Lovitura de stat 22. 12. 1989

Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
Generalul Gheorghe Raţiu, fost sef al Directiei a I-a de informaţii interne a Securitatii în 1986-1989. (care i-a avut in instrumentare pe toti dizidentii din Romania), audiat la Comisia Senatoriala a declarat urmatoarele; DA CLICK

[Important vezi jos „Note”]Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:
1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii; 2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

3. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial; 4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”; 5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc; 6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00); 7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.

Revoluţia română nu există în dicţionareMarea Enciclopedie de Istorie Universală a Italiei: „1989. Revoltă militară şi populară împotriva dictaturii lui Ceauşescu şi a familiei sale; dictatorul şi soţia sa sunt executaţi. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, după ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvării Naţionale” (Enciclopedie de Istorie Universală, Ed. De Agostini şi All, Bucureşti, 2003, p. 1112 – n.a.)

Nomenclatura se vopseşte şi rămâne ca nouă

O istorie a lumii moderne (1920-2000) a lui Paul Johnson face afirmaţia că „schimbarea din România, ca şi cea din Bulgaria, s-au dovedit a fi mai mult de persoane decât de regim; în ambele ţări vechea nomenclatură comunistă şi-a păstrat puterea politică şi militară, şi-a schimbat titulatura şi numele partidelor, a recâştigat controlul asupra posturilor de radio şi televiziune şi a ziarelor, şi a înscenat «alegeri», în cursul lui 1990, care au menţinut-o la putere” (Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, Ed. Humanitas, Bucureşti, 205, p. 736 – n.a.).

Potrivit Tratatului de politologie al Universităţii din Paris, întocmit de somităţi ale politologiei franceze şi ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Gérard Wild -, ceea ce învaţă studenţii din întreaga lume despre evenimentele din România nu mai lasă loc de comentarii: „...regimul Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat condusă de comunişti, care n-au părăsit puterea decât în 1996, pentru a reveni în 2000 cu preşedintele Iliescu” (Dominique Colas (coordonator), L’Europe post-communiste, Ed. Presses Universtaires de France, Paris, 2002 – n.a.)

Ceea ce scrie Dicţionarul Oxford de Istorie Universală Contemporană este concludent: „Iliescu a stabilizat noul regim, confirmat în urma alegerilor din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de voturi, ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administraţia au rămas în mare măsură neschimbate şi a continuat discriminarea împotriva minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze în calitate de securitate a statului. În 1990 preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii la Bucureşti pentru a pune capăt cu brutalitate demonstraţiilor studenţeşti şi ale opoziţiei” (Oxford. Dicţionar de Istorie Universală Contemporană de la 1900 până azi, Vol. II, Ed. Oxford University Press/All, Oxford, Bucureşti, 2005, p. 328 – n.a.)

Cu astfel de definiţii este greu ca vreun englez sau bolivian sau de prin alte părţi să creadă că în România a avut loc o revoluţie.

Dumitru Burlan, care se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale, confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generarul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului.

„La 3 decembrie 1989 ­m-am dus cu nişte casete audio la generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a. Am avut următoarea convorbire cu el. I-am spus: «Tovarăşe general, mă cunoaşteţi de 22 de ani, ­v-am executat tot timpul ordinele. Am o rugăminte. Vreau să mă schimbaţi din acest colectiv sau din Direcţie. Am acasă trei copii şi nu vreau să fiu acuzat de trădare. Fapt pentru care v-am adus patru casete şi un casetofon la care să le ascultaţi. Ascultaţi casetele şi luaţi măsurile ce se impun». El n-a luat casetele. Mi le-a dat înapoi. Şi a zis: «Bine, Burlane. Du-te, şi de acum încolo vii tot la mine să-mi raportezi. Asta până la 1 ianuarie. Că după aia o să vezi tu». Ce concluzie să trag eu când aghiotantul lui Ceauşescu spune o treabă ca asta?”

Întrebat ce se afla pe casetele audio, Burlan răspunde senin: „Pe casete erau convorbiri între generalii Neagoe, Stănculescu (prim-adjunct al ministrului Apărării), Nicolicioiu (şeful unităţii de contraspionaj UM 0110, supranumită şi „unitatea anti-KGB”) şi alţii. Complotau cum să facă. Puneau la cale. Spuneau lucruri cu privire la cum să scape de Ceauşescu, care s-au regăsit ulterior în cursul evenimentelor.

Generalul Marin Neagoe, care în decembrie 1989 era şeful Direcţiei a V-a a Securităţii (Direcţia de protecţie şi pază), a dat o declaraţie în faţa Comisiei „Decembrie ’89”:

„Eu luasem măsuri de dimineaţă, pentru că ştiam că lumea va veni şi că se va întâmpla ceva când vor veni oamenii care voiau să intre în Comitetul Central. Pe 22 dimineaţa am chemat oamenii mei şi le-am spus să nu tragă şi să lase oamenii să intre. Când am dat acest ordin, dimineaţa la 7, eu ştiam că vin întreprinderile peste noi”

Eugen Neagoe
fost şef al Direcţiei a V-a a Securităţii

Ştefan Andrei, care în 1989 era viceprim-ministru al Guvernului României, confirmă faptul că Securitatea era la curent cu mişcările de pe platformele industriale din dimineaţa de 22 decembrie 1989. În acele momente, Andrei se afla în clădirea Comitetului Central.

„La un moment dat, în dimineaţa de 22 decembrie, Gheorghe Raţiu, un ofiţer din Direcţia I a Securităţii, i-a spus lui Ceauşescu că vine o coloană de la 23 August. Ceauşescu a zis: «Vin muncitorii mei să mă apere!». La care ofiţerul i-a răspuns: «Nu, nu. Vin să ceară plecarea dumneavoastră». Aia a fost o mare lovitură pentru Ceauşescu”.

Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00.
Nicolae Ceauşescu:  Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară. Aceasta este conform Constituţiei şi este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocăm Consiliul de Stat. Sunteţi de acord?

Constantin Dăscălescu: Eu m-am ridicat în picioare de la început.

Elena Ceauşescu: Dacă eşti de acord cu starea de necesitate?

Constantin Dăscălescu: Altă soluţie nu mai există.

Nicolae Ceauşescu: Atunci, să acţionăm!

Constantin Dăscălescu: Dacă aceştia au pus mâna pe arme, i-au dezarmat pe militari, ce or să facă?

Silviu Curticeanu: Or să tragă. Tragem şi noi! Crezi că au luat armele ca să se uite la noi?

Gheorghe Rădulescu: Din informaţii, coloanele de muncitori au pornit către centru şi trebuie luate măsuri ca să fie evitată vărsarea de sânge.

Constantin Dăscălescu: Am fost şi voi fi alături de dumneavoastră până crăp, dar cred că trebuie să chibzuim dacă tragem în muncitorii cinstiţi.

Ion Radu: Am fost şi aseară, şi acum dimineaţă în zone diferite. Situaţia este deosebit de gravă. Au plecat în masă din fabrici.

Suzana Gâdea: A fost totul organizat.

Ion Radu: Ministrul Vlad spune că, izolat, mai sunt nişte grupuri de militari dezarmaţi.

Elena Ceauşescu: Nu este timp de poveşti.

Ion Radu: O parte din muncitori sunt înarmaţi.

Tudor Postelnicu: Faţă de ceea ce s-a pus în discuţie, ridic şi eu o problemă. Am înţeles de ieri că împotriva muncitorilor nu se va trage. Avem acum această situaţie creată şi noi suntem convinşi că nu muncitorii cinstiţi sunt aceia care vor deschide focul, ci lepădăturile şi pleava. Împotriva acestora nu trebuie să fim indiferenţi.

Ion Dincă: Dacă aceştia dezarmează Armata noastră şi vor să intre în sediu?

Iulian Vlad: Armata nu se lasă dezarmată.

Constantin Dăscălescu: Cei care sunt trădători s-au lăsat dezarmaţi.

Nicolae Ceauşescu: Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele.

Elena Ceauşescu: Cine se lasă dezarmat este ticălos!

Constantin Dăscălescu:Vom vedea dacă masele vin liniştite, dar dacă vin cu arma în mână, atunci să se tragă în ei.

Ion Dincă: Acest ordin mai trebuie transmis o dată.

Tudor Postelnicu: În condiţiile în care se deschide focul împotriva Armatei, aşa cum este prevăzut în Constituţie, atunci se deschide focul.

Nicolae Ceauşescu: Aveţi altă părere?

Paul Niculescu-Mizil: De ce la fabrici activitatea noastră nu s-a simţit?

Nicolae Ceauşescu: Trădătorul Milea este de vină şi probabil mai sunt şi alţii.

Silviu Curticeanu: Acum nu avem timp de pierdut.

Nicolae Ceauşescu: Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. I-am spus să se ducă să dea ordin să aducă unităţile militare şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis şi atunci reiese clar că tot timpul a sabotat şi, de fapt, a acţionat împotrivă, a făcut tot ce se cunoaşte. Noi am hotărât că împotriva intereselor ţării nu există înţelegere.

Manea Mănescu: Cine îi ia locul?

Constantin Dăscălescu: Are grijă şeful statului.

Nicolae Ceauşescu: L-am chemat pe primul adjunct şi este deja la dispoziţia mea. Lucrează aici.

Suzana Gâdea: Eu am văzut aseară nişte tineri neînarmaţi. Puteau fi luaţi, pentru că atunci când a început să se tragă, au fugit. Acum trebuie să avem şi noi bâte să ne apărăm.

Nicolae Ceauşescu: Ce facem?

Iulian Vlad: Procedăm cum aţi spus.

Tudor Postelnicu: Aşa facem.

–––

Iulian Vlad la ora 10.35, l-a tradat pe Ceausescu. La ora 10.45 Iliescu numai era urmarit de securitate.

Iulian Vlad: „Da, sigur, prin comandantul trupelor, ca sa deschida portile de la Radio si Televiziune, ca sa permita demonstrantilor sa ajunga acolo”.

La ora 13.30, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”. Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România.

La ora 10.07, generalul Stănculescu a ordonat tuturor trupelor militare să se întoarcă în cazărmi. A fost primul ordin al lui Stănculescu în calitate de ministru al apărării, contrar ordinului comandantului suprem.

La ora 11.30 Stanculescu il sfatueste pe Ceausescu sa plece cu un Elicopter
Stănculescu: „Știam că sovieticii au decis să scape de Ceaușescu“

Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”
Stănculescu: „Am încredinţat puterea lui Iliescu pentru că în toată presa internaţională, cât şi la Europa Liberă şi Vocea Americii, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”

După trei ore de la preluarea puterii, Stănculescu intră în contact cu Ion Iliescu. “La ora 13.40, Iliescu îl sună pe Stănculescu la minister şi stau de vorbă 15 minute.
______

Primul grup de revolutionari ajunge la Televiziune in jurul orei 11:15, ceea ce inseamna cel putin trei sferturi de ora inainte de evacuarea lui Ceausescu din cladirea CC. Persoanele civile care au constituit micul grup sosit la Televiziune, intre care se aflau Mihai Voicu, un cetatean cu numele Cherpec si o domnisoara cu prenumele Mihaela, intentionau sa convinga conducerea Televiziunii sa transmita informatii si, eventual, imagini in tara despre ceea ce se petrece la Bucuresti, adica revolta populara. La acea ora, Televiziunea tocmai transmitea a doua oara comunicatul cu „tradarea” lui Milea. La poarta Pangratti, micul grup este respins de reprezentanti ai Televiziunii, care ii cere sa paraseasca incinta, insa gasesc intelegere – in mod surprinzator pentru ei, ca neavizati – din partea trupelor din paza cladirilor, in persoana locotenentului-major Mihai Ditiu. Revolutionarii nu stiau ca timp de o ora intregul efectiv al Armatei 1 si al Militiei Capitalei primise ordine repetate de a parlamenta cu orice grup civil aparut in perimetrul unitatilor militare sau al obiectivelor aflate sub misiune. In timpul emisiunii Dan Diaconescu in direct din seara de 5.12.2004, de la postul de televiziune OTV, inginerul Nicolae Stanciu, fostul director tehnic al TVR, a afirmat ca „exista o cortina electronica cu care se oprea emisia la tv, daca se dorea. Generalul Ghita (comandantul trupelor de Securitate si Militie – n.a.) a dat dispozitie sa nu se traga, a dat jos mitralierele de pe TV cu o ora inainte de venirea revolutionarilor”. Informatia este confirmata de generalul Iulian Vlad
Primul grup de revolutionari ajung
Iulian Vlad, a spus într-un memoriu adresat lui Iliescu: „Într-adevăr, pe dictatorul Ceauşescu l-am trădat
Gheorghe Goran, fost şef al Securităţii Municipiului Bucureşti – Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, reaudierea din 4 mai 1994)”Ştiam că gen. Militaru avea întalniri cu Măgureanu, Iliescu, Ioan Ioanid în parcul Tineretului, rezulta că vor să facă ceva împotriva lui Ceauşescu. Mulţi dintre actuali disidenţi au fost informatorii noştri.
Securitatea era foarte bine organizată . Inclusiv foştii deţinuţi politici ca şi oamenii simpli erau mandri că sunt cunoscuţi cu un ofiţer de Securitate! Era o cinste pentru ei, apoi ăştia, informatorii, erau şi ajutaţi –aveau avantaje.
„Securitatea a fost deturnată de la munca de securitate! Am fost puşi să facem pande etc. deoarece cuplul dictatorial nu mai era iubit de noi. Poate Ceauşescu a fost trădat şi din interiorul PCR. Noi am cheltuit mari sume de bani pt Mazilu să se promoveze interesele în străinătate şi el era de fapt trădător!

Sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv. la fel cum, începând cu ora 10.07, gen. Stănculescu îndepărtează blindatele din Piaţa Palatului şi opreşte trupele proaspete chemate de tandemul Ceauşescu-Milea pentru a face “mişcarea populară” una cu pământul. Aşa a trecut nestingherită “mişcarea populară” a dlui Iliescu prin cordoanele dispozitivului militar de apărare al CC şi nu a găsit în faţa clădirii nici picior de militar.

Aşa au ajuns protestatarii liber în Piaţa Palatului şi tot ca urmare a ordinelor gen. Stănculescu
–––––––––––––––––––
Dintre 10.07 şi 10.35 “Armata a fraternizat cu populaţia”, “a trecut de partea poporului” etc.
………………………………………………..
Iulian Vlad a declarat in fata comisiei senitoreale: „‘Apoi, alt ordin am dat în 22 dimineaţa, că dacă se forţează cordonul (ce înconjura piaţa CC) să nu se facă opoziţie! Ordinul l-am dat lui Bucurescu, col. Ardeleanu, Nae (adjunctul lui Neagoe, pentru că pe Neagoe nu l-am găsit), Ghiţă. Acest ordin a ajuns şi la cei care apărau televiziunea, radioul. Ceauşescu, venind de pe balcon când a fost huiduit şi s-au aruncat cu pietre nu a mai intrat în birou ci s-a îndreptat direct la lift”
Părerea mea e că Ceauşescu nu mai era cel vechi. În ultima săptămână a emis nişte acte în mod inexplicabil. Avea o memorie uluitoare, era perspicace, dar în ultimele luni măsurile luate de el erau aberante: de exemplu, la congres jumătate din CPEx trebuiau schimbaţi! La fel (…) 16 – el ştia precis că cei care au ieşit nu sunt huligani…

Altă greşeală: plecarea în Iran. Apoi, influenţa negativă a consoartei sale. Eu îi dădeam zilnic buletine de informare – cele scrise de mână pe care i le dădeam! L-am informat despre tot ce se întâmplă în jur! Eu vedeam că România nu poate ocoli celelalte ţări socialiste. Zona cea mai sensibilă era în Transilvania.Din ce s-a vorbit la Moscova am luat cunoştinţă indirect, prin informaţiile externe.”
Gen. Militaru nu era agreat de ceilalţi comandanţi. Pentru mine gen. Militaru a fost şi rămâne un om suspect în privinţa loialităţii faţă de ţară.Cornel Nisipeanu poate fi considerat un dizident autentic, am auzit că lucrează aici la Senat. Nu dacă găseam oricare din greşelile făcute de gen Militaru atunci, eram precis condamnat la pedeapsă capitală. Gen. Logofătu, care trebuia să fie succesorul meu este de aceeaşi formaţie şi format ca gen Militaru. A fost reprezentantul României la Tratatul de la Varşovia, apoi la Academie. (Stănculescu avea un comportament total contradictoriu). Apoi prezenţa lui Militaru a fost catastrofală, dădea ordine aberante. Jula dădea ordine aberante. Era o stare de confuzie generală. De aceea s-a întâmplat omorurile la M. Ap. N la Otopeni etc. Dar toate astea nu exclud existenţa unei acţiuni de diversiune organizată. Cred că o dovadă e şi acel „război electronic”.
Iulian Vlad
Adjunctul fostului şef al Departamentului Securităţii Statului general Bucurescu Gianu: Pe 22 decembrie 1989 Iulian Vlad a cerut ca, în caz că presiunea mulţimii creşte, să dăm voie oamenilor să intre în sediul fostului CC al PCR. Pe Mazilu îl cunosc de prin 1950. Este şi dotat dar are şi dereglări psihice.
Gianu a fost cel care s-a ocupat de aplicarea planului “Orient”, care constituia ansamblul de măsuri amănunţite cu privire la asigurarea securităţii şefului statului pe timpul evenimentelor interne şi externe la care participa acesta în decembrie 1989, începånd cu vizitta de la Moscova din 4 decembrie şi terminand cu vizita şi întoarcerea preşedintelui Ceauşescu în/din Iran (18- 20 decembrie). Asta înseamnă că el a fost cel care a decis ca aeronava cu care Nicolae Ceauşescu a plecat în Iran să fie însoţită pentru prima oară de cand Ceauşescu devenise preşedinte, aşa cum a dezvăluit secretarul personal al lui Ceauşescu, Mihai Harjeu, de două avioane de vanătoare. Tot Bucurescu Gianu a fost cel care s-a ocupat de securitatea mitigului din Piaţa Palatului, din 21 decembrie 1989, miting organizat la sugestia fostului primar al Capitalei, Barbu Petrescu. Adjunctul generalului Iulian Vlad descrie şi ordinele directe primite atunci de la Iulian Vlad, dar confirmă şi fapttul că Laszlo Tokes era plătit de serviciile maghiare de spionaj.
Din exterior veneau informaţii, la radio-televiziunea ungară, măsuri împotriva romanilor. Era clar că în localităţi din jurul graniţei era un lagăr pentru refugiaţi romåni de unde erau retrimişi ilegal peste graniţă indivizi romani pregătiţi. Au şi fost prinşi la Satu Mare şi Timişoara asemenea indivizi cu misiunea de a lua legătura cu cei din interior. Gen. Nicolicioiu şi Centrul de Informaţii Externe pot da lămuriri suplimentare.
În 16 decembrie 89 am fost chemat la cabinetul gen. Vlad unde era convocat şi gen. Macri şi alţi ofiţeri superiori şi am fost informat că la Timişoara au apărut lucruri curioase: demonstraţii, spargeri de geamuri. S-a luat măsura să plece acolo gen. Macri, col. Teodorescu şi încă un ofiţer de la Informaţii Interne. Teodorescu de la Informaţii Externe a fost trimis pentru că se semnalau deplasări ale unor diplomaţi în zonă, prezenţa unor turişti, în special URSS, grupuri de turişti cu maşini Lada etc. Delegaţia a plecat cu sarcina clară de a sprijini securitatea locală în culegerea de informaţii dar să nu se angajeze în acţiunile de stradă. Despre trupele de securitate care nu lucrau cu organele de informare nu ştiu amănunte. Şeful securităţii din judeţe avea doar munca informativă. Macri raporta informaţiile generalului Vlad. La Vlad s-au concentrat informaţiile, nu se mai raporta prin noi, adjuncţii, lui Vlad.

În clipa cand mitingul s-a spart– eram în faţa balconului- am recepţionat ţipete, un vuiet ce mi s-a părut că vine de la megafon- vuiet ca la cutremur- şi un val de împingeri în faţă dinspre palat. Valul s-a retras apoi. Am auzit un zgomot dar am crezut că s-a desprins un megafon şi-a căzut. Ulterior am auzit că s-a aruncat o petardă. Dar anterior apăruseră ţipetele de femei şi busculada aceea. Apoi lumea s-a dispersat, dispoziţiile de la capăt s-au pulverizat, materialele de propagandă au rămas pe jos,călcate în picioare, efectivele erau adunate la Athenee Palace- le-am trimis la unitate. Terminandu-se mitingul, misiunea mea s-a terminat, n-am mai fost implicat în nimic. Mi s-a spus că femeile au ţipat pentru că au fost înţepate. Sus pe clădirea Consiliului De Stat erau oamenii Direcţiei a V-a. La etajul I- la bibliotecă într-o sală era o echipă tehnică de comunicaţii – prin ei comunicam între noi, centrala şi liniile telefonice. Direcţia a V-a avea sediul în clădirea de alături. Am plecat şi eu sus la legăturile telefonice –nu am primit nicio informaţie concretă. Am coborat, Postelnicu m-a întrebat “ce s-a întamplat?” – că trebuie să raporteze. Am întrebat şi eu dar nimeni nu mi-a raportat ceva deosebit, mai mult decat ceea ce am perceput şi eu personal.
Curios, n-am fost solicitat de şefii mei să raportez. Ulterior am auzit că Ceauşescu m-a destituit după ce au aflat că eu răspundeam de organizare mitingului- dar nu sunt sigur. Am plecat la hotel Bucureşti, restaurantul Grădiniţa, Piaţa Romană, să văd ce se întamplă pentru a putea raporta dacă voi fi întrebat.
Colonel Gheorghe Goran, fostul şef al Securităţii Municipiului Bucureşti:
Lenea activiştilor de partid, care fuseseră obligaţi să înfiereze în colectivele de oameni ai muncii din întreprinderi, revolta de la Timişoara. Astfel, şedinţele de partid fiind foarte costisitoare, s-a decis că mai bine este să fie adunaţi toţi oamenii muncii într-un singur loc şi să se facă o singură şedinţă! Ideea aceasta “genială” i-ar fi venit primarului de atunci al Capitalei, Barbu Petrescu. “Îi ademenim pe toţi la un loc şi scăpăm să organizăm atåtea şedinţe!” – ar fi spus primarul. Cum, la conducerea statului, prostia era la ea acasă, ideea lui Barbu Petrescu a fost pusă imediat în practică. El confirmă teoria privind diversiunea prin care s-a creat busculada la miting, folosindu-se cozile ascuţite ale pancartelor, cu care au fost înţepate, “în fund”, zice Goran, femeile aflate la manifestaţie. Adaugă însă că autorii diversiunii ar fi venit cu trenul în Bucureşti, de la Timişoara, în noaptea de 20/21 decembrie.
– În noaptea de 20-21 decembrie am primit informaţia că au venit, cu trenul de noapte, indivizi din Timişoara. Apoi am văzut oameni care înţepau femei pentru că ele zbierau pentru a provoca dezordine la miting şi am văzut un microbuz cu aceste pancarte care aveau manerul prevăzut cu un cui pentru împuns
–––––––––––––––––-
Faptul că dnul Iliescu nu ştie cine a generat fenomenul terorist, deşi domnia sa a fost preşedinte al României timp de 11 ani fără să ne dea un răspuns, nu înseamnă că fenomenul nu a existat şi nu a avut nişte autori. Care, între altele, i-au ţinut la respect şi pe dânşii, sub mesele de la Televiziune sau de la MapN. Istoricul trebuie să caute răspunsul în locul celui care timp de 11 ani a avut serviciile secrete, întregul aparat de stat, Justiţia şi Procuratura pe mână. În aceste condiţii, formularea de ipoteze este firească.

Iliescu trebuie să înţeleagă faptul că a ajuns la putere cu ajutorul Armatei, a lui Stănculescu şi a ministerelor de forţă, în primul rând (şedinţa de la MApN din 22 decembrie ora 16.00), şi apoi a fost legitimat provizoriu ca lider de disidenţii comunişţi şi opozanţii de tip Doina Cornea, Tokes, Blandiana, Pleşu, aflaţi la prima şedinţă a CFSN din 27 decembrie 1989, când s-a hotărât ca ţara să fie condusă de un Biroul Politic, în frunte cu Ion Iliescu. El a reprezentat atunci, fie că unora nu le convine, o garanţie pentru Marile Puteri implicate în răsturnarea lui Ceauşescu, că persoana anunţată ca succesor a ajuns la putere. Nu era altul.“Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional (…) Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3″

gen. Stanculescu: „dupa evacuarea lui Ceausescu din CC 22 decembrie 1989 ora 12:08, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

(interviu pentru DER SPIEGEL din data 20 septembrie 2009).
IMPORTANT
* Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”
Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicolae Ceausescu din Iran la Mihail Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune.

Pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii sale.

Cina de adio cu Zoia şi cu Valentin

Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.

„Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.

Arestarea lui Ceauşescu: planul de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.

Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.

După ce a primit rapoarte de la toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor.

Ceauşescu ţipă la el şi rosteşte celebra replică: „Marş şi adu trupele!”. Vizibil marcat de această reacţie a dictatorului, Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.

În acest timp, Ilie Ceauşescu revine la biroul fratelui său, chemat de secretarul Hîrjău. „Am intrat în Cabinetul 1 şi mi-a spus: «Uite, Milea s-a sinucis». Era afectat atunci. Era şi ea acolo, lângă el. Şi el mi-a spus: «Te pregăteşti să iei comanda Armatei!». Îi zic: «Eu nu pot să iau comanda Armatei. Nu e calitatea mea». Aşa că mi-a zis: «Atunci du-te şi te-mbracă militar şi te duci la minister! Nu mai pierde timpul aici!». Aşa că am refuzat. Oricum, nu îmi dădea comanda Armatei, dar probabil a încercat, că deja îl chemase pe Stănculescu”, a declarat Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989.

I-am spus lui Ceauşescu ce se întâmplă, că are piciorul în ghips, şi a ţipat: «Cu picioarele rupte să vină, şi să vină în cinci minute! Să nu se joace, că-l aduc arestat!»”, a relatat Constantin Manea, unul dintre secretarii de cabinet ai lui Ceauşescu.

Într-un sfert de oră de la această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.

M-am dus la Ceauşescu la birou. Cred că Silviu Curticeanu m-a repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm“.

“Generalul Stanculescu s-a intors la Cabinetul 1 si i-a spus lui Ceausescu: «Tovarase comandant suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de comanda si sa conduceti de acolo». In acel moment, Ceausescu l-a oprit si i-a spus: «Nu. Eu sunt comandantul Fortilor Armate… nu putea sa pronunte fortelor, spunea fortilor… Eu sunt comandantul Fortilor Armate si locul meu de comanda este aici». Stanculescu s-a dus atunci la Neagoe si s-a inteles cu el sa-l evacueze cu elicopterul”. Intors in cabinet, Nicolae Ceausescu cere, prin intermediul ofiterilor Directiei V care il pazeau, ca fortele aflate in sediu sa reziste presiunii multimii. Cei doi ofiteri nu transmit ordinul mai departe. Trebuie sa intelegem ca in acel moment in care ministrul Apararii trece peste ordinele comandantului suprem, cand ajunge la o intelegere cu seful Directiei V pentru evacuarea sefului statului din sediul puterii, iar insusi seful Departamentului Securitatii Statului comunica in teritoriu, tot din cladirea CC, ca nu se executa alt ordin decat cel dat de el, teoretic si practic, Ceausescu era indepartat de la putere. Cei trei generali au fost obligati sa joace timp de aproximativ doua ore un joc fata de Ceausescu – aparent loiali, ordonau trupelor sa nu faca nici un gest in apararea lui. Toate fortele care aparau sediile partidului au primit ordine clare sa nu intervina si mai ales sa nu apere aceste sedii, care reprezentau centrele teritoriale ale Partidului Comunist Roman, adica ale Puterii. Aceste ordine au fost date de noul ministru al Apararii, iar in ce priveste efectivul MI din Capitala, ordinul i-a apartinut, independent de Stanculescu, generalului Iulian Vlad.

Ion Iliescu -Jurnalul National 18 – 02 – 2009: “în seara de 22 decembrie, în timp ce lucram într-un birou de la etajul al III-lea din clădirea CC al PCR la redactarea documentului, devenit Comunicatul către ţară al CFSN, am avut o convorbire telefonică (pe care nu eu am iniţiat-o) cu un locţiitor al ambasadorului URSS, de faţă cu toţi cei care se aflau atunci în biroul respectiv.

Din sediul MApN nu am vorbit la telefon cu nimeni! Eram însă informaţi de convorbirile purtate de cei din MStM cu reprezentanţii Tratatului de la Varşovia.’

Stenograma comunicatiilor pilotului elicopterului prezidential

Stenograma dezvaluie dorinta lui Nicolae Ceausescu de a fi dus in judetul Dolj. Prin Baza, primul-secretar al Judeţului Dolj a recomandat sa nu se deplaseze acolo.

” – 203, asteapta putin! Sa se ia o hotarare in legatura cu 202! (este o comunicare a Bazei, n.a.)

5. Uite-l jos, acolo! A aterizat! (203 aflat in zbor raporteaza aterizarea lui Malutan pe cladire, n.a.)

6. Pai… o sa mearga (adica, o sa plece, n.a.)… nu se mai poate intra acolo… (202 anunta ca 203 nu mai poate ateriza, pentru a lua restul conducerii, din cauza oamenilor urcati pe acoperisul CC, n.a.)… cred ca… (ne indreptam, n.a.) catre Baza, de la mine la (Dolj) se solicita sa mergem catre Olt (Ceausescu a cerut asta, n.a.) sa se ia legatura cu primul-secretar de acolo si sa se comunice, pentru ca nu am alta posibilitate!

7. Ai auzit «Panseaua», da?

8. Afirmativ! (raspunde Baza, n.a.) E «persoana nr. 1» la bord?

9. … Mergem la nord, la Balta Mica (resedinta de la Snagov, n.a.) si de acolo sa se incerce sa se ia o legatura.

10….

11. Hai, ma, lasa-ma!

12. «Panseauaa»! In 30 de secunde aterizez!

13. O.K.!

14. Baneasa 08…

15. Am confirmat!

16. Am aterizat! Toata lumea!”

—————————————

16 decembrie, ora 17.00: peste 400 de oameni se adună în jurul bisericii reformate din Timişoara, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un protest faţă de evacuarea pastorului Laszlo Tökes. O parte dintre ei se îndreaptă spre căminele studenţeşti, pentru a strânge cât mai multă lume. Se strigă pentru prima dată „Jos Ceauşescu!“. Adunarea se transformă astfel într-o manifestaţie anticomunistă, la care autorităţile răspund cu focuri de armă. Sute de oameni aveau să fie ucişi sau răniţi.

18 decembrie, la ora 8.15, la resedinta din Primaverii s-a infiintat seful Directiei a V-a de securitate si garda, generalul Marin Neagoe, care l-a insotit pe Ceausescu in Iran, impreuna cu ministrul de Externe de la acea data, Ion Stoian. In jurul orei 8.30, relateaza Talpeanu, au venit generalul Vasile Milea, ministrul Apararii, si apoi, la scurt timp, ministrul de Interne Tudor Postelnicu si generalul Iulian Vlad, seful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultari. Avionul a decolat la ora 9.30 si, pentru prima oara, aeronava a fost insotita pe tot teritoriul tarii si in apele teritoriale ale Marii Negre de patru avioane de vanatoare MIG, fapt repetat si la intoarcere, pe 20 decembrie. 20 decembrie, ora 19.00: într-o declaraţie televizată, Ceauşescu vorbeşte despre o serie de „manifestări şi incidente“ organizate la Timişoara de „câteva grupuri huliganice“, cu trei zile în urmă. „În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze. Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, unităţile militare – conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării – au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară“. Acţiunile ar fi făcut parte dintr-un plan vast al unor „cercuri şi guverne“ de destabilizare a României.

22 decembrie, ora 10.00: este introdusă legea marţială

după ce, în noaptea precedentă, grupurile de bucureşteni fuseseră împrăştiate cu greu de forţele armatei şi ale Miliţiei. În această vreme însă, grupuri de muncitori se strâng din nou în centrul oraşului, iar forţele de ordine trec de partea acestora.

La ora 11.30 Stanculescu il sfatueste pe Ceausescu sa plece cu un Elicopter “Stanculescu catre Ceausescu ; “Puteti fi linsati”

Stanculescu: “îi văzusem speriaţi; era agitaţie, cam de genul ăsta: „Noi ce o să facem, ce o să ne facem?” Şi deja era panică, îi cuprinsese efectiv, gal­beni, speriaţi, transpiraţi, agitaţi. Adică au fost câteva ele­mente care îi marchează pe oameni foarte clar. Atunci mi-a venit ideea”

“M-am întors la Ceauşescu pe coridor şi am rapor­tat că unităţile sunt pe drum şi vor ajunge, sper, la timp, dar presiunea în piaţă a crescut şi trebuie să vedem ce soluţie avem, părerea mea este că: „Mai bine ar fi să plecaţi din sediu!” „Cum să plecăm, cu ce?” „Singura variantă care este posibilă acuma, mă gândesc, e cu elicopterele”

După lovitura de stat dată de Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. Până la 12.09, când a decolat spre Snagov. După şedinţa CPEx, Ceauşescu a intenţionat să preia conducerea armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu nu a mai apucat să scrie decretul.

La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Se strângea laţul. Clădirea CC nu mai era sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului era plină de revoluţionari.

„Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a, au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în gând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de deschidere a uşilor.

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Opruţa – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala 22 decembrie, ora 12.08: elicopterul (elicopter alb Dauphin nr. 202) în care se află cuplul Ceauşescu şi câţiva la ora 12:08 fideli decolează de pe sediul Comitetului Central spre Snagov Peste 10 minute am aterizat (12.20)

Vasile Malutan: ”M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii.

In jurul orei 13:00 se urca din nou in elicopter cu pilotul Vasile Malutan, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu- Boteni, ora 13.30 sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic Nicolae Deca din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Medicul opreste masina Dacia rosie nr. 4B2646 in Comuna Vacaresti la ora 14.00. La 14.15 o Dacie neagra 4DB3005 condusa de Nicolae Petrisor oprita de Ceausescu .Petrisor le-au dat jos din masina la ora 15.00 , la Centrul pentru protectia plantelor jud. Dambovita.

Citeste aici interviul cu Vasile Malutan

În cursul lunilor mai (17) şi iunie (21) 2006, I.R.R.D. a organizat un SIMPOZION cu tema Ceauşescu la Târgovişte. 22 – 25 decembrie 1989.

La această manifestare au participat:

– Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul major C. Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 15,00 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.

– Colonel (r) Ştefan Conţ – ofiţerul operativ, de serviciu la biroul Miliţiei Judeţene, care i-a preluat pe cei doi, după aducerea lor în sediu.

– Petre Ştirbescu – revoluţionar, care a participat, în sediul Miliţiei Judeţene, la percheziţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu şi cărora le-a făcut un prim şi veritabil rechizitoriu.

– Colonel (r) Ion Mareş – pe atunci maior, cel care, împreună cu lt. col. Dinu, locţiitorul comandantului Securităţii Judeţene, i-a preluat pe cei doi de la sediul Miliţiei pentru a fi duşi în UM 01417.

– Locotenent colonel (r) Ion Ţecu – pe atunci căpitan, a pregătit preluarea de către armată a celor doi şi, cu maximă precauţie şi în deplină conspirativitate, i-a condus în locul de detenţie din cazarma UM 01417.

– General (r) Andrei Kemenici – pe atunci colonel, şeful garnizoanei Târgovişte şi comandantul UM 01417.

– Locotenent colonel (r) Ion Boboc – unul dintre cei doi ofiţeri (al doilea fiind Stoica Iulian) care au stat permanent, clipă de clipă, în aceeaşi cameră cu soţii Ceauşescu, în toate cele 3 zile şi 4 nopţi petrecute de aceştia în cazarma de la Târgovişte.

– Maior Marian Apostol – în decembrie 1989 locotenent-major, comandantul subunităţii care a luat sub control Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne (Securitatea şi Miliţia). Plutonier Andrei Osman – şofer, a participat la „ridicarea“ soţilor Ceauşescu de la Centrul de Protecţia Plantelor.

Ion Enache: “După aproape o jumătate de oră, un alt cetăţean care venise la Inspectorat şi care mă cunoştea mi-a spus: „Am dat de un mare necaz. I-am luat pe soţii Ceauşescu de la Văcăreşti, i-am dus la (Centrul de- n.red.) Protecţia Plantelor şi i-am lăsat acolo” Colegul meu, Paisie, a ieşit cu mine din birou şi a spus: „Hai Gică, să-i prindem noi”. Am mers la garaj, am luat maşina dotată cu radar şi am plecat spre sediul Centrului de Protecţie a Plantelor. Acolo, ne-a întâmpinat femeia de serviciu, care ne-a confirmat că soţii Ceauşescu se aflau în sediul Centrului.

Intrând în holul clădirii, am văzut-o pe Elena Ceauşescu stând rezemată de uşa biroului directorului. Am prins-o de braţul stâng, iar Ceauşescu (Nicolae – n. red.) – aflat în biroul directorului, a făcut câţiva paşi spre noi şi ne-a întrebat: „Cine sunteţi voi, cetăţeni ai R.S.R? Aţi venit să arestaţi un şef de stat?”

I-am răspuns: „Suntem de la Miliţie. Cetăţenii au aflat că sunteţi aici. Ei sunt împotriva dumneavoastră. Noi vrem să vă asigurăm protecţia şi vă rugăm să mergeţi cu noi”. El a făcut un pas înapoi, în timp ce directorul Centrului ne tot făcea semne să tăcem, dar noi i-am spus că ştim ce facem.

I-am urcat (pe soţii Ceauşescu – n. red.) în maşina dotată cu radar. În ajutorul nostru venise un alt coleg, Osman, cu un ARO, cu care am stabilit să fie antemergătorul nostru, fără a stabili, însă, traseul. Ştiind că în oraş este forfotă, am luat-o pe variantă, ca să evităm aglomeraţia.

În apropierea Combinatului de Oţeluri Speciale era staţionat un camion din care coborau mai mulţi cetăţeni. Trecând pe lângă ei, i-am auzit spunând: „Uite-i, sunt în maşina albă!”La ieşirea din Municipiu, am comunicat prin staţie că cei doi pioni principali sunt la mine în maşină şi am cerut să mi se ordone ce am de făcut. Ştefan Conţ: Deci, în jurul orei 17,30, vine Săftoiu, din echipa lor, şi zice: „Tovarăşul colonel, am să vă raportez ceva confidenţial”.

Eu eram în biroul lui Dureci, al comandantului. Stăteam pe scaunul lui, şi îmi spune: „E ceva confidenţial”. I-am dat pe ăia afară – era acolo Sabău, care acum este reprezentantul Ministerului de Interne în Franţa, Avramescu, Atanasiu, care a fost şef de Poliţie la Dâmboviţa, mai târziu. I-am dat, deci, afară şi el îmi zice:

– „Ştiţi că Ceauşeştii sunt în curte!”

– „Unde sunt, măi?”, îl întreb eu.

– „Păi, sunt în maşina lui Enache”.

– „Hai la Dispecerat să luăm legătura cu ei”, zic eu.

N-am mai luat legătura, că Enache şi Paisie erau cu ei şi i-au băgat în birou. După ce i-am băgat (în birou – n. red.) pe Ceauşeşti, m-am dus la domnul căpitan Apostol, care era la comandă din partea Armatei, şi i-am spus să nu îi mai caute armata, pentru că sunt la noi în birou. Ştefan Conţ: La 18,10, deja, am scăpat de ei. Pe la 17,30, deci, în perioada asta. Percheziţia a durat vreo 7- 10 minute, după care…

Ştefan Conţ: –am dat lui Paisie, ca şi stilourile (lui Ceauşescu – n. red.). Deci, se termină percheziţiaTelefoanele sunau. Când sunau telefoanele am zis că să-i luăm şi să-i ducem în partea ailaltă.Eu l-am dezbrăcat de palton pe Ceauşescu, atunci, în momentul ăla, când i-am spus. Ştirbescu a luat-o pe ea în primire. A căutat-o prin genţi. După ce l-am dezbrăcat pe Ceauşescu de palton şi de haină, l-am pipăit de sus până jos, i-am scos ceasul de la mână, apoi i l-am dat înapoi.

Ceauşescu a simţit. Zice: „Cine sunteţi voi? Eu sunt preşedintele vostru, mă, sunt secretarul vostru general, mă. Sunt comandantul vostru suprem, mă. Cine sunteţi voi să mă arestaţi?”

Locotenent colonel Conţ spune: „Mă numesc locotenent colonel Conţ, din partea Ministerului de Interne, de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte căpitan Boboc Ion, de la unitatea militară 1378“, după cum, pare-mi-se, a completat Boboc. „Dânsul se numeşte Ştirbescu, iar dânsul Ionescu, care sunt reprezentanţii maselor populare”, adaugă Conţ. Ceauşescu rămâne surprins.

Eu dau cu capul spre căpitanul Boboc, ca să trecem la percheziţie. La Ceauşescu se duce lt. colonel Conţ şi plutonier Paisie. La Elena se duce Enache. Eu nu exagerez. Eu vă spun aşa cum a fost.

Intervine Elena: „Pentru ce să îmi faceţi mie percheziţie şi soţului?” Îi răspund eu:

„Doamnă, ca să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră”. „Nu am”, zice ea. Repede deschide o geantă în care avea medicamente atât pastile, cât şi injectabile. Mai avea într-o gentuţă mai mică ruj, oglindă, pieptăn, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală nu li se găseşte absolut nimic. Nici la Ceauşescu, nici la Elena.

În continuare ajung la Ceauşescu, locotenent colonel Conţ îi dă paltonul jos, se uită la rever, bagă mâna în buzunar, scoate o agendă, mi-o prezintă. Mă uit pe ea, o răsfoiesc. Din costum, îi mai scoate o agendă, ceva de mărimea unei brichete, era maro, cu ceva sculptat pe ea – ulterior m-am gândit să nu fie vreun emiţător –, un ceas, o batistă şi două stilouri.

Ceasul i-l dă înapoi, şi-l pune la mână, stilourile au rămas pe masă, răsfoiesc şi a doua agendă. Se vedea ruptă o filă, două… s-ar putea să fi fost chiar trei. Dar, cu ochiul liber, la vederea mea, nu am putut vedea ce este în agendele alea. Putea fi scris cu cerneală simpatică, care nu vezi scrisul decât cu un aparat special.

În continuare, ele rămân pe masă, şi se deschide uşa şi apare pe uşă domnul colonel Mareş, dă bună seara, şi zice: „Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia”. (Mareş – n. red.) era îmbrăcat în ţinuta militară de război. Mai urâtă, ştiţi.

– „Da cine mai eşti şi tu, măi?” – întreabă Ceauşescu.

– „Tovarăşe preşedinte, sunt maiorul Mareş, de la unitatea militară 01378” – s-a prezentat el. Şi s-a aşezat şi el în rândul în care eram noi.

Lorin Fortuna: Dumneavoastră, mai devreme aţi spus că îi comunicaseţi că nu mai este preşedinte. V-aţi citat pe dumneavoastră ca martor. Cotinuaţi mai departe ca şi cum vă adresaţi preşedintelui ţării?! Şi ce spuneţi dumneavoastră, şi ceilalţi, arată că ceva nu este în regulă.

Petre Ştirbescu: Păi nu e în regulă. Dumneavoastră credeţi că, dacă eraţi în locul meu, îi vorbeaţi altfel?

Lorin Fortuna: I-aţi spus, sau nu, că nu mai este preşedinte?

Petre Ştirbescu: Cum să nu? Doar a fost acolo. „Sunteţi la dispoziţia maselor populare”.

„Din dispoziţia cui?”, întreabă el.

Am luat iar legătura cu domnul Kemenici să trimită escortă să-i ia. Eu am intrat în bi-roul locţiitorului, între timp a venit Dureci, care m-a întrebat: „ Unde sunt, Fănică? ”.

Am mai primit telefoane, adică sunt multe amănunte din astea, dacă vreţi vi le pot relata,

dar cred că sunt nesemnificative. Am primit telefoane de la Dureci, de la Bâlă, locţiitorul şefului Miliţiei judeţene, cărora le-am zis să vină încoace, că trebuie să luăm o măsură, ceva. Au fugit de răspundere, ce să mai zic. Ştefan Conţ: Eu am spus cam tot ce trebuia. Percheziţia a fost făcută de mine, de Ştirbescu, de Enache şi Paisie. Cred că eu trebuie să închei cu anunţarea la Garnizoana Târgovişte a arestării lui Ceauşescu şi solicitarea acestei escorte. Că mi-a dat-o domnul general Kemenici, şi s-a prezentat domnul colonel Mareş, care a venit şi i-a luat. Acolo, în curte, era un ARO alb cu patru uşi. Uşile erau deschise. Se urcă Nicolae Ceauşescu, se urcă Elena, se urcă Paisie, se urcă maiorul Mareş, în faţă. Iar eu, ocolesc maşina, ca să văd cine se urcă la volan. Mă aşteptam să urce Enache.

Apare locotenent colonelul Dinu. Eu nu ştiam ce aranjamente se făcuseră. Pun mâna pe volan şi zic: „Ce-i cu dumneata, ce cauţi aici?”. Colonelul Dinu era ofiţer de securitate, adjunctul comandantului securităţii. Veniseră miliţieni şi securişti, îmbrăcaţi în civil, şi înconjuraseră curtea. Mie mi-era frică ca nu cumva să-mi scape. Că dacă îmi scăpau, vă daţi seama ce aş fi păţit! Mi s-a ridicat sângele în cap, dar sunt de acord să plece. Dar le spun să fie atenţi unde îi duc, că: „De mine nu scăpaţi nici în gaură de şarpe”.

„Îl ducem la unitatea militară”, zic ei.

„Bine”.

„Lasă-ne să plecăm mai repede că cine ştie cine mai intervine şi nu mai putem pleca de aici”.

În spate mai era o maşină şi întreb: „Măi, care mergeţi cu mine ca să urmărim maşina”. Ne-am suit în maşină, dar nu am avut cheie cu ce să o pornim. Nu am găsit la cine erau cheile şi am ieşit la poartă, măcar să ştim încotro o iau. Au luat-o la stânga, pe drumul cel mai scurt, spre unitatea militară. Dar, tot pe acolo exista un alt drum care ducea la autogară, pe unde puteau să îi ducă de nu le mai dădeam de urmă, spre Voineşti.

Urc repede sus şi ajung la căpitanul Apostol Marian. Era în biroul inspectorului şef, acolo unde organizaserăm noi conducerea Revoluţiei de la Inspectorat. Îi transmit domnului Apostol că l-am predat pe Nicolae şi s-au dus Mareş şi alţii cu el pentru a-l preda la unitatea militară. Îi spun căpitanului Apostol să se intereseze să afle dacă au ajuns (la unitatea militară – n. red.), că dacă nu, să-i luăm urma şi să vedem ce avem de făcut. „Trimiteţi acolo un soldat sau un ofiţer”, îi zic. A trimis un ofiţer, care s-a întors după 10-12 minute. Vă daţi seama în ce criză eram eu în timpul ăsta. Ne aduce răspunsul: „A ajuns pe mâini bune. L-a preluat colonelul Kemenici la ora 18:30“

Ceauşescu la Târgovişte

22-25 decembrie 1989

CAIETELE REVOLUŢIEI

25 decembrie, ora 14.50: în urma unui proces care a durat mai puţin de o oră, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare, de către un complet de judecată alcătuit din câţiva reprezentanţi ai CFSN. Sentinţa este executată imediat.

PUCIUL.

La ora 9:30 22 decembrie Victor Stanculescu si-a pus piciorul in ghips.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea, care se sinucisese.

si a raportat ca unitatile sunt pe drum si vor ajunge, “sper, la timp”, dar presiunea in piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este ca “”Mai bine ar fi sa plecati din sediu!””. “”Cum sa plecam, cu ce?”” “”Singura varianta care este posibila acum, ma gandesc, este cu elicopterele””, nestiind ca pe acoperis, de fapt, nu era spatiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit sa le darame ca sa poata sa aterizeze un elicopter. Ceausescu l-a intrebat: “”In cat timp vine elicopterul?””. Stanculescu : “”Daca aprobati, vine intr-un sfert de ora!”” A fost de acord.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.

R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.

La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

La ora 12:08 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6. sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malut, impreuna cu Emil Bobu si Manea Mane

Fac o scurta escala la Snagov, dupa care isi continua drumul spre Targoviste,Dupa ce ii abandoneaza pe Emil Bobu si Manea Manescu, sotii Ceausescu se urca din nou in elicopter la ora 13:05, ordonandu-i pilotului Vasile Malutan (decedat in 1995 intr-un stupid accident aviatic) sa-i duca spre Tîrgoviste. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Masina se defecteaza, astfel ca in comuna Vacaresti este oprita o alta Dacie, al carei proprietar ii conduce si ii lasa la Institutul pentru Protectia Plantelor din Targoviste la ora 14:30, unde, dupa nici o ora (15.30), sosesc doua masini ale militiei (Constantin Paisie)

Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,30 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.

Ion Tecu confirma ca intre orele 14 si 17, militarii si securistii au inceput sa evacueze cladirea inspetoratului, in Goia si Barbu. Scurta vreme dupa 6 seara cuplul a fost transportat la garnizoana militara. Victor Stanculescu a aflat de la generalul Andrei Kemenici la ora 17:00 ca sotii Ceausescu sunt in mina generalului Kemenici. Iliescu a aflat in ziua de 23 decembrie 1989 spre dimineata. (Generalul Victor Stanculescu a dat ordin ca sotii Ceausescu sa fie arestati fara sa se consulte cu Ion Iliescu, asta inseamna LOVITURA DE STAT MILITARA, mai ales ca securistii si militienii nu stiau ce sa faca doar cu sosirea armatei , normal la ordinea generalului Victor Atanasie Stanculescu – intr-un interviu Generalul Andrei Kemenici a confirmat. CITAT: ”Andrei Kemenici: am primit ordin de la comandantul Armatei, Gheorghe Voinea sa-l caut pe Ceausescu si sa-l retin pentru al preda natiunii , l-am arestat la 22 decembrie la ora 18:30 – Stiu ca de la Snagov s-au dat telefoane la Pitesti, la Constanta, la Slatina, la Targoviste. – deci inca o dovada ca dupa plecarea ceausistelor din acoperisul CC, cu elicopterul spre Snagov, s-a continuat programul loviturii de stat impotriva lui Ceausescu de la Stanculescu si Securitate)
De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?
Andrei Kemenici: (citeste interviul) Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie.

Maiorul Ion Tecu declara: “Din 22 decembrie, ora 18,30, si pina pe 25 decembrie, ora 14:50, cind a avut loc executia, ei n-au parasit acest perimetru al cazarmii”
Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39)generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii.

Florin Velicu era la ora 13:05 in biroul lui Ion Iliescu.

La ora 14, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”. Peste circa o jumătate de oră, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45 şi, după ce a salutat înlăturarea dictatorului Ceauşescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la Comitetul Central: „Trebuie neapărat să ne reorganizăm, într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune”

Ion Iliescu – Jurnalul National 18 – 02 – 2009: “Cândva, se lansase o întrebare retorică, cu tâlc: “De ce nu s-a tras asupra balconului, atunci când vorbeau unii din viitorii lideri ai CFSN?”, lăsând să planeze o suspiciune, omiţând conştient faptul că din balcon s-a vorbit mai devreme ( eu – în jurul orei 17:00-17:30), în timp ce diversiunea militară a apărut după ora 18:30″.

Dupa ora 13:30 (estimarea veridica este 13:40-13:45), contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.

La ora 16:10 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceausescu si sprijinit de Armata, Ministerul de Interne si Securitate.”

În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus (arestat) într-o unitate militară din Târgovişte oridul la dat generalul Victor Atanasie Stanculescu.

Dupa fuga sotilor Ceausescu din cladirea CC la 22 decembrie ora 12:08 – 1989, generalul Victor Stanculescu a dat Lovitura de stat, si a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea urmatoarele: “Unitatile militare de pe intreg teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si calm, fara a se lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in cazarmi. IÎn unitati se va organiza apararea cazarmilor si a tuturor obiectivelor militare.

Ion Ilescu: “Dupa miscarea de protest de la Brasov, s-au intensificat masurile de supraveghere. “Filajul” care ma urmarea a inceput sa se desfasoare la vedere, fara nici un fel de jena 3 echipaje (in masini “Dacia”) ma urmareau permanent, 24 de ore din 24 : 2 insotindu-ma permanent, in toate deplasarile, a treia, supraveghind casa noastra si deplasarile sotiei Acest filaj a durat până în ziua de 22 decembrie, ora 11.00, când colegi din Editură m-au anunţat că cele două echipaje care mă însoţeau au dispărut din parcarea de lângă “Casa Scânteii” (unde, la et. VII se afla Editura Tehnică).

Ovidiu,

Ion Iliescu: “Am raspuns la aceasta intrebare in tot ceea ce am scris. Eram director la Editura Tehnica. Ma aflam in perioada in care “filajul” efectuat asupra mea functiona la vedere . trei echipaje (Dacii) ma urmareau permanent; doua ma urmareau pe mine, peste tot, unde ma deplasam, a treia supraveghea casa si o urmarea pe sotia mea. Filajul a continuat pana in dimineata zilei de 22 decembrie. La ora 11, un colaborator mi-a comunicat ca ambele Dacii din parcarea de langa cladirea Casei Scanteii, care ma insotisera de dimineata, au disparut din parcare.

In dimineata zilei de 17 decembrie ma aflam in editura. Unul dintre colaboratori, redactor al unei carti care se afla sub tipar la tipografia din Timisoara, dand telefon ca sa se intereseze de mersul tiparirii cartii, nu a reusit sa discute mai mult de cateva cuvinte, pentru ca a auzit zgomote, iar apoi s-a intrerupt legatura telefonica. De unde am dedus amandoi ca la Timisoara se desfasurau lucruri foarte grave. Restul il gasiti in cartea “Revolutie si reforma”.

De la Televiziune in jurul orei 15:30 dus cu o masina insotit de Florin Velicu, si generalul Andrei Militaru (primul sef de cabinet a lui Ion Iliescu – coleg de atunci cu el la Editura Tehnica), Iliescu s-a deplasat la Ministerul Apararii Nationale, unde a discutat cu generalul Stanculescu. Ulterior, Iliescu avea sa precizeze: „El ne-a oferit gazduire si primele informatii. Mi-am dat seama ca singura institutie pe care ne puteam sprijini, in conditiile acelea, era Armata. Acolo exista si reteaua speciala de telefonie, care acoperea intreg teritoriul Romaniei”. Generalul Victor Stanculescu avea sa redea acest moment astfel: „un TAB la Televiziune sa aduca pe cei de acolo, intrucat le pot asigura protectie la Ministerul Apararii NationaleI-am spus lui Sergiu Nicolaescu ca ii trimit . Si atunci au venit la M.Ap.N. si Iliescu si Nicolaescu, cu Voican si cu inca unul, care asa tot umbla cu automatul de gat, Montanu, iar aghiotantul le-a spus: Atunci m-a intrebat Iliescu: si eu i-am spus: „ Generalul Stanculescu aprecia ca

Mihai Montanu: “Pe 22 decembrie am ajuns la sediul MApN, in jurul orei 16:00.In biroul generalului Milea, fostul ministru al Apararii, era foarte multa lume. 90% erau militari si doar cativa erau civili. Acestia erau Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Florin Velicu, primul sef de cabinet al lui Iliescu, coleg atunci cu el la Editura Tehnica, care il adusese pe Iliescu cu masina. Aici avea loc o discutie. Dupa ce s-a terminat, toata lumea s-a ridicat sa plece deoarece fiecare primisese cate o sarcina pe linia lor. Militarii pe linia lor militara. Civilii toti in carca lui Iliescu urmau sa plece in sediul CC-ului pentru a vedea ce se intampla acolo. Se auzea ca in CC se formeaza nu stiu cate guverne. Guvernul Verdet, Guvernul Dascalescu, x, y, z, fiecare civil mai cu tupeu organiza dupa capul lui guverne. Atunci cand lumea dadea sa iasa din incaperea de la MApN, Iliescu a zis: “Stati asa! Cine ramane aici din partea revolutionarilor sa raspunda de activitatile militare?”. Ceea ce practic denota, zic eu.”

Ion Iliescu : – “Nu aceasta e esenţial. Nu m-am dus singur. Era o agitatieaţie generala explicabila de entuziasm, era o atmosfera generala de euforie, de bucurie.. Apoi, am revenit la etajul 7, mi-am strans lucrurile, mi-am luat ramas bun de la colegi; am coborat, mi-am luat masina, am dus-o acasa… Au plecat atunci mai multi, împreuna cu mine, vreo cinci masini m-au insotiitoţit pana acasa. Printre ei, colegi din Editura si alti cativa din Ministerul Culturii. M-am dus acasa, mi-am lasat masina, i-am spus sotiei ca ma duc pre Televiziune. Unul dintre prieteni (Florin Velicu) m-a luat cu masina lui pana la Televiziune. Se cunoaste aparitia mea la Televiziune”.

Ovidiu trage concluzia ca : intrucat am fost urmarit de Securitate (filat chiar in timpul revolutiei la TVR) pana la 11 dimineata, in ziua de 22 decembrie 1989, eu “nu am putut participa la revolutie!”.

Ion Iliescu: “Fuga lui Ceausescu, ca urmare a presiunii miscarii populare si mai ales, a revarsarii masive a coloanelor de muncitori de la periferia capitalei – a fost inceputul si nu sfarsitul Revolutiei Romane!

Momentele decisive pentru transformarea unei revolte populare in revolutie sunt – aparitia unui Program al Revolutiei (acesta a fost continutul COMUNICATULUI CATRE TARA AL CFSN – cu cele 10 puncte programatice – prezentat public la Televiziune, in noaptea de 22 decembrie1989 ) si – structurarea unei noi puteri (acesta a fost Consiliul Frontului Salvarii Nationale).

In comunicat se afirma clar : “Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea, intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale”).

Interlocutorul ma intreaba cum am reusit sa intru in cladirea CC care era pazit de armata. Daca am cerut pentru aceasta aprobarea generalului Victor Stanculescu ?!!

Sediul nu era pazit de armata. El fusese ocupat de demonstranti. Deoarece se crease o mare aglomeratie, portile de intrare erau protejate de grupuri de tineri constituite ad-hoc. Ei m-au si ajutat sa patrund in sediu si apoi sa ajung pe balcon, de unde m-am adresat celor adunati in Piata.Generalul Victor Stanculescu nu era in masura sa dea aprobari sau dispozitii civililor participanti la Revolutie. Meritul sau este acela ca a inteles esenta evenimentelor si s-a pus in slujba Revolutiei.

Raporturile noilor structuri de putere cu armata sunt explicit exprimate in COMUNICATUL CFSN: “Lui(CFSN) i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne”.

Ion Iliescu:“Plenul Consiliului, intrunit pe 27 decembrie, a ratificat acest fapt prin desemnarea intregului sau birou executiv (presedinte, vicepresedinti, secretari si membri), desemnand, in acelasi timp, pe primul ministru si alti membri al guvernului. Asupra tuturor acestor lucruri m-am referit, la vremea respectiva, atat in discutia cu Comisia Senatoriala care a aparut in volumul “Revolutia traita”, ca si in volumele “Revolutie si reforma”, “Revolutia Romana”, “Momente de istorie” vol.I. –

Desfiintarii Constitutiei Romaniei din 1965 – Adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. Apărută în Monitorul Oficial Nr. 233/1991.

La ora 14, capitanul de rangul I Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: Rog pe tovarasul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sa vina la Televiziune! Trebuie, tovarasi, sa ne organizam”. Peste circa o jumatate de ora, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brates, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revolutia romana în direct. „Stimati telespectatori, avem marea bucurie de a gazdui, aici in studio, pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revolutionar, unui patriot, el insusi patriot”.

Ion Iliescu a luat cuvantul in jurul orei 14.45 si, dupa ce a salutat inlaturarea dictatorului Ceausescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie sa dea dovada de maturitate in aceste momente, sa ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un Comitet al Salvarii Nationale, care sa inceapa sa puna ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toti cei responsabili care se pot angaja in aceasta opera constructiva” sa vina la Comitetul Central: „Trebuie neaparat sa ne reorganizam, intr-un Comitet de Salvare Nationala. Sa elaboram un program de actiune”. Asadar, inca de la prima sa aparitie publica, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotarat sa-si asume raspunderea organizarii Romaniei pe baze democratice.

De precizat ca generalul Nicolae Militaru i-a dat lui Teodor Brates numarul de telefon a lui Iliescu ca sa-l contacteze, vezi mai jos, asta inseamna ca G. Militaru se afla in jurul orei 13:00 la televiziune

Interviu cu Stanculescu la B1TV

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Kemenici?

Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste)mi-a dat telefon.

Ion Cristoiu: Cand?

Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.

Ion Cristoiu: Seara?

Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Iliescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata.

Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui.

Interviu cu generalul Nicolae Militaru

Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la Televiziune?

Generalul Nicolae Militaru: Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon:180630 Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat…De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea”

Este Gelu Voican răspunzător de executarea clanului Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru: Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche “Am pierdut pachetele”.Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti”
–––––
Interviu cu generalul Andrei Kemenici

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute!. domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni”

Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă.Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi

Interviu cu militeanul Constantin Paisie

Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

V-a spus colonelul Cont sa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara?

Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: “De ce sa mearga colonelul de Securitate Gheorghe Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”.Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: “Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei…”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.

Concluzia:

La ora 13.30, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”. Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România !

Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.

Confuzie totala, Generalul Stanculescu a predat puterea sau i-a acordat incredere lui Iliescu nestiind unde sunt exact sotii Ceausescu, el a afirmat ca la ora 17:00 a aflat de la Colonelul Andrei Kemenici ca sotii Ceausescu sunt tinuti si protejati in unitatea militara din Targoviste la ora 18,20 au fosti tinuti la unitatea militara. Un moment foarte important, Stanculescu nu l-a trimis pe Ceausescu la Targoviste, Stanculescu nu i-a zis lui Ceausescu du-te cu elicopterul ca numai esti presedinte, eu totusi cred ca atunci cand l-a sfatuit pe Ceausescu sa plece cu elicopterul a facut-o sincer, dar vazand situatia si analizand-o a preferat sa nu-s ieie asupra lui responsabilitatea in acest fel se explica de ce l-a chemat prin telefon pe Ion Iliescu, si i-a acordat increderea in timp ce Ceausescu era inca presedinte, la ora 19:00 Stanculescu a dat ordin lui Kemenici sa-l aresteze pe Ceausescu, in acest timp Iliescu nu mai era la Stanculescu, intrebarea este de ce nu l-a chemat pe Iliescu la el dupa ce aflase unde sunt exact sotii Ceausescu? totusi exista si o logica si cred ca Stanculescu s-a ferit de Ion Iliescu si n-a avut probabil incredere, cred ca si tribunalul era ideea lui Ion Iliescu ca sa scape cat mai repede se poate de Ceausescu prin executare. Iliescu a profitat de Stanculescu. Sa zicem ca Ceausescu ajungea in alt loc si era protejat de securitate cu toata libertatea, ce facea Stanculescu? Ce facea Iliescu? nu-l putea aresta ! nu-l putea executa! trebuie de mentionat ca Ceausescu la ora 11:45 era intrebat de Stanculescu daca-i de acord sa plece cu elicopterul si sa aprobe deci era un sfat pe care Ceausescu nu l-a acceptat la inceput dar supa ce Stanculescu s-a consultat cu generalul Nagoe in CC Ceausescu nu mai avea alta alternativa decat sa accepte, Ceausescu nu a abandonat puterea, Stanculescu a dat ordin fara sa se consulte cu Iliescu, Iliescu aflase in 23 spre dimineata de la Gelu Voican Voiculescu unde sunt Ceausistii dar nu au stiut exact in ce unitate sotii Ceausescu sunt arestati, asa se explica Lovitura de stat militara, deci Ion Iliescu a preluat puterea de la Stanculescu, tot in acelasi interviu Stanculescu a declarat ca numai el stia pina la proces unde sunt arestati sotii Ceausescu cu toate ca in 24 seara Iliescu a fost la sedinta in sediul MApN in ceea ce priveste Tribunalul Militar Exceptional. Roxana Iordache intreba: “ Cum se numeşte când un fost şef de stat e executat într-o cazarmă?” Eu am zis Lovitura de stat!
–––––––––
Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.

Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.

Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!

Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…

Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!

Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.

Ion Iliescu: Din seara zilei de 22 şi până în 25 decembrie au murit şi mureau oameni cu fiecare oră care trecea.

Lorin Fortuna: Nu din cauza aceasta, ci din cauză că cei din conducerea armatei au luat această decizie de a ascunde totul şi de a da drumul la acest episod al teroriştilor. Deci, toată mascarada aia a fost organizată de trupe speciale ale armatei.

General Andrei Kemenici: Domnilor, să ni se spună unde au fost ăştia (teroriştii – n. red.) că eu, în Târgovişte, nu am avut nici un pod, nici o clădire atacate. Acelea au fost diversiuni, nu terorişti.

Lorin Fortuna: Cine a făcut diversiuni?

General Andrei Kemenici: Asta trebuie să căutăm. Ceauşescu a spus „terorişti”…
vedeti si declaratia lui Constantin Paisie de mai sus.

Sa vedeti cat de prudent era Ion Iliescu, inca din 1980. In 1983 s-a incercat prima lovitura de stat.

Când aţi intrat în rezistenţa militară?

Generalul Nicolae Militaru.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983,prin intermediul lui Ion Iliescu.Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ionita şi grupul civil al lui Iliescu.

De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a “trecerii armatei de partea Revolutiei”.

Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.

Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste lovitura de stat militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.

Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.

Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea

Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru.:În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu.”

Tactica si strategia Loviturii de stat.

Aţi încercat aceset lucru şi cu generalul Iulian Vlad?

Generalul Nicolae Militaru.: Asta s-a întâmplat mai târziu. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984, am fost supus unei anchete. În 8 martie 1989, mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central, pe timpul anchetei, m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea armatei şi securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, aintrat în joc fără rezerve Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru.Iulian Vlad era şeful Securităţii. La armată se afla generalul Milea care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin.

Ce rol ar fi avut armata în strategia pe care urma să o aplicaţi?
Generalul Nicolae Militaru.: Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale.

Deci lovitura de stat planificata inca din 1983 s-a indeplinit in 22 decembrie 1989!

Intre 22 si 24 decembrie 1989, Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un “tribunal militar exceptional”, care sa-i judece pe sotii Ceausescu.

Ironia sortii a facut ca acesata decizie istorica sa fie luata in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde “grupul pucist” se refugiase. In susurul apei de la W.C. Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate astfel si eventualele surprize. Pe data de 24 decembrie 1989 a fost redactat si semnat de Ion Iliescu “Decretul” de instituire al “tribunalului miltar exceptional”. Acest document nu s-a supus nici o clipa legilor aplicabile pe timp de pace, deoarece prin codul secret cu indicativul – “Radu cel frumos”, in toata tara se declansase “alarma de lupta partiala”. In aceste conditii, Romania s-a aflat in decembrie ’89 in stare de razboi, iar trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat in consecinta, dupa regulile si legile ce se impun intr-o astfel de situatie critica.

Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stanculescu

Incepand din seara zilei de 16 decembrie 1989, atunci cand toti militarii Armatei Romane au primit ordin sa se prezinte la posturi in unitati, trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat dupa legile razboiului si in conformitate cu odinele primite. Astfel, inca de pe 16 decembrie, trupele aflate sub camanda M.Ap.N.-ului , adica a generalului Vasile Milea, au fost echipate cu armament de lupta si au primit ordin sa iasa pe strazi in vederea restabilirii ordinii, avand totodata dispozitie sa se foloseasca de armamentul din dotare. Cu alte cuvinte, Armata Romana a primit ordin sa traga in populatia civila aflata pe strazi. Inafara exceptiilor binecunoscute, ofiterii aflati in misiune, s-au ferit sa deschida focul asupra propriilor “concetateni”, fenomen constatat de toti revolutionarii care au participat direct la evenimente. Lipsa de pregatire a numeroasei armate dislocate pe starzile oraselor si a vidului informational, si-au spus insa cuvantul in multe situatii. Ofiterii si cu atat mai putin soldatii in termen nu fusesera pregatiti pentru o lupta de gherila, in mijlocul oraselor, o lupta purtata cu un inamic invizibil.

“Tribunalul Militar Exceptional” – lovit de nulitate absoluta

Decretul redactat si semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, ce nu a beneficiat de un “numar de inregistrare”, decidea in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (C.F.S.N.) din Romania, instituirea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care urma “sa procedeze de urgenta – la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena”. Ion Iliescu a semnat acest document istoric in calitate de Presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl.n.). Cu toate acestea, la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista oficial, cat despre legaliatea acestui consiliu nici nu se poate discuta in termeni juridici, prima intrunire a C.F.S.N. avand loc patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie 1989, la Palatul Victoria. Nici la acea data Ion Iliescu nu a fost ales sau numit presedinte al C.F.S.N.-ului. Din insumarea logica a acestor motive rezulta ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o uzurpare de titlu si caliati oficiale, un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

In aceste conditii “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a “judecat” pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul ilegal de constituire, este la randul sau ilegal si nul. In consecinta, sotii Ceausescu n-au fost condamnati si executati dupa un proces, ci mai de graba asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut ulterior, ca sa-si “salveze” tovarasul de drum, ca: “Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea lui”. In mod evident singurii care au avut grija sa fie in permanenta protejati au fost “pucistii”, constransi de Moscova sa organizeze un proces pe care nu si-l doreau, in loc sa recurga la o alta “metoda” mai simpla. Toate aceste evenimente s-au desfasurat pe fondul unui “razboi” declansat de “Radu cel frumos”, iar din acest motiv, faptele si deciziile “emanatilor” trebuiesc judecate dupa legile razboiului si nu dupa cele aplicate pe timp de pace. Chiar si Presedintele Ion Iliescu a explicat ulterior, ca in acele momente de tensiune, in acea situatie exceptionala se impunea ca masura de urgenta consituirea unui tribunal organizat de armata si care sa poarte eticheta de tribunal “exceptional”.

Nicolae Ceausescu – coborat din transportorul blindat la Targoviste

Generalul Victor Stanculescu s-a ocupat de amanuntele executiei

Deplasarea la Targoviste, acolo unde urma sa aiba loc “procesul”, a asa-zisului “Tribunal Militar Exceptional”, s-a facut cu cinci elicoptere, strategia fiind pusa la punct de generalul Stanculescu. Intr-unul dintre elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar, se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisii iar cadavrele lor transporate in alta locatie: “In loc sa vina doua cum ne-au anuntat, au venit cinci. Un motiv intemeiat sa deschidem focul asupra celorlalte trei. Si-au venit si cu usile deschise cu mitralierele indreptate spre noi. Ne anunta ca vin la ora 9, si vin la ora 12. (declaratia colonelului (r) Ioan Tecu, loctitorul colonelului Chemenici)

Dupa aterizare, in timp ce generalul Victor Atanasie Stanculescu se ocupa de detaliile executiei impreuna cu, colonelul Chemenici, Gelu Voican Voiculescu cuprins de valtoarea evenimentelor, a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Locul indicat cu degetul de generalul Stanculescu, unde urma sa aiba loc executia sotilor Ceausescu, a fost peretele unui W.C. Acest loc a fost ales din mai multe motive de ordin strategic, unul dintre acestea fiind vecinatatea cu “sala de judecata” unde urma sa se desfasoare “procesul”.

In timpul procesului unitatea de la Targoviste a fost tinta razboiului psihologic

In timpul procesului, unitatea de la Targoviste a fost supusa in permanenta unui razboi psihologic sustinut: “ Incepuse procesul, suna telefonul si eu ma duc la telefon… Era usa-in-usa cu sala de judecata ! Si zice… : Nu mai vin elicopterele faceti voi ce trebuie facut ! Ce trebuia sa facem? Elicopterele erau venite ! Era procesul in plina desfasurare. Suna colonelul Suciu ! Ce se intampla … ca are informatii ca vom fi atacati? Domnule nu se intampla nimic ! Grabitiva ca se anunta ca ve-ti fi atacati ! Si procesul s-a desfasurat intr-o stare de tensiune fantastica ! Eram in stare de razboi … nu? Ordinul – Radu cel frumos – parca asta era indicativul… asta era, alarma de lupta … .” (declaratia colonelului (r) Ioan Mares)

Video-caseta “procesului” sotilor Ceausescu a fost trimisa in Franta pentru examinari

Cu toate ca “procesul” si executia sotilor Ceausescu au fost filmate la Targoviste, video-caseta originala (master) a ajuns mai intai in posesia unor televiziuni franceze si mai apoi in Romania. In legatura cu acest episod controversat al casetei “disparute” au gravitat mai multe speculatii in jurul domnului Petre Roman, dar pana in prezent nimeni nu s-a arata interesat de descifrarea acestui “mic amanunt”. La Televiziunea Romana Libera au fost repetate mai multe cadre, dar niciodata versiunea completa a casetei. Interesante sunt insa concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, care a analizat caseta cu pricina, cu privire la momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost executati. Legistul francez a constatat printre altele, ca parul lui Nicolae Ceausescu atunci cand a fost filmat in cadru apropiat, imediat dupa executie, ara foarte sarmos, fenomen fizic care se petrece la peste 12 ore de la momentul in care survine decesul unei persoane. Concluzia evidenta care rezulta in urma acestei constatari, atesta faptul ca, intre momentul executiei si momentul in care sotii Ceausescu au fost filmati (in cadru apropiat) se afla un interval de cel putin 12 ore. In aceste conditii, caseta care a fost prezentata de Televizunea Romana Libera, este de fapt rezultatul unui montaj si nici cum redarea autentica a evenimentelor petrecute la Targoviste. Desfasurarea procesului, la care printre invitati s-a numarat si domnul profesor Virgil Magureanu, merita analizata in particular pe baza inregistrarilor prezentatea in mod repetat pe micile ecrane in ultimii 16 ani. Din punct de vedere juridic, “procesul” sotilor Ceausescu reprezinta o mare “pata” pe “obrazul” justitiei romane. Desi, acest proces, asa cum a fost el organizat, ofera foarte multe informatii despre cei care l-au gandit si despre modul in care au fost practic judecati si condamnati Elena si Nicolae Ceausescu.

Cerasela Baijac Demetrescu si Gelu Voican Voiculescu s-au ocupat in liniste de inmormantare

Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelatele verzi, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea in Bucuresti, unde au fost “abandonate”, in timp ce generalul Stanculescu si revolutionarul Gelu Voican Voiculescu s-au dus sa manance. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la orele 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios “sa vada p…a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani”. Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis in final inhumarea, cadavrele celor doi au ramas sigilate in camera frigorifica de la morga spitalului. De inmormantarea lor s-a ocupat Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru, impreuna cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a si sustras cu aceasta ocazie bijuteriile si plicul Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. mai. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ingrijise anterior generalul Victor Atanasie Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac Demetrescu, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu panze albe de cearceaf. Mai intai s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Gelu Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton gata pregatite si cate o roaba cu ciment proaspat preparat. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi la datorie de teroristi. Ceausestilor nu li s-au pus si cruci in prima etapa, deoarece fusesera uitate la morga.

Doua dosare cu acelasi numar 1 / SP 1989

Referitor la executia sotilor Ceausestilor au fost intocmite doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1 / SP 1989. Certificatele medicale din dosar, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Un fapt trebuie insa mereu reaminti celor care sunt inca framantati de amintirea acelor evenimente tragice. Romania se afla in acele zile ale lui decembrie 1989, intr-una dintre situatiile “exceptionale” ale istoriei mondiale si europene.

Garda personală a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi.

Cei patru erau consideraţi responsabili de fuga cuplului Ceauşescu de pe acoperişul CC al PCR, întrucât nu-i arestaseră, şi, mai mult, depuseseră eforturi să le faciliteze “evadarea”. Faptele lor din 22 decembrie 1989 erau încadrate în prevederile codului penal, “întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului”. Ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi riscau pedeapsa cu închisoarea, între 3 şi 10 ani.

——————

Juridic, la data înfăptuirii infracţiunilor de care erau acuzaţi cei patru ofiţeri, regimul comunist nu fusese abolit oficial. FSN-ul, noua structuă de putere, s-a constituit abia în jurul orei 18.00. La acel moment, ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi se “dispensareră” de “încărcătura” prezidenţială.

Paulică Tănasi: “Garda personală nu era proprietatea soţilor Ceauşescu, ci a preşedintelui României. Atât cât am contribuit eu la această acţiune, prin semnalizarea cu cearceaful alb, o consider o acţiune încadrată perfect în atribuţiile de serviciu. Mai mult, am înţeles că trebuie să-i scoatem vii din sediu nu în sensul de a împiedica tragerea lor la răspundere ci, dimpotrivă, pentru a-i preda judăcăţii drepte”.

Florian Raţ: “În întreaga mea activitate am respectat legile ţării, jurământul şi regulamentele militare. Nu am făcut nimic care să depăşească aceste atribuţiuni. În momentul plecării – şi în perioada cât l-am însoţit – Ceauşescu îndeplinea toate prerogativele de comandant suprem. Eu nu am făcut altceva decât să-i execut ordinele atâta timp cât era în funcţie. Când m-am convins de realitate, m-am disociat de el. Am curajul să primesc cu demnitate hotărârea pe care o veţi lua şi care, sper, să fie achitarea şi punerea noastră în libertate”.

Marian Constantin Rusu: “Am convingerea că prin actele mele nu am influenţat în nici un fel fuga soţilor Ceauşescu din fostul sediu al CC. Eu am conştiinţa curată, singura idee care m-a determinat să mă îmbarc în elicopter a fost adeziunea la tot ceea ce se întâmpla în jur, adeziune materializată prin depunerea acelei genţi ce conţinea valori şi a cărei recuperare am urmărit-o. Bănuiam că geanta poate să conţină documente secrete de mare valoare pentru ţară. Cred într-o justiţie a dreptăţii, a adevărului, nu aşa cum a fost până acum, pe bază de indicaţii sau presiuni”.

———————————-

Aurel David: “Am fost arestat în ziua de 24 decembrie 1989 în timp ce încercam, împreună cu alţi foşti doi colegi, să mă prezint la colonelul Lăzărescu Florea, la apelul acestuia. Am fost arestat de către un ofiţer din MApN, colonelul Rădulescu, cu o învinuire foarte gravă: criminal şi terorist! Asta la simpla pronunţare a cuvintelor de prezentare: sunt maiorul David, din Direcţia a V-a. După un calvar care a durat 5 zile – criminali şi terorişti erau consideraţi şi alţi ofiţeri din Direcţia a V-a, care au fost arestaţi alături de alţi civili, între care erau şi mulţi revoluţionari – a început ancheta. În cele 5 zile am fost ţinut legat 24 de ore pe burtă, cu mâinile la spate. După aceea am fost transportaţi, legaţi cu frânghii la picioare, de mâini şi de gât, în subsolul de la Ministerul Apărării Naţionale. Apoi, într-o maşină de carne, am fost dus în unul din forturile din apropierea Bucureştiului, la Ştefăneşti. În ziua de 28 decembrie am fost adus la Direcţia cercetări penale, de la sediul Poliţiei municipiului Bucureşti, unde s-a demonstat, cu toată strădania domnilor procurori Joarză şi Pantea, că cele două acuzaţi aduse nu au nici un temei legal. Apoi mi s-a pus în seamă o altă infracţiune pe care aş fi săvârşit-o: favorizarea fugii celor doi Ceauşescu. Onorată instanţă, consider că nu pot fi învinuit de o asemenea faptă deosebit de gravă şi care atinge în cel mai înalt grad demnitatea mea de om şi ofiţer. Domnii procurori care m-au anchetat mi-au reproşat: «Asta ţi-ai găsit să faci? I-ai lăsat să fugă, deci ai împiedicat pe revoluţionari să-i prindă». În timpul instrucţiei acestui proces mi s-au spulberat îndoielile asupra vinovăţiei mele. Mulţumesc completului de judecată că a pus la dispoziţie caseta cu ultimele imagini ale fugii, din care rezultă că, în momentul în care revoluţionarii intraseră pe terasă, soţii Ceauşescu erau deja în elicopter. Distanţa de aproximativ 40 de metri nu îmi permitea în nici un fel să împiedic pătrunderea pe terasă a revoluţionarilor. Mă întreb dacă prin ceea ce am făcut eu am contribuit în mod decisiv la fugă. Oare acelor revoluţionari le-a fost frică de un singur om cu o armă într-o mână şi cu cealaltă ridicată în sus, din moment ce ei au avut acel curaj fantastic de a pătrunde în sediul fostului CC, dezarmând chiar ofiţerii de Securitate? Vă rog să-mi daţi voie să spun – şi am această convingere – că prin atitudinea mea nu am putut influenţa în nici un fel evacuarea soţilor Ceauşescu. Din alt punct de vedere, în momentul consumării faptelor, am fost un simplu executant de ordine. Nu am abuzat de legislaţia în vigoare. Nu eu am organizat ieşirea pe terasă, nu eu am pregătit locul aterizării, nu eu am pus la dispoziţie mijlocul de transport cu care au plecat la Snagov. Nu mă consider vinovat. Nu vreau să mă disculp. Sunteţi singurii în măsură să judecaţi faptele mele. Vreau, domnule preşedinte, să vă privesc în ochi cu aceiaşi demnitate de militar şi de om, cu care am privit viaţa şi profesia pe care am avut-o. Considerându-mă încă o dată nevinovat, aş vrea – indiferent de hotărârea pe care o veţi lua – să văd dacă dumneavoastră ne veţi putea privi în ochi cu conştiinţa curată, să văd dacă aveţi acest curaj să faceţi o justiţie adevărată”.

SENTINŢA

În dimineaţa zilei de 7 martie 1989 a avut loc ultima şedinţă a procesului celor patru ofiţeri de Securitate. Faţă de situaţia din februarie, când aportul lor la fuga soţilor Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul CC era considerat de presă capital, discursul mediatic se domolise. Aşadar, sentinţa nu a stârnit proteste faţă de “justiţia democrată” , care ar fi încercat să-i disculpe pe securişti.

Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi au fost achitaţi, fiecare pentru ambele capete de acuzare pentru care erau învinuiţi. Totodată, instanţa a dispus punerea lor imediată în libertate, deoarece nu făceau obiectul unei alte anchete judiciare.

Ziarul România liberă, în comentariul final pe baza procesului, observa, cu nemulţumire, că din multitudinea de cadre ale Securităţii implicate în fuga cuplului Ceauşescu au fost selectaţi doar cei patru ofiţeri, care avuseseră roluri episodice, insignifiante. Ziariştii considerau că sentinţa a fost dreaptă, într-un dosar plin de lacune de la începutul procedurii judiciare, reuşindu-se, în ultimul moment, condamnarea “acarului Păun”.–––––––––––––

Note
Stănculescu decide să-l zboare pe Ceauşescu

În jurul orei 11.30, în înţelegere cu gen. Rus, gen. Stănculescu alege varianta evacuării pe calea aerului cu elicopterul. În acelaşi timp, în cadrul aceloraşi comunicaţii cu gen. Rus, Stănculescu îi cere acestuia să aducă în ţară aeronava presidenţială pentru evacuarea lui Nicolae Ceauşescu în China.

Între orele 12.10 şi 13.00, la indicaţia lui Stănculescu, Comandamentul Aviaţiei ordonă interdicţia oricărui zbor în spaţiul aerian al României şi doborârea oricărei aeronave, iar Direcţia V a Securităţii ordonă subunităţii de pază de la Snagov să îi blocheze pe soţii Ceauşescu în palat.

Ora 13.30. Ajuns la sediul M.Ap.N., gen. Stănculescu semnează două ordine fundamentale pentru a se înţelege poziţia sa şi a Armatei la acea oră.

Notele telefonice ale M.Ap.N.

Nota telefonică nr. 38 a fost întocmită de conducerea Marelui Stat Major, după evacuarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea CC al PCR, găsită în acest stadiu de generalul Stănculescu la sosirea în minister şi semnată de acesta. Prin nota nr. 39, Nicolae Ceauşescu este deposedat oficial de autoritatea de comandant suprem, iar unităţile militare din ţară şi din Bucureşti primesc misiunea de a prelua controlul asupra Comitetelor Judeţene de Partid, asupra Televiziunii, Radioului, Palatului Telefoanelor şi a altor obiective.

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTĂ TELEFONICĂ

Nr. 37/ 22 decembrie 1989, ora 11.30

Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor „Stării de necesitate”.

General-locotenent Ilie Ceauşescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora 13.30

Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare.

General locotenent Atanasie Stănculescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderolă tricoloră.

General-locotenent Atanasie Stănculescu

Dovada loviturii de stat militare

Asupra Ordinului nr. 39, Curtea Supremă de Justiţie, ca autoritate juridică, s-a pronunţat astfel: „Acesta a fost momentul în care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, în condiţiile în care ministrul Apărării nu mai exista” (CSJ.SPM, Autor colectiv coordonat de gen.bg. Samoilă Joarză, Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, p.122 – n.a.) În acest loc doresc să precizez că oriunde şi oricând formule de genul „Armata a trecut de partea revoluţiei” sau „Armata a preluat prerogativele comandantului suprem” echivalează cu lovitura de stat militară. Academicianul Răzvan Theodorescu propune pentru acest moment formula: „acţiunea militară”, pentru a se evita folosirea termenului deranjant de lovitură de stat militară. Formula poate fi acceptată doar dacă se referă la întregul comportament al Securităţii şi Armatei de după 22 decembrie.

Armata preia controlul obiectivelor strategice

În privinţa semnificaţiei Ordinelor 38 şi 39 este de observat că, în timp ce Ordinul 38 cere tuturor unităţilor militare de pe întreg teritorul ţării să se retragă în cazărmi, Ordinul 39 le cere să asigure „paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate”. Cauza schimbării de atitudine, de la retragere în cazărmi, la preluarea controlului asupra obiectivelor strategice, este deschiderea „Televiziunii Române Libere”. În momentul în care cpt. Mihai Lupoi vorbeşte despre Gărzile Patriotice, care „trebuie să apere revoluţia pe care noi o facem acum” (este prima cerere de înarmare a GP), la Ministerul Apărării, generalul Stănculescu dă urgent un ordin de repetare a ordinului conţinut de Nota telefonică nr.39 (la ora 14.10), apoi un ordin de împiedicare a înarmării Gărzilor Patriotice, care ajunge la Armata 1 la 14.45:

(Ora) 14.45. Gl. lt. Stănculescu

să nu se dea armament la G.P ( Gărzile patriotice).
Serviciul operativ. Ordinele să se dea numai de comandanţi” (Documentarul-Comandantului, Gl.Mr. Voinea Gh., copertă verde, p.113 – n.a)

La ora 15.00, gen. Stănculescu emite un nou ordin, prin care precizează obiectivele care intră sub controlul Armatei:

Control militar total

Obiective ocupate în Bucureşti de forţele Ministerului Apărării Naţionale începând cu ora 15.00

OBIECTIVE

Banca comerţ. Exterior
Da – Banca RSR pl. (Da) R(egimentul) 22 = 26 mil(itari)
Da – Poşta pl. (Da. R22)

Castelul de apă Buc. (vezi verso) (au fost preluate sub pază toate centrele de alimentare cu apă potabilă ale Capitalei, indicate de ICAB, n.a.)
Radiodifuziunea Nuferilor – 4 (blindate)
TV – 8 (blindate)
CC – 8 (tăiat şi pus 7 blindate)
Palat. Cons. Stat – 4 (blindate)

Telefoane (Palatul Telefoanelor) – 3 (blindate) – 40.22.53 (telefon de legătură).
Centr. Rd. Comunic Nr. 2 (Centrul de Radiocomunicaţii) – 3 (blindate)
MAI (greu descifrabil) – 4 (blindate)
Dispeceratul energetic naţ. – 2 (blindate)
CET Progresu – 30 militari (de la) R 2 Mc.
Da – (text indescifrabil) … Venezuela Nr. 1 – 10 ( militari de la) R 48 R H 1 (sau A).
Da – cpt. Pascu – Centr. ptr. inf. extern (acesta ar fi sediul CIE al Securităţii, dar, având în vedere locaţia, este posibil să fie vorba de centrul de informatică din clădirea Creţulescu, n.a.) –
– mag. Muzica C. Victoriei
– Ministerul de externe – 3 (TAB) + 1 Tc ?
– Tezaur (vizavi CEC) – 6×3 = 18 +1+1) R2 Mc (Documentarul Comandantului Armatei 1 -copertă verde-, p. 114 n.a.)

Spectacol televizat cu împuşcături

Fundamental pentru ordinul de la ora 15.00 a fost ocuparea de către forţele Armatei a sediilor tuturor Comitetelor Judeţene de Partid. Totodată, pe măsură ce căpitanul Mihai Lupoi face greşeala de a se implica în direct în scandalul din studioul 4 – la un moment dat chiar afirmă că s-a tras cu „trasoare de manevră”!! – , generalul Stănculescu ia legătura cu ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Pintilie, ofiţer acoperit DIA, pentru a opri emisia: „Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicaţii guvernamentale. Şi i-am spus: „De unde?”. Zice: „Ştiu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus, la ultimul etaj”. Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuşi, era o masă care se adresa maselor, şi aici era un grup mare, de aceea spun o masă, şi că este favorabil, am zis: „Lasă, domnule televiziunea să meargă”. Şi l-am oprit să întrerupă televiziunea. A fost momentul în care poate am greşit sau nu am greşit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele” (Historia, Anul 2, nr. 30, mai 2004, p. 15 – n.a.). Afirmaţiile generalului Stănculescu întăresc imaginea de control al statului exercitat atunci de Armată, de forţă care dispunea din umbră asupra evenimentelor, în care revoluţionarii nu se opreau din a cere ajutorul ei. În dialogul pe care l-am purtat cu gen. Stănculescu la 29 octombrie 2004, imaginea sa despre acest moment implică ideea de control al puterii.

Cum a primit Iliescu Armata pe tavă

VAS: Nu se înţelege ce am gândit eu atunci, că ce gândeam eu, având Armata pe mână, se executa.
AMS: I-aţi dat puterea asta lui Iliescu.
VAS: Poate am greşit.
AMS: Dar ce aveaţi de ales?
VAS: Asta este, că la CC era grupul Dăscălescu-Verdeţ şi m-am interesat: „Ce fac domnule ăştia acolo?”.
AMS: Eraţi informat din CC, aveaţi oameni acolo?
VAS: Nu, am dat eu telefon şi m-am interesat.
AMS: Cu cine aţi vorbit?
VAS: Nu mai ştiu, era cineva de acolo. „Ce fac, domnule?”. Şi mi-a spus că a apărut ăla care a fost ministru…. Avram, apoi nu ştiu care din vechiul regim.
AMS: Apăruse şi Drăghici cu soţia.
VAS: Da, aşa e, Drăghici… Ce-i asta?! Ăştia vor să refacă conducerea lui Ceauşescu, iar la televiziune erau Dinescu şi Caramitru. Nu se putea da puterea acestor oameni.
AMS: Bine, dar la ora aceea vorbiseţi deja cu Ion Iliescu.
VAS: Tatonam, urmăream ce se întâmplă, cine…”.

Controlează ca să nu fii controlat!

În interviul acordat la 2 decembrie 2004, dnul Iliescu a avut şi următoarea replică sinceră şi responsabilă:

AMS: Cine avea puterea în acel moment, domnule preşedinte, în momentul în care partidul se dizolvase în câteva ore?
Ion Iliescu: Sigur, Armata. Practic era singura instituţie de stat care şi-a păstrat structura.

Întâlnirea de la ora 16.00, de la M.Ap.N. are semnificaţia istorică de loc şi moment în care Ion Iliescu este recunoscut de ministerele de forţă în calitate de succesor al lui Nicolae Ceauşescu. Asupra lui Stănculescu şi a Armatei nu mai insist. Ministerul de Interne şi Securitatea erau reprezentate de gen. Câmpeanu şi de col. Raţiu ( în numele gen. Vlad):

„Atunci l-am recunoscut pe Iliescu drept lider”

Romeo Câmpeanu: La poartă s-a dat telefon şi am fost primit. Stănculescu era pe scaunul lui Milea, iar în birou erau revoluţionarii… Iliescu, Montanu, Voiculescu. Eu când am intrat, m-am adresat: „Să trăiţi, tovarăşe general locotenent!”, însă el s-a sculat în picioare şi mi-a făcut semn: „Nu, nu mie..” şi mi l-a arătat pe Ion Iliescu: „prezintă-te la tov. Iliescu”. M-am prezentat şi am rugat să ştiu cu cine ţin legătura. Stănculescu a spus atunci: „Pentru orice problemă deosebită ţii legătura cu mine. Dacă acum ai nişte probleme de ridicat, raportează-i dlui Iliescu”.

Gh. Raţiu (şeful Direcţiei I a Securităţii): „Ion Iliescu a dat mâna cu toţi. De la început l-am recunoscut ca lider. Când a dat mâna cu mine i-am reamintit că toate unităţile Departamentului Securităţii Statului sunt de partea revoluţiei şi că aşteptăm ordine” (Col. Gheorghe Raţiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, Ed. Paco, Bucureşti, 1996, p. 207 – n.a.)

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:

1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii;
2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

3. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial;
4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”;
5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc;
6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00);
7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;
8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)
9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.
10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.