TRAIAN BASESCU
„La Basarabi îmi aduc aminte că am crescut pînă la șapte ani și puțin. Ce vedeți acum în Basarabi este un vis față de cum era atunci. Practic, toți ofițerii brigăzii locuiau în niște barăci și erau două familii într-o baracă, cu copii, cu cățel, cu purcel. Pentru noi cel mai plăcut era iarna. Îmi aduc aminte că erau niște ierni cu foarte multă ninsoare și cred că aveam trei-patru anișori, deci să fi fost ’54-’55, și a nins atît de mult într-o noapte că zăpada a trecut de acoperiș. Și dimineața, ca să plece ofițerii, au venit chiar cu tancurile, au băgat două tancuri între barăcile alea, tancuri cu plug, ca să putem deschide ușile. A fost un lucru care, mă rog, pentru mine, a fost remarcabil”
„La Iași, în spatele casei, era un atelier de fierărie și aveau carbid. Ne duceam și furam carbid, făceam gropi în curte, luam cutii de conserve, din alea de un litru, puneam carbid în groapă și turnam apă, astupam cu cutia și lăsam să scoată gaze carbidul, iar de la distanță, cu niște feștile, dădeam foc. De la distanță făceam niște explozii, săreau cutiile alea prin curte, prin geamuri, făceam tămbălău în tot cartierul… hă, hă, hă!”
„În Bacău, în Parcul Libertății, m-am apucat de fumat, cu prietenul meu, Nelu Martinaș. Tot atunci am mers pentru prima dată într-un bar, îți dai seama, bar pe vremea comunismului. Se numea «La Bița». Găseai acolo Pepsi. La vremea aia, să poți să bei Pepsi era cel mai mare dezmăț. Atunci au fost și primele prietenii cu fete, altceva decît camaraderie. Toate sînt legate de Bacău, de liceu. Acolo am avut un diriginte, Ichim, profesor de limba română, extraordinar dascăl. Eu, dacă vorbesc corect limba română, i-o datorez lui. Și nu mai puțin important pentru formarea mea în liceu a fost un profesor de sport care se chema Dăboveanu“.
„Cînd am terminat liceul, n-am intrat la facultate din prima. Am dat mai întîi la Academia Militară, la Motor Avion, voiam să mă fac inginer.
Dacă nu se înființa Institutul de Marină ca institut de învățămînt superior, probabil că n-aș fi ajuns ofițer de marină, rămîneam la inginerie. În ’72 însă, s-a înființat Institutul de Marină. Am dat un examen greu. Pe de altă parte, era o instituție inedită. Mi-aduc aminte, cînd am fost în tabără la Izvorul Mureșului, cel mai mare succes îl aveau studenții de la Institutul de Marină. Era o curiozitate, știi: mă, care-s băieții de la Marină? Hă-hă-hă. Uniforma Marinei era întotdeauna de cel mai mare succes.”
„Practica de anul I se făcea pe ghiol, la Mamaia. Noi, studenții, trebuia să ne familiarizăm cu navigația clasică, trasul la rame și veliere. Și după atîta efort, ni se făcea o foame, iar norma de hrană a unui student era totuși mică! Prindeam din stuf, de pe ghiol, șerpi de apă, înainte să plecăm de la orele de practică. Masa era odată cu a studentelor de la Institutul Pedagogic din Constanța și era la aceeași cantină. Și ne duceam cînd știam că e vîrful de aglomerație, așteptam să-și ia tăvile cu mîncare și pac! cu șerpii pe masă, la fete. Toate fetele: «Iii-haa-uuu!». Fugeau și le rămîneau ciorbele pe masă.“
„Recepția navei Biruința a durat un an, i-am omorît pe cei din șantier. Pînă nu au făcut să meargă instalația, nu am plecat cu nava. De se ajunsese pînă la Comitetul Central: «Comandantul de pe nava Biruința sabotează investiția». Era o investiție de un miliard de lei, atunci, era 4 lei dolarul. Am avut o exigență foarte ridicată față de Șantierul Naval Constanța. Ca dovadă, nava a circulat, nici nu s-a rupt, toată viața ei, datorită faptului că a fost bine recepționată. A ieșit din serviciu cînd a împlinit 22 de ani. Nu am amintiri plăcute, nu am amintiri neplăcute de pe nave, toate cîte s-au întîmplat au intrat în job description.”
„Domnule, eu am avut bani, slavă Domnului, ca lup de mare, am avut bani și înainte de Revoluție, cît am lucrat în Belgia, deci eu am venit în politică cu Audi 80 (…) Să limpezim lucrurile. Năstase a venit în politică în Trabant. Pe bune, uite, Năstase a intrat în politică cu Trabant-ul, și ăla, din orgoliu nemăsurat, l-a vopsit în negru, să pară Ceaika. În ziua Revoluției, eu aveam Audi 80, el un Trabant.“
„Pe mine nu m-a găsit Revoluția băiat sărac. Dacă mă căutați la CEC în vremurile acelea, vedeați că aveam un milion de lei. Iar înainte de a-mi cumpăra Mercedes-ul am avut trei mașini Audi (…) După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care cîștigase bani mulți. Dacă ne luăm numai după salariu…”
MARINA
Mitică Ionescu: „În 1984, în luna noiembrie, Traian Băsescu a fost numit comandantul petrolierului Biruința. Navă imensă, cu o lungime de vreo 300 de metri, cu o capacitate de 161.000 tdw, un mastodont pe ape. La cît era de mare, pe atît de periculoasă era. Cel mai periculoasă cînd era golită de țiței, fiindcă în ea rămîneau numai gazele. Dacă exploda, făcea ravagii în jurul ei pe o rază de doi kilometri.
Nu cu mult timp înainte de a prelua Traian Băsescu nava Biruința, alte două petroliere românești identice explodaseră. Nava Independența sărise în aer și muriseră carbonizați toți cei 46 de marinari de pe ea, iar Libertatea se scufundase torpilată de ruși și murise un marinar. Practic, după aceste incidente, mulți ofițeri se codeau să preia conducerea unei astfel de nave de risc ridicat. Traian Băsescu, mai curajos, a făcut-o, dar și-a ales pentru echipaj cei mai buni marinari. Avea 32 de ani cînd a preluat Biruința“.
Performanțe de pe mare
Mitică Ionescu: „Comandantul trebuia, prin prezența lui de spirit, să evite coliziuni sau punerea pe uscat a navei. Și avea un simț al responsabilității fantastic. La un moment dat, la Livorno, la o descărcare de cow (crud oil washing), el nu a dormit 72 de ore non-stop“.
Pedepse pe navă
Mitică Ionescu: „De multe ori se mai strica liftul. Eu eram șef la «Electric». Înainte de a merge la masă eram la puntea de comandă și trebuia să coborîm nu știu cîte etaje. Și mă întreabă: «Mitică, ai reparat liftul?» «Dom’ comandat, nu l-am reparat, că n-am avut timp.» «Atunci, ia-mă în cîrcă!» Și tot echipajul s-a pus de o parte și alta a scărilor și a aplaudat în timp ce eu îl duceam pe comandantul Băsescu în cîrcă, la masă. Era foarte exigent. Cine nu-și îndeplinea sarcina primea patru zile de arest la cabină. Nu mai aveai voie să ieși patru zile din cabină. Era o pedeapsă morală, el pe asta miza, pe pedepse morale“.
Beneficii de marinar
Mitică Ionescu: „Noi, ca marinari, reușeam să trăim din micul trafic. Aduceam din voiaje blugi și îi dădeam pe zece kilograme de carne. Aduceam cafea, țigări. Fiecare aducea în funcție de unde avea vad să vîndă acasă. Unul avea rude la țară și aducea carpete. Altul, dacă avea rude în Regie, aducea și vindea blugi“.
De la o rudă a președintelui am aflat că în comerțul cu produse de pe mare, aduse de căpitanul Băsescu pe vremea lui Ceașcă, era implicată și doamna Băsescu, mama președintelui. Erau furnizori pe sub mînă de lurex. Lurexul era un material sclipicios, de făcut rochii și bluze kitsch, mă rog, foarte la modă atunci. Filiera era construită așa:
Traian Băsescu – la descărcare, pe navă.
Mama sa – la primire, în apartamentul din Constanța.
O mătușă a comandantului Băsescu – la preluarea baxurilor de lurex și distribuirea la alte rude, vecini, prieteni.
Rudele, vecinii, prietenii – vînzători, încasatori în toată Constanța.
Constănțenii care mai au în șifoniere chestii din lurex – bluze, fuste, șalvari – să fie mîndri! Președintele Băsescu, cu familia lui, vi le-a procurat!
Cît bea Băsescu pe Biruința?
„Niciodată Traian Băsescu n-a băut cît a fost la comanda navei. Pe cuvîntul meu de onoare. Eu am fost secretarul lui de partid și știu. Și vă spun de ce. Deja se scufundaseră două petroliere românești. Să bei alcool pe un petrolier presupunea un mare risc. Știți ce responsabilitate e la o navă de 300 de metri? Imaginează-ți un petrolier de 160.000 tdw plin cu gaz de butelie după ce se scoate petrolul. Dacă exploda în port la noi, să zic, un sfert din orașul Constanța dispărea. Și să-ți mai zic de ce nu bea, ca să le explic la toți idioții ăștia care zic că era bețiv. În cazul că nava era distrusă, se căuta cadavrul comandantului, i se făcea autopsie și dacă se găsea un singur gram de alcool, statul român pierdea asigurarea pentru nava respectivă. Pentru un petrolier ca Biruința era asigurarea în jur de 50.000.000 de dolari, domnule. Deci nu bea fiindcă nu ar fi vrut, el ar fi băut și cu ochii, săracul, dar nu putea din cauză că avea responsabilitate. Și vă spun o chestie învățată chiar de la Traian. Cînd veneam pe uscat, ca orice marinar, beam mai mult. Ajunsesem să beau și o sticlă de vodcă pe zi. Ca să mă trezesc din mahmureală a doua zi, m-a învățat să beau jumătate de pahar de apă de mare. Știți ce efect are? Ca zeama de varză. Traian Băsescu m-a învățat faza asta cu paharul de apă de mare ca să mă dreg după beție. El era profesor la d-astea“.
Jocuri de marinar predate de Băsescu
Mitică Ionescu își amintește că tot de la Traian a mai învățat ceva, jocuri marinărești: cloanca și dărdălăul.
„Cloanca este cînd faci poze băgat în butoi. Tu ești cu șapcă, cravată și haină de uniformă și în rest nu mai ai decît chiloții pe tine sau nici pe ăia. Dar ești băgat în butoi și nu se vede cum ești în partea de jos. Iar dărdălăul este un joc marinăresc unde pe sub o masă cu o gaură se bagă niște ațe care se leagă pe sub masă de degetele mari ale mai multor marinari. De degete sau alte organe, mă înțelegi. Și se trage la întîmplare de o ață. Cu putere. Și culmea era cînd trăgeai de ața ta, că nu știai a cui e ața.“
Chelitul pe motiv de stres
Mitică Ionescu: „În portul Constanța, în 1987, o căldare navală de 40 tone/aburi pe oră s-a topit în timpul unei descărcări, noaptea. O căldare navală face aburii care sînt combustibilul care acționează turbinele pompelor de marfă, care descarcă țițeiul. Tot portul vuia, dacă sărea în aer, cum erau în navă 85.000 de tone de țiței, rădea tot portul. M-am dus cu el la navă. Practic curgeau picături de oțel din mantaua exterioară a căldării și dedesubt erau tancurile de petrol. A dispus să oprim toate ventilatoarele, orice sursă de aer. A stat pînă s-a rezolvat problema, dar era așa un stres, că și-a aprins trei țigări, la trei scrumiere diferite și fuma din toate. Și cînd își dădea cu mîna prin păr, îi cădeau smocuri de păr, domnule, de stres. Cînd l-am văzut la final i-am zis: hai, Traiane, că ți-a mai rămas păr pentru două băi și-un duș“.
Cum se făcea foamea pe navă
Pe lîngă accidente, furtuni, probleme tehnice, mai apăreau și probleme pe partea gastronomică. Am aflat de la Leonard Sârbu cum le rezolva și pe acestea căpitanul Băsescu: „La un moment dat am rămas fără provizii. Cînd pleca vaporul din România se făcea o estimare generală. Să zicem că pentru două săptămîni. Primea bani pentru mîncare, să cumpere din porturile unde ajungeam. Dar traseul se putea schimba, puteau interveni comenzi pentru alte direcții. Și eram în Egipt și am rămas cu mîncare puțină. Prețurile la mîncare la arabi erau foarte mari, față de Europa. Iar banii primiți erau în sumă fixă. Și domnul Băsescu a decis să amînăm cumpărarea de alimente pînă ajungem în Europa, că altfel nu ne ajungeau banii. În loc de pîine, că nu mai aveam făină, am mîncat o săptămînă un fel de turtă de mălai. Și toată lumea mînca turtă din aia, inclusiv Băsescu. Iar ca să uităm de foame a dat ordin să trecem toți la vopsit nava, în timpul marșului. Și așa a făcut tot echipajul, fără să crîcnească. S-au deschis butoaiele de vopsea și s-a trecut la pensulă. Dacă ai treabă, uiți de foame. Și s-a vopsit vaporul, de foame, pînă am ajuns în Europa. Soluția a fost foarte bună, s-a trecut peste foame mai ușor. Cînd am ajuns în Italia s-a dat petrecere mare, că trecusem de momentul dificil“.
Botez marinăresc, cu nașul Băsescu
Leonard Sârbu a primit botezul mării pe Biruința lui Băsescu. „M-au chemat să vin repede pe punte. Eu m-am dus, crezînd că e ceva de reglat la instalația mea. Cînd am ieșit m-am pomenit că mă împroașcă de sus cu un furtun, m-au udat tot. Și Traian Băsescu a ieșit cu niște pahare de vin, m-a felicitat și mi-a zis că mi-am primit botezul de marinar. A fost emoționant, m-a aplaudat tot echipajul, vreo 50 de marinari. Așa ceva nu se uită“. Cu ocazia facerii acestui supliment a apărut o fotografie fix de la botezul respectiv (o puteți vedea mai sus). Domnul Sârbu nu o avea, a primit-o acum, cu ocazia suplimentului acesta, după mai bine de 20 de ani de la eveniment. Motiv de noi emoții. Noroc că a mai candidat Traian Băsescu o dată.
OFICIALIZARE. Casatoria dintre Maria si Traian,
care a avut loc la Constanta in 6 decembrie 1975,
a fost inregistrata si in catastifele
Consiliului Local din Cajvana.
In fotografie, mirii sunt insotiti de parinti:
Aurora si Gheorghe Andrusca (stanga)
si Jenica si Petrache Basescu (dreapta)
În spatele bărbatului de stat și de succes stă o femeie discretă
Soția lui Traian Băsescu, Maria, s-a remarcat în viața publică tocmai prin faptul că nu s-a remarcat aproape deloc. O prezență discretă, în puternică contradicție cu exuberanța partenerului de viață. În afara aparițiilor dictate de protocol și de funcția lui Traian Băsescu, am reținut doar cîteva „bluz“-uri la o terasă din Neptun, meteorice apariții în presă, cu ocazia unor acte de caritate, a unor acte de echitație, călare pe calul Răsfăț, ori în încercarea de a-l calma pe soțul furios din episodul „Țigancă împuțită“.
Un șef CTC, corp nave și instalații, din vremea în care Biruința se pregătea să se lanseze la apă, Mircea Ștefan pe numele său, și-a amintit cît de frumos o trata Traian Băsescu pe soția sa.
Maria venea aproape în fiecare zi la serviciu la soțul ei cu un Oltcit. Să-i aducă merinde, probabil.
Băsescu se purta foarte frumos cu ea în prezența colegilor, fapt lăudabil, avînd în vedere că la fața locului se mai și consuma. Vodcă. De preferință rusească, că era bună. Am întrebat cam cît. „Nu suficient de multă!“ Ness-urile, cafelele bune și, în general, băuturile de calitate puteau fi găsite asupra lui Traian Băsescu în orice zi. „Biruința se afla în andocare, se făceau teste. Băsescu a observat că ceva e în neregulă cu nava. Era atît de drăcos și autoritar, că au trebuit să o ia la verificări nu știu cît timp după aia. Dar, în general, era băiat de treabă.“
PETRE ROMAN, VICTOR CIORBEA DESPRE BASESCU
Petre Roman – L-a numit pe Băsescu ministru al Transporturilor în 1990, la propunerea lui Anton Vătășescu. Relația dintre cei doi a fost de parteneriat politic pînă în 2001, cînd Băsescu l-a detronat pe Roman de la șefia PD. Mișcarea a fost catalogată în partid drept „o trădare“, cu doar cîteva luni înainte, în campania pentru prezidențiale, Băsescu făcînd celebra declarație „Petre, ești cel mai bun“.
Victor Ciorbea – A fost, probabil, unul dintre cei mai populari politicieni din lume, cu o încredere, la începutul anului 1997, de peste 80%. Un adversar perfect, deci, pentru cel care urma să devină șef la PD, primar al Capitalei și șef al statului. Istoria politică postdecembristă a consemnat deja interviul dat în 1998 de Traian Băsescu ziarului EVZ (mai exact, jurnalistului Claudiu Săftoiu, viitor șef al SIE), interviu care a dus la demiterea premierului Victor Ciorbea.
Adrian Năstase – Au candidat împreună pentru alegerile prezidențiale din 2004, atunci cînd Băsescu a rostit o frază care a făcut istorie: „Adriane, nici nu știi cît de mic începi să fii“. Fostul premier nu avea de unde să știe atunci că în următorii 5 ani de zile va face potecă spre birourile procurorilor anticorupție.
Lavinia Șandru – Au fost colegi de partid, în PD, dar relațiile lor s-au întrerupt brusc după ce Lavinia Șandru l-a urmat pe Cozmin Gușă la plecarea din partid. A urmat șocanta declarație a lui Băsescu despre „centura politicii“, cu referire la fosta lui colegă, moment în care Lavinia Șandru s-a considerat liberă față de fostul ei șef.
Adriana Săftoiu – Au lucrat împreună încă de la sfîrșitul anilor ’90, Adriana Săftoiu, fostă jurnalistă la Mediafax, fiind principala consilieră de imagine a lui Traian Băsescu. După aproape 10 ani de colaborare, între care 2 ani la Cotroceni, Adriana Săftoiu a demisionat din funcția de consilier prezidențial. Motivul real al demisiei: Elena Udrea. De altfel, Săftoiu a și declarat ulterior că „Elena Udrea a fost o bombă cu ceas în echipa lui Băsescu“. Sinceri să fim, am remarcat și noi că Elena Udrea este o bombă, dar la ceasul ei am fost mai puțin atenți.
Sorin Roșca Stănescu – Se spune că la momentul demisiei din Parlament, în 1995, Traian Băsescu ar fi fost întors din drumul către Constanța de către Sorin Roșca Stănescu, care l-a convins să nu se retragă din politică, ci să continue lupta. În campania din 2004, Roșca Stănescu l-a susținut cu trup și suflet pe Băsescu. Ulterior, după alegerile din 2004, Băsescu avea să declare public că a fost șantajat de către acesta.
Elena Dumitru – Este autoarea programului politic cu care Traian Băsescu a cîștigat în mai 2001 mandatul de președinte al Partidului Democrat. Poreclită în PD, la vremea respectivă, „Elena-pune-bec“, fosta fiziciană din Tîrgoviște s-a văzut pusă în situația de a părăsi partidul și pe Traian Băsescu. Ea a devenit ulterior ministrul Muncii în Guvernul Năstase.
ELEVUL BASESCU
Ion Martinaș, fost coleg de liceu și vecin, la Bacău, omul despre care președintele a spus că-i este cel mai bun prieten, ne-a povestit cîteva din amintirile sale cu Traian:
Muzică: „În liceu ascultam Beatles și Celentano. Și eu, și el aveam plete pe vremea aia. N-o să vă vină să credeți, dar Traian avea un păr bogat, ondulat, o frumusețe! Mergeam la ceaiuri, așa era atunci. Cine avea mag, adică magnetofon, sau cas, casetofon, așa le ziceam, era invitat peste tot. Și Traian avea.“
Literatură: „De citit, îmi amintesc că ne plăcea Petru Popescu.“
Țigări: „Traian fuma din liceu, amîndoi fumam, dar mai moderat ca acum.
Țigările preferate, și cele mai bune în timpul ăla, erau Snagov. Cînd găseam un pachet de Kent era ceva așa, cu totul special. Mai tîrziu, cînd a ajuns căpitan de navă și se ducea în vizită la socri, la Suceava, nu era o dată să nu se oprească și prin Bacău, pe la mine, și să-mi aducă niște Kent, blugi, mă rog, ce putea să aducă din voiaje.“
Din facultate
Cel mai apropiat coleg de facultate al lui Traian Băsescu este Valeriu Crețu. Au stat în aceeași bancă și au rămas prieteni pe viață.
„Față de regimul militar, Traian avea patru ași în mînecă – făcuse armata după liceu, era mai mare decît noi –, așa că nu i-a trebuit cine știe ce efort să se impună ca lider și șef peste o grupă de tineri mai mult speriați decît orientați. A rămas șef (înlocuitorul ofițerului-comandant) peste pluton, companie, batalion și chiar unitate pe tot restul parcursului de învățămînt. Avea și stofă. Așa l-am cunoscut și noi, colegii, pe Traian, ca șef aproape natural.
În anul IV Traian s-a însurat cu Maria. Am mers toată grupa la căsătoria civilă îmbrăcați la marele fix. Mi-a plăcut. La scurt timp, am pus-o și eu cu profesoara mea.“
Despre rîsul lui Băsescu
„Așa rîde Traian de cînd îl știu – Hă, hă, hă! cu explozie guturală –, nu e o invenție recentă, poate doar o degradare a sunetului, efect logic al tabacului la care nu a renunțat încă. Așa rîde el. Probabil și a neîncredere, și a confirmare.”
În facultate, Traian Băsescu era cît pe-aci să-și facă reglare de ochi. Ne-a povestit tot prietenul său, Valeriu Crețu.
„Cunoșteam, pe vremuri, un chirurg oftalmolog, care făcea minuni la Spitalul Militar din Constanța. Operase un prieten de-al meu. Un pionier – medicul. Am auzit că în ultima vreme nu prea mai face treabă bună. Mimează doar. Am vorbit atunci cu el să-l vadă pe Traian – noi eram pe jumătate militari – să-i repare un mușchiuleț orbicular care-i fusese deteriorat într-un accident în adolescență. L-a programat la consult și, eventual, operație de reconstrucție. Ar fi fost o intervenție evaluată de la ușoară spre medie, fără riscuri sau consecințe negative majore. Între timp, medicul a fost avansat la un spital universitar din București și toate programările au căzut. N-am apucat să mai facem altă programare. Doctorul nu mai încăpea în el de onoruri și conferințe… Nu sînt nici malițios, nici meschin, dar în CV-ul lui nu cade bine să neglijeze un pacient (!). Dacă ar fi intuit că ar fi avut sub bisturiu pe viitorul președinte, ar fi fost la fel de superficial?”
Știrea Zilei 
