In cadrul vizitei in Statul Israel, Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a avut, la Sfinta Cetate, o intrevedere cu Patriarhul Ierusalimului si al Intregii Palestine Theophilos.
Patriarhul a salutat prezenta Presedintelui R. Moldova in Sfinta Cetate si in Patriarhia de la Ierusalim. Sanctitatea sa a tinut sa mentioneze relatiile foarte strinse care au existat timp de secole intre poporul moldovenesc si Patriarhia de la Ierusalim, accentuind atitudinea speciala a Sfintei Cetati fata de poporul crestin-ortodox al R. Moldova. Patriarhul a afirmat ca Patriarhia de la Ierusalim a edificat pe meleagurile noastre numeroase manastiri, aceste lacase sfinte avind un impact profund asupra dezvoltarii spirituale a moldovenilor. Potrivit Patriarhului, aceste lacase sfinte au avut un rol unic in relatiile dintre Biserica Ortodoxa din Moldova si Patriarhia de la Ierusalim, remarcind cuviosenia si spiritul de sacrificiu manifestat de catre crestinii ortodocsi din tara noastra fata de Sfinta Cetate. Patriarhul a mentionat ca odata cu obtinerea independentei poporul moldovenesc si-a ocupat locul sau printre alte natiuni libere din lume, exprimindu-si speranta ca odata cu consolidarea independentei si suveranitatii statului moldovenesc in tara noastra vor fi de asemenea fortificate vita politica, economica, religioasa, iar R. Moldova va deveni si mai puternica. In acest sens Patriarhul a exprimat disponibilitatea Sfintei Cetati de a acorda si pe viitor tot suportul moral si spiritual poporului moldovenesc intru obtinerea unor noi realizari.
Sanctitatea sa a remarcat sporirea numarului de pelerini din Moldova care viziteaza Sfinta Cetate, apreciind acest fapt drept un semn al renasterii si schimbarii in bine. Potrivit Patriarhului, in comuniunea existenta intre Patriarhia Ierusalimului si Biserica Crestin-Ortodoxa din Republica Moldova rezida forta noastra comuna care consta, de asemenea, in unitatea si diversitatea Bisericii Crestin-Ortodoxe.
Patriarhul Ierusalimului si al Intregii Palestine l-a binecuvintat pe Presedintele Vladimir Voronin si intreg poporul moldovenesc. Intru aprecierea smereniei, atasamentului si devotamentului manifestat fata de Mormintul Sfint, sefului statului i s-a conferit Ordinul Crucii Sfintului Mormint.
In cadrul vizitei, Vladimir Voronin, a avut o intrevedere cu Presedintele Statului Israel, Shimon Peres.
Shimon Peres l-a salutat pe Vladimir Voronin in Statul Israel, declarind ca il primeste ca pe un prieten al tarii sale si ca pe un lider care-si respecta poporul si libertatile cetatenilor. Peres a declarat ca simpatiile poporului israelian fata de R. Moldova sint firesti in virtutea existentei de-a lungul anilor intre tarile noastre a unor relatii sincere de prietenie. Presedintele Israelului si-a exprimat satisfactia in legatura cu faptul ca R. Moldova, in pofida greutatilor cu care s-a confruntat, a reusit sa obtina succese importante in dezvoltare.
Vladimir Voronin a afirmat ca este bucuros sa-l revada pe Shimon Peres dupa ultima intrevedere ce a avut loc in 2004, in cadrul vizitei sale oficiale in Statul Israel. Seful statului a remarcat faptul ca s-a inspirat de nenumarate ori din experienta de activitate a lui Shimon Peres – eminentul om politic prezent in viata politica de 60 ani, mai ales in situatiile legate de problematica reintegrarii tarii. Presedintele Vladimir Voronin a apreciat relatiile foarte bune existente intre cele doua state la temelia carora se afla cadrul juridic consistent dar si numerosi prieteni ai tarii noastre in Statul Israel, multi dintre ei fiind originari din R. Moldova. Cetatenii Statului Israel care au provenit din R. Moldova contribuie activ la dezvoltarea si impulsionarea cooperarii bilaterale pe diverse planuri, a accentuat Vladimir Voronin.
Presedintele a remarcat si existenta intre cele doua tari a unor raporturi de colaborare eficiente pe plan international. In alta ordine de idei, seful statului s-a referit la evolutiile politice din R.Moldova, inclusiv dupa alegerile parlamentare din 5 aprilie. Vladimir Voronin a mentionat ca R. Moldova este interesata de preluarea experientei Statului Israel in aplicarea unor tehnologii informationale avansate in procesul de organizare si desfasurare a alegerilor. Seful statului s-a mai referit la actiunile intreprinse de autoritatile moldovenesti indreptate spre realizarea aspiratiilor europene. In acest context, Presedintele Statului Israel si-a exprimat convingerea ca Republica Moldova si poporul moldovenesc merita un viitor european.
In cadrul discutiilor a fost abordata si posibilitatea atragerii investitiilor israeliene in economia tarii noastre, inclusiv in dezvoltarea infrastructurii si a sferei turismului.
Shimon Peres l-a felicitat pe Vladimir Voronin cu prilejul conferirii celei mai inalte distinctii a Patriarhiei de la Ierusalim – Ordinul „Crucea Sfintului Mormint”, apreciind ca este un caz exceptional cind Sfinta Cetate acorda aceasta distinctie unui om politic.
***
Seful statului a vizitat Zidul Plingerii din Ierusalim
Aflat in Statul Israel, Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a vizitat Zidul Plingerii din Ierusalim, insotit de Rabinul Zidului Plingerii Shmuel Rabinowitz si Rabinul Sef al Israelului Yonna Metzger.
Yonna Metzger a citit un psalm in care s-a rugat atotputernicului sa deschida portile spirituale si sa asculte de doleanta exprimata de Presedintele Vladimir Voronin pentru binele statului si poporului Republicii Moldova, precum si pentru bunastarea personala.
La Zidul Plingerii, potrivit obiceiului, Presedintele a depus un biletel si s-a recules citeva minute.
A urmat o intrevedere dintre seful statului si cei doi rabini ce s-a desfasurat intr-o incapere inedita edificata cu mai bine de 2000 de ani in urma – un gest de profund respect care se acorda foarte rar, inclusiv sefilor de stat.
In cadrul intrevederii Rabinul Sef al Israelului a exprimat multumiri autoritatilor moldovenesti pentru atitudinea foarte pozitiva fata de comunitatea evreilor din Moldova, pentru contributia personala a sefului statului la stabilirea unor legaturi excelente intre cele doua state. Yonna Metzger a mentionat ca recent o delegatie a Rabinatului din Statul Israel a efectuat o vizita de lucru in R.Moldova, mentionind ca acest eveniment se inscrie in sirul actiunilor care contribuie la consolidarea relatiilor de colaborare si prietenie intre cele doua tari si popoare.
Presedintele a subliniat ca relatiile foarte bune de colaborare si prietenie existente intre R. Moldova si Statul Israel au radacini istorice adinci, iar poporul moldovenesc intotdeauna a avut sentimente de profund respect fata de poporul evreiesc. Vladimir Voronin a tinut sa accentueze ca raporturile moldo-israeliene se afla in continua ascensiune – atit in plan bilateral, cit si international. Seful statului l-a invitat pe Rabinul Sef al Israelului sa viziteze Republica Moldova.
La finele vizitei la Zidul Plingerii, Presedintele a facut o inscriptie in Cartea persoanelor de onoare, in care a exprimat ruga pentru bunastarea Statului Israel si a poporului evreiesc.
Sursa – ZIUA – Moldova Suverana