Justitia sunt eu, Tribunalul sunt eu, verdictele le dau eu !

basescuj.jpg
„Eroarea respectiva nu i-a apartinut procurorului Clinci, ci militienilor care faceau cercetarile. Norica Clinci a fost insa sanctionata pentru ca, in momentul cind a descoperit eroarea, nu a urmat procedura, in sensul declansarii urmaririi penale impotriva adevaratului autor al furtului si nici nu l-a audiat, ci a modificat doar mandatul de arestare emis initial.”

Cotidianul

Parchetul dinainte de 1989 Mai multi procurori care au activat inainte de 1989 sustin ca prerorgativele Procuraturii erau destul de limitate si ca Militia era cea care efectua actele de urmarire penala. Conform acestora, in dosare cu infractiuni mici, de furt din avutul obstesc, asa cum este cazul Noricai Nicolai, doar Militia era cea care lua declaratii dupa identificarea faptuitorului.
Dupa terminarea anchetei, tot Militia facea propunere de solutie, cum se actioneaza procedural si astazi: inceperea urmaririi penale sau neinceperea urmaririi penale.
 Conform normelor procesual penale comuniste, procurorul nu avea cunostinta de ce facea Militia ca organ de cercetare penala in dosarele in care Procuratura nu avea decat rolul decorativ de supraveghetor al urmariri penale. Aceasta tehnica de ancheta militieneasca a supravietuit in sectiile de politie si astazi, in pofida faptului ca normele de procedura penala au fost armonizate cu cele din UE.
Au ramas de pomina multe cazuri de erori comise si dupa 1990 de politisti in identificarea unor faptuitori si in cercetarea acestora.In aceste conditii, strict stabilite de procedura penala comunista, procurorul Norica Nicolai s-a conformat veridicitatii datelor culese si consemnate ca atare de politistii imputernici sa efectueze urmarirea penala.
 Posibilele erori ale militienilor-anchetatori, sustin magistratii contactati de ZIUA, odata trecute de procurorul care supraveghea doar mersul procedurii procesual penale, trebuiau a fi descoperite si inlaturate de judecatorii instantei care aveau obligatia profesioanala sa cenzureze actele dubioase de urmarire penala, efectuate de Militie in astfel de dosare cu mici furturi din avutul obstesc.
Ceea ce nu s-a intamplat la instanta de fond din cazul Ionita Valerica. In acest context, sursele judiciare contactate de ziarul nostru sustin ca in mod normal trebuiau sanctionati judecatorii instantei de fond care au acceptat erorile sau falsurile de identitate furnizate de politisti.
 (Silviu ALUPEI)
Daca ar fi gresit, ar fi fost exclusa din magistratura Sursele judiciare ne-au explicat ca daca procurorul supraveghetor de dosar Norica Nicolai  ar fi avut cu adevarat culpa in acea cauza, aceasta ar fi fost imediat sanctionata disciplinar prin excludere din magistratura.
In concluzie doamna Norica Nicolae, nu a incalcat legea, daca incalca legea nu era sanctionata ci data in judecata sau trimisa in judecata, sau incepeau urmaririile penale impotriva ei.

care este codul penal in care se bazeaza domnul basescu ?
citez:

„Mapa profesională cuprinde 89 de file şi face referire la două episoade controversate din cariera fostului procuror”

„Conform dosarului profesional, Norica Nicolai a fost sancţionată în 4 aprilie 1988 de către şeful Procuraturii din Călăraşi”

Nu conform verdictul dat de tribunal !

Aici este vorba de proceduri, nu de infractiuni sau de incalcarea legii !

„Norica Clinci, procuror la Procuratura locală Olteniţa, are o bună pregătire politică şi profesională şi a contribuit la obţinerea unor rezultate pozitive în unitatea care în funcţionează. Procurorul are însă unele lipsuri în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor întocmite. „

Am dreptate si asta nu eu o spun :

Citat:

„Din controalele efectuate de procurorul şef al judeţului, s-au constatat o serie de lipsuri cu privire la operativitatea urmăririi penale, calitatea actelor de urmărire penală şi trimiterea în judecată”

„chiar de către şeful său, procurorul Gheorghe Părăuşanu. Cu toate acestea, Părăuşanu consemnează că subalterna sa este foarte muncitoare, fiindcă într-un singur an a rezolvat foarte multe dosare în comparaţie cu ceilalţi colegi. De aceea, şeful Noricăi Clinci a propus la acea vreme trecerea de la calificativul „bun”, la „foarte bun”.

Domnul Basescu este un om iresponsabil el cauta razbunarea.

De ce  „securistul” Basescu nu-si spune un punct de vedere cu referire la Daniel Morar care a condamnat un roman care a obtinut daune de la CEDO ?

De ce basescu nu-i cerceteaza pe ai lui ????? ca este un manipulator diversionist securist care si el la randul sau are probleme cu justitia, despre PRM, fara grija ca PRM-ul e cu Norica, pot sa zic ca toti parlamentarii sunt de partea ei.

Domnul Basescu este obligat dupa articolul 85 aliniatul 2 sa semneze !

Vezi VIDEO

Nu inteleg un singur lucru, doamna Norica Nicolae este judecata nu de Tribunal ci de sistemul bestial inventat de „securistul” Basescu. Mizerabilul sistem securist inca functioneaza, Securitatea n-a disparut.
„Securistul” Basescu a dat verdictul, „securistul” Basescu a judecat-o „securistul” Basescu a executat-o, „securistul” Basescu incalca Constitutia .
Daca doamna Norica Nicolae a incalcat legea domnul Basescu era obligat sa se prezinte in fata poporului cu verdictul dat de tribunal. Doamna Norica nu poate fi judecata si executata de un presedinte, lasul „securist” nu ne-a aratat macar o proba, doar ca cauta prin arhivele securitatii.
Citez de la Gardianul : ” Purtatorul de cuvant al Parchetului General a confirmat ca presedintele a cerut in 20 decembrie 2007 „mapa profesionala“ a Noricai Nicolai”
Asa zisa “mapa profesionala” nu poate inlocui tribunalul, tribunalul da verdicte, tribunalul judeca. Se pune intrebarea de ce domnul Morar nu a primit verdict de la presedinte? vezi mai jos. Sper ca dupa a doua cadentie domnul Traian Basescu va fi judecat de un tribunal militar !!!
„Gheorghe Funar ii ia apararea colegei sale de la Senat si ii sugereaza premierului ca n-ar fi rau daca l-ar da in judecata pe presedinte. “Fara nici un temei legal si incalcand din nou Constitutia Romaniei, presedintele Traian Basescu savarseste un nou abuz in serviciu dupa cel cu numirea ministrului Afacerilor Externe. Isi pregateste o noua suspendare si este de vazut daca va fi una temporara, de 30 de zile, sau mai lunga, poate pentru totdeauna, din functia de presedinte al Romaniei”, a declarat Funar la Cluj-Napoca. “Daca as fi in locul premierului as solicita vreo 10 miliarde de lei vechi pe zi de intarziere, iar presedintele Traian Basescu sa plateasca. Dupa aceea, sa intarzie cat vrea el”, a spus Funar. Senatorul PRM sustine ca Basescu nu o vrea pe Norica Nicolai la Ministerul Justitiei pentru ca “ii este frica de ea”. “Sub conducerea Noricai Nicolai, parchetele si instantele vor lucra si vor scoate de la naftalina dosarele cu ilegalitatile savarsite de Basescu si de alti primari PD”, a afirmat Gheorghe Funar.”
„Traian Basescu a încercat sa readuca în România acei ani de cosmar. M-am simtit anchetata de fosta Securitate. Pentru ca, vreau sa stiti, asa-zisa mapa profesionala era elaborata de organele de Securitate. Traian Basescu ne-a dovedit ca fosta Securitate a supravietuit, fiind un colaborator de nadejde al Presedintelui României. El este cel care a vazut asa-zisele dovezi, el este cel care a judecat si care a dat verdictul. Orice alte opinii sunt interzise. Orice aparare este inutila, pentru ca verdictul a fost dat. Din fericire, astazi nu mai traim în România de dinainte de 1989. Astazi opinia publica poate sa auda si argumentele apararii si poate decide de partea cui este dreptatea”, a spus Norica Nicolai. “În legatura cu incidentul invocat de Traian Basescu, din 1987, dau un singur raspuns: Este o mincina sfruntata! Ca jurist, afirm cu toata responsabilitatea, ca daca cineva în România ar fi facut asa ceva, oricine ar fi fost el, urma sa fie judecat si condamnat pentru fals, uz de fals si abuz în serviciu. Orice alt comentariu ar fi inutil, pentru ca nu te poti apara de acuzatii fabricate! În privinta celui de-al doilea asa-zis argument al lui Traian Basescu am o singura precizare: Nu am încalcat legea!”, a mai spus senatorul PNL.
Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a declarat ieri ca PNL va recurge la arbitrajul Curtii Constitutionale in urma refuzului presedintelui Traian Basescu de a o numi pe Norica Nicolai in functia de ministru al Justitiei. “PNL va recurge la arbitrajul Curtii Constitutionale”, a sustinut Hasotti, citat de Mediafax, ca reactie la refuzul presedintelui Traian Basescu de a o numi in functia de ministru al Justitiei pe Norica Nicolai. Hasotti a mai spus ca lucrurile invocate de Traian Basescu reprezinta “o jalnica si penibila diversiune”. “As vrea ca domnul presedinte sa-si spuna un punct de vedere cu referire la Daniel Morar, care a condamnat un roman care a obtinut daune de la CEDO.

Si, daca tot judecam activitatea de dinainte de 1989, sa judecam si ce a facut domnul Basescu la Anvers”, a conchis Hasotti. (D.I.)

În anul 1990, fisa de apreciere a Noricai Nicolai avea la profilul profesional 9 calificative “foarte bine” si unul “bine”, iar la profilul moral sase calificative “foarte bine.” Aprecierea a fost facuta în data de 13 martie 1991. Administratia Prezidentiala a dat vineri publicitatii o serie de informatii despre erori de procedura pe care le-ar fi savârsit Norica Nicolai ca procuror.

“Presedintele ori e dezinformat, ori joaca la cacialma”, a comentat liberalul. El a invocat Constitutia, explicând ca un ministru trece prin vot al Legislativului doar daca se schimba structura Guvernului sau componenta sa politica. Aceste doua variante “nu sunt în situatia de a fi luate în discutie”, a sprecizat Stroe, care a accentuat ca “ramâne obligativitatea aplicarii alineatului 2 articolul 85, adica presedintele sa semneze decretul”.

13 comentarii la “Justitia sunt eu, Tribunalul sunt eu, verdictele le dau eu !

  1. Ovidiu, toate datele prezentate de tine conduc spre un singur rezultat: Traian Basescu e un lider care conduce prin metodele si intermediul securitatii. Te invit pe blogul meu sa vezi ce inseamna asta in literatura de leadership.

  2. Eu o vreau pe Norica Nicolai ministrul justitiei pana voi fi convinsa ca Basescu a fost la fel de exigent si in privinta Monicai Macovei, Morar, Tulus, baschetbalitei. Daca si pentru ei a solicitat si studiat „dosarul profesional”. In cazul lor nu a pomenit despre asa ceva cand le-a semnat decretul de numire. Este extrem de interesant sa se pubilce si dosarul de cadre a Monicai Macovei , Morar, Tulus etc. sustinuti cu disperare de Basescu si restul „ingersilor” de la PD-L … sa vedem daca l-a apucat grija de viitorul justitiei doar in cazul Noricai Nicolai … sa putem si noi sa comparam aceste dosare… Poate isi face public si propriul dosar de cadre …daca cel de securist nu se gaseste. Oricum apucaturile de securist au devenit a doua natura …nu e in stare sa mascheze asta …se pricepe doar la scandaluri , intrigi, santaj , manipulare josnica si dosariade .. prin care sa arunce cu noroi , fara nici un fel de scrupule ,in toti cei care nu-l sunt servitorii propriilor interese. Eu cred ca-i este tare frica de Nicolai….stie prea multe sau poate afla , ii este frica sa nu i se infunde(sigur se va intampla asta odata)…Este in stare de orice marsavie ca sa-si salveze pielea. Este cel putin ciudat ca tocmai el care a condamnat comunismul si ororile lui si care si-a asumat acest act irijandu-se in „marele luptator” impotriva vechilor structuri sa apeleze si sa invoce un dosar de cadre din perioda pe care tocmai el a condamnat-o. Cred ca Basescu asta e un caz patologic …ar fi putin spus un caracter infect.

  3. Draga Sarazin, stii ce ma enerveaza, literele astea asa de mici ca e nevoie de un microscop. Am observat ca gandim cam la fel, important este cum gandeste omul si cat de rational vede lucrurile, nu conteaza ca esti de stanga sau de dreapta conteaza omul din tine adica felul de a gandi obiectiv, din pacate multi sunt influientati sau presa le spala creierul, despre Tariceanu, asa e cum zici, basescu se oftica ca nu-i considerat sef….parca sufera de ceva complexe de inferioritate.

    Sarazin draga, te rog sa mai treci pe la mine, ma gandesc sa-ti public un articol daca nu te deranjeaza, am vazut ca ai talent, dar imi place ca gandesti obiectiv, si ca esti realist.

    Despre vedete….dar te rog sa treci pe la Ceausescu sa vezi ce site i-am facut. Despre Articol te-as ruga sa scrii ceva ce-ti trece-n cap.

    Multa sanatate.
    Ovidiu.

  4. Am urmat sfatul si am postat si pe blogul tau un text apoteotic! Interesant blogul tau! cum imbini utilul cu placutul! Nici nu am intrat bine si am mai vazut un zilier de al lui Basexu mai sus, petrovici1, asta sigur e peron de gara…Asa deci si prin urmare e plin netul de paduchi platiti pe bani grei, bineinteles ciorditi din banii publici de pe la primaria capitalei de mafia lu’dom profesor, Furerul romanicii noastre dragi! Primul huiduit al tarii!Cel mai mare prieten al lui poporu’! Salvator de neam si de glie! Primul Ex-Pirat al romanilor!Imi este deja cu sictir cand vad ce se petrece!Eu sunt de stanga, nu sunt un admirator al lui Tariceanu dar mi se pare un mare j-meker! are el tupeul sa ii dea cu flit guvernamental cucuvelei prezidentiale, chele si chioambe! ii plesneste ficatul in el de oftica-ca unu’ ca tariceanu care trebuia sa zica-ca boc-poc!…da shefu’ sa traiti shefu’ incearca sa i-o traga la dom profesor(Furerul nostru drag si providential), …ca pe vapor pe Biruinta… adica…pardon..pe la spate! Intrebare publica pentru Dom profesor: Sieg Heil, in primul rand… Mein Furer…iti este cumva frica de Norica de iti tremura stacana de „visichi” de contrabanda in mana? sau te oftici ca nu mai ai cu cine sa mai spargi neshte sticle de vodca intr-o noapte cum faceai cu tanti Monica Macovei, cand va intalneati voi pe la Cotroceni in Birou la etaj.. de va faceati muci…pe banii contribuabililor???././. daca nu puteti raspunde acum, raspundeti pe bucati intre episoadele de betie!

  5. Diversiune aiuristica. In orice lume, la americani, la englezi, francezi sau la satra la noi fiecare are o condica de comportament. Nu este securist sau orice altceva. Iuda Tariceanu este un paduche care trebuie sa ne lase. Ne-am saturat pana in gat. A profitat ca s-a inbolnavit Stolojan in 2004 si a ajuns un tampit ca el PM.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s