Florin Velicu interviu

Fostul șef de cabinet al lui Ion Iliescu, Florin Velicu, ulterior consilier prezidențial.  1992 – 1996 Senator PDAR.

Persoana care l-a insotit pe Ion Iliescu in permanenta, fostul angajat al Consiliului Culturii, Florin Velicu

„Florin Velicu: A doua zi m-am dus la serviciu si, la serviciu… Era clar ca trebuie sa se intample ceva cu Ceausescu. La serviciu, prima masura care s-a luat a fost ca fosta presedinta a ministerului a incuiat usile.

Alex Mihai Stoenescu: Cine?

Suzana Gadea?
F.V – Da, Suzana Gadea.

AMS – Usile de la intrare.

F.V – Da, usile de la intrare. Pentru ca nimeni sa nu poata sa iasa, sa intre, sa nu stiu ce. Era un sir de sedinte pe acolo, la care bineinteles ca noi, care eram simpli salariati si nici in structura de partid – n-am fost in viata mea secretar de partid sau lider de sindicat macar – , n-am participat. Noi stateam cu colegii si din cand in cand mai aflam ce se petrece in piata (pe bulevard, n.a.), pentru ca, raspunzand de biblioteci, mai aveam prieteni pe la anticariate, librarii… Sunam eu si mi se spunea: «Pai, acum se striga Corneliu Manescu, se striga nu stiu ce».

AMS – Barladeanu, Mazilu…

F.V – Ei, pe fondul asta, cred ca era… dar sa nu ma intrebati ore, pentru ca la vremea respectiva nu aveam obiceiul sa ma uit la ceas. La un moment dat, cand am inteles de la prietenii mei de la librarie, de la anticariat, ca Ceausescu e dus, sa zic asa – asta nu inseamna ca era plecat cu elicopterul, nu aveam informatia asta – , mi-a venit brusc ideea sa iau legatura cu Iliescu. L-am sunat pe Iliescu. Si colegii ma impingeau. Ei stiau legatura noastra…

Telefonul

AMS– Pe ce l-ati sunat?

F.V – Si pe interior si pe direct. «Ia legatura cu el – ma indemnau colegii – , pentru ca tu ai fost cu el», nu stiu ce… Era un lucru care se stia in Directia mea. Iliescu nu raspundea la telefon.

AMS – Cum se numea Directia?

F.V– Directia Culturii de Masa. Avea in subordine case de cultura, biblioteci… Neraspunzand nici pe unul, nici pe altul, l-am sunat acasa. Aveam numarul lui de acasa, relatia era foarte buna, si am vorbit cu doamna Nina, care era sotia lui. Mi-a spus ca «Ionel poate sa dea telefon, dar nu poate sa primeasca, dar este sus in birou». In contextul asta, am iesit din birou, pe hol m-am intalnit cu directorul meu, care era un fost secretar de partid de la Olt, caruia i-am spus: «Domâne, eu dispar si plec cu Iliescu, orice ar fi si orice s-ar intampla». Spre surpriza mea, mi-a spus: «Succes!». A fost amuzanta scena. Am urcat un etaj, va dati seama ca nu era o problema, si am intrat peste Ion Iliescu in birou, care, spre surprinderea mea, era foarte relaxat. Statea de vorba – nu stiu daca o sa gresesc acum, sa va dau o informatie falsa sau nu, puteti s-o verificati – , discuta cred cu un baiat despre literatura. Il chema Tudor Pacurariu, cred ca era baiatul lui Francisc Pacurariu, scriitorul. Pe fondul asta, eu, care eram un tip mai agitat si mai tanar pe vremea aia, m-am repezit la dansul si i-am spus ca trebuie facut ceva sa plecam de acolo. Nu prea era incantat de idee, chiar a trebuit sa ma reped in el. La un moment dat, a sunat la Suzana Gadea. Eu nu am inteles de ce a sunat, dar a intrebat-o daca e adevarat ca Ceausescu a cazut. Nu stiu ce i-a raspuns Suzana, ca va dati seama ca n-aveam cum sa aud ce vorbea ea, auzeam numai ce spunea el. Cert e ca, dupa ce a inchis, Ion Iliescu a spus: « dracului smechera!».

AMS – Din relatarea dvs. este posibil sa se confirme informatia ca i-a spus: «Du-te la CC, Ioane, iesi acum, e momentul tau».

F.V – Nu cred, dupa reactia lui.

AMS – Pai, altfel cum va explicati reactia asta: «A naibii smechera?».

F.V – Trecuse de partea lui.
Eu l-am auzit pe el. A intrebat-o daca e adevarat ca a plecat Ceausescu, nu mai e nici o scapare, nu stiu ce. Nu stiu ce i-a spus, dar el a zis: « naibii smechera».

AMS – Dar recunoasteti ca e logic ce spun.

F.V – Nu cred ca asta a fost, pentru ca Suzana era atunci – din ce-am aflat dupa revolutie, in primele zile dupa revolutie, nu acum, la 15 ani – , era in birou cu unul Zbarcea, care era ofiter de Securitate, si ea n-a mai parasit biroul ei. Nu cred ca putea sa-i spuna lui Iliescu asa ceva.

„Sa mergem!”

AMS – Prezenta ofiterului de Securitate acolo nu este un argument ca nu-i putea face indemnul asta lui Iliescu. Erau si ei trecuti de cealalta parte.

F.V – Eu am participat personal la treaba asta si va spun niste lucruri pe care le-am facut eu. Prost, bine, cum am putut. Sunt lucruri bune pe care le-am facut, plus lucrurile false care au existat si in viata mea si pe care le-am clarificat vizavi de Iliescu si vizavi de mine, in primul rand.

A inchis telefonul.

F.V –A inchis telefonul. In momentul ala m-am repezit eu la el sa-l mai mobilizez, sa zic asa, hai sa mergem, si i-am bagat in cap o idee, care dvs. vi se poate parea curioasa, dar e logica. Aveam o impresie clara atunci despre ea: Armata!, ca era singura solutie. I-am si spus: «Haideti sa mergem la Armata. Armata pune ordine». «Mai, n-am cu cine sa stau de vorba la Armata, pentru ca nu cunosc pe nimeni – mi-a raspuns el. Tu cunosti pe cineva?» «Nu.» Am plecat pe scari. A mai venit un tip, care a devenit dupa 1990 director al Editurii Tehnice, imi scapa numele, si cu baiatul acela, cred ca al lui Francisc Pacurariu, si ii tot repetam aceasta chestiune, ca trebuie vorbit cu Armata. Era clar ca singura forta dintr-o tara care poate sa puna ordine e Armata, nu? Eu aveam respect pentru generalii nostri. Abia dupa 1989, cand i-am cunoscut, poate cu exceptia lui Stanculescu, m-am ingrozit cat erau de tampiti. N-am vazut adunatura de dobitoci mai mare. I-am propus sa dam telefon pe scurt, cand m-a intrebat el si a vazut ca nu cunosteam pe nimeni, sa dam telefon pe scurt de la Tamara Dobrin.

AMS – De ce de la Tamara Dobrin?

F.V – Pentru ca stiam ca nu este acolo. Ea statea pe la CC.

AMS – Ce functie avea?

F.V – Era vicepresedinta si pe la Cultura, era si presedinta FDUS sau cam asa ceva. Nu prea venea prin minister. Venea o data pe saptamana si statea trei ore. Iliescu n-a vrut sa intre acolo. Si de acolo ne-am dus la Hegedus. Din acest moment pot sa va clarific ce ora era, pentru ca exact atunci incepuse transmisia pe televizor. Nu stiu la ce ora a inceput…

13:00, 13:05.

F.V –Incepuse transmisia pe televizor. Biroul lui Hegedus era plin. Plin era, cu tot felul de salariati, bineinteles. Se uitau la televizor. Eu il cunosteam pe Hegedus, lucrand in aceeasi institutie. De fapt, si Iliescu il cunostea foarte bine. Si eu i-am zis: «Domnule, fa legatura cu cineva de la Armata». Zice: «Pot sa-i fac cu Hortopan sau cu Stanculescu». Mi-a si explicat Hegedus de ce: cu fiecare din cei doi lucra la spectacolele omagiale. A sunat la minister. Desi au trecut 15 ani, si acum imi aduc aminte, era numarul 272 pe scurt.

262.
F.V – 262, pe scurt. A sunat la minister si a dat peste Stanculescu. Stanculescu i-a spus, n-am auzit, dar am inteles chestia asta de la el (de la Ion Iliescu, n.a.)… «Ma cheama acolo». Stanculescu i-a spus sa vina acolo. A fost un moment de genialitate a lui Iliescu, pe care l-am vazut uitandu-se la televizor.

Mirajul televiziunii

AMS- Cand Iliescu vorbea la telefon cu Stanculescu era lume in jur?

F.V – Da, multa.

AMS – Cam cate persoane?

F.V – Toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane. Iliescu era fixat pe televizor…

AMS – Incercati sa va aduceti aminte ce-i spunea Iliescu lui Stanculescu?

F.V – «Care e situatia?» Lucruri pe undeva generale. «Care-i situatia, ce se intampla?» Probabil ca ala ii dadea niste raspunsuri, dar esential era ca il chema insistent acolo.

AMS – La MApN.

F.V – Da, la Armata.
Probabil i-a spus ca este la conducerea Armatei.
Nu se auzea. Noi auzeam doar ce spune Iliescu, nu ce spune Stanculescu. Stiu ca a dat un telefon si la Televiziune. Dar era fixat pe ecranul televizorului, era ca un magnet. Cand a vazut Televiziunea deschisa, cu tot ce se intampla acolo, haosul ala… Repet, eu as face aceasta miscare de traveling, vizavi de pozitia lui din biroul sau, unde era foarte pasiv si discuta relaxat, si pozitia electrizanta, cand a vazut ce se intampla la Televiziune. Eu cred ca in momentul ala s-a gandit ca pierde trenul. Ceva s-a intamplat cu el, ca a devenit electrizat. Am plecat de la Hegedus…

AMS – A mai dat si alte telefoane?

F.V – Nu. De aici incep incurcaturile istoriei si falsurile. Pentru ca foarte multa lume a vrut sa ma faca pe mine… Bine, unii m-au facut si ofiter acoperit.

AMS – Va pot explica eu de ce…

F.V – Si eu va pot explica de ce cei doi (Gelu Voican Voiculescu si Sergiu Nicolaescu, n.a.) m-au facut soferul lui Iliescu. In realitate, n-am plecat eu cu el din Casa Scanteii. El a plecat cu masina lui, eu cu masina mea, impreuna cu o colega de la Hegedus, Marcela Iacob este numele ei, si am plecat la el acasa. Eu, dupa Iliescu…

AMS – O secunda. Sa ne intelegem: Iliescu a mai avut cel putin alte doua convorbiri telefonice. Vorbeste cu Suzana Gadea, vorbeste cu Stanculescu, vorbeste la Televiziune, vorbeste acasa cu Nina…

F.V – Da. De la Hegedus.

AMS – Vorbeste la Comitetul Central, unde da de un revolutionar pe nume Luca.

F.V – De asta nu stiu eu. Nu cred ca a mai vorbit cu cineva.

AMS – O recunoaste Iliescu pe televizor, la prima interventie.

F.V – Eu incerc sa va spun adevarul si nu cred ca e cazul sa va luati dupa el, pentru ca si eu l-am ascultat cand spunea ca a coborat cu toti colaboratorii de la Editura Tehnica pana in curte si el cobora numai cu mine si cu…

Jumatate de ora acasa

AMS– Nu exista dubii asupra existentei convorbirii la CC.

F.V – Domnule Stoenescu, decat sa va mint… N-am surprins aceasta scena. Apoi, era si importanta, atentia… una era cand vorbea cu Stanculescu la Armata si altceva cand vorbea cu un oarecare.

AMS – Importanta ca informatie este chestiunea ca nu avea cum sa vorbeasca de la telefonul lui, putea doar sa dea telefon. De asta s-a dus la Hegedus.

F.V – Eu am dat telefon si pe fix si pe interior. De aici a iesit aceasta informatie falsa, tampita, ca i-a cerut voie Suzanei Gadea. Aia e o tampenie pe care Plesita a scos-o.

AMS – Ca sa ne intelegem: eu abordez acest subiect dintr-o pozitie total depolitizata in raport cu evenimentele la zi. Nu ma intereseaza ce face Iliescu acum, in ce partid este si ca va avea un congres etc. (La Congresul PSD din zilele de 21 si 22 aprilie 2005, Ion Iliescu nu a mai fost ales la conducerea partidului, functia fiind preluata de fostul ministru de Externe, Mircea Geoana, n.a.) Pe mine ma intereseaza reconstituirea evenimentului istoric.

F.V – Si eu la fel. Sunt retras din politica.

AMS – Bun. Ati plecat cu masinile acasa la el. A intrat in casa?

F.V –Da.

AMS – Cam cat a stat?

F.V – Pot sa va spun ca era lume multa acolo. El a intrat, spunand ca vrea sa vada daca merge cu el si sotia, Nina.

AMS – Cam cat a stat inauntru?

F.V – Vreo jumatate de ora.

AMS – Deci a stat in casa cam o jumatate de ora! El, acest interval, aceasta intrare si ramanere in casa o jumatate de ora, il neaga.

F.V – Nu are cum. Lumea astepta, iar eu la un moment dat m-am intrebat ce se intampla, de ce intarzie atata, merge sau nu merge doamna Nina?

AMS – Vorbea la telefon, dadea niste telefoane.

F.V – Probabil, probabil. El era foarte preocupat de Televiziune. El voia sa ajunga acolo, nu la Armata, unde se putea intampla altceva.

AMS – Prin urmare, sa punctam ca, in mod categoric, Ion Iliescu a stat acasa o jumatate de ora.

F.V – Categoric! De acolo am plecat, el cu masina nu stiu cui, spre Televiziune, eu din nou cu masina mea si cu Marcela Iacob inauntru…”

INTALNIREA

In timp ce urca spre studiourile Televiziunii, Ion Iliescu se va intalni cu Petre Roman, care tocmai iesea dupa ce citise primul program politic, avand mai mult forma unui apel: „Eu, oricum, decisesem sa ma intorc aici (in cladirea CC, n.a.). Noi, in momentul cand ieseam – deci, spre Pangratti – intra pe scari domnul Iliescu. Zice: «Ce faci aici?». Zic: «Vin din piata. Am citit o declaratie…».
Eu am semnat acea declaratie cum m-a taiat pe mine capul: «Frontul Unitatii Poporului». Asta a fost inspiratia mea! Declaratia in sine, ma rog, merita s-o luati, ca exista caseta video. Si mai zice domnul Iliescu: «Dar declaratie in numele cui?». «Am facut-o eu si am semnat: Frontul Unitatii Poporului»”. Pentru ca aceasta intalnire s-a dezvoltat intr-un moment important al Revolutiei, i-am cerut amanunte lui Petre Roman:

AMS – L-ati intalnit pe Iliescu pe scari, in timp ce plecati din TVR. Pe la ce ora?

Petre Roman: Dupa ora 14:00.

AMS – A avut loc dialogul cunoscut… L-ati informat de declaratia citita la televizor si el v-a intrebat: «Dar declaratie in numele cui?», iar dvs. ati spus: «Am semnat-o cum m-a taiat capul: Frontul Unitatii Poporului». Ati intrat cu el inapoi in cladire?

P.R – Da, am intrat, dar pentru foarte scurt timp. Atunci Iliescu a spus ca este bine sa mearga cineva la Armata. Nu dadea ordine, vorbea asa, in stilul activistilor… este bine sa se duca cineva. «Bine, ma duc eu!» – am spus si am plecat cu Montanu si Gelu Voican”.

Fragmente din Istoria loviturilor de stat in Romania, volumul IV, partea a II-a, Editura RAO – Alex Mihai Stoenescu