Maria Kozhevnikova „incinge” Duma de stat, cea mai sexy rusoaică a devenit membră a Parlamentului фото Мария Кожевникова для Playboy

Maria Kozhevnikova, o actriţă şi cântăreaţă care a pozat pentru celebra revistă pentru adulţi a fost numită reprezentanta Siberiei în Parlamentul de la Moscova.

Domnişoara de 27 de ani nu este, însă, o necunoscută pentru publicul rus. Maria şi-a început cariera ca membră a trupei „Love Stories”, apoi a devenit actriţă de sitcom. Dar momentul ei de glorie s-a consumat în urmă cu doi ani, când actualul parlamentar a pozat nud pentru Playboy Rusia, într-un pictorial de 7 pagini lipsit de inhibiţii.
„Este cel mai important eveniment din viaţa mea!”, a spus ea în legătură cu numirea în Parlament. „Sunt doar un cetăţean obişnuit al Federaţiei Ruse. M-am confruntat cu problema de a nu putea să-mi gasesc un job după facultate sau de a nu putea să-mi cumpăr propriul apartament”, a mai insistat fostul iepuraş Playboy.
Totuşi există voci care susţin că imaginea fetei din popor pe care vrea să şi-o creeze este una falsă, pentru că familia ei este foarte apropiată de Putin. De asemenea, Maria a făcut parte din aripa de tineret a partidului lui Putin, Rusia Unită.maria kozhevnikova

14 ноября, 1984 • скорпион • 27 лет Maria se bucură de o popularitate crescută în Rusia, fiind și fiica unui cunoscut jucător de hochei rus.
Este actriţă, a fost votată cea mai sexy femeie din Rusia şi a apărut pe coperta unei publicaţii pentru bărbaţi. În urma alegerilor parlamentare de duminică frumoasa Maria Kozhevnikova a devenit deputat în Dumă rusă.

Această prezentare necesită JavaScript.


Actriţa Maria Kozhevnikova a fost aleasă membru al Dumei ruse, în urma legisaltivelor de duminică. Frumoasa rusoaică în vârstă de 27 de ani a fost aleasă în noiembrie 2011 cea mai sexy femeie din Federaţia Rusă. Fiică a unui cunoscut jucător de hochei rus, Maria Kozhevnikova a apărut în 2009 şi pe coperta Playboy, ediţia rusească. A devenit cunoscută ruşilor prin rolurile jucate în filme destinate tinerilor.
Duminica, rusii cu drept de vot s-au prezentat la urne, in cadrul unui scrutin cu rezultat anticipat. Iar partidul Rusia Unita al lui Vladimir Putin a obtinut majoritatea absoluta in Camera inferioara a Parlamentului (Duma) cu 238 de deputati din totalul de 450, potrivit datelor „repartizarii preliminare a mandatelor”, a anuntat luni Comisia Electorala. Printre alesi s-a strecurat insa si Maria Kozhevnikova, cea mai sexy rusoaica din 2011.

Miile de sesizari de frauda, arestarile operate in randul membrilor opozitiei regimului de la Kremlin si cenzura presei pot fi date uitarii pentru cateva momente, dupa intrarea in Duma a Mariei Kozhevnikova.

maria kozhevnikova

maria kozhevnikova

Actrita in varsta de 27 de ani a fost desemnata cea mai sexy rusoaica in anul 2011, aparand si pe coperta versiunii rusesti a revistei Playboy.Rusia Unita a obtinut 49,54 la suta din voturi, un nivel foarte ridicat dar care reprezinta totusi un regres de aproape 15 puncte procentuale comparativ cu scrutinul din 2007 (64,3 la suta), cand partidul lui Putin a insumat 315 de mandate in Duma. Prin urmare, Rusia Unita a pierdut majoritatea calificata (de doua treimi) care i-a permis modificarea Constitutiei.Partidul Comunist, clasat al doilea in alegerile legislative de duminica, va avea 92 de deputati, Rusia Dreapta (centru-stanga) va avea 64 de locuri, iar Partidul Liberal-Democrat (nationalist) 56, potrivit repartizarii mandatelor la acest scrutin proportional, a anuntat presedintele Comisiei Electorale Centrale.