Franz Oliver Giesbert: „dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Ion Mihai Pacepa şi planul sovietic Dnestr.

Ion Mihai PACEPA: “E timpul ca România să rupă tăcerea”
Miercuri, Ianuarie 13, 2010

În 1988, într-un interviu cu Dr. Michael Ledeen, consilier pentru terorism al Preşedintelui Ronald Reagan, publicat în revista franceză Politique Internationale, am prezis posibilitatea ca Kremlinul să organizeze o lovitură de stat în România menită să-l înlocuiască pe Ceauşescu cu Ion Ilici Iliescu, un comunist educat la Moscova, al cărui tată fusese atât de devotat lui Lenin încât şi-a botezat propriul copil cu numele lui. Pe ce mi-am bazat această afirmaţie? În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate specială a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) ce era însărcinată cu activitatea contrainformativă împotriva URSS, aceasta a depistat şi înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propagandă şi agitaţie, le-a avut cu un membru al unei delegaţii „ideologice” sovietice în vizită la Bucureşti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarăşul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. Kremlinul se temea că românii îl urau pe Ceauşescu atât de înverşunat încât l-ar fi putut izgoni fără intervenţia Moscovei, şi că ura împotriva lui Ceauşescu va degenera în ură împotriva comunismului care ar fi putut merge atât de departe încât România să ceară retragerea din Pactul de la Varşovia. Kremlinul se temea de asemenea şi că o eventuală relaxare politică în România ar fi putut exacerba dorinţa populaţiei din Republica Moldovenească de a se uni cu Patria Mamă, creând astfel un val de fervoare naţionalistă în alte republici sovietice
–––
Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu
––––
Un proverb spune că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. La 22 decembrie 1989, după ce Ceauşescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat preşedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Naţională creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anunţat că Ceauşescu a fost arestat, şi un purtător de cuvânt al său a asigurat România că tiranul va fi judecat public. În ziua de Crăciun televiziunea română a informat însă că Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi. Primele indicaţii că revolta populară din decembrie 1989 a fost furată de comunişti educaţi la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei,” care a apărut la sfârşitul lui decembrie 1989 în revista Le Point din Paris.
––––
În cartea Moştenirea Kremlinului (Bucureşti: Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 şi planul sovietic Dnestr pentru înlocuirea lui Ceauşescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U.M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declanşat în august 1969 când Ceauşescu a invitat în România, fără acordul Moscovei, pe viitorul preşedinte american Richard Nixon, care deocamdată pierduse alegerile şi era ostracizat de Kremlin. Lansarea operaţiei Dnestr a fost precedată de anularea de către Moscova a vizitei pe care Brejnev şi Kosâghin urmau să o facă în România în 1969, vizită ce fusese larg popularizată în presa celor două ţări. Redau pe scurt aceste similarităţi, deoarece mărturii ulterioare ale unui înalt ofiţer de Securitate prezintă alte asemănări, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al cărui conţinut l-am cunoscut până în iulie 1978, a avut cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; şi (5) solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi şi evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore după fuga lui Ceauşescu, generalul în rezervă Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către sovietici (înregistrată magnetic de U.M 0920/A) a fost prezentată în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Roşii(6), s-a autoproclamat şef al forţelor armate şi a pus imediat Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu, ale cărui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autoproclamat preşedintele său.

Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anunţat imediat că Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca să fie şi mai convingător, a spus că obţinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o făcuse la Moscova în urmă cu câteva săptămâni. Televiziunea româna a raportat pe larg afirmaţiile lui Brucan. El şi-a înghiţit însă propriile vorbe a doua zi, când Eduard Şevardnadze, un ofiţer KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.
––––
De îndată ce Ion Iliescu şi generalul Militaru s-au instalat la cârma ţării, ei au lansat o dezinformare de tip KGB conform căreia Securitatea ar fi ucis 60.000 de oameni numai în Bucureşti şi Timişoara. Lansarea de ştiri false menite să incite populaţia contra lui Ceauşescu era de asemenea parte a planului Dnestr. Presa sovietică s-a grăbit să confirme cifrele, şi să toarne benzină pe foc cu „detalii” despre masacru. În iunie 1990, noul guvern din Bucureşti a admis că de fapt totalul victimelor răscoalei pe întreaga ţară a fost de numai 1.030, din care 889 au murit după executarea lui Ceauşescu. La orele 2 în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat că Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „terorişti neidentificaţi” erau pe cale să-l reinstaureze pe Ceauşescu. Aceasta era o altă prevedere a planului Dnestr: găsirea unui pretext pentru o intervenţie militară sovietică, ce trebuia să aibă loc dacă succesul loviturii de stat ar fi fost primejduit. Ambasada Sovietică din Bucureşti a intrat prompt în joc, declarând presei că personalul ei era în pericol din cauza teroriştilor. În aceeaşi seară programul de televiziune sovietic Vremea a „confirmat” că Ceauşescu era sprijinit de „mercenari străini” şi a anunţat că Gorbaciov a informat deja pe „tovarăşul Iliescu” că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia să oprească continuarea „genocidului”, a anunţat public că Washingtonul priveşte cu simpatie o intervenţie militară sovietică în România. Kremlinul a evitat însă implicaţiile politice ale unei astfel de intervenţii deoarece, în ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost împuşcat.
Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a făcut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut până în iulie 1978, când am făcut ruptura cu Ceauşescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat formarea unui guvern provizoriu, şi similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, după succesul loviturii de stat, să preia imediat conducerea celor trei „forţe vitale” cu ajutorul cărora Kremlinul şi-a consolidat întotdeauna controlul politic al ţărilor pe care le-a sovietizat: Armata, Externele şi Internele
Potrivit relatărilor lui Napoleon Popa, fratele decedatului general (publicate în Lumea Liberă din 13 iulie 1991, pp. 24-25), Gică Popa nu a fost de acord cu omorârea Ceauşeştilor. El i-a repetat de multe ori fratelui său că a dat sentinţa de condamnare la moarte „cu drept de recurs” deoarece voia ca Ceauşeştii să fie până la urmă condamnaţi pe viaţă şi să „trăiască într-o cameră cum am trăit şi noi, cu două felii de salam.” Napoleon Popa a mai spus că fratele său nu a îmbrăcat noua uniformă de general decât o singură dată, şi că a refuzat o propunere ulterioară de a deveni ministrul Justiţiei deoarece nu vroia să fie recompensat pentru ceea ce a făcut. Cinci alţi generali implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 au murit în împrejurări la fel de suspecte, încă neelucidate: gen. Vasile Milea, ministrul Apărării, aparent sinucis; gen. Nicolae Doicaru, fost şef al DIE, care cunoştea legăturile secrete ale preşedintelui Iliescu cu KGB, mort „accidental” şi îngropat fară ca familia să poată vedea cadavrul; gen. Emil Macri, şeful direcţiei II a Securităţii şi gen. Constantin Nuţă, şef al Miliţiei, care au co-organizat represiunea de la Timişoara; gen. Dumitru Puiu, comandant al aeroportului Otopeni, unde au fost ucişi numeroşi revoluţionari. Sute de alte personaje cheie implicate în evenimentele din ’89, care puteau spune adevărul despre modul cum revolta populară a fost furată de comunişti, şi-au găsit sfârşitul în condiţii bizare.
–––-
La 28 decembrie 1989, ziaristul francez Franz Oliver Giesbert a scris în Le Figaro că dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Într-un alt articol, apărut a doua zi în revista Le Point, jurnalistul francez Kosta Christitch a ajuns la aceeaşi concluzie. Guvernul din Bucureşti, realizând grotescul simulacrului juridic numit pompos „Procesul Ceauşescu,” a încercat să-l legalizeze post-mortem, recurgând la practica sovietică a creării de documente fictive. Un exemplu concludent îl constituie „Hotărârea pentru Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de CEAUŞESCU NICOLAE şi CEAUŞESCU ELENA.” Această Hotărâre, publicată la mult timp după „proces,” este semnată: „Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale ION ILIESCU. România, Bucureşti, 24 decembrie 1989.” Cei care au falsificat acest document au uitat însă că Ion Iliescu a devenit preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale numai la 26 decembrie 1989. (subl. n.)
Un alt fals este documentul intitulat „RECHIZITOR din 24 decembrie 1989” care dispune „punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată” a Ceauşeştilor. Acest document este semnat de „maior de justiţie Voinea Dan,” care a aflat însă despre procesul Ceauşescu numai la 25 decembrie 1989. Documentul falsificat poartă aprobarea unui „colonel de justiţie” al cărui nume este indescifrabil şi arată că ar fi fost înregistrat la Direcţia Procuraturilor Militare sub numărul „1 – S.P. / 1989.”(20)
Ion Mihai Pacepa, Romanian Vip

Le Figaro: Parodia de proces a Ceauşeştilor, moştenirea unei ţări zgârcite cu amintirile – Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”

Nicolae Ceausescu

În urmă cu 20 de ani epoca Ceauşescu se încheia cu împuşcarea cuplului dictatorial în urma unei „parodii” de proces. Aceasta este moştenirea unei Românii postcomuniste zgârcită cu amintirile, scrie „Le Figaro”, în ediţia de astăzi

„Chiar dacă nu o mărturiseşte, Dan Voinea, ştie că pe 25 decembrie 1989, a devenit o marionetă a istoriei. Avea atunci 39 de ani şi era judecător de instrucţie. În ziua aceea de Crăciun, generalul Stănculescu, ministrul Apărării în abia formatul Front al Salvării Naţionale, care a preluat puterea după înlăturarea comuniştilor, i-a telefonat pentru a-i cere să participe la judecarea dosarului cuplului dictatorial, aflat în arest la Târgovişte”, scrie trimisul special al publicaţiei franceze, Arielle Thedrel.

„Dacă Ceauşecu nu era împuşcat în ’89, acum era sigur senator”

„Eu mă aşteptasem la un proces în adevăratul sens al cuvântului, însă oameni sus puşi doreau capul Ceauşeştilor. Nimeni nu mi-a spus că vor fi împuşcaţi imediat după”, declară Dan Voinea.

În total, procesul în care s-a decis executarea cuplului dictatorial a durat o oră. „Ceauşeştii au refuzat să facă apel. Au fost conduşi în curtea cazematei. Trei soldaţi au executat pe loc sentinţa”, îşi aminteşte Voinea.

Fostul procuror militar declară că moartea tiranilor nu a servit la nimic. Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”. Adaptaţi la noile vremuri, foştii comunişti deţin şi astăzi puterea economică şi politică în România. „Dacă nu ar fi fost împuşcat în 1989, Ceauşescu ar fi fost astăzi senator”, adaugă cu ironie Voinea.

Dosare dispărute

Muzicologul Ladislau-Antoniu Csendes, care conduce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), afirmă că acest organism deţine, în prezent, aproximativ 90% din arhiva vechii Securităţi. Ţine însă să precizeze că acestă estimare este, de departe, una optimistă.

CNSAS a fost creat în 1999, însă a devenit funcţional, cu adevărat abia după preluarea puterii, în urma alegerilor din 2004 de către preşedintele Traian Băsescu.

Securitatea era un stat în stat. Pentru ea lucrau milioane de informatori, stabilise reguli absurde menite să convingă populaţia că fiecare mişcare era controlată şi supravegheată de ea. Puţinii disidenţi erau condamnaţi fie la exil, fie la domiciuliu forţat.

Istoricul Marius Oprea este absolut convins ca multe dintre dosare vechii Securităţi au dispărut. Istoricul refuză să creadă că o „maşinărie birocratică tentaculară, precum Securitatea, chiar mai paranoică decât sora ei est-germană, Stasi”, a lucrat mai puţin bine decât aceasta.

„Arhivele Stasi reprezentau 160 de kilometri liniari şi ştim că la momentul căderii zidului Berlinului, agenţii săi au distrus 20 de kilometri în două luni. Vă puteţi imagina ce s-a putut face aici în 10 ani”, a declarat Oprea, care conduce Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Mungiu a realizat „Amintiri din Epoca de Aur” deoarece „comunismul a ajuns o abstracţie în România”

Într-o ţară fără tradiţii democratice, Cristian Mungiu s-a înhămat la realizarea unui film, „Amintiri din Epoca de Aur”, deoarece „în România, comunismul a ajuns o ajuns o abstracţie”. „Nimeni nu se simte responsabil de ce s-a întâmplat în trecut: Toată lumea preferă să creadă că singurul vinovat este Ceauşescu, air el este oricum mort”, a justificat Mungiu realizarea lung-metrajului „Amintiri din Epoca de Aur”.

Iliescu, un ideolog marxist fără remuşcări

La 79 de ani, Ion Iliescu, fost şef de stat, vorbeşte ca un adevărat ideolog marxist fără remuşcări. În iunie 1990, Iliescu făcea apel la minerii din Valea Jiului pentru a-i „calma” pe studenţii care protestau în Piaţa Universităţii din Capitală. Aceste „mineriade” s-au încheiat cu 60 de morţi şi sute de răniţi. Un proces menit să determine rolul jucat de Iliescu în cadrul acestor evenimente, nu a făcut altceva decât să-l „albească” pe fostul şef de stat, continuă „Le Figaro”.

De asemenea şi fostul responsabil cu afacerile externe ale Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, a fost îngropat cu toate onorurile în momentul în care a decedat la 80 de ani într-un spital bucureştean. Pleşită a făcut obiectul mai multor anchete judiciare pentru atentatul din 1981 care a vizat sediului din Berlin al postului de radio Europa Liberă.

Băsescu, a ocupat în comunism un post la care doar oamenii „siguri” aveau acces

Cotidianul francez scrie că postul ocupat de actualul şef de stat, Traian Băsescu, în timpul regimului comunist, de şef al Agenţiei româneşti pentru navigatie la Anvers, era un post la care aveau acces doar oamenii considerati «siguri» de regim.

O comisie condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu i-a cerut preşedintelui Băsescu revizuirea în scădere a pensiilor ofiţerilor poliţiei politice din perioada comunistă. Cerea comisiei a rămas fără răspuns, ca şi cum şi pentru preşedintele Băsecu este mai bine că regimul comunist să rămână o „abstracţie” pentru români, încheie jurnalistul francez.
Le Figaro

Decembrie 1989 – Verdictul Occidentului: a fost lovitura de stat

Nicolae Ceausescu alaturi de Gerald Ford Otopeni 1975

In seara zilei de 27 decembrie 1989 era definit nucleul de putere al conducerii provizorii a statului, compus formal din doua organisme distincte, dar constituit in realitate din aceleasi persoane, motiv pentru care putem folosi cu temei notiunea de „nucleul conducator” al puterii politice instalate: Biroul Executiv al CFSN: Presedinte – Ion Iliescu Prim-vicepresedinte – Dumitru Mazilu Vicepresedinti – Cazimir Ionescu si Karoly Kiraly Secretar – Dan Martian Membrii – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacsa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru si Nicolae Radu.

Comisii de specialitate: Comisia de reconstructie si dezvoltare economica – Bogdan Teodoriu Comisia pentru agricultura – Comisia constitutionala, juridica si pentru drepturile omului – Dumitru Mazilu Comisia pentru tineret – Vasile Neacsa Comisia pentru politica externa – Silviu Brucan Comisia pentru stiinta si invatamant – Gheorghe Manole Comisia pentru cultura – Ion Caramitru Comisia pentru mediu si echilibru ecologic – Cazimir Ionescu Comisia pentru minoritatile nationale – Karoly Kiraly Comisia pentru administratia locala – Nicolae Radu Comisia organizatorica si colectivul de imputerniciti ai Consiliului – Mihai Montanu

Lista comisiilor, fara nominalizari, va fi publicata in Monitorul Oficial1. Tot de acolo aflam ca pe langa Biroul Executiv functiona si un „colectiv pentru relatiile cu publicul si mijloacele informatiei de masa” (condus de Dan Radulescu). Dupa cum se observa, nucleul conducator al statului era format dintr-un numar restrans de persoane (12), care nu-l includea in mod voit pe primul-ministru, considerat doar sef al unui organism executoriu, nu executiv, cu sarcini exclusiv administrative. Nucleul conducator al CFSN, constituit pe scheletul unui grup comunist perestroikist, gestiona puterea dupa aceeasi structura folosita si de regimul Ceausescu, in care un grup restrans de persoane ocupa functii in aparatul superior de partid, de stat si guvernamental. In realitatea sa decizionala, puterea politica a intrat in luna ianuarie a anului 1990 cu o forma operationala usor de identificat: tara era condusa de Ion Iliescu, influentat de Silviu Brucan si secondat de Dumitru Mazilu. Intr-un interviu luat de Le Figaro lui Pierre Hassner, director de cercetare la Centrul de Studii si Cercetari Internationale, acesta raspundea:

„Le Figaro”: In urma revoltei populare din Romania, cum analizati preluarea puterii de FSN?

Pierre Hassner: Dupa toate evidentele, exista astazi o lupta pentru putere in Romania. Este inca o dilema faptul ca, in grade diferite, in toate tarile din Est poporul vrea sa se debaraseze (de comunism), dar, cum regimul a lasat un vid, nu exista solutii de umplere a golului. Chiar si in Polonia, unde opozitia este cea mai puternica si cel mai bine organizata, paradoxal comunistii sunt cei mai prezenti. In Romania, unde rasturnarea regimului a fost foarte brusca, nu exista cu adevarat o alternativa.

„Le Figaro”: Ne putem teme pe moment de o confiscare a puterii de catre armata si de vechii activisti de partid (aparatciki) indepartati de Ceausescu?

Pierre Hassner: Sa nu exageram. Armata a permis aceasta revolutie, este normal sa fie prezenta in sanul FSN. Si eu nici nu vad cine altcineva putea fi alaturi de ea. La limita, n-as fi surprins peste masura de un guvern provizoriu militar”2.

Trebuie precizat de la inceput ca intre cele trei optiuni politice initiate in dupa-amiaza de 22 decembrie la cladirea fostului CC al PCR – guvernul Dascalescu, guvernul Verdet si gruparea Iliescu -, nucleul CFSN avea mesajul si programul cel mai avansat din punct de vedere politic – este vorba insa de cele zece puncte propuse de Dumitru Mazilu – si se prezenta ca cel mai bine si mai repede adecvat presiunii evenimentelor, in primul rand a succesiunii de mesaje difuzate de Televiziune. Intre scandarile anticomuniste ale masei din Piata Palatului si mesajele, avansate politic, de la Televiziune, nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU. Slabiciunea noii puteri CEAUSESCU. Trebuia sa fie suprimat ca sa-si tina gura Dintre fostii actori principali ai evenimentelor de cabinet din perioada 22-27 decembrie 1989, doar Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu – altfel, personalitati inteligente – mai sustin tezele emanatiei prin vointa revoltei populare. De exemplu, ei continua sa afirme cu incapatanare ca primul document al revolutiei este Comunicatul CFSN citit de Ion Iliescu la Televiziune in noaptea de 22 decembrie 1989 (ora estimata: 22:30). Suntem exact pe subiectul nostru. Aceasta afirmatie are un scop precis, nu este o intamplare: ea doreste sa acrediteze ideea ca, prin citirea acelui comunicat, a fost consacrata calitatea CFSN de putere instalata legal in stat si, mai ales, de putere legitima. In al doilea rand, aceasta asertiune vizeaza legitimarea actelor si documentelor emise de Ion Iliescu si de grupul sau in perioada 22-27 decembrie, intre care cel mai dureros generator de complexe de ilegitimitate este si ramane actul de infiintare a Tribunalului exceptional, urmat de executia sotilor Ceausescu si de sinuciderea presedintelui Tribunalului, din cauza constientizarii caracterului ilegitim al completului pe care il condusese. Prin urmare, incercand sa acrediteze ideea ca Ion Iliescu si CFSN-ul din Comunicatul citit la Televiziune in seara de 22 decembrie au primit o recunoastere unanima, prin vointa revolutionara, ei doresc sa transfere caracterul politic al actelor din acea perioada in zona actelor juridice. Este imposibil. Comunicat CFSN – exclusiv politic Caracterul fara o procedura formala, constitutionala. In primul rand, documentul mentionat intruneste caracteristicile oricarui comunicat: anunta opiniei publice anumite informatii cu caracter general (alin. 1 si 2)”3. In continuare, profesorul universitar Cristian Ionescu arata ca „Frontul Salvarii Nationale nu intrunea caracteristicile unui organism exercitand prerogativele de comanda sau de decizie statala, nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”4. Este si normal sa fie asa – inclusiv din punct de vedere istoriografic -, deoarece, inainte de ora 22:30 a zilei de 22 decembrie, procesul revolutionar cunoscuse mai multe declaratii politice cu caracter public: primul document al revolutiei, Declaratia si Programul in opt puncte al Frontului Popular Roman de la Iasi, a fost difuzat sub forma de manifest la Iasi, Bacau, Roman incepand cu ziua de 10 decembrie 1989; al doilea document al revolutiei, Declaratia si Programul in 11 puncte al Frontului Democrat Roman de la Timisoara, a fost citit din balconul Operei incepand cu dimineata zilei de 21 decembrie 1989; al treilea document al revolutiei, Declaratia in trei puncte a Frontului Unitatii Poporului, citita de Petre Roman mai intai in balconul CC al PCR si apoi la Televiziune, in jurul orei 15:00. Primele doua documente sunt deja acte de arhiva, al treilea i-a fost predat de Petre Roman lui Ion Iliescu si se presupune ca se afla inca in posesia acestuia. Dupa cum se observa – neluand in calcul Declaratia grupului de scriitori citita la Europa libera in seara de 18 decembrie 1989 si nici declaratia fara continut programatic citita la Televiziune de Mircea Dinescu in numele „Frontului Unit Muncitoresc” -, Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei. Faptul ca acest act a avut numai un caracter politic este demonstrat si de realitatea ce poate fi documentata oficial ca doua dintre deciziile importante ale nucleului CFSN, si anume numirea lui Petre Roman in functia de prim-ministru prin Decretul nr.1 de la 26 decembrie si Comunicatul CFSN de la 22 decembrie, au fost republicate si consfintite prin Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989. Altfel spus, pentru a da acestor declaratii politice un caracter juridic, atat numirea lui Petre Roman, cat si continutul Comunicatului CFSN au fost publicate de doua ori in Monitorul Oficial: o data vineri, 22 decembrie (ca declaratie politica), respectiv marti 26 decembrie, si inca o data miercuri, 27 decembrie 1989 (ca act normativ). Specialistii in Drept constitutional arata foarte clar ca Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvarii Nationale „este primul act normativ emis de guvernamantul de fapt instaurat in urma victoriei Revolutiei din decembrie, act prin care s-a dat o organizare tranzitorie structurilor de putere din Romania. Acest decret-lege a fost emis in realizarea Programului Consiliului Frontului Salvarii Nationale ()”5. Din aceasta realitate juridica rezulta si problema morala si de complex psihologic, care ii va urmari pe actorii principali ai schimbarii de putere, legata de eliminarea fizica a lui Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu.

Asa cum am aratat si cum demonstreaza specialistii in Drept constitutional, Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional sau, cum arata profesorul Ionescu: ” nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”. Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe cei doi, Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu, sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica. Nu avea. Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3: „Nu a fost un proces stalinist, a fost o lichidare politica”. Aceasta situatie nu este anecdotica si nici un episod de detaliu, deoarece ilegitimitatea grupului Iliescu si complexele de vinovatie, atat pentru incitarea la violenta din decembrie 1989 (cazul teroristilor-securisti), cat si pentru asasinarea sefului statului, au reprezentat factori actionali si reactionali ai liderilor noii puteri in perioada pe care o analizam.

Asasinatul politic in fapt revolutionar era un tip de crima asupra presedintelui statului specific unor tari din America Centrala si din alte locuri indepartate de Europa (Ulises Heureaux – Republica Dominicana, 1899; Francisco Madero – Mexic, 1913; Jose A. R. Cantero – Panama, 1933; Ngo Dinh Diem – Vietnamul de Sud, 1963; Salvador Allende – Chile, 1973)6. Mai trebuie adaugata componenta nostalgica a personalitatii lui Ion Iliescu, fost apropiat al lui Nicolae Ceausescu si, mai ales, al Elenei, care, potrivit marturiei fostilor ofiteri de la Targoviste (de exemplu, martorul principal Stoica), il salvase in cursul anului 1989 de la o lichidare fizica dorita de Nicolae Ceausescu. Sau invers, nu are importanta. Numai apelul la categoriile istorice, cum este revolutia, poate justifica si consacra politic apelul la eliminarea violenta a sefului de stat, pentru ca numai in revolutie legitimitatea juridica dispare si este inlocuita cu legitimitatea revolutionara, care este un concept teoretic si moral.

Probele pe care le are Justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie 1989. Daca la acest aspect se vor adauga si probe ca reactia Armatei dupa 22 decembrie, ora 17:30, a avut drept scop stabilizarea la putere a grupului Ion Iliescu impotriva grupului Verdet – teza sustinuta inconstient si de Sergiu Nicolaescu -, atat acesta, cat si alti membri ai grupului se pot afla intr-o situatie juridica foarte periculoasa. Ei sunt acoperiti doar de conceptul istoric just: „A fost o revolutie si revolutiile nu se judeca decat de istorici”. Constientizarea acestui fapt, mai ales in acele momente tensionate, cand teama de existenta si actiunea unor forte fidele vechiului regim era foarte vie si prezenta, a determinat multe din actiunile obstructioniste de mai tarziu ale grupului Ion Iliescu din interiorul Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Oricum, problema principala a nucleului politic din jurul lui Ion Iliescu a ramas obtinerea legitimitatii interne si internationale. In urmatoarele luni si in viitorii ani, Ion Iliescu va „alerga” dupa recunoasterea sa internationala, pentru scoaterea din categoria „vechi comunist” si pentru transferarea catre el a imaginii si importantei acordate in exterior lui Petre Roman. Marile enciclopedii occidentale au fixat insa in istorie cu precizie realitatea de fond a preluarii puterii de catre grupul Iliescu. Marea Enciclopedie de Istorie Universala a Italiei, tradusa si in romaneste, descrie momentul cu acuratetea nuantei: „1989. Revolta militara si populara impotriva dictaturii lui Ceausescu si a familiei sale; dictatorul si sotia sa sunt executati. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, dupa ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvarii Nationale”7.

Potrivit tratatului de politologie al Universitatii din Paris, intocmit de somitati ale politologiei franceze si ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Grard Wild -, ceea ce invata studentii din intreaga lume despre evenimentele din Romania nu mai lasa loc de comentarii: ” regimul Ceausescu a fost rasturnat printr-o lovitura de stat condusa de comunisti, care n-au parasit puterea decat in 1996, pentru a reveni in 2000 cu presedintele Iliescu”.

Fragment din lucrarea DIN CULISELE LUPTEI PENTRU PUTERE, 1989-1990. PRIMA GUVERNARE PETRE ROMAN de Alex Mihai Stoenescu, in curs de aparitie la Editura RAO

FARA AUTORITATE

„Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional () Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3”

PROGRAM

„Nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU”

POLITIC

„Caracterul Comunicatului CFSN din seara de 22 decembrie 1989 a fost si ramane exclusiv politic, iar aceasta nu este o concluzie a istoricilor, jurnalistilor sau adversarilor politici romani si straini, ci o formulare explicita a specialistilor in Drept Constitutional”

DOCUMENT

„Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei”

REACTII

„Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica”

FARA TEMEI

„Probele pe care le are justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie”
Sursa:Stiri.Rol.ro