Cum a scapat Ceausescu de la moarte in accidentul aviatic din padurea Vnukovo. Poze inedite!

Cum era să moară Ceuşescu într-un accident aviatic similar, în Rusia

Coincidenţe stranii leagă catastrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avându-l ca protagonist pe fostul sef de stat Nicolae Ceauşescu. În noiembrie 1957, o delegaţie românească de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceauşescu a scăpat nevătămat.

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre alţii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României, şi pe Ceauşescu, se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo. Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident au murit patru persoane, printre care şi Grigore Preoteasa.
Ceauşescu a scăpat doar cu câteva răni, conform certificatului medical, care consemna: „traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”, notează stirea.wordpress.com.

Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul care s-a prăbuşit, în cartea „Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo„, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa. De altfel, la înmormântarea lui Preoteasa, Ceauşescu a ţinut să fie printre cei care transportă sicriul fostului tovarăş de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiaşi surse.

Evenimentul a dat naştere multor speculaţii, legate şi de faptul că din delegaţie a lipsit şefului statului, Gheorghiu-Dej. Acesta s-a răzgândit în ultimul moment invocând o gripă. Dej nu mai era privit cu ochi buni de ruşi deoarece insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. S-a spus atunci că accidentul de la Vnukovo ar fi fost de fapt un atentat la adresa şefului P.M.R, care fusese însă avertizat din timp de serviciile secrete româneşti. Această teorie nu a fost probată nici după jumătate de secol. Cert este că accidentul din 1957 seamănă izbitor cu cel de sâmbătă căruia i-a căzut victimă preşedintele Poloniei.

Raportul comisiei sovietice care a anchetat cazul a fost publicat în 1990 de profesorul Mircea Chiriţoiu de la Arhivele Militare ale Statului Major General. Potrivit acestuia (citat de ziarul gorjean „Vertical”) vinovaţi au găsiţi piloţii sovietici. Trebuie spus faptul că în perioada respectivă conducătorii români zburau cu aeronave şi echipaje puse la dispoziţie de ruşi. Potrivit raportului comisiei, avionul ar fi coborât mai devreme şi s-a agăţat de vârfurile copacilor din pădure, la o înălţime de 10-15 m, apoi s-a prăbuşit şi a luat foc. Ca urmare a acestui accident, la scurt timp, România şi-a creat propria flotilă aeriană pentru transportul conducătorilor.

Articol realizat cu ajutorul lui Cornel Şomâcu de la ziarul Vertical din Gorj

Acum 53 de ani, pe 4 noiembrie 1957, aeronava in care se afla Nicolae Ceauşescu se prăbuşea la Moscova. Aproape incredibil, Nicolae Ceausescu a scăpat doar cu răni uşoare.

Se spune că în viaţă poţi trece peste multe, dar nu poţi bate norocul. Lui Nicolae Ceauşescu, care a condus România vreme de un sfert de secol, destinul i-a făcut cu ochiul din timp, protejându-l de cele rele de parcă ar fi avut o stea în frunte. Exemplul cel mai clar îl reprezintă incidentul din noiembrie 1957 de la Vnukovo, un aeroport situat lângă Moscova. Acolo, nea Nicu a reuşit să scape cu viaţă, deşi s-a prăbuşit cu avionul. Atunci au murit toţi membrii echipajului şi Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României.

Noiembrie 1957. Cel mai aspru comunism po­sibil îşi face de cap într-o Românie docilă, care răspunde, la foc automat, doar la comenzile par­ti­dului. Petru Gro­za e pre­şedinte al Consiliului de Stat, Gheor­ghe Gheor­ghiu-Dej e secretar ge­neral al Par­ti­du­lui Mun­ci­toresc Ro­mân (PMR), prim-ministru e Chi­vu Stoica, iar Nicolae Cea­uşescu, în vârstă de 39 de ani, urcă rapid în ierarhie, ajun­gând nu­mă­rul 2 în PMR. În câteva zile, Uniunea Sovietică aniversează 40 de ani de la Marea Revoluţie Soc­i­a­listă, aşa că o delegaţie stufoasă din partea au­torităţilor de la Bucureşti îşi anunţă prezenţa la Moscova, la sărbătoarea „roşie”. Dată fiind importanţa evenimentului, pe scara avio­nului IL-14 urcă nume mari, în frunte cu minis­trul de externe, Gri­gore Preoteasa, cu Ale­xan­dru Moghioroş şi cu Nicolae Ceauşescu.

În catastrofă au murit patru oameni din 11

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957 chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo!  Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident aveau să moară trei membri ai echipajului, printre care şi piloţii, şi Grigore Preoteasa. Că­să­torit cu Elena, dar lo­go­dit şi cu norocul, Nicolae Ceauşescu avea să scape doar cu câteva răni, conform certificatului medi­cal, care consemna: „tra­u­matism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare.

Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”. Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul groazei, în cartea „Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit ghi­­nionul lui Pre­oteasa. De altfel, la în­mor­mântarea lui Preoteasa, Ni­colae a ţinut să fie printre cei care cară sicriul fostului tovarăş de partid, flancat fiind de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Par­tidului Co­munist din URSS. Deşi la funeralii îşi maschează cu mâneca pardesiului lovitura de la mâna dreaptă, Ceau­şescu arată incredibil pentru un om care, cu două zile în ur­mă, su­pravieţuise unei catas­trofe aviatice de asemenea proporţii.

Eroare de pilotaj sau prăbuşire comandată?

Foarte multă vreme după accidentul de la Vnukovo s-a speculat că în realitate nu a fost vorba de o eroare de pilotaj întâmplătoare, ci de o „comandă” venită de la Moscova, care voia să scape de anumite persona­je ale guvernului român.

De altfel, Gheorghe Gheor­ghiu-Dej a renunţat în ultima clipă să se alăture delegaţiei române, pretextând că are treburi importante de rezolvat în Capitală. Zvonurile au fost alimentate şi de faptul că piloţii, lucru normal pentru România acelor ani,erau sovietici.

Vnukovo, aeroportul blestemat al ruşilor

Catastrofa de la Vnukovo nu este singurul accident din istoria aeroportului moscovit, care consemnează 11 asemenea evenimente. Primul a avut loc la 11 iunie 1957, cu 5 luni înainte de drama din care Ceauşescu a scăpat teafăr. La bordul avionului Ilyuşin 14P se aflau 13 oa­meni, din care 5 au supravieţuit. Cel mai grav accident din istoria aeroportului Vnukovo s-a întâmplat la 17 martie 1979, când avionul Tupolev 104B s-a prăbuşit la puţin timp după decolare, din cauza faptului că greutatea transportată depăşea cu mult limitele ad­mi­se. Din cei 106 oameni aflaţi la bord au murit 86.

Mai mult, la 23 de ani după accidentul de la Vnukovo, Ceauşescu a fost din nou la un pas de moarte.

Atentat cu icre de Manciuria

În 1980, la o masă festivă organizată cu ocazia zilei de 1 mai, apropiaţii lui Ceauşescu au consumat icre în care se aflau cioburi de sticlă. Securitatea a intrat în alertă, crezând că este un atentat la viaţa preşedintelui României.

Episodul este relatat de istoricul Teodor Filip în cartea „Secretele USLA„: „Prin 1980, s-a dat de 1 mai o recepţie festivă res­trânsă. În me­niu erau şi icre de Man­ciuria pe rondele mici de pâine. Stefan Andrei (n.r. – ministrul afacerilor ex­terne) şi Gheorghe Oprea (n.r. – prim-vice-prim-ministru) au sim­ţit cioburi de sticlă în gură. To­varăşu’ nu gustase, pentru că ţinea regim. L-au chemat pe generalul Neagoe. «Bă tâm­pi­tule, ce ne-ai dat să mân­­căm?». Neagoe a ordonat să se strângă icrele de pe masă. I s-a raportat şi lui Ceau­şescu. «Cineva a vrut să mă omoare!», a urlat acesta. «Dacă ajunge un ciob de sticlă în sânge, pleacă spre inimă şi nu-l mai scoţi»”.

Magazionerul scăpase borcanul pe jos

Ancheta a început pe loc, toţi gândindu-se să dezlege misterul tentativei de omor. Unul din securiştii implicaţi po­vesteşte în cartea lui Filip. „Neagoe l-a che­mat pe şeful de contrainformaţii. Telefonul de la bucătărie, pe care îl ascultam permanent, ne-a salvat pe toţi. Am derulat casetele şi am pus telefoanele de acasă sub ascultare. Aşa am aflat ce se întâmplase. Omul de la magazie s-a dus să pună 300 de grame de icre pentru protocol. Era în magazie un borcan de 5 kilograme. A băgat lingura de lemn şi a pus icrele pe o hârtie cera­tă. A aplecat borcanul şi l-a scăpat jos. S-a dus şi l-a sunat pe şeful lui. «Veniţi că am scăpat borcanul!» În meniu erau trecute icre de Manciuria şi nu mai aveau de unde lua imediat altele. Au ales nişte icre mai curate, iar cele cu cioburi le-au pus în alt borcan, pe care l-au îngropat. Cu tot cu icre. I-am luat la rând. Am început cu şeful lor. Îl ajutasem şi ne ajuta şi el pe noi în pro­bleme specifice. To­va­răşul îl ştia de mult. Nu puteam să-l dăm afa­ră, chiar dacă voiam noi. La în­ceput, n-a vrut să re­cu­noască, dar l-am luat cu ele­mente concrete. L-am dus să dezgroape borcanul. I s-a raportat tovarăşului tot. L-au pus şef la Intercon­ti­nental!”.

Coproductia CIA – KGB din Decembrie ’89

Nicolae Ceausescu Eric Hoenecker Mihail Gorbaciov

Definitia oficiala a evenimentelor din decembrie 1989 de „revolutie” nu mai sta in picioare. Istoricul Catherine Durandin – in prezent director de cercetari la Institutul de Relatii Internationale si Strategice din Paris – ne-a acordat un interviu in care prezinta implicarea serviciilor secrete americane si sovietice in evenimentele din decembrie 1989 din Romania.

In Romania exista un interes fata de definitia evenimentelor din decembrie 1989: unii spun ca a fost o revolutie, altii spun ca a fost o lovitura de stat. Dvs cum ati defini cele intamplate in Romania in decembrie 1989?

Nu as face o alegere. A fost o revolutie in mintile oamenilor, cei care au demonstrat pe strazi, erau sinceri, nu stiau ca exista o manipulare. Erau legati de grevele din 1987, de opiniile studentilor, dinainte de decembrie 1989. Acesti oameni au fost revolutionari prin faptele lor. Insa in acelasi timp, in spatele acestui cadru, a existat o lovitura de stat si acum cu deschiderea arhivelor si cu studiile lui Alexandru Stoenescu se poate intelege ce s-a intamplat in spatele scenei. Astfel ca se poate spune ca in actiuni a fost o revolutie, insa de fapt a fost o lovitura de stat. Daca as incerca sa merg mai departe cu aceasta definitie as spune ca a fost o revolutie politica prin aceea ca Constitutia din 1991 este o constitutie democratica. Insa in acelasi timp nu a existat o revolutie sociala reala, oameni care faceau parte din conducere au ramas la putere in continuare si unii se afla inca in Camera Deputatilor.

Au existat multe discutii legate de interventia unor puteri straine in Romania in decembrie 1989. Ce ne puteti spune: a existat o astfel de interventie si in ce masura s-a manifestat?

Este normal ca puterile straine sa fi fost implicate, de vreme ce Romania era membra a Pactului de la Varsovia si Uniunea Sovietica era interesata direct in evolutia situatiei. Cred ca o parte a Partidului Comunist Roman si o parte a Securitatii aveau legaturi cu puterea sovietica, cu KGB-ul, cu multi ani inainte de 1989. Nu stiu in ce masura au fost implicati, de vreme ce nu au fost deschise arhivele sovietice. Unii istorici au cercetat acest lucru – ca Jacques Leveq din Canada – care a incercat sa il intervieveze pe Gorbaciov care a refuzat. Sovieticii au sustinut in permanenta ca nu au actionat, ca au lasat evenimentele sa se deruleze. Eu nu cred asta, au fost implicati direct in armata romana si in Securitate. Ceea ce este sigur, pentru ca exista cateva documente publicate, este ca Bush si Agentia din Washington au fost implicati in evenimente. Si ne putem aminti ca in 1978 Ion Pacepa a defectat dintr-o pozitie inalta a Securitatii, a mers in Statele Unite si a dat o multime de informatii. Incepand din acest punct, CIA a incercat sa intre in contact cu fosti ofiteri de Securitate care au fost alungati de Ceausescu dupa defectiunea lui Pacepa. Acesti oameni au fost convinsi sau cumparati de Agentie pentru a interveni in sistemul din Romania. De aceea cred ca au existat actiuni ale Ambasadei americane din Bucuresti care de exemplu era in contact cu Silviu Brucan. In memoriile sale Brucan spune deschis ca se afla in contact cu Ambasada americana, ca in 1989 dupa faimoasa scrisoare a celor sase a plecat la Washington, apoi la Londra si apoi la Moscova. Este foarte interesant de vazut interventia celor doua mari puteri si actiunile lui Silviu Brucan care a mers printre aceste puteri imense in timpul evenimentelor.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt inca importante in Romania, deoarece in acea perioada pot fi gasite radacinile actualei clase politice din Romania. Cum ati descrie clasa politica rezultata din acele evenimente?

Cred ca oameni ca Talpes, Magureanu, Teodor Stolojan au fost oameni din nomenklatura, chiar daca se aflau intr-un fel de opozitie – inca sunt prezenti in viata politica la un nivel inalt. Chiar si presedintele Basescu a avut o pozitie in nomenklatura inainte de 1989. Insa in acelasi timp, acesti oameni i-au lasat pe altii sa ia parte la anarhia primelor zile de capitalism din anii ’90. Exista un alt grup, de oportunisti orientati catre bani si prosperitate. Probabil ca exista si o clasa politica noua formata din tineri, insa sunt foarte pesimista dupa alegerile din noiembrie datorita absenteismului ridicat. Chiar si din partea maghiara, Marko Bela, Verestoy Attila sunt oameni din anii ’90. Exista un imens conservatorism la nivel politic, iar oferta la nivel politic foarte redusa, programele politice sunt practic identice, oamenii trec de la un partid la altul fara probleme.

Mai exista o intrebare – dezbatuta mai mult in Franta decat in Romania. Intrebarea este: cum a fost omorat Ceausescu? Este o intrebare mai directa: a avut parte de un pluton de executie? Sau a fost pur si simplu impuscat in cap?

Am vazut de multe ori caseta cu procesul si executia lui Ceausescu, ceea ce a fost pus la dispozitie. Nu se poate spune daca a fost executat de un pluton sau impuscat de un singur om. Cred ca nu a existat nici o formalitate, nici in ceea ce priveste judecata. Tribunalul nu a fost unul stalinist, Ceausescu avea dreptate cand spunea ca vrea sa fie adus in fata Marii Adunari Nationale, ca nu raspunde pentru ca nu recunoaste legitimitatea tribunalului. Nu a fost un tribunal stalinist unde acuzatul isi recunoaste vina. Ceausescu si sotia sa au sustinut ca nu sunt vinovati, nu au acceptat termenul de genocid. Nu a fost respectata nici o regula in aceasta judecata si in aceasta executie, insa cei veniti acolo erau constienti ca daca Ceausescu ar fi fost salvat sau bagat la inchisoare ar fi devenit un pericol pentru noua putere. Oamenii in varsta sau chiar Partidul Romania Mare l-ar fi vrut inapoi. Cred ca au fost foarte cinici si pragmatici: sa-l impuscam, cu sau fara pluton de executie.

Exista o formulare in mass-media din Romania „Iliescu-KGB”. Cum ati aprecia aceasta formulare?

Nu as spune „Iliescu-KGB”, nu stiu daca a existat o astfel de legatura – insa „Iliescu-URSS” cu siguranta. Evolutia sa este interesanta, insa in 1991 a vrut sa incheie un tratat cu Uniunea Sovietica si nu a dorit niciodata sa renunte la trecutul sau si a fost un politician la varf si inainte de 1989. Iliescu seamana intr-un fel cu generatia vechilor gorbaciovisti din Rusia. A avut o evolutie catre euro-atlantism, insa ramane credincios socialis­mului comunist.

Jocul american in Romania

Catherine Durandin  prezinta implicarea serviciilor secrete americane in evenimentle din decembrie 1989 din Europa de Est in volumul sau „CIA in razboi”, publicat in anul 2003 astfel: „Accesul la activitatea de analiza a C.I.A. este indispensabil pentru a inlatura imaginea stereotipa a unei Agentii compuse din analisti birocrati si razboinici fara scrupule, dar aceasta interpretare revizuita trebuie sa fie insotita de o ancheta asupra muncii de teren. Ar fi prezumtois sa incercam a da un raspuns definitiv la intrebarea, formulata de o maniera reductionista: care este rolul C.I.A. in procesul de prabusire al blocului sovietic? In schimb, este posibil sa apreciem rolul jucat de C.I.A. in evolutiile din Polonia anilor ’80, care au fost dramatice pentru Moscova; si in prezent este interesant, in masura in care se deschid arhivele, iar martorii manifesta bunavointa, sa ne indreptam atentia asupra tranzitiei, asupra evenimentelor de la Bucuresti din decembrie 1989, in care tendinta prea accentuata a fost de a vedea numai mana ascunsa, dar cu o prezenta intensa a Moscovei si a clientilor romani ai lui Gorbaciov. Ori C.I.A. si jocul american subtil si puternic erau acolo.

Aceste cazuri, ale membrilor nomenclaturii anti-Ceausescu invitati in Statele Unite in perioada 1987-1989, suscita intrebari si nu pot fi intelese decat inscriind activitatea C.I.A. intr-un cadru mai larg. Din 1985-1986, Guvernul american a mizat pe momentul Gorbaciov pentru a ocupa o nisa de oportunitate. Nimeni nu crede, in serviciile de la Langley, ca Gorbaciov ar fi un „good guy”, dar el are nevoie sa negocieze cu Washingtonul pentru a desfasura reforma interna in care crede. Trebuie sa iasa din mlastina afgana, sa franeze cursa inarmarilor pe care au accelerat-o Statele Unite sub Presedentia lui Reagan. Trebuie sa castige de partea sa opinia publica si, in particular, pe pacifistii europeni si sa construiasca aceasta casa comuna europeana de care este profund atasat. Americanii ii cunosc atat intentiile, cat si slabiciunile. Vor profita magistral de acest lucru intre 1985 si 1991. In fapt, jocul american consta in distrugerea ordinii de la Ialta, integrand in N.A.T.O. Germania unificata. Aceasta etapa, o Germanie unificata in N.A.T.O., semneaza infrangerea U.R.S.S. ca putere victorioasa in 1945 si prabusirea ideologiei comuniste, al carei stindard era purtat de R.D.G.. Gorbaciov pierde teren. Faptul ca in aceasta faza a schimbarilor iau fiinta, la Budapesta sau la Bucuresti, echipe formate din fosti comunisti „gorbaciovisti” nu deranjeaza Washingtonul: fara sustinerea fratelui mai mare, aceste echipe neocomuniste nu vor putea decat sa caute sfaturi si subsidii in Vest. Arhivele C.I.A. lasa sa transpara extrema tenacitate a Statelor Unite in desfasurarea dialogului cu un partener/adversar ale carui slabiciuni au fost exploatate cu un maxim de profesionalism. Dar Statele Unite, invingatoare in Razboiul Rece, au devenit in cursul anilor ’80, datorita noilor aliante cu un grad ridicat de risc, un invingator la stramtoare”.
Pagina realizata de George DAMIAN
Citeste si Cum a murit regimul Ceausescu