Ofiţerul Nicolae Pinciu: Nadia Comăneci venea la Nicu Ceauşescu cu tabele pentru televizoare şi maşini. Nicu s-a cam plictisit de ea şi îşi găsise o fată de prin Sibiu, o blonduţă. Blonduţa venea impreuna cu Nadia iar Nicu le punea să joace tenis împreună. Nadia Comăneci venea cu nişte ochelari de soare mari, ca să n-o recunoaştem noi, de parcă noi eram proşti.

Nadia Comaneci Nicu Ceausescu

Nadia Comaneci pentru Bild: am lucrat cu Nicu Ceausescu la tineretul partidului comunist si ne-am intalnit… la petreceri. Citeste interviul aici

Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate în judeţul Sibiu, s-a ocupat personal de paza şi protecţia lui Nicu Ceauşescu în perioada în care acesta a fost prim-secretar în oraşul de pe Cibin (1987-1989). Pinciu a povestit pentru „Adevărul” cele mai interesante momente din perioada în care a stat în apropierea „Prinţişorului Moştenitor”.

Aşa arată acum vila din Sălişte, judeţul Sibiu

Cum a fost privită la Sibiu numirea lui Nicu Ceauşescu ca prim-secretar al judeţului?

Nicolae Pinciu: Pentru populaţia Sibiului a fost bine. Veneau şi din alte judeţe să-şi facă provizii la noi, pentru că aici erau alimentarele mai aprovizionate decât în alte părţi. Se dusese vestea că Nicu Ceauşescu e mai altfel, că ajută oamenii, şi veneau cu jalbe din toată ţara. A venit unul tocmai de la Galaţi, să se plângă de o problemă de la combinatul siderurgic şi Nicu l-a rezolvat. În fiecare zi îl aşteptau o mulţime de oameni în faţa Comitetului Judeţean, dimineaţa, când venea el. Noi, care trebuia să-l păzim, eram acolo. Uneori ne făcea semn că astăzi nu vrea să discute şi atunci îi opream. Dar de obicei stătea şi asculta oamenii şi pe mulţi îi şi rezolva.

Se ştie că era mare amator de chefuri.

E adevărat că mai trăgea şi el câte un şpriţ. Îi plăcea să socializeze, să stea cu prietenii şi făcea tot felul de glume la băutură. Îi pica pe câte unul din anturajul lui şi-i zicea: «Mă, de ce te uiţi urât la mine?». Ăla se speria: «Nu mă uit, ce să am eu cu tine?». Şi atunci Nicu îi spunea: «Ca să-mi demonstrezi că nu ai nimic cu mine, bei paharul ăsta de coniac». Bea ăla paharul, îl mai lăsa un pic şi iar îi făcea la fel, până îl îmbăta criţă. Ăsta era Nicu Ceauşescu. Îşi mai aducea şi câte o femeie, normal, era tânăr…Mai venea şi Nadia Comăneci pe la el.

Acesta e dormitorul în care se spune că şi-au consumat idila Nicu Ceauşescu şi fosta mare gimnastă

Sunt o mulţime de legende legate de Nadia Comăneci. Că Nicu Ceauşescu ar fi bătut-o, că i-ar fi smuls unnghiile.

Nu, astea nu sunt adevărate. Nadia venea la Nicu cu tabele pentru televizoare şi maşini, ca să i le semneze. Probabil că ea lua bani pentru că le procura unora aşa ceva. De la un punct, Nicu s-a cam plictisit de ea şi îşi găsise o fată de prin Sibiu, o blonduţă. Venea asta la vilă la el şi mai venea şi Nadia. Nicu le punea să joace tenis împreună, s-au şi păruit o dată. În ultima vreme, Nadia Comăneci venea cu nişte ochelari de soare mari, ca să n-o recunoaştem noi, de parcă noi eram proşti.

Aţi avut vreo problemă deosebită legată de securitatea lui?

Am păţit odată una de nu-ţi vine să crezi. Un subinginer care fusese la munca câmpului, băuse vreun litru de rachiu, şi seara când a plecat acasă, beat, i s-a năzărit lui să meargă în audienţă la Nicu Ceauşescu. A venit la Nicu acasă şi un plutonier care păzea acolo l-a oprit, normal, şi i-a zis că în audienţă trebuie să meargă la Judeţeana de Partid, nu acolo. Ăla tot insista să intre, era pe înserate şi poarta era deschisă că trebuia să ajungă Nicu acasă.

Cum s-a făcut că atunci s-a întrerupt curentul şi n-a pornit nici generatorul. Ăla, beat, a făcut ce-a făcut şi a intrat în curte neobservat. A urcat pe scări, lipa-lipa, cu cizmele pline de noroi de pe câmp, şi a intrat în casă.

Ca să-l aştepte pe Nicu Ceauşescu.

Da, am reconstituit pe urmă exact ce a făcut. S-a dus la budă, că avea nevoie, şi după aia a găsit frigiderul. A luat din el o bere, şi-a dat drumul la televizor şi îl aştepta pe primul-secretar, tolănit în pat. Cu cizmele în picioare, nebărbierit, beat, ca vai de lume. Şi când a venit Nicu, a făcut pe el de frică. A ţipat odată şi atunci aghiotantul care era cu el, unul din Direcţia a V-a, l-a tras pe Nicu şi a sărit pe ăsta care-l aştepta şi l-a imobilizat. Ăla i-a zis: „Stai, domnule, că sunt cetăţean cumsecade”.

Ce măsuri s-au luat după situaţia asta?

Am intrat după aia cu detectorul de metale, cu genist, să nu fie vreo bombă, ceva. Problema e că n-aveam baterii la detector şi am dat aşa cu el, să ne vadă Nicu cum controlăm, dar noi numai ne prefăceam, cu căştile pe urechi. N-aveam ce să detectăm fără baterii. După ce am făcut controlul, ne-a chemat Nicu şi a dat cu noi de pământ: «Dacă sun acuma la mama, îmi trimite trei elicoptere de la Bucureşti şi vă aliniez pe toţi securiştii şi vă împuşc». Se speriase şi era foarte nervos.
–––
Primarul din Sălişte, Sibiu, spune că in casa de vanătoare de aici cei doi se intalneau in taină
După 21 de ani de la Revoluţie, fosta cabană de vanătoare din oraşul Sălişte, Sibiu, cunoscută drept cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, poate fi închiriată de turişti. Fiul dictatorului s-a iubit aici cu Nadia Comăneci.
Vila este situată într- un colţ de rai, numit Sălişte, şi e înconjurată de livezi. Acesta era cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, în vremea în care era prim-secretar al judeţului Sibiu, şi tot aici s-ar fi consumat mare parte din idila pe care fiul dictatorului a avut-o în anii ’80 cu Nadia Comăneci. Localnicii susţin chiar că gimnasta a poposit aici în noiembrie 1989, înainte de a fugi din ţară.
Se mai spune că cei doi amorezi preferau locul pentru că, pe lângă frumuseţea împrejurimilor, se puteau bucura şi de discreţie. În vara acestui an, domeniul, care se întinde pe cinci hectare şi cuprinde livadă, teren de tenis, vila şi două lacuri, a intrat în administrarea autorităţilor locale.
Claudia Rus: „Nadia Comaneci, venea neanuntata la Nicu Ceausescu,pentru ca era geloasa. Nadia Comaneci avea doua lingurite suflate cu aur, cu care numai ea manca“.

Nadia era rea si nu pot uita cand m-a pus pe mine si pe sora mea sa cautam o minge de tenis de camp pierduta in iarba. Ore intregi am cautat, fara s-o putem gasi. Ne era cam frica de Nadia. Intr-o dimineata, cand ea a ramas dormind, Nicu ne-a spus la plecare: «Sa aveti grija de ea…

Daca i se intampla ceva, voi raspundeti ». Atunci am simtit parca o incarcatura, o grija in plus… Ii placeau focurile de tabara, ii placea sa rada si sa glumeasca. Era prieten cu domnul doctor Stroie Camil, comandantul Scolii de dresaj caini din Sibiu, care si dansul era un om de treaba si foarte vesel. Cred ca din acest motiv Nicu ii cauta tovarasia. Regret ca la revolutie nu am putut spune adevarul. De fapt, atunci nici nu stiam ce se va intampla cu noi. Pacat ca Nicu a trebuit sa moara cu povara unor pacate pe care nu le-a comis. Va amintiti ca se vorbea pe la colturi ca a omorat-o pe Geanina Matei, aruncand-o pe geam?… Nu ne venea sa credem, cunoscandu-l. Uite ca vremea a trecut, si Geanina a aparut dupa revolutie din Italia, unde a trait bine mersi“.„Nadia Comaneci avea doua lingurite suflate cu aur, cu care numai ea manca“

S-a vorbit atat de mult despre femeile lui Nicu Ceausescu, astfel ca doamna Rus nu poate trece peste acest capitol: „Singurele femei care veneau mai des pe la Saliste au fost Mire la Cosa si Nadia Comaneci. Mirela era o fata foarte frumoasa, la care Nicu cred ca tinea. Mirela se purta frumos cu el si nu am auzit niciodata o cearta sau o discutie urata intre ei. Nu mi-a venit sa cred cand am auzit povestindu-se despre faptul ca Nadiei i-ar fi fost smulse unghiile… De multe ori, Nadia venea neanuntata, pentru ca era foarte geloasa. Era tratata deosebit si, cu toate ca nu aveam tacamuri de valoare, ea avea acolo doua lingurite de argint sufla te cu aur, cu care numai ea manca. Nadia era tare pretentioasa. Cateodata, cei din anturajul lui Nicu mai veneau cu cate o fata, care ramanea la masa sau la cate o cafea, dar atat. La Sibiu nu stiu ce-o fi fost, dar cred ca daca voia sa-si faca de cap, la Saliste ar fi fost locul potrivit, pentru ca eram izolati si nu ar fi stiut nimeni. Tinerii din ziua de astazi fac mult mai multe. Dupa parerea mea, Nicu Ceausescu a avut un comportament mai mult decat normal“.

Publicat la: 2008-08-25 în categoria Dezvaluiri
Autor: Cristina Dunareanu (Sibiu)

Emil Cico Dumitrescu: „Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi”. Ion Iliescu: „nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina)”. Cine minte ? judecati voi!

Într-un interviu-fluviu, care va fi publicat în trei părţi, amiralul îşi povesteşte participarea la Revoluţia din decembrie 1989. Amiralul Emil Cico Dumitrescu (75 de ani) vorbeşte despre relaţia sa cu URSS, despre cum l-a cunoscut pe Ion Iliescu şi în ce a constat activitatea sa la Televiziune în 1989.

Amiralul Emil Dumitrescu a devenit cunoscut în decembrie 1989. Toată lumea îl cunoaşte drept Cico. E o poreclă veche de câteva decenii. Cico era un maimuţoi dintr-un film foarte bine primit de critică, „Tigrul alb”. La facultate, căci Dumitrescu a fost o viaţă profesor, i se spunea însă „Ibric”.

Emil Dumitrescu s-a numărat printre cei care au luat cuvântul la Televiziune în zilele Revoluţiei, iar ulterior a avut un post călduţ pe lângă Ion Iliescu. A fost, printre altele, secretar de stat şi consilier prezidenţial. Percepţia generală este aceea că el are cheia pentru multe dintre misterele Revoluţiei, doar că un interviu cu Emil Cico Dumitrescu alunecă, inevitabil, în ceaţa care s-a lăsat peste ultima lună de comunism românesc.

Amiralul are o abilitate uluitoare de a adormi vigilenţa interlocutorului şi de a poza într-un bătrânel naiv, care, la cei 75 de ani, meditează asupra misterioaselor mecanisme care au abătut asupra sa un şir interminabil de înscenări şi speculaţii. Cico îl caracterizează scurt pe Cico: „Am fost prea credul! Aia e!”.

„Poveşti, răutăţi, prostii”

În anii ’80 a fost arestat pentru că ar fi vândut secrete de stat către KGB. După 1989 s-a spus despre el că, aflându-se în slujba aceloraşi servicii sovietice, a avut un rol decisiv în manipularea populaţiei şi în crearea diversiunilor teroriste de la Revoluţie. De altfel, a fost şi anchetat în dosarul Revoluţiei. În anii tranziţiei a fost acuzat de trafic de influenţă şi subminarea puterii de stat. Cico Dumitrescu crede că toate acestea sunt „poveşti, răutăţi, prostii” şi că, la vârsta lui, nu are timp să-şi ceară scuze pentru ceea ce nu a făcut.

După ce termină cu trecutul, arătându-ne o cicatrice de la un presupus glonţ care l-ar fi „mângâiat” acum douăzeci de ani, aruncă o ancoră înspre viitorul său ca om de litere, pentru că, ei bine, amiralul a căzut în mrejele poeziei. Creaţiile sale literare solicită respect pentru cei care „au făcut Revoluţia”. Cico-poetul e dezolat că sacrificiul lor, în loc să fie respectat, a ajuns să fie pângărit!

„Cu Iliescu am fost coleg la «Ape», nu la Moscova”

Ion Iliescu a ştiut să-i răsplătească pe cei care l-au ajutat în 1989

„Adevărul”: Lumea vă cunoaşte mai mult ca urmare a apariţiei la Televiziune în decembrie 1989 şi prin prisma funcţiilor pe care le-aţi ocupat ulterior. Înainte de Revoluţie cu ce v-aţi ocupat?

Cico Dumitrescu: Am avut diverse funcţii. La „Ape”, la Ministerul Petrolului, la mai multe. Eu sunt de fel din Urziceni. Am făcut Liceul Militar la Galaţi, apoi am terminat Institutul Mecano-Naval. Pe urmă, e adevărat, am făcut chimia la ruşi. Sunt doctor în chimie! Doctor adevărat, nu ca tovarăşa Elena Ceauşescu! Am 42 de invenţii, dintre care 12 internaţionale. Figurez într-un anuar făcut în Anglia. Oamenii au reţinut „Cico Dumitrescu de la Revoluţie”, dar eu am în spate altceva, am în spate o muncă!

Aţi studiat la Moscova?

E un fals! N-am învăţat la Moscova! Eu am studiat la Sankt-Petersburg!

Cât timp aţi stat în URSS?

Cum ziceam, am învăţat 4 ani şi 8 luni la Sankt-Petersburg. Între ’61 şi ’65. L-am avut coleg de promoţie pe Iuri Gagarin (n.r. – celebru cosmonaut sovietic, primul om care a fost trimis în spaţiu). Era un haios. L-am întrebat: „Băi, Iuri, cum ai văzut tu pământul de-acolo?”. Zice: „N-am deschis ochii deloc. M-am învârtit un pic şi am venit jos”. Mi-a dat cadou o cană din aluminiu pe care a scris în ruseşte: „Emile, să bei ceai şi vodcă, dar mai bine vodcă”. Era, în mod clar, un pic zurliu. A sărit odată de la etajul trei, pentru un pariu făcut la băutură. Am avut nişte colegi deosebiţi. Am fost coleg şi cu un gruzin frumos, cu ochi albaştri, era nepotul lui Suslov (n.r. – membru în prezidiul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice).

V-am întrebat de Moscova fiindcă a circulat versiunea conform căreia aţi fi fost coleg acolo cu Ion Iliescu, în vremea studenţiei.

Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Sunt poveşti că am studiat împreună la Moscova.

Cum aţi ajuns la Televiziune în decembrie 1989?

În acel moment lucram la Ministerul Petrolului, mă ocupam cu grupa de operaţiuni speciale. Se punea problema creşterii fluxului de ţiţei, iar eu am venit cu o metodă inovativă. Amiralul scoate o foaie A4 şi începe să ne explice. Nu cum a ajuns la Televiziune, ci cum a reuşit să extragă mai mult petrol. Desenează o sondă, vehiculează o teribilă serie de termeni tehnici (înfăşurare trapezoidală, torpilă cu talere) şi înşiră pe hârtie mai multe simboluri din „Tabelul lui Mendeleev”. Rezistăm, cu greu, amplei demonstraţii şi reluăm întrebarea.

Şi totuşi, cum aţi ajuns la Televiziune pe 22 decembrie ’89?

Aşa… Eram la Ministerul Petrolului şi treceau manifestanţii prin faţă. Eu, lucrând prin ţară, pe la sonde, ştiam că lumea e nemulţumită. Să ştiţi că Revoluţia au făcut-o muncitorii, nu intelectualii, că aştia… Cu o seară înainte, pe 21, am trecut şi m-am oprit la baricadă. Cel care are restaurantul de acolo, de vizavi de Inter, e prietenul meu. De la el s-au luat mesele alea şi s-au pus în stradă. Am văzut cum a fost împuşcat un om acolo.

Eraţi la Ministerul Petrolului şi aţi plecat spre Televiziune…

Da. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. M-am dus la el. Zice: „Băi, dacă nici acuma nu iese, nu mai scăpăm de ăsta. Eu am deschis Televiziunea ca toţi să-şi spună părerea. Dacă oamenii văd ce se întâmplă, vor prinde curaj”. Am stat de vorbă cu el la etajul 11, apoi m-am dus la Studioul 4, unde am luat cuvântul fiecare.

„Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!

Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.

La 15.45 a făcut un apel în direct cerând „factorilor de decizie” să se prezinte la ora 17.00 la sediul Comitetului Central. La Televiziune, Cico a mai făcut un apel şi la comandanţii unităţilor militare din judeţele învecinate Bucureştiului, un apel de a se deplasa pentru a apăra Capitala. Aflat în sediul Comitetului Central, generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, era consternat: „Cine e marinarul ăsta care dă ordine?”

Ulterior, Cico a fost ridicat în grad până la rangul de amiral. Între 1995 şi 1996 a fost numit în funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de logistică din cadrul Ministerului de Interne. Între anii 2000-2004 a fost consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială.

„M-ai sunat, te-am sunat”

V-aţi dus la Televiziune din proprie iniţiativă?

Păi, cine să mă cheme? M-am dus fiindcă am zis: „Acum e momentul să scăpăm de dictatură”.

Se ştie că dumneavoastră eraţi printre cei care selectau ştirile care intrau pe post. Cum procedaţi?

Am făcut în felul următor. Se primeau telefoane întruna. Atunci am luat un registru, l-am numerotat, l-am sigilat. Dădea cineva telefon, îi ceream numele şi numărul de telefon. Notam în registru şi sunam înapoi. Dacă răspundea, dădeam pe post. Făceam o minimă verificare. Şi au spus: de la Sâmbăta, că în catacombe sunt ăia, de la Constanţa, că sunt avioane, că sunt elicoptere, că nu ştiu ce. M-ai sunat, te-am sunat. Altă metodă de verificare nu mai era. Se scria în registru: domnu’ cutare, telefonul cutare – apă infestată. Se nota pe bileţel şi se trimitea jos, la studio.

S-au spus atâtea prostii pe post în acele zile!

S-au spus pe post nu prostii, ci enormităţi, domnii mei, dar n-aveai cum! De tras, s-a tras. Uitaţi gaura! (n.r. – amiralul ne arată o cicatrice undeva lângă urechea dreaptă). A ricoşat din balustradă şi m-a lovit. L-am prins pe unu’ care a tras asupra televiziunii. Era un băiat de la unitatea de Securitate din Mizil. Ne-a spus că el avea ordin să apere. Ce să apere? A fost şi el prada unei manipulări.

Cine a făcut aceste manipulări?

Ştie cineva? Asta trebuie să afle procuratura, nu voi! Dar de tras, s-a tras asupra Televiziunii. Era un tablou pe perete cu cel puţin 50 de cartuşe trase în el.

Din cauza anunţurilor care s-au făcut atunci pe post au murit oameni. Nu era mai bine să nu le daţi?

Cum să nu le dau, dom’le? Dacă se întâmpla şi era aşa?

S-au spus multe prostii, dar n-aveai timp. Cum am apărut eu pe post şi am spus: unităţile cutare şi cutare să apară. A venit pe telefonul operativ, iar Brateş (n.r. – redactor-şef adjunct la „Actualităţi„, care a jucat rol de crainic în zilele Revoluţiei) a zis că dacă spune el, un civil, nu-l crede nimeni. Şi atunci am spus eu. Statul Major spunea că este bruiaj şi că nu poate lua legătura cu unităţile. Eu mă gândeam că dacă nu dau pe post ştirile pe care le primesc, s-ar putea să fie reale, iar apoi îmi ziceau: „N-ai dat, ai fost vândut, ai fost KGB-ist!”.

Dar n-aveaţi certitudinea că sunt reale.

Dacă mă suna omul şi îmi spunea, şi eu când sunam răspundea acelaşi om, înseamnă că era adevărat.

Poate acei oameni care sunau încercau să vă manipuleze. Nu v-aţi gândit la asta?

Cine mai avea timp să se întrebe dacă era manipulat?

Frica de butoane

Dacă tot ce s-a spus pe post a venit prin telefoane, înseamnă că aceia care au dat telefon au manipulat. Dar i-aţi scris în registru pe toţi. Unde e registrul, să vedem cine a manipulat?

Registrul nu mai există, a dispărut.

Unde a dispărut?

De unde să ştiu eu?

Un alt moment care a indus panică este apariţia acelui inginer, Colţ, care a prezentat „maşinăria infernală”, o presupusă bombă. Aţi fost prezent şi l-aţi susţinut.

Cu maşinăria infernală a fost în felul următor. Inginerul Colţ a spus că, dacă acel dispozitiv are butoane, se poate face o programare, se poate folosi la o diversiune. El asta a vrut să spună. I-am mulţumit că ne-a salvat, pentru că un astfel de dispozitiv putea fi folosit la o bombă.

Era, de fapt, un lacăt cu cifru electronic. De unde apăruse acel dispozitiv?

Era de la o uşă din Televiziune. O uşă cu cifru.

Păi, Brateş lucra în Televiziune! Ştia că e de la o uşă.

De unde să ştie, dom’le, ştiţi câte camere sunt în Televiziune? În plus, Brateş fusese pensionat cu ceva timp înainte de Revoluţie.

Nu e adevărat, a plecat din Televiziune în 1990.

În fine, nu mai ştiu exact.

Inginerul Colţ era specialist, ştia că nu e o bombă.

Acuma e uşor, dar atunci nu mai gândeai limpede nici ca specialist. Când am văzut că are toate cifrele, de la zero la nouă, am zis că se poate folosi în orice fel. Ne speriaserăm.
–––––––––-
Când e întrebat de marile mistere ale Revoluţiei, amiralul Cico Dumitrescu răspunde standard: „Păi, eu ştiu?“

Chiar şi spuse cu pipeta, adevărurile lui Emil Cico Dumitrescu aruncă o nouă lumină asupra Revoluţiei. În partea a doua a interviului-fluviu, amiralul se dezice de grupul Militaru-Brucan, admite că voia doar căderea lui Ceauşescu, nu a comunismului, nu înţelege cu ce a greşit justiţiei române, povesteşte cum l-au bătut „golanii” la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi cum Ion Iliescu i-a spus ceva demn de un comunist cu faţă umană: „Lasă, dragă, aşa sunt oamenii…”.Peste toate însă, amiralul îşi dezvăluie latura lirică şi face publice poezii despre acel decembrie de acum douăzeci de ani.

Adevărul”: Se ştie că pe 22 decembrie aţi apărut la Televiziune şi l-aţi chemat pe Ion Iliescu. De ce aţi făcut-o?

Cico Dumitrescu: Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

Pe Nicolae Militaru îl cunoşteaţi în momentul Revoluţiei? Ştiaţi că fusese dovedit ca agent sovietic?

Nu-l cunoşteam. Nici pe el, nici pe Brucan, nici pe Roman. Nu ştiam cine sunt. Pe Militaru dacă îl văzusem odată, aşa, de la distanţă. Nu auzisem că ar fi fost dovedit ca spion.

Din toate datele care există reiese că Nicolae Militaru a pus la cale diversiuni de genul celor de la Otopeni şi MApN. Ce părere aveţi despre asta?

Ce s-a întâmplat la MApN nu cunosc. Nu mă hazardez. Sunt chestiuni care mă depăşesc. În televiziune, la etajul 12, erau peste 100 de inşi care nu-şi puteau justifica prezenţa acolo. Sunt multe enigme pe care eu nu mi le explic. Procuratura ar trebui să se ocupe.

„Cinstit, voiam o perestroika!”

Aţi fost în cercul celor care au luat puterea. Aţi avut intenţia de a termina doar cu Ceauşescu sau şi cu comunismul?

Nu. Adevărul e că doream să scăpăm doar de dictatură, nu ne gândeam să scăpăm de comunism. Asta doreau cei care au suferit prin închisori sau alte treburi. Noi ne gândeam la o perestroika, să fie un regim mai permisiv. Cinstit vorbind, voiam o perestroika! Să fie şi la noi ca în RDG, ca în Ungaria, unde oricum se trăia mai bine. Poate a greşit şi domnul Iliescu. Din dorinţa de a fi libertate a zis: „Lasă, dragă, să facă ei!”.

Aţi fost prezent şi în momentul în care Nicu Ceauşescu a fost adus la Televiziune. Ce s-a întâmplat acolo?

Pe 22 seara l-au adus. Unul l-a înjungiat chiar acolo, i-a făcut o rană cumplită. Am discutat cu Iliescu. Am zis: „Dacă îl avem pe ăsta, îl putem folosi ca monedă de schimb în caz de ceva”. Eu şi inginerul Colţ am plecat cu el la spital. Am stat lângă Nicu Ceauşescu când l-a operat, în sală! Avea pe el un slip vernil. Doctorul mi-a arătat: „Ăsta e un ficat cirotic, nu o mai duce mult!” Am stat până l-au dus în salon. Acolo l-au mai legat şi cu cătuşele de pat, parcă fugea ăla, operat. Am stat lângă el, pentru că ne gândeam că se poate întâmpla orice şi îl vom folosi ca monedă de schimb.

Credeţi că aţi făcut bine mergând pe 22 decembrie la Televiziune?

Nu-mi pare rău că am apărut la televizor. În anii ’80, după ce am fost acuzat de spionaj pentru KGB, fusesem închis, păţisem de toate şi n-aveam ce pierde, iar poporul acesta merita libertatea. Îmi pare rău totuşi de cum sunt lucrurile astăzi în ţara noastră.

Dacă aţi mers acolo mânat de acest scop nobil, de ce credeţi că s-au spus atâtea despre dumneavoastră? Spre exemplu, că eraţi agent sovietic şi că aţi făcut jocurile ruşilor alături de Ion Iliescu şi ceilalţi.

Documentul care îl acuză pe Emil Cico Dumitrescu că le-a vândut ruşilor secrete de stat în anii ’80

Prostii, poveşti. Câte nu s-au spus despre mine? Eu, la vârsta mea, nu am timp să-mi cer scuze pentru ceea ce n-am făcut! Pentru minciuni şi pentru fabulaţii. S-a spus că am fost agent KGB, dar n-am avut nicio legătură. Nici n-a încercat nimeni să mă racoleze cât am studiat la ruşi. E o minciună! E un fals! Racolările nu se fac, aşa, oricum. În primul rând că nu aveam ce informaţii să le dau. Nu eram în unitate operativă. Eu răspundeam de oameni care lucrau cu eprubete. De eprubete aveau ruşii nevoie?

Constantin Bucur, ofiţer de contrainformaţii, a declarat că v-a prins înainte de ’90 cum vindeaţi informaţii KGB-ului. E adevărat?

În ’80 am fost arestat vreo cinci luni. Am hârtie că doi ani am fost urmărit de Securitate, am aflat şi eu la Revoluţie. Mă acuzau că am vândut secrete. Ce să le vând, măi băieţi, ruşilor? Ce? Mihai Chiţac mi-a făcut această înscenare, cum că am vândut secrete. Bucur era unul dintre trepăduşii lui Chiţac. M-au ţinut într-un loc izolat şi am scris mai multe hârtii.

Am făcut un raport către Ceauşescu, pe care am scris: „Tovarăşe Comandant Suprem, dacă se dovedeşte că eu am vândut, cer să fiu executat”. Ceauşescu şi-a dat seama că e făcătură. Ceauşeasca, auzind că am făcut multe năzbâtii prin chimie, cu fel de fel, m-a luat director ştiinţific la Institutul de Epurare a Apelor.

„M-au bătut golanii, iar Iliescu a zis «Lasă, dragă…»”

După 1990 aţi ocupat mai multe funcţii publice. Le-aţi văzut ca pe o recompensă pentru felul în care aţi participat la evenimentele din decembrie 1989?

Nu, funcţiile pe care le-am avut după 1990 au fost un rezultat al muncii mele, muncă grea, în cercetare. Între 2000 şi 2004 am fost consilier prezidenţial. Imediat după Revoluţie am fost şeful Direcţiei Generale de Presă şi Sport. Aşa m-au prins şi evenimentele din 13-14 iunie 1990. Am fost bătut de manifestanţi pe Calea Victoriei. Golanii mi-au rupt hainele, mi-au spart ochelarii şi eu fără ochelari nu văd, orbecăi. M-au călcat în picioare. După opt-zece ani a apărut una care a zis că i-am dat cu piciorul în spate şi şi-a pierdut un rinichi. Am vorbit apoi şi cu domnul Iliescu, după ce am luat bătaie, şi el a zis: „Lasă, dragă, aşa sunt oamenii…”

Un amiral recită: „Noi n-am dorit puterea…”

V-a oprit vreodată cineva pe stradă să vă reproşeze că aţi minţit poporul cu televizorul?

Nu, n-am întâlnit oameni care să-mi reproşeze acest lucru. La intrarea la Senat sunt nişte versuri: „Voi ce aţi crezut în noi/ În 21-22/ Să nu-i uitaţi cât veţi trăi/ Pe cei căzuţi şi pe cei vii”. Astea eu ­le-am scris.

Serios?! Nu este foarte cunoscută înclinaţia dumneavoastră către poezie.

Eh, mai scriu din când în când.

Cico Dumitrescu deschide un sertar al biroului său voluminos şi scoate un dosar cu sute de coli A4 prinse între coperţi. Începe să ne recite mai multe poezii, între care reţinem acest „Noi în decembrie”.

Asta este ca un răspuns la acuzaţiile care vi se aduc?

Da, trebuie să fii de fier să rămâi indiferent la atâtea speculaţii şi răutăţi. Aceste poezii le voi lăsa copiilor mei, să le publice ei dacă vor considera că aşa este necesar.

Amiralul mai citeşte câteva poezii, după care umblă în alt sertar şi ne înmânează câte o plachetă pe care sunt gravate câteva versuri. Recunoaştem un fragment din „Arta de a învinge” a lui Kipling. Sub versuri este semnat Amiral (r) prof. Univ. dr. inginer Emil Cico Dumitrescu. „Sunt tot aşa, ca nişte gânduri de-ale mele”, ne lămureşte amiralul.

„Chiţac şi Diamandescu jucau table şi beau whisky”

Pe cine vedeţi vinovat pentru mineriada din iunie 1990? Multe indicii conduc spre Ion Iliescu.

Minerii aduşi în Bucureşti au fost instigaţi. Nu ştiu cine i-a adus. Sunt supoziţii că Iliescu i-a chemat. După aceea a regretat că le-a mulţumit. Nici nu ştiţi voi ce rău i-a părut, cât a regretat, dar ce era să facă? Cum să-i convingi să plece? Printre mineri am văzut unii cu nişte salopete cam curate. Nu prea erau de mineri. S-au dus şi acasă la Dumitru Mazilu. Au fost foarte multe lucruri suspecte.

Ulterior aţi fost cercetat pentru subminarea puterii de stat, din cauza modului în care v-aţi implicat în evenimentele din iunie ’90. Ce aţi făcut mai exact?

Păi, eu ştiu? N-am făcut nimic. Nu v-am spus că am luat bătaie? Au dat în mine ca într-un sac. M-am dus atunci repede, la sediul poliţiei, pe Ştefan cel Mare. Chiţac (n.r. – Mihai Chiţac era ministru de Interne în iunie 1990) juca table cu Diamandescu (n.r. – Corneliu Diamandescu era şeful Inspectoratului General de Poliţie în iunie 1990). Beau whisky şi jucau table, asta făceau!

Aţi avut multe probleme cu justiţia după 1990!

Eram consilier la Securitate Naţională şi a venit unu’ la mine în audienţă, pentru nişte potlogării care se întâmplă. A afirmat că a dat două milioane-jumate de dolari la Guvern. Şi ăsta s-a dus la procurorul Doană, care a spus că i-am spus eu lu’ ăsta să-mi dea 200.000 de dolari, ca să-i recuperez banii. Mihai Florin, om de afaceri, e ăsta care s-a plâns la mine. Acum a dispărut. Eu nu i-am cerut niciun ban.

Ce motiv ar fi avut cineva să inventeze astfel de lucruri?

Păi, eu ştiu? Procurorul Doană m-a întrebat pe mine odată cine s-a opus de la Cotroceni să fie el procuror general. I-am zis că nimeni. Şi atunci m-a avertizat că are o declaraţie de la unu’ care susţine că mi-a dat două Rolexuri de aur, unul pentru mine şi unul pentru Iliescu. Eu nici nu port Rolex. Ăsta e ceas de geambaşi.

Aţi fost audiat şi în „Dosarul Revoluţiei”!

Da. M-au chemat că de ce am apărut pe post să chem trupele la Bucureşti. Dacă aşa a primit Brateş prin telefonul operativ? Brateş a primit-o şi am citit-o eu pe post, că el a zis că nu are credibilitate să facă un anunţ militar.

În acest moment mai ocupaţi vreo funcţie publică?

Nu, sunt pensionar şi atât. Mai sunt în consiliul de administraţie la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, dar e aşa, voluntariat. Nu iau niciun ban de acolo.

Noi în decembrie

de Cico Dumitrescu

Noi nu am fost golani
şi nici eroi
Nu ne-am bătut pe străzi pentru ciolane
Şi nici cu regi la masă
n-am stat noi
Visând s-avem sub perne milioane
N-am fost nici dizidenţi, nici cerşetori
Ca noi au fost
în ţară sute, mii
Şi s-au luptat în prag
de Sărbători
Să vină Moş Crăciun pentru copii
S-avem în casă cald, s-avem lumină
Să ne privim
în faţă zâmbitori
Şi liberi în gândire,
şi-o viaţă mai senină
Şi unul despre altul
să nu fim temători
Noi n-am dorit puterea
şi nici biciul
Cum alţii azi pretind
c-am fi dorit
Dar e păcat atunci
când sacrificiul
Nu este respectat,
ci pângărit.

Cătălin Voicu: „Un sistem, ca să-l încaleci, tre să fii deasupra. Pentru că, din păcate, uneori aparenţele sunt mai mult decât realitatea” vezi video

Pe data de 26 decembrie 1989, locotenentul Voicu a fost repartizat de preşedintele CFSN, Ion Iliescu, la Parchetul General (fostă Procuratură Generală) pentru a coordona activitatea instituţiei şi pentru a-i asigura paza noului procuror general, Gheorghe Robu. Foşti procurori îşi amintesc momentul descinderii lui Voicu în Parchet. „Ne‑a adunat să ne vorbească. Ne-a spus că din acel moment el şi Armata conduc Procuratura Generală şi cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget ameninţător. Ne era frică. Erau zile în care te împuşcau pe stradă dacă cineva striga «Teroristul!». Voicu a răspuns, pe linia noastră, a Justiţiei, până prin 1991-’92”, îşi amintesc procurorii. Tot atunci, „procurorii militari de la noi au avut în pază arhivele fostei Securităţi şi unii procurori, ca să se pună bine cu noua putere reprezentată de Cătălin Voicu, îi livrau note informative. Tot atunci Voicu a aflat şi ce procurori şi judecători erau ofiţeri acoperiţi ai Securităţii şi ce păcate lumeşti avea fiecare”, susţin sursele noastre. Pe vremea când era la Procuratura Generală, la Cătălin Voicu veneau mulţi ofiţeri de Securitate şomeri pentru a fi reîncadraţi în noile structuri de informaţii. Aceştia i-ar fi indicat în ce arhive să găsească date compromiţătoare despre magistraţi, miliţieni, politicieni.

Cătălin Voicu, a ajuns general şi decorat de două ori de Ion Iliescu cu “Virtutea Militară“ în grad de Cavaler . La Cotroceni, a stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Relaţia Ion Iliescu – gen. Dumitru Iliescu

Dumitru Iliescu a fost ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale, ocupând, la un moment dat, poziţia de secretar UTC la Comitetul Politic Su perior al Armatei. Revoluţia din ’89, l-a prins cu gradul de maior de TAB-uri (Transportoare Blindate). Pe 26 decembrie 1989, Dumitru Iliescu a înfiinţat o grupare militară de patru ofiţeri MApN, care avea drept misiune să-i protejeze pe membrii im por tanţi din conducerea Frontului Salvării Naţionale, inclusiv pe Ion Iliescu. (…) (Aceşti ofiţeri i-au stat aproape lui Ion Iliescu în toate momentele fierbinţi de după Revoluţie – n.a.)

Ulterior a fost înfiinţată Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP). Director a fost numit Dumitru Iliescu, la acea vreme colonel. Până la sfârşitul mandatului lui Ion Iliescu, în 1996, a fost înaintat în grad de două ori, până la gradul de general de divizie (cu 2 stele). După ce Emil Constantinescu a devenit preşedinte, Dumitru Iliescu a fost numit la comanda Brigăzii 16 Jandarmi din Bacău (Vezi şi „Relaţia Cătălin Voicu- Viorel Hrebenciuc”). A fost trecut în rezervă de către Ion Iliescu, pe 21 decembrie 2004, cu gradul de general cu patru stele.
În decembrie 1989, Cătălin Voicu era doar căpitan de armată. Avea 24 de ani şi, până la Revoluţie, fusese un ofiţer activ în anturajul lui Nicu Ceauşescu, de care se lipise la Sibiu, unde a făcut Şcoala de ofiţeri de transmisiuni. Se ocupa de protocol şi de asigurarea celor necesare „Prinţişorului”. Prima funcţie pe care a ocupat-o în noul regim – democratic – a fost de adjunct al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Aici s-a lipit de preşedintele Ion Iliescu, care i-a devenit protector. La Cotroceni a intrat prin naşul său, Dumitru Iliescu, şeful SPP, şi omul de încredere al preşedintelui Iliescu. În zilele Revoluţiei, Dumitru Iliescu s-a erijat în postura de bodyguard personal al noului conducător al României. Apoi, la iniţiativa sa, a fost înfiinţat SPP.

Iliescu l-a răsplătit numindu-l director al SPP şi avansându-l în grad până la general. La fel a făcut şi cu Cătălin Voicu, ajuns şi el general şi decorat de două ori de Ion Iliescu. La Cotroceni, au stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Servicii „de protecţie” pentru PSD -ul aflat în opoziţie

Cât PSD a fost în opoziţie, Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu au înfiinţat o firmă de protecţie şi pază, un adevărat serviciu privat de informaţii. Influenţa acestei grupări nu a scăzut nici în timpul mandatului Constantinescu, aflându-se în spatele mai multor operaţiuni, printre care şi scandalul „Ţigareta”.

Au revenit la Cotroceni în 2000, în al doilea mandat al lui Ion Iliescu. Cătălin Voicu a fost numit consilier prezidenţial, detaşat de SPP în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, postură care l-a reconectat oficial la sistemul de informaţii şi putere.
EvZ
„Neinteligibilele” stenograme în care senatorul Voicu îşi exprimă filosofia de viaţă: „UN SISTEM, CA SĂ-L ÎNCALECI, TRE’ SĂ FII DEASUPRA. UNEORI APARENŢELE SUNT MAI MULT DECÂT REALITATEA”
Seria „Caracatiţa politico-mafiotă” a ajuns, ieri, la episodul trei, prin publicarea de către Hotnews a unui nou set de stenograme din dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi de luare de mită. Pentru a scăpa de indiscreţia celor care ar fi putut să le intercepteze telefoanele, Voicu obişnuia ca în discuţiile cu “clienţii săi” să folosească un limbaj codificat, asemănător celui din filmele cu gangsteri americani.
Voicu Cătălin (V.C.): Să trăiţi, domnule preşedinte!
Căşuneanu Costel (C.C): Să trăiţi!
V .C.: O seară plăcută. Vedeţi că vorbesc să înţelegeţi dumneavoastră, mă ocup cu domnul doctor de tratamentul acela şi ne auzim în zilele următoare, da?
C.C.: Da? Vă mulţumesc din suflet.
V .C.: Vă rog să contaţi pe mine.
C.C.: Cu deosebit respect.
V .C.: Cu toată dragostea. Să trăiţi!
C.C.: Să trăiţi! Cu respect!
–––––––––-
V .C.: Să trăiţi, domnule preşedinte!
C.C.: Cu deosebit respect, domnu’ general!
V .C.: Voiam să vă informez în legătură cu hârtiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastră şi transmise sub ştampila domniei sale. Pe data de 30 o să-l anunţe…. băiatul…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: …o să-l anunţe băiatul că are prima întrevedere aici cu domnii ca să stabilească tratamentul, tot, tot, tot, ….chiar în cadru oficial, la spital, vor fi chemaţi, da? Pentru….(neinteligibil)…( vorbeşte în acelaşi timp cu Căşuneanu)…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: Şi restul e totul foarte bine. Am înţeles că diagnosticul e foarte bun şi nu-i rău, deci n-a fost cancer, în nici un caz.
C.C.: Am înţeles. E în regulă.

Iată ce coduri foloseau!

Conform anchetatorilor, care au reuşit să decodifice limbajul folosit de Voicu şi de Căşuneanu, cuvintele “spital”, “doctor”, “medicamente”, “tratament” sau alţi termeni medicali aveau alte sensuri, şi anume:

•Spital – instanţa de judecată;
•Doctor – judecător sau avocat;
•Tratament – bani sau alte foloase;
•Hârtii medicale – probe în dosar;
•Diagnostic – dosarul în cauză.
Mită sub formă de împrumut

V .C.: Am o întrebare şi o rugăminte.
C.C.: Da, domnu’ general.
V.C.: Un fin de-al meu are un necaz. Şi am nevoie, dacă puteţi să mă ajutati, îl…
C.C.: Da.
V.C.: ….vreau să, să-l …. mă împrumutaţi pe mine cu nişte bani, că are cec la plată astăzi şi… El a făcut o şcoală, a băgat toţi banii şi în şcoală… A venit nevastă-sa la mine…şi dacă puteţi să mă ajutaţi… şi eu sunt garanţia… Suma nu e foarte mare, dar nu am eu.
C.C: Da domnu’. Ce sumă e?
V.C.: Deci are nevoie de 2 miliarde şi jumătate sau de 60.000 de euro. Cum preferaţi. Şi mie mi-i daţi, eu vi-i restitui. Dacă puteţi. Dacă nu, iertaţi-mă că îndrăznesc.

Ion Iliescu: «Este lăudăros şi guraliv»

Ion Iliescu , fostul preşedinte al României, nu are o părere prea bună despre senatorul PSD Cătălin Voicu. “Tot ce spune omul ăsta reflectă nişte vicii de caracter: pălăvrăgeală, lăudăroşenie, fudulie. Este lăudăros şi guraliv. Spune şi promite multe, dar ce putea el să facă?!”, a zis Ion Iliescu. Senatorul Cătălin Voicu a cerut ieri să fie suspendat din PSD pe perioada anchetării sale.

Nadia Comăneci, „eroina de la Montreal“

Nadia Comăneci, „eroina de la Montreal“, care în 1976 uluise toată Planeta, obţinând prima notă 10 din istoria gimnasticii.

Nadia Comaneci – Erou al Muncii Socialiste”, oferit de insusi Nicolae Ceausescu cea mai tanara romanca care a primit aceasta distinctie, 19 august 1976.

Puţin după Congresul al XIV-lea, la 27 noiembrie 1989, Nadia este ajutată să fugă din ţară. Alături de Ilie Năstase şi de Ion Ţiriac, Nadia era cel mai cunoscut sportiv român, fiind şi prima gimnastă din lume care a obţinut nota maximă.

Ungurii au organizat acţiunea de influenţare pornind de la informaţii primite de la Bela Karoly, fostul antrenor al Nadiei, rămas între timp în SUA. Doamnele primiseră, de la regimul comunist, o vilă în Cotroceni. În aceste condiţii, s-a căutat o formulă prin care să li se ofere mai mult. Aşa că serviciile au influenţat-o pe mama Nadiei promiţându-i bani şi posturi. Au venit cu o echipă, la sfârşitul lui noiembrie, şi au trecut frontiera cu gimnasta. Pe posturile TV americane, la 2 decembrie 1989, ecranul televizoarelor era împărţit în două.

Nadia era apropiată de Nicu Ceauşescu. Îl folosea pentru vize la maşini. Se ştia lucrul ăsta, iar o asemenea acţiune nu putea trece neobservată“.

Lovitura a fost devastatoare: prin Nadia, fugea din „Raiul comunist“ nu doar simbolul sportiv numărul 1 al ţării, ci şi prietena apropiată a fiului dictatorului! Semn că în România nu mai era de trăit. Aşadar, Ceauşescu trebuia să dispară!

Din ’68, de când a preluat puterea, Nicolae Ceauşescu, împreună cu familia şi camarila, a avut o viaţă de huzur. Deschiderea arhivelor PCR ne arată imagini cu Nicolae Ceauşescu şi ai lui trăind fericiţi impreuna cu Nina si Ion Iliescu. La vânătoare, la picnic sau la jocuri de societate. Imagini pe care poporul înfometat nu trebuia să le vadă.

Sotii Iliescu impreuna cu sotii Ceausescu Iasi 16 iunie 1976

 [Fotografia #F024]

Nicolae şi Nicu Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

Nicolae şi Nicu Ceauşescu, în vacanţă, în iulie 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts. Vacanta a durat 9 zile, din 7 iulie pina in 16 iulie 1976.

 [Fotografia #F015]

„Fototeca online a comunismului românesc”.

Nicolae Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, (alatori de Elena Ceauşescu) soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

[Fotografia #F006]

Nicolae Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor linga Elena Ceauşescu este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

[Fotografia #F002]

„Fototeca online a comunismului românesc”.

În primii ani de după preluarea puterii, Ceauşescu a bătut ţara în lung şi în lat, a povestit fostul ministru de Externe Ştefan Andrei pentru „Adevărul“. Din punct de vedere al popularităţii, punctul culminant al carierei lui Nicolae Ceauşescu a fost atins în 1968. După invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu numai că a refuzat ca trupele române să participe, dar a condamnat public intervenţia.

Discurs nescris, în ’68

„Prima dată a vorbit cu Maurer şi cu ceilalţi membri din CPEx (Comitetul Politic Executiv) şi a obţinut sprijinul lor total. După aceea s-a organizat mitingul şi Ceauşescu a condamnat invazia. Nu a avut discurs scris, a vorbit liber, Maurer chiar a spus că a fost prea dur”, şi-a amintit Ştefan Andrei. Urmările acestui discurs au fost multiple.

Pe plan intern, pentru a evita posibilitatea ca Nicolae Ceauşescu să fie schimbat din funcţie printr-o lovitură de palat, a fost schimbat statutul PCR. În loc să fie ales de membrii conducerii partidului, secretarul general a devenit alesul tuturor membrilor de partid, ceea ce făcea înlocuirea sa din funcţie aproape imposibilă.

 

 Pe plan extern, fronda lui Ceauşescu a dus la o avalanşă de invitaţii şi de vizite ale şefilor de state occidentale, astfel încât acesta a ajuns să fie plimbat cu caleaşca reginei Elisabeta la Londra, a fost vizitat de Charles De Gaule şi s-a întâlnit cu Richard Nixon la Casa Albă. Ca urmare a acestei vizite, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate din partea SUA.

Fostul ministru de Externe a vorbit şi despre viaţa de familie a lui Ceauşescu. Soţii Ceauşescu nu erau foarte apropiaţi de copiii lor, chiar dacă Elena avea o certă slăbiciune pentru Nicu. „Zoe avea viaţa ei, îi evita. Şi Nicu avea prietenii lui, băiatul lui Maurer, băiatul lui Mizil, Serghei, Mădălin Voicu …

Valentin venea la masă cu nevasta lui, care nu era suportată de familie, din cauză că avea sânge de evreică şi unguroaică. Pe fraţii lui Ceauşescu nu îi plăceau Elenei şi nu au fost niciodată invitaţi la masă, unde veneau doar copiii şi o parte din cei din conducerea partidului şi a statului”, a povestit Ştefan Andrei. ; Imaginile au fost descărcate de pe site-ul Arhivelor Naţionale ale României,  „Fototeca online a comunismului românesc”.

Prima dată a vorbit cu Maurer şi cu ceilalţi membri din Comitetul Politic Executiv şi a obţinut sprijinul lor total. După aceea s-a organizat mitingul şi Ceauşescu a condamnat invazia. Nu a avut discurs scris, a vorbit liber, Maurer chiar a spus că a fost prea dur

Sursa: Adevarul

Nicolae si Elena Ceausescu impreuna cu Ion Iliescu vacanta petrecuta in Moldova si Delta în vara lui 1976 Ion Iliescu joaca cerculete cu Nicolae si o invata pe Elena sa arunce cu sageata, petrecere campaneasca!

Ion Iliescu la stanga linga Nicolae Ceausescu

 [Fotografia #F024]

Ion Iliescu sta cu spatele linga Nicu Ceausescu privind-ul pe Nicolae Ceausescu

  [Fotografia #F021]

Ion Iliescu impreuna cu familia Ceausescu la stanga linga Elena este Ion Iliescu

 [Fotografia #F001]

Ion Iliescu ii strange mingele lui Elena Ceausescu adica o ajuta

 [Fotografia #F025]

Ion Iliescu se distreaza alaturi de Elena Ceausescu la Moldova Delta in vara lui 1976, oare de ce l-au omorat pe Ceausescu ?

 [Fotografia #F016]

Ion Iliescu se distreaza in spatele lui Nicolae Ceausescu, oare de ce l-au omorat???

  [Fotografia #F026]

Ion Iliescu la stanga

 [Fotografia #F022]

Elena Ceausescu la stanga Ion Iliescu mijloc, Nicolae Ceausescu la dreapta

 Fotografia #F018]

Ion Iliescu alaturi de Ceausescu la stanga

 [Fotografia #F019]

Dreptul de autor:  „Fototeca online a comunismului românesc”, 

© Conform legislatiei în vigoare si regulamentelor Arhivelor Nationale ale României.
Sursa: Crimele Comunismului

Palgiatul este interzis potrivit legii.

Authors’ rights©„Fototeca online

Ion Iliescu:  „din 1971, când am fost îndepărtat din conducerea de partid, indiferent unde am lucrat – la Timişoara, la Iaşi, la Ape, la Editura Tehnică – am fost sub supraveghere permanentă.”

La aproape doua decenii de la evenimentele din 1989, istoria comunismului romanesc a ramas prea putin cunoscuta, accesul cercetatorilor la documentele perioadei respective fiind anevoios. Abia in ultimii ani putem vorbi despre deschiderea reala a arhivelor diferitelor institutii, inceputul facandu-se in iulie 2007,cu fondurile comunismului romanesc detinute la Arhivele Nationale ale Romaniei (ANR). Aceasta institutie a incheiat un protocol de colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), in vederea realizarii „Fototecii online a comunismului romanesc”, prima si cea mai mare baza de date gratuita din Romania, accesibila pe Internet, cu fotografii din perioada 1945-1989, dar si din perioada 1921-1944. Deschiderea oficiala a avut loc joi, la sediul ANR.

Marius Oprea si Dorin Do­brincu, directorul general ANR, au mentionat ca bugetul proiectului a fost zero, dar si ca s-au intampinat refuzuri mai mult sau mai putin directe. „Exponentii fostei puteri au avut grija sa ascunda trecutul. Pana de curand, istoria noastra recenta a fost tinuta in saci, sub maldare de praf, pentru ca multe persoane foarte cunoscute ca oameni politici, artisti, pot fi vazute in posturi dezavantajoase. Mai sunt insa si imagini foarte importante, filme „de casa” realizate de o structura speciala a Internelor, de negasit. Cand intrebam unde sunt, ni se spune: Voi le-ati dat foc, la mineriada! Putem sa cerem orice, daca vor ne dau, daca nu, nu. Nu mai exista, de exemplu, Arhiva Cabinetului 1, cu documente in exemplar unic, cu decrete de numire a unor ofiteri de Securitate sau de spionaj.
Sunt inaccesibile, fiindca acolo apar prea multe nume grele. Se vorbeste despre lustratie. Poate ca e tarziu sa se faca, insa trebuie sa-i stim pe lustrabili. Nu judecam, dar deschidem usa spre bucataria puterii, oferim o informatie necesara pentru a putea intelege ce s-a intamplat cu noi si pentru a iesi din acest vis urat, care dureaza nepermis de mult.”, a declarat Oprea.