Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Generalul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Alex Mihai Stoenescu, autorul: „Istoria loviturilor de stat în România.”

Alex Mihai Stoenescu: 1989 – Explicaţia procesului revoluţionar
22/12/2008 Jurnalul National

În România post-comunistă se face confuzia frecventă între revoluţie şi lovitură de stat, tocmai din cauza necunoaşterii raportului între categorie istorică şi o subcategorie a sa.

Nu se întelege că un proces revoluţionar, cum a fost cel desfăşurat între 14 decembrie 1989 (tentativa de revoltă de la Iaşi) şi 20 mai 1990 (primele alegeri libere) a cunoscut mai multe etape, corespunzătoare subcategoriilor istorice ale revoluţiei: tentativă de revoltă (Iaşi), diversiune (Timişoara, 16-17 decembrie), represiune (17 decembrie), revoltă populară (Timişoara, 20 decembrie), diversiune (Bucureşti, 21 decembrie), represiune (noaptea de 21 spre 22 decembrie), revoltă populară (dimineaţa de 22 decembrie), lovitură militară (începând cu ora 10.07), diversiune (fenomenul terorist), asasinatul politic (execuţia şefului statului, 25 decembrie), instalarea puterii provizorii (27 decembrie), lovitură de stat (23 ianuarie 1990, transformarea CFSN în partid politic conducător), alegerile libere (obţinerea legitimităţii juridice, 20 mai 1990).

Prin urmare, nu se poate pune problema dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, aceasta din urmă fiind doar o secvenţă a procesului revoluţionar mai amplu pe care l-a cunoscut România la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990.  Este cu preponderenţă un criteriu cantitativ, dar este singura modalitate de a pune ordine în noţiunile cu care operează istoria. În acest fel putem încadra mai uşor anumite evenimente într-un fenomen politic de durată şi putem determina succesiunea şi simultaneitatea unor fapte.

Astfel putem înţelege de ce, în timp ce revolta populară declanşată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 era în desfăşurare la ora 10.00, ministrul Apărării declanşează o lovitură de stat militară, care îşi urmează cursul paralel cu revolta şi se întoarce împotriva ei în seara aceleiaşi zile.

Populaţia a văzut şi a trăit doar revolta, motiv pentru care nu înţelege rolul puciului sau îl neagă cu vehemenţă. Întâlnindu-se mai târziu cu un nucleu politic conducător nelegitimat de revoluţie, dar instalat la conducerea statului, populaţia nu a înţeles că lovitura militară a decis, prin şedinţa din 22 decembrie 1989 de la Ministerul Apărării, ora 16.00,  cine va conduce România.

O altă confuzie se face între revoltă şi revoluţie, prima fiind o mişcare locală, care angajează mase de oameni din rândul societăţii (civile), cu sau fără un program politic, în timp ce a doua este un proces politico-militar complex, care cuprinde şi cauzele şi consecinţele imediate ale evenimentelor. Lovitura de stat este o acţiune generată, condusă şi dată în interiorul sistemului de putere al statului (partid, guvern, Armată, servicii secrete).

Pe blogul lui Ion Iliescu,  Alex  Mihai Stoenescu , ne explica urmatoarele:

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 12:13 pm “Scrisoarea” dlui Iliescu se incheia cu un manifest anticeausist explict si foarte dur. Este cel mai categoric manifest anticeausit al epocii. Am facut referinta la el in cartea mea Romania Postcomunista (2007), cu detalii, prin urmare nu este un document inedit. Este o surpriza pentru cei care nu citesc. Este insa foarte bine ca s-a publicat integral acest document, pe care il detin din 2005. Dnul Iliescu are in continuare foarte multe de spus in apararea sa, fata de acuzatii inventate ale presei, fapt care ii incurca si pe istorici. Am explicat in aceeasi carte de ce teoria jurnalistica a complotului care l-a rasturnat pe Ceausescu este nerealista. El a fost dezorganizat din ordinul lui Ceausescu incepind cu aprilie 1989. Vezi nota inaintata de gen. Vlad lui Ceausescu si decizia de a pune echipaje de supraveghere a dlui Iliescu, in cartea mea.

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 8:12 pm pt. dl ionborgo. Eu nu controlez pretul sau distrubutia cartilor mele. Pt. explicatii privind categoria istorica revolutie şi subcategoria lovitura de stat vezi Jurnalul National online, search stoenescu si citeva articole cu explicatii. De asemenea la inceptul vol. I din Ist. loviturilor de stat exista un dictionar. Chiar dlul Iliescu, fata de care nu am nimic personal, cu exceptia teoriilor fanteziste despre evenimentele din decembrie, face unele confuzii. Nu poti vorbi de revolutie spontana, cind evenimentele de la Timisoara izbucnesc in 16 decembrie, iar revolta populara se declanseaza abia in 20 !Din evenimentele petrecute in decembrie 1989 nu poate fi scoasa diversiunea, pentru ca ea a asigurat incitarea, mobilizarea la acte anticeausiste. Ca dupa aceea au iesit romanii – greu, foarte greu – este altceva, ca erau nemultumiti, iar alceva. Cu brasovenii in 1987 s-au solidarizat… 11 oameni

alexmstoenescu Says:
17/03/2009 at 6:16 pm pt. dnul Iliescu si ionborgo. Inchid aici interventia mea prin a semnala, ca oricit de mare ar fi ura unora pe dnul Iliescu, exista niste realitati puse in evidenta de istorici ( deocamdata doar eu), care atesta ca, desi “scrisoarea”/manifest din 1989 nu a fost data publicitatii si mai ales NU ERA SEMNATA DE dnul Iliescu, detaliile acestui demers au fost cunoscute de Securitate. Asa cum am publicat, din anchetele Procuraturii si declaratiile de la Comisia senatoriala, Securitatea cunostea faptul ca dnul Magureanu a pregatit o scrisoare pe care dnul Iliescu a modificat-o, dindu-i o anumita amploare. Niciunul dintre cei doi nu si-au asumat riscul de a le semna. Dar istoricul trebuie sa tina seama de pericolul real in care s-au aflat cei doi. Intr-un interviu de lucru cu ofiterii de la Târgoviste care l-au pazit pe Ceauşescu acestia mi-au relatat cu amanunte discutia despre Ion Iliescu dintre Elena Ceauşescu si Nicolae Ceauşescu din noaptea de 22 spre 23 decembrie, in interiorul TAB-ului. In acesta discutie, N. Ceausescu i-a reprosat Elenei: “Nu m-ai lăsat sa-l elimin la timp. Acum ne lichideaza el pe noi”. Din alte surse informatia se confirma: Ceausescu a vrut eliminarea fizica a dnului Iliescu. Securitatea a jucat un joc dublu, tipic serviciilor secrete, punind niste echipaje sa-l supravegheze, dar si sa-l protejeze. Protectia Securitatii, ca si in cazul Bacanu, urmarea sa impiedice iesirea in relief, ajungerea la urechea lui Ceausescu a unor fapte grave. Cind Bacanu a iesit cu ziarul, au fost nevoiti sa actioneze. Cind manifestul Magureanu-Iliescu a fost gata, Securitatea a actionat din nou si a blocat actiunea. Dnul Iliescu poate lamuri aceasta problema daca ar raspunde la intrebarea: a fost chemat la CC al PCR pentru a da explicatii si pentru a fi avertizatpe linie de partid? Acesta este tipul de intrebari care intereseaza istoricul, iar faptul ca dnul Iliescu nu raspunde si continua sa se lanseze in teorii fanteziste, trezeste suspiciunea istoricilor.

22 Decembrie 1989. 19 ani de muşamalizare a adevărului

Scris de George Roncea   

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de Procuratură, în 1990. În decembrie 1989 am susţinut un dialog la gura ţevii pistolului-mitralieră, cu trei dintre acele personaje volatile – „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei din 1989, pot afirma cu toată certitudinea, acum, că cei care sunt direct responsabili de muşamalizarea Dosarului revoluţiei/loviturii de stat sunt procurorii militari. Generalul Dan Voinea, complicele conspiratorilor moscoviţi, adus personal de către Ion Ilici Iliescu la „procesul”-mascaradă a lui Ceauşescu, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. Misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său procurorul Samoilă Joarză: îngroparea adevărului despre 1989.

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de procuratură în 1990. În decembrie 1989 am făcut cunoştinţă personal cu trei dintre aceste personaje volatile, „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei acelui sfârşit de an de acum 19 ani, pot afirma cu toată certitudinea că cei care sunt direct responsabili de îngroparea adevărului sunt procurorii militari, cei care au muşamalizat Dosarul Revoluţiei.
Am participat la deschiderea primei anchete a Parchetului Militar, condusă de Samoilă Joarză şi căpitanul, la acea vreme, Slăvoiu, umbra lui Joarză. În februarie 1990, procurorul militar, colonel pe atunci, Samoilă Joarză m-a invitat, în calitate de martor, prin citaţie, la sediul de atunci al Parchetului Militar. Fusesem chemat în legătură cu dosarul blocului Romarta, blocul de vizavi de CC al PCR. Specificitatea „dosarului Romarta” consta în faptul că putea oferi veriga de legătură dintre terorişti şi instituţia, Aparatul, de care aparţineau.
În blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact direct cu anonimii trăgători numiţi „terorişti”, iar cei care au participat nemijlocit la „contact” puteau oferi o mărturie şi o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comandă al „teroriştilor”. Printre acei martori, puţini la număr, care au „discutat” şi au făcut faţă „teroriştilor” m-am aflat şi eu. „Discuţia” a durat aproximativ şase ore, pe parcursul acesteia consumându-se în jur de 2.000 de cartuşe. Participanţii activi la dialog au fost în număr de şase. De o parte s-au aflat trei „terorişti” blocaţi într-un palier al unei scări din blocul Romarta, la etajul 2 al scării A de la nr. 35-37, şi de cealaltă parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de gardă, doi soldaţi aflaţi în subordinea sa şi cu mine.

„Teroriştii” nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate hărţi, aparate radio, indicative codate, arme, muniţii şi materiale incendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile”, cum zicea Ion Iliescu. Cu cei trei „terorişti” cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Am avut noroc şi am scăpat cu viaţă, la limită, numai datorită pregătirii mai deosebite din cursul stagiului militar. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii” – au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei” mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii”. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii” aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii” Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles – confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţa a Revoluţiei.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor” mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Pentru cei de la procuratura militară era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţineau apartamentele conspirative cu mobilă standard din blocul Romarta, locaţie care are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice teroriştilor. Parchetul Militar lucrează de zor de 19 ani, cu rezultate zero. Condamnarea pe post de ţap ispăşitor a generalului Stănculescu este doar praf în ochi pentru naivii care nu ştiu să socotească.

Ion Iliescu – de şase ori mai mulţi morţi decât Ceauşescu

Astfel, dacă oficial s-au întregistrat 162 de morţi şi 1.107 de răniţi până în 22 decembrie, de la această dată, după fuga lui Ceauşescu şi apariţia lui Iliescu s-au mai „produs” 942 de morţi şi 2.245 de răniţi. În primele zile ale instaurării la putere a grupării moscovite al lui Ion Ilici Iliescu, respectiv în perioada 22-27 decembrie 1989, au fost ucişi de aproape şase ori mai mulţi oameni decât cei ucişi în zilele anterioare din ordinul lui Ceauşescu. Lovitura de stat avea nevoie de victime, avea nevoie de sânge, iar cei aduşi la putere de către lucrătura sovieticilor sunt cei care ar fi trebuit să fie traşi la răspundere. Iliescu va fi poate, să sperăm, pedepsit măcar de Dumnezeu. Din surse calificate din mediul mănăstiresc am aflat că unor criminali de teapa lui Ion Iliescu le este rezervat un sfârşit teribil şi un traseu special prin fundul Iadului. Generalul Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu, adus personal de către tata Ilici la „procesul” mascaradă a lui Ceuşescu, probabil, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. În dosarul Mineriadei, unde tot Ion Iliescu este tartorul principal, a confirmat prin acţiunile sale „juridice” – care au dus la infirmarea şi returnarea dosarului lui Ion Iliescu – că misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său, procurorul Samoilă Joarză. Îngroparea adevărului despre 1989

Sursa: Curentul

Eu inteleg ca presedintele Ion Iliescu imi da de inteles ca sunt Legionar, voi ce ziceti?

Ceausescu impreuna cu Richard Nixon la Bucuresti

RASPUNSURI SI COMENTARII (1)

November 22, 2008 by Ion Iliescu

 II.- In legatura cu aceasta teza, reluata si de alti  interlocutori (Ovidiu, aviaxis) si sustinuta, interesat, de unii denigratori, pe motive politice, dar inconstienti probabil ca savarsesc prin aceasta o mare impietate la adresa poporului roman si a celor ce s-au jertfit in decembrie 1989 (este si cazul cartii scrise de V.Magureanu si A.M.Stoenescu), imi permit reluarea catorva consideratiuni :

 

a.- Prezenta serviciilor straine, in general,  in zone cu mari framantari sociale si politice nu este de neinteles, dar sa pui pe seama serviciilor secrete capacitatea de a genera miscari de masa de o asemenea amploare, cum a fost Revolutia Romana, este sau naivitate, sau deficit intelectual sau neintelegerea in general a unor asemenea procese.

 (Vorba unui comentator – nici CIA nu si-a permis sa se laude cu o asemenea performanta, nici scenaristii de SF de la Holywood nu au indraznit sa o speculeze).

b.- Este adevarat ca Revolutia Romana a fost parte dintr-un proces mai larg, care a dus la prabusirea de sistem in URSS si fostele state socialiste, dar aceasta nu inseamna (asa cum incearca sa demonstreze V.Magureanu), ca s-a desfasurat pe baza unui scenariu scris de servicii straine ! Fiecare tara a avut traiectoria proprie a acestui proces. La noi, din pacate, in lipsa unor solutii politice, pasnice – singura iesire a fost explozia sociala, generata de acumularea unor tensiuni interne foarte mari si concretizata prin revolta populatiei, la inceput la Timisoara si finalizata la Bucuresti – prin alungarea dictatorului.

c.- Despre asa-zisa “lovitura de stat militara”  leo  are dreptate, de regula acestea se desfasoara “in spatele usilor inchise”.

 

La noi, o lovitura de stat – indiferent daca era militara sau civila (politica) – ar fi fost chiar benefica….daca ar fi reusit sa-l  izoleze, sa-l indeparteze sau sa-l inlature pe Ceausescu. Ea s-ar fi bucurat de sprijinul unanim al societatii romanesti. Aceasta ar fi scutit poporul roman de jertfe si pierderi materiale survenite in Decembrie 1989. Dar, n-a fost sa fie ! Revolta populatiei a fost cea care a dus la acest deznodamant.

d.- Sa vorbesti despre “lovitura de stat militara”, in contextul in care revolta populara  il inlaturase deja pe Ceausescu, este de-a dreptul aberant! Sa crezi, in acest context, ca cineva din partea armatei (fie el si generalul Stanculescu, cu  meritele incontestabile pe care le-a avut) si-ar fi putut permite sa proclame preluarea puterii – este o naivitate ! Ar fi fost o sinucidere ! Oricine ar fi comis un asemenea gest, ar fi fost “maturat” de furia maselor revoltate, care dominau in acel moment strazile si orasul!

e.- Repet ce am mai spus : se comite, constient sau nu, de catre unii, o mare confuzie, cand se vorbeste de “revolutie” sau “lovitura de stat”. Sunt doua notiuni care nu se pot substitui.

O lovitura de stat inseamna o simpla substituire de persoane, care poate sau nu sa duca la schimbari structurale in societate (asta insa, nu mai e opera loviturii de stat, ci a proceselor pe care ea le poate declansa).

Revolutia este procesul care duce la schimbari de structura in societate, indiferent cum este ea declansata (prin lovituri de stat – ca in Portugalia si in oarecare masura in Bulgaria – sau printr-o revolta populara – cum a fost cazul Romaniei) .

f.- Asupra esentei Revolutiei Romane –  Comunicatul catre Tara al CFSN  din noaptea de 22 Decembrie – documentul sau programatic spune explicit, in cele zece puncte programatice, care sunt aceste schimbari structurale ce urmeaza – in plan politic, economic, social, al vietii spirituale si al politicii externe – dupa ce consemneaza victoria revoltei populare obtinuta prin eliminarea “clanului Ceausescu” si dizolvarea tuturor structurilor de putere ale acestuia.

Ovidiu  mimeaza naivitatea prin intrebarile sale, dar este evident ca se afla sub imperiul unor pozitii definite, sustinute cu obstinatie de anumite forte politice, care s-au conturat in perioada urmatoare evenimentelor din Decembrie si contestatare al noii puteri provizorii instaurate atunci . Este de inteles, in contextul confruntarilor electorale de la inceputul anului 1990. De neinteles este mentinerea pe aceleasi pozitii, dupa alegerile din mai 1990, cand populatia a optat explicit  si a exprimat sustinerea sa pentru cei ce au fost plasati in centrul vietii politice ca urmare a victoriei Revolutiei din Decembrie, ai carei protagonisti au fost.

aviaxis  exprima cel mai clar aceasta influenta. El spune ca a fost “lovitura de stat” pentru ca s-a inlocuit un om cu altul ! (Oare?! – In aceasta a constat schimbarea din decembrie ?) si ca ar fi putut fin acceptata ideea de Revolutie, daca FSN nu ar fi devenit Partid, participand la alegerile din mai.

Pe langa confuzia care s-a mentinut cu perseverenta, intre CFSN (prima structura provizorie a puterii de stat, nascuta din Revolutie, care in februarie a fost inlocuit cu CPUN – reunind reprezentantii tuturor partidelor existente) si FSN ( partid constituit la sfarsitul lunii ianuarie, reunind pe cei mai activi participanti la Revolutie si care si-a asumat ca platforma politica Programul Revolutiei Romane) . Oare de ce  acest Partid , cu acest profil, nu ar fi avut dreptul la existenta ?  

Toate celelalte argumente sunt la fel de inconsistente !

Click aici !

Click si aici!

Promisiunile facute de Ceausescu in 21 august 1968 au fost anulate in cativa ani de faptele sale si ale celorlalti lideri comunisti romani

RASPUNSURI SI COMENTARII (2)

November 24, 2008 by Ion Iliescu

Ovidiu  se intreaba  de ce si-a asumat rolul pe care l-a avut in Revolutie tocmai Ion Iliescu ? (oare, de ce tocmai ?  Cine i-a impiedicat pe altii sa-si asume acest rol?)  Cei ce au fost prezenti in miezul evenimentelor stiu foarte bine ca au fost multi veleitari, care au incercat chiar sa preia conducerea miscarii, dar nu au fost asimilati si acceptati!

De ce a fost acceptat Iliescu – este intrebarea la care puteti gasi raspuns singur !

 

Restul – sunt naivitati : – ca eu m-as fi dus la Televiziune, pentru ca m-ar fi chemat Cico Dumitrescu! Sau – ca, Velicu  (pe vremea aceea consilier in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, Ministerul Culturii de atunci) m-ar fi indemnat sa merg la Televiziune si sa iau legatura cu generalul Stanculescu.

 

Scriitorul Stoenescu mai inventeaza tot felul  de episoade, pentru a-si sustine propriile teze (Iliescu – om al Moscovei) – convorbiri telefonice cu Ambasada URSS sau chiar cu Gorbaciov – toate inventii mincinoase ! Ca si unele afirmatii ale lui Magureanu, la fel de lipsite de logica, ca pe mine m-ar fi “ales Gorbaciov inca din 1987 “ iar pe de alta parte “ca fusesem predestinat inca din anii 1970”.

 

In ce privesc unele aprecieri ale lui Magureanu, de coniventa cu  Stoenescu : ca “in decembrie nu s-a intamplat nimica eroic” si ca “puterea a fost oferita ca o ofranda unui grup care nu avea nici un merit”  – ele sunt nu numai jignitoare la adresa Revolutiei Romane si a celor ce s-au jertfit – dar, emise cu aroganta si cu pretentia unui temei stiintific – devin de-a dreptul ridicole!

 

Despre ”curaj” sau nu – ii las pe altii sa judece ! (Oare asumarea raspunderilor intr-un moment atat de dificil, era expresia lipsei de curaj ?).

 

 

Nicolae Ceausescu Regina Elisabata 13 iunie 1978

Nadia Comaneci a decis sa-si asigure la o banca din SUA titlul de Erou al Muncii Socialiste, conferit de Nicolae Ceausescu in 1976

Nicolae Ceausescu vizita in SUA aprilie 12-17, 1978

Ceausescu cu printesa Sonja,si Astrid, si printu Harald la Oslo

Virgil Magureanu: In ’89 am avut o lovitura de stat militara organizata de KGB si CIA. Se stia din anii ’70 ca Ion Iliescu va fi succesorul lui Ceausescu. (VIDEO)

Ion Iliescu - 1990 27 aprilie miting, Ion Iliescu la mijloc, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu

de Ionut Baias HotNews.ro
Miercuri, 19 noiembrie 2008, 23:36 Revista Presei | Radio TV

Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, a declarat la Realitatea TV ca in decembrie 1989 am avut o lovitura de stat militara, reusita partial, si ca aceasta ar fi fost organizata de KGB si CIA. Fostul sef al SRI spune ca datele loviturii de stat se stiau din septembrie ’89.

Ideea unei lovituri militare de stat este sustinuta, in opinia lui Magureanu, si de succesiunea unor operatiuni militare de dinaintea fugii lui Ceausescu si pana s-a declarat ca situatia e sub controlul armatei si a avut loc acea fraternizare a armatei cu populatia. „Ma indoiesc ca in decembrie ’89 sentimentul anticomunist a fost unul atat coplesitor. El a aparut cateva saptamani mai tarziu”.

Magureanu spune ca inca din a doua jumatate a anilor ’70 se stia ca succesorul regimului Ceausescu si a lui personal va fi Ion Iliescu si crede ca marginalizarea lui Iliescu din ultima perioada a regimului comunist a fost si din aceasta cauza.

Fostul sef al SRI spune ca arestarea si condamanarea generalilor Stanculescu si Chitac este o farsa judiciara sinistra. „Nu e vorba numai de contributia generalului Stanculescu, de neinlocuit in acele evenimente, dar cineva vrea sa ne adoarma cu ideea ca daca a scos in fata niste tapi ispasitori ei scapa nevinovati.”

Dezvaluirile care stau la baza dezbaterilor media din ultimele doua zile au fost facute de Virgil Magureanu in ultima sa carte referitoare la evenimentele din decembrie 1989.

„Nu era o persoana dotata cu prea mult curaj. Nu avea vocatia unui personaj eroic. Nu l-am fi putut vedea vreodata indemnand tinerii la lupta pe baricade. Profita insa de orice situatie chiar daca nu avea niciun merit acolo”, este descrierea facuta in carte lui Ion Iliescu de catre Virgil Magureanu.

Fostul sef al SRI, Virgil Magureanu, isi lanseaza miercuri, cu putin inaintea celei de a 19-a aniversari a Revolutiei din decembrie, volumul „De la regimul comunist la regimul Iliescu”. Unul dintre oamenii-cheie ai momentului decembrie 1989 afirma, in premiera, ca Romania a avut parte de o lovitura de stat planificata, cu multi ani inainte, de catre KGB si CIA si face o serie de dezvaluiri legate de acest moment.Fostul cap al SRI spune ca schimbarea lui Ceausescu a fost o operatiune minutios si indelung pregatita de Gorbaciov, Kremlin si KGB, dar si de americani, israelieni si francezi. Si care s-a produs sub forma unei „lovituri de stat militara, reusita partial”. Ca Iliescu va fi succesorul lui Ceausescu „se stia inca de la prima vizita a lui Gorbaciov in calitate de sef de stat Romania, in 1987”, spune Magureanu, potrivit „Cancan”.”In decembrie 1989 nu s-a intamplat nimic eroic”, adauga el. Mai mult, Magureanu sustine ca „puterea nu a revenit celor care au realizat actiunile decisive in prabusirea regimului ceausist”. „Puterea a fost oferita, ca o ofranda, catre grupul care nu prea a avut niciun merit in smulgerea ei din mainile autoritatilor comuniste”. Cat despre Iliescu, fostul sau camarad de conspiratii politice, il descrie sec: „Nu era o persoana dotata cu prea mult curaj, nu avea vocatia unui personaj eroic, nu l-am fi putut vedea vreodata indemnand tinerii la lupta, pe baricade, si nici conducand mitinguri impresionante impotriva regimului, cum a facut Lech Walesa… Dar in momentele din decembrie 1989 si in urmatoarele luni nu s-a ridicat un altul care sa fie mai convingator”. „Niciodata nu a avut suficient curaj”, conchide Magureanu.