Franz Oliver Giesbert: „dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Ion Mihai Pacepa şi planul sovietic Dnestr.

Ion Mihai PACEPA: “E timpul ca România să rupă tăcerea”
Miercuri, Ianuarie 13, 2010

În 1988, într-un interviu cu Dr. Michael Ledeen, consilier pentru terorism al Preşedintelui Ronald Reagan, publicat în revista franceză Politique Internationale, am prezis posibilitatea ca Kremlinul să organizeze o lovitură de stat în România menită să-l înlocuiască pe Ceauşescu cu Ion Ilici Iliescu, un comunist educat la Moscova, al cărui tată fusese atât de devotat lui Lenin încât şi-a botezat propriul copil cu numele lui. Pe ce mi-am bazat această afirmaţie? În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate specială a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) ce era însărcinată cu activitatea contrainformativă împotriva URSS, aceasta a depistat şi înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propagandă şi agitaţie, le-a avut cu un membru al unei delegaţii „ideologice” sovietice în vizită la Bucureşti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarăşul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. Kremlinul se temea că românii îl urau pe Ceauşescu atât de înverşunat încât l-ar fi putut izgoni fără intervenţia Moscovei, şi că ura împotriva lui Ceauşescu va degenera în ură împotriva comunismului care ar fi putut merge atât de departe încât România să ceară retragerea din Pactul de la Varşovia. Kremlinul se temea de asemenea şi că o eventuală relaxare politică în România ar fi putut exacerba dorinţa populaţiei din Republica Moldovenească de a se uni cu Patria Mamă, creând astfel un val de fervoare naţionalistă în alte republici sovietice
–––
Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu
––––
Un proverb spune că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. La 22 decembrie 1989, după ce Ceauşescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat preşedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Naţională creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anunţat că Ceauşescu a fost arestat, şi un purtător de cuvânt al său a asigurat România că tiranul va fi judecat public. În ziua de Crăciun televiziunea română a informat însă că Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi. Primele indicaţii că revolta populară din decembrie 1989 a fost furată de comunişti educaţi la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei,” care a apărut la sfârşitul lui decembrie 1989 în revista Le Point din Paris.
––––
În cartea Moştenirea Kremlinului (Bucureşti: Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 şi planul sovietic Dnestr pentru înlocuirea lui Ceauşescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U.M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declanşat în august 1969 când Ceauşescu a invitat în România, fără acordul Moscovei, pe viitorul preşedinte american Richard Nixon, care deocamdată pierduse alegerile şi era ostracizat de Kremlin. Lansarea operaţiei Dnestr a fost precedată de anularea de către Moscova a vizitei pe care Brejnev şi Kosâghin urmau să o facă în România în 1969, vizită ce fusese larg popularizată în presa celor două ţări. Redau pe scurt aceste similarităţi, deoarece mărturii ulterioare ale unui înalt ofiţer de Securitate prezintă alte asemănări, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al cărui conţinut l-am cunoscut până în iulie 1978, a avut cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; şi (5) solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi şi evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore după fuga lui Ceauşescu, generalul în rezervă Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către sovietici (înregistrată magnetic de U.M 0920/A) a fost prezentată în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Roşii(6), s-a autoproclamat şef al forţelor armate şi a pus imediat Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu, ale cărui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autoproclamat preşedintele său.

Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anunţat imediat că Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca să fie şi mai convingător, a spus că obţinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o făcuse la Moscova în urmă cu câteva săptămâni. Televiziunea româna a raportat pe larg afirmaţiile lui Brucan. El şi-a înghiţit însă propriile vorbe a doua zi, când Eduard Şevardnadze, un ofiţer KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.
––––
De îndată ce Ion Iliescu şi generalul Militaru s-au instalat la cârma ţării, ei au lansat o dezinformare de tip KGB conform căreia Securitatea ar fi ucis 60.000 de oameni numai în Bucureşti şi Timişoara. Lansarea de ştiri false menite să incite populaţia contra lui Ceauşescu era de asemenea parte a planului Dnestr. Presa sovietică s-a grăbit să confirme cifrele, şi să toarne benzină pe foc cu „detalii” despre masacru. În iunie 1990, noul guvern din Bucureşti a admis că de fapt totalul victimelor răscoalei pe întreaga ţară a fost de numai 1.030, din care 889 au murit după executarea lui Ceauşescu. La orele 2 în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat că Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „terorişti neidentificaţi” erau pe cale să-l reinstaureze pe Ceauşescu. Aceasta era o altă prevedere a planului Dnestr: găsirea unui pretext pentru o intervenţie militară sovietică, ce trebuia să aibă loc dacă succesul loviturii de stat ar fi fost primejduit. Ambasada Sovietică din Bucureşti a intrat prompt în joc, declarând presei că personalul ei era în pericol din cauza teroriştilor. În aceeaşi seară programul de televiziune sovietic Vremea a „confirmat” că Ceauşescu era sprijinit de „mercenari străini” şi a anunţat că Gorbaciov a informat deja pe „tovarăşul Iliescu” că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia să oprească continuarea „genocidului”, a anunţat public că Washingtonul priveşte cu simpatie o intervenţie militară sovietică în România. Kremlinul a evitat însă implicaţiile politice ale unei astfel de intervenţii deoarece, în ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost împuşcat.
Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a făcut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut până în iulie 1978, când am făcut ruptura cu Ceauşescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat formarea unui guvern provizoriu, şi similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, după succesul loviturii de stat, să preia imediat conducerea celor trei „forţe vitale” cu ajutorul cărora Kremlinul şi-a consolidat întotdeauna controlul politic al ţărilor pe care le-a sovietizat: Armata, Externele şi Internele
Potrivit relatărilor lui Napoleon Popa, fratele decedatului general (publicate în Lumea Liberă din 13 iulie 1991, pp. 24-25), Gică Popa nu a fost de acord cu omorârea Ceauşeştilor. El i-a repetat de multe ori fratelui său că a dat sentinţa de condamnare la moarte „cu drept de recurs” deoarece voia ca Ceauşeştii să fie până la urmă condamnaţi pe viaţă şi să „trăiască într-o cameră cum am trăit şi noi, cu două felii de salam.” Napoleon Popa a mai spus că fratele său nu a îmbrăcat noua uniformă de general decât o singură dată, şi că a refuzat o propunere ulterioară de a deveni ministrul Justiţiei deoarece nu vroia să fie recompensat pentru ceea ce a făcut. Cinci alţi generali implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 au murit în împrejurări la fel de suspecte, încă neelucidate: gen. Vasile Milea, ministrul Apărării, aparent sinucis; gen. Nicolae Doicaru, fost şef al DIE, care cunoştea legăturile secrete ale preşedintelui Iliescu cu KGB, mort „accidental” şi îngropat fară ca familia să poată vedea cadavrul; gen. Emil Macri, şeful direcţiei II a Securităţii şi gen. Constantin Nuţă, şef al Miliţiei, care au co-organizat represiunea de la Timişoara; gen. Dumitru Puiu, comandant al aeroportului Otopeni, unde au fost ucişi numeroşi revoluţionari. Sute de alte personaje cheie implicate în evenimentele din ’89, care puteau spune adevărul despre modul cum revolta populară a fost furată de comunişti, şi-au găsit sfârşitul în condiţii bizare.
–––-
La 28 decembrie 1989, ziaristul francez Franz Oliver Giesbert a scris în Le Figaro că dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Într-un alt articol, apărut a doua zi în revista Le Point, jurnalistul francez Kosta Christitch a ajuns la aceeaşi concluzie. Guvernul din Bucureşti, realizând grotescul simulacrului juridic numit pompos „Procesul Ceauşescu,” a încercat să-l legalizeze post-mortem, recurgând la practica sovietică a creării de documente fictive. Un exemplu concludent îl constituie „Hotărârea pentru Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de CEAUŞESCU NICOLAE şi CEAUŞESCU ELENA.” Această Hotărâre, publicată la mult timp după „proces,” este semnată: „Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale ION ILIESCU. România, Bucureşti, 24 decembrie 1989.” Cei care au falsificat acest document au uitat însă că Ion Iliescu a devenit preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale numai la 26 decembrie 1989. (subl. n.)
Un alt fals este documentul intitulat „RECHIZITOR din 24 decembrie 1989” care dispune „punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată” a Ceauşeştilor. Acest document este semnat de „maior de justiţie Voinea Dan,” care a aflat însă despre procesul Ceauşescu numai la 25 decembrie 1989. Documentul falsificat poartă aprobarea unui „colonel de justiţie” al cărui nume este indescifrabil şi arată că ar fi fost înregistrat la Direcţia Procuraturilor Militare sub numărul „1 – S.P. / 1989.”(20)
Ion Mihai Pacepa, Romanian Vip

Mihail Gorbaciov: „este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca „nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: „ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan:nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: „In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
–––

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: „Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

„Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  „Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: „Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
––––-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
–––
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider „ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin „legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: „Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : „In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. „Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: „Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – „de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
–––––
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Mihai Montanu: „Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi Iliescu era o falangă de nu ştiu ce orientare, Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi”

Mihail Montanu, revoluţionar misterios şi ulterior protejat al noii puteri, l-a auzit pe viitorul premier rostind acest îndemn. Pe holurile de la TVR, Mihail Montanu a asistat la discuţii care confirmă că Ion Iliescu nu a fost un simplu „emanat al Revoluţiei“.

În galeria figurilor şi figuranţilor din decembrie 1989, Mihail Montanu (în prezent, 61 de ani) rămâne o enigmă. În istoria lui personală îi place să spună că valul revoluţionar l-a purtat întâmplător „din fundul Berceniului” până la Ministerul Apărării, ca reprezentant al Frontului Salvării Naţionale.Mihail Montanu, lucrător la Energomontaj, a fost primul civil care a avut misiunea de a controla Armata. De ce Ion Iliescu l-a numit tocmai pe el? De ce a avut încredere în bărbatul pe care sfârşitul comunismului l-a prins nebărbierit de ceva vreme, în pantaloni de camfulaj şi nervos? Mihail Montanu a asistat la câteva momente-cheie. A fost, spune el, un martor incomod. De aceea a fost tras „pe linie moartă, în diplomaţie”. A ieşit la pensie anul trecut, după ce din 2004 a fost consul general al României la Rio de Janeiro, în Brazilia.

„Dragă, am greşit”

Interviul cu Mihail Montanu începe din faţa vilei de la Patrimoniul Protocolului de Stat în care locuieşte, deşi nu-şi mai permite de mult să plătească 1.300 de euro lunar pentru chiria acestei locuinţe, trece fără inhibiţii prin câteva faze sexuale ale Revoluţiei române, care vor rămâne nepublicate, ajunge aici – „Iliescu m-a luat deoparte şi mi-a spus: «Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci»” – şi se sfârşeşte cu fostul revoluţionar visând la un loc bun în cărţile de istorie adevărată. Astăzi – prima parte a interviului!

Activiştii, ceruţi de „spontani

„Adevărul”: Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Mihail Montanu?

Mihail Montanu: Din 1979 până în 1987 am fost inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, ajungând către final şef de proiect pe partea electrică a hidrocentralelor. Deci, inginer principal gradul 3. În martie 1987 m-am trezit cu o foaie de hârtie albă pe care scria «Decizie desfacere contract de muncă, fără asigurare loc de muncă». Motivul: rude în străinătate, că sunt potenţial duşman al statului. Era sora mea plecată legal, în 1979, în Germania.

Mă rog, până la urmă am reuşit să mă angajez la şantierul Montaj Instalaţii Automatizări Punere în Funcţiune, cu sediul undeva pe lângă CET Sud. Am lucrat acolo până în 1988, apoi am fost trimis să ajut la verificarea proiectelor de montaj la Cernavodă, la partea electrică, la cea clasică, nu la nucleară. Am înţepenit acolo încă un an. Prin 1989, în septembrie, am ajuns iarăşi în Bucureşti, pe post de piţifelnic, inginer proiectant la CET Progresul, în fundul Berceniului. Eu aveam, aşa, şi un trecut politic mai agitat în familie. Tata a făcut Canalul.

Acolo, în Berceni, v-a prins Revoluţia?

Da, aşa. Vin evenimentele de la Timişoara. Eu aveam doi nepoţi la Timişoara şi eram călare pe telefoane cu ei. Le dădeam de la un public, nu de-acasă, că îmi era şi mie frică. Îmi spuneau că lumea strigă, dar şi că sunt unii care sparg vitrine şi care nu vorbesc româneşte şi care incită lumea. Mi-am dat seama: „Tată, e clar, a început beleaua!”.

Şi pe 21 decembrie?

De dimineaţă, la prima oră, la serviciu, frumos, elegant. Aveam biroul gol şi acolo, cu un creion, nu ştiu ce m-a apucat, că am început să fac o schemă de organizare a Guvernului, aşa cum ar trebui să fie, pe funcţii. Poate o să spuneţi că sunt nebun !

Poftim?!?

Da, făceam aşa, cu locuri goale, fără nume. Eram deştept.

O Ladă cu gealaţi ruşi

Fără nume, fără nume, dar ascultaţi Europa Liberă, intuiaţi câteva posibilităţi?

În 1987, când m-au dat afară, tot scriam la Europa Liberă. M-au şi citit, m-au dat pe post. Îmi plăceau scrisorile lui Dinescu. Şi ăla era deştept. Deci, revenind pe 21, ascultam la difuzor şi se întrerupe mitingul. Mă ridic de la birou, mă pun la Dacie şi plec. Mi-am lăsat maşina undeva pe la Biserica Visarion, că în rest era nebunie. M-am dus în Piaţa Romană, la nivel cu Bulevardul Magheru. Între blocul cu coloane şi Hotel Turist era un lanţ de miliţieni. Şi-l întreb pe unu’: „Aveţi, mă, gloanţe?”. Apoi au început să apară cu dubele. Între dube vine o Dacie neagră. Şi din Dacie văd pe unul că întreabă: „Ce vreţi, bă, tovarăşi?”. Era unul care semăna leit cu „împuşcatul”, nu mi-am dat seama pe loc, era Andruţa, frate-su. Am văzut pe acolo o păpuşă spânzurată pe care scria „Ceauşescu”.

Le-am zis: „Dacă nu vreţi să ajungeţi ca păpuşa, spuneţi-i lui Ceauşescu să cedeze puterea”. Atât am apucat să spun, apoi am fost prins în înghesuială şi am fugit d-ăia cu dubele. M-am întors după-masă, spre seară. Începuse nebunia. Prima dată au trecut pompierii care au dat cu o zeamă de te ustura mâna, pe urmă au venit cu gaze lacrimogene. Cum tuşeam eu de la gaze, lângă mine trage o Ladă crem. Se dau jos patru gealaţi care vorbeau ruseşte. Se lăsase întunericul, începuseră tragerile în plan vertical şi-i văd pe ăştia că intră în mulţime şi se aud urlete: «Au, au, m-a împuşcat!». Trăgeau din buzunar.

Atunci m-am hotărât să plec, dar n-am putut că se făcuse cordon. Pe un stâlp, în faţă la Inter, unul cu portavoce striga: „Vrem Guvern Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan…”. Ăla era Dan Iosif, identificat ulterior. Prima întrebare: „De unde avea ăla portavoce?”. A doua întrebare: „De unde ştia exact cadrele de care era nevoie?”.

Nevoia de zâmbetul larg al tovarăşului Iliescu

Tot atunci au fost şi primii răniţi, primii morţi?

Nu, ăştia erau rândul doi. Primul fusese peste zi când au intrat cu camionul peste unii pe la Sala Dalles. Pe la nouă seara, când au început ăştia cu intervenţia în forţă, m-am dus spre miliţieni şi unul era sectoristul de la mine de pe stradă. M-a lăsat să plec. Am ajuns acasă pe la unşpe noaptea. A doua zi, la muncă, am încercat să îi mobilizez pe toţi să vină în Piaţa Universităţii, dar rezultatul a fost contrar. M-am hotărât să mă duc singur. Când să ies, şeful meu de colectiv, cu mâinile întinse: „Nu pleci nicăieri, am anunţat Securitatea să vină să te aresteze!”. N-am stat la vorbă cu el, i-am tras una în barbă, l-am pus jos, m-am urcat în maşină şi am plecat.

Am lăsat iarăşi maşina la Visarion. În fine, după mai multe peripeţii, ajung. Între mine şi CC era un rând de tovarăşi care stăteau cu spatele la CC şi cu faţa la noi, se ţineau de braţe şi strigau ca proştii „Fără violenţă, fără violenţă!”. Toţi civili. Apare Ceauşescu. Iau steagul, îl rup pe genunchi, şi arunc eu ciotu’ din partea de jos. I-a trecut pe lângă cap dictatorului. Când a văzut, ăla din spatele lui l-a luat, l-a băgat înăuntru şi în momentul în care el a dispărut de la balustrada balconului, am zis: „Băieţi, acum e momentul!”.

Am rupt lanţul ăla de cetăţeni şi unde dracu’ să te duci? Şi mă sui pe spinările unora care m-au împins până la fereastra din mijloc, pe pervaz, parcă trei rânduri de geamuri erau. Le-am spart cu piciorul, am intrat înăuntru, în sala mare de şedinţe. În sală au mai venit vreo trei ţigani după mine, care au început să „culeagă”.

S-a păstrat filmat sau fotografiat momentul cu steagul? L-aţi mai văzut pe undeva după aceea?

Nu, şi multe momente care ştiu că au fost filmate n-au apărut. Pentru că ştiu că au fost nişte nemernici care au ascuns toate astea. Inclusiv Adrian Sârbu a făcut diverse. El a vândut ce a filmat atunci şi din banii ăia a făcut PRO TV. Dar stai să mă întorc în CC. Nu fusesem în viaţa mea acolo.Unii începuseră să deschidă dulapurile, pe acolo, unde erau uniformele, şi făceau inventarele la buzunare. Ăia luaseră leafa cu o zi înainte, mamă, ce de sute!… Eu am început să deschid uşile pe stânga. Prima uşă – o sală mare. Mi-am dat seama că de aici zicea Ceauşescu discursurile de Anul Nou.

Atunci mi-a venit o idee: trebuie să anunţăm populaţia că s-a uşchit ăsta şi că revoluţionarii au ocupat sediul CC, respectiv centrul de putere al statului. Am descoperit camera tehnică. Am găsit un telefon şi o listă de telefoane. Primul nume: Petre Constantin, preşedintele Radioteleviziunii. Pun mâna pe telefon şi vorbesc cu un Gigi acolo, nu ştiu dacă era el sau altul. „Uite aşa, cutare-cutare, sunt un revoluţionar care am ocupat clădirea CC şi doresc să ne faceţi legătura tehnică, astfel încât să anunţăm la televizor faptul că Nicolae Ceauşescu nu mai e şi că deja centrul de putere al statului este în mâinile noastre, ale revoluţionarilor”. Ăsta: „De unde sunaţi, că vă sunăm noi imediat”. Şi mă sună peste cinci minute şi îmi spune: „Nu putem să vă facem legătura pe postul naţional de Televiziune, dar vă trimitem doi operatori să filmeze”.

M-am dus în camera cealaltă, una cu birou, să scriu comunicatul către ţară, în ideea că vin ăia să filmeze şi să am ce citi. Dat fiind afluxul foarte mare de băieţi care erau cu inventarele, am zis să încuie uşa, că mă deranjau şi nu puteam să scriu. Şi le-am mai dat o idee ălora de acolo, pentru că se striga „Armata e cu noi!”. Zic la un Gigi: „Ia du-te, mă, caută un ofiţer pe aici şi adu-l încoace, ca să concretizăm ideea asta că Armata e cu noi!”. Am scris doar trei sferturi din comunicatul către ţară şi aud în uşă: «Bum, bum!». Deschide un băiat uşa şi bagă unu’ urât capul: „Vreau să intru. Sunt cutare, inginer energetic”. „Vino, mă, încoace, cum ai zis că te cheamă?”. „Petre Roman. Dar tu ce faci aici?”.

„Scriu comunicatul către ţară, vizavi de ceea ce se întâmplă în momentul ăsta». Cred că era pe la doişpe jumate, înspre unu. „A, bună idee, ia să văd ce ai scris. Şi îmi ia foaia din mână, o citeşte şi zice că o încheie el”. Şi a mai pus o frază acolo. S-a dus sus, în balcon, să-l citească. Veniseră de la Televiziune şi eu am rămas cu băieţii să filmeze pe acolo, să le prezint.

Petre Roman ştia drumul

De ce nu aţi citit dumneavoastră comunicatul?

Am oroare de mulţimi şi era nebunie. Petre Roman a coborât cam şifonat din balcon. Voaim să plecăm la Televiziune, ca să citim comunicatul ăla. Problema era că nu puteam ieşi. Şi atunci am zis: „Bă, băieţi, sărim în curtea interioară şi furăm o maşină de aici”. Am ajuns, am pus jos vreo patru gealaţi care atârnau pe acolo şi-mi ziceau mie că nu se intră. „Bă, tată, cum să nu se intre?”. Îi dau una, intrăm şi Roman zice: „Trebuie să mergem în Studioul 4!”. Şi mă ţin după el.

Ştia pe unde să se ducă?

Voi ce credeţi? Dacă mergeam după el, înseamnă că ştia. Erau acolo: Voinea, Roman şi un general pe care ulterior aflu că îl cheamă Mihai Chiţac. Mai era un băiat care scria ceva pe un colţ de masă, Bogdan Teodoroiu. Ulterior a intrat Caramitru. Regizoarea de televiziune ne-a dat legătura şi Petre scoate hârtia din buzunar şi citeşte. Chiţac a bătut şi el câmpii, că Armata să nu tragă… Şi zic şi eu trei vorbe la final, dar nu au fost înregistrate. Zic: „Populaţia e informată că sediul puterii în stat, sediul CC, a fost ocupat de revoluţionari, ţara întreagă e cu noi, lumea întreagă e cu noi”.

Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu. Deci în studioul ăla erau tot felul de tovarăşi cu priviri din astea dubioase. L-am recunoscut pe unul pe care îl ştiam eu mai demult, Dan Deşliu, care şi ăsta era nu mai spun cum…

Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”.

Exact asta a fost formularea? „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”?

Da, exact, textual. „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

La Televiziune, în direct, la 22 decembrie, şi căpitanul Cico Dumitrescu a făcut un apel similar: „Rog pe tovarăşul Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!”.

Cine este Montanu?

-S-a născut pe 21.04.1949, la Bucureşti
-A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică
-În decembrie 1989 a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi reprezentantul FSN la Ministerul Apărării Naţionale, însărcinat cu supravegherea operaţiunilor efectuate de Armată
-Din 1990 a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, cu funcţii de conducere la Ambasada României în Namibia (1994-1997), Ambasada României în Malaysia (1999-2002). A fost şi consulul general al României la Rio de Janeiro (2004-2009).
*******

Mihail Montanu încă mai caută o explicaţie logică pentru faptul că Ion Iliescu l-a desemnat reprezentant al Frontului Salvării Naţionale la MApN. Mihail Montanu crede că Ion Iliescu a avut încredere în el fiindcă l-a confundat şi a crezut că e „de-al lor“!

„Adevărul”, Mihail Montanu, cel pe care Ion Iliescu l-a desemnat ca reprezentant al civililor la MApN, la 22 decembrie, vorbeşte despre convorbirile viitorului preşedinte al României cu Moscova, vorbeşte despre culisele masacrului din faţa Ministerului Apărării din noaptea de 23 spre 24 decembrie, când un grup USLA a fost mitraliat şi opt oameni şi-au pierdut viaţa.

Vorbeşte despre relaţiile tensionate de la vârful Armatei, în special între Victor Atanasie Stănculescu şi Nicolae Militaru şi despre cum a fost „refugiat” în diplomaţie.

„Adevărul”:Ne spuneaţi ieri că, la TVR, Roman s-a dus direct la Iliescu!

Mihail Montanu: Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ (Mihai Ispas) . Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc„. Ăsta: „Da, hai!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Bă, tată, toată lumea ştia de Iliescu, dar eu, până atunci, nu l-am văzut niciodată la faţă!

Când aţi ajuns la Minister v-a lăsat responsabil din partea Frontului peste Armată! Chiar aşa, să fi avut încredere într-un necunoscut? Nu v-aţi întrebat de ce dumneavoastră?

Nu ştiu. Cred că îi plăcea mutra mea, barba mea. Eram civil. Am făcut Armata ca toţi studenţii, după facultate, şase luni. Sublocotenent. Şi
m-au avansat după 100 de ani, m-au făcut locotenent. Deci, n-am avut nicio relaţie. Atunci, în sala de şedinţă la MApN erau mulţi, Stănculescu, Militaru, Hortopan, Eftimescu, Voinea, Nicolae Popescu, colonel pe vremea aia, Chiţac, Guşă nu era, că rămăsese în CC. Nu ştiu cine era stăpân pe situaţie. Toată lumea era adunată acolo, era dornică de cooperare cu civilii care apăruseră acolo ca emanaţi ai Revoluţiei, deci n-a existat niciun moment de respingere. Singurul moment mai tensionat a fost când Iliescu se certa cu Militaru despre cum să se numească noua structură. Şi şedinţa aia n-a durat foarte mult, o jumătate de oră. După care Iliescu a spus: „Trebuie să mergem la CC, că se formează guverne!”. În momentul când s-a spart şedinţa, Iliescu se întoarce: „Rămâi dumneata!”. Şi seara, când a fost la Televiziune lista celor din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, m-am trezit şi eu că sunt pe ea.

Lucraţi, totuşi, în acelaşi domeniu!

Da, deci ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată. Iliescu, în schimb, cred că şi-a făcut o imagine despre mine în momentul când, ducându-l de la Televiziune la Ministerul Apărării Naţionale, la intersecţia Eroilor cu nu-ştiu ce stradă, a intrat un Trabant în noi şi m-am dat jos şi l-am făcut praf pe ăla. A văzut Iliescu faptul că m-am comportat precis. Mi-a şi recunoscut după aia: „Am zis că eşti de-al nostru”. Ulterior am avut nişte acţiuni punctuale, rezolvate milităreşte. Poate am în sânge, că mie mi-a plăcut Armata. Ordinea şi disciplina, bă, tată. Plus că zilele alea, în care am stat acolo, n-a fluierat niciun general, nu s-a făcut nimic aiurea.

Spuneţi „nimic aiurea”. Iliescu a vorbit cu Moscova?

Singurul dialog a fost într-o seară, Iliescu a vorbit cu ruşii la telefon şi era un translator lângă el, care ne traducea nouă ce vorbeşte. Că situaţia e sub control. Şi pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile. Pe urmă, parcă mai târziu, sau noaptea următoare, a vorbit Iliescu. N-a vorbit cu Gorbaciov, dar a vorbit la Moscova. Cred că pe 23, seara.

În general, ce discuţii erau pe acolo?

Eram pe 22, seara, că atunci s-au întâmplat cele mai multe. Şi Stănculescu vorbeşte la telefon cu cineva şi îmi spune: „Ce facem, că sunt 400 de paraşutişti de la specialele franceze pe frontieră la Giurgiu şi vor să intre să ne ajute la eliminarea fenomenului terorist”. Şi zic: „Ce nevoie avem de francezi, că îi avem pe ai noştri!”.

„Pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

„Ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată înainte de Revoluţie.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Relaţia cu Nicolae Militaru

Cu Nicolae Militaru ce relaţii aţi avut?

După şedinţa aia de la Ministerul Apărării, când s-a hotărât să rămân eu acolo, Militaru a plecat după Iliescu. A mai apărut târziu, la minister. A apărut o dată pe data de 23, dimineaţa, spre prânz, când a zis: „Mi-e foame!” şi i-a dat ordin unui soldat să-i aducă repede ceva. Şi stătea la măsuţă, în faţa biroului ministrului, Stănculescu era lângă el, eu eram în faţă. Şi ăsta mânca, nesimţitu’. Şi m-am întins, i-am luat tava: „Deocamdată, eu sunt şeful aici!”. Apoi, în data de 23, înainte să se întâmple chestia din faţă (n.r. – asasinarea grupului Trosca), îl văd pe negru’ (n.r. – Nicolae Militaru) că vine şi zice: „Eu sunt noul ministru!”. Eu m-am strâmbat la el: „N-am fost anunţat!”. Se răţoia la mine: „Da’ dumneata cine eşti ?”. Zic: „Până una-alta, eu conduc aici, te rog să ieşi afară. Eu sunt oficial numit de conducerea Revoluţiei la comanda operaţiunilor militare!”. S-a făcut mai negru decât era.

L-am dat afară. Şi pe 24, seara, mă cheamă Iliescu, mă felicită pentru cum m-am descurcat până atunci. Zice: „Ce facem, unde instalăm noile structuri de putere în stat?”. Şi atunci am eu ideea aia: „Păi, Palatul Victoria e liber, aripa centrală e pregătită pentru Ceauşeşti!”. Zice: „Gata, te duci şi preiei aia”. Şi atunci îmi zice: „Militaru va fi noul ministru al Apărării Naţionale, te rog să-l laşi să preia conducerea, fiindcă ştiu că l-ai dat afară!”. Eu am plecat şi el a venit.

Ştim că Iliescu îi spune lui Stănculescu, de faţă cu Militaru: „Vezi că el e noul ministru!”. Asta încă de pe 23, pe la ora 16.30.

Mie nu mi-a spus, şi normal aşa era, faţă de toţi generalii din sistemul ăla, că erau toate sistemele adunate acolo, la şedinţa din 22, când el cu gura lui a zis: „Montanu rămâne reprezentantul nostru aici şi va coordona activitatea!”. Stănculescu poate să confirme. „Rămâi dumneata”, aşa a zis.

Masacrarea USLA a fost pregătită minuţios

În seara de 23, când a fost măcelul de la MApN, unde eraţi ?

Acolo.

V-aţi dat seama ce se întâmplă ?

Da. Eram la un birou. În stânga mea era Ardeleanu, în dreapta mea era Neagoe. I-am pus să scrie tot ce-au făcut pe-acolo. Pe Neagoe l-am dat afară, fiindcă era un analfabet şi un bou. Ardeleanu era mai coerent. Şi aveam pe masă, în faţă, o staţie prin care el ţinea legătura cu unitatea, cu USLA. Şi, la un moment dat, i se comunică: „A venit un ordin de deplasare a patru echipaje ABI, să vină să apere MApN”. Păi acolo erau tancuri, blindate, un regiment de soldaţi, pe cine dracu’ să apere ? Era pe la 7.00-8.00 seara. Şi zic: „Contramandează ordinul!”. Dar invers nu mergea staţia. Deci primeam, dar nu puteam să dăm. Şi ăia comunicau: „Ne apropiem de obiectiv, nu avem semnale de apropiere, legătura radio nu se poate stabili. După care: «Au! Ne împuşcă, ne împuşcă!»”.

Doar doi eraţi acolo? Dumneavoastră cu el ?

Da, eu cu el. L-am chemat pe Stănculescu: „Bă, de ce nu merge staţia? Cine a dat ordinul ăsta? Cine să apere pe cine?”.El îmi spune că nu l-a dat, se consulta cu mine la orice ordin dădea. L-o fi dat Militaru. Păi zic: „În ce calitate să-l fi dea, mă, ăsta? De unde?”. N-am aflat nici până în ziua de astăzi.

Militaru i-a cerut lui Ardeleanu: „Adu-l pe Trosca încoace!”

Nu-i adevărat. Ardeleanu a stat lângă mine tot timpul. Şi a spus la un moment dat: „Mi-i omoară pe ăştia… A, e Trosca, e clar”.

Şi a doua zi de ce au rămas cadavrele acolo?

N-am ştiut că a scris cineva „terorişti” pe ei şi aici îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi. El avea baza la Centrul de Calcul, care e în clădirea de lângă MApN.

Ce rol avea el în dispozitiv, de la Buzău, să vină chemat acolo?

Foc, fum şi zgomot. Diversiune. Pe data de 23 mă cheamă Chiţac. Era ora 18.00. Şi zice: „Uitaţi-vă vizavi!”. Pe bloc, de pe acoperiş, cobora o frânghie cu patru oameni îmbrăcaţi în uniforme negre. Ăia au coborât, s-au cărat. Erau foarte bine antrenaţi, era
diversiune.

„În cazul USLA îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Cum a ajuns Mihail Montanu la Externe

Mihail Montanu a fost între 2004 şi 2009 consulul general al României în Brazilia

Cum aţi ieşit din grupul acesta condus de Ion Iliescu?

La 13 ianuarie, Iliescu, Brucan, Gelu Voican, Cazimir Ionescu mă cheamă la o cină de taină. Au fost virulenţi. Brucan ia cuvântul, Iliescu stătea în capul mesei. Şi Brucan îi spunea lui Iliescu: „Hai, dragă, ce-i mai lungeşti aşa, deja am anunţat la ziarul «Adevărul» că a fost mutat la Ministerul Petrolului”. Eu am tăcut. „Deci, ne-am înţeles, da? E la Ministerul Petrolului!”. Iese lumea afară şi eu rămân ultimul. Şi Iliescu zice: „Mihai, stai puţin. Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci!”.„Dar cred că mi-am îndeplinit obligaţiile”. „Da, dar tu eşti un tip prea cu personalitate, cu nasul pe sus, dai senzaţia că vrei să conduci tot, te-ai făcut periculos pentru ăştia”. „Dar pentru dumneavoastră?”. „Nu, dar ştii că eu lucrez cu ei”. Nu m-am dus la Ministerul Petrolului. Nu mă pricepeam.

Cum aţi ajuns la Externe?

Mă cheamă Iliescu, prin martie. Avea deja biroul la Marea Adunare Naţională. „Ce faci?”. „Nimic, sunt şomer de lux. Mor de foame”. „Nu vrei să lucrezi în Externe? Îi dau ordin lui Celac (n.r. – Sergiu Celac era ministru de Externe) să te trimită ambasador unde vrei tu!”. „O să mă duc să stau de vorbă cu Celac, să văd”. Nu m-am dus. Mă sună Celac să vin la el. Zice: „Bă, am primit o listă, alege-ţi unde vrei să pleci ambasador”. Zic: „Băi, Sergiule, unu’, nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta, doi, eu nu vin aici prin ordin, să mă înjure toată lumea. Lasă-mă să intru oficial, cum intră toţi piţifelnicii”. Băi, nene, şi am avut în comisie pe Brucan, „prietenul meu”. Am citit şi eu bibliografia. Mă prezint la examen, mi-au dat ăia de tradus şi un subiect de tratat. Şi scriu, şi scriu, şi mi-am cam prins urechile la unele propoziţii de tradus. Şi vine Corneliu Mănescu: „Excelenţă, cum staţi?”. „Am o temă aici…”. „Nicio problemă”. Şi vine un băiat, George Petricu: „Excelenţă, ce s-a întâmplat?”. Şi îmi rezolvă pe acolo. După vreo patru zile mă sună Celac. „Vino încoace, că avem probleme”.

Ce fel de probleme?

Celac scoate un Chivas Regal: „Bă, l-ai băgat pe Brucan în boale. N-a vrut să te ia în minister, dar comisia a zis că teza e de 10! Brucan tot băga că eşti duşman al poporului, că a fost tac-tu legionar şi prefect de Mehedinţi. Gata, ai fost acceptat! Unde vrei să pleci?”. M-am dus „mâna a doua” la unul, ca să-i fur meseria. Am plecat în mai, în Alger, unde am stat trei ani.
********
Mihail Montanu îi numeşte pe cei care au hotărât moartea dictatorilor: generalul Militaru, Silviu Brucan şi Voican Voiculescu. În ultima parte a interviului, Mihail Montanu povesteşte despre o presupusă tentativă de asasinare a lui Ion Iliescu, despre cum a vrut să-i lase pe dictatori în viaţă, cu condiţia să trăiască în Ferentari, într-o garsonieră, despre cum i-a trecut prin gând să înhaţe întreaga putere din România, mai ales că se afla la Ministerul Apărării Naţionale, „la butoane”.

Odată planul mărturisit lui Victor Atanasie Stănculescu, acesta l-ar fi „turnat” lui Ion Iliescu şi s-a ales praful de „dictatura militară, cu conducere civilă, adică eu”, pe care o visa Mihail Montanu. Din Spitalul-Penitenciar Jilava, Stănculescu îl evocă pe cel care a fost lăsat, pe 22 decembrie, ca reprezentant al FSN la MApN cu o notă de simpatie: „E băiat bun”. O notă de simpatie peste care trage o tuşă ironică: „Ce a făcut el cât a stat pe la minister? Ce să facă? N-a făcut nimic”.

„Adevărul”: În perioada cât aţi fost la MApN, aţi conştientizat ce putere aveaţi?

Mihail Montanu: Domnule, am conştientizat un pic în momentul în care pe 24, seara, deci după episodul USLA, stând de vorbă cu Stănculescu, am zis: „Ce se întâmplă nu prea e în regulă. Am scăpat de Escu 1, vine Escu 2, am scăpat de linia 1, vine linia 2, vin falangele răsăritene!”. Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi el era o falangă de nu ştiu ce orientare. Zic: „Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă, adică eu, să pregătim Constituţia, să pregătim cadrul legal privind înfiinţarea partidelor, să modernizăm economia…”. Şi Stănculescu mă dă pe goarnă la Iliescu! El, ca militar, nu avea marjă de manevră decât în măsura în care primea ordin. Eu, ca civil, puteam să gândesc orice. Deci, el era închistat între canoane militare. Până în 25, noi am fost, cu adevărat, la butoane. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi. Am avut puterea asta să-i împuşc pe toţi, şi nu i-am împuşcat.

Vă pare rău?

Îmi pare rău că nu îmi ajung banii să-mi ţin copiii la studii în străinătate. Ăla mare face masterul la Viena, cel mic a intrat acum la facultate, la Londra. Poate o să rămân, măcar, în cărţile de istorie.

Domnule Montanu, a fost Revoluţie, lovitură de stat, ce a fost?

Pe culoarele puterii, Mihail Montanu (dreapta) s-a ciocnit şi de Dumitru Mazilu (stânga)

Sunt mai multe lucruri. Ca urmare aunor acorduri internaţionale, s-a hotărât debarcarea lui Nicolae Ceauşescu. Prima metodă: vorba bună, a se vedea Gorbaciov, când a venit pe aici. A doua metodă: anturajul imediat să încerce să-l convingă. A treia metodă: să-l arestăm. N-a ţinut, fiindcă n-a vrut Milea. A patra metodă: o chestiune de forţă, greu de făcut în mijlocul Europei. Şi atunci s-au gândit să aciduleze populaţia. Dar populaţia a scăpat de sub control şi s-a transformat totul în Revoluţie. Era nevoie de o scânteie. Şi fenomenul Revoluţiei s-a întrepătruns, prin mecanisme superunse şi pregătite, cu echipa care trebuia să preia puterea. Ăştia s-au speriat, că marea masă e greu de controlat şi nu mai aveau control pe Securitate. Şi atunci au recurs la ideea terorismului. Din nefericire, ăştia, cunoscând mecanismele puterii, au pus mâna pe butoane de tot. Revoluţia s-a diluat şi băieţii au luat puterea. Dar Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea. Altceva: în momentul când, în februarie, sub presiunea străzii, s-a format Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi s-au creat premisele vieţii pluripartidiste în România, Iliescu s-a speriat. A vrut să facă ordine în ţară şi să reinstaleze puterea Partidului Unic. Asta a fost ideea mineriadei din iunie ’90.

Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Despre aşa-zisa tentativă de ucidere a lui Iliescu

Ion Babonea, acuzat de Mihail Montanu că a încercat să-l omoare pe Ion Iliescu

În stenogramele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 e consemnat momentul în care descrieţi o tentativă de asasinat împotriva lui Ion Iliescu!

Da, în noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, „dulapul cu părul creţ”. Dormea ca boul pe coadă. Şi avea un toc cu un pistol în el. Uşa dintre cabinetul ministrului şi culoar era deschisă. În cabinet era întuneric. Eu moţăiam. În dreapta mea era Dan Stuparu. Şi la un moment dat zice: „Şefu’, s-a oprit unu’ acolo şi-i ia pistolul creţului”. Fac ochii mari, aveam şi eu un pistol Carpaţi. Glonţ pe ţeavă. Ăla deschide uşa. Norocul nostru că a avut un moment de ezitare. N-a ştiut unde e patul. Răstimp în care eu am avut timp să ajung şi i-am pus pistolul în ceafă. Îl scol pe Ispas. Ăla, atacatorul, ca să se apere: „A fost o glumă, am vrut să mă joc”. Chem soldaţii: „Luaţi-l!”. Dimineaţă vin soldaţii la mine şi spun: „Nu e nimeni la beci”. Lucraseră profesionist. Băiatu’ era Ion Babonea.

Am vorbit cu Babonea, am publicat un interviu cu dumnealui, înainte de Revelion. Nu recunoaşte nimic. Spune că sunteţi „băiat bun, dar complet bolnav la cap”.

Ce să mai zică şi ăsta?!

„În noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, «dulapul cu părul creţ». Dormea ca boul pe coadă.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Montanu doboară mitul „eroul Milea

„În noaptea de 22 spre 23 decembrie am stat de vorbă cu Iulian Vlad. Şi el mi-a spus: «Pe data de 21, la ora 13.00, am dat ordin ca tot armamentul să se sigileze, să nu iasă niciun ofiţer din unitate!».El, când a venit Ceauşescu din Iran, i-a propus lui Vasile Milea să-l aresteze pe Ceauşescu. Şi Milea n-a vrut. Şi altceva, foarte interesant – în data de 23 vine cineva la mine şi spune: «Şefu’, vă dau o veste proastă: am primit ordin să arestăm toţi civilii din MApN!». Urma să ne strângem toţi acolo. Deci, probabil, ordinul a fost dat în sensul: când se adună ăştia acolo, băgaţi-i la beci! Ce facem? Guşă era în CC. Mi s-a părut puţin forţat. Oricum, îl chem pe Stănculescu şi îi spun: «Întăreşte pe aici, să nu se întâmple ceva, că primul eşti tu, îţi pun gâtul în ghips!». Eu deja mă împrietenisem cu vreo doi din ăştia galonaţi. Că la galonatu’ de tip ceauşist îi lipsea unul care să dea ordine, adică eu. Eram la «per tu» cu toţi. Eram mare!”

Cum au ratat dictatorii o garsonieră confort 2 în cartierul Ferentari

Lanţul „emanaţilor“, de la stânga la dreapta: Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu şi Dumitru Iliescu

Despre Târgovişte ce ne spuneţi?

Nu am fost martor la discuţiile propriu-zise de pregătire a execuţiei.

Dar ca reprezentant al lui Iliescu, lăsat acolo, nu vi se raportau discuţiile?

În momentul când Ceauşescu a fost dus la unitatea aia militară de la Târgovişte, desigur că noi am fost informaţi. Ordinele au fost să fie păzită, astfel încât să nu existe tentative de intervenţie. Desigur că, ulterior, la 23, spre seară, a fost o discuţie mai restrânsă. O parte a avut loc în sala de şedinţe, o parte a avut loc în closet. Eu n-am fost parte la closet. În cealaltă am fost parte, unde se propunea judecarea şi împuşcarea lui Ceauşescu. Zic: „Domnule, dar n-ar fi mai bine să-l mutăm undeva, în Ferentari, într-o garsonieră confort 2, să facă şi el pipi pe culoar şi să se încălzească la bec?”. Brucan a sărit peste mine: „Ce ştii, mă, tu ?” Eu am fost singurul care a dat sugestia să mai trăiască: „Lăsaţi-l, mă, să vadă şi el cum a trăit poporul”.

În WC-ul acela, „al lui Milea” (n.r. – Vasile Milea a fost ultimul ministru comunist al Apărării), cum a rămas în istorie, cine intra?

Deci a fost discuţia de principiu, după care concluziile le-au tras lăsând duşul deschis, chiuveta, tot. Intrau în WC în grupuri de câte doi. Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Iliescu o fi aprobat fără să fie explicit, aşa, în stilul lui. A mai fost implicat şi Virgil Măgureanu, băgaţi-l şi pe el pe listă! Eu – nu!

„Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu VoicanVoiculescu.”
Mihail Montanu
revoluţionar

Cine a discutat despre execuţie

Ion Iliescu
Silviu Brucan
Dumitru Mazilu
Petre Roman
Mihail Montanu
Sergiu Nicolaescu
Mihai Ispas
Dan Marţian
Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Victor Atanasie Stănculescu

Cine sunt, potrivit lui Montanu, cei care au decis execuţia

Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Silviu Brucan
Ion Iliescu

CITESTE AICI UN INTERVIU SENZATIONAL CU MIHAI MONTANU CARE DEZVALUIE FENOMENUL TERORIST DIN 22 DECEM,BRIE 1989

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.

Casa Scînteii

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.

„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.

Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor”, declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989.

Cele cinci telefoane date de Iliescu

Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.20, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu.

Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea.

„La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»”, a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu.

Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării. După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo”.
Era lume multa – toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane

Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.10 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt 262.

Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă. A stat in casa cam o jumatate de ora!
(De la ora 13.20 pina la 13.50)
Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru”.

Chemat de Militaru

GeneralulNicolae Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»”.

Nicolae Militaru: „Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea.”
–––––
Sergiu Nicolaescu: Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. „Când am ieşit afară, m-am certat cu Caramitru. Caramitru a spus: «De ce te-ai adresat Securităţii şi Armatei?». Că eu mă adresasem Securităţii şi Armatei, să treacă de partea noastră. La Televiziune au intrat Mihai Bujor Sion şi Ioana Pavelescu, care era soţia lui, şi cu soţia mea, Gabriela Nicolaescu. În noaptea de 21 spre 22, ei dormiseră la mine acasă, eu nefiind acasă. După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu? şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta» . Şi a plecat acasă la Iliescu.

Venise cu un adjunct al lui de la Casa Scînteii şi coborâseră din maşini. Şi Mihai Bujor îi spune: «Domnule Iliescu, Sergiu Nicolaescu vă invită la Televiziune». Şi Iliescu s-a urcat în maşina lui Mihai Bujor. Aşa a ajuns Iliescu la Televiziune”
–––––
Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989″: „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare (Mihai Ispas) lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali„.
Mihai Montanu: Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. (in televiziune)
Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu.

Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin preşedintele Radioteleviziuni?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ. Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc”. Ăsta: „Da, hai!”.

Florin Filipoiu: Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?». Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul. Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general… (Nicolae Militaru).
ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Petre Roman l-a intalnit pe Iliescu pe scari, in timp ce pleca din TVR. Dupa ora 14:00.

După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie” la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat.

După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Primul discurs la TVR în 22 decembrie 1989, a lui Ion Iliescu in jurul orei 14.35
„Ion Iliescu:
La sediul comitetului central se afla reprezentantii populatiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul numarul unu (risete). Nu mai era, nu mai era nici persoana numarul unu, nici secretarul si secretariatul acestei persoane. Mi-a raspuns un tovaras Luca, nu stiu cine o fi saracul, mi-a spus el si alti citiva care fac parte dintr-un comitet national sint acolo. Mi-au cerut sa ma prezint, i-am spus cine sint, nu m-a cunoscut omul si n-am putut sa inchei un dialog (Mihai Bujor Sion: „o sa va cunoasca!”)

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa.

În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Mihai Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând.

Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei”.

În jurul orei 16.00, Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Ladislau Hegheduş, pe firul scurt nr. 262.

Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. „Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)… Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»”.

După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care „stâlpii” noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN.

Din nou la Televiziune

Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu.

În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români.
Sergiu Nicolaescu:
” Când l-am văzut pe Iliescu, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu’ Iliescu! Tovarăşu’ Iliescu!”. Ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.
Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Emil Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.
Cico Dumitrescu :”Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

George Marinescu:Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.”

Teodor Brateş: „Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.”

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989. Rasplata nu a intarziat sa vina. Protejatul a fost numit in 1990 primul sef de Cabinet al presedintelui Iliescu si ulterior consilier prezidential pe probleme economice. Si-a continuat cariera in Statele Unite, unde pana in 1998 a reprezentat Romania in functia de consul general la Los Angeles. Una dintre cele mai frumoase vile din Primaverii, cea de pe Strada Herastrau 35, este pe numele Ioanei Pavelescu, dupa cum titra ziarul Tineretul Liber in iulie 1991. Mihai Bujor Sion, in schimb, intrase in posesia unei case din fondul de protocol al statului, invecinata cu vila lui Petre Roman, din intrarea Gogol. SE POARTA CREATOARELE DE MODA. Celebritatea familiei s-a imbogatit de cand cu aparitia in lumea buna a Capitalei a Mariei Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu dintr-o casatorie anterioara si infiata de Mihai Bujor Sion.

Mihai Bujor Sion este fiul unui activist din ilegalitate al Partidului Comunist Român, mort într-un accident de avion la începutul anilor ’70. După moartea tovarăşului său de PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, în avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.

De altfel, Ion Iliescu i-a călăzuit paşii lui Mihai Bujor Sion şi în cariera profesională.

Executanţii planului, clica şi „troică politică” formată din marginalizaţi, agenţi KGB, şi trădători. „Revoluţia română în direct”.

George Militaru a făcut parte din echipa TVR deplasată la mitingul ţinut de Nicolae Ceauşescu în data de 21 decembrie 1989, în faţa Comitetului Central. Apoi, din 22 decembrie până la 2 ianuarie 1990 a asigurat funcţionarea camerelor de transmisie din studioul 4 al TVR.
George Militaru:
„„Brateş se cunoştea cu Iliescu. Bine de tot se cunoştea cu Iliescu şi Rodica Becleanu, care era producătoare la Telejurnal pe vremea aia”.

Prinicipalul instrument de diversiune din timpul Revoluţiei a fost coordonat de Silviu Brucan, fost conducător al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966! Printre cei care au spus vrute şi nevrute, în direct, se mai numără: George Marinescu, Cico Dumitrescu, generalul Nicolae Militaru, Mihai Lupoi, Virgil Măgureanu şi alţii. „Granzii”, ca generalul Militaru, au vorbit din studioul 5, alţi revoluţionari, din studioul 4, unde se afla şi Teodor Brateş.

Dan Marţian a fost presedinte al Camerei Deputatilor, in perioada 1990-1992, apoi vicepresedinte al aceleiasi Camere, in legislatura 1992-1996. A fost membru fondator al FSN si co-presedinte al CPUN. Dan Martian a fost numit ambasador la Lisabona in primavara anului 2001.
Absolvent al Universitatii “M. V. Lomonosov” din Moscova, decedat la Lisabona, ca ambasador, in al doilea mandat al lui Iliescu, din cauze necunoscute.

Emil (Cico) Dumitrescu – Constantin Bucur: Emil Cico Dumitrescu a fost prins la un simpozion la care au venit si delegatiile din blocul sovietic. In pauza de masa si-au lasat caschetele pe hol, am plantat microreceptori in caschete si asa l-am dovedit pe Cico.
Cico Dumitrescu:În ‘80 am fost arestat vreo cinci luni. Am hârtie că doi ani am fost urmărit de Securitate, am aflat şi eu la Revoluţie. Mă acuzau că am vândut secrete.
Cico Dumitrescu: „„Cu Iliescu am fost coleg la «Ape», nu la Moscova” Ion Iliescu:Va dati seama ca nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina). Si altii afirma acelasi lucru, probabil cu bune intentii” (Deci ori Cico minte ori ,Iliescu). Omul care l-a chemat pe Ion Iliescu la TVR (Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru. La ora 14.35 Iliescu vorbeste la televiziune, cu 10 minute inainte a vorbit cu gen. Stanculescu.

Căpitanul Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.
Cico Dumitrescu: „Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.”

Cico Dumitrescu: „Între 2000 şi 2004 am fost consilier prezidenţial. Imediat după Revoluţie am fost şeful Direcţiei Generale de Presă şi Sport.”

Documentul care îl acuză pe Emil Cico Dumitrescu că le-a vândut ruşilor secrete de stat în anii ’80

Florin VelicuPersoana care l-a insotit pe Ion Iliescu in permanenta, fostul angajat al Consiliului Culturii Florin Velicu povesteste despre Iliescu: „Dupa eveacuarea lui Ceausescu din CC, mi-a venit brusc ideea sa iau legatura cu Iliescu. L-am sunat pe Iliescu. Si colegii ma impingeau. Ei stiau legatura noastra…

13:00, 13:05. Incepuse transmisia pe televizor. Biroul lui Ladislau Hegedus era plin. Plin era, cu tot felul de salariati, bineinteles. Se uitau la televizor. Eu il cunosteam pe Hegedus, lucrand in aceeasi institutie. De fapt, si Iliescu il cunostea foarte bine. Si eu i-am zis: «Domnule, fa legatura cu cineva de la Armata». Zice: «Pot sa-i fac cu Hortopan sau cu Stanculescu». Mi-a si explicat Hegedus de ce: cu fiecare din cei doi lucra la spectacolele omagiale. A sunat la minister. Desi au trecut 15 ani, si acum imi aduc aminte, era numarul 272 pe scurt.

262.
262, pe scurt. A sunat la minister si a dat peste Stanculescu. Stanculescu i-a spus, n-am auzit, dar am inteles chestia asta de la el (de la Ion Iliescu, n.a.)… «Ma cheama acolo». Stanculescu i-a spus sa vina acolo. A fost un moment de genialitate a lui Iliescu, pe care l-am vazut uitandu-se la televizor.
Cand Iliescu vorbea la telefon cu Stanculescu era lume in jur?
Da, multa.

Cam cate persoane?
Toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane. Iliescu era fixat pe televizor…

Incercati sa va aduceti aminte ce-i spunea Iliescu lui Stanculescu?
«Care e situatia?» Lucruri pe undeva generale. «Care-i situatia, ce se intampla?» Probabil ca ala ii dadea niste raspunsuri, dar esential era ca il chema insistent acolo.

La MApN.
Da, la Armata.

Probabil i-a spus ca este la conducerea Armatei.
Nu se auzea. Noi auzeam doar ce spune Iliescu, nu ce spune Stanculescu. Stiu ca a dat un telefon si la Televiziune. Dar era fixat pe ecranul televizorului, era ca un magnet. Cand a vazut Televiziunea deschisa, cu tot ce se intampla acolo, haosul ala… Repet, eu as face aceasta miscare de traveling, vizavi de pozitia lui din biroul sau, unde era foarte pasiv si discuta relaxat, si pozitia electrizanta, cand a vazut ce se intampla la Televiziune. Eu cred ca in momentul ala s-a gandit ca pierde trenul. Ceva s-a intamplat cu el, ca a devenit electrizat. Am plecat de la Hegedus…

A mai dat si alte telefoane?
Nu. De aici incep incurcaturile istoriei si falsurile. Pentru ca foarte multa lume a vrut sa ma faca pe mine… Bine, unii m-au facut si ofiter acoperit.

Va pot explica eu de ce…
Si eu va pot explica de ce cei doi (Gelu Voican Voiculescu si Sergiu Nicolaescu, n.a.) m-au facut soferul lui Iliescu. In realitate, n-am plecat eu cu el din Casa Scanteii. El a plecat cu masina lui, eu cu masina mea, impreuna cu o colega de la Hegedus, Marcela Iacob este numele ei, si am plecat la el acasa. Eu, dupa Iliescu…

O secunda. Sa ne intelegem: Iliescu a mai avut cel putin alte doua convorbiri telefonice. Vorbeste cu Suzana Gadea, vorbeste cu Stanculescu, vorbeste la Televiziune, vorbeste acasa cu NinaDa. De la Hegedus.

Vorbeste la Comitetul Central, unde da de un revolutionar pe nume Luca.
De asta nu stiu eu. Nu cred ca a mai vorbit cu cineva.
Prin urmare, sa punctam ca, in mod categoric, Ion Iliescu a stat acasa o jumatate de ora.
Categoric! De acolo am plecat, el cu masina nu stiu cui, spre Televiziune, eu din nou cu masina mea si cu Marcela Iacob inauntru…”

Dumitru Mazilu – In perioada 1965-1966, Dumitru Mazilu deţine funcţia de director al Şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa.
Între anii 1986-1989, a fost pus sub stare arest la domiciliu.

Cornel Dinu („Procurorul”), Pe Cornel Dinu l-a dus mintea să meargă ţintă la Televiziunea Română în după-amiaza de 22 decembrie. A fost introdus în cercul puterii de Dan Marţian: „Am intrat împreună într-un birou de la etajul doi, unde se redactau ştirile lansate pe post. Înăuntru era şi Ion Iliescu. I-am amintit cum îmi ratasem intrarea în politică în 1968 (n.r. – în acel an, Dinu nu a mai apucat să ţină o alocuţiune la un congres UTC dirijat de Ion Iliescu, pe atunci ministru al Tineretului). Iliescu mi-a zâmbit larg (n.r. – cum altfel?!) m-a îmbrăţişat şi mi-a spus să-l ajut pe prietenul său, Dan Marţian”.
Extrem de importantă este scena la care Cornel Dinu a asistat în noaptea de 22 spre 23 decembrie: „În jur de ora cinci dimineaţa, după ce se anunţase că ruşii au recunoscut primii proclamaţia Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu a vorbit la telefon cu consulul lor. În ruseşte, la fel şi Petre Roman, după el. Concluzia împărtăşită era clară: «Ruşii pot interveni să asigure ordinea în două ore”.

Ceauşescu i-a dat ţara „proastei de nevastă-sa”

În periplul său prin Bucureşti, încercând să-i facă pierdută urma doamnei Iliescu, chipurile urmărită de terorişti, Cornel Dinu a băut un ceai cu Gheorghe Murer, la 24 decembrie. Maurer locuia gard în gard cu familia Iliescu, în cartierul Aviatorilor. Fusese prim-ministru al României (1961-1974) şi, totodată, omul care l-a susţinut pe Ceauşescu în 1965, în ­cursa pentru preluarea funcţiei de secretar general al Partidului. În discuţia tihnită cu Dinu, Maurer ar fi punctat începutul sfârşitului pentru Nicolae Ceauşescu: „Diabetul de după 1974 l-a înnebunit. Neavând ce să-i mai dea proastei de nevastă-sa, i-a dat ţara”.

Ion Iliescu a înroşit telefonul care făcea legătura cu Moscova

Dinu a cizelat câteva ore la ştirile care intrau pe post, apoi Ion Iliescu l-a trimis să o ia de acasă pe doamna Nina şi să i-o aducă la Televiziune. Alături de soţia viitorului preşedinte a trăit Cornel Dinu emoţiile Revoluţiei. Nina s-a ascuns câteva nopţi în casa „Procurorului” şi pe la rudele acestuia. De frică, Dinu le-a cerut „emanaţilor Revoluţiei” un pic de protecţie într-una dintre nopţile de zbucium. I-a oferit-o amiralul Cico Dumitrescu, cu care se împrietenise la Televiziune, trimiţându-i în faţa casei o maşină de la Circa 2 de Miliţie.

„Cu Cico Dumitrescu m-am înţeles doar din priviri. Amiralul Cico Dumitrescu a fost o rotiţă foarte importantă din angrenajul acelor evenimente. Era unul dintre executanţii planului. Masele, provocate şi dirijate de profesionişti ai unor asemenea cataclisme istorice, pregătiţi pentru aşa ceva, doar se mişcau şi făceau zgomote”. Tot Cico Dumitrescu l-a salvat pe Cornel Dinu şi la 24 decembrie, seara, când fostul sportiv a fost depistat cu arme în portbagajul maşinii şi catalogat de un locotenent drept terorist.

Amiralul ar fi dat ordin să fie trimise două Dacii cu paraşutişti pentru a-l scoate pe Dinu de la ananghie. „Procurorul” povesteşte în cartea sa că numai o maşină a ajuns pentru a-l salva – „cealaltă fusese mitraliată în faţa Academiei Militare”.

„Ruşii pot veni în două ore”

Orele petrecute de Cornel Dinu în Televiziune s-au transformat în pagini savuroase de carte. Când Sergiu ­Nicolaescu gesticula frenetic amestecând în fraze sacadate AKM-uri, TAB-uri şi alte nenorociri, fostul fotbalist constata: „Incontestabilul mare regizor avea chiar accente de platou de filmare. Apărea şi ne anunţa că verifică coloana de blindate, care s-ar fi îndreptat spre Televiziune. M-am simţit obligat să-l sancţionez: „Maestre, asta aţi făcut în «August în flăcări», pe platou, acum este cu adevărat realitate!”.

Extrem de importantă este scena la care Cornel Dinu a asistat în noaptea de 22 spre 23 decembrie: „În jur de ora cinci dimineaţa, după ce se anunţase că ruşii au recunoscut primii proclamaţia Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu a vorbit la telefon cu consulul lor. În ruseşte, la fel şi Petre Roman, după el. Concluzia împărtăşită era clară: «Ruşii pot interveni să asigure ordinea în două ore”.

Ceauşescu i-a dat ţara „proastei de nevastă-sa”

În periplul său prin Bucureşti, încercând să-i facă pierdută urma doamnei Iliescu, chipurile urmărită de terorişti, Cornel Dinu a băut un ceai cu Gheorghe Murer, la 24 decembrie. Maurer locuia gard în gard cu familia Iliescu, în cartierul Aviatorilor. Fusese prim-ministru al României (1961-1974) şi, totodată, omul care l-a susţinut pe Ceauşescu în 1965, în ­cursa pentru preluarea funcţiei de secretar general al Partidului. În discuţia tihnită cu Dinu, Maurer ar fi punctat începutul sfârşitului pentru Nicolae Ceauşescu: „Diabetul de după 1974 l-a înnebunit. Neavând ce să-i mai dea proastei de nevastă-sa, i-a dat ţara”.
Dinu susţine că a asistat la o discuţie telefonică purtată de Iliescu şi Roman cu unul dintre consilierii Ambasadei URSS de la Bucureşti.
„Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la nouă seara până dimineaţa la şapte.

George Marinescu: Fostul prezentator al Telejurnalului (între 1969 şi 1990) recunoaşte că televizorul a cam minţit poporul în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. A citit comunicatul despre sinuciderea „trădătorului Milea“, apoi şi-a făcut „mea culpa“ în direct. După 20 de ani, Marinescu admite că a spus multe aberaţii pe post.
Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.
George Marinescu a ajuns după Revoluţie un apropiat al Guvernului României, fiind numit director la televiziunea Executivului. A rămas în acest post timp de şapte ani.

Teodor Brateş
Am făcut şcoala profesională, apoi am fost ucenic la Malaxa. După 1944, când muncitorii au fost scoşi în faţă, am fost şi eu trimis la Radiodifuziune, împreună cu alţi tineri muncitori. Am dat probe şi am fost angajat. Am făcut ştiri şi am rămas vândut ştirilor. Prelucram noutăţi din ţară. Prima ştire pe care am făcut-o pentru radio a fost un eşec catastrofal. Am fost pus la gazeta de perete şi credeam că o să fiu dat afară.

Erau la modă ştirile despre recorduri în producţie. Doi cetăţeni depăşiseră norma, iar eu am redactat în felul următor: „Cutare şi cutare, lucrând la robineţi cu capul înşurubat, au depăşit norma de producţie”. Mie mi s-a părut o chestiune corectă pentru că eu ştiam ce înseamnă robineţi cu cap înşurubat

Teodor Brateş:Trebuie să spun că ascultând Vocea Americii” şi „Europa Liberă„, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.
Televiziunea am părăsit-o pe 30 martie 1990. Aveam 57 de ani, din care 41 de ani de muncă şi de cotizaţie. Am primit şi eu oferte atractive de la Petre Roman, de la PD, oferte de secretar de stat, în 1997. Înainte mi se oferiseră funcţii la grupul parlamentar. Am refuzat, fiindcă am zis că am stat prea mult la stăpân şi am vrut să fiu liber. Am refuzat inclusiv certificatul de revoluţionar.

Mihail Lupoi
În 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei, având gradul de căpitan în armată, a apărut la televiziunea română anunţând că armata este alături de popor, şi a făcut afirmaţia falsă, că armata nu a deschis focul împotriva populaţiei. Cu aceeaşi ocazie l-a anunţat pe generalul Nicolae Militaru (dovedit agent al GRU, eliminat din acest motiv din armată în 1978) ca ministru al apărării. Tot atunci a avertizat – însoţit de protestele lui Mircea Dinescu – asupra posibilităţii unei intervenţii militare din afară în caz că se va ajunge la haos.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi ministru al turismului între 2 ianuarie şi 7 februarie 1990
Mult timp după Revoluţie, Ion Iliescu a susţinut că n-a ştiut că Lupoi ar fi avut vreo legătură spionajul sovietic. Victor Atanasie Stănculescu a spus că nu avea niciun motiv să îl informeze pe Ion Iliescu că Militaru era spion pentru că acesta deja ştia.

Generalul Stănculescu a precizat că era o practică a serviciilor secrete ca atunci când un tânăr era la studii, mai ales la cele militare, să se încerce racolarea lui de către serviciile secrete alte ţării resprective.
În momentul în care Lupoi anunţă că Militaru este noul ministru al Apărării, Ion Iliescu este prezent la TVR şi nu dezminte acest anunţ. Acesta are două scurte cuvântări înainte şi după anunţ.

Silviu Brucan: a fost preşedinte al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966. Hortensia, mama lui Petre Roman, s-a angajat la Radiodifuziune în 1954, printr-un transfer de la Editura Politică. A lucrat în radio până în 1975, când s-a pensionat. Din cele afirmate pentru „Adevărul” rezultă că Teodor Brateş a fost coleg, la radio, cu Hortensia Roman şi i-a fost subordonat lui Silviu Brucan, între 1965 şi 1966. La Revoluţie, Silviu Brucan a fost şeful neoficial al „grupului de la TVR”.
Conform celor declarate de Sergiu Nicolaescu la emisiunea „Naşul”, Brucan este şi cel care l-a propus pe Roman pentru funcţia de prim-ministru. Brateş a fost „amfitrionul” Revoluţiei la TV, stând în direct aproape 70 de ore pe 22, 23 şi 24 decembrie 1989. Ana-Maria Onisei

Sergiu Nicolaescu:
După revoluţia română din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu a susţinut Frontul Salvării Naţionale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formaţiuni politice, iar apoi al PDSR.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a relatat la emisiunea „Naşul” cum a ajuns la TVR. Nicolaescu era în Piaţa Romană când a fost luat pe sus de muncitori. „Erau foarte organizaţi. Eu i-am văzut şi am coborât cu ei. M-au îmbrăţişat şi m-au luat pe sus. A scos capul un căpitan care a fost apoi pus la SPP, Dumitru Iliescu”, a spus Nicolaescu.

Iliescu i-a spus lui Nicolaescu că a primit ordin să se retragă la unitate. „Eu i-am spus să meargă în unitatea, dar să meargă mai întâi la TVR. Am plecat cu trei TAB-uri din coloană. Pe unul din TAB-uri se urcase Caramitru la teatrul Notarra. Când a ajuns în Piaţa Confederaţiei (Dorobanţi – n.r.) eu am vrut să merg acasă pentru că aveam arme şi două grenade acasă.”

Regizorul Sergiu Nicolaescu a relatat la emisiunea „Naşul” cum a ajuns la TVR. Nicolaescu era în Piaţa Romană când a fost luat pe sus de muncitori. „Erau foarte organizaţi. Eu i-am văzut şi am coborât cu ei. M-au îmbrăţişat şi m-au luat pe sus. A scos capul un căpitan care a fost apoi pus la SPP, Dumitru Iliescu”, a spus Nicolaescu.

Iliescu i-a spus lui Nicolaescu că a primit ordin să se retragă la unitate. „Eu i-am spus să meargă în unitatea, dar să meargă mai întâi la TVR. Am plecat cu trei TAB-uri din coloană. Pe unul din TAB-uri se urcase Caramitru la teatrul Notarra. Când a ajuns în Piaţa Confederaţiei (Dorobanţi – n.r.) eu am vrut să merg acasă pentru că aveam arme şi două grenade acasă.”

Vladimir Cohn (Vova)- mare industriaş în Italia şi Statele Unite ale Americii, ulterior anturat în clica finanţatorilor clubului Dinamo.
Dinu a plecat în Italia la 13 decembrie 1989 şi a revenit în ţară pe 19, aceeaşi lună. În „Cizmă” s-a întâlnit cu Vladimir Cohn, pe atunci mare industriaş în Italia şi Statele Unite ale Americii, ulterior anturat în clica finanţatorilor clubului Dinamo.
Cornel Dinu povesteşte în volumul doi al romanului său autobiografic („Zâmbind din iarbă”) învăţăturile primite în acel decembrie ’89 de la prietenul Vova Cohn: „Cornelică, cred că acesta este sfârşitul lui Ceauşescu. La Fonte dei Marmi (n.r. – orăşel de lângă Florenţa) m-am întâlnit cu doi colonei americani. Îi ştiu de mult. Mi-au spus că acum este sfârşitul lui Ceauşescu. S-a hotărât la Malta. La Timişoara a fost doar începutul (n.r. – discuţia are loc în seara de 18 decembrie). Urmează şi la Bucureşti. Tot ei mi-au împărtăşit că tot la Malta s-a hotărât ca în România să acţioneze ruşii. Mâine eşti în Bucureşti. Vezi ce poţi să faci, te cunoaşte lumea, te duce mintea!”.

Mihai Ispas
taximetrist, si fost sofer al lui Iliescu, ulterior ministru adjunct al Sportului. „Am jucat rug­by inca dinainte de 1989. Pe vremea cand jucam la Olim­pia mi-am cunoscut sotia, Iuliana Ghimbsanu, fata de antrenor de rugby. Suntem impreuna si acum”, isi a­min­­teste Mihai. De-a lungul vremii, a trecut pe la Olim­pia, Grivita Rosie si Spor­tul, unde joa­ca si acum, la 45 ani” „Fals! N-am fost soferul lui Iliescu, om pe care-l respect si pe care-l pre­tuiesc. Am condus un taxi, in decembrie 1989, cand se tragea. L-am dat la o parte pe taximetrist, i-am spus ca am mai multa incredere in mine in situatia respec­tiva”, puncteaza Ispas. Dupa ’90 a fost ministrul adjunct al Sporturilor, ala­turi de Cornel Dinu, iar in prezent este consilier COR.
Gelu Voican Voiculescu – În anul 1970 este arestat şi anchetat pentru atingere adusă securităţii statului prin trădare de secrete de serviciu şi spionaj economic – După Revoluţia din decembrie 1989, el a deţinut funcţia de viceprim-ministru în primul guvern provizoriu şi responsabil cu controlul serviciilor secrete ) Virgil Măgureanu (După cum afirmă generalul Ion Mihai Pacepa, Măgureanu a devenit colaborator al Securităţii interne în februarie 1972 şi a fost apoi încadrat în DIE cu grad de căpitan şi numele conspirativ „Mihăila Mihai”. Pe 24 decembrie, la ora 15.00, el a venit la TVR şi a citit un comunicat din partea Consiliului Frontului Salvării Naţionale.
Ion Iliescu a respins ideea ca Ceausestii sa fie ucisi prin act revolutionar, apoi s-a lansat ideea unui proces condus de un tribunal militar exceptional. Iliescu a fost de-acord după ce i s-a propus formula ocolită, a procesului.

Generalul Nicolae Militaru
Reactivat de Ion Iliescu şi numit ministru al Apărării pe 23 decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru, dovedit încă din anii ’70 ca agent al serviciului secret al Armatei sovietice (GRU), este omul de care se leagă majoritatea crimelor produse între 22 şi 25 decembrie 1989. Nicolae Militaru este cel care a „regizat” conflictele dintre Armată şi presupuşii terorişti. Aproape o mie de oameni au murit, în urma acestor scenarii.
Mai mult, de numele lui Nicolae Militaru, care în 1989 avea 64 de ani, se leagă cazurile „Otopeni”, „Trosca” şi „Nuţă-Mihalea”, după cum a demonstrat ziarul „Adevărul” în cadrul serialului „Sfârşitul Ceauşeştilor”.

La Otopeni, pe 23 decembrie 1989, 48 de civili şi militari în termen şi-au pierdut viaţa, în urma unei „regii” marca Nicolae Militaru. În faţa Ministerului Apărării Naţionale, tot la 23 decembrie, au fost ucişi 8 oameni de la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA), conduşi de colonelul Gheorghe Trosca, vechi adversar al lui Militaru.

Apariţia lui Nicolae Militaru la conducerea Armatei, în decembrie 1989, aduce în prim-plan zeci de generali şi alţi ofiţeri excluşi din Armata Română din cauza legăturilor cu Moscova. „Reţeaua Militaru” confirmă că Nicolae Ceauşescu avea dreptate, în ultimele zile din viaţă, când vorbea de acţiunile „agenturilor străine”.

Militaru era absolvent al Academiei Militare „Frunze” din URSS. El a fost cel care a condus ostilităţile în cele mai sângeroase zile ale Revoluţiei, cu acest grup de generali care au fost reactivaţi oficial prin decrete semnate de Ion Iliescu după 26 decembrie 1989.

Deasupra structurii impuse de generalul Nicolae Militaru se afla o „troică politică” formată din Ion Iliescu, Petre Roman şi Silviu Brucan, care s-au prezentat drept „emanaţi” ai Revoluţiei şi s-au impus în conducerea Frontului Salvării Naţionale (FSN). Iliescu a ajuns preşedinte, Roman – premier, iar Brucan a rămas „ideologul” Revoluţiei, omul care a asigurat legăturile, atât la Moscova, cât şi la ­Washington. Cine erau ei de fapt?
Ion Iliescu – un vechi activist cu studii temeinice în ­URSS, fiul lui Alexandru Iliescu, celebru cominternist.
Intr-un interviu 1991 in revista „Baricada” Nicolae Militaru spune urmatoarele : Asta n-o ştiu exact, dar pot să afirm că o conspiraţie, a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte. Rezistenţa militară, care se formase cu mult timp în urmă, nu a avut în vedere ca această înlăturare să aibă loc cu sacrificii umane. Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu.
În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate.

Gen. Victor Atanasie Stănculescu : Ceausestii trebuiau lichidati, si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei sovietice) si KGB (securitatea rusilor).Stanculescu nu a ascuns ca tot ce i s-a intamplat lui rau in anii ce au urmat Revolutiei -inclusiv dosarele penale in care a fost condamnat – s-a datorat conflictului mocnit pe care l-a avut cu Ion Iliescu.
Stănculescu il face vinovat pe Ion Iliescu, pentru mortii de dupa fuga lui Ceausescu.
Generalul Victor Stanculescu:“A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

Acestia au confiscat Revolutia, toti erau „marginalizati”de Nicolae Ceausescu, o parte din ei agenti KGB.
Grupul care a decis execuţia Ceauşeştilor

-Ion Iliescu
-Silviu Brucan
-Dumitru Mazilu
-Petre Roman
-Mihai Montanu
-Sergiu Nicolaescu
-Mihai Ispas
-Dan Marţian
-Gelu Voican Voiculescu
-Gen. Nicolae Militaru
-Gen. Victor Atanasie Stănculescu
––––––––––––
Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului exeptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti. A declarat Gen. Victor Atanasie Stănculescu.
Practic Tribunalul care l-a judecat pe Ceausescu nu avea legimitate.
In Monitorul Oficial de miercuri 27 dec 1989, la doua zile dupa executarea Ceausestilor, a fost publicat un comunicat al lui Ion Iliescu pentru infiintarea Tribunalelor Miliatre Extraordinare.

Stoenescu: „Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă” „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim” vezi video

„Ceea ce este extrem de grav în pagina1 din Scânteia Poporului (Duminica 24 decembrie 1989) este înarmarea civililor. Acest subiect a fost legat direct de către Curtea Supremă de Justiţie şi de Procuratură în raportul pe care l-a înaintat Parlamentul României, în pierderea de vieţi omeneşti”, spune şi Mihai Stoenescu. „Una din cauzele morţii celor 942 de oameni, după evacuarea lui Ceauşescu şi îndepărtarea lui de la putere, a fost înarmarea civililor. Fie redactorul şef, fie cel care a dat ordin şi a indus acest subiect al înarmării civililor, sunt pasibili de judecată, de cercetare, având în vedere că justiţia a stabilit un raport de cauzalitate între înarmarea civililor şi pierderea de vieţi omeneşti.

În al doilea rând, Silviu Brucan, încă din 22 seara, şi-a constituit un birou în clădirea Casei Scânteii, unde a chemat o serie întreagă de colaboratori şi cu care a făcut două lucruri:

1. I-a pus la lucru pentru a întocmi primul decret al Revoluţiei, privind regimul presei în România. Acest decret nu a mai apucat să fie dat pentru că s-au opus jurnaliştii.

2. Silviu Brucan, cu această echipă, exercita cenzura. Nu apărea absolut nimic în presă, fără aprobarea lui Silviu Brucan.

Asupra acestor aspecte există mărturii credibile, pe de o parte din partea unui martor din cadrul acestui grup, Adrian Severin şi, pe de altă parte, există mărturiile domnului Ion Diaconescu, preşedintele PNŢCD.

Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă”, a adăugat Stoenescu.

Şi cum a fost motivat acest apel? „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim”, a declarat Cartianu.

Vine însă întrebarea domnului Moraru către Ion Iliescu: „În momentul în care, tovăraşe Iliescu, pe 22 decembrie, contrelezi TVR-ul de-a întregul, controlezi presa scrisă de-a întregul, controlezi armata, CC-ul, controlezi securitatea, garnizoana în care Ceauşeştii sunt arestaţi, controlezi apa potabilă care este otrăvită, bagi poporul în casă, că ne-ai speriat că vine teroristul în fiecare bloc şi ne omoară, vorbeşti deja în calitate oficială (eşti recunoscut de guvernul RFG , adică nemţii, care au negociat bine cu Gorbaciov, te-au recunoscut ca FSN), cine mai putea să atenteze la tine, tovăraşe Iliescu?”

Transcriere:
                                                                SCANTEA POPORULUI
                                                              Cotidian politic si social nr.2
                                                   Vineri 24 decembrie 1989
                                           DUSMANII TARII, TRADATORII POPORULUI
                            MAI UCIGASI DECAT UCIGASII, MAI VANDALI DECAT VANDALII
                           CETATENI, MEMBRI AL FORMATIUNILOR GARZILOR PATRIOTICE
Alaturati-va si actionati cu toata hotarirea impreuna cu unitatiile armatei noastre.
                                       TOT CEI CE POT FOLOSI O ARMA – LA ARME
                    INFORMARE DIN PARTEA CONSILIULUI FRONTULUI SALVARII NATIONALE PREZENTATA LA TELEVIZIUNE DE ION ILIESCU.
Masurii si recomandarii pentru lichidarea grabnica a nelegiuirilor teroristilor
.
Fostul dictator si slugii ale clanului sau au fost arestate.

Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”



După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Cornel Dinu: ” Discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu „Iliescu a cerut intervenţia ruşilor”. Şi-un tanc pentru Nina” Vezi video




Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
în decembrie 1989, Cornel Dinu a fost într-o prima fază un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu şi ulterior, pentru o scurtă perioadă, a deţinut unele funcţii în stat – n.a.),

Aceasta a fost prima declaraţie-şoc a lui Cornel Dinu. “Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la 9 seara până dimineaţa la 7.20”, a menţionat Dinu, el explicând astfel de unde ştie aceste lucruri. El a mai arătat că interlocutorul lui Petre Roman ar fi spus că nu poate fi vorba decât de sprijin cu logistică antiteroristă.
Cornel Dinu a mai declarat că în decembrie 1989 a fost vorba de “o lovitură de stat cu public”, în care au fost implicate armata, Securitatea şi mai multe servicii secrete străine (“Pe 22 dimineaţa, la ora 8.30, generalul Iulian Vlad a dat ordin securiştilor care asigurau inelul de pază al Comitetului Central să ridice dispozitivul. Dacă nu se întâmpla asta, nimeni nu intra în veci în Comitetul Central. Ăsta nu este un semn că a fost ceva organizat, o lovitură de stat” – Cornel Dinu). Fostul dinamovist a mai menţionat că omul-cheie al loviturii de stat a fost generalul Atanasie Stănculescu.

Puloverul, semn de recunoaştere pentru pucişti

Cornel Dinu a lăsat să înţeleagă că Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan ş.a. nu purtau întâmplător pulovere în acele zile fierbinţi. El nu a dat explicaţii clare, dar a reieşit din afirmaţiile lui că puloverele constituiau un fel de semn de recunoaştere (probabil de către oganizatorii din punct de vedere tehnic ai loviturii de stat – n.a.) a persoanelor care trebuiau să preia puterea politică în stat. Dinu a mai afirmat că Silviu Brucan era agent al mai multor servicii secrete străine, că Mircea Dinescu era agent GRU, iar Dumitru Mazilu, al serviciilor secrete sovietice.

Tot în cadrul emisiunii de marţi noapte, istoricul Alex Stoenescu – el a confirmat în mare parte informaţiile lui Dinu – a afirmat dezinformările şi diversiunile care au apărut pe postul naţional de televiziune şi care ar fi contribuit la escaladarea focului în seara zilei de 22 decembrie i-ar fi avut drept autori pe contraamiralul Cico Dumitrescu şi un general pe nume Tudor.

22.000 de spioni ruşi sunt acum în România

Cornel Dinu a mai afirmat că, în urma înţelegerilor dintre marile puteri, s-a decis ca după 1989 România să rămână în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. “În decembrie 1989 în România erau 1.100 de spioni ruşi. În 2002 erau 10.000, iar acum sunt 22.000”, a reprezentat o altă declaraţie şocantă a lui Dinu. El a explicat că spionii la care se referă sunt de fapt ruşii care deţin sau controlează direct şi indirect firme şi companii în România. “Practic, acum s-a pus în aplicare planul lui Petru cel Mare de lărgire la maxim a sferelor de influenţă, iar capitalul rusesc este prezent peste tot”, a conchis Dinu.

Cornel Dinu a intervenit telefonic la emisiunea „Naşul”, de la B1 TV, în cadrul dezbaterii pe tema evenimentelor din decembrie 1989, dezvăluind elemente noi despre cursul acţiunilor din seara zilei de 22 spre 23 decembrie.

Discuţiile din cadrul emisiunii au abordat subiectul unei posibile solicitări ale unei intervenţii a armatei sovietice în România, de către noii vectori de putere instalaţi la conducerea ţării imediat după plecarea lui Ceauşescu din clădirea CC-ului.

Calificând evenimentele din decembrie ’89 drept o „lovitură de stat cu public”, Dinu a relatat momentele pe care le-a trăit în noul centru de putere ce îşi desfăşura activitatea în clădirea televiziunii.

Referitor la posibilitatea intervenţiei armate a sovieticilor în România, Dinu a declarat că are informaţii că, într-un răstimp oferit de nefuncţionalitatea sistemului de supraveghere aeriană a României (de circa o oră ), s-a produs undeva „în munţi” un desant de trupe OMON – trupe speciale ale armatei sovietice.

Dinu a declarat că au existat discuţii privind intervenţia acestor trupe în teatrul de luptă izbucnit în România în seara zilei de 22 decembrie 1989, cu unul din consilierii Ambasadei Uniunii Sovietice, în absenţa din România a ambasadorului Evgheni Tiajelnikov,

Dinu a mărturisit că discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu.

Dinu a spus că dialogul telefonic s-a purtat în limba rusă. Dipomatul sovietic a informat noua conducere română despre imposibilitatea acordării unui ajutor militar, precizând faptul că nu există disponibilitatea utilizării intervenţiei trupelor de elită OMON, care sunt debarcate şi care puteau ajunge la Bucureşti într-un interval de maxim două ore.

Conform lui Cornel Dinu, în dialog, din partea română au discutat Ion Iliescu şi Petre Roman. Referitor la Petre Roman, Dinu a afirmat că a remarcat exprimarea extrem de fluentă a acestuia în limba rusă, şi că a intervenit de mai multe ori în cadrul discuţiei cu diplomatul rus, fiind cel care cerea cu insistenţă ajutorul trupelor sovietice .

Dinu a povestit că Ion Iliescu, care şi-a păstrat tot timpul cumpătul, a luat legătura cu generalul Victor Stănculescu, aflat în acel moment în centrul de comandă al Marelui Stat Major al Armatei Române, şi că acesta ar fi dezavuat orice intervenţie militară străină, dar a cerut un scurt răgaz pentru a confirma ferm acest lucru. După zece minute, Victor Stănculescu a declarat că situaţia este sub control şi că nu se pune problema solicitării vreunui ajutor militar din partea sovieticilor, şi că „ne descurcăm prin forţe proprii”.

Cornel Dinu şi-a reamintit de intervenţia Ninei Iliescu, pe care a caracterizat-o drept „o femeie extraordinară”, care i-ar fi spus soţului său: „Ionele, orice, să nu care cumva să vină ruşii, ne descurcăm singuri!”.

Întrebat despre implicarea lui Silviu Brucan în negocierea cu sovieticii, Dinu a mai declarat că acesta a ieşit de mai multe ori din încăpere, şi că, înainte de episodul relatat, a surprins un dialog telefonic al acestuia, purtat în limba engleză, şi din câte şi-a dar seama, la celălalt capăt al firului era cineva din Ambasada SUA la Bucureşti.

În stilul său maliţios, Cornel Dinu a caracterizat persoanele prezente în biroul de la etajul 11 al televiziunii, drept „o adunare de sacouri şi pulovere”, afirmând: „eu eram în sacou, ca Brucan”.
El a spus că niciunul din cei prezenţi nu vedea ca un potenţial pericol în subminarea autorităţii venind din partea celuilalt grup, constituit în clădirea CC-ului, exprimând părerea că „jocurile erau deja făcute”. El a menţionat că a fost prezent în televiziune din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, până la ora 7,30 a zilei următoare.

Dinu şi-a mai exprimat părerea că în cadrul întâlnirii de la Malta dintre Bush şi Gorbaciov au fost delimitate noile sfere de influenţă are marilor puteri, şi că acolo a fost stabilit şi scenariul pentru România. „La Malta, Bush şi Gorbaciov au stabilit că trebuie schimbată toată figuraţia, în momentul acela s-a stabilit în ce sfere de influenţă va rămâne România şi cine va organiza lovitura de stat cu public. Americanii s-au ferit, au venit cu nişte sârbi, cu nişte unguri la Timişoara să spargă vitrine. Şi-au mai rămas ruşii”, a declarat Cornel Dinu.

Dinu a mai declarat că autor al Comunicatului FSN, şi al celor zece puncte ale programului de restructurare a societăţii româneşti, a fost juristul Ion Traian Ştefănescu, prim-secretar în judeţul Dolj, care l-ar fi dictat prin telefon, din arestul garnizoanei Craiova lui Mihai Montanu, pe acest tipar fiind efectuate modificări minore de către Dumitru Mazilu.

Dinu a evocat şi un alt moment ce poate elucida, în viziunea sa, evoluţia post-decembristă a societăţii româneşti. Este vorba de discuţia din 11 ianuarie 1990, dintre ambasadorul Uniunii Sovietice, Evgheni Tiajelnikov şi Ion Traian Ştefănescu, în care primul îi mărturisea celui de al doilea că misiunea sa în România s-a terminat, şi că, în virtutea relaţiei dintre ei, Ştefănescu susţinându-şi doctoratul în URSS chiar cu Tiajelnikov, îi recomanda şi acestuia să se retragă din viaţa publică.
Dinu vede în această întâmplare un indiciu privind intenţiile sovietice de a elimina din zona publică intelectualitatea de orientare comunistă, cea care ar fi asigurat o tranziţie de catifea, după modelul fostelor tări socialiste. Dinu spune că, premergător evenimentelor din decembrie ’89, misiunea lui Tiajelnikov în România a constat în îndepărtarea acestui tip de intelectuali din cercul lui Ceauşescu, şi implicit din zona puterii, cu potenţial de a o prelua, „inteligenţa patriotică cu care se înconjurase Ceauşescu a fost distrusă de Tiajelnikov”, şi-a exprimat părerea Cornel Dinu. .

Referitor la strategiile implicate în derularea evenimentelor din decembrie ’89, Dinu a declarat că dacă în acea perioadă estima o prezenţă a 1100 de agenţi KGB în România, numărul acestora crescut la 10,000 în 2002, şi că principalul scop a fost acela de acaparare al proprietăţii asupra părţii mai interesante a industriei româneşti.
„Acum au pus mâna pe o mare parte din industria interesantă a economiei, ruşii nu se duc de la gurile Dunării, nu poţi să te baţi cu ursu’, findcă îţi da cu laba de nu te vezi, acesta e testamentul lui Petru cel Mare.
Nu mai este valabil dictonul dezbină şi stăpâneşte, este dezbină şi distruge, nu o să scăpăm niciodată din zona asta de confluenţă a trei imperii, Imperiul austriac a revenit în istorie, dar sub capital rus”, a concluzionat Cornel Dinu.

Întrebat de către cei prezenţi în emisiune de ce a făcut aceste dezvăluiri, Dinu a replicat: „ei n-au voie să vorbească, că erau în pulovăr, eu am voie fiindcă eram în sacou”.

Ion Iliescu, a condus tara de la ora 13. 22 decembrie 1989. Statele Unite nu doreau moartea lui Nicolae Ceausescu. Video

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Ioan Talpeş vezi minutul 2:27


Ratiu Gheorghe – in 1981 era col., seful Securitatii Olt.La 13 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Olt care sunt cercetate în problema „Eterul”.

Tabelul cu securistii si militenii din Timis care, in decembrie ’89, si-au depus la rastel armele innegrite de funingine. Acesta contrazice afirmatiile col. (rez.) Gheorghe Ratiu, fost sef al Directiei 1 din Departamentul Securitatii Statului, care a declarat intr-un interviu realizat in 1990 ca „trupele de securitate nu au tras nici un cartus in nimeni, nici sa se apere, nici sa atace”. Documentul prezentat de ZIUA este copia unui proces-verbal intocmit de o comisie de control MApN/MI la 8 ianuarie 1990, la UM 01024 Timisoara, care are mentiunea „secret de serviciu”. Comisia mixta a procedat la verificarea armamentului de la organele de securitate, politie si persoane civile din Timisoara cisteste toata stirea

Generalul Gheorghe Raţiu, fost sef al Directiei a I-a de informaţii interne a Securitatii în 1986-1989. (care i-a avut in instrumentare pe toti dizidentii din Romania), audiat la Comisia Senatoriala a declarat urmatoarele; Pe 22 decembrie, am rămas la sediu pană la orele 11. A trecut pe acolo Stamatoiu, spunea că mergem la unităţi. Am auzit de sinuciderea lui Milea. Aveam şase ofiţeri la Tv şi cinci la Radio. Generalul Vlad m-a mai sunat, că “ştii ce avem de făcut”, adică nu facem noi ordine în stradă. M-am dus la unitate. M-a sunat un ofiţer de la TV că oamenii vor să intre. Am spus să se retragă, armele de la santinelă să fie închise. L-am sunat pe Petre Constantin, şeful TV. M-a întrebat ce facem cu dispozitivul special ( care să scoasă TV-ul din funcţie), am spus să nu-l acţioneze. Apoi ofiţerii de la mine au deschis uşile de la TV, era acolo şi Mironov, langă uşi. S-a făcut un nou comandament la Securitate cu generalul Mortoiu. Am urcat şi eu pe capota unui ARO – am spus manifestanţilor să ne ajute să păstram documentele, dar să nu intre toţi, ci un comitet. Au intrat circa 15-16, i-am instalat într-o sală şi au ales un conducător – Cristi Popovici şi alţii – am stabilit cu ei să instituim paza – dar fără armanent şi din am început colaborarea cu revoluţionarii. Nu erau trimişi de nimeni. M-am gandit să întreb cine conduce revoluţia asta?
Am dat telefon la 261 (telefonul scurt) – era la telefon Iliescu – m-a întrebat dacă îl ştiu pe Stănculescu şi să-l caut să mergem la Ministerul Apărării. Era în jur de ora 13, m-am conformat – în cabinet la Stănculescu era Guşe, Logofătu, Chiţac, Voinea, Hortopan, era şi Militaru. Pe la trei fără zece au venit civilii: Iliescu, Voican, Montanu, Petre Roman. Nu ştiu de ce nu s-a spus de această sedinţă de la MApN. Şedinţa a deschis-o Iliescu, a spus că s-a creat un vid de putere, trebuie să creăm un comandament unic etc. Cred că era şi Brucan, colonelul Stan şi Iacob. S-au făcut propuneri cum să fie denumit noul organ. Petre Roman a spus despre Frontul Sălvării Naţionale pentru că acum 200 de ani în Franţa tot aşa se cheama. Şi Iliescu a fost de acord. Apoi, Iliescu a spus că vom face un consiliu central  şi s-a făcut o platformă-program.  S-a creat şi un comandament militar unic – a fost pus generalul Guşe în fruntea comandamentului. Şi la Interne l-am propus pe generalul Ghiţă şi pe generalul Campeanu de la Miliţie. Am întrebat pe Iliescu ce fac cu Securitatea.
Mi-a spus să iau legătura cu comandanţii să intre trupele în unităţi.
(Colonel Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I – Informaţii interne al Securităţii, 16 februarie 1994; Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

C.I.A. l-a informat pe Ceausescu despre planurile rusilor

Decizia liderilor la varf ai CFSN-ului nu a surprins, iar explicatia este oferita pe tava de cartea scrisa de Mihaela Ceausescu, fica lui Marin Ceausescu (fratele lui Nicolae Ceausescu) care contine un pasaj in care este descrisa venirea in iunie ‘89 la Bucuresti a lui Marin Ceausescu, special pentru a se intalni cu Nicolae Ceausecu. In pasajul cu pricina este prezentat un citat din convorbirea telefonica a lui Marin Ceausescu puratata cu Nicolae Ceausescu, in care, Marin Ceausescu spunea: “Nicule s-au inteles si cei din Est si cei din Vest, au pregatit un scenariu sa te rastoarne. Nu le face jocul! Cedeaza si pune-l pe Iliescu la conducere”. Trebuie mentionat aici ca venirea la Bucuresti a lui Marin Ceausescu nu era una intamplatoare. Acesta fusese contactat de “seful de antena” al C.I.A. de la Viena care ia cerut sa ia legatura cu Nicolae Ceausescu si sa-i explice acestuia limpede ca sovieticii i-au pregatit debarcarea si ca se poate ajunge chiar si la un sfarsit tragic.

AMERICANII AU INCERCAT SA-L SCAPE PE CEAUSESCU VEZI VIDEO Ioan Talpeş vezi minutul 2:27
Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, prin intermediul lui Corneliu Bogdan ia legatura cu liderii CFSN-ului in noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 (chiar in toiul ostilitatilor), oferind armament si echipamente speciale, cum ar fi dispozitive de vedere si ochire pe timp de noapte, aparatura de telecomunicatii, pentru dotarea trupelor U.S.L.A. (unitatea de lupta antiterorista), unitatea pe care Silviu Brucan a identificato mai tarziu ca fiind “terorista” (de fapt), mentionand ca membri U.S.L.A. au fost adevaratii “securisti-teroristi”, ipoteza falsa, lansata cu bana stiinta si intentie de dom’Profesor Brucan.


In noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, dupa ce fusesera facute toate “pregatirile” pentru “proces” si pentru executia lui Ceausescu – pentru ca inca de la inceput se hotarase la nivelul CFSN-ului ca Nicolae si Elena Ceausescu vor fi executati, organizarea procesului avand ca scop final executaia celor doi – Ambasada Statelor Unite la Bucuresti printr-o oficialitate (delegat) ia “contactat” pe liderii CFSN-ului si le-a cerut sa nu-i execute pe Nicole si Elena Ceausescu oferindule acestora azil politic in Statele Unite ale Americi.

La orele 13:45 la M.Ap.N. se primeste un telefon de la Ion Iliescu pentru generalul Victor Stanculescu. Aflat la “Casa Scanteiei”, domnul Ion Iliescu a coborat intr-un birou de unde a efectuat mai mult de 6 convorbiri telefonice. Primul apel a lui Ion Iliescu a fost dat catre M.Ap.N, unde la contactat pe generalul Stanculescu pe interior “262”. In cadrul acestei convorbiri, Stanculescu i-a dat un raport (telefonic) lui Ion Iliescu, referitor la situatia din tara (din teritoriu) a armatei si l-a pus la curent cu faptul ca, ordonase deja ca anumite trupe chemate in prima faza spre Bucuresti au fot oprite si intoarse din drum. Tot in cadrul acestei convorbiri generalul Stanculescu i-a solicitat insistent lui Iliescu, sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului. In acel moment se cunostea faptul ca, Ion Iliescu urma sa devina “presedintele” Romaniei si-n aceste conditii generalul Stanculescu era obligat sa-i asigure acestuia securitatea. In toate deplasarile pe care le-a efectuat in acele zile, pana sa ajunga la televiziune, Ion Iliescu nu a fost singur, fiind insotit in permanenta de domnul Florin Velicu, prietent, coleg si colaborator al viitorului presedinte. Tot din acel birou de la “Scanteia”, Ion Iliescu a mai telefonat la Comitetul Central, Televiziunea Romana, a contactat-o pe Suzana Gadea si s-a conversat si cu sotia (doamna Nina) pentru a o asigura ca “totul este bine”. Dupa acest episod domnul Ion Iliescu este contactat telefonic de colonelul Ratiu, seful “Directiei a I-a” a “Securitatii”, (din ordinul generalului Iulian Vlad) care i-a raportat ca trupele si intreg aparatul de securitate a partizat cu “poporul”, fiind din acel moment la dispozitia “noului presedinte”. Ion Iliescu i-a cerut colonelului Ratiu sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului la generalul Stanculescu, acolo unde urmau sa se intalnesca toti capii armatei si cei ai “securiatii”. Pana sa se deplaseze la televiziune sau la sediul M.Ap.N.-ului, Ion Iliescu s-a mai abatut pentru aproximativ o ora pe la domiciliul personal, pentru a mai da cateva telefoane, unulul dintre apeluri fiind incercat catre ambasada sovietica de la Bucuresti.

Cine era la vremea respectiva capitanul Nuta ?

Din ordinul lui Nicolae Militaru, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea au fost arestaţi într-un tren şi urcaţi în elicopter. În scurt timp, aparatul de zbor a fost doborât, iar generalii au fost ucişi. În 1978, generalul Nuţă se ocupase, alături de colonelul Gheorghe Trosca, de anchetarea lui Militaru. Cei doi ofiţeri capturaţi aveau dovezile măcelului de la Timişoara.

Ordinul fusese dat chiar de la Ministerul Apărării, la şefia căruia Ion Iliescu îl instalase, cu o zi înainte (la 22 decembrie 1989), pe generalul Nicolae Militaru. Miliţienii hunedoreni primesc numărul vagonului şi locurile unde se află Nuţă şi Mihalea. În câteva minute este luată hotărârea ca generalii să fie interceptaţi şi arestaţi pe traseul spre Bucureşti, în gara Simeria. Se formează o echipă de 18 persoane, coordonată de Velu Căluşer, ofiţer de contrainformaţii.

23 decembrie 1989, ora 20.00. La şase zile de la momentul în care ordonau înarmarea cadrelor de Miliţie din Timişoara, cei doi generali se află legaţi cu o sfoară pe bancheta din spate a unui elicopter.

Aparatul de zbor ce trebuia să-i transporte de la Deva la Bucureşti – unde urmau să fie prezentaţi ca „duşmani ai poporului” – schimbă cursul, neaşteptat şi misterios.

Urmând direcţia opusă celei stabilite iniţial, elicopterul se prăbuşeşte în zona dealului Mamut, de lângă localitatea Alba Iulia. Fusese doborât de militarii de la sol. Aceştia primiseră ordin să tragă în orice aparat zburător care se apropia de oraş, pe motiv că ar fi vorba despre „terorişti”. Trupurile celor doi generali au fost carbonizate

Citeste tot articolul

Stanculescu il convinge pe Ceausescu sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Lovitura de stat!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut „repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste „revolta” de la Brasov.

O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.Postul „Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand.

Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca „bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o „revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari.

Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii.

La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca „mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand „spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.Vine „spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria.

Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul „turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile „Lada” cu „turisti” sovietici in directia Timisoara. La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile „Lada”. „Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.”Turistii” sovietici formau forta de soc spetznaz„, constituita din „operativi” ai GRU care actionau in civil („visautniki”). Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie.

La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale „spetznaz”, adica „verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).Ceuausescu avusese o dicutie apriga cu GorbaciovElemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie „la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a „schimbarii”, a politicii de „perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze „critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca „jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”. A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.In loc de banda cu aplauze…Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o „echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri.

Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei.

Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti „manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in „anticeausisti”. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune.

De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor. (Conform declaratiilor locatarilor).Iliescu isi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnica”Avertizat, Ion Iliescu isi ia „ramas bun” de la colegii de la Editura „Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) liescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia.

De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii. Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR. Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania.(vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din „Studioul 4” era dirijata de Securitate din „Studioul 5″In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt „muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt „huligani”. Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC. Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune. O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite „Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul 5” insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este „asistat” de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in „Studioul 5”, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care „intinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiune si „Studioul 4”. Pretext: „s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura.

Comploturile din ceafa lui Ceauşescu – Vezi poze Iliescu Ceausescu!

Silviu Brucan: „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu”

Ion Iliescu Complot

Ceausescu IliescuIon Iliescu Nicolae Ceausescu

Ion Iliescu Elena Ceausescu

Sotii Ceausescu legati

Conspiraţia lui Iliescu

În jurul lui Iliescu s-a conturat cea mai controversată grupare. În timp ce Măgureanu îşi recunoaşte, în felul lui, calitatea de complotist la căderea lui Ceauşescu, Ion Iliescu neagă vehement ideea de complot. O acreditează numai pe cea a revoluţiei.

A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994 (pe când era preşedintele României), în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, care erau cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

„Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a patru-cinci persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi.

Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie.

A mai apărut printre noi un om, un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, cu generalul Ioniţă s-a petrecut un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut.

Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă „Ştefan Gheorghiu“, la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean de la Focşani”, a declarat Iliescu în faţa Comisiei. Constituirea grupării a avut loc însă cu mult înainte de aceste acţiuni.

Un scenariu incredibil s-a petrecut în 1988. Actorul principal a fost Silviu Brucan. Cu toate că fostul demnitar era consemnat la domiciliu (după ce criticase regimul Ceauşescu în urma revoltei de la Braşov, din 1987), serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru Moscova. „A fost scos la Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost plimbt pe la Londra, Washington şi Moscova. Aici s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, susţine istoricul Alex Mihai Stoenescu. În acel moment, Brucan şi ceilalţi din gruparea foştilor activişti de partid se gândeau la iniţieirea „Scrisorii celor şase”.

Sursa Adevarul ro

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Nicolae siElena CeausescuGeneralul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Coproductia CIA – KGB din Decembrie ’89

Nicolae Ceausescu Eric Hoenecker Mihail Gorbaciov

Definitia oficiala a evenimentelor din decembrie 1989 de „revolutie” nu mai sta in picioare. Istoricul Catherine Durandin – in prezent director de cercetari la Institutul de Relatii Internationale si Strategice din Paris – ne-a acordat un interviu in care prezinta implicarea serviciilor secrete americane si sovietice in evenimentele din decembrie 1989 din Romania.

In Romania exista un interes fata de definitia evenimentelor din decembrie 1989: unii spun ca a fost o revolutie, altii spun ca a fost o lovitura de stat. Dvs cum ati defini cele intamplate in Romania in decembrie 1989?

Nu as face o alegere. A fost o revolutie in mintile oamenilor, cei care au demonstrat pe strazi, erau sinceri, nu stiau ca exista o manipulare. Erau legati de grevele din 1987, de opiniile studentilor, dinainte de decembrie 1989. Acesti oameni au fost revolutionari prin faptele lor. Insa in acelasi timp, in spatele acestui cadru, a existat o lovitura de stat si acum cu deschiderea arhivelor si cu studiile lui Alexandru Stoenescu se poate intelege ce s-a intamplat in spatele scenei. Astfel ca se poate spune ca in actiuni a fost o revolutie, insa de fapt a fost o lovitura de stat. Daca as incerca sa merg mai departe cu aceasta definitie as spune ca a fost o revolutie politica prin aceea ca Constitutia din 1991 este o constitutie democratica. Insa in acelasi timp nu a existat o revolutie sociala reala, oameni care faceau parte din conducere au ramas la putere in continuare si unii se afla inca in Camera Deputatilor.

Au existat multe discutii legate de interventia unor puteri straine in Romania in decembrie 1989. Ce ne puteti spune: a existat o astfel de interventie si in ce masura s-a manifestat?

Este normal ca puterile straine sa fi fost implicate, de vreme ce Romania era membra a Pactului de la Varsovia si Uniunea Sovietica era interesata direct in evolutia situatiei. Cred ca o parte a Partidului Comunist Roman si o parte a Securitatii aveau legaturi cu puterea sovietica, cu KGB-ul, cu multi ani inainte de 1989. Nu stiu in ce masura au fost implicati, de vreme ce nu au fost deschise arhivele sovietice. Unii istorici au cercetat acest lucru – ca Jacques Leveq din Canada – care a incercat sa il intervieveze pe Gorbaciov care a refuzat. Sovieticii au sustinut in permanenta ca nu au actionat, ca au lasat evenimentele sa se deruleze. Eu nu cred asta, au fost implicati direct in armata romana si in Securitate. Ceea ce este sigur, pentru ca exista cateva documente publicate, este ca Bush si Agentia din Washington au fost implicati in evenimente. Si ne putem aminti ca in 1978 Ion Pacepa a defectat dintr-o pozitie inalta a Securitatii, a mers in Statele Unite si a dat o multime de informatii. Incepand din acest punct, CIA a incercat sa intre in contact cu fosti ofiteri de Securitate care au fost alungati de Ceausescu dupa defectiunea lui Pacepa. Acesti oameni au fost convinsi sau cumparati de Agentie pentru a interveni in sistemul din Romania. De aceea cred ca au existat actiuni ale Ambasadei americane din Bucuresti care de exemplu era in contact cu Silviu Brucan. In memoriile sale Brucan spune deschis ca se afla in contact cu Ambasada americana, ca in 1989 dupa faimoasa scrisoare a celor sase a plecat la Washington, apoi la Londra si apoi la Moscova. Este foarte interesant de vazut interventia celor doua mari puteri si actiunile lui Silviu Brucan care a mers printre aceste puteri imense in timpul evenimentelor.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt inca importante in Romania, deoarece in acea perioada pot fi gasite radacinile actualei clase politice din Romania. Cum ati descrie clasa politica rezultata din acele evenimente?

Cred ca oameni ca Talpes, Magureanu, Teodor Stolojan au fost oameni din nomenklatura, chiar daca se aflau intr-un fel de opozitie – inca sunt prezenti in viata politica la un nivel inalt. Chiar si presedintele Basescu a avut o pozitie in nomenklatura inainte de 1989. Insa in acelasi timp, acesti oameni i-au lasat pe altii sa ia parte la anarhia primelor zile de capitalism din anii ’90. Exista un alt grup, de oportunisti orientati catre bani si prosperitate. Probabil ca exista si o clasa politica noua formata din tineri, insa sunt foarte pesimista dupa alegerile din noiembrie datorita absenteismului ridicat. Chiar si din partea maghiara, Marko Bela, Verestoy Attila sunt oameni din anii ’90. Exista un imens conservatorism la nivel politic, iar oferta la nivel politic foarte redusa, programele politice sunt practic identice, oamenii trec de la un partid la altul fara probleme.

Mai exista o intrebare – dezbatuta mai mult in Franta decat in Romania. Intrebarea este: cum a fost omorat Ceausescu? Este o intrebare mai directa: a avut parte de un pluton de executie? Sau a fost pur si simplu impuscat in cap?

Am vazut de multe ori caseta cu procesul si executia lui Ceausescu, ceea ce a fost pus la dispozitie. Nu se poate spune daca a fost executat de un pluton sau impuscat de un singur om. Cred ca nu a existat nici o formalitate, nici in ceea ce priveste judecata. Tribunalul nu a fost unul stalinist, Ceausescu avea dreptate cand spunea ca vrea sa fie adus in fata Marii Adunari Nationale, ca nu raspunde pentru ca nu recunoaste legitimitatea tribunalului. Nu a fost un tribunal stalinist unde acuzatul isi recunoaste vina. Ceausescu si sotia sa au sustinut ca nu sunt vinovati, nu au acceptat termenul de genocid. Nu a fost respectata nici o regula in aceasta judecata si in aceasta executie, insa cei veniti acolo erau constienti ca daca Ceausescu ar fi fost salvat sau bagat la inchisoare ar fi devenit un pericol pentru noua putere. Oamenii in varsta sau chiar Partidul Romania Mare l-ar fi vrut inapoi. Cred ca au fost foarte cinici si pragmatici: sa-l impuscam, cu sau fara pluton de executie.

Exista o formulare in mass-media din Romania „Iliescu-KGB”. Cum ati aprecia aceasta formulare?

Nu as spune „Iliescu-KGB”, nu stiu daca a existat o astfel de legatura – insa „Iliescu-URSS” cu siguranta. Evolutia sa este interesanta, insa in 1991 a vrut sa incheie un tratat cu Uniunea Sovietica si nu a dorit niciodata sa renunte la trecutul sau si a fost un politician la varf si inainte de 1989. Iliescu seamana intr-un fel cu generatia vechilor gorbaciovisti din Rusia. A avut o evolutie catre euro-atlantism, insa ramane credincios socialis­mului comunist.

Jocul american in Romania

Catherine Durandin  prezinta implicarea serviciilor secrete americane in evenimentle din decembrie 1989 din Europa de Est in volumul sau „CIA in razboi”, publicat in anul 2003 astfel: „Accesul la activitatea de analiza a C.I.A. este indispensabil pentru a inlatura imaginea stereotipa a unei Agentii compuse din analisti birocrati si razboinici fara scrupule, dar aceasta interpretare revizuita trebuie sa fie insotita de o ancheta asupra muncii de teren. Ar fi prezumtois sa incercam a da un raspuns definitiv la intrebarea, formulata de o maniera reductionista: care este rolul C.I.A. in procesul de prabusire al blocului sovietic? In schimb, este posibil sa apreciem rolul jucat de C.I.A. in evolutiile din Polonia anilor ’80, care au fost dramatice pentru Moscova; si in prezent este interesant, in masura in care se deschid arhivele, iar martorii manifesta bunavointa, sa ne indreptam atentia asupra tranzitiei, asupra evenimentelor de la Bucuresti din decembrie 1989, in care tendinta prea accentuata a fost de a vedea numai mana ascunsa, dar cu o prezenta intensa a Moscovei si a clientilor romani ai lui Gorbaciov. Ori C.I.A. si jocul american subtil si puternic erau acolo.

Aceste cazuri, ale membrilor nomenclaturii anti-Ceausescu invitati in Statele Unite in perioada 1987-1989, suscita intrebari si nu pot fi intelese decat inscriind activitatea C.I.A. intr-un cadru mai larg. Din 1985-1986, Guvernul american a mizat pe momentul Gorbaciov pentru a ocupa o nisa de oportunitate. Nimeni nu crede, in serviciile de la Langley, ca Gorbaciov ar fi un „good guy”, dar el are nevoie sa negocieze cu Washingtonul pentru a desfasura reforma interna in care crede. Trebuie sa iasa din mlastina afgana, sa franeze cursa inarmarilor pe care au accelerat-o Statele Unite sub Presedentia lui Reagan. Trebuie sa castige de partea sa opinia publica si, in particular, pe pacifistii europeni si sa construiasca aceasta casa comuna europeana de care este profund atasat. Americanii ii cunosc atat intentiile, cat si slabiciunile. Vor profita magistral de acest lucru intre 1985 si 1991. In fapt, jocul american consta in distrugerea ordinii de la Ialta, integrand in N.A.T.O. Germania unificata. Aceasta etapa, o Germanie unificata in N.A.T.O., semneaza infrangerea U.R.S.S. ca putere victorioasa in 1945 si prabusirea ideologiei comuniste, al carei stindard era purtat de R.D.G.. Gorbaciov pierde teren. Faptul ca in aceasta faza a schimbarilor iau fiinta, la Budapesta sau la Bucuresti, echipe formate din fosti comunisti „gorbaciovisti” nu deranjeaza Washingtonul: fara sustinerea fratelui mai mare, aceste echipe neocomuniste nu vor putea decat sa caute sfaturi si subsidii in Vest. Arhivele C.I.A. lasa sa transpara extrema tenacitate a Statelor Unite in desfasurarea dialogului cu un partener/adversar ale carui slabiciuni au fost exploatate cu un maxim de profesionalism. Dar Statele Unite, invingatoare in Razboiul Rece, au devenit in cursul anilor ’80, datorita noilor aliante cu un grad ridicat de risc, un invingator la stramtoare”.
Pagina realizata de George DAMIAN
Citeste si Cum a murit regimul Ceausescu

Decembrie 1989 – Verdictul Occidentului: a fost lovitura de stat

Ion Iliescu Petre Roman

Nicolae Ceausescu alaturi de Gerald Ford Otopeni 1975

Nicolae Ceausescu alaturi de Gerald Ford Otopeni 1975

In seara zilei de 27 decembrie 1989 era definit nucleul de putere al conducerii provizorii a statului, compus formal din doua organisme distincte, dar constituit in realitate din aceleasi persoane, motiv pentru care putem folosi cu temei notiunea de „nucleul conducator” al puterii politice instalate: Biroul Executiv al CFSN: Presedinte – Ion Iliescu Prim-vicepresedinte – Dumitru Mazilu Vicepresedinti – Cazimir Ionescu si Karoly Kiraly Secretar – Dan Martian Membrii – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacsa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru si Nicolae Radu.

Comisii de specialitate: Comisia de reconstructie si dezvoltare economica – Bogdan Teodoriu Comisia pentru agricultura – Comisia constitutionala, juridica si pentru drepturile omului – Dumitru Mazilu Comisia pentru tineret – Vasile Neacsa Comisia pentru politica externa – Silviu Brucan Comisia pentru stiinta si invatamant – Gheorghe Manole Comisia pentru cultura – Ion Caramitru Comisia pentru mediu si echilibru ecologic – Cazimir Ionescu Comisia pentru minoritatile nationale – Karoly Kiraly Comisia pentru administratia locala – Nicolae Radu Comisia organizatorica si colectivul de imputerniciti ai Consiliului – Mihai Montanu

Lista comisiilor, fara nominalizari, va fi publicata in Monitorul Oficial1. Tot de acolo aflam ca pe langa Biroul Executiv functiona si un „colectiv pentru relatiile cu publicul si mijloacele informatiei de masa” (condus de Dan Radulescu). Dupa cum se observa, nucleul conducator al statului era format dintr-un numar restrans de persoane (12), care nu-l includea in mod voit pe primul-ministru, considerat doar sef al unui organism executoriu, nu executiv, cu sarcini exclusiv administrative. Nucleul conducator al CFSN, constituit pe scheletul unui grup comunist perestroikist, gestiona puterea dupa aceeasi structura folosita si de regimul Ceausescu, in care un grup restrans de persoane ocupa functii in aparatul superior de partid, de stat si guvernamental. In realitatea sa decizionala, puterea politica a intrat in luna ianuarie a anului 1990 cu o forma operationala usor de identificat: tara era condusa de Ion Iliescu, influentat de Silviu Brucan si secondat de Dumitru Mazilu. Intr-un interviu luat de Le Figaro lui Pierre Hassner, director de cercetare la Centrul de Studii si Cercetari Internationale, acesta raspundea:

„Le Figaro”: In urma revoltei populare din Romania, cum analizati preluarea puterii de FSN?

Pierre Hassner: Dupa toate evidentele, exista astazi o lupta pentru putere in Romania. Este inca o dilema faptul ca, in grade diferite, in toate tarile din Est poporul vrea sa se debaraseze (de comunism), dar, cum regimul a lasat un vid, nu exista solutii de umplere a golului. Chiar si in Polonia, unde opozitia este cea mai puternica si cel mai bine organizata, paradoxal comunistii sunt cei mai prezenti. In Romania, unde rasturnarea regimului a fost foarte brusca, nu exista cu adevarat o alternativa.

„Le Figaro”: Ne putem teme pe moment de o confiscare a puterii de catre armata si de vechii activisti de partid (aparatciki) indepartati de Ceausescu?

Pierre Hassner: Sa nu exageram. Armata a permis aceasta revolutie, este normal sa fie prezenta in sanul FSN. Si eu nici nu vad cine altcineva putea fi alaturi de ea. La limita, n-as fi surprins peste masura de un guvern provizoriu militar”2.

Trebuie precizat de la inceput ca intre cele trei optiuni politice initiate in dupa-amiaza de 22 decembrie la cladirea fostului CC al PCR – guvernul Dascalescu, guvernul Verdet si gruparea Iliescu -, nucleul CFSN avea mesajul si programul cel mai avansat din punct de vedere politic – este vorba insa de cele zece puncte propuse de Dumitru Mazilu – si se prezenta ca cel mai bine si mai repede adecvat presiunii evenimentelor, in primul rand a succesiunii de mesaje difuzate de Televiziune. Intre scandarile anticomuniste ale masei din Piata Palatului si mesajele, avansate politic, de la Televiziune, nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU. Slabiciunea noii puteri CEAUSESCU. Trebuia sa fie suprimat ca sa-si tina gura Dintre fostii actori principali ai evenimentelor de cabinet din perioada 22-27 decembrie 1989, doar Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu – altfel, personalitati inteligente – mai sustin tezele emanatiei prin vointa revoltei populare. De exemplu, ei continua sa afirme cu incapatanare ca primul document al revolutiei este Comunicatul CFSN citit de Ion Iliescu la Televiziune in noaptea de 22 decembrie 1989 (ora estimata: 22:30). Suntem exact pe subiectul nostru. Aceasta afirmatie are un scop precis, nu este o intamplare: ea doreste sa acrediteze ideea ca, prin citirea acelui comunicat, a fost consacrata calitatea CFSN de putere instalata legal in stat si, mai ales, de putere legitima. In al doilea rand, aceasta asertiune vizeaza legitimarea actelor si documentelor emise de Ion Iliescu si de grupul sau in perioada 22-27 decembrie, intre care cel mai dureros generator de complexe de ilegitimitate este si ramane actul de infiintare a Tribunalului exceptional, urmat de executia sotilor Ceausescu si de sinuciderea presedintelui Tribunalului, din cauza constientizarii caracterului ilegitim al completului pe care il condusese. Prin urmare, incercand sa acrediteze ideea ca Ion Iliescu si CFSN-ul din Comunicatul citit la Televiziune in seara de 22 decembrie au primit o recunoastere unanima, prin vointa revolutionara, ei doresc sa transfere caracterul politic al actelor din acea perioada in zona actelor juridice. Este imposibil. Comunicat CFSN – exclusiv politic Caracterul fara o procedura formala, constitutionala. In primul rand, documentul mentionat intruneste caracteristicile oricarui comunicat: anunta opiniei publice anumite informatii cu caracter general (alin. 1 si 2)”3. In continuare, profesorul universitar Cristian Ionescu arata ca „Frontul Salvarii Nationale nu intrunea caracteristicile unui organism exercitand prerogativele de comanda sau de decizie statala, nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”4. Este si normal sa fie asa – inclusiv din punct de vedere istoriografic -, deoarece, inainte de ora 22:30 a zilei de 22 decembrie, procesul revolutionar cunoscuse mai multe declaratii politice cu caracter public: primul document al revolutiei, Declaratia si Programul in opt puncte al Frontului Popular Roman de la Iasi, a fost difuzat sub forma de manifest la Iasi, Bacau, Roman incepand cu ziua de 10 decembrie 1989; al doilea document al revolutiei, Declaratia si Programul in 11 puncte al Frontului Democrat Roman de la Timisoara, a fost citit din balconul Operei incepand cu dimineata zilei de 21 decembrie 1989; al treilea document al revolutiei, Declaratia in trei puncte a Frontului Unitatii Poporului, citita de Petre Roman mai intai in balconul CC al PCR si apoi la Televiziune, in jurul orei 15:00. Primele doua documente sunt deja acte de arhiva, al treilea i-a fost predat de Petre Roman lui Ion Iliescu si se presupune ca se afla inca in posesia acestuia. Dupa cum se observa – neluand in calcul Declaratia grupului de scriitori citita la Europa libera in seara de 18 decembrie 1989 si nici declaratia fara continut programatic citita la Televiziune de Mircea Dinescu in numele „Frontului Unit Muncitoresc” -, Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei. Faptul ca acest act a avut numai un caracter politic este demonstrat si de realitatea ce poate fi documentata oficial ca doua dintre deciziile importante ale nucleului CFSN, si anume numirea lui Petre Roman in functia de prim-ministru prin Decretul nr.1 de la 26 decembrie si Comunicatul CFSN de la 22 decembrie, au fost republicate si consfintite prin Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989. Altfel spus, pentru a da acestor declaratii politice un caracter juridic, atat numirea lui Petre Roman, cat si continutul Comunicatului CFSN au fost publicate de doua ori in Monitorul Oficial: o data vineri, 22 decembrie (ca declaratie politica), respectiv marti 26 decembrie, si inca o data miercuri, 27 decembrie 1989 (ca act normativ). Specialistii in Drept constitutional arata foarte clar ca Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvarii Nationale „este primul act normativ emis de guvernamantul de fapt instaurat in urma victoriei Revolutiei din decembrie, act prin care s-a dat o organizare tranzitorie structurilor de putere din Romania. Acest decret-lege a fost emis in realizarea Programului Consiliului Frontului Salvarii Nationale ()”5. Din aceasta realitate juridica rezulta si problema morala si de complex psihologic, care ii va urmari pe actorii principali ai schimbarii de putere, legata de eliminarea fizica a lui Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu.

Asa cum am aratat si cum demonstreaza specialistii in Drept constitutional, Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional sau, cum arata profesorul Ionescu: ” nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”. Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe cei doi, Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu, sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica. Nu avea. Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3: „Nu a fost un proces stalinist, a fost o lichidare politica”. Aceasta situatie nu este anecdotica si nici un episod de detaliu, deoarece ilegitimitatea grupului Iliescu si complexele de vinovatie, atat pentru incitarea la violenta din decembrie 1989 (cazul teroristilor-securisti), cat si pentru asasinarea sefului statului, au reprezentat factori actionali si reactionali ai liderilor noii puteri in perioada pe care o analizam.

Asasinatul politic in fapt revolutionar era un tip de crima asupra presedintelui statului specific unor tari din America Centrala si din alte locuri indepartate de Europa (Ulises Heureaux – Republica Dominicana, 1899; Francisco Madero – Mexic, 1913; Jose A. R. Cantero – Panama, 1933; Ngo Dinh Diem – Vietnamul de Sud, 1963; Salvador Allende – Chile, 1973)6. Mai trebuie adaugata componenta nostalgica a personalitatii lui Ion Iliescu, fost apropiat al lui Nicolae Ceausescu si, mai ales, al Elenei, care, potrivit marturiei fostilor ofiteri de la Targoviste (de exemplu, martorul principal Stoica), il salvase in cursul anului 1989 de la o lichidare fizica dorita de Nicolae Ceausescu. Sau invers, nu are importanta. Numai apelul la categoriile istorice, cum este revolutia, poate justifica si consacra politic apelul la eliminarea violenta a sefului de stat, pentru ca numai in revolutie legitimitatea juridica dispare si este inlocuita cu legitimitatea revolutionara, care este un concept teoretic si moral.

Probele pe care le are Justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie 1989. Daca la acest aspect se vor adauga si probe ca reactia Armatei dupa 22 decembrie, ora 17:30, a avut drept scop stabilizarea la putere a grupului Ion Iliescu impotriva grupului Verdet – teza sustinuta inconstient si de Sergiu Nicolaescu -, atat acesta, cat si alti membri ai grupului se pot afla intr-o situatie juridica foarte periculoasa. Ei sunt acoperiti doar de conceptul istoric just: „A fost o revolutie si revolutiile nu se judeca decat de istorici”. Constientizarea acestui fapt, mai ales in acele momente tensionate, cand teama de existenta si actiunea unor forte fidele vechiului regim era foarte vie si prezenta, a determinat multe din actiunile obstructioniste de mai tarziu ale grupului Ion Iliescu din interiorul Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Oricum, problema principala a nucleului politic din jurul lui Ion Iliescu a ramas obtinerea legitimitatii interne si internationale. In urmatoarele luni si in viitorii ani, Ion Iliescu va „alerga” dupa recunoasterea sa internationala, pentru scoaterea din categoria „vechi comunist” si pentru transferarea catre el a imaginii si importantei acordate in exterior lui Petre Roman. Marile enciclopedii occidentale au fixat insa in istorie cu precizie realitatea de fond a preluarii puterii de catre grupul Iliescu. Marea Enciclopedie de Istorie Universala a Italiei, tradusa si in romaneste, descrie momentul cu acuratetea nuantei: „1989. Revolta militara si populara impotriva dictaturii lui Ceausescu si a familiei sale; dictatorul si sotia sa sunt executati. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, dupa ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvarii Nationale”7.

Potrivit tratatului de politologie al Universitatii din Paris, intocmit de somitati ale politologiei franceze si ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Grard Wild -, ceea ce invata studentii din intreaga lume despre evenimentele din Romania nu mai lasa loc de comentarii: ” regimul Ceausescu a fost rasturnat printr-o lovitura de stat condusa de comunisti, care n-au parasit puterea decat in 1996, pentru a reveni in 2000 cu presedintele Iliescu”.

Fragment din lucrarea DIN CULISELE LUPTEI PENTRU PUTERE, 1989-1990. PRIMA GUVERNARE PETRE ROMAN de Alex Mihai Stoenescu, in curs de aparitie la Editura RAO

FARA AUTORITATE

„Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional () Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3”

PROGRAM

„Nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU”

POLITIC

„Caracterul Comunicatului CFSN din seara de 22 decembrie 1989 a fost si ramane exclusiv politic, iar aceasta nu este o concluzie a istoricilor, jurnalistilor sau adversarilor politici romani si straini, ci o formulare explicita a specialistilor in Drept Constitutional”

DOCUMENT

„Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei”

REACTII

„Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica”

FARA TEMEI

„Probele pe care le are justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie”
Sursa:Stiri.Rol.ro