Ioan Talpeş : „Soarta României nu la Malta s-a decis ci la Kiev” Departamentul de Stat american, dimineata pe 25 dec ’89 a promovat un document cu interesul vizavi de soarta sotilor Ceausescu.

„În Umbra marelui Hidalgo”
Ion Cristoiu: Da. Sunt multe dezvăluiri senzationale în această carte care răstoarnă multe din lucrurile pe care credeam că le stim, dar cel mai important, capitolul 6: „Soarta României s-a decis nu la Malta, ci la Kiev”. Vă rog să explicati această propozitie.
Ioan Talpes: Ati văzut că a fost aproape axiomatică concluzia că la Malta, întâlnirea care a avut loc acolo între Gorbaciov si presedintele american a dus de fapt la fixarea parametrilor în care România trebuia să functioneze, la răsturnarea lui Ceausescu, la toate celelalte, ceea ce nu e adevărat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Pentru că altii au fost jucătorii care s-au ocupat de România. Statele Unite chiar au avut o retinere vizavi de România. Statele Unite au promovat niste relatii acceptabile, prietenesti, cu România într-o perioadă în care Statele Unite se aflau în confruntare directă cu Pactul de la Varsovia. Iar atunci Ceausescu promovase o relatie specială cu Washington-ul. Si chestiunile acestea lasă niste relatii, niste jocuri de interese, la care nu se renuntă atât de usor. Si în momente cruciale pot să fie relansate. Si eu cred, si vă pot garanta, că si intrarea României în NATO, cu sprijin american, că fără sprijin american nu se putea depăsi o barieră, pe care o voi prezenta într-un volum, ca să se înteleagă despre ce a fost vorba, s-a făcut tot datorită faptului că noi am reusit să resuscităm la Washington traditionala relatie dintre Bucuresti si Washington, si faptul căt Washington-ul poate să se încreadă într-un aliat ca România.

Ion Cristoiu: Stati un pic că e un paradox. Dumneavoastră spuneti că am intrat în NATO datorită relatiilor speciale ale lui Ceausescu cu americanii?
Ioan Talpes: Nu am spus asta, dar se poate spune. Eu mai dau acolo un exemplu.

Chiar în ziua în care Ceausescu a fost omorât, la Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma să se citească la Vocea Americii, deci o declaratie, prin care departamentul îsi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Or, vă dati seama dacă în dimineata aceea s-ar fi rostit această declaratie din partea Departamentului de Stat, care ar fi fost situatia în România.

–––––
Ion Cristoiu: Dacă se întâmpla asta îl mai împuscau?
Ioan Talpes: Nu stiu. Îmi e greu să mă exprim. Si mai e ceva. Ar fi creat atunci o stare din aceasta de neîntelegere totală. Si nu stiu cum ar fi fost mai bine. Cert este că nu trebuia să fie împuscat. Asta e evident.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră spuneti că de fapt întelegerea a fost între Franta si…
Ioan Talpes: Da.
Ion Cristoiu: Povestiti de ce implicati Kiev-ul?
Ioan Talpes: Păi la Kiev s-a întâlnit Gorbaciov cu Mitterrand. Si atunci au discutat, în ’89, foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa si în special asupra României. De ce? Noi trebuie să întelegem că am fost mereu, de la 1853 – 1856, cu Războiul Crimeei, într-o relationare aproape nemijlocită cu Franta. Franta s-a exprimat în favoarea României atunci, în ’77,în primul război, în al doilea război. Si noi apărem si de această dată ca fiind filofrancezi.
Ion Cristoiu: De aia cultivă domnul Traian Băsescu Franta?
Ioan Talpes: Nu stiu.
Ion Cristoiu: A spus că avem două parteneriate: Franta si America.
Ioan Talpes: Desi în parteneriat mai sunt dispute. Dar real, si noi avem în Franta un capitol de percepere favorabilă a României. În ultimul timp a scăzut si mai ales în perioada lui Mitterrand.
Ceausescu a gresit. Eu încerc să evidentiez abordarea relatiilor cu Mitterrand. Mitterrand venea din miscarea socialistă franceză chiar de la stânga. La un moment dat a fost bănuit ca fiind stângist,comunist. După aceea a trecut într-o variantă de social-democratie s-a ajuns chiar la o concurentă pe imagine în miscarea socialistă pentru că Ceausescu viza si el o pozitie de lider international. El dorea să capaciteze social-democratia, comunismul liberal si au avut niste stări preconflictuale. Oricum, Ceausescu nu era foarte încântat să îl sprijine pe Mitterrand în candidatura acestuia la presedintia Frantei, deoarece vedea în el un personaj care îl depăsea ca amploare a personalitătii. Si atunci povestesc de cazul acela …
Ion Cristoiu: Dar cică l-a primit pe Giscard d’Estaing.
Ioan Talpes: Da, sigur. După ce îl avertizase Mitterrand să nu facă asta. A făcut acest lucru. Mai departe – si eu voi descrie acest lucru – a fost vorba chiar de niste neîntelegeri în ce se cheamă sustinerea în campanie pentru că si atunci se făceau chestii din astea, de sustinere externă. Un candidat la presedintie primeste sprijin si este sustinut, pe imagini, pe tot ce vreti. Or, partea română nu l-a sustinut pe Mitterrand. Si atunci s-a dat o lovitură extraordinară de către ambasadorul maghiar de la Paris, care a preluat totul si a asigurat exprimarea unui sprijin deosebit. Sunt documente care certifică sprijinul dinspre Moscova, prin Budapesta. Împreună l-au sustinut pe Mitterrand.
Ion Cristoiu: Si cum de nu a mirosit Ceausescu că va câstiga Mitterrand, că a pariat pe un cal mort?
Ioan Talpes: Nu. Noi trebuie să întelegem că d’Estaing e un personaj extraordinar. Acum e depăsit de vârstă, dar e singurul nobil francez care se trage din Carol cel Mare. Stiti că la un moment dat a fost prezentat ca posibil presedinte al Europei Unite; face parte dintre pairii Frantei. Noi nu tinem cont de jocurile de interese care sunt de multe ori în afara deciziilor guvernamentale si sunt extrem de puternice. Or, d’Estaing, ati văzut, a fost promovat din nou ca imagine a unui viitor presedinte al Uniunii Europene. Deci era o mare personalitate si se credea că va câstiga. De multe ori crezi ce vrei. Esti prizonierul propriei vointe.
Ion Cristoiu: Da. În carte povestiti un incident după ce v-ati întors de la Strasbourg. Eu de aici vă pun o întrebare. Desi era colaboratorul lui Ilie Ceausescu, de ce îl bloca Elena Ceausescu? Nu era o relatie bună între cei doi?
Ioan Talpes: Nu că nu era relatie, era ură.
Ion Cristoiu: De ce? Păi nu erau neamuri?
Ioan Talpes: Vă luati după asa ceva? Persoana aceea a fost o fiintă fabuloasă, incredibilă.
Ion Cristoiu: Cine, Elena? O înjurati si dumneavoastră!
Ioan Talpes: Nu, domne, nu o înjur. Avea o nevoie de putere, o sete de decizie incredibile.
Vreau să vă spun că eu am avut un sofer al ei după ’90. Un personaj deosebit, de doi metri. Si mi-a spus după ce m-a cunoscut, zice: „Domnule Ioan Talpes, dumneavoastră stiti cum arată un strigoi?” Nu stiu. „Să stiti că eu când visam strigoi o visam pe tovarăsa”.
Ion Cristoiu: Dar de ce? Era asa de rea?
Ioan Talpes: Da. Dacă vedea o vacă undeva zicea: „Uite, ei se ocupă de vaci”. Nici nu stiti de câte ori făceau drumul de la sedinŃele comitetului central si ajungeau la Snagov si pentru că ea nu reusise să îsi impună un punct de vedere în biroul politic, pe drum atât îl bătea la cap că se urca în masină, se întorcea si schimba. Stiti că s-a auzit si în partea aceea a lumii, de acolo, că el în ultimii 3 ani nici nu a avut stilou cu care să semneze la birou. El avea doar creioane si atunci când i se aduceau documentele, făcea un Da sau un Nu, subliniat puternic. Fiecare document care trecea pe la el se ducea la ea. Iar ea avea o gumă. Stergea ce a scris el si nu punea altceva, dar le lăsa în asteptare.
Ion Cristoiu: Si nu mai treceau. Si Ceausescu nu mai adăuga?
Ioan Talpes: Nu. Dar era de ajuns. Nu mai trecea nimic. Stergea Da-ul si atunci ajungeau din nou la cei care au promovat documentul. Nu mai îndrăzneau. Ei vedeau urmele „Da”-ului de pe hârtie. Cine se punea cu ea? Pot să vă spun că Ilie Ceausescu în ’86 a fost scos la pensie…
Ion Cristoiu: Fratele lui?

Ioan Talpes: …printr-un decret pe care i l-a semnat fără să îsi dea seama. Că au fost trecuti între ăia, pusi, si pe urmă el a venit la serviciu timp de 2-3 luni fiind pensionar. Dar a venit, toti se
uitau la el, nimeni nu a îndrăznit să ia o altă măsură, până când s-a anulat documentul.
Ion Cristoiu: Si era pensionat de frate-său?
Ioan Talpes: Nu. De cumnată-sa.
Ion Cristoiu: Si el nu se ducea la frate-său?
Ioan Talpes: Nu, pentru că si între ei erau relatii destul de sensibile. Lui îi era rusine să facă asa ceva, să se ducă să îi spună: „Domne, de ce ai făcut asta?” Erau niste jocuri si grupuri acolo. Iar grupurile acelea s-a văzut că au actionat până în ultima zi. Iar ultimele zile au fost dezastruoase. E bine că a fost asa, deoarece o prelungire a situatiei s-ar fi soldat cu dezastru.
Ion Cristoiu: Cine era înconjurat de băietii ăilalti?
Ioan Talpes: Grupul ei.
Ion Cristoiu: De la ea?
Ioan Talpes: Deci lângă ea au fost personaje foarte clar controlate de altii.
Ion Cristoiu: Ghizela Vass era?
Ioan Talpes: Sigur.
Ion Cristoiu: Era indicată de la KGB?
Ioan Talpes: Nu numai. Ea avea relatie la Budapesta. Si era unul dintre personajele peste care nu se trecea. În ’45, din adjunct de sef de sectie si până în ’89 a fost unul din personajele din umbră peste care nu s-a trecut. Iar în relatia specială cu Elena Ceausescu, ea era eminenta cenusie.
Ion Cristoiu: O ultimă întrebare despre acest cuplu. Cum se explică, printr-o relatie bărbat – femeie, printr-o relatie politică, puterea pe care o avea Elena Ceausescu asupra lui?
Ioan Talpes: E foarte dificil de explicat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Unii au încercat să o explice pe o altă cale, făcând recurs la psihologie. El nu putea. Îi respingea unele lucruri, dar în altele, si mai ales asalturile ei, si atacurile „face to face”, la
asta nu îi rezista. Eu nu am fost un apropiat, nu i-am văzut decât de la 500 de metri. Ceilalti pot să spună care s-au miscat în anturajul lor. Sunt oameni cu care am vorbit, unii dintre acestia situânduse
pe pozitii adverse. Elena a ajuns să creadă, până în ultimele zile, că ar fi trebuit ca ea să fie candidatul la presedinŃia României.
Ion Cristoiu: Da?
Ioan Talpes: Sigur. Ea a format un grup adversativ si vizavi de Nicu. Pentru că mai exista o grupare care credea că poate să îl propulseze pe Nicu în care vedeau cheia schimbării. În volumul 2 voi spune câte atentionări i s-au adus lui Ceausescu în ultimele luni înainte de decembrie ’89, în care i s-a spus să nu mai candideze. Si în care Elena venea cu grupul ei de sustinători ca ea să candideze.
Ion Cristoiu: Era ca în Shakespeare.
Ioan Talpes: Da. Nebunia a fost finală. Se pare că puterea cu adevărat distruge.
Ion Cristoiu: Da. Spuneti că în calitate de director SIE ati vrut sau a vrut Pacepa să vă întâlnească?
Ioan Talpes: Sigur. Într-o vizită la Washington. Am avut, spre deosebire de altii, relatii foarte bune cu Washington-ul…
Ion Cristoiu: Atât de multe astfel încât domnul Măgureanu vă suspecta… nu domnul, unii vă suspectau, eu vă suspectez că sunteti omul americanilor.
Ioan Talpes: Asa a zis el?
Ion Cristoiu: Nu, eu!
Ioan Talpes: Că după a renuntat la chestia asta. Cum să fiu eu omul americanilor?
Ion Cristoiu: Si ce dacă ati fi?!
Ioan Talpes: Nu e asa. Sunt oameni care nu pot să fie decât ai românilor. Eu fac parte dintre aceia.
Ion Cristoiu: V-am incitat. Spuneti cum este cu Pacepa?
Ioan Talpes: Eram într-o vizită oficială în Statele Unite si am primit un telefon la hotel.
Este adevărat că a trebuit să i se comunice numărul de telefon. Deci este într-o conexie. Si mi-a spus: „Domnule Ioan Talpes, stiti cine sunt, poate e o surpriză”. Zic: „Nu am de unde să stiu cine sunteti”. Zice: „ Sunt Pacepa”. „Îmi pare bine. Despre ce e vorba”? Zice: „As vrea să vă propun o întâlnire”. Si am spus: „Domne, mi se pare că nu prea văd de ce? Dumneavoastră ati fost într-o perioadă în care lucrurile erau total diferite iar eu sunt acum. Dacă insistati, eu sunt deschis”. A insistat: „Bun atunci, eu vă…”. Zic: „Stati să stabilim. Dacă vreti cu adevărat o întâlnire serioasă, eu vă propun să îi invităm si pe americani la întâlnire, pentru că eu aici sunt invitatul lor, iar
dumneavoastră spuneti că sunteti omul lor. În situatia aceasta eu am nevoie de o a treia persoană care să confirme sau să infirme niste lucruri”. Si atunci: „Păi nu se poate asa”. „Cum nu se poate? Eu vă garantez că pot să vorbesc la CIA sau la FBI ca să fie si un reprezentant al lor la această întâlnire. Zice: „Dar de ce tineti la asta?” „Eu v-am citit Orizonturile alea. Dacă e material de intoxicare, dacă e material de distrugere a unei imaginii, sunt de acord. Nu are însă nimic de-a face cu realitatea. Nu vreau să intru cu dumneavoastră într-un meci fără sanse. Dumneavoastră veti minti cum ati mintit acolo, iar eu nu am cum să spun că nu a avut loc chestia asta”.
Ion Cristoiu: Credeti că mai ascultau si altii convorbirea asta?
Ioan Talpes: Sunt convins. Numai noi avem această alergie la ascultat. Eu nu am nici o
alergie. Îmi pare bine.

–––

Ioan Talpes interviu la Antena 3 Ion Cristoiu 
Vezi – „Discussion between Gorbachev and Mitterand about Romania, July 1989,”
Vezi aici stenograma întâlnirilor dintre Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterrand [1] 

Iar atunci Ceausescu promovase o relatie speciala cu Washington-ul, si stiti chestiunile astea lasa nu numai amintiri ci lasa niste relatii, lasa conexii, lasa niste jocuri de interes, care niciodata nu se renunta atat de usor la ele, ci in momente cruciale pot sa fie relansate , si eu cred, si pot garanta dumneavoastra ca si intrarea Romaniei in NATO, cu sprijin american, evident ca fara sprijinul american nu se putea sa depaseasca bariera pe care o voi prezenta apoi intr-un volum ca sa se inteleaga despre ce a fost vorba. 

„Soarta Romaniei s-a decis la Kiev in 1989″

Ioan Talpes – min. 2.30

„Chiar in ziua in care Ceausescu a fost omorat, la Departamentul de Stat American a fost promovat un document care urma sa se citeasca la vocea americii, deci o declaratie prin care departamentul comunica, isi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Ori va da-ti seama daca in dimineata aceea s-ar fi rostit aceasta declartie, din partea departamentului de stat care ar fi fost situatia in Romania? Ar fi creat atuncea o stare de neintelegere totala, cert este ca nu trebuia sa fie impuscati asta este evident.”

Iulie 1989

Mitterrand: Aşadar, mâine veţi merge în România. Apreciez răspunsul referitor la România pe care l-aţi dat în cadrul interviurilor acordate Antenei 2 (post de televiziune francez – n.red.) şi postului de radio „Europe – 1”.Totuşi, noi ştim cu toţii că în România există o dictatură adevărată. Singura nelămurire este cu dictatura cui avem de-a face: a lui Ceauşescu sau a soţiei sale?

Gorbaciov: Totuşi, trebuie să facem o evaluare realistă a situaţiei. România era o ţară agrară înapoiată, iar acum este un stat industrializat dezvoltat. Problema este de a completa baza economică şi socială cu un sistem politic adecvat. De exemplu, România a rezolvat complet problema locuinţelor. Este o mare victorie. Dar, pe Ceauşescu îl înspăimântă democraţia. Apropo, Ceauşescu mi-a spus că el a implementat încă de acum 10 ani măsurile pe care le luăm noi, în URSS, în cadrul perestroika.

Ion Iliescu: Nicolae Ceausescu a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat. El nu avea nimic comun cu ideea de socialism.

Iliescu ori se preface ori a uitat dar ii aduc aminte: „Ion Iliescu 22 decembrie 1989 ora 14.45 – TVR : „Au întinat numai, numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară.”
24/11/2008

Ovidiu se intreaba de ce si-a asumat rolul pe care l-a avut in Revolutie tocmai Ion Iliescu ? (oare, de ce tocmai ? Cine i-a impiedicat pe altii sa-si asume acest rol?) Cei ce au fost prezenti in miezul evenimentelor stiu foarte bine ca au fost multi veleitari, care au incercat chiar sa preia conducerea miscarii, dar nu au fost asimilati si acceptati!

De ce a fost acceptat Iliescu – este intrebarea la care puteti gasi raspuns singur !

Restul – sunt naivitati : – ca eu m-as fi dus la Televiziune, pentru ca m-ar fi chemat Cico Dumitrescu! Sau – ca, Velicu (pe vremea aceea consilier in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, Ministerul Culturii de atunci) m-ar fi indemnat sa merg la Televiziune si sa iau legatura cu generalul Stanculescu.

Scriitorul Stoenescu mai inventeaza tot felul de episoade, pentru a-si sustine propriile teze (Iliescu – om al Moscovei) – convorbiri telefonice cu Ambasada URSS sau chiar cu Gorbaciov – toate inventii mincinoase ! Ca si unele afirmatii ale lui Magureanu, la fel de lipsite de logica, ca pe mine m-ar fi “ales Gorbaciov inca din 1987 “ iar pe de alta parte “ca fusesem predestinat inca din anii 1970”.

In ce privesc unele aprecieri ale lui Magureanu, de coniventa cu Stoenescu : ca “in decembrie nu s-a intamplat nimica eroic” si ca “puterea a fost oferita ca o ofranda unui grup care nu avea nici un merit” – ele sunt nu numai jignitoare la adresa Revolutiei Romane si a celor ce s-au jertfit – dar, emise cu aroganta si cu pretentia unui temei stiintific – devin de-a dreptul ridicole!

Despre ”curaj” sau nu – ii las pe altii sa judece ! (Oare asumarea raspunderilor intr-un moment atat de dificil, era expresia lipsei de curaj ?).

Victor mentioneaza si pozitiile exprimate de Victor Roncea , in emisiunea in care a aparut alaturi de Magureanu. El, printre altele, scoate din context o fraza pe care am pronuntat-o eu in prima aparitie la TVR, in ziua de 22 decembrie, in care l-am acuzat pe Ceausescu ca “a intinat nobilele idealuri ale socialismului” – ca dovada ca eram inca sub influenta ideologiei comuniste !

Este o mare ticalosie pe care a folosit-o dreapta politica, in toti acesti ani, in propaganda sa impotriva mea.

Eu si astazi cred ca ideile originale ale socialismului, inca de la aparitia lor, au avut o mare incarcatura de generozitate : erau o pledoarie pentru o societate mai buna, mai dreapta, mai echitabila. Nu intamplator, ideile socialismului au avut un mare ecou in mase si au cunoscut adeziunea multor intelectuali veritabili, de-a lungul vremii. Ele si astazi insufletesc stanga politica – partidele socialiste si social – democrate.

Pentru ca marile idei si proiecte pentru o lume mai buna – au insufletit constiintele pe parcursul intregii istorii a umanitatii :

– crestinismul – a fost receptat si a influentat procesul de destramare din interior a Imperiului Roman pentru ca proclama ideea de egalitate a oamenilor in fata lui Dumnezeu !

– “ideile Revolutiei Franceze – Libertate, Egalitate, Fraternitate” au insufletit generatii intregi si au stat la baza dezvoltarii moderne a societatii si a asezarii organizarii statelor pe principii democratice.

– La fel au aparut si ideile de socialism – ca societate asezata pe principii de echitate si solidaritatea umana, de sanse egale pentru toti, contrapuse capitalismului, bazat pe individualism, polarizare sociala, defavorizarea unei minoritati in defavoarea majoritatii populatiei.

Stalinismul (iar Ceausescu era un stalinist consecvent) a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat, tocmai pentru ca, in loc de democratie de esenta populara si de libertate pentru toti, a instaurat o dictatura despotica, iar in locul unei economii eficiente bazata pe o mai buna si rationala utilizare a tuturor resurselor materiale si umane din societate, in interesul tuturor – prin ignorarea legitatilor obiective ale pietii, a instaurat un sistem birocratic de stat care s-a dovedit incapabil sa raspunda dinamicii dezvoltarii din a doua jumatate a secolului XX si sa infaptuiasca obiectivele socialismului, provocand o saracire generalizata.

In ziua de 22 decembrie, adresandu-ma celor ce se ridicasera impotriva lui Ceausescu – care vorbea in numele socialismului, ba inca si « multilateral dezvoltat” – am tinut sa subliniez ca el nu avea nimic comun cu ideea de socialism, care a insufletit, pe buna dreptate, generatii intregi de oameni.

L’Express: „La révolution roumaine, un coup d’Etat de l’armée” – Revolutia romana, o lovitura de stat data de armata.

Publicatia franceza L’Express rememoreaza, intr-un amplu articol, evenimentele sangeroase care au avut loc la sfarsitul anului 1989 in Romania si care au dus la caderea regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu, informeaza Agerpres.

Concluzia trasa de ziaristii de la L’Express este aceea ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, la putere au ramas aceiasi oameni. ”Exista o continuitate a nomenclaturii si a mostenitorilor ei, care a dat nastere la noi institutii politice, fara remuscari. Cu pragmatism, oportunism si cinism. Fara indoiala, exista si oameni noi, corecti, dar reteaua de lideri politici este impanata de fostele elite si de nomenclaturisti convertiti la capitalism si la o noua limba de lemn: democratia liberala.

Adeptii sinceri ai unui contract democratic si civic sunt rari in mediul politicienilor. Ei se afla mai ales in randurile societatii civile care a invatat cel putin sa traiasca fara frica”, scrie sursa citata.

Europa asista in noiembrie 1989 la caderea zidului Berlinului. O luna mai tarziu, pe 25 decembrie, in Romania, sotii Ceausescu sunt executati dupa o parodie de proces. Imaginile cu executia celor doi fac inconjurul lumii, scenariul evenimentelor este haotic si de neinteles, manipularea atinge culmi foarte inalte. Guy Hoedts, cercetator la INALCO, si istoricul Catherine Durandin reconstituie filmul unei lovituri de stat comuniste, al unei revolutii confiscate, pornind de la marturii inedite, in cartea intitulata ”Moartea Ceausestilor”, aparuta de curand. Cei doi autori acorda un interviu publicatiei L’Express, citat de Agerpres.

Ceausescu avea dreptate

La intrebarea daca revolutia populara a fost in realitate o lovitura de stat mascata si daca Ceausescu avea de fapt dreptate, cei doi autori raspund ca Ceausescu avea intr-adevar dreptate cand vorbea in fata tribunalului care l-a judecat, pe 25 decembrie 1989, de tradatori si de lovitura de stat: ”Aceasta lovitura de stat este o actiune a armatei, a generalilor Militaru si Stanculescu: Militaru, general in rezerva, complotase deja impotriva regimului Ceausescu la inceputul anilor 1980. Stanculescu se bucura, inainte de 22 decembrie, de toata increderea lui Ceausescu, care-l numise cu o zi inainte ministrul Apararii… In dimineata zilei de 22 decembrie, generalul Stanculescu ii sfatuieste pe cei doi Ceausesti sa paraseasca sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (PCR), le organizeaza plecarea cu elicopterul, ii convoaca pe membrii tribunalului. El si-a schimbat astfel rolul: din ministru al Apararii al lui Ceausescu, a devenit unul din actorii-cheie ai eliminarii lui…”.

Cei doi autori ai cartii arata ca actorii loviturii de stat au fost comunisti deceptionati de derapajele regimului, de cultul personalitatii cuplului Ceausescu. Aceste persoane – generatia de cadre ale PCR intre 40 si 50 de ani – aveau contacte cu Moscova: au fosti colegi de facultate in URSS, militarii de rang inalt s-au format la academiile sovietice unde erau instruiti ofiterii superiori din Pactul de la Varsovia. Erau in contact si cu generatia veche, cea a fondatorilor comunismului din Romania, sustinuti atunci de Moscova.

Elita bine informata, avand o educatie leninista, a urmat etapele de restructurare indicate de Mihail Gorbaciov, dorind sa salveze socialismul cu fata umana la care acesta visase. Se gandisera sa ajunga la putere si nu doreau sa piarda trenul schimbarii care se petrecuse deja in Ungaria si Polonia. Insa cu Ceausescu, nu se putea face nimic si nu se putea negocia nimic, sunt de parere autorii cartii ”Moartea Ceausestilor”, potrivit Agerpres.

In confuzia generala care a urmat fugii cuplului Ceausescu, acesti actori ai evenimentelor din 1989 aveau ca scop imediat sa apara ca eroi, eliberatori ai poporului de clanul dictatorului. Ei apar la televiziune, fac apel la fraternizarea armatei cu poporul si lanseaza amenintarea ca agentii Securitatii si teroristi sunt gata sa continue lupta ca sa-l apere pe Ceausescu. Se prezinta ca reprezentanti ai maselor si manipuleaza multimea cu sloganuri bine alese: ”Libertate” si ”Ole, ole, Ceausescu nu mai e”.

Ion Iliescu, care urma sa fie presedinte imediat dupa lovitura de stat, nu era atunci cunoscut de oameni. Petre Roman, premier intre 1989 si 1991, si generalul Victor Atanasie Stanculescu nu sunt nici ei cunoscuti si par a fi oameni noi, adica buni patrioti comunisti calcati in picioare de clica lui Ceausescu: ei dau asigurari, seduc populatia, afirma autorii cartii. Numai membrii conducerii superioare de partid, cativa diplomati straini, experti de la Radio Europa Libera auzisera de Ion Iliescu ca de o posibila alternativa: reformator, gorbaciovist.

Acesti oameni, apartinand sferii puterii, dar necunoscuti marelui public, aveau toate atuurile pentru a se prezenta ca eroi ce se ridicasera impotriva tiranului Ceausescu.

Implicarea CIA si KGBO alta intrebare la care autorii lucrarii au vrut sa raspunda este cand a inceput organizarea a ceea ce ei numesc lovitura de stat.

Ei considera ca au existat mai multe momente-cheie in pregatirea momentului rasturnarii lui Ceausescu. Lumina verde – rezultand din articularea serviciilor sovietice, ambasada URSS de la Bucuresti, actorii Iliescu, Stanculescu&Co – s-a dat probabil imediat dupa reuniunea Pactului de la Varsovia de la Moscova, din 3 decembrie: atunci nu se mai putea spera nimic de la Ceausescu.

Vorbind despre rolul jucat de KGB si de CIA, autorii cartii arata in interviu ca KGB era in contact cu Securitatea. In pofida conflictelor, a micilor frecusuri intre serviciile secrete, legaturile dintre ele sunt structurale. In decembrie, CIA n-a jucat un rol direct, dar a fost operationala multa vreme, depistand verigile slabe ale sistemului Ceausescu si viitoarele elite.

Washingtonul acceptase o tranzitie gorbaciovista in Romania: Ion Iliescu putea fi convenabil. Trecerea Romaniei la un Iliescu pro-Gorbaciov si linistirea ei conveneau Washingtonului: CIA a depistat prin urmare care erau reformatorii comunisti, interlocutori posibili pe termen mediu.

Mai exista multe lucruri neelucidate, legate de decembrie 1989, fiind necesare arhivele sovietice si maghiare pentru a intelege, de exemplu, cum s-au declansat miscari ale multimii la Timisoara, pe 17 decembrie, spun cei doi autori. De ce a trebuit ca furia sa porneasca dintr-un oras cu o importanta minoritate maghiara?, se intreaba ei.

Romania nu si-a lamurit tot trecutul sau a lasat sa treaca prea mult timp pentru a lamuri lucrurile din doua motive: in tara, opozitia care indraznea sa se exprime impotriva lui Ceausescu era infima. Existau 4 milioane de membri de partid la o populatie de 22 milioane de locuitori. Atitudinea generala era sa inchizi ochii, sa te aperi si sa asculti discursul occidental care il acuza pe Ceausescu si ii plangea pe romani.

Dupa 1989, a fost un moment de supravietuire care ignora o culpabilitate prea mare. In loc sa-si puna intrebarea, ingrozitoare, cum s-a ajuns la o asemenea pierdere de demnitate, romanii au preferat sa continue. Atitudinea occidentala, o combinatie de compasiune si caritate in primele ore, i-a facut sa ramana in acea situatie. Primele dezvaluiri vorbeau despre ororile reale din anii 1948 si apoi de revolutia stalinista. Reflectia asupra etapelor alienarii, motivele abdicarii si ale supunerii sunt recente si putine, considera autorii lucrarii ”Moartea Ceausestilor”.

Sursa: L’Express

Comploturile din ceafa lui Ceauşescu – Vezi poze Iliescu Ceausescu!

Silviu Brucan: „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu”

Conspiraţia lui Iliescu

În jurul lui Iliescu s-a conturat cea mai controversată grupare. În timp ce Măgureanu îşi recunoaşte, în felul lui, calitatea de complotist la căderea lui Ceauşescu, Ion Iliescu neagă vehement ideea de complot. O acreditează numai pe cea a revoluţiei.

A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994 (pe când era preşedintele României), în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, care erau cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

„Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a patru-cinci persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi.

Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie.

A mai apărut printre noi un om, un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, cu generalul Ioniţă s-a petrecut un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut.

Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă „Ştefan Gheorghiu“, la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean de la Focşani”, a declarat Iliescu în faţa Comisiei. Constituirea grupării a avut loc însă cu mult înainte de aceste acţiuni.

Un scenariu incredibil s-a petrecut în 1988. Actorul principal a fost Silviu Brucan. Cu toate că fostul demnitar era consemnat la domiciliu (după ce criticase regimul Ceauşescu în urma revoltei de la Braşov, din 1987), serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru Moscova. „A fost scos la Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost plimbt pe la Londra, Washington şi Moscova. Aici s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, susţine istoricul Alex Mihai Stoenescu. În acel moment, Brucan şi ceilalţi din gruparea foştilor activişti de partid se gândeau la iniţieirea „Scrisorii celor şase”.

Sursa Adevarul ro

The Observer: „It was impossible to have a revolution in Romania. So it had to be staged.” – „Era imposibil sa avem o Revolutie in Romania. Asa ca a trebuit sa fie inscenata”

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui „stranie poveste” sugerează că „revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că „cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că „momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. „Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

„A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. „Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost „un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza „complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ’90, „minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

Coproductia CIA – KGB din Decembrie ’89

Definitia oficiala a evenimentelor din decembrie 1989 de „revolutie” nu mai sta in picioare. Istoricul Catherine Durandin – in prezent director de cercetari la Institutul de Relatii Internationale si Strategice din Paris – ne-a acordat un interviu in care prezinta implicarea serviciilor secrete americane si sovietice in evenimentele din decembrie 1989 din Romania.

In Romania exista un interes fata de definitia evenimentelor din decembrie 1989: unii spun ca a fost o revolutie, altii spun ca a fost o lovitura de stat. Dvs cum ati defini cele intamplate in Romania in decembrie 1989?

Nu as face o alegere. A fost o revolutie in mintile oamenilor, cei care au demonstrat pe strazi, erau sinceri, nu stiau ca exista o manipulare. Erau legati de grevele din 1987, de opiniile studentilor, dinainte de decembrie 1989. Acesti oameni au fost revolutionari prin faptele lor. Insa in acelasi timp, in spatele acestui cadru, a existat o lovitura de stat si acum cu deschiderea arhivelor si cu studiile lui Alexandru Stoenescu se poate intelege ce s-a intamplat in spatele scenei. Astfel ca se poate spune ca in actiuni a fost o revolutie, insa de fapt a fost o lovitura de stat. Daca as incerca sa merg mai departe cu aceasta definitie as spune ca a fost o revolutie politica prin aceea ca Constitutia din 1991 este o constitutie democratica. Insa in acelasi timp nu a existat o revolutie sociala reala, oameni care faceau parte din conducere au ramas la putere in continuare si unii se afla inca in Camera Deputatilor.

Au existat multe discutii legate de interventia unor puteri straine in Romania in decembrie 1989. Ce ne puteti spune: a existat o astfel de interventie si in ce masura s-a manifestat?

Este normal ca puterile straine sa fi fost implicate, de vreme ce Romania era membra a Pactului de la Varsovia si Uniunea Sovietica era interesata direct in evolutia situatiei. Cred ca o parte a Partidului Comunist Roman si o parte a Securitatii aveau legaturi cu puterea sovietica, cu KGB-ul, cu multi ani inainte de 1989. Nu stiu in ce masura au fost implicati, de vreme ce nu au fost deschise arhivele sovietice. Unii istorici au cercetat acest lucru – ca Jacques Leveq din Canada – care a incercat sa il intervieveze pe Gorbaciov care a refuzat. Sovieticii au sustinut in permanenta ca nu au actionat, ca au lasat evenimentele sa se deruleze. Eu nu cred asta, au fost implicati direct in armata romana si in Securitate. Ceea ce este sigur, pentru ca exista cateva documente publicate, este ca Bush si Agentia din Washington au fost implicati in evenimente. Si ne putem aminti ca in 1978 Ion Pacepa a defectat dintr-o pozitie inalta a Securitatii, a mers in Statele Unite si a dat o multime de informatii. Incepand din acest punct, CIA a incercat sa intre in contact cu fosti ofiteri de Securitate care au fost alungati de Ceausescu dupa defectiunea lui Pacepa. Acesti oameni au fost convinsi sau cumparati de Agentie pentru a interveni in sistemul din Romania. De aceea cred ca au existat actiuni ale Ambasadei americane din Bucuresti care de exemplu era in contact cu Silviu Brucan. In memoriile sale Brucan spune deschis ca se afla in contact cu Ambasada americana, ca in 1989 dupa faimoasa scrisoare a celor sase a plecat la Washington, apoi la Londra si apoi la Moscova. Este foarte interesant de vazut interventia celor doua mari puteri si actiunile lui Silviu Brucan care a mers printre aceste puteri imense in timpul evenimentelor.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt inca importante in Romania, deoarece in acea perioada pot fi gasite radacinile actualei clase politice din Romania. Cum ati descrie clasa politica rezultata din acele evenimente?

Cred ca oameni ca Talpes, Magureanu, Teodor Stolojan au fost oameni din nomenklatura, chiar daca se aflau intr-un fel de opozitie – inca sunt prezenti in viata politica la un nivel inalt. Chiar si presedintele Basescu a avut o pozitie in nomenklatura inainte de 1989. Insa in acelasi timp, acesti oameni i-au lasat pe altii sa ia parte la anarhia primelor zile de capitalism din anii ’90. Exista un alt grup, de oportunisti orientati catre bani si prosperitate. Probabil ca exista si o clasa politica noua formata din tineri, insa sunt foarte pesimista dupa alegerile din noiembrie datorita absenteismului ridicat. Chiar si din partea maghiara, Marko Bela, Verestoy Attila sunt oameni din anii ’90. Exista un imens conservatorism la nivel politic, iar oferta la nivel politic foarte redusa, programele politice sunt practic identice, oamenii trec de la un partid la altul fara probleme.

Mai exista o intrebare – dezbatuta mai mult in Franta decat in Romania. Intrebarea este: cum a fost omorat Ceausescu? Este o intrebare mai directa: a avut parte de un pluton de executie? Sau a fost pur si simplu impuscat in cap?

Am vazut de multe ori caseta cu procesul si executia lui Ceausescu, ceea ce a fost pus la dispozitie. Nu se poate spune daca a fost executat de un pluton sau impuscat de un singur om. Cred ca nu a existat nici o formalitate, nici in ceea ce priveste judecata. Tribunalul nu a fost unul stalinist, Ceausescu avea dreptate cand spunea ca vrea sa fie adus in fata Marii Adunari Nationale, ca nu raspunde pentru ca nu recunoaste legitimitatea tribunalului. Nu a fost un tribunal stalinist unde acuzatul isi recunoaste vina. Ceausescu si sotia sa au sustinut ca nu sunt vinovati, nu au acceptat termenul de genocid. Nu a fost respectata nici o regula in aceasta judecata si in aceasta executie, insa cei veniti acolo erau constienti ca daca Ceausescu ar fi fost salvat sau bagat la inchisoare ar fi devenit un pericol pentru noua putere. Oamenii in varsta sau chiar Partidul Romania Mare l-ar fi vrut inapoi. Cred ca au fost foarte cinici si pragmatici: sa-l impuscam, cu sau fara pluton de executie.

Exista o formulare in mass-media din Romania „Iliescu-KGB”. Cum ati aprecia aceasta formulare?

Nu as spune „Iliescu-KGB”, nu stiu daca a existat o astfel de legatura – insa „Iliescu-URSS” cu siguranta. Evolutia sa este interesanta, insa in 1991 a vrut sa incheie un tratat cu Uniunea Sovietica si nu a dorit niciodata sa renunte la trecutul sau si a fost un politician la varf si inainte de 1989. Iliescu seamana intr-un fel cu generatia vechilor gorbaciovisti din Rusia. A avut o evolutie catre euro-atlantism, insa ramane credincios socialis­mului comunist.

Jocul american in Romania

Catherine Durandin  prezinta implicarea serviciilor secrete americane in evenimentle din decembrie 1989 din Europa de Est in volumul sau „CIA in razboi”, publicat in anul 2003 astfel: „Accesul la activitatea de analiza a C.I.A. este indispensabil pentru a inlatura imaginea stereotipa a unei Agentii compuse din analisti birocrati si razboinici fara scrupule, dar aceasta interpretare revizuita trebuie sa fie insotita de o ancheta asupra muncii de teren. Ar fi prezumtois sa incercam a da un raspuns definitiv la intrebarea, formulata de o maniera reductionista: care este rolul C.I.A. in procesul de prabusire al blocului sovietic? In schimb, este posibil sa apreciem rolul jucat de C.I.A. in evolutiile din Polonia anilor ’80, care au fost dramatice pentru Moscova; si in prezent este interesant, in masura in care se deschid arhivele, iar martorii manifesta bunavointa, sa ne indreptam atentia asupra tranzitiei, asupra evenimentelor de la Bucuresti din decembrie 1989, in care tendinta prea accentuata a fost de a vedea numai mana ascunsa, dar cu o prezenta intensa a Moscovei si a clientilor romani ai lui Gorbaciov. Ori C.I.A. si jocul american subtil si puternic erau acolo.

Aceste cazuri, ale membrilor nomenclaturii anti-Ceausescu invitati in Statele Unite in perioada 1987-1989, suscita intrebari si nu pot fi intelese decat inscriind activitatea C.I.A. intr-un cadru mai larg. Din 1985-1986, Guvernul american a mizat pe momentul Gorbaciov pentru a ocupa o nisa de oportunitate. Nimeni nu crede, in serviciile de la Langley, ca Gorbaciov ar fi un „good guy”, dar el are nevoie sa negocieze cu Washingtonul pentru a desfasura reforma interna in care crede. Trebuie sa iasa din mlastina afgana, sa franeze cursa inarmarilor pe care au accelerat-o Statele Unite sub Presedentia lui Reagan. Trebuie sa castige de partea sa opinia publica si, in particular, pe pacifistii europeni si sa construiasca aceasta casa comuna europeana de care este profund atasat. Americanii ii cunosc atat intentiile, cat si slabiciunile. Vor profita magistral de acest lucru intre 1985 si 1991. In fapt, jocul american consta in distrugerea ordinii de la Ialta, integrand in N.A.T.O. Germania unificata. Aceasta etapa, o Germanie unificata in N.A.T.O., semneaza infrangerea U.R.S.S. ca putere victorioasa in 1945 si prabusirea ideologiei comuniste, al carei stindard era purtat de R.D.G.. Gorbaciov pierde teren. Faptul ca in aceasta faza a schimbarilor iau fiinta, la Budapesta sau la Bucuresti, echipe formate din fosti comunisti „gorbaciovisti” nu deranjeaza Washingtonul: fara sustinerea fratelui mai mare, aceste echipe neocomuniste nu vor putea decat sa caute sfaturi si subsidii in Vest. Arhivele C.I.A. lasa sa transpara extrema tenacitate a Statelor Unite in desfasurarea dialogului cu un partener/adversar ale carui slabiciuni au fost exploatate cu un maxim de profesionalism. Dar Statele Unite, invingatoare in Razboiul Rece, au devenit in cursul anilor ’80, datorita noilor aliante cu un grad ridicat de risc, un invingator la stramtoare”.
Pagina realizata de George DAMIAN
Citeste si Cum a murit regimul Ceausescu