Ion Iliescu a săvârşit un act criminal împotriva soţilor Ceauşescu – Generalul Andrei Kemenici: „Soţii Ceauşescu au fost ucişi, nu executaţi”

Juvățul dosarelor Revoluției se apropie de gâtul lui Iliescu

Stirea care îi dă, cu adevărat, fiori reci lui Ion Iliescu se află la sfârșitul acestui comunicat oficial. „Toate documentele transmise de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu soluţia de disjungere a cauzei, dispusă la data de 18.04.2011, sunt analizate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind faptele, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, de către civili, membrii gărzilor patriotice, lucrătorii de miliţie şi personalul din sistemul administraţiei penitenciare, fapte care au avut ca urmare reţinerea, uciderea, rănirea sau agresarea altor persoane, respectiv distrugerea unor imobile şi bunuri. Dosarul vizează activitatea şi acţiunile desfăşurate atât de către persoanele civile, cât şi cele militare, astfel încât trebuie stabilit cu exactitate dacă între aceste acţiuni a existat o legătură de conexitate. Până în prezent, de la data declinării, respectiv aprilie 2011, marea majoritate a acestor aspecte au fost analizate, cauza fiind în curs de finalizare.

Maria Toma Iliescu tiganca din Bulgaria mama lui Ion Iliescu

Precizăm , de asemenea că, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al parchetelor militare din teritoriu au fost înregistrate 4.495 dosare penale, din care în 2.894 de cauze au fost efectuate cercetări de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti, iar în 1.601 dosare de către unităţile militare de parchet din teritoriu. Din numărul total al acestor dosare, un număr de 3.135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane (818 dosare privind perioada 17 – 22.12.1989, iar 2.317 cauze privind perioada de după 22.12.1989).
Din totalul 3.135 de dosare, Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti au instrumentat 2.311, dintre care 647 cauze privitoare la perioada de până la 22.12.1989, iar 1664 dosare legate de evenimentele din perioada următoare. Într-un număr de 112 cauze, din totalul de 4.495, au fost trimişi în judecată, de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetele militare din subordine, 245 de inculpaţi, după cum urmează :6 generali, 32 de ofiţeri, 9 subofiţeri şi 35 militari în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, 12 generali, 73 de ofiţeri, 8 subofiţeri şi un militar în termen din cadrul Ministerului de Interne și 69 civili”. În ceea ce privește civilii nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de prezența lor printre cei trimiși în judecată. Ei sunt cei care luați pe sus de nebunia „luptei cu terorișii”, lansată mai ales din celebrul Studiou 4 al Televiziunii Române, au deschis focul și au ucis fără ca măcar să aibă habar de ce o fac.
In plus Comunicatul Parchetului de pe lângă instanța supremă menționează că: „legat de aceste cauze, precizăm faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de hotărârea instanţei de contencios european – Curtea Europeană a Drepturilor Omului – pronunţată în cauza „Asociația 21 Decembrie ș.a. contra României”. Menţionăm, sub acelaşi aspect, că Ministerul Public, potrivit competenţelor sale, a întreprins demersuri procedurale pentru aspectele de nelegalitate constatate în cauzele referitoare la „evenimentele din decembrie 1989” şi care sunt în parte, obiect al hotărârii instanţei europene. În raport cu responsabilitatea persoanelor, relativ la durata de soluţionare a acestor cauze, respectiv certele cauze de întârziere şi lacunele constatate în desfăşurarea anchetei, soldate cu încălcarea normelor de procedură penală, pe parcursul perioadei 1994-2005, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, încă din anul 2008. În acest sens, concordant aspectelor relevate în considerentele hotărârii Curţii europene, în aceste cauze au fost efectuate, din 2007, audieri de părţi vătămate și martori, s-a procedat la conducerea în teren a părţilor vătămate şi a martorilor, au fost ridicate şi examinate înscrisuri, precum şi fotografii și imagini filmate, s-au dispus reexaminări medico – legale.De asemenea, activităţile procedurale ale dosarului în desfăşurarea lor cronologică, pe ani, au făcut obiectul corespondenţei purtate de Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (aspect reţinut la punctul 139 din hotărârea CEDO).Citeste; Andre Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei”. – Gică Popa : “Doamne, iartă-mă pentru ce am făcut!” Click aici
„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”Generalul Andrei Kemenici a hotarât sa rupa tacerea

La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitatii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o marturisire senzationala: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.

▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastra, domnule general Kemenici?

Generalul Kemenici: Înca de pe 16 decembrie. Primisem ordin sa începem în unitate o pregatire deosebita pentru apararea Târgovistei. Eram artileristi de antiaeriana, ei ne cereau sa ne antrenam pentru lupte de strada. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primaverii de la Praga. Eram capitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sa vin sa apar Otopeniul. Si l-am aparat atunci pe Ceausescu. Ca sa nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alaturi de 100 de soldati, eu, capitanul Kemenici, eram în stare sa-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupa 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apara pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.

▪ Stiati ca Ceausescu se afla în zona?

Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sa-l prindem. Stiam ca se afla undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarma. De la ora 12:00 noaptea se putea spune ca Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl tradasera pe Ceausescu.

▪ Sosisera deja membrii acelui tribunal improvizat?

Elicopterul cu Stanculescu aterizase pe platoul unitatii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sa vina sa-i ia, sa-i duca la Bucuresti si sa le faca proces. Neîncrezator, Stanculescu ma întreaba: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam ca se va duce sa-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sa-i dam drumul”. Eram mai multi pe holul unitatii: eu, Stanculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gica Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tanase. Si Stanculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sa fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, astora au început sa le tremure pantalonii. Am primit ordin sa trec si eu în proces. Le-am raspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sa facem cumva si sa-i bagam în puscarie pe Iliescu si pe Stanculescu, sustinând cã astia ne-au escrocat. Dar el însusi facuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judeca! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de ora sa faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:50–14:55. Totul a durat vreo doua ceasuri. A fost o buimaceala totala. Gica Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupa proces, si le-a luat si a plecat. E o alta victima a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stanculescu.

▪ În ce relatii ati ramas cu Stanculescu?

Generalul Stanculescu a eliminat, la Bucuresti, doua probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare varsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fara sa fie ministru a dat ordin unitatilor militare sa intre în cazarma. Dar pentru mine Stanculescu este dusmanul numarul 1: el mi-a transformat unitatea în puscarie, în tribunal si în poligon de executie. Fata de Stanculescu nu am decât ura. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pâna în 25 decembrie. Pentru ca ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sa nu ascultati decât de Stanculescu!”. Iliescu – tot asa.

▪ De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?

Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie.

▪ Traiti bine acum, domnule general?

Traiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru ca amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la doua camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare ca sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.

––––––In urma cu 22 de ani, exact in ziua de Craciun, Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena erau executati prin impuscare la Targoviste, dupa ce fugisera cu un elicopter de pe cladirea Comitetului Central.

Procesul sotilor Ceausescu a inceput pe 25 decembrie 1989, la ora 13.20, cei doi fiind acuzati de genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, subminarea economiei nationale si incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de un miliard de dolari, depuse in bancile din strainatate.

In jurul orei 14.40 procesul s-a incheiat, iar sentinta de condamnare la moarte a fost pronuntata la ora 14.45. La ora 14.50 au fost executati.

Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati cinci minute mai tarziu, in curtea garnizoanei.Procesul si executia au fost filmate iar imaginile au facut inconjurul lumii, fiind difuzate si de Televiziunea Romana.

Judecatorul care i-a condamnat la moarte pe sotii Ceausescu, colonelul de justitie Gica Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990, noteaza Mediafax.Dupa executarea sotilor Ceausescu, sentinta Tribunalului Extraordinar Militar a fost luata in evidenta in registrul de executari penale, unde figureaza la pozitia 1/1989, insa in niciun alt registru (opis, condica de sedinta, condica de termene, registrul general de dosare) nu aparea inregistrat dosarul propriu-zis.Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi şi judecaţi pentru genocid şi subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate.

Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată al Tribunalului Extraordinar Militar au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată, în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte. Acesta a fost debutul sîngeros al României democratice, mulţi considerând că revoluţia poporului a fost furată de către foştii comunişti.Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care l-a condamnat şi executat pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu. Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei de către judecătorul Gică Popa, respectiv în perioada ianuarie-februarie 1990. Judecătorul care i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.După executarea soţilor Ceauşescu, sentinţa Tribunalului Extraordinar Militar a fost luată în evidenţă în registrul de executări penale, unde figurează la poziţia 1/1989, însă în niciun alt registru (opis, condică de şedinţă, condică de termene, registrul general de dosare) nu apărea înregistrat dosarul propriu-zis.În 15 decembrie 2003, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, prin hotărâre judecătorească definitivă, reconstituirea sau înlocuirea dosarului referitor la judecarea şi executarea soţilor Elena şi Nicoae Ceauşescu, în decembrie 1989. Conform unor prevederi ale Codului de procedură penală, instanţa militară bucureşteană a reconstituit dosarul dispărut, în baza unei copii, fiecare act din acea copie fiind însă recunoscut şi asumat de persoanele care îl semnaseră. În 19 martie 2004, procurorul militar Dan Voinea (între timp pensionat-n.r.), cel care a întocmit rechizitoriul soţilor Ceauşeascu, a recunoscut copia actului de inculpare ca fiind conformă cu originalul întocmit şi semnat de el. Voinea era atunci ultima persoană implicată direct în evenimentele din decembrie 1989 care mai trebuia să-şi autentifice înscrisurile.

La termenul din martie 2004, a fost prezent şi Dinel Staicu, un cunoscut admirator al soţilor Ceauşescu. El a declarat instanţei că nu deţine originalul dosarului, ci o simplă copie – demontând astfel o susţinere mai veche de-a sa potrivit căreia a cumpărat dosarul soţilor Ceauşescu – preluată de un cotidian sportiv central. Staicu a mai spus că nu s-a prezentat pînă acum la TMTB întrucât a crezut că este vorba despre o rejudecare a procesului şi nu de reconstituirea dosarului.„Aşa cum am spus în repetate rânduri, consider că am fost martor la reconstituirea unei crime şi nu la cea a unui dosar penal”, a declarat atunci Dinel Staicu. „Ceauşescu a fost judecat şi executat, nu judecat şi condamnat. Nu am venit până acum pentru că nu recunosc acest dosar”, a mai spus Dinel Staicu. El a precizat că are o copie a dosarului de la Elena Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu).

––––––Dan Voinea: Nu au existat teroristi in decembrie ’89. Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista, care dureaza si azi
Sotii Ceausescu au fost sacrificati, pentru a nu avea loc un proces al comunismului, afirma, la RFI, fostul procuror militar Dan Voinea, care s-a ocupat ani buni de dosarele Revolutiei. El sustine ca „nu au existat teroristi” in decembrie 1989 si nici acum nu e prea tarziu pentru un proces al comunismului.

„N-au existat teroristi, in dosarele pe care le-am trimis in instanta, sunt peste 35 de dosare care au luat calea justitiei si in care justitia a condamnat. Ma refer la dosarul Timisoara, unde au fost condamnati generalii Stanculescu si Chitac, cei care au coordonat operatiunile militare din acel oras, dosarul Cluj, unde generalul Topliceanu si ceilalti subordonati ai lui au fost trimisi in judecata si condamnati pentru victimele de la Cluj, dosarul Sibiu si alte multe dosare, in care s-a demonstrat in mod concret ca nu au existat teroristi, pentru ca s-a ajuns la autorul fizic al represiunii, la tragatori, acolo au fost identificati tragatorii pentru fiecare victima”, spune fostul procuror.

Dan Voinea adauga ca, in dosarele care au ramas, tragatorii au fost identificati in proportie de 80%.

Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista

„Daca ar fi continuat procesul lui Ceausescu, asa cum ar fi fost normal sa fie, ar fi fost primul dosar in care se judecau crimele comunismului. Insa n-a fost sa fie asa, pana in prezent nu a mers in instanta un astfel de dosar. Ratiunile care au stat la baza eliminarii fizice a sotilor Ceausescu tocmai acestea au fost, pentru ca acuzele aduse Ceausestilor erau de fapt acuze aduse regimului comunist”, crede el.

Dan Voinea acuza faptul ca eliminarea fizica a sotilor Ceausescu a fost decisa de grupul care a preluat puterea la Revolutie si din care faceau parte Victor Atanasie Stanculescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan si Gelu Voican Voiculescu.

„Ei au fost sacrificati, tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului si pentru a salva administratia comunista, care, dupa cum vedeti, a durat si dureaza si in prezent. Nu este deloc tarziu si e recomandabil pentru pacea sociala un asemenea proces (al comunismului – n.r.), dar pentru asta trebuie depolitizata justitia”, considera fostul magistrat militar.Nu exista nicio proba legate de sinuciderea lui Vasile Milea

Fostul procuror mai spune ca nu exista nicio proba care sa indice sinuciderea generalului Vasile Milea: „In dosarul lui Vasile Milea nu exista nici un element, nici o proba pentru sinucidere. Ma refer la probele stiintifice, criminalistice”.

Dan Voinea a adaugat ca „Atanasie Stanculescu s-a dus pur si simplu la Ministerul Apararii, in 22 si s-a autointitulat ministru al Apararii, nu l-a numit nimeni. Succesiunea – dupa Vasile Milea a fost Ilie Ceausescu, unul din primii adjuncti ai ministrului Apararii”.„Or Stanculescu s-a dus la Ministerul Apararii Nationale, l-a izolat pe Ilie Ceausescu si s-a autointitulat el ministru al Apararii si din acel moment a condus si dirijat operatiunile militare in Bucuresti si-n toata tara”, mai afirma Dan Voinea.

Nu una obişnuită, ci chiar garnizoana între zidurile căreia, în decembrie ’89, şi-au găsit moartea, sub rafalele automatelor, foştii dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aşa arată azi, la 19 ani de la evenimentele de atunci, Andrei Kemenici, omul care a fost martor la scrierea istoriei.“Băieţii mei i-au arestat pe dictatori şi tot ei i-au păzit zi şi noapte, până în momentul execuţiei. O execuţie din cauza căreia mi-e ruşine că sunt român”. Aşa şi-a început povestea generalul în rezervă Andrei Kemenici, cândva un om puternic şi dârz, astăzi un bătrânel prea firav pentru a se mai bate cu anii.

“Ar fi multe, prea multe chiar, de spus despre tot ce s-a întâmplat atunci. Singurul lucru care contează cu adevărat e faptul că împuşcarea cuplului dictatorial a fost un act injust, săvârşit în total dispreţ faţă de lege. De ce spun asta? Pentru că nu li s-a acordat dreptul la un recurs firesc. Pentru că erau condamnaţi încă înainte de a fi judecaţi. Pentru că se ştia de la bun început care va fi sentinţa. Pentru că au fost ucişi, nu executaţi”. Se opreşte din istorisit, trage aer în piept şi priveşte posac, de undeva de la 7-8 metri, spre zidul în faţa căruia şi-au găsit sfârşitul Ceauşeştii.

Îl întreb dacă, pe perioada cât a fost “încarcerat” aici Nicolae Ceauşescu, a avut ocazia să stea de vorbă cu el. “Nu o dată!

Se purta de parcă era în continuare comandant suprem, nu un ostatic a cărui soartă urma să fie stabilită de un complet de judecată. „Colonele, îmi spunea, ai grijă şi fă-ţi datoria până la capăt!”. Aşa îmi spunea. Doar atunci când l-au legat şi l-au împins pe uşă afară, spre zidul unde urma să fie împuşcat, şi-a pierdut puţin cumpătul. Mă căuta cu privirea peste tot în timp ce mergea pe hol şi cânta Internaţionala”, îşi mai aminteşte generalul.

Din tot ce a fost, a păstrat în cufărul de acasă un vraf de poze îngălbenite şi o uniformă nou-nouţă cu însemnele rangului militar de acum: acela de general. De restul – povestea asasinării lui Ceauşescu – nu-i face plăcere să-şi amintească. Îmi mărturiseşte totuşi că o va face atunci când adevărul despre procesul Ceauşeştilor va ieşi la lumină.

„N-au avut şansa să se apere”

Andrei Kemenici ne-a arătat încăperea din Unitatea Militară 01417 unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu. “Am continuat să fiu comandantul acestei unităţi încă opt ani după moartea celor doi. Ştiu însă că nu a fost drept ce s-a întâmplat acolo. Să nu mă înţelegi greşit. Nu spun că Nicolae Ceauşescu nu ar fi meritat să fie executat. Spun doar că procesul lui nu a fost unul corect. Nu i s-a dat şansa să se apere. Acea şansă care trebuie acordată până şi unui ucigaş de rând!”, ne-a spus generalul.

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Domnul Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute! – pentru a întocmi documentele necesare să faceţi acest proces». Doamnă, sunt borfaşi de ultima speţă din România, care fraudează, care fură miliarde şi duc procesele 4, 5, 7 ani, deşi noi toţi suntem convinşi că aceia sunt escroci!
Nu aveau nici hârtie de scris la ei şi atunci generalul Victor Stănculescu mi-a ordonat să aduc hârtie. Spre ruşinea mea, că eram în mare economie, n-aveam atâta hârtie de scris, m-am dus în birou, am luat câteva hârtii şi m-am gândit: «N-or fi de ajuns astea» şi-am trimis la birou unde se găseau, la documente secrete, hârtiile care ne veneau pentru unitate şi din care împărţeam aşa, numărând foile, la compartimente. Atunci mi-am zis: «Dom’le, să mai aduc un top de hârtie.» Şi m-am dus şi i-am arătat hârtia de scris generalului, care mă dirija, cui s-o împart, spunându-mi: «Dă-i şi lui (pe urmă am aflat că era procuror), dă-i şi ăstuia că e judecător, lui că e preşedintele Comitetului de Judecată.» Nu le spun numele, deşi cred că până acum le-aţi aflat. Şi ajung la un om amărât. Nu-l uit toată viaţa. Şi generalul zice: «Dă-i şi lui.» Am vrut să-i dau acelaşi număr de foi ca şi celorlalţi, dar respectiva persoană zice: «Dă-i mai multe.» Am rămas surprins, apoi am înţeles că era grefierul. Îl chema Tănase. I-am dat mai multă hârtie de scris. După ce-am împărţit hârtiile, domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni care au distrus România.» Aceasta se întâmpla în hol, în picioare, într-o stare de tensiune extraordinar de mare. Procurorul Voinea a întrebat cine are Codul Penal şi unul dintre asistenţi, Mugur Florescu, i-a dat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Şi i-am repartizat într-o încăpere, iar în timpul acesta am stabilit cu ofiţerii, care erau în aşa-zisul pluton de execuţie, era de fapt o grupă de execuţie formată din paraşutiştii de la Boteni, locul unde se va desfăşura execuţia, în caz că sentinţa va fi condamnare la moarte. Şi am făcut instruirea şefului, era căpitan, îl cheamă Boeru. A fost întrebat dacă vrea şi a răspuns afirmativ şi s-a dus şi a recunoscut locul respectiv, unde vor fi executaţi, dacă tribunalul va hotărî.

Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă. Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi şi le-am spus şi lor că nu sunt două ulcioare cu apă, nu se poate ca cei doi să dispară fără proces. Acesta a fost legământul meu şi al vieţii mele. Am făcut tot ce am putut, pentru care am tras extraordinar de mult. Tuturor le plăcea să scape de Ceauşescu. Reţineţi, e foarte important, de sus, de sus şi până jos, cu excepţiile de rigoare, doreau să scape de aceşti Ceauşescu. Nu mai erau admişi de nimeni. Ştiţi de ce vă spun lucrurile acestea ? Eu credeam că Ceauşescu e apărat de multe forţe de securitate, speciale. N-a fost apărat de nimeni. Au fost trădaţi, au fost abandonaţi de toţi, doamnă, de toţi.

Puşa Roth: Domnule general, se spune, iarăşi se spune, pentru că toate acestea au intrat aproape în folclor. Se spune că Ceauşeştii au murit mai devreme de 25 decembrie.

Andrei Kemenici: Exclus. Revin la ceea ce v-am spus. Erau 500 – 600 de oameni care stăteau ochi şi urechi pe uşă şi pe transportorul blindat de acolo. Eu am crezut că vor fi luaţi din garnizoană, erau îmbrăcaţi corect. A văzut aproape toată lumea şi în cinci minute, hai să zic zece, toţi cei 1237 de oameni ştiau că în garnizoană se află Nicolae şi Elena Ceauşescu. Mai ales că se întrebau toţi ce căutau elicopterele acolo.

Puşa Roth: Eu mă refeream la momentul execuţiei.

Andrei Kemenici: Imediat. Toţi erau ochi şi urechi, doamnă, după stâlpi, pe la geam, peste tot, se uitau acolo unde erau elicopterele şi unde era transportorul să vadă ce se întâmplă. A durat vreo două ore şi acum mă întreb cât e de greu pentru un om să stea două ore după un stâlp. Nu? Aproape nemişcat şi să observe tot timpul. Ceauşescu era cineva, el nu era Gheorghe al nu ştiu cui. Şi toţi, văzând că intră în cazarmă, aşteptau să şi iasă. Ei, după aceste două ore îi văd că ies legaţi, aduşi de braţe şi dintr-o parte şi din alta – de fapt au fost luaţi aproape pe sus – şi merg la zid. După care aud armele. Au fost peste 500 de oameni care au văzut execuţia, iar de auzit, au auzit 1237, dar nu pun blocurile din jur, cu toţi oamenii la ferestre. Tot timpul erau oameni care strigau la cei de la blocuri să nu iasă la fereastră că riscă să fie împuşcaţi. O femeie n-a respectat acest ordin. Ştiţi ce s-a întâmplat cu femeia aceea? A fost omorâtă. Omorâtă de oamenii din cazarmă. Soldaţii or fi crezut că e inamic sau terorist. Şi-au tras şi-au omorât femeia.

Puşa Roth: Domnule general, cine a comandat foc, când au fost omorâţi cei doi?

Andrei Kemenici: Nimeni. Acel ofiţer, vă spune un om care a văzut şi vă pot da mulţi, mulţi, dar vă dau personalităţi din astea mari, mari, mari, chiar din frunte: generalul Stănculescu, procurorii, aici aş putea să fac o paranteză să ştiţi de ce s-a omorât Gică Popa, dar nu o fac. Aceşti oameni fiind sub o tensiune extraordinară, ştiau că trebuie să-i omoare, fiindcă au fost instruiţi înainte. Când au ajuns la aproximativ un metru sau un metru şi jumătate, legaţi fiind, i-a întors cu spatele spre perete – nu ştiu de ce nu i-a lăsat aşa – dar acesta a fost avantajul lor, al Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, că au văzut moartea cu ochii. După aceea au făcut nu mai mult de patru-cinci paşi înapoi, armele le aveau la umăr, în poziţia de tragere din picioare, au întors cureaua şi au tras, au tras cu arma de la şold. Primul a tras căpitanul, apoi Cârlan şi Gheorghiu. Ordinul a fost să tragă toţi trei, tot încărcătorul, adică 90 de cartuşe. Unuia i s-a blocat arma şi nu a tras tot şi până să remedieze incidentul, un locţiitor al meu, Mareş Ion, a strigat: «Nu mai trage nimeni!», fiindcă cei doi erau morţi, ciuruiţi înainte de a ajunge la pământ. Ne-a fost frică, fiindcă erau acolo sute de oameni. Imaginaţi-vă că o bucată din haina Elenei Ceauşescu a fost pur şi simplu retezată, ca şi cum ar fi fost tăiată cu cuţitul. O altă problemă este că au murit legaţi la mâini. Nu ştiu de ce, pentru că atunci când li s-a citit sentinţa, au rămas trăzniţi. Elena Ceauşescu i-a zis lui Nicolae Ceauşescu: «Cum, măi Nicule, se omoară în România?» El i-a răspuns: «Da, mă, uite, vezi! Trădarea e de lângă noi.» Acei ofiţeri şi subofiţeri, paraşutişti, erau instruiţi dinainte, ştiau că trebuie să-i lege. Ei ar fi mers la execuţie nelegaţi. Întâi au vrut să lege pe Nicolae şi să-l ducă la execuţie, apoi pe Elena, acesta era scenariul iniţial, aşa cum s-a procedat şi la vizita medicală, întâi el şi pe urmă ea. Dar ea a spus: «Nu, am luptat împreună, murim împreună!» Căpitanul, politicos, l-a întrebat pe domnul Stănculescu ce să facă, iar Stănculescu a spus: «Dacă vor să moară împreună, să moară împreună!» El nu s-a opus când a fost legat, însă ea s-a opus. Aş vrea să reţineţi că la execuţia celor doi au fost prezenţi reprezentanţii Revoluţiei Române. Au fost: Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, generalul Victor Stănculescu etc. Eu i-am predat pe cei doi Ceauşescu reprezentanţilor Revoluţiei, reprezentanţilor Armatei şi reprezentanţilor Justiţiei.Vreau să vă mai spun că Târgovişte a fost singura reşedinţă de judeţ care nu a fost apărată de Armată. Ce părere aveţi? Au fost diferenţe între oraşe. La Cluj, Sibiu, Timişoara, Cisnădie, Bucureşti, Armata a tras. În Târgovişte, revoluţionarii au intrat peste tot, fără să se opună nimeni, fiindcă unii au fugit ca potârnichile, iar alţii s-au pus la dispoziţiia Revoluţiei.”

Mircea Geoană: „aşa cum domnul Iliescu nu a putut să-i ierte lui Ceauşescu nişte lucruri din tinereţe, şi ştim cum s-a terminat meciul respectiv (crima), pe mine nu a putut să mă ierte pentru momentul aprilie 2005

Exclus din PSD şi revocat de la şefia Senatului, Mircea Geoană l-a atacat pe preşedintele de onoare al social-democraţilor. „Eu m-am educat în Occident, el la Răsărit”, a acuzat Mircea Geoană, la Realitatea TV. Marţi la şedinţă, Iliescu ne-a vorbit de partidul lui, FSN, a dezvăluit din culise Geoană. Acesta a relatat şi episodul în care Iliescu l-a făcut prostănac în 2005. Geoană a spus că bănuieşte că l-a înjurat în gând atunci pe Ion Iliescu.„M-a făcut prostănac în 2005. Bănuiesc că da (l-am înjurat, n.red.) în gând. Atunci când eşti supus unor invective, faţă de un om de 50 de ani, unul de 80 de ani, mă întreb cine trebuie să se lase. Cred că nu mai merită să comentăm ceea ce spune domnul Iliescu. Suntem din alt serial. Vin dintr-un alt orizont, vine dintr-un alt orizont. M-am educat în Occident, s-a educat la Răsărit. Când cineva la nivel de fost preşedinte se leagă de cineva mai tânăr, la câteva luni, când alura de fost preşedinte este înlocuită de un jargon… este o diferenţă enormă de viziune între mine şi domnul Iliescu. Este marcat emoţional de Revoluţie. Aşa cum lui Ceauşescu nu a putut să-i ierte nişte lucruri din tinereţe, şi ştim cum s-a terminat meciul respectiv, nu a putut să mă ierte pentru momentul aprilie 2005”, a declarat Mircea Geoană, la Realitatea TV.

Mircea Geoană: „Dl Iliescu este in acest moment o piaza rea pentru acest partid, acest om nu se poate schimba, Ponta, o marionetă, Iliescu şi Năstase, nişte bolşevici”

Convorbire telefonica Iliescu Gorbaciov

Geoană a calificat ședinta drept o execuție stalinistă: „Ponta este o marionetă mânuită de Ion Iliescu și Adrian Năstase”,a spus el la finalul ședinței. „PSD nu a scăpat de memoria bolșevică”. Geoană a prevestit că în curând în PSD va avea loc un Congres extraordinar „care va înlătura această conducere tiranică”. „Dl Iliescu este in acest moment o piaza rea pentru acest partid”, a mai spus el. „Acest partid nu va avea viitor atâta vreme cât va sta sub pulpana sa, a acestui om care nu se poate schimba. Traian Băsescu a ajuns președinte pe mâna lui Iliescu. Nu mă despart de partid, mă despart de această gașcă ce se pretinde a fi o conducere de partid. Ponta are o incapacitate cronică de a conduce un partid de talia PSD”. „Viața mea politică va continua”, a mai spus el, anunțând că va cumpăni câteva zile. „În finalul unei ședințe unde măcar s-a vorbit pe bune și s-a votat la ordin vreau să le spun celor din sala de execuții: „Adio, tovarăși, pe curând, prieteni!””, a încheiat el.
„Este o decizie nedreaptă. La ora 18.03 am primit primele acuzaţii. De două săptămâni Ponta şi acoliţii săi bat cânmpii, de-abia azi au reuşit să producă un document, după mascarada de la Comisia de integritate. (…) Mă îndurerează pentru că 5 ani de zile am condus acest partid alături de mulţi oameni pentru care am preţuri. Am crezut că pot să aduc democraţie în acest partid, a fost o decizia anunţată. Domnul Ponta şi-a pus demisia pe masă şantajând”

„Înteleg presiunea la care unii colegi au fost supuşi. Vreau să adresez un mesaj pentru toţi cei care sunt partid şi toţi cei care m-au votat în 2009. Din păcate în acest partid, care este condus din umbra de Iliescu şi Năstase nu are vreo şansă de reformare. Au în fruntea partidului o marionetă care are la o vârstă atât de fragedă apucături tiranice”.

„Niciodată nu am văzut un ton mai suburban. Minciuni pe toate posturile tv. Nu am văzut niciodată atât de puţină decenţă în relaţiile dintre colegii din acelaşi partid. Partidul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Celor care mă susţin le spun că înainte de alegerile de anul viitor un astfel de congres va avea loc şi va reuşi să înlăture şi ranchiuna domnului Iliescu si incapacitatea cronică a lui Ponta de a conduce PSD-ului”.

„Şi PNL şi PDL sunt conduse la fel, toate partidele au ajuns la epuizare. Partidul meu nu a scăpat de această memorie bolşevică. Un sistem politic mafiot epuizat moral şi etic. Este o decizie profund nedreaptă. Am primit la 18:03 pentru prima dată aşa zisele acuze care îmi sunt aduse. De două săptămâni Victor Ponta bate câmpii”

„Domnul Iliescu este o piază rea pentru acest partid. Acest om nu se poate transforma şi nu poate uita ranchiuna la adresa mea. Traian Băsescu a ajuns preşedinte pe mâna lui Năstase. Nu mă despart de partid, ci de o parte din această gaşcă. Rămân fidel ideilor mele politice, dar nu pot sa fiu în compania unor oameni care nu au un minim respect”.
Mircea Geoană, imediat după ce a fost dat afară din PSD: „Ponta, o marionetă, Iliescu şi Năstase, nişte bolşevici”

Miron Cozma: ”Traian Basescu mi-a dat trenuri ca sa aduc minerii la Bucuresti”

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, afirma ca debarcarea guvernului Roman, in 1991, a fost realizata cu sprijinul total al lui Traian Basescu, cel care, in calitate de ministru al Transporturilor, i-a pus la dispozitie trenurile necesare ajungerii la Bucuresti, pentru a darama cabinetul din care facea si el parte. El mai sustine, pentru Inpolitics, ca in dosarul mineriadei din septembrie ’91 exista chiar o proba clara care dovedeste implicarea totala a presedintelui de azi in acele evenimente.

“Basescu mi-a dat trenuri si m-a pus sa semnez pentru ele”

“Ceea ce a facut Traian Basescu la televizor (fostul lider al minerilor se refera la interviul recent pe care seful statului l-a acordat pentru B1TV n.n.), anume ca a dat vina numai pe Ion Iliescu pentru mineriade, este o mare ipocrizie. Vedem cu hotul striga hotii de foarte mult timp si vedem la televizor aceiasi oameni de 20 de ani incoace. In ceea ce priveste sangele si mortii Revolutiei, Ion Iliescu este, intr-adevar unul dintre marii vinovati. Acest aspect este indiscutabil. Dar, cand vine vorba despre mineriade, lucrurile se complica. Desigur, culpa este si a lui Ion Iliescu. Dar, ca om care stie foarte bine ce s-a intamplat la mineriade, va spun ceva ce este suta la suta adevarat: Traian Basescu a fost implicat in toate mineriadele, in ’90, ’91 si ‘99”, avertizeaza Luceafarul huilei.

Miron Cozma adauga ca, in acest sens, exista o proba indubitabila in dosarul mineriadei din septembrie, 1991. “Atat procuratura cat si politia stie despre implicarea lui Traian Basescu. Sa va dau un exemplu punctual. In septembrie ’91, in gara din Timisoara, intr-un birou in care se afla politie si mai multi oameni, am purtat o lunga discutie cu Basescu la telefon si, cand mi-a spus ca pot lua garnitruri de tren pentru a ma indrepta spre Bucuresti, m-a pus sa semnez in registrul Regionalei de Cai Ferate Timisoara. Erau politisti de fata cand am purtat convorbirea. Acest episod reprezinta o proba la dosarul mineriadei din septembrie ’91. Basescu mi-a spus, senin, sa fac plata pentru garniturile de tren cedate, garnituri care urmau sa transporte ortacii spre Bucuresti. Am semnat si in registru. Cum poate spune Traian Basescu ca nu poarta nicio responsabilitate pentru mineriade?”, intreaba Miron Cozma.
[1]

Miron Cozma mărturisește că regretă faptul că nu şi-a însuşit funcţia supremă în stat la primele mineriade. „Înconjurasem Cotrocenii, Ion Iliescu nu mai putea să mişte. Înconjurasem guvernul. Era o nimica toată să fiu preşedinte. Am crezut că sunt eu prost ca să fiu preşedinte, credeam că pentru asta trebuie să fi un semizeu. Acum regret că nu am făcut-o. Când văd ce caricaturi vor să fie preşedinţi părerea de rău e din ce în ce mai mare”, ne-a dezvăluit Miron Cozma. Totodată, Cozma a explicat că nici nu vrea să audă de un eventual sprijin electoral acodat prezedintelui în funcţie. „Băsescu e la fel de vinovat ca Iliescu pentru mineriade. O dată, Băsescu mi-a dat trenuri pentru a ne deplasa cu minerii la Bucureşti. La ultimele mineriade a refuzat. Cu alte cuvinte, dacă primele dăţi i-a plăcut să venim la Bucureşti, la ultimele mineriade nu-l mai aranja. Niciodată nu o să îl ajut electoral”, a tunat Miron Cozma.

De la stanga la dreapta – Nicolae Ceausescu Miron Cozma
–––
Extras wikipedia ro.
Traian Băsescu – Activitate politică

––––––––-

– A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială.

– În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman , a ocupat funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor

– Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman  (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
– La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996)
– Vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor (1992 – 1996)
– Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman (1996)
– Deputat PD de Vaslui (1996-2000)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999)

Mihail Gorbaciov: „este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca „nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: „ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: „nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: „In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
–––

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: „Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

„Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  „Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: „Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
––––-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
–––
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider „ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin „legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: „Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : „In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. „Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: „Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – „de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
–––––
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.

„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

„Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

–––––––

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu

Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

Informarea primului-secretar CC al UTC Ion Iliescu in fata Biroului UTC privind revoltele studentesti din 24-25 decembrie 1968, inregistrata in stenograma sedintei din 26 decembrie (ANIC, Fond 3 – CC al UTC, 15/1968).
––––
Acţiunea studenţilor a fost calificată de conducerea de partid ca o manifestare huliganică, anarhică. La 26 decembrie a fost convocată o şedinţă a Biroului Uniunii Tineretului Comunist (UTC), unde Ion Iliescu, la acea dată prim-secretar al UTC şi Ministru al Tineretului a prezentat o informare. Descriind sumar desfăşurarea manifestaţiei, Ion Iliescu a arătat şi că la unele cămine uşile fuseseră încuiate, pentru a împiedica studenţii care voiau să se alăture manifestaţiei să iasă din cămine.

În discursul său Ion Iliescu s-a declarat un adversar al oricăror manifestări cu caracter religios.
„Cu organizarea colindelor, este lipsă de înţelegere, de formaţie ideologică a studenţilor. Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului? Cât ar zice să i-am dat condiţie laică, cu urări studenţeşti, ea rămâne totuşi manifestare desfăşurată în cadrul sărbătorilor religioase de către nişte oameni intelectuali, cu anumite pretenţii, formaţie, instrucţie! Noi vrem să înlăturăm anumite reminiscenţe în manifestarea oamenilor şi studenţii devin promotori ale lor”. Trecând la analiza atitudinilor studenţilor şi a acţiunilor care trebuiau luate de organele politice, raportul lui Ion Iliescu arăta: „Şi în legătură cu practicile faţă de care s-a slăbit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studenţii merg şi se căsătoresc la biserică şi organizaţia nu ia atitudine! Îşi botează copilul la popă… Organizaţiile noastre trebuie să contracareze unele manifestări, ca să fie instrumentul luptei ideologice”.

Discursul arată că, chiar atunci când nu participau la mişcări de protest, studenţii se opuneau îndoctrinării politice şi atitudinea lor de opoziţie ajunsese să îngrijoreze clasa politică.

Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu, gen. Dumitru Iliescu.

––––––––––––-
ILIESCU SI HULIGANII DIN ’68
––––––––––––-
Ion Iliescu: „Am convocat aceasta sedinta scurta de lucru pentru a prezenta citeva chestiuni in fata biroului. Stiti ca ieri noaptea a avut loc o manifestare huliganica la care au luat parte citeva sute de studenti. Lucrurile acum se discuta cu masa studentilor, se lamuresc problemele, insa in legatura cu manifestarea s-au desprins citeva concluzii pentru munca in rindul studentilor. S-a dovedit slabiciunea organizatiei noastre cu ei, lipsa de combativitate, de fermitate politica
a organizatiei UTC, a cadrelor de UTC.

S-a pornit de la un asa-zis colind al studentilor la fetele de la Grozavesti. A pornit de la o manifestare considerata cu multa usurinta, de la clubul studentilor de la politehnica, „303”. Au fost si studenti de la universitate. Au mers catre Grozavesti; pe parcurs s-au mai adunat si alti tipi mai putin treji si actiunea a luat un caracter huliganic in fata caminului fetelor. Pina aici lucrurile ar fi ramas o golanie studenteasca, dar in continuare s-au raliat si au luat conducerea manifestarii o serie de elemente pacatoase, care au devenit dirijorii manifestarii. Cea care a condus era o tipa care a terminat jurnalistica, este acum undeva incadrata la Ploiesti, e un fel de studenta la fara frecventa, la Teatru la Sectia de teatrologie, umbla in grup cu niste tipi din rindul tinerilor scriitori si este cunoscuta ca o femeie de moravuri usoare, a fost maritata, e divortata acum. A patruns si la adunarea generala a scriitorilor nu se stie cum si a provocat scandal si acolo. Aceasta femeie a preluat conducerea grupului de studenti care a plecat de la Grozavesti si s-au inmultit pe parcurs; au venit la Caminul 6 martie dupa 1 noaptea, au facut scandal cu trompeta, cu hirtii aprinse si apoi au parcurs tot centrul orasului de la orele 2 la 5 dimineata, prin Piata Romana, Gara de Nord. Apoi au intervenit si unele organe, activisti de partid, care au incercat sa stavileasca aceasta actiune, nu au reusit. Studentii in loc sa-i sprijine, s-au solidarizat cu ceilalti. E adevarat ca au fost si unii care s-au retras, insa chestiunea a capatat o desfasurare spontana, in toiul noptii. Apoi au mai aparut si betivani din restaurante. Cei care conduceau au incercat sa-i duca si la ambasada americana, dar au fost opriti si atunci cetateanca a inceput sa strige „Libertate, libertate pentru studenti”. In momentul in care s-a reusit sa se evite indrumarea coloanei spre ambasada, a devenit ceva mai nervoasa si a inceput sa incite studentii impotriva activistilor, sa spuna ca acestia sint de la politie, ca sa-i bata. Un student de la Fizica, care a sarit in apararea ei, l-a lovit pe un activist de partid si a incitat studentii.

Au fost o serie de elemente pacatoase care au dirijat, nu toti au avut intentia sa degenereze colindul in o asemenea manifestare, dar cei mai multi au urmat coloana, ca o impunere de curent spontan. Este un fapt ca nu au manifestat pozitie impotriva lor, impotriva celor care au dirijat si au produs dezordine. Au oprit troleibuzele, autobuzele, au aruncat cu hirtii aprinse pe autobuze, pe linga universitate au scos cosurile de gunoi si le-au pus pe linia tramvaiului.

Conducerea de partid a apreciat ca este o manifestare huliganica, anarhica.

„Studentii ii urmau ca oile”

Vreo trei dintre acestia au fost arestati si de dimineata am organizat analize cu activul de partid din institutele de invatamint superior si cu studentii. Se trag concluzii politice si manifestarea in sine reprezinta gravitatea ei, dar mai ales usurinta cu care studentii se lasa antrenati de niste persoane necunoscute la manifestari de acest gen si nu s-au gasit oameni sa riposteze aici. Mai ales cind au venit elementele turbulente, studentii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau sa ia pozitie. Studentii cind mergeau pe linga camine strigau – veniti cu noi si acestia ii urmau ca oile. Au fost la unele camine usile incuiate si au facut scandal de ce nu sint deschise pentru ca ei vor sa iasa.

Aceasta este o dovada de lipsa de maturitate, a discernamintului din partea noastra si conducerea de partid a stabilit ca sint slabiciuni in raport cu combativitatea politica, in munca de instruire ideologico-politica pentru a nu face posibile asemenea lucruri.

Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor, este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Cit ar zice ca i-am dat conditie laica, cu urari studentesti, ea ramine totusi manifestare desfasurata in cadrul sarbatorilor religioase de catre niste oameni, intelectuali, cu anumite pretentii, formatie, instructie.

Noi vrem sa inlaturam anumite reminiscente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor. Este si slabiciunea noastra ca anul acesta nu am intreprins niste masuri concrete pentru aceasta perioada si am lasat lucrurile sa se desfasoare asa. Exista si experienta anilor trecuti. Noi trebuie, tovarasi, sa ne gindim la aceasta actiune si sa reflectam asupra concluziilor si masurilor spet care sa le luam pentru intarirea muncii politice a studentilor. A slabit preocuparea pentru problemele de fond ale activitatii noastre si din aceasta cauza se plateste in cautarea de forme in sine si nu mai exista preocuparea pentru continutul activitatii, independent de forma folosita.

„Sa fim atenti la revelioane”

La Casa de cultura a studentilor am fost si am vazut un program artistic. Fireste ca aici sint lucruri interesante si este de apreciat si felul cum participa studentii la manifestarile teatrului din pod, teatrului de cafenea, ansamblului folcloric. Am participat la doua manifestari, una o piesa de Kafca (sic!), care este un fel de protest impotriva metodelor antiumaniste, undeva impotriva fascismului, intr-o atmosfera sumbra, cu spectrul mortii. Sus, la teatrul din pod – conditia valorificarii folclorului, un program cu nuanta folclorica, bazat pe dansuri vechi taranesti, din Oas, cu bocetul taranesc, nuanta aceasta de moarte, o atmosfera greoaie. Dupa ce am iesit de la aceste manifestari, am iesit cu o atmosfera apasatoare. Pe aceasta linie merg ei, spre modernism. Nu spun sa nu se faca astfel de actiuni, este bine realizat acest lucru de studenti, cu entuziasm, dar daca luam o unitate de idei, capata o anumita trasatura anormala. Directorul spunea ca ansamblul „Doina” are un program vesel, de asemenea si teatrul din pod si teatrul de cafenea, pe ansamblu.

Nu exista atentia si grija fata de promovarea unui spirit militant si in general. Ceea ce se face acolo se face pe gustul unei anumite categorii presupuse „selecta”, care vine si sta in fumaraie.

La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gindim foarte serios la masurile spet care sa le luam aici.

In toata perioada sarbatorilor de iarna sa manifestam mai multa atentie, privitor si la revelioanele care se vor desfasura. Sa nu mai apara iesiri dezordonate, anarhice, pentru ca asemenea chestiuni nu numai ca nu ne slujesc, dar au consecinte politice, cu totul daunatoare. Trebuie tratat cu multa atentie.

„Eu le-am spus sa-i ia la ochi”

Ieri am participat la o sedinta la studenti si am vazut ca acestia manifesta usurinta, ca s-au distrat.

La centrul universitar s-a spus rectorilor sa se prezinte lucrurile asa cum s-au prezentat, cum s-au petrecut, deschis in fata studentilor, privitor la caracterul avut si la implicatiile politice. Lucrurile se cam diluau pe masura ce coborau jos, la universitati mai slabe, la activul pe facultati decanul mai imbraca in niste formule generale etc. Spuneau, nu este bine, de ce sa dramatizam lucrurile. Fata de faptele concrete care s-au petrecut am facut apel la maturitatea lor politica de a judeca cum trebuie lucrurile. Dupa adunarea la care am participat, au mai ramas in sala 30 de studenti, si am mai discutat o ora cu ei. Ei s-au desolidarizat de ceilalti, s-au interesat daca si de la ei au fost, sa-i puna la punct, eu le-am spus sa-i ia la ochi. Nu trebuie sa vina cineva sa va prelucreze, anumite elemente straine.

La conducerea de partid s-au discutat mai multe aspecte cu diverse domenii ale muncii noastre si s-au facut critici la adresa presei noastre de tineret, care manifesta in ultima vreme slabiciuni din punct de vedere
al orientarii politice si se apreciaza ca in ciuda repetatelor critici facute de conducerea de partid, nu am reusit sa impunem echilibrul necesar presei, combativitatea necesara, sa fie instruiti activ in munca noastra, pentru orientarea activitatii politico-ideologice a organizatiei de tineret. (…)

Sa luam masuri mai ferme pentru tinuta generala a tinerilor, impotriva cazurilor de betii, de tineri care isi pierd vremea prin circiumi intr-o atmosfera morbida, nesanatoasa.

In presa mai incisiv sa abordam aceste probleme.

„Studentii isi boteaza copilul
la popa”

Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice; studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine, isi boteaza copilul la popa.

Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea.

Este o slaba intelegere fata de asemenea chestiuni.

Nu este o pozitie clara fata de religie si fata de biserica. Am irita niste stari de spirit. Sa manifestam grija si atentia necesara, prudenta necesara.

Este celalalt aspect al pozitiei noastre ca organizatie
politica, militanta care la rindul nostru sa promovam activ pozitia noastre ideologica.

Dar ai nostri nici macar nu fac observatii ca se duc la popa. De aici si chestiunea cu colindele.

Aceasta este o lipsa de discernamint intre traditiile de cultura ale poporului si asemenea chestiuni care capata si in domeniul in care va trebui sa reluam niste lucruri chiar si la sate, anumita interpretare.

Brigazile stiintifice impreuna cu asezamintele culturale in perioada de iarna sa faca unele actiuni pe aceasta tema, si in presa sa alimentam cu asemenea chestiuni.

Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice.(…)”

Cariera lui Ion Iliescu in UTC

Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a intrat in UTC in august 1944, la 14 ani, activind ulterior in Tineretul Progresist si Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romannia – doua organizatii satelit ale UTC. Dupa martie 1949, a fost cooptat in CC al UTM. Studentia si-a facut-o la Moscova, unde a fost si secretar al Comitetului unional al studentilor si aspiratilor romani aflati la studii in URSS (in 1952, numarul acestora era de 2.500). Dupa intoarcerea in tara, in 1954, a intrat in Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. intrucit nu urmase o scoala de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fara frecventa ale Institutului de Aspirantura „A.A. Jdanov”, o scoala de cadre a PMR.

Caracterizarile de partid il descriu astfel: „Origine sociala muncitoreasca. (…) Devotat partidului. (…) Are initiativa in munca. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tinar, judeca cam pripit lucrurile. Are perspective de crestere”; in alt documente: „Este atasat partidului si organizatiei. Are initiativa si putere de munca. Nivel politic si ideologic corespunzator. S-a achitat intotdeauna de sarcinile primite. Duce munca colectiva si are influenta in rindurile elevilor. Este un tov. perseverent in munca, nu se straduieste suficient in ridicarea nivelului sau politic si citeodata este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare”.

Din 1956, Iliescu a devenit presedintele comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti, apoi, in 1957, al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romannia (UASR), interfata studenteasca a UTM. Dupa protestele studentesti ce au urmat revolutiei din Ungaria, documentele
inregistreaza implicarea lui Iliescu in exmatriculari si in luarea de „masuri impotriva elementelor care s-au dovedit a fi dusmanoase”. Liderul UASR combate atitudinea „de impaciuitorism cras in rindul studentilor” si ii acuza pe profesori ca „nu stiu sa inarmeze studentii cu teoria marxist-leninista pentru a lua pozitie fata de incercarile dusmanilor”.

In timpul crizei din partid provocata de incercarea lui Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi de a instrumenta Raportul lui Hrusciov impotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iliescu isi face autocritica in fata lui Nicolae Ceausescu, pe atunci responsabilul cu tinerii al partidului, afirmind: „Dupa evenimentele din Ungaria si Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru tara noastra orientarea pe care au incercat sa o dea (M. Constantinescu si I. Chisinevschi) dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea (al PCUS) si putem aprecia mai mult orientarea data de partidul nostru care a stiut cum sa foloseasca aceste dezbateri pentru a dejuca incercarile reactiunii”.

In prima parte a anilor ’60, Iliescu a inceput cariera in partid, pentru a reveni ca prim-secretar al UTC si ministru al Tineretului (1967-1971). In timpul mandatului sau s-a produs criza Colindului.
––––––––––––-
Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)
––––-
“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (…) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(…) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

–––––
Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).
–––––-
(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.

–––––-
Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.
ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”
 Adrian Cioflanca
Former President Ion Iliescu who was a high ranking official during communist rule in 1970, said at the time that Free Europe radio channel „is listened to and is running a sustained diversion activity” and „is finances by United States intelligence bodies, the US espionage agency, the CIA.”

According to transcripts with the National Archives, published on historian Adrian Cioflanca’s blog, Iliescu said at a plenary meeting of the Pupil Labor Council, in 1970, that „we have to fight certain tendencies and attitudes to other countries, this feeling of humiliation, attitudes we inherited from past dominant classes… I am saying this, comrades, because such attitudes of humiliation and servitude to foreign countries still exist today. There are some circles hostile to our country, some channels such as Free Europe, where some people are working to insult out country and Socialist order.”

Iliescu also said at the time that „we all know who works for this channel, they are fugitives, people who sold themselves, people who have nothing in common with our people’s interests, they are bad, hostile elements, former legionnaires or more recent fugitives, some guys who got confused by particular propaganda and who eventually could not find other way of making a living than entering the service of these hostile circles for our country, people such as Cornel Chiriac or the Petrescu brothers and whoever else works there.”

Florin Filipoiu: „Dacă l-aş fi cunoscut pe Ion Iliescu, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”.

Nu rata citeste: Mihai Bujor Sion este omul care “l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.
Cristian Delcea Marţi 30 2010

Pentru revoluţionarii de la Baricadă, printre care doctorul Florin Filipoiu, democraţia a ţinut câteva ore. La 23 decembrie 1989, libertatea de exprimare era deja suprimată. Florin Filipoiu este cel care în după-amiaza de 22 decembrie 1989 a citit la TVR cerinţele tinerilor care cu o zi înainte formaseră Baricada de la „Inter“.

La 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale acapara total Televiziunea Română. Florin Filipoiu şi alţi „nebuni” de la Baricadă aveau să fie opriţi la intrarea în studiourile TVR. Mai mult, după Revoluţie, „clanul Iliescu” s-a asigurat că nicio persoană cu priză la public nu va mai apărea o vreme la Televiziunea Română.

Florin Filipoiu (52 de ani) nu are certificat de revoluţionar. Are în schimb câteva diplome universitare şi tăria sufletească a oamenilor care disecă oameni. Căci Florin Filipoiu este conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. A acceptat să vorbească despre contribuţia lui la Revoluţia din 1989 dintr-un motiv care poate părea anecdotic. „La Baricadă, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost sigur că trăiesc momente importante. Mă credeţi sau nu, în acele momente m-am gândit că trebuie să fiu atent la tot ce e în jurul meu, fiind convins că peste 20 de ani voi sta într-un fotoliu şi voi povesti într-un interviu ce s-a întâmplat. Aşa că iată-ne”.

15 studenţi şi un muncitor

În dimineaţa de 21 decembrie 1989, doctorul Florin Filipoiu îşi conducea maşina Lada pe şoseaua dinspre Târgovişte, unde profesa la Spitalul Municipal, spre Bucureşti, unde era preparator la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină. Şi asculta la radio discursul lui Nicolae Ceauşescu. A auzit atunci exploziile din piaţă şi teama din glasul tiranului. A schimbat în viteza a patra, simţind că la Bucureşti începea o zi lungă. În Capitală a ajuns în jurul prânzului. S-a oprit în Piaţa Romană, unde s-a format primul grup de manifestanţi anti-Ceauşescu. Erau cam 15 studenţi şi un singur muncitor de la Uzina „23 August”.

O mână de oameni la care Florin Filipoiu s-a alăturat firesc, după ce în ultimul an scrisese scrisori la „Europa Liberă” şi „Jos Ceauşescu” pe ziduri. A urmat confruntarea cu miliţienii şi cu militarii. „Mi-a rămas în minte stresul de pe chipurile soldaţilor. Atunci m-am gândit că acei soldaţi ar trebui să aibă dreptul să se opună ordinelor venite de la superiorii lor, din motive de conştiinţă. Când m-am dus la Televiziune, în 22, pentru asta m-am dus”, spune Florin Filipoiu.

La Piaţa Romană, acolo unde astăzi se află un „McDonald’s„, era pe vremuri restaurantul „Grădiniţa„. Din faţa acestui restaurant, zeci de oameni priveau spre „nebunii” din stradă care inventau lozinci şi încercau să înfigă flori în mitralierele soldaţilor.

Printre forţele de ordine erau infiltraţi doi bărbaţi, un cameraman şi un fotograf, care luau probe pentru o viitoare judecată. De la Romană, Filipoiu a fugit spre Universitate.

„Armata e cu noi”, o iluzie

În faţa Sălii Dalles, tânărul doctor a găsit două tabere: unii care strigau „fără violenţă”, alţii care voiau violenţă. Nu se putea fără violenţă.

Revoluţia s-a făcut cu ură: „Venirea maşinilor de pompieri a avut o încărcătură extraordinară. Au fost oameni care s-au agăţat de o astfel de maşină şi au rupt furtunul în bucăţele în câteva secunde. Vă daţi seama câtă ură era în mulţimea aia. Practic, ne-au stimulat să facem o baricadă”. La început, baricada a fost doar un cuvânt strigat de nişte tineri exaltaţi. Apoi, oamenii au început să adune tot felul de obiecte pentru a bloca şoseaua dintre Romană şi Universitate. Baricada s-a format în jurul unui gard alb, de fier, smuls din faţa restaurantului „Dunărea”.

Au apărut apoi mese din restaurant, ghivece, cutii de toate felurile, pietre, pomişori, scânduri, paturi metalice de spital, o salvare, un camion furat. „Mai târziu au apărut nişte containere metalice pentru alimente, cu roţi mici, de fier. Împinse pe asfalt făceau zgomot puternic. Nişte oameni s-au urcat pe ele, iar cei de pe margine au crezut că sunt maşini militare care au coalizat cu poporul. Atunci s-a strigat «Armata e cu noi!». Asta a coagulat mulţimea”.

Vestea revoluţiei, judeţ cu judeţ

Odată cu lăsarea întunericului a început să se tragă cu armele. Primele gloanţe au lovit oamenii care se aflau în rondul de la Universitate. Apoi au fost gloanţe de descurajare, trase în sus sau în ziduri: „Am realizat că trebuie să punem pe hârtie ceva. N-aveam hârtie. Am găsit un sac de ciment, am luat hârtia şi pe hârtia asta de sac am scris o parte dintre revendicările pe care le-am spus la televizor. Un prieten de-al meu, Alin, mergea cu hârtia la oameni, oamenii puneau hârtia pe spinarea lui şi scriau”.

Cu cât răpăitul de gloanţe era mai susţinut, cu atât grupul de la Inter se mărea. Căci Armata a acţionat mai mult decât bizar în acea seară: „Căile de acces dinspre Drumul Taberei, Piaţa Unirii şi Piaţa Rosetti nu erau blocate. Asta m-a surprins foarte tare. Către miezul nopţii, însă, mi-am dat seama că se termină totul. Am văzut că se apropie oameni fără epoleţi, cu costume de gărzi patriotice, fără arme, doar cu cozi de lopată. Aceşti oameni cu bâtele au făcut un măcel impresionant”. Florin Filipoiu a reuşit să fugă din centrul oraşului înainte de miezul nopţii. La ultima privire pe care a aruncat-o în Piaţă a văzut 15 oameni culcaţi la pământ. Păreau împuşcaţi.

„În drum spre casă am strigat cât mă ţineau rărunchii către blocuri: «Laşilor, staţi în case şi pe noi ne-au măcelărit!»”. Apoi, din balconul apartamentului în care locuia – aceleaşi strigăte. Şi înainte să adoarmă, în toiul nopţii, a vrut să trezească şi ţara din somn: „Am luat telefonul şi cartea de telefoane, m-am uitat la prefixele judeţelor şi am început să formez la întâmplare şi să spun ce s-a întâmplat la Bucureşti. Unii închideau, alţii spuneau «am înţeles»”. Era noaptea de joi spre vineri. Mulţi şi-o
amintesc bine.

Ce a cerut Filipoiu la TVR

– Abolirea pe viitor a oricărei forme de cult a personalităţii.
– Eliberarea deţinuţilor politici.
– Încetarea spionării populaţiei de către Securitate.
– Deplasarea liberă în interiorul şi în exteriorul ţării.
– Independenţa Televiziunii, libertatea presei, a cuvântului, desfiinţarea cenzurii, libertatea artelor.
– Acordarea de libertăţi economice micilor proprietari şi ţăranilor.
– Excluderea învăţământului politico-ideologic în şcoli şi facultăţi.
– Renunţarea la criminala politică demografică şi liberalizarea avorturilor.
– Denumirea ţării de Republica România.
– Alegeri libere.

Vector de imagine interzis la Televiziunea Română

„Adevărul”: Cum a început ziua de 22 decembrie 1989?

Florin Filipoiu: Am văzut când au intrat revoluţionarii în TVR. Se vorbea de Revoluţie. Mă întrebam, „ce Revoluţie, ce spun oamenii ăştia aici?”. Am plecat spre TVR cu prietenul meu, acelaşi Alin. La TVR se intra foarte greu. Mulţimea era foarte filtrată. La poartă cineva m-a recunoscut: „Ăsta a fost ieri la Piaţa Romană”. Aşa am pătruns în clădirea studiourilor. Acolo exista un birou la care trebuia să raportezi ce vrei să spui. Omul care m-a adus a vorbit în locul meu: „A fost în Piaţa Romană”. Mi-au dat drumul să merg pe culoar, spre studiouri. Să fie clar, nu intra cine voia acolo. La TVR uşile erau metalice, se blocau cu drugi pe dinăuntru şi aveau interfon. Persoanele considerate indezirabile nu puteau intra.

Şi cum aţi pătruns în studioul 4?

Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?».

M-am dus lângă o cameră de luat vederi şi am spus: „În momentul ăsta trântesc tot dacă nu vorbesc!”. Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul.

„Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”

Filipoiu s-a adresat naţiunii, în urmă cu 20 de ani, din postura de luptător la Baricada de la „Inter“

Iliescu ce reacţie avea, purtat aşa, pe braţe?

Era parcă într-o stare de transă. Atunci, Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Dacă l-aş fi cunoscut, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”. După câteva minute Iliescu a ieşit şi a zis: „Aoleu, am greşit studioul, nu aici, dincolo”. Şi s-a dus în studioul 5. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general…

Nicolae Militaru…

Da, Militaru, care a ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Cum aţi reacţionat la asta?

Atunci, trebuie să recunosc, am intrat în dubiu. M-am gândit la Praga ‘68 şi am zis: „Dacă are dreptate?”. Am plecat gândind că, dacă are dreptate, eu nu am ce căuta acolo. Am ieşit din TVR cu un gust amar şi am plecat direct spre casă. Micul schimb de replici m-a făcut să gândesc dubitativ despre ce am făcut eu, despre contribuţia mea.

Ce a urmat?

Ziua următoare, deci în 23 decembrie, am venit din nou la TVR. Din nou am fost întrebat ce vreau să spun. Şi am răspuns că vreau să spun să se dea o lege ca soldaţii să aibă dreptul să se opună ordinelor de a trage în popor. Mi s-a răspuns că nu se poate, pentru că discursul meu avea caracter constituţional, iar chestiunile constituţionale puteau fi spuse doar în prezenţa reprezentanţilor Frontului. Am zis că aştept să vină Frontul. Numai că în minutele în care aşteptam, a început să se tragă pe acel hol.

Am fugit din Televiziune şi am luat-o la stânga, pe Pangratti. Mergând pe stradă şi fiind neras şi tras la faţă am fost arestat de un grup de la gărzile patriotice. Am fost însă repede recunoscut de un om care mă văzuse în 22 la televizor. În timp ce vorbeam cu ei, au început să răpăie nişte mitraliere în apropiere. Am mers după sunet spre casa de unde păcănea. Sunetul venea clar de sub acoperiş, dar nu se vedea nimic. Era evident că erau simulatoare.

Vi s-a părut că oamenii doreau să apară la televizor pentru a fi în preajma puterii şi pentru a ajunge mai târziu într-o funcţie de conducere?

Nu. Să vă spun cum au stat lucrurile. În comunism, oamenii erau obişnuiţi să ceară şi să li se dea. Oamenii de la Televiziune aşteptau să li se dea. Eu însumi m-am dus la Televiziune să cer să mi se dea, când eu eram de fapt cu cuţitul în mână. Spre deosebire de noi, Iliescu s-a dus şi şi-a luat. Aşa a fost.

Discursul din studioul TVR a fost foarte apreciat. Oamenii v-au felicitat. Nu v-a căutat nimeni după Revoluţie?

După Revoluţie, Răzvan Theodorescu, directorul de atunci al Televiziunii, a dat o circulară în TVR, spunând şefilor de redacţii că am priză la public şi că nu trebuie să vorbesc. Am văzut circulara, mi-a arătat-o Mihai Tatulici. Am aflat mai târziu că există nişte servicii specializate care se ocupă cu studierea vectorilor de imagine. Şi pe o listă am figurat ca posibil vector de imagine.

Teodor Mărieş a ieşit din grevă

După 78 de zile în care nu a mâncat nimic, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie”, a ieşit ieri din greva foamei.Protestul său a avut ca scop desecretizarea ultimelor file din Dosarul Revoluţiei şi al Mineriadei. Mărieş a anunţat că renunţă la grevă după întâlnirea cu Roberta Anăstase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Aceasta a promis că Legea Lustraţiei ar putea ajunge în Parlament în mai puţin de două luni.

În cele două luni şi jumătate în care Teodor Mărieş s-a aflat în greva foamei, au fost desecretizare dosarele de la Ministerul Apărării Naţionale, de la Ministerul de Interne şi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, toate acestea completând Dosarul Revoluţiei. De asemenea, Curtea Constituţională a pus la dispoziţia „Asociaţiei 21 Decembrie”, Dosarul Mineriadei din iunie 1990.

„Mascarada a încetat”

Florin Filipoiu nu este doar un specialist în anatomia corpului uman. Este şi poet. În ianuarie 1990, după multe nopţi de nesomn a pus pe hârtie poezia „Recurs la metoda” care poartă încărcătura emoţională a unei Revoluţii personale.

Recurs la metoda

Există numai un semn în care toate se regasesc.
Aceleaşi întâmplări răspândite ciudat în mersul lumii
duc la acelaşi rezultat. Istoria este de fapt un tablou
într-un muzeu planetar, la care oamenii privesc iar şi iar.

Există un şablon ce cuprinde tot. O ştampilă.
Care vine cumplit, regulat, fără milă,
peste agitaţia de zi cu zi, de veac şi veac,
într-o nebunie unică, monotonă şi fără leac.

Există o linişte mare, o cuminţenie a gândului.
Este ştiinţa de a fi egal cu tine insuţi în trecerea aceasta.
Dacă poţi, deschide fereastra,
Şi peste pervaz aplecat, spune-le şi lor :

„Împăratul nu a existat. Palatul e gol…Mascarada a încetat. La altar
toata lumea să se ridice în picioare.
Orice întrebare e în zadar”.

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.

Casa Scînteii

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.

„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.

Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor”, declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989.

Cele cinci telefoane date de Iliescu

Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.20, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu.

Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea.

„La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»”, a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu.

Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării. După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo”.
Era lume multa – toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane

Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.10 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt 262.

Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă. A stat in casa cam o jumatate de ora!
(De la ora 13.20 pina la 13.50)
Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru”.

Chemat de Militaru

GeneralulNicolae Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»”.

Nicolae Militaru: „Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea.”
–––––
Sergiu Nicolaescu: Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. „Când am ieşit afară, m-am certat cu Caramitru. Caramitru a spus: «De ce te-ai adresat Securităţii şi Armatei?». Că eu mă adresasem Securităţii şi Armatei, să treacă de partea noastră. La Televiziune au intrat Mihai Bujor Sion şi Ioana Pavelescu, care era soţia lui, şi cu soţia mea, Gabriela Nicolaescu. În noaptea de 21 spre 22, ei dormiseră la mine acasă, eu nefiind acasă. După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu? şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta» . Şi a plecat acasă la Iliescu.

Venise cu un adjunct al lui de la Casa Scînteii şi coborâseră din maşini. Şi Mihai Bujor îi spune: «Domnule Iliescu, Sergiu Nicolaescu vă invită la Televiziune». Şi Iliescu s-a urcat în maşina lui Mihai Bujor. Aşa a ajuns Iliescu la Televiziune”
–––––
Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989″: „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare (Mihai Ispas) lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali„.
Mihai Montanu: Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. (in televiziune)
Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu.

Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin preşedintele Radioteleviziuni?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ. Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc”. Ăsta: „Da, hai!”.

Florin Filipoiu: „ Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?». Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul. Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general… (Nicolae Militaru).
ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Petre Roman l-a intalnit pe Iliescu pe scari, in timp ce pleca din TVR. Dupa ora 14:00.

După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie” la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat.

După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Primul discurs la TVR în 22 decembrie 1989, a lui Ion Iliescu in jurul orei 14.35
„Ion Iliescu: La sediul comitetului central se afla reprezentantii populatiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul numarul unu (risete). Nu mai era, nu mai era nici persoana numarul unu, nici secretarul si secretariatul acestei persoane. Mi-a raspuns un tovaras Luca, nu stiu cine o fi saracul, mi-a spus el si alti citiva care fac parte dintr-un comitet national sint acolo. Mi-au cerut sa ma prezint, i-am spus cine sint, nu m-a cunoscut omul si n-am putut sa inchei un dialog (Mihai Bujor Sion: „o sa va cunoasca!”)

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa.

În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Mihai Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând.

Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei”.

În jurul orei 16.00, Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Ladislau Hegheduş, pe firul scurt nr. 262.

Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. „Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)… Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»”.

După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care „stâlpii” noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN.

Din nou la Televiziune

Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu.

În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români.
Sergiu Nicolaescu: ” Când l-am văzut pe Iliescu, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu’ Iliescu! Tovarăşu’ Iliescu!”. Ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.
Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Emil Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.
Cico Dumitrescu :”Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

George Marinescu: „Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.”

Teodor Brateş: „Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.”

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989. Rasplata nu a intarziat sa vina. Protejatul a fost numit in 1990 primul sef de Cabinet al presedintelui Iliescu si ulterior consilier prezidential pe probleme economice. Si-a continuat cariera in Statele Unite, unde pana in 1998 a reprezentat Romania in functia de consul general la Los Angeles. Una dintre cele mai frumoase vile din Primaverii, cea de pe Strada Herastrau 35, este pe numele Ioanei Pavelescu, dupa cum titra ziarul Tineretul Liber in iulie 1991. Mihai Bujor Sion, in schimb, intrase in posesia unei case din fondul de protocol al statului, invecinata cu vila lui Petre Roman, din intrarea Gogol. SE POARTA CREATOARELE DE MODA. Celebritatea familiei s-a imbogatit de cand cu aparitia in lumea buna a Capitalei a Mariei Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu dintr-o casatorie anterioara si infiata de Mihai Bujor Sion.

Mihai Bujor Sion este fiul unui activist din ilegalitate al Partidului Comunist Român, mort într-un accident de avion la începutul anilor ’70. După moartea tovarăşului său de PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, în avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.

De altfel, Ion Iliescu i-a călăzuit paşii lui Mihai Bujor Sion şi în cariera profesională.

Ion Iliescu: „Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu deaceea am aparut numai in 22 Decembrie”. Ion Iliescu: „vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti, Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat. Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei.”

Ion Iliescu se da de gol la intrebarile mele, imi raspunde ca, a putut sa faca jocuri cu urmatorii lui adica cu Securitatea chiar in 1988, si mi-a dat un exemplu cum scapa de securisti, si ca nu era izolat, Intretinea relatii amicale cu multi artisti, le vizita atelierele. Intr-un alt articol Iliescu imi raspunde ca era sub supraveghere personala si la domiciliu pina la ora 11.00 dimineata 22 dec. 1989, de aceea a aparut numai in 22 Decembrie. De ce n-a facut jocurile cu urmatorii lui (securistii care-l filau) si pe 17 decembrie 1989 sau pe 21 decembrie 1989? Mai mult Iliescu tot la o intrebare de a mea imi raspunde ca la inceputul anilor ‘80 – a stabilit unele relatii si a avut mai multe intalniri conspirative cu un grup restrans (compus din gen Ion Ionita – fost ministru al Apararii, generalul Militaru si Virgil Magureanu – pe atunci lector la Stefan Gheorghiu…) pentru al rasturna pe Nicolae Ceausescu. Vezi aici ca Gen. Militaru confirma
In iunie ’89, doua personaje importante se intalneau in Parcul Herastrau din Bucuresti: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. Intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in „Le Monde” din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu dat in martie 1990. Din declaratia unui fost ofiter de secutitate, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei grupari cu numele de Front (Front Militar). Militaru dorea sa-l instiinteze pe Iliescu de existenta acestui „nou” Front, deoarece, in iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – se transformase in Frontul Salvarii Nationale, iar acum intra in scena o noua miscare. Generalul Nicolae Militaru facea referire la un Front de natura militara, constituit din ofiteri ai serviciilor secrete si armatei, Frontul fiind coagulat in jurul catorva personaje cheie cu functii si relatii importante in cadrul serviciilor speciale. Radacinile acestor relatii, simple in aparenta, erau insa mult mai profunde. Alcatuirea acestui Front Militar tocmai in acele momente nu era insa intamplatoare, ramificatiile acestei povesti fiind de mare adancime. Intrebat intr-un interviu daca Nicolae Militaru a contribuit la rasturnarea lui Ceausescu, generalul Plesita a raspuns:”Vai de capu’ lui! N-as fi vrut sa fiu in locul lui. Domnule… Militaru a fost agentul meu! A murit si pot sa vorbesc. Am argumente! El a fost racolat de GRU in perioada cand a facut cele doua academii la rusi, dar, dupa ce-a venit aici, a pierdut orice legatura.
Prin intermediul generalului Militaru, Ion Iliescu l-a contactat pe fostul Ministru al Apararii, Ionita, care juca un rol principal in constituirea si consolidarea “Frontului Militar”. “Au urmat apoi intalniri cu Iliescu si asa a inceput sa se inchege treaba: erau cele doua grupe, militara si politica. Eu m-am intalnit cu Iliescu, care mi-a facut cunostinta cu inca doi oameni. Unul era civil, professor, Magureanu, iar celalalt militar, capitan de rangul I, Radu Nicolae. Am inceput in aceasta formatie sa ne pregatim in scopul de a organiza o adevarata lovitura de stat, pentru toamna lui 1984, in timp ce sotii Ceausescu erau plecati in Republica Federala Germania. Trebuie sa va spun cu mult regret ca actiunea noastra a esuat. Poate ca nici nu era organizata asa cum se cuvine, dar am mai si ramas cu impresia ca cineva a tradat. Dupa acest esec, ne-am intalnit tot grupul, intr-o casa conspirativa, in care, in cele din urma, am inteles ca am fost si inregistrati si ne-am pus intrebarea daca ne oprim sau mergem mai departe. Am hotarat ca mergem mai departe. Modalitatea de organizare si actiune era impartita intre parerea militarilor si a civililor. Civilii ziceau ca e nevoie de un puci militar, cateva grupe, par! par! (chiar asa se pronunta cineva), ii rasturnam si gata. Noi ne-am abtinut sa confirmam o asemenea posibilitate, ca, dupa aceea, noi, militarii, am hotarat ceva diferit. Mai intai, ca armata nu trebuie sa fie implicata intr-un asemenea act. A doua chestiune, sa facem in asa fel, incat sa nu curga sange„(gen.Militaru.interviu.BBC).

Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Va dati seama ca nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina). Si altii afirma acelasi lucru, probabil cu bune intentii.

Sugestia “ca mi-ar fi fost teama” si “am asteptat un moment favorabil” nu are temei. Asa cum semnaleaza si Victor momentele cele mai grele au inceput in seara de 22 Decembrie . Eu nu exagerez cand afirm in ce conditii am elaborat Comunicatul catre Tara al CFSN si l-am prezentat la Televiziunea Romana.

Afirmatia, precum ca “in CFSN s-ar fi adunat “oameni cunoscuti” sunt deasemeni fara temei. Cu exceptia unor nume vehiculate la Europa Libera, cei mai multi erau necunoscuti celor mai multor dintre noi. Din cei 39 membri nici eu nu cunosteam mai mult de cca. 10 – chiar si cu acestia fara sa fi avut legaturi anterioare apropiate.

Si mai hazardata si vadit necinstita este afirmatia ca in Decembrie ’89 ar fi preluat puterea “esalonul 2” al PCR. Acest punct de vedere a fost vehiculat de opozitia politica, nascuta pe parcursul apropierii de campania electorala din 1990, sustinuta si de unele cercuri politice din exterior. Prezenta unor oameni care avusesera candva raspunderi politice sau de stat (ca Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Silviu Brucan sau subsemnatul). Dar, toti, eliminati inca din anii ’60-’70 din cercurile conducatoare si marginalizati, nu inseamna deloc “esalonul 2” . Altminteri, in miscarea de masa care a dus la rasturnarea lui Ceausescu, o mare majoritate a participantilor erau membri de partid, ceeace era semnificativ pentru caracterul atotcuprinzator al acestei revolte populare.

9.- Apreciez mesajul transmis de ayatristan privind cei peste 200 de copilasi orfani, ingrijiti si crescuti cu drag de preotul Nicolae Tanase, la Valea Plopului, care au nevoie de ajutor din partea celor ce pot si vor sa-i ajute.

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

Constantin Bucur: „Cico Dumitrescu a fost prins la un simpozion la care au venit si delegatiile din blocul sovietic. In pauza de masa si-au lasat caschetele pe hol, am plantat microreceptori in caschete si asa l-am dovedit pe Cico”

Rep: La Editura Armatei, unde lucra Talpes, ati avut vreo intamplare mai deosebita?
Constantin Bucur: Despre asta nu pot vorbi, dar va pot relata despre Cico Dumitrescu (consilierul lui Ion Iliescu dupa 1990), pentru ca dupa 1987 am fost transferat la Comandamentul Armelor Chimice.

Rep: Cum l-ati prins pe Cico?
Constantin Bucur: Cico Dumitrescu era banuit de UM 0110 ca transmite secrete KGB-ului. Fata de rusi era o repulsie la Securitate, iar Armata avea o multime de ofiteri scoliti la Moscova. Unii veneau direct cu neveste de acolo. La Comandamentul Armelor Chimice se stocau informatii despre aparatura militara de ochire, munitie chimica inventata de noi, iar Cico a fost prins ca a transmis informatii. El trebuia eliminat din Comandament.

Rep: Cum a fost prins?
Constantin Bucur: A fost prins la un simpozion la care au venit si delegatiile din blocul sovietic. In pauza de masa si-au lasat caschetele pe hol, am plantat microreceptori in caschete si asa l-am dovedit pe Cico. Putea fi chiar condamnat. Dar a fost protejat de Elena Ceausescu. Nu stiu cum de a ajuns in anturajul ei. Probabil prin cadouri, ca era foarte sensibila la astea. Atunci se faceau si aranjamente: decat sa arestezi, mai bine il lasai pe atasatul militar sovietic in Romania si il foloseai chiar fara ca el sa stie. Daca faceai scandal, trebuia expulzat atasatul militar, URSS il expulza pe al nostru si lucrurile se complicau.

Rep: Totusi, de ce nu a fost pedepsit Cico Dumitrescu?
Constantin Bucur: Repet, a intervenit chiar Elena Ceausescu si nu a mai fost arestat. A fost doar scos din Comandamentul Armelor Chimice si mutat de acolo si nu a mai avut acces la informatii strict secrete.
Ofiter de la Contrainformatiile Securitatii Constantin Bucur

Emil Cico Dumitrescu: „Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi”. Ion Iliescu: „nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina)”. Cine minte ? judecati voi!

Într-un interviu-fluviu, care va fi publicat în trei părţi, amiralul îşi povesteşte participarea la Revoluţia din decembrie 1989. Amiralul Emil Cico Dumitrescu (75 de ani) vorbeşte despre relaţia sa cu URSS, despre cum l-a cunoscut pe Ion Iliescu şi în ce a constat activitatea sa la Televiziune în 1989.

Amiralul Emil Dumitrescu a devenit cunoscut în decembrie 1989. Toată lumea îl cunoaşte drept Cico. E o poreclă veche de câteva decenii. Cico era un maimuţoi dintr-un film foarte bine primit de critică, „Tigrul alb”. La facultate, căci Dumitrescu a fost o viaţă profesor, i se spunea însă „Ibric”.

Emil Dumitrescu s-a numărat printre cei care au luat cuvântul la Televiziune în zilele Revoluţiei, iar ulterior a avut un post călduţ pe lângă Ion Iliescu. A fost, printre altele, secretar de stat şi consilier prezidenţial. Percepţia generală este aceea că el are cheia pentru multe dintre misterele Revoluţiei, doar că un interviu cu Emil Cico Dumitrescu alunecă, inevitabil, în ceaţa care s-a lăsat peste ultima lună de comunism românesc.

Amiralul are o abilitate uluitoare de a adormi vigilenţa interlocutorului şi de a poza într-un bătrânel naiv, care, la cei 75 de ani, meditează asupra misterioaselor mecanisme care au abătut asupra sa un şir interminabil de înscenări şi speculaţii. Cico îl caracterizează scurt pe Cico: „Am fost prea credul! Aia e!”.

„Poveşti, răutăţi, prostii”

În anii ’80 a fost arestat pentru că ar fi vândut secrete de stat către KGB. După 1989 s-a spus despre el că, aflându-se în slujba aceloraşi servicii sovietice, a avut un rol decisiv în manipularea populaţiei şi în crearea diversiunilor teroriste de la Revoluţie. De altfel, a fost şi anchetat în dosarul Revoluţiei. În anii tranziţiei a fost acuzat de trafic de influenţă şi subminarea puterii de stat. Cico Dumitrescu crede că toate acestea sunt „poveşti, răutăţi, prostii” şi că, la vârsta lui, nu are timp să-şi ceară scuze pentru ceea ce nu a făcut.

După ce termină cu trecutul, arătându-ne o cicatrice de la un presupus glonţ care l-ar fi „mângâiat” acum douăzeci de ani, aruncă o ancoră înspre viitorul său ca om de litere, pentru că, ei bine, amiralul a căzut în mrejele poeziei. Creaţiile sale literare solicită respect pentru cei care „au făcut Revoluţia”. Cico-poetul e dezolat că sacrificiul lor, în loc să fie respectat, a ajuns să fie pângărit!

„Cu Iliescu am fost coleg la «Ape», nu la Moscova”

Ion Iliescu a ştiut să-i răsplătească pe cei care l-au ajutat în 1989

„Adevărul”: Lumea vă cunoaşte mai mult ca urmare a apariţiei la Televiziune în decembrie 1989 şi prin prisma funcţiilor pe care le-aţi ocupat ulterior. Înainte de Revoluţie cu ce v-aţi ocupat?

Cico Dumitrescu: Am avut diverse funcţii. La „Ape”, la Ministerul Petrolului, la mai multe. Eu sunt de fel din Urziceni. Am făcut Liceul Militar la Galaţi, apoi am terminat Institutul Mecano-Naval. Pe urmă, e adevărat, am făcut chimia la ruşi. Sunt doctor în chimie! Doctor adevărat, nu ca tovarăşa Elena Ceauşescu! Am 42 de invenţii, dintre care 12 internaţionale. Figurez într-un anuar făcut în Anglia. Oamenii au reţinut „Cico Dumitrescu de la Revoluţie”, dar eu am în spate altceva, am în spate o muncă!

Aţi studiat la Moscova?

E un fals! N-am învăţat la Moscova! Eu am studiat la Sankt-Petersburg!

Cât timp aţi stat în URSS?

Cum ziceam, am învăţat 4 ani şi 8 luni la Sankt-Petersburg. Între ’61 şi ’65. L-am avut coleg de promoţie pe Iuri Gagarin (n.r. – celebru cosmonaut sovietic, primul om care a fost trimis în spaţiu). Era un haios. L-am întrebat: „Băi, Iuri, cum ai văzut tu pământul de-acolo?”. Zice: „N-am deschis ochii deloc. M-am învârtit un pic şi am venit jos”. Mi-a dat cadou o cană din aluminiu pe care a scris în ruseşte: „Emile, să bei ceai şi vodcă, dar mai bine vodcă”. Era, în mod clar, un pic zurliu. A sărit odată de la etajul trei, pentru un pariu făcut la băutură. Am avut nişte colegi deosebiţi. Am fost coleg şi cu un gruzin frumos, cu ochi albaştri, era nepotul lui Suslov (n.r. – membru în prezidiul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice).

V-am întrebat de Moscova fiindcă a circulat versiunea conform căreia aţi fi fost coleg acolo cu Ion Iliescu, în vremea studenţiei.

Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Sunt poveşti că am studiat împreună la Moscova.

Cum aţi ajuns la Televiziune în decembrie 1989?

În acel moment lucram la Ministerul Petrolului, mă ocupam cu grupa de operaţiuni speciale. Se punea problema creşterii fluxului de ţiţei, iar eu am venit cu o metodă inovativă. Amiralul scoate o foaie A4 şi începe să ne explice. Nu cum a ajuns la Televiziune, ci cum a reuşit să extragă mai mult petrol. Desenează o sondă, vehiculează o teribilă serie de termeni tehnici (înfăşurare trapezoidală, torpilă cu talere) şi înşiră pe hârtie mai multe simboluri din „Tabelul lui Mendeleev”. Rezistăm, cu greu, amplei demonstraţii şi reluăm întrebarea.

Şi totuşi, cum aţi ajuns la Televiziune pe 22 decembrie ’89?

Aşa… Eram la Ministerul Petrolului şi treceau manifestanţii prin faţă. Eu, lucrând prin ţară, pe la sonde, ştiam că lumea e nemulţumită. Să ştiţi că Revoluţia au făcut-o muncitorii, nu intelectualii, că aştia… Cu o seară înainte, pe 21, am trecut şi m-am oprit la baricadă. Cel care are restaurantul de acolo, de vizavi de Inter, e prietenul meu. De la el s-au luat mesele alea şi s-au pus în stradă. Am văzut cum a fost împuşcat un om acolo.

Eraţi la Ministerul Petrolului şi aţi plecat spre Televiziune…

Da. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. M-am dus la el. Zice: „Băi, dacă nici acuma nu iese, nu mai scăpăm de ăsta. Eu am deschis Televiziunea ca toţi să-şi spună părerea. Dacă oamenii văd ce se întâmplă, vor prinde curaj”. Am stat de vorbă cu el la etajul 11, apoi m-am dus la Studioul 4, unde am luat cuvântul fiecare.

„Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!

Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.

La 15.45 a făcut un apel în direct cerând „factorilor de decizie” să se prezinte la ora 17.00 la sediul Comitetului Central. La Televiziune, Cico a mai făcut un apel şi la comandanţii unităţilor militare din judeţele învecinate Bucureştiului, un apel de a se deplasa pentru a apăra Capitala. Aflat în sediul Comitetului Central, generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, era consternat: „Cine e marinarul ăsta care dă ordine?”

Ulterior, Cico a fost ridicat în grad până la rangul de amiral. Între 1995 şi 1996 a fost numit în funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de logistică din cadrul Ministerului de Interne. Între anii 2000-2004 a fost consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială.

„M-ai sunat, te-am sunat”

V-aţi dus la Televiziune din proprie iniţiativă?

Păi, cine să mă cheme? M-am dus fiindcă am zis: „Acum e momentul să scăpăm de dictatură”.

Se ştie că dumneavoastră eraţi printre cei care selectau ştirile care intrau pe post. Cum procedaţi?

Am făcut în felul următor. Se primeau telefoane întruna. Atunci am luat un registru, l-am numerotat, l-am sigilat. Dădea cineva telefon, îi ceream numele şi numărul de telefon. Notam în registru şi sunam înapoi. Dacă răspundea, dădeam pe post. Făceam o minimă verificare. Şi au spus: de la Sâmbăta, că în catacombe sunt ăia, de la Constanţa, că sunt avioane, că sunt elicoptere, că nu ştiu ce. M-ai sunat, te-am sunat. Altă metodă de verificare nu mai era. Se scria în registru: domnu’ cutare, telefonul cutare – apă infestată. Se nota pe bileţel şi se trimitea jos, la studio.

S-au spus atâtea prostii pe post în acele zile!

S-au spus pe post nu prostii, ci enormităţi, domnii mei, dar n-aveai cum! De tras, s-a tras. Uitaţi gaura! (n.r. – amiralul ne arată o cicatrice undeva lângă urechea dreaptă). A ricoşat din balustradă şi m-a lovit. L-am prins pe unu’ care a tras asupra televiziunii. Era un băiat de la unitatea de Securitate din Mizil. Ne-a spus că el avea ordin să apere. Ce să apere? A fost şi el prada unei manipulări.

Cine a făcut aceste manipulări?

Ştie cineva? Asta trebuie să afle procuratura, nu voi! Dar de tras, s-a tras asupra Televiziunii. Era un tablou pe perete cu cel puţin 50 de cartuşe trase în el.

Din cauza anunţurilor care s-au făcut atunci pe post au murit oameni. Nu era mai bine să nu le daţi?

Cum să nu le dau, dom’le? Dacă se întâmpla şi era aşa?

S-au spus multe prostii, dar n-aveai timp. Cum am apărut eu pe post şi am spus: unităţile cutare şi cutare să apară. A venit pe telefonul operativ, iar Brateş (n.r. – redactor-şef adjunct la „Actualităţi„, care a jucat rol de crainic în zilele Revoluţiei) a zis că dacă spune el, un civil, nu-l crede nimeni. Şi atunci am spus eu. Statul Major spunea că este bruiaj şi că nu poate lua legătura cu unităţile. Eu mă gândeam că dacă nu dau pe post ştirile pe care le primesc, s-ar putea să fie reale, iar apoi îmi ziceau: „N-ai dat, ai fost vândut, ai fost KGB-ist!”.

Dar n-aveaţi certitudinea că sunt reale.

Dacă mă suna omul şi îmi spunea, şi eu când sunam răspundea acelaşi om, înseamnă că era adevărat.

Poate acei oameni care sunau încercau să vă manipuleze. Nu v-aţi gândit la asta?

Cine mai avea timp să se întrebe dacă era manipulat?

Frica de butoane

Dacă tot ce s-a spus pe post a venit prin telefoane, înseamnă că aceia care au dat telefon au manipulat. Dar i-aţi scris în registru pe toţi. Unde e registrul, să vedem cine a manipulat?

Registrul nu mai există, a dispărut.

Unde a dispărut?

De unde să ştiu eu?

Un alt moment care a indus panică este apariţia acelui inginer, Colţ, care a prezentat „maşinăria infernală”, o presupusă bombă. Aţi fost prezent şi l-aţi susţinut.

Cu maşinăria infernală a fost în felul următor. Inginerul Colţ a spus că, dacă acel dispozitiv are butoane, se poate face o programare, se poate folosi la o diversiune. El asta a vrut să spună. I-am mulţumit că ne-a salvat, pentru că un astfel de dispozitiv putea fi folosit la o bombă.

Era, de fapt, un lacăt cu cifru electronic. De unde apăruse acel dispozitiv?

Era de la o uşă din Televiziune. O uşă cu cifru.

Păi, Brateş lucra în Televiziune! Ştia că e de la o uşă.

De unde să ştie, dom’le, ştiţi câte camere sunt în Televiziune? În plus, Brateş fusese pensionat cu ceva timp înainte de Revoluţie.

Nu e adevărat, a plecat din Televiziune în 1990.

În fine, nu mai ştiu exact.

Inginerul Colţ era specialist, ştia că nu e o bombă.

Acuma e uşor, dar atunci nu mai gândeai limpede nici ca specialist. Când am văzut că are toate cifrele, de la zero la nouă, am zis că se poate folosi în orice fel. Ne speriaserăm.
–––––––––-
Când e întrebat de marile mistere ale Revoluţiei, amiralul Cico Dumitrescu răspunde standard: „Păi, eu ştiu?“

Chiar şi spuse cu pipeta, adevărurile lui Emil Cico Dumitrescu aruncă o nouă lumină asupra Revoluţiei. În partea a doua a interviului-fluviu, amiralul se dezice de grupul Militaru-Brucan, admite că voia doar căderea lui Ceauşescu, nu a comunismului, nu înţelege cu ce a greşit justiţiei române, povesteşte cum l-au bătut „golanii” la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi cum Ion Iliescu i-a spus ceva demn de un comunist cu faţă umană: „Lasă, dragă, aşa sunt oamenii…”.Peste toate însă, amiralul îşi dezvăluie latura lirică şi face publice poezii despre acel decembrie de acum douăzeci de ani.

Adevărul”: Se ştie că pe 22 decembrie aţi apărut la Televiziune şi l-aţi chemat pe Ion Iliescu. De ce aţi făcut-o?

Cico Dumitrescu: Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

Pe Nicolae Militaru îl cunoşteaţi în momentul Revoluţiei? Ştiaţi că fusese dovedit ca agent sovietic?

Nu-l cunoşteam. Nici pe el, nici pe Brucan, nici pe Roman. Nu ştiam cine sunt. Pe Militaru dacă îl văzusem odată, aşa, de la distanţă. Nu auzisem că ar fi fost dovedit ca spion.

Din toate datele care există reiese că Nicolae Militaru a pus la cale diversiuni de genul celor de la Otopeni şi MApN. Ce părere aveţi despre asta?

Ce s-a întâmplat la MApN nu cunosc. Nu mă hazardez. Sunt chestiuni care mă depăşesc. În televiziune, la etajul 12, erau peste 100 de inşi care nu-şi puteau justifica prezenţa acolo. Sunt multe enigme pe care eu nu mi le explic. Procuratura ar trebui să se ocupe.

„Cinstit, voiam o perestroika!”

Aţi fost în cercul celor care au luat puterea. Aţi avut intenţia de a termina doar cu Ceauşescu sau şi cu comunismul?

Nu. Adevărul e că doream să scăpăm doar de dictatură, nu ne gândeam să scăpăm de comunism. Asta doreau cei care au suferit prin închisori sau alte treburi. Noi ne gândeam la o perestroika, să fie un regim mai permisiv. Cinstit vorbind, voiam o perestroika! Să fie şi la noi ca în RDG, ca în Ungaria, unde oricum se trăia mai bine. Poate a greşit şi domnul Iliescu. Din dorinţa de a fi libertate a zis: „Lasă, dragă, să facă ei!”.

Aţi fost prezent şi în momentul în care Nicu Ceauşescu a fost adus la Televiziune. Ce s-a întâmplat acolo?

Pe 22 seara l-au adus. Unul l-a înjungiat chiar acolo, i-a făcut o rană cumplită. Am discutat cu Iliescu. Am zis: „Dacă îl avem pe ăsta, îl putem folosi ca monedă de schimb în caz de ceva”. Eu şi inginerul Colţ am plecat cu el la spital. Am stat lângă Nicu Ceauşescu când l-a operat, în sală! Avea pe el un slip vernil. Doctorul mi-a arătat: „Ăsta e un ficat cirotic, nu o mai duce mult!” Am stat până l-au dus în salon. Acolo l-au mai legat şi cu cătuşele de pat, parcă fugea ăla, operat. Am stat lângă el, pentru că ne gândeam că se poate întâmpla orice şi îl vom folosi ca monedă de schimb.

Credeţi că aţi făcut bine mergând pe 22 decembrie la Televiziune?

Nu-mi pare rău că am apărut la televizor. În anii ’80, după ce am fost acuzat de spionaj pentru KGB, fusesem închis, păţisem de toate şi n-aveam ce pierde, iar poporul acesta merita libertatea. Îmi pare rău totuşi de cum sunt lucrurile astăzi în ţara noastră.

Dacă aţi mers acolo mânat de acest scop nobil, de ce credeţi că s-au spus atâtea despre dumneavoastră? Spre exemplu, că eraţi agent sovietic şi că aţi făcut jocurile ruşilor alături de Ion Iliescu şi ceilalţi.

Documentul care îl acuză pe Emil Cico Dumitrescu că le-a vândut ruşilor secrete de stat în anii ’80

Prostii, poveşti. Câte nu s-au spus despre mine? Eu, la vârsta mea, nu am timp să-mi cer scuze pentru ceea ce n-am făcut! Pentru minciuni şi pentru fabulaţii. S-a spus că am fost agent KGB, dar n-am avut nicio legătură. Nici n-a încercat nimeni să mă racoleze cât am studiat la ruşi. E o minciună! E un fals! Racolările nu se fac, aşa, oricum. În primul rând că nu aveam ce informaţii să le dau. Nu eram în unitate operativă. Eu răspundeam de oameni care lucrau cu eprubete. De eprubete aveau ruşii nevoie?

Constantin Bucur, ofiţer de contrainformaţii, a declarat că v-a prins înainte de ’90 cum vindeaţi informaţii KGB-ului. E adevărat?

În ’80 am fost arestat vreo cinci luni. Am hârtie că doi ani am fost urmărit de Securitate, am aflat şi eu la Revoluţie. Mă acuzau că am vândut secrete. Ce să le vând, măi băieţi, ruşilor? Ce? Mihai Chiţac mi-a făcut această înscenare, cum că am vândut secrete. Bucur era unul dintre trepăduşii lui Chiţac. M-au ţinut într-un loc izolat şi am scris mai multe hârtii.

Am făcut un raport către Ceauşescu, pe care am scris: „Tovarăşe Comandant Suprem, dacă se dovedeşte că eu am vândut, cer să fiu executat”. Ceauşescu şi-a dat seama că e făcătură. Ceauşeasca, auzind că am făcut multe năzbâtii prin chimie, cu fel de fel, m-a luat director ştiinţific la Institutul de Epurare a Apelor.

„M-au bătut golanii, iar Iliescu a zis «Lasă, dragă…»”

După 1990 aţi ocupat mai multe funcţii publice. Le-aţi văzut ca pe o recompensă pentru felul în care aţi participat la evenimentele din decembrie 1989?

Nu, funcţiile pe care le-am avut după 1990 au fost un rezultat al muncii mele, muncă grea, în cercetare. Între 2000 şi 2004 am fost consilier prezidenţial. Imediat după Revoluţie am fost şeful Direcţiei Generale de Presă şi Sport. Aşa m-au prins şi evenimentele din 13-14 iunie 1990. Am fost bătut de manifestanţi pe Calea Victoriei. Golanii mi-au rupt hainele, mi-au spart ochelarii şi eu fără ochelari nu văd, orbecăi. M-au călcat în picioare. După opt-zece ani a apărut una care a zis că i-am dat cu piciorul în spate şi şi-a pierdut un rinichi. Am vorbit apoi şi cu domnul Iliescu, după ce am luat bătaie, şi el a zis: „Lasă, dragă, aşa sunt oamenii…”

Un amiral recită: „Noi n-am dorit puterea…”

V-a oprit vreodată cineva pe stradă să vă reproşeze că aţi minţit poporul cu televizorul?

Nu, n-am întâlnit oameni care să-mi reproşeze acest lucru. La intrarea la Senat sunt nişte versuri: „Voi ce aţi crezut în noi/ În 21-22/ Să nu-i uitaţi cât veţi trăi/ Pe cei căzuţi şi pe cei vii”. Astea eu ­le-am scris.

Serios?! Nu este foarte cunoscută înclinaţia dumneavoastră către poezie.

Eh, mai scriu din când în când.

Cico Dumitrescu deschide un sertar al biroului său voluminos şi scoate un dosar cu sute de coli A4 prinse între coperţi. Începe să ne recite mai multe poezii, între care reţinem acest „Noi în decembrie”.

Asta este ca un răspuns la acuzaţiile care vi se aduc?

Da, trebuie să fii de fier să rămâi indiferent la atâtea speculaţii şi răutăţi. Aceste poezii le voi lăsa copiilor mei, să le publice ei dacă vor considera că aşa este necesar.

Amiralul mai citeşte câteva poezii, după care umblă în alt sertar şi ne înmânează câte o plachetă pe care sunt gravate câteva versuri. Recunoaştem un fragment din „Arta de a învinge” a lui Kipling. Sub versuri este semnat Amiral (r) prof. Univ. dr. inginer Emil Cico Dumitrescu. „Sunt tot aşa, ca nişte gânduri de-ale mele”, ne lămureşte amiralul.

„Chiţac şi Diamandescu jucau table şi beau whisky”

Pe cine vedeţi vinovat pentru mineriada din iunie 1990? Multe indicii conduc spre Ion Iliescu.

Minerii aduşi în Bucureşti au fost instigaţi. Nu ştiu cine i-a adus. Sunt supoziţii că Iliescu i-a chemat. După aceea a regretat că le-a mulţumit. Nici nu ştiţi voi ce rău i-a părut, cât a regretat, dar ce era să facă? Cum să-i convingi să plece? Printre mineri am văzut unii cu nişte salopete cam curate. Nu prea erau de mineri. S-au dus şi acasă la Dumitru Mazilu. Au fost foarte multe lucruri suspecte.

Ulterior aţi fost cercetat pentru subminarea puterii de stat, din cauza modului în care v-aţi implicat în evenimentele din iunie ’90. Ce aţi făcut mai exact?

Păi, eu ştiu? N-am făcut nimic. Nu v-am spus că am luat bătaie? Au dat în mine ca într-un sac. M-am dus atunci repede, la sediul poliţiei, pe Ştefan cel Mare. Chiţac (n.r. – Mihai Chiţac era ministru de Interne în iunie 1990) juca table cu Diamandescu (n.r. – Corneliu Diamandescu era şeful Inspectoratului General de Poliţie în iunie 1990). Beau whisky şi jucau table, asta făceau!

Aţi avut multe probleme cu justiţia după 1990!

Eram consilier la Securitate Naţională şi a venit unu’ la mine în audienţă, pentru nişte potlogării care se întâmplă. A afirmat că a dat două milioane-jumate de dolari la Guvern. Şi ăsta s-a dus la procurorul Doană, care a spus că i-am spus eu lu’ ăsta să-mi dea 200.000 de dolari, ca să-i recuperez banii. Mihai Florin, om de afaceri, e ăsta care s-a plâns la mine. Acum a dispărut. Eu nu i-am cerut niciun ban.

Ce motiv ar fi avut cineva să inventeze astfel de lucruri?

Păi, eu ştiu? Procurorul Doană m-a întrebat pe mine odată cine s-a opus de la Cotroceni să fie el procuror general. I-am zis că nimeni. Şi atunci m-a avertizat că are o declaraţie de la unu’ care susţine că mi-a dat două Rolexuri de aur, unul pentru mine şi unul pentru Iliescu. Eu nici nu port Rolex. Ăsta e ceas de geambaşi.

Aţi fost audiat şi în „Dosarul Revoluţiei”!

Da. M-au chemat că de ce am apărut pe post să chem trupele la Bucureşti. Dacă aşa a primit Brateş prin telefonul operativ? Brateş a primit-o şi am citit-o eu pe post, că el a zis că nu are credibilitate să facă un anunţ militar.

În acest moment mai ocupaţi vreo funcţie publică?

Nu, sunt pensionar şi atât. Mai sunt în consiliul de administraţie la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, dar e aşa, voluntariat. Nu iau niciun ban de acolo.

Noi în decembrie

de Cico Dumitrescu

Noi nu am fost golani
şi nici eroi
Nu ne-am bătut pe străzi pentru ciolane
Şi nici cu regi la masă
n-am stat noi
Visând s-avem sub perne milioane
N-am fost nici dizidenţi, nici cerşetori
Ca noi au fost
în ţară sute, mii
Şi s-au luptat în prag
de Sărbători
Să vină Moş Crăciun pentru copii
S-avem în casă cald, s-avem lumină
Să ne privim
în faţă zâmbitori
Şi liberi în gândire,
şi-o viaţă mai senină
Şi unul despre altul
să nu fim temători
Noi n-am dorit puterea
şi nici biciul
Cum alţii azi pretind
c-am fi dorit
Dar e păcat atunci
când sacrificiul
Nu este respectat,
ci pângărit.

George Marinescu:”Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire” „Da, am manipulat“

Deşi nu a avut prompter, George Marinescu a citit impecabil, după cum i-au dictat „emanaţii“ Revoluţiei.
Fostul prezentator al Telejurnalului (între 1969 şi 1990) recunoaşte că televizorul a cam minţit poporul în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. A citit comunicatul despre sinuciderea „trădătorului Milea“, apoi şi-a făcut „mea culpa“ în direct. După 20 de ani, Marinescu admite că a spus multe aberaţii pe post.

George Marinescu a fost odată cel mai cunoscut prezentator de la TVR. În zilele când se urca la bordul Trabantului său, nu puţine erau femeile care-l petreceau cu privirea pe calea Dorobanţilor către intrarea din strada Ermil Pangratti.

Între 1969 şi 1990 a prezentat Telejurnalul de la postul public de televiziune. A făcut Revoluţia într-o echilibristică periculoasă, trecând în numai câteva ore de la statutul de sol al ceauşismului muribund la cel de entuziast luptător împotriva teroriştilor din TVR. George Marinescu a fost ultima voce „încătuşată” din TVR, anunţând, în dimineaţa de 22 decembrie 1989, că „Ministrul forţelor armate (n.r. – generalul Vasile Milea) a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”.

Conştient de situaţia sa ingrată, George Marinescu şi-a făcut autocritica la câteva minute de la proclamarea Televiziunii Române Libere: „Îmi fac mea culpa în numele colegilor din Televiziune”.

ajuns după Revoluţie un apropiat al Guvernului României, fiind numit director la televiziunea Executivului. A rămas în acest post timp de şapte ani.

Acum are 70 de ani şi prezintă o emisiune politică la Televiziunea România de Mâine, postul TV al Universităţii Spiru Haret, instituţie de învăţământ ghidată de Aurelian Bondrea, cel care a cadorisit-o cu cele mai înalte grade academice pe analfabeta Elena Ceauşescu. Fostul prezentator al Actualităţilor ne-a primit în biroul său de lucru de la „Spiru”.

Chiar dacă nu mai are Trabantul şi nu mai emite în prime-time, septuagenarul tot mai primeşte câte un compliment de la mult mai tinerele sale colege de televiziune: „Domnule Marinescu, arătaţi foarte bine astăzi!”

Viaţa în direct, într-un „război informatic”

„Adevărul”: Cum era, domnule Marinescu, viaţa de prezentator la Telejurnal acum 25-30 de ani?

George Marinescu: Era clar că pe-atunci nu spuneai ce voiai tu, ci ce trebuia spus. Libertatea de exprimare este cel mai mare câştig adus de Revoluţie, exprimarea liberă, dar nu orice prostie, să fim bine înţeleşi. Cine spune că azi nu mai există cenzură se înşală amarnic. Există cenzură şi la TF 1, şi la TF 2, şi la Antena nu ştiu care din Germania, şi la CNN. Este cineva care are puterea să elimine ştirile. Apoi, autocenzura este cel mai mare cenzor. Zici, bă, de asta nu sunt prea sigur şi mai bine o scot. Nu este nicio ruşine, peste tot e la fel. Cine spune „dom’le, eu îmi fac de cap şi spun ce vreau” minte!

Cum funcţiona autocenzura la dumneavoastră?

După atâţia ani de experienţă învăţasem şi eu ceva, că d-aia mi-a dat statul cap. Ştiam că asta nu e voie să spui, asta o spui altfel, aici trebuie umflat şi spus într-un anume fel. Am fost şef de secţie externă la Actualităţi şi prezentator. Vreo 21 de ani am avut aceste două funcţii. Am urcat pe scara ierarhiei. Am fost reporter 3, reporter 2, reporter 1, apoi din nou aceiaşi paşi, dar ca redactor. Treptele astea erau în funcţie de pregătirea profesională.

Care a fost cel mai greu moment din punct de vedere profesional?

Cel mai greu a fost la Revoluţie. Era a doua zi, pe 23 decembrie, seara, când s-a tras pe culoarul studioului patru. Gloanţe de foc, muniţie de război. Îl aveam pe Cornelius Roşiianu alături, prezentam un grupaj de ştiri şi, la un moment dat, s-a stins lumina şi în regie, şi în studio. Am rămas pe întuneric, orbi, ca nişte cârtiţe. Instinctiv, el a întins mâna stângă, eu am întins mâna dreapta. Ne-am prins mâinile şi ni le-am strâns. Am văzut că luminiţele roşii de la camerele de luat vederi erau aprinse, deci se transmitea în continuare. I-am spus lui Cornelius, într-un „aparté”, să nu se audă pe post: „Camerele merg. Noi suntem în emisie. Noi trebuie să spunem orice, numai să nu inducem panică în rândul telespectatorilor”.

Că lumea putea spune orice: că a căzut televiziunea, că au ocupat-o teroriştii, că ne-au căsăpit. Ne-au trecut pe amândoi cele mai teribile sudori, din creştet până în pantofi. A trebuit să improvizez nişte vorbe, nişte prostii, numai să nu se sperie lumea. Am improvizat aşa, în beznă, vreme de un minut. Am revăzut caseta şi m-a pufnit râsul faţă de ce deşteptăciuni am putut să debitez atunci. Dar nu mă întrebaţi, că nu-mi mai amintesc acel discurs. A fost groaznic, mă gândeam că putem fi făcuţi sită.

De la Televiziunea Română Liberă, George Marinescu a ajuns direct la Guvernul României

Dispozitivul diabolic

Pe 22 nu v-a fost frică să nu induceţi panică? Spuneaţi că vin teroriştii spre Televiziune, că sunt bombe la subsolul TVR şi îndemnaţi lumea să vină să vă apere…

Dragă, ce se întâmplă… În acele zile şi nopţi, noi trebuia să dăm nişte informaţii pe care nu aveam cum să le verificăm. Eu am stat două săptămâni în Televiziune şi am dormit după nişte dulapuri. Nu aveai cum să te duci afară, doar operatorii se mai duceau. Nu aveai cum să verifici informaţiile care îţi veneau.

De ce trebuia să daţi nişte informaţii? De unde acest trebuia?

Pentru că trebuia să ţinem la curent lumea cu ce se întâmplă. Evident că triam informaţiile, nu dădeam orice. Ziceam se spune, se pare, adică n-o dădeam la modul cel mai sigur. Au venit cu acea maşinărie infernală. Era şi amiralul Cico şi am zis că militarii trebuie să ştie despre ce e vorba. Deşi am intrat imediat la idei. Cum au venit ăştia cu dispozitivul ăsta diabolic? Dacă sare în aer aici, la televizor?

V-aţi gândit că eraţi manipulat, iar manipularea asta o transmiteaţi mai departe telespectatorilor?

În orice perioadă istorică, inclusiv astăzi, televiziunea manipulează. Voit sau nevoit, de cele mai multe ori voit. Au existat, oricum, terorişti la Revoluţie. Eu am avut un vecin de bloc care a fost împuşcat din stradă, cu un glonţ de război. I-a distrus toată falca.

De unde ştiţi că erau terorişti?

Pentru că armata trecuse deja de partea poporului. Şi încă nu se împărţiseră arme la civili.

Revoluţia în direct a fost o manipulare?

Fără voia noastră... Am transmis şi noi unele informaţii care s-au înscris în acest război informatic secret. Fără doar şi poate.

Admiteţi că aţi fost manipulat şi aţi manipulat mai departe?

Absolut. Dar fără voia noastră şi fără voia altora.

Trebuie să existe o voie, undeva…

Dom’le, nu ştiu, probabil că o fi fost cineva care urmărea ceva. Da, am spus de cutia aia galbenă cu butoane că e un dispozitiv diabolic. Asta era o minciună, fiindcă aparatul ăla era cu totul altceva. Eu i-am crezut pe ei, când au adus-o, pentru că erau militari. Nu am vrut să mă dau deştept, să vorbesc eu peste ei.

Nu a funcţionat în mintea dumneavoastră mecanismul care vă spunea să vă supuneţi puterii? Cei care au venit cu dispozitivul diabolic păreau a fi reprezentanţii noii puteri…

Nici gând de aşa ceva. Nu aveai timp să te gândeşti la aşa ceva.

Marinescu, anunţând sinuciderea generalului Vasile Milea

„Dacă au început să se sinucidă între ei…”

Aţi fost singurul om de la Revoluţie care şi-a făcut „mea culpa”. Aţi spus: „Îmi cer iertare în numele colegilor din Televiziune”. Era 22 decembrie după-amiaza. Nu v-aţi gândit că se poate întoarce cursul evenimentelor?

Aşa este, lucrurile erau foarte fluide, dar mi-am luat inima în dinţi şi am zis că aşa e bine să fac. Mulţi mi-au spus că am făcut o prostie mare de tot. Mi-am cerut scuze pentru ceva ce nu făcusem eu. Prezentasem tot felul de ştiri cu recorduri interplanetare la recoltat tone de sfeclă. Minciuni, era clar. Soţia mea era acasă, cu fiică-mea, care era elevă. Au primit un telefon, voce de bărbat, nu ştiu nici acum cine a fost. I s-a spus că domnul Marinescu trebuie să ajungă urgent acasă. „Pentru ce?”, a întrebat nevastă-mea. „Vorbeşte prea mult”, i s-a răspuns. Era în după-amiaza zilei de 22.

Decizia de a vă face „mea culpa” în direct şi la câteva ore de la fuga lui Ceauşescu, a fost influenţată şi de faptul că aţi fost ultima voce care a citit la televizor mesajele trimise de secretarii lui Ceauşescu? Aţi citit în dimineaţa zilei de 22 decembrie, de câteva ori, comunicatul cu privire la sinuciderea „trădătorului Milea”.

Eu am vrut să înregistrez comunicatul şi apoi să fie dat de câte ori era nevoie. Mi s-a spus că nu se poate, că vor apărea corecturi de la o oră la alta. Şi atunci am început să mă plimb în pauze prin studio şi am spus: „Dacă au început să se sinucidă între ei, înseamnă că ăsta e începutul sfârşitului”. Nimeni n-a îndrăznit să râdă sau să spună ceva. Eram tensionat. Îmi crescuseră adrenalina şi pulsul. Atunci m-am îmbolnăvit de hipertensiune.

Cât de liberă era Televiziunea Română Liberă?

Şi dacă îmi puneam această întrebare, n-aş fi putut afla răspunsul de-acolo, dintre patru pereţi. Se vorbeşte de diversiuni şi de manipulări. Să vă spun finalul poveştii cu stingerea luminii din studio. A fost o prostie făcută de un inginer. Ăla, săracu’, vai de capul lui, s-a speriat când a văzut că se trage pe hol, s-a dus la panoul de comandă şi a tras de ceva pe acolo. El a crezut că or să vadă teroriştii lumina şi vor trage înspre noi. Uitând un fapt elementar: că studioul patru nu are nicio palmă de fereastră.

Ce era în mintea dumneavoastră când l-aţi văzut pe Ion Iliescu intrând în direct la Televiziunea Română în după-amiaza de 22 decembrie?

Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.

De unde veneau ştirile pe care le citeaţi pe post? Aţi verificat vreodată?

Nu ştiu de unde au venit! Nu ştiu, efectiv nu ştiu!

Dacă nu ştiaţi, de ce le-aţi mai citit?

Pentru că nu puteam verifica. Ar fi însemnat să nu mai dăm nimic. Sau să spunem: „Gata, ho! Ţinem o şedinţă, tragem cortina şi revenim după aceea”.

N-ar fi fost mai cinstit?

Haideţi, nu fiţi copii!

„Cu prim-ministrul vorbeam când simţea nevoia”

Cum a continuat viaţa dumneavoastră după Revoluţie?

Am plecat din TVR în octombrie ’90, când m-am mutat la Guvern şi am înfiinţat acolo studioul de televiziune al Guvernului.

A fost o perioadă bună?

Da, am stat acolo vreo 7 ani. Am zis că îmi pun în valoare cunoştinţele mele de televiziune.

Petre Roman l-a adus pe Marinescu la Guvern

De ce n-aţi ales o televiziune privată?

Am lucrat şi la Tele 7 abc, dar, din păcate, în câteva luni a dat chix. Din ’97 până în ’98. Iar la postul TV România de Mâine lucrez de zece ani.

Slujba de la Guvern aţi văzut-o ca pe o recompensă?

Pentru ce?

Pentru că v-aţi făcut bine treaba la Revoluţie…

Nu, nici prin cap nu mi-a trecut.

Ce făceaţi la această televiziune a Guvernului?

Înregistram şedinţele de Guvern. Făceam interviuri cu prim-ministrul şi cu alţi miniştri. Cu prim-ministrul vorbeam când simţea omul nevoia şi mai puneam şi eu unele întrebări.

V-au plăcut anii de după Revoluţie?

Deloc… sau nu în totalitate.

Cine e de vină pentru anii ăia neplăcuţi?

Nu ştiu, nu sunt judecător. Cine e de vină pentru ce se întâmpla atunci în Piaţa Universităţii? Sau cu minerii?

Păi nu ştiţi cine e de vină pentru mineri şi pentru Piaţă?

Eu am opinii oarecum separate. Pe vremea lui Constantinescu, în ’99, când au venit minerii a nu ştiu câta oară, n-a fost tot mineriadă? Sau a fost vreun bal mascat?

Ştiţi bine ca în ’99 nu au fost chemaţi precum în ’90.

Vă înşelaţi amarnic, dar asta este altă poveste… Ar însemna să vă mai ţin o jumătate de oră şi eu mă cam grăbesc.

Cătălin Voicu: „Un sistem, ca să-l încaleci, tre să fii deasupra. Pentru că, din păcate, uneori aparenţele sunt mai mult decât realitatea” vezi video

Pe data de 26 decembrie 1989, locotenentul Voicu a fost repartizat de preşedintele CFSN, Ion Iliescu, la Parchetul General (fostă Procuratură Generală) pentru a coordona activitatea instituţiei şi pentru a-i asigura paza noului procuror general, Gheorghe Robu. Foşti procurori îşi amintesc momentul descinderii lui Voicu în Parchet. „Ne‑a adunat să ne vorbească. Ne-a spus că din acel moment el şi Armata conduc Procuratura Generală şi cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget ameninţător. Ne era frică. Erau zile în care te împuşcau pe stradă dacă cineva striga «Teroristul!». Voicu a răspuns, pe linia noastră, a Justiţiei, până prin 1991-’92”, îşi amintesc procurorii. Tot atunci, „procurorii militari de la noi au avut în pază arhivele fostei Securităţi şi unii procurori, ca să se pună bine cu noua putere reprezentată de Cătălin Voicu, îi livrau note informative. Tot atunci Voicu a aflat şi ce procurori şi judecători erau ofiţeri acoperiţi ai Securităţii şi ce păcate lumeşti avea fiecare”, susţin sursele noastre. Pe vremea când era la Procuratura Generală, la Cătălin Voicu veneau mulţi ofiţeri de Securitate şomeri pentru a fi reîncadraţi în noile structuri de informaţii. Aceştia i-ar fi indicat în ce arhive să găsească date compromiţătoare despre magistraţi, miliţieni, politicieni.

Cătălin Voicu, a ajuns general şi decorat de două ori de Ion Iliescu cu “Virtutea Militară“ în grad de Cavaler . La Cotroceni, a stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Relaţia Ion Iliescu – gen. Dumitru Iliescu

Dumitru Iliescu a fost ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale, ocupând, la un moment dat, poziţia de secretar UTC la Comitetul Politic Su perior al Armatei. Revoluţia din ’89, l-a prins cu gradul de maior de TAB-uri (Transportoare Blindate). Pe 26 decembrie 1989, Dumitru Iliescu a înfiinţat o grupare militară de patru ofiţeri MApN, care avea drept misiune să-i protejeze pe membrii im por tanţi din conducerea Frontului Salvării Naţionale, inclusiv pe Ion Iliescu. (…) (Aceşti ofiţeri i-au stat aproape lui Ion Iliescu în toate momentele fierbinţi de după Revoluţie – n.a.)

Ulterior a fost înfiinţată Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP). Director a fost numit Dumitru Iliescu, la acea vreme colonel. Până la sfârşitul mandatului lui Ion Iliescu, în 1996, a fost înaintat în grad de două ori, până la gradul de general de divizie (cu 2 stele). După ce Emil Constantinescu a devenit preşedinte, Dumitru Iliescu a fost numit la comanda Brigăzii 16 Jandarmi din Bacău (Vezi şi „Relaţia Cătălin Voicu- Viorel Hrebenciuc”). A fost trecut în rezervă de către Ion Iliescu, pe 21 decembrie 2004, cu gradul de general cu patru stele.
În decembrie 1989, Cătălin Voicu era doar căpitan de armată. Avea 24 de ani şi, până la Revoluţie, fusese un ofiţer activ în anturajul lui Nicu Ceauşescu, de care se lipise la Sibiu, unde a făcut Şcoala de ofiţeri de transmisiuni. Se ocupa de protocol şi de asigurarea celor necesare „Prinţişorului”. Prima funcţie pe care a ocupat-o în noul regim – democratic – a fost de adjunct al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Aici s-a lipit de preşedintele Ion Iliescu, care i-a devenit protector. La Cotroceni a intrat prin naşul său, Dumitru Iliescu, şeful SPP, şi omul de încredere al preşedintelui Iliescu. În zilele Revoluţiei, Dumitru Iliescu s-a erijat în postura de bodyguard personal al noului conducător al României. Apoi, la iniţiativa sa, a fost înfiinţat SPP.

Iliescu l-a răsplătit numindu-l director al SPP şi avansându-l în grad până la general. La fel a făcut şi cu Cătălin Voicu, ajuns şi el general şi decorat de două ori de Ion Iliescu. La Cotroceni, au stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Servicii „de protecţie” pentru PSD -ul aflat în opoziţie

Cât PSD a fost în opoziţie, Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu au înfiinţat o firmă de protecţie şi pază, un adevărat serviciu privat de informaţii. Influenţa acestei grupări nu a scăzut nici în timpul mandatului Constantinescu, aflându-se în spatele mai multor operaţiuni, printre care şi scandalul „Ţigareta”.

Au revenit la Cotroceni în 2000, în al doilea mandat al lui Ion Iliescu. Cătălin Voicu a fost numit consilier prezidenţial, detaşat de SPP în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, postură care l-a reconectat oficial la sistemul de informaţii şi putere.
EvZ
„Neinteligibilele” stenograme în care senatorul Voicu îşi exprimă filosofia de viaţă: „UN SISTEM, CA SĂ-L ÎNCALECI, TRE’ SĂ FII DEASUPRA. UNEORI APARENŢELE SUNT MAI MULT DECÂT REALITATEA”
Seria „Caracatiţa politico-mafiotă” a ajuns, ieri, la episodul trei, prin publicarea de către Hotnews a unui nou set de stenograme din dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi de luare de mită. Pentru a scăpa de indiscreţia celor care ar fi putut să le intercepteze telefoanele, Voicu obişnuia ca în discuţiile cu “clienţii săi” să folosească un limbaj codificat, asemănător celui din filmele cu gangsteri americani.
Voicu Cătălin (V.C.): Să trăiţi, domnule preşedinte!
Căşuneanu Costel (C.C): Să trăiţi!
V .C.: O seară plăcută. Vedeţi că vorbesc să înţelegeţi dumneavoastră, mă ocup cu domnul doctor de tratamentul acela şi ne auzim în zilele următoare, da?
C.C.: Da? Vă mulţumesc din suflet.
V .C.: Vă rog să contaţi pe mine.
C.C.: Cu deosebit respect.
V .C.: Cu toată dragostea. Să trăiţi!
C.C.: Să trăiţi! Cu respect!
–––––––––-
V .C.: Să trăiţi, domnule preşedinte!
C.C.: Cu deosebit respect, domnu’ general!
V .C.: Voiam să vă informez în legătură cu hârtiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastră şi transmise sub ştampila domniei sale. Pe data de 30 o să-l anunţe…. băiatul…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: …o să-l anunţe băiatul că are prima întrevedere aici cu domnii ca să stabilească tratamentul, tot, tot, tot, ….chiar în cadru oficial, la spital, vor fi chemaţi, da? Pentru….(neinteligibil)…( vorbeşte în acelaşi timp cu Căşuneanu)…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: Şi restul e totul foarte bine. Am înţeles că diagnosticul e foarte bun şi nu-i rău, deci n-a fost cancer, în nici un caz.
C.C.: Am înţeles. E în regulă.

Iată ce coduri foloseau!

Conform anchetatorilor, care au reuşit să decodifice limbajul folosit de Voicu şi de Căşuneanu, cuvintele “spital”, “doctor”, “medicamente”, “tratament” sau alţi termeni medicali aveau alte sensuri, şi anume:

•Spital – instanţa de judecată;
•Doctor – judecător sau avocat;
•Tratament – bani sau alte foloase;
•Hârtii medicale – probe în dosar;
•Diagnostic – dosarul în cauză.
Mită sub formă de împrumut

V .C.: Am o întrebare şi o rugăminte.
C.C.: Da, domnu’ general.
V.C.: Un fin de-al meu are un necaz. Şi am nevoie, dacă puteţi să mă ajutati, îl…
C.C.: Da.
V.C.: ….vreau să, să-l …. mă împrumutaţi pe mine cu nişte bani, că are cec la plată astăzi şi… El a făcut o şcoală, a băgat toţi banii şi în şcoală… A venit nevastă-sa la mine…şi dacă puteţi să mă ajutaţi… şi eu sunt garanţia… Suma nu e foarte mare, dar nu am eu.
C.C: Da domnu’. Ce sumă e?
V.C.: Deci are nevoie de 2 miliarde şi jumătate sau de 60.000 de euro. Cum preferaţi. Şi mie mi-i daţi, eu vi-i restitui. Dacă puteţi. Dacă nu, iertaţi-mă că îndrăznesc.

Ion Iliescu: «Este lăudăros şi guraliv»

Ion Iliescu , fostul preşedinte al României, nu are o părere prea bună despre senatorul PSD Cătălin Voicu. “Tot ce spune omul ăsta reflectă nişte vicii de caracter: pălăvrăgeală, lăudăroşenie, fudulie. Este lăudăros şi guraliv. Spune şi promite multe, dar ce putea el să facă?!”, a zis Ion Iliescu. Senatorul Cătălin Voicu a cerut ieri să fie suspendat din PSD pe perioada anchetării sale.

Stoenescu: „Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă” „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim” vezi video

„Ceea ce este extrem de grav în pagina1 din Scânteia Poporului (Duminica 24 decembrie 1989) este înarmarea civililor. Acest subiect a fost legat direct de către Curtea Supremă de Justiţie şi de Procuratură în raportul pe care l-a înaintat Parlamentul României, în pierderea de vieţi omeneşti”, spune şi Mihai Stoenescu. „Una din cauzele morţii celor 942 de oameni, după evacuarea lui Ceauşescu şi îndepărtarea lui de la putere, a fost înarmarea civililor. Fie redactorul şef, fie cel care a dat ordin şi a indus acest subiect al înarmării civililor, sunt pasibili de judecată, de cercetare, având în vedere că justiţia a stabilit un raport de cauzalitate între înarmarea civililor şi pierderea de vieţi omeneşti.

În al doilea rând, Silviu Brucan, încă din 22 seara, şi-a constituit un birou în clădirea Casei Scânteii, unde a chemat o serie întreagă de colaboratori şi cu care a făcut două lucruri:

1. I-a pus la lucru pentru a întocmi primul decret al Revoluţiei, privind regimul presei în România. Acest decret nu a mai apucat să fie dat pentru că s-au opus jurnaliştii.

2. Silviu Brucan, cu această echipă, exercita cenzura. Nu apărea absolut nimic în presă, fără aprobarea lui Silviu Brucan.

Asupra acestor aspecte există mărturii credibile, pe de o parte din partea unui martor din cadrul acestui grup, Adrian Severin şi, pe de altă parte, există mărturiile domnului Ion Diaconescu, preşedintele PNŢCD.

Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă”, a adăugat Stoenescu.

Şi cum a fost motivat acest apel? „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim”, a declarat Cartianu.

Vine însă întrebarea domnului Moraru către Ion Iliescu: „În momentul în care, tovăraşe Iliescu, pe 22 decembrie, contrelezi TVR-ul de-a întregul, controlezi presa scrisă de-a întregul, controlezi armata, CC-ul, controlezi securitatea, garnizoana în care Ceauşeştii sunt arestaţi, controlezi apa potabilă care este otrăvită, bagi poporul în casă, că ne-ai speriat că vine teroristul în fiecare bloc şi ne omoară, vorbeşti deja în calitate oficială (eşti recunoscut de guvernul RFG , adică nemţii, care au negociat bine cu Gorbaciov, te-au recunoscut ca FSN), cine mai putea să atenteze la tine, tovăraşe Iliescu?”

Transcriere:
                                                                SCANTEA POPORULUI
                                                              Cotidian politic si social nr.2
                                                   Vineri 24 decembrie 1989
                                           DUSMANII TARII, TRADATORII POPORULUI
                            MAI UCIGASI DECAT UCIGASII, MAI VANDALI DECAT VANDALII
                           CETATENI, MEMBRI AL FORMATIUNILOR GARZILOR PATRIOTICE
Alaturati-va si actionati cu toata hotarirea impreuna cu unitatiile armatei noastre.
                                       TOT CEI CE POT FOLOSI O ARMA – LA ARME
                    INFORMARE DIN PARTEA CONSILIULUI FRONTULUI SALVARII NATIONALE PREZENTATA LA TELEVIZIUNE DE ION ILIESCU.
Masurii si recomandarii pentru lichidarea grabnica a nelegiuirilor teroristilor.
Fostul dictator si slugii ale clanului sau au fost arestate.

Iliescu şi Roman, reclamaţi la CEDO pentru „trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale”

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că la Revoluţie s-ar fi tras 13 miliaone de gloanţe, o declaraţie de martor dovedind că Ion Iliescu ar fi ordonat înarmarea populaţiei.

Teodor Mărieş a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că noile informaţii descoperite după studierea actelor din dosarul Revoluţiei l-au determinat să trimită la CEDO o completare la plângerea depusă iniţial, în care îi acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu şi pe fostul premier Petre Roman de trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale. „O să fac o completare la plângerea depusă la CEDO unde o să adaug un nou capăt de acuzare, respectiv trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale, împotriva lui Ion Iliescu şi Petre Roman. În acuzaţiile mele mă bazez pe ce ştiu doi oameni foarte importanţi: Cornel Dinu, care a fost prieten cu Iliescu, şi Sergiu Nicolaescu, dar mai sunt şi declaraţii şi filme, astea nu se pierd”, a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie.

Iliescu ar fi dispus înarmarea civililor

Mărieş a prezentat duminică o declaraţie de martor din dosarul Revoluţiei, din care ar reieşi că Ion Iliescu ar fi dispus, în timpul evenimentelor din 1989, să se împartă arme militarilor şi civililor aflaţi la Televiziunea Română.

„După lansarea primului atac asupra Televiziunii, am distribuit pe bază de semnătură armament şi muniţie unor cadre militare din MApN şi Ministerul de Interne precum şi unor persoane civile cărora le-am reţinut documentele de legitimare. Distribuirea armamentului s-a făcut la apelul domnului Ion Iliescu. Au fost de faţă, şi pot confirma cele spuse de mine, domnul Petre Constantin, Mihai Lupoi, Roşoga Vladimir, Negruţi Paul, colonelul Tache Sorin, maior Şerban, domnul Alexandru Stark, avocatul Opaiţ şi alţi membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, se arată în declaraţia de martor, prezentată în cadrul unei conferinţe de presă de Teodor Mărieş, care a precizat că mărturia face parte din volumul 12 „Rapoarte Cadre” al Ministerului de Interne.

La rândul său, avocatul Asociaţiei 21 Decembrie, Ionuţ Matei, a spus că filele care conţineau această declaraţie nu se regăseau în copia iniţială transmisă de Parchetul General şi că, în urma verificărilor, a cerut să i se dea o copie a acestor acte.

Protest pentru tergiversarea anchetei

Teodor Mărieş a mai spus că din actele aflate la dosarul Revoluţiei ar reieşi că, în perioada 22 decembrie- 27 decembrie 1989, militarii ar fi tras peste 13 milioane de gloanţe. „Aceasta este statistica doar pentru militarii din Ministerul Apărării, dar au mai tras şi Gărzile Patriotice, Securitatea şi aşa mai departe. Am avut cel puţin un glonţ pe cap de locuitor împărţit de Armată populaţiei, indiferent că era sugar sau bătrân. Nu mai zic că doar în Capitală s-au tras două milioane de gloanţe”, a mai spus Mărieş.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă de duminică, Mărieş a anunţat că luni un grup de 15-20 de revoluţionari din Timişoara va picheta Parchetul General şi Ministerul Justiţiei în semn de protest faţă de tergiversarea anchetei din dosarul Revoluţiei.

CEDO mai acceptă documente până pe 7 aprilie
În altă ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prelungit, în mod excepţional, până pe 7 aprilie termenul până la care Asociaţia 21 Decembrie mai poate depune observaţii suplimentare la dosarul Revoluţiei, deşi acordase alte trei termene de la începutul anului.

Astfel, potrivit unei adrese a CEDO din 17 martie, Asociaţia 21 Decembrie a fost înştiinţată că mai poate depune până pe 7 aprilie observaţii în legătură cu dosarul nr. 97/P/1990 privind evenimentele din decembrie 1989, în urma cererii formulate de revoluţionari de a prelungi cu încă un termen data până la care mai pot depune concluzii.

Potrivit lui Mărieş, solicitarea Asociaţiei 21 decembrie de a primi o altă amânare din partea CEDO a fost făcută pentru că a primit cu întârziere documentele care aparţineau Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

La începutul lunii martie, Ministerul Apărării a declasificat ultimele documente solicitate de Parchetul General din dosarul Revoluţiei, pentru a fi remise 21 Decembrie. Măsura a venit după ce preşedintele Asociaţiei, Teodor Mărieş, a susţinut că nu poate depune concluzii la CEDO în lipsa acestora, în procesul în care a reclamat statul român pentru tergiversarea soluţionării dosarului Revoluţiei.

George Bush cu Nicolae Ceausescu Casa Alba

Jacques René Chirac la Paris alaturi de Nicolae Ceausescu

Sotii Ceausescu in Argentina

Indira Gandhi Nicolae Ceausescu

Iliescu a predat la o şcoală a Securităţii – Iliescu – acuzat de implicare în racolările Securităţii. vezi video

Cătălin Voicu, a ajuns general şi decorat de două ori de Ion Iliescu. La Cotroceni, au stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii. decorat cu „Virtutea Militară“ în grad de Cavaler

Iliescu si-a schimbat registrul declaratiilor referitoare la Revolutia din Decembrie 89. Acum nu mai sustine ca a facut-o poporul, ca e o emanatie si alte baliverne. Iata ce spunea la o intilnire cu conducerea Serviciului de Informatii Externe (SIE): „Noi am facut-o (revolutia romana – n.m.) cu oamenii nostri si trebuie sa judecam prin ceea ce reprezinta fiecare, ce-au facut, ce fac, ce reprezinta ei ca valoare umana”.
Mihai Ciorcan
Luni, 09 Octombrie 2006
Documente din Arhivele Nationale dezvaluie faptul ca in perioada in care a fost prim-secretar al Comitetului judetean PCR Iasi Ion Iliescu a avizat toate actiunile Securitatii, inclusiv cele de politie politica. Putem dovedi, in premiera si in exclusivitate, ca Ion Iliescu nu a fost strain de actiunile indreptate de Securitate impotriva opozantilor regimului comunist. Mai mult, el a incurajat si ordonat practicile opresive.
In 1975 Iliescu a aprobat nota „strict secret” 0049 prin care Securitatea se angaja sa supravegheze informativ elementele dusmanoase si strainii veniti in concediu. Pana la finalul anului Securitatea ii promitea lui Ion Iliescu ca „vor fi luate masuri de acoperire a tuturor locurilor si mediilor pretabile savarsirii de infractiuni cu retea capabila sa descopere din timp elementele antisociale”.
Elementele antisociale sau dusmanoase erau, desigur, cei care nu agreau regimul comunist. „La fiecare inceput sau sfarsit de sezon estival se va analiza modul in care s-a organizat si efectuat supravegherea informativa generala in randul cetatenilor straini veniti pe raza judetului”, ii propunea Securitatea prim-secretarului Iliescu. Sugestiile Securitatii au fost aprobate in sedinta Comitetului judetean PCR Iasi din data de 26 mai 1975.

Iliescu a avizat favorabil pe 26 mai 1975 nota S/43/5.05.1975 a Inspectoratului Judetean Iasi al Ministerului de Interne care stabilea „Planul privind actiunile de propaganda in randul populatiei”. Potrivit acestuia, in colaborare cu „organele de justitie si procuratura”, ofiterii de Securitate urmau sa organizeze prin comune sau cartiere adevarate tribunale ale poporului din care sa se traga invataminte. A se citi: manipularea populatiei de catre secu’! 

Iliescu darama cariere universitare si stabilea listele cu cei anchetati de organele statului. Tovarasul prim-secretar aproba sau nu plecarile in strainatate. Iliescu ii avea in grija si pe studentii straini

Istoricul Marius Oprea susţine că Ion Iliescu a ţinut cursuri de perfecţionare la o şcoală a Securităţii. Oprea îţi argumentează afirmaţiile printr-o stenogramă pe care a găsit-o directorul Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului.

Istoricul a ţinut să mai amintească şi faptul că în perioada în care a fost prim secretar de stat în judeţul Iaşi, Ion Iliescu dădea aprobări pentru racolarea de către Securitate a informatorilor.
Realitatea

Adevărul: Trăgând linie, ce putem spune după 20 de ani de libertate?

Marius Oprea: Comunismul nu a dispărut, s-a privatizat. Faptul că în mediul de afaceri persistă foşti activişti şi foşti securişti este într-o anumită logică a lucrurilor. Şi partenerii occidentali arată o mare toleranţă faţă de această situaţie. Multe reprezentanţe străine din România sunt conduse de către foşti ofiţeri de Securitate. Tot comerţul exterior al României socialiste era controlat de Securitate.

Occidentalii au făcut afaceri, după Revoluţie, cu foştii securişti…

Normal. Ei făceau toate contractele. E o firmă care, pe vremea comunismului, se ocupa cu construcţiile industriale în străinătate. Prin 1993, această firmă s-a privatizat prin celebra metodă MEBO, de inspiraţie postsovietică. Toate privatizările din Federaţia Rusă s-au făcut prin MEBO şi aşa s-a format oligarhia. La noi, la fel. Firma de care vă vorbesc a fost firma cu numărul 1.000 privatizată prin această metodă. Era controlată de vreo 160 de ofiţeri de Securitate acoperiţi.

Firma a fost implicată într-una dintre cele mai dezastruoase operaţiuni pentru statul român – participarea în investiţia de la Krivoi Rog, megacombinatul ce nu va funcţiona niciodată. Banii, participarea românească s-au dus în vilele potentaţilor locali. Pe o astfel de „buclă” a înflorit o adevărată mafie a alcoolului, controlată, nu întâmplător, prin mafia arabă de către foştii securişti.

De altfel, în arhivele Securităţii există listele cu arabii informatori. Toţi arabii informatori ai Securităţii care au rămas în România după 1989 au dezvoltat afaceri sub controlul operativ al foştilor lor ofiţeri de legătură. Aici este o mafie extrem de bine controlată. Zaher Iskandarani, „prinţul Banatului”, este reprezentativ pentru ce v-am spus.
A dispărut Securitatea, dar nu au dispărut securiştii. A dispărut Miliţia, dar s-a transformat în Poliţie. O mare parte din securişti au rămas să influenţeze lucrurile. Iar când vorbesc de continuitate nu mă refer la cea instituţională, ci la continuitatea mentalităţii instituţionale. Pentru că fiii foştilor securişti sunt în servicii, fiii foştilor procurori sunt în Parchete.
Dacă ne uităm în Parlamentul României, în momentul de faţă, vom vedea acolo nu neapărat foşti membri marcanţi ai elitei comuniste, dar o largă majoritate de foşti membri ai Partidului Comunist. De pildă, am avut supriza în vremea Guvernului Năstase, luând de pe internet C.V.-urile celor din echipa guvernamentală, să constatăm că mai mult de jumătate din membri guvernului îşi începeau C.V.-ul din 1990.
Adevarul

Ion Iliescu este acuzat de implicare în racolarea colaboratorilor fostei Securităţi. Acuzaţia vine din partea istoricului Marius Oprea, consilier pentru probleme de securitate al prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu.

Istoricul Marius Oprea a declarat pentru Europa FM că, înainte de 1989, pe când era prim-secretar al PCR, Ion Iliescu dădea aprobări pentru ca fosta Securitate să îşi poată racola informatori din rândul membrilor de partid. Marius Oprea spune că, în acea perioadă, membrii PCR puteau fi racolaţi de Securitate doar cu avizul primului secretar, care avea inclusiv autoritatea să aprobe instalarea de microfoane în astfel de situaţii. În perioada 1971-1979, Ion Iliescu a fost prim-secretar PCR în judeţele Timiş şi Iaşi.
Realitatea

Fostul pacient fără voie al spitalelor psihiatrice comuniste, disidentul Marin Truşcă, prezentat ieri ca un prim caz dovedit de psihiatrie politică, crede că Ion Iliescu ar trebui luat la întrebări în legătură cu activitatea Securităţii Iaşi pe care a avut-o, la mijlocul anilor 70, în subordine. şi, totodată, Ion Iliescu ar trebui să dea socoteală şi pentru mai multe cazuri de internări politice la Socola, din aceeaşi perioadă pe cand el, ca prim-secretar la Iaşi, era un fel de „tătuc” al judeţului. Tătuc căruia Securitatea i se subordona direct. şi îi dădea raportul.

„Lista lui Truşcă”, omul care a fost victimă a Securităţii şi a psihiatriei politice timp de peste 17 ani, este destul de lungă: 120 de ofiţeri de securitate, 75 de informatori, zeci de psihiatri, medici legişti, procurori şi politruci. La loc de cinste însă pe lista lui stau mai mulţi oameni de top ai epocii comuniste.

Primul pe listă este Nicolae Ceauşescu, cu care, de altfel, Truşcă s-a tot războit, timp de 17 ani. Urmează Cornel Pacoste şi Ion Traian ştefănescu, primii care l-au anchetat pe cand era student. şi o serie de activişti de partid mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi precum Gheorghe Petrescu, Petre Preoteasa, Aurel ţolescu, Ion Cetăţeanu, Bistriceanu, Elisabeta Trăistaru, Gh.I. Ioniţă, Petre Enache. Apoi, secretarii de partid. Secretarul de la Vaslui Gheorghe Tănase şi, ultimul pe listă, pe „lista lui Truşcă”, evident, Ion Iliescu, fost prim-secretar al judeţului Iaşi, în perioada ’74 – ’79, pe vremea cand „pacientul Truşcă” era hăituit de Securitate şi internat la Socola.

„Iliescu era prim-secretar la Iaşi, cand eu eram filat ”

„Nu se poate spune neapărat că Ion Iliescu, pentru faptul că era prim-secretar la Iaşi, a dirijat Securitatea contra lui Truşcă. Poate el nu a ştiut neapărat de mine. Dar, în mod sigur, Ion Iliescu este responsabil, în primul rand, pentru că avea Securitatea în subordine şi acest lucru, adică urmărirea mea şi a altora ca mine, se petrecea sub ochii lui. În al doilea rand, este responsabil pentru că, pe teritoriul judeţului Iaşi, condus de el, ca prim-secretar, funcţiona acel spital de psihiatrie, Socola, unde s-au făcut mai multe internări politice, în acea perioadă în care am fost internat şi eu. Am făcut mai multe verificări şi am constatat că Ion Iliescu era prim-secretar la Iaşi exact în perioada cand eu am fost filat de Securitate, aşa cum am găsit la dosarul de la CNSAS acele note de filaj ale Securităţii Iaşi din perioada octombrie ’74 – aprilie ’75. Totuşi, n-aş vrea să se înţeleagă faptul că eu aş avea ceva cu Ion Iliescu, dar pun şi eu întrebarea: Ce căuta Securitatea Iaşiului din vremea lui Iliescu pe urmele mele? Numele lui Ion Iliescu nu apare în dosarul meu, dar, în schimb, sunt note ale Securităţii Iaşiului în dosarul meu de pe vremea cand Ion Iliescu era acolo prim-secretar. Or, ar trebui ca presa să pună o întrebare: Iliescu n-a avut nicio responsabilitate faţă de internările politice abuzive de la Socola?.

Pentru că acolo nu am fost numai eu internat, am fost mai mulţi!”, spune fosta victimă a sistemului comunist, Marin Truşcă. După ‘90, Truşcă a încercat să-şi caute dreptatea şi să ceară să fie traşi la răspundere, în instanţă, cei din cauza cărora a avut de suferit. În instanţele din Romania a pierdut toate procesele. Cazul a ajuns la CEDO după ce a fost respins în justiţia romanească.

Oprea: „Iliescu nu a făcut poliţie politică doar dacă Securitatea Iaşi nu a făcut rău nimănui”
„Prin natura funcţiei sale, Iliescu coordona, practic, activitatea Securităţii din judeţul Iaşi. S-ar putea considera că Ion Iliescu nu a făcut poliţie politică doar dacă, în perioada cand acesta a fost prim-secretar, Securitatea Iaşi nu a făcut rău nimănui, ceea ce, iată că nu este cazul. Este evident că un asemenea caz, precum cel al lui Truşcă, i-a fost adus la cunoştinţă, pentru că el răspundea, practic, de întreaga funcţionare a regimului comunist pe judeţul Iaşi, iar domnul Truşcă era unul care se manifestase împotriva regimului”, ne-a declarat Marius Oprea, şeful Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste în Romania. El a dezvăluit, în exclusivitate pentru Adevărul, faptul că „există deja un protocol cu Ministerul Sănătăţii în bază căruia Institutul va intra în arhivele azilurilor psihiatrice, tocmai pentru a identifica cazurile de internări făcute din dispoziţia Securităţii”.
Acasa.ro
Ion Iliescu nu si-a putut, ieri, controla nervii dupa ce a citit declaratia data de istoricul Marius Oprea, potrivit careia Iliescu ar fi avizat, din calitatea de prim-secretar de Iasi, racolarea de informatori ai Securitatii. Ion Iliescu nu si-a putut, ieri, controla nervii dupa ce a citit declaratia data, vineri seara, de istoricul Marius Oprea, potrivit careia Iliescu ar fi avizat, din calitatea de prim-secretar de Iasi, racolarea de informatori ai Securitatii. „De 16 ani, m-am saturat sa raspund la tot felul de cretinisme de acest fel. Acest individ, un tanar zelos si nesabuit, este iresponsabil, nu-si masoara cuvintele si dovedeste incapacitate de a judeca. Marius Oprea este un tanar necopt care (…) dovedeste ca are aceeasi mentalitate de turnator ca cea a prietenului sau Sorin Rosca Stanescu, cu care se tine de tot felul de provocari ordinare. Cum isi permite el o asemenea obraznicie?!” Iliescu l-a amenintat pe Oprea ca-l va da in judecata, daca nu-si va proba afirmatiile facute, si a adaugat ca istoricul are circumstante agravante, deoarece este consilier al premierului Tariceanu, o pozitie in care trebuie sa te porti „responsabil”.

Pe un ton iritat, Iliescu a amintit ca el a fost o victima a lui Ceausescu, fiind „trimis la reeducare in sistem chinez”, dupa celebra vizita din Coreea, cand a intrat in conflict cu fostul dictator comunist. „Reeducarea” a insemnat detasarea in structurile locale de partid din Timisoara (1971-1974) si Iasi (1974-1979). „N-am facut niciodata asa ceva. Nici nu s-a pus problema, nici nu mi s-a cerut sa avizez sa fie racolati informatori. In anii `70 nu se punea problema asa si, cu atat mai mult, nu puteam sa fac eu asa ceva, care fusesem dezavuat de Ceausescu”, a subliniat fostul presedinte al Romaniei, care a insistat asupra faptului ca el „a aparat intotdeauna oamenii”.
Gandul

Ion Iliescu a complotat la îndepărtarea lui Ceauşescu nu printr-o revoluţie, ci printr-o lovitură de stat.

Când s-a declarat „emanat al Revoluţiei“, Ion Iliescu a subînţeles faptul că el a pus umărul la răsturnarea pe cale revoluţionară a lui Ceauşescu. Un fals mai mare decât Casa Scânteii!

Ion Iliescu a complotat la îndepărtarea lui Ceauşescu nu printr-o revoluţie, ci printr-o lovitură de stat. Înainte de 22 decembrie 1989, el nu se întâlnea prin parcuri, pe ascuns, cu cei care aveau să iasă în stradă, ci cu Militaru şi cu Măgureanu. Cu un spion sovietic şi cu un agent al Securităţii. Or, aceştia numai revoluţionari nu erau!

Revoluţia lui Ion Iliescu a început pe 22 decembrie 1989, după ora 12.09, când Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central. Iliescu a mai zăbovit chiar şi atunci în biroul său de la Editura Tehnică, asigurându-se că nu face o mişcare pripită. Când el s-a hotărât, în sfârşit, să se deplaseze la Televiziune, deja se aflau în stradă sute de mii de români. Iar Timişoara îşi încheiase revoluţia sa – revoluţia adevărată! -, devenind un oraş liber.

Ion Iliescu a fost impus în fruntea României post-ceauşiste de cercuri politico-militare, nicidecum de mulţime. Numele său n-a fost scandat nici pe străzile Timişoarei, nici pe cele ale Capitalei. În schimb, a fost huiduit copios în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie, când s-a adresat mulţimii cu „Stimaţi tovarăşi”, primind o replică istorică: „Fără comunişti!” Revoluţie a existat, dar n-au făcut-o cei care, ulterior, au revendicat-o din punct de vedere politic! Există mii de timişoreni care merită titlul de revoluţionar, nu însă şi bucureşteanul Ion Iliescu.

Aşa se explică nevoia lui de a-şi crea propria revoluţie. Iar revoluţia lui a început pe 22 decembrie 1989, după ora 13.00, pe traseul Casa Scânteii – Televiziune – Ministerul Apărării – CC al PCR.

Orice revoluţie are nevoie însă şi de un inamic. La acea oră, Ceauşescu nu mai putea fi un inamic, pentru că era un biet bătrân fugar, imobilizat pe seară în patul de fier al unei unităţi militare.

Cum alt inamic nu exista, iar agenţii sovietici trebuiau trecuţi sub tăcere (doar Ceauşescu îndrăznise să-i pomenească, şi nu i-a fost prea bine!), tripleta Iliescu-Brucan-Militaru a recurs la diversiunea teroristă.

Atunci au fost condamnaţi la moarte aproape o mie de români. Liniştea din după-amiaza de 22 decembrie s-a transformat brusc într-o baie de sânge. Una în care „emanaţii” au înotat voiniceşte spre statutul pe care şi-l doreau atât de mult: cel de revoluţionari salvatori. De cine ne-au salvat ei? Desigur, de „terorişti”…

Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”

După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Grigore Cartianau: „Are Stoenescu o proba extraordinara. Domnul Stoenescu are un document devastator pentru toata propaganda care s-a facut in jurul faptului ca Ceausestii trebuiau executati ca sa taca teroristii”Iliescu n-a fost un revolutionar” vezi video!

VIDEO 1
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Schema care arata cum reteua GRU – Militaru, ocupa butoanele tarii

VIDEO 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.



VIDEO 3

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Un nou episod din serialul „Dosarele Revoluţiei” lansat de „Adevărul” a fost dezbatut luni seara la emisiunea „Naşul”, la B1 TV. Radu Moraru şi Grigore Cartianu, împreună cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, au vorbit despre despre modul în care divizia KGB, condusă de Militaru, a preluat frâiele puterii imediat după evenimentele din decembrie 1989.

„Imi permit astazi ca cetatean al acestei tari si ca ziarist onest sa descriu un scenariu. In Timisoara deja se stie cine a provocat prapadul. S-a urmarit culpabilizarea armatei pentru ca armata incurca planurile. La Timisoara nu a fost doar armata. In primul rand acolo au fost turistii, care erau imbracati in negru. A urmat apoi 21-22 decembrie cand revolutia a izbucnit, fapt care a surprins pe toata lumea. Toata Romania era in strada. Oamenii nu se mai temeau nici de armata nici de Securitatea lui Ceausescu. Oamenii stiau ca si-au castigat dreptatea. Unde au aparut teroristii? In cele mai mediatizate locuri. Multimile trebuiau speriate, trebuiau bagate in case. In alte tari multimile au dat jos aceste regimuri dupa cateva luni. Cum sa se mai teama populatia romana de o mana de alde Iliescu si Roman. Ca sa-i inlaturi pe Roman si Iliescu trebuiau sa mai stea doar cateva zile in strada. Treaba aceasta se umfla. Ce ii mai putea speria pe romani? Moartea, teroristii. De aceea milioane de oameni pe 24 si 25 decembrie se bagau in casa. Cine lansa aceste minciuni? Televiziunea Romana Libera. O mana de naivi chemati sa apere democratia in strada au murit. Carne de tun”, a mai spus Radu Moraru inainte sa le predea cuvantul invitatilor sai, Grigore Cartianu si Alex Mihai Stoenescu.

„Are Stoenescu o proba extraordinara. Domnul Stoenescu are un document devastator pentru toata propaganda care s-a facut in jurul faptului ca Ceausestii trebuiau executati ca sa taca teroristii”, a adugat redactorul sef al ziarului Adevarul, Grigore Cartianau.

„La Comitetul Central s-a tras de pe Palatul Regal, unde nu se tragea in balcon niciodata, unde Iliescu mai tinea cate un discurs din cand in cand. La Televiziunea Romana s-a tras din cateva vile din apropiere unde aveau acces anumiti securisti vaduti. Dar s-a tras mai ales din blocul sovietic, aflat in apropiere de Piata Charles de Gaulle, zona Aviatorilor, din Capitala”, a adaugat Grigore Cartianu.

Blocul sovietic a fost evacuat inca din 9 decembrie 1989

„In 9 decembrie 1989 din acest bloc au fost evacuate familiile reprezentantei sovietice. Femeile si copiii, cu bagaje, mobila, cu tot s-au mutat din cladire. In timpul evenimentelor, o subunitate a armatei romane a fost trimisa sa cerceteze cladirea intrucat se tragea din ea”, a declarat Stoenescu.

Infiintarea Tribunalelor Militare Extraordinare

In Monitorul Oficial de miercuri 27 dec 1989, la doua zile dupa executarea Ceausestilor, a fost publicat un comunicat al lui Ion Iliescu pentru infiintarea Tribunalelor Miliatre Extraordinare. Ceea ce arata practic ca Tribunalul care l-a judecat pe Ceausescu nu avea legitimitate. Aceasta este prima semnificatie.

In fiecare casa, un mort pe masa

A doua semnificatie a acestei decizii se leaga de necesitatea infiintarii acestor tribunale. Potrivit documentului, desi cuplul Ceausescu fusese executat, „actiunile teroriste ale unor elemente izolate avand ca urmari pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale” continuau. Fragmentul caruia istoricul Alex Mihai Stoenescu i-a dat citire a fost preluat din comunicatul CFSN al lui Ion Iliescu din 27 decembrie, la doua zile dupa ce acesta a spus ca fenomenul terorist incetase.

„Iata ca fenomenul terorist continua. Si nu aveau siguranta asupra lui. Celebrele diversiuni aparusera in 29-30 decembrie. „In fiecare casa, un mort pe masa”, asa se zicea, nu stiu daca mai tineti minte. Aparusera aceste amenintari, care stiu ca sunt o diversiune astazi. Fenomenul terorist nu se rezuma numai la trageri ci si la aceste diversiuni”, a continuat Alex Mihai Stoenescu.

„Exista chiar si o declaratie a domnului general Vasile Ionel, reprodusa si de presa franceza, cum ca in ianuarie existau grupuri de lupta ale Securitatii refugiate in munti cu care armata dadea batalii”, a continuat istoricul Stoenescu.

„Dar astazi aflam ca domnul Vasile Ionel putea sa fie rezident al KGB in Romania, asa cum a spus generalul Stanculescu. A fost plantat langa Ion Iliescu atatia ani. Iliescu l-a pus pe Vasile Ionel, in primul rand, Sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane, asta s-a intamplat atunci, imediat, si apoi, mai tarziu l-a pus Sef al Cancelariei Prezidentiale”, a adaugat Grigore Cartianu.

„Domnule Iliescu, erati prizonier inca din 22 decembrie cu Vasile Ionel in coasta, sau erati prizonier mult mai de de mult? Eu cred ca el era acolo sa va pazeasca sa nu gresiti!”, a intrebat retoric Radu Moraru.

„Acest Vasile Ionel a incercat in trei randuri sa treaca in rezerva si de fiecare data domnul Iliescu s-a opus. Iar la sfarsit, inainte ca Stanculescu sa plece de la Ministerul Apararii Nationale, a vazut ca nu mai poate continua in felul asta si l-a transferat la Cotroceni alaturi de dansul si l-a facut consilier pe probleme de securitate”, a povestit Stoenescu.

Militaru il desconsidera pe Ion Iliescu

Potrivit spuselor istoricului Stoenescu, Militaru il desconsidera pe Ion Iliescu pentru ca il privea drept un inactiv, un om politic. Generalul a incercat o serie de actiuni concrete, inclusiv acea legatura pe care a stabilit-o cu Ion Ratiu la Londra, in vederea furnizarii de armament cu care sa-l elimine fizic pe Nicolae Ceausesu. Ion Iliescu s-a opus acestei variante inca din timpul conspiratiei. Si asa a aparut acea versiune cu armele cu tranchilizante, ca urmare a rezistentei lui Ion Iliescu. Militaru in realitate il considera pe Ion Iliescu un om politic, pus acolo de fatada, si a fost, in primul rand, adeptul conducerii dictatoriale militare. Aceasta era conceptia primitiva a lui Militaru.

„Riscam sa ne rupem ca teritoriu daca nu ne-am fi lipit imediat de sovietici. Orice liberalizare ar fi dus rapid la iesirea din tratatul de la Varsovia. Prin protectia asta pe care de ne-o dadeau sovieticii pare ca s-ar fi creat un cadru mai sigur decat sa ne fi scaldat in ape tulburi”, a spus Radu Moraru.

„Ati adus in discutie un subiect foarte important, si anume rolul istoric al lui Ion Iliescu. Iliescu n-a fost un revolutionar. Dansul considera ca revolutia este revolta populara, dar dansul n-are nicio legatura, n-a participat, n-a provocat nimic. Realitatea este ca ne-a scapat de o situatie mult mai grava cedand sovieticilor aceasta penetrare”, a concluzionat Alex Mihai Stoenescu.

Dezvaluiri socante ! Victor Stanculescu: Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului militar exceptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti” Militaru s-a razbunat pe Trosca” VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

BULEVARDUL PRIMAVERII

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Fostul ministru al Apărării în guvernul condus de Petre Roman după Revoluţie, generalul Victor Atanasie Stănculescu, a declarat la emisiunea „Naşul” de la B1 TV, realizată în colaborare cu „Adevărul”, că desecrerizarea ultimelor pagini ale dosarului Revoluţiei din 1989 nu va deschide o cutie a Pandorei şi că regretă că nu a închia atunci Televiziunea, pentru că ar putut opri răspândirea unor zvonuri periculoase.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vezi minutul –  02:35

„Desecretizarea ultimelor dosare nu va deschide o cutie a Pandorei. Nu cred că lui Iliescu îi este teamă să vorbească. Tace pentru că vrea să pelce în linişte, din grijă de imagine şi pentru că nu vrea ca familia sa să fie presată”, a declarat fostul general, în prezent, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea violentă a Revoluţiei de la Timişoara.

Fostul general a vorbit şi despre planurile generalului Nicolae Militaru, dovedit agent sovietic, de a impune un regim militar în România.

„Se pregătise o evadare a Ceauşeştilor cu blindate”

Victor Atanasie Stănculescu a povestit cum a reuşit să urce cuplul dictatorial în elicopter, cu toate că se plănuise anterior o evadare cu blindate. „În momentul în care s-a ridicat elicopterul s-a simţit o eliberare sufletească în piaţă. Generalii care erau lângă ministrul Apărării pregătiseră o evadare cu nişte blindate la o destinaţie pe care nu o cunosc”, a declarat Stănculescu.

„Regret şi acum că nu am închis Televiziunea”

„La TVR unii s-au dus pentru imagine şi alţii să spele în faţa mulţimii şi oamenii care aruncau diversiune. La TVR au mai ajuns şi oameni de bună credinţă, naivi. L-am chemat pe Pintilie pentru că vroiam să închid televiziunea, dar i-am lăsat aşa. Într-o situaţie de genul acesta, când panica este creată de diversionişti, ar fi trebuit lichidaţi, aceştia sunt cei mai periculoşi”, a declsarat fostul general.

Potrivit acestuia, în zilele acelea de decembrie existau mai multe centre de putere.

„Un centru de putere era la CC (Comitetul Central, n.r) Dăscălescu, care vroia restabilirea puterii, care avea puternice legături la Moscova. Tot la CC era Verdeţ, care vroia să creeze un guvern democrat„, a declarat Stănculescu. Tot la CC a ajuns ulterior şi Iliescu, de la TVR prin MApn. „În această mişcare stâlpul cu nuanţă militară care îi dădea tăria să se mişte în zone format din Guşă şi Militaru”, rememorează fostul ministru al Apărării evenimentele din decembrie 1989.

„Un război civil a fost evitat in extremis”

„Eu am cerut ca cei care s-au răspândit în centrele de putere să vină la minister pentru că nu puteam să am încredere în ei, nu puteam să am un spate asigurat. Oamenii care au mers la televizor au răspândit o ploaie de zvonuri”, a declarat Stănculescu

„Dacă aceşti oameni ar fi stat lângă mine nu s-ar fi întâmplat dezordinea care ar fi putut duce la o catastrofă, la un război civil. A fost evitat in extremis”, a adăugat fostul general.

„Teroriştii au fost eliberaţi”

Despre presupuşii terorişti care ar fi acţionat în decembrie 1989, fostul general spune că „tot ce s-a zis că au fost prinşi ca terorişti au fost ulterior eliberaţi”. Are chiar o poveste personală cu teroriştii” care au împânzit Bucureştiul la Revoluţie.

„Îmi dă soţia telefon că se trage în casă şi să îi trimit nişte militari că îi este frică. Am trimis un pluton de 9 oameni. Au găsit într-o casă un cetăţean de la gărzile patriotice pe care l-au prins. Acesta a spus că a fost informat că în casa mea erau terorişti şi să tragă”, povesteşte fostul militar.

Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului exeptional, dupa ce lumea a fost sigura  ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti.

Cum a pregătit Militaru dictatura Armatei

„Adevărul”: Pe 23 decembrie aţi fost înlăturat din funcţia de ministru al Apărării. O acţiune pe care aţi considerat-o drept „mişcare de balet”. Care a fost povestea acelei mişcări? Există mărturii ale celor care ţineau legătura cu Pactul de la Varşovia, potrivit cărora încă de la 23 decembrie, ora 16.25, reprezentantul din Rusia a anunţat că generalul Nicolae Militaru va fi noul ministru al Apărării.

Victor Atanasie Stănculescu: Aşa este. Au dat-o cu un pas înainte, ca să ştie Varşovia. Cert este că Nicolae Militaru a cerut să-şi aducă nişte oameni după ce a fost înştiinţat Tratatul de la Varşovia, prin ofiţerul respectiv, să-şi cheme practic un staff al lui. De ce? Pentru că Militaru dorea să aibă oamenii lui, ceea ce a şi stârnit la 8 ianuarie scandalul de la Marele Stat Major. Atunci, ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat în grup şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru. A fost scandal mare. Militaru a vrut să-i dezarmeze, să depună armamentul, i-a ameninţat. Toţi generalii care fuseseră chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru că depăşiseră vârsta din statut, fie pentru că avuseseră unele legături cu Moscova.

Aveau şcoala făcută la Moscova!

Toţi aveau studii în Uniunea Sovietică, fie că aveau Academia Frunze, fie că aveau Academia de Artilerie de la Moscova. Şi, aşa, la Marele Stat Major, Nicolae Militaru l-a instalat pe Vasile Ionel, şi-a pus oameni la operaţii şi în secţii, l-a oprit pe Nicolae Eftimescu şi l-a folosit o perioadă îndelungată, pentru că ştia toate programele şi planurile. Şi din acel moment a început să pregătească el preluarea puterii.

Îl înlătura pe Iliescu?

Vă spun imediat. Totul a început din 23 decembrie, după-amiază. Eu eram în birou, vorbeam la telefon şi vin Militaru şi Iliescu, erau zvonurile alea teribile de la Televiziune şi eu le verificam şi vedeam că sunt minciuni. Iliescu mi-a spus că va prelua Militaru conducerea. Eu m-am ridicat şi i-am spus: „Poftiţi, luaţi loc!”, iar Militaru a spus: „Te rog, stai pe loc, nu ştiu care sunt problemele…”. Şi aşa s-a apropiat de seară şi mai târziu am asistat la acel moment teribil de omorâre a lui Trosca. A urmat apoi toată povestea cu judecarea lui Ceauşescu, lucruri care se ştiu acum.

„Militaru dorea să aibă oamenii lui. (…) Ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

„Generalii chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru depăşirea vârstei, fie pentru unele legături cu Moscova. Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

„Domnul preşedinte” Ion Iliescu are o rugăminte

Să rămânem, deocamdată, la „cazul Militaru” şi la Iliescu.

Pe 28 sau 29 decembrie, Petre Roman a dat o dispoziţie pe care a semnat-o, dispoziţie de formare a acelei comisii care să cerceteze situaţia celor care au fost la Timişoara. A fost un fel de verificare. După aceea, şi Roman, şi Iliescu m-au chemat la Ministerul Apărării Naţionale. Din 8 ianuarie, când s-a întâmplat revolta ofiţerilor din Marele Stat Major împotriva lui Militaru, până pe 16 februarie, am fost de două ori întrebat dacă nu vreau să revin la Ministerul Apărării, că e nevoie de mine. Treaba aceasta a fost propusă probabil de Gelu Voican Voiculescu, care a asistat şi el la scandalul de la Marele Stat Major şi dorea să aplaneze situaţia. De două ori am spus că nu vreau să vin. Le-am şi spus: „Lăsaţi-mă să transform Comitetul de Stat al Planificării în minister al Economiei, minister pe care l-am luat după modelul francez”. Şi-n această perioadă am refuzat de două ori funcţia de ministru al Apărării.

V-a rugat Ion Iliescu?

Pe 16 februarie, seara, cred că a fost o joi, aveam şedinţă de Guvern. Eram la o masă rotundă, lângă Petre Roman, al doilea din stânga. Şi la un moment dat, secretarul lui îi aduce un bileţel. Şi mi l-a arătat. Ce scria? „Domnul preşedinte vă roagă ca, după şedinţa de Guvern, să mergeţi până la dânsul cu generalul Stănculescu”. Şi am plecat către seară la Palatul Mitropoliei, unde avea biroul Iliescu. Să fi fost ora 20.00. Am intrat în birou, am făcut doi paşi şi Iliescu mi-a spus: „Dragă, uite, te numesc ministrul Apărării pentru că la ora 18.00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să-şi semneze demisia, având în vedere presiunea care există în Armată împotriva lui”. Iar eu: „Domnule preşedinte, v-am spus de două ori că nu vreau, nu ştiu de ce mă întrebaţi şi a treia oară…”. Şi zice: „Păi nu, că acum e altă treabă. Acum că şi-a dat demisia Militaru, m-am pus de acord cu Câmpeanu şi cu Coposu, şi amândoi au fost de acord să fii dumneata ministru al Apărării Naţionale”.

„Când fierbi carnea pentru supă, trebuie să iei mereu spuma”

Ion Iliescu, un „emanat“ care a jucat revoluţionarii pe degete

Ce legături aţi avut cu CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei)?

Eu moştenisem CADA. Se spunea că eu am înfiinţat-o. Eu am găsit-o gata înfiinţată şi a trebuit să menţin un echilibru în Armată. A trebuit
să-i scot pe toţi cei care fuseseră aduşi de Nicolae Militaru şi trebuia să-i scot pe toţi cei care împliniseră vârsta de pensionare în 1988 şi 1989, pentru că Nicolae Ceauşescu blocase acest lucru. El voia să nu scoată la pensie pentru că trebuia să promoveze un număr mare de cadre. Şi am scos 65 de generali, dintre care vreo 20 din grupul lui Militaru. În iunie am făcut un Consiliu Militar şi am propus să promovăm tineretul, care era nemulţumit, era nepromovat de ani de zile, şi am spus următoarea pildă pe care o ştiu de la mama: „Când fierbi carnea pentru supă, daca vrei să ai supa limpede, trebuie să iei mereu spuma de deasupra”. Deci, asta trebuia să facem. În al doilea rând, le-am spus: „Vă asigur, când voi atinge vârsta de pensionare, eu mă voi retrage din Armată. Adică, oameni buni, nu vă mai ţineţi de scaune!”.

Exact ceea ce voia CADA.

Da. Şi aşa am scos din Armată 2.300 de colonei şi locotenenţi-colonei. Şi s-au promovat vreo 5.000 de cadre noi. Aici m-am mai lovit de o problemă. Cât a fost Militaru ministru, până prin februarie, s-a avansat alandala. Şi m-am pomenit cu reclamaţii şi trebuia să refac piramida corectă a Armatei. Erau trei probleme. Prima, împotriva lui Militaru şi a celor care făcuseră sluj în URSS. Doi, avansările pe care le făcuse Militaru şi cele rămase nefăcute pe vremea lui Ceauşescu. Şi trei, poziţia Armatei în viitor. Referitor la poziţia Armatei, am avut discuţii cu toţi cei trei candidaţi la preşedinţie – Raţiu, Câmpeanu şi Iliescu.

Şi care erau poziţiile lor?

Prima dată m-am întâlnit cu Câmpeanu, la Parlament, acolo avea biroul. Al doilea a fost cu Raţiu, pe care l-am invitat la Cercul Militar şi am stat de vorbă vreo oră şi ceva, în „Rotonda Generalilor”, la masă, lângă Sala de marmură. Şi a treia – cu Iliescu, discuţie care a fost tot la Parlament. Discuţiile au fost libere, n-au deranjat pe nimeni, s-au pus întrebări despre cum văd ei regulamentele militare, aplicarea soldelor şi sporurilor, nimic deosebit. S-a mai discutat despre jurământul militar, despre uniformele militarilor, despre schimbarea gradelor, care erau după sistemul rusesc, să fie sisemul occidental, oarecum.

Nu ne-aţi răspuns. Ce poziţie avea Iliescu referitor la aceste probleme, cum vedea relaţia cu Armata?

Păi, o vedea bine, pentru că, în general, la început el s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu, că doar nu m-a numit degeaba. Iliescu s-a folosit de Militaru, s-a folosit şi de mine!

„La început, Iliescu s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

Povestea înfiinţării SRI

Virgil Măgureanu

Să revenim la „momentul ianuarie-februarie 1990″. Nu a fost ceva deranj? Începuseră primele mineriade, demonstraţii…

Da. A fost momentul 28 ianuarie 1990, când, în Piaţa Victoriei, simpatizanţi ai Opoziţiei au protestat împotriva anunţului că Frontul Salvării Naţionale va participa la alegeri, iar Frontul a mobilizat muncitori care au strigat „Moarte intelectualilor!”. Eram la Ministerul Economiei şi într-o seară mă duc la Petre Roman, să rezolv o problemă. Şi am ajuns la secretară şi mi-a spus că e prezent preşedintele Iliescu şi că discută cu conducerea PNL şi PNŢ. Şi am intrat la Petre Roman. Erau la masa de consiliu. Acolo stătea Iliescu şi îl avea lângă el pe Petre Roman, mai erau şi Brucan, şi Mazilu, mai mulţi de-ai lor. În rest, la masă erau de la PNŢ şi PNL. Au fost discuţiile afară, nici n-am ştiut. Eu rămăsesem cu Coposu şi Câmpeanu înăuntru. Şi din ăia de la FSN nu venea niciunul! Coposu şi cu Câmpeanu au zis: „Domnule, noi n-am vrea să mai stăm, dacă partenerii noştri de discuţie n-au venit. Am vrea să plecăm!”. „Domnule, n-aveţi pe unde să ieşiţi pe aici, dar dacă vreţi să ieşiţi, vă conduc prin curtea din spate”. Am coborât la parter, unde e o uşă care iese direct în curtea Curţii de Conturi şi au ieşit pe acolo, grămadă, cu toţii. Şi eu am revenit. Între timp, Iliescu venise. Nu mai ştiu când, dar ajunsese şi Petre Roman şi priveam, de la geam, la busculadele de afară. Şi atunci, şi Petre Roman, şi eu am spus: „Domnule, trebuie să facem ceva pentru că n-avem informaţii, suntem surprinşi! Să facem un serviciu de informaţii, ca să putem controla în teritoriu”. Şi atunci, în noaptea aia, am bătut în cuie, cum s-ar spune: „Hai să facem SRI!”.

A fost prima oară când s-a pus această problemă.

Da, adică nu se numea aşa, dar era ideea de Serviciul Român de Informaţii”. Au căutat ei pe unul să-l pună şef şi a apărut Virgil Măgureanu, despre care nu ştiam prea multe.

Pe 18-19 februarie, când l-au tras minerii de barbă pe Gelu Voican Voiculescu, unde eraţi?

Uite că nu mai ştiu, parcă la Londra, nu mai ştiu, au fost nişte evenimente, dar nu mai ţin minte.

Cornel Dinu: ” Discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu „Iliescu a cerut intervenţia ruşilor”. Şi-un tanc pentru Nina” Vezi video

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
în decembrie 1989, Cornel Dinu a fost într-o prima fază un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu şi ulterior, pentru o scurtă perioadă, a deţinut unele funcţii în stat – n.a.),

Aceasta a fost prima declaraţie-şoc a lui Cornel Dinu. “Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la 9 seara până dimineaţa la 7.20”, a menţionat Dinu, el explicând astfel de unde ştie aceste lucruri. El a mai arătat că interlocutorul lui Petre Roman ar fi spus că nu poate fi vorba decât de sprijin cu logistică antiteroristă.
Cornel Dinu a mai declarat că în decembrie 1989 a fost vorba de “o lovitură de stat cu public”, în care au fost implicate armata, Securitatea şi mai multe servicii secrete străine (“Pe 22 dimineaţa, la ora 8.30, generalul Iulian Vlad a dat ordin securiştilor care asigurau inelul de pază al Comitetului Central să ridice dispozitivul. Dacă nu se întâmpla asta, nimeni nu intra în veci în Comitetul Central. Ăsta nu este un semn că a fost ceva organizat, o lovitură de stat” – Cornel Dinu). Fostul dinamovist a mai menţionat că omul-cheie al loviturii de stat a fost generalul Atanasie Stănculescu.

Puloverul, semn de recunoaştere pentru pucişti

Cornel Dinu a lăsat să înţeleagă că Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan ş.a. nu purtau întâmplător pulovere în acele zile fierbinţi. El nu a dat explicaţii clare, dar a reieşit din afirmaţiile lui că puloverele constituiau un fel de semn de recunoaştere (probabil de către oganizatorii din punct de vedere tehnic ai loviturii de stat – n.a.) a persoanelor care trebuiau să preia puterea politică în stat. Dinu a mai afirmat că Silviu Brucan era agent al mai multor servicii secrete străine, că Mircea Dinescu era agent GRU, iar Dumitru Mazilu, al serviciilor secrete sovietice.

Tot în cadrul emisiunii de marţi noapte, istoricul Alex Stoenescu – el a confirmat în mare parte informaţiile lui Dinu – a afirmat dezinformările şi diversiunile care au apărut pe postul naţional de televiziune şi care ar fi contribuit la escaladarea focului în seara zilei de 22 decembrie i-ar fi avut drept autori pe contraamiralul Cico Dumitrescu şi un general pe nume Tudor.

22.000 de spioni ruşi sunt acum în România

Cornel Dinu a mai afirmat că, în urma înţelegerilor dintre marile puteri, s-a decis ca după 1989 România să rămână în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. “În decembrie 1989 în România erau 1.100 de spioni ruşi. În 2002 erau 10.000, iar acum sunt 22.000”, a reprezentat o altă declaraţie şocantă a lui Dinu. El a explicat că spionii la care se referă sunt de fapt ruşii care deţin sau controlează direct şi indirect firme şi companii în România. “Practic, acum s-a pus în aplicare planul lui Petru cel Mare de lărgire la maxim a sferelor de influenţă, iar capitalul rusesc este prezent peste tot”, a conchis Dinu.

Cornel Dinu a intervenit telefonic la emisiunea „Naşul”, de la B1 TV, în cadrul dezbaterii pe tema evenimentelor din decembrie 1989, dezvăluind elemente noi despre cursul acţiunilor din seara zilei de 22 spre 23 decembrie.

Discuţiile din cadrul emisiunii au abordat subiectul unei posibile solicitări ale unei intervenţii a armatei sovietice în România, de către noii vectori de putere instalaţi la conducerea ţării imediat după plecarea lui Ceauşescu din clădirea CC-ului.

Calificând evenimentele din decembrie ’89 drept o „lovitură de stat cu public”, Dinu a relatat momentele pe care le-a trăit în noul centru de putere ce îşi desfăşura activitatea în clădirea televiziunii.

Referitor la posibilitatea intervenţiei armate a sovieticilor în România, Dinu a declarat că are informaţii că, într-un răstimp oferit de nefuncţionalitatea sistemului de supraveghere aeriană a României (de circa o oră ), s-a produs undeva „în munţi” un desant de trupe OMON – trupe speciale ale armatei sovietice.

Dinu a declarat că au existat discuţii privind intervenţia acestor trupe în teatrul de luptă izbucnit în România în seara zilei de 22 decembrie 1989, cu unul din consilierii Ambasadei Uniunii Sovietice, în absenţa din România a ambasadorului Evgheni Tiajelnikov,

Dinu a mărturisit că discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu.

Dinu a spus că dialogul telefonic s-a purtat în limba rusă. Dipomatul sovietic a informat noua conducere română despre imposibilitatea acordării unui ajutor militar, precizând faptul că nu există disponibilitatea utilizării intervenţiei trupelor de elită OMON, care sunt debarcate şi care puteau ajunge la Bucureşti într-un interval de maxim două ore.

Conform lui Cornel Dinu, în dialog, din partea română au discutat Ion Iliescu şi Petre Roman. Referitor la Petre Roman, Dinu a afirmat că a remarcat exprimarea extrem de fluentă a acestuia în limba rusă, şi că a intervenit de mai multe ori în cadrul discuţiei cu diplomatul rus, fiind cel care cerea cu insistenţă ajutorul trupelor sovietice .

Dinu a povestit că Ion Iliescu, care şi-a păstrat tot timpul cumpătul, a luat legătura cu generalul Victor Stănculescu, aflat în acel moment în centrul de comandă al Marelui Stat Major al Armatei Române, şi că acesta ar fi dezavuat orice intervenţie militară străină, dar a cerut un scurt răgaz pentru a confirma ferm acest lucru. După zece minute, Victor Stănculescu a declarat că situaţia este sub control şi că nu se pune problema solicitării vreunui ajutor militar din partea sovieticilor, şi că „ne descurcăm prin forţe proprii”.

Cornel Dinu şi-a reamintit de intervenţia Ninei Iliescu, pe care a caracterizat-o drept „o femeie extraordinară”, care i-ar fi spus soţului său: „Ionele, orice, să nu care cumva să vină ruşii, ne descurcăm singuri!”.

Întrebat despre implicarea lui Silviu Brucan în negocierea cu sovieticii, Dinu a mai declarat că acesta a ieşit de mai multe ori din încăpere, şi că, înainte de episodul relatat, a surprins un dialog telefonic al acestuia, purtat în limba engleză, şi din câte şi-a dar seama, la celălalt capăt al firului era cineva din Ambasada SUA la Bucureşti.

În stilul său maliţios, Cornel Dinu a caracterizat persoanele prezente în biroul de la etajul 11 al televiziunii, drept „o adunare de sacouri şi pulovere”, afirmând: „eu eram în sacou, ca Brucan”.
El a spus că niciunul din cei prezenţi nu vedea ca un potenţial pericol în subminarea autorităţii venind din partea celuilalt grup, constituit în clădirea CC-ului, exprimând părerea că „jocurile erau deja făcute”. El a menţionat că a fost prezent în televiziune din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, până la ora 7,30 a zilei următoare.

Dinu şi-a mai exprimat părerea că în cadrul întâlnirii de la Malta dintre Bush şi Gorbaciov au fost delimitate noile sfere de influenţă are marilor puteri, şi că acolo a fost stabilit şi scenariul pentru România. „La Malta, Bush şi Gorbaciov au stabilit că trebuie schimbată toată figuraţia, în momentul acela s-a stabilit în ce sfere de influenţă va rămâne România şi cine va organiza lovitura de stat cu public. Americanii s-au ferit, au venit cu nişte sârbi, cu nişte unguri la Timişoara să spargă vitrine. Şi-au mai rămas ruşii”, a declarat Cornel Dinu.

Dinu a mai declarat că autor al Comunicatului FSN, şi al celor zece puncte ale programului de restructurare a societăţii româneşti, a fost juristul Ion Traian Ştefănescu, prim-secretar în judeţul Dolj, care l-ar fi dictat prin telefon, din arestul garnizoanei Craiova lui Mihai Montanu, pe acest tipar fiind efectuate modificări minore de către Dumitru Mazilu.

Dinu a evocat şi un alt moment ce poate elucida, în viziunea sa, evoluţia post-decembristă a societăţii româneşti. Este vorba de discuţia din 11 ianuarie 1990, dintre ambasadorul Uniunii Sovietice, Evgheni Tiajelnikov şi Ion Traian Ştefănescu, în care primul îi mărturisea celui de al doilea că misiunea sa în România s-a terminat, şi că, în virtutea relaţiei dintre ei, Ştefănescu susţinându-şi doctoratul în URSS chiar cu Tiajelnikov, îi recomanda şi acestuia să se retragă din viaţa publică.
Dinu vede în această întâmplare un indiciu privind intenţiile sovietice de a elimina din zona publică intelectualitatea de orientare comunistă, cea care ar fi asigurat o tranziţie de catifea, după modelul fostelor tări socialiste. Dinu spune că, premergător evenimentelor din decembrie ’89, misiunea lui Tiajelnikov în România a constat în îndepărtarea acestui tip de intelectuali din cercul lui Ceauşescu, şi implicit din zona puterii, cu potenţial de a o prelua, „inteligenţa patriotică cu care se înconjurase Ceauşescu a fost distrusă de Tiajelnikov”, şi-a exprimat părerea Cornel Dinu. .

Referitor la strategiile implicate în derularea evenimentelor din decembrie ’89, Dinu a declarat că dacă în acea perioadă estima o prezenţă a 1100 de agenţi KGB în România, numărul acestora crescut la 10,000 în 2002, şi că principalul scop a fost acela de acaparare al proprietăţii asupra părţii mai interesante a industriei româneşti.
„Acum au pus mâna pe o mare parte din industria interesantă a economiei, ruşii nu se duc de la gurile Dunării, nu poţi să te baţi cu ursu’, findcă îţi da cu laba de nu te vezi, acesta e testamentul lui Petru cel Mare.
Nu mai este valabil dictonul dezbină şi stăpâneşte, este dezbină şi distruge, nu o să scăpăm niciodată din zona asta de confluenţă a trei imperii, Imperiul austriac a revenit în istorie, dar sub capital rus”, a concluzionat Cornel Dinu.

Întrebat de către cei prezenţi în emisiune de ce a făcut aceste dezvăluiri, Dinu a replicat: „ei n-au voie să vorbească, că erau în pulovăr, eu am voie fiindcă eram în sacou”.

Stenograma Iliescu Tiajelnikov. Ion Iliescu catre Evgheni Tiajelnikov:”Noi ne-am bucurat de simpatia acestor mase – N-a fost o campanie anticomunistă – Avem nevoie de sprijin, că aceasta este cea mai importantă problemă acum să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda. Ceauşescu se temea. Au fost încercări din partea unor cadre superioare ale Armatei de a organiza răsturnarea lui Ceauşescu, au simţit că nu există forţe politice capabile să-l răstoarne.” vezi video!

Consiliul Frontului Salvării Naţionale i-a asigurat pe sovietici că noua putere va ţine seama de linia perestroikistă a Moscovei şi va controla activitatea politică de după Revoluţie.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

După ce l-a liniştit pe ambasadorul sovietic, Evgheni Tiajelnikov, în legătură cu izolarea şi controlul forţelor de dreapta, după ce a afirmat că niciodată nu s-a gândit la „pluri-partide”, Ion Iliescu, autoproclamat „emanat” al Revoluţiei, a dat exemple de măsuri populare ce tocmai fuseseră adoptate. Era vorba, în principal, de respectarea unor promisiuni, „care au avut un mare ecou, câteva decrete scoase şi publicate ieri, care au înlăturat nişte lucruri cu efecte negative în viaţa oamenilor şi nişte legi care smulgeau din venitul oamenilor”.

Acest gen de declaraţie întăreşte o afirmaţie a generalului Nicolae Militaru făcută în 1993, la audierea de la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989. Referitor la modul în care complotiştii doreau să-l schimbe pe Ceauşescu, Militaru recunoştea că Partidul Comunist trebuia să supravieţuiască: „Noi nu discutam despre capitalism sau socialism.

Realitatea este că nimeni nu se poate lăuda că atunci ar fi zis cineva «Jos comunismul!». Îl vedeam ceva mai aranjat, dacă se poate compara cu ce era în capul lui Gorbaciov, dar nu ştiu dacă se potrivea. Noi ziceam că Nicolae Ceauşescu a emis nişte teorii, de autoconducere, de autogestiune, de autoaprovizionare, dar niciodată nu le-a pus în aplicare. Şi ne gândeam să începem cu ele, să vedem cum va fi în continuare”.

Această declaraţie a lui Militaru se pliază perfect pe prima direcţie de reforme prezentate de către Iliescu, una bazată, în primul rând, pe sprijinul maselor largi, populare. Discursul conducătorului CFSN era completat cu o asigurare verbală, cu rol definitoriu asupra modului în care era gândită noua orientare politică în decembrie 1989: se va ţine seamă de linia Moscovei. „Elementele” de dreapta, liberalul Câmpeanu şi ţărăniştii Coposu şi Raţiu nu au avut nicio şansă. Destul de timid în intervenţii, Petre Roman o ţinea una şi bună: „Teroriştii există încă!”. Cine erau ei? „Sprijinitori în solda lui Ceauşescu”.

Se impun câteva observaţii: Ion Iliescu foloseşte o perfectă „limbă de lemn”. Viitorul preşedinte al României este locvace, vorbeşte mult şi pe placul Moscovei. Petre Roman este de decor, iar scurtele lui intervenţii par mai degrabă naive. Petre Roman ajunge chiar să afirme: „Armata nu a tras în populaţie”. Fals!
––––
Autoproclamatul lider al FSN confirma la 27 decembrie 1989 discuţia telefonică pe care o purtase cu Mihail Gorbaciov la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu patru zile înainte. La cererea explicită a lui Mihail Gorbaciov, ambasadorul sovietic la Bucu-reşti s-a interesat de soarta fostului PCR şi a alegerilor pentru Marea Adunare Naţională.

Partea aceasta din stenogramă confirmă că Iliescu a vorbit cu Gorbaciov cu mult înainte de 27 decembrie, fapt pe care l-a negat vreme de 20 de ani, până la dezvăluirile din „Adevărul”. Ultima parte a întrevederii dintre liderii FSN şi ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, s-a canalizat pe discuţii legate de menţinerea Partidului Comunist. Subiectul a fost abordat la cererea explicită a lui Gorbaciov, cel care îi solicitase lui Tiajelnikov să deschidă discuţia cu partea română privind păstrarea unei părţi a vechii structuri politice

Asaltat de întrebări de genul „Ce se va întâmpla cu Partidul?”, „Vor fi alegeri la Marea Adunare Naţională?”, „Cum va funcţiona Frontul?”, Ion Iliescu nu a dat nicio secundă de înţeles că respinge ideile lui Gorbaciov. „Este o perioadă de «bâlbâială» până se pun în funcţii oameni capabili, competenţi, să-i convingem că nu toţi cei care au făcut parte din vechiul aparat sunt o apă şi-un pământ, să-i păstrăm, să-i folosim şi pe cei cu experienţă, utili, capabili şi, de asemenea, să propunem oameni mai mulţi”, îi spunea Ion Iliescu lui Evgheni Tiajelnikov.

O rugăminte de la Moscova

La ceva mai mult de un an de la momentul în care Silviu Brucan dădea asigurări la Moscova că schimbarea lui Ceauşescu urma „să se facă, dar cu păstrarea Partidului Comunist”, Ion Iliescu lansa verbal noua structură politică a României: o democraţie construită pe vechea fundaţie socialistă.

Petre Roman preciza că nu ştie ce se va întâmpla cu Partidul Comunist, dacă va mai putea funcţiona vreodată, aducând un argument zdrobitor: dacă pronunţi cuvântul „comunist”, strada „te scuipă”. Ion Iliescu părea sincer dezolat că s-a ajuns la această situaţie şi propunea ca Frontul să preia rolul conducător al Partidului. Pe tot parcursul întâlnirii, Iliescu şi Roman repetă aproape obsesiv că evenimentele au curs spontan, că sunt emanaţi din rândul revoluţionarilor şi că nimic nu a fost programat dinainte.

Evgheni Tiajelnikov are o rugăminte: „O serie de specialişti sovietici se află la periferie, cerem să le acordaţi ajutor, să spuneţi celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor, pentru că n-au asupra lor documente: paşapoartele sunt la Ambasadă, au adeverinţe, dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizaţii. Sunt într-o situaţie grea!”. După toate probabilităţile, „specialiştii” sovietici sunt, de fapt, zecile de mii de „turişti” veniţi din Uniunea Sovietică în România, în toamna şi iarna lui 1989.

La reproşul ambasadorului că au fost împuşcaţi sovietici în România, Iliescu şi Roman se scuză spunând că au fost mereu „sub foc”, iar viitorul preşedinte evocă un eventual terorist care l-ar fi atacat mişeleşte pe la spate!

De observat că din stenogramă lipseşte, în mod suspect, replica lui Ion Iliescu la întrebarea despre Nicolae Militaru (ministrul Apărării la 27 decembrie 1989 şi spion sovietic dovedit). În afară de poveştile cu terorişti, Iliescu mai are un mesaj important de transmis la Moscova: faptul că Securitatea a fost decapitată.

Adam Burakowski cercetătorul care a descoperit documentul incriminator pentru Iliescu.

– S-a născut în 1977
– Este doctor în ştiinţe politice, lector la Institutul de Studii Politice al Academiei Poloneze de Ştiinţe
– A publicat volumul „Geniul Carpaţilor. Dictatura lui Nicolae Ceauşescu”
Citeste mai jos interviul.

La numai două zile de la actul ce anunţa păstrarea pe poziţii a vechilor activişti PCR, liderii FSN Ion Iliescu şi Petre Roman dădeau smeriţi raportul în faţa sovieticilor, cerând sprijin de la Moscova. La 27 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Petre Roman i-au dat asigurări ambasadorului URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, că România se va baza pe sprijinul venit de la Răsărit.

În cadrul episodului de ieri din serialul „Misterele Revoluţiei”, „Adevărul” v-a prezentat dovezi că Ion Iliescu şi Silviu Brucan au rugat Moscova să îi sprijine militar. Continuăm astăzi dezvăluirile cu stenograma întâlnirii dintre Ion Iliescu, Petre Roman şi Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti. Stenograma va fi publicată integral, în trei părţi.

Prima întâlnire oficială a noii conduceri a României cu şeful diplomaţiei sovietice la Bucureşti s-a desfăşurat la 27 decembrie 1989, la sediul Ministerului român de Externe. În condiţiile în care Tiajelnikov revenea de la Moscova, la finalul scenariului terorist, Ion Iliescu şi Petre Roman aveau să-i spună reprezentantului lui Gorbaciov la Bucureşti prin ce emoţii a trecut nucleul Revoluţiei Române.

Ambasadorul sovietic Evgheni Tiajelnikov

Într-un cadru dogmatic, desprins parcă din manualele de propagandă socialistă, românii aveau să-şi împartă discursul comun în două mari coordonate: povestiri eroice despre efortul depus de către noile structuri de conducere pentru succesul Revoluţiei şi reafirmarea dependenţei faţă de Moscova. De remarcat că atât „emanaţii” români, cât şi oficialul URSS vorbesc despre „Revoluţie” şi „democraţie” în termeni marxişti, în înţelesul lor sovietic.

Totodată, Ion Iliescu şi Petre Roman primesc entuziaşti felicitări de la Mihail Gorbaciov, secretarul general al Partidului Comunist al URSS, şi de la Nikolai Râjkov, preşedintele Consiliului de Miniştri al Uniunii Sovietice.

Mâine, în cea de-a doua parte a stenogramei, puteţi citi cum Ion Iliescu promitea că se va ocupa, cu metode specifice, de Opoziţie: „Să frânăm elementele de dreapta!” În cea de-a treia parte a stenogramei, pe care o vom publica joi, Ion Iliescu face o afirmaţie care anulează tot discursul său postdecembrist. El recunoaşte că a vorbit cu Gorbaciov „de la militari” (adică de la sediul Ministerului Apărării, cum a scris ieri „Adevărul”).

Confirmare

Ajutorul militar de la URSS a fost cerut de Ion Iliescu încă de la 23 decembrie 1989. Ion Iliescu însuşi o recunoaşte, indirect, la întâlnirea cu Evgheni Tiajelnikov.

Stenograma întrevederii cu ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov – 27 decembrie 1989 (I)

„Nu ne trebuie partide pe interese, sectare”

Conţinutul stenogramei ne-a fost pus la dispoziţie de istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Evgheni Tiajelnikov: În primul rând sunt bucuros că am posibilitatea ca din partea tovarăşului Gorbaciov şi din însărcinarea lui să înmânez textul felicitării adresate cu ocazia victoriei revoluţiei şi constituirii Consiliului Frontului. Nu îl citesc. Îl cunoaşteţi. A fost publicat. Felicitările au fost transmise prin radio. De aceea, tovarăşul Gorbaciov m-a rugat să-l înmânez în mod personal.

Vă cunoaşte foarte bine trecutul, viaţa de luptă şi muncă şi sigur este foarte bucuros că Consiliul Frontului v-a ales în această funcţie de mare importanţă.De asemenea, preşedintele Consiliului de Miniştri vă roagă să primiţi felicitări sincere cu prilejul alegerii în funcţia de preşedinte al Consiliului Frontului. Dumneavoastră aţi condus ţara în cea mai grea perioadă, când patrioţii români au acţionat hotărât pentru salvarea naţiunii de forţele arbitrare şi teroriste, pentru afirmarea ordinii, încetăţenirii democraţiei reale pe teritoriul său.

Înţelegând întreaga complexitate şi importanţă a sarcinilor care stau în faţa Frontului, vreau să vă asigur că poporul român prieten întâlneşte, în calea înnoirii, sprijinul din partea popoarelor şi conducerii URSS. Ţările noastre sunt legate prin legături îndelungate şi puternice de alianţă, legături rodnice economice şi culturale. Sunt încredinţat că acum se deschid posibilităţi largi pentru dezvoltarea şi întărirea colaborării româno-sovietice în folosul reciproc al popoarelor noastre, în interesul păcii trainice şi stabilităţii în Europa. Ajutoarele vor fi transmise.

Ion Iliescu: Vă rog să transmiteţi mulţumiri tovarăşului Gorbaciov din partea mea. Putem vorbi la telefon. Vom face un text, îl vom da la presă imediat.

Evgheni Tiajelnikov: Dacă nu vă supăraţi, să terminăm cu partea protocolară. Doresc să îndeplinesc şi însărcinarea dată de tovarăşul Rîjkov cu prilejul victoriei revoluţiei şi constituirii Consiliului, „exprimând speranţa că legăturile româno-sovietice se vor dezvolta rodnic, în interesul menţinerii transformărilor adânci democratice, revoluţionare din ţările noastre, întăririi prieteniei şi colaborării multilaterale între popoarele URSS şi României. Vă adresez succes în înalta dv. misiune”.

Petre Roman: Vă mulţumesc foarte mult. Vă rog să transmiteţi tovarăşului Rîjkov aceste mulţumiri.

Evgheni Tiajelnikov: Dorim, tovarăşi, să ştim de ce aveţi nevoie, din punct de vedere politic, de armament, acum imediat şi de asemenea şi pentru perspectivă, în viitor. Este vorba de ajutor umanitar, ajutor de ordin militar, economic. Conducerea sovietică este gata să trimită la Bucureşti o delegaţie, pe tovarăşul Şevardnadze, care să aibă consultări cu primul ministru, cu ministrul de Externe şi să elaborăm un program solid de colaborare în interesul susţinerii revoluţiei, aşa cum a arătat tovarăşul Gorbaciov, în rezolvarea problemelor cele mai acute care stau în faţa revoluţiei.

O gardă pentru mama lui Iliescu

Ion Iliescu: Este foarte bine asta. Vă mulţumesc. Avem nevoie de sprijin, că aceasta este cea mai importantă problemă acum, sprijin moral şi politic. Conducerea dumneavoastră a făcut acest lucru de la început, imediat. Eu nu m-am îndoit de acest lucru şi toţi care m-au întrebat cum o să vadă ţările socialiste această mişcare a noastră, am spus să nu-şi facă probleme.

În ce priveşte ajutorul umanitar, primim din toate ţările şi din partea dumneavoastră. S-au acordat multe ajutoare ieri, am discutat despre acest lucru. Cel mai important este că Mihail Gorbaciov a propus să discutăm problemele dezvoltării viitoare a operaţiunilor.

Deocamdată însă este greu, pentru că nu suntem încă organizaţi, pentru că asta n-a fost o lovitură dată de cineva anume, ci particularitatea procesului de la noi, spre deosebire de alte ţări socialiste, este că Ceauşescu şi acoliţii lui au dus ţara la o asemenea catastrofă încât a dus la explozia maselor, masele l-au respins, nimeni n-a ştiut nimic dinainte, a fost opera tuturor, opera tineretului.

Petre Roman: Nimeni n-a ştiut, n-a fost acolo intenţionat. Ne-a dus valul. N-a fost nimic organizat.

Ion Iliescu: Noi ne-am bucurat de simpatia acestor mase. Ceauşescu a reuşit să creeze o asemenea situaţie în ţară, în ceea ce priveşte PCR şi comuniştii, încât dacă n-ar fi fost şi comunişti care să se bucure de sprijin, nu ştiu… Nu ştiu cum o să fie, nu putem vorbi despre PCR.

N-a fost o campanie anticomunistă, s-a creat o asemenea atmosferă în jurul partidului din motivele arătate mai înainte. Din această cauză am făcut o platformă pentru toate forţele şi tendinţele. Nu ne trebuie partide pe interese, sectare, ci o platformă politică care să unească toate forţele, tendinţele, forţele creatoare ale ţării şi pe această platformă să acţionăm şi, cum aţi văzut, o asemenea abordare a primit aprobarea tuturor, chiar în condiţiile acestea de teroare, oamenii acţionează cu succes.

În primele zile s-a creat haos, a fost o criză de putere şi un vacuum, pentru că, neavând forţe care să organizeze lovitura, nu există structuri. Acum abia organizăm această structură. Noi acum lucrăm cu acei oameni tineri care au fost cu noi acolo, în ceasul revoluţiei.

Petre Roman: Cu oameni de 24 de ani. (Este prezentat un tânăr – Mihai). El a luat legătura cu mine şi a spus: „Eu sunt cu dumneavoastră”. Toţi aceşti oameni tineri sunt inteligenţi şi capabili, cărora li s-au deschis alte orizonturi. Asta este revoluţia tineretului. N-avem nicio legătură cu organizarea acestui miting de masă. Nu ştiu personal cum am ajuns la tribună, cum am ajuns să vorbesc.

Ion Iliescu: Reflecţia maturităţii politice a maselor! Toţi au înţeles că este necesar să se facă ceea ce s-a făcut când au văzut activitatea acestor terorişti, pentru că Ceauşescu a prăbuşit toată economia, întreaga viaţă a ţării, dar a creat un asemenea organ de represiune, pentru că era singura posibilitate de susţinere a puterii lui. Aparatul a fost instruit foarte bine, ca un robot programat, care şi după dispariţia lui a acţionat şi creat situaţii grele şi noi nu am înţeles la început că există un asemenea grup de terorişti. Oamenii în mod spontan s-au prezentat să lucreze, să apere, să ne apere.

La mine, soţia a rămas singură şi au fost semnale că au vrut să-mi ia prizonieri membrii familiei mele şi pe tovarăşii mei şi trei tineri au plecat atunci imediat la locuinţa mea să mi-o păzească. Mama locuieşte la marginea Bucureştiului, este singură, într-un cartier, la bloc. Am luat legătura cu ea după două zile, am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a zis: „Vezi-ţi de treabă, pentru că oamenii au venit şi mi-au spus că mă vor apăra. Mi-au propus să mă mut, dar n-am vrut”. Şi atunci din blocul respectiv au creat o gardă de oameni care au apărat-o şi multe, multe asemenea situaţii. Este un moment, revoluţia aceasta care a trezit la viaţă asemenea potenţiale care săteau în profunzimea oamenilor, este partea bună.
Sigur că avem mari greutăţi, că se pun probleme legate în domeniul economic, social, dar să sperăm că le vom trece.

Petre Roman: În ce priveşte propunerea sovietică ca Şevardnadze să vină în România, suntem bucuroşi, numai că trebuie să ne pregătim şi noi, să vedem când se va putea realiza, ca să avem posibilitatea să ne pregătim să discutăm concret. În paralel, sigur, eu zic că şi putem vorbi de livrarea de petrol, de gaze. Trebuie, repet, să simţim bine tendinţele, să cunoaştem problemele, să semnăm unele documente, cum se vor face aceste livrări, pe decade, nu numai pe trimestru. Aşa este bine pentru toţi. Şi apoi discutăm în ce priveşte perspectiva. Mă gândesc la specialitatea dumneavoastră, de pildă, sunteţi energetician.

Evgheni Tiajelnikov: Au fost specialişti aici, au studiat problema modernizării sistemului energetic român şi au fost elaborate propuneri. Eu cred că trebuie să ne întoarcem la acest program, la aceste programe, pentru că sunt călăuzele posibilităţii de colaborare; este vorba de capacitatea metalurgică, a industriei metalurgice, a întreprinderilor chimice. Nu mai vorbesc de posibilitatea creării de întreprinderi comune pentru a folosi capacităţile dumneavoastră, practic, mai bine.

Petre Roman: Este o problemă mai importantă.

Evgheni Tiajelnikov: Aş fi mulţumit dacă Guvernul, tovarăşul Roman, ar da atenţie acestor probleme, pentru că aveţi acum mii de alte probleme, dar şi acestea trebuie rezolvate. Poate că ar putea să vină aici tovarăşul Şevardnadze, o serie de miniştri sovietici care se ocupă de respectivele sectoare, domenii de activitate, sau vicepremierul nostru, domenii în care există perspective bune de colaborare. Am venit prin Chişinău. Am ajuns greu la Bucureşti. Am stat 6 ore la Bacău pentru că nu era curent electric.

Petre Roman: Dar acum este în ordine aproape totul.
Evgheni Tiajelnikov:La Moscova, timpul nu era bun. Tovarăşul Gorbaciov personal m-a ajutat să ajung cu avionul mai repede la Chişinău şi am venit astfel să vă felicit şi să vă ofer ajutorul nostru. Moldova, cei de acolo, vor să vă transmit că sunt gata să colaboreze cu dumneavoastră, să-şi trimită tovarăşi aici, să se discute problemele acestei colaborări. Sunt probleme comune în anumite domenii şi dacă ne vom uni forţele tuturor oamenilor de ştiinţă, ale celor care lucrează în domeniile respective, numai aşa vom putea rezolva problemele.

Petre Roman: Asta este în avantajul reciproc. Trebuie însă să se lucreze la acest nivel nemijlocit.

Evgheni Tiajelnikov: În Moldova există această dorinţă sinceră. Tovarăşul Gorbaciov şi Biroul Politic ar fi recunoscători dacă ne-aţi spune care este aprecierea dumneavoastră privind etapa actuală a revoluţiei şi a situaţiei politice de masă. Măcar pe scurt.

Ion Iliescu: În primul rând, aşa cum am spus, elementul fundamental este caracterul revoluţiei. La noi, caracterul spontan al acestei mişcări, spre deosebire de evoluţia precedentă, care a împins ţara într-o criză profundă, multilaterală, nu avea altă soluţie decât explozia revoluţionară. Mult m-am mai gândit la trecerea aceasta, că dacă nu vom fi capabili să acţionăm cu forţe organizate, că dacă partidul însuşi nu este în stare să-şi asigure rolul conducător şi să rămână, atunci a fost clar pentru mine de la început că dacă nu se produce, deci, acest lucru, se produce explozia, dar o explozie periculoasă pentru partid, care poate fi luat cu valul, şi aşa s-a întâmplat.

Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste.

Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale, subliniind acest lucru prin denumirea lui, că ţara toată este în pericol şi că aceasta crează o platformă reală de interese comune ale tuturor susţinătorilor şi nu ne-am mai adresat mulţimii ca o secţiune, ca o forţă conducătoare, ci am exprimat ideea necesităţii consensului şi unirii tuturor forţelor interesate în însănătoşirea vieţii economice, sociale şi ne bucurăm, ne bucură faptul că n-am greşit în evaluarea noastră şi că ecoul a fost pozitiv şi cel puţin în acest moment există unanimitate în jurul platformei Frontului, asta înseamnă că am învins, tendinţe viitoare fiind însă posibile.

Am proclamat ideea plurităţii politice, n-am spus mai mult decât pluritate, n-am confundat pluripartismul cu pluri-partide. Nu excludem posibilitatea apariţiei şi de partide şi de tot felul de organizaţii, ba, chiar din punctul nostru de vedere, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine, va fi mai puţin periculos pentru unitate decât dacă s-ar crea o singură forţă. Îi lăsăm să se difuzeze şi apoi o să acceptăm un dialog în cadrul Frontului.

Petre Roman: Platforma este aşa încât poate fi acceptată de oricine.

Ion Iliescu: Îi chemăm pe toţi sub platforma Frontului. Că în cadrul ei sunt interese particulare care le exprimă într-o formă sau alta, inclusiv interese politice, treaba lor. Cam aceasta este ceea ce am reuşit şi deocamdată este pozitiv.

În acelaşi timp, am promis să organizăm alegeri libere, pentru că trebuie să se organizeze o nouă putere, această formă tranzitorie nu poate să dureze mult. Pentru stabilitate trebuie organizate alegeri. Au fost presiuni mari să le facem mai repede. Nu am fi putut să trăim în formele tranzitorii şi am acceptat, dar va fi greu să pregătim într-o durată aşa de scurtă şi baza constituţională, legislativă a organizării, şi platforma conceptuală cu care să ne prezentăm. Elementele de bază sunt aici şi ele au prins, dar şi mai important este ca, pe lângă platforma conceptuală, pe care o vom elabora încă şi completa, este important ca în aceste trei-patru luni să avem şi rezultate practice, că pentru mase nu atât proclamaţiile, nu atât comisiile, nu atât perspectivele sunt importante, ci ceea ce simt ele în viaţă. Lumea s-a săturat de vorbe şi promisiuni.

De aceea, pentru noi principalul element al platformei electorale este ca în aceste trei-patru luni să se demonstreze capacitatea de a acţiona în practică, în viaţă, în interesul oamenilor, şi de aceea, deşi încă nu suntem constituiţi ca putere de stat, ca guvern, dar sprijiniţi de aparatul existent, primele măsuri, de început, pe lângă cele politice, au fost să rezolvăm câteva probleme imediate în sprijinul oamenilor. Şi printre altele au avut un mare ecou câteva decrete scoase şi publicate ieri, care au înlăturat nişte lucruri cu efect negativ în viaţa oamenilor, nişte legi care smulgeau din venitul oamenilor, era concepţia lui Ceauşescu. Pe de o parte platforme privind nivelul de trai şi creşterea salariilor, a acestui nivel, şi apoi tot felul de legi care să smulgă din venitul oamenilor, ca preţurile majorate la căldură, energie. Am înlăturat câteva asemenea reglementări care să uşureze viaţa oamenilor, ca de pildă legea cu întreruperea sarcinilor şi alte legi.

Petre Roman: Am anulat legi antiumane!

Ion Iliescu: Este mult mai important decât proclamaţiile, pentru că oamenii simt că problemele lor pentru noi sunt proprietare şi vrem să le realizăm în program.

Vă mulţumim pentru ajutor. Şi alte ţări au fost generoase cu noi, ne-au ajutat să ameliorăm aprovizionarea populaţiei pe piaţă. Şi în situaţia aceasta grea, sub focul teroriştilor, oamenii s-au aprovizionat mai bine decât în „Epoca de aur a lui Ceauşescu”.

Petre Roman: Teroriştii mai există încă!

Evgheni Tiajelnikov: Au fost încercări asupra dumneavoastră?

Ion Iliescu: Au fost. Putem să spunem că există nişte forţe bine organizate. Nu ştim ce forţe au acţionat. Siria, Libia s-au dezis că ar fi organizatorii acestor forţe şi am primit cu satisfacţie aceste declaraţii.

Petre Roman: Îi considerăm sprijinitori în solda lui Ceauşescu şi era în caracterul lui să-şi asigure asemenea oameni.

Ion Iliescu: Forţa principală venea din organele de Interne şi Securitate, care se umflaseră cu un aparat foarte puternic şi unităţi operaţionale foarte puternice. În ultimii ani de zile, Ceauşescu se temea. Au fost încercări din partea unor cadre superioare ale Armatei de a organiza răsturnarea lui Ceauşescu, au simţit că nu există forţe politice capabile să-l răstoarne. Ceauşescu a înlăturat toate elementele politice capabile din conducerea partidului, s-a înconjurat de lachei, oameni lipsiţi de personalitate, legaţi de el şi nu erau posibile niciun fel de acţiuni în interiorul partidului. Au fost descoperite aceste câteva încercări, a început să schimbe comandanţii Armatei, pe de o parte, iar pe de altă parte a slăbit foarte serios dotarea Armatei cu tehnică de luptă.

În anumite perioade, unităţile militare nu aveau armament; aveau arme, dar nu aveau armament, el ţinea totul în mână. Nu dădea carburant unităţilor militare, nu se dădea carburant decât cu aprobarea personală a lui, ceea ce arată că se temea. În schimb a creat unităţi de luptă, de Securitate, cu mare eficienţă tehnico-militară, cu tehnică americană şi japoneză, printre altele şi unităţi cu profesionişti de înaltă clasă, puşcaşi, lunetişti, instruiţi foarte serios. Acestea au constituit elementul de bază. Noi am fost în această situaţie când a trebuit să ne organizăm, pentru că prima chestiune era să salvăm oamenii, să oprim măcelul. Armata toată a fost alături de noi, populaţia de asemenea.

Petre Roman: Dar, din fericire, nu Armata a făcut revoluţia. Ea nu a tras însă în populaţie şi s-a alăturat revoluţiei, dar revoluţia este a poporului.

Ion Iliescu: În confruntarea aceasta între Armată şi oamenii organelor de represiune, puşcaşii aceştia care au ţinut ţara sub teroare, în timp ce ei aveau tehnică militară înaltă, instrucţie militară înaltă, soldaţii noştri erau în inferioritate ca pregătire. Armata, până acum, era forţa de muncă gratuită.

Petre Roman: „Sclavii moderni”.

Ion Iliescu: Folosiţi în agricultură la munci, în construcţii, iar instrucţia militară era inexistentă. Ne spuneau specialiştii militari că în ceea ce priveşte eficacitatea unui puşcaş instruit ne situăm, după aprecierea lor, un puşcaş corespunde a 60 de soldaţi de-ai noştri din punct de vedere al eficacităţii. Sunt instruiţi pentru activităţi individuale, stimulative.

Petre Roman: În grup de câte patru, pentru acţiuni mobile, cu cea mai mare mobilitate, puteau să lovească acum aici şi peste 10 minute la un kilometru. Ostaşii noştri sunt nepregătiţi pentru lupta în oraş, ei se instruiesc pentru lupta de front în formaţii unite, masive. Li s-a interzis să se organizeze trupe de intervenţie ale Armatei în oraş, li s-a interzis direct de către Ceauşescu.

Ion Iliescu: Din păcate, la aceste distrugeri a contribuit şi această situaţie.

Evgheni Tiajelnikov  : Dacă se poate să cunoaştem întreaga componenţă a Consiliului şi care este structura lui şi nucleul conducător.

Ion Iliescu: Numele? Am întocmit o listă pe picior, în focul luptei, în bătălie, cu cei care erau pe baricade. Acesta a fost primul nucleu, dar împreună am convenit că asta nu corespunde unei reprezentări corespunzătoare şi ne-am lăsat răgazul să gândim o inte-grare mai largă a unor reprezentanţi ai tuturor straturilor, cate-goriilor. Avem o şedinţă cu acest prim nucleu, 30 de persoane, pe care vrem să-l lărgim până la 101 membri. Între aceştia vor fi 41 preşedinţi ai consiliilor judeţene ale Frontului.

Evgheni Tiajelnikov:Există, deci, deja şi la judeţe?

Petre Roman: Cunoaştem că există.

Ion Iliescu: Acum, o grupă de oameni întocmeşte lista acestor preşedinţi de judeţ, pentru că nu ştim cine sunt, cum se numesc. Este pentru prima oară când lucrăm într-un sediu al nostru. Noi ne aflam în pericol. Nu ne puteam întâlni nici măcar cu cei 30. Ne-au împiedicat să muncim democratic. Unii ne-au şi spus-o şi am spus că au dreptate: „Unde să ne întâlnim, vreţi ca acest nucleu să fie împuşcat?”.

Astăzi ne amenajăm un spaţiu de lucru, discutăm răspunderile pe nişte criterii. Să avem reprezentanţi şi din rândul muncitorilor – sunt câţiva tineri care au fost în piaţă -, vrem însă să cerem din unităţile mari din Bucureşti, din întreprinderile mari, din alte centre industriale, deci, reprezentanţi ai muncitorilor, minerilor din Valea Jiului, pentru a-i prinde în Consiliu, reprezentanţii intelectualităţii, studenţilor, tinerilor, câteva figuri cunoscute ale vieţii culturale, figuri proeminente, din partea agriculturii trebuie să vedem… Astăzi vrem să prezentăm o structură mai largă a Consiliului Frontului. Asta s-a întâmplat tocmai pentru că nu a fost planificată revoluţia.

Evgheni Tiajelnikov: Va fi un birou al Consiliului?

Petre Roman: Deocamdată, practic, biroul a acţionat. S-a constituit şi a acţionat sub focul armelor şi au făcut faţă teroriştilor.

Evgheni Tajelnikov: Doamna Cornea şi alţii… ce se întâmplă cu ei?

Ion Iliescu: Doamna Cornea este preşedinta de onoare a Consiliului Frontului de la Cluj. Au scos-o din închisoare şi au pus-o în frunte ca preşedinte de onoare. Preşedinte este un actor de la Cluj. Sunt şi probleme în faza aceasta, nişte lucruri care puteau şi pot produce greutăţi şi anarhie şi nu am rezolvat aceste probleme.

Aceste organisme care s-au creat din oameni nemulţumiţi, suspicioşi pe toţi cei care au lucrat chiar corect în organele vechii puteri, au început să-i înlăture din funcţii pe toţi cei care conduceau activitatea locală, economia locală şi aceste organe acum stagnează, organe care rezolvau probleme vitale ale oamenilor. Este o perioadă de „bâlbâială” până se pun în funcţii oameni capabili, competenţi, să-i convingem că nu toţi cei care au făcut parte din vechiul aparat sunt o apă şi-un pământ, să-i păstrăm, să-i folosim şi pe cei cu experienţă, utili, capabili şi, de asemenea, să propunem oameni mai mulţi.

Între „vom mai vedea” şi „Exact cum a spus Ion”

Evgeni Tiajelnikov: Interesant. Alegerile vor fi concomitent şi pentru Marea Adunare Naţională şi pentru Consiliu.

Petre Roman: Vom mai vedea.

Evgheni Tiajelnikov: Tovarăşul Mihail Gorbaciov m-a rugat să mă interesez dacă ideea de Partid Comunist va rămâne.

Ion Iliescu: Nu ştiu. Nu ştim cum vom rezolva această problemă! Deocamdată, dacă am pronunţa numai acest cuvânt…

Petre Roman: Te scuipă.

Evgheni Tiajelnikov: Printre demonstranţi au fost şi lozinci „Fără comunişti!”.

Ion Iliescu: Vrem să le dăm încrederea în posibilitatea realizării unei acţiuni comune a tuturor, indiferent ce sunt ei, şi că nu vrem să restabilim vechile concepte şi concepţii depăşite despre comunism, despre partid. Eu, personal, sunt gata să merg în continuare fără Partid, cu Frontul, care de fapt să devină forţa politică esenţială a naţiunii.

Petre Roman: Asta ne-a lăsat Ceauşescu!

Evgheni Tiajelnikov: Dacă puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre formarea guvernului.

Petre Roman:  Astăzi trebuie să lucrăm neapărat.

Evgheni Tiajelnikov:  Aveţi viceprim-ministru.

Petre Roman: Aşa a fost. Suntem doar doi!

Evgheni Tiajelnikov:  Aveţi ministru al Apărării Naţionale, ministru al Afacerilor Externe?(Lipsă răspuns în stenogramă, continuă cu o nouă intervenţie a ambasadorului sovietic.)

Evgheni Tiajelnikov:  Tovarăşul Şevardnadze s-a interesat de o serie de probleme cu Tratatul de la Varşovia, cu CAER, este vorba de aparatul de lucru, dacă se vor mai întâlni reprezentanţii acestor organisme şi grupele lor de lucru.

Ion Iliescu: Eu cred că Constantin Oancea ştie. El a făcut parte, s-a ocupat.

Constantin Oancea: Ne pregătim şi mergem, normal!

Evgheni Tiajelnikov: Tovarăşii din conducere vor să ştie părerea noilor lideri în legătură cu „glasnost” (n.r. – principiu introdus de Mihail Gorbaciov, «glasnost» se poate traduce drept „transparenţă”).

Petre Roman: În focul luptei, fiind vorba de o mişcare populară, deşi am fost 4-5 oameni care am… ideea egalităţii era absolut fundamentală.

Eu m-am ferit total să zic măcar ce am făcut, era lucru inadmisi-bil, ce merit aveam eu în plus în această revoluţie? Exact ca şicei care sunt alături şi şi-au riscat viaţa şi erau zeci de mii! Nu aveam alt drept, niciunul. Trebuie să fim foarte atenţi. În legătură cu aceasta, dacă Frontul nostru încearcă să recupereze această mişcare, eu mă dau la o parte şi Ion la fel. Noi înţelegem să canalizăm această mişcare pentru a însănătoşi societatea, a o democratiza, dar nu în favoarea cuiva. Exact cum a spus Ion.

Evgheni Tiajelnikov: Mihail Gorbaciov vrea să vă transmit în mod sincer succes şi încă o dată să vă felicite pentru curaj şi vă dorim să formulaţi cât mai curând ideile, programul dumneavoastră, organele dumneavoastră de lucru pentru că Congresul Deputaţilor Sovietului Suprem a fost informat de tovarăşul Gorbaciov despre situaţia din ţara dumneavoastră şi sprijinul pe care-l acordăm.

Iliescu şi „provocatorii” francezi şi americani

Ion Iliescu: Am apreciat de la început modul inteligent în care a acţionat Gorbaciov personal şi conducerea sovietică, chiar şi în legătură cu ajutorul sovietic. Francezii şi americanii au aruncat o nadă: „că ar fi gata să-şi modifice concepţia despre ideea de intervenţie”. Asta este o altă provocare. Am avut o consultare cu Gorbaciov de la militari (n.r. – de la sediul MApN). Ne puneam la un moment dat problema aceasta, când Armata era îngrijorată şi vedea că nu are eficienţa scontată, nu ştia ce forţe acţionează, ce surse de informaţii au acestea. Unde organizam noi ceva, apăreau imediat!

Petre Roman: Eram sub controlul lor, se pare!

Ion Iliescu: Revoluţia era în pericol şi ne-am consultat în legătură cu o posi-bilă asistenţă de specialitate şi am căzut de acord că nu este cazul, că ar putea avea loc interpretări nedorite şi ar fi coincis cu aprecierea lui Ceauşescu, care şi la proces a spus că este o lovitură de stat cu ajutor militar străin. Lumea ştie că n-a fost aşa!

Petre Roman: Este clar asta. N-a fost. Şi felul cum Gorbaciov a prezentat în Sovietul Suprem problema a fost inteligent.

Specialiştii sovietici de la periferie

Evgheni Tiajelnikov: Opinia noastră publică s-a interesat mult, a citit interviul dumneavoastră şi l-a apreciat foarte mult. Au venit şi ziariştii noştri şi mi-au spus acest lucru. Am dori să ne spuneţi dacă programul de două ore care s-a dat la televiziune îl apreciaţi.

Petre Roman: Noi nu am văzut absolut nimic la televizor şi niciun ziar, până ieri la prânz. Niciun ziar românesc. N-am avut timp!

Evgheni Tiajelnikov: O rugăminte: o serie de specialişti sovietici se află la periferie, cerem să le acordaţi ajutor, să spuneţi celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor, pentru că n-au asupra lor documente: paşapoartele sunt la ambasadă, au adeverinţe, dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizaţii. Sunt într-o situaţie grea!

Ion Iliescu: Nu avem organe de securitate.

Evgheni Tiajelnikov: Am în vedere organele Frontului.

Petre Roman: Am păstrat Miliţia pentru aceste chestiuni de ordine publică. Securitatea a intrat în competenţa Armatei. Securitatea nu mai există.

Evgheni Tiajelnikov: De aceea, v-am ruga foate mult să daţi indicaţii corespunzătoare, ca să fie asigurată securitatea unor specialişti sovietici, pentru că Armata nu se va amesteca!

Ion Iliescu: Fără îndoială!

Petre Roman: Aceştia sunt teroriştii…

Evgheni Tiajelnikov: Avem deja doi răniţi din clădirea în care s-a tras.

Petre Roman: Noi, de la Televiziune, vedeam clădirea dumneavoastră, dar nu puteam face nimic, eram sub foc permanent!

Ion Iliescu: Trebuia să lucrăm, şi-n jurul nostru, pe toate clădirile erau puşcaşi, era punct strategic, punctul strategic nr. 1 al nostru. L-au atacat cu bombe incendiare, cu aruncătoare de grenade! A fost un moment când am vrut să cerem ajutor! Un căpitan m-a salvat de la moarte, a sesizat un terorist cu pistolul în mână în spatele meu. Bine că a observat. Nu l-am prins însă!

Petre Roman: A fost după atacul cu bombe incendiare şi aruncătoare de grenade!

Evgheni Tiajelnikov: Cer scuze pentru reţinerea întregii conduceri. Vă mulţumesc. De asemenea, Mihail Gorbaciov m-a rugat să vă transmit ca, prin Ambasada sovietică la Bucureşti, să ţineţi legătura şi să transmiteţi orice probleme, rugăminţi în legătură cu ceea ce aveţi nevoie şi să se ia legătură cu tovarăşii care coordonează aceste probleme ale dumneavoastră (n.r. – prezintă doi tovarăşi), care cunosc problemele. În toată această perioadă au transmis informaţii acasă şi vor păstra legătura cu Frontul. Vă mulţumesc şi vă doresc să fiţi forte, să aveţi forţa să treceţi peste aceste proleme. Suntem cu dumneavoastră. şi vă dorim sincer succes!

––––––––-
Adam Burakowski: „O intervenţie armată ar fi fost un dezastru“

Cercetătorul care a descoperit documentul incriminator pentru Iliescu a acordat un interviu în exclusivitate ziarului „Adevărul“. Polonezul Adam Burakowski spune istoria unui document redactat în doar 15 exemplare. Actul a mai fost publicat şi de revista „22“, în februarie 2010.

„Adevărul”: Cum aţi găsit documentul care atestă cererea făcută de Ion Iliescu şi Silviu Brucan, la 23 decembrie 1989?

Adam Burakowski: Arhiva MAE polonez conţine mai multe documente din vremea lui Ceauşescu. O parte din documentul pe care l-am prezentat în „22″ a fost deja publicat în România, într-un „album” intitulat „Solidari cu România”. Doctorul Konrad Białecki, angajat al Institutului Memoriei Naţionale Poloneze, care a scris un studiu introductiv pentru acest volum, a folosit mai multe dintre documentele la care am avut şi eu acces.

Ce rol a avut Ion Iliescu în pregătirea răsturnării lui Ceauşescu?

Asta e o întrebare care, din păcate, rămâne deschisă şi va rămâne aşa. Nimeni din cercurile bine informate nu a fost şocat că Iliescu a apărut la televizor ca un şef al noii puteri. Numele lui, ca posibil succesor al lui Ceauşescu, a circulat „pe piaţă” timp de câţiva ani.

De ce a solicitat Ion Iliescu intervenţia armatei sovietice?

O intervenţie armată sovietică în România, în decembrie 1989, ar fi fost un dezastru atât pentru partea română, cât şi pentru cea sovietică. Deci Ion Iliescu şi Silviu Brucan trebuie să fi fost foarte nesiguri de poziţia lor în acele zile, dar asta nu este de mirare. Existau unele zvonuri că sunt nişte unităţi pro-ceauşiste care se deplasează spre Bucureşti pentru a reinstala vechiul regim.

Era o mişcare riscantă?

Chiar dacă cererea a fost respinsă, ea a arătat „echipei Gorbaciov”, care se mai bucura de sprijinul ţărilor occidentale, că Iliescu şi echipa lui nu sunt nişte „legionari”, ci oameni serioşi, măcar pentru gorbaciovişti, care vor să colaboreze cu URSS şi cu alte ţări socialiste.

Susţineţi că apelul către Moscova l-ar fi pus pe Ion Iliescu într-o lumină proastă. Ce s-ar fi putut întâmpla?

Când soliciţi ajutor militar sovietic înseamnă că eşti dispus să intri într-o relaţie de subordonare cu Moscova, ceea ce este grav, e ca şi cum ai fi acuzat de trădare de ţară.

Adam Burakowski

– S-a născut în 1977
– Este doctor în ştiinţe politice, lector la Institutul de Studii Politice al Academiei Poloneze de Ştiinţe
– A publicat volumul „Geniul Carpaţilor. Dictatura lui Nicolae Ceauşescu”
– Este coautor, împreună cu Aleksander Gubrynowicz şi Paweł Ukielski, al cărţii „1989 – Toamna Naţiunilor”.

„Echipa Iliescu” s-a consultat cu Moscova în privinţa lichidării soţilor Ceauşescu?

Să punem cap la cap informaţiile pe care le aveaţi din cercetările dumneavoastră anterioare şi cele din acest document.

În primul rând, să nu uităm de evenimentele din alte ţări ale blocului sovietic din Europa. Exista un plan de schimbare radicală, pregătit la Moscova, şi nimeni nu ascundea acest lucru. În mai 1987, Gorbaciov a venit la Bucureşti să prezinte programul său, dar a fost respins de Ceauşescu. În ţările vecine s-au petrecut treptat schimbări fundamentale.

Ceauşescu rămânea singur. Era nevoie numai de o scânteie ca ţara să ardă. S-a aprins la Timişoara. Familia Ceauşescu ştia că e un pericol serios şi a ordonat o soluţie dură. Dar în Banat, activiştii comunişti şi ofiţerii nu erau plini de zel. Ştiau că zilele lui Ceauşescu sunt numărate şi nu voiau să se implice în represiuni. Aşteptau, ezitau, îşi pasau responsabilitatea de la unul la altul.

Ceauşescu nu ştia ce i se pregăteşte?

Nicolae Ceauşescu a fost dezinformat despre starea evenimentelor şi s-a dus în Iran. Când s-a întors, era prea târziu. Practic, pierduse conducerea ţării în 21 decembrie, dar cât timp era fizic prezent în clădirea Comitetului Central, nu putem să vorbim despre schimbarea puterii. Asta s-a petrecut în 22 decembrie, când Ceauşescu a fost evacuat şi „a emanat” o nouă echipă militaro-civilă, compusă în mare parte din oameni deja cunoscuţi populaţiei din programele radiodifuziunilor străine.

Dar chiar şi echipa asta nu ştia ce o să se petreacă, dacă Nicolae Ceauşescu a pregătit capcane pentru succesorii lui. De aici a venit, cred, ideea de a cere ajutor militar.

Cine deţinea, de fapt, puterea în 22-23 decembrie ’89?

Imediat după prăbuşirea lui Ceauşescu – Armata. Dar generalii, poate cu excepţia lui Nicolae Militaru şi a unor persoane de rang mai mic, nu doreau o dictatură militară şi nu erau împotriva unei echipe compuse şi din civili.

Se cunoaşte felul în care sovieticii au răspuns cererii formulate de Iliescu şi Brucan?

Nu am găsit niciun document mai detaliat despre acest dialog, dar nu este exclus să existe în arhivele altor ţări foste socialiste. De pildă, în arhiva MAE polonez am descoperit un document foarte amănunţit despre convorbirea lui Ceauşescu cu ambasadorul sovietic, în august 1968, după invadarea Cehoslovaciei.

În ce fel s-ar fi schimbat soarta lui Ceauşescu, dar şi a Revoluţiei române, dacă sovieticii acceptau invitaţia lui Iliescu?

După părerea mea, era imposibil ca sovieticii să intre în România cu trupele. Răspunsul lor este o dovadă clară a acestei teze. Însă mai rămâne deschisă o altă întrebare: dacă „echipa Iliescu” s-a consultat cu Moscova privind lichidarea lui Ceauşescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ion Iliescu:„Filmul a creat o stare de spirit nocivă – Dacă regizorul se situează pe alte poziţii din punct de vedere politic el nu va lucra cu convingere şi nu va ieşi o operă artistică.“ – Nicolae Ceauşescu: „Filmul critică nişte miliţieni. Ei şi? Nu trebuie să vedem totul numai în negru“

Un document din Arhivele Naţionale, privind stenograma şedinţei Secretariatului CC al PCR din 10 februarie 1970, prezidată de către Nicolae Ceauşescu, ne arată modul în care tratează activul de partid actul de creaţie, respectiv filmul, privit ca „unul dintre cele mai importante mijloace de propagandă“. De precizat că discuţia politrucilor are loc în contextul scandalului stârnit de apariţia, în 1969, a filmului Reconstituirea, realizat de Lucian Pintilie: receptat de aparatul de partid ca subversiv şi neconform cu linia acestuia. Filmul este scos din cinematografe, după trei zile de vizionare, şi pus la index, până după 1990.

În Secretariatul CC al PCR, tovarăşii îngroaşă cât pot criticile la adresa filmului şi a tuturor celor care lucrează în domeniu. Între toţi, ca virulenţă a limbajului (de lemn) se remarcă Ion Iliescu, la acea oră membru al CC al PCR, dar şi ministru pentru Probleme de Tineret, şi Dumitru Popescu, responsabil vreme de 15 ani cu problemele culturale şi ideologice. În folclorul urban comunist, cei doi apăreau ca două „lumini“ intelectuale, cu acces direct la lumea culturală a vremii. Lectura documentului ne arată însă doi inşi obtuzi, doi politruci virulenţi, decişi să ţină sub strict control ideologic actul de creaţie. Intervenţia lui Ion Iliescu este, pe lângă elementele necesarmente partinice, pură delaţiune la adresa lui Lucian Pintilie. Cenzura avea să-l urmărească pe artist, împidicându-l practic să mai lucreze în ţară. Interesant este că, la acea vreme, Nicolae Ceauşescu, lipsit de studii şi pus pe ascensiune, pare un tip cumpătat şi chiar de bun-simţ, în raport cu ceilalţi tovarăşi care, încă de atunci, se pregătesc să-i aştearnă calea către un deşănţat cult al personalităţii. Dintre protagoniştii acelei şedinţe, Ion Iliescu este în prezent nu doar un simplu supravieţuitor, ci şi (încă) un important decident politic.

* * *

În malaxorul ideologiei

10 februarie, 1970. Şedinţa Secretariatului CC al PCR, prezidată de Nicolae Ceauşescu. După celebrul discurs prin care respinsese acţiunea URSS de a invada cu trupele Tratatului de la Varşovia Cehoslovacia, în 1968 autoritatea sa crescuse. În ţară, în străinătate, printre ceilalţi tovarăşi. Era înainte de călătoria în China şi Coreea de Nord, după care „va întoarce foaia“, punând capăt „liberalizării“ vremelnice a Româ­niei, iar „tovarăşa“ (n. red.: Elena Ceauşescu) încă nu apăruse.

La şedinţă participă: Gh. Pană, Virgil Trofin, Manea Mănescu, Dumitru Popescu, Mihai Gere, Vasile Patilineţ, iar ca invitaţi, Constantin Drăgan, Ion Iliescu, Chivu Stoica, Mihai Dalea, Alexandru Iliescu, Teodor Haş, Gh. Bârsănescu, Nicolae Constantin, Cornel Onescu, Florea Dumitrescu, Dan Enăchescu, Alexandru Sobaru şi şefii secţiilor CC al PCR. Îl remarcăm pe tov. Ion Iliescu, membru UTC încă din 1944 şi al PCR din 1953; membru supleant al CC al PCR între 1965-‘69, membru al CC al PCR din 1969 până în ‘84, supleant al Comitetului Executiv între 1969-‘74, membru al Comitetului Politic Executiv între 1974-‘79 şi membru al Secretariatului CC din 1971. La acea oră, Iliescu ocupa funcţia de prim-secretar al CC al UTC, fiind totodată şi ministru pentru Problemele Tineretului. Îl mai remarcăm pe Dumitru Popescu, nedevenit încă şi „Dumnezeu“, secretar al CC însărcinat cu problemele culturale şi ideologice. Cochetează cu artele şi literele, va „dărui“ culturii române romanul Pumnul şi Palma, va fi consemnat de istorie ca responsabil cu crearea mitului Ceauşescu, iar în 1994 va publica volumul Un fost lider comunist se destăinuie. „Am fost şi cioplitor de himere“.

La punctul trei pe ordinea de zi se află Propuneri pentru îmbunătăţirea conducerii ideologico-artistice a cinematografiei şi a organizării producţiei de filme. Contextul discuţiei ţine de apariţia în 1969 a filmului Reconstituirea, după o nuvelă a lui Horia Pătraşcu, în regia lui Lucian Pintilie. Socotit subversiv, greşit ideologic, rulase numai trei zile, cu cozi nesfârşite la casa de bilete, după care fusese scos şi pus la index. Filmul relata reconstituirea unui incident, pe parcursul căreia miliţienii sunt atât de zeloşi, încât totul se sfârşeşte cu o crimă. Tovarăşii au pe căciulă această muscă, iar Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (CSCA), adică cenzura, înaintează o serie de propuneri, tocmai pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple. Tovarăşii plusează viguros pe marginea „materialului“, cer un control al fondurilor alocate cinematografiei, în fine, un control absolut. Criterii economice şi de personal se combină cu directive ideologice. „Partea artistică“ e disecată pe toate feţele. Tov. Pompiliu Macovei spune: „… va începe să funcţioneze un sistem colectiv de analiză periodică a scenariilor (…) Filmul Reconstituirea s-a făcut cu complicitatea unor anumiţi factori de acolo, a fost o luptă întreagă şi a fost foarte greu să se schimbe anumite lucruri. (…) Scenariile nu vor mai intra în producţie decât cu aprobarea Comitetului. Va exista un control periodic, cum se realizează filmele, ce înţelege regizorul din scenariu“. Tov. Virgil Trofin adaugă şi el: „modul în care s-a procedat cu filmul acesta, Reconstituirea, şi însăşi apariţia acestui film reprezintă un lucru foarte negativ în activitatea Comitetului de Cultură şi Artă şi în primul rând din punct de vedere politic şi ideologic“.

Când ia cuvântul tov. Ion Iliescu, pe lângă „controlul riguros“ despre care se tot vorbeşte, excluzând categoric orice urmă de libertate în actul de creaţie, aflăm că acesta a stat de vorbă chiar cu Pintilie. Ce urmează e pură delaţiune. Tov. Iliescu spune cum şi-a dat seama că „toţi (n. red.: artiştii) sunt lipsiţi de orice receptivitate“, că „sunt nişte oameni înfumuraţi“, că el, Pintilie, „a încurajat o serie de elemente într-un mod scandalos“ şi că e necesar ca „regizorul să se situeze pe nişte poziţii militante“ (vezi stenograma).

Ion Iliescu, oponentul de curte, ii aduna jucariile Elenei Ceausescu, vacanta de 9 zile la Iasi, din 7 iulie 1976, pina 16 iulie 1976

Dumitru Popescu reclama, la rându-i, lipsa de supraveghere a cinematografiei, „a fost un fel de stat în stat“, „timorarea la conducerea Comitetului faţă de aşa-zişii artişti“, care sunt „nişte oameni obraznici, gălăgioşi, care îi intimidau pe tovarăşi în sensul că nu se pricep şi că nu trebuie să fie ingerinţe administrative în actul de creaţie“. După ce i-a ascultat pe toţi, intervenind rar şi, stupoare!, cu un anume bun-simţ, ia cuvântul, pentru a trage concluziile şi a stabili adevăratele directive, Ceauşescu. Găseşte că „nu trebuie să vedem totul numai în negru“, întrucât „nu este chiar totul prost“, admiţând însă că mai sunt încă „multe deficienţe“. Ştie că „filmul este unul din mijloacele cele mai importante de propagandă“, ca şi televiziunea.

Pronunţă chiar reţeta reuşitei unui film: scenariul, indicând „oameni cu pricepere literară“.

E drept că nu prea înţelege de ce pe generice (prea lungi!) apar atât de mulţi directori, şi nu unul singur care să răspundă de tot, inclusiv de ideologie. Apreciază diferenţa dintre un actor de teatru şi unul de film, având ideea de a forma un corp de actori de film care să înveţe din experienţa unor studiouri străine. Ceauşescu vede filme, se pronunţă în oarecare cunoştinţă de cauză, înţelege câte ceva din procesul de producţie, lung şi costisitor în Româ­nia, în comparaţie cu Occidentul, cere o diversificare a creaţiei, seriale, într-un cuvânt, este cu mult mai rezonabil decât politrucii din jurul lui. Despre Reconstituirea, Ceauşescu spune senin: „mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează. Critică nişte miliţieni. Ei şi? În ţările capitaliste poliţiştii sunt criticaţi în fiecare zi“ (vezi stenograma).

Familia Iliescu se distreaza cu familia Ceausescu vacanta de 9 zile la Iasi, din 7 iulie 1976 – pina 16 iulie 1976.

În anii ‘80, Mihai Viteazu din filmul lui Sergiu Nicolaescu vorbea în lozinci ceauşiste. Din tablouri, marii ctitori ai ţărilor româneşti ciocneau cupe cu tovarăşul. Adrian Păunescu (dar şi alţi poeţi) îi cântau ode Cârmaciului. Din cosmos, pe întinderea întregului Pământ era notată o singură aşezare omenească: Scorniceşti.

Familia Iliescu se distreaza cu familia Ceausescu vacanta de 9 zile la Iasi, din 7 iulie 1976 – pina 16 iulie 1976.

În 2010, „cioplitorul de himere“, Dumitru Popescu, îşi duce liniştit zilele în Bucureşti. Ion Iliescu, la 80 de ani, încă mai trage sforile într-un mare partid din România.

Stenograma

Ion Iliescu:„Filmul a creat o stare de spirit nocivă“

(…) Să se pună în practică ceea ce s-a stabilit aici, ca să existe un control riguros de la început până la sfârşit, de la concepţia însăşi asupra filmului, de la concepţia politică a regizorului şi să se dea la realizat numai filme care prezintă toate garanţiile din punct de vedere politic şi ideologic.

Eu am discutat cu Pintilie, regizorul filmului „Reconstituirea“. Toţi sunt nişte tipi lipsiţi de orice receptivitate la orice observaţie critică, sunt nişte oameni înfumuraţi, desconsideră orice critică şi privesc cu desconsiderare capacitatea unor activişti politici de a-şi da cu părerea asupra a ceea ce înseamnă activitatea în cinematografie. El a încurajat o serie de elemente într-un mod deosebit de scandalos şi a folosit un sistem de relaţii care există în cinematografia noastră. A organizat o vizionare particulară cu toţi prietenii lui şi a creat un climat că cineva împiedică apariţia unor creaţii de mare valoare, că nu sunt în stare să priceapă noul în creaţie şi curajul acestui mare creator. Acest film sau vreun alt film al său nici măcar nu ridică vreo problemă serioasă ca să facă atâta paradă de curajul şi îndrăzneala lui de a aborda nu ştiu ce probleme. Însă există o stare de spirit foarte nocivă din acest punct de vedere şi trebuie să se stabilească nişte raporturi de muncă foarte precise, foarte clare, principiale, şi oamenii să înţeleagă răspunderea care le revine şi că sunt salariaţi plătiţi de stat şi nu este numai treaba lor pentru ceea ce pledează filmul respectiv.

(…) Forţa cinematografiei noastre va consta numai în modul în care va fi capabilă să abordeze cu forţă artistică marile probleme sociale ale dezvoltării societăţii noastre şi din acest punct de vedere noi nu am făcut nişte filme care să abordeze cu mare forţă artistică problemele care constituie trăsăturile specifice ale societăţii noastre.

(…) Dacă regizorul se situează pe alte poziţii din punct de vedere politic el nu va lucra cu convingere şi nu va ieşi o operă artistică. (…) Cinematografia mondială este dominată de filme cu violenţă, cu probleme sexuale, filme comerciale şi destul de rar apar filme de mare valoare ideologică. Şi cinematografia din ţările socialiste ridică o serie de probleme, nici acolo nu găsim filme foarte bune (…)

Nicolae Ceauşescu: „Filmul critică nişte miliţieni. Ei şi?“

(…) Eu cred că lucrurile stau pe la jumătate. Totuşi avem ceva în cinematografia noastră. Nu este chiar totul prost. Nu trebuie să vedem totul numai în negru. (…)

Filmul este unul din mijloacele cele mai importante de propagandă. Acum începe să fie un asemenea mijloc important şi televiziunea. (…) noi mai avem experienţa aceasta ca vicepreşedintele Comitetului să fie şi directorul Casei de Filme (…) Acesta este un sector unde nu este bine totuşi ca cei care trebuie să vegheze la conţinutul ideologic să conducă nemijlocit întregul sector, pentru că lucrurile se cam încurcă. Din acest punct de vedere eu am o oarecare rezervă (…).

Trebuie pe urmă să vedem în general organizarea aceasta a celor care răspund direct de scenariu, de regie, de producerea filmelor. Eu văd aproape toate filmele noastre şi apar pe generic o mulţime de nume. Începe cu scenaristul, sunt 2–3 regizori, un director de film, un director artistic, un director tehnic. Să lăsăm numai un director care să răspundă de tot, şi de partea politică, ideologică şi artistică. (…) Să fie o răspundere unică.

Nu sunt chiar de acord că scenariul poate fi bun şi regizorul strică. Scenariile sunt proaste. (…) Trebuie să luăm oameni cu pricepere literară, dintre scriitorii mari care să facă scenariile (…).

După părerea mea asupra scenariului trebuie să punem baza (…) şi apoi să alegem şi regizorul corespunzător cu specificul scenariului. Una este un regizor pentru un film-comedie, alta un regizor pentru un film istoric şi alta pentru un film-dramă. (…) în mod treptat să ne creăm la cinematografie un grup de artişti, pentru că oricum există o deosebire între artistul de teatru şi artistul de cinematograf şi, din acest punct de vedere, filmele noastre, chiar cele bune, suferă de teatralism. (…) putem chiar să-i trimitem pe câţiva la studiourile acestea mari să lucreze acolo un timp. (…) Poate ar fi bine să ne gândim cum să ne organizăm ca în câţiva ani să producem un număr mai mare de filme, mai diverse (…)

Oamenii vor să vadă şi filme de aventuri, dar să le facem într-o formă ca să fie educative. (…)

Filmele acestea din occident sunt axate pe filme de aventuri, poliţiste, filme ieftine, fără conţinut, care nu pun nici o problemă, dar care prind mult la tineret. (…) Am văzut filmul „Simpaticul domn R“. Are succes.

Ar trebui să facem şi noi seriale. Au făcut şi bulgarii. (…) după părerea mea, totuşi, filmele pe care le facem sunt foarte costisitoare. (…) Ar trebui să trimitem chiar şi un regizor să vadă cum se lucrează în America. Nicăieri nu se lucrează ani de zile la un film. (…)

În legătură cu filmul „Reconstituirea“ mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează. Critică nişte miliţieni. Ei şi? În ţările capitaliste poliţiştii sunt criticaţi în fiecare zi. Ceea ce este negativ, după părerea mea, este faptul că se prezintă tineretul nostru ca un tineret primitiv, iar acest lucru nu este real şi pe urmă felul cum este prezentat publicul, gloata aceea de oameni. Pe miliţieni pot să-i critice, că avem mulţi proşti. (…) De aici a pornit toată problema, cum că miliţia nu ar fi de acord că este criticată. (…) Pe urmă, în filmul acesta nu există nimic din punct de vedere artistic. Să-l ţineţi pe piaţă atâta timp cât vin spectatori şi să-l trimiteţi şi la concurs, dar între timp să luăm măsuri ca să facem numai filme care să corespundă (…)

(Fragment din stenograma şedinţei Secretariatului CC al PCR din 10 februarie 1970)
Arhivele Naţionale, fond CC al PCR – Cancelaria
Dosar 14/1970, filele 3, 5, 34–53

Coerenţă bolşevică

1957
„În această perioadă, în unele institute de învăţământ superior şi îndeosebi la Timişoara şi Cluj, o serie de elemente reacţionare au agitat printre studenţi idei anarhice, liberaliste, demagogice şi chiar duşmănoase, au făcut agitaţie împotriva disciplinei universitare, împotriva programei de învăţământ, mergând chiar până la a cere scoaterea din program a marxism-leninismului şi a limbii ruse.“

(Din Raportul prezentat de Ion Iliescu la 10 ianuarie 1957 la Plenara CC al UTM, în urma manifestărilor studenţeşti din centrele universitare în contextul Revoluţiei din Ungaria. P.570, vol. Istoria comunismului din România. Documente 1945-1965, Editura Humanitas, 2009.)

1990
„Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoştinţă din partea populaţiei Capitalei pentru prezenţa dumneavoastră (n. red.: a minerilor), utilă şi eficientă. Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlaltor lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile.“
(…)
„Eu sper ca să întreţinem acest spirit de combativitate, să-l anticipăm, pentru că numai prin acţiunea hotărâtă a tuturor oamenilor de bine, a tuturor cetăţenilor ţării, vom ţine în frâu elementele degenerate, elementele declasate, fanatizate, care vor să destabilizeze ţara.

Eu vreau să vă spun că de altfel, aici nu este vorba numai de forţe din interior, care nu se împacă cu gândul că au pierdut partida, este un scenariu mai larg, pe plan european, a existat o acţiune conjugată a forţelor de dreapta care au mers pe ideea că în toate ţările din Europa de Est trebuie să vină la putere forţele de dreapta.“
(…)
„… trebuie să rămânem cu vigilenţa trează şi să fim pregătiţi pentru orice alte încercări de escaladare, de destabilizare a situaţiei din ţară şi peste tot să întreţinem un spirit de mobilizare şi de luptă a tuturor celor hotărâţi să apere democraţia română, democraţie pusă în slujba celor mulţi, în slujba poporului, nu democraţie care să slujească celor înavuţiţi sau celor care vor să se înavuţească pe spinarea poporului.“

(Din Discurs de mulţumire adresat minerilor, din volumul Raport asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Bucureşti, editat de GDS şi APADOR-CH.)

2010
Ion Iliescu referitor la scutul antirachetă pe care SUA urmează să-l instaleze pe teritoriul României: „Eu aş fi cam împotrivă“.

Din fragmentele de discurs de mai sus observăm că, de peste 50 de ani, Ion Iliescu se pronunţă apăsat şi cu consecinţe în privinţa întâmplărilor importante prin care trece România. Visul de a se aşeza pe scaunul lui Nicolae Ceauşescu i s-a împlinit în decembrie 1989, atunci când, cu jertfa de sânge a unor oameni, ceasul istoriei bătea o cu totul altă oră decât cea a socialismului / comunismului. Mai observăm că, în structura sa interioară, Ion Iliescu a rămas credincios aceloraşi „idealuri“, fără ca sistemul său de referinţe să sufere vreo modificare. Chiar şi expresiile au rămas aceleaşi, iar când se înfurie, gestica sa trădează o muncitoresc-revoluţionară stilistică interioară, care stârneşte celor mai în vârstă spaima, iar celor mai tineri, veselia. A înghiţit rigorile democraţiei, NATO şi UE ca pe o untură de peşte, doar ca să rămână la putere. Reamintim că a fost singurul lider din spaţiul fost comunist care, după 1989, dorea un tratat de prietenie cu URSS. Noroc că aceasta s-a dezintegrat la timp.