Ion Iliescu: Nicolae Ceausescu a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat. El nu avea nimic comun cu ideea de socialism.

Iliescu ori se preface ori a uitat dar ii aduc aminte: „Ion Iliescu 22 decembrie 1989 ora 14.45 – TVR : „Au întinat numai, numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară.”
24/11/2008

Ovidiu se intreaba de ce si-a asumat rolul pe care l-a avut in Revolutie tocmai Ion Iliescu ? (oare, de ce tocmai ? Cine i-a impiedicat pe altii sa-si asume acest rol?) Cei ce au fost prezenti in miezul evenimentelor stiu foarte bine ca au fost multi veleitari, care au incercat chiar sa preia conducerea miscarii, dar nu au fost asimilati si acceptati!

De ce a fost acceptat Iliescu – este intrebarea la care puteti gasi raspuns singur !

Restul – sunt naivitati : – ca eu m-as fi dus la Televiziune, pentru ca m-ar fi chemat Cico Dumitrescu! Sau – ca, Velicu (pe vremea aceea consilier in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, Ministerul Culturii de atunci) m-ar fi indemnat sa merg la Televiziune si sa iau legatura cu generalul Stanculescu.

Scriitorul Stoenescu mai inventeaza tot felul de episoade, pentru a-si sustine propriile teze (Iliescu – om al Moscovei) – convorbiri telefonice cu Ambasada URSS sau chiar cu Gorbaciov – toate inventii mincinoase ! Ca si unele afirmatii ale lui Magureanu, la fel de lipsite de logica, ca pe mine m-ar fi “ales Gorbaciov inca din 1987 “ iar pe de alta parte “ca fusesem predestinat inca din anii 1970”.

In ce privesc unele aprecieri ale lui Magureanu, de coniventa cu Stoenescu : ca “in decembrie nu s-a intamplat nimica eroic” si ca “puterea a fost oferita ca o ofranda unui grup care nu avea nici un merit” – ele sunt nu numai jignitoare la adresa Revolutiei Romane si a celor ce s-au jertfit – dar, emise cu aroganta si cu pretentia unui temei stiintific – devin de-a dreptul ridicole!

Despre ”curaj” sau nu – ii las pe altii sa judece ! (Oare asumarea raspunderilor intr-un moment atat de dificil, era expresia lipsei de curaj ?).

Victor mentioneaza si pozitiile exprimate de Victor Roncea , in emisiunea in care a aparut alaturi de Magureanu. El, printre altele, scoate din context o fraza pe care am pronuntat-o eu in prima aparitie la TVR, in ziua de 22 decembrie, in care l-am acuzat pe Ceausescu ca “a intinat nobilele idealuri ale socialismului” – ca dovada ca eram inca sub influenta ideologiei comuniste !

Este o mare ticalosie pe care a folosit-o dreapta politica, in toti acesti ani, in propaganda sa impotriva mea.

Eu si astazi cred ca ideile originale ale socialismului, inca de la aparitia lor, au avut o mare incarcatura de generozitate : erau o pledoarie pentru o societate mai buna, mai dreapta, mai echitabila. Nu intamplator, ideile socialismului au avut un mare ecou in mase si au cunoscut adeziunea multor intelectuali veritabili, de-a lungul vremii. Ele si astazi insufletesc stanga politica – partidele socialiste si social – democrate.

Pentru ca marile idei si proiecte pentru o lume mai buna – au insufletit constiintele pe parcursul intregii istorii a umanitatii :

– crestinismul – a fost receptat si a influentat procesul de destramare din interior a Imperiului Roman pentru ca proclama ideea de egalitate a oamenilor in fata lui Dumnezeu !

– “ideile Revolutiei Franceze – Libertate, Egalitate, Fraternitate” au insufletit generatii intregi si au stat la baza dezvoltarii moderne a societatii si a asezarii organizarii statelor pe principii democratice.

– La fel au aparut si ideile de socialism – ca societate asezata pe principii de echitate si solidaritatea umana, de sanse egale pentru toti, contrapuse capitalismului, bazat pe individualism, polarizare sociala, defavorizarea unei minoritati in defavoarea majoritatii populatiei.

Stalinismul (iar Ceausescu era un stalinist consecvent) a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat, tocmai pentru ca, in loc de democratie de esenta populara si de libertate pentru toti, a instaurat o dictatura despotica, iar in locul unei economii eficiente bazata pe o mai buna si rationala utilizare a tuturor resurselor materiale si umane din societate, in interesul tuturor – prin ignorarea legitatilor obiective ale pietii, a instaurat un sistem birocratic de stat care s-a dovedit incapabil sa raspunda dinamicii dezvoltarii din a doua jumatate a secolului XX si sa infaptuiasca obiectivele socialismului, provocand o saracire generalizata.

In ziua de 22 decembrie, adresandu-ma celor ce se ridicasera impotriva lui Ceausescu – care vorbea in numele socialismului, ba inca si « multilateral dezvoltat” – am tinut sa subliniez ca el nu avea nimic comun cu ideea de socialism, care a insufletit, pe buna dreptate, generatii intregi de oameni.

Ion Iliescu, a condus tara de la ora 13. 22 decembrie 1989. Statele Unite nu doreau moartea lui Nicolae Ceausescu. Video

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Ioan Talpeş vezi minutul 2:27

Ratiu Gheorghe – in 1981 era col., seful Securitatii Olt.La 13 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Olt care sunt cercetate în problema „Eterul”.

Tabelul cu securistii si militenii din Timis care, in decembrie ’89, si-au depus la rastel armele innegrite de funingine. Acesta contrazice afirmatiile col. (rez.) Gheorghe Ratiu, fost sef al Directiei 1 din Departamentul Securitatii Statului, care a declarat intr-un interviu realizat in 1990 ca „trupele de securitate nu au tras nici un cartus in nimeni, nici sa se apere, nici sa atace”. Documentul prezentat de ZIUA este copia unui proces-verbal intocmit de o comisie de control MApN/MI la 8 ianuarie 1990, la UM 01024 Timisoara, care are mentiunea „secret de serviciu”. Comisia mixta a procedat la verificarea armamentului de la organele de securitate, politie si persoane civile din Timisoara cisteste toata stirea

Generalul Gheorghe Raţiu, fost sef al Directiei a I-a de informaţii interne a Securitatii în 1986-1989. (care i-a avut in instrumentare pe toti dizidentii din Romania), audiat la Comisia Senatoriala a declarat urmatoarele; Pe 22 decembrie, am rămas la sediu pană la orele 11. A trecut pe acolo Stamatoiu, spunea că mergem la unităţi. Am auzit de sinuciderea lui Milea. Aveam şase ofiţeri la Tv şi cinci la Radio. Generalul Vlad m-a mai sunat, că “ştii ce avem de făcut”, adică nu facem noi ordine în stradă. M-am dus la unitate. M-a sunat un ofiţer de la TV că oamenii vor să intre. Am spus să se retragă, armele de la santinelă să fie închise. L-am sunat pe Petre Constantin, şeful TV. M-a întrebat ce facem cu dispozitivul special ( care să scoasă TV-ul din funcţie), am spus să nu-l acţioneze. Apoi ofiţerii de la mine au deschis uşile de la TV, era acolo şi Mironov, langă uşi. S-a făcut un nou comandament la Securitate cu generalul Mortoiu. Am urcat şi eu pe capota unui ARO – am spus manifestanţilor să ne ajute să păstram documentele, dar să nu intre toţi, ci un comitet. Au intrat circa 15-16, i-am instalat într-o sală şi au ales un conducător – Cristi Popovici şi alţii – am stabilit cu ei să instituim paza – dar fără armanent şi din am început colaborarea cu revoluţionarii. Nu erau trimişi de nimeni. M-am gandit să întreb cine conduce revoluţia asta?
Am dat telefon la 261 (telefonul scurt) – era la telefon Iliescu – m-a întrebat dacă îl ştiu pe Stănculescu şi să-l caut să mergem la Ministerul Apărării. Era în jur de ora 13, m-am conformat – în cabinet la Stănculescu era Guşe, Logofătu, Chiţac, Voinea, Hortopan, era şi Militaru. Pe la trei fără zece au venit civilii: Iliescu, Voican, Montanu, Petre Roman. Nu ştiu de ce nu s-a spus de această sedinţă de la MApN. Şedinţa a deschis-o Iliescu, a spus că s-a creat un vid de putere, trebuie să creăm un comandament unic etc. Cred că era şi Brucan, colonelul Stan şi Iacob. S-au făcut propuneri cum să fie denumit noul organ. Petre Roman a spus despre Frontul Sălvării Naţionale pentru că acum 200 de ani în Franţa tot aşa se cheama. Şi Iliescu a fost de acord. Apoi, Iliescu a spus că vom face un consiliu central  şi s-a făcut o platformă-program.  S-a creat şi un comandament militar unic – a fost pus generalul Guşe în fruntea comandamentului. Şi la Interne l-am propus pe generalul Ghiţă şi pe generalul Campeanu de la Miliţie. Am întrebat pe Iliescu ce fac cu Securitatea.
Mi-a spus să iau legătura cu comandanţii să intre trupele în unităţi.
(Colonel Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I – Informaţii interne al Securităţii, 16 februarie 1994; Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

C.I.A. l-a informat pe Ceausescu despre planurile rusilor

Decizia liderilor la varf ai CFSN-ului nu a surprins, iar explicatia este oferita pe tava de cartea scrisa de Mihaela Ceausescu, fica lui Marin Ceausescu (fratele lui Nicolae Ceausescu) care contine un pasaj in care este descrisa venirea in iunie ‘89 la Bucuresti a lui Marin Ceausescu, special pentru a se intalni cu Nicolae Ceausecu. In pasajul cu pricina este prezentat un citat din convorbirea telefonica a lui Marin Ceausescu puratata cu Nicolae Ceausescu, in care, Marin Ceausescu spunea: “Nicule s-au inteles si cei din Est si cei din Vest, au pregatit un scenariu sa te rastoarne. Nu le face jocul! Cedeaza si pune-l pe Iliescu la conducere”. Trebuie mentionat aici ca venirea la Bucuresti a lui Marin Ceausescu nu era una intamplatoare. Acesta fusese contactat de “seful de antena” al C.I.A. de la Viena care ia cerut sa ia legatura cu Nicolae Ceausescu si sa-i explice acestuia limpede ca sovieticii i-au pregatit debarcarea si ca se poate ajunge chiar si la un sfarsit tragic.

AMERICANII AU INCERCAT SA-L SCAPE PE CEAUSESCU VEZI VIDEO Ioan Talpeş vezi minutul 2:27
Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, prin intermediul lui Corneliu Bogdan ia legatura cu liderii CFSN-ului in noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 (chiar in toiul ostilitatilor), oferind armament si echipamente speciale, cum ar fi dispozitive de vedere si ochire pe timp de noapte, aparatura de telecomunicatii, pentru dotarea trupelor U.S.L.A. (unitatea de lupta antiterorista), unitatea pe care Silviu Brucan a identificato mai tarziu ca fiind “terorista” (de fapt), mentionand ca membri U.S.L.A. au fost adevaratii “securisti-teroristi”, ipoteza falsa, lansata cu bana stiinta si intentie de dom’Profesor Brucan.

In noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, dupa ce fusesera facute toate “pregatirile” pentru “proces” si pentru executia lui Ceausescu – pentru ca inca de la inceput se hotarase la nivelul CFSN-ului ca Nicolae si Elena Ceausescu vor fi executati, organizarea procesului avand ca scop final executaia celor doi – Ambasada Statelor Unite la Bucuresti printr-o oficialitate (delegat) ia “contactat” pe liderii CFSN-ului si le-a cerut sa nu-i execute pe Nicole si Elena Ceausescu oferindule acestora azil politic in Statele Unite ale Americi.

La orele 13:45 la M.Ap.N. se primeste un telefon de la Ion Iliescu pentru generalul Victor Stanculescu. Aflat la “Casa Scanteiei”, domnul Ion Iliescu a coborat intr-un birou de unde a efectuat mai mult de 6 convorbiri telefonice. Primul apel a lui Ion Iliescu a fost dat catre M.Ap.N, unde la contactat pe generalul Stanculescu pe interior “262”. In cadrul acestei convorbiri, Stanculescu i-a dat un raport (telefonic) lui Ion Iliescu, referitor la situatia din tara (din teritoriu) a armatei si l-a pus la curent cu faptul ca, ordonase deja ca anumite trupe chemate in prima faza spre Bucuresti au fot oprite si intoarse din drum. Tot in cadrul acestei convorbiri generalul Stanculescu i-a solicitat insistent lui Iliescu, sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului. In acel moment se cunostea faptul ca, Ion Iliescu urma sa devina “presedintele” Romaniei si-n aceste conditii generalul Stanculescu era obligat sa-i asigure acestuia securitatea. In toate deplasarile pe care le-a efectuat in acele zile, pana sa ajunga la televiziune, Ion Iliescu nu a fost singur, fiind insotit in permanenta de domnul Florin Velicu, prietent, coleg si colaborator al viitorului presedinte. Tot din acel birou de la “Scanteia”, Ion Iliescu a mai telefonat la Comitetul Central, Televiziunea Romana, a contactat-o pe Suzana Gadea si s-a conversat si cu sotia (doamna Nina) pentru a o asigura ca “totul este bine”. Dupa acest episod domnul Ion Iliescu este contactat telefonic de colonelul Ratiu, seful “Directiei a I-a” a “Securitatii”, (din ordinul generalului Iulian Vlad) care i-a raportat ca trupele si intreg aparatul de securitate a partizat cu “poporul”, fiind din acel moment la dispozitia “noului presedinte”. Ion Iliescu i-a cerut colonelului Ratiu sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului la generalul Stanculescu, acolo unde urmau sa se intalnesca toti capii armatei si cei ai “securiatii”. Pana sa se deplaseze la televiziune sau la sediul M.Ap.N.-ului, Ion Iliescu s-a mai abatut pentru aproximativ o ora pe la domiciliul personal, pentru a mai da cateva telefoane, unulul dintre apeluri fiind incercat catre ambasada sovietica de la Bucuresti.

Cine era la vremea respectiva capitanul Nuta ?

Din ordinul lui Nicolae Militaru, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea au fost arestaţi într-un tren şi urcaţi în elicopter. În scurt timp, aparatul de zbor a fost doborât, iar generalii au fost ucişi. În 1978, generalul Nuţă se ocupase, alături de colonelul Gheorghe Trosca, de anchetarea lui Militaru. Cei doi ofiţeri capturaţi aveau dovezile măcelului de la Timişoara.

Ordinul fusese dat chiar de la Ministerul Apărării, la şefia căruia Ion Iliescu îl instalase, cu o zi înainte (la 22 decembrie 1989), pe generalul Nicolae Militaru. Miliţienii hunedoreni primesc numărul vagonului şi locurile unde se află Nuţă şi Mihalea. În câteva minute este luată hotărârea ca generalii să fie interceptaţi şi arestaţi pe traseul spre Bucureşti, în gara Simeria. Se formează o echipă de 18 persoane, coordonată de Velu Căluşer, ofiţer de contrainformaţii.

23 decembrie 1989, ora 20.00. La şase zile de la momentul în care ordonau înarmarea cadrelor de Miliţie din Timişoara, cei doi generali se află legaţi cu o sfoară pe bancheta din spate a unui elicopter.

Aparatul de zbor ce trebuia să-i transporte de la Deva la Bucureşti – unde urmau să fie prezentaţi ca „duşmani ai poporului” – schimbă cursul, neaşteptat şi misterios.

Urmând direcţia opusă celei stabilite iniţial, elicopterul se prăbuşeşte în zona dealului Mamut, de lângă localitatea Alba Iulia. Fusese doborât de militarii de la sol. Aceştia primiseră ordin să tragă în orice aparat zburător care se apropia de oraş, pe motiv că ar fi vorba despre „terorişti”. Trupurile celor doi generali au fost carbonizate

Citeste tot articolul

L’Express: „La révolution roumaine, un coup d’Etat de l’armée” – Revolutia romana, o lovitura de stat data de armata.

Publicatia franceza L’Express rememoreaza, intr-un amplu articol, evenimentele sangeroase care au avut loc la sfarsitul anului 1989 in Romania si care au dus la caderea regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu, informeaza Agerpres.

Concluzia trasa de ziaristii de la L’Express este aceea ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, la putere au ramas aceiasi oameni. ”Exista o continuitate a nomenclaturii si a mostenitorilor ei, care a dat nastere la noi institutii politice, fara remuscari. Cu pragmatism, oportunism si cinism. Fara indoiala, exista si oameni noi, corecti, dar reteaua de lideri politici este impanata de fostele elite si de nomenclaturisti convertiti la capitalism si la o noua limba de lemn: democratia liberala.

Adeptii sinceri ai unui contract democratic si civic sunt rari in mediul politicienilor. Ei se afla mai ales in randurile societatii civile care a invatat cel putin sa traiasca fara frica”, scrie sursa citata.

Europa asista in noiembrie 1989 la caderea zidului Berlinului. O luna mai tarziu, pe 25 decembrie, in Romania, sotii Ceausescu sunt executati dupa o parodie de proces. Imaginile cu executia celor doi fac inconjurul lumii, scenariul evenimentelor este haotic si de neinteles, manipularea atinge culmi foarte inalte. Guy Hoedts, cercetator la INALCO, si istoricul Catherine Durandin reconstituie filmul unei lovituri de stat comuniste, al unei revolutii confiscate, pornind de la marturii inedite, in cartea intitulata ”Moartea Ceausestilor”, aparuta de curand. Cei doi autori acorda un interviu publicatiei L’Express, citat de Agerpres.

Ceausescu avea dreptate

La intrebarea daca revolutia populara a fost in realitate o lovitura de stat mascata si daca Ceausescu avea de fapt dreptate, cei doi autori raspund ca Ceausescu avea intr-adevar dreptate cand vorbea in fata tribunalului care l-a judecat, pe 25 decembrie 1989, de tradatori si de lovitura de stat: ”Aceasta lovitura de stat este o actiune a armatei, a generalilor Militaru si Stanculescu: Militaru, general in rezerva, complotase deja impotriva regimului Ceausescu la inceputul anilor 1980. Stanculescu se bucura, inainte de 22 decembrie, de toata increderea lui Ceausescu, care-l numise cu o zi inainte ministrul Apararii… In dimineata zilei de 22 decembrie, generalul Stanculescu ii sfatuieste pe cei doi Ceausesti sa paraseasca sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (PCR), le organizeaza plecarea cu elicopterul, ii convoaca pe membrii tribunalului. El si-a schimbat astfel rolul: din ministru al Apararii al lui Ceausescu, a devenit unul din actorii-cheie ai eliminarii lui…”.

Cei doi autori ai cartii arata ca actorii loviturii de stat au fost comunisti deceptionati de derapajele regimului, de cultul personalitatii cuplului Ceausescu. Aceste persoane – generatia de cadre ale PCR intre 40 si 50 de ani – aveau contacte cu Moscova: au fosti colegi de facultate in URSS, militarii de rang inalt s-au format la academiile sovietice unde erau instruiti ofiterii superiori din Pactul de la Varsovia. Erau in contact si cu generatia veche, cea a fondatorilor comunismului din Romania, sustinuti atunci de Moscova.

Elita bine informata, avand o educatie leninista, a urmat etapele de restructurare indicate de Mihail Gorbaciov, dorind sa salveze socialismul cu fata umana la care acesta visase. Se gandisera sa ajunga la putere si nu doreau sa piarda trenul schimbarii care se petrecuse deja in Ungaria si Polonia. Insa cu Ceausescu, nu se putea face nimic si nu se putea negocia nimic, sunt de parere autorii cartii ”Moartea Ceausestilor”, potrivit Agerpres.

In confuzia generala care a urmat fugii cuplului Ceausescu, acesti actori ai evenimentelor din 1989 aveau ca scop imediat sa apara ca eroi, eliberatori ai poporului de clanul dictatorului. Ei apar la televiziune, fac apel la fraternizarea armatei cu poporul si lanseaza amenintarea ca agentii Securitatii si teroristi sunt gata sa continue lupta ca sa-l apere pe Ceausescu. Se prezinta ca reprezentanti ai maselor si manipuleaza multimea cu sloganuri bine alese: ”Libertate” si ”Ole, ole, Ceausescu nu mai e”.

Ion Iliescu, care urma sa fie presedinte imediat dupa lovitura de stat, nu era atunci cunoscut de oameni. Petre Roman, premier intre 1989 si 1991, si generalul Victor Atanasie Stanculescu nu sunt nici ei cunoscuti si par a fi oameni noi, adica buni patrioti comunisti calcati in picioare de clica lui Ceausescu: ei dau asigurari, seduc populatia, afirma autorii cartii. Numai membrii conducerii superioare de partid, cativa diplomati straini, experti de la Radio Europa Libera auzisera de Ion Iliescu ca de o posibila alternativa: reformator, gorbaciovist.

Acesti oameni, apartinand sferii puterii, dar necunoscuti marelui public, aveau toate atuurile pentru a se prezenta ca eroi ce se ridicasera impotriva tiranului Ceausescu.

Implicarea CIA si KGBO alta intrebare la care autorii lucrarii au vrut sa raspunda este cand a inceput organizarea a ceea ce ei numesc lovitura de stat.

Ei considera ca au existat mai multe momente-cheie in pregatirea momentului rasturnarii lui Ceausescu. Lumina verde – rezultand din articularea serviciilor sovietice, ambasada URSS de la Bucuresti, actorii Iliescu, Stanculescu&Co – s-a dat probabil imediat dupa reuniunea Pactului de la Varsovia de la Moscova, din 3 decembrie: atunci nu se mai putea spera nimic de la Ceausescu.

Vorbind despre rolul jucat de KGB si de CIA, autorii cartii arata in interviu ca KGB era in contact cu Securitatea. In pofida conflictelor, a micilor frecusuri intre serviciile secrete, legaturile dintre ele sunt structurale. In decembrie, CIA n-a jucat un rol direct, dar a fost operationala multa vreme, depistand verigile slabe ale sistemului Ceausescu si viitoarele elite.

Washingtonul acceptase o tranzitie gorbaciovista in Romania: Ion Iliescu putea fi convenabil. Trecerea Romaniei la un Iliescu pro-Gorbaciov si linistirea ei conveneau Washingtonului: CIA a depistat prin urmare care erau reformatorii comunisti, interlocutori posibili pe termen mediu.

Mai exista multe lucruri neelucidate, legate de decembrie 1989, fiind necesare arhivele sovietice si maghiare pentru a intelege, de exemplu, cum s-au declansat miscari ale multimii la Timisoara, pe 17 decembrie, spun cei doi autori. De ce a trebuit ca furia sa porneasca dintr-un oras cu o importanta minoritate maghiara?, se intreaba ei.

Romania nu si-a lamurit tot trecutul sau a lasat sa treaca prea mult timp pentru a lamuri lucrurile din doua motive: in tara, opozitia care indraznea sa se exprime impotriva lui Ceausescu era infima. Existau 4 milioane de membri de partid la o populatie de 22 milioane de locuitori. Atitudinea generala era sa inchizi ochii, sa te aperi si sa asculti discursul occidental care il acuza pe Ceausescu si ii plangea pe romani.

Dupa 1989, a fost un moment de supravietuire care ignora o culpabilitate prea mare. In loc sa-si puna intrebarea, ingrozitoare, cum s-a ajuns la o asemenea pierdere de demnitate, romanii au preferat sa continue. Atitudinea occidentala, o combinatie de compasiune si caritate in primele ore, i-a facut sa ramana in acea situatie. Primele dezvaluiri vorbeau despre ororile reale din anii 1948 si apoi de revolutia stalinista. Reflectia asupra etapelor alienarii, motivele abdicarii si ale supunerii sunt recente si putine, considera autorii lucrarii ”Moartea Ceausestilor”.

Sursa: L’Express

Stanculescu il convinge pe Ceausescu sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Lovitura de stat!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut „repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste „revolta” de la Brasov.

O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.Postul „Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand.

Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca „bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o „revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari.

Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii.

La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca „mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand „spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.Vine „spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria.

Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul „turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile „Lada” cu „turisti” sovietici in directia Timisoara. La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile „Lada”. „Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.”Turistii” sovietici formau forta de soc „spetznaz„, constituita din „operativi” ai GRU care actionau in civil („visautniki”). Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie.

La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale „spetznaz”, adica „verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate„, Hamburg 1990).Ceuausescu avusese o dicutie apriga cu GorbaciovElemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie „la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a „schimbarii”, a politicii de „perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze „critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca „jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”. A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.In loc de banda cu aplauze…Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o „echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri.

Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei.

Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti „manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in „anticeausisti”. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune.

De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor. (Conform declaratiilor locatarilor).Iliescu isi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnica”Avertizat, Ion Iliescu isi ia „ramas bun” de la colegii de la Editura „Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) liescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia.

De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii. Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR. Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania.(vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din „Studioul 4” era dirijata de Securitate din „Studioul 5″In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt „muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt „huligani”. Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC. Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune. O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite „Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul 5” insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este „asistat” de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in „Studioul 5”, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care „intinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiune si „Studioul 4”. Pretext: „s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura.

Ioan Talpes: soarta Romaniei s-a decis la Kiev – vezi minutul 2:25

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

2:25 Ioan Talpes: chiar in ziua in care Ceausescu a fost omorat. La  Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma sa se citeasca la Vocea Americii. Deci o declaratie prin care departamentul comunica, isi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu, va dati seama daca in dimineata aceea sar fi rostit aceasta declaratie din partea departamentului de stat.

Care ar fi fost situatia in Romania?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: „Rechizitoriul îl consider o făcătură la fel de mare ca şi procesul Ceauşeştilor”

Foto :Codrin Prisecaru

Fostul ministru al apărării, condamnat la 15 ani de închisoare pentru morţii de la Timişoara, se declară „scârbit” şi de dictatură, şi de anii democraţiei. „A trebuit să fiu tot timpul foarte serios, ca să nu cumva să mă fac de râs”, îşi caracterizează viaţa şi cariera militară fostul general Victor Atanasie Stănculescu, aflat în pragul vârstei de 81 de ani. Încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava, suferind de zece presupuse boli şi cu o pedeapsă de 15 ani de ispăşit, pentru evenimentele de la Timişoara din timpul Revoluţiei din 1989, fostul ministru al apărării îşi separă meticulos destinul în reuşite şi eşecuri.

Afirmă, cinic, că nu i-ar părea rău „să i se întâmple ceva lui Emil Constantinescu”, a cărui euforie electorală o pune la baza redeschiderii dosarului său, iar fostului procuror Dan Voinea, anchetator în dosarul „Timişoara”, îi rezervă judecata divină.

Povesteşte cu nostalgie despre timpurile când era decorat, însă se declară „scârbit” de vremurile actuale şi spune că, dacă ar fi să o ia de la capăt, s-ar apuca mai degrabă de fotbal. Cât despre regrete, ar fi unul mare: faptul că fiica sa, căreia i-a dat totul, nu „s-a deranjat” să-i dea nici măcar un telefon de când se află în detenţie.

„Pe Voinea să-l judece Dumnezeu”

EVZ: La cât a ajuns numărul bolilor de care suferiţi?
Victor Stănculescu: Chiar acum am venit de la vizita medicală. Se aprofundează problema leucemiei. A rămas să fac o histologie, o probă care se face din os. Vor să vadă cum răspunde măduva osoasă la boala asta.

Când mai aveţi înfăţişare în instanţă pentru eliberare?
Pe 14 aprilie. Nu sunt însă convins că voi reuşi ceva, din două motive: n-am glaucom şi nu sunt judecat la Craiova.

Au trecut aproape şase luni de la momentul în care Curtea Supremă lua decizia de a vă condamna la 15 ani de închisoare. Retrospectiv, care sunt concluziile dumneavoastră legate de modul în care a decurs procesul privind Revoluţia de la Timişoara?
În primul rând ar trebui să spună domnul Voinea de ce m-a frecat timp de zece ani, cât a durat procesul acesta. Oricum, am înţeles că îl judecă CSM-ul în două săptămâni. În fine, cred că pe dânsul ar trebui să-l judece, mai degrabă, Dumnezeu.

„Rechizitoriul a fost o făcătură”

Pentru ce îl acuzaţi pe Dan Voinea?
Păi, pentru modul cum s-a făcut cercetarea, cum s-au ales martorii, cum s-a făcut propunerea de urmărire penală la adresa mea şi cum mi-a fost adusă la cunoştinţă această propunere. Oricum, propunerea a fost extrem de subţire.

Dar, per ansamblu, cum consideraţi rechizitoriul: deficitar, eronat sau făcut cu rea-voinţă?
Rechizitoriul îl consider o făcătură la fel de mare ca şi procesul Ceauşeştilor. A chemat pe cineva de la Timişoara, care a strâns probe de la nişte oameni care nu au avut nicio legătură cu evenimentele din decembrie 1989. În plus , cum mi-a fost adus la cunoştinţă. S-a întâmplat când nu eram însoţit de avocat, drept pentru care am şi scris că nu sunt de acord cu modul de aducere la cunoştinţă a învinuirilor. Ca să ajungă dosarul la Curtea Supremă şi să descopăr un document , semnat de Voinea, în care scria că am refuzat avocatul.

De ce credeţi că Dan Voinea a primit trei dosare esenţiale de după 1989: cel în care aţi fost implicat dumneavoastră, cel privind Mineriada din iunie 1990 şi cel privind implicarea lui Ion Iliescu în evenimentele de la Revoluţie?
Din euforie. Când au văzut cum a decurs procesul soţilor Ceauşescu, aştia şi-or fi zis: „Hai, mă, ăsta e băiat bun, poate să bage porcii unde trebuie”.

Constantinescu: „Fraţilor, am să aflu eu adevărul…”

Dosarele „Revoluţiei de la Bucureşti” şi „Mineriadei” au fost deja trecute pe linie moartă, în principal pentru vicii de instru mentare. Cu ce a fost deosebit dosarul „Revoluţiei de la Timişoara”?
Parchetul a început cercetările în acest caz în 1990, înainte ca eu să fiu renumit ministru al apărării. La început, au fost nişte date solicitate de Petre Roman, ca să vadă dacă poate sus ţine în faţa lui Iliescu revenirea mea la Apărare. Cercetarea a fost făcută de o doamnă, nici nu ştiu cum o cheamă. Dânsa a concluzionat că nu e nimic. În 1996, Parchetul Militar, sub semnătura procurorului-şef, Dan Ion a dat neînceperea urmăririi penale (NUP) în patru rânduri. În 1999, an electoral, preşe dintele Emil Constantinescu s-a dus la Timişoara şi le-a spus revolu ţio narilor prezenţi: „Fraţilor, am să aflu eu adevărul despre cine a tras în voi”.

Puneţi reînceperea urmăririi penale pe seama propagandei electorale?
Da, păi, asta este concluzia logică. Până în 1999 nu m-a mai întrebat nimeni după NUP-ul de la Parchetul Militar. Urmează povestea rechizitoriului despre care v-am spus, începe procesul la Curtea Supremă, care avea Secţie Militară. Dintr-o dată, cu totul întâm plător şi fără legătură cu istoria, această Secţie Militară se des fiinţează. Pac, dispare. Şi apare un complet civil de trei. Care judecă şi ăia un an şi, prin no iembrie-decembrie, şefulcompletu lui îşi dă demisia, pe motiv că procesul are tentă politică şi nu mai poate continua. Apare un nou judecător, foarte furtunos, domnul Mihai Ciubotaru, care face declaraţii, în ziare şi la televiziune, înainte de a se aşeza la masă. Pe scurt, ceva de ge nul: „O să-i condamn eu pe criminalii ăştia”.

Despre beneficiile zâmbetului Credeţi că a inflamat atmosfera?
În timpul procesului, sala era constant plină de revoluţionari care strigau, la fiecare termen, „Criminalule, criminalule!”. Masa a fost condusă să reacţioneze aşa. I s-au promis despăgubiri morale şi financiare. Era normală reacţia. Eu am cerut, încă de la început, ca judecata să se facă cu uşile închise. Bineînţeles că s-a refuzat.

Vi s-a dat şi un motiv?
În democraţia asta, poporul tre buie să ştie tot. Tăiaţi-l! Dar n-avea de unde să ştie nimeni, în afară de mine şi ăştia care am rămas în viaţă, ce s-a întâmplat la Timişoara, pe linia comenzii.

De ce de fiecare dată când cei din sala de judecată sau deţinuţii de la Jilava strigau „criminalule” zâmbeaţi? Era ironie sau detaşare?
Zâmbeam pentru că ştiam că nu sunt vinovat. Mă gândeam: „Cum, mă, să mă condamne pe mine, care n-am făcut nimic?”. Şi ce folos? Am rămas cu zâmbetul. Dar să ştii că face bine la sănătate.

„Mă gândeam: «Cum, mă, să mă condamne pe mine, care n-am făcut nimic?». Am rămas cu zâmbetul. Dar să ştii că face bine la sănătate.”,

Foto: Codrin Prisecaru

Victor Atanasie Stănculescu, ministru al apărării naţionale (1990-1991)
„Dacă m-aş apuca azi de militărie, aş fi general la 22 de ani”

Aţi fost decorat şi promovat mai mult decât orice militar român din secolul trecut. Cum aţi ales cariera militară? A fost un plan bine stabilit sau o întâmplare?
Nu ştiu ce-şi închipuie lumea, dar adevărul este că am dat la Şcoala Militară datorită prietenei mele de atunci. Eu voiam medicina, până am aflat că m-a înşelat cu un medic. Şi am decis să schimb domeniul. Am avut noroc ca, din momentul în care am decis să continui în acest domeniu, să nu mi se pună nici piedici, pentru originea burgheză, nici tocuri, pentru cea muncitorească, mai ales că nu era cazul. Am fost un om care a învăţat mult. Am primit, încă de la început, misiuni grele şi le-am îndeplinit. A trebuit să fiu tot timpul foarte serios, ca să nu cumva să mă fac de râs.

Cum aţi ajuns în Partidul Comunist?
Păi, nu mai puteam avansa, mi s-a şi spus asta, fără să mă înscriu în partid. Am primit un teanc mare cu formulare. A trebuit să-l completez.

Dar aţi crezut în Partidul Comunist, în viitorul pe care-l anunţa?
Păi, cum, nu ştiam «beneficiile» de la momentul acela? Tata fusese omorât, fratele lui, care fusese aviator, fugise din ţară, spunându-i mamei mele, în noiembrie 1947: „Draga Aurora, eu plec, că vin comuniştii”. Mai departe. Unul dintre fraţii mamei, marinar, comandantul Portului Militar Constanţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost deportat, trimis la Canal. Fratelui bunicului – mic moşier, cu vreo 300 de hectare -, i s-a ras tot şi a fost trimis tot la Canal. Deci, eram foarte încântat de ce se întâmplă în comunism, da?

„Azi, m-aş apuca de fotbal”

Dacă aţi termina Şcoala Militară astăzi şi cineva v-ar prezice tot ce vi s-a întâmplat până acum, aţi mai alege cariera militară sau nu?
Păi, cred că da, nu vedeţi câţi cresc în grade în numai doi-trei ani? Nu aş mai fi general la 40 de ani, aş fi la 22. Serios acum, m-aş apuca de fotbal. Asta aş face. În condiţiile actuale cred că mi-ar plăcea, mai ales că am şi jucat fotbal. Am fost extremă dreapta şi portar.

Ăsta era sportul care vă plăcea cel mai mult?
Am început cu baschet, au urmat volei, fotbal, tenis, handbal, călărie. Asta mă ţine în mişcare şi acum.

URA DE PESTE ANI

„Nu mi-ar părea rău să i se întâmple ceva lui Constantinescu”, spune generalul despre fostul preşedinte, pe care îl caracterizează printr-un singur cuvânt: „miroase”

V-aţi înrăit în ultimii ani? După sentinţa din proces şi după sinuciderea soţiei dumneavoastră?
Cuvântul este altul. M-am scârbit.

Dar înverşunat împotriva oamenilor sunteţi? Mă gândesc la ultimele cuvinte ale soţiei dumneavoastră: „Să fiţi blestemaţi!”.
Nu. Am decis doar să mă retrag din toate. De scârbă. Şi mă mai gândesc aşa, din când în când, să nu păţească ceva Constantinescu…

Adică?
Vreo boală, vreun incident. Pentru că nu mi-ar părea rău.

Cum l-aţi caracteriza pe Emil Cons tantinescu? Într-un singur cuvânt.
Sunt atâtea cuvinte… Miroase, poftim. Punct.

„Nu înţeleg gestul fiicei mele” Cu familia în ce relaţii sunteţi?
Să vă spun sincer, fata mea m-a cam uitat. De când sunt aici nu s-a deranjat să treacă să mă vadă. Nu înţeleg. A avut de toate de la noi, a avut apartament, a avut maşină, tot ce trebuia să-i dăm. Nu cum se dă acuma, să le ia minţile, dar oricum… Nu găsesc explicaţia umană a gestului ei.

Vă simţiţi singur?
Nu. Am creat o altă familie, cu o mamă, pe care o iubesc, normal, şi trei copii care nu sunt ai mei, dar mă înţeleg foarte bine cu ei. Suntem prieteni. Ei suferă, deşi nu sunt sânge din sângele meu. Şi nici măcar nu este o căsătorie făcută într-o perioadă, să zicem, normală.

Credeţi că mai sunteţi o persoană respectată de opinia publică?
De ce să nu mă respecte? Dacă peste tot, în maşină, în tramvai, lumea mă salută. Doar că nu mă fotografiază cu telefonul ca pe preşedin tele Băsescu. Am dat şi interviuri în presa in ter naţională, sunt cunoscut şi afară, ba chiar am găsit câteva articole în care se scrie despre mine, aşa… Mă rog, nu-mi place să se tragă cu artificii când se foloseşte numele meu.

Dacă instanţa ar decide să vă elibereze, pe caz de boală, care ar fi primul lucru pe care l-aţi face?
M-aş duce acasă, aş săruta-o pe Elena şi le-aş spune tuturor: „Copii, adunaţi-vă, în seara asta mergem să mâncăm ceva în oraş”.

„Am decis să mă retrag din toate. De scârbă. Şi mă mai gândesc, din când în când, să nu păţească ceva Constantinescu…”,
Victor Atanasie Stănculescu, ministru al apărării naţionale (1990-1991)
DESPRE CEAUŞESCU

„Atotştiutorul” fără educaţie Ceauşescu

vă admira mult? Cum era relaţia dumneavoastră cu el?
Noi, practic, nu ne-am întâlnit niciodată direct. În primul rând, erau vizitele oficiale, la care participam împreună, dar nu am fost niciodată în avionul prezidenţial. Apoi, eram consultat, prin intermediari, în probleme din domeniul meu, expertiză militară, achiziţii de armament etc. Şi trei, la serbările alea naţionale care se organizau stăteam în sală alături, dar nu comunicam. La final, stăteam după ministru, cu un pahar de şampanie în mână şi intram pe rând, fiecare: ţac-pac.

Cum l-aţi caracteriza pe Nicolae Ceauşescu?
A fost omul care a crezut că poate face orice fără să înveţe nimic. Un „atotştiutor” fără vreo bază, care spunea „Faceţi aşa, că aşa trebuie”, iar asta devenea lege până jos.
Sursa : www.evz.ro