The Observer: „It was impossible to have a revolution in Romania. So it had to be staged.” – „Era imposibil sa avem o Revolutie in Romania. Asa ca a trebuit sa fie inscenata”

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui „stranie poveste” sugerează că „revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că „cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că „momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. „Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

„A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. „Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost „un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza „complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ’90, „minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

„Romania este aservita criminalilor” .sustin Maries si Iliesiu. – „conservarea puterii comunistilor si securistilor”.

Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.

MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,

observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand „integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. „La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.

Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii „vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele „ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra „conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: „Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)

Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista „probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, „Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti
Sursa: Romania Libera

Ion Iliescu: «Nina era drăguţă şi bine făcută!» – LIBERTATEA online, 23 Aprilie 2009

 fotografie din 1951, publicată pe blogul stirea.wordpress.com i-a stârnit fostului preşedinte al României Ion Iliescu nostalgia tinereţii. În poză, Iliescu este alături de soţia sa, Nina, pe vremea când aveau 21 de ani. “Am realizat-o într-adevăr pe când eram studenţi, după anul II de facultate, proaspăt căsătoriţi, la 21 de ani. E un efect de imagine – nu aveam părul creţ, însă, pe vremea aceea, era ceva mai bogat!

Nina era cu adevărat drăguţă şi, mai ales, bine făcută. În şcoală a făcut sport, era în echipa de volei a Liceului «Iulia Hasdeu»”, îşi aminteşte cu nostalgie pe blogul personal Iliescu.

( foto: stirea.wordpress.com

Libertatea online

Ion Iliescu, despre Revolutia din decembrie 1989

Privind “Revoluţia din decembrie şi detractorii ei „

1. – Ovidiu  mă întreabă în legătură cu un text din cartea profesorului Scurtu. Ce aş avea eu de comentat în legătură cu citatul prezentat privind un episod din cele ce se petreceau în ziua de 22 decembrie 1989, în studioul IV al TVR, cum am devenit „lider” al Revoluţiei? 

Problema ca  Cico Dumitrescu, la apariţia sa, mi s-ar fi adresat să vin la Televiziune, vorbeşte doar de faptul că eram, la vremea respectivă, o figură şi un nume cunoscute şi că unii oameni, în acele momente dramatice, îşi puneau speranţe în mine, ca factor catalizator. Dar, eu m-am dus la Televiziune nu la chemarea lui Cico Dumitrescu sau a altora! Am plecat din Casa Scânteii, însoţit de unii colaboratori din Editura Tehnică şi câţiva angajaţi din Consiliul Culturii, cu gândul de a merge spre Televiziune (am făcut doar o scurta oprire acasă, nu departe de Televiziune, pentru a-mi parca maşina şi a o lăsa acasă). În rest, sunt multe alte episoade care au fost reluate de TVR, altele despre care s-a scris. Eu m-am oprit la ceea ce mi s-a parut mai semnificativ.

S-au spus de-a lungul vremii şi multe neadevăruri.

Într-o carte de convorbiri cu Vartan Arachelian, Petre Roman, spre exemplu, relatează un episod, de-a dreptul inventat si anume ca : atunci când era el în Televiziune, cineva ar fi remarcat prezenţa lui Corneliu Coposu şi că ar fi asistat la o reacţie negativă din partea mea şi a lui Alexandru Bârlădeanu, care ne-am fi opus admiterii lui Coposu în Studioul IV.

Afirmaţia conţine mai multe neadevăruri: noi nu am fost împreună, în acelaşi moment, în Studioul IV (nici eu cu Petre Roman, nici cu Bârlădeanu).

Într-o alta relatare a sa, Petre Roman repetă acelaşi neadevăr, de asta data, nu la Televiziune, ci în sediul C.C., în seara de 22 decembrie, când lucram într-un birou la redactarea Comunicatului către ţară al CFSN. Or, se pare că domnul Coposu nici măcar nu a fost în sediul C.C. în acel moment.

Domnul Coposu , potrivit relatării profesorului Ion Scurtu, în aceeaşi carte despre Revoluţie,  menţionează că, în ziua de 22 decembrie după-amiază, ar fi dorit să pătrundă în studioul TVR, dar că nu a reuşit (era, într-adevăr, foarte mare aglomeraţie). Că mi-ar fi trimis mie un bilet la care nu ar fi primit răspuns. El pretinde ca cineva ar fi facut o selectie la intrarea în studio şi că, deci, conducătorul PNŢCD nu a putut să se adreseze prin intermediul Televiziunii cetăţenilor ţării.

Această interpretare este total nerealistă.

În zona studioului si în curtea Televiziunii era o asemenea aglomerare încât nimeni nu putea face niciun fel de ordine! Eu eram o figură relativ cunoscută şi am fost aproape “luat pe sus” când am ajuns si am fost îndrumat spre Studioul IV. Cu acest prilej, practic, m-am şi desprins fără să vreau de colegii cu care venisem la Televiziune. Despre existenţa domnului Coposu eu nu aveam în acel moment nici o informaţie. Nu auzisem, pur şi simplu, de acest nume si probabil că acest lucru era valabil pentru toţi cei adunaţi acolo. Ca mi-ar fi trimis un bilet – nici nu vad cum si nici unde să mi-l trimită. Atunci, eu eram, ca şi toţi ceilalţi, o persoană particulară. Nu aveam niciun fel de pozitie oficiala. Şi nu de “audienţe” aveam atunci timp. Şi în ce calitate le-aş fi dat? Nici nu ştiam ce se va petrece si ce va urma. Pentru prima oară m-am întâlnit cu domnul Coposu în fruntea unei delegaţii a conducerii PNŢCD, în ziua de 10 ianuarie 1990, la sediul „CFSN”, în clădirea din Piaţa Victoriei. Atunci le-am şi propus, domnului Coposu şi delegaţiei, să-şi desemneze reprezentanţi care să intre în componenţa CFSN – ceea ce dânşii au refuzat. In schimb, mi-au propus să accept să particip la viitoarele alegeri în fruntea listei PNŢCD, ceea ce eu am refuzat cu amabilitate, spunându-le chiar că noi ne ocupăm de masurile pentru normalizarea situaţiei din ţară şi nu ne gândim încă la organizarea viitoarelor alegeri.

Vedeti deci cum circula unele informatii si cum se deformeaza faptele si adevărul! 
 

2.- Stupefiante sunt, insa, unele comentarii de pe forumul Jurnalului Naţional în legătură cu articolul pe care l-am publicat, aparţinand unor oameni dominaţi de încrâncenare, care se ascund sub anonimat.

Nu mă aşteptam ca, după 20 de ani, să se mai întreţină asemenea porniri instinctuale, iraţionale, primitive. Aş menţiona două categorii de reacţii: pe de o parte, cele aparţinând unor nostalgici ai ceauşismului şi, pe de altă parte, ale unor oameni ostili, rămaşi la nivelul sloganurilor primitive (anticomuniste) din perioada campaniei electorale din 1990, vehiculate în Piaţa Universităţii. Ele nici nu merită comentarii.  
 

Un „obraznic” îşi permite să repete o mârşăvie, punând la îndoială originea românească a soţiei mele, bănuind ca ar fi “rusoaică”, cu numele probabil de “Nataşa”. Ţin să îl dezamăgesc. Soţia mea este româncă get-beget – şi bucureşteancă. Ea s-a născut şi a copilărit în cartierul Giuleşti-Crângaşi. Numele său de fată era Şerbănescu Elena (Nina). Mama sa – Maria, tatăl – Anghel, o sora mai mare – Maria. Cred că nu mai e nevoie de alte detalii.  

În aceeaşi notă unii imi atribuie mie o denumire inventată – Ilici – pentru a consacra fabulatia mincinoasă privind legaturile mele cu Rusia, cu KGB-ul, etc. Niciodată, nimeni nu m-a numit astfel. Numele consacrat, în familie şi printre prieteni a fost intotdeauna Ionel. Până şi colegii mei ruşi, de la Institutul Energetic din Moscova, unde am studiat între anii 1950-1954, îmi spuneau tot Ionel (scriindu-mi numele în grafie chirilică, cu semn moale pe i).  

De asemenea, se da „o semnificatie cu substrat” unor fotografii apărute în presă împreună cu familia Ceauşescu, aflat în 1976 într-un week-end la Iasi, punand întrebarea, “cu tendinta”, ce fel de „disidenţă”  făceam eu dacă “ii organizam concediul” familiei Ceauşescu?. 

Nu era niciun fel de concediu. Era un moment de răgaz al şefului statului (de atunci) pe parcursul unei vizite oficiale in judet. Eu indeplineam o simpla functie de gazdă. Nu trebuie căutate alte semnificaţii şi nici speculate în acest fel unele materiale fotografice.

Dar ticăloşia unora nu cunoaşte margini!

În schimb, am apreciat poziţia corectă exprimată de cativa participanti activi la evenimentele revoluţionare din Bucureşti şi Timişoara, care, pe bună dreptate, îşi manifesta şi surprinderea şi dezavuarea la asemenea ieşiri lipsite de respect în faţa unui moment inaltator din istoria noastră recentă. Am remarcat in acest sens obiectivitatea interventiei lui krudus cu care deseori am dialogat pe blogul meu.

––––––––––––––––––––

Sincer sa fiu, de data asta il cred pe Ion Iliescu, eu vorbesc numai de revolutie, chestia cu  Lovitura de stat militara e inca discutabila, cel putin pentru mine.

Coproductia CIA – KGB din Decembrie ’89

Definitia oficiala a evenimentelor din decembrie 1989 de „revolutie” nu mai sta in picioare. Istoricul Catherine Durandin – in prezent director de cercetari la Institutul de Relatii Internationale si Strategice din Paris – ne-a acordat un interviu in care prezinta implicarea serviciilor secrete americane si sovietice in evenimentele din decembrie 1989 din Romania.

In Romania exista un interes fata de definitia evenimentelor din decembrie 1989: unii spun ca a fost o revolutie, altii spun ca a fost o lovitura de stat. Dvs cum ati defini cele intamplate in Romania in decembrie 1989?

Nu as face o alegere. A fost o revolutie in mintile oamenilor, cei care au demonstrat pe strazi, erau sinceri, nu stiau ca exista o manipulare. Erau legati de grevele din 1987, de opiniile studentilor, dinainte de decembrie 1989. Acesti oameni au fost revolutionari prin faptele lor. Insa in acelasi timp, in spatele acestui cadru, a existat o lovitura de stat si acum cu deschiderea arhivelor si cu studiile lui Alexandru Stoenescu se poate intelege ce s-a intamplat in spatele scenei. Astfel ca se poate spune ca in actiuni a fost o revolutie, insa de fapt a fost o lovitura de stat. Daca as incerca sa merg mai departe cu aceasta definitie as spune ca a fost o revolutie politica prin aceea ca Constitutia din 1991 este o constitutie democratica. Insa in acelasi timp nu a existat o revolutie sociala reala, oameni care faceau parte din conducere au ramas la putere in continuare si unii se afla inca in Camera Deputatilor.

Au existat multe discutii legate de interventia unor puteri straine in Romania in decembrie 1989. Ce ne puteti spune: a existat o astfel de interventie si in ce masura s-a manifestat?

Este normal ca puterile straine sa fi fost implicate, de vreme ce Romania era membra a Pactului de la Varsovia si Uniunea Sovietica era interesata direct in evolutia situatiei. Cred ca o parte a Partidului Comunist Roman si o parte a Securitatii aveau legaturi cu puterea sovietica, cu KGB-ul, cu multi ani inainte de 1989. Nu stiu in ce masura au fost implicati, de vreme ce nu au fost deschise arhivele sovietice. Unii istorici au cercetat acest lucru – ca Jacques Leveq din Canada – care a incercat sa il intervieveze pe Gorbaciov care a refuzat. Sovieticii au sustinut in permanenta ca nu au actionat, ca au lasat evenimentele sa se deruleze. Eu nu cred asta, au fost implicati direct in armata romana si in Securitate. Ceea ce este sigur, pentru ca exista cateva documente publicate, este ca Bush si Agentia din Washington au fost implicati in evenimente. Si ne putem aminti ca in 1978 Ion Pacepa a defectat dintr-o pozitie inalta a Securitatii, a mers in Statele Unite si a dat o multime de informatii. Incepand din acest punct, CIA a incercat sa intre in contact cu fosti ofiteri de Securitate care au fost alungati de Ceausescu dupa defectiunea lui Pacepa. Acesti oameni au fost convinsi sau cumparati de Agentie pentru a interveni in sistemul din Romania. De aceea cred ca au existat actiuni ale Ambasadei americane din Bucuresti care de exemplu era in contact cu Silviu Brucan. In memoriile sale Brucan spune deschis ca se afla in contact cu Ambasada americana, ca in 1989 dupa faimoasa scrisoare a celor sase a plecat la Washington, apoi la Londra si apoi la Moscova. Este foarte interesant de vazut interventia celor doua mari puteri si actiunile lui Silviu Brucan care a mers printre aceste puteri imense in timpul evenimentelor.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt inca importante in Romania, deoarece in acea perioada pot fi gasite radacinile actualei clase politice din Romania. Cum ati descrie clasa politica rezultata din acele evenimente?

Cred ca oameni ca Talpes, Magureanu, Teodor Stolojan au fost oameni din nomenklatura, chiar daca se aflau intr-un fel de opozitie – inca sunt prezenti in viata politica la un nivel inalt. Chiar si presedintele Basescu a avut o pozitie in nomenklatura inainte de 1989. Insa in acelasi timp, acesti oameni i-au lasat pe altii sa ia parte la anarhia primelor zile de capitalism din anii ’90. Exista un alt grup, de oportunisti orientati catre bani si prosperitate. Probabil ca exista si o clasa politica noua formata din tineri, insa sunt foarte pesimista dupa alegerile din noiembrie datorita absenteismului ridicat. Chiar si din partea maghiara, Marko Bela, Verestoy Attila sunt oameni din anii ’90. Exista un imens conservatorism la nivel politic, iar oferta la nivel politic foarte redusa, programele politice sunt practic identice, oamenii trec de la un partid la altul fara probleme.

Mai exista o intrebare – dezbatuta mai mult in Franta decat in Romania. Intrebarea este: cum a fost omorat Ceausescu? Este o intrebare mai directa: a avut parte de un pluton de executie? Sau a fost pur si simplu impuscat in cap?

Am vazut de multe ori caseta cu procesul si executia lui Ceausescu, ceea ce a fost pus la dispozitie. Nu se poate spune daca a fost executat de un pluton sau impuscat de un singur om. Cred ca nu a existat nici o formalitate, nici in ceea ce priveste judecata. Tribunalul nu a fost unul stalinist, Ceausescu avea dreptate cand spunea ca vrea sa fie adus in fata Marii Adunari Nationale, ca nu raspunde pentru ca nu recunoaste legitimitatea tribunalului. Nu a fost un tribunal stalinist unde acuzatul isi recunoaste vina. Ceausescu si sotia sa au sustinut ca nu sunt vinovati, nu au acceptat termenul de genocid. Nu a fost respectata nici o regula in aceasta judecata si in aceasta executie, insa cei veniti acolo erau constienti ca daca Ceausescu ar fi fost salvat sau bagat la inchisoare ar fi devenit un pericol pentru noua putere. Oamenii in varsta sau chiar Partidul Romania Mare l-ar fi vrut inapoi. Cred ca au fost foarte cinici si pragmatici: sa-l impuscam, cu sau fara pluton de executie.

Exista o formulare in mass-media din Romania „Iliescu-KGB”. Cum ati aprecia aceasta formulare?

Nu as spune „Iliescu-KGB”, nu stiu daca a existat o astfel de legatura – insa „Iliescu-URSS” cu siguranta. Evolutia sa este interesanta, insa in 1991 a vrut sa incheie un tratat cu Uniunea Sovietica si nu a dorit niciodata sa renunte la trecutul sau si a fost un politician la varf si inainte de 1989. Iliescu seamana intr-un fel cu generatia vechilor gorbaciovisti din Rusia. A avut o evolutie catre euro-atlantism, insa ramane credincios socialis­mului comunist.

Jocul american in Romania

Catherine Durandin  prezinta implicarea serviciilor secrete americane in evenimentle din decembrie 1989 din Europa de Est in volumul sau „CIA in razboi”, publicat in anul 2003 astfel: „Accesul la activitatea de analiza a C.I.A. este indispensabil pentru a inlatura imaginea stereotipa a unei Agentii compuse din analisti birocrati si razboinici fara scrupule, dar aceasta interpretare revizuita trebuie sa fie insotita de o ancheta asupra muncii de teren. Ar fi prezumtois sa incercam a da un raspuns definitiv la intrebarea, formulata de o maniera reductionista: care este rolul C.I.A. in procesul de prabusire al blocului sovietic? In schimb, este posibil sa apreciem rolul jucat de C.I.A. in evolutiile din Polonia anilor ’80, care au fost dramatice pentru Moscova; si in prezent este interesant, in masura in care se deschid arhivele, iar martorii manifesta bunavointa, sa ne indreptam atentia asupra tranzitiei, asupra evenimentelor de la Bucuresti din decembrie 1989, in care tendinta prea accentuata a fost de a vedea numai mana ascunsa, dar cu o prezenta intensa a Moscovei si a clientilor romani ai lui Gorbaciov. Ori C.I.A. si jocul american subtil si puternic erau acolo.

Aceste cazuri, ale membrilor nomenclaturii anti-Ceausescu invitati in Statele Unite in perioada 1987-1989, suscita intrebari si nu pot fi intelese decat inscriind activitatea C.I.A. intr-un cadru mai larg. Din 1985-1986, Guvernul american a mizat pe momentul Gorbaciov pentru a ocupa o nisa de oportunitate. Nimeni nu crede, in serviciile de la Langley, ca Gorbaciov ar fi un „good guy”, dar el are nevoie sa negocieze cu Washingtonul pentru a desfasura reforma interna in care crede. Trebuie sa iasa din mlastina afgana, sa franeze cursa inarmarilor pe care au accelerat-o Statele Unite sub Presedentia lui Reagan. Trebuie sa castige de partea sa opinia publica si, in particular, pe pacifistii europeni si sa construiasca aceasta casa comuna europeana de care este profund atasat. Americanii ii cunosc atat intentiile, cat si slabiciunile. Vor profita magistral de acest lucru intre 1985 si 1991. In fapt, jocul american consta in distrugerea ordinii de la Ialta, integrand in N.A.T.O. Germania unificata. Aceasta etapa, o Germanie unificata in N.A.T.O., semneaza infrangerea U.R.S.S. ca putere victorioasa in 1945 si prabusirea ideologiei comuniste, al carei stindard era purtat de R.D.G.. Gorbaciov pierde teren. Faptul ca in aceasta faza a schimbarilor iau fiinta, la Budapesta sau la Bucuresti, echipe formate din fosti comunisti „gorbaciovisti” nu deranjeaza Washingtonul: fara sustinerea fratelui mai mare, aceste echipe neocomuniste nu vor putea decat sa caute sfaturi si subsidii in Vest. Arhivele C.I.A. lasa sa transpara extrema tenacitate a Statelor Unite in desfasurarea dialogului cu un partener/adversar ale carui slabiciuni au fost exploatate cu un maxim de profesionalism. Dar Statele Unite, invingatoare in Razboiul Rece, au devenit in cursul anilor ’80, datorita noilor aliante cu un grad ridicat de risc, un invingator la stramtoare”.
Pagina realizata de George DAMIAN
Citeste si Cum a murit regimul Ceausescu

Virgil Magureanu: In ’89 am avut o lovitura de stat militara organizata de KGB si CIA. Se stia din anii ’70 ca Ion Iliescu va fi succesorul lui Ceausescu. (VIDEO)

Ion Iliescu - 1990 27 aprilie miting, Ion Iliescu la mijloc, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu

de Ionut Baias HotNews.ro
Miercuri, 19 noiembrie 2008, 23:36 Revista Presei | Radio TV

Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, a declarat la Realitatea TV ca in decembrie 1989 am avut o lovitura de stat militara, reusita partial, si ca aceasta ar fi fost organizata de KGB si CIA. Fostul sef al SRI spune ca datele loviturii de stat se stiau din septembrie ’89.

Ideea unei lovituri militare de stat este sustinuta, in opinia lui Magureanu, si de succesiunea unor operatiuni militare de dinaintea fugii lui Ceausescu si pana s-a declarat ca situatia e sub controlul armatei si a avut loc acea fraternizare a armatei cu populatia. „Ma indoiesc ca in decembrie ’89 sentimentul anticomunist a fost unul atat coplesitor. El a aparut cateva saptamani mai tarziu”.

Magureanu spune ca inca din a doua jumatate a anilor ’70 se stia ca succesorul regimului Ceausescu si a lui personal va fi Ion Iliescu si crede ca marginalizarea lui Iliescu din ultima perioada a regimului comunist a fost si din aceasta cauza.

Fostul sef al SRI spune ca arestarea si condamanarea generalilor Stanculescu si Chitac este o farsa judiciara sinistra. „Nu e vorba numai de contributia generalului Stanculescu, de neinlocuit in acele evenimente, dar cineva vrea sa ne adoarma cu ideea ca daca a scos in fata niste tapi ispasitori ei scapa nevinovati.”

Dezvaluirile care stau la baza dezbaterilor media din ultimele doua zile au fost facute de Virgil Magureanu in ultima sa carte referitoare la evenimentele din decembrie 1989.

„Nu era o persoana dotata cu prea mult curaj. Nu avea vocatia unui personaj eroic. Nu l-am fi putut vedea vreodata indemnand tinerii la lupta pe baricade. Profita insa de orice situatie chiar daca nu avea niciun merit acolo”, este descrierea facuta in carte lui Ion Iliescu de catre Virgil Magureanu.

Fostul sef al SRI, Virgil Magureanu, isi lanseaza miercuri, cu putin inaintea celei de a 19-a aniversari a Revolutiei din decembrie, volumul „De la regimul comunist la regimul Iliescu”. Unul dintre oamenii-cheie ai momentului decembrie 1989 afirma, in premiera, ca Romania a avut parte de o lovitura de stat planificata, cu multi ani inainte, de catre KGB si CIA si face o serie de dezvaluiri legate de acest moment.Fostul cap al SRI spune ca schimbarea lui Ceausescu a fost o operatiune minutios si indelung pregatita de Gorbaciov, Kremlin si KGB, dar si de americani, israelieni si francezi. Si care s-a produs sub forma unei „lovituri de stat militara, reusita partial”. Ca Iliescu va fi succesorul lui Ceausescu „se stia inca de la prima vizita a lui Gorbaciov in calitate de sef de stat Romania, in 1987”, spune Magureanu, potrivit „Cancan”.”In decembrie 1989 nu s-a intamplat nimic eroic”, adauga el. Mai mult, Magureanu sustine ca „puterea nu a revenit celor care au realizat actiunile decisive in prabusirea regimului ceausist”. „Puterea a fost oferita, ca o ofranda, catre grupul care nu prea a avut niciun merit in smulgerea ei din mainile autoritatilor comuniste”. Cat despre Iliescu, fostul sau camarad de conspiratii politice, il descrie sec: „Nu era o persoana dotata cu prea mult curaj, nu avea vocatia unui personaj eroic, nu l-am fi putut vedea vreodata indemnand tinerii la lupta, pe baricade, si nici conducand mitinguri impresionante impotriva regimului, cum a facut Lech Walesa… Dar in momentele din decembrie 1989 si in urmatoarele luni nu s-a ridicat un altul care sa fie mai convingator”. „Niciodata nu a avut suficient curaj”, conchide Magureanu.

Hotararea de a fi executati sotii Ceausescu fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, la ora 16:00 in curtea unitatii din Targoviste

Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu. Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa. Ce faceati in decembrie 1989? In decembrie 1989 invatam pentru Facultatea de filosofie si istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului. Cand au inceput evenimentele unde erati? Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma „Radu cel Frumos”, dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC. Ce ati facut in unitate? Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti – la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor. Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie? Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu. Vi s-a dat ordin la acea convocare? N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte. Concret, cum au decurs lucrurile? Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca e o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vii. Noi, care eram cam cascati, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre. De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu. Cand ati sosit la Targoviste? Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru. Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am „scanat” pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste. Cand ati aflat ce trebuie sa faceti, de fapt? Atunci. Membrii completului de judecata au fost dusi in biroul de Documente Secrete, care fusese amenajat pentru sala de judecata. Am vazut cum colonelul Kemenici, comandantul unitatii, ii raporteaza situatia de acolo generalului Stanculescu. Dupa care domnul general Stanculescu ne-a chemat: „Parasutistii la mine!” Ne-am prezentat, am luat pozitie in linie, cu Boieru in frunte: „baieti, pot sa am incredere in voi, stiti de ce ne aflam aici? Vreau sa stiu daca pot sa am incredere in continuare in voi! Putem merge impreuna pana la capat?” Noi am raspuns ca da, nici prea anemic, dar nici prea hotarat, nestiind totusi ce se intampla acolo! „Aici se afla cei doi soti, Nicolae si Elena Ceausescu. Noi suntem veniti aici cu un tribunal militar exceptional sa-i judece si sa-i condamne pe cei doi soti Ceausescu! In situatia in care tribunalul militar exceptional va hotari ca cei doi soti sa fie executati, sunteti in masura sa duceti la indeplinire sentinta?” Noi am raspuns da! Pai, daca eram prinsi acolo, ce era sa mai zicem? Sincer, din punct de vedere psihologic, nici unul dintre noi nu era pregatit sa execute o asemenea misiune, sa-i execute pe cei doi. Pana la urma, ce se intampla in sufletul meu nu mai conta, eu trebuia sa fiu un executant perfect pentru ca, in fond, pentru asta ma pregatisem, nu sa ma gandesc la ceea ce inseamna sa-i executam pe cei doi. Eu, conform juramantului militar, trebuia sa-l apar pe Ceausescu, care era comandantul suprem, conform legilor din acel moment. Deci, la intrebarile generalului Stanculescu am raspuns toti „DA”. Nu-mi place asa, ne zice generalul. „Ridicati toti mana in sus!” Am ridicat mana toti opt. Nu aveam cum sa zicem nu, domnul general Stanculescu era ministrul nostru in acel moment si, in plus, simteam ca asa vrea tara. Domnul general a spus ca nu-i place nici asa. A zis sa facem un pas in fata. Am iesit toti opt. „Nu-mi place asta, asa ca am sa va numesc eu!” Si ne-a ales dansul: tu, tu si tu, adica Ionel Boeru, Octavian Gheorghiu si pe mine. De ce v-a ales pe cei trei? De ce? Cine stie, poate pentru ca eram mai masivi, poate s-a gandit ca dam mai bine in imagini, asa, eram mai bau-bau! Ceilalti cinci camarazi au avut misiunea sa pazeasca in diverse locuri din unitate. Boeru era in sala de judecata, iar Octavian Gheorghiu si cu mine eram „portarii”, pazeam intrarea in sala de judecata si nu dadeam voie la nimeni sa intre sau sa iasa, din ordinul domnului general Stanculescu. „In situatia in care este atacata cazarma dinspre exterior spre interior, voi doi veniti si executati foc in Nicolae si Elena Ceausescu! Totodata, daca cineva incearca sa intre aici, executati foc fara somatie!”, ne-a ordonat generalul Stanculescu. Am inteles si am trecut la executare! Asadar, am pazit usa, am fost „usierii”! Ionel Boeru a fost, practic, in sala de judecata! Acelasi ordin l-a primit si el! Important era ca cei doi sa nu scape cu viata! Cum ati executat ordinul? Procesul a durat cam o ora si jumatate! Cand i-a condamnat la moarte, atunci am constientizat noi ca a venit momentul cel mai greu! Eu n-am vrut sa particip la scoaterea lor din sala de judecata, nu mi-a placut nici sa-i leg la maini. I-au luat si le-au legat mainile colegii mei. Generalul Stanculescu a ordonat sa le legam mainile la spate. I-am scos de acolo, dar n-au mai mers pe picioarele lor, i-am luat mai mult pe sus, deoarece am simtit ca nu-i mai ajuta picioarele, nici pe el, nici pe ea, li se inmuiasera genunchii! Dar sa revenim. Cand a vazut ca nimeni nu face nimic, domnul general Stanculescu a venit cu funiile acelea si le-a dat colegilor mei care au inceput sa-i lege. Stanculescu a luat pozitie martiala si a inceput sa comande: „Legati-i, luati-i, si la zid cu ei! Intai pe el si apoi pe ea!” Ceausescu a inceput sa se lamenteze, ca e inadmisibil etc. Au fost legati fedeles, cam intr-un minut. Cand i s-a spus sa puna mainile la spate, Nicolae Ceausescu s-a executat imediat. Elena Ceuasescu a inceput sa ne dea dracului, sa ne jigneasca in stilul ei. „O sa regretati ce faceti acum!”, ne-a mai spus ea! El a zis: „V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?” Deci, la un moment dat, in acel mic vacarm creat, domnul general Stanculescu a ordonat: „luati-i, si la zid cu ei, acolo unde ti-am aratat eu, capitane! Impuscati-i! Intai pe el, si pe urma pe ea!” La care ea spune: „daca tot e sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim!” Stanculescu zice: „Da, faca-se si aceasta ultima dorinta!” S-au luptat, s-au impotrivit? Nu. In timp ce ei, saracii, se lamentau, i-am scos pe usa, afara! Se pare ca nici Ionel Boeru nu era sigur ca noi vom executa ordinul generalului Stanculescu! Venise un zvon ca urmeaza ca unitatea sa fie atacata! La iesire, ei au crezut ca-i vom duce spre elicoptere! Pilotii pornisera si motoarele elicopterelor! Ceausestii credeau ca fusese o inscenare! Dar noi i-am luat si i-am dus catre zid! Interesant este ca hotararea de a fi executati fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, in curtea unitatii din Targoviste, mai rau decat ca pe niste caini! Practic, zidul unde ei au fost executati era zidul WC-ului unitatii! Ceausescu s-a uitat la un moment dat in ochii mei, cred ca am fost singurul care in momentul ala as fi preferat sa ma aflu oriunde, numai acolo nu. Insa nu puteam sa schimb situatia! Pe drum, cum spuneam, s-a uitat putin in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi, din acel moment n-au mai mers pe picioarele lor, practic i-am luat pe sus! Atunci, in timp ce il duceam, Ceausescu a strigat: „Moarte tradatorilor! Istoria ma va razbuna! Traiasca Romania socialista libera si independenta!” Apoi a inceput sa cante Internationala! Cum au murit? Toti am tras din proprie initiativa, am tras cate o rafala fiecare. Am apucat sa-i punem la zid. Acolo a avut loc un fenomen ciudat, in momentul cand am tras in el, s-a ridicat pe zid cam vreun metru! Noi am inceput sa tragem in ei cam de la un metru distanta, ca parasutistii, de la sold! Am tras atat de repede dupa ce i-am pus la zid, incat n-au avut cum sa cada la pamant daca ar fi lesinat! El a murit imediat, din rafala lui Boeru si din gloantele mele! Ea inca nu murise, se zbatea inca, facea niste miscari macabre! Ea fusese lovita la cap de cartusele noastre, dar nu murise, se zbatea inca! Eu i-am dat glontul final Elenei Ceausescu, i-am tras in cap! I-am cam deranjat coafura si i-am imprastiat creierii, din pacate! In el n-am mai tras, ca nu mai era nevoie! Fazele astea n-au apucat sa fie filmate! Dupa ce au fost executati, cadavrele lor au fost puse in elicopter de catre militarii din Targoviste si au fost duse la Bucuresti! Dar inainte de asta, s-a facut escala la Boteni si eu am ramas la unitatea mea!

Interviu realizat de Marian GHITEANU

Ziua  2007-02-24