O scrisoare a mamei lui Ion Iliescu, care ii cerea lui Ceausescu reabilitarea sotului ei, Alexandru Iliescu.

 

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:
“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”
In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ’89 si Caderea Comunismului.
Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu.
Maricica era fata Lelei Stoica, din Oltenita. Venita din Bulgaria.
Maricica, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! fiecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie).

Maricica s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”
Conform Vladimir ALEXE

Ion Iliescu: „Da, mama mea, mama adoptiva. Mama care m-a nascut s-a despartit de tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate, care a ramas la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, in casa pe care au construit-o impreuna, in Bucurestii Noi, si si-a refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.”

Dvs. l-ati cunoscut insa cu mult inainte pe Ceausescu. El v-a ajutat sa fiti promovat in UASR. Asta se intimpla in 1957.

Da, el raspundea atunci de Tineret. Pe vremea UTM s-a constituit UASR ca organizatie a studentilor. Ceausescu m-a propus, insa nu direct, ci mijlocit: la UTM era Trofin (n.r. – Virgil Trofin).

Matusa dvs., Aristita, ce rol a avut? S-a spus ca a lucrat la Ana Pauker, care v-ar fi facilitat plecarea la Moscova.

Nu, asta e o inventie, desi printre cele trei surori ale tatalui meu a fost si una Aristita. Singura persoana din familie care ar fi putut sa aiba o legatura cu Ana Pauker ar fi putut fi maica-mea, dar ea fusese inlaturata din partid imediat dupa 23 august. Pentru plecarea la Moscova au fost recrutati 500 de tineri, absolventi de liceu. Primul val a fost in 1947, iar un val mai mare a fost cel din 1949, cind a plecat si sotia mea (n.r. – Nina, pe nume de fata Elena Serbanescu).

La Moscova ati fost liderul studentilor romani?

Da, o perioada. Eram vreo 3.000 de studenti in 15 localitati – Moscova, Leningrad, Kiev etc., iar in vacante alegeam colective de coordonare. Eu am fost ales dupa anul II. Practic ne alegeam dintre noi niste responsabili pe colective: era unul pe Institutul Energetic, altul pe Moscova. Apoi era un comitet de coordonare la nivel unional, cum ziceam noi. Eu am fost in anii III si IV in colectivul unional, in ultimul an ca secretar. In anul V m-am retras pentru ca presupunea un efort sa participi la sedinte etc.

Activitatea dvs. la Moscova v-a recomandat in tara pentru anumite functii?

Activitatea obsteasca in aceste colective nu are alta semnificatie decit activitatea oricarui student din tara care a fost secretar pe an, pe facultate etc. Dac-as fi fost la Politehnica Bucuresti era exact acelasi lucru.

Sotia dvs. a continuat activitatea politica, inceputa in Uniunea Elevilor, sau s-a retras?

A facut parte din comitetul de coordonare pe Moscova.

–––––

Erau judecati din astea simpliste, erau judecati copiii pentru parinti sau parintii pentru copii. Nu am acceptat niciodata asa ceva. Bine, am si avut un statut deosebit, adica am fost promovat de Ceausescu pentru ca taica-meu fusese dat afara pe vremea lui Gheorghiu-Dej.” Afirmatia a fost facuta anul trecut, intr-un interviu acordat de Ion Iliescu unei reviste glossy, si a trecut aproape neobservata. Cotidianul va prezinta astazi un document din arhiva CC al PCR (fondul Cancelarie), care sustine aceasta afirmatie a lui Iliescu. Este vorba despre o scrisoare prin care mama sa adoptiva, Maria Iliescu, ii cerea lui Ceausescu reabilitarea tatalui, Alexandru Iliescu, exclus din partid de fostul tovaras de lagar, Gheorghiu-Dej. Paradoxal, tocmai acest moment de restriste din viata familiei Iliescu pare sa-l fi ajutat sa ajunga in prim-planul activitatii de partid.
Potrivit raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ascensiunea politica a lui Ion Iliescu, nascut in 1930, a inceput o data ce a devenit, ca elev, membru fondator al Uniunii Asociatiilor de Elevi din Romania (UAER), in 1948. Dupa studiile universitare urmate la Moscova, din 1950 pina in 1954, Ion Iliescu a pus umarul si la infiintarea Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), al carei presedinte a fost desemnat in 1957.

Cu un an mai devreme, in perioada protestelor iscate ca o reactie la evenimentele din Ungaria, tinarul activist detinea functia de secretar al CC al UTM. „Mai multe dintre protestele studentesti din toamna anului 1956 si-au avut focarul in sedinte ale UTM sau ale asociatiilor studentesti”, se spune in Raportul Tismaneanu, care arata si care a fost rolul sau in reprimarea lor. „Activistii UTM au fost instruiti sa previna, sa descurajeze, sa denunte, sa demaste si sa combata „manifestarile dusmanoase”. (…) In Bucuresti au fost formate grupuri de tineri muncitori utemisti care i-au luat la bataie pe „banditi”, adica pe studentii protestatari, iar la Cluj, in 1957, activistii utemisti au participat la retinerea unor protestatari.”

Din 1967 pina in 1971, Iliescu a fost ministru pentru problemele tineretului. Din aceasta functie, in 1968, a fost iar in situatia de a contracara o actiune a studentilor. „In ajunul Craciunului s-a produs o manifestatie spontana a citorva sute de studenti bucuresteni, in timpul careia s-a vociferat impotriva regimului si in favoarea Cehoslovaciei, care tocmai trecuse printr-o interventie sovietica. Initial, studentii au pornit pentru un colind, dupa care, condusi de studenta Ana Sincai, s-au prins in Hora Unirii, radicalizindu-se pe masura ce constatau prezenta in preajma lor a activistilor de partid si a Securitatii”. In informarea catre Biroul CC al UTC – mentioneaza Raportul -, Ion Iliescu a catalogat evenimentul drept o „manifestare huliganica”. Drept consecinta, au avut loc arestari, iar activistii UTC au fost mustruluiti de Iliescu.

Fostul presedinte al Romaniei neaga informatiile din Raport, iar momentul pe care prefera sa-l evoce cu privire la activitatea sa politica de dinainte de 1989 este cel care vizeaza ruptura sa de Ceausescu. Aceasta s-a produs in 1971, la un an dupa ce mama sa ii scrisese lui Ceausescu, in momentul in care acesta ajunsese secretar al CC al PCR. Dupa o vizita in tarile asiatice, Iliescu a fost trimis la „reeducare”. „Nu intelegeam fascinatia lui Ceausescu pentru un model nepotrivit, chiar si pentru o tara asiatica, daramite pentru o tara europeana. Asta a dus la acea sedinta in care eu am fost caracterizat drept intelectualist si trimis spre reeducare”, ne-a declarat Iliescu. „Reeducarea” s-a produs cind era vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, pina in 1974, apoi in functia de prim-secretar la Iasi. In 1979 a revenit la Bucuresti, in fruntea Consiliului National al Apelor, fiind demis in 1984 si „exilat” la Editura Politica. Aici l-a prins ceea ce ii place sa numeasca „revolta populara spontana” din 1989.

Tismaneanu: „Ion Iliescu nu a fost un Imre Nagy ori un Alexander Dubcek, ci mai degraba un reformator comunist din specia lui Den Xiaoping”