„Romania este aservita criminalilor” .sustin Maries si Iliesiu. – „conservarea puterii comunistilor si securistilor”.

Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.

MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,

observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand „integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. „La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.

Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii „vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele „ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra „conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: „Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)

Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista „probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, „Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti
Sursa: Romania Libera

Evenimentul Zilei, dupa o investigatie ce a durat mai bine de un an nu a descoperit absolut nimic despre Daniel Valentin Ceausescu, doar paparazzi, de ce ?

Daca as fi in locul ziarului  Evenimentul Zilei mi-ar fi rusine fata de cititori sa public un material fara sa stiu pe ce data s-a casatorit Valentin Ceausescu cu Iordana (Dana) Borila si alte minciuni.  Daca n-ati stiut voi jurnalisti ce sunteti… va spun eu, nu dupa un an de investigatie –  S-au casatorit pe data 3 iunie 1970.

Evenimentul Zilei scrie – citat:

Una dintre cele mai mari legende care a apărut înainte de 1989 şi care s-a păstrat până în ziua de azi, având drept motiv de propagare diverse „surse istorice”, este aceea că Valentin Ceauşescu ar fi fost, de fapt, adoptat de cuplul dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Valentin Ceausescu: „Nu este adevarat”

ProSport a publicat in 2006 un interviu cu Valentin Ceausescu in care a dezmintit zvomul ca el Valentin nu ar fi fiul natural al cuplului Ceausescu, ci adoptat. 

Interviul a fost realizat de Dan Filoti, redactor-sef adjunct la cotidianul ProSport
Data: Marti ,30 mai 2006
Nascut in 1948, fiul cel mare al familiei Ceausescu a mai demontat o legenda care circula, si anume ca ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevarat”. a declarat Valentin Ceausescu

Inca o eroare nu in SUA au fugit ci in Canada apoi in SUA.

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Si ieri si astazi am citit in presa centrala – ma refer la Evenimentul Zilei – o serie de articole care dezvaluiau o mare descoperire.

Senzational: Daniel Valentin, nepotul direct al lui N. Ceausescu, traieste la Bucuresti!

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Ion Iliescu, despre tinereţea soţiei sale: Nina era, cu adevărat, drăguţă şi, mai ales, bine făcută – Cotidianul – 21 Apr 2009 – REALITATEA NET – Marti, 21 Aprilie 2009 21:48 – Gândul, 21 aprilie 2009, 23:32 – Click, Miercuri, 22 aprilie 2009 – Ziare.com, Miercuri, 22 Aprilie 2009, ora 09:18

Foto: Cotidianul 
Fostul preşedinte comentează pe blog o fotografie din tinereţe în care apare alături de soţia sa, Nina.

O fotografie din tinereţe postată pe un blog i-a stârnit nostalgii fostului preşedinte Ion Iliescu. În imagine apare Iliescu alături de soţia sa, Nina. “Am realizat-o într-adevăr pe când eram studenţi, după anul II de facultate, proaspăt căsătoriţi, la 21 de ani. E un efect de imagine – nu aveam părul creţ, însă, pe vremea aceea, era ceva mai bogat! Nina era, cu adevărat, drăguţă şi, mai ales, bine făcută; în şcoală a făcut sport, era în echipa de volei a Liceului “Iulia Haşdeu”“, povesteşte liderul PSD pe propriul blog.

“Mi-a făcut plăcere să asist la concertul organizat de Primăria Generală a Capitalei, în Piaţa Constituţiei, în seara primei zile de Paşti, unde în prim-plan au fost Montserrat Caballe şi Al Bano Carrisi. Deşi a plouat, în prima oră, nimeni din cei 5.000 de spectatori nu a părăsit locul. A fost o atmosferă caldă şi destinsă”, mărturiseşte acesta.

Cotidianul

Ion Iliescu, blogerul, povesteşte că s-a îndrăgostit de Nina pentru că era “drăguţă, şi, mai ales, binefăcută”
22 APRILIE 2009

Tot aici acesta îşi relatează pe scurt şi impresiile de la concertul de Paşte din Piaţa Constituţiei

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a arătat plăcut surpins de apariţia pe pagina unui bloger a unei fotografii din tinereţe, în care apare alături de soţia sa Nina. Între altele, Ion Iliescu spune în comentariul postat pe blogul personal, că soţia sa era, „cu adevarat, drăguţă, şi, mai ales, binefăcută”.

„Aşa este, era o femeie deosebită, făcuse volei şi arăta foarte bine” a mărtusisit Iliescu, astăzi, pentru Gândul. „Ne-am cunoscut în 1948, pe când eram în UAER, eu fiind secretar cu sportul, iar viitoarea mea soţie secretară pe probleme de cultură al localei Bucureşti. Ne-am iubit încă de atunci, iar sentimentele noastre au rămas constante în timp.” mai spune fostul preşedinte social-democrat. Despre fotografie, Iliescu îşi aminteşte că a fost făcută când împliniseră 21 de ani, în vacanţa dintre anul doi şi anul trei de facultate, imediat după nuntă. „Plecam, pentru trei săptămâni, în luna de miere, la Sovata, cu bilete studenţeşti, şi înainte de plecare am făcut poza”. Nu-şi mai aminteşte unde, „au trecut, ceva ani…” dar ştie sigur că erau fericiţi. „Ne-am înţeles foarte bine, am gândit în multe privinţe la fel, iar soţia mea a fost, în timp, cel mai apropiat consilier dar şi cel mai sever critic al meu” a mai spus Ion Iliescu.

Pe lângă politică, una din marile pasiuni ale celor doi a fost teatrul. „Amândoi eram mari amatori de teatru. Am fost la nenumărate spctacole în Bucureşti, la Iaşi, dar şi la marile reprezentaţii de balet de la Balşoi, pe când eram la studii, în URSS” şi-a amintit Ion Iliescu. (M.S.)

Gândul
DIALOG DE SEARA

By Ion Iliescu
 3.- Ii multumesc lui Ovidiu pentru fotografia pe care a publicat-o pe blogul sau.

 La intrebarea adresata, ii raspund: am realizat-o intr-adevar pe cand eram studenti, dupa anul II de facultate, proaspat casatoriti, la 21 de ani. E un efect de imagine – nu aveam parul cret, insa, pe vremea aceea, era ceva mai bogat !

Nina era, cu adevarat, draguta, si, mai ales, binefacuta; in scoala a facut sport, era in echipa de volei a Liceului „Iulia Hasdeu”.

6.- In legatura cu afirmatiile emigrantul ui si ale lui Ovidiu „daca Voronin este roman sau rus” – nu are importanta, probabil ca e un amestec; este originar din Transnistria. Important este ca se comporta ca un rusofon si un romanofob agresiv. Ceea ce este contrar intereselor tuturor cetatenilor din Republica Moldova, fie ei de origine romana sau rusa, ucrainiana, gagauza, etc.

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.– Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

–––––––––-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Alex Mihai Stoenescu, autorul: „Istoria loviturilor de stat în România.”

Alex Mihai Stoenescu: 1989 – Explicaţia procesului revoluţionar
22/12/2008 Jurnalul National

În România post-comunistă se face confuzia frecventă între revoluţie şi lovitură de stat, tocmai din cauza necunoaşterii raportului între categorie istorică şi o subcategorie a sa.

Nu se întelege că un proces revoluţionar, cum a fost cel desfăşurat între 14 decembrie 1989 (tentativa de revoltă de la Iaşi) şi 20 mai 1990 (primele alegeri libere) a cunoscut mai multe etape, corespunzătoare subcategoriilor istorice ale revoluţiei: tentativă de revoltă (Iaşi), diversiune (Timişoara, 16-17 decembrie), represiune (17 decembrie), revoltă populară (Timişoara, 20 decembrie), diversiune (Bucureşti, 21 decembrie), represiune (noaptea de 21 spre 22 decembrie), revoltă populară (dimineaţa de 22 decembrie), lovitură militară (începând cu ora 10.07), diversiune (fenomenul terorist), asasinatul politic (execuţia şefului statului, 25 decembrie), instalarea puterii provizorii (27 decembrie), lovitură de stat (23 ianuarie 1990, transformarea CFSN în partid politic conducător), alegerile libere (obţinerea legitimităţii juridice, 20 mai 1990).

Prin urmare, nu se poate pune problema dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, aceasta din urmă fiind doar o secvenţă a procesului revoluţionar mai amplu pe care l-a cunoscut România la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990.  Este cu preponderenţă un criteriu cantitativ, dar este singura modalitate de a pune ordine în noţiunile cu care operează istoria. În acest fel putem încadra mai uşor anumite evenimente într-un fenomen politic de durată şi putem determina succesiunea şi simultaneitatea unor fapte.

Astfel putem înţelege de ce, în timp ce revolta populară declanşată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 era în desfăşurare la ora 10.00, ministrul Apărării declanşează o lovitură de stat militară, care îşi urmează cursul paralel cu revolta şi se întoarce împotriva ei în seara aceleiaşi zile.

Populaţia a văzut şi a trăit doar revolta, motiv pentru care nu înţelege rolul puciului sau îl neagă cu vehemenţă. Întâlnindu-se mai târziu cu un nucleu politic conducător nelegitimat de revoluţie, dar instalat la conducerea statului, populaţia nu a înţeles că lovitura militară a decis, prin şedinţa din 22 decembrie 1989 de la Ministerul Apărării, ora 16.00,  cine va conduce România.

O altă confuzie se face între revoltă şi revoluţie, prima fiind o mişcare locală, care angajează mase de oameni din rândul societăţii (civile), cu sau fără un program politic, în timp ce a doua este un proces politico-militar complex, care cuprinde şi cauzele şi consecinţele imediate ale evenimentelor. Lovitura de stat este o acţiune generată, condusă şi dată în interiorul sistemului de putere al statului (partid, guvern, Armată, servicii secrete).

Pe blogul lui Ion Iliescu,  Alex  Mihai Stoenescu , ne explica urmatoarele:

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 12:13 pm “Scrisoarea” dlui Iliescu se incheia cu un manifest anticeausist explict si foarte dur. Este cel mai categoric manifest anticeausit al epocii. Am facut referinta la el in cartea mea Romania Postcomunista (2007), cu detalii, prin urmare nu este un document inedit. Este o surpriza pentru cei care nu citesc. Este insa foarte bine ca s-a publicat integral acest document, pe care il detin din 2005. Dnul Iliescu are in continuare foarte multe de spus in apararea sa, fata de acuzatii inventate ale presei, fapt care ii incurca si pe istorici. Am explicat in aceeasi carte de ce teoria jurnalistica a complotului care l-a rasturnat pe Ceausescu este nerealista. El a fost dezorganizat din ordinul lui Ceausescu incepind cu aprilie 1989. Vezi nota inaintata de gen. Vlad lui Ceausescu si decizia de a pune echipaje de supraveghere a dlui Iliescu, in cartea mea.

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 8:12 pm pt. dl ionborgo. Eu nu controlez pretul sau distrubutia cartilor mele. Pt. explicatii privind categoria istorica revolutie şi subcategoria lovitura de stat vezi Jurnalul National online, search stoenescu si citeva articole cu explicatii. De asemenea la inceptul vol. I din Ist. loviturilor de stat exista un dictionar. Chiar dlul Iliescu, fata de care nu am nimic personal, cu exceptia teoriilor fanteziste despre evenimentele din decembrie, face unele confuzii. Nu poti vorbi de revolutie spontana, cind evenimentele de la Timisoara izbucnesc in 16 decembrie, iar revolta populara se declanseaza abia in 20 !Din evenimentele petrecute in decembrie 1989 nu poate fi scoasa diversiunea, pentru ca ea a asigurat incitarea, mobilizarea la acte anticeausiste. Ca dupa aceea au iesit romanii – greu, foarte greu – este altceva, ca erau nemultumiti, iar alceva. Cu brasovenii in 1987 s-au solidarizat… 11 oameni

alexmstoenescu Says:
17/03/2009 at 6:16 pm pt. dnul Iliescu si ionborgo. Inchid aici interventia mea prin a semnala, ca oricit de mare ar fi ura unora pe dnul Iliescu, exista niste realitati puse in evidenta de istorici ( deocamdata doar eu), care atesta ca, desi “scrisoarea”/manifest din 1989 nu a fost data publicitatii si mai ales NU ERA SEMNATA DE dnul Iliescu, detaliile acestui demers au fost cunoscute de Securitate. Asa cum am publicat, din anchetele Procuraturii si declaratiile de la Comisia senatoriala, Securitatea cunostea faptul ca dnul Magureanu a pregatit o scrisoare pe care dnul Iliescu a modificat-o, dindu-i o anumita amploare. Niciunul dintre cei doi nu si-au asumat riscul de a le semna. Dar istoricul trebuie sa tina seama de pericolul real in care s-au aflat cei doi. Intr-un interviu de lucru cu ofiterii de la Târgoviste care l-au pazit pe Ceauşescu acestia mi-au relatat cu amanunte discutia despre Ion Iliescu dintre Elena Ceauşescu si Nicolae Ceauşescu din noaptea de 22 spre 23 decembrie, in interiorul TAB-ului. In acesta discutie, N. Ceausescu i-a reprosat Elenei: “Nu m-ai lăsat sa-l elimin la timp. Acum ne lichideaza el pe noi”. Din alte surse informatia se confirma: Ceausescu a vrut eliminarea fizica a dnului Iliescu. Securitatea a jucat un joc dublu, tipic serviciilor secrete, punind niste echipaje sa-l supravegheze, dar si sa-l protejeze. Protectia Securitatii, ca si in cazul Bacanu, urmarea sa impiedice iesirea in relief, ajungerea la urechea lui Ceausescu a unor fapte grave. Cind Bacanu a iesit cu ziarul, au fost nevoiti sa actioneze. Cind manifestul Magureanu-Iliescu a fost gata, Securitatea a actionat din nou si a blocat actiunea. Dnul Iliescu poate lamuri aceasta problema daca ar raspunde la intrebarea: a fost chemat la CC al PCR pentru a da explicatii si pentru a fi avertizatpe linie de partid? Acesta este tipul de intrebari care intereseaza istoricul, iar faptul ca dnul Iliescu nu raspunde si continua sa se lanseze in teorii fanteziste, trezeste suspiciunea istoricilor.

Sólyom László: Sângele vărsat în 1848 pentru libertate şi autonomie va da roade bune ! – Revoluţia maghiară din 1848-49 şi lupta pentru independenţă

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Preşedintele maghiar, Solyom Laszlo, a susţinut un discurs în judeţul Harghita, localitatea Cozmeni cu prilejul sărbătoririi Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Solyom Laszlo a declarat că nicio autoritate din lume nu poate interzice o sărbătoare naţională mai ales când de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, pe 15 martie, peste tot în lume ungurii sărbătoresc.

„O sărbătoare poate fi interzisă, pot fi schimbate în calendar literele roşii cu cele negre. Pot fi puse piedici în calea sărbătorii. Toate aceste sunt cu putinţă – dar sărbătoarea naţională nu poate fi scoasă din suflete de nicio forţă exterioară”, a spus Solyom Laszlo.
Preşedintele maghiar, Solyom Laszlo, le-a amintit participanţilor la eveniment că „sângele vărsat în 1848 pentru libertate şi autonomie va da roade bune”.

„Cel mai important lucru este că suntem împreună. Cel mai important este că, în ciuda tuturor obstacolelor sărbătorim împreună. Zilele de 15 martie, 20 august şi 23 octombrie sunt sărbătorite de maghiarii de peste tot din lume. Această sărbătoare este să fim împreună, este o ocazia de ne simţi că aparţinem unei comunităţi”, a precizat şeful statului ungar.

Preşedintele Solyom Laszlo a ajuns în această dimineaţă în România cu maşina.
Şeful statului maghiar a ajuns la monumentul din pasul Nyerges în Harghita, ridicat în memoria revoluţionarilor de la 1848. Citeşte mai mult

Solyom Laszlo intenţiona să vină abia mâine la Târgu Mureş, însă potrivit informaţiilor postate pe site-ul administraţiei prezidenţiale maghiare, avionul cu care acesta ar fi vrut să ajungă în România nu ar fi primit autorizaţie să aterizeze. Din acest motiv, şeful statului maghiar şi-a devansat vizita prilejuită de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni pentru astăzi. Citeşte mai mult

Agenţia maghiară de presă MTI susţine că ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost chemat la Ministerul român de Externe pentru a i se transmite îngrijorarea părţii române cu privire la vizita preşedintelui maghiar. Autorităţile de la Budapesta sunt contrariate şi susţin că decizia României de a retrage autorizaţia de aterizare este una fără precedent.

Nem kapott leszállási engedélyt Sólyom

Nem szállhat le vasárnap Marosvásárhelyen Sólyom László repülőgépe – így döntöttek a román légügyi hatóságok. A magyar államfő ezért szombaton utazik, repülő helyett gépkocsival. A román döntés előtt értetlenül áll a Magyar Külügyminisztérium.

link:

RTL Híradó – Zimonyi Melinda

2009-03-13, 18:52

Kolozsváron mondott beszédet Sólyom László egy 48-as ünnepségen, két évvel ezelőtt. Az államfő idén Marosvásárhelyen ünnepelt volna, de a román légügyi hatóságok az utolsó pillanatban visszavonták repülőgépének leszállási engedélyét. Így az államfő szombaton utazik, kocsival. Úti célja Nyergestető lesz, ahonnan még aznap hazatér. Az erdélyi magyar szervezetek felháborítónak tartják a történteket.

„Magát az országot, a kormányt és az államfőt jellemzi, hogy nem adnak egy szomszédos, baráti, szintén európai uniós tagország államfőjének beutazási engedélyt arra a napra, amelyre ő szeretne” – mondta Sógor Csaba EP képviselő.

Értetlenül áll a román lépés előtt a Magyar Külügyminisztérium is. Azt mondják, az engedély visszavonása nem felel meg a két ország stratégiai együttműködésének.

Ezt, azaz a partnerségi viszonyt hozta fel indoklásul állítólag a bukaresti külügyminisztérium is, amikor aggodalmát fejezte ki Sólyom László látogatása miatt. Romániai hírforrások szerint ugyanis a hatóságok attól tartottak, hogy az államfő Székelyföld területi autonómiája mellett szeretne felszólalni.

A Magyar Külügyminisztérium jövő héten dönt arról, hogyan reagáljon a példa nélküli román lépésre.

MTI: Romania’s refusal of Hungarian President’s landing permit was „unfriendly move”

Budapest, March 14 (MTI) – It was an „unfriendly move” from the Romanian authorities to deny Hungarian President Laszlo Solyom’s plane permission to land in Transylvania, Romania, Hungary’s foreign minister said on Saturday.

The foreign ministry has yet to receive a satisfactory explanation to the decision, Kinga Goncz told MTI.

„The explanation so far is only technical, but we obviously think this is not the only reason. If the real reason is that the Hungarian President is unwelcome on the occasion of a Hungarian national holiday, it is unacceptable”, she said.

The ongoing presidential election campaign in Romania may also be behind this, she added.

Solyom was planning to visit Transylvania, Romania’s western region, once part of Hungary, inhabited by over a million ethnic Hungarians, on March 15, the national day of Hungary, but decided otherwise after Romanian authorities refused his military plane to land in Targu Mures, NW Romania. Instead he left for Romania on Saturday by car to deliver a speech at a commemoration, and he would return to Hungary on the same day.

According to MTI’s information, the Hungarian ambassador was summoned to the Romanian Foreign Ministry and was told that Romania was concerned that the visit „would not send a signal that would be in compliance with the strategic partnership between the two countries”. The ambassador responded that it was just the Romanian opposition to the visit that sent a message contradicting the strategic partnership.

The Hungarian Foreign Ministry then summoned the Romanian ambassador to ask him about the reason of their concern. It was after this that the aviation authorities withdrew the landing permit.

Hungary’s small opposition liberal Free Democrats party said it was shocked by the decision of the Romanian authorities to prevent Solyom’s participation at the Targu Mures commemoration and expect explanation from the Romanian side.

In a statement on Saturday, the party said, „in our view it is in violation of the strategic relations between the two countries, also with the basic concept of the European Union, and not least a very unfriendly move against those Romanian Hungarians who invited and expected the President of Hungary for a joint commemoration,” the statement said.
–––––
Revoluţia maghiară din 1848-49 şi lupta pentru independenţă.

La 3 martie 1848, la scurt timp  după ştiriile aflate despre revoluţia franceză, opoziţia maghiară a cerut în mod urgent să se aplice programele de reformă propuse mai înainte, iar Parlamentul a aprobat. Decizia s-a bazat pe faptul că austriecii vor fi forţaţi să aprobe, preabil Kossuth a negociat cu regele V. Ferdinand la Viena despre cele 12 puncte, la inceput a refuzat sa accepte ratificarea programului in parlamentul de la Bratislava, mai tarziu pe 16 a ratificat fortat. Pe data 15 martie 1848 a început revoluţia sangeroasa in Pesta si Buda, reformistii unguri au proclamat indenpendenta fata de imperiul habsburgic, si ca atare primul guvern maghiar independent din 23 martie. Poetul naţional al Ungariei, Petőfi Sándor, a citit mulţimii adunate în faţa Muzeului Naţional Maghiar listă cu cele 12 puncte importante pentru independenţă.

Lajos Kossuth a devenit ministru de finanţe în guvernul Batthyány. Szemere Bertalan ministrul de interne, Deák Ferenc ministrul de justitie, Mészáros Lázár ministrul de aparare, Klauzál Gábor ministrul de agricultura, Széchenyi István ministrul muncii, Eötvös József ministrul educatii. În vara anului 1848 au continuat cu programele de reforme si revoluţie, în iulie guvernul ungar a avut nevoie de un buget special pentru revoluţie trebuia finanţata, costul era imens 40 de milioane de forinţi. La 6 septembrie Banca Naţională a eliberat bani pentru apărare şi prima bancnotă. In 15 septembrie parlamentul ungar a votat pentru înfiinţarea comitetului naţional de apărare, iar guvernul Batthyány a demisionat. Ungaria a rămas temporar fără guvernare, dar comitetul naţional de apărare a luat conducerea iar Kossuth a fost ales conducătorul operativ ai comitetului. Organizarea armatei le-a făcut mari probleme. A fost necesar ca Parlamentul să se mute la Debretin, deoarece austriecii, sub conducerea lui Windisch-Graetz, au ocupat Buda şi Clujul. În luna martie 1849, generalul Artur Görgey a pornit un atac masiv impotriva Austriei. Până în mai 1849 a reuşit să elibereze aproape tot teritoriul Ungariei. De la Viena, împăratul Franz Joseph a cerut ajutorul armatei ruse prin generalul Paskievici, şi în iunie 1849 au întrat în luptă cu 200.000 de soldaţi ruşi împotriva Ungariei. Generalul Görgey tot in luna iunie 1849 a atacat forţele ruse sub conducera Generalului Haynau (Julius Freiherr von Haynau). Între 6 şi 21 iunie 1849 a avut loc bătălia nereuşită de la Pered (în slovacă Tešedíkovo, un sat din Slovacia). La 2 iulie 1849 generalul Haynau porneşte un atac masiv împotriva lui Görgey. La 1 septembrie 1849 generalul Görgey trimite o scrisoare kaizerului cu condiţiile de retragere, dar Franz Joseph le respinge.  La 1 octombrie 1849 armata ungară nu face faţă şi predă armele la Világos, judeţul Arad. Trupele Cezarului austriac sub conducerea lui Julius Jacob von Haynau au pornit un atac de răzbunare împotriva Ungariei.  La 6 octombrie 1849  Cei 13 generali maghiari din armata maghiara au fosti executaţi la Arad, tot în aceasi zi l-au executat pe Batthyány Lajos. La 11 august 1849, Lajos Kossuth demisionează din funcţie şi îl desemnează pe generalul Artúr Görgey.

În 20 martie 1894 Lajos Kossuth a decedat în Torino. Trupul său a fost adus şi înmormântat la Budapesta, în doliu naţional. Kossuth este considerat cel mai mare patriot maghiar.

Originea şi studiile
________________
Lajos Kossuth s-a născut într-o familie nobilă, dar fără avere. Studiile sale le-a facut în următoarele oraşe: Sátoraljaúhely, Eperjes şi Sárospatak, unde şi-a terminat studiile. În 1823 a dat examen la avocatură, devenind jurist în oraşul Pest. Între 1824-1832 a practicat avocatura în oraşul Monok din judeţul Zemplén. La sfârşitul anului 1832 a intrat în parlamentul din Pozsony (fosta capitală a Ungariei, azi Bratislava) ca deputat. Aici a redactat şi raportat informaţiile parlamentare între anii 1832-1836 şi a plănuit reforme în ceea ce priveşte modernizarea şi avansarea societăţii în favoarea apărării interesului naţional, foarte decis a popularizat lupta sa pentru schimbări. După ce parlamentul a încetat să funcţioneze, tot cu aceasi ambiţie şi spirit a redactat şi raportat ca jurnalist, a informat autorităţiile juridice totul printr-un ziar propriu (1836-1837). Ziarul, jurnalul său a fost suspendat şi interzis, iar în 1837 Kossuth a fost condamnat la 4 ani închisoare; în acest timp a studiat economia şi limba engleză. A fost eliberat în luna mai 1840.

Reformişti marcanţi 1830-1848
______________________________
Gróf Széchenyi István, născut la 21 septembrie 1791, decedat la 8 aprilie 1860 la Viena, fiul lui Széchenyi Ferenc care a infiinţat Muzeul Naţional şi Librăria Naţională a Ungariei. Széchenyi Istvan a luat parte ca ofiţer în războiul lui Napoleon, iar după război a ajuns în Anglia. Această vizită a avut o influenţă atât de mare asupra lui, încât s-a decis să-şi dedice toate eforturile pentru progresul şi dezvoltarea Ungariei. Autor a trei cărţi: Împrumut, Lumea, Stadium.
Kölcsey Ferenc Gróf Wesselényi Miklós Deák Ferenc : Ministrul justiţiei născut la Söjtör la 17 octombrie 1803 – decedat la Budapesta, ianuarie 1876. Gróf Batthyány Lajos născut la 10 februarie 1807, decedat la 6 octombrie 1849. Regele Ferdinand V l-a desemnat pe Lajos Batthyány ca prim-ministru pe data 17 martie 1848.

Redactor la ziarul „Pest”
__________________________
În ianuarie 1841 Kossuth a ajuns la ziarul Pest, în funcţia de redactor şef. A început să publice articole de fond împotriva privilegiilor feudale şi despre lupta pentru drepturile cetăţeanului, a cerut independenţa constituţională, dar nu s-a luat nici un fel de măsură, nu s-a luat în consideraţie. István Széchenyi, marele reformist liberal, care era mai răbdător, l-a avertizat că publicaţiile sale agită şi pot să ducă la o revoluţie. Prioritatea lor a era unirea naţională, şi împreună au publicat o politică naţională, publicaţia lui Kossuth a avut un efect extraordinar de mare, având un tiraj între 3000-6000 de exemplare. Conservativii şi ce care au fost împotriva reformelor au fost criticaţi de Széchenyi, după acesta a oprit critica, Kossuth a dat răspunsuri printr-un articol care de fapt sunt condiţiile. În 1844 guvernul l-a demisionat din funcţia de la ziarul Pesti, pretextul fiind salariul.

Kossuth a iniţiat înfiinţarea ziarului şi a scris o mulţime de articole despre o economie independentă, s-a opus importurilor industriale din Austria, iar opoziţia a aprobat decizia.

Emerich Ienei: ”Ceausescu era trist dupa esecul de la Copenhaga” „Ceauşescu era stelist”

SportMagazin a vorbit cu actorii eşecului din Danemarca, totodată ai calificării la Mondiale, despre “dubla” care, prin culise nebănuite, ameninţa să ducă la extincţia celor două mari forţe ale fotbalului românesc. Opinia lor: Ceauşescu nu putea desfiinţa Steaua, echipa lui Valentin, dar nici Dinamo, o formaţie în plină afirmare

Emerich Ienei

Supăraţi eram cu toţii după înfrângere, dar mai aveam această variantă de siguranţă, meciul de la Bucureşti, unde ne-am şi calificat. Am făcut nişte modificări tocmai pentru a fi sigur de sprijinul tribunei, am băgat mai mulţi stelişti, iar publicul ne-a purtat spre victorie deşi în minutul 6 am fost conduşi cu 1-0.

Pe Ceauşescu l-am întâlnit de 3 ori. O dată ca jucător, încă nu era el prim-secretar, eu eram foarte tânăr şi a venit la noi în cantonament la Săftica. A doua oară tot ca jucător, pe “23 august”, când ne-a condus Steagul Roşu Braşov cu 3-0 dar i-am bătut cu 5-3, şi a treia oară după ce am bătut pe Barcelona.

Sincer, pe noi ne-a interesat mai mult Valentin Ceauşescu, cel care ne-a ajutat cu atâtea lucruri.

Nemulţumirea lui Ceauşescu nu a ajuns la noi în aceşti termeni duri. Sigur, am avut şedinţă cu Bobu (n.r. – Emil Bobu, secretar al CC al PCR) înaintea returului. Să jucăm pentru patrie, să luăm punctele pentru că altfel dezonoram ţara.

Ceauşescu a fost şi şeful securităţii şi al armatei, era legat, normal, şi de clubul militar. Dar mai mult decât atât avea acest simţ al corectitudinii, al loialităţii. Nu cred că a ţinut partea Stelei atunci. Dacă a criticat ce făceau dinamoviştii, se vede dorinţa lui de a fi jocurile cinstite. El vroia ca totul să meargă ceas, ca în economie.

Ştefan Iovan

Probabil că Ceauşescu era trist după eşecul de la Copenhaga, şi noi eram. Imediat după meci nu ni s-a zis nimic. Revanşa urma oricum destul de târziu, la vreo lună după. Ştiu că înainte de meciul de aici, a venit Emil Bobu şi ne-a zis că ne dă o primă mare, că se pun banii de la contabilitate într-un sac şi la finalul meciului luăm o primă mare dacă batem. Şi într-adevăr am câştigat cu 3-1.

Legat de ce făcea Dinamo, cred că nimeni nu era la curent cu informaţiile astea, cel puţin dintre noi steliştii. Sunt nişte culise pe care le aflu abia acum. Ceauşescu avea informaţiile lui, dacă aşa a zis aşa o fi fost. O singură dată am dat mâna cu el.

Rodion Cămătaru

Ştiu că a fost presiune mare, s-a implicat Valentin cu nişte prime în retur. Eu jucam în perioada aia în Belgia, la Charleroi. La al doilea meci nu am mai jucat pentru că eram accidentat. Sigur existau nişte tensiuni între Steaua şi Dinamo, tensiuni care luaseră amploare în ultimii ani, din cauza implicării familiei prezidenţiale în “Ghencea” . Erau nişte contre.

Nu cred că se putea să desfiinţeze Steaua, care în urmă cu trei ani fusese campioană a Europei şi mai jucase o finală chiar în acel an.

Eu am reuşit să mă transfer beneficiind de un precedent, că a dat Steaua drumul lui Stoica şi Piţurcă la Valenciennes. Aşa mi s-a dat şi mie voie să joc afară. Valentin Ceauşescu s-a implicat să ne dea drumul afară, să se aprobe.

Dănuţ Lupu

Nu putea Ceauşescu să desfiinţeze Dinamo şi Steaua. Eram cluburile care reprezentau România. În afară de fotbal şi de Nadia, ce mai aveam?

Dacă s-a luat de noi, e şi pentru că atunci era la apogeu lupta între Steaua şi Dinamo. Amintiţivă episodul din finala Cupei ‘88 (n.r. – când la 1-1 Valentin a scos echipa de pe teren, iar trofeul i-a revenit Stelei după o şedinţă a Comitetului Politic Executiv). La echipa pe care o aveam în ‘88-’89, nu era nevoie să vorbim cu nici un arbitru. Ceauşescu era stelist, ţinea partea Armatei mai ales că era vorba de Valentin. Eu am debutat la naţională cu Danemarca şi ştiu că Neluţu Sabău a fost unul dintre cei mai buni oameni.

Înainte de retur ni s-a ţinut un discurs. Atunci dacă venea în vestiar cineva de la Partid, trebuia să stai drept şi să asculţi cu religiozitate, nu ca acuma, în democraţie, când se supără şi dacă vine galeria la vestiare.

DANEMARCA – ROMÂNIA 3-0 (2-0)

Copenhaga, 11.10.1989, preliminarii CM 1990
Stadion: „Parken“
Spectatori: 45.400
Arbitru: Bouillet (Franta)
Au marcat: K.Nielsen (4’), B.Laudrup (27’), Povlsen (84’)

DANEMARCA: Schmeichel-Sivebaek, Olsen, I.Nielsen (46’ Larsen), Heintze – Jensen, K.Nielsen, M.Laudrup – Bartram, Povlsen, B.Laudrup. Antrenor: Joseph Piontek

ROMÂNIA: Silviu LUNG-cpt.(Steaua) – Ştefan IOVAN (Steaua), Mircea REDNIC (Dinamo)/86’ Ioan ANDONE (Dinamo), Michael KLEIN (Dinamo) – Ioan SABĂU (Dinamo)/64’ Dănuţ LUPU (Dinamo), Gică POPESCU (Univ.Craiova), Iosif ROTARIU (Steaua), Dorin MATEUŢ (Dinamo) – Rodion CĂMĂTARU (Charleroi 72/20), Gheorghe HAGI (Steaua). Antrenor: Emeric Ienei

Jurnalul National sub denumirea „Scînteia”: „Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”

„Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”
12 ianuarie 1989

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea” părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani.

Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. La 9 de­cembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încât nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, la 5 ianua­rie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu.

O chestiune de onoare
Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cât se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române.

După cum chiar Traian Băsescu re­la­tează într-un raport din 14 martie 1989, când în ţară izbucnise scandalul în legătură cu umflarea costurilor, el a intrat în conflict cu comandantul Stan şi şeful mecanic Popa încă de la coborârea acestora la ţărm. Spre Casa­blanca, nava intrase într-o furtună pe Mediterana, în cursul căreia, susţi­neau cei doi, încărcătura s-a deplasat, nava s-a înclinat, provocând avaria. Versiunea lui Traian Băsescu, rostită, probabil, în felul lui colorat faţă de cei doi, adăuga la aceasta un alt motiv, şi anume suprasolicitarea motorului pe timp de furtună. Şi apoi le-a reproşat el ce căutau în mijlocul furtunii. De ce nu au ocolit-o, pentru că aparatura şi sistemele de comunicaţii le-au semna­lat-o din timp? Chiar dacă, în cursul acestui voiaj, comandantul Stan simţise nevoia unor senzaţii tari, Băsescu ori uitase că acesta este ma­rele secretar de partid al Departamentului Transporturi Navale, ori, datorită protecţiei contraamiralului Anghelescu, şeful flotei, poreclit de marinari Paraipan (după simpaticul erou al unor filme regizate de Sergiu Nicolaescu), pur şi simplu nu-i păsa. Indi­ferent de motivul iniţial, neînţe­legerile între cele două tabere nu s-au atenuat, au escaladat în fiecare din cele nouă zile cât au durat reparaţiile.

Mai întâi, comandantul Stan i-a reproşat (a făcut-o şi în ţară, într-o sesizare despre comportamentul lui Băsescu) că nu trebuia să-i aducă acu­zaţii profesionale de natură să-i ştirbească autoritatea, de faţă cu şeful mecanic. La rândul său, şeful mecanic a relatat (reiese implicit, din răspunsurile pe care Traian Băsescu le dă în ra­portul citat) că atunci când a încercat să aibă o intervenţie într-o discuţie cu re­prezentanţii şantierului naval, acesta i-a spus, pur şi simplu, să-şi ţină gura.

Băsescu a răspuns acuzaţiilor, arătând că Valentin Stan are o „mentalitate învechită”, de pe vremea navigaţiei cu pânze, iar mecani­cul-şef Popa nu ştie bine engleză şi s-a amestecat în discuţie total deplasat. Mai adăuga şi că la insistenţele acestuia din urmă, de a face „plinul” navei cu carburant, acest lucru era imposibil din motive „bine ştiute” (adică politica de eco­nomisire, cu consecinţe aberante, a resurselor valutare). În acel moment, nu mai puţin de 16 nave româneşti aşteptau să alimenteze în Portul Anvers. La insistenţele repetate ale şefului mecanic, Băsescu a dat un răspuns „foarte acid”. Ne putem închipui.

Dincolo de aceste certuri, disputa a fost, cum se putea altfel, una legată de bani. Când reprezentanţii şantierului s-au prezentat la bordul navei „Zimnicea” cu o factură totală de 963.460 de franci belgieni, reprezentând costurile efective de reparaţii şi pe cele de întreţinere şi staţionare în şantier, comandantul şi mecanicul-şef au refuzat să semneze pentru o parte din cheltuieli, deşi Traian Băsescu obţinuse, pe loc, o reducere de 64.460 de franci, transformată într-o notă de credit către NAVROM. Băsescu lasă să se înţeleagă că supărarea celor doi ar fi fost legată de faptul că nu s-au ales din această afacere cu nimic. Cât despre diferenţa (substanţială) între costurile estimate şi cele finale ale reparaţiilor, el spune doar atât: „Consider că nu poate face obiectul unei discuţii cu subiect real, deoarece este evidentă diferenţa dintre volumul de lucrări iniţial estimat şi volumul lucrărilor ulterior stabilite a fi executate”. Explicaţia, pe cât de succintă, pe atât de evazivă, nu a satisfăcut atunci când, întors în ţară din voiajul peste Atlantic cu nava „Zimnicea”, comandantul Stan l-a reclamat conducerii pe Traian Băsescu. Era, în fond, vorba de majorarea costurilor cu 300.000 de franci belgieni, mai mult de o treime din suma convenită iniţial.

Nici încheierea pe un ton persiflant a raportului din 14 martie 1989 nu a fost de natură să-i uşureze situaţia: „V-aş rămâne recunoscător dacă, în loc să mă puneţi în situaţia de a mă apăra de NAVROM, m-aţi lăsa doar să lucrez pentru NAVROM – astăzi am pierdut 4 ore de lucru pentru redactarea acestui mizerabil raport”. Despre comandantul Stan spune că „mi-a reamintit, prin modul de comportare, prin micime şi meschinărie, o figură de tristă amintire (pentru mine) din primul voiaj efectuat ca ofiţer 3 la bordul navelor NAVROM, comandantul Bratu Aurel” (o persoană cu acelaşi nume apare pe lista victimelor incendiului de pe petrolierul „Independenţa”) şi că opiniile exprimate de el şi de mecanicul-şef Popa nu-l deranjează, „atât timp cât nu găsesc ecou la factorii de decizie din întreprindere sau atât timp cât aceste opinii nu mă vor pune în situaţia de a-mi justifica activitatea prin rapoarte explicative”. Mai spune că are conştiinţa „perfect împăcată în faţa mea că am făcut ce trebuia”, că a acţionat „corect” şi că el consideră „actuala mea funcţie ca fiind cu totul ocazională şi temporară”, „doar o experienţă”, meseria sa fiind „să ducă şi să aducă vapoare”. Şi că va reveni la ea fără urmă de regret. Dacă e să-şi reproşeze ceva, susţine el, este temperamentul de comandant de petrolier, care i-a imprimat „o comportare directă”, în care „diplomaţia, în orice caz, nu este punctul meu tare”. Dacă de prima trăsătură de caracter suntem şi astăzi convinşi, pe cea de-a doua a remediat-o pe parcurs. Un autoportret convingător.

Contraamiralul Anghelescu nu l-a salvat de o sancţiune
Fără îndoială că acest incident descris mai sus, care s-a finalizat cu prima şi, din câte contabilizăm, şi ultima bătălie pierdută de Traian Băsescu în întreaga sa carieră, i-a servit drept lecţie. A devenit poate mai prudent, fiind fie „direct”, fie „diplomat”, când şi cu cine trebuie, după caz. Imediat după rechemarea în ţară, nici raportul din 14 aprilie trimis de la Anvers conducerii NAVROM şi nici cel pe care l-a înaintat la 25 mai 1989 protectorului său, contraamiralul Anghelescu, comandantul flotei comerciale, nu au fost de natură să îl salveze de la o sancţiune, cu toate că el continua să considere acuzaţiile drept „dezonorante şi nedrepte”. A fost supus întrebărilor unei comisii de disciplină, compusă din şapte persoane din conducerile Departamentului Transporturi Navale şi NAVROM, comisie convocată chiar din dispoziţia contraamiralului. Ea a fost convocată în urma sesizărilor comandantului de pe nava „Zimnicea”, Valentin Stan.

Acesta a publicat, în februarie 2005, sub titlul „Marinarul”, un volum autobiografic în care, între paginile 686 şi 711, descrie varianta sa asupra celor petrecute la Anvers, care foarte probabil a constituit şi substanţa reclamaţiei împotriva lui Traian Băsescu, la întoarcerea din voiajul pe mare: „În 5 ianuarie 1989, către seară, acostasem în Anvers. «Să mă prezint, sunt comandant Traian Băsescu, actualmente reprezentantul NAVROM în Anvers” (…). După o discuţie preliminară cu şantierul Belliard, Băsescu se prezentase la bord cu cotaţia lucrărilor, evaluată la 597.000 de franci belgieni. Bomba era alta, că valoarea totală nu mai era cea iniţială, ci aproape dublă, umflată cu peste 11.000 de dolari. Era ora 1 noaptea. Mă uitam la „reprezentantul nostru” şi nu-mi credeam ochilor (…). Nu am vrut să semnez, pentru că nu se respectase contractul. A fost depăşită valoarea cu peste 10.000 de dolari (…). Fusesem chemat la NAVROM. Iar pe drumuri. Aflasem că Băsescu era plecat la Bucureşti, la ministrul Aron (…). Îmi dădeam seama, nu era greu să realizez acest lucru, că se juca un scenariu. Băsescu, peste două zile, avea să ia, mulţumit şi liniştit, avionul spre Bruxelles”. Câştigase războiul, deşi din bătălia cu comandantul de pe „Zimnicea” a ieşit şifonat».

În urma sforilor trase, Traian Băsescu a fost parţial exonerat, reuşind să justifice suplimentarea cheltuielilor de reparaţii la nava „Zimnicea”. Comisia părea să se fi pus de acord că, de fapt, fondul problemei era doar conflictul între Traian Băsescu şi secretarul de partid „pe ramură”, Valentin Stan, pe care, ca mulţi alţii, acesta îl considera un „marinar de birou”. Singura acuzaţie în faţa căreia Băsescu nu s-a putut apăra era legată de faptul că nu a solicitat aprobarea din ţară pentru angajarea suplimentară a cheltuielilor, procedură obligatorie, având în vedere că era vorba de o sumă importantă în valută. Atât el, cât şi comandantul Stan au fost penalizaţi cu reţinerea a 20% din salariu pe o lună. Comisia s-a arătat plină de înţelegere faţă de cel reclamat. Atitudinea comisiei faţă de Traian Băsescu este explicabilă. Mai întâi, ea fusese alcătuită din dispoziţia comandantului flotei comerciale, contraamiralul Anghelescu, protectorul celui reclamat. Apoi, după cum chiar unul dintre membrii ei lasă să se înţeleagă, „umflarea” cheltuielilor pentru obţinerea de comisioane „era o practică curentă” – asupra căreia nu trebuia, spre binele tuturor, să se atragă prea tare atenţia auto­rităţilor. Fusese doar o ciocnire între două nuci la fel de tari, între fostul comandant pe „Biruinţa”, protejat al ministrului, şi secretarul de partid „pe ramură” din minister – confruntarea clasică în România socialistă între „omul cu sapa” şi „omul cu mapa”. Romeo Popica, unul dintre membrii comisiei numiţi prin ordin de ministrul Anghelescu, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în motoare navale din acea vreme, i-a luat apărarea lui Băsescu în privinţa cheltuielilor suplimentare, care, în cazul unui verdict nefavorabil al expertizei tehnice, ar fi putut să aibă consecinţe penale grave.

Alţi doi membri ai comisiei, Romeo Posedaru şi Cornel Idu, susţin şi în prezent nevinovăţia lui Traian Băsescu. Primul, fost şef al Serviciului de Programare Reparaţii din NAVROM, spune că asemenea reparaţii suplimentare justificate se efectuau „mereu” la navele aflate în voiaj şi că, de fapt, nici „nu era în sarcina lui să se ocupe de reparaţiile la nave, dar, fiind reprezentantul nostru acolo, îl sunam şi îl rugam să se ocupe, mai ales când era vorba de reparaţii evaluate mai scump”. Aşa a fost cazul şi cu „Zimnicea”, a cărui reparare a fost negociată însă chiar de către Traian Băsescu, fiind ulterior facturată la o valoare cu peste o treime mai mare faţă de cea conve­nită iniţial. Posedaru afirmă că, de fapt, acesta a fost reclamat de comandantul Stan pentru că a refuzat să factureze inclusiv un comision de 5% pentru echipaj: „Era o practică pe vremea lui Ceauşescu, dar, în unele cazuri, comandanţii nu dădeau din banii de comision membrilor echipajului şi, pentru că Băsescu îl ştia pe se­cretarul de partid, a refuzat clar propunerea lui şi a semnat pentru suma exactă a valorii repa­raţiilor”. Afirmaţiile sunt întărite de Cornel Idu, pe atunci director general Navrom. Acesta mai susţine că Traian Băsescu nici măcar nu a fost schimbat din funcţie ca urmare a anchetării sale de către comisie şi că s-a reîntors la Anvers. „E o minciună sfruntată, dl Băsescu a fost retrimis la post, unde a stat până în luna septembrie 1989, când, pentru calităţile sale profesionale, a fost promovat în postul de şef al Inspectoratului Na­vigaţiei Civile.” Un tânăr ofiţer de marină de atunci, Laurenţiu Mironescu, întăreşte acest lucru. El afirma, simultan cu Idu, la începutul anului 2008, într-un demers public menit să apere onoarea profesională a preşedintelui Traian Băsescu, că în luna iulie 1989, în primul său voiaj pe mare, a ajuns şi la Anvers, unde acesta „s-a întâlnit, ca reprezentant al NAVROM, cu echipajul”. Dar în rapoartele sale de activitate de la Anvers, Băsescu nu menţionează nicăieri asemenea „întâlniri de protocol” cu echipajele navelor în tranzit prin acest mare port, în care se aflau simultan în escală câteva nave sub pavilion românesc. „Mi-aduc bine aminte că, în luna august, dl Băsescu a venit în concediu de odihnă în România şi la sfârşitul lunii s-a întors la post”, mai spune fostul ofiţer stagiar, care, deşi proaspăt absolvent de Marină, părea să fie foarte la curent tocmai cu agenda reprezentantului NAVROM în marele port de la Marea Nordului.

Trebuie să precizăm că afirmaţiile lui Idu şi Mironescu, potrivit cărora Băsescu s-ar fi reîntors la Anvers, nefiind sancţionat cu schimbarea din funcţie, sunt contrazise chiar de către cel pe care au sărit să-l apere. Reamintim că în finalul raportului său din 25 mai 1989, înaintat lui Anghelescu, arăta: „Am fost întotdeauna animat de multă dragoste pentru compania mea, pentru prestigiul şi onoarea NAVROM, (dar) începând cu 24 mai 1989 am fost schimbat din funcţia de reprezentant NAVROM la Anvers (s.n.), sub acuzaţia că am semnat incorect factura de reparaţii a navei «Zimnicea»”. Acelaşi raport marca şi data rechemării lui în România, căci începea astfel: „Subsemnatul Băsescu Traian, raportez: m-am aflat la post în perioada 14 aprilie 1988 (până) la 5 mai 1989”. Este foarte posibil însă, aşa cum arată fostul comandant Valentin Stan în cartea sa, ca înalta protecţie a contraamiralului Anghelescu să-şi fi făcut încă o dată efectul şi, după ce ecourile reclamaţiei împotriva lui s-au stins, Traian Băsescu să-şi fi reocupat postul. Raţiunile pentru care în 2008, la nouă ani de la cele întâmplate, Idu şi Mironescu au sărit în apărarea lui rămân însă relevante şi nu sunt greu de urmărit. Reamintim că Băsescu însuşi de­clarase anterior că „în octombrie 1989 am fost chemat acasă de la post şi numit de către mi­nistrul Transporturilor de atunci inspector ge­neral al navigaţiei civile„, lăsând să se înţeleagă că promovarea s-a realizat datorită meritelor sale.

În general, acest om şi-a protejat întotdeauna cu orgoliu reputaţia profesională şi, când i-a fost pusă la îndoială, a găsit mijloace să o apere. Mai ales că, în cazul de faţă, mijloacele i-au fost la îndemână: cei doi nu ar fi ezitat să spună orice în apărarea sa. Motive aveau. Cornel Idu, fostul director NAVROM, a fost inculpat în dosarul „Flota”, pentru înstrăinarea frauduloasă, după 1989, a celei mai mari părţi a flotei comerciale româneşti, pe care o gestionase în anii construirii socialismului, dar a fost beneficiarul a două prescrieri, scăpând de orice răspundere penală. La începutul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, era deja unul dintre cei mai bogaţi operatori de nave, averea sa fiind estimată la 60-65 de milioane de dolari. A fost, pe rând, beneficiarul unor privatizări controversate din industria navală, cât şi al unor contracte extrem de avantajoase încheiate cu marina militară. Una dintre firmele sale, „Octogon”, a primit contracte de reparaţii pentru navele „Albatros”, „Mărăşeşti” şi bricul „Mircea”, care se ridicau la peste 100 de miliarde de lei vechi (la nivelul de curs din 2005), reparaţiile fiind, după un vechi obicei, suprafacturate, iar lucrările mult tergiversate. Contractele i-au fost atribuite prin încre­dinţare directă de Gheorghe Marin, comandantul flotei militare, protejatul preşedintelui Bă­sescu, pe care Gheorghe Idu îl anchetase în mai 1989 pentru umflarea cheltuielilor de repa­ra­ţii la nava „Zimnicea”. Celălalt apărător al lui Traian Băsescu, fostul ofiţer stagiar Laurenţiu Mironescu, cel care declară că era la curent în 1989 inclusiv cu programul concediilor repre­zentantului NAVROM la Anvers, este deputat de Constanţa al Partidului Democrat Liberal, partidul prezidenţial – ceea ce poate explica acuitatea şi clarviziunea cu care poate să reînvie trecutul.

În final, din această poveste de demult toată lumea a avut de câştigat. Gheorghe Marin, cel atât de darnic cu omul de afaceri Idu, a fost numit de preşedintele Băsescu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei, a fost avansat la gradul de amiral şi a devenit, după dezvăluirile din presă deja citate, posesorul unei superbe vile la Eforie Nord. Cum am arătat, Gheorghe Idu, fostul director al NAVROM şi blândul inchizitor al lui Băsescu din mai 1989, s-a ales cu imunitate în faţa legii şi cu mulţi bani. Este de presupus că Laurenţiu Mironescu şi-a asigurat, datorită pu­terii sale de clarvăzător, un nou mandat parlamentar. Traian Băsescu s-a ales cu „onoarea reperată”. Când însă orgoliul supune şi scrie istoria, cineva pierde întotdeauna: adevărul. (…)
Marius Oprea
(Fragment din volumul „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, care va apărea în aprilie 2009 la Editura Polirom

Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Cunoscută sub apelativele „tovarăşa academician doctor inginer” sau „înalta doamnă a ţării” , Elena Ceauşescu a fost în epoca comunismului soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi prim-viceprim-ministru al României. Din anul 1979, numele Elenei Ceauşescu este asociat „Cabinetului nr. 2”, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice.

Fostă ţesătoare la fabrica Jaquard, Elena Ceaşuşescu pe numele de fată Petrescu s-a născut în Petreşti Dâmboviţa. In 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist iar în 1939 l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu. Cei doi s-au căsătorit în 1945. A devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, întrucât cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.

Pasiunea Elenei Ceauşescu o reprezentau hainele de blană, iar în garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. Modelul său feminin a fost Eva, soţia dictatorului argentian Juan Perón. A fost descrisă de majoritatea celor care au intrat în contact cu ea ca o femeie rea şi dispreţuitoare.

Cât despre ziua de naştere Elenei Ceauşescu, aceasta era sărbătorită în fiecare an cu mare fast. Din toate judeţele ţării începeau să sosească la Comitetul Central al Partidului telegrame şi scrisori de felicitare. Despre cum era sărbătorită în familie îşi aminteşte Camil Roguschi, arhitectul al lui Nicolae Ceauşescu într-un interviu publicat în urmă cu doi ani în ziarul Cronica Română.

„Ceauşescu îi oferea un buchet uriaş de flori. Copiii veneau, o felicitau, îi aduceau flori şi atât. Primul care pleca era Nicu. De fapt, Ceauşeştii nu erau persoanele cu care să stai, chiar daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai antrenant decat ea. Era un bonom, care-şi iubea enorm soţia” spunea Camil Roguschi într-un interviu acordat ziarului Cronica Română pe 26 ianuarie 2007.
Elena Ceauşescu a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989.

Cititi si aici in casa sotii Ceausescu aveau icoane la care se inchinau, Nicolae Ceausescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos.

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu

Cotidianul comunist Scanteia a publicat sub semnatura lui Traian Basescu, in urma cu 22 de ani si jumatate, un mesaj de felicitare pentru presedintele Nicolae Ceausescu.

Textul de mai jos este reprodus din ziarul Scînteia din 3 ianuarie 1986.

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu,
ziarul Scînteia, 3 ianuarie 1986:
„În această noapte de la cumpăna anilor, cei 40 de navigatori de pe această plutitoare cetate de oţel construită în România îşi îndreaptă gîndurile spre ţară, spre conducătorul partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, spre toţi cei dragi de acasă. După datină, cei aflaţi în cartul liber suntem în jurul pomului de iarnă, frumos împodobit, şi închinăm un pahar cu vin pentru succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am înregistrat şi noi, marinarii, şi care ne-au permis depăşirea planului la trafic cu 17 la sută, pentru succese şi mai mari în 1986″

In noaptea de 22 spre 23 decembrie – Ion Iliescu: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”

22 decembrie 1989  ora 13:30  – Lovitura de Stat Militara

Revolutie si lovitura de stat… linistite
Primul contact al fostului presedinte cu un astfel de dosar s-a facut la sfarsitul lui 2004,  in urma unei plangeri penale facute de revolutionari de la “Asociatia 21 Decembrie”. Acestia au prezentat atunci, ca probe noi, doua casete video cu imagini inregistrate in decembrie 1989 la televiziune si la sediul fostului CC al PCR. “O noutate ar fi inregistrarea momentului cand Iliescu refuza sa fie adusa caseta cu procesul si impuscarea familiei Ceausescu la TVR pentru a fi data pe post. E inregistrat cum s-a dus Sergiu Nicolaescu, a discutat cu el si l-a convins sa difuzeze caseta, sa fie vizionata la Televiziunea Romana Libera”, a declarat presei Doru Maries. Tot ce s-a putut obtine prin initiativa de atunci a fost audierea vreme de cateva ore, la Sectia Parchetelor Militare, a lui Ion Iliescu in calitate de martor. Asociatia 21 Decembrie a facut, anul trecut, o noua plangere penala impotriva lui Ion Iliescu, de aceasta data in calitate de faptuitor. Concret, revolutionarii lui Maries l-au acuzat de genocid pe fostul sef al CFSN. Justificarea acestei acuzatii, conform lui Maries, ar fi aceea ca Iliescu ar fi premeditat crimele revolutiei, cerand sa nu se intervina pentru incetarea tragerilor cu arma consemnate incepand cu seara de 22 decembrie 1989. “Dupa intoarcerea lui Ion Iliescu de la Ministerul Apararii, intrebat de revolutionarii exasperati de modul in care se tragea din toate directiile in noaptea de 22 spre 23 decembrie, Iliescu raspunde: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”, a declarat Doru Maries. Cercetarile declansate in noul dosar au fost, la fel, blocate. In iunie 2007, Curtea Constitutionala a admis o exceptie de neconstitutionalitate si a decis ca toate dosarele in care sunt anchetati atat civili, cat si militari sa fie instrumentate numai de procurori civili. In acest mod, toate dosarele revolutiei, dar si ale mineriadelor, in care era cercetat Ion Iliescu, au trecut sub controlul procurorilor civili, ceea ce a reprezentat o noua tergiversare a finalizarii lor.

Sursa: Gardianul

22 Decembrie 1989. 19 ani de muşamalizare a adevărului

Scris de George Roncea   

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de Procuratură, în 1990. În decembrie 1989 am susţinut un dialog la gura ţevii pistolului-mitralieră, cu trei dintre acele personaje volatile – „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei din 1989, pot afirma cu toată certitudinea, acum, că cei care sunt direct responsabili de muşamalizarea Dosarului revoluţiei/loviturii de stat sunt procurorii militari. Generalul Dan Voinea, complicele conspiratorilor moscoviţi, adus personal de către Ion Ilici Iliescu la „procesul”-mascaradă a lui Ceauşescu, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. Misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său procurorul Samoilă Joarză: îngroparea adevărului despre 1989.

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de procuratură în 1990. În decembrie 1989 am făcut cunoştinţă personal cu trei dintre aceste personaje volatile, „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei acelui sfârşit de an de acum 19 ani, pot afirma cu toată certitudinea că cei care sunt direct responsabili de îngroparea adevărului sunt procurorii militari, cei care au muşamalizat Dosarul Revoluţiei.
Am participat la deschiderea primei anchete a Parchetului Militar, condusă de Samoilă Joarză şi căpitanul, la acea vreme, Slăvoiu, umbra lui Joarză. În februarie 1990, procurorul militar, colonel pe atunci, Samoilă Joarză m-a invitat, în calitate de martor, prin citaţie, la sediul de atunci al Parchetului Militar. Fusesem chemat în legătură cu dosarul blocului Romarta, blocul de vizavi de CC al PCR. Specificitatea „dosarului Romarta” consta în faptul că putea oferi veriga de legătură dintre terorişti şi instituţia, Aparatul, de care aparţineau.
În blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact direct cu anonimii trăgători numiţi „terorişti”, iar cei care au participat nemijlocit la „contact” puteau oferi o mărturie şi o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comandă al „teroriştilor”. Printre acei martori, puţini la număr, care au „discutat” şi au făcut faţă „teroriştilor” m-am aflat şi eu. „Discuţia” a durat aproximativ şase ore, pe parcursul acesteia consumându-se în jur de 2.000 de cartuşe. Participanţii activi la dialog au fost în număr de şase. De o parte s-au aflat trei „terorişti” blocaţi într-un palier al unei scări din blocul Romarta, la etajul 2 al scării A de la nr. 35-37, şi de cealaltă parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de gardă, doi soldaţi aflaţi în subordinea sa şi cu mine.

„Teroriştii” nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate hărţi, aparate radio, indicative codate, arme, muniţii şi materiale incendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile”, cum zicea Ion Iliescu. Cu cei trei „terorişti” cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Am avut noroc şi am scăpat cu viaţă, la limită, numai datorită pregătirii mai deosebite din cursul stagiului militar. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii” – au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei” mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii”. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii” aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii” Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles – confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţa a Revoluţiei.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor” mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Pentru cei de la procuratura militară era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţineau apartamentele conspirative cu mobilă standard din blocul Romarta, locaţie care are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice teroriştilor. Parchetul Militar lucrează de zor de 19 ani, cu rezultate zero. Condamnarea pe post de ţap ispăşitor a generalului Stănculescu este doar praf în ochi pentru naivii care nu ştiu să socotească.

Ion Iliescu – de şase ori mai mulţi morţi decât Ceauşescu

Astfel, dacă oficial s-au întregistrat 162 de morţi şi 1.107 de răniţi până în 22 decembrie, de la această dată, după fuga lui Ceauşescu şi apariţia lui Iliescu s-au mai „produs” 942 de morţi şi 2.245 de răniţi. În primele zile ale instaurării la putere a grupării moscovite al lui Ion Ilici Iliescu, respectiv în perioada 22-27 decembrie 1989, au fost ucişi de aproape şase ori mai mulţi oameni decât cei ucişi în zilele anterioare din ordinul lui Ceauşescu. Lovitura de stat avea nevoie de victime, avea nevoie de sânge, iar cei aduşi la putere de către lucrătura sovieticilor sunt cei care ar fi trebuit să fie traşi la răspundere. Iliescu va fi poate, să sperăm, pedepsit măcar de Dumnezeu. Din surse calificate din mediul mănăstiresc am aflat că unor criminali de teapa lui Ion Iliescu le este rezervat un sfârşit teribil şi un traseu special prin fundul Iadului. Generalul Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu, adus personal de către tata Ilici la „procesul” mascaradă a lui Ceuşescu, probabil, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. În dosarul Mineriadei, unde tot Ion Iliescu este tartorul principal, a confirmat prin acţiunile sale „juridice” – care au dus la infirmarea şi returnarea dosarului lui Ion Iliescu – că misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său, procurorul Samoilă Joarză. Îngroparea adevărului despre 1989

Sursa: Curentul

Nicolae si Elena Ceausescu impreuna cu Ion Iliescu vacanta petrecuta in Moldova si Delta în vara lui 1976 Ion Iliescu joaca cerculete cu Nicolae si o invata pe Elena sa arunce cu sageata, petrecere campaneasca!

Ion Iliescu la stanga linga Nicolae Ceausescu

 [Fotografia #F024]

Ion Iliescu sta cu spatele linga Nicu Ceausescu privind-ul pe Nicolae Ceausescu

  [Fotografia #F021]

Ion Iliescu impreuna cu familia Ceausescu la stanga linga Elena este Ion Iliescu

 [Fotografia #F001]

Ion Iliescu ii strange mingele lui Elena Ceausescu adica o ajuta

 [Fotografia #F025]

Ion Iliescu se distreaza alaturi de Elena Ceausescu la Moldova Delta in vara lui 1976, oare de ce l-au omorat pe Ceausescu ?

 [Fotografia #F016]

Ion Iliescu se distreaza in spatele lui Nicolae Ceausescu, oare de ce l-au omorat???

  [Fotografia #F026]

Ion Iliescu la stanga

 [Fotografia #F022]

Elena Ceausescu la stanga Ion Iliescu mijloc, Nicolae Ceausescu la dreapta

 Fotografia #F018]

Ion Iliescu alaturi de Ceausescu la stanga

 [Fotografia #F019]

Dreptul de autor:  „Fototeca online a comunismului românesc”, 

© Conform legislatiei în vigoare si regulamentelor Arhivelor Nationale ale României.
Sursa: Crimele Comunismului

Palgiatul este interzis potrivit legii.

Authors’ rights©„Fototeca online

Ion Iliescu:  „din 1971, când am fost îndepărtat din conducerea de partid, indiferent unde am lucrat – la Timişoara, la Iaşi, la Ape, la Editura Tehnică – am fost sub supraveghere permanentă.”

La aproape doua decenii de la evenimentele din 1989, istoria comunismului romanesc a ramas prea putin cunoscuta, accesul cercetatorilor la documentele perioadei respective fiind anevoios. Abia in ultimii ani putem vorbi despre deschiderea reala a arhivelor diferitelor institutii, inceputul facandu-se in iulie 2007,cu fondurile comunismului romanesc detinute la Arhivele Nationale ale Romaniei (ANR). Aceasta institutie a incheiat un protocol de colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), in vederea realizarii „Fototecii online a comunismului romanesc”, prima si cea mai mare baza de date gratuita din Romania, accesibila pe Internet, cu fotografii din perioada 1945-1989, dar si din perioada 1921-1944. Deschiderea oficiala a avut loc joi, la sediul ANR.

Marius Oprea si Dorin Do­brincu, directorul general ANR, au mentionat ca bugetul proiectului a fost zero, dar si ca s-au intampinat refuzuri mai mult sau mai putin directe. „Exponentii fostei puteri au avut grija sa ascunda trecutul. Pana de curand, istoria noastra recenta a fost tinuta in saci, sub maldare de praf, pentru ca multe persoane foarte cunoscute ca oameni politici, artisti, pot fi vazute in posturi dezavantajoase. Mai sunt insa si imagini foarte importante, filme „de casa” realizate de o structura speciala a Internelor, de negasit. Cand intrebam unde sunt, ni se spune: Voi le-ati dat foc, la mineriada! Putem sa cerem orice, daca vor ne dau, daca nu, nu. Nu mai exista, de exemplu, Arhiva Cabinetului 1, cu documente in exemplar unic, cu decrete de numire a unor ofiteri de Securitate sau de spionaj.
Sunt inaccesibile, fiindca acolo apar prea multe nume grele. Se vorbeste despre lustratie. Poate ca e tarziu sa se faca, insa trebuie sa-i stim pe lustrabili. Nu judecam, dar deschidem usa spre bucataria puterii, oferim o informatie necesara pentru a putea intelege ce s-a intamplat cu noi si pentru a iesi din acest vis urat, care dureaza nepermis de mult.”, a declarat Oprea.

STOLOJAN, NOUL PREMIER

Prim-ministru al Romaniei

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat numele premierului, la Palatul Cotroceni. Liderii partidelor politice au fost informaţi, în jurul orei 12:00, despre cine va fi noul şef al Executivului, şi anume Theodor Stolojan. „Am avut în vedere un om capabil să gestioneze criza economică şi un om cu suficientă autoritate pentru a asigura buna desfăşurare a instituţiilor statului”, a subliniat şeful statului, dorind să precizeze că mandatul viitorului premier va fi unul pe patru ani şi nu unul fracţionat. În cadrul negocierilor PSD-PDL, Mircea Geoană a susţinut ipoteza împărţirii mandatului în două părţi, fiecare partid urmând să conducă Guvernul timp de doi ani. aşa cum se vehicula.

„Doresc să mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru încrederea acordată. Mulţumesc şi PDL pentru sprijinul acordat în întreaga activitate, dar şi pentru încrederea pe care au avut-o atunci când m-au nominalizat pentru această funcţie”, şi-a început Theodor Stolojan discursul.

El a precizat că, în zilele viitoare, va colabora cu PSD, PDL şi UDMR, „pentru a realiza programul de guvernare în noile condiţii existente în România ca urmare a crizei economice şi a recesiunii mondiale”.

Premierul desemnat a adăugat că cel de-al doilea obiectiv este formarea Guvernului, care va fi prezentat, spre validare, Parlamentului, „cât mai curând posibil, cel mai târziu pe 22 decembrie”.

„Avem două misiuni urgente: programul de buget pe 2009 şi relansarea reformelor extrem de necesare dezvoltării ţării noastre”, a subliniat Stolojan.

A mai fost premier doi ani

Theodor Stolojan a fost prim-ministru interimar al României până în noiembrie 1992. Dupa ’92 “mitul Stolojan” a început să decadă. A ales să coboare de pe coama unui val înalt de popularitate pentru o slujbă în străinătate, la Banca Mondială. Au mai urmat doua retrageri, în 2000 din funcţia de parlamentar şi în 2004 din cursa electorală pentru prezidenţiale, atunci în favoarea lui Băsescu, moment care a rămas în memoria colectivă prin reacţia lui primarului de atunci al Capitalei, care a plâns.
 
Maniera de a se retrage mereu a dat impresia de neseriozitate. De remarcat că a adus PNL pe drumul cel bun după guvernarea CDR şi că a susţinut campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu la alegerile din 2004. 

Stolojan, premier pe evz.ro 

Aproape 5.000 de cititori ai evz.ro au precizat cine consideră că ar fi mai potrivit pentru a conduce viitorul Guvern. Democrat-liberalul Theodor Stolojan a obţinut cel mai mare scor, fiind votat de 1.013 participanţi, adică de 20%. El este urmat, în preferinţele cititorilor evz.ro, de un alt coleg de partid, Vasile Blaga, cu 991 de voturi.

CV    

Date personale:

Data si locul nasterii:  24 octombrie 1943, Târgovişte
Starea civila: căsătorit

Studii:
  
– 1961 – 1966 –  Diplomă în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– Doctor în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– 1978 –  prezent  Membru al Institutului Internaţional de Finanţe Publice, Saarbrucken, Germania

Activitatea profesionala:
 
– 1966-1971 Economist – Frigotehnica, Bucureşti, Ministerul Industriei Alimentare
– 1972-1991 Ministerul Finanţelor
– 1972-1977  Economist în Direcţia Bugetului Statului;
– 1978-1982  Şef serviciu în Direcţia Bugetului Statului;
– 1983-1987  Director adjunct şi director al Direcţiei valutare şi a relaţiilor financiare internaţionale;
– 1988-1989  Inspector general în Direcţia veniturilor statului;
– 29 decembrie 1989 – aprilie 1990  Prim-adjunct al ministrului finanţelor;
– mai 1990 – aprilie 1991  Ministrul finantelor;

Activitate politica:

mai 1991 – septembrie 1991 – Preşedintele Agenţiei Naţionale de Privatizare;
octombrie 1991 – noiembrie 1992  – Prim-ministru al României;
decembrie 1992 – 1998 – Economist şi Senior economist în Banca Mondială;
1999 – 2000 – Preşedinte, Tofan Corporate Finance SA Bucureşti, 
2001 – Consultant Tomex SRL Bucureşti,
2004 decembrie-2006 noiembrie – Consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială
2002 – prezent – Profesor universitar, Universitatea Transilvania Braşov.
2002, august-2004, octombrie – Preşedintele  PNL
2006, decembrie – 2007, decembrie – Preşedintele PLD
decembrie 2007 – prezent – Prim-vicepreşedinte PDL
noiembrie 2007 – prezent – Europarlamentar

Stolojan ştia că va fi numit premier

Imediat după rezultatele din duminica alegerilor parlamentare, lideri ai PDL „au pus ţara la cale” într-un restaurant din Bucureşti.

Marele absent al acelei sindrofii a fost Theodor stolojan. Proaspătul premier a preferat atunci să rămână în faţa televizorului, pentru a urmări desfălurarea şi efectele crizei mondiale.

„Sunt în Bucureşti, dar urmăresc situaţia în Statele Unite, în Japonia, în Uniunea Europeană. Efectele crizei se amplifică de la o zi la alta. Sunt din ce în ce mai multe avertismente şi sunt convins că este necesar un guvern puternic care să depăşească situaţia de criză. Acest lucru este cel mai important acum“, a declarat atunci Stolojan.

Scandalul Moses Rosen vs scriitori, asa cum a fost vazut de Securitate

Moses David Rosen (n. 23 iulie 1912, oraşul Moineşti, judeţul Bacău - d. 6 mai 1994, Bucureşti) a fost şef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948-1994) şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1964-1994.

Tabere bine conturate, lovituri abil plasate, „slujbe de blestem”, morti subite. In anii ’80, marile scandaluri nu apareau in presa, ci doar in rapoartele securistilor. Ei erau cei care consemnau evenimentele si le interpretau in fel si chip. Tot ei erau cei care ii supravegheau pe cei implicati intr-un conflict sau pe comentatorii de pe margine. Una dintre cele mai aprige dispute ale acelor vremuri a fost cea dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori. Acum, toata povestea poate sta la baza unui scenariu pentru un film de actiune. Miscarile rabinului au pus pe jar partidul si Securitatea. Puterea a incercat sa gestioneze conflictul care-i scapa de sub control. Pâna la urma, cel care a iesit invingator a fost rabinul, chiar daca a fost criticat nu doar de nationalisti, ci si, conform arhivelor Securitatii, de catre numerosi oameni de cultura evrei sau români, convinsi atunci si de faptul ca Moses Rosen isi construieste un cult al personalitatii precum cel al lui Ceausescu.

E cunoscuta polemica virulenta dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori, in frunte cu Vadim Tudor, pe care liderul religios l-a catalogat drept antisemit dupa publicarea volumului „Saturnalii”.
La fel de cunoscut este si protestul rabinului din anii ’80, legat de editarea volumului IX al Operelor lui Mihai Eminescu. In opinia lui Moses Rosen, lucrarea continea referiri interpretabile la adresa populatiei evreiesti. A curs multa cerneala pe marginea acestui subiect, asa ca nu o sa insist. Interesant este altceva in toata aceasta poveste cu inca multe necunoscute. Modul in care acest scandal de pomina, reflectat si in mediile occidentale, a fost consemnat in arhivele Securitatii, depasita dupa cum veti vedea de eveniment.  Acest fapt rezulta clar  dintr-un raport al generalului de securitate Iulian Vlad catre generalul Zagoneanu.  Pe scurt, conform arhivelor Securitatii, in 1981, rabinul a denuntat autoritatilor comuniste faptul ca in mediile intelectuale circula o revista de 16 file, “Mihai Eminescu”, cu un continut calomniator la adresa sa si a populatiei evreiesti din România. Supararea lui Moses Rosen se datora faptului ca respectiva revista ar fi fost tiparita in tara de catre Iosif Constantin Dragan, aflat atunci in Italia, si Eugen Barbu, cu acordul puterii de la Bucuresti. Rabinul isi baza rationamentul pe faptul ca publicatia reproducea scrisorile sale catre Academia Româna legate de editarea volumului IX al operelor lui Eminescu, precum si un interviu telefonic pentru Kol Israel, pe care nu-l putea intercepta decât Securitatea. Rabinul ii mai acuza de complicitate la redactarea revistei pe profesorul Pompiliu Marcea, Dinu Sararu si Aristide Buhoiu (ASRI, fond D, dosar nr. 10.966, vol. 3, fila 12-13).

Generalul Vlad o scalda
Ciudat, in respectiva nota raport, datata 27 februarie 1981,  nu se preciza daca revista a fost tiparita in România, ci doar faptul ca nu fusese tiparita in Franta sau Israel. La fel de ciudata este rezolutia generalului Vlad despre care vorbeam mai sus. El scria negru pe alb: “Cred ca nu este indicat ca noi sa actionam «pentru convingerea rabinului-sef ca organele de Securitate nu sunt implicate in aceasta problema». Actiunea noastra trebuie sa se exercite, dar in mod indirect, folosind forme si modalitati specifice de influentare. in acelasi spirit, e de reflectat cu privire la utilitatea primirii lui (Moses Rosen – n.n.) in audienta la tovarasul ministru”. Greu de descifrat. Cel mai probabil, Vlad se spala pe mâini propunând, intr-un limbaj aproape cifrat, ca Securitatea sa fie doar observatorul intregii povesti, dar, in acelasi timp, sa-i dea impresia lui Moses Rosen ca politia politica este totusi un jucator. Si asta pentru ca Vlad era realist. Stia ca Securitatea nu poate sa-si permita un scandal legat de antisemitismul din România. Insa, cred ca rabinul  avea aceeasi parere.

«Atac impotriva natiunii române»
Cert e ca Securitatea era cu ochii pe toata lumea. De pilda,  pe tabara scriitorilor Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu (dupa 1990 a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea), Artur Silvestri, Fanus Neagu, Iulian Neacsu. Ei catalogau acuzatiile de revenire a legionarismului si a spiritului neofascist denuntate de scriitorii evrei, in urma protestelor rabinului, ca un “atac impotriva natiunii române”. Mai mult, Pompiliu Marcea, Romul Munteanu si Doru Popovici cereau o actiune in justitie impotriva rabinului pentru calomnie. Ulterior, lucrurile s-au mai schimbat. Conform acelorasi documente, Dan Zamfirescu s-a desolidarizat de Vadim Tudor si poeziile sale “antisemite”. De asemenea, comunitatea evreiasca era atent supravegheata. Conform unei note din 9 august 1984, Securitatea detinea informatii care indicau ca, in realitate, rabinul, care conducea dictatorial comunitatea, fusese intoxicat de mai multi intelectuali. Printre acestia s-ar fi aflat sociologul Mircea Ioanid si poeta Nina Cassian, care l-ar fi instigat pe rabin sa intre in polemica cu mai multi scriitori pe marginea unor lucrari pretins antisemite.
«Slujbe de blestem» si obsesii
Lucrurile nu se opresc aici. Povestea devine de-a dreptul halucinanta. Pompiliu Marcea il acuza pe rabin ca ar fi organizat “slujbe de blestem” care-l vizau (ASRI, Fond D, dosar nr. 10. 962, vol. 6, f. 161-162). Mai mult, Securitatea cea atee ia chestiunea in serios si chiar verifica daca Moses Rosen a tinut asemenea ritualuri. Insa, cercetarile nu confirma “slujbele de blestem”.  A fost sau nu blestem, e greu de spus. Insa, toata chestiunea a ramas pâna azi in coada de peste. Conform ziarului „Gorjanul”, care a publicat luna trecuta articolul omagial „Pompiliu Marcea – 80 de ani de la nastere”, dupa 1990, rabinul ar fi spus: „Profesorul Pompiliu Marcea, care ma atacase intr-o scrisoare, a fost gasit inecat intr-un lac din preajma Bucurestilor. Un poet antisemit Ion Lotreanu (gorjean si el) a fost gasit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din „Opere complete” ale lui Eminescu, Al. Oprea, a fost gasit mort in baie”. In nota Securitatii pomenita mai sus este consemnat faptul ca Pompiliu Marcea ar fi fost obsedat de faptul ca „evreii urmaresc sa-l lichideze”, insa, se specifica in acelasi document, faptul „nu are acoperire reala”.

Scriitorii evrei nu sunt de acord cu rabinul
Protestele rabinului continua si in 1985. O nota din 15  ianuarie scoate la iveala faptul ca Moses Rosen era indignat de publicarea volumelor „Ratacire”, „Sybaris”, „Calatorie in Africa”. De data aceasta, conform notei aflate in Arhivele SRI, fond D, dosar 10.966, vol. 2, f. 28, mai multi scriitori evrei ridica vocea impotriva rabinului, printre care si Zigu Ornea ori Herta Spuhn. Ei ar fi spus ca evreii din România nu agreaza atitudinea sef-rabinului pentru ca nu are ca rezultat decât „izbucnirea unui puternic val de antisemitism in tara”.  La rândul sau, criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca este „furios din cauza papei asta, care incepe sa faca terorism cultural”. La fel de nemultumit, in opinia ofiterilor Securitatii, era si scriitorul Augustin Buzura, care, daca e sa dam crezare notei,  afirmase ironic ca „pâna la urma va trebui sa punem de acord toata literatura clasica si straveche cu parerile rabinului.” In sfârsit, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu si criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca Moses Rosen exercita cenzura in literatura româna.
(ASRI, Fond D, dosar nr. 10.966, vol. 2, f. 28)

Rabinul câstiga partida
Dupa cum spuneam mai sus, rabinul a câstigat totusi batalia. Ceausescu, pe care Moses l-a servit in mai multe rânduri, i-a promis ca nu va tolera antisemitismul in România. Adevarat, liderul de la Bucuresti a dat pedepse de forma scriitorilor implicati in scandalul cu rabinul, insa volumul X din Operele lui Eminescu a fost blocat. Si a fost câstigator si dupa caderea lui Ceausescu. La 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei, victime ale Holocaustului. Pentru prima data a fost mentionata aceasta cifra care i-a ingrozit pe români. Fireste, rabinul a fost intrebat de ce nu a vorbit niciodata despre asta. A raspuns: „Din 1941 pâna in 1991, nimeni n-a pomenit aceasta cifra pentru ca evreii au fost asa de terorizati in România, incât nici macar nu indrazneau sa verse lacrimi pentru mortii lor.” Zece zile mai târziu, Senatul SUA condamna „resurectia antisemitismului si a intolerantei etnice din România”. (Moses Rosen – Wikipedia). Cu ani in urma, la Consfatuirea de la Montreaux a Congresului Mondial Evreiesc, rabinul lasa sa se inteleaga faptul ca evreii din România comunista traiesc precum in sânul lui Avram. Dar nu asta e cea mai buna incheiere, ci tot un citat din Moses Rosen.  „Cum se repeta istoria, in unele cazuri. Nae Ionescu era toba de carte biblica si invatatura iudaica, poetul (Corneliu Vadim Tudor – n.n.) la fel. Ce pacat, ce irosire…!”
Sursa: Gardianul

Patru milioane de romani au votat degeaba – Cum ajungi în Parlament doar cu un singur vot

Legea alegerilor uninominale, sustinuta de unii, blamata si chiar atacata in instante de altii, a creat cea mai anormala situatie politica din istoria democratica a Romaniei. Calculand numarul de voturi total exprimate, pe cele in baza carora au ajuns parlamentari candidatii partidelor, precum si numarul sufragiilor adunate de candidatii ramasi pe dinafara, in urma redistribuirii, constatam ca sunt mult mai multi votanti nereprezentati in Parlament decat cei reprezentati

In Senat, unde ajung 137 de candidati, dintr-un numar total de 6.877.987 de voturi exprimate cu tinta directa catre anumiti candidati, nu-mai 2.854.426 de voturi au dus la alegerea dorita de electori. Restul de 4.023.561 voturi au intrat in sistemul redistribuirii catre can-didati care nu au fost doriti de cei care si-au exprimat votul uni-nominal

In Camera Depu-tatilor, unde au intrat 332 candidati, din numarul total de 6.858.439 de sufragii exprimate in mod direct pentru anumiti candidati, doar 2.916.739 de voturi au dus la alegerea dorita de alegatori.

Voturile ramase, 3.941.700, in urma aceluiasi sistem de loterie a re-distribuirii, au ajuns la candidatii nedoriti de catre cei care si-au exprimat optiunile.
de Claudia Toma, Cornelia Draghici

Cum ajungi în Parlament doar cu un singur vot

Sistemul de votare la aceste alegeri a fost unul mixt, în trei paşi. Acest sistem avantajează mai mult partidele decât candidaţii. Pe termen lung, uninominalul mixt avantajează partidele mari, iar, pe termen scurt, partidul clasat pe locul trei. Acesta e cel care beneficiază masiv de redistribuire.

Mai jos prezentăm cele trei faze ale acestui proces electoral în care încercăm să explicăm cum un candidat care s-a votat pe sine şi nu a mai obţinut niciun alt vot poate ajunge în Parlament.

Faza I: contează omul

În această fază, alegătorii dintr-un colegiu se duc la vot şi votează pentru un candidat sau altul.

După numărarea voturilor pe colegiu, candidatul care a luat peste 50% ajunge direct în Parlament. Toate locurile din colegiile care nu au fost ocupate de candidaţi cu peste 50% trec în faza a II-a.

Faza a II-a: contează şi omul, şi partidul

În această fază se vor distribui locuri candidaţilor cu procente sub 50%, folosindu-se un criteriu în care contează numărul de voturi pe care le-a obţinut candidatul în colegiul său şi numărul de voturi pe care le-a obţinut partidul în judeţul respectiv sau
Bucureşti.

Deci, în această fază, contează candidatul şi partidul în aceeaşi măsură. Însă, fiind vorba de o împărţire cu numere întregi, va apărea unrest de număr de voturi – la partide şi un rest de colegii neacoperite. Toate aceste resturi trec în faza a III-a.

Faza a III-a: doar partidul contează

În această fază, voturile obţinute de candidaţi nu mai contează. Contează voturile rămase rest ale partidelor la nivel naţional şi colegiile rest care nu au parlamentari aleşi.

Se fac două liste – una cu un clasament de voturi pe partide şi una cu colegii rămase neocupate.

În funcţie de acest top, partidele ocupă colegiile libere. Dar, atenţie, va merge în Parlament candidatul din acel colegiu al partidului respectiv, fără să conteze locul pe care acest candidat a ieşit la alegeri sau numărul de voturi pe care l-a luat.

Astfel, se ajunge la situaţia că poţi merge în Parlament şi cu un singur vot, dacă partidul din partea căruia ai candidat a obţinut acel colegiu.

–––– 

Iosif Koto 70 de ani, deputatul cu 34 de voturi: Eu nici nu am vrut sa fiu ales. Campania mi-am facut-o mai mult pe mail
de Attila Biro HotNews.ro
Miercuri, 3 decembrie 2008, 17:05 Actualitate | Politic

Candidatul UDMR, Iosif Koto, castigatorul unui mandat de deputat cu 34 de voturi, a comentat pentru HotNews.ro sistemul uninominal, despre care spune ca e prost si ca va trebui schimbat. Koto este de parere ca a ajuns in Parlament in mod nejustificat, nici macar el nu spera sa ocupe un fotoliu de parlamentar. Viitorul deputat UDMR sustine ca este o nedreptate faptul ca alti candidati care au castigat mii de voturi nu au intrat in forul legislativ. Koto a povestit pentru HotNews.ro ca nu si-a facut campanie nici in Africa, nici in Asia si ca majoritatea voturilor le-a primit de la romanii din Israel pe care i-a cunoscut in Cluj.

Rep: Ati castigat un loc de parlamentar cu 34 de voturi. In opinia dumneavoastra este bun sau rau sistemul uninominal?
Iosif Koto: In principiu, acest sistem ar putea sa aduca mai multi oameni de calitate in Parlament. Ca toate inceputurile, are insa foarte multe imperfectiuni. Eu cred ca una dintre primele sarcini ale noului Parlament este sa perfectioneze acest sistem.

Rep: Sunt candidati precum Norica Nicolai sau Doru Ioan Taracila care au strans peste 10.000 de voturi dar n-au intrat. Dumneavoastra cu 34 de voturi, ce legitimitate aveti in Parlament?
I.K. Sigur, sunt oameni de calitate. In afara de Norica Nicolai, mai sunt si altii precum domnul Eckstein care ar merita sa fie in Parlament. Avem nevoie de ei in Parlament pentru ca au o experienta vasta. Eu cred ca este vorba de o gresala a sistemului. Sigur, pe de-o parte, unii au ratat un loc in Parlament, dar sunt si cazuri in care au fost alesi oameni de calitate. Si eu cred ca voi aduce un plus in Parlament deoarece am o experienta de 40 de ani si am ocupat diferite functii importante.

Rep: Daca peste patru ani se va pastra sistemul uninominal ati candida intr-un colegiu uninominal din tara?
I.K. Categoric nu. In primul rand, din cauza varstei pentru ca peste patru ani o sa am 74 de ani si nu cred ca as mai face fata. Ca sa fiu sincer eu nici acum nu am vrut sa intru, dar daca asa a fost sa fie am sa raman.

Rep: Ce proiecte aveti pentru romanii din Asia si Africa?
I.K. Pot sa va spun ca eu am antecedente, pentru ca am avut doua mandate in cadrul Ministerului Invatamantului unde m-am ocupat si de departamentul relatii externe. Am tinut legatura cu comunitatile din diaspora. Am realizat in premiera un manual pentru evreii din Romania. Eu am sa propun in cadrul Parlamentului infiintarea unor agentii prin care relatiile cu romanii din aceste zone sa fie mai apropiate. Nu numai ei au nevoie de noi, si noi avem nevoie de ei, mai ales pe relatiile economice.

Rep: Cum v-ati facut campanie, prin ce zone ati ajuns?
I.K. Dupa cum am spus, eu nici nu ma asteptam sa fiu ales. Nu am ajuns in niciuna din aceste zone. Campania am facut-o mai mult pe mail. Stiti, acolo sunt zone neelectrificate, zone salbatice. Cred ca voturile le-am primit din Israel. A fost aici in Cluj un grup din Israel si i-am cunoscut la o piesa de teatru, probabil ei m-au votat.

Doamne, doamne, am ajuns in Parlament in mod nejustificat, nici macar nu am sperat sa ocup un fotoliu de parlamentar, nu am dorit si nu m-am gandit sa intru-n parlament, era doar o gluma pe messenger cu prietenii din Israel, dar io Iosif Koto sunt norocos, sa vezi ce campanie am derulat pe mail. Asta-i reteauaOvidiu spune:.

Traian Basescu nu este antisemit. Punct.

Romanian President Recognizes Holocaust in Romania During Memorial Services

10 October 05 – Marking an important step for Romania’s reckoning with its World War Two-era past, Romania’s president Traian Basescu recognized that the Holocaust happened in Romania, condemning its rulers who aided in the persecution of Jews, as he spoke during Holocaust Memorial Day in Bucharest on October 9th.

“There was a Holocaust in Romania, and the solution is not to hide it, but to recognize it and to teach the young generations about this reality,” he said during the ceremonies held to honor the almost 400,000 Jews who were killed under the pro-Nazi wartime government of Marshal Ion Antonescu.

Traducere: „Traian Basescu: „a fost holocaust in Romania, solutia nu e sa o ascunzi, doar sa o recunosti, si sa inveti educi generatia tanara despre aceasta realitate” „In timpul ceremoniei a onorat victimele holocaustului comis de guvernul pro-nazist maresalului Ion Antonescu”

Only last year did the Government officially recognize the role of Romania during the Holocaust, after the previous president Ion Iliescu made several highly controversial public remarks distoring the scope of the Holocaust in his country.

President Basescu, elected at the end of last year, has continued with this spirit, vowing to expand education and commemoration of the Holocaust in Romania.

In related news, a summer report in a Romanian daily claims that hundreds of Israelis who fled from Romania during the Communist regime are now applying to reacquire their Romanian citizenship.

Sursa: European Jewish Congress

9 octombrie 2006 – Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, luni , cu ocazia zilei Holocaustului, că nu este suficientă constatarea ororilor Holocaustului în lucrări ştiinţifice, ci este mai important ca toţi cei 22 de milioane de români să şi le asume în conştiinţa naţională.

Preşedintele Traian Băsescu a arătat că prin comemorarea Zilei Holocaustului din România se doreşte cinstirea suferinţei şi memoriei evreilor martiri, victime ale persecuţiei sistematice, ale ideologiei urii şi ale unei politici antisemite.

Foarte important va fi ca noi toţi, 22 de milioane, să fim conştienţi de realităţile istoriei şi tot 22 de milioane să ni le asumăm”, a spus preşedintele, cu ocazia punerii pietrei de temelie la Memorialul Holocaustului.

În acest sens, susţine preşedintele, anul trecut s-a editat primul manual pentru liceu „care tratează şi îi învaţă pe copii despre monstuozităţile perioadei în care evreii erau deportaţi, ucişi, trataţi ca persoane de categoria a doua de puterea de stat din România”.

________

Traian Basescu a fost declarat “Omul Anului” in Israel in 2005. Basescu a fost in ianuarie 2005 la Auschwitz, in Polonia, la ceremoniile de comemorare a Holocaustului, la implinirea a 60 de ani de eliberare a detinutilor din acest lagar nazist de concentrare. Acolo a avut si singura sa intrevedere cu presedintele Israelului de atunci, Moshe Katzav. La Auschwitz a fost unul dintre putinele momente in care presedintele Basescu a lacrimat in public.
Ion Iliescu, a declarat ca in Romania nu a fost Holocaust.

La mijlocul lui 2003, declaraţiile Preşedintelui român Ion Iliescu , susţinând că nu au existat nici un Holocaust în România.

Cum a pornit –Evenimentul Zlei

Hannah Arendt described Romania as the most anti-Semitic country of all.
Istoricul Hannah Arendt descrie Romania ca fiind cea mai antisemita tara dintre toate

Traian Basescu alaturi de Ehud Olmert si Bashar al-Assad la Paris

Hotararea de a fi executati sotii Ceausescu fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, la ora 16:00 in curtea unitatii din Targoviste

Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu. Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa. Ce faceati in decembrie 1989? In decembrie 1989 invatam pentru Facultatea de filosofie si istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului. Cand au inceput evenimentele unde erati? Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma „Radu cel Frumos”, dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC. Ce ati facut in unitate? Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti – la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor. Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie? Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu. Vi s-a dat ordin la acea convocare? N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte. Concret, cum au decurs lucrurile? Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca e o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vii. Noi, care eram cam cascati, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre. De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu. Cand ati sosit la Targoviste? Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru. Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am „scanat” pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste. Cand ati aflat ce trebuie sa faceti, de fapt? Atunci. Membrii completului de judecata au fost dusi in biroul de Documente Secrete, care fusese amenajat pentru sala de judecata. Am vazut cum colonelul Kemenici, comandantul unitatii, ii raporteaza situatia de acolo generalului Stanculescu. Dupa care domnul general Stanculescu ne-a chemat: „Parasutistii la mine!” Ne-am prezentat, am luat pozitie in linie, cu Boieru in frunte: „baieti, pot sa am incredere in voi, stiti de ce ne aflam aici? Vreau sa stiu daca pot sa am incredere in continuare in voi! Putem merge impreuna pana la capat?” Noi am raspuns ca da, nici prea anemic, dar nici prea hotarat, nestiind totusi ce se intampla acolo! „Aici se afla cei doi soti, Nicolae si Elena Ceausescu. Noi suntem veniti aici cu un tribunal militar exceptional sa-i judece si sa-i condamne pe cei doi soti Ceausescu! In situatia in care tribunalul militar exceptional va hotari ca cei doi soti sa fie executati, sunteti in masura sa duceti la indeplinire sentinta?” Noi am raspuns da! Pai, daca eram prinsi acolo, ce era sa mai zicem? Sincer, din punct de vedere psihologic, nici unul dintre noi nu era pregatit sa execute o asemenea misiune, sa-i execute pe cei doi. Pana la urma, ce se intampla in sufletul meu nu mai conta, eu trebuia sa fiu un executant perfect pentru ca, in fond, pentru asta ma pregatisem, nu sa ma gandesc la ceea ce inseamna sa-i executam pe cei doi. Eu, conform juramantului militar, trebuia sa-l apar pe Ceausescu, care era comandantul suprem, conform legilor din acel moment. Deci, la intrebarile generalului Stanculescu am raspuns toti „DA”. Nu-mi place asa, ne zice generalul. „Ridicati toti mana in sus!” Am ridicat mana toti opt. Nu aveam cum sa zicem nu, domnul general Stanculescu era ministrul nostru in acel moment si, in plus, simteam ca asa vrea tara. Domnul general a spus ca nu-i place nici asa. A zis sa facem un pas in fata. Am iesit toti opt. „Nu-mi place asta, asa ca am sa va numesc eu!” Si ne-a ales dansul: tu, tu si tu, adica Ionel Boeru, Octavian Gheorghiu si pe mine. De ce v-a ales pe cei trei? De ce? Cine stie, poate pentru ca eram mai masivi, poate s-a gandit ca dam mai bine in imagini, asa, eram mai bau-bau! Ceilalti cinci camarazi au avut misiunea sa pazeasca in diverse locuri din unitate. Boeru era in sala de judecata, iar Octavian Gheorghiu si cu mine eram „portarii”, pazeam intrarea in sala de judecata si nu dadeam voie la nimeni sa intre sau sa iasa, din ordinul domnului general Stanculescu. „In situatia in care este atacata cazarma dinspre exterior spre interior, voi doi veniti si executati foc in Nicolae si Elena Ceausescu! Totodata, daca cineva incearca sa intre aici, executati foc fara somatie!”, ne-a ordonat generalul Stanculescu. Am inteles si am trecut la executare! Asadar, am pazit usa, am fost „usierii”! Ionel Boeru a fost, practic, in sala de judecata! Acelasi ordin l-a primit si el! Important era ca cei doi sa nu scape cu viata! Cum ati executat ordinul? Procesul a durat cam o ora si jumatate! Cand i-a condamnat la moarte, atunci am constientizat noi ca a venit momentul cel mai greu! Eu n-am vrut sa particip la scoaterea lor din sala de judecata, nu mi-a placut nici sa-i leg la maini. I-au luat si le-au legat mainile colegii mei. Generalul Stanculescu a ordonat sa le legam mainile la spate. I-am scos de acolo, dar n-au mai mers pe picioarele lor, i-am luat mai mult pe sus, deoarece am simtit ca nu-i mai ajuta picioarele, nici pe el, nici pe ea, li se inmuiasera genunchii! Dar sa revenim. Cand a vazut ca nimeni nu face nimic, domnul general Stanculescu a venit cu funiile acelea si le-a dat colegilor mei care au inceput sa-i lege. Stanculescu a luat pozitie martiala si a inceput sa comande: „Legati-i, luati-i, si la zid cu ei! Intai pe el si apoi pe ea!” Ceausescu a inceput sa se lamenteze, ca e inadmisibil etc. Au fost legati fedeles, cam intr-un minut. Cand i s-a spus sa puna mainile la spate, Nicolae Ceausescu s-a executat imediat. Elena Ceuasescu a inceput sa ne dea dracului, sa ne jigneasca in stilul ei. „O sa regretati ce faceti acum!”, ne-a mai spus ea! El a zis: „V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?” Deci, la un moment dat, in acel mic vacarm creat, domnul general Stanculescu a ordonat: „luati-i, si la zid cu ei, acolo unde ti-am aratat eu, capitane! Impuscati-i! Intai pe el, si pe urma pe ea!” La care ea spune: „daca tot e sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim!” Stanculescu zice: „Da, faca-se si aceasta ultima dorinta!” S-au luptat, s-au impotrivit? Nu. In timp ce ei, saracii, se lamentau, i-am scos pe usa, afara! Se pare ca nici Ionel Boeru nu era sigur ca noi vom executa ordinul generalului Stanculescu! Venise un zvon ca urmeaza ca unitatea sa fie atacata! La iesire, ei au crezut ca-i vom duce spre elicoptere! Pilotii pornisera si motoarele elicopterelor! Ceausestii credeau ca fusese o inscenare! Dar noi i-am luat si i-am dus catre zid! Interesant este ca hotararea de a fi executati fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, in curtea unitatii din Targoviste, mai rau decat ca pe niste caini! Practic, zidul unde ei au fost executati era zidul WC-ului unitatii! Ceausescu s-a uitat la un moment dat in ochii mei, cred ca am fost singurul care in momentul ala as fi preferat sa ma aflu oriunde, numai acolo nu. Insa nu puteam sa schimb situatia! Pe drum, cum spuneam, s-a uitat putin in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi, din acel moment n-au mai mers pe picioarele lor, practic i-am luat pe sus! Atunci, in timp ce il duceam, Ceausescu a strigat: „Moarte tradatorilor! Istoria ma va razbuna! Traiasca Romania socialista libera si independenta!” Apoi a inceput sa cante Internationala! Cum au murit? Toti am tras din proprie initiativa, am tras cate o rafala fiecare. Am apucat sa-i punem la zid. Acolo a avut loc un fenomen ciudat, in momentul cand am tras in el, s-a ridicat pe zid cam vreun metru! Noi am inceput sa tragem in ei cam de la un metru distanta, ca parasutistii, de la sold! Am tras atat de repede dupa ce i-am pus la zid, incat n-au avut cum sa cada la pamant daca ar fi lesinat! El a murit imediat, din rafala lui Boeru si din gloantele mele! Ea inca nu murise, se zbatea inca, facea niste miscari macabre! Ea fusese lovita la cap de cartusele noastre, dar nu murise, se zbatea inca! Eu i-am dat glontul final Elenei Ceausescu, i-am tras in cap! I-am cam deranjat coafura si i-am imprastiat creierii, din pacate! In el n-am mai tras, ca nu mai era nevoie! Fazele astea n-au apucat sa fie filmate! Dupa ce au fost executati, cadavrele lor au fost puse in elicopter de catre militarii din Targoviste si au fost duse la Bucuresti! Dar inainte de asta, s-a facut escala la Boteni si eu am ramas la unitatea mea!

Interviu realizat de Marian GHITEANU

Ziua  2007-02-24

George Becali, distruge imginea stelei – oierul crede ca steaua fara el nu poate exista

Cum zicea marele antrenor Emeric Ienei; de ce Gigi Becali mai are nevoie de antrenor daca el comanda din tribuna care jucatori trebuie sa joace si care trebuie schimbati. Chiar el a declarat –  antrenorul trebuie sa execute ceea ce el vrea, si cui nu-i convine n-are decat sa se duca, asa a facut cu Walter Zenga si cu Gheorghe Hagi si chiar cu Victor Piturca, vezi conflictele dintre ei in mass-media !

„Emerich Ienei: „Gigi, de ce iti trebuie tie antrenor, daca tu faci echipa? Este nevoie de cineva care sa-l traga de mana pe Gigi atunci cand o ia razna „

„La randul sau, Piturca nu a stat prea mult pe ganduri si l-a atacat extrem de dur pe Becali. „Satana” a dezvaluit ca l-a imprumutat pe boss-ul Stelei cu 100.000 de dolari, bani care i-au fost returnati ulterior, sugerand astfel ca dificultatile financiare prin care trece patronul „ros-albastrilor” nu sunt chiar floare la ureche si a declarat ca Radoi s-ar fi razvratit in cantonament instigat de patronul echipei. „

Gheorghe Becali strica imaginea stelei, vezi injuraturiile din presa vezi declaratiile joasnice, si vezi convorbirea telefonica cu un jurnalist de la Antena 1 (imi este rusine s-o citez).

George Becali este un om arogant, este chiar si xenofob , rasist vezi ultima lui declaratie. Steaua intodeauna a fost o echipa mandra si condusa de oameni seriosi. Am ajuns in finala Cupei Europene in 7 mai 1986 si am si castigat-o cu un adversar puternic Barcelona, atunci Steaua juca pentru echipa si pentru Romania.

Se simte cum Becali a reusit sa introduca dictatura in clubul steaua, acest model nu poate reusi si nu tine prea mult timp, pe mine ca stelist ma ingrijoreaza faptul ca steaua este condusa de un om fanatic de un om fara scoala de un om care incearca prin „mita” sa castige titlul sperindu-se sa profite mai multi bani. Pentru el Steaua este o afacere personala, el nu respecta nicio o regula.

Prefer sa fiim retrogadati si sa jucam chiar in liga C, fara Geoorge Becali, as dori ca Becali sa fie arestat si averea sa confiscata.

Steaua va ramine steaua, iar suporteri stelei vor ramine stelisti si char mai stelisti fara Becali, nu numai dincauza ca este cercetat de DNA, ci din cauza ca isi bate joc de steaua incepand cu antrenorii, si chiar cu suporterii vezi cazul in care multi stelisti care l-au criticat direct in stadioane si in mod oficial – au fosti injurati si ingnorati de domnul Becali. „Vagabonzii si derbedeii! „, „Sunteti niste golani… plecati acasa!”, le-a strigat aseara Gigi Becali suporterilor propriei echipe, in timp ce isi croia, cu greu, drumul catre iesirea din stadion. Furia ros-albastrilor”

Ps. Despre fininatatori, multi vor dori sa investeasca in steaua, steaua nu va ramine fara fininatator ! SEMNAT. In cel mai rau caz milioanele de stelisti din Romania sau din Exil vor ajuta Steaua SI EU !

Ovidiu.

______________________________

Cand isi baga Dracul coada

George Becali mai are putin si reuseste sa stearga Steaua de pe harta fotbalistica, adica sa faca posibil ceea ce nu au reusit ani de-a randul toti rivalii nostri. In mai putin de 7 ani de la “urcarea pe scaun” a distrus ce au construit altii in mai mult de 50 de ani.

Culmea e ca inca mai avem suporteri care se considera stelisti, iar adulatia acestora fata de finantator ramane nestirbita cand laţul se tot strange in jurul echipei, iar antipatia la adresa acesteia creste. Tot ce se intampla de cativa ani si mai ales ce s-a intamplat in acest final de sezon reprezinta viziunea pe care o are acest om fata de fotbal. Asa se explica aceasta letargie a jucatorilor, aceasta continuitate a unei paralizii fotbalistice si atmosfera dictatoriala de la club incheiata in dese randuri cu izgoniri si maziliri. Prefer un titlu castigat detasat si incontestabil decat doua victorii consecutive in competitia interna in care nu reusim sa dominam clasamentul derby-urilor bucurestene.

Cum am specificat clar in nenumarate situatii, personal nu sunt afectat de nereusitele sportive ale echipei ci de modul in care finantatorul intelege sa castige. Prefer un onorant loc 3 decat 3 ani de performante contestate.

Nu-mi vine a crede cand observ in ce hal am ajuns. Imi este mila de Lacatus pentru ca este o victima. La fel este si Radoi – un capitan veritabil si ultimul stelist adevarat – care are de suferit in primul rand pentru ca este finul unui finantator al carui know how cu privire la managmentul unui club de fotbal este indoielnic. Faptul ca vrea sa plece nu este un abandon ci doar epuizare.

In ultima etapa de campionat mi-am dorit enorm ca sa ne clasam pe locul 1 dar nu ca sa fim campioni noi ci ca sa nu-i vad pe cei din Cluj in aceasta postura. Aceasta a fost unica dorinta pentru ca eram constient de faptul ca nici ceferistii nu sunt cu nimic mai prejos. Au beneficiat de punctele donate de Rapid, Dinamo si Gloria Bistrita si de mai multe greseli ale arbitrilor. Totusi, nici in aceste conditii Steaua nu merita sa castige aceasta editie a campionatului.

Personal imi doresc o reasezare a lucrurilor, nu sunt de acord cu vanatorile de fantome si imi doresc ca aceste concepte “performanta”, “spectacol”, “onoare”, “stelist” sa se reintoarca.

Si imi mai doresc ca George Becali sa plece. Imi este teama pentru viitorul acestei echipe si va jur ca nu posibilul colaps fotbalistic al acestei echipe ma sperie ci faptul ca, pe zi ce trece, Steaua reprezinta din ce in ce mai putin trecutul ci, mai degraba, i se construieste o imagine de club malefic. Pentru ca vorba perfidului Porumboiu “aici nu e Dumnezeu ci dracul”. Iar in cazul Stelei vasluianul avea dreptate. Doar in acesta si nu in privirea meciului dupa care s-a facut declaratia…

Catalin Asavoaei
SITEUL SUPORTERILOR FC STEAUA BUCURESTI

 http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/5131

HAI STEAUA

Hai Steaua !

 HAI STEAUAAAAAAAAAAAAA