Elena Basescu „topaie fudula” pe podium – Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar. Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română „agramata” – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României.

elena basescu

La 28 de ani, Elena Băsescu nu se încadrează în profilul politicianului tipic. Însă cu buzele cărnoase, parcă înţepate de o albină, cu părul lung până la mijloc şi cu hainele trendy, ea are parte de la fel de multă mediatizare ca şi tatăl său.

„Nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine”.

Nu are parte însă doar de susţinători. Observatorii susţin că este lipsită de experienţă şi nu are un discurs cursiv. Potrivit acestora candidatura Elenei Băsescu este doar o manevră pentru a aduce voturi pentru PD-L.

A fost propusă de persoane care vor să dea bine pe lângă Băsescu”, a declarat miercuri pentru AP, Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej. „O păpuşă Barbie nu poate apăra interesele României”, a mai spus acesta.
„She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,”

„Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

elena basescu marirea buzelor

Elena Basescu si marirea buzelor
elena basescu

*”Nu este foarte sigur că fata îşi ia de una singură deciziile” – AP
Elena Băsescu – „păpuşa Barbie” care vrea în Parlamentul European, scrie AP

Ironia poate fi observată chiar din titlul ales de AP, „Strălucitoarea fiică a preşedintelui României caută un loc în Parlamentul European”. Descrierile pline de dispreţ continuă: „Elena Băsescu ţopăie podiumuri, merge în cluburi până la orele dimineţii şi mutilează gramatica. Aşadar, este ea un om de care are nevoie Parlamentul European?”.

AP notează că, datorită buzelor, părului „până la talie” şi hainelor „trendy”, fiica are parte de o mediatizare asemănătoare celei de care se bucură tatăl ei.

„Elenei Băsescu îi trebuie un proiect, nu o candidatură”,

Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României. Însă este Elena Băsescu omul de care Parlamentul European are nevoie?, se întreabă corespondenta agenţiei Associated Press, Alison Mutler.

La cei 28 de ani, Elena Băsescu nu este un politician tipic. Dar buzele sale pline, părul lung cu breton modern şi vestimentaţia trendy îi asigură apariţii în mass-media aproape la fel de dese ca şi în cazul tatălui său. Acum, tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie. Se bucură de o grămadă de apariţii în presa, însă nu toate îi sunt favorabile, remarcă AP.

Criticii spun că nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine. Candidatura sa ar fi fost anunţată doar pentru a câştiga voturi în favoarea Partidului Democrat Liberal, pe care l-a condus tatăl său până la un moment dat, aminteşte AP.

„A fost propusă pentru PE de oameni care au dorit să-i facă pe plac lui Băsescu. România nu se poate lupta pentru interesele sale cu o păpuşă Barbie”, este de părere Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej, intervievat de AP. Profesorul este convins că în cele din urmă partidul va retrage candidatura fiicei preşedintelui.

Într-un interviu acordat recent, Traian Băsescu a evitat să-şi exprime sprijinul pentru candidatura fiicei sale, declarând în schimb că va vorbi cu ea pe marginea acestui subiect, aminteşte Associated Press. Oricum, nu este chiar sigur că fata preşedintelui îşi ia singură toate deciziile. În decembrie, Elena Băsescu s-a despărţit de prietenul ei, Andrei Hrebenciuc, fiul unui rival al tatălui ei. „Ar fi trebuit să îl ascult pe tata. Are întotdeauna dreptate”, a spus la acea vreme Elena Băsescu. Şi l-ar putea asculta din nou, foarte curând, comentează AP.
––––

Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar.

So is she just what the European Parliament needs? She’s running for a seat, though one critic has dismissed her as a Barbie doll.

Basescu’s father happens to be Romanian President Traian Basescu. And Romanians are riveted by the daughter’s dive into politics.

At 28, Elena Basescu is no typical politician. But with her bee-stung lips, waist-length hair and trendy clothes, she gets almost as much coverage as her father.

Not all the attention is favorable. Observers say she lacks experience and stumbles when she speaks. Her candidacy has been derided as a ploy to win votes for the Democratic Liberal Party, which her father used to run.

„She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,” Vasile Matei, a history professor in the city of Dej, said Wednesday. „Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

Messages seeking comment from Elena Basescu were not returned.

Matei predicted her candidacy would be withdrawn. Others hope he’s right: Alina Mungiu Pippidi, a sober intellectual, said she would not run for the European Parliament if Basescu was on the same slate.

„Save Elena Basescu!” ran a column in the Evenimentul Zilei daily newspaper Tuesday. „Elena Basescu needs a project, not a seat in Parliament.”

Traian Ungureanu, a former BBC Romanian Service journalist, was kinder. But he praised Basescu not for what she was but for what she wasn’t: She’s not corrupt, he said, nor is she a protegee of Romanian oligarchs.

Nor is it certain that she makes all her own decisions. In December she broke up with her boyfriend, Andrei Hrebenciuc — the son of one of her father’s rivals.

„I should have listened to my father,” Basescu said. „He’s always right.”

She might be listening to him again soon. In an interview this week, the president failed to express support for her candidacy, saying instead he would speak to her about it.

„Whatever I say, it will be nicely,” he said.