O dată m-am simțit și eu ca Ceauşescu
În august 1989 am făcut o vizită la o familie de prieteni din Baia Mare, acolo m-am întâlnit cu un bun prieten care între timp a început să îmi povestească despre fratele lui (pe care il cunoșteam) cum s-a angajat și el să muncească pe șantier la Casa Poporului ca constructor zugrav, mi-a propus să facem o călătorie cu trenul spre București, ca să-l vedem.
Pe atunci era cazat într-o clădire de muncitori cu o cameră specială în apropierea Palatului adică în spate, prietenul avea la el adresa exactă, am ieșit la drum, când am ajuns la București cu trenul, ne-am oprit puțin și ne-am orientat puțin, apoi am chemat un taxi și i-am dat adresa șoferului care avea deja harta-n mină, dar nu reușiseră să găsească locul respectiv (cazarea), în sfârșit am coborât undeva în apropierea Palatului și am început să căutam cazarea respectivă alergând timp de două ore. În sfârșit ne-am oprit ca să întrebăm oamenii, am dat de un muncitor care probabil lucra acolo, el ne-a îndrumat, eram tare obosiți dar am continuat să căutăm. Tot locul era înconjurat cu securistii de pază a V-a, în sfârșit am nimerit de o clădire imensă ne gandeam oare asta-i locul în care sunt cazați muncitori, cu un mare noroc în drum am dat de fratele prietenului meu. El ne-a zis, hai fraților la mine în cameră pe urmă veți vedea și voi palatul, am întrat în cameră lor am schimbat câteva cuvinte și ne-am schimbat îmbrăcămintea în haine militare de muncitori am primit legitimații cum ar fi de exemplu buletinele lor de identitate, acte, perimse și bineînțeles parola. El lucrând acolo multă vreme cunoștea deja toate porțile de întrare bineînțeles și fiecare colț în Palat. La fiecare poartă erau prezenți milițieni și securiști. Între timp am învățat pe de rost datele de pe buletin și de pe permise etc, când ajunsesem deja în apropierea palatului am început să transpir, eram tare emoționat, dar nu trebuia să se vadă la un moment dat l-am văzut pe Nicolae Ceauşescu ieșind din Palat înconjurat de securitate și de o coloană de limuzine negre era protejat de zeci de securiști imediat după aia Ceaușescu a întrat într-o limuzină distinctă și a dispărut. Noi trei ne-am hotărât să intrăm în Palat dar fiecare prin altă poartă ne-am înțeles în care punct ne vom întâlni, când eu am ajuns la poartă respectivă un ofițer de securitate care avea o privire pătrunzătoare și foarte severă mi-a pus mai multe întrebări, mi-a cerut legitimațiile și să zic parola, le știam deja pe de rost noroc ca nu s-a uitat bine la fotografia din buletin, în sfârșit am intrat in Palat.
Ce să vă spun așa ceva nu am mai văzut niciodată pur și simplu un paradis, covoare persane, lustre candelabre, tone de bazalt, tone de cristal, lustre făcute din aur și marmură peste tot. Știți ce-mi povesteau muncitorii? că furau bucățele de aur ca după aia să le prelucreze ni s-a spus că nimeni nu controla aurul consumat…nu că era liber la furt doar cine era prins făcea pușcarie. M-am plimbat vre-o oră în Palat dar cel mai mult mi-a plăcut balconul de unde Nicolae Ceausescu planuise să se adreseze către popor, țiu minte că m-am dus spre balcon când ajunsesem la balcon am inceput să striga în gura mare eu sunt Ceaușescu privind Bulevardul Unirii care imi părea de nesfârșit, mă simțeam pe o altă planetă parcă aș fi eu Nicolae Ceausescu.
Spre seară după câteva ore în Palat am plecat să-mi schimb înapoi îmbrăcămintea cu care am venit după aia ne-am dus noi trei la un restaurant, cam după o oră și ceva a venit un ofiţer de securitate îmbrăcat militar și m-a chemat deoparte, imediat mi-a spus că la ora cutare ati fost acolo și acolo după aia la ora cutare ați intrat în Casa Poporului. Dar nu vă faceți grije. În acele momente înspăimântătoare credeam ca e gata si fac pușcărie. Asta era cu patru luni înainte de revoluție.
Pereții sunt placați cu marmură de Gura Văii și Antigua (marmură verde), adusă din Irak, iar ușile din lemn de nuc masiv. Mobilierul tapițat cu piele e și el unul de lux, ca și dotările pentru intercomunicații.
Au fost folosiți: un milion de metri cubi de marmură, 5.500 t de ciment, 7.000 t de oțel, 20.000 t de nisip, 200.000 m cubi de sticlă etc. Adrian Nastase a ținut să împlinească și el ctitoria înaintașului său și i-a adăugat o construcție din sticlă ce permite accesul în zona de clădire în care s-a amenajat Muzeul Național de Artă Contemporană. Micul turn din sticlă nu are nicio legătură cu arhitectura și așa eclectică a clădirii. S-au mai construit, de asemenea, un restaurant, piscina, sauna, parcări subterane, etc, dar in continuare o bună parte din suprafața construită a lucrării e nefinalizată, deci nefolosită. La parter se alfă și un Muzeu al Parlamentului, în care se găsesc diverse decorații, documente istorice, statui ale unor politicieni și figuri istorice sau tablouri ale unor pictori de curte ai lui Ceaușescu, precum Sabin Bălașa.
Știri mondene 