„Sexy-pedelista”, Bianca Jurcă, a câştigat locul III la concursul naţional al celor mai frumoase românce.

Bianca Jurca
Bianca Jurca, originara din Caras Severin, dar stabilita la Timisoara, are 24 de ani si si-a dorit de mica sa ajunga un fotomodel de succes. Ea a prezentat in Italia pentru nume celebre ca Armani sau Dsquared2

Politica şi frumuseţea merg mână în mână. De când Elena Udrea a dovedit că poate face carieră politică pe tocuri şi că nu trebuie să se îmbrace cu un pulover ponosit pentru a fi luată în serios, tot mai multe tinere încearcă să împace politica cu modellingul. Este şi cazul unei pedeliste din Timiş, cunoscută opiniei publice ca fiind „muza prefectului Drăgănescu”, care a ajuns să cucerească locul trei la concursul „Miss România”, desfăşurat luna trecută în Capitală. Bianca a ajuns cunoscută în Timiş după ce a plecat de la prefectură, unde a ocupat, pentru doar o lună, postul de secretară a mai-marelui judeţului. După ce aceasta a acordat un interviu într-un ziar săptămânal, prefectul s-a simţit lezat de aprecierile făcute de Bianca la adresa sa, astfel că cei doi şi-au încheiat conturile într-un mod amiabil şi tânăra a mers mai departe, lăsând în urma sa suspine din partea personalului masculin al instituţiei.

Bianca Jurcă este fiica Lelicăi Crişan, consilier judeţean, care ocupă şi funcţia de director al Oficiului pentru IMM-uri. Tot aici lucrează şi Bianca, ea fiind angajată în funcţia de consilier debutant, post pe care, susţine ea, l-a obţinut în urma unui concurs. „Am dat examen ca să lucrez aici, nu cum interpretează alţii. Oricum, pentru mine principalele venituri provin din contractul pe care îl am cu o firmă producătoare de ciorapi şi de la salonul de înfrumuseţare pe care îl deţin. De asemenea, mai am contracte cu diferite firme din domeniul modei şi îmi doresc să fac o carieră politică”, spune „sexy-pedelista”.

Bianca Jurca

O, tempora!
Bianca Jurcă a devenit cunoscută în urbea de pe Bega în urma scandalului care s-a iscat după ce a acordat un interviu. Frumoasa bănăţeancă a povestit despre obiceiurile alimentare ale prefectului, lucru care l-a iritat la culme pe Ovidiu Drăgănescu, astfel că, după o zi de la apariţia articolului, Bianca Jurcă a părăsit instituţia.

„Nu înţeleg nici acum de ce s-a supărat atât de tare. Eu când am văzut cum a reacţionat am preferat să plec. Nu ne-am certat, nu mi-a vorbit urât, nimic de genul acesta. Am văzut că s-a supărat şi nu am înţeles de ce, aşa că am hotărât că e mai bine să încheiem toate socotelile. Ulterior am auzit multe discuţii. Cum că ar fi reacţionat aşa din cauza prietenei sale, care e foarte geloasă. Nu ştiu ce să zic referitor la aceste teorii. Nu o cunosc şi nu vreau să comentez”, a explicat Bianca.

Nici venirea sa la prefectură nu a fost una tocmai tipică, Bianca fiind solicitată chiar de prefect să ocupe acest post, după doar câteva ore de la momentul în care s-au cunoscut. „Ne-am cunoscut la lansarea unei maşini, a cărei imagine am fost eu. Am început să discutăm şi i-am spus că îmi caut de lucru, iar atunci el mi-a propus să lucrez la prefectură. Dacă mă descurc, pot să rămân, dacă nu… e alegerea mea. Am văzut că a declarat după acel incident că eu nu aş fi avut carte de muncă şi că eram în probe. Vreau să spun că acest lucru nu este adevărat şi se poate verifica”, tranşează lucrurile una dintre cele mai frumoase politiciane din Banat.

Bianca Jurca

O, mores!
Oricum, Bianca Jurcă nu mai vrea să audă de acel episod şi susţine că este ultima dată când mai vorbeşte despre ceea ce s-a întâmplat. A fost un moment în viaţă care, deşi nu foarte plăcut, i-a adus notorietate.

Acum se axează pe cariera politică şi pe cea de model şi îi merge foarte bine. La PD-L, se înţelege foarte bine cu colegii, nu refuză sarcinile care îi intră în atribuţii, chiar dacă aceasta înseamnă să baţi judeţul pe tocuri de 13 centimetri.

Bianca Jurca

Visează să ajungă un om politic reputat, să poată să îşi impună părerea şi să schimbe, alături de ceilalţi tineri din partid, tot ce nu merge bine în ţară. De asemenea, are mare succes ca model, tot mai multe firme din domeniul internaţional al modei contactând-o pentru prezentări.

Cea mai mare realizare este, până acum, titlul de Miss România, obţinut luna trecută, chiar dacă de pe cea de-a treia poziţie a podiumului. Reuşita este cu atât mai mare cu cât vârsta Biancăi, 24 de ani, este un impediment pentru majoritatea celor care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu.

Bianca Jurca

„Eu nu am dorit să merg în mod special la acest concurs. O echipă a Fashion TV mi-a propus acest lucru şi am acceptat. A fost destul de greu, pentru că am fost concurenta cu vârsta cea mai mare, însă juriul mi-a spus că par de 18-19 ani. Acesta a fost atuul meu şi de aceea am reuşit”, ne-a declarat tânăra politiciană.

Deşi a primit oferte în străinătate şi în Capitală, Bianca Jurcă spune că nu are de gând să se mute, deoarece iubeşte Timişoara şi e convinsă că va reuşi să realizeze tot ceea ce îşi doreşte chiar aici.

Îi plac „iepuraşii”! Marica s-a cuplat cu Oana Bercaru

Ciprian Marica
Ciprian Marica scrie pe blogul sau: ” Sint suparat si dezamagit ca m-a lovit ghinionul chiar in perioada de pregatire. Sper sa trec repede peste aceasta accidentare si sa pot sa-mi ajut echipa. Dar chiar si asa gasesc motive sa zimbesc, iar aceste motive vin din tara, mai exact din presa mondena. Am citit pe net un articol in „Cancan” care are drept subiect „amorul meu la distanta cu Oana Bercaru„. Probabil e o perioada mai secetoasa in evenimente si de-asta se mai strecoara si astfel de scapari. Pentru ca e o exagerare sa spui ca doi oameni au o relatie doar pentru ca au stat la aceeasi masa intr-un club, alaturi de alte persoane. Nu am o relatie cu Oana, a fost o coincidenta sa rezervam locuri apropiate in clubul respectiv, asta fiindca avem cunostinte comune. Nu tinem legatura, nu sintem nici macar amici, de-asta nu inteleg de ce s-a creat aceasta confuzie. Ma amuza si-mi intareste convingerea ca e doar o eroare si faptul ca-n fotografiile prezentate ca fiind ale fostei mele prietene, Doriana, apare o fosta iubita a unui foarte bun prieten al meu. N-ar fi mult mai simplu si mai profesionist sa fie verificate aceste informatii inainte de publicare?”

Oana Bercaru

Ce rost are să fii fotbalist celebru, să joci peste hotare şi să câştigi milioane de euro dacă nu te cuplezi cu o vedetă Playboy?! La noi, această modă nu a fost adoptată de starurile balonului rotund. Există însă un început pentru toate.
Deşi pe plan fotbalistic a trecut mai multe dezamăgiri în cont decât realizări, Ciprian Marica stă foarte bine la capitolul viaţă amoroasă. Rezerva celor de la VfB Stuttgart s-a cuplat cu Oana Bercaru, una dintre puţinele femei de pe pământ mioritic care se poate mândri cu faptul că a pozat goală în casa „părintelui” Playboy, Hugh Hefner.

Oana Bercaru

Frumoasa blondă a devenit cunoscută pe plan internaţional în 2006, pe când avea doar 20 de ani. A câştigat un casting şi a fost desemnată drept reprezentanta României la Campionatul Mondial de fotbal din Germania. O adevărată onoare, dacă este să ţinem cont de faptul că tricolorii nici măcar nu s-au calificat la acel turneu final.

Oana Bercaru

Acum, la 22 de ani, Oana are planuri mari de viitor. Planuri care includ – după algoritmul succesului din showbizul italian – un fotbalist celebru. Cum Mutu, Chivu şi Lobonţ sunt luaţi, tânăra s-a orientat către junele Marica. Frumoasa şi atacantul s-au cunoscut chiar de Sărbători, într-un club de fiţe, printr-o prietenă comună. Povestea e simplă: s-au văzut, s-au plăcut, el i-a cerut numărul de telefon, ea l-a refuzat, el a insistat şi amândoi au petrecut noaptea de Revelion împreună, în Poiana Braşov, a aflat cotidianul Cancan. Odată cu venirea anului nou însă, drumurile lor s-au despărţit, Marica plecând în cantonament şi ea rămânând în ţară. Să se aplice oare zicala „ochii care nu se văd se uită” şi în rândul cuplurilor formate din fotbalişti şi „iepuraşi”?! Vom vedea…

Oana Bercaru

Atacantul lui Stuttgart a petrecut Revelionul la Poiana Brasov in compania modelului in varsta de 22 de ani.

Inceput de an spectaculos pentru Ciprian Marica. Internationalul roman a petrecut Revelionul la Poiana Brasov, la hotelul Ruia, apartinand lui Adrian Ilie. Inainte cu cateva zile, atacantul lui VFB Stuttgart a fost in clubul The Office, acolo unde s-a intalnit cu vedeta „Playboy”, Oana Bercaru. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune, dupa ce fotbalistul a insistat de mai multe ori sa intre in posesia numarului de telefon al fetei. Initial, Oana l-a refuzat, dar apoi a cedat, iar cei doi au conversat de mai multe ori. Intamplarea a facut ca la finele anului trecut ambii sa petreaca Revelionul la munte. Manechinul a mers la Predeal impreuna cu sora sa si cu iubitul acesteia, iar Marica intr-un grup de prieteni la Poiana Brasov. Cei doi s-au intersectat la discoteca The Office, iar fotbalistul lui Stuttgart a invitat-o pe Oana sa petreaca impreuna seara de Revelion, la hotelul Ruia. Dupa ce s-au intors in Capitala, Ciprian si Oana au tinut legatura, dar fotbalistul a plecat la Stuttgart. Apropiatii fetei sustin ca, in ciuda distantei, intre cei doi s-a infiripat deja o poveste de dragoste.

Oana Bercaru

A răcit cineva? Mergeţi la control!

Denise Milani

Denise Milani

Denise Milani

Denise Milani este una dintre cele mai căutate nume de pe Internet.

Denise Milani

Denise Milani nurse

 Posesoarea unora dintre cei mai frumoşi sani din lume, superba cehoaică stabilită acum în Statele Unite are o reputaţie greu de egalat. A ajuns un sex-simbol, fără să fi pozat vreodată nud. Asta deşi fanii ei îi cer în disperare acest lucru. Ultimul ei pictorial, în care Denise „îmbracă” halatul de asistentă, ne face să înţelegem de ce.

Denise Milani

Denise Milani

Agustina Cordova joaca tare la..fileu!

Agustina Cordova

Agustina Cordova este un model argentinian cu o pasiune neobisnuita – tenisul.
Frumoasa de 23 de ani este indragostita de sportul alb pe care il practica de mica. Si pentru ca tabloul sa fie complet, ea s-a logdit cu tenismenul Acasuso.

Ea nu lipseste de la niciun meci al iubitului ei si se antreneaza cu el ori de cate ori nu este ocupata cu vreo sedinta foto.

Pe urmele Elenei Udrea! Ilinca Vandici: Nu vreau să mă cheme Cocoş

Vedeta de la meteo B1 TV

Vedeta de la meteo B1 TV

 O fi avut la viaţa lui Dorin Cocoş succes imens cu parcările, dar cu numele nu are deloc. Mai întâi Elenei Udrea a pereferat să nu devină cunoscută nici după căsătorie ca doamna Cocoş. Acum, vedeta de televiziune Ilinca Vandici afirmă că, dacă se va căsători într-o zi cu fiul omului de afaceri, nu îi va lua numele.

Ilinca Vandici

Deocamdată, mariajul blondei cu Alin este doar o posibilitate destul de îndepărtată. „Nu am vorbit niciodată despre căsătorie şi nici nu am fost la Paris să mă ceară de nevastă”, a declarat vedeta pentru Gardianul. Dar cine ştie ce aduce ziua de mâine. Ea nu a exclus posibilitatea de a păşi cândva, spre altar, alături de fiul vitreg al Elenei Udrea. Însă este clară asupra unui punct: nu-i vrea numele. „Nu prea sună bine Ilinca Cocoş! Oricum, dacă mă voi mărita vreodată cu Alin, rămân la numele meu pentru a evita cacofonia, dar şi pentru că i-am promis tatălui meu că îi duc numele mai departe. Este prea devreme să stabilim ceva, însă mi-ar plăcea să mă cheme Ilinca Vandici Cocoş, şi astfel nici nu există o cacofonie în buletin”, s-a arătat cât de cât conciliantă frumoasa cu păr de aur.

Ilinca Vandici

Mai rar domnişoare îndrăgostite atât de grijulii cu limba română. Că, deh, sentimentele nu ţin cont de cacofonii, în principiu. Mai ales când, după cum spun prietenii lui Alin, citaţi de Gardianul, Dorin şi-ar dezmoşteni fiul dacă i-ar renega numele. A se vedea cazul soţiei lui Iri. Monica Gabor a acceptat fără să clipească un nume cacofonic, odată cu verigheta. Dar, deh! Nu toată lumea are nume legat de porumbei. Unii sunt mai apropiaţi de pământ şi de găinile din poiată.

Ilinca Vandici

Ilinca Vandici a fost ceruta in casatorie la mall

De cand a renuntat la iubit, Ilinca Vandici de la Kanal D spune ca e asaltata de fani, in speta de sex masculin. Mai mult, blonda chiar a fost ceruta in casatorie intr-o zi, cand se afla la cumparaturi. “Aproape in fiecare zi primesc flori sau alte cadouri simbolice de la diversi necunoscuti. Unii sunt mai indrazneti si ma abordeaza pe strada. Un baiat chiar m-a cerut de sotie intr-o zi, cand eram la cumparaturi intr-un mall. Eu ma bucur pentru ca oamenii ma apreciaza si nu este vorba doar despre faptul ca sunt singura, pentru ca ma intalnesc si cu multe doamne care imi spun ca le place foarte mult de mine si ca urmaresc saptamanal emisiunea «Bulevard»”, a declarat Ilinca.

Ca si cum nu ar fi indeajuns de multe blonde “cantatoare” in show-bizul romanesc, am aflat ca si Ilinca Vandici de la Kanal D urmeaza sa lanseze pe piata un album. Nu vom avea prea mult de asteptat pana sa-i auzim performantele muzicale, caci Ilinca va deveni cantareata anul acesta. In afara de faptul ca, in 2008, planuieste sa rupa gura targului cu albumul ei, Ilinca va juca rolul principal intr-o telenovela produsa pentru Kanal D. Mai nou, prezentatoarea emisiunii “Bulevard” si-a schimbat si look-ul, in speranta ca-si va atrage cat mai multi admiratori ca si artista, caci in postura de moderatoare TV a convins!

Ilinca Vandici se vrea Madonna

Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii Bulevard de la Kanal D, declara ca i-ar placea sa fie Madonna macar pentru o zi: „Daca as putea fi alta persoana pentru o zi, fara indoiala as alege-o pe Madonna? pentru simplul fapt ca este Madonna”.

De mai bine de un an, Ilinca este iubita lui Bogdan Ivanof si „cumnata” Simonei Patruleasa, cuplata cu Sabin Ivanof. Cu toate ca au existat zvonuri de despartire a celor doi, Ilinca spune ca e multumita de viata pe care o duce alaturi de iubitul ei. In schimb, se declara ferm dezamagita de lumea mondena in care se invarte: „Sunt dezamagita … in…

Denise Milani: Sânii mari şi naturali au ajutat-o să-şi realizeze visul – vezi VIDEO

Focoasa cehoaica Denise Milani Bogăţie datorită sânilor.Prefera un barbat matur

Focoasa cehoaica Denise Milani Bogăţie datorită sânilor.Prefera un barbat matur

Denisa Milani o cehoaica focoasa.
Denisa Milani o cehoaica focoasa

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

Denise Milani s-a născut la data de 24 aprilie 1980, în Cehoslovacia. A avut parte de o copilărie normală, însă încă din adolescenţă şi-a dat seama că este „specială”: a realizat că are sânii mult mai mari şi mai frumoşi decât ai colegelor sale de şcoală. Toată lumea a început atunci să o încurajeze să devină model. Băieţii erau fascinaţi de frumuseţea ei, cu toate acestea tânăra prefera să studieze pentru a realiza ceva în viaţă. A participat la mai multe concursuri locale de miss şi a reuşit de fiecare dată să fie pe primul loc. În urma acestor realizări a luat hotărârea să plece în America, ţara tuturor posibilităţilor.

Frumoasa Denisa Milanai datorita sanilor bogati....

Frumoasa Denisa Milanai datorita sanilor bogati....

 

Secretul corpului ei perfect – înotul

Ajunsă în Statele Unite, Milani a început mai întâi să lucreze ca instructor de gimnastică. Tot atunci a debutat şi ca model, prin apariţia în diverse show-uri auto, corpul său fiind invidiat de multe femei şi râvnit de bărbaţi. Sânii săi complet naturali reuşesc să fure orice privire, eclipsând alte detalii precum culoarea ochilor ei. Denise a declarat mai multor reviste că visul ei ar fi fost să aibă ochii albaştri, dat nu a fost să fie, aşa că se mulţumeşte cu ce a înzestrat-o mama natură. Frumoasa cehoaică a povestit tuturor secretul corupului ei perfect: înotul! De mică, părinţii ei au pus un accent deosebit pe sport pentru ca fiica lor să aibă un corp frumos dezvoltat. Tânăra a făcut patinaj, înot, gimnastică, dar nu a dovedit nicio aptitudine specială pentru vreunul dintre aceste sporturi aşa că nu a făcut niciunul de performanţă. Pentru a avea o educaţie completă s-a axat pe studierea limbilor străine. Superbul modelul susţine că vorbeşte, în afară de limba maternă, alte cinci limbi: engleză, italiană, poloneză, germană şi rusă.

Frumoasa Denisa Milani "Prefer barbatii maturi"

Frumoasa Denisa Milani

Există femeia perfectă?

Anul 2005 a adus o schimbare în viaţă Denisei, odată cu apariţia în SPORTS by BROOKS, care i-a adus popularitate în rândul utilizatorilor. Au urmat apoi colaborări pentru pictoriale non-nud în reviste cunoscute pecum FHM şi Maxim. În pictoriale apărea întotdeuna purtând costum de baie sau fiind semidezbrăcată, spre dezamăgirea publicului masculin, care aşteaptă cu nerăbdare momentul realizării unui pictorial nud. Cu toate acestea, a reuşit să ajungă una dintre cele mai sexy femei din lume, tocmai pentru că nu a realizat încă niciun pictorial nud. Dar mai este timp. Cu siguranţă marile reviste pentru adulţi se întrec în oferte. Pictorialele cu ea au fost realizate pe plajă, în mall-uri, la ea acasă sau în diverse locuri publice.

Focoasa Denisa Milani,Bogăţie datorită sânilor. "Prefer barbatii maturi"

Focoasa Denisa Milani,Bogăţie datorită sânilor.

Bogăţie datorită sânilor

Şi atunci când nu pozează Denise poartă ţinute foarte sexy şi nu ezită să îşi arate decolteul. În anul 2007 Milani a vrut să ajungă mai aproape de inima fanilor şi astfel şi-a creatpropriul ei domeniu pe MySpace. Denise Milani este una dintre cele mai cunoscute modele în mediul online. După intrarea sa în online, Denise nu s-a mulţumit doar cu domeniul virtual oferit de MySpace şi şi-a făcut propriul site, care astăzi se pare că a ajuns la o dezvoltare foarte mare, aducând venituri mari tânărului model. Fanii ei au început o campanie prin care încerca să o sensibilizeze şi să o convingă să pozeze nud. Asta da, înflăcărare!

Frumoasa cehoaica Denise Milani, prefer un barbat matur

Frumoasa cehoaica Denise Milani, prefer un barbat matur

Prefer bărbaţii maturi

A încercat să-şi ţină viaţa particulară departe de ochii presei şi nu vorbeşte niciodată de bărbaţii din viaţa ei. Singura idilă pe care recunoscut-o a fost cea din ţara natală, cu un bărbat mai în vârstă, dar foarte influent. A declarat pentru revistă FHM: „Prefer bărbaţii maturi, care au realizat ceva în viaţa lor. Aceştia îmi pot oferi tot ce îmi doresc în viaţă. Mă simt ocrotită de ei.”

Focoasa cehoaica Denisa Milani,  Bogăţie datorită sânilor. "Prefer barbatii maturi"

Focoasa cehoaica Denisa Milani, Bogăţie datorită sânilor.

de Daria David – Sursa:  Atac Online

Cristina Dumitru,celebră din întâmplare: „Trăiesc o minune”

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

 

„Pieptul meu e perfect, nu degeaba am ajuns celebra in toata Italia datorita lui. Sanii mei sunt naturali, au forma si dimensiunea ideale si sunt convinsa ca, dupa Italia, voi cuceri si Romania”‘.

 

 De multe o fi ducând lipsă ţarişoara noastră, dar în niciun caz de femei frumoase. Avem atât de multe încât ne permitem să mai „dăm” şi străinilor. Cristina Model este una dintre fetele noastre de export. Duminică, cotidianul Libertatea a publicat un material cu ea, articol preluat şi de VDTonline. Până aici, totul bine şi frumos. Cu o mică excepţie, însă. Pozele publicate de noi nu o înfăţişau pe ea, ci pe Christina Model, o americancă. Acelaşi nume, aceeaşi vârstă, dar cu totul altă persoană. Imediat, adevărata Cristina Model ne-a atras atenţia, pe adresa de mail a redacţiei. Am corectat greşeala şi, pentru a ne revanşa faţă de ea, am decis să îi dedicăm un material ceva mai complex.

Cristina Model sau, mai bine zis, Cristina Dumitru, căci acesta este numele ei adevărat, s-a născut în 1984, în România. Mai precis, în Focşani. Este blondă, are ochi căprui, 53 de kilograme, 1,70 metri şi dimensiunile 94-68-94. Până la un punct, viaţa ei a fost una normală, ca a oricărei alte tinere de vârsta ei. La 20 de ani însă, Fortuna i-a zâmbit. Din întâmplare, spune ea. „Am început cariera de fotomodel acum trei ani, la îndemnul unei prietene, dar la început nu eram deloc bucuroasă. Dimpotrivă, mi se părea o prostie. A început totul aşa: ea avea un prieten fotograf la Milano şi, din când în când, se ducea să facă poze. Într-o zi, mi-a zis să mă duc şi eu. Zis şi făcut! Când m-a văzut acel fotograf, mi-a spus imediat ca aş putea lucra ca fotomodel şi că de ce nu încerc. Nu eram atât de încrezătoare. Am făcut trei zile de poze şi, în prima zi, seara, mi-a adus pozele. Când le-am văzut, nu îmi venea să cred. Mi se părea că nu eram eu, eram foarte naturală”, povesteşte Cristina pentru VDTonline.

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 33

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

 

 

Focşăneanca nu a reacţionat însă imediat. Timp de şase luni, şi-a făcut curaj. În cele din urmă, a făcut pasul cel mare. S-a mutat în Italia şi, încă de la început, a făcut casă foarte bună cu celebritatea: „În momentul în care am trimis pozele, am primit imediat un răspuns pozitiv şi aşa am început să am încredere în ceea ce făceam. Nu după mult timp, au început şi ofertele de muncă. Încetul cu încetul, am reuşit să fiu căutată şi solicitată. Întotdeauna am fost cu picioarele pe pământ şi foarte atentă la personanele cu care lucram. Am făcut foarte multe şedinţe foto, reclame pentru centre de înfrumuseţare, am participat la concursul Miss Muretto, care este al doilea după Miss Italia, şi am câştigat trei faze Miss Cool Girl. Am participat şi la Miss Spritz, unde am fost printre finaliste, şi am realizat o lună în calendarul lor”.

Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

 

 

Nu s-a mulţumit însă cu atât. Polivalentă ca orice moldoveancă, focşăneanca a decis să îşi încerce norocul şi în cinematografie. Şi nu numai! „Am fost invitată şi la Cannes, în 2007, de o casă de distribuţie, pentru că de puţin timp am început să intru şi în industria cinematografică. A fost foarte frumos, chiar am întâlnit şi grupul nostru din România şi am devenit prieteni. Nu cu mult timp în urmă, am lucrat în producţia unui scurt-metraj care se cheama «Oltre L’orizo!», în regia lui Marco Frosini şi Gianluca Magni, unde m-am simţit foarte bine. Colaborez într-un proiect dintre Italia şi România pentru reciclarea deşeurilor, fac traducerile şi cred că într-o zi voi veni în România pentru participarea la congresele organizate”, povesteşte Cristina. Deşi este şi se consideră o persoană celebră, moldoveanca are un alt vis. Acela de a deveni profesoară de filosofie. A făcut primul pas în acest sens, fiind admisă în primul al la Facultatea de Litere şi Filosofie. „Îmi doresc foarte mult să devin cunoscută şi în România. Sper că îmi va da cineva ocazia de a mă putea afirma”, a mai spus Cristina.

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

 

 

Ce părere ai despre Christina Model, americanca? Ce ai tu şi nu are ea?
Christina Model, americanca, are poze destul de diferite de ale mele, care sincer mie nu îmi plac. În plus, nu îmi place ca fată, este prea vulgară. Eu mă consider o fată normală, cu aspiraţii ca şi celelate. Eu aspir la o carieră de fotomodel, în televiziune şi nu fac paşii spre aceata ca un amator, pe când ea da.

Zici că ai devenit celebră din întâmplare. Dacă nu ai fi avut noroc, ce crezi că a fi făcut în viaţă?
Cum v-am spus deja, totul a fost o întâmplare şi, pentru mine, s-a trasformat într-o minune. Sunt cu picioarele pe pământ şi, dacă nu s-ar fi întâmplat, sigur aş fi început o facultate ceva timp înainte şi aş fi sperat să devin foarte bună în domeniul ales. Apreciez mult toate muncile, aşă că nu ar fi fost nicio problemă.

Cum ai caracteriza viaţa petrecută până la 20 de ani, în România? Prin ce diferă Roma de, să zicem, Focşani?
Viaţa mea până la 20 de ani a fost normală, fără prea mulţi prieteni, dar nici prea puţini, cu doi părinţi foarte iubitori şi pot spune că eu şi fratele meu am fost crescuţi bine şi datorită părinţilor, care au ştiut ce înseamnă a sta în familie. După ce am ajuns în Italia, viaţa mea a început să se schimbe obligatoriu, pentru că aici eram singură şi a trebuit să fac totul fără niciun sfat. Pot spune că m-am maturizat…

Până la 24 de ani, câţi ai acum, care este cea mai mare realizare a ta? Şi nu spune celebritatea…
Realizarea cea mai mare este aceea de a fi cine sunt, adică o persoană normală care, fără niciun ajutor, a reuşit să îşi ia viaţa în piept. O altă mare realizare pentru mine este aceea de a face o facultate.

Ne-ai spus că ai fost finalistă la Miss Muretto şi finalista la Miss Spritz. Ce crezi că ţi-a lipsit pentru a câştiga?
Eu cred că nu mi-a lipsit nimic, dar nu putem câştiga totul în viaţă, eu prefer puţin, dar bun. Este sigur că rezultatul a fost influenţat şi de faptul că sunt străină şi, până la urmă, este normal ca să câştige una de aici.

Ce te vezi făcând peste 10 ani? Dar peste 30?
Peste 10 ani sper să mă văd o femeie realizată pe plan profesional şi pe plan financiar. Dar peste 30 de ani mă văd o femeie cu o familie împlinită.

Te consideri o femeie sexy?
Nu mi-a plăcut niciodată să fac această afirmaţie, îmi place să o aud. Eu sper. Dacă nu aş fi fost, poate nu aş fi ajuns aici.

Care este suma minimă pentru care ai poza într-o revistă dedicată adulţilor? Un pictorial de genul „totul la vedere”.
Nu spun o sumă, dar aştept propuneri şi spun că aştept pentru că admir foarte mult revista Playboy.

Ne-ai spus povestea ta. Un rezumat, ce-i drept. Ştim că ai un iubit italian şi că vrei să te măriţi cu el. De ce nu ne-ai spus absolut nimic de el?!
Este adevărat că am un iubit şi vă spun că este pentru prima dată când fac afirmaţia, dar nu îmi place să vorbesc despre asta. Spun doar că stau bine. De maritiş nici nu se pune problema, suntem tineri amândoi şi preferăm să trăim viaţa.

Ai avut probleme în Roma din cauza naţionalităţii tale?
Eu m-am integrat destul de bine în Italia şi nu am avut probleme. Italiana o vorbesc foarte bine şi de multe ori se întâmplă ca mulţi să îmi ceară buletinul pentru a mă crede că sunt româncă. Nu am avut niciodată probleme.

Dintre femeile din showbizul românesc, cu care crezi că semeni cel mai mult?!
Nu ştiu dacă semăn, dar îmi place mult Andreea Marin. O admir foarte mult!

Ţi-e dor de România? Caracterizează-i pe români într-un singur cuvânt. Primul care îţi vine în minte.
PRIETENOŞI.

O ultimă întrebare. Să presupunem că ai pescui peştele de aur. Dar un peşte mai românesc. Un păstrăv. Care ţi-ar spune că ai putea alege între a fi: actriţa de succes în Italia sau profesoară de filosofie în România, visul tău mărturisit. Ce ai alege?!

 
Sunt sinceră, aş prefera actriţa de succes în Italia, ştim bine că profesorii în România au salarii foarte mici. Pot spune că aş alege o stradă de mijloc dacă mi s-ar oferi să lucrez într-o televiziune română. Este o altă dorinţa de-a mea şi nu ştiu dacă şi când se va îndeplini…

 

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

Superba Cristina Dumitru sau Cristina Model imagine Antena 3

 

 

Antena 3 

Sara Varone, părăsită de logodnic. Din cauza calendarului pe 2009!

Nu poate fi şi lup sătul, dar şi miel întreg, spunea celebrul Miguel de Cervantes, într-una dintre renumitele sale lucrări. Ei bine, frumoasa Sara Varone s-a convins de justeţea acestor cuvinte pe pielea ei. Sau, mai precis, pe superbii ei nuri…

Nuri pe care focoasa italiancă şi i-a dezvelit în faţa întregii ţări. Cum?! Foarte simplu. Prin intermediul unui calendar „fierbinte” realizat pentru revista For Man, varianta peninsulară. Evident, pentru cele 13 poze sexy – 12 luni plus coperta -, Sara a primit o sumă, potrivit presei din Cizmă, cu destule zerouri încât să nu mai facă absolut nimic în următorii mulţi ani de zile – numai că există şi reversul medaliei. Din cauza calendarului pe 2009, sexoasa showgirl a primit papucii de la iubitul ei, în 2008!

Mai precis, la sfârşit de octombrie, când Antonio Paone a rupt logodna, gelos nevoie mare că o ţară întreagă poate acum admira ceea ce credea că este numai şi numai a lui. „Probabil a crezut că acest calendar al meu a fost unul vulgar. Asta este, a interpretat complet greşit munca mea. Mi s-a părut ciudat, mai ales că tocmai el a fost primul care m-a felicitat pentru acest calendar”, a declarat superba Varone într-un interviu acordat revistei Di Tutto.

Din câte se pare însă, ar mai exista un motiv pentru care Antonio i-ar fi dat papucii logodnicii lui. Şi anume, un fotbalist. Este vorba despre brazilianul Mancini, de la Internazionale Milano, cu care Sara ar fi avut o scurtă idilă chiar de Sfântul Valentin. De altfel, starleta are un „CV” impresionant într-ale amorului cu starurile din Seria A, fiind cuplată în trecut cu doi dintre cei mai crai dintre crai: Pippo Inzaghi şi Antonio Cassano.

Sexy-inspectoarea: ea verifică averile demnitarilor!

Raluca Mogoş, fiica fostului decan al Baroului Iaşi, a sărit din cluburile de fiţe direct în birourile uneia dintre cele mai mediatizate instituţii din România: Agenţia Naţională de Integritate. Singurul inspector de integritate din Iaşi angajat al ANI, Raluca a fost până recent una dintre cele mai cunoscute figuri din rândul tinerilor de bani gata din oraş. Posesoare a unui bust cu silicoane, Raluca a pozat în urmă cu câţiva ani drept Crăciuniţă a IEŞEANULUI
La doar 24 de ani, Raluca Anamaria Mogoş a prins o funcţie de rezonanţă la Bucureşti. 
 

Era proaspăt stagiară
Tatăl fetei, fost decan al Baroului Iaşi, avocatul Adrian Mogoş, spune că el a fost cu ideea înscrierii Ralucăi la concursul desfăşurat în luna mai. Una dintre condiţiile de bază, absolvirea unei facultăţi de Drept, era îndeplinită, ea luând de altfel şi examenul de avocată stagiară la cabinetul tatălui, cu câteva luni mai devreme. „Mi s-a părut că această structură reprezintă o autoritate care i-ar oferi o poziţie de perspectivă în carieră. E un DNA pe probleme de avere“, explică Mogoş. „Mi-a fost destul de greu că a plecat de lângă mine, dar m-am gândit la ce e mai important pentru ea“, adaugă avocatul.
 

Salariu foarte mic
Pentru cele câteva zeci de posturi de inspector din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) s-au înscris candidaţi din toată ţara, care au trecut printr-o probă scrisă şi un interviu. La prima probă, Raluca a primit 64,66 de puncte, unul dintre cele mai mari punctaje din concurs, iar la interviu 60 de puncte, aşa că a fost admisă.
La puţin timp şi-a luat în primire noua funcţie de inspector debutant, din nefericire una prost plătită, subiectul acesta fiind dezbătut şi de presă. „Stă la Bucureşti pe banii mei. Eu îi plătesc chiria şi restul. Ce să faci cu 11 milioane de lei vechi? Salariul acesta e de ruşine. Dacă nu vor schimba lucrurile, cei de acolo pot să se aştepte ca unii dintre inspectori să îngenuncheze în faţa corupţiei“, atrage atenţia Mogoş.
 

„Nu-i place Bucureştiul“
Avocatul ieşean spune că Ralucăi i-a fost destul de greu la început. „Nu-i place Bucureştiul. Cam la două săptămâni vine acasă însă despre munca de acolo mi-a mărturisit că îi place. E o activitate mai laborioasă decât aceea a unui simplu funcţionar. Prin mâinile unui inspector trec declaraţiile de avere începând de la preşedinte la un consilier local de la ţară şi trebuie să vezi dacă au dobândit legal bunurile“, declară tatăl fetei. 
 

Operaţie la renumitul Stan
Inedit este că singurul inspector de integritate ieşean din ANI era cunoscut ca reprezentant de marcă al vieţii mondene din oraş. Cluburile de fiţe din Iaşi, cele mai tari chefuri, cercurile de copii de bani gata îi erau Ralucăi a doua natură.
Dezinhibată, ea a pozat de două ori pentru IEŞEANUL în trecut, o dată drept Crăciuniţă. Mai mult, într-un material publicat anul trecut, ea nu nega faptul că şi-a implantat o pereche de silicoane la clinica doctorului băcăuan Constantin Stan, locul unde s-a operat şi Mihaela Rădulescu. 
 Şi-a scos pozele de pe HI5
Mărturie pentru stilul ei de viaţă libertin era şi contul de pe site-ul de socializare HI5, care cuprindea zeci de poze din timpul unor chefuri cu prietenii. Odată cu angajarea la ANI, Raluca a devenit însă conştientă că statutul ei s-a schimbat, aşa că şi-a retras pozele, lăsând doar una singură în care nu-i apare faţa (foto). Nu de alta, dar se pregăteşte să devină o figură publică la Bucureşti. Raluca nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei, nici măcar prin intermediul Biroului de Presă al ANI. „În principiu, inspectorii ANI nu au voie să vorbescă cu presa“, a explicat, pentru IEŞEANUL, Luana Moilat, director al Direcţiei de Comunicare şi Protocol din cadrul Agenţiei.

Are o avere frumuşică

Conform unei declaraţii de avere depuse la sfârşitul lunii august, ieşeanca de la ANI nu stă deloc rău la capitolul avere. Ea deţine în Iaşi, din acest an, un teren intravilan de 619 mp şi 90% din altul, de 2,7 ha, încadrat la „alte categorii de terenuri extravilane“. La capitolul bijuterii, Raluca a menţionat aur în valoare de 72.000 RON, iar la depozite în bănci – 32.500 de euro şi 90.000 RON. În plus, ea a împrumutat 48.000 de euro unei persoane pe nume Rodica Ionel.

Controlează-i, Raluca!
Iată câţiva concitadini ai inspectorului de integritate Raluca Mogoş care nu respectă legea şi care fie nu şi-au actualizat declaraţiile de avere, fie au refuzat să-şi declare veniturile pe 2007:
– Comisar-şef Florin Ungureanu – şeful Direcţiei Generale Anticorupţie  
– Gheorghe Rotundu şef filială BNR şi subordonaţii acestuia din conducerea filialei
– Angajaţii Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
– Didi Melinte – director general CET
– O suită de manageri, directori medicali, directori economici şi şefi de secţii din cadrul spitalelor din oraş
– Nicolae Tomescu Stahie – directorul Radio Iaşi, 
– Cei mai mulţi dintre directorii de licee
– Prof. univ. dr. Vasile Işan – rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“
– Mitică Rebegea – directorul Aeroportului 
 

„Eu i-am sugerat să participe la concurs pentru că mi s-a părut o chestiune de perspectivă pentru cariera ei. Este o provocare, dar pentru că o cunosc ştiu că va face faţă. E deşteaptă şi corectă. ”
Avocatul ADRIAN MOGOŞ, tatăl Ralucăi
 

Ce este ANI
Înfiinţată anul trecut, la insistenţele Uniunii Europene, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică declaraţiile de avere, de interese şi incompatibilităţile persoanelor care deţin funcţii publice în România. Justificarea existenţei acestei instituţii era foarte simplă: an de an se depuneau zeci de mii de declaraţii de avere şi nu exista nimeni care să verifice, de exemplu, cum de X sau Y şi-a cumpărat maşină de lux cu un salariu modic. România a devenit astfel prima ţară europeană care a creat o instituţie specializată pe verificarea averilor, conflictelor de interese şi respectării regimului incompatibilităţilor.În cazul în care un inspector de integritate constată că între averea dobândită şi bunurile obţinute există o diferenţă vădită, de cel puţin 10.000 de euro, Agenţia sesizează instanţa de judecată şi propune confiscarea averii care nu poate fi justificată. În plus, ANI monitorizează dacă declaraţiile sunt depuse la timp şi dă amenzi dacă se constată întârzieri. Teoretic, preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu pot solicita şi nu pot primi dispoziţii privind derularea verificărilor de la nicio autoritate publică, instituţie sau persoană. Agenţia poate declanşa investigaţiile din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice interesate

Iar singură! Kelly Brook i-a spus din nou adio lui Billy Zane

Se spune că unele lucruri nu pot fi explicate, iar comportamentul vedetelor face parte din această categorie. Deşi păreau că se înţeleg bine, actriţa Kelly Brook l-a părăsit din nou pe Billy Zane, la 90 de zile după ultima despărţire.

Încheierea relaţiei de patru ani a avut loc prin telefon. Kelly a fost cea care a luat hotărârea, dar tot ea a suferit. Incidentul nu este surprinzător, fiindcă cei doi s-au mai despărţit în urmă cu trei luni, dar s-au împăcat repede, când Kelly şi-a dat seama că sunt mai fericiţi împreună. În ciuda istoriei, situaţia pare incertă. „Sunt încă buni prieteni, dar scânteia de romantism a dispărut. E într-adevăr trist, deoarece nu a fost altcineva implicat”, a declarat un apropiat.

Dacă starul din „Titanic” pare foarte afectat din cauza despărţirii, nu acelaşi lucru se poate spune acum despre frumoasa Kelly Brook. Lacrimile care îi sclipeau în ochi când i-a dat papucii logodnicului s-au uscat, iar ea vrea să demonstreze deocamdată că se bucură de statutul de femeie liberă.

Întrebarea este însă câte luni vor rezista de această dată departe unul de celălalt?
Probabil până la prima aventură a lui Billy…

Elisabetta Gregoraci goală pentru spanioli

Frumoasă, sexy şi celebră. Elisabetta Gregoraci are întreg showbizul italian la picioare, mai ales după ce s-a măritat cu renumitul Flavio Briatore. De curând, frumuseţea peninsulară a primit un frumos cadou de nuntă.

Mai precis, a fost ofertată să pozeze cum ştie ea mai bine, goală, în paginile săptămânalului iberic Interviu. Deşi nu este deloc o începătoare în acest domeniu, participând de-a lungul carierei sale la nenumărate şedinţe foto topless sau nud, Elisabetta a avut foarte multe emoţii în timpul şedinţei.

 

Motivul este cât se poate de logic. A fost primul ei pictorial nu ca Elisabeta Grigoraci, pe care toţi o ştim ca pe o femeie libertină şi noncomformistă, ci ca doamna Briatore, soţie de multimilionar.

 

Până la urmă însă, totul a ieşit perfect şi, la sfârşit, fotografii spanioli s-au declarat mulţumiţi de profesionalismul arătat de starletă.

Linda Evangelista: Italienii sunt cei mai buni la pat.

Nu este nimic mai frumos decât o fată frumoasă, eventual model cu renume internaţional, vorbind despre bărbaţi. Ai ei, ai alteia, nu contează.

Celebra Linda Evangelista face parte dintr-un grup exclusivist de femei care arată bine la orice vârstă, grup al cărei lider este, ştim cu toţii, Madonna. În vârstă de 43 de ani, canadianca aruncă o privire asupra vieţii ei amoroase, trăgând o concluzie care unor dintre foştii ei iubiţi s-ar cam putea să le stea în gât.

„Am avut foarte mulţi prieteni latini. Există un adevărat sindrom latin. Sunt amanţi foarte buni. Italienii însă sunt cei mai buni la pat. Sunt de-a dreptul incredibili! Pe de altă parte însă, francezii… Să zicem că ai ce discuta cu ei mai mult, că te înţeleg mai mult”, a declarat nord-americanca într-un interviu acordat publicaţiei Top Model.

Dintre iubiţii italieni ai canadiencei, la loc de cinste sunt omul de afaceri Ugo Brachetti Peretti, cu care femeia a fost cuplată între 2003 şi 2004, şi pilotul de Formula 1, Paolo Barilla, pe care l-a făcut „fericit” în urmă cu trei ani. La capitolul francezi însă, singurul prieten oficial al Lindei a fost fostul mare portar al echipei naţionale de fotbal a Franţei,

 

Fabien Barthez. Cei doi au fost împreună din 1998 până în 2000. În 1999, goalkeeper-ul şi modelul au trăit un episod de-a dreptul tragic. Gravidă în luna a şaptea – cu Barthez -, modelul a piedut sarcina, lucru ce a dus în cele din urmă şi la despărţirea celor doi.

Sefa de cabinet a prefectului de Timis, o bomba sexy!

Când era mică, mergea pe câmp cu o valiză plină de haine şi făcea parada modei pentru a poza. Visa să ajungă prezentatoare TV şi se înregistra pe casetofon prezentând ştirile. S-a lansat apoi în lumea modellingului la Milano şi ulterior în afaceri. De două săptămâni are grijă de agenda de lucru a unui important demnitar din judeţul Timiş, prefectul Ovidiu Drăgănescu.

Fetiţa bunicilor
Bianca Jurca a plecat dintr-un sat din Caraş-Severin urmându-şi visul de a deveni fotomodel şi, în câţiva ani, a reuşit să câştige faimă, prestigiu şi notorietate. Acum are propria ei afacere şi nu exclude varianta de a se lansa în politică, la fel cum a făcut-o nu de mult Elena Udrea. Cariera tinerei de 23 de ani devenite secretara prefectului Ovidiu Drăgănescu conţine toate ingredientele unei poveşti pline de succes. „Până la vârsta de 18 ani am copilărit la Şoşdea, o mică localitate care aparţine de comuna Măureni, din Caraş-Severin. Liceul l-am făcut la Gătaia. Practic, am fost crescută de bunici. M-am ataşat foarte mult de ei. Asta a fost alegerea mea de mică”, spune Bianca Jurca. Ea a comparat de mică Şoşdea cu Timişoara şi întodeauna satul bunicilor a câştigat în bătălia cu metropola: „Îmi plăcea libertatea pe care o aveam la Şoşdea. Dacă ar fi să aleg încă o dată, tot acolo aş vrea să copilăresc”.

 

Parada modei la Şoşdea
Bianca îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile în care pregătea de mâncare în natură şi mai ales de zilele în care înghesuia toată garderoba ei într-un geamantan şi mergea pe câmp la „parada modei”. Prietena ei cea mai bună o fotografia. „Stăteam şi câte 3-4 ore să facem fotografii şi aproape de fiecare dată bunica mă certa. O vreme m-am pregătit să fiu ziaristă. Mă uitam la ştiri, le scriam, apoi le prezentam în faţa oglinzii şi mă înregistram pe casetă. Cele mai mari pasiuni ale mele rămâneau însă fotografia şi moda”, îşi aminteşte Bianca. Tot de copilărie o leagă şi pasiunea ei pentru călărit: „La Şoşdea aveam doi cai, Puiu, un armăsar care la un moment dat a fost otrăvit şi a murit, şi Doina, o iapă pe care o puteai călări fără frică”.

La Timişoara, cu forţa
„Până la 18 ani nu m-am simţit atrasă de oraş. De fiecare dată când veneam la Timişoara plângeam toată noaptea şi a doua zi îmi doream deja să mă întorc la bunici”, îşi aminteşte Bianca. După liceu, ea nu a mai avut încotro şi s-a mutat în capitala Banatului. S-a înscris la Facultatea de Ingineria Mediului, de la Agronomie şi la o agenţie de modeling. „Nu pot spune că a fost o experienţă reuşită pentru că, la un moment dat, directorul agenţiei ne-a dus să dansăm într-o discotecă şi lucrul ăsta nu mi-a plăcut. Simţeam că mă îndepărtez de visul meu de a deveni fotomodel.” Bianca nu s-a acomodat nici cu oraşul: „Sunt foarte dezamăgită de Timişoara. Nu îmi plac localurile pentru că se fumează, iar oraşul lasă foarte mult de dorit. Traficul infernal, poluarea… Şi mai e ceva. Dacă se întâmplă ceva, nu există rezolvare şi toată lumea ridică din umeri”.

Casablancas şi Armani
La un moment dat, o prietenă stabilită în Italia i-a propus Biancăi să trimită fotografii la agenţia John Casablancas din Milano. Spre marea ei bucurie, cei de acolo au chemat-o la un interviu şi au acceptat-o. „Mi-am închiriat un apartament în Milano împreună cu o prietenă şi, timp de trei săptămâni, am urmau un curs de modelling. Zi de zi, de la ora 8 la 18, inclusiv duminica, eram pe baricade. Deşi până acasă aveam de parcurs o distanţă de doar cinci kilometri, îi parcurgeam într-o oră din cauza traficului infernal. Cea mai mare problemă era legată de locurile de parcare, pentru că în parcările subterane se plăteşte o taxă de 15 euro/oră şi nu îmi permiteam”, povesteşte ea. După curs, Bianca a intrat în lumea modei: „Am participat la parade de modă pentru Kristina Ti, Dsquared2 şi Armani. Cu casa de modă Armani am avut un contract interesant. Mergeam în fiecare zi la ei şi, după formele mele (mărimea 42), ei realizau creaţiile vestimentare”. După câteva luni, Bianca a avut propriul ei manager care îi programa şi câte 5-6 casting-uri pe zi. „El se alegea cu 30% din valoarea contractului, iar mie îmi reveneau 70%”, dezvăluie ea.

Printre vedete
Prezentările de modă i-au deschis drumul spre cercuri exclusiviste. Aşa a ajuns să cunoască multe vedete şi persoane din anturajula acestora: Michael Schumacher şi Felipe Massa (piloţi de Formula1), Valeria Marini (creatoare de modă), Monica Bellucci (actriţă şi fotomodel), Alena Seredova (soţia lui Gianluigi Buffon, portarul echipei naţionale a Italiei) ş.a. „Cea mai comunicativă mi s-a părut Monica Bellucci. E la fel de frumoasă şi plăcută în realitate precum e în apariţiile TV”, povesteşte Bianca. În câteva luni, Bianca a intrat perfect în atmosfera milaneză: „M-am adaptat uşor. Limba am învăţat-o în trei luni de zile iar oraşul l-aş compara cu Bucureştiul. E un oraş murdar şi foarte aglomerat”. Din păcate, la Milano, a constatat că nu se poate împrieteni cu români. „Multe dintre românce nici măcar nu vor să-şi recunoască originile. Am avut neplăcuta surpriză să vorbesc în italiană cu o româncă, care nu mai vroia să vorbească româneşte”, spune Bianca.

Se câştigă bine
Milano i-a deschis bănăţencei apetitul pentru lucrurile „de firmă”. „Sunt o iubitoare a hainelor de firmă, a poşetelor, a ceasurilor şi a încălţămintei care poartă semnătura Gianmarco Lorenzi”. Tot la capitolul pasiuni se numără şi maşinile luxoase. „Îmi plac la nebunie Infinity şi cabrio R8 de la Audi”. Toate acestea pot deveni realitate mai ales dacă ştii să te afirmi în lumea modellingului, acolo unde se câştigă bani grei. „Dacă îţi dai silinţa, din modelling poţi să câştigi chiar şi 5.000 de euro pe lună. Prezentările de modă mi-au deschis oportunitatea de a vedea lumea. Am fost la Paris, pe Coasta de Azur, în Germania, Slovenia, Croaţia şi Spania, la Ibiza”.

Ostaficiuc, Borza şi… mama
Din luna septembrie a anului trecut, Bianca s-a întors acasă, la Timişoara. „A fost de ajuns un telefon al mamei ca să mă întorc. Mi-a spus doar atât: Vino acasă!. Cum sunt Scorpion şi nu-mi place să mă gândesc de două ori, am luat hotărârea să vin la Timişoara.” Cu banii câştigaţi în cei trei ani de modelling în Italia, Bianca şi-a deschis la Timişoara un salon de înfrumuseţare (Byanka Staff) şi a cumpărat un Audi A6. De două săptămâni e secretara prefectului Ovidiu Drăgănescu. „Nu sunt înregimentată politic, am participat la campania electorală a PD-L mai mult de distracţie. Din PD-L, cel mai mult îmi place de domnii Ostaficiuc şi Borza. Mi-ar fi plăcut ca domnul Ostaficiuc să candideze pentru postul de primar al Timişoarei. Să nu o uit pe mama mea, Lelica Crişan, consilier judeţean din partea PD-L, pe care o admir foarte mult.”

Şeful nu mănâncă orice
De când este la Prefectură, Bianca are un program încărcat. „În fiecare zi învăţ ceva nou. Trebuie să fac programul şefului, să găsesc scuze dacă nu poate fi deranjat. Programul lui e extrem încărcat şi de foarte multe ori nu apucă nici măcar să mănânce. Din câte am remarcat, prefectul nu consumă orice. Preferă fructele, iaurturi, mâncăruri sănătoase. Ţine foarte mult la la sănătate şi la siluetă”, spune Bianca Jurca, noua secretară a lui Drăgănescu. Cu angajaţii instituţiei, Bianca zice că se înţelege foarte bine. „Cu toţii sunt deschişi, comunicativi. Nici unul nu mi se pare fals. În plus, domnul prefect mi se pare foarte înţelegător”, spune ea. Cu zâmbetul pe buze, Bianca îşi face planuri de viitor: „Peste cinci ani, mă văd un foarte abil om de afaceri şi poate, cine ştie, o să mă implic în politică. Elena Udrea a făcut-o şi a avut succes”. Şi când te gândeşti că blonda de la Cotroceni nici nu arată aşa de bine ca Bianca…

Expert, avocat, consilier, şef de cancelarie. Din Buzău
Bianca Jurcă ar putea-o avea ca model în ascensiunea politică pe frumoasa Elena Udrea, femeia care a fost o bucată de timp mâna dreaptă a preşedintelui Traian Băsescu. Absolventă a Facultăţii de filologie-limbi străine şi a Facultăţii de Ştiinţe juridice şi administrative, tânăra politiciană (născută la Buzău la data de 26.12.1973), membră a Partidului Democrat-Liberal, este expert în securitate şi apărare naţională. Din 1997 profesează cu succes în avocatură. Din iunie 2004 până în februarie 2005 a ocupat funcţia de consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti, iar apoi a fost consilier de stat, şeful Cancelariei Prezidenţiale (februarie – noiembrie 2005). În prezent, este secretar executiv şi membru al Biroului Permanent al PD-L.

Oana Gaita, o carieră estetică
Oana Gaita, fost reporter la Radio Timişoara şi purtător de cuvânt al PD şi PD-L Timiş, este un bun exemplu de politician care a reuşit deocamdată să se impună pe plan local, la ultimele alegeri locale câştigând destule sufragii pentru a ocupa un loc de consilier judeţean în noua legislatură (patru ani). Oana este cunoscută ca fiind una dintre cele mai sexy femei membre ale Partidului Democrat. Tânăra de 29 de ani a punctat decisiv la capitolul „impresie artistică” în urmă cu câteva luni, atunci când a recurs la prima operaţie estetică de mărire a sânilor. Implantul de silicoane nu a făcut-o mai isteaţă decât era, însă i-a dat încrederea necesară de a se autodepăşi. De curând a câştigat un post de consilier judeţean iar ascensiunea sa politică este de-abia la început.

De la Tăriceanu la Drăgănescu
La 28 de ani, Nicoleta Oprea este cea mai tânără şefă de cabinet din istoria Prefecturii Timiş. Inteligentă, perseverentă şi ambiţioasă, Nicoleta a lucrat până nu de mult la Oficiul Diplomatic al premierului Călin Popescu Tăriceanu, iar din luna februarie a acestui an este şefa Cancelariei Prefectului judeţului Timiş.

Descoperită de John Casablancas
Bănăţeanca Bianca Jurcă a fost descoperită de casa de modelling John Casablancas, fondatoarea Elite Model Management International, cea mai mare şi prestigioasă agenţie de modelling din lume. John Casablancas şi-a început activitatea în urmă cu 25 de ani prin descoperirea de talente locale şi promovarea lor prin intermediul reţelei internaţionale de agenţii deschise la New York, Los Angeles, Paris, Milano, Tokyo şi multe alte oraşe din întreaga lume. În momentul de faţă, John Casablancas este liderul industriei mondiale de modeling.

Gemma Atkinson: Pot rezista trei săptămâni fără sex

Superba Gemma Atkinson a găsit un nou prilej pentru a se lăuda cu formele primite de la mama natură. De data aceasta, fotomodelul britanic nu a mai participat la nicio şedinţă foto erotică, dar a rămas în sutien şi bikini pe o plajă însorită din Caraibe. Atacantul Marcus Bent s-a gândit să îi facă prietenei sale o surpriză de proporţii, cei doi plecând într-o vacanţă de vis. Potrivit cotidianului britanic „The Sun”, se pare că Gemma a fost foarte încântată de paradisul exotic, după cum i-a zâmbit toată ziua fotbalistului. Dar această perioadă de relaxare s-ar putea transforma în liniştea dinaintea furtunii, căci jucătorul este la un pas de a face o nouă mutare în viaţa sa. Mai precis, lui Marcus Bent i-a expirat perioada împrumutului la Wigan, şi nici tehnicianul Steve Bruce nu va mai trata pentru serviciile sale. Aşadar, fotbalistul se pregăteşte de întoarcerea la clubul Charlton Atletic, dar fără „jumătatea” sa, care nici nu vrea să audă de aşa ceva. ±i se pare că Marcus Bent se află în faţa unei dileme existenţiale. Mai ales că focoasa blondă îl relaxa total înainte de meciuri, cu partide incendiare de sex…

Gemma Atkinson, este frumoasa, extrem de sexy, nu poate fi considerata un geniu si este o împatimita a jocurilor pe consola Nintendo. Ce mai, Gemma Atkinson este visul oricarui barbat!
Mai mult, englezoaica sustine ca este mai buna la astfel de jocuri decât orice reprezentant al sexului puternic. „Câstig de fiecare data când ma joc pe Nintendo Wii. Sunt campioana la jocul de bowling. Îmi place foarte mult, pentru ca poate participa întrega familie. Este ideal pentru o seara de sâmbata, cu toti cei dragi alaturi!”, a declarat Gemma pentru tabloidul The Sun.

Fosta iubita a lui Cristiano Ronaldo, cuplata actualmente cu Marcus Bent, are însa o mare problema: Sânii o jeneaza atunci când se joaca. „Eu una ma agit mult când ma joc. Si trebue de fiecare data sa port doua sutiene pentru a nu avea probleme. Ar trebui sa inventez un sutien special, pentru fetele cu sâni mari, care se joaca ore în sir pe Nintendo”, a mai tinut sa precizeze blondina.

Cu doua, cu unul, sau cu niciun sutien, frumoasa Atkinson este împatimita dupa aceste jocuri, motiv pentru care cei de la Nintendo au decis sa îsi promoveze produsele prin ea. Primul pas – englezoaica a realizat un pictorial pentru fanii jocurilor din lumea întreaga. Accesati galeria de mai jos si vedeti pozele!

 

Frumoasa Kelly Brook, logodnica actorului Billy Zane, a precizat în repetate rânduri că îşi menţine formele atrăgătoare prin sex. Gemma Atkinson are însă cu totul alt secret. Cel puţin la această concluzie se ajunge după ultima declaraţie a vedetei.

Fosta iubită a fotbalistului Cristiano Ronaldo urmează să îşi petreacă ceva timp în junglă, ca participantă în noua ediţie a show-ului „I’m a Celebrity. Get me Out of Here”, dar nu se teme că organismul îi va pune piedici. Surpriză!? Gemma este convinsă că trei săptămâni fără nici măcar o partidă fierbinte nu îi vor da dureri de cap. Mai ales în condiţiile în care e învăţată cu astfel de perioade. „Au trecut şi mai mult de trei săptămâni în trecut, aşa că presupun că o să mă descurc”, o citează Now pe vedetă. „O să aştept să văd cum decurg lucrurile. E nevoie de destul de mult pentru a mă convinge să mă cuplez. Dacă ceva se va întâmpla, se va întâmpla. Dacă nu, nu”, a explicat modelul.

Gemma nu are însă de ce să privească jumătatea goală a paharului. Sunt destui cei care sunt dispuşi să îi întindă o mână de ajutor în cazul în care abstinenţa îşi spune prea mult cuvântul. „Este nepoliticos să nu ţii de cald cuiva în timpul nopţii, dacă are nevoie să fie încălzit”, a comentat cântăreţul Jason Brown cu privire la cum vor decurge lucrurile în junglă.

Megan Fox, mai frumoasă decât Angelina Jolie!

Actriţa Megan Fox a fost plasată de o populară revistă britanică pe primul loc în topul celor mai atrăgătoare femei de pe mapamond.

 

Nimeni, nici chiar ea însăşi, nu se aştepta ca starul din Transformers să întreacă frumuseţi consacrate precum Jessica Alba, Angelina Jolie sau Scarlet Johansson.

Atrăgătoarea Megan Fox a sedus un procent covârşitor din cei aproximativ zece milioane de bărbaţi care au participat la sondajul organizat de o revistă britanică.

La cei 21 de ani, starul din „Transformers” a reuşit să ocupe primul loc în topul celor mai frumoase 100 de femei din lume surclasând-o pe câştigătoarea de anul trecut, actriţa Jessica Alba.

Pe locurile imediat următoare s-au clasat Jessica Biel, Elisha Cuthbert şi Scarlet Johansson. Agelina Jolie a primit un onorabil loc zece, în timp ce Victoria Beckham pare să nu mai fie deloc apreciată de bărbaţi, ajungând pe un ruşinos loc 98.

Ascensiunea lui Morgan Fox în topul celor mai frumoase 100 de femei a fost de-a dreptul fulgerătoare. Dacă în 2006 şi în 2007 ea a ocupat locurile 68 şi respectiv 65, până la urmă, formele ei provocatoare au fost remarcate de cine trebuie şi au propulsat-o direct pe primul loc.

Voluptoasa brunetă a făcut furori şi în lumea spectacolului. După ce a debutat la vârsta de 13 ani în modelling, pozând pentru reviste celebre, Megan Fox s-a lansat în 2001 şi în cinematografie, însă renumele şi l-a făcut cu filmul de acţiune Transformers.

Olga Kurylenko. Fata Bond.

Olga Kostyantynivna Kurylenko (Ukrainian: Ольга Костянтинівна Куриленко; born November 14, 1979) is a Ukrainian model and actress.

Olga Kurylenko, a Ukrainian-born actress and model who grew up in poverty sharing a Soviet communal flat, is now starring as Bond girl opposite Daniel Craig.

She was born Olga Konstantinovna Kurylenko on November 14, 1979, in Berdyansk, Ukraine, Soviet Union. Her father, Konstantin Kurylenko, left the family soon after her birth. After a bitter divorce, her mother, Marina Alyabysheva, struggled to survive as an art teacher. Young Olga Kurylenko was brought up by her grandmother, Raisa. During her youth, Olga had a humbling experience of living in poverty in four rooms shared by six adults and several children; she had no choice but to wear rags and had to darn the holes on her sweater.

At age 13, Olga and her mother made a trip to Moscow. There she was scouted by an agent who approached her at a subway station and offered a job as a model. Initially, Olga’s mother was suspicious, but eventually Olga made a good career choice and took training as a model in Moscow. She also studied art, languages and took piano and dance lessons. By age 16, she was ready for the next step. She moved to Paris, learned French in six months, and was signed by the Madison agency. At age 18, Olga appeared on the cover of Glamour, then she graced magazine covers of Elle, Madame Figaro, Marie Claire, and Vogue, and also became the face of Lejaby lingerie.

In 1999, Olga married her friend, French photographer Cedric van Mol, albeit they divorced two years later. Her newly obtained freedom and a French passport allowed her to travel and work in the West. Olga presented herself to an acting agency. Eventually, she swapped the catwalk for celluloid, and her acting career took off. In 2005 she made her film debut as Iris, a sensual beauty in Annulaire, L’ (2005) by director Diane Bertrand.

Olga’s cinematic roles have been notably steamy, and her natural beauty and explicit nudity attracted the attention of the male audiences. She appeared opposite Elijah Wood in Paris, je t’aime (2006) and as Sofia in Serpent, Le (2006), then co-starred as Russian beauty Nika Boronina opposite Timothy Olyphant in Hitman (2007). Olga is billed as Camille, the Bond girl in Quantum of Solace (2008), a sequel to Casino Royale (2006).


Sexy, frumoasă şi talentată. Aceasta este Olga Kurylenko, ucraineanca pregătită să cucerească lumea.

Spre deosebire de multe dintre fetele din ţara sa natală, Olga a avut un destin fericit, marcat în primul rând de întâlnirea cu un căutător de modele din Moscova. La doar 15 ani, în timpul unei vacanţe în capitala Rusiei, tânăra a avut norocul de a fi remarcată pentru frumuseţea izbitoare. „Am început să muncesc şi am fost trimisă la Paris. Căutau fete noi. Prima mea călătorie a fost în Cuba. Dintr-o dată uşile au început să se deschidă şi nu s-au mai închis. Este minunat. Nu vă vine să credeţi cât de săracă eram”, şi-a amintit manechinulactriţă.

Vreu să fiu următoarea Milla Jovovich


Modelul Olga Kurylenko este noua „Bond Girl”. Dacă până acum, în filmele din seria Bond, elementul feminin care întruchipa spionul sovietic era omniprezent, diferenţa este că pentru primă dată o actriţă care va juca rolul agentului rus va proveni chiar din fostul spaţiu sovietic. Chiar şi Tatiana Romanova, agentul dublu al filmului „Din Rusia cu dragoste”, era de fapt italiancă. În contrast cu tradiţia de până acum, noul rival pentru Bond va fi Olga Kurylenko, o actriţă de 28 de ani, originară din Ucraina. Actriţa a declarat că vrea să calce pe urmele conaţionalei Milla Jovovich, o altă ucraineancă care s-a lansat în modă şi apoi a făcut furori pe marele ecran.

Dansul la bară este extraordinar

Olga a declarat că nu ar avea nicio problemă să apără goală alături de Daniel Craig în viitorul film al celebrei serii, „Quantum of Solace”. „Nu am avut niciodată vreo problemă să apar goală într-un film. Când eşti la plajă, eşti oricum aproape goală. La fel a fost şi în scenele nud din filmul «Hitman». Nu am folosit dublură pentru că am vrut să realizez eu acele scene”. Actriţa a mărturisit că este îndrăgostită de cluburile de striptease. Ea a mai jucat până acum un rol de stripteuză în filmul «Hitman» şi s-a descurcat foarte bine. Mai mult chiar, ea este singură şi doritoare să-şi găsească un partener. „Cred că dansul la bară de striptease este extraordinar. Dacă aş avea un prieten care mi-ar cere să fac striptease pentru el, aş face-o!”, a declarat Olga.

 

Nu am dubluri nici în scenele de sex

Are un trecut cinematografic mai special. Ea a jucat în thrillerul erotic „Le Serpent”, în care nu a ezitat să renunţe de tot la haine şi să filmeze în scene cu perversiuni sexuale. Deşi dă viaţă unei tinere atrase într-o capcană sexuală, Olga s-a declarat a fi mai mult decât mulţumită de rolul său. Mai ales în condiţiile în care majoritatea propunerilor de apariţie într-un film i se par plictisitoare. „Scenariul mi s-a părut minunat. A trebuit să ştiu ce se întâmplă. Filmul mi-a vorbit. În Ucraina, de unde vin eu, fetele sunt adesea atrase în astfel de curse ilegale, ca şi personajul meu. Actele le sunt furate şi sunt folosite în comerţ ul sexual”, o citează „The Sun” pe actriţă. „Ele cred că merg undeva frumos pentru o viaţă nouă, dar nu se întâmplă asta”, a adăugat ucraineanca. „Mi s-a părut frumos. Am stat şi am vorbit cu fotograful despre arta sclaviei. Am văzut imaginile şi mi s-au părut destul de frumoase. Cred că arăt destul de bine, ca într-un costum de baie făcut din frânghii. Mă simt bine în propriul meu corp, iar scenele de nuditate au fost confortabile. Este minunat”, a povestit tână- ra, făcând referire la momentele de-a dreptul incendiare.

Daria David
Sursa: Atac