Mircea Dinescu îi sesiza lui Ceauşescu faptul că anumiţi scriitori nu-i urmează politica, ba chiar încearcă să-l înfrunte.

Atunci când, de pildă, Mircea Dinescu a rostit: „Marino minte şi mort”, a pus, pentru a nu ştiu câta oară, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în mare dificultate. Pe scurt, după a fost atacat în „Viaţa unui om singur”, volum autobiografic al criticului, eseistului şi istoricului literar Adrian Marino, membrul Colegiului CNSAS l-a denunţat pe autor drept informator al Securităţii, fără dovezi concrete.

Toată povestea se baza pe interpretarea, mai mult sau mai puţin subiectivă, a unui dosar din arhivele fostei Securităţi. Nu sunt avocatul lui Marino, mai ales că, acolo unde se află el acum, nici că se mai sinchiseşte de chestiune. Am să public însă fragmente dintr-o stenogramă care-l priveşte chiar pe Mircea Dinescu, ca să arăt ce înseamnă să judeci un om prin prisma unor documente care pot fi interpretate în fel şi chip.

Nicolae Ceauşescu: „Ce revistă? Poţi să mi-o arăţi şi mie?”

„Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a”, susţinea Mircea Dinescu. În ciuda afirmaţiei, Gabriel Andreescu demonstra, după ce a parcurs filă cu filă dosarul criticului de la CNSAS, că „singura surpriză negativă pe care o aduce dosarul de la SIE în ce-l priveşte pe Marino este de a fi acceptat să se întâlnească cu ofiţerii în particular, când i s-a cerut, şi chiar să aranjeze contacte confidenţiale cu aceştia”. Dar asta nu înseamnă nici pe departe că omul a fost informator, dacă nu sunt dovezi în acest sens, atrăgea atenţia Andreescu.

Faptul că un fost deţinut politic se întâlnea, indiferent de împrejurări, cu ofiţerii de Securitate nu era chiar neobişnuit înainte de 1989, mai ales dacă omul călătorea în străinătate. Apropo de interpretările pe care le dăm unor documente – iată fragmente din stenograma unei întâlniri a scriitorilor cu Nicolae Ceauşescu (13 martie 1981), care demonstrează câte capcane ascund dosarele din arhive. Intervenţia lui Mircea Dinescu de la acea şedinţă poate fi judecată azi în fel şi chip, mai ales dacă nu se ţine cont de conjunctură, de epoca în care a avut loc.

„S-a creat aici un climat de libertate pe care noi l-am cerut şi îl apărăm”

Tov Mircea Dinescu către Nicolae Ceauşescu: „(…)Problema nu este aşa. Nu este vorba de persoane, ci de tendinţa unor reviste. Revistele «Săptămîna» şi «Luceafărul» practic merg pe denigrarea unor persoane. (…) Se petrec lucruri curioase. Între altele, a apărut şi circulă o revistă antisemită patronată de revista «Săptămîna».
Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce revistă? Poţi să mi-o arăţi şi mie?
Tov. Mircea Dinescu: Îmi pare rău că nu o am acum, pentru că nu am venit pregătit, dar o să v-o prezint.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Bine, să mi-o aduci să o văd şi eu.
Tov. Mircea Dinescu: De asemenea, în Italia a apărut, tot sub patronajul revistei «Săptămîna», o carte cu texte publicate în «Săptămîna» şi «Luceafărul» şi în care sînt denigraţi scriitori români. Iată, deci, că revista «Săptămîna» patronează apariţia unor cărţi în străinătate, cărţi în care sînt denigraţi scriitori români între care şi unii membri ai Comitetului Central – l-am numit pe Titus Popovici -, precum şi unele aspecte din critica română, în conformitate tocmai cu ceea ce se întîmplă la revista «Săptămîna». Deci au şi ei o «Europă Liberă» a lor, scrisă. Eu, ca tînăr scriitor şi membru de partid, sînt foarte mirat că apar asemenea provocări chiar la adresa politicii dumneavoastră. S-a creat aici un climat de libertate pe care noi l-am cerut şi îl apărăm”.

„Tatăl meu a început să-mi vorbească cu dumneavoastră”

„Iată – continua Dinescu -, numai într-un an, am participat la trei întîlniri cu secretarul general al partidului. Vă spun sincer, uneori mi-e şi frică. Tatăl meu a început să-mi vorbească cu «dumneavoastră»: mă văd cu secretarul general al partidului mai des decît se vede el cu o rudă a lui de la Cluj. În legătură cu propunerile care s-au făcut, vreau să vă spun că avem impresia că ele s-au făcut în gol – şi pentru «Luceafărul», şi pentru «Cartea Românească» – întrucît nu s-a luat nici o hotărîre. Sau poate că s-a luat, dar ar fi bine să ni se explice şi aici ce s-a întîmplat. Poate că tovarăşului Macovescu îi este frică să spună.
Tov. George Macovescu: Nu.
Tov. Mircea Dinescu: Ba, ţi-e frică.
Tov. George Macovescu: Acest lucru nu puteam să-l explic în şedinţa Consiliului şi atunci am preferat să nu o ţin.
Tov. Mircea Dinescu: Vedeţi? Sînt lucruri pe care tovarăşul Macovescu nu vrea să le spună aici.
Tov. George Macovescu: Nu aveam nici un răspuns.
Tov. Mircea Dinescu: Pentru ce?
Tov. George Macovescu: Pentru propunerile făcute: de schimbare la revista «Luceafărul», de numire a unui director la «Cartea Românească», de cooptarea în Birou a unui membru, în locul lui Marin Preda, şi de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. La toate acestea nu ni s-a dat nici un răspuns.
Tov. Mircea Dinescu: Problema este următoarea: revista «Luceafărul» să redevină o revistă a Uniunii Scriitorilor, conform acestor propuneri, iar «Săptămîna» să redevină organul de drept al Comitetului Municipal de partid Bucureşti, ceea ce nu este astăzi. Revista «Săptămîna», care ar trebui să reflecteze activitatea culturală a tuturor scriitorilor din Bucureşti, a devenit o revistă de grup evidentă, şi aceasta de mulţi ani de zile. Cum este posibil ca toată suflarea scriitoricească română să fie iritată de această revistă? Cum este posibil ca un personaj ca Eugen Barbu să ne aducă din nou în faţa dumneavoastră? Realmente, mi se pare absolut absurd cum organele Comitetului municipal nu pot să rezolve această problemă – tovarăşul Pană, mai ales, care ar trebui să se ocupe de ea. Vă rog să mă iertaţi că m-am încins puţin!”.

L-a sfidat pe Macovescu în faţa lui Ceauşescu

Oricine citeşte acest document poate trage şi concluzia că tânărul scriitor de atunci, comunist, cum se caracteriza chiar el, îi sesiza lui Ceauşescu faptul că anumiţi scriitori nu-i urmează politica, ba chiar încearcă să-l înfrunte. Dinescu, angajat total în disputa cu Eugen Barbu şi locotenenţii săi, dorea prin toate mijloacele să-l convingă pe şeful statului să oprească atacurile lui Barbu la adresa anumitor scriitori. Dacă priveşti toată povestea din punctul de vedere al rivalilor lui Barbu, Dinescu a procedat corect. Dacă, însă, împărtăşeşti punctul de vedere al simpatizanţilor lui Barbu, Dinescu este un delator.

Niciodată nu l-aş macula însă pe poet plecând doar de la acest document. Nu pentru că Dinescu avea doar 31 de ani atunci, ci pentru că nimeni nu putea obţine ceva de la Ceauşescu dacă nu făcea temenelele de rigoare. Iar poetul ştia foarte bine asta. Tocmai pentru a atinge coarda sensibilă a preşedintelui de atunci el a zis: „Vă spun sincer, uneori mi-e şi frică. Tatăl meu a început să-mi vorbească cu «dumneavoastră»: mă văd cu secretarul general al partidului mai des decît se vede el cu o rudă a lui de la Cluj”. În ce priveşte „climatul de libertate” al scriitorilor pe care dorea să-l apere Dinescu cu orice preţ, nu comentez – aş fi ridicol.

Ciudată este şi ieşirea lui Dinescu la adresa lui Macovescu: „Ba, ţi-e frică… Vedeţi? Sînt lucruri pe care tovarăşul Macovescu nu vrea să le spună aici”. Cel din urmă fost ilegalist şi ministru de externe, în 1981, ocupa fotoliul de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Pe ce se putea baza tânărul poet atunci când l-a înfruntat în faţa lui Ceauşescu?

●●●

Cred că atunci când documentele din arhive, oricare ar fi acestea, sunt interpretabile, tăcerea e de aur. Mai ales când este vorba despre acuzaţii care pot afecta memoria unui om. Faptul că Dinescu l-a atacat dur pe Marino, catalogându-l drept informator, după ce criticul a scris că poetul este „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”, îl descalifică pe membrul colegiului CNSAS. Marino a mai spus despre Dinescu: “Amuzant, uneori, pentru o clipă, el este odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune”, iar, în replică, poetul a ţinut morţiş să-i pună ştampila de agent al Securităţii.
De Emil Berdeli

Stanculescu il convinge pe Ceausescu sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Lovitura de stat!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut „repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste „revolta” de la Brasov.

O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.Postul „Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand.

Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca „bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o „revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari.

Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii.

La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca „mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand „spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.Vine „spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria.

Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul „turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile „Lada” cu „turisti” sovietici in directia Timisoara. La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile „Lada”. „Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.”Turistii” sovietici formau forta de soc spetznaz„, constituita din „operativi” ai GRU care actionau in civil („visautniki”). Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie.

La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale „spetznaz”, adica „verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).Ceuausescu avusese o dicutie apriga cu GorbaciovElemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie „la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a „schimbarii”, a politicii de „perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze „critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca „jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”. A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.In loc de banda cu aplauze…Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o „echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri.

Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei.

Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti „manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in „anticeausisti”. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune.

De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor. (Conform declaratiilor locatarilor).Iliescu isi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnica”Avertizat, Ion Iliescu isi ia „ramas bun” de la colegii de la Editura „Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) liescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia.

De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii. Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR. Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania.(vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din „Studioul 4” era dirijata de Securitate din „Studioul 5″In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt „muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt „huligani”. Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC. Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune. O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite „Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul 5” insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este „asistat” de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in „Studioul 5”, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care „intinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiune si „Studioul 4”. Pretext: „s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura.