Mircea Gaţu: “Mi-aduc aminte că Trăienuş a luat un 4 la şcoală şi n-a spus la nimeni. Când a aflat tac-su, ce bătaie i-a tras! Sărea cămaşa pe băiat, nu altceva! Am sărit şi eu cu gura şi i-am zis lui tac-su: «De ce-l baţi, mă? Vrei să ia premiu şi să-l faci preot? Lasă-l, că aşa-i când eşti copil, numai la carte nu-ţi stă mintea!»”

„Cind a murit Petrache, tatal lui Traienus se luase cu Jenica”

Maria Gatu este singura dintre inaintasii directi ai presedintelui tarii care mai sint in viata aici. Restul fie au murit, fie au plecat din sat. „Eu si tatal lui Traienus, Dumitru Basescu, Dumnezeu sa-l ierte, sintem verisori drepti. Adica mama mea si tatal lui Dumitru, Petrache Basescu, au fost frati”, explica Maria Gatu descendenta de la Iasi a familiei lui Traian Basescu. Femeia, care abia isi duce zilele in satul din Gorban, isi aminteste ca bunicii presedintelui, Petrache si Sofica Basescu, aveau casa chiar in Podu Hagiului, linga piriu. Inainte de al doilea razboi mondial, a venit insa o apa mare si le-a luat casa. Ramasi fara averea si asa putina, Petrache si Sofica Basescu, impreuna cu singurul lor fiu, Dumitru, au luat-o spre Husi, in judetul Vaslui, unde si-au ridicat alta casa. „Cind a murit Petrache, de inima, saracul, Sofica s-a mutat la Constanta, unde fiul ei, Dumitru, tatal lui Traienus, era deja ofiter si se luase cu Jenica. Bun trai au mai avut acolo…”, povesteste femeia de 85 de ani.

Foto: Parintii lui Traian Basescu – Dumitru Basescu si Elena

Maria şi Mircea Gaţu, mătuşa şi unchiul lui Traian Băsescu, îl au în continuare la inimă pe celebrul lor nepot, deşi acesta nu s-a interesat foarte multă vreme de soarta lor. Păţaniile copilăriei preşedintelui sunt scrise şi astăzi citeţ în memoria celor doi bătrâni trecuţi de 85 de ani, care spun că Traian era tare neastâmpărat: “Singurul de care se temea Trăienuş era tac-su, că era tare aprig dacă-i ieşeau copiii din vorbă!”, povesteşte Mircea Gaţu.

«Făceau coadă femeile la tac’su»

Ridicăm din umeri, iar tanti Maria râde, ruşinată, cu mâna la gură, ca la ţară. “E bărbat în putere, maică, ce să facă dacă-l plac femeile?”, ne spune ea, ca şi cum ar vrea să-l scuze pe nepot. “Lasă, că are cu cine să semene”, o completează nea Mircea, care mai scoate o poveste fierbinte din ungherele minţii.

“Dumitru, tac-su, a fost mare crai în tinereţe. Făceau coadă femeile la el. Era băiat frumos şi de viaţă, ştia cum să vorbească, ce să facă, ce să nu facă… Păi, la petreceri le sucea minţile fetelor. Țin minte că am fost odată cu el la o nuntă unde i-a picat cu tronc o ţigancă frumoasă foc. I-a făcut ochi dulci, a încins-o la joc până dimineaţa. Aia se şi îndrăgostise de el, dar lui Dumitru nu-i stătea gândul atunci să se lege. Era tânăr militar, trebuia să-şi vadă de treabă. Aşa era de deştept, că-l rugau părinţii fetelor să nu le facă nimic, că-l cinstesc dacă le lasă în pace!”, povesteşte unchiul lui Traian Băsescu şi liniştea cade brusc peste Podul Hagiului, încercând parcă să recompună, discret, atmosfera timpurilor de odinioară.

Traian Băsescu n-a avut mereu 58 de ani, câţi va împlini pe 4 noiembrie. A fost şi el băieţandru, şi încă unul zvăpăiat, ne confirmă mătuşa sa, Maria Gaţu (86 de ani), care, atunci când îşi caută nepoţelul prin sertarele memoriei, zâmbeşte şi cu ochii de sub broboada ce-i prinde de-atâţia ani părul şi gândurile: “Tac-su, Dumitru, a fost un om tare mândru, militar, dar neînduplecat. Nu lăsa de la el, nici să-l pici cu ceară! Aşa era şi cu copiii lui. Îi iubea ca pe ochii din cap, dar dacă greşeau ceva, nu te mai înţelegeai cu el”. Pentru Mircea Gaţu, unchiul preşedintelui, de neuitat rămâne o întâmplare de acum aproape o jumătate de secol, când Traian încă desluşea tainele învăţăturii.

«Vrei să ia premiu şi să-l faci preot?»

“Mi-aduc aminte că Trăienuş a luat un 4 la şcoală şi n-a spus la nimeni. Când a aflat tac-su, ce bătaie i-a tras! Sărea cămaşa pe băiat, nu altceva! Am sărit şi eu cu gura şi i-am zis lui tac-su: «De ce-l baţi, mă? Vrei să ia premiu şi să-l faci preot? Lasă-l, că aşa-i când eşti copil, numai la carte nu-ţi stă mintea!»”, povesteşte nea Mircea, care răsuflă greu după atâta efort.

“Dumitru era un om corect şi de cuvânt, dar îl lua la palme pe Traian dacă-i ieşea din vorbă. Nici Mircea (n.r. – fratele lui Băsescu) nu scăpa mereu, dar ăla învăţa mai bine ca Traian!”, recunoaşte bătrânul, înainte de a-şi ridica privirea spre uliţă, de unde se aude zarvă de căruţă şi-un lătrat moale, de câine leşinat. La 86 de ani, Mircea Gaţu se ridică în toiag, se apropie agale de gard, salută pe cineva şi se întoarce pe prispă.

Se regăseşte din nou, mormăind, la umbra unui nuc uscat de vipie şi cocoţat pe poartă. Zi de zi, în Podul Hagiului, viaţa se înşiră la fel, fără noduri, între certitudinea unui drum închis şi verdele crud al amintirilor.

Îşi bătea fiul cu centura

De-a lungul timpului, Traian Băsescu a mărturisit că tatăl său, Dumitru, militar de profesie, impunea o disciplină de fier în relaţia cu copiii: “A fost destul de sever tata, exigent. N-aş spune că a utilizat metoda pedepselor, deşi când a aflat, la un moment dat, că lipsisem cam mult de la şcoală, a scos centura şi am luat câteva, de vreo două ori. Dar avea un fel de a fi exigent şi nu trebuia să-ţi argumenteze de ce. Pur şi simplu, când îmi spunea tata «fă asta», o făceam!”, a povestit preşedintele acum patru ani, la emisiunea “Profesioniştii”, de la TVR 1.

Băsescu, lovit cu copita de un cal!

Prins în jocurile copilăriei la Podul Hagiului, localitatea de origine a tatălui său, Traian Băsescu a rămas şi cu o amintire neplăcută şi dureroasă.

“Trăienuş era s-o păţească într-o zi, chiar aici, în ogradă, cât era el de drăcos. Până să dăm de mâncare la animale, într-o dimineaţă, s-a dus singur la grajd şi a început să tragă calul de coadă. Animalul s-a speriat şi a dat cu copitele în spate, lovindu- l pe Traian chiar în capul pieptului. Ce spaimă am mai tras, că nu mai putea copilul să respire, aşa de tare l-a plesnit calul!”, povesteşte Maria Gaţu, tristă, când se gândeşte că din gospodăria mare şi frumoasă de pe vremuri a mai rămas doar cu câteva oi. Copilăria şi adolescenţa lui Băsescu sunt strâns legate de Moldova, nu numai prin vacanţele pe care viitorul preşedinte le-a petrecut la Podul Hagiului.

A învăţat la Iaşi şi la Bacău

După primele patru clase, făcute la şcoala din Basarabul natal, Traian, alături de întreaga familie, îşi urmează tatăl, ofiţer de armată, la Iaşi, studiind la Liceul “Costache Negruzzi”. Apoi, Dumitru Băsescu se mută la Bacău cu serviciul, acolo unde fiul său urmează cursurile Liceului “Lucreţiu Pătrăşcanu” (actual, “Gheorghe Vrânceanu”), la o clasă de matematică- fizică, pe care îl absolvă în 1971. Băsescu a revenit la Constanţa pentru studiile superioare, el terminând, în 1976, Facultatea de Navigaţie, din cadrul Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân”.

Copiii le cer bani ca să le care apa

Mircea şi Maria Gaţu, unchiul şi mătuşa preşedintelui Traian Băsescu, sunt speriaţi de grozăviile care se petrec în Podul Hagiului. Slujbele de la biserică sunt conduse de popi păcătoşi, în timp ce sătenii se fură între ei.

Pentru tanti Maria, sfârşitul lumii a venit deja şi e dincolo de gardul curţii sale. Cu mâna la gură, semn că aşa grozăvii nu a auzit până acum, vreme de 85 de ani, bătrâna ne face sumarul evenimentelor ce au zguduit liniştea cătunului în care a copilărit preşedintele Băsescu. Normal, a auzit şi de isprăvile preotului Petrică Florea. “Maică, până şi popii au luat-o razna: ăla din comună, de la Gorban, a ajuns de ruşinea întregii ţări. Au dat de el şi la televizor, dar nu s-a învăţat minte. Vine beat la slujbă şi le vorbeşte femeilor cu păcat. A intrat diavolu-n sufletul lui! Nu cred că scăpăm repede de el, că-l ţine în braţe cineva mare de la Iaşi, de la mitropolie”. Aflăm imediat că preotul Petrică Florea, devenit vedetă naţională în 2006, când a filmat în biserică o scenă de sex între o tânără şi un consilier local, nu e singurul păcătos.

“Popa ăsta de la noi din Podul Hagiului a început şi el cu nenorocirile. Lumea vorbeşte că-i place să joace barbut. De ceva vreme, s-au înrăit toţi. În sat se fură şi ziua în amiaza-mare: porumb, porci, până şi cai”, ne spune şi nea Mircea Gaţu. “Şi copiii au sufletul amar. Îi mai rugăm şi noi, că nu ne mai ţin puterile, să ne aducă câte o găleată cu apă de la fântână. Nu vor, până nu le dai 10.000 – 20.000 de lei”.

Tatăl preşedintelui a murit de inimă

Mama lui Traian Băsescu l-a cunoscut pe soţul ei, Dumitru, în 1949, când acesta a fost detaşat la Basarabi, lângă Constanţa, la Regimentul de tancuri. O vecină de-a lor a relatat pentru Libertatea că “într-un an, mai multe fete din Basarabi s-au luat cu câţiva băieţi de la regiment, a fost ca un fel de val, ziceai că se termina lumea, aşa curgeau nunţile.

Atunci s-a însurat şi Dumitru cu Elena”. Familia Băsescu s-a mărit o dată cu naşterea lui Traian, în 1951, urmat la doi ani de fratele Mircea. După ce Dumitru Băsescu a ieşit la pensie, părinţii s-au stabilit la Constanţa, unde Elena trăieşte şi astăzi. Dumitru Băsescu a murit în 2002, din cauza unei boli de inimă.

Elevul Basescu tragea fetele de codite si copia pe gaura cheii

Foto: Traian Basescu, la finele clasei a VIII-a Bacau 1966.

Strengar, mereu pus pe sotii, hazliu, un bun coleg. Asa il caracterizeaza fostii colegi bacauani pe actualul presedinte al tarii, Traian Basescu. Unde era loc de o boacana era prezent si pentru ca i-au placut fetele de mic, inca din vremea scolii generale, le tragea de codite. Toate acestea, pe cand invata la Scoala 5 din municipiul Bacau.

A devenit elev al Scolii generale nr.5 din Bacau, in clasa a VI-a. Era prin anul 1963. „Tatal lui era ofiter in Armata si asa a ajuns in Bacau”, isi aminteste Cornelia Cojocaru, Teodorescu pe vremea aceea, fosta sefa a clasei, acum un renumit medic oftalmolog.

 „Un copil vesel, un bun camarad, peste media pe clasa ca si rezultate, care prindea din zbor materiile. Avea o capacitate de sinteza extraordinara, inca de pe vremea aceea, fara a excela, fara a fi tocilar. Megeam impreuna spre scoala, si dupa cursuri inapoi acasa, pentru ca stateam cam in aceeasi zona, undeva langa Gara, iar aceasta «naveta» era suficienta pentru a face sute de pozne.

Bataile cu zapada au ramas in istoria amintirilor. De cele mai multe ori durau chiar si patru ore.”

„Rasul si l-a pastrat. Nu este un ras fortat sau studiat „

Traian Basescu facea parte dintr-o echipa de patru baieti, cei 3 „B” – Basescu (Traian), Baciu (Florin) si Balasoiu (Emilian) – si Lucian Popa, „Tuchi” cum ii spuneau colegii (alintul era de acasa, de la parinti).

Basescu, dupa cum isi aminteste Cornelia Cojocaru, „sefa”, era cel care dadea tonul la boacana cu rasul lui patologic, molipsitor. „Era de-o veselie fantastica”, mai adauga. „Foarte glumet, foarte sociabil, spontan si fara ranchiuna, care facea haz din nimic. Cand se apuca sa rada ne molipsea pe toti, inclusiv pe profesori, si o tineam tot asa, minute in sir. Rasul si l-a pastrat si acum, din cate am vazut la televizor.

Nu este un ras fortat sau studiat, ci venit din interior, din structura lui”. Un om ferm, disciplinat, tot timpul orientat, de aceea niciodata nu era prins pe picior gresit, cu o fire mobila, mereu „pe pozitie”, descurcaret Asa si-l aminteste „sefa” pe Traian.

A copiat la teza de la „mate” prin gaura cheii

Fara a se abate de la disciplina clasei, chiar daca aruncatul cu ghemotoace de hartie sau paine devenise un adevarat „joc zilnic”, Traian Basescu a incercat si sa insele: la mate, la teza, prin clasa a VII-a sau a VIII-a.

„Aveam profesori foarte buni, iar noi eram una dintre cele mai bune clase din scoala”, se intoarce in timp Cornelia Cojocaru. „Nu copiam, ne sopteam la ore doar pentru a ne ajuta intre noi, iar in pauze, unde erau sanse de a face o pozna eram cu totii prezenti, in frunte cu Traian. Tot impreuna am fost si cand s-a copiat la teza de la matematica prin gaura cheii¦.

Teza era in aceeasi zi la doua clase, cea alaturata si a noastra, fara nici o ora pauza intre, asa ca nu ne puteam influenta”. Se pregatisera cu totii, dar cu toate acestea, mai ales ca-si doreau sa fie primii, au ales sa ¦triseze.

Asa ca, Traian, Cornelia, Emil, Florin si altii (au trecut totusi 40 de ani de atunci, tine sa ne precizeze „sefa” ) s-au postat pe furis in fata clasei in care „ceilalti colegi erau sub teroarea tezei”, si s-au apucat de copiat subiectele.

„Usa clasei respective nu mai avea yala, iar in locul ei trona o ditamai gaura din care se auzea tot. Asa ca ne-a fost foarte usor sa aflam subiectele din teza si asa, am avut si timp sa le rezolvam. A doua ora, am urmat noi. Am asteptat linistiti in clasa, fara mari emotii, teza.

La inceput ne-a mers, la prima problema, (cu totii am crezut ca ne-a mers, adauga razand Cornelia Cojocaru) dar apoi¦cred ca profu„ si-a dat seama de furt si a schimbat subiectele”

La 12 ani, sef de stat si antrenor de fotbal

Unul din cei mai buni prieteni ai lui Traian Basescu a fost Lucian Popa, „Tuchi”, actualmente profesor de engleza la Universitatea Bacau. Amintirile lui in legatura cu actualul presedinte al tarii i-au ramas adanc intiparite in memorie, chiar daca de atunci nu s-au mai reintalnit niciodata.

„Daca imi aduc eu aminte bine, am fost colegi in scoala generala din clasa a VI-a pana intr-a VIII-a”, ne dezvaluie profesorul Popa o parte din ceea ce a insemnat pentru el „scoala generala, copilaria si prietenia cu Traian”.

„Traian Basescu si cu mine eram printre mezinii clasei, fiind nascuti in noiembrie si dati la scoala inainte de 7 ani. Poate de aceea eram mai pusi pe sotii; imitam profesorii chiar in prezenta lor, uneori, ne harjoneam, incercam noi sa vedem daca ceea ce citisem in Jules Verne se putea aplica in realitate.

Citisem despre diferite masinarii si incercam sa facem si noi niste vapoare cu aburi asemanatoare cu niste jucarii, care se vindeau pe sub mana la magazinele de jucarii – erau fabricate in RDG; adunam bucati mici de trotil din poligonul de peste calea ferata si faceam rachete.

Formasem un grup (un alt grup!), cei 4 G, si aveam porecle de genul Goguta, Gogoasa etc. La un moment dat, ne credeam sefi ai unor state imaginare si, vezi Doamne, incheiam tratate, ne aliam, ne construiam din carton armate si avioane militare, iar cel care avea armata cea mai bine dotata era cel care gasea aliati mai usor.

Faceam aliante unii impotriva altora sau le rupeam. Aceste tratate duceau la un joc sau la un razboi al vorbelor si ne faceau sa «inventam» tot felul de nimicuri pe care noi le investeam cu niste calitati iesite din comun, dar care aveau ca scop sa intimideze «adversarul». Joaca de-a baietii¦Dar cel mai des ne infruntam in campionate ca manageri si antrenori de echipe nationale de fotbal.

Cu nasturi, bineinteles. N-as putea spune ce se intampla in capul lui Traian in acea vreme. El poate sa ne zica”.

Mai dadea, dar si incasa pumni

Ce facea Basescu la vremea copilariei, cum se purta cu colegii, cu profesorii, cum invata, ce note avea, daca facea boacane? Copia la ore, avea fituici la teze, spunea bancuri, tragea colegele de codite? Intrebarile noastre au curs neintrerupt, dar si raspunsurile au venit imediat, pline de umor, rascolind mereu amintiri din cele mai placute.

„Nu stiu”, ne-a spus simplu Lucian Popa. „Facea tot ce este amuzant. Se comporta ca un om normal, ca noi toti: mai dadea si incasa pumni, baietii deh, mai daramam tabla, dar nu copiam. Clasa in care eram era una dintre cele mai bune din scoala la vremea aceea si competitia era foarte serioasa, nu se tolerau astfel de lucruri.

Cu trasul de codite, ce sa zic¦ Cred ca da. De fapt, dupa clasa a VIII-a, el s-a dus la un liceu mixt, actualul Vranceanu, unde putea eventual sa continue cu trasul de cozi. Restul baietilor din clasa, aproape toti, ne-am dus la «cazarma», adica la «Bacovia», iar majoritatea fetelor la «manastire», la «Alecsandri».

In rest, din cate imi aduc eu aminte, Traian Basescu, ca si mine, de altfel, mai luam cate o mentiune, cate un premiu, la sfarsit de an scolar „

„Nimic nu prevestea dezvoltarea lui ulterioara”

Mariana Prutica, acum directorul Gradinitei din Faraoani, a stat in banca din fata lui Traian Basescu. Pe randul din mijloc. Isi aminteste ca Traian Basescu nu copia, nu o chinuia la lectii si lucrari atunci cand nu stia lectia si nici nu a incercat sa copie de la ea, chiar daca era in spate. „El statea in ultima banca”, spune Mariana Prutica rememorand atmosfera acoperita de trecerea anilor.

„Nimic nu prevestea dezvoltarea lui ulterioara. Era disciplinat, ordonat, nu chiulea. De altfel «chiulul» era un cuvant inexistent pentru clasa noastra. Cu totii aveam spiritul de grup al copiilor. Ne suflam la ore, doar pentru a arata profesorilor ca stim si noi lectia. Traian insa nu sufla, el era in ultima banca¦(rade, n.r.).

Un copil ambitios, cu un caracter puternic inca de atunci, care se impunea prin comportament, un caracter sangvin. De aceea, nu m-am mirat cand a ajuns ministru in vremea Guvernului Roman. Atunci am auzit pentru prima oara de el, dupa ce ne-am despartit in clasa a VIII-a. Era in 1991, parca”.

Declaratia de dragoste – trasul de codite

Pauzele dintre ore erau momentele cele mai prielnice pentru Traian Basescu de a-si arata maiestria in „agatatul” fetelor. „De mic era iubaret”, il „tradeaza” Cornelia Cojocaru. „Avea unele simpatii fata de colege si cand vroia sa cada in gratiile uneia dintre ele incerca sa fie tot timpul in preajma ei, in banca cu ea, ii trimitea biletele.

Mie nu mi-a trimis, insa au fost colege care au primit de la el si ravase de dragoste. Cel mai mult ii placea sa ne chinuie tragandu-ne de codite, cel putin pe cele care aveam codite”.

Una din aceste colege este Coca Costandache, acum director la liceul „Mangeron” . Dar si Georgeta Cozma, fosta Potop, in prezent profesoara de muzica la Scoala nr.10 din Bacau. „Erau cei trei B care ne chinuiau si ne trageau de codite”, ne-a marturisit si doamna Geta. „Pe Coca o tragea de par Traian, pe mine Florin Balasoiu, iar celalalt B, Baciu, pe o alta colega.

Asta insemna pentru ei declaratia de dragoste. Faceam zarva mare in pauza, dar era foarte placut. Eram copii si ne bucuram din orice. Amintiri¦.Mi-ar placea sa-l revad, dar nu cred ca m-ar mai recunoaste”.

„Pe mine nu m-a tras Traian de codite pentru ca aveam parul scurt, insa sunt foarte mandra ca mi-a fost coleg si il sustin in tot ceea ce face, am incredere in el, chiar daca el nu cred ca-si mai aduce aminte de noi”, ne-a marturisit si Doina Paraschiv, medic stomatolog in Bacau.

Se mai auzise ca Traian ar fi furat impreuna cu un coleg porcul din afumatoarea altui coleg, chiar in ajun de Craciun, dar acest lucru nu a putut fi dovedit niciodata

Revederea pentru unii

Lucian Popa nu au avut bucuria sa-l reintalneasca pe colegul Traian Basescu, din 1966, de cand au terminat scoala, iar Conelia Cojocaru isi aminteste ca a mai auzit de el din „Flacara” lui Adrian Paunescu. „Scria despre Traian ca a participat la salvarea unei nave”, spune Cornelia Cojocaru. „Era in anii 1975 1980. Atunci am aflat ca devenise comandant de nava.

Apoi a intrat in politica si l-am revazut, dar la televizor. M-am bucurat atunci cand a devenit presedinte, mai mult din «patriotismul» copilariei”.

In schimb, Geta Cozma l-a revazut pe Traian Basescu pe vremea cand era studenta la Iasi, prin anii ¬1973- 1974. Purta deja costum de marinar ! Insa Mariana Prutica a avut ocazia sa-l revada in urma cu 10 ani, pe vremea cand conducea Ministerul Transporturilor: „Cand ne-am reintalnit a fost ca si cum ne-am despartit ieri. L-am sunat intai si m-a primit imediat.

Chiar daca trecuse timpul, m-a recunoscut. Ulterior a devenit presedinte. M-am bucurat enorm, eram convinsa ca va iesi el.

M-am dus special la vot, nu pentru presedintele Basescu, ci pentru colegul Basescu. Iar daca acum mai are momente cand da rateuri, nu e din cauza lui, consider doar ca nu are consilieri buni. Insa la fel de convinsa sunt ca daca nu face ceva din tot ce a promis in campania electorala va pierde cu succes alegerile viitoare”.

Intrebarea de final

Reprosuri? „O, da”, spune Mariana Prutica. „M-as fi asteptat sa se implice mai mult in viata pensionarilor. Insa daca m-as reintalni cu el i-as spune sa-l schimbe pe primul ministru si daca se poate sa puna in schimb o sosie de-a lui, apoi sa schimbe radical sistemul de invatamant si cel de sanatate”. „Si sa aiba mai multa grija de cei din jur”, adauga Doina Paraschiv.

Ultimul cuvant il are Lucian Popa, mereu zambitor si plin de umor, care incheie: „Daca l-as revedea, in primul rand i-as spune «buna ziua», apoi apoi l-as intreba daca mai are echipa de fotbal.  Lasand gluma, l-as ruga sa dea dovada de cat mai mult realism si pragmatism in misiunea pe care si-a asumat-o cu atata curaj.

Sa se gandeasca foarte bine unde vrea sa ramana in cartile de istorie – in textul propriu-zis sau in notele de la subsol?

Iar daca ar fi ceva in plus sa-i spun i-as comunica faptul ca sunt gata sa sacrific o parte din timpul meu liber sa mai rezolvam un pic problemele cu limba engleza”.

In 2006 se implinesc 40 de ani de la terminarea clasei a VIII-a. Colegii din Bacau sunt hotarati sa-i pregateasca colegului si presedintelului Traian Basescu o surpriza.

Alex Mihai Stoenescu, autorul: „Istoria loviturilor de stat în România.”

Alex Mihai Stoenescu: 1989 – Explicaţia procesului revoluţionar
22/12/2008 Jurnalul National

În România post-comunistă se face confuzia frecventă între revoluţie şi lovitură de stat, tocmai din cauza necunoaşterii raportului între categorie istorică şi o subcategorie a sa.

Nu se întelege că un proces revoluţionar, cum a fost cel desfăşurat între 14 decembrie 1989 (tentativa de revoltă de la Iaşi) şi 20 mai 1990 (primele alegeri libere) a cunoscut mai multe etape, corespunzătoare subcategoriilor istorice ale revoluţiei: tentativă de revoltă (Iaşi), diversiune (Timişoara, 16-17 decembrie), represiune (17 decembrie), revoltă populară (Timişoara, 20 decembrie), diversiune (Bucureşti, 21 decembrie), represiune (noaptea de 21 spre 22 decembrie), revoltă populară (dimineaţa de 22 decembrie), lovitură militară (începând cu ora 10.07), diversiune (fenomenul terorist), asasinatul politic (execuţia şefului statului, 25 decembrie), instalarea puterii provizorii (27 decembrie), lovitură de stat (23 ianuarie 1990, transformarea CFSN în partid politic conducător), alegerile libere (obţinerea legitimităţii juridice, 20 mai 1990).

Prin urmare, nu se poate pune problema dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, aceasta din urmă fiind doar o secvenţă a procesului revoluţionar mai amplu pe care l-a cunoscut România la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990.  Este cu preponderenţă un criteriu cantitativ, dar este singura modalitate de a pune ordine în noţiunile cu care operează istoria. În acest fel putem încadra mai uşor anumite evenimente într-un fenomen politic de durată şi putem determina succesiunea şi simultaneitatea unor fapte.

Astfel putem înţelege de ce, în timp ce revolta populară declanşată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 era în desfăşurare la ora 10.00, ministrul Apărării declanşează o lovitură de stat militară, care îşi urmează cursul paralel cu revolta şi se întoarce împotriva ei în seara aceleiaşi zile.

Populaţia a văzut şi a trăit doar revolta, motiv pentru care nu înţelege rolul puciului sau îl neagă cu vehemenţă. Întâlnindu-se mai târziu cu un nucleu politic conducător nelegitimat de revoluţie, dar instalat la conducerea statului, populaţia nu a înţeles că lovitura militară a decis, prin şedinţa din 22 decembrie 1989 de la Ministerul Apărării, ora 16.00,  cine va conduce România.

O altă confuzie se face între revoltă şi revoluţie, prima fiind o mişcare locală, care angajează mase de oameni din rândul societăţii (civile), cu sau fără un program politic, în timp ce a doua este un proces politico-militar complex, care cuprinde şi cauzele şi consecinţele imediate ale evenimentelor. Lovitura de stat este o acţiune generată, condusă şi dată în interiorul sistemului de putere al statului (partid, guvern, Armată, servicii secrete).

Pe blogul lui Ion Iliescu,  Alex  Mihai Stoenescu , ne explica urmatoarele:

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 12:13 pm “Scrisoarea” dlui Iliescu se incheia cu un manifest anticeausist explict si foarte dur. Este cel mai categoric manifest anticeausit al epocii. Am facut referinta la el in cartea mea Romania Postcomunista (2007), cu detalii, prin urmare nu este un document inedit. Este o surpriza pentru cei care nu citesc. Este insa foarte bine ca s-a publicat integral acest document, pe care il detin din 2005. Dnul Iliescu are in continuare foarte multe de spus in apararea sa, fata de acuzatii inventate ale presei, fapt care ii incurca si pe istorici. Am explicat in aceeasi carte de ce teoria jurnalistica a complotului care l-a rasturnat pe Ceausescu este nerealista. El a fost dezorganizat din ordinul lui Ceausescu incepind cu aprilie 1989. Vezi nota inaintata de gen. Vlad lui Ceausescu si decizia de a pune echipaje de supraveghere a dlui Iliescu, in cartea mea.

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 8:12 pm pt. dl ionborgo. Eu nu controlez pretul sau distrubutia cartilor mele. Pt. explicatii privind categoria istorica revolutie şi subcategoria lovitura de stat vezi Jurnalul National online, search stoenescu si citeva articole cu explicatii. De asemenea la inceptul vol. I din Ist. loviturilor de stat exista un dictionar. Chiar dlul Iliescu, fata de care nu am nimic personal, cu exceptia teoriilor fanteziste despre evenimentele din decembrie, face unele confuzii. Nu poti vorbi de revolutie spontana, cind evenimentele de la Timisoara izbucnesc in 16 decembrie, iar revolta populara se declanseaza abia in 20 !Din evenimentele petrecute in decembrie 1989 nu poate fi scoasa diversiunea, pentru ca ea a asigurat incitarea, mobilizarea la acte anticeausiste. Ca dupa aceea au iesit romanii – greu, foarte greu – este altceva, ca erau nemultumiti, iar alceva. Cu brasovenii in 1987 s-au solidarizat… 11 oameni

alexmstoenescu Says:
17/03/2009 at 6:16 pm pt. dnul Iliescu si ionborgo. Inchid aici interventia mea prin a semnala, ca oricit de mare ar fi ura unora pe dnul Iliescu, exista niste realitati puse in evidenta de istorici ( deocamdata doar eu), care atesta ca, desi “scrisoarea”/manifest din 1989 nu a fost data publicitatii si mai ales NU ERA SEMNATA DE dnul Iliescu, detaliile acestui demers au fost cunoscute de Securitate. Asa cum am publicat, din anchetele Procuraturii si declaratiile de la Comisia senatoriala, Securitatea cunostea faptul ca dnul Magureanu a pregatit o scrisoare pe care dnul Iliescu a modificat-o, dindu-i o anumita amploare. Niciunul dintre cei doi nu si-au asumat riscul de a le semna. Dar istoricul trebuie sa tina seama de pericolul real in care s-au aflat cei doi. Intr-un interviu de lucru cu ofiterii de la Târgoviste care l-au pazit pe Ceauşescu acestia mi-au relatat cu amanunte discutia despre Ion Iliescu dintre Elena Ceauşescu si Nicolae Ceauşescu din noaptea de 22 spre 23 decembrie, in interiorul TAB-ului. In acesta discutie, N. Ceausescu i-a reprosat Elenei: “Nu m-ai lăsat sa-l elimin la timp. Acum ne lichideaza el pe noi”. Din alte surse informatia se confirma: Ceausescu a vrut eliminarea fizica a dnului Iliescu. Securitatea a jucat un joc dublu, tipic serviciilor secrete, punind niste echipaje sa-l supravegheze, dar si sa-l protejeze. Protectia Securitatii, ca si in cazul Bacanu, urmarea sa impiedice iesirea in relief, ajungerea la urechea lui Ceausescu a unor fapte grave. Cind Bacanu a iesit cu ziarul, au fost nevoiti sa actioneze. Cind manifestul Magureanu-Iliescu a fost gata, Securitatea a actionat din nou si a blocat actiunea. Dnul Iliescu poate lamuri aceasta problema daca ar raspunde la intrebarea: a fost chemat la CC al PCR pentru a da explicatii si pentru a fi avertizatpe linie de partid? Acesta este tipul de intrebari care intereseaza istoricul, iar faptul ca dnul Iliescu nu raspunde si continua sa se lanseze in teorii fanteziste, trezeste suspiciunea istoricilor.