StireaPress – Verdict: cheltuieli ilegale Finanţele o pun la zid pe Udrea

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Elena Udrea a susţinut că legea răspunderii ministeriale, conform căreia refuzul nejustificat al unui ministru de a prezenta Parlamentului informaţii sau documente solicitate se poate pedepsi cu închisoare de la 3 la 6 ani, nu se aplică în cazul său. Ea a precizat că legea o obligă să se prezinte doar în faţa comisiilor permanente şi nu a comisiilor de anchetă.
Ce spune legea

Potrivit art. 8, alin 2) din legea răspunderii ministeriale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului.

Udrea nu a menţionat însă faptul că, la art. 23, se stabileşte că regulile de procedură prevăzute în prezenta lege se completează cu cele cuprinse în regulamentele celor două Camere
ale Parlamentului şi în Codul de procedură penală. Or, în Regulamentul Camerei Deputaţilor, obligaţia de a se prezenta la comisie este prevăzută şi în cazul comisiilor de anchetă.

Acest document cuprinde raportările făcute către Ministerul Finanţelor până la 14 august de Ministerul Turismului, deci cele mai recente.
Ele au stat la baza informaţiilor şi precizărilor făcute de instituţia Fiscului către Comisia Udrea care investighează cheltuielile făcute din bani publici de Ministerul Turismului.
DOCUMENT

DOCUMENTM
Surse bine informate din Ministerul Finanţelor ne-au dezvăluit că redactarea raportului către Parlament a declanşat o furtună internă care a pus la grea încercare conştiinţa profesională a funcţionarilor din instituţia condusă de PD-L. Nimeni din conducerea Direcţiilor nu a vrut să îşi asume răspunderea unui document care ar fi „legalizat” cheltuielile făcute de Elena Udrea la adăpostul unor capitole bugetare modificate special pentru a îi permite să facă achiziţii directe de publicitate.

Aşa se explică probabil şi acţiunea în forţă de decredibilizare a Comisiei Udrea începută în ziua de sâmbătă seara de o celulă de criză din interiorul PD-L, cu sprijinul unei grupări informative. Audierea funcţionarilor Ministerului Turismului s-ar fi făcut în lumina acestui document emis de Ministerul Finanţelor şi ca atare greu de combătut. Lucrările Comisiei Udrea se desfăşoară în continuare pe o pistă mult mai clară având suportul acestei informaţii cheie livrate de Ministerul Finanţelor.

6 comentarii la “StireaPress – Verdict: cheltuieli ilegale Finanţele o pun la zid pe Udrea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s