcărie, niciunul însă în contul evenimentelor din iunie 1990. Ştim sigur că există victime, printre ele poate chiar minerii manipulaţi grosolan. Există totuşi şi vinovaţi?
Avem dispunerea neînceperii urmăririi penale în cazul Ion Iliescu? Avem! Ştim sigur că există victime? Ştim! Ştim că şi astăzi victimile îşi cer dreptatea? Ştim! Cunoaştem numele asasinilor morali şi faptici? Cunoaştem! Suntem în Comunitatea Europeană? Suntem! Puterea de a decide şi dispune procedurile judiciare împotriva vinovaţilor stă în voinţa politică.

Şi dacă nu există voinţă politică, aceasta poate fi stimulată şi determinată să acţioneze împotriva criminalilor printr-o campanie
de presă unită, concertată şi stăruitoare atât pe plan intern, dar şi extern. După părerea mea, orice prioritate păleşte în comparaţie cu nevoia urgentă de reconciliere cu trecutul criminal şi tenebros al României recente. România trebuie să-şi asigure cetăţenii şi lumea civilizată că la noi a venit vremea domniei legii. Altfel pace socială şi politică nu va exista.

„Romania este aservita criminalilor” .sustin Maries si Iliesiu. – „conservarea puterii comunistilor si securistilor”.

Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.

MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,

observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand „integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. „La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.

Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii „vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele „ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra „conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: „Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)

Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista „probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, „Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti
Sursa: Romania Libera

Blogul meu a ajuns la „CATAVENCU” – Vineri, 24 aprilie: Blogul cu cea mai multă informaţie. Adunată de KGB.

Cu o întîrziere de trei zile am aflat şi noi că Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, îşi face blog. Cică un blog (aflat pe locul 28.844 din punctul de vedere al numărului de utilizatori) ar fi avut el, dar acum ar vrea să-l relanseze. (Nu ştiu de ce cînd aud cuvîntul lansat în legătură cu ruşii, mă gîndesc doar la faptul că încă sînt puterea cu cel mai mare număr de focoase nucleare) Ce o să scrie preşedintele pe blog? Ce o să-i spună Putin, evident. Ce metode va folosi ca să facă trafic? Cred că ştiu. Dacă se enervează, taie gazul sau curentul la celelalte bloguri.

Sau îi lasă pe ăia cu bloguri care vor să-l surclaseze să avanseze şi el se retrage adînc înspre Siberia încolo. Pe urmă îi prinde iarna şi sărmanii o încasează.

Sînt curios ce atitudine vor avea blogării români faţă de chestia asta. Cred că la început vom fi împotriva lui, după care cînd rusul va cîştiga teren vom întoarce armele.

Şi dacă tot am vorbit de Moscova nu putem să nu dăm o raită şi pe la tovarăşul Iliescu, cel care are timp să îi mulţumească lui Ovidiu, un domn care a preluat o poză din tinereţe a cuplului deja celebru Nina & Nelu. Priviţi cît de frunoşi şi egali erau oamenii între ei pe atunci!

Apropo domnule Iliescu: în comunism toate blogurile au, prin lege, cam acelaşi număr de vizitatori, nu-i aşa?

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.– Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

–––––––––-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Vadim despre Elena Băsescu: „Se face de râs, e limitată”

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor este convins că Elena Băsescu o să obţină o funcţie de europarlamentar, susţinând că semnăturile pentru candidatura acesteia au fost strânse cu serviciile secrete

„În mod sigur, (Elena Băsescu – n.r.) o să ia o funcţie de europarlamentar”, a declarat liderul PRM, care apreciază că  fiica lui Traian Băsescu „este limitată”: „Ea se face de râs, e limitată”, a  mai spus C.V.Tudor într-o conferinţă de presă.

Elena Basescu „topaie fudula” pe podium – Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar. Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română „agramata” – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României.

La 28 de ani, Elena Băsescu nu se încadrează în profilul politicianului tipic. Însă cu buzele cărnoase, parcă înţepate de o albină, cu părul lung până la mijloc şi cu hainele trendy, ea are parte de la fel de multă mediatizare ca şi tatăl său.

„Nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine”.

Nu are parte însă doar de susţinători. Observatorii susţin că este lipsită de experienţă şi nu are un discurs cursiv. Potrivit acestora candidatura Elenei Băsescu este doar o manevră pentru a aduce voturi pentru PD-L.

„A fost propusă de persoane care vor să dea bine pe lângă Băsescu”, a declarat miercuri pentru AP, Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej. „O păpuşă Barbie nu poate apăra interesele României”, a mai spus acesta.
„She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,”

„Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

Elena Basescu si marirea buzelor

*”Nu este foarte sigur că fata îşi ia de una singură deciziile” – AP
Elena Băsescu – „păpuşa Barbie” care vrea în Parlamentul European, scrie AP

Ironia poate fi observată chiar din titlul ales de AP, „Strălucitoarea fiică a preşedintelui României caută un loc în Parlamentul European”. Descrierile pline de dispreţ continuă: „Elena Băsescu ţopăie podiumuri, merge în cluburi până la orele dimineţii şi mutilează gramatica. Aşadar, este ea un om de care are nevoie Parlamentul European?”.

AP notează că, datorită buzelor, părului „până la talie” şi hainelor „trendy”, fiica are parte de o mediatizare asemănătoare celei de care se bucură tatăl ei.

„Elenei Băsescu îi trebuie un proiect, nu o candidatură”,

Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României. Însă este Elena Băsescu omul de care Parlamentul European are nevoie?, se întreabă corespondenta agenţiei Associated Press, Alison Mutler.

La cei 28 de ani, Elena Băsescu nu este un politician tipic. Dar buzele sale pline, părul lung cu breton modern şi vestimentaţia trendy îi asigură apariţii în mass-media aproape la fel de dese ca şi în cazul tatălui său. Acum, tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie. Se bucură de o grămadă de apariţii în presa, însă nu toate îi sunt favorabile, remarcă AP.

Criticii spun că nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine. Candidatura sa ar fi fost anunţată doar pentru a câştiga voturi în favoarea Partidului Democrat Liberal, pe care l-a condus tatăl său până la un moment dat, aminteşte AP.

„A fost propusă pentru PE de oameni care au dorit să-i facă pe plac lui Băsescu. România nu se poate lupta pentru interesele sale cu o păpuşă Barbie”, este de părere Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej, intervievat de AP. Profesorul este convins că în cele din urmă partidul va retrage candidatura fiicei preşedintelui.

Într-un interviu acordat recent, Traian Băsescu a evitat să-şi exprime sprijinul pentru candidatura fiicei sale, declarând în schimb că va vorbi cu ea pe marginea acestui subiect, aminteşte Associated Press. Oricum, nu este chiar sigur că fata preşedintelui îşi ia singură toate deciziile. În decembrie, Elena Băsescu s-a despărţit de prietenul ei, Andrei Hrebenciuc, fiul unui rival al tatălui ei. „Ar fi trebuit să îl ascult pe tata. Are întotdeauna dreptate”, a spus la acea vreme Elena Băsescu. Şi l-ar putea asculta din nou, foarte curând, comentează AP.
––––

Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar.

So is she just what the European Parliament needs? She’s running for a seat, though one critic has dismissed her as a Barbie doll.

Basescu’s father happens to be Romanian President Traian Basescu. And Romanians are riveted by the daughter’s dive into politics.

At 28, Elena Basescu is no typical politician. But with her bee-stung lips, waist-length hair and trendy clothes, she gets almost as much coverage as her father.

Not all the attention is favorable. Observers say she lacks experience and stumbles when she speaks. Her candidacy has been derided as a ploy to win votes for the Democratic Liberal Party, which her father used to run.

„She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,” Vasile Matei, a history professor in the city of Dej, said Wednesday. „Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

Messages seeking comment from Elena Basescu were not returned.

Matei predicted her candidacy would be withdrawn. Others hope he’s right: Alina Mungiu Pippidi, a sober intellectual, said she would not run for the European Parliament if Basescu was on the same slate.

„Save Elena Basescu!” ran a column in the Evenimentul Zilei daily newspaper Tuesday. „Elena Basescu needs a project, not a seat in Parliament.”

Traian Ungureanu, a former BBC Romanian Service journalist, was kinder. But he praised Basescu not for what she was but for what she wasn’t: She’s not corrupt, he said, nor is she a protegee of Romanian oligarchs.

Nor is it certain that she makes all her own decisions. In December she broke up with her boyfriend, Andrei Hrebenciuc — the son of one of her father’s rivals.

„I should have listened to my father,” Basescu said. „He’s always right.”

She might be listening to him again soon. In an interview this week, the president failed to express support for her candidacy, saying instead he would speak to her about it.

„Whatever I say, it will be nicely,” he said.

Românii sunt cei mai tari violatori din Italia

Românii ocupă primul loc între imigranţii care comit agresiuni sexuale în Italia, arată un studiu realizat de sociologul Marzio Barbagli cu date primite de la Ministerului italian de Interne. Proporţia străinilor care comit agresiuni sexuale în Italia a crescut de la 9 la 40 la sută în ultimele două decenii. În topul agresiunilor sexuale din rândul imigranţilor, românii sunt urmaţi de marocani şi albanezi. În privinţa naţionalităţilor, în perioada 2004 – 2007 se observă o creştere a agresiunilor sexuale comise de români (de la 170 la 447). Românii sunt urmaţi de marocani (243-296), albanezi (127-153), tunisieni (80-121), peruani (22-40) şi ecuadorieni (30-35). În ceea ce priveşte naţionalitatea victimelor, Barbagli subliniază că majoritatea cazurilor de viol vizează persoane din aceeaşi comunitate. Spre exemplu, în perioada 2004 – 2006, dintre violenţele comise de români, 35,4 la sută au vizat italience, iar 46,6 la sută românce. Dintre violurile comise de italieni, 84,2 la sută au vizat italience, patru la sută dintre victime au fost românce. (D.R.)

Info plus:
*Violurile comise de români reprezintă 9% dintre agresiunile sexuale comise în Italia, dar 31% din cele petrecute la Roma

*Între 2004 şi 2007 numărul agresiunilor sexuale comise de români a crescut de la 170 la 447 (raportat la aproximativ un milion de români, câţi s-ar afla neoficial în Italia)

*35,4 % dintre violurile comise de români au vizat italience, iar 46,6 la sută românce.

*Cetăţenii români arestaţi sau condamnaţi ar reprezenta numai 0,27% din totalul românilor aflaţi în Peninsulă.

* Cei 2.723 de deţinuţi români aflaţi momentan în închisorile italiene costă 400.000 euro pe zi

Scrisoare….

By corinacretu

„Criza financiara” l-a prins pe Traian Basescu cu un ceas – Patek Philippe Calatrava

purtat de Putin în 2003, Patek Philippe Calatrava, a putut fi zărit şi la mâna preşedintelui României: în cazul lui Traian Băsescu, este vorba de un ceas din aur alb, care costă 10.900 de euro.

Actualul presedinte, Traian Basescu, e considerat multi-milionar doar de catre unii adversari politici, dar si el a recunoscut ca Revolutia l-a prins cu 60.000 de dolari si 1.000.000 de lei, adica, in total, vreo 110.000 de dolari, din bisnita cu blugi si cafea

Sursa Cotidianul

 

Elena Basescu, subiect de ras intr-o benzinarie – Elena Basescu a ajuns de rasul lumii!

Prin reviste, fiica cea mica a presedintelui Basescu pozeaza intr-o adevarata diva cu trasaturi aproape de perfectiune, de un mare ajutor in acest sens fiind si sumedenia de operatii estetice prin care a trecut cu stoicism.

In realitate insa, Elena cu greu poate fi recunoscuta, omului de rand fiindu-i intiparita imaginea de prin reviste a tinerei si nicidecum cea reala. Astfel, zilele trecute, am surprins-o pe mezina lui Base intr-o benzinarie din cartierul Chibrit, in timp ce cauta disperata un ziar aparut in urma cu cateva zile si care, probabil, o avea pe ea pe prima pagina.

Pentru ca nu a avut succes cu tabloidul, Elena s-a multumit sa cumpere cateva bauturi racoritoare si dusa a fost, pentru ca masina o astepta afara cu motorul pornit. Vanzatorul de la benzinarie nu a recunoscut-o si a tratat-o normal, ca pe oricare alt client, uitandu-se totusi prelung pentru ca i se parea ca fata este mult prea machiata. Respectivul a ramas masca atunci cand unul dintre clientii care asteptau la coada l-a informat ca tocmai a avut-o pe fiica presedintelui la el in magazin.

Reactia vanzatorului nu a fost nicidecum cea asteptata, barbatul incepand sa rada zgomotos si exclamand: „Poftim??? Ea era Elena Basescu? Pai in ziare arata altfel! Daca ar fi sa o luam asa, sunt mai frumos eu decat ea!”. In secunda urmatoare, s-a declansat o isterie generala, toti cei din benzinarie izbucnind in ras si comentand pe seama look-ului domnisoarei Basescu.
„In reviste, toata lumea arata bine. Au un program special prin care modifica pozele gagicilor. Acolo, toate sunt frumoase, dar cand le vezi in realitate, iti schimbi parerea!”, comenta un alt individ, ceva mai scolit in ale Photoshopului.

Investeste sume fabuloase pentru infrumusetare
Elena a fost tot timpul complexata de aspectul sau fizic, insa nu si-a permis dintotdeauna sa schimbe ceva la trasaturile sale. Indata ce a ajuns fiica de presedinte cu paparazzi pe urmele sale, tanara s-a gandit serios sa investeasca in frumusete. Si a facut-o pe picior mare, cheltuind sume fabuloase pentru a scapa de complexe. Prin urmare, Elena a devenit atat de obsedata de infatisarea sa, incat operatiile estetice au devenit o rutina pentru ea. Si-a modificat nasul, de doua ori, si-a pus colagen in buze, a suferit un peeling chimic menit sa o salveze de acnee, si-a tatuat sprancenele si buzele, si-a pus gene si unghii false, utilizeaza in exces solarul, iar de vizitele obisnuite prin saloanele de infrumusetare nici nu mai incape vorba. Pana acum, fiica lui Basesescu a lasat peste 15.000 de euro in cabinetul medicului estetician, intretinerea anuala ridicandu-se si ea la 5.000 de euro.

Pe 3 octombrie 2007, câţiva lideri din PSD, printre care Liviu Dragnea, Dan Nica, Ilie Sârbu şi Constantin Niţă, au negociat o noapte întreagă cu o echipă PD, condusă de Vasile Blaga, o schemă de guvern, în care fiecare negociator urma să aibă câte un minister. De ieri, schema este completă.

Liviu Dragnea este noul ministru de Interne, după ce Mircea Geoană a primit garanţii că Traian Băsescu nu i se va opune Teroristului – numele de alint cu care i se adresa lui Dragnea pe vremea când acesta era încă în PD.

Ce faci, Teroristule?” i-a râs, anul trecut, Traian Băsescu lui Liviu Dragnea, într-una din vizitele pe care PSD le-a făcut la Administraţia Prezidenţială. Băsescu părea cordial, dar pesediştii erau precauţi. Amabilitatea cu care i se adresa lui Dragnea era un motiv în plus de suspiciune: cei doi se despărţiseseră cu scandal, cearta terminându-se cu demisia lui Dragnea din PD şi dezertarea în tabăra duşmană – la Adrian Năstase şi PDSR.
În ultimele zile, în nominalizarea lui Liviu Dragnea pentru funcţia de ministru de Interne un rol-cheie l-a jucat Traian Băsescu. Pesediştii pur şi simplu n-au ştiut cum va reacţiona preşedintele la această propunere: dacă s-ar fi opus, ar fi aruncat ministerul de Interne într-un scandal şi mai mare decât cel declanşat de plecarea lui Gabriel Oprea. În plus, ar fi fost un nou pericol pentru ruperea alianţei.

De aceea, cei care au făcut cărţile pentru desemnarea noului ministru, au mers pe coji de ouă. Conducerea PSD n-a prezentat oficial niciun nume, preferând să ţină, până duminică noaptea, două variante deschise – Dan Nica sau Liviu Dragnea. Duminică noaptea,Mircea Geoană  a avut o lungă discuţie cu Dragnea, în care, după cum avea să declare a doua zi, l-a „încurajat” să accepte nominalizarea. Apoi Mircea Geoană s-a asigurat că varianta Dragnea este agreată de Traian Băsescu, înainte de a o prezenta spre vot conducerii lărgite a partidului. Potrivit propriilor declaraţii, Geoană l-a sunat pe Băsescu luni la prânz, imediat după şedinţa conducerii restrânse, dar înainte de votul din conducerea mare. Traian Băsescu i-a spus că nu se opune. Geoană l-a sunat şi pe Boc, să-i spună că PSD are un ministru de Interne. În paralel, a plecat spre Guvern şi o scrisoare oficială, în care se făcea propunerea ca Dragnea să preia portofoliul.

Noul principiu: doar civili la Interne

În atari condiţii, votul pesediştilor a fost o formalitate. Mircea Geoană le-a spus că Dragnea este propunerea lui, i-a făcut un laudatio (în care a descris competenţele candidatului, printre care aceea că este „un campion al descentralizării”) iar toată lumea a votat pentru, în unanimitate. În faţa presei, Geoană a subliniat că a găsit, în sfârşit, un om „care are instinctele corecte pentru acest minister”. Tot într-o declaraţie dată presei, Ion Iliescu a precizat că Dragnea are şi haina corectă: una civilă, în condiţiile în care, de acum încolo, „trebuie să respectăm principiul ca, la conducerea ministerului de Interne, să nu mai avem militari”. În fine, noul ministru a spus că priorităţile lui sunt siguranţa în şcoli, siguranţa pe stradă şi descentralizarea.

Cât de sus e steaua lui Dragnea: noul Cozmâncă

Liviu Dragnea este pe val. Chiar dacă e nevoit să părăsească o funcţie sigură (cea de şef al Consiliului Judeţean Teleorman, post pe care stă de trei mandate), Dragnea capătă mult mai multă putere în stat şi în partid. Votarea sa în unanimitate reprezintă, practic, o recunoaştere din partea baronilor locali ai PSD. Buni executaţi, mulţi dintre ei au reclamat, în ultimii ani, vidul de putere de la conducerea partidului, unii fiind chiar nostalgici după mâna forte Octav Cozmâncă. Liviu Dragnea este dintre ei şi are multe prietenii printre cei mai influenţi baroni, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan sau Marian Vanghelie. Dragnea doreşte să-i coordoneze pe baroni şi pe linie de partid şi, de aceea, vizează funcţia de secretar general al PSD, rămasă vacantă după demisia lui Titus Corlăţean.

Gândul, 4 octombrie, 2007: „PD şi PSD au negociat toată noaptea pielea ursului din pădure”

Acum mai bine de un an, în noaptea de dinaintea depunerii moţiunii de cenzură a PSD, mai mulţi pesedişti, exasperaţi de faptul că Viorel Hrebenciuc nu reuşeşte să bage PSD la guvernare alături de PNL, au cerut o întâlnire cu democraţii. Negocierile au mers surprinzător de bine şi de repede: Dan Nica, Liviu Dragnea, Constantin Niţă şi Ilie Sârbu au scris, împreună cu delegaţia condusă de Vasile Blaga, un „proiect de guvern”, şi o primă împărţire a ministerelor. Construcţia a fost dinamitată a doua zi de Ion Iliescu: acesta a sabotat moţiunea pesediştilor, dându-i oxigen lui Călin Popescu Tăriceanu să-şi termine mandatul. Ziarul Gândul din 4 octombrie 2007 scris despre această întâlnire. Iată finalul articolului:

„Democraţii şi pesediştii şi-au cerut reciproc garanţii privind votarea moţiunii şi colaborarea la guvernare. Părţile au ajuns să discute despre structura noului guvern, fiecare partid dorind să-şi ia ministerele cele mai importante.

Democraţii au revendicat funcţia de prim-ministru (probabil pentru Vasile Blaga), Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi pe cel al Economiei şi Finanţelor (acest minister este dorit şi de PLD).

Pesediştii au spus că vor şi ei şefia Guvernului şi ministerele „sociale” (Munca, Educaţia şi Sănătatea), precum şi Ministerul de Externe. S-a discutat şi despre o funcţie de vicepremier pentru PSD, iar, în situaţia în care grupul minorităţilor naţionale ar fi cooptat în noul Guvern, s-a avansat numele lui Varujan Pambuccian drept viitor ministru al Comunicaţiilor.

Pesediştii erau, ieri, încântaţi de felul în care negociază cu democraţii, care sunt „oameni cu care se poate discuta”, nu ca liberalii, care „sunt aro¬ganţi”, „au pierdut simţul realităţii” şi „vor sfârşi ca ţărăniştii”.

Şi imaginea social-demo¬craţilor despre Traian Băsescu pare să se fi schimbat în urma ultimelor întrevederi cu PD. „Băsescu s-a schimbat, a înţeles şi el că nu poate să-şi încheie mandatul tot dezbinând, tot cu scandal”, vorbeau ieri doi dintre vicepreşedinţii social-democraţi din echipa de negociatori, încrezători în destinul comun PSD-Traian Băsescu”.
Vezi comentariile Gandul

Traiasca Republica Semi-dictatoriala Romania!

Traian Băsescu, pe baza raportului:

• Regimul politic– România nu are nevoie de un regim prezidenţial, dar nici unul paramentar, care nu exprimă alegerea electoratului
• Mecanismul dizolvării Parlamentului trebuie pus în acord cu regimul. Dizolvarea legislativului este pretutindeni un ultim recurs la rezolvarea crizelor politice. În Constituţia noastră, dizolvarea este legată exclusiv de eşecul formării guvernului în primele două luni de după alegeri. Ştiu că există interpretarea potrivit căreia o asemenea prerogativă acordată Preşedintelui i-ar spori în mod nemăsurat puterea.
• Forma Parlamentului– avem un sistem bicameral în care cele două Camere sunt foarte asemănătoare din punct de vedere al prezentării. Putem opta pentru un sistem unicameral, prin eliminarea unei Camere
• Trebuie să regândim imunitatea aleşilor. Maximizarea protecţiei politice deja existente, a protecţiei asigurate pentru opiniile şi convingerile politice, pentru deciziile aleşilor naţiunii trebuie însoţită de eliminarea protecţiei pentru fapte de ordin penal.
• Credibilitatea Parlamentului– redarea credibilităţii; Parlamentul trebuie aşezat in poziţia sa de unică instanţă de legiferare
• Reorganizarea administrativă– este necesar să renunţăm la organizarea administrativă de acum 40 de ani, un sitem greoi. Propun o împărţire în 9-12 judeţe
• Recredibilizarea Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Constituţiei
• introducerea referendumului obligatoriu, adică Parlamentul să fie obligat să adopte o lege în domeniul care a făcut obiectul referendumului. Nu este admisibil ca în urma organizării unui referendum, chiar dacă populaţia doreşte adoptarea unei legi, Parlamentul să poată ignora voinţa cetăţenilor.
• Definirea rolului şi structurii Consiliului Superior al Magistraturii. Deşi nu a fost avut în vedere de către membrii Comisiei, consider că o regândire a dispoziţiilor constituţionale referitoare la această instituţie e necesară.
• Clarificarea şi punerea în aplicare a drepturilor cetăţenilor-definirea drepturilor economice şi sociale ca drepturi fundamentale

Comentarii:

sper din toata inima ca avem mai multa minte! un proverb romansec spune: „porcul daca ar avea coarne, ar si musca si impunge”. asa ca daca dam presedintelui, ori care ar fi el, puteri mai mari ajungem unde am fost in 1989. amintiti-va ca si ceasca a inceput asa: prin 1998/1971 au inceput sa fie ignorate organele colective de decizie (asa rele si tembele cum erau ele), pana s-a ajuns la dictatura cea mai crunta. basescu insusi ar trebui sa ne vrea asa ceva. altfel, cu firea lui de comandant de nava ajunge repede la zidul de la targoviste. de fapt, eu cred (atat cat este permis unui vitel) ca mai bine ar fi sa avem o republica parlamentara. peresedintele sa aiba numai prerogative de reprezentare. iata germania, dupa hitler (noi dupa ceasca) a considerat si s-a validat in timp, ca este modelul cel mai bun.

Incet dar sigur Basescu capata puteri de dictator. Are serviciile la discretie, are prin Boc guvernul la discretie. Mai are nevoie de o Constitutie prin care sa-si legitimeze puterile, pana cand n-o sa mai aiba nevoie de nici o legitimare.
E mai sigur sa pastram formulele de democratie care au functionat bine in tari cu traditii democratice, in schimb noi inventam propria noastra „democratie” cu un sistem original de vot uninominal, nemaiintalnit in lume.

1 – Cred ca da ! Nu mai vrea biletele otravite,judecata adversarilor la TV,dosare comandate la DNA etc.Vrea ca de pe scaunul de la Golden Blit sa hotarasca cand va dizolva parlamentul(daca nu va vota o lege sau alta favorabila interesului gastii  lui de imbuibati) sau a guvernului (din aceleasi motive)…Ca sa arate ca e un presedinte permisiv si nu un adevarat dictator el lasa PSD sa-si rezolve intr-o suspecta liniste problema Oprea si pozeaza in baiat bun,responsabil,in slujba boborului(cum altfel ?)…pana cand se vede cu sacii(absolut toti sacii) in caruta.Dupa care…nu vreti sa stiti.2-  De ce mai avem uninominal? Parlamentul reprezinta vointa poporului de vreme ce parlamentarii au fost votati uninominal…ca ei sunt niste terchea berchea si nu fac treaba, sunt incompetenti, asta poporul trebuie sa judece si nu dvs. domnule Basescu, mai ales  ca si dvs. fiind ales de catre popor trebuie sa dati niste explicatii vis-a-vis de „realizarile” din ultimii aproape 5 ani…si pe dvs. tot poporul asta tampit va va judeca, de ce trebuie ca dvs. sa fiti judecatorul suprem? am mai avut asemenea oameni si ne-am ars, nu mai vrem, mai ales ca stim prea bine cine sunteti, ce ati facut si ce aveti de gand sa faceti…de ce trebuie ca un singur om sa taie si sa spanzure in Romania? si de ce dvs. domnule Basescu nu ati luat o asemenea initiativa cand era Iliescu presedinte? sau Constantinescu? a da…erati ocupat cu matrapazdacurile de la Min. Transporturilor, atunci cand ne-ati varat pe gat taxa basescu si a disparut in ceata flota comerciala…s-o credeti dvs.

3 – Ar trebui rezolvate urmatoarele probleme: 1. Basescu sa fie ales pe viata, 2. Parlamentul, bineinteles unicameral, sa aiba rolul doar de a aplauda cand se adreseaza Basescu , 3. Sa iesim din UE si NATO, eventual sa ne aliem cu rusii, chinezii si  cubanezii, 4. Sa se reinfiinteze Securitatea, 5. Sa avem un singur post tv care sa emita 2 ore pe zi, bineinteles in rolul principal sa fie Basescu, 6. Sa se dea mancarea pe baza de cartela, 7. Sa se nationalizeze totul. Tot inainte tovarasi, spre construirea socialismului multilateral dezvoltat!

4 – Domnilor alegatori,ni se pregateste ceva,pe viitor sa fim condusi de ‘alegerea prostimii”.Nu avem nevoie de un nou „dictator” care sa taie si sa spanzure dupa bunul plac.Presedintele unei tari democratice europene trebuie doar sa taie panglici si sa dea  medalii,rest este treaba parlamentului.Un parlament este clar superior pentru ca este format din diverse partide si chiar grupuri de interese diferite care se pot anula reciproc daca nu exista o majoritate covarsitoare si o opozitie eficienta.urasc termenul de „referendum” si rezultatul acestuia,cum adica sa te supui la ce „voteaza „prostimea”?.Pareri in acceptarea „constitutiei ar trebui sa-si exprime numai „elitele” si oamenii pertinenti ,nu specialistii cotroceniului,clar manipulati ,cu ciolanul in mana.Jos Dictatura!

5 – Chiar credeti ca va mai crede cineva domnilor Basescu,Boc,Geoana?Ne-am saturat de minciunile voastre care au dus tara de rapa si pe noi romanii in pragul disperarii.FAPTE,NU VORBE,domnilor! Dati de urgenta Legea lustratiei;vrem nu numai condamnarea comunismului si a securitatii ca  politie politica,ci si CONDAMNAREA COMUNISTILOR si SECURISTILOR:vrem o JUSTITIE ADEVARATA;vrem ADEVARUL despre „revolutia” din decembrie 1989;vrem CONDAMNAREA celor vinovati pentru dezastrul din tara -indiferent cine sunt acestia!Cerem prea mult?Daca da,atunci VOI SUNTETI VINOVATII;daca nu,atunci treceti la FAPTE!

6 – E un proverb ” PARUL DESTEPT PARASESTE CAPUL PROST”. O noua comisie , o noua manevvrae tipica UNUI MARINAR DE CURSA LUNGA , CARE SA-L RIDICE IN SLAVI. D-ULE „PORTOCALIU” BASESECU de ce prietenul PRESEDINTE al UCRAINEI NU E PRIETEN  CU ROMANIA ? NU CREDETI CA NICI UN REGE, PRESEDINTE ( FIE EI SI DIN TIMPUL COMUNISTILOR, care v-au promovat in functiii) NU AU FOST ATAT DE TICALOSI.) AM AJUNS O TARA sugrumata de PIRATI POLITICI.

7 –  asta crede ca o sa traiasca o suta de ani.. ca mai toti potentatii.. ajung sa se umple de bani, li se infoaie mushkiu de putere si temenele facute de altii catre putere.. si incep sa se creada eterni.. cam toti, fiecrae pe diverse trepte ale aceste minunate.. scaricici

9 – poate imi explica si mie cineva de ce presedintele(executivul) ar trebui sa aiba „puterea” de a demite parlamentul(legislativul)? eu zic atunci hai sa ii dam si functia de „judecator al boborului” sa aiba dreptul sa intoarca, cand vrea muschiul lui  o decizie judecatoreasca si e gata cu separatia puterilor in stat … parlament unicameral cred ca ar merge descentralizare-9-10 judete o mare tampenie, se poate reduce birocratia si daca ram asa, poate imi explica si mie cineva ce treaba are in momentul actual prefectul in judetz…??? daca banii raman oricum in bucuresti putem avea 40 sau 10 judete ca tot nu vine nimic spre teritoriu …parerea me este ca se pune de o dictatura(ma rog se incearca) sper ca romanii sa fie la fel de dezinteresati si sa nu se prezinte 50% 1 la vot in rest numai de bine

10 – Oare Domnule Bàsescu consideri cà Romini sunt chiar asa de prosti. Ati schimbat trei primi ministri ati creat numai ceartà si scandaluri àn guverne, ati incercat fel si fel de mitocànii. Ajunge cutitul n ea ajuns la git. Puneti avion  la dispozitia ficei cea micà sà o ducà la Parlamentul European, ii deconteazà statul Romin cazarea, circulà cu masina pe ori ce stradà fàrà a tine cont de indicatoare , sfidind pe ori ce muritor de rind care nu are SPP. dupà el. Imi amintesc cà numai Ceausescu cind trecea pe marele bulevarde militia ne obliga sà ne intoarcem cu spatele. Acuym vàd cà si garda ta a inceput sà impunà aceleasi restrictii. Asa cà sà astepti mult si bine pinà cind vei vede Republicà Semiprezidentialà. Am votat Senatori si depotati và rugàm sà ii làsati in pace sà isi desfàsoare activitatea

11 – Nu avem nevoie de un presedinte omniprezent si atotputernic, pasul spre dictatura fiind scurt. Prostimea din lipsa inteligentei, a simtului politic si democratic doreste un „Mic Dictator” in fruntea tarii, pt ce folos ? Guvernul si parlamentul controlate de curtea  constitutionala conduc tara, presedintele reprezinta si este mediator fara putere politica. Cel putin asa este in tarile apusene civilizate care s-au lecuit de dictatori. Situatia actuala este si cea visata de Basescu este solutia cea mai prost posibila si dezastruoasa pt tara. Cine vrea intelege, cine nu, sa mai regandesca situatia. Este vorba de inpartirea puterilor si nu concentrerea ei.

12 – Baiatul asta din poza pune cartile pe masa.Vrea puterea in totalitate,parlamentul sa fie la mana lui,justitia deja este,CC sa fie numita de El…nu ma mai mira nimic,omul s-a prins ca poporul nu are termenii astia institutionali,nu intelege mai nimic,vedfe  ca basescu se cearta cu toti si asta-i place.Scandal si mahala cu Basea ,manele cu Salam si Peste si-o telenovela seara ca sa ne si implinim un pic cultural…cam asta e niovelul electoratului basescist.Sa diferentiem de aparatul de propaganda.Astia-s iscusiti,persuasivi,au ceva imaginatie si sint bine platiti,intreabati-l pe johnsmithfeketemobiusperiscop…da,este un personaj grohaitor din zona mutantilor genetic….Pana la urma nu ei voteaza,nu ei il aduc si readuc la putere pe dictatorul Basescu,vina tot poporul naiv si credul o are dar lor ce sa le explici ca tot nu inteleg mare lucru.PE ASTA SE SI BAZEAZA basescu altfel n-ar fi iesit cu initiativa asta nerusinata pe tapet

14 – Basescu vrea sa-si institutionalizeze puterea personala. Si atit, nimic mai mult. Ma intreb retoric, dupa ce o sa se termine lupta cu „dusmanii” (si ne termina si pe noi pe toti), si vor ramine numai ei si ai lor (Basescu

15 – Sute de mii de romani sunt trimisi in somaj, alte milioane sunt deja la munca in strainatate , criza economica se anunta tot mai crunta, in schimb Presedintele Basescu este preocupat sa-si asigure un nou mandat si mai multa putere.Constitutia care a fost buna pentru descurajarea unor eventuale porniri dictatoriale ale lui Iliescu , nu este la fel de buna pentru temperamentul lui Basescu ! Cred ca este de fapt o noua diversiune pentru ascunderea adevaratelor probleme ale tarii si lupta pentru ciolan ,care se da in cele 2 partide aflate la guvernare.

           16 – Istoria se repetă,parcă suntem blestemaţi.Acest popor are în gena lui existenţială morbul dictaturii.Nu-i va fi greu lui băSSecu să prostească poporul,precum Ceauşescu în vremea comunismului.Un nou Putin în estul Europei şi acesta este băSSecu.Iar „elitele” româneşti nu iau nicio atitudine,ba dimpotrivă,aplaudă.

17 – S-a mai intamplat in istoria noastra ca un „pamantean” ajuns sef al statului sa vrea mai mult. Ca si Cuza, Basescu s-a inconjurat de o clica de slugi oportuniste si doreste controlul total. La fel s-a intamplat cu Cuza. Clasa politica a reactionat si a adus un conducator NEUTRU…din import.
Imi cer scuze pentru alaturarea nefericita a numelui Cuza de Basescu. Nu se poate compara o personalitate care a reformat armata, administratia, agricultura si invatamantul cu unul care considera ca „in Romania autostrazile nu sunt o prioritate”. Recomand romanilor „Drumul lui Santiago”…turism ecumenic…pedestru!

17 – e un risc prea mare pe care nici o democratie nu si-l asuma acela ca o singura persoana sa stabileasca cine este escroc,cine este gaozar,cine este cinstit.si cine este cel care clameaza aceasta prerogativa: 1.un om care s-a urcat turmentat la volan,fara sa fie pedepsit; 2.un om care a bagat mana in avutul public(casa luata de la primarie); 3.un om care a instituit taxa basescu fara sa asfalteze 1 km de drum national; 4.un om care a schimbat un prim-ministru cu 5% din voturi pe liste,dar i se parea ca nu este just ca 20% din voturi sa conduca la alegerea unui guvern; 5.un om care a bagat mana in buzunarul oamenilor cinstiti care au platit fondul de pensie timp de 30 de ani,dupa care le-a nesocotit si dreptul la pensie si dreptul la munca consfintit de lege; 6.un om care a promis un prim-ministru de 1,70 metri(draga stolo) si a pus unul de 1,30 metri(boc

18 – presedintele nu trebuie sa aiba decat rol de reprezentare a statului. atat. ca in germania. faptul ca este ales de popor ii da legitimitatea sa reprezinte tara, nu legimitatea de strange cat mai multa putere de decizie. de cand este basescu presedinte, eu nu as mai da nici un drept preseditelui. basescu mi-a dovedit cat de usor se ajunge la dictatura dintr-o democratie, cand un om are atata putere. unde este parlamentul, guvernul acum? cum pot ei contracara puterea presedintelui (cand sunt in buzunarul lui) ? presedintele trebuie sa fie decorativ – ca regina angliei – si atat.

19 –  basescu din nefericire penrtu neamul asta e o plaga , o boala cruda a tranzitei, este nediplomat avid dupa putere desi constitutia e clara republia e parlamentara … e un probabil dictator… probabil fostul deputat fsn se vede un fel de directoras pe nava… daca neocomunistul asta ajunge iar presedinte e un dezastru pentru tara asta … inca 5 ani de domnie a haosului…

Jurnalul National sub denumirea „Scînteia”: „Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”

„Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”
12 ianuarie 1989

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea” părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani.

Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. La 9 de­cembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încât nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, la 5 ianua­rie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu.

O chestiune de onoare
Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cât se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române.

După cum chiar Traian Băsescu re­la­tează într-un raport din 14 martie 1989, când în ţară izbucnise scandalul în legătură cu umflarea costurilor, el a intrat în conflict cu comandantul Stan şi şeful mecanic Popa încă de la coborârea acestora la ţărm. Spre Casa­blanca, nava intrase într-o furtună pe Mediterana, în cursul căreia, susţi­neau cei doi, încărcătura s-a deplasat, nava s-a înclinat, provocând avaria. Versiunea lui Traian Băsescu, rostită, probabil, în felul lui colorat faţă de cei doi, adăuga la aceasta un alt motiv, şi anume suprasolicitarea motorului pe timp de furtună. Şi apoi le-a reproşat el ce căutau în mijlocul furtunii. De ce nu au ocolit-o, pentru că aparatura şi sistemele de comunicaţii le-au semna­lat-o din timp? Chiar dacă, în cursul acestui voiaj, comandantul Stan simţise nevoia unor senzaţii tari, Băsescu ori uitase că acesta este ma­rele secretar de partid al Departamentului Transporturi Navale, ori, datorită protecţiei contraamiralului Anghelescu, şeful flotei, poreclit de marinari Paraipan (după simpaticul erou al unor filme regizate de Sergiu Nicolaescu), pur şi simplu nu-i păsa. Indi­ferent de motivul iniţial, neînţe­legerile între cele două tabere nu s-au atenuat, au escaladat în fiecare din cele nouă zile cât au durat reparaţiile.

Mai întâi, comandantul Stan i-a reproşat (a făcut-o şi în ţară, într-o sesizare despre comportamentul lui Băsescu) că nu trebuia să-i aducă acu­zaţii profesionale de natură să-i ştirbească autoritatea, de faţă cu şeful mecanic. La rândul său, şeful mecanic a relatat (reiese implicit, din răspunsurile pe care Traian Băsescu le dă în ra­portul citat) că atunci când a încercat să aibă o intervenţie într-o discuţie cu re­prezentanţii şantierului naval, acesta i-a spus, pur şi simplu, să-şi ţină gura.

Băsescu a răspuns acuzaţiilor, arătând că Valentin Stan are o „mentalitate învechită”, de pe vremea navigaţiei cu pânze, iar mecani­cul-şef Popa nu ştie bine engleză şi s-a amestecat în discuţie total deplasat. Mai adăuga şi că la insistenţele acestuia din urmă, de a face „plinul” navei cu carburant, acest lucru era imposibil din motive „bine ştiute” (adică politica de eco­nomisire, cu consecinţe aberante, a resurselor valutare). În acel moment, nu mai puţin de 16 nave româneşti aşteptau să alimenteze în Portul Anvers. La insistenţele repetate ale şefului mecanic, Băsescu a dat un răspuns „foarte acid”. Ne putem închipui.

Dincolo de aceste certuri, disputa a fost, cum se putea altfel, una legată de bani. Când reprezentanţii şantierului s-au prezentat la bordul navei „Zimnicea” cu o factură totală de 963.460 de franci belgieni, reprezentând costurile efective de reparaţii şi pe cele de întreţinere şi staţionare în şantier, comandantul şi mecanicul-şef au refuzat să semneze pentru o parte din cheltuieli, deşi Traian Băsescu obţinuse, pe loc, o reducere de 64.460 de franci, transformată într-o notă de credit către NAVROM. Băsescu lasă să se înţeleagă că supărarea celor doi ar fi fost legată de faptul că nu s-au ales din această afacere cu nimic. Cât despre diferenţa (substanţială) între costurile estimate şi cele finale ale reparaţiilor, el spune doar atât: „Consider că nu poate face obiectul unei discuţii cu subiect real, deoarece este evidentă diferenţa dintre volumul de lucrări iniţial estimat şi volumul lucrărilor ulterior stabilite a fi executate”. Explicaţia, pe cât de succintă, pe atât de evazivă, nu a satisfăcut atunci când, întors în ţară din voiajul peste Atlantic cu nava „Zimnicea”, comandantul Stan l-a reclamat conducerii pe Traian Băsescu. Era, în fond, vorba de majorarea costurilor cu 300.000 de franci belgieni, mai mult de o treime din suma convenită iniţial.

Nici încheierea pe un ton persiflant a raportului din 14 martie 1989 nu a fost de natură să-i uşureze situaţia: „V-aş rămâne recunoscător dacă, în loc să mă puneţi în situaţia de a mă apăra de NAVROM, m-aţi lăsa doar să lucrez pentru NAVROM – astăzi am pierdut 4 ore de lucru pentru redactarea acestui mizerabil raport”. Despre comandantul Stan spune că „mi-a reamintit, prin modul de comportare, prin micime şi meschinărie, o figură de tristă amintire (pentru mine) din primul voiaj efectuat ca ofiţer 3 la bordul navelor NAVROM, comandantul Bratu Aurel” (o persoană cu acelaşi nume apare pe lista victimelor incendiului de pe petrolierul „Independenţa”) şi că opiniile exprimate de el şi de mecanicul-şef Popa nu-l deranjează, „atât timp cât nu găsesc ecou la factorii de decizie din întreprindere sau atât timp cât aceste opinii nu mă vor pune în situaţia de a-mi justifica activitatea prin rapoarte explicative”. Mai spune că are conştiinţa „perfect împăcată în faţa mea că am făcut ce trebuia”, că a acţionat „corect” şi că el consideră „actuala mea funcţie ca fiind cu totul ocazională şi temporară”, „doar o experienţă”, meseria sa fiind „să ducă şi să aducă vapoare”. Şi că va reveni la ea fără urmă de regret. Dacă e să-şi reproşeze ceva, susţine el, este temperamentul de comandant de petrolier, care i-a imprimat „o comportare directă”, în care „diplomaţia, în orice caz, nu este punctul meu tare”. Dacă de prima trăsătură de caracter suntem şi astăzi convinşi, pe cea de-a doua a remediat-o pe parcurs. Un autoportret convingător.

Contraamiralul Anghelescu nu l-a salvat de o sancţiune
Fără îndoială că acest incident descris mai sus, care s-a finalizat cu prima şi, din câte contabilizăm, şi ultima bătălie pierdută de Traian Băsescu în întreaga sa carieră, i-a servit drept lecţie. A devenit poate mai prudent, fiind fie „direct”, fie „diplomat”, când şi cu cine trebuie, după caz. Imediat după rechemarea în ţară, nici raportul din 14 aprilie trimis de la Anvers conducerii NAVROM şi nici cel pe care l-a înaintat la 25 mai 1989 protectorului său, contraamiralul Anghelescu, comandantul flotei comerciale, nu au fost de natură să îl salveze de la o sancţiune, cu toate că el continua să considere acuzaţiile drept „dezonorante şi nedrepte”. A fost supus întrebărilor unei comisii de disciplină, compusă din şapte persoane din conducerile Departamentului Transporturi Navale şi NAVROM, comisie convocată chiar din dispoziţia contraamiralului. Ea a fost convocată în urma sesizărilor comandantului de pe nava „Zimnicea”, Valentin Stan.

Acesta a publicat, în februarie 2005, sub titlul „Marinarul”, un volum autobiografic în care, între paginile 686 şi 711, descrie varianta sa asupra celor petrecute la Anvers, care foarte probabil a constituit şi substanţa reclamaţiei împotriva lui Traian Băsescu, la întoarcerea din voiajul pe mare: „În 5 ianuarie 1989, către seară, acostasem în Anvers. «Să mă prezint, sunt comandant Traian Băsescu, actualmente reprezentantul NAVROM în Anvers” (…). După o discuţie preliminară cu şantierul Belliard, Băsescu se prezentase la bord cu cotaţia lucrărilor, evaluată la 597.000 de franci belgieni. Bomba era alta, că valoarea totală nu mai era cea iniţială, ci aproape dublă, umflată cu peste 11.000 de dolari. Era ora 1 noaptea. Mă uitam la „reprezentantul nostru” şi nu-mi credeam ochilor (…). Nu am vrut să semnez, pentru că nu se respectase contractul. A fost depăşită valoarea cu peste 10.000 de dolari (…). Fusesem chemat la NAVROM. Iar pe drumuri. Aflasem că Băsescu era plecat la Bucureşti, la ministrul Aron (…). Îmi dădeam seama, nu era greu să realizez acest lucru, că se juca un scenariu. Băsescu, peste două zile, avea să ia, mulţumit şi liniştit, avionul spre Bruxelles”. Câştigase războiul, deşi din bătălia cu comandantul de pe „Zimnicea” a ieşit şifonat».

În urma sforilor trase, Traian Băsescu a fost parţial exonerat, reuşind să justifice suplimentarea cheltuielilor de reparaţii la nava „Zimnicea”. Comisia părea să se fi pus de acord că, de fapt, fondul problemei era doar conflictul între Traian Băsescu şi secretarul de partid „pe ramură”, Valentin Stan, pe care, ca mulţi alţii, acesta îl considera un „marinar de birou”. Singura acuzaţie în faţa căreia Băsescu nu s-a putut apăra era legată de faptul că nu a solicitat aprobarea din ţară pentru angajarea suplimentară a cheltuielilor, procedură obligatorie, având în vedere că era vorba de o sumă importantă în valută. Atât el, cât şi comandantul Stan au fost penalizaţi cu reţinerea a 20% din salariu pe o lună. Comisia s-a arătat plină de înţelegere faţă de cel reclamat. Atitudinea comisiei faţă de Traian Băsescu este explicabilă. Mai întâi, ea fusese alcătuită din dispoziţia comandantului flotei comerciale, contraamiralul Anghelescu, protectorul celui reclamat. Apoi, după cum chiar unul dintre membrii ei lasă să se înţeleagă, „umflarea” cheltuielilor pentru obţinerea de comisioane „era o practică curentă” – asupra căreia nu trebuia, spre binele tuturor, să se atragă prea tare atenţia auto­rităţilor. Fusese doar o ciocnire între două nuci la fel de tari, între fostul comandant pe „Biruinţa”, protejat al ministrului, şi secretarul de partid „pe ramură” din minister – confruntarea clasică în România socialistă între „omul cu sapa” şi „omul cu mapa”. Romeo Popica, unul dintre membrii comisiei numiţi prin ordin de ministrul Anghelescu, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în motoare navale din acea vreme, i-a luat apărarea lui Băsescu în privinţa cheltuielilor suplimentare, care, în cazul unui verdict nefavorabil al expertizei tehnice, ar fi putut să aibă consecinţe penale grave.

Alţi doi membri ai comisiei, Romeo Posedaru şi Cornel Idu, susţin şi în prezent nevinovăţia lui Traian Băsescu. Primul, fost şef al Serviciului de Programare Reparaţii din NAVROM, spune că asemenea reparaţii suplimentare justificate se efectuau „mereu” la navele aflate în voiaj şi că, de fapt, nici „nu era în sarcina lui să se ocupe de reparaţiile la nave, dar, fiind reprezentantul nostru acolo, îl sunam şi îl rugam să se ocupe, mai ales când era vorba de reparaţii evaluate mai scump”. Aşa a fost cazul şi cu „Zimnicea”, a cărui reparare a fost negociată însă chiar de către Traian Băsescu, fiind ulterior facturată la o valoare cu peste o treime mai mare faţă de cea conve­nită iniţial. Posedaru afirmă că, de fapt, acesta a fost reclamat de comandantul Stan pentru că a refuzat să factureze inclusiv un comision de 5% pentru echipaj: „Era o practică pe vremea lui Ceauşescu, dar, în unele cazuri, comandanţii nu dădeau din banii de comision membrilor echipajului şi, pentru că Băsescu îl ştia pe se­cretarul de partid, a refuzat clar propunerea lui şi a semnat pentru suma exactă a valorii repa­raţiilor”. Afirmaţiile sunt întărite de Cornel Idu, pe atunci director general Navrom. Acesta mai susţine că Traian Băsescu nici măcar nu a fost schimbat din funcţie ca urmare a anchetării sale de către comisie şi că s-a reîntors la Anvers. „E o minciună sfruntată, dl Băsescu a fost retrimis la post, unde a stat până în luna septembrie 1989, când, pentru calităţile sale profesionale, a fost promovat în postul de şef al Inspectoratului Na­vigaţiei Civile.” Un tânăr ofiţer de marină de atunci, Laurenţiu Mironescu, întăreşte acest lucru. El afirma, simultan cu Idu, la începutul anului 2008, într-un demers public menit să apere onoarea profesională a preşedintelui Traian Băsescu, că în luna iulie 1989, în primul său voiaj pe mare, a ajuns şi la Anvers, unde acesta „s-a întâlnit, ca reprezentant al NAVROM, cu echipajul”. Dar în rapoartele sale de activitate de la Anvers, Băsescu nu menţionează nicăieri asemenea „întâlniri de protocol” cu echipajele navelor în tranzit prin acest mare port, în care se aflau simultan în escală câteva nave sub pavilion românesc. „Mi-aduc bine aminte că, în luna august, dl Băsescu a venit în concediu de odihnă în România şi la sfârşitul lunii s-a întors la post”, mai spune fostul ofiţer stagiar, care, deşi proaspăt absolvent de Marină, părea să fie foarte la curent tocmai cu agenda reprezentantului NAVROM în marele port de la Marea Nordului.

Trebuie să precizăm că afirmaţiile lui Idu şi Mironescu, potrivit cărora Băsescu s-ar fi reîntors la Anvers, nefiind sancţionat cu schimbarea din funcţie, sunt contrazise chiar de către cel pe care au sărit să-l apere. Reamintim că în finalul raportului său din 25 mai 1989, înaintat lui Anghelescu, arăta: „Am fost întotdeauna animat de multă dragoste pentru compania mea, pentru prestigiul şi onoarea NAVROM, (dar) începând cu 24 mai 1989 am fost schimbat din funcţia de reprezentant NAVROM la Anvers (s.n.), sub acuzaţia că am semnat incorect factura de reparaţii a navei «Zimnicea»”. Acelaşi raport marca şi data rechemării lui în România, căci începea astfel: „Subsemnatul Băsescu Traian, raportez: m-am aflat la post în perioada 14 aprilie 1988 (până) la 5 mai 1989”. Este foarte posibil însă, aşa cum arată fostul comandant Valentin Stan în cartea sa, ca înalta protecţie a contraamiralului Anghelescu să-şi fi făcut încă o dată efectul şi, după ce ecourile reclamaţiei împotriva lui s-au stins, Traian Băsescu să-şi fi reocupat postul. Raţiunile pentru care în 2008, la nouă ani de la cele întâmplate, Idu şi Mironescu au sărit în apărarea lui rămân însă relevante şi nu sunt greu de urmărit. Reamintim că Băsescu însuşi de­clarase anterior că „în octombrie 1989 am fost chemat acasă de la post şi numit de către mi­nistrul Transporturilor de atunci inspector ge­neral al navigaţiei civile„, lăsând să se înţeleagă că promovarea s-a realizat datorită meritelor sale.

În general, acest om şi-a protejat întotdeauna cu orgoliu reputaţia profesională şi, când i-a fost pusă la îndoială, a găsit mijloace să o apere. Mai ales că, în cazul de faţă, mijloacele i-au fost la îndemână: cei doi nu ar fi ezitat să spună orice în apărarea sa. Motive aveau. Cornel Idu, fostul director NAVROM, a fost inculpat în dosarul „Flota”, pentru înstrăinarea frauduloasă, după 1989, a celei mai mari părţi a flotei comerciale româneşti, pe care o gestionase în anii construirii socialismului, dar a fost beneficiarul a două prescrieri, scăpând de orice răspundere penală. La începutul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, era deja unul dintre cei mai bogaţi operatori de nave, averea sa fiind estimată la 60-65 de milioane de dolari. A fost, pe rând, beneficiarul unor privatizări controversate din industria navală, cât şi al unor contracte extrem de avantajoase încheiate cu marina militară. Una dintre firmele sale, „Octogon”, a primit contracte de reparaţii pentru navele „Albatros”, „Mărăşeşti” şi bricul „Mircea”, care se ridicau la peste 100 de miliarde de lei vechi (la nivelul de curs din 2005), reparaţiile fiind, după un vechi obicei, suprafacturate, iar lucrările mult tergiversate. Contractele i-au fost atribuite prin încre­dinţare directă de Gheorghe Marin, comandantul flotei militare, protejatul preşedintelui Bă­sescu, pe care Gheorghe Idu îl anchetase în mai 1989 pentru umflarea cheltuielilor de repa­ra­ţii la nava „Zimnicea”. Celălalt apărător al lui Traian Băsescu, fostul ofiţer stagiar Laurenţiu Mironescu, cel care declară că era la curent în 1989 inclusiv cu programul concediilor repre­zentantului NAVROM la Anvers, este deputat de Constanţa al Partidului Democrat Liberal, partidul prezidenţial – ceea ce poate explica acuitatea şi clarviziunea cu care poate să reînvie trecutul.

În final, din această poveste de demult toată lumea a avut de câştigat. Gheorghe Marin, cel atât de darnic cu omul de afaceri Idu, a fost numit de preşedintele Băsescu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei, a fost avansat la gradul de amiral şi a devenit, după dezvăluirile din presă deja citate, posesorul unei superbe vile la Eforie Nord. Cum am arătat, Gheorghe Idu, fostul director al NAVROM şi blândul inchizitor al lui Băsescu din mai 1989, s-a ales cu imunitate în faţa legii şi cu mulţi bani. Este de presupus că Laurenţiu Mironescu şi-a asigurat, datorită pu­terii sale de clarvăzător, un nou mandat parlamentar. Traian Băsescu s-a ales cu „onoarea reperată”. Când însă orgoliul supune şi scrie istoria, cineva pierde întotdeauna: adevărul. (…)
Marius Oprea
(Fragment din volumul „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, care va apărea în aprilie 2009 la Editura Polirom

Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Cunoscută sub apelativele „tovarăşa academician doctor inginer” sau „înalta doamnă a ţării” , Elena Ceauşescu a fost în epoca comunismului soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi prim-viceprim-ministru al României. Din anul 1979, numele Elenei Ceauşescu este asociat „Cabinetului nr. 2”, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice.

Fostă ţesătoare la fabrica Jaquard, Elena Ceaşuşescu pe numele de fată Petrescu s-a născut în Petreşti Dâmboviţa. In 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist iar în 1939 l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu. Cei doi s-au căsătorit în 1945. A devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, întrucât cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.

Pasiunea Elenei Ceauşescu o reprezentau hainele de blană, iar în garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. Modelul său feminin a fost Eva, soţia dictatorului argentian Juan Perón. A fost descrisă de majoritatea celor care au intrat în contact cu ea ca o femeie rea şi dispreţuitoare.

Cât despre ziua de naştere Elenei Ceauşescu, aceasta era sărbătorită în fiecare an cu mare fast. Din toate judeţele ţării începeau să sosească la Comitetul Central al Partidului telegrame şi scrisori de felicitare. Despre cum era sărbătorită în familie îşi aminteşte Camil Roguschi, arhitectul al lui Nicolae Ceauşescu într-un interviu publicat în urmă cu doi ani în ziarul Cronica Română.

„Ceauşescu îi oferea un buchet uriaş de flori. Copiii veneau, o felicitau, îi aduceau flori şi atât. Primul care pleca era Nicu. De fapt, Ceauşeştii nu erau persoanele cu care să stai, chiar daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai antrenant decat ea. Era un bonom, care-şi iubea enorm soţia” spunea Camil Roguschi într-un interviu acordat ziarului Cronica Română pe 26 ianuarie 2007.
Elena Ceauşescu a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989.

Cititi si aici in casa sotii Ceausescu aveau icoane la care se inchinau, Nicolae Ceausescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos.

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu

Cotidianul comunist Scanteia a publicat sub semnatura lui Traian Basescu, in urma cu 22 de ani si jumatate, un mesaj de felicitare pentru presedintele Nicolae Ceausescu.

Textul de mai jos este reprodus din ziarul Scînteia din 3 ianuarie 1986.

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu,
ziarul Scînteia, 3 ianuarie 1986:
„În această noapte de la cumpăna anilor, cei 40 de navigatori de pe această plutitoare cetate de oţel construită în România îşi îndreaptă gîndurile spre ţară, spre conducătorul partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, spre toţi cei dragi de acasă. După datină, cei aflaţi în cartul liber suntem în jurul pomului de iarnă, frumos împodobit, şi închinăm un pahar cu vin pentru succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am înregistrat şi noi, marinarii, şi care ne-au permis depăşirea planului la trafic cu 17 la sută, pentru succese şi mai mari în 1986″

De ce in 22 decembrie 1989 a fost Lovitura de stat?

Generalul Nicolae Militaru dezvaluie intr-un interviu acordat doamnei Adina Anghelescu-Stancu in anul 1991 – Interviul a fost publicat în revista “Baricada”.

Generalul Militaru: „Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu”

Generalul Militaru dezvaluie ca a existat o conspiratie  a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu inca din anul 1983
Generalul Militaru a intrat în rezistenţa militară in 1983 prin intermediul lui Ion Iliescu. La Spitalul Elias s-a intalnit cu Ion Iliescu si Walter Roman „intamplator”.
Domnul Ion Iliescu l-a cautat la telefon pe generalul Militaru – prima întâlnire a fost în parcul Herăstrău.
După două zile, i-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. În toamna lui 1984 s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu, dar a esuat.

Planul si strategia loviturii de stat

„Generalul Militaru:”Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu.

Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.

Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale”.
Concluzia este ca Ion Iliescu era sprijinit de un grup conspirativ comunist anti-ceausescu, si de un grup din armata, inca de atunci din 1980.  La Iliescu nu exista cuvantul „intamplator” sau spontan totul este planificat.
Nu trebuie sa ne miram ca asa-zisul grup ad-hoc FSN exista inca din 1983 chiar si din 1980. Iliescu timp de noua ani a incercat sa deie lovituiri de stat.

Cand se planifica o rasturnare conspirativa impotriva seful statului, se numeste Lovitura de stat.

Deci Revolutia a inceput in Timisoara, iar  in Bucuresti a urmat Lovitura de stat.

De fapt revolutia a fost cofiscata de grupul conspirativ FSN, cu alte cuvinte planul conspirativ FSN din 1983, s-a indeplinit in 22 decembrie 1989. 
Citeste aici interviul cu generalul Militaru