O scrisoare a mamei lui Ion Iliescu, care ii cerea lui Ceausescu reabilitarea sotului ei, Alexandru Iliescu.

 

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:
“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”
In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ’89 si Caderea Comunismului.
Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu.
Maricica era fata Lelei Stoica, din Oltenita. Venita din Bulgaria.

Maricica, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! fiecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie).

Maricica s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”
Conform Vladimir ALEXE

Ion Iliescu: „Da, mama mea, mama adoptiva. Mama care m-a nascut s-a despartit de tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate, care a ramas la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, in casa pe care au construit-o impreuna, in Bucurestii Noi, si si-a refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.”

Dvs. l-ati cunoscut insa cu mult inainte pe Ceausescu. El v-a ajutat sa fiti promovat in UASR. Asta se intimpla in 1957.

Da, el raspundea atunci de Tineret. Pe vremea UTM s-a constituit UASR ca organizatie a studentilor. Ceausescu m-a propus, insa nu direct, ci mijlocit: la UTM era Trofin (n.r. – Virgil Trofin).

Matusa dvs., Aristita, ce rol a avut? S-a spus ca a lucrat la Ana Pauker, care v-ar fi facilitat plecarea la Moscova.

Nu, asta e o inventie, desi printre cele trei surori ale tatalui meu a fost si una Aristita. Singura persoana din familie care ar fi putut sa aiba o legatura cu Ana Pauker ar fi putut fi maica-mea, dar ea fusese inlaturata din partid imediat dupa 23 august. Pentru plecarea la Moscova au fost recrutati 500 de tineri, absolventi de liceu. Primul val a fost in 1947, iar un val mai mare a fost cel din 1949, cind a plecat si sotia mea (n.r. – Nina, pe nume de fata Elena Serbanescu).

La Moscova ati fost liderul studentilor romani?

Da, o perioada. Eram vreo 3.000 de studenti in 15 localitati – Moscova, Leningrad, Kiev etc., iar in vacante alegeam colective de coordonare. Eu am fost ales dupa anul II. Practic ne alegeam dintre noi niste responsabili pe colective: era unul pe Institutul Energetic, altul pe Moscova. Apoi era un comitet de coordonare la nivel unional, cum ziceam noi. Eu am fost in anii III si IV in colectivul unional, in ultimul an ca secretar. In anul V m-am retras pentru ca presupunea un efort sa participi la sedinte etc.

Activitatea dvs. la Moscova v-a recomandat in tara pentru anumite functii?

Activitatea obsteasca in aceste colective nu are alta semnificatie decit activitatea oricarui student din tara care a fost secretar pe an, pe facultate etc. Dac-as fi fost la Politehnica Bucuresti era exact acelasi lucru.

Sotia dvs. a continuat activitatea politica, inceputa in Uniunea Elevilor, sau s-a retras?

A facut parte din comitetul de coordonare pe Moscova.

–––––

Erau judecati din astea simpliste, erau judecati copiii pentru parinti sau parintii pentru copii. Nu am acceptat niciodata asa ceva. Bine, am si avut un statut deosebit, adica am fost promovat de Ceausescu pentru ca taica-meu fusese dat afara pe vremea lui Gheorghiu-Dej.” Afirmatia a fost facuta anul trecut, intr-un interviu acordat de Ion Iliescu unei reviste glossy, si a trecut aproape neobservata. Cotidianul va prezinta astazi un document din arhiva CC al PCR (fondul Cancelarie), care sustine aceasta afirmatie a lui Iliescu. Este vorba despre o scrisoare prin care mama sa adoptiva, Maria Iliescu, ii cerea lui Ceausescu reabilitarea tatalui, Alexandru Iliescu, exclus din partid de fostul tovaras de lagar, Gheorghiu-Dej. Paradoxal, tocmai acest moment de restriste din viata familiei Iliescu pare sa-l fi ajutat sa ajunga in prim-planul activitatii de partid.
Potrivit raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ascensiunea politica a lui Ion Iliescu, nascut in 1930, a inceput o data ce a devenit, ca elev, membru fondator al Uniunii Asociatiilor de Elevi din Romania (UAER), in 1948. Dupa studiile universitare urmate la Moscova, din 1950 pina in 1954, Ion Iliescu a pus umarul si la infiintarea Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), al carei presedinte a fost desemnat in 1957.

Cu un an mai devreme, in perioada protestelor iscate ca o reactie la evenimentele din Ungaria, tinarul activist detinea functia de secretar al CC al UTM. „Mai multe dintre protestele studentesti din toamna anului 1956 si-au avut focarul in sedinte ale UTM sau ale asociatiilor studentesti”, se spune in Raportul Tismaneanu, care arata si care a fost rolul sau in reprimarea lor. „Activistii UTM au fost instruiti sa previna, sa descurajeze, sa denunte, sa demaste si sa combata „manifestarile dusmanoase”. (…) In Bucuresti au fost formate grupuri de tineri muncitori utemisti care i-au luat la bataie pe „banditi”, adica pe studentii protestatari, iar la Cluj, in 1957, activistii utemisti au participat la retinerea unor protestatari.”

Din 1967 pina in 1971, Iliescu a fost ministru pentru problemele tineretului. Din aceasta functie, in 1968, a fost iar in situatia de a contracara o actiune a studentilor. „In ajunul Craciunului s-a produs o manifestatie spontana a citorva sute de studenti bucuresteni, in timpul careia s-a vociferat impotriva regimului si in favoarea Cehoslovaciei, care tocmai trecuse printr-o interventie sovietica. Initial, studentii au pornit pentru un colind, dupa care, condusi de studenta Ana Sincai, s-au prins in Hora Unirii, radicalizindu-se pe masura ce constatau prezenta in preajma lor a activistilor de partid si a Securitatii”. In informarea catre Biroul CC al UTC – mentioneaza Raportul -, Ion Iliescu a catalogat evenimentul drept o „manifestare huliganica”. Drept consecinta, au avut loc arestari, iar activistii UTC au fost mustruluiti de Iliescu.

Fostul presedinte al Romaniei neaga informatiile din Raport, iar momentul pe care prefera sa-l evoce cu privire la activitatea sa politica de dinainte de 1989 este cel care vizeaza ruptura sa de Ceausescu. Aceasta s-a produs in 1971, la un an dupa ce mama sa ii scrisese lui Ceausescu, in momentul in care acesta ajunsese secretar al CC al PCR. Dupa o vizita in tarile asiatice, Iliescu a fost trimis la „reeducare”. „Nu intelegeam fascinatia lui Ceausescu pentru un model nepotrivit, chiar si pentru o tara asiatica, daramite pentru o tara europeana. Asta a dus la acea sedinta in care eu am fost caracterizat drept intelectualist si trimis spre reeducare”, ne-a declarat Iliescu. „Reeducarea” s-a produs cind era vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, pina in 1974, apoi in functia de prim-secretar la Iasi. In 1979 a revenit la Bucuresti, in fruntea Consiliului National al Apelor, fiind demis in 1984 si „exilat” la Editura Politica. Aici l-a prins ceea ce ii place sa numeasca „revolta populara spontana” din 1989.

Tismaneanu: „Ion Iliescu nu a fost un Imre Nagy ori un Alexander Dubcek, ci mai degraba un reformator comunist din specia lui Den Xiaoping”

Basarabia nu-şi merită copiii

Marian Lupu31 Iul 2009. –Marian Lupu condiţionează formarea unei coaliţiei cu liberalii cu renunţarea la NATO şi aprofundarea relaţiilor cu CSI si Federaţia Rusă Citeste toata stirea
Vladimir Voronin:scopul Moldovei este sa se integreze in Europa „si acolo o sa fie si Moldova lui Stefan Cel Mare„.

Moldova

Tinerii au primit miercuri o palmă cumplită în Republica Moldova. Voturile pentru comuniştii lui Voronin înseamnă condamnarea revoltei adolescenţilor basarabeni.

Bătrânii colhoznici care au uitat cum îi zice pâinii pe româneşte şi mancurţii cu suflet de miliţioneri i-au lăsat pentru a doua oară singuri pe tinerii revoltaţi din Basarabia. Dar de această dată şi-au condamnat fiii şi nepoţii cu buletinul de vot, după ce au aflat câte au pătimit în zilele înăbuşirii revoltei de la Chişinău. S-or fi măsluit voturi, cum afirmă localnicii, şi o fi fost la Chişinău atmosferă de stare de asediu, însă cum să votezi împotriva copiilor tăi pentru liniştea lui Voronin? Cum să le omori speranţele cu ştampila şi să le dai comuniştilor un ticălos cec în alb pentru răzbunări şi pentru orice măsuri “legale” vor inventa împotriva adolescenţilor revoltaţi? Asta nu se mai cheamă ignoranţă, ci complicitate cu regimul împotriva alor tăi, cărora le dai astfel brânci spre puşcărie sau, în cel mai bun caz (!!!), spre un viitor de cetăţeni de categoria a doua, în propria lor ţară.

Cei care au votat miercuri partidul lui Voronin au tras un gard de sârmă ghimpată în jurul mormântului lui Grigore Vieru şi i-au mai condamnat o dată la Gulag pe basarabenii deportaţi în Siberia după “eliberarea de sub jugul fascismului românesc”.
Că o parte dintre cetăţenii Republicii Moldova şi-au pierdut memoria de basarabeni, asta ar mai fi de înţeles după o jumătate de secol de rusificare. Să nu ne facem însă că uităm că în republicile baltice asalturile ruseşti şi mai dure împotriva memoriei colective s-au lovit de opoziţia tăcută a localnicilor. Şi să nu uităm nici de marea trădare a intelectualilor basarabeni care au devenit mai sovietici decât ruşii. Nu academicienii de la Moscova au inventat limba moldovenească. Nu ei au rescris istoria acestei părţi a Moldovei, ci intelectuali basarabeni mancurţi care au trădat tot ce se putea trăda din identitatea lor naţională. Când Basarabia şi-a declarat independenţa, a adoptat tricolorul românesc şi a denunţat ca ficţiune limba moldovenească, marionetele academice ruseşti de la Chişinău s-au dat la fund. Nu pentru că ar fi avut mustrări de conştiinţă: nici unul dintre ei nu şi-a pus cenuşă în cap. Au aşteptat zile mai bune. Când la putere a revenit partida rusofilă din Republica Moldova, unii dintre ei au dovedit că n-au stat degeaba.

Au publicat dicţionare academice ale limbii moldoveneşti şi au reluat cu îndârjirea din anii de tăcere mai degrabă autoimpusă din laşitate decât silită teza ocupaţiei fasciste româneşti a Basarabiei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ce pretenţii mai poţi avea atunci de la fostul colhoznic care e în stare să-şi renege copiii sau nepoţii, când o parte din crema intelighenţiei oficiale din Republica Moldova face acelaşi lucru cu o ticăloşie fără echivoc? Să-i mulţumeşti că de data asta cel puţin nu le-a dat comuniştilor atâtea voturi încât să poată conduce singuri ţara? Ce le mai rămâne de făcut tinerilor basarabeni după ce revolta lor a fost condamnată la urne? Să stea la mila lui Voronin? Să-şi trădeze convingerile pentru a se adapta la rezultatele acestui vot?

În 1956, după reprimarea revoluţiei din Ungaria, cine a putut a emigrat în Occident, cine nu – a ajuns în puşcărie sau în faţa plutonului de execuţie, ca Imre Nagy. Ar fi sinistru dacă, după votul trădător acordat comuniştilor în Republica Moldova, tinerii care au ieşit în stradă la Chişinău ar ajunge pe mâna haidamacilor lui Voronin. Republica Moldova – şi includ aici şi opoziţia pulverizată – nu-şi merită copiii încât, dacă aceştia îşi vor lua exasperaţi lumea în cap, ar trebui să-i înţelegem.
30 Iul 2009 Cristian Teodorescu, Cotidianul

UPDATE: 10:23) Comisia Electorală Centrală: Numărul de alegători care au participat la votare – 1 573 525 alegători. Pentru PCRM au votat 704 610 de alegători, ceea ce constituie 45,1%, pentru PLDM – 256 310 alegători (17,4%), pentru Partidul Liberal – 224 470 (14,4%), pentru Alianţa Moldova Noastră – 115 273 alegători (7,4%). Rezultatele au fost anunţate după prelucrarea a 98,3% dintre buletinele de vot.

Traian Băsescu recunoaşte că l-a sprijinit pe Voronin în 2005. Cotidian Naţional Nr.200975 din 29 iulie 2009. Flux
Moldova
UPDATE: 05:02) Rezultate preliminare oficiale la 92,3% de voturi numărate: PCRM 45%, PLDM 16,3%, PL 14,3%, PDM 12,6%, AMN 7,5%
Moldova1Moldova

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut CONFERINTA DE PRESA - VLADIMIR VORONIN

Din datele preliminare reiese că cinci partide vor intra în Parlament, după cum urmează:

  • PCRM cu 45 mandate
  • PLDM cu 19 mandate
  • PL cu 16 mandate
  • PD cu 13 mandate
  • AMN cu 8 mandate.

Exit poll-ul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 17.385 de alegători, care au votat pe teritoriul Republicii Moldova, în 200 de secţii de vot şi are o marjă de eroare de 2%.
ComunistiiPLDM este condus de Vladimir Filat, PL de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi PD de Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului, care a părăsit Partidul Comuniştilor , în urmă cu două luni. AMN este formaţiunea condusă de Serafim Urechean.
Pentru a alege un nou preşedinte al Republicii Moldova, este nevoie de 61 de voturi în Parlament, ceea ce înseamnă că nici formula PCRM +PD, nici cea formată din PLDM+PL+AMN+PD nu pot decide noul şef al statului.

Scenarii posibile

1.Partidul Comuniştilor câştigă corect peste 50% din voturi şi obţine cei 61 de deputaţi care-i permit să dea preşedintele şi guvernul.
2. Comuniştii nu obţin această majoritate, dar obţin un scor de blocaj, adică cel puţin 42 de deputaţi. În aceste condiţii, fie fac alianţă cu Lupu şi probabil îl scot din politică pe Voronin, fie forţează alegeri anticipate. Dacă reuşesc ultima variantă, se menţin la putere până în 2010, deoarece Constituţia nu mai permite încă un scrutin electoral în acest an. Voronin ar putea chiar rămâne şef interimar al statului, dacă PCRM obţine majoritatea parlamentară şi îl alege şef al Parlamentului.
3. Opoziţia liberală singură sau în alianţă cu PDM-ul lui Lupu obţine 61 de deputaţi. Comuniştii sunt scoşi din joc.
4. Comuniştii obţin 61 de deputaţi, dar „strada“ consideră că alegerile au fost câştigate prin fraudă grosolană şi trece la acţiuni violente. Rezultatul ar putea fi răsturnarea prin forţă a guvernului comunist. sursa: Curentul