Elena Basescu, subiect de ras intr-o benzinarie – Elena Basescu a ajuns de rasul lumii!

Prin reviste, fiica cea mica a presedintelui Basescu pozeaza intr-o adevarata diva cu trasaturi aproape de perfectiune, de un mare ajutor in acest sens fiind si sumedenia de operatii estetice prin care a trecut cu stoicism.

In realitate insa, Elena cu greu poate fi recunoscuta, omului de rand fiindu-i intiparita imaginea de prin reviste a tinerei si nicidecum cea reala. Astfel, zilele trecute, am surprins-o pe mezina lui Base intr-o benzinarie din cartierul Chibrit, in timp ce cauta disperata un ziar aparut in urma cu cateva zile si care, probabil, o avea pe ea pe prima pagina.

Pentru ca nu a avut succes cu tabloidul, Elena s-a multumit sa cumpere cateva bauturi racoritoare si dusa a fost, pentru ca masina o astepta afara cu motorul pornit. Vanzatorul de la benzinarie nu a recunoscut-o si a tratat-o normal, ca pe oricare alt client, uitandu-se totusi prelung pentru ca i se parea ca fata este mult prea machiata. Respectivul a ramas masca atunci cand unul dintre clientii care asteptau la coada l-a informat ca tocmai a avut-o pe fiica presedintelui la el in magazin.

Reactia vanzatorului nu a fost nicidecum cea asteptata, barbatul incepand sa rada zgomotos si exclamand: „Poftim??? Ea era Elena Basescu? Pai in ziare arata altfel! Daca ar fi sa o luam asa, sunt mai frumos eu decat ea!”. In secunda urmatoare, s-a declansat o isterie generala, toti cei din benzinarie izbucnind in ras si comentand pe seama look-ului domnisoarei Basescu.
„In reviste, toata lumea arata bine. Au un program special prin care modifica pozele gagicilor. Acolo, toate sunt frumoase, dar cand le vezi in realitate, iti schimbi parerea!”, comenta un alt individ, ceva mai scolit in ale Photoshopului.

Investeste sume fabuloase pentru infrumusetare
Elena a fost tot timpul complexata de aspectul sau fizic, insa nu si-a permis dintotdeauna sa schimbe ceva la trasaturile sale. Indata ce a ajuns fiica de presedinte cu paparazzi pe urmele sale, tanara s-a gandit serios sa investeasca in frumusete. Si a facut-o pe picior mare, cheltuind sume fabuloase pentru a scapa de complexe. Prin urmare, Elena a devenit atat de obsedata de infatisarea sa, incat operatiile estetice au devenit o rutina pentru ea. Si-a modificat nasul, de doua ori, si-a pus colagen in buze, a suferit un peeling chimic menit sa o salveze de acnee, si-a tatuat sprancenele si buzele, si-a pus gene si unghii false, utilizeaza in exces solarul, iar de vizitele obisnuite prin saloanele de infrumusetare nici nu mai incape vorba. Pana acum, fiica lui Basesescu a lasat peste 15.000 de euro in cabinetul medicului estetician, intretinerea anuala ridicandu-se si ea la 5.000 de euro.

Jurnalul National sub denumirea „Scînteia”: „Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”

„Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”
12 ianuarie 1989

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea” părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani.

Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. La 9 de­cembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încât nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, la 5 ianua­rie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu.

O chestiune de onoare
Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cât se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române.

După cum chiar Traian Băsescu re­la­tează într-un raport din 14 martie 1989, când în ţară izbucnise scandalul în legătură cu umflarea costurilor, el a intrat în conflict cu comandantul Stan şi şeful mecanic Popa încă de la coborârea acestora la ţărm. Spre Casa­blanca, nava intrase într-o furtună pe Mediterana, în cursul căreia, susţi­neau cei doi, încărcătura s-a deplasat, nava s-a înclinat, provocând avaria. Versiunea lui Traian Băsescu, rostită, probabil, în felul lui colorat faţă de cei doi, adăuga la aceasta un alt motiv, şi anume suprasolicitarea motorului pe timp de furtună. Şi apoi le-a reproşat el ce căutau în mijlocul furtunii. De ce nu au ocolit-o, pentru că aparatura şi sistemele de comunicaţii le-au semna­lat-o din timp? Chiar dacă, în cursul acestui voiaj, comandantul Stan simţise nevoia unor senzaţii tari, Băsescu ori uitase că acesta este ma­rele secretar de partid al Departamentului Transporturi Navale, ori, datorită protecţiei contraamiralului Anghelescu, şeful flotei, poreclit de marinari Paraipan (după simpaticul erou al unor filme regizate de Sergiu Nicolaescu), pur şi simplu nu-i păsa. Indi­ferent de motivul iniţial, neînţe­legerile între cele două tabere nu s-au atenuat, au escaladat în fiecare din cele nouă zile cât au durat reparaţiile.

Mai întâi, comandantul Stan i-a reproşat (a făcut-o şi în ţară, într-o sesizare despre comportamentul lui Băsescu) că nu trebuia să-i aducă acu­zaţii profesionale de natură să-i ştirbească autoritatea, de faţă cu şeful mecanic. La rândul său, şeful mecanic a relatat (reiese implicit, din răspunsurile pe care Traian Băsescu le dă în ra­portul citat) că atunci când a încercat să aibă o intervenţie într-o discuţie cu re­prezentanţii şantierului naval, acesta i-a spus, pur şi simplu, să-şi ţină gura.

Băsescu a răspuns acuzaţiilor, arătând că Valentin Stan are o „mentalitate învechită”, de pe vremea navigaţiei cu pânze, iar mecani­cul-şef Popa nu ştie bine engleză şi s-a amestecat în discuţie total deplasat. Mai adăuga şi că la insistenţele acestuia din urmă, de a face „plinul” navei cu carburant, acest lucru era imposibil din motive „bine ştiute” (adică politica de eco­nomisire, cu consecinţe aberante, a resurselor valutare). În acel moment, nu mai puţin de 16 nave româneşti aşteptau să alimenteze în Portul Anvers. La insistenţele repetate ale şefului mecanic, Băsescu a dat un răspuns „foarte acid”. Ne putem închipui.

Dincolo de aceste certuri, disputa a fost, cum se putea altfel, una legată de bani. Când reprezentanţii şantierului s-au prezentat la bordul navei „Zimnicea” cu o factură totală de 963.460 de franci belgieni, reprezentând costurile efective de reparaţii şi pe cele de întreţinere şi staţionare în şantier, comandantul şi mecanicul-şef au refuzat să semneze pentru o parte din cheltuieli, deşi Traian Băsescu obţinuse, pe loc, o reducere de 64.460 de franci, transformată într-o notă de credit către NAVROM. Băsescu lasă să se înţeleagă că supărarea celor doi ar fi fost legată de faptul că nu s-au ales din această afacere cu nimic. Cât despre diferenţa (substanţială) între costurile estimate şi cele finale ale reparaţiilor, el spune doar atât: „Consider că nu poate face obiectul unei discuţii cu subiect real, deoarece este evidentă diferenţa dintre volumul de lucrări iniţial estimat şi volumul lucrărilor ulterior stabilite a fi executate”. Explicaţia, pe cât de succintă, pe atât de evazivă, nu a satisfăcut atunci când, întors în ţară din voiajul peste Atlantic cu nava „Zimnicea”, comandantul Stan l-a reclamat conducerii pe Traian Băsescu. Era, în fond, vorba de majorarea costurilor cu 300.000 de franci belgieni, mai mult de o treime din suma convenită iniţial.

Nici încheierea pe un ton persiflant a raportului din 14 martie 1989 nu a fost de natură să-i uşureze situaţia: „V-aş rămâne recunoscător dacă, în loc să mă puneţi în situaţia de a mă apăra de NAVROM, m-aţi lăsa doar să lucrez pentru NAVROM – astăzi am pierdut 4 ore de lucru pentru redactarea acestui mizerabil raport”. Despre comandantul Stan spune că „mi-a reamintit, prin modul de comportare, prin micime şi meschinărie, o figură de tristă amintire (pentru mine) din primul voiaj efectuat ca ofiţer 3 la bordul navelor NAVROM, comandantul Bratu Aurel” (o persoană cu acelaşi nume apare pe lista victimelor incendiului de pe petrolierul „Independenţa”) şi că opiniile exprimate de el şi de mecanicul-şef Popa nu-l deranjează, „atât timp cât nu găsesc ecou la factorii de decizie din întreprindere sau atât timp cât aceste opinii nu mă vor pune în situaţia de a-mi justifica activitatea prin rapoarte explicative”. Mai spune că are conştiinţa „perfect împăcată în faţa mea că am făcut ce trebuia”, că a acţionat „corect” şi că el consideră „actuala mea funcţie ca fiind cu totul ocazională şi temporară”, „doar o experienţă”, meseria sa fiind „să ducă şi să aducă vapoare”. Şi că va reveni la ea fără urmă de regret. Dacă e să-şi reproşeze ceva, susţine el, este temperamentul de comandant de petrolier, care i-a imprimat „o comportare directă”, în care „diplomaţia, în orice caz, nu este punctul meu tare”. Dacă de prima trăsătură de caracter suntem şi astăzi convinşi, pe cea de-a doua a remediat-o pe parcurs. Un autoportret convingător.

Contraamiralul Anghelescu nu l-a salvat de o sancţiune
Fără îndoială că acest incident descris mai sus, care s-a finalizat cu prima şi, din câte contabilizăm, şi ultima bătălie pierdută de Traian Băsescu în întreaga sa carieră, i-a servit drept lecţie. A devenit poate mai prudent, fiind fie „direct”, fie „diplomat”, când şi cu cine trebuie, după caz. Imediat după rechemarea în ţară, nici raportul din 14 aprilie trimis de la Anvers conducerii NAVROM şi nici cel pe care l-a înaintat la 25 mai 1989 protectorului său, contraamiralul Anghelescu, comandantul flotei comerciale, nu au fost de natură să îl salveze de la o sancţiune, cu toate că el continua să considere acuzaţiile drept „dezonorante şi nedrepte”. A fost supus întrebărilor unei comisii de disciplină, compusă din şapte persoane din conducerile Departamentului Transporturi Navale şi NAVROM, comisie convocată chiar din dispoziţia contraamiralului. Ea a fost convocată în urma sesizărilor comandantului de pe nava „Zimnicea”, Valentin Stan.

Acesta a publicat, în februarie 2005, sub titlul „Marinarul”, un volum autobiografic în care, între paginile 686 şi 711, descrie varianta sa asupra celor petrecute la Anvers, care foarte probabil a constituit şi substanţa reclamaţiei împotriva lui Traian Băsescu, la întoarcerea din voiajul pe mare: „În 5 ianuarie 1989, către seară, acostasem în Anvers. «Să mă prezint, sunt comandant Traian Băsescu, actualmente reprezentantul NAVROM în Anvers” (…). După o discuţie preliminară cu şantierul Belliard, Băsescu se prezentase la bord cu cotaţia lucrărilor, evaluată la 597.000 de franci belgieni. Bomba era alta, că valoarea totală nu mai era cea iniţială, ci aproape dublă, umflată cu peste 11.000 de dolari. Era ora 1 noaptea. Mă uitam la „reprezentantul nostru” şi nu-mi credeam ochilor (…). Nu am vrut să semnez, pentru că nu se respectase contractul. A fost depăşită valoarea cu peste 10.000 de dolari (…). Fusesem chemat la NAVROM. Iar pe drumuri. Aflasem că Băsescu era plecat la Bucureşti, la ministrul Aron (…). Îmi dădeam seama, nu era greu să realizez acest lucru, că se juca un scenariu. Băsescu, peste două zile, avea să ia, mulţumit şi liniştit, avionul spre Bruxelles”. Câştigase războiul, deşi din bătălia cu comandantul de pe „Zimnicea” a ieşit şifonat».

În urma sforilor trase, Traian Băsescu a fost parţial exonerat, reuşind să justifice suplimentarea cheltuielilor de reparaţii la nava „Zimnicea”. Comisia părea să se fi pus de acord că, de fapt, fondul problemei era doar conflictul între Traian Băsescu şi secretarul de partid „pe ramură”, Valentin Stan, pe care, ca mulţi alţii, acesta îl considera un „marinar de birou”. Singura acuzaţie în faţa căreia Băsescu nu s-a putut apăra era legată de faptul că nu a solicitat aprobarea din ţară pentru angajarea suplimentară a cheltuielilor, procedură obligatorie, având în vedere că era vorba de o sumă importantă în valută. Atât el, cât şi comandantul Stan au fost penalizaţi cu reţinerea a 20% din salariu pe o lună. Comisia s-a arătat plină de înţelegere faţă de cel reclamat. Atitudinea comisiei faţă de Traian Băsescu este explicabilă. Mai întâi, ea fusese alcătuită din dispoziţia comandantului flotei comerciale, contraamiralul Anghelescu, protectorul celui reclamat. Apoi, după cum chiar unul dintre membrii ei lasă să se înţeleagă, „umflarea” cheltuielilor pentru obţinerea de comisioane „era o practică curentă” – asupra căreia nu trebuia, spre binele tuturor, să se atragă prea tare atenţia auto­rităţilor. Fusese doar o ciocnire între două nuci la fel de tari, între fostul comandant pe „Biruinţa”, protejat al ministrului, şi secretarul de partid „pe ramură” din minister – confruntarea clasică în România socialistă între „omul cu sapa” şi „omul cu mapa”. Romeo Popica, unul dintre membrii comisiei numiţi prin ordin de ministrul Anghelescu, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în motoare navale din acea vreme, i-a luat apărarea lui Băsescu în privinţa cheltuielilor suplimentare, care, în cazul unui verdict nefavorabil al expertizei tehnice, ar fi putut să aibă consecinţe penale grave.

Alţi doi membri ai comisiei, Romeo Posedaru şi Cornel Idu, susţin şi în prezent nevinovăţia lui Traian Băsescu. Primul, fost şef al Serviciului de Programare Reparaţii din NAVROM, spune că asemenea reparaţii suplimentare justificate se efectuau „mereu” la navele aflate în voiaj şi că, de fapt, nici „nu era în sarcina lui să se ocupe de reparaţiile la nave, dar, fiind reprezentantul nostru acolo, îl sunam şi îl rugam să se ocupe, mai ales când era vorba de reparaţii evaluate mai scump”. Aşa a fost cazul şi cu „Zimnicea”, a cărui reparare a fost negociată însă chiar de către Traian Băsescu, fiind ulterior facturată la o valoare cu peste o treime mai mare faţă de cea conve­nită iniţial. Posedaru afirmă că, de fapt, acesta a fost reclamat de comandantul Stan pentru că a refuzat să factureze inclusiv un comision de 5% pentru echipaj: „Era o practică pe vremea lui Ceauşescu, dar, în unele cazuri, comandanţii nu dădeau din banii de comision membrilor echipajului şi, pentru că Băsescu îl ştia pe se­cretarul de partid, a refuzat clar propunerea lui şi a semnat pentru suma exactă a valorii repa­raţiilor”. Afirmaţiile sunt întărite de Cornel Idu, pe atunci director general Navrom. Acesta mai susţine că Traian Băsescu nici măcar nu a fost schimbat din funcţie ca urmare a anchetării sale de către comisie şi că s-a reîntors la Anvers. „E o minciună sfruntată, dl Băsescu a fost retrimis la post, unde a stat până în luna septembrie 1989, când, pentru calităţile sale profesionale, a fost promovat în postul de şef al Inspectoratului Na­vigaţiei Civile.” Un tânăr ofiţer de marină de atunci, Laurenţiu Mironescu, întăreşte acest lucru. El afirma, simultan cu Idu, la începutul anului 2008, într-un demers public menit să apere onoarea profesională a preşedintelui Traian Băsescu, că în luna iulie 1989, în primul său voiaj pe mare, a ajuns şi la Anvers, unde acesta „s-a întâlnit, ca reprezentant al NAVROM, cu echipajul”. Dar în rapoartele sale de activitate de la Anvers, Băsescu nu menţionează nicăieri asemenea „întâlniri de protocol” cu echipajele navelor în tranzit prin acest mare port, în care se aflau simultan în escală câteva nave sub pavilion românesc. „Mi-aduc bine aminte că, în luna august, dl Băsescu a venit în concediu de odihnă în România şi la sfârşitul lunii s-a întors la post”, mai spune fostul ofiţer stagiar, care, deşi proaspăt absolvent de Marină, părea să fie foarte la curent tocmai cu agenda reprezentantului NAVROM în marele port de la Marea Nordului.

Trebuie să precizăm că afirmaţiile lui Idu şi Mironescu, potrivit cărora Băsescu s-ar fi reîntors la Anvers, nefiind sancţionat cu schimbarea din funcţie, sunt contrazise chiar de către cel pe care au sărit să-l apere. Reamintim că în finalul raportului său din 25 mai 1989, înaintat lui Anghelescu, arăta: „Am fost întotdeauna animat de multă dragoste pentru compania mea, pentru prestigiul şi onoarea NAVROM, (dar) începând cu 24 mai 1989 am fost schimbat din funcţia de reprezentant NAVROM la Anvers (s.n.), sub acuzaţia că am semnat incorect factura de reparaţii a navei «Zimnicea»”. Acelaşi raport marca şi data rechemării lui în România, căci începea astfel: „Subsemnatul Băsescu Traian, raportez: m-am aflat la post în perioada 14 aprilie 1988 (până) la 5 mai 1989”. Este foarte posibil însă, aşa cum arată fostul comandant Valentin Stan în cartea sa, ca înalta protecţie a contraamiralului Anghelescu să-şi fi făcut încă o dată efectul şi, după ce ecourile reclamaţiei împotriva lui s-au stins, Traian Băsescu să-şi fi reocupat postul. Raţiunile pentru care în 2008, la nouă ani de la cele întâmplate, Idu şi Mironescu au sărit în apărarea lui rămân însă relevante şi nu sunt greu de urmărit. Reamintim că Băsescu însuşi de­clarase anterior că „în octombrie 1989 am fost chemat acasă de la post şi numit de către mi­nistrul Transporturilor de atunci inspector ge­neral al navigaţiei civile„, lăsând să se înţeleagă că promovarea s-a realizat datorită meritelor sale.

În general, acest om şi-a protejat întotdeauna cu orgoliu reputaţia profesională şi, când i-a fost pusă la îndoială, a găsit mijloace să o apere. Mai ales că, în cazul de faţă, mijloacele i-au fost la îndemână: cei doi nu ar fi ezitat să spună orice în apărarea sa. Motive aveau. Cornel Idu, fostul director NAVROM, a fost inculpat în dosarul „Flota”, pentru înstrăinarea frauduloasă, după 1989, a celei mai mari părţi a flotei comerciale româneşti, pe care o gestionase în anii construirii socialismului, dar a fost beneficiarul a două prescrieri, scăpând de orice răspundere penală. La începutul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, era deja unul dintre cei mai bogaţi operatori de nave, averea sa fiind estimată la 60-65 de milioane de dolari. A fost, pe rând, beneficiarul unor privatizări controversate din industria navală, cât şi al unor contracte extrem de avantajoase încheiate cu marina militară. Una dintre firmele sale, „Octogon”, a primit contracte de reparaţii pentru navele „Albatros”, „Mărăşeşti” şi bricul „Mircea”, care se ridicau la peste 100 de miliarde de lei vechi (la nivelul de curs din 2005), reparaţiile fiind, după un vechi obicei, suprafacturate, iar lucrările mult tergiversate. Contractele i-au fost atribuite prin încre­dinţare directă de Gheorghe Marin, comandantul flotei militare, protejatul preşedintelui Bă­sescu, pe care Gheorghe Idu îl anchetase în mai 1989 pentru umflarea cheltuielilor de repa­ra­ţii la nava „Zimnicea”. Celălalt apărător al lui Traian Băsescu, fostul ofiţer stagiar Laurenţiu Mironescu, cel care declară că era la curent în 1989 inclusiv cu programul concediilor repre­zentantului NAVROM la Anvers, este deputat de Constanţa al Partidului Democrat Liberal, partidul prezidenţial – ceea ce poate explica acuitatea şi clarviziunea cu care poate să reînvie trecutul.

În final, din această poveste de demult toată lumea a avut de câştigat. Gheorghe Marin, cel atât de darnic cu omul de afaceri Idu, a fost numit de preşedintele Băsescu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei, a fost avansat la gradul de amiral şi a devenit, după dezvăluirile din presă deja citate, posesorul unei superbe vile la Eforie Nord. Cum am arătat, Gheorghe Idu, fostul director al NAVROM şi blândul inchizitor al lui Băsescu din mai 1989, s-a ales cu imunitate în faţa legii şi cu mulţi bani. Este de presupus că Laurenţiu Mironescu şi-a asigurat, datorită pu­terii sale de clarvăzător, un nou mandat parlamentar. Traian Băsescu s-a ales cu „onoarea reperată”. Când însă orgoliul supune şi scrie istoria, cineva pierde întotdeauna: adevărul. (…)
Marius Oprea
(Fragment din volumul „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, care va apărea în aprilie 2009 la Editura Polirom

In constiinta domnului Ion Iliescu – Mercenari, Iuda, Criminali, Asasini, Tradatori, Ateisti. Comunistii tradatori l-au asisanat pe Ceausescu in sfanta Zi de Craciun 25 decembrie ora 16 – 1989 – în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte. !

ELENA CEAUŞESCU: „Da, aşa se întâmpla, trădările vin de lânga tine.”
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Peretele în faţa căruia au stat Elena şi Nicolae Ceauşescu înainte de execuţie este tot timpul umed  în după-amiaza zilei de 25 decembrie 1989, în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte

Aceasta este clădirea unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu. Aici a funcţionat, până acum câţiva ani, Unitatea Militară 01417 

În această cameră au fost judecaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu la sfârşitul anului 1989 

Dacă ar putea vorbi, ar spune multe despre ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 25 decembrie 1989, în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte. Din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, nu poate face acest lucru.

Pentru că e un simplu perete, ciuruit de gloanţe. Peretele în faţa căruia s-au aflat Nicolae şi Elena Ceauşescu puţin înainte de a fi executaţi. Un perete care, din ziua aceea, pe o porţiune de aproape doi metri, e în permanenţă umed. De ce, nimeni nu îşi poate explica.

Zidurile cazarmei din Târgovişte în care, până mai acum câţiva ani, a funcţionat Unitatea Militară 01417 sunt, astăzi, reci şi neospitaliere. Cel care ajunge în preajma lor e străbătut de fiori din cap până în picioare, pentru că aici au fost executaţi foştii dictatori comunişti Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Peretele în dreptul căruia au fost postaţi Ceauşeştii, puţin înainte de a fi ciuruiţi de gloanţele plecate din automatele soldaţilor care au făcut parte din plutonul de execuţie, e şi el martor tăcut la ceea ce a însemnat istoria sfârşitului de an 1989. Şi totuşi, cred localnicii, ceva tot a reuşit să transmită generaţiei de acum zidul “necuvântător”.

“Din momentul în care au fost ucişi soţii Ceauşescu şi până în ziua de azi, porţiunea de zid în dreptul căreia s-au aflat cei doi e în permanenţă umedă”, ne-a mărturisit lt. colonelul Gavrilă Costel, cel care îndeplineşte funcţia de şef al Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa. Tot el ne-a informat şi cu privire la ce s-a întâmplat cu clădirea după ce militarii şi-au făcut bagajele şi au plecat.

“A fost încredinţată celor din Prefectură pentru o bună bucată de timp. Ulterior, s-a revenit asupra deciziei şi a ajuns în custodia Ministerului de Interne. Aşa se face că, în momentul de faţă, în fosta cazarmă se află „cantonate” nu doar Inspectoratul de Jandarmi Dâmboviţa, ci şi acela al Poliţiei judeţene. Clădirea în care au fost ţinuţi prizonieri, judecaţi iar mai apoi executaţi cei doi lideri comunişti a rămas liberă. Nici un birou nu se află în vreuna din săli. De ce? Greu de spus. Pur şi simplu, nu i s-a găsit deocamdată o întrebuinţare acelui spaţiu. Cel puţin aşa cred”, ni s-a confesat lt. colonelul, care a adăugat că, din punctul lui de vedere, statul român ar trebui să transforme clădirea în muzeu”.

 

Nicolae Ceauşescu:  „cine sunteţi voi mă să mă arestaţi voi pe mine. Sunt preşedintele vostru mă, sunt secretarul vostru general, sunt comandantul vostru suprem, cine mă sunteţi voi? aţi adus aici copii?  da’ eu nu am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul siderurgic, v-am făcut platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate şi asta e răsplata mă care mi-o acordaţi voi mie”

Citate din proces:
JUDECĂTORUL: Noi judecam dupa nouă lege adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog sa te ridici în picioare, inculpat.

PROCURORUL: Domnule preşedinte, am o întrebare: să ne spună inculpatul Ceauşescu Nicolae, contul de 400.000 de dolari…

JUDECĂTORUL: 400 de milioane de dolari din Elveţia.

ELENA CEAUŞESCU: Ce cont?

PROCURORUL: Pe numele cui este, cui aparţine?

Ambii inculpati: Ce cont?

JUDECĂTORUL: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la băncile din Elveţia?

ELENA CEAUŞESCU: Să se facă dovada, dovada!…

JUDECĂTORUL: O să se aducă şi dovada!

CEAUŞESCU: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator cei care au făcut lovitura de stat.

PROCURORUL VOINEA: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să incheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege.

CEAUŞESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii,

CEAUŞESCU: Mai bine luptă cu gloria deplină decât sa fii sclavi, înca pe vechiul pământ … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

CEAUŞESCU: Nu recunosc pe nimeni şi de aceea poporul luptă în ţară pâna la eliminarea acestei bande de trădători de ţară, care sunt în legătură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat!

CEAUŞESCU: In faţa loviturii de stat nu răspund celor care au chemat armatele străine în ţară, nu răspund!

CEAUŞESCU: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator cei care au făcut lovitura de stat.

CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Rugă pentru Ăl Bătrân

Bucuria sărbătorilor mi-a fost întunecată de o postare a colegului Ovidiu, care deplânge Uciderea barbară a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în Sfânta Zi de Crăciun. Nu pot comenta nimic, din cauza emoţiei, mă recunosc acum în băiatul de 10 ani din centrul burghez al Constanţei, înfiorat de prima lecţie dură, de viaţă, cu privire la caracterul acestui Neam. Aceste imagini sunt cele mai tragice din toată viaţa mea, sunt sfârşitul unui paradis pământesc, al inocenţei copilăriei, întreruptă brusc, în acel Decembrie însângerat… Sângele lui Ceauşescu cere răzbunare, Sângele lui strigă din pământ la noi

Frumos a scris prietenul Mihnea Georgescu!

Vă recomand să ascultaţi Rugă pentru Ăl Bătrân, a inegalabilului Adrian Păunescu…

 

PSD s-a compromis rezultat vedeta de la „The One” Elena Udrea Ministru Turismului

 

Sa Traiti Bine	PLD=FSN
Traian Basescu	PSD=FSN

Politica de doi bani. Cine a crezut ca “dusmanul lui Basescu” se va alia cu partidul prezidential. Cine a crezut ca vom avea un prim-ministru amator? sunt convins ca ministrii au fost numiti de Traian Basescu. S-a vorbit de profesionism ? ce cauta Elena Udrea la Turism.De ce oare Adrian Nastase tace? NUP la dosare? DNA ? numai un om inconstient poate sa creada ca alianta FSN, va lupta impotriva coruptiei……Cocoselu’….Ce vrea sa faca daca nu stie unde-i UE ? sau o plimba marinerul…

 

Elena Udrea, ministru al turismului, propus de PDL: „Ministerul Turismului se ocupă de cu totul altceva, face politici, nu se ocupă de proprietarii privaţi, de hoteluri sau de dezvoltatori. Dar e prea devreme să vorbim despre asta.”

 

Elena Udrea a devenit cunoscută datorită unui astfel de moment jenant. Aceasta a fost întrebată cum apreciază ştirea conform careia „preşedintele” Norvegiei va propune organizarea unui referendum care să urmareasca retragerea acestei ţări din UE, dacă România şi Bulgaria vor deveni membre ale Uniunii. Udrea a declarat că situaţia prezentată nu o îngrijorează, fiind convinsă că, până la momentul integrării, astfel de probleme vor fi soluţionate. Răspunsul corect era însă că ştirea este falsă, deoarece Norvegia nu este membră UE şi nu are preşedinte, fiind monarhie constituţională. Şeful statului este, din ianuarie 1991, regele Harald al V-lea.. Poate face o vizita in Norvegia…. Vai,vai Eleno….

Elena Udrea, noul ministru al turismului, administrează domeniul în care soţul său, Dorin Cocoş, şi asociaţii lui tradiţionali derulează nenumărate afaceri. Consortul „blondei de la Cotroceni“ deţine cele două hoteluri Eurohotels din Bucureşti, iar vechii parteneri ai lui Cocoş – denumiţi generic de preşedintele Traian Băsescu „mafia din Băneasa“ – Alexandru Bittner şi Adrian Petrache – sunt puternic „înşurubaţi“ în afaceri din domeniul coordonat de Elena Udrea.

În iulie 2003, Oficiul Naţional Registrul Comerţului emitea certificatul de înregistrare al companiei Turism şi Agrement SA, axată, după cum arată şi numele, pe activităţi de agrement turistic.

Cu sediul în satul Jurilovca, judeţul Tulcea, acţionariatul a fost împărţit între Piscicola Tour (54% din acţiuni), patronată de Alexandru Bittner prin intermediul unui offshore înfiinţat la Londra, şi firma de stat Mamaia SA (45% din acţiuni), ale cărei participaţiuni sunt deţinute de Ministerul pentru IMM (din care se desprinde portofoliul încredinţat Elenei Udrea). De asemenea, foştii parteneri ai lui Cocoş au transformat Delta Dunării – obiectiv strategic în turismul românesc – într-o sursă nesecată de venit.

Drumul spre „Eden“

Staţiunea „Eden“ de la Gura Portiţei este afacerea turistică de anvergură a controversatului Alexandru Bittner, vechiul partener de afaceri al familiei Udrea-Cocoş. În 2000, fosta companie de stat Piscicola Jurilovca a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu firma Pharmamed Sanitas. Printr-o succesiune acţionarială, în afacere apare compania Piscicola Tour, „paravanul“ lui Alexandru Bittner. Afaceristul a abdicat de la scopul iniţial al asocierii cu fosta societate de stat (pescuit şi colectare de stuf), reuşind să pună mâna pe mai mult de cinci hectare de teren într-una dintre cele mai râvnite zone turistice din Europa: Gura Portiţei. În 2003, Alexandru Bittner, ex-asociatul lui Dorin Cocoş, a inaugurat, cu mare pompă, satul de vacanţă Eden – o ministaţ iune amplasată pe o fâşie de pământ între Marea Neagră şi lacul Razim din Delta Dunării.

STOLOJAN, NOUL PREMIER

Prim-ministru al Romaniei

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat numele premierului, la Palatul Cotroceni. Liderii partidelor politice au fost informaţi, în jurul orei 12:00, despre cine va fi noul şef al Executivului, şi anume Theodor Stolojan. „Am avut în vedere un om capabil să gestioneze criza economică şi un om cu suficientă autoritate pentru a asigura buna desfăşurare a instituţiilor statului”, a subliniat şeful statului, dorind să precizeze că mandatul viitorului premier va fi unul pe patru ani şi nu unul fracţionat. În cadrul negocierilor PSD-PDL, Mircea Geoană a susţinut ipoteza împărţirii mandatului în două părţi, fiecare partid urmând să conducă Guvernul timp de doi ani. aşa cum se vehicula.

„Doresc să mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru încrederea acordată. Mulţumesc şi PDL pentru sprijinul acordat în întreaga activitate, dar şi pentru încrederea pe care au avut-o atunci când m-au nominalizat pentru această funcţie”, şi-a început Theodor Stolojan discursul.

El a precizat că, în zilele viitoare, va colabora cu PSD, PDL şi UDMR, „pentru a realiza programul de guvernare în noile condiţii existente în România ca urmare a crizei economice şi a recesiunii mondiale”.

Premierul desemnat a adăugat că cel de-al doilea obiectiv este formarea Guvernului, care va fi prezentat, spre validare, Parlamentului, „cât mai curând posibil, cel mai târziu pe 22 decembrie”.

„Avem două misiuni urgente: programul de buget pe 2009 şi relansarea reformelor extrem de necesare dezvoltării ţării noastre”, a subliniat Stolojan.

A mai fost premier doi ani

Theodor Stolojan a fost prim-ministru interimar al României până în noiembrie 1992. Dupa ’92 “mitul Stolojan” a început să decadă. A ales să coboare de pe coama unui val înalt de popularitate pentru o slujbă în străinătate, la Banca Mondială. Au mai urmat doua retrageri, în 2000 din funcţia de parlamentar şi în 2004 din cursa electorală pentru prezidenţiale, atunci în favoarea lui Băsescu, moment care a rămas în memoria colectivă prin reacţia lui primarului de atunci al Capitalei, care a plâns.
 
Maniera de a se retrage mereu a dat impresia de neseriozitate. De remarcat că a adus PNL pe drumul cel bun după guvernarea CDR şi că a susţinut campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu la alegerile din 2004. 

Stolojan, premier pe evz.ro 

Aproape 5.000 de cititori ai evz.ro au precizat cine consideră că ar fi mai potrivit pentru a conduce viitorul Guvern. Democrat-liberalul Theodor Stolojan a obţinut cel mai mare scor, fiind votat de 1.013 participanţi, adică de 20%. El este urmat, în preferinţele cititorilor evz.ro, de un alt coleg de partid, Vasile Blaga, cu 991 de voturi.

CV    

Date personale:

Data si locul nasterii:  24 octombrie 1943, Târgovişte
Starea civila: căsătorit

Studii:
  
– 1961 – 1966 –  Diplomă în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– Doctor în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– 1978 –  prezent  Membru al Institutului Internaţional de Finanţe Publice, Saarbrucken, Germania

Activitatea profesionala:
 
– 1966-1971 Economist – Frigotehnica, Bucureşti, Ministerul Industriei Alimentare
– 1972-1991 Ministerul Finanţelor
– 1972-1977  Economist în Direcţia Bugetului Statului;
– 1978-1982  Şef serviciu în Direcţia Bugetului Statului;
– 1983-1987  Director adjunct şi director al Direcţiei valutare şi a relaţiilor financiare internaţionale;
– 1988-1989  Inspector general în Direcţia veniturilor statului;
– 29 decembrie 1989 – aprilie 1990  Prim-adjunct al ministrului finanţelor;
– mai 1990 – aprilie 1991  Ministrul finantelor;

Activitate politica:

mai 1991 – septembrie 1991 – Preşedintele Agenţiei Naţionale de Privatizare;
octombrie 1991 – noiembrie 1992  – Prim-ministru al României;
decembrie 1992 – 1998 – Economist şi Senior economist în Banca Mondială;
1999 – 2000 – Preşedinte, Tofan Corporate Finance SA Bucureşti, 
2001 – Consultant Tomex SRL Bucureşti,
2004 decembrie-2006 noiembrie – Consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială
2002 – prezent – Profesor universitar, Universitatea Transilvania Braşov.
2002, august-2004, octombrie – Preşedintele  PNL
2006, decembrie – 2007, decembrie – Preşedintele PLD
decembrie 2007 – prezent – Prim-vicepreşedinte PDL
noiembrie 2007 – prezent – Europarlamentar

Stolojan ştia că va fi numit premier

Imediat după rezultatele din duminica alegerilor parlamentare, lideri ai PDL „au pus ţara la cale” într-un restaurant din Bucureşti.

Marele absent al acelei sindrofii a fost Theodor stolojan. Proaspătul premier a preferat atunci să rămână în faţa televizorului, pentru a urmări desfălurarea şi efectele crizei mondiale.

„Sunt în Bucureşti, dar urmăresc situaţia în Statele Unite, în Japonia, în Uniunea Europeană. Efectele crizei se amplifică de la o zi la alta. Sunt din ce în ce mai multe avertismente şi sunt convins că este necesar un guvern puternic care să depăşească situaţia de criză. Acest lucru este cel mai important acum“, a declarat atunci Stolojan.

Traian Băsescu: PSD „câştigătorul moral” al alegerilor, dar sugerează că va numi un premier de la PD-L, „câştigătorul constituţional”

Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, consultările cu partidele, începând cu grupul minorităţilor naţionale şi terminând cu PD-L, în ordinea numărului de mandate, aşa cum şeful statului a precizat că a făcut şi în 2004. Totuşi, Băsescu a consolat PSD, pe care l-a numit „câştigător moral” al alegerilor, pentru că are 90.000 de voturi mai mult decât

PD-L. Democrat-liberalii sunt însă „câştigătorii constituţionali”, întrucât Legea fundamentală face referire la numărul de locuri în Legislativ.

Băsescu a cerut fiecărei formaţiuni să vină cu o delegaţie de aproximativ 18 persoane, întrevederile cu partidele urmând să ţină maximum o oră. Seria de întâlniri începe la 10 şi se încheie la 15, urmând ca preşedintele să facă şi el o declaraţie fie astăzi, fie luni. Suspansul în privinţa desemnării premierului se va menţine însă şi după consultări, în funcţie de negocierile dintre partide şi de cât de repede se va mişca viitorul Parlament, pe care preşedintele l-a convocat pe 15 decembrie, la ora 12.00.

Ieri seara, Băsescu a ieşit la Palatul Cotroceni să anunţe care e calendarul negocierilor, dar nu a lăsat să transpire prea multe informaţii. A reieşit însă că nu susţine un guvern minoritar, ci unul cu o puternică majoritate parlamentară, şi că doctrinele partidelor care se vor alia la guvernare sunt mai puţin importante, contând, pentru preşedinte, soluţiile la criza economică prefigurată a lovi România în anul viitor.

Noul guvern – majoritar şi competent

Importantă în noul Cabinet va fi, susţine Băsescu, nu simpla apartenţă la un partid, ci competenţa. „În momentul de faţă, prioritatea zero e legată de interesul naţional, un guvern care, pe de o parte, să respecte voinţa electoratului, iar pe de alta să fie suficient de puternic, prin sprijinul din Parlament, astfel încât să poate să treacă legislaţia necesară diminuării efectelor crizei. (…) Doctrina e foarte importantă, dar 2009 e un an în care viaţa şi realităţile ne vor obliga să asigurăm o guvernare bazată pe priorităţi”, a spus Băsescu.

El a negat că va desemna premierul în funcţie de prezidenţialele de anul viitor: „Se pare că foarte mulţi domni care se perindă pe la televiziuni au uitat de criză şi prioritatea lor e să vadă abordările preşedintelui în raport cu alegerile prezidenţiale. Este cel puţin o copilărie, probabil se adresează altui tip de român. Prioritatea mea nu e legată de un eventual al doilea mandat, ci de intenţia de a un guvern care să întrunească cele două condiţii: să respecte voinţa electoratului şi să aibă susţinere în Parlament”.

Uninominalul – de cascadorii râsului

Băsescu a comentat şi rezultatele la alegeri, spunând că Legea uninominalului este un pas înainte faţă de votul pe liste, dar are deficienţe care trebuie corectate. „Marea deficienţă a legii este inechitatea, prin alocarea mandatelor candidaţilor care au fost pe locul 2 sau 3. Candidaţi pe locul 1 cu 10.000 de voturi şi peste nu au obţinut mandatul, dar un candidat de pe locul 3 sau 4, cu 2.700 de voturi, l-a obţinut. Acest lucru decredibilizează nu numai sistemul, ci chiar parlamentarul”, a spus preşedintele. El a dat ca exemplu şi alegerea, în diaspora, a unui candidat cu 34 de voturi, care nici măcar nu-şi dorea să acceadă în Parlament. „E o chestiune de Guiness Book, de comici vestiţi ai ecranului, în care un domn cu dosar penal câştigă în faţa ministrului Justiţiei. E o întâmplare care, dacă n-ar fi tristă, ar fi amuzantă”, a mai spus preşedintele, care a susţinut modificarea legii fie prin introducerea uninominalului cu un singur tur, fie a uninominalului în două tururi.

Info plus:

„Uninominalul a fost în favoarea unui partid”

Preşedintele Traian Băsescu a spus, în declaraţia de aseară, că uninominalul a avantajat „un partid”, n-a spus care. Şeful statului a precizat că „toată această construcţie (electorală, n.n.) a fost în favoarea unui partid şi asta se vede din diferenţa între locurile întâi obţinute de partide şi numărul de mandate”. Băsescu s-a referit, de fapt, la liberali, care au obţinut, în urma redistribuirilor, mai multe mandate decât poziţii câştigătoare. Numele PNL a fost însă specificat clar, tot ieri, de către consilierul prezidenţial Cristian Preda: „Legea actuală este rezultatul unei colaborări fructuoase între Pro Democraţia şi PNL, colaborare la care s-au raliat politicieni interesaţi din toate partidele. A avantajat clar liberalii, care, deşi au obţinut 50 de locuri întâi în colegii, au câştigat 93 de mandate”.

Traian Băsescu a mai adăugat că, dacă, pe fond, legea uninominalului este bună, aplicarea ei este defectuoasă: „Consider că artizanii acestei legi au acum ocazia să recunoască erorile pe care le-au făcut”. Preşedintele asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a respins însă acuzaţiile aduse de şeful statului şi consilierul său, spunând că sistemul de vot adoptat este unul echitabil, asigurând reprezentarea în Parlament şi a celor care nu au votat cu învingătorul. (Bogdan Cristea)

Presedintele Asociatiei ProDemocratia (APD) Cristian Parvulescu a declarat ca formula de alocare a mandatelor din legea uninominalului a fost propusa de pesedisti si agreata de liberali, udemeristi si conservatori. Propunerea pesedistilor, transmisa prin Anghel Stanciu si aprobata in forurile politice ale PSD, de alocare a mandatelor a fost agreata de toti cei care au participat la intalnire, respectiv: Cristian Diaconescu (PSD), liberalii Bogdan Olteanu si Mihai Voicu, Marton Arpad (UDMR) si Sergiu Andon (PC).

Modul tehnic de repartizare a mandatelor a fost discutat in Comisia parlamentara de Cod electoral, a subliniat Parvulescu, adaugand: „Cei care afirma ca Asociatia ProDemocratia ar fi responsabila de aceasta formula de alocare a mandatelor nu tin cont de desfasurarea eve­nimentelor”. „Formula de alocare a mandatelor este una strict matematica. Ceea ce unii numesc anomalii sau distribuiri nedrepte este o consecinta a repartizarii proportionale a mandatelor”, a subliniat seful APD. El a explicat de ce a acceptat ProDemocratia, care a initiat legea uninominalului, formula propusa de PSD. „Pentru ca am avut doua conditii, care au fost respectate si care sunt intrunite in legea despre care vorbim: colegii uninominale si repartizarea proportionala a mandatelor. Suntem adeptii repartizarii alocarii proportionale a mandatelor pentru ca nu credem ca cetatenii Romaniei se impart in doua categorii”, a spus Parvulescu. El a reamintit ca APD a propus un sistem mult mai simplu si mai usor de inteles, care presupunea ca jumatate din locurile din Parlament sa fie alocate celor care au castigat primul loc, in timp ce pentru cealalta jumatate se propunea o compensare proportionala. Parvulescu s-a declarat convins ca actualul sistem poate produce reformarea clasei politice romanesti. Potrivit presedintelui ProDemocratia, sistemul este atacat permanent deoarece se doreste o intoarcere la sistemul pe lista, dorit de cei care nu sunt obisnuiti sa comunice in mod direct cu alegatorii.

PRESA STRĂINĂ: „Românii se întorc la foştii comunişti“. Washington Times: „Rasturnarea sangeroasa impotriva lui Nicolae Ceausescu – a fost Lovitura de stat”

Pentru preşedintele PSD Mircea Geoană, alegerile din 2008 înseamnă o revoluţie. Într-o declaraţie dată Associated Press, el susţine că momentul noiembrie reprezintă mai mult decât o schimbare de guvern sau de trecere tradiţională de la dreapta la stânga.

„Vorbim despre o revoluţie a modului de funcţionare a statului român modern” a relatat Geoană viziunea sa despre viitor agenţiei Associated Press, care prognozează că „stânga ar putea capitaliza problemele economice. Agenţia Bloomberg remarcă şi ea într-o analiză care pleacă de la ultimele sondaje de opinie că alegătorii români s-ar putea întoarce la foştii comuniştii pe fondul îngrijorărilor privind situaţia economică.

„Washington Times”: Geoană cheamă la revoluţia socialistă

Declaraţia lui Mircea Geoană a fost interpretată de „Washington Times” ca un apel la o revoluţie socialistă care să înlocuiască „guvernul de dreapta care a neglijat pregătirea ţării pentru criza economică”, într-un articol intitulat  chiar „Noua revoluţie”. „Washington Times” face o comparaţie între declaraţiile de ambasador în Statele Unite ale lui Mircea Geoană şi cele de dinaintea alegerilor din 2008, remarcând transformarea acestuia.

Când a venit la Washington în 1996 ca ambasador al României, Mircea Dan Geoană a lăudat capitalismul, considerându-l cheia succesului pentru ţara sa după decenii de declin economic sub regimul comunist. Acum, el crede că piaţa liberă a eşuat în România, comentează „Washington Times”. 
„Vorbim despre o revoluţie a modului de funcţionare a statului român modern” a relatat Geoană viziunea sa despre viitor agenţiei Associated Press, care prognozează că „stânga ar putea capitaliza problemele economice. Agenţia Bloomberg remarcă şi ea într-o analiză care pleacă de la ultimele sondaje de opinie că alegătorii români s-ar putea întoarce la foştii comuniştii pe fondul îngrijorărilor privind situaţia economică.”Washington Times”: Geoană cheamă la revoluţia socialistă
Declaraţia lui Mircea Geoană a fost interpretată de „Washington Times” ca un apel la o revoluţie socialistă care să înlocuiască „guvernul de dreapta care a neglijat pregătirea ţării pentru criza economică”, într-un articol intitulat  chiar „Noua revoluţie”. „Washington Times” face o comparaţie între declaraţiile de ambasador în Statele Unite ale lui Mircea Geoană şi cele de dinaintea alegerilor din 2008, remarcând transformarea acestuia

Friday, November 28, 2008 by James Morrison – The Washington Times

NEW REVOLUTION

 Când a venit la Washington în 1996 ca ambasador al României, Mircea Dan Geoană a lăudat capitalismul, considerându-l cheia succesului pentru ţara sa după decenii de declin economic sub regimul comunist. Acum, el crede că piaţa liberă a eşuat în România, comentează „Washington Times”. 
When he came to Washington as Romania‘s ambassador in 1996, Mircea Dan Geoana praised capitalism as the key to success for his country after decades of economic decline under communist rule.Now he believes the free market failed Romania, as he calls for a socialist revolution to replace a conservative government that neglected to prepare the country for the current global financial crisis.

„We are speaking about a revolution into how the Romanian modern state should operate,” he told the Associated Press in an interview at Social Democratic Party headquarters in the capital, Bucharest.

Mr. Geoana, who served as foreign minister from 2000 to 2004 under a previous socialist government and now chairs the socialist party, advocates imposing higher taxes on the rich and spreading the wealth to poor Romanians in villages and small towns still trapped in 19th-century agricultural practices. He also predicted difficult economic times for Romania for the next year to 18 months.

„It’s going to be tough,” he said. „If we use this crisis as an opportunity to get our act together, we might be seeing Romania stronger.”

Romanians appear to be embracing Mr. Geoana’s populist message. A new public opinion poll shows that 35.4 percent of Romanians back the socialist, while 31.5 percent support the ruling conservative party.

Shortly after he arrived in Washington, Mr. Geoana promoted Romania as a country developing a free market and soliciting foreign investment. In a March 1996 interview with Embassy Row, he said Romania had privatized 45 percent of its economy and the remaining state-owned property was being quickly sold.

„We are at a point of no return,” he said in the interview. „With a new stock exchange, we are re-entering the capital market after 60 years. Romania is looking for business opportunities. Doing business is the best way of healing wounds.”

Romanians overthrew and executed communist dictator Nicolae Ceausescu in a bloody revolution in 1989 -Traducere: „Lovitura de stat si executarea dictatorului comunist, in Revolutia sangeroasa impotriva lui Nicolae Ceusescu in 1989”

Cine a întinat idealurile capitalismului?

La această întrebare încearcă să răspundă un specialist al genului, Ion Iliescu, cuprins, brusc, de un avânt revoluţionar. Ce-i drept, răspunsul îl caută tot prin tomurile marxiste, pentru că de la ultima întinare rezolvată – pac-pac, vorba lui Becali – pe frontul de est nu a mai apărut nimic nou.

 Nici n-am apucat să ne obişnuim cu capitalismul, că acum iar rămânem fără el. Cel puţin aşa ne ameninţă hâncii finanţelor mondiale, care n-au reuşit să prevestească criza, aşa că prevestesc şi ei ce-a mai rămas: sfârşitul capitalismului! Sună bine, apocaliptic, iar asta pare să fi gâdilat foarte tovărăşeşte urechea domnului Ion Iliescu, care a simţit cum i se întoarce în vine avântul de-altădată. De la celebrul “Nicolae Ceauşescu a întinat cele mai nobile idealuri ale comunismului” de odinioară, Iliescu a ajuns astăzi să combată criza financiară mondială la Paris, alături de şefii tuturor grupurilor social-democrate din parlamentele ţărilor UE.

 Ce face şi democraţia asta din om.

Parisul, ca Parisul, dar Iliescu nu s-a lăsat, i-a tras o întinare capitalismului ăsta, contemporan şi putred, aşa cum l-au învăţat pe el la şcoală, la Moscova. “Faptul că pentru a doua oară în istorie statul american este obligat să intervină pentru a salva economia (după programul «New Deal» al preşedintelui Roosevelt din anii 1930) este expresia clară a faptului că abordarea neoliberală şi conservatoare, care se opune oricărei intervenţii a statului în economie, este din nou depăşită de viaţa reală”. Deci, rămâne cum s-a stabilit la plenarele CC: americanii sunt de vină.

Dacă asta nu va reuşi s-o demonstreze rapid, cel mai roşu dintre anticomuniştii de rit estic speră ca istoria să-i dea dreptate măcar în privinţa “nobilelor idealuri comuniste”. Acum e momentul: “Criza financiară reprezintă un punct crucial în confruntarea ideologică, contemporană, dintre stânga şi dreapta”. Ne-a scăpat de comunism, acum vrea să ne scape şi de capitalism. Ce om bun!

Cum capitalismul este, după cum se vede, pe mâini sigure, la Bucureşti criza se extinde cu repeziciune. Joi aveam o criză, vineri sunt deja două. Una a lui Băsescu, cealaltă a lui Tăriceanu. Fiecare cu criza lui. Aşa se face că preşedintele s-a dus să vorbească separat cu bancherii, cărora le-a propus un parteneriat BNR-Guvern-bănci, iar premierul ne “linişteşte” şi spune că nu ştie nimic de nici un parteneriat.

Tăriceanu a mai găsit o soluţie pentru combaterea crizei financiare, vrea să se consulte cu cei mai buni economişti. Nu ne-ar mira deloc dacă pe lista premierului liberal va figura şi academicianul Tudorel Postolache, economistul preferat al lui Iliescu, pus în 1990 să prezideze celebra comisie de la Snagov care a asigurat spatele ideologic pentru instaurarea democraţiei originale în economie. Acum, tot în spiritul consensului de la Snagov, liderul PNL ar putea să se consulte şi cu Stolojan, ba şi cu Văcăroiu, pentru că de la Iliescu încoace capitalismul made in Romania nu prea le-a permis minţilor luminate să se ocupe de Finanţe. Şi nici lui Vosganian de poezie.

Acum dacă tot se prăbuşeşte capitalismul, românii au o soluţie foarte simplă pentru ieşirea din criză. Îi punem în funcţie, pe rând, pe toţi cei care au condus ţara din 1989 încoace, preşedinţi şi premieri, în ordine inversă, ca să repare tot ce au stricat prin dărâmarea comunismului. E însă şi aici o problemă: ce ne facem când ajungem la Ceauşescu? Poate, de data asta, se sacrifică tovarăşul Ion Iliescu.

Sursa: Cotidianul 17 Oct 2008 Ciprian Ranghel

Ion Iliescu: Comentarii, 21 august 2008

Ovidiu şi Preşedinte al Boborului repetă întrebări privind Revoluţia Română la care am răspuns nu o dată ! (confuzia intenţionat alimentată despre REVOLUŢIE şi nu „revoluţie” şi „lovitură de stat”; despre terorişti, despre rolul Generalui Stănculescu, etc). Vă recomand să citiţi  mai atent textele pe care le-am prezentat pe blog. Printre altele, interviul pe această tema : INTERVIU CORINA DRĂGOTESCU 2003

După cum am promis, în curând voi publica „Stenograma discuţiei cu Comisia Senatorială” (publicată cu ani în urmă sub titlul: „Revoluţia trăită”)- care cred că va da deasemenea răspuns la multe din întrebările formulate.

Citeşte mai mult

Sursa: Realitatea.net

Mircea Geoană şi Radu Mazăre dupa gagici pe litoral

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Dacă tot au ajuns pe litoral, seniorii PSD au vrut să profite şi de ultimele zile ale sezonului. Cum de plajă sau baie în mare n-a putut fi vorba din cauza vremii, câţiva lideri social-democraţi, în frunte cu Mircea Geoană au ajuns într-un club, la un concurs de miss al tinerelor din partid.

Îmbracaţi lejer şi îndrumaţi de Radu Mazăre, un specialist al cluburilor, Mircea Geoană şi Liviu Dragnea au descins în mijlocul petrecerii, unde bobocii PSD le-au pregătit un concurs de miss.

După festivitatea de premiere a participantelor, Radu Mazăre a făcut o serie de comentarii despre frumuseţe.

„Frumuseţea este o calitate în politică. Nu e obligatoriu, dar într-un fel îţi vorbeşte o fată frumoasă şi altfel una care nu mai are grijă de kilograme”, a zis Mazăre.

Mai mult, Radu Mazăre a avut şi favorite printre candidatele la concursul de miss.

„Aş fi vrut să câştige concurenta de pe locul 2”, a mai spus primarul Constanţei.

În schimb, Mircea Geoană a fost mai evaziv în declaraţii legate de concurente.

„Fetele au fost frumoase pentru că sunt în PSD, dar nu am urmărit spectacolul, pentru că nu am dezlegare de acasă ca să particip la concursul de miss”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat de presă dacă tinerele câştigătoare au viitor în politică, Liviu Dragnea a provocat zâmbete prin declaraţiile sale.

„Depinde cum se vor mişca, înt-un sens mai larg ar trebui să se mişte în toate sensurile…”, a spus Dragnea.

În ciuda declaraţiilor îndrăzneţe, seniorii social-democraţi nu s-au aventurat în ring, alături de tineri. Au preferat să socializeze, capitol la care campion detaşat a fost Mircea Geoană.

Hotararea de a fi executati sotii Ceausescu fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, la ora 16:00 in curtea unitatii din Targoviste

Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu. Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa. Ce faceati in decembrie 1989? In decembrie 1989 invatam pentru Facultatea de filosofie si istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului. Cand au inceput evenimentele unde erati? Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma „Radu cel Frumos”, dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC. Ce ati facut in unitate? Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti – la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor. Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie? Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu. Vi s-a dat ordin la acea convocare? N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte. Concret, cum au decurs lucrurile? Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca e o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vii. Noi, care eram cam cascati, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre. De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu. Cand ati sosit la Targoviste? Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru. Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am „scanat” pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste. Cand ati aflat ce trebuie sa faceti, de fapt? Atunci. Membrii completului de judecata au fost dusi in biroul de Documente Secrete, care fusese amenajat pentru sala de judecata. Am vazut cum colonelul Kemenici, comandantul unitatii, ii raporteaza situatia de acolo generalului Stanculescu. Dupa care domnul general Stanculescu ne-a chemat: „Parasutistii la mine!” Ne-am prezentat, am luat pozitie in linie, cu Boieru in frunte: „baieti, pot sa am incredere in voi, stiti de ce ne aflam aici? Vreau sa stiu daca pot sa am incredere in continuare in voi! Putem merge impreuna pana la capat?” Noi am raspuns ca da, nici prea anemic, dar nici prea hotarat, nestiind totusi ce se intampla acolo! „Aici se afla cei doi soti, Nicolae si Elena Ceausescu. Noi suntem veniti aici cu un tribunal militar exceptional sa-i judece si sa-i condamne pe cei doi soti Ceausescu! In situatia in care tribunalul militar exceptional va hotari ca cei doi soti sa fie executati, sunteti in masura sa duceti la indeplinire sentinta?” Noi am raspuns da! Pai, daca eram prinsi acolo, ce era sa mai zicem? Sincer, din punct de vedere psihologic, nici unul dintre noi nu era pregatit sa execute o asemenea misiune, sa-i execute pe cei doi. Pana la urma, ce se intampla in sufletul meu nu mai conta, eu trebuia sa fiu un executant perfect pentru ca, in fond, pentru asta ma pregatisem, nu sa ma gandesc la ceea ce inseamna sa-i executam pe cei doi. Eu, conform juramantului militar, trebuia sa-l apar pe Ceausescu, care era comandantul suprem, conform legilor din acel moment. Deci, la intrebarile generalului Stanculescu am raspuns toti „DA”. Nu-mi place asa, ne zice generalul. „Ridicati toti mana in sus!” Am ridicat mana toti opt. Nu aveam cum sa zicem nu, domnul general Stanculescu era ministrul nostru in acel moment si, in plus, simteam ca asa vrea tara. Domnul general a spus ca nu-i place nici asa. A zis sa facem un pas in fata. Am iesit toti opt. „Nu-mi place asta, asa ca am sa va numesc eu!” Si ne-a ales dansul: tu, tu si tu, adica Ionel Boeru, Octavian Gheorghiu si pe mine. De ce v-a ales pe cei trei? De ce? Cine stie, poate pentru ca eram mai masivi, poate s-a gandit ca dam mai bine in imagini, asa, eram mai bau-bau! Ceilalti cinci camarazi au avut misiunea sa pazeasca in diverse locuri din unitate. Boeru era in sala de judecata, iar Octavian Gheorghiu si cu mine eram „portarii”, pazeam intrarea in sala de judecata si nu dadeam voie la nimeni sa intre sau sa iasa, din ordinul domnului general Stanculescu. „In situatia in care este atacata cazarma dinspre exterior spre interior, voi doi veniti si executati foc in Nicolae si Elena Ceausescu! Totodata, daca cineva incearca sa intre aici, executati foc fara somatie!”, ne-a ordonat generalul Stanculescu. Am inteles si am trecut la executare! Asadar, am pazit usa, am fost „usierii”! Ionel Boeru a fost, practic, in sala de judecata! Acelasi ordin l-a primit si el! Important era ca cei doi sa nu scape cu viata! Cum ati executat ordinul? Procesul a durat cam o ora si jumatate! Cand i-a condamnat la moarte, atunci am constientizat noi ca a venit momentul cel mai greu! Eu n-am vrut sa particip la scoaterea lor din sala de judecata, nu mi-a placut nici sa-i leg la maini. I-au luat si le-au legat mainile colegii mei. Generalul Stanculescu a ordonat sa le legam mainile la spate. I-am scos de acolo, dar n-au mai mers pe picioarele lor, i-am luat mai mult pe sus, deoarece am simtit ca nu-i mai ajuta picioarele, nici pe el, nici pe ea, li se inmuiasera genunchii! Dar sa revenim. Cand a vazut ca nimeni nu face nimic, domnul general Stanculescu a venit cu funiile acelea si le-a dat colegilor mei care au inceput sa-i lege. Stanculescu a luat pozitie martiala si a inceput sa comande: „Legati-i, luati-i, si la zid cu ei! Intai pe el si apoi pe ea!” Ceausescu a inceput sa se lamenteze, ca e inadmisibil etc. Au fost legati fedeles, cam intr-un minut. Cand i s-a spus sa puna mainile la spate, Nicolae Ceausescu s-a executat imediat. Elena Ceuasescu a inceput sa ne dea dracului, sa ne jigneasca in stilul ei. „O sa regretati ce faceti acum!”, ne-a mai spus ea! El a zis: „V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?” Deci, la un moment dat, in acel mic vacarm creat, domnul general Stanculescu a ordonat: „luati-i, si la zid cu ei, acolo unde ti-am aratat eu, capitane! Impuscati-i! Intai pe el, si pe urma pe ea!” La care ea spune: „daca tot e sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim!” Stanculescu zice: „Da, faca-se si aceasta ultima dorinta!” S-au luptat, s-au impotrivit? Nu. In timp ce ei, saracii, se lamentau, i-am scos pe usa, afara! Se pare ca nici Ionel Boeru nu era sigur ca noi vom executa ordinul generalului Stanculescu! Venise un zvon ca urmeaza ca unitatea sa fie atacata! La iesire, ei au crezut ca-i vom duce spre elicoptere! Pilotii pornisera si motoarele elicopterelor! Ceausestii credeau ca fusese o inscenare! Dar noi i-am luat si i-am dus catre zid! Interesant este ca hotararea de a fi executati fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, in curtea unitatii din Targoviste, mai rau decat ca pe niste caini! Practic, zidul unde ei au fost executati era zidul WC-ului unitatii! Ceausescu s-a uitat la un moment dat in ochii mei, cred ca am fost singurul care in momentul ala as fi preferat sa ma aflu oriunde, numai acolo nu. Insa nu puteam sa schimb situatia! Pe drum, cum spuneam, s-a uitat putin in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi, din acel moment n-au mai mers pe picioarele lor, practic i-am luat pe sus! Atunci, in timp ce il duceam, Ceausescu a strigat: „Moarte tradatorilor! Istoria ma va razbuna! Traiasca Romania socialista libera si independenta!” Apoi a inceput sa cante Internationala! Cum au murit? Toti am tras din proprie initiativa, am tras cate o rafala fiecare. Am apucat sa-i punem la zid. Acolo a avut loc un fenomen ciudat, in momentul cand am tras in el, s-a ridicat pe zid cam vreun metru! Noi am inceput sa tragem in ei cam de la un metru distanta, ca parasutistii, de la sold! Am tras atat de repede dupa ce i-am pus la zid, incat n-au avut cum sa cada la pamant daca ar fi lesinat! El a murit imediat, din rafala lui Boeru si din gloantele mele! Ea inca nu murise, se zbatea inca, facea niste miscari macabre! Ea fusese lovita la cap de cartusele noastre, dar nu murise, se zbatea inca! Eu i-am dat glontul final Elenei Ceausescu, i-am tras in cap! I-am cam deranjat coafura si i-am imprastiat creierii, din pacate! In el n-am mai tras, ca nu mai era nevoie! Fazele astea n-au apucat sa fie filmate! Dupa ce au fost executati, cadavrele lor au fost puse in elicopter de catre militarii din Targoviste si au fost duse la Bucuresti! Dar inainte de asta, s-a facut escala la Boteni si eu am ramas la unitatea mea!

Interviu realizat de Marian GHITEANU

Ziua  2007-02-24

Exclus din viaţa publică, căzut în dizgraţia partidului şi a “marelui conducător”, poetul Adrian Păunescu îi trimitea în 1986 o năucitoare scrisoare lui Nicolae Ceauşescu, pentru a-i lăuda o “genială” cuvântare.

Cuvântarea lui Ceauşescu a inspirat poezia „Vă mulţumesc“

Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“

Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

Să trăiţi, Măria Voastră!

Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
Sursa: Cotidianul