România a pierdut pentru totdeauna „stânca” Şerpilor !

Linia de demarcatie arata clar ca nu ne apartine. Insula Şerpilor  ramine Ucrainei.

In sfarsit ni s-a acordat dreptul pentru o parte din zona din apropierea Insulei Serpilor din Marea Neagra, in defavoarea Ucrainei

Iuscenko militar pe Insula Serpilor

Iuscenko civil pe Insula Serpilor

 

 

Victor Iuscenko civil pe Insula Serpilor

 

Istorie:

De la Ahile la Stalin
Grecii din antichitate o numeau Leuke sau Leuce, adica „Insula alba”. Pe ea se afla un templu dedicat legendarului Ahile, fapt demonstrat de sapaturile arheologice din secolul trecut. In Evul Mediu, insula a apartinut succesiv Tarii Romanesti, sub domnia lui Mircea cel Batran, si Moldovei, sub Stefan cel Mare si a unora dintre urmasii sai.

Perioada moderna din istoria Romaniei aduce repetate modificari ale suveranitatii, nu intotdeauna foarte clare. Astfel, prin Tratatul de la Adrianopol (februarie 1829), cand Rusia isi intinde frontiera dunareana de pe bratul Chilia pe bratul Sfantul Gheorghe, ocupa si Insula Serpilor, chiar daca nu se facea nicio referire la aceasta. In 1842, rusii construiesc un far pentru dirijarea navigatiei pe Marea Neagra. Ulterior, prin Protocolul de la Paris din 6 ianuarie 1857, ce completa Tratatul de Pace din 1856, se consemna ca insula apartine statului ce stapaneste Delta Dunarii, respectiv Imperiului Otoman.

Tratatul de la San Stefano (1878), consecinta a Razboiului ruso-romano-turc, tratat nerecunoscut de marile puteri europene, consemna cedarea de Turcia catre Rusia, alaturi de Dobrogea si Delta, si a Insulei Serpilor. Regatul Romaniei primea, in schimb, (fara sa aiba vreun cuvant de spus) judetele din sudul Basarabiei, cedate de Rusia la 1856.

Intre 1878 si 1948 nu a existat niciun fel de referire in documentele diplomatice romano-ruse sau sovietice privind Insula Serpilor, ceea ce inseamna ca „stanca alba” s-a aflat in stapanirea neintrerupta a Romaniei. Nici notele ultimative sovietice din 26 si 28 iunie 1940, in urma carora conducatorii de atunci au cedat Uniunii Sovietice teritoriul dintre Prut si Nistru, nu mentionau, pe hartile anexate, Insula Serpilor. Mai mult, prin Tratatul de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947, se consemneaza ca „frontiera sovieto-romana este astfel fixata in conformitate cu acordul sovieto-roman din 28 iunie 1940”, iarasi fara nicio mentiune privitoare la o eventuala suveranitate sovietica asupra insulei.

Din punct de vedere militar, situatia era insa alta. Ea fusese ocupata de trupe sovietice la 29/30 august 1944. „Greseala” sovieticilor nu a durat foarte mult. La 4 februarie 1948, s-a semnat la Moscova „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Romania si URSS”, care, cu toate ca invoca prevederile Tratatului de Pace din 1947, stabileste ca insula apartine URSS (art.1, li. b). Istoricii nu au cazut de acord asupra motivului, cert este ca acest protocol nu a fost niciodata ratificat de Romania. A existat doar un „proces verbal de predare-primire” in care se arata ca Insula Serpilor a fost inapoiata URSS de catre R.P.Romana.

Pana la inceputul anilor 60, din motive evidente, nu s-a pus problema ilegalitatii transferului de suveranitate asupra Insulei Serpilor. La inceputul anilor ‘80, pe fondul distantarii in timp a intereselor regimului de la Bucuresti de cele ale celorlalti membri ai „lagarului socialist”, prin abordarea problemei platoului continental al Romaniei in Marea Neagra, implicit s-a abordat si chestiunea insulei.

Post Perestroika
Dupa destramarea URSS-ului, Ucraina mosteneste Insula Serpilor. In cadrul discutiilor ulterioare cu Romania, tara vecina nici nu a vrut sa auda de retrocedarea ei. Autoritatile romane au lasat sa se inteleaga ca nu au pretentii asupra insulei in sine, ci asupra delimitarii platoului continental. Aceasta s-ar face cu totul altfel daca „stanca alba” ar avea exact acest statut, si nu de „zona locuita”, asa cum ar dori Ucraina. Si asta pentru ca in acest ultim caz, Romania ar fi nevoita sa se limiteze la un platou continental mult micsorat si care nu cuprinde zacamintele de petrol si gaze.

„Satul alb” de pe insula
Tratatul de baza dintre Romania si Ucraina, semnat in anul 1997, consfinteste realitatea teritoriala existenta la momentul prabusirii Uniunii Sovietice, inclusiv apartenenta juridica a Insulei Serpilor la cel din urma dintre semnatari.

Ucrainenii nu au pierdut timpul – pe insula a fost dislocata o garnizoana militara cu mai multe subunitati independente, care deserveau un heliodrom, un miniport militar, statii de radiolocatie, depozite, instalatii energetice, un far si sistemul de paza si aparare a granitelor de stat ale Ucrainei. Apararea bazei militare ucrainene se realiza printr-o nava de tip fregata, o nava de patrulare si unul sau doua submarine.

Din anul 2003, functioneaza pe insula si o expeditie stiintifica permanenta a Universitatii Nationale din Odessa. In prezent, locul este demilitarizat si se afla intr-o dezvoltare rapida.

A fost construit un debarcader pentru vapoare, de pana la opt metri adancime, si urmeaza sa fie construit si un port maritim. Exista si un oficiu postal, o filiala a bancii ucrainene Aval, un punct de prim ajutor, televiziune prin satelit, retea de telefonie, un turn de telefonie mobila si o retea internet. Toate acestea pentru ca Ucraina sa poata demonstra ca insula este locuita, ceea ce i-ar da dreptul la platou continental de 20 de kilometri. Iar „orasul” inventat de guvernul de la Kiev se numeste Belii (Alb).