„Îi solicităm premierului Emil Boc revocarea din funcţie a ministrului Monica Iacob Ridzi cerem începerea urmăririi penale pentru că s-a constatat că la MTS s-au cheltuit nejustificat sume de bani pentru evenimentele dedicate Zilei Tineretului”, a anunţat astăzi Alina Gorghiu, care a dat citire în urmă cu câteva minute raportului comisiei parlamentare de anchetă în cazul Ridzi.
„Comisia a constatat o serie de încălcări a legislaţiei şi a constatat mai multe măsuri care au prejudiciat bugetul public. Ministrul nu a verificat costul evenimentelor organizate de către Ministerul Tineretului”, a afirmat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu a anunţat că rezultatul final al raportului comisiei parlamentare de anchetă va fi înmânat Camerei Deputaţilor.
„Considerăm că modul în care s-au cheltuit sumele la Ministerului Tineretului şi Sportului intră ca încadrare juridică la delapidare, pentru că Monica Iacob Ridzi a folosit fără justificare sume din bugetul public”, a declarat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu a anunţat că membrii Comisiei au ajuns la concluzia că au existat o serie de încălcări ale legii care angreneză responsabilitatea ministrului Monica Iacob Ridzi. În aceste condiţii, Raportul propune sesizarea Curţii de Conturi, Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi a ANAF, pentru efectuarea de anchete la Ministerul Tineretului şi la firmele care au organizat „Zilele Tineretului”.
„Comisia a constatat o serie de încălcări a legislaţiei şi a constatat mai multe măsuri care au prejudiciat bugetul public. Ministrul nu a verificat costul evenimentelor organizate de către Ministerul Tineretului”, a afirmat preşedintele comisiei de anchetă.
Raportul Comisiei va fi înaintat Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor în vederea unui raport care să recomande Plenului începerea urmăririi penale.
Deputatul PNL a menţionat că membrii PD-L au dorit prelungirea comisiei de anchetă. „Membrii PD-L au solicitat prelungirea funcţionării comisiei pentru că ei consideră că probatoriul adus nu este suficient pentru luarea unei decizii. Trebuie precizat că comisia parlamentară de anchetă nu a dat verdict în acest caz, ci doar a făcut o propunere către instituţiile abilitate”, a spus Alina Gorghiu.