Mihail Gorbaciov: „este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca „nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: „ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: „nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: „In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
–––

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: „Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

„Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  „Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: „Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
––––-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
–––
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider „ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin „legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: „Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : „In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. „Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: „Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – „de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
–––––
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”

După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Nicolae Militaru: „pot să afirm că o conspiraţie, a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte. în 1983” Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu

1976 Iasi Iliescu se joaca cerculete cu Ceausescu
În 1991, generalul Nicolae Militaru a răspuns întrebărilor pe care i le-am pus la acea dată despre episoadele cele mai importante ale evenimentelor din decembrie 1989. Interviul a fost publicat în revista “Baricada”, unde lucram pe atunci ca redactor. Am păstrat acest manuscris pentru că el reprezintă un document peste vreme nu numai prin cele declarate de acest important personaj, ci şi pentru că pe hârtie se regăsesc adnotările făcute chiar de mâna generalului atunci când acesta a solicitat să vadă materialul înaintea publicării lui. Multe dintre afirmaţiile lui Nicolae Militaru pot fi, şi acum, la 19 ani de la lovitura de stat, începutul unor anchete, altele pot ajuta la devoalarea misterelor din dosare care n-au mai fost finalizate. Generalul Nicolae Militaru a decedat în 1996 în urma unui aşa-numit cancer galopant, la puţin timp după ce anunţase că va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la Preşedinţia României. Astfel, el a dus pe lumea cealaltă adevăruri pe care le cunoştea, dar pe care socotea, în 1991, că nu e momentul să le face publice. Pentru stabilirea adevărului istoric nu este, însă, niciodată, prea târziu.

Adina Anghelescu-Stancu

– Reporter: Domnule general, a fost sau nu a fost în România o adevărată revoluţie?

– Nicolae Militaru: După opinia mea a fost o veritabilă revoluţie, realizată de către popor, în mod spontan. Nu are sens să mistificăm acest adevăr.

– Consideraţi că în decembrie ’89 au existat grupări care s-au bătut pentru obţinerea puterii?

– N.M.: Asta n-o ştiu exact, dar pot să afirm că o conspiraţie, a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte. Rezistenţa militară, care se formase cu mult timp în urmă, nu a avut în vedere ca această înlăturare să aibă loc cu sacrificii umane.

– Când aţi intrat în rezistenţa militară?

– N.M.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu.

– Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?

– N.M.: În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu. Mai târziu, ne-am gândit la un plan-surpriză. Sigur, noi devenisem nişte pisici cu clopoţei şi orice pas pe care îl făceam era cunoscut.

– Existau variante pentru răsturnarea lui Ceauşescu?

– N.M.: Prima variantă era ca planul să fie pus în aplicare atunci când cuplul Ceauşescu nu se afla în ţară. A doua, când erau în ţară, dar se găseau în vizită prin judeţele mai îndepărtate de Capitală. A treia, când se aflau fiecare la locul lor de muncă, iar a patra, când se aflau strânşi în Comitetul Politic Executiv. Ne-am gândit şi la oamenii pe care trebuia să îi contactăm.

– Aţi încercat aceset lucru şi cu generalul Iulian Vlad?

– N.M.: Asta s-a întâmplat mai târziu. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984, am fost supus unei anchete. În 8 martie 1989, mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central, pe timpul anchetei, m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea armatei şi securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu. Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid. Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru. Iulian Vlad era şeful Securităţii. La armată se afla generalul Milea care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin.

– Ce rol ar fi avut armata în strategia pe care urma să o aplicaţi?

– N.M.: Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale.

– Când a apărut pentru prima dată această denumire?

– N.M.din: Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu, iar pentru funcţia de preşedinte era desemnat altcineva.

– Îi puteţi spune numele?

– N.M.: Nu. Este o personalitate şi fără acceptul lui nu-l pot numi.

– Când s-a transformat Comitetul Salvării Naţionale în “Front”?

– N.M.: În 1987. Generalul Ioniţă murise, iar legătura cu domnul Iliescu o ţineam eu. Îi jurasem lui Ioniţă ca planul să fie dus la bun-sfârşit, iar Iliescu să nu ştie nimic până în ultimul moment.

– Generalul Ioniţă nu avea încredere în Iliescu?

– N.M.: Nu pot spune asta, dar există o vorba: “Când te frigi cu ciorba, suflii şi-n iaurt”.

– Cum aţi luat legătura cu genenralul Iulian Vlad? Ştia de conspiraţie?

– N.M.: E o poveste ceva mai lungă. Pe 19 aprilie 1989, mi s-a făcut acasă o percheziţie ticluită de generalul Nuţă, Mihalea şi şeful Direcţiei a IV-a, generalul Gheorghe Vasile. Autorizaţia de percheziţie cât şi reclamaţiile de la dosar erau false, dar acest lucru l-am aflat după revoluţie când ajunsesem ministru al apărării. Pe 17 iunie ’89, am făcut o cerere de audienţă la generalul Vlad. Pregătisem pentru întâlnirea cu Vlad un bileţel pe care urma să îl înmâneze după terminarea audienţei, în care îi propuneam o întâlnire. Spre surprinderea mea, la întâlnire nu a venit Vlad, ci generalul Bucurescu. În 22-23 decembrie 1989, a avut loc ceea ce toţi cunosc acum sub numele de “Noaptea Generalilor”. Am discutat mai multe ore cu Iulian Vlad. Atunci a fost momentul în care generalul Vlad mi-a spus că i-a fost teamă să ia contactul cu mine.

-Domnule general, asupra dumneavoastră planează în continuare suspiciunea că aţi fost agent KGB. Ce puteţi spune în legătură cu acest subiect?

– N.M.: Noi plănuisem ceva, nu? Punând în aplicare acel plan, riscam cu toţii, deci, ne-a fost teamă de sovietici. Noi nu eram sigur că în momentul răsturnării lui Ceauşescu, ruşii nu vor acţiona aşa cum o facuseră în 1968 în Cehoslovacia. Trebuia să ştim clar cu cine vor ţine ei în acel caz: cu Ceauşescu sau cu poporul român? Pentru asta, în august 1987, m-am deplasat la Constanţa în condiţii clandestine, unde m-am dus, incognito, la Consulatul sovietic. Ajuns acolo, le-am prezentat cartea mea de vizită. Au rămas uimiţi: URSS-ul nu se va amesteca în treburile interne ale României; va recunoaşte noile autorităţi, nu se va repeta povestea cu Cehoslovacia. Asta a fost tot. De aici, probabil, prezumţia că aş fi agent KGB. Cert este că în timpul revoluţiei nu s-a recurs la nici un ajutor sovietic care nici n-a fost solicitat. Toţi fac speculaţii pe aceeaşi temă. Şi, ca să se ştie, generalul Guşe (în “Noaptea Generalilor”) nu vorbea la telefon cu nimeni altcineva decât cu ministrul ungar care insista să ne trimită ajutoare.

– Dumneavoastră aţi avut vreun contact cu Moscova?

– N.M.: Da. După ce am fost numit ministru. România făcea parte din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi era firesc să se cunoască situaţia din ţară. La insistenţele lor, i-am informat atunci de toate ciudăţeniile care se petreceau în România. Despre alte intervenţii nu a fost vorba.

– Ce rol a avut domnul Ion Iliescu în planul rezistenţei?

– N.M.: Am spus mai devreme că domnul Iliescu trebuia anunţat numai în momentul debutului acţiunii pentru păstrarea secretului absolut. Cel care a avut un rol deosebit a fost Vasile Patilineţ care trebuia să se ocupe de procurarea materialelor speciale despre care am vorbit. Patilineţ a murit, însă şi, legătura cu furnizorul străin s-a rupt, reluându-se foarte greu. Cel care a contactat din nou furnizorul străin trebuia să transmită prin “Europa Liberă” sau BBC nişte fraze în care să fie incluse şi două combinaţii de cifre şi litere. Toţi cei care ştiau acest lucru trebuia să înveţe aceste două combinaţii. Eu le-am dat şi domnului Iliescu pe un bilet, cu explicaţiile respective, pentru ca acel conţinut să fie învăţat pe dinafară. Urma ca la următoarea întâlnire să-mi dea înapoi biletul, iar dacă se întâmpla ceva trebuia să-l distrugă. La înapoierea biletului, urma să-i explic semnificaţia celor două combinaţii. La o săptămână după aceea, m-am întâlnit în Parcul Circului cu un bun prieten al lui Iliescu şi am rămas înmărmurit că hârtia pe care i-o dădusem lui se afla la acel prieten acasă. L-am trimis să mi-o aducă imediat. Pe urmă am devenit suspicios. Tocmai de aceea nu i-am mai dat lui Iliescu nici un fel de amănunte pentru că nu fusese în stare să păstreze nici măcar secretul unui bilet. Aşa ne-a surprins revoluţia.

– Ce mai puteţi preciza despre organizarea rezistenţei?

– N.M.: Ar trebui să subliniez mai întâi că materialele pe care le aşteptam din străinătate pentru planul nostru urma să sosească în februarie-martie ’90. Faptul că evenimentele au început mai devreme îmi ridică un mare semn de întrebare. În primăvara lui ’90, s-a constituit Frontul Militar Român şi s-a făcut un apel care trebuia să ajungă la “Europa Liberă” prin Stockholm. Cel care urma să-l preia nu a mai venit. S-a găsit o altă soluţie, să fie trimis prin Londra. Apelul n-a mai fost trimis, pentru că începuse revoluţia. Înainte de Congresul al XIV-lea, discutasem cu Iliescu să se întocmească un apel pentru congresmani. Nu am participat la redactarea acestuia. Lumea cunoaşte, însă, Apelul Frontului Salvării Naţionale. După revoluţie am aflat că nu Iliescu îl formulase, ci altcineva (profesor Alexandru Melian).

– Ce mesaje aţi primit înainte de 22 decembrie 1989?

– N.M.: În 16 decembrie, am primit printr-un maior de securitate de legătură, următorul mesaj: “A început în Timişoara şi urmează să se extindă în toată ţara. Sunteţi rugat să nu părăsiţi domiciliul nici ziua, nici noaptea, pentru că viaţa vă este în pericol”. Datorită acestei informaţii am rămas la domiciliu. Nu am putut să iau legătura cu generalul Milea care cunoştea deja faptul că în cazul răsturnării lui Ceauşescu armata nu trebuia să tragă în popor.

– A dat sau nu a dat generalul Milea ordin să se tragă?

– N.M.: Nu. Generalul Milea nu a dat sub nici o formă ordin să se tragă. Cei care afirmă altfel o fac pentru că Milea nu mai este în viaţă şi nu se mai poate proba adevărul. Sunt convins că Milea nu s-a sinucis, ci a fost omorât. Imediat după ce am fost numit ministru, am dat ordin să mi se aducă toate documentele ce aparţineau lui Milea: note telefonice, ordine scrise sau cifrate. Nu s-a găsit nimic. Există însă stenogramele de la şedinţele lui Ceauşescu. La cea din 17 decembrie, Ceauşescu l-a acuzat pe Milea că a trimis efective de armată la Jimbolia după ce chiar el intoxicase armata că vin ungurii peste Transilvania. În 22 decembrie, Ceauşescu l-a acuzat din nou pe Milea socotindu-l trădător de neam. Cei care au deschis foc la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti, au fost generali şi ofiţeri, veleitari care ştiau că odată cu Ceauşescu vor pica şi ei.

– Ce s-a întâmplat cu aceşti ofiţeri? Au fost judecaţi?

– N.M.: Nu numai că nu li s-a făcut un proces, dar au mai fost şi avansaţi. Din păcate, fără să cunosc adevărul, chiar şi eu am contribuit la avansarea unora dintre ei. Nu-mi explic, cum s-a reuşit să mi se ascundă adevărul. Se pare că adevărul este păstrat mascat undeva.

– Domnule general, continuaţi cu momentul intrării dumneavoastră în revoluţie.

– N.M.: În 21 spre 22 decembrie, fiica mea a venit şi m-a rugat să ies în stradă pentru că se trage în oameni nevinovaţi. I-am spus de informaţia primită de la acel maior de securitate şi nu am mai ieşit. Însă, pe 22 decembrie, când am auzit comunicatul de la radio despre sinuciderea lui Milea, nu am mai rezistat, m-am îmbrăcat militar şi am plecat spre Televiziune. Mi-a fost teamă că odată cu moartea lui Milea vor începe răzbunările şi vor trage unii în alţii, mai ales că existau destule personaje care s-ar fi bucurat de o asemenea nenorocire. (N.A.: În textul iniţial, tăiat de către generalul Militaru, acesta afirmase: “Mi-a fost teamă că odată cu moartea lui Milea vor începe răzbunările şi vor trage unii în alţii, mai ales că mai exista un personaj ciudat, generalul Stănculescu al cărui cameleonism este deja proverbial. Afirmarea acestuia personaj în timpul revoluţiei s-a făcut datorită greşelii (în primul rând) generalul Guşe, care a părăsit exact atunci când nu trebuia Ministerul Apărării Naţionale”. Generalul Guşe era cel mai în drept să ia imediat comanda, dar a părăsit Ministerul Apărării Naţionale rămânând în sediul fostului CC toată noaptea de 22 spre 23, exact atunci când nu trebuia.

– Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la Televiziune?

– N.M.: Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea. Pe 23 dimineaţa, am plecat acasă doar pentru puţin timp şi m-am întors la Ministerul Apărării, unde am rămas până la 16 februarie 1990.

– Cine au fost oamenii care l-au înconjurat imediat pe domnul Ion Iliescu?

– N.M.: Aici este o ciudăţenie. Chiar eu am rămas derutat de cei care i se alăturaseră. De Brucan şi Mazilu auzisem, însă n-am înţeles cine erau ceilalţi. A apărut, nu ştiu de unde, un bărbos – Gelu Voican Voiculescu şi un altul, Montanu. Tot timpul Iliescu mi-a spus că nu-i cunoaşte. Pe urmă a apărut Petre Roman pe care Iliescu a afirmat că-l cunoaşte şi că este fiul lui Walter Roman, cu care dumnealui se aflase totdeauna în relaţii foarte strânse. Noaptea de 22 spre 23 decembrie, se dăduse pe post proclamaţia şi lista CFSN. Eu nu am fost pus pe acea listă şi nici nu m-am preocupat de acest lucru.

– Ce s-a întâmplat mai târziu?

– N.M.: Am ajuns la MApN unde mi s-a adus la cunoştinţă că şi aici, în timpul nopţii de 22 spre 23 decembrie, se trăsese cu înverşunare. Pot să vă spun că cei care trăgeau spre sediul fostului CC, de pe acoperişul fostului palat regal, îmi sunt cunoscuţi, dar nu este momentul să-i dezvălui. Deci, în 23 decembrie am stat în sediul Ministerului Apărării.

– Au fost nişte acţiuni paralele, conduse de mai multe grupări?

– N.M.: Nu ştiu. Cert este că au existat mai multe forţe care nu puteau fi organizate ad-hoc. Şi vă mai pot spune că terorişti au existat. După cum ştiţi, în 31 decembrie s-au făcut arestările conducerii dumneavoastră. Deşi eu eram ministru şi cei arestaţi îmi erau subordonaţi, aceste arestări s-au făcut pe baza unor ordine superioare, fără ca eu să fiu atenţionat. Cel care a pus în practică ordinul de arestare a fost Gelu Voicanu Voiculescu.

– Este Gelu Voican răspunzător de executarea clanului Ceauşescu?

– N.M.: Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche: “Am pierdut pachetele”. Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti. Generalul Stănculescu ne-a propus să privim filmul cu procesul. Personal n-am fost de acord ca acest film să fie dat la Televiziune. Momentul era critic, iar lumea devenise avidă după sânge. Nu ştiam atunci că acel film fusese deja vândut francezilor.

– Domnule general, cum vă explicaţi faptul că fostul sediu al CC nu poartă nici o urmă de glonţ?

– N.M.: Clar este că focul se declanşa numai la căderea nopţii. Nu cred că Iliescu a dat ordin să se tragă. Ordinul a fost dat de cei ce au organizat din timp această reacţie. Oricum, eu i-am văzut pe, hai să-i spunem terorişti, cum trăgeau de pe acoperişul fostului palat regal.

– Cunoaşteţi instituţia căreia îi aparţineau trăgătorii?

– N.M.: Da, însă consider că numai Procuratura este aceea care trebuie să clarifice totul. Există declaraţii scrise, înaintate procuraturii de mult timp.

– Ce s-a întâmplat de fapt în faţa MApN în 23 decembrie? Mulţi susţin că dumneavostră sunteţi direct răspunzător de moartea celor de la USLA.

– N.M.: În cabinetul MApN ne adunasem mai mulţi: generalul Vlad, colonelul Ardeleanu erau şi ei prezenţi. Generalul Guşe lipsea, Stănculescu era de negăsit. În acea seară am aflat că USLA are un efectiv de 800 de oameni, alcătuit numai din ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari şi civili. De fapt pe stat erau 795 de oameni, iar încadraţi 779. Dintre aceştia, 757 oameni alcătuiau forţa combativă a unităţii USLA. Din aceştia am aflat că 80 erau plecaţi la Sibiu, cu un Rombac, încă din 20 decembrie, iar 30 se aflau în pază la ambasade. Restul, de 650, după afirmaţiile lui Ardeleanu, se aflau în cazarmă. Atunci a intrat pe uşă generalul Hortopan care ne-a informat că lângă un depozit al armatei din jurul Bucureştiului, asupra căreia se trăgea, a fost prins un subofiţer de la USLA – Popa Ion Stefan. L-am întrebat atunci pe Ardeleanu ce caută un uslaş la acel depozit. Ardeleanu a răspuns: “Poate, din proprie iniţiativă…”. Atunci a venit ideea ca efectivul USLA, cu 600 de oameni, să fie folosit pentru scotocirea blocurilor din faţa ministerului, asupra căruia se trăgea încontinuu. Pentru acest plan s-a dat şi traseul. Pe la Academia Militară şi pe locotenent Emil Bodnăraş urma ca uslaşii să ajungă în spatele blocurilor din care se trăgea şi în nici un caz prin faţa ministerului. Asta a fost tot ce s-a discutat. Ardeleanu a ieşit din birou şi a lipsit două-trei ore. S-a întors după miezul nopţii, răvăşit, şi ne-a informat că cele două blindate ABI au fost distruse şi că oamenii lui sunt morţi, printre care şi locotenent-colonelul Trosca. Atunci am auzit pentru prima oară acest nume. L-am întrebat ce au căutat în faţa ministerului şi de ce au venit doar două blindate în loc de un efectiv de 600 de oameni cât se stabilise. Nu s-a răspuns decât că va cerceta. Colonelul Ardeleanu nu a fost destituit din funcţie şi şi-a continuat activitatea. Afirmaţiile sale din 22 septembrie de la televiziune şi în interviurile acordate sunt numai invenţii.

– Când aţi plecat din MApN, pentru prima dată de la acel eveniment?

– N.M.: Pe 26 decembrie. Atunci am văzut în faţa ministerului cadavrele mutilate ale celor de la USLA şi maşinile răsturnate. Si acum mă întreb de ce aceste cadavre nu fuseseră ridicate şi de ce nu s-a ocupat Ardeleanu de acest lucru? Erau oamenii lui pe care i-a lăsat să zacă acolo, mutilaţi, două zile şi două nopţi. Care a fost scopul? Nici eu nu-l ştiu.

-Între colonelul Ardeleanu şi locotenent-colonelul Trosca exista un conflict mai vechi?

– N.M.: Vă pot spune că după această treabă a venit la mine şeful Biroului 2 de Informaţii cu o notă în care se sublinia că în sânul acestei unităţi sunt disensiuni. Iată câteva citate din raport: “Colonelul Ardeleanu Gheorghe, şeful unităţii speciale de luptă antiteroristă este comentat negativ de către subordonaţi întrucât în ultima perioadă s-ar fi bucurat de aprecierile Elenei Ceauşescu şi ar fi avut relaţii apropiate cu Tudor Postelnicu şi Iulian Vlad… Anterior i-ar fi sugerat lui Tudor Postelnicu să-i aprobe ca unii luptători din subordinea sa directă să spargă uşile persoanelor care au întocmit scrisoarea celor şase. Este dezavuat pentru abuzurile şi lipsa de respect în relaţiile cu subordonaţii cărora le-am adresat înainte de revoluţie injurii şi ameninţări…” Si aşa mai departe. Pe 9 ianuarie 1990, m-am trezit cu un document în care colonelul Ardeleanu scrie cum a fost dezinformată unitatea pe timpul revoluţiei. Anexa la acest document este un raport cu trei puncte, cu următorul text: “Stimate domnule ministru”. Am reconstituit o parte din dezinformările la care am fost supus în perioada cunoscută… Vă raportez că întors la unitate am stabilit cu certitudine că locotenent-colonelul Trosca, fostul şef de Stat Major din USLA, care a condus cele două echipe de intervenţie şi a murit ştiţi unde, că plănuise să ma lichideze pe mine şi pe colonelul Gherghina Gheorghe, locţiitorul comandantului pentru dotare cu armament şi tehnică de luptă a unităţii. Am clarificat problema şi pentru această etapă, din raţiuni cunoscute, nu este o problemă prioritară. Consider că acest ofiţer a avut legături cu cineva din Direcţia de Contrainformaţii Militare şi cred că planul conceput împotriva mea trebuie să conducă la o clarificare, de la cine a primit acest ordin şi pentru ce? Unitatea acţionează din ordinul domnului General Hortopan şi o asigură împreună cu domnul colonel Zătreanu…” Această anexă a fost scrisă în 08.01.1990. Ardeleanu susţine că Trosca a sosit la MApN pentru a-l lichida. Această afirmaţie ar fi credibilă dintr-un singur punct de vedere şi anume că locotenent colonelul Trosca era îmbrăcat în haine militare (pe dedesubt haine de maior-inginer, iar pe deasupra manta de locotenent colonel de geniu). De aici se poate deduce că Trosca vroia să pătrundă în MApN. Se pune însă o întrebare: dacă Trosca dorea să-l lichideze pe colonelul Ardeleanu, nu putea să facă acest lucru în cazarma USLA? Atunci pe cine trebuia să lichideze? În urma acestor întâmplări pe care vi le-am relatat eu am depus sesizare la Procuratura Militară (scrisoare pentru procurorul general adjunct, şef al Direcţiei procuraturilor militare, intrare nr. 52/C/III/91 din 30.09.1991). Nimeni însă nu a făcut până acum nici cel mai mic pas pentru aflarea adevărului.

– În timpul revoluţiei a existat cumva ideea instaurării unei dictaturi militare?

– N.M.: Sigur că da. Au venit la mine destui reprezentanţi ai unor partide nou-înfiinţate care mă sfătuiau atunci să preiau puterea. Nu am făcut-o pentru că nici nu doream acest lucru.

– Credeţi că într-o zi poporul român va cunoaşte adevărul evenimentelor din decembrie 1989?

– N.M.: Singurul organ care ar fi putut să dovedească adevărul este Procuratura. Deocamdată, nu a făcut-o. Cineva are interesul ca acest adevăr să iasă la iveală cât mai târziu cu putinţă. Vă asigur însă că dacă într-o zi îl voi afla eu, cu siguranţă îl va afla şi poporul român.

– Domnule general, aţi părăsit comanda armatei, la cererea dumneavoastră, pe 16 februarie 1990. De ce aţi făcut-o?

– N.M.: Îmi pare rău că n-am făcut-o imediat după 1 ianuarie 1990, când se terminaseră “ostilităţile” cu teroriştii. Pentru a explica motivul, ar fi necesar un spaţiu vast. Poate, nu peste mult timp, poporul va afla adevărul şi în legătură cu această problemă. Are dreptul să-i cunoască, iar eu am datoria să-i spun.

– Vă mulţumesc, domnule general.

– N.M.: Cu deosebită placere şi sper să ne mai întâlnim în cazul în care redacţia dumneavoastră este interesată.

––––––––––––––––
Nota: da click Iliescu afirma: „La inceputul anilor ’80 – am stabilit unele relatii si am avut mai multe intalniri conspirative cu un grup restrans (compus din gen Ion Ionita – fost ministru al Apararii, generalul Militaru si Virgil Magureanu – pe atunci lector la Stefan Gheorghiu…)
Ion Iliescu: „Au existat încercări de a organiza ceva, în vederea răsturnării lui Ceauşescu – cu 3-4 ani înainte, inclusiv discuţii într-un grup la care participa şi generalul Militaru, ca şi fostul ministru al Apărării, generalul Ioniţă, care a murit în urma unui cancer galopant, în iunie 1987. Generalul Militaru, în acea vreme, încercase contactarea unor foşti colegi, generali de la Marele Stat Major (al cărui şef a fost un timp). Aceştia l-au denunţat. El şi generalul Ioniţă au fost şi anchetaţi. Un alt membru al grupului, comandorul Radu Nicolae, a comis, de asemenea, unele imprudenţe şi a fost, la rândul său, reţinut. Drept urmare, grupul s-a destrămat!, 

Îmi puneţi întrebarea – în ce calitate am semnat Decretul din 24 decembrie 1989 privind instituirea Tribunalului Militar Excepţional, întrucât Consiliul FSN „m-ar fi ales – în calitate de preşedinte al său – abia în şedinţa sa în plen din 27 decembrie 1989 –  Acest grup executiv ad-hoc m-a recunoscut, de facto, ca preşedinte, şi m-a şi mandatat să semnez decretul respectiv.”
. By Ion Iliescu 08/02/2008

Ion Iliescu: „Nu cred ca Gorbaciov avea habar de existenta mea.
Aparitia “mea” in Decembrie 1989 nu a avut nimic ocult si nu a fost programata de nimeni! Iar eu nu am venit cu niciun program pregatit anterior.”
Un link la articolul din TIME Magazine, din 26 aprilie 1986, intitulat „Fosilele comunismului Europei de Est”, in care erau luati la rand toti dictatorii din statele „blocului sovietic”. In ce priveste Romania se scria: „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.
–––––––
Eastern Europe Communism’s Old Men
Rumania’s Nicolae Ceaunsescu, 68, appears to be in failing health, and Gorbachev may already have a protege waiting. He could be Ion Iliescu, 56, who reportedly studied with the Soviet leader in Moscow.

Citeste

Ziua, 14 septembrie 1995

DE CE CEAUŞESCU L-A „MARGINALIZAT” PE ION ILIESCU?

Ion Mihai Pacepa: „În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate specială a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) ce era însărcinată cu activitatea contrainformativă împotriva URSS, aceasta a depistat şi înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propagandă şi agitaţie, le-a avut cu un membru al unei delegaţii „ideologice” sovietice în vizită la Bucureşti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarăşul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. „Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu.)”
Biografia lui Ion Iliescu este a unui activist de partid dintr-o a doua generaţie. Mai greu decât toate calităţile ce i le-ar fi putut detecta cadriştii, a atârnat în balanţă „originea socială”: părinţi ilegalişti.

Ion Mihai Pacepa:

ORIGINE MAI MULT DECÂT SĂNĂTOASĂ
Tatăl, Alexandru Iliescu, absolvent al şcolii de arte şi meserii din Olteniţa, aderase în 1931 la programul stângii comuniste cu sincer entuziasm. Şomer fiind, a făcut parte dintre delegaţii celui de-al V-lea Congres al Partidului Comunist din România (PCdR) care s-a ţinut în URSS. A şi rămas după acel congres în „ţara sovietelor” câţiva ani. Când a revenit acasă, şi-a găsit soţia măritată cu altul. Mama adoptivă a viitorului lider FSN, Marioara Iliescu, era şi ea comunistă ilegalistă – membră a sectorului Apărare din PCdR.
Închis în 1939, exclus din partid în chiar vremea când era în detenţie, certat la cuţite cu Gheorghiu-Dej, Alexandru Iliescu n-a apucat să se bucure de zorii „vieţii noi”. A încetat din viaţă, din cauza unui infarct, în august 1945.

ACTIVISTUL „DE BINE”
Ion Iliescu n-a fost niciodată un dizident. A debutat în militantismul stângii politice încă de pe băncile liceului. Din datele care-l predestinau din tinereţe carierei de nomenklaturist reţinem: membru al UTC din august 1944 (avea 14 ani); voluntar în brigada de muncă „Vasile Roaită” în Albania, pe şantierul naţional al căilor ferate (1947), membru al CC al UTM (din 1949), student la Moscova (1950-1954) şi lider al studenţilor români în URSS.

Până a fi preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (1979-1984) nu a avut tangenţe cu profesia de inginer în specialitatea gospodărirea apelor şi ecologie. Fusese într-una înalt activist de partid: lider al tineretului şi diriguitor cu sectoarele propagandei de partid. Trimis de Ceauşescu „să înveţe practica din teren” la Timişoara şi Iaşi, a adăugat capitalului de prestigiu acumulat „la vârf” şi unul de simpatie. Spre deosebire de ceilalţi gravi şi încuiaţi demnitari de partid, Ion Iliescu îşi făcea totdeauna programul de audienţe şi vizite printre oamenii muncii cu zâmbetul de buze. Economia românească îşi trăia, aparent, „vârsta de aur”, iar demnitarul local răspundea direct solicitărilor de apartamente sau butelii. Se întreţinea bucuros cu artişti şi scriitori şi frecventa instituţiile de cultură şi artă.

DE CE L-A „MARGINALIZAT” CEAUŞESCU?
În partidul condus de Ceauşescu nu a existat opoziţie. Singurul gest deschis de frondă l-a făcut Constantin Pârvulescu, de la tribuna Congresului al XII-lea al PCR (1979). Încă membru al CPEx atunci şi al Consiliului de Stat, Ion Iliescu ­ ca oricare dintre ceilalţi activişti cu funcţii de răspundere ­ nu i s-a asociat.
Despre Ion Iliescu mersese vestea însă că este „marginalizat” de Ceauşescu. Din mărturiile celorlalţi foşti lideri comunişti şi declaraţiile lui Ion Iliescu, putem doar deduce motivele întreruperii ascensiunii sale politice.

Menţionăm în primul rand că, potrivit cutumelor de partid, „marginalizarea” nu putea fi vreodată imputată forurilor superioare. A fi „la dispoziţia partidului” şi a-ţi face datoria oriunde eşti trimis de „organul superior” erau axiome ale activiştilor comunişti. Iar „principiul rotaţiei cadrelor” practicat de Ceauşescu permitea, fără drept de apel, orice rocadă în partid.

Ce-l deranjase pe Ceauşescu la Iliescu, care contase, până în 1971, a fi un „protejat” de-al său? În termenii vremii, i s-ar fi putut reproşa „stilul de muncă”. Ceea ce de altfel a şi făcut Ceauşescu, criticându-l în şedinţa de după vizita, din 1971, în ţările asiatice pentru calitatea materialelor întocmite. Căci „a fi popular”, cu excepţia liderului suprem în partid, era pe-atunci un „păcat”.

Reformele lui Gorbaciov au făcut să se vorbească şi mai mult de Ion Iliescu. „Activistul luminat” cu altă pregătire decât şcolile de partid, susţinerea pe care se bănuia a o avea de la liderul Kremlinului în calitate de fost coleg de studenţie moscovită şi charisma incontestabilă au alimentat zvonurile că tocmai directorul Editurii Tehnice este succesorul lui Ceauşescu.

DE CE-L URMĂREA SECURITATEA?
Toţi şopteau, iar cei care lucrau în „Casa Scînteii” vedeau în 1989 că Iliescu era urmărit de Securitate. Cum dosarul de urmărire întocmit pentru Ion Iliescu „a dispărut în revoluţie”, nu putem decât cita sursele din interiorul instituţiei. Astfel, generalul Aurel I. Rogojan, fostul şef de Cabinet al generalului Iulian Vlad, scrie în cartea sa „1989. Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei” (Editura Proema, 2009), următoarele: „Ion Iliescu era menţionat public ca posibil succesor al lui Nicolae Ceausescu într-o ediţie specială «Who is Who» pentru România ­ editată în 1989 în R.F. Germania, de Juliusz Stroyanowski ­ în care la poziţia „519, Ion Iliescu”, se menţiona: „(…) În septembrie 1987, într-un articol de o pagină publicat în săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România ­ «România Literară» ­ a cerut o mai mare libertate a informaţiei şi schimbări în relaţiile sociale şi politice în scopul învingerii inerţiei şi alienării. Se zvoneşte că Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov la succesiunea P.C.R.”.

Cu mai mulţi ani în urmă însă, când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ că a avut marele privilegiu de a avea o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu. Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei alternative la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». „Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi norocos dintre ei.”

OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT
Ce-a contat în afirmarea lui Iliescu ca lider incontestabil al FSN? Carismaticul succesor al lui Ceauşescu era în decembrie 1989 un nod de „relaţii clientelare pe baza propriei persoane”, a scris politogul Anneli Ute Gabanyi. Prin persoana sa reprezenta elitele vremii, a argumentat cercetătoarea, deoarece Ion Iliescu reprezenta:
1. Relaţiile reprezentanţilor şi urmaşilor comuniştilor ilegalişti din 1922-1944 (şi tatăl, şi mama sa adoptivă fuseseră ilegalişti);
2. Relaţiile dintre foştii studenţi în facultăţile moscovite (în perioada 1950-1953 fusese student la Institutul de Energetică din capitala sovietică şi lider al studenţilor români din URSS);
3. Relaţiile din organizaţia tineretului comunist (1957-1971 a fost prim-secretar al UTC);
4. Relaţiile dintre activiştii de vârf ai partidului (februarie-iulie 1971, secretar al CC al PCR cu propaganda);
5. Relaţiile la nivelul Timişoarei şi Iaşului (1971-1974, secretar cu propaganda în judeţul Timiş, 1974-1979, prim-secretar la Iaşi);
6. Relaţiile dintre tehnocraţi (1979-1984, directorul Consiliului Naţional al Apelor);
7. Relaţiile dintre oamenii de cultură (1984-1989 directorul Editurii Tehnice, cu sediul în Casa Scânteii; în calitate de şef judeţean sau naţional al propagandei avusese în subordine ideologică scriitorii, oamenii de cultură şi artă, ca şi pe cei din învăţământ).

Adevarul trebuie stiut, vinovatii trebuie pedepsiti! Apelul societatii civile din Romania

S c r i s o a r e   d e s c h i s a

Presedintelui Romaniei Traian Basescu

Primului ministru Emil Boc

Ministrului Justitiei Catalin Predoiu

Procurorului General Laura Codruta Kovesi

La 20 de ani de la Revoluţie nu se cunoaşte adevarul despre evenimentele acelor zile şi despre autorii crimelor. Este o realitate dureroasă ce nu poate fi ocolită şi care trebuie confruntată neîntârizat, cu voinţă, curaj şi onestitate. Lacătul totalitar pus pe documente trebuie sfărâmat. Este o chestiune presantă pentru sănătatea democraţiei româneşti. Ne adresăm dvs în condiţiile în care, în urma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, întreaga putere de decizie şi acţiune se află în mâinile dvs. Deşi mai sunt doi ani şi jumătate până la prescrierea faptelor de omor din timpul Revoluţiei, anchetele din dosarele aflate la Parchetul General trenează şi documentele din aceste dosare nu sunt accesibile -contrar dispoziţiei CEDO- nefiind desecretizate în totalitate. Dincolo de procedura din faţa CEDO şi de soluţiile juridice, este nevoie ca opinia publică din România să afle adevărul despre cei care au ordonat uciderea a peste 1000 de oameni in decembrie 1989 şi despre cei care au executat acest ordin.

Domnule Preşedinte, Domnule Prim-ministru, aţi câştigat alegerile vorbind şi despre necesitatea reformării statului. Credeţi că o astfel de reformă poate avea loc în condiţiile în care istoria recentă rămâne neelucidată, vinovaţii nepedepsiţi şi adevărul neştiut? Credeţi că este posibilă vreo reformă, orice reformă, fără ca Justiţia să se pronunţe asupra crimelor şi vinovăţiilor trecutului? Dacă da, este mai bine sa spuneţi clar opiniei publice acest lucru, iar dacă nu, trebuie să vă puneţi în acord vorbele cu faptele.

Gelu Voican Voiculescu : Procurorii au aflat acolo pentru ce au fost chemaţi. Ei se aşteptau să judece nişte simpli terorişti. „Noi n-am omorât decât doi oameni”,

Ion Iliescu, a condus tara de la ora 13. 22 decembrie 1989. Statele Unite nu doreau moartea lui Nicolae Ceausescu. Video

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Ioan Talpeş vezi minutul 2:27

Ratiu Gheorghe – in 1981 era col., seful Securitatii Olt.La 13 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Olt care sunt cercetate în problema „Eterul”.

Tabelul cu securistii si militenii din Timis care, in decembrie ’89, si-au depus la rastel armele innegrite de funingine. Acesta contrazice afirmatiile col. (rez.) Gheorghe Ratiu, fost sef al Directiei 1 din Departamentul Securitatii Statului, care a declarat intr-un interviu realizat in 1990 ca „trupele de securitate nu au tras nici un cartus in nimeni, nici sa se apere, nici sa atace”. Documentul prezentat de ZIUA este copia unui proces-verbal intocmit de o comisie de control MApN/MI la 8 ianuarie 1990, la UM 01024 Timisoara, care are mentiunea „secret de serviciu”. Comisia mixta a procedat la verificarea armamentului de la organele de securitate, politie si persoane civile din Timisoara cisteste toata stirea

Generalul Gheorghe Raţiu, fost sef al Directiei a I-a de informaţii interne a Securitatii în 1986-1989. (care i-a avut in instrumentare pe toti dizidentii din Romania), audiat la Comisia Senatoriala a declarat urmatoarele; Pe 22 decembrie, am rămas la sediu pană la orele 11. A trecut pe acolo Stamatoiu, spunea că mergem la unităţi. Am auzit de sinuciderea lui Milea. Aveam şase ofiţeri la Tv şi cinci la Radio. Generalul Vlad m-a mai sunat, că “ştii ce avem de făcut”, adică nu facem noi ordine în stradă. M-am dus la unitate. M-a sunat un ofiţer de la TV că oamenii vor să intre. Am spus să se retragă, armele de la santinelă să fie închise. L-am sunat pe Petre Constantin, şeful TV. M-a întrebat ce facem cu dispozitivul special ( care să scoasă TV-ul din funcţie), am spus să nu-l acţioneze. Apoi ofiţerii de la mine au deschis uşile de la TV, era acolo şi Mironov, langă uşi. S-a făcut un nou comandament la Securitate cu generalul Mortoiu. Am urcat şi eu pe capota unui ARO – am spus manifestanţilor să ne ajute să păstram documentele, dar să nu intre toţi, ci un comitet. Au intrat circa 15-16, i-am instalat într-o sală şi au ales un conducător – Cristi Popovici şi alţii – am stabilit cu ei să instituim paza – dar fără armanent şi din am început colaborarea cu revoluţionarii. Nu erau trimişi de nimeni. M-am gandit să întreb cine conduce revoluţia asta?
Am dat telefon la 261 (telefonul scurt) – era la telefon Iliescu – m-a întrebat dacă îl ştiu pe Stănculescu şi să-l caut să mergem la Ministerul Apărării. Era în jur de ora 13, m-am conformat – în cabinet la Stănculescu era Guşe, Logofătu, Chiţac, Voinea, Hortopan, era şi Militaru. Pe la trei fără zece au venit civilii: Iliescu, Voican, Montanu, Petre Roman. Nu ştiu de ce nu s-a spus de această sedinţă de la MApN. Şedinţa a deschis-o Iliescu, a spus că s-a creat un vid de putere, trebuie să creăm un comandament unic etc. Cred că era şi Brucan, colonelul Stan şi Iacob. S-au făcut propuneri cum să fie denumit noul organ. Petre Roman a spus despre Frontul Sălvării Naţionale pentru că acum 200 de ani în Franţa tot aşa se cheama. Şi Iliescu a fost de acord. Apoi, Iliescu a spus că vom face un consiliu central  şi s-a făcut o platformă-program.  S-a creat şi un comandament militar unic – a fost pus generalul Guşe în fruntea comandamentului. Şi la Interne l-am propus pe generalul Ghiţă şi pe generalul Campeanu de la Miliţie. Am întrebat pe Iliescu ce fac cu Securitatea.
Mi-a spus să iau legătura cu comandanţii să intre trupele în unităţi.
(Colonel Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I – Informaţii interne al Securităţii, 16 februarie 1994; Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

C.I.A. l-a informat pe Ceausescu despre planurile rusilor

Decizia liderilor la varf ai CFSN-ului nu a surprins, iar explicatia este oferita pe tava de cartea scrisa de Mihaela Ceausescu, fica lui Marin Ceausescu (fratele lui Nicolae Ceausescu) care contine un pasaj in care este descrisa venirea in iunie ‘89 la Bucuresti a lui Marin Ceausescu, special pentru a se intalni cu Nicolae Ceausecu. In pasajul cu pricina este prezentat un citat din convorbirea telefonica a lui Marin Ceausescu puratata cu Nicolae Ceausescu, in care, Marin Ceausescu spunea: “Nicule s-au inteles si cei din Est si cei din Vest, au pregatit un scenariu sa te rastoarne. Nu le face jocul! Cedeaza si pune-l pe Iliescu la conducere”. Trebuie mentionat aici ca venirea la Bucuresti a lui Marin Ceausescu nu era una intamplatoare. Acesta fusese contactat de “seful de antena” al C.I.A. de la Viena care ia cerut sa ia legatura cu Nicolae Ceausescu si sa-i explice acestuia limpede ca sovieticii i-au pregatit debarcarea si ca se poate ajunge chiar si la un sfarsit tragic.

AMERICANII AU INCERCAT SA-L SCAPE PE CEAUSESCU VEZI VIDEO Ioan Talpeş vezi minutul 2:27
Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, prin intermediul lui Corneliu Bogdan ia legatura cu liderii CFSN-ului in noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 (chiar in toiul ostilitatilor), oferind armament si echipamente speciale, cum ar fi dispozitive de vedere si ochire pe timp de noapte, aparatura de telecomunicatii, pentru dotarea trupelor U.S.L.A. (unitatea de lupta antiterorista), unitatea pe care Silviu Brucan a identificato mai tarziu ca fiind “terorista” (de fapt), mentionand ca membri U.S.L.A. au fost adevaratii “securisti-teroristi”, ipoteza falsa, lansata cu bana stiinta si intentie de dom’Profesor Brucan.

In noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, dupa ce fusesera facute toate “pregatirile” pentru “proces” si pentru executia lui Ceausescu – pentru ca inca de la inceput se hotarase la nivelul CFSN-ului ca Nicolae si Elena Ceausescu vor fi executati, organizarea procesului avand ca scop final executaia celor doi – Ambasada Statelor Unite la Bucuresti printr-o oficialitate (delegat) ia “contactat” pe liderii CFSN-ului si le-a cerut sa nu-i execute pe Nicole si Elena Ceausescu oferindule acestora azil politic in Statele Unite ale Americi.

La orele 13:45 la M.Ap.N. se primeste un telefon de la Ion Iliescu pentru generalul Victor Stanculescu. Aflat la “Casa Scanteiei”, domnul Ion Iliescu a coborat intr-un birou de unde a efectuat mai mult de 6 convorbiri telefonice. Primul apel a lui Ion Iliescu a fost dat catre M.Ap.N, unde la contactat pe generalul Stanculescu pe interior “262”. In cadrul acestei convorbiri, Stanculescu i-a dat un raport (telefonic) lui Ion Iliescu, referitor la situatia din tara (din teritoriu) a armatei si l-a pus la curent cu faptul ca, ordonase deja ca anumite trupe chemate in prima faza spre Bucuresti au fot oprite si intoarse din drum. Tot in cadrul acestei convorbiri generalul Stanculescu i-a solicitat insistent lui Iliescu, sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului. In acel moment se cunostea faptul ca, Ion Iliescu urma sa devina “presedintele” Romaniei si-n aceste conditii generalul Stanculescu era obligat sa-i asigure acestuia securitatea. In toate deplasarile pe care le-a efectuat in acele zile, pana sa ajunga la televiziune, Ion Iliescu nu a fost singur, fiind insotit in permanenta de domnul Florin Velicu, prietent, coleg si colaborator al viitorului presedinte. Tot din acel birou de la “Scanteia”, Ion Iliescu a mai telefonat la Comitetul Central, Televiziunea Romana, a contactat-o pe Suzana Gadea si s-a conversat si cu sotia (doamna Nina) pentru a o asigura ca “totul este bine”. Dupa acest episod domnul Ion Iliescu este contactat telefonic de colonelul Ratiu, seful “Directiei a I-a” a “Securitatii”, (din ordinul generalului Iulian Vlad) care i-a raportat ca trupele si intreg aparatul de securitate a partizat cu “poporul”, fiind din acel moment la dispozitia “noului presedinte”. Ion Iliescu i-a cerut colonelului Ratiu sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului la generalul Stanculescu, acolo unde urmau sa se intalnesca toti capii armatei si cei ai “securiatii”. Pana sa se deplaseze la televiziune sau la sediul M.Ap.N.-ului, Ion Iliescu s-a mai abatut pentru aproximativ o ora pe la domiciliul personal, pentru a mai da cateva telefoane, unulul dintre apeluri fiind incercat catre ambasada sovietica de la Bucuresti.

Cine era la vremea respectiva capitanul Nuta ?

Din ordinul lui Nicolae Militaru, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea au fost arestaţi într-un tren şi urcaţi în elicopter. În scurt timp, aparatul de zbor a fost doborât, iar generalii au fost ucişi. În 1978, generalul Nuţă se ocupase, alături de colonelul Gheorghe Trosca, de anchetarea lui Militaru. Cei doi ofiţeri capturaţi aveau dovezile măcelului de la Timişoara.

Ordinul fusese dat chiar de la Ministerul Apărării, la şefia căruia Ion Iliescu îl instalase, cu o zi înainte (la 22 decembrie 1989), pe generalul Nicolae Militaru. Miliţienii hunedoreni primesc numărul vagonului şi locurile unde se află Nuţă şi Mihalea. În câteva minute este luată hotărârea ca generalii să fie interceptaţi şi arestaţi pe traseul spre Bucureşti, în gara Simeria. Se formează o echipă de 18 persoane, coordonată de Velu Căluşer, ofiţer de contrainformaţii.

23 decembrie 1989, ora 20.00. La şase zile de la momentul în care ordonau înarmarea cadrelor de Miliţie din Timişoara, cei doi generali se află legaţi cu o sfoară pe bancheta din spate a unui elicopter.

Aparatul de zbor ce trebuia să-i transporte de la Deva la Bucureşti – unde urmau să fie prezentaţi ca „duşmani ai poporului” – schimbă cursul, neaşteptat şi misterios.

Urmând direcţia opusă celei stabilite iniţial, elicopterul se prăbuşeşte în zona dealului Mamut, de lângă localitatea Alba Iulia. Fusese doborât de militarii de la sol. Aceştia primiseră ordin să tragă în orice aparat zburător care se apropia de oraş, pe motiv că ar fi vorba despre „terorişti”. Trupurile celor doi generali au fost carbonizate

Citeste tot articolul

Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune, vezi minutul 03:15. VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 „este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicola Ceausescu din Iran la Mihail  Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Adevarul despre Ceausescu Moscova Malta Iulian Vlad

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Scandalul Moses Rosen vs scriitori, asa cum a fost vazut de Securitate

Moses David Rosen (n. 23 iulie 1912, oraşul Moineşti, judeţul Bacău - d. 6 mai 1994, Bucureşti) a fost şef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948-1994) şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1964-1994.

Tabere bine conturate, lovituri abil plasate, „slujbe de blestem”, morti subite. In anii ’80, marile scandaluri nu apareau in presa, ci doar in rapoartele securistilor. Ei erau cei care consemnau evenimentele si le interpretau in fel si chip. Tot ei erau cei care ii supravegheau pe cei implicati intr-un conflict sau pe comentatorii de pe margine. Una dintre cele mai aprige dispute ale acelor vremuri a fost cea dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori. Acum, toata povestea poate sta la baza unui scenariu pentru un film de actiune. Miscarile rabinului au pus pe jar partidul si Securitatea. Puterea a incercat sa gestioneze conflictul care-i scapa de sub control. Pâna la urma, cel care a iesit invingator a fost rabinul, chiar daca a fost criticat nu doar de nationalisti, ci si, conform arhivelor Securitatii, de catre numerosi oameni de cultura evrei sau români, convinsi atunci si de faptul ca Moses Rosen isi construieste un cult al personalitatii precum cel al lui Ceausescu.

E cunoscuta polemica virulenta dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori, in frunte cu Vadim Tudor, pe care liderul religios l-a catalogat drept antisemit dupa publicarea volumului „Saturnalii”.
La fel de cunoscut este si protestul rabinului din anii ’80, legat de editarea volumului IX al Operelor lui Mihai Eminescu. In opinia lui Moses Rosen, lucrarea continea referiri interpretabile la adresa populatiei evreiesti. A curs multa cerneala pe marginea acestui subiect, asa ca nu o sa insist. Interesant este altceva in toata aceasta poveste cu inca multe necunoscute. Modul in care acest scandal de pomina, reflectat si in mediile occidentale, a fost consemnat in arhivele Securitatii, depasita dupa cum veti vedea de eveniment.  Acest fapt rezulta clar  dintr-un raport al generalului de securitate Iulian Vlad catre generalul Zagoneanu.  Pe scurt, conform arhivelor Securitatii, in 1981, rabinul a denuntat autoritatilor comuniste faptul ca in mediile intelectuale circula o revista de 16 file, “Mihai Eminescu”, cu un continut calomniator la adresa sa si a populatiei evreiesti din România. Supararea lui Moses Rosen se datora faptului ca respectiva revista ar fi fost tiparita in tara de catre Iosif Constantin Dragan, aflat atunci in Italia, si Eugen Barbu, cu acordul puterii de la Bucuresti. Rabinul isi baza rationamentul pe faptul ca publicatia reproducea scrisorile sale catre Academia Româna legate de editarea volumului IX al operelor lui Eminescu, precum si un interviu telefonic pentru Kol Israel, pe care nu-l putea intercepta decât Securitatea. Rabinul ii mai acuza de complicitate la redactarea revistei pe profesorul Pompiliu Marcea, Dinu Sararu si Aristide Buhoiu (ASRI, fond D, dosar nr. 10.966, vol. 3, fila 12-13).

Generalul Vlad o scalda
Ciudat, in respectiva nota raport, datata 27 februarie 1981,  nu se preciza daca revista a fost tiparita in România, ci doar faptul ca nu fusese tiparita in Franta sau Israel. La fel de ciudata este rezolutia generalului Vlad despre care vorbeam mai sus. El scria negru pe alb: “Cred ca nu este indicat ca noi sa actionam «pentru convingerea rabinului-sef ca organele de Securitate nu sunt implicate in aceasta problema». Actiunea noastra trebuie sa se exercite, dar in mod indirect, folosind forme si modalitati specifice de influentare. in acelasi spirit, e de reflectat cu privire la utilitatea primirii lui (Moses Rosen – n.n.) in audienta la tovarasul ministru”. Greu de descifrat. Cel mai probabil, Vlad se spala pe mâini propunând, intr-un limbaj aproape cifrat, ca Securitatea sa fie doar observatorul intregii povesti, dar, in acelasi timp, sa-i dea impresia lui Moses Rosen ca politia politica este totusi un jucator. Si asta pentru ca Vlad era realist. Stia ca Securitatea nu poate sa-si permita un scandal legat de antisemitismul din România. Insa, cred ca rabinul  avea aceeasi parere.

«Atac impotriva natiunii române»
Cert e ca Securitatea era cu ochii pe toata lumea. De pilda,  pe tabara scriitorilor Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu (dupa 1990 a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea), Artur Silvestri, Fanus Neagu, Iulian Neacsu. Ei catalogau acuzatiile de revenire a legionarismului si a spiritului neofascist denuntate de scriitorii evrei, in urma protestelor rabinului, ca un “atac impotriva natiunii române”. Mai mult, Pompiliu Marcea, Romul Munteanu si Doru Popovici cereau o actiune in justitie impotriva rabinului pentru calomnie. Ulterior, lucrurile s-au mai schimbat. Conform acelorasi documente, Dan Zamfirescu s-a desolidarizat de Vadim Tudor si poeziile sale “antisemite”. De asemenea, comunitatea evreiasca era atent supravegheata. Conform unei note din 9 august 1984, Securitatea detinea informatii care indicau ca, in realitate, rabinul, care conducea dictatorial comunitatea, fusese intoxicat de mai multi intelectuali. Printre acestia s-ar fi aflat sociologul Mircea Ioanid si poeta Nina Cassian, care l-ar fi instigat pe rabin sa intre in polemica cu mai multi scriitori pe marginea unor lucrari pretins antisemite.
«Slujbe de blestem» si obsesii
Lucrurile nu se opresc aici. Povestea devine de-a dreptul halucinanta. Pompiliu Marcea il acuza pe rabin ca ar fi organizat “slujbe de blestem” care-l vizau (ASRI, Fond D, dosar nr. 10. 962, vol. 6, f. 161-162). Mai mult, Securitatea cea atee ia chestiunea in serios si chiar verifica daca Moses Rosen a tinut asemenea ritualuri. Insa, cercetarile nu confirma “slujbele de blestem”.  A fost sau nu blestem, e greu de spus. Insa, toata chestiunea a ramas pâna azi in coada de peste. Conform ziarului „Gorjanul”, care a publicat luna trecuta articolul omagial „Pompiliu Marcea – 80 de ani de la nastere”, dupa 1990, rabinul ar fi spus: „Profesorul Pompiliu Marcea, care ma atacase intr-o scrisoare, a fost gasit inecat intr-un lac din preajma Bucurestilor. Un poet antisemit Ion Lotreanu (gorjean si el) a fost gasit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din „Opere complete” ale lui Eminescu, Al. Oprea, a fost gasit mort in baie”. In nota Securitatii pomenita mai sus este consemnat faptul ca Pompiliu Marcea ar fi fost obsedat de faptul ca „evreii urmaresc sa-l lichideze”, insa, se specifica in acelasi document, faptul „nu are acoperire reala”.

Scriitorii evrei nu sunt de acord cu rabinul
Protestele rabinului continua si in 1985. O nota din 15  ianuarie scoate la iveala faptul ca Moses Rosen era indignat de publicarea volumelor „Ratacire”, „Sybaris”, „Calatorie in Africa”. De data aceasta, conform notei aflate in Arhivele SRI, fond D, dosar 10.966, vol. 2, f. 28, mai multi scriitori evrei ridica vocea impotriva rabinului, printre care si Zigu Ornea ori Herta Spuhn. Ei ar fi spus ca evreii din România nu agreaza atitudinea sef-rabinului pentru ca nu are ca rezultat decât „izbucnirea unui puternic val de antisemitism in tara”.  La rândul sau, criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca este „furios din cauza papei asta, care incepe sa faca terorism cultural”. La fel de nemultumit, in opinia ofiterilor Securitatii, era si scriitorul Augustin Buzura, care, daca e sa dam crezare notei,  afirmase ironic ca „pâna la urma va trebui sa punem de acord toata literatura clasica si straveche cu parerile rabinului.” In sfârsit, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu si criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca Moses Rosen exercita cenzura in literatura româna.
(ASRI, Fond D, dosar nr. 10.966, vol. 2, f. 28)

Rabinul câstiga partida
Dupa cum spuneam mai sus, rabinul a câstigat totusi batalia. Ceausescu, pe care Moses l-a servit in mai multe rânduri, i-a promis ca nu va tolera antisemitismul in România. Adevarat, liderul de la Bucuresti a dat pedepse de forma scriitorilor implicati in scandalul cu rabinul, insa volumul X din Operele lui Eminescu a fost blocat. Si a fost câstigator si dupa caderea lui Ceausescu. La 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei, victime ale Holocaustului. Pentru prima data a fost mentionata aceasta cifra care i-a ingrozit pe români. Fireste, rabinul a fost intrebat de ce nu a vorbit niciodata despre asta. A raspuns: „Din 1941 pâna in 1991, nimeni n-a pomenit aceasta cifra pentru ca evreii au fost asa de terorizati in România, incât nici macar nu indrazneau sa verse lacrimi pentru mortii lor.” Zece zile mai târziu, Senatul SUA condamna „resurectia antisemitismului si a intolerantei etnice din România”. (Moses Rosen – Wikipedia). Cu ani in urma, la Consfatuirea de la Montreaux a Congresului Mondial Evreiesc, rabinul lasa sa se inteleaga faptul ca evreii din România comunista traiesc precum in sânul lui Avram. Dar nu asta e cea mai buna incheiere, ci tot un citat din Moses Rosen.  „Cum se repeta istoria, in unele cazuri. Nae Ionescu era toba de carte biblica si invatatura iudaica, poetul (Corneliu Vadim Tudor – n.n.) la fel. Ce pacat, ce irosire…!”
Sursa: Gardianul