Ion Iliescu a săvârşit un act criminal împotriva soţilor Ceauşescu – Generalul Andrei Kemenici: „Soţii Ceauşescu au fost ucişi, nu executaţi”

Juvățul dosarelor Revoluției se apropie de gâtul lui Iliescu

Stirea care îi dă, cu adevărat, fiori reci lui Ion Iliescu se află la sfârșitul acestui comunicat oficial. „Toate documentele transmise de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu soluţia de disjungere a cauzei, dispusă la data de 18.04.2011, sunt analizate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind faptele, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, de către civili, membrii gărzilor patriotice, lucrătorii de miliţie şi personalul din sistemul administraţiei penitenciare, fapte care au avut ca urmare reţinerea, uciderea, rănirea sau agresarea altor persoane, respectiv distrugerea unor imobile şi bunuri. Dosarul vizează activitatea şi acţiunile desfăşurate atât de către persoanele civile, cât şi cele militare, astfel încât trebuie stabilit cu exactitate dacă între aceste acţiuni a existat o legătură de conexitate. Până în prezent, de la data declinării, respectiv aprilie 2011, marea majoritate a acestor aspecte au fost analizate, cauza fiind în curs de finalizare.

Maria Toma Iliescu tiganca din Bulgaria mama lui Ion Iliescu

Precizăm , de asemenea că, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al parchetelor militare din teritoriu au fost înregistrate 4.495 dosare penale, din care în 2.894 de cauze au fost efectuate cercetări de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti, iar în 1.601 dosare de către unităţile militare de parchet din teritoriu. Din numărul total al acestor dosare, un număr de 3.135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane (818 dosare privind perioada 17 – 22.12.1989, iar 2.317 cauze privind perioada de după 22.12.1989).
Din totalul 3.135 de dosare, Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti au instrumentat 2.311, dintre care 647 cauze privitoare la perioada de până la 22.12.1989, iar 1664 dosare legate de evenimentele din perioada următoare. Într-un număr de 112 cauze, din totalul de 4.495, au fost trimişi în judecată, de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetele militare din subordine, 245 de inculpaţi, după cum urmează :6 generali, 32 de ofiţeri, 9 subofiţeri şi 35 militari în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, 12 generali, 73 de ofiţeri, 8 subofiţeri şi un militar în termen din cadrul Ministerului de Interne și 69 civili”. În ceea ce privește civilii nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de prezența lor printre cei trimiși în judecată. Ei sunt cei care luați pe sus de nebunia „luptei cu terorișii”, lansată mai ales din celebrul Studiou 4 al Televiziunii Române, au deschis focul și au ucis fără ca măcar să aibă habar de ce o fac.
In plus Comunicatul Parchetului de pe lângă instanța supremă menționează că: „legat de aceste cauze, precizăm faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de hotărârea instanţei de contencios european – Curtea Europeană a Drepturilor Omului – pronunţată în cauza „Asociația 21 Decembrie ș.a. contra României”. Menţionăm, sub acelaşi aspect, că Ministerul Public, potrivit competenţelor sale, a întreprins demersuri procedurale pentru aspectele de nelegalitate constatate în cauzele referitoare la „evenimentele din decembrie 1989” şi care sunt în parte, obiect al hotărârii instanţei europene. În raport cu responsabilitatea persoanelor, relativ la durata de soluţionare a acestor cauze, respectiv certele cauze de întârziere şi lacunele constatate în desfăşurarea anchetei, soldate cu încălcarea normelor de procedură penală, pe parcursul perioadei 1994-2005, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, încă din anul 2008. În acest sens, concordant aspectelor relevate în considerentele hotărârii Curţii europene, în aceste cauze au fost efectuate, din 2007, audieri de părţi vătămate și martori, s-a procedat la conducerea în teren a părţilor vătămate şi a martorilor, au fost ridicate şi examinate înscrisuri, precum şi fotografii și imagini filmate, s-au dispus reexaminări medico – legale.De asemenea, activităţile procedurale ale dosarului în desfăşurarea lor cronologică, pe ani, au făcut obiectul corespondenţei purtate de Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (aspect reţinut la punctul 139 din hotărârea CEDO).Citeste; Andre Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei”. – Gică Popa : “Doamne, iartă-mă pentru ce am făcut!” Click aici
„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”Generalul Andrei Kemenici a hotarât sa rupa tacerea

La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitatii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o marturisire senzationala: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.

▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastra, domnule general Kemenici?

Generalul Kemenici: Înca de pe 16 decembrie. Primisem ordin sa începem în unitate o pregatire deosebita pentru apararea Târgovistei. Eram artileristi de antiaeriana, ei ne cereau sa ne antrenam pentru lupte de strada. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primaverii de la Praga. Eram capitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sa vin sa apar Otopeniul. Si l-am aparat atunci pe Ceausescu. Ca sa nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alaturi de 100 de soldati, eu, capitanul Kemenici, eram în stare sa-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupa 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apara pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.

▪ Stiati ca Ceausescu se afla în zona?

Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sa-l prindem. Stiam ca se afla undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarma. De la ora 12:00 noaptea se putea spune ca Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl tradasera pe Ceausescu.

▪ Sosisera deja membrii acelui tribunal improvizat?

Elicopterul cu Stanculescu aterizase pe platoul unitatii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sa vina sa-i ia, sa-i duca la Bucuresti si sa le faca proces. Neîncrezator, Stanculescu ma întreaba: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam ca se va duce sa-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sa-i dam drumul”. Eram mai multi pe holul unitatii: eu, Stanculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gica Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tanase. Si Stanculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sa fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, astora au început sa le tremure pantalonii. Am primit ordin sa trec si eu în proces. Le-am raspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sa facem cumva si sa-i bagam în puscarie pe Iliescu si pe Stanculescu, sustinând cã astia ne-au escrocat. Dar el însusi facuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judeca! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de ora sa faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:50–14:55. Totul a durat vreo doua ceasuri. A fost o buimaceala totala. Gica Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupa proces, si le-a luat si a plecat. E o alta victima a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stanculescu.

▪ În ce relatii ati ramas cu Stanculescu?

Generalul Stanculescu a eliminat, la Bucuresti, doua probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare varsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fara sa fie ministru a dat ordin unitatilor militare sa intre în cazarma. Dar pentru mine Stanculescu este dusmanul numarul 1: el mi-a transformat unitatea în puscarie, în tribunal si în poligon de executie. Fata de Stanculescu nu am decât ura. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pâna în 25 decembrie. Pentru ca ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sa nu ascultati decât de Stanculescu!”. Iliescu – tot asa.

▪ De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?

Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie.

▪ Traiti bine acum, domnule general?

Traiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru ca amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la doua camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare ca sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.

––––––In urma cu 22 de ani, exact in ziua de Craciun, Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena erau executati prin impuscare la Targoviste, dupa ce fugisera cu un elicopter de pe cladirea Comitetului Central.

Procesul sotilor Ceausescu a inceput pe 25 decembrie 1989, la ora 13.20, cei doi fiind acuzati de genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, subminarea economiei nationale si incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de un miliard de dolari, depuse in bancile din strainatate.

In jurul orei 14.40 procesul s-a incheiat, iar sentinta de condamnare la moarte a fost pronuntata la ora 14.45. La ora 14.50 au fost executati.

Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati cinci minute mai tarziu, in curtea garnizoanei.Procesul si executia au fost filmate iar imaginile au facut inconjurul lumii, fiind difuzate si de Televiziunea Romana.

Judecatorul care i-a condamnat la moarte pe sotii Ceausescu, colonelul de justitie Gica Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990, noteaza Mediafax.Dupa executarea sotilor Ceausescu, sentinta Tribunalului Extraordinar Militar a fost luata in evidenta in registrul de executari penale, unde figureaza la pozitia 1/1989, insa in niciun alt registru (opis, condica de sedinta, condica de termene, registrul general de dosare) nu aparea inregistrat dosarul propriu-zis.Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi şi judecaţi pentru genocid şi subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate.

Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată al Tribunalului Extraordinar Militar au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată, în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte. Acesta a fost debutul sîngeros al României democratice, mulţi considerând că revoluţia poporului a fost furată de către foştii comunişti.Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care l-a condamnat şi executat pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu. Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei de către judecătorul Gică Popa, respectiv în perioada ianuarie-februarie 1990. Judecătorul care i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.După executarea soţilor Ceauşescu, sentinţa Tribunalului Extraordinar Militar a fost luată în evidenţă în registrul de executări penale, unde figurează la poziţia 1/1989, însă în niciun alt registru (opis, condică de şedinţă, condică de termene, registrul general de dosare) nu apărea înregistrat dosarul propriu-zis.În 15 decembrie 2003, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, prin hotărâre judecătorească definitivă, reconstituirea sau înlocuirea dosarului referitor la judecarea şi executarea soţilor Elena şi Nicoae Ceauşescu, în decembrie 1989. Conform unor prevederi ale Codului de procedură penală, instanţa militară bucureşteană a reconstituit dosarul dispărut, în baza unei copii, fiecare act din acea copie fiind însă recunoscut şi asumat de persoanele care îl semnaseră. În 19 martie 2004, procurorul militar Dan Voinea (între timp pensionat-n.r.), cel care a întocmit rechizitoriul soţilor Ceauşeascu, a recunoscut copia actului de inculpare ca fiind conformă cu originalul întocmit şi semnat de el. Voinea era atunci ultima persoană implicată direct în evenimentele din decembrie 1989 care mai trebuia să-şi autentifice înscrisurile.

La termenul din martie 2004, a fost prezent şi Dinel Staicu, un cunoscut admirator al soţilor Ceauşescu. El a declarat instanţei că nu deţine originalul dosarului, ci o simplă copie – demontând astfel o susţinere mai veche de-a sa potrivit căreia a cumpărat dosarul soţilor Ceauşescu – preluată de un cotidian sportiv central. Staicu a mai spus că nu s-a prezentat pînă acum la TMTB întrucât a crezut că este vorba despre o rejudecare a procesului şi nu de reconstituirea dosarului.„Aşa cum am spus în repetate rânduri, consider că am fost martor la reconstituirea unei crime şi nu la cea a unui dosar penal”, a declarat atunci Dinel Staicu. „Ceauşescu a fost judecat şi executat, nu judecat şi condamnat. Nu am venit până acum pentru că nu recunosc acest dosar”, a mai spus Dinel Staicu. El a precizat că are o copie a dosarului de la Elena Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu).

––––––Dan Voinea: Nu au existat teroristi in decembrie ’89. Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista, care dureaza si azi
Sotii Ceausescu au fost sacrificati, pentru a nu avea loc un proces al comunismului, afirma, la RFI, fostul procuror militar Dan Voinea, care s-a ocupat ani buni de dosarele Revolutiei. El sustine ca „nu au existat teroristi” in decembrie 1989 si nici acum nu e prea tarziu pentru un proces al comunismului.

„N-au existat teroristi, in dosarele pe care le-am trimis in instanta, sunt peste 35 de dosare care au luat calea justitiei si in care justitia a condamnat. Ma refer la dosarul Timisoara, unde au fost condamnati generalii Stanculescu si Chitac, cei care au coordonat operatiunile militare din acel oras, dosarul Cluj, unde generalul Topliceanu si ceilalti subordonati ai lui au fost trimisi in judecata si condamnati pentru victimele de la Cluj, dosarul Sibiu si alte multe dosare, in care s-a demonstrat in mod concret ca nu au existat teroristi, pentru ca s-a ajuns la autorul fizic al represiunii, la tragatori, acolo au fost identificati tragatorii pentru fiecare victima”, spune fostul procuror.

Dan Voinea adauga ca, in dosarele care au ramas, tragatorii au fost identificati in proportie de 80%.

Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista

„Daca ar fi continuat procesul lui Ceausescu, asa cum ar fi fost normal sa fie, ar fi fost primul dosar in care se judecau crimele comunismului. Insa n-a fost sa fie asa, pana in prezent nu a mers in instanta un astfel de dosar. Ratiunile care au stat la baza eliminarii fizice a sotilor Ceausescu tocmai acestea au fost, pentru ca acuzele aduse Ceausestilor erau de fapt acuze aduse regimului comunist”, crede el.

Dan Voinea acuza faptul ca eliminarea fizica a sotilor Ceausescu a fost decisa de grupul care a preluat puterea la Revolutie si din care faceau parte Victor Atanasie Stanculescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan si Gelu Voican Voiculescu.

„Ei au fost sacrificati, tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului si pentru a salva administratia comunista, care, dupa cum vedeti, a durat si dureaza si in prezent. Nu este deloc tarziu si e recomandabil pentru pacea sociala un asemenea proces (al comunismului – n.r.), dar pentru asta trebuie depolitizata justitia”, considera fostul magistrat militar.Nu exista nicio proba legate de sinuciderea lui Vasile Milea

Fostul procuror mai spune ca nu exista nicio proba care sa indice sinuciderea generalului Vasile Milea: „In dosarul lui Vasile Milea nu exista nici un element, nici o proba pentru sinucidere. Ma refer la probele stiintifice, criminalistice”.

Dan Voinea a adaugat ca „Atanasie Stanculescu s-a dus pur si simplu la Ministerul Apararii, in 22 si s-a autointitulat ministru al Apararii, nu l-a numit nimeni. Succesiunea – dupa Vasile Milea a fost Ilie Ceausescu, unul din primii adjuncti ai ministrului Apararii”.„Or Stanculescu s-a dus la Ministerul Apararii Nationale, l-a izolat pe Ilie Ceausescu si s-a autointitulat el ministru al Apararii si din acel moment a condus si dirijat operatiunile militare in Bucuresti si-n toata tara”, mai afirma Dan Voinea.

Nu una obişnuită, ci chiar garnizoana între zidurile căreia, în decembrie ’89, şi-au găsit moartea, sub rafalele automatelor, foştii dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aşa arată azi, la 19 ani de la evenimentele de atunci, Andrei Kemenici, omul care a fost martor la scrierea istoriei.“Băieţii mei i-au arestat pe dictatori şi tot ei i-au păzit zi şi noapte, până în momentul execuţiei. O execuţie din cauza căreia mi-e ruşine că sunt român”. Aşa şi-a început povestea generalul în rezervă Andrei Kemenici, cândva un om puternic şi dârz, astăzi un bătrânel prea firav pentru a se mai bate cu anii.

“Ar fi multe, prea multe chiar, de spus despre tot ce s-a întâmplat atunci. Singurul lucru care contează cu adevărat e faptul că împuşcarea cuplului dictatorial a fost un act injust, săvârşit în total dispreţ faţă de lege. De ce spun asta? Pentru că nu li s-a acordat dreptul la un recurs firesc. Pentru că erau condamnaţi încă înainte de a fi judecaţi. Pentru că se ştia de la bun început care va fi sentinţa. Pentru că au fost ucişi, nu executaţi”. Se opreşte din istorisit, trage aer în piept şi priveşte posac, de undeva de la 7-8 metri, spre zidul în faţa căruia şi-au găsit sfârşitul Ceauşeştii.

Îl întreb dacă, pe perioada cât a fost “încarcerat” aici Nicolae Ceauşescu, a avut ocazia să stea de vorbă cu el. “Nu o dată!

Se purta de parcă era în continuare comandant suprem, nu un ostatic a cărui soartă urma să fie stabilită de un complet de judecată. „Colonele, îmi spunea, ai grijă şi fă-ţi datoria până la capăt!”. Aşa îmi spunea. Doar atunci când l-au legat şi l-au împins pe uşă afară, spre zidul unde urma să fie împuşcat, şi-a pierdut puţin cumpătul. Mă căuta cu privirea peste tot în timp ce mergea pe hol şi cânta Internaţionala”, îşi mai aminteşte generalul.

Din tot ce a fost, a păstrat în cufărul de acasă un vraf de poze îngălbenite şi o uniformă nou-nouţă cu însemnele rangului militar de acum: acela de general. De restul – povestea asasinării lui Ceauşescu – nu-i face plăcere să-şi amintească. Îmi mărturiseşte totuşi că o va face atunci când adevărul despre procesul Ceauşeştilor va ieşi la lumină.

„N-au avut şansa să se apere”

Andrei Kemenici ne-a arătat încăperea din Unitatea Militară 01417 unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu. “Am continuat să fiu comandantul acestei unităţi încă opt ani după moartea celor doi. Ştiu însă că nu a fost drept ce s-a întâmplat acolo. Să nu mă înţelegi greşit. Nu spun că Nicolae Ceauşescu nu ar fi meritat să fie executat. Spun doar că procesul lui nu a fost unul corect. Nu i s-a dat şansa să se apere. Acea şansă care trebuie acordată până şi unui ucigaş de rând!”, ne-a spus generalul.

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Domnul Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute! – pentru a întocmi documentele necesare să faceţi acest proces». Doamnă, sunt borfaşi de ultima speţă din România, care fraudează, care fură miliarde şi duc procesele 4, 5, 7 ani, deşi noi toţi suntem convinşi că aceia sunt escroci!
Nu aveau nici hârtie de scris la ei şi atunci generalul Victor Stănculescu mi-a ordonat să aduc hârtie. Spre ruşinea mea, că eram în mare economie, n-aveam atâta hârtie de scris, m-am dus în birou, am luat câteva hârtii şi m-am gândit: «N-or fi de ajuns astea» şi-am trimis la birou unde se găseau, la documente secrete, hârtiile care ne veneau pentru unitate şi din care împărţeam aşa, numărând foile, la compartimente. Atunci mi-am zis: «Dom’le, să mai aduc un top de hârtie.» Şi m-am dus şi i-am arătat hârtia de scris generalului, care mă dirija, cui s-o împart, spunându-mi: «Dă-i şi lui (pe urmă am aflat că era procuror), dă-i şi ăstuia că e judecător, lui că e preşedintele Comitetului de Judecată.» Nu le spun numele, deşi cred că până acum le-aţi aflat. Şi ajung la un om amărât. Nu-l uit toată viaţa. Şi generalul zice: «Dă-i şi lui.» Am vrut să-i dau acelaşi număr de foi ca şi celorlalţi, dar respectiva persoană zice: «Dă-i mai multe.» Am rămas surprins, apoi am înţeles că era grefierul. Îl chema Tănase. I-am dat mai multă hârtie de scris. După ce-am împărţit hârtiile, domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni care au distrus România.» Aceasta se întâmpla în hol, în picioare, într-o stare de tensiune extraordinar de mare. Procurorul Voinea a întrebat cine are Codul Penal şi unul dintre asistenţi, Mugur Florescu, i-a dat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Şi i-am repartizat într-o încăpere, iar în timpul acesta am stabilit cu ofiţerii, care erau în aşa-zisul pluton de execuţie, era de fapt o grupă de execuţie formată din paraşutiştii de la Boteni, locul unde se va desfăşura execuţia, în caz că sentinţa va fi condamnare la moarte. Şi am făcut instruirea şefului, era căpitan, îl cheamă Boeru. A fost întrebat dacă vrea şi a răspuns afirmativ şi s-a dus şi a recunoscut locul respectiv, unde vor fi executaţi, dacă tribunalul va hotărî.

Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă. Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi şi le-am spus şi lor că nu sunt două ulcioare cu apă, nu se poate ca cei doi să dispară fără proces. Acesta a fost legământul meu şi al vieţii mele. Am făcut tot ce am putut, pentru care am tras extraordinar de mult. Tuturor le plăcea să scape de Ceauşescu. Reţineţi, e foarte important, de sus, de sus şi până jos, cu excepţiile de rigoare, doreau să scape de aceşti Ceauşescu. Nu mai erau admişi de nimeni. Ştiţi de ce vă spun lucrurile acestea ? Eu credeam că Ceauşescu e apărat de multe forţe de securitate, speciale. N-a fost apărat de nimeni. Au fost trădaţi, au fost abandonaţi de toţi, doamnă, de toţi.

Puşa Roth: Domnule general, se spune, iarăşi se spune, pentru că toate acestea au intrat aproape în folclor. Se spune că Ceauşeştii au murit mai devreme de 25 decembrie.

Andrei Kemenici: Exclus. Revin la ceea ce v-am spus. Erau 500 – 600 de oameni care stăteau ochi şi urechi pe uşă şi pe transportorul blindat de acolo. Eu am crezut că vor fi luaţi din garnizoană, erau îmbrăcaţi corect. A văzut aproape toată lumea şi în cinci minute, hai să zic zece, toţi cei 1237 de oameni ştiau că în garnizoană se află Nicolae şi Elena Ceauşescu. Mai ales că se întrebau toţi ce căutau elicopterele acolo.

Puşa Roth: Eu mă refeream la momentul execuţiei.

Andrei Kemenici: Imediat. Toţi erau ochi şi urechi, doamnă, după stâlpi, pe la geam, peste tot, se uitau acolo unde erau elicopterele şi unde era transportorul să vadă ce se întâmplă. A durat vreo două ore şi acum mă întreb cât e de greu pentru un om să stea două ore după un stâlp. Nu? Aproape nemişcat şi să observe tot timpul. Ceauşescu era cineva, el nu era Gheorghe al nu ştiu cui. Şi toţi, văzând că intră în cazarmă, aşteptau să şi iasă. Ei, după aceste două ore îi văd că ies legaţi, aduşi de braţe şi dintr-o parte şi din alta – de fapt au fost luaţi aproape pe sus – şi merg la zid. După care aud armele. Au fost peste 500 de oameni care au văzut execuţia, iar de auzit, au auzit 1237, dar nu pun blocurile din jur, cu toţi oamenii la ferestre. Tot timpul erau oameni care strigau la cei de la blocuri să nu iasă la fereastră că riscă să fie împuşcaţi. O femeie n-a respectat acest ordin. Ştiţi ce s-a întâmplat cu femeia aceea? A fost omorâtă. Omorâtă de oamenii din cazarmă. Soldaţii or fi crezut că e inamic sau terorist. Şi-au tras şi-au omorât femeia.

Puşa Roth: Domnule general, cine a comandat foc, când au fost omorâţi cei doi?

Andrei Kemenici: Nimeni. Acel ofiţer, vă spune un om care a văzut şi vă pot da mulţi, mulţi, dar vă dau personalităţi din astea mari, mari, mari, chiar din frunte: generalul Stănculescu, procurorii, aici aş putea să fac o paranteză să ştiţi de ce s-a omorât Gică Popa, dar nu o fac. Aceşti oameni fiind sub o tensiune extraordinară, ştiau că trebuie să-i omoare, fiindcă au fost instruiţi înainte. Când au ajuns la aproximativ un metru sau un metru şi jumătate, legaţi fiind, i-a întors cu spatele spre perete – nu ştiu de ce nu i-a lăsat aşa – dar acesta a fost avantajul lor, al Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, că au văzut moartea cu ochii. După aceea au făcut nu mai mult de patru-cinci paşi înapoi, armele le aveau la umăr, în poziţia de tragere din picioare, au întors cureaua şi au tras, au tras cu arma de la şold. Primul a tras căpitanul, apoi Cârlan şi Gheorghiu. Ordinul a fost să tragă toţi trei, tot încărcătorul, adică 90 de cartuşe. Unuia i s-a blocat arma şi nu a tras tot şi până să remedieze incidentul, un locţiitor al meu, Mareş Ion, a strigat: «Nu mai trage nimeni!», fiindcă cei doi erau morţi, ciuruiţi înainte de a ajunge la pământ. Ne-a fost frică, fiindcă erau acolo sute de oameni. Imaginaţi-vă că o bucată din haina Elenei Ceauşescu a fost pur şi simplu retezată, ca şi cum ar fi fost tăiată cu cuţitul. O altă problemă este că au murit legaţi la mâini. Nu ştiu de ce, pentru că atunci când li s-a citit sentinţa, au rămas trăzniţi. Elena Ceauşescu i-a zis lui Nicolae Ceauşescu: «Cum, măi Nicule, se omoară în România?» El i-a răspuns: «Da, mă, uite, vezi! Trădarea e de lângă noi.» Acei ofiţeri şi subofiţeri, paraşutişti, erau instruiţi dinainte, ştiau că trebuie să-i lege. Ei ar fi mers la execuţie nelegaţi. Întâi au vrut să lege pe Nicolae şi să-l ducă la execuţie, apoi pe Elena, acesta era scenariul iniţial, aşa cum s-a procedat şi la vizita medicală, întâi el şi pe urmă ea. Dar ea a spus: «Nu, am luptat împreună, murim împreună!» Căpitanul, politicos, l-a întrebat pe domnul Stănculescu ce să facă, iar Stănculescu a spus: «Dacă vor să moară împreună, să moară împreună!» El nu s-a opus când a fost legat, însă ea s-a opus. Aş vrea să reţineţi că la execuţia celor doi au fost prezenţi reprezentanţii Revoluţiei Române. Au fost: Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, generalul Victor Stănculescu etc. Eu i-am predat pe cei doi Ceauşescu reprezentanţilor Revoluţiei, reprezentanţilor Armatei şi reprezentanţilor Justiţiei.Vreau să vă mai spun că Târgovişte a fost singura reşedinţă de judeţ care nu a fost apărată de Armată. Ce părere aveţi? Au fost diferenţe între oraşe. La Cluj, Sibiu, Timişoara, Cisnădie, Bucureşti, Armata a tras. În Târgovişte, revoluţionarii au intrat peste tot, fără să se opună nimeni, fiindcă unii au fugit ca potârnichile, iar alţii s-au pus la dispoziţiia Revoluţiei.”

Mircea Geoană: „aşa cum domnul Iliescu nu a putut să-i ierte lui Ceauşescu nişte lucruri din tinereţe, şi ştim cum s-a terminat meciul respectiv (crima), pe mine nu a putut să mă ierte pentru momentul aprilie 2005

Exclus din PSD şi revocat de la şefia Senatului, Mircea Geoană l-a atacat pe preşedintele de onoare al social-democraţilor. „Eu m-am educat în Occident, el la Răsărit”, a acuzat Mircea Geoană, la Realitatea TV. Marţi la şedinţă, Iliescu ne-a vorbit de partidul lui, FSN, a dezvăluit din culise Geoană. Acesta a relatat şi episodul în care Iliescu l-a făcut prostănac în 2005. Geoană a spus că bănuieşte că l-a înjurat în gând atunci pe Ion Iliescu.„M-a făcut prostănac în 2005. Bănuiesc că da (l-am înjurat, n.red.) în gând. Atunci când eşti supus unor invective, faţă de un om de 50 de ani, unul de 80 de ani, mă întreb cine trebuie să se lase. Cred că nu mai merită să comentăm ceea ce spune domnul Iliescu. Suntem din alt serial. Vin dintr-un alt orizont, vine dintr-un alt orizont. M-am educat în Occident, s-a educat la Răsărit. Când cineva la nivel de fost preşedinte se leagă de cineva mai tânăr, la câteva luni, când alura de fost preşedinte este înlocuită de un jargon… este o diferenţă enormă de viziune între mine şi domnul Iliescu. Este marcat emoţional de Revoluţie. Aşa cum lui Ceauşescu nu a putut să-i ierte nişte lucruri din tinereţe, şi ştim cum s-a terminat meciul respectiv, nu a putut să mă ierte pentru momentul aprilie 2005”, a declarat Mircea Geoană, la Realitatea TV.

Mircea Geoană: „Dl Iliescu este in acest moment o piaza rea pentru acest partid, acest om nu se poate schimba, Ponta, o marionetă, Iliescu şi Năstase, nişte bolşevici”

Convorbire telefonica Iliescu Gorbaciov

Geoană a calificat ședinta drept o execuție stalinistă: „Ponta este o marionetă mânuită de Ion Iliescu și Adrian Năstase”,a spus el la finalul ședinței. „PSD nu a scăpat de memoria bolșevică”. Geoană a prevestit că în curând în PSD va avea loc un Congres extraordinar „care va înlătura această conducere tiranică”. „Dl Iliescu este in acest moment o piaza rea pentru acest partid”, a mai spus el. „Acest partid nu va avea viitor atâta vreme cât va sta sub pulpana sa, a acestui om care nu se poate schimba. Traian Băsescu a ajuns președinte pe mâna lui Iliescu. Nu mă despart de partid, mă despart de această gașcă ce se pretinde a fi o conducere de partid. Ponta are o incapacitate cronică de a conduce un partid de talia PSD”. „Viața mea politică va continua”, a mai spus el, anunțând că va cumpăni câteva zile. „În finalul unei ședințe unde măcar s-a vorbit pe bune și s-a votat la ordin vreau să le spun celor din sala de execuții: „Adio, tovarăși, pe curând, prieteni!””, a încheiat el.
„Este o decizie nedreaptă. La ora 18.03 am primit primele acuzaţii. De două săptămâni Ponta şi acoliţii săi bat cânmpii, de-abia azi au reuşit să producă un document, după mascarada de la Comisia de integritate. (…) Mă îndurerează pentru că 5 ani de zile am condus acest partid alături de mulţi oameni pentru care am preţuri. Am crezut că pot să aduc democraţie în acest partid, a fost o decizia anunţată. Domnul Ponta şi-a pus demisia pe masă şantajând”

„Înteleg presiunea la care unii colegi au fost supuşi. Vreau să adresez un mesaj pentru toţi cei care sunt partid şi toţi cei care m-au votat în 2009. Din păcate în acest partid, care este condus din umbra de Iliescu şi Năstase nu are vreo şansă de reformare. Au în fruntea partidului o marionetă care are la o vârstă atât de fragedă apucături tiranice”.

„Niciodată nu am văzut un ton mai suburban. Minciuni pe toate posturile tv. Nu am văzut niciodată atât de puţină decenţă în relaţiile dintre colegii din acelaşi partid. Partidul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Celor care mă susţin le spun că înainte de alegerile de anul viitor un astfel de congres va avea loc şi va reuşi să înlăture şi ranchiuna domnului Iliescu si incapacitatea cronică a lui Ponta de a conduce PSD-ului”.

„Şi PNL şi PDL sunt conduse la fel, toate partidele au ajuns la epuizare. Partidul meu nu a scăpat de această memorie bolşevică. Un sistem politic mafiot epuizat moral şi etic. Este o decizie profund nedreaptă. Am primit la 18:03 pentru prima dată aşa zisele acuze care îmi sunt aduse. De două săptămâni Victor Ponta bate câmpii”

„Domnul Iliescu este o piază rea pentru acest partid. Acest om nu se poate transforma şi nu poate uita ranchiuna la adresa mea. Traian Băsescu a ajuns preşedinte pe mâna lui Năstase. Nu mă despart de partid, ci de o parte din această gaşcă. Rămân fidel ideilor mele politice, dar nu pot sa fiu în compania unor oameni care nu au un minim respect”.
Mircea Geoană, imediat după ce a fost dat afară din PSD: „Ponta, o marionetă, Iliescu şi Năstase, nişte bolşevici”

Miron Cozma: ”Traian Basescu mi-a dat trenuri ca sa aduc minerii la Bucuresti”

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, afirma ca debarcarea guvernului Roman, in 1991, a fost realizata cu sprijinul total al lui Traian Basescu, cel care, in calitate de ministru al Transporturilor, i-a pus la dispozitie trenurile necesare ajungerii la Bucuresti, pentru a darama cabinetul din care facea si el parte. El mai sustine, pentru Inpolitics, ca in dosarul mineriadei din septembrie ’91 exista chiar o proba clara care dovedeste implicarea totala a presedintelui de azi in acele evenimente.

“Basescu mi-a dat trenuri si m-a pus sa semnez pentru ele”

“Ceea ce a facut Traian Basescu la televizor (fostul lider al minerilor se refera la interviul recent pe care seful statului l-a acordat pentru B1TV n.n.), anume ca a dat vina numai pe Ion Iliescu pentru mineriade, este o mare ipocrizie. Vedem cu hotul striga hotii de foarte mult timp si vedem la televizor aceiasi oameni de 20 de ani incoace. In ceea ce priveste sangele si mortii Revolutiei, Ion Iliescu este, intr-adevar unul dintre marii vinovati. Acest aspect este indiscutabil. Dar, cand vine vorba despre mineriade, lucrurile se complica. Desigur, culpa este si a lui Ion Iliescu. Dar, ca om care stie foarte bine ce s-a intamplat la mineriade, va spun ceva ce este suta la suta adevarat: Traian Basescu a fost implicat in toate mineriadele, in ’90, ’91 si ‘99”, avertizeaza Luceafarul huilei.

Miron Cozma adauga ca, in acest sens, exista o proba indubitabila in dosarul mineriadei din septembrie, 1991. “Atat procuratura cat si politia stie despre implicarea lui Traian Basescu. Sa va dau un exemplu punctual. In septembrie ’91, in gara din Timisoara, intr-un birou in care se afla politie si mai multi oameni, am purtat o lunga discutie cu Basescu la telefon si, cand mi-a spus ca pot lua garnitruri de tren pentru a ma indrepta spre Bucuresti, m-a pus sa semnez in registrul Regionalei de Cai Ferate Timisoara. Erau politisti de fata cand am purtat convorbirea. Acest episod reprezinta o proba la dosarul mineriadei din septembrie ’91. Basescu mi-a spus, senin, sa fac plata pentru garniturile de tren cedate, garnituri care urmau sa transporte ortacii spre Bucuresti. Am semnat si in registru. Cum poate spune Traian Basescu ca nu poarta nicio responsabilitate pentru mineriade?”, intreaba Miron Cozma.
[1]

Miron Cozma mărturisește că regretă faptul că nu şi-a însuşit funcţia supremă în stat la primele mineriade. „Înconjurasem Cotrocenii, Ion Iliescu nu mai putea să mişte. Înconjurasem guvernul. Era o nimica toată să fiu preşedinte. Am crezut că sunt eu prost ca să fiu preşedinte, credeam că pentru asta trebuie să fi un semizeu. Acum regret că nu am făcut-o. Când văd ce caricaturi vor să fie preşedinţi părerea de rău e din ce în ce mai mare”, ne-a dezvăluit Miron Cozma. Totodată, Cozma a explicat că nici nu vrea să audă de un eventual sprijin electoral acodat prezedintelui în funcţie. „Băsescu e la fel de vinovat ca Iliescu pentru mineriade. O dată, Băsescu mi-a dat trenuri pentru a ne deplasa cu minerii la Bucureşti. La ultimele mineriade a refuzat. Cu alte cuvinte, dacă primele dăţi i-a plăcut să venim la Bucureşti, la ultimele mineriade nu-l mai aranja. Niciodată nu o să îl ajut electoral”, a tunat Miron Cozma.

De la stanga la dreapta – Nicolae Ceausescu Miron Cozma
–––
Extras wikipedia ro.
Traian Băsescu – Activitate politică

––––––––-

– A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială.

– În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman , a ocupat funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor

– Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman  (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
– La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996)
– Vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor (1992 – 1996)
– Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman (1996)
– Deputat PD de Vaslui (1996-2000)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999)

Mihail Gorbaciov: „este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca „nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: „ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: „nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: „In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
–––

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: „Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

„Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  „Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: „Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
––––-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
–––
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider „ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin „legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: „Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : „In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. „Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: „Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – „de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
–––––
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.

„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

„Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

–––––––

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu

Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

Informarea primului-secretar CC al UTC Ion Iliescu in fata Biroului UTC privind revoltele studentesti din 24-25 decembrie 1968, inregistrata in stenograma sedintei din 26 decembrie (ANIC, Fond 3 – CC al UTC, 15/1968).
––––
Acţiunea studenţilor a fost calificată de conducerea de partid ca o manifestare huliganică, anarhică. La 26 decembrie a fost convocată o şedinţă a Biroului Uniunii Tineretului Comunist (UTC), unde Ion Iliescu, la acea dată prim-secretar al UTC şi Ministru al Tineretului a prezentat o informare. Descriind sumar desfăşurarea manifestaţiei, Ion Iliescu a arătat şi că la unele cămine uşile fuseseră încuiate, pentru a împiedica studenţii care voiau să se alăture manifestaţiei să iasă din cămine.

În discursul său Ion Iliescu s-a declarat un adversar al oricăror manifestări cu caracter religios.
„Cu organizarea colindelor, este lipsă de înţelegere, de formaţie ideologică a studenţilor. Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului? Cât ar zice să i-am dat condiţie laică, cu urări studenţeşti, ea rămâne totuşi manifestare desfăşurată în cadrul sărbătorilor religioase de către nişte oameni intelectuali, cu anumite pretenţii, formaţie, instrucţie! Noi vrem să înlăturăm anumite reminiscenţe în manifestarea oamenilor şi studenţii devin promotori ale lor”. Trecând la analiza atitudinilor studenţilor şi a acţiunilor care trebuiau luate de organele politice, raportul lui Ion Iliescu arăta: „Şi în legătură cu practicile faţă de care s-a slăbit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studenţii merg şi se căsătoresc la biserică şi organizaţia nu ia atitudine! Îşi botează copilul la popă… Organizaţiile noastre trebuie să contracareze unele manifestări, ca să fie instrumentul luptei ideologice”.

Discursul arată că, chiar atunci când nu participau la mişcări de protest, studenţii se opuneau îndoctrinării politice şi atitudinea lor de opoziţie ajunsese să îngrijoreze clasa politică.

Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu, gen. Dumitru Iliescu.

––––––––––––-
ILIESCU SI HULIGANII DIN ’68
––––––––––––-
Ion Iliescu: „Am convocat aceasta sedinta scurta de lucru pentru a prezenta citeva chestiuni in fata biroului. Stiti ca ieri noaptea a avut loc o manifestare huliganica la care au luat parte citeva sute de studenti. Lucrurile acum se discuta cu masa studentilor, se lamuresc problemele, insa in legatura cu manifestarea s-au desprins citeva concluzii pentru munca in rindul studentilor. S-a dovedit slabiciunea organizatiei noastre cu ei, lipsa de combativitate, de fermitate politica
a organizatiei UTC, a cadrelor de UTC.

S-a pornit de la un asa-zis colind al studentilor la fetele de la Grozavesti. A pornit de la o manifestare considerata cu multa usurinta, de la clubul studentilor de la politehnica, „303”. Au fost si studenti de la universitate. Au mers catre Grozavesti; pe parcurs s-au mai adunat si alti tipi mai putin treji si actiunea a luat un caracter huliganic in fata caminului fetelor. Pina aici lucrurile ar fi ramas o golanie studenteasca, dar in continuare s-au raliat si au luat conducerea manifestarii o serie de elemente pacatoase, care au devenit dirijorii manifestarii. Cea care a condus era o tipa care a terminat jurnalistica, este acum undeva incadrata la Ploiesti, e un fel de studenta la fara frecventa, la Teatru la Sectia de teatrologie, umbla in grup cu niste tipi din rindul tinerilor scriitori si este cunoscuta ca o femeie de moravuri usoare, a fost maritata, e divortata acum. A patruns si la adunarea generala a scriitorilor nu se stie cum si a provocat scandal si acolo. Aceasta femeie a preluat conducerea grupului de studenti care a plecat de la Grozavesti si s-au inmultit pe parcurs; au venit la Caminul 6 martie dupa 1 noaptea, au facut scandal cu trompeta, cu hirtii aprinse si apoi au parcurs tot centrul orasului de la orele 2 la 5 dimineata, prin Piata Romana, Gara de Nord. Apoi au intervenit si unele organe, activisti de partid, care au incercat sa stavileasca aceasta actiune, nu au reusit. Studentii in loc sa-i sprijine, s-au solidarizat cu ceilalti. E adevarat ca au fost si unii care s-au retras, insa chestiunea a capatat o desfasurare spontana, in toiul noptii. Apoi au mai aparut si betivani din restaurante. Cei care conduceau au incercat sa-i duca si la ambasada americana, dar au fost opriti si atunci cetateanca a inceput sa strige „Libertate, libertate pentru studenti”. In momentul in care s-a reusit sa se evite indrumarea coloanei spre ambasada, a devenit ceva mai nervoasa si a inceput sa incite studentii impotriva activistilor, sa spuna ca acestia sint de la politie, ca sa-i bata. Un student de la Fizica, care a sarit in apararea ei, l-a lovit pe un activist de partid si a incitat studentii.

Au fost o serie de elemente pacatoase care au dirijat, nu toti au avut intentia sa degenereze colindul in o asemenea manifestare, dar cei mai multi au urmat coloana, ca o impunere de curent spontan. Este un fapt ca nu au manifestat pozitie impotriva lor, impotriva celor care au dirijat si au produs dezordine. Au oprit troleibuzele, autobuzele, au aruncat cu hirtii aprinse pe autobuze, pe linga universitate au scos cosurile de gunoi si le-au pus pe linia tramvaiului.

Conducerea de partid a apreciat ca este o manifestare huliganica, anarhica.

„Studentii ii urmau ca oile”

Vreo trei dintre acestia au fost arestati si de dimineata am organizat analize cu activul de partid din institutele de invatamint superior si cu studentii. Se trag concluzii politice si manifestarea in sine reprezinta gravitatea ei, dar mai ales usurinta cu care studentii se lasa antrenati de niste persoane necunoscute la manifestari de acest gen si nu s-au gasit oameni sa riposteze aici. Mai ales cind au venit elementele turbulente, studentii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau sa ia pozitie. Studentii cind mergeau pe linga camine strigau – veniti cu noi si acestia ii urmau ca oile. Au fost la unele camine usile incuiate si au facut scandal de ce nu sint deschise pentru ca ei vor sa iasa.

Aceasta este o dovada de lipsa de maturitate, a discernamintului din partea noastra si conducerea de partid a stabilit ca sint slabiciuni in raport cu combativitatea politica, in munca de instruire ideologico-politica pentru a nu face posibile asemenea lucruri.

Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor, este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Cit ar zice ca i-am dat conditie laica, cu urari studentesti, ea ramine totusi manifestare desfasurata in cadrul sarbatorilor religioase de catre niste oameni, intelectuali, cu anumite pretentii, formatie, instructie.

Noi vrem sa inlaturam anumite reminiscente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor. Este si slabiciunea noastra ca anul acesta nu am intreprins niste masuri concrete pentru aceasta perioada si am lasat lucrurile sa se desfasoare asa. Exista si experienta anilor trecuti. Noi trebuie, tovarasi, sa ne gindim la aceasta actiune si sa reflectam asupra concluziilor si masurilor spet care sa le luam pentru intarirea muncii politice a studentilor. A slabit preocuparea pentru problemele de fond ale activitatii noastre si din aceasta cauza se plateste in cautarea de forme in sine si nu mai exista preocuparea pentru continutul activitatii, independent de forma folosita.

„Sa fim atenti la revelioane”

La Casa de cultura a studentilor am fost si am vazut un program artistic. Fireste ca aici sint lucruri interesante si este de apreciat si felul cum participa studentii la manifestarile teatrului din pod, teatrului de cafenea, ansamblului folcloric. Am participat la doua manifestari, una o piesa de Kafca (sic!), care este un fel de protest impotriva metodelor antiumaniste, undeva impotriva fascismului, intr-o atmosfera sumbra, cu spectrul mortii. Sus, la teatrul din pod – conditia valorificarii folclorului, un program cu nuanta folclorica, bazat pe dansuri vechi taranesti, din Oas, cu bocetul taranesc, nuanta aceasta de moarte, o atmosfera greoaie. Dupa ce am iesit de la aceste manifestari, am iesit cu o atmosfera apasatoare. Pe aceasta linie merg ei, spre modernism. Nu spun sa nu se faca astfel de actiuni, este bine realizat acest lucru de studenti, cu entuziasm, dar daca luam o unitate de idei, capata o anumita trasatura anormala. Directorul spunea ca ansamblul „Doina” are un program vesel, de asemenea si teatrul din pod si teatrul de cafenea, pe ansamblu.

Nu exista atentia si grija fata de promovarea unui spirit militant si in general. Ceea ce se face acolo se face pe gustul unei anumite categorii presupuse „selecta”, care vine si sta in fumaraie.

La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gindim foarte serios la masurile spet care sa le luam aici.

In toata perioada sarbatorilor de iarna sa manifestam mai multa atentie, privitor si la revelioanele care se vor desfasura. Sa nu mai apara iesiri dezordonate, anarhice, pentru ca asemenea chestiuni nu numai ca nu ne slujesc, dar au consecinte politice, cu totul daunatoare. Trebuie tratat cu multa atentie.

„Eu le-am spus sa-i ia la ochi”

Ieri am participat la o sedinta la studenti si am vazut ca acestia manifesta usurinta, ca s-au distrat.

La centrul universitar s-a spus rectorilor sa se prezinte lucrurile asa cum s-au prezentat, cum s-au petrecut, deschis in fata studentilor, privitor la caracterul avut si la implicatiile politice. Lucrurile se cam diluau pe masura ce coborau jos, la universitati mai slabe, la activul pe facultati decanul mai imbraca in niste formule generale etc. Spuneau, nu este bine, de ce sa dramatizam lucrurile. Fata de faptele concrete care s-au petrecut am facut apel la maturitatea lor politica de a judeca cum trebuie lucrurile. Dupa adunarea la care am participat, au mai ramas in sala 30 de studenti, si am mai discutat o ora cu ei. Ei s-au desolidarizat de ceilalti, s-au interesat daca si de la ei au fost, sa-i puna la punct, eu le-am spus sa-i ia la ochi. Nu trebuie sa vina cineva sa va prelucreze, anumite elemente straine.

La conducerea de partid s-au discutat mai multe aspecte cu diverse domenii ale muncii noastre si s-au facut critici la adresa presei noastre de tineret, care manifesta in ultima vreme slabiciuni din punct de vedere
al orientarii politice si se apreciaza ca in ciuda repetatelor critici facute de conducerea de partid, nu am reusit sa impunem echilibrul necesar presei, combativitatea necesara, sa fie instruiti activ in munca noastra, pentru orientarea activitatii politico-ideologice a organizatiei de tineret. (…)

Sa luam masuri mai ferme pentru tinuta generala a tinerilor, impotriva cazurilor de betii, de tineri care isi pierd vremea prin circiumi intr-o atmosfera morbida, nesanatoasa.

In presa mai incisiv sa abordam aceste probleme.

„Studentii isi boteaza copilul
la popa”

Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice; studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine, isi boteaza copilul la popa.

Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea.

Este o slaba intelegere fata de asemenea chestiuni.

Nu este o pozitie clara fata de religie si fata de biserica. Am irita niste stari de spirit. Sa manifestam grija si atentia necesara, prudenta necesara.

Este celalalt aspect al pozitiei noastre ca organizatie
politica, militanta care la rindul nostru sa promovam activ pozitia noastre ideologica.

Dar ai nostri nici macar nu fac observatii ca se duc la popa. De aici si chestiunea cu colindele.

Aceasta este o lipsa de discernamint intre traditiile de cultura ale poporului si asemenea chestiuni care capata si in domeniul in care va trebui sa reluam niste lucruri chiar si la sate, anumita interpretare.

Brigazile stiintifice impreuna cu asezamintele culturale in perioada de iarna sa faca unele actiuni pe aceasta tema, si in presa sa alimentam cu asemenea chestiuni.

Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice.(…)”

Cariera lui Ion Iliescu in UTC

Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a intrat in UTC in august 1944, la 14 ani, activind ulterior in Tineretul Progresist si Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romannia – doua organizatii satelit ale UTC. Dupa martie 1949, a fost cooptat in CC al UTM. Studentia si-a facut-o la Moscova, unde a fost si secretar al Comitetului unional al studentilor si aspiratilor romani aflati la studii in URSS (in 1952, numarul acestora era de 2.500). Dupa intoarcerea in tara, in 1954, a intrat in Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. intrucit nu urmase o scoala de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fara frecventa ale Institutului de Aspirantura „A.A. Jdanov”, o scoala de cadre a PMR.

Caracterizarile de partid il descriu astfel: „Origine sociala muncitoreasca. (…) Devotat partidului. (…) Are initiativa in munca. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tinar, judeca cam pripit lucrurile. Are perspective de crestere”; in alt documente: „Este atasat partidului si organizatiei. Are initiativa si putere de munca. Nivel politic si ideologic corespunzator. S-a achitat intotdeauna de sarcinile primite. Duce munca colectiva si are influenta in rindurile elevilor. Este un tov. perseverent in munca, nu se straduieste suficient in ridicarea nivelului sau politic si citeodata este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare”.

Din 1956, Iliescu a devenit presedintele comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti, apoi, in 1957, al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romannia (UASR), interfata studenteasca a UTM. Dupa protestele studentesti ce au urmat revolutiei din Ungaria, documentele
inregistreaza implicarea lui Iliescu in exmatriculari si in luarea de „masuri impotriva elementelor care s-au dovedit a fi dusmanoase”. Liderul UASR combate atitudinea „de impaciuitorism cras in rindul studentilor” si ii acuza pe profesori ca „nu stiu sa inarmeze studentii cu teoria marxist-leninista pentru a lua pozitie fata de incercarile dusmanilor”.

In timpul crizei din partid provocata de incercarea lui Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi de a instrumenta Raportul lui Hrusciov impotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iliescu isi face autocritica in fata lui Nicolae Ceausescu, pe atunci responsabilul cu tinerii al partidului, afirmind: „Dupa evenimentele din Ungaria si Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru tara noastra orientarea pe care au incercat sa o dea (M. Constantinescu si I. Chisinevschi) dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea (al PCUS) si putem aprecia mai mult orientarea data de partidul nostru care a stiut cum sa foloseasca aceste dezbateri pentru a dejuca incercarile reactiunii”.

In prima parte a anilor ’60, Iliescu a inceput cariera in partid, pentru a reveni ca prim-secretar al UTC si ministru al Tineretului (1967-1971). In timpul mandatului sau s-a produs criza Colindului.
––––––––––––-
Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)
––––-
“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (…) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(…) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

–––––
Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).
–––––-
(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.

–––––-
Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.
ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”
 Adrian Cioflanca
Former President Ion Iliescu who was a high ranking official during communist rule in 1970, said at the time that Free Europe radio channel „is listened to and is running a sustained diversion activity” and „is finances by United States intelligence bodies, the US espionage agency, the CIA.”

According to transcripts with the National Archives, published on historian Adrian Cioflanca’s blog, Iliescu said at a plenary meeting of the Pupil Labor Council, in 1970, that „we have to fight certain tendencies and attitudes to other countries, this feeling of humiliation, attitudes we inherited from past dominant classes… I am saying this, comrades, because such attitudes of humiliation and servitude to foreign countries still exist today. There are some circles hostile to our country, some channels such as Free Europe, where some people are working to insult out country and Socialist order.”

Iliescu also said at the time that „we all know who works for this channel, they are fugitives, people who sold themselves, people who have nothing in common with our people’s interests, they are bad, hostile elements, former legionnaires or more recent fugitives, some guys who got confused by particular propaganda and who eventually could not find other way of making a living than entering the service of these hostile circles for our country, people such as Cornel Chiriac or the Petrescu brothers and whoever else works there.”

Florin Filipoiu: „Dacă l-aş fi cunoscut pe Ion Iliescu, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”.

Nu rata citeste: Mihai Bujor Sion este omul care “l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.
Cristian Delcea Marţi 30 2010

Pentru revoluţionarii de la Baricadă, printre care doctorul Florin Filipoiu, democraţia a ţinut câteva ore. La 23 decembrie 1989, libertatea de exprimare era deja suprimată. Florin Filipoiu este cel care în după-amiaza de 22 decembrie 1989 a citit la TVR cerinţele tinerilor care cu o zi înainte formaseră Baricada de la „Inter“.

La 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale acapara total Televiziunea Română. Florin Filipoiu şi alţi „nebuni” de la Baricadă aveau să fie opriţi la intrarea în studiourile TVR. Mai mult, după Revoluţie, „clanul Iliescu” s-a asigurat că nicio persoană cu priză la public nu va mai apărea o vreme la Televiziunea Română.

Florin Filipoiu (52 de ani) nu are certificat de revoluţionar. Are în schimb câteva diplome universitare şi tăria sufletească a oamenilor care disecă oameni. Căci Florin Filipoiu este conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. A acceptat să vorbească despre contribuţia lui la Revoluţia din 1989 dintr-un motiv care poate părea anecdotic. „La Baricadă, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost sigur că trăiesc momente importante. Mă credeţi sau nu, în acele momente m-am gândit că trebuie să fiu atent la tot ce e în jurul meu, fiind convins că peste 20 de ani voi sta într-un fotoliu şi voi povesti într-un interviu ce s-a întâmplat. Aşa că iată-ne”.

15 studenţi şi un muncitor

În dimineaţa de 21 decembrie 1989, doctorul Florin Filipoiu îşi conducea maşina Lada pe şoseaua dinspre Târgovişte, unde profesa la Spitalul Municipal, spre Bucureşti, unde era preparator la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină. Şi asculta la radio discursul lui Nicolae Ceauşescu. A auzit atunci exploziile din piaţă şi teama din glasul tiranului. A schimbat în viteza a patra, simţind că la Bucureşti începea o zi lungă. În Capitală a ajuns în jurul prânzului. S-a oprit în Piaţa Romană, unde s-a format primul grup de manifestanţi anti-Ceauşescu. Erau cam 15 studenţi şi un singur muncitor de la Uzina „23 August”.

O mână de oameni la care Florin Filipoiu s-a alăturat firesc, după ce în ultimul an scrisese scrisori la „Europa Liberă” şi „Jos Ceauşescu” pe ziduri. A urmat confruntarea cu miliţienii şi cu militarii. „Mi-a rămas în minte stresul de pe chipurile soldaţilor. Atunci m-am gândit că acei soldaţi ar trebui să aibă dreptul să se opună ordinelor venite de la superiorii lor, din motive de conştiinţă. Când m-am dus la Televiziune, în 22, pentru asta m-am dus”, spune Florin Filipoiu.

La Piaţa Romană, acolo unde astăzi se află un „McDonald’s„, era pe vremuri restaurantul „Grădiniţa„. Din faţa acestui restaurant, zeci de oameni priveau spre „nebunii” din stradă care inventau lozinci şi încercau să înfigă flori în mitralierele soldaţilor.

Printre forţele de ordine erau infiltraţi doi bărbaţi, un cameraman şi un fotograf, care luau probe pentru o viitoare judecată. De la Romană, Filipoiu a fugit spre Universitate.

„Armata e cu noi”, o iluzie

În faţa Sălii Dalles, tânărul doctor a găsit două tabere: unii care strigau „fără violenţă”, alţii care voiau violenţă. Nu se putea fără violenţă.

Revoluţia s-a făcut cu ură: „Venirea maşinilor de pompieri a avut o încărcătură extraordinară. Au fost oameni care s-au agăţat de o astfel de maşină şi au rupt furtunul în bucăţele în câteva secunde. Vă daţi seama câtă ură era în mulţimea aia. Practic, ne-au stimulat să facem o baricadă”. La început, baricada a fost doar un cuvânt strigat de nişte tineri exaltaţi. Apoi, oamenii au început să adune tot felul de obiecte pentru a bloca şoseaua dintre Romană şi Universitate. Baricada s-a format în jurul unui gard alb, de fier, smuls din faţa restaurantului „Dunărea”.

Au apărut apoi mese din restaurant, ghivece, cutii de toate felurile, pietre, pomişori, scânduri, paturi metalice de spital, o salvare, un camion furat. „Mai târziu au apărut nişte containere metalice pentru alimente, cu roţi mici, de fier. Împinse pe asfalt făceau zgomot puternic. Nişte oameni s-au urcat pe ele, iar cei de pe margine au crezut că sunt maşini militare care au coalizat cu poporul. Atunci s-a strigat «Armata e cu noi!». Asta a coagulat mulţimea”.

Vestea revoluţiei, judeţ cu judeţ

Odată cu lăsarea întunericului a început să se tragă cu armele. Primele gloanţe au lovit oamenii care se aflau în rondul de la Universitate. Apoi au fost gloanţe de descurajare, trase în sus sau în ziduri: „Am realizat că trebuie să punem pe hârtie ceva. N-aveam hârtie. Am găsit un sac de ciment, am luat hârtia şi pe hârtia asta de sac am scris o parte dintre revendicările pe care le-am spus la televizor. Un prieten de-al meu, Alin, mergea cu hârtia la oameni, oamenii puneau hârtia pe spinarea lui şi scriau”.

Cu cât răpăitul de gloanţe era mai susţinut, cu atât grupul de la Inter se mărea. Căci Armata a acţionat mai mult decât bizar în acea seară: „Căile de acces dinspre Drumul Taberei, Piaţa Unirii şi Piaţa Rosetti nu erau blocate. Asta m-a surprins foarte tare. Către miezul nopţii, însă, mi-am dat seama că se termină totul. Am văzut că se apropie oameni fără epoleţi, cu costume de gărzi patriotice, fără arme, doar cu cozi de lopată. Aceşti oameni cu bâtele au făcut un măcel impresionant”. Florin Filipoiu a reuşit să fugă din centrul oraşului înainte de miezul nopţii. La ultima privire pe care a aruncat-o în Piaţă a văzut 15 oameni culcaţi la pământ. Păreau împuşcaţi.

„În drum spre casă am strigat cât mă ţineau rărunchii către blocuri: «Laşilor, staţi în case şi pe noi ne-au măcelărit!»”. Apoi, din balconul apartamentului în care locuia – aceleaşi strigăte. Şi înainte să adoarmă, în toiul nopţii, a vrut să trezească şi ţara din somn: „Am luat telefonul şi cartea de telefoane, m-am uitat la prefixele judeţelor şi am început să formez la întâmplare şi să spun ce s-a întâmplat la Bucureşti. Unii închideau, alţii spuneau «am înţeles»”. Era noaptea de joi spre vineri. Mulţi şi-o
amintesc bine.

Ce a cerut Filipoiu la TVR

– Abolirea pe viitor a oricărei forme de cult a personalităţii.
– Eliberarea deţinuţilor politici.
– Încetarea spionării populaţiei de către Securitate.
– Deplasarea liberă în interiorul şi în exteriorul ţării.
– Independenţa Televiziunii, libertatea presei, a cuvântului, desfiinţarea cenzurii, libertatea artelor.
– Acordarea de libertăţi economice micilor proprietari şi ţăranilor.
– Excluderea învăţământului politico-ideologic în şcoli şi facultăţi.
– Renunţarea la criminala politică demografică şi liberalizarea avorturilor.
– Denumirea ţării de Republica România.
– Alegeri libere.

Vector de imagine interzis la Televiziunea Română

„Adevărul”: Cum a început ziua de 22 decembrie 1989?

Florin Filipoiu: Am văzut când au intrat revoluţionarii în TVR. Se vorbea de Revoluţie. Mă întrebam, „ce Revoluţie, ce spun oamenii ăştia aici?”. Am plecat spre TVR cu prietenul meu, acelaşi Alin. La TVR se intra foarte greu. Mulţimea era foarte filtrată. La poartă cineva m-a recunoscut: „Ăsta a fost ieri la Piaţa Romană”. Aşa am pătruns în clădirea studiourilor. Acolo exista un birou la care trebuia să raportezi ce vrei să spui. Omul care m-a adus a vorbit în locul meu: „A fost în Piaţa Romană”. Mi-au dat drumul să merg pe culoar, spre studiouri. Să fie clar, nu intra cine voia acolo. La TVR uşile erau metalice, se blocau cu drugi pe dinăuntru şi aveau interfon. Persoanele considerate indezirabile nu puteau intra.

Şi cum aţi pătruns în studioul 4?

Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?».

M-am dus lângă o cameră de luat vederi şi am spus: „În momentul ăsta trântesc tot dacă nu vorbesc!”. Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul.

„Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”

Filipoiu s-a adresat naţiunii, în urmă cu 20 de ani, din postura de luptător la Baricada de la „Inter“

Iliescu ce reacţie avea, purtat aşa, pe braţe?

Era parcă într-o stare de transă. Atunci, Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Dacă l-aş fi cunoscut, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”. După câteva minute Iliescu a ieşit şi a zis: „Aoleu, am greşit studioul, nu aici, dincolo”. Şi s-a dus în studioul 5. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general…

Nicolae Militaru…

Da, Militaru, care a ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Cum aţi reacţionat la asta?

Atunci, trebuie să recunosc, am intrat în dubiu. M-am gândit la Praga ‘68 şi am zis: „Dacă are dreptate?”. Am plecat gândind că, dacă are dreptate, eu nu am ce căuta acolo. Am ieşit din TVR cu un gust amar şi am plecat direct spre casă. Micul schimb de replici m-a făcut să gândesc dubitativ despre ce am făcut eu, despre contribuţia mea.

Ce a urmat?

Ziua următoare, deci în 23 decembrie, am venit din nou la TVR. Din nou am fost întrebat ce vreau să spun. Şi am răspuns că vreau să spun să se dea o lege ca soldaţii să aibă dreptul să se opună ordinelor de a trage în popor. Mi s-a răspuns că nu se poate, pentru că discursul meu avea caracter constituţional, iar chestiunile constituţionale puteau fi spuse doar în prezenţa reprezentanţilor Frontului. Am zis că aştept să vină Frontul. Numai că în minutele în care aşteptam, a început să se tragă pe acel hol.

Am fugit din Televiziune şi am luat-o la stânga, pe Pangratti. Mergând pe stradă şi fiind neras şi tras la faţă am fost arestat de un grup de la gărzile patriotice. Am fost însă repede recunoscut de un om care mă văzuse în 22 la televizor. În timp ce vorbeam cu ei, au început să răpăie nişte mitraliere în apropiere. Am mers după sunet spre casa de unde păcănea. Sunetul venea clar de sub acoperiş, dar nu se vedea nimic. Era evident că erau simulatoare.

Vi s-a părut că oamenii doreau să apară la televizor pentru a fi în preajma puterii şi pentru a ajunge mai târziu într-o funcţie de conducere?

Nu. Să vă spun cum au stat lucrurile. În comunism, oamenii erau obişnuiţi să ceară şi să li se dea. Oamenii de la Televiziune aşteptau să li se dea. Eu însumi m-am dus la Televiziune să cer să mi se dea, când eu eram de fapt cu cuţitul în mână. Spre deosebire de noi, Iliescu s-a dus şi şi-a luat. Aşa a fost.

Discursul din studioul TVR a fost foarte apreciat. Oamenii v-au felicitat. Nu v-a căutat nimeni după Revoluţie?

După Revoluţie, Răzvan Theodorescu, directorul de atunci al Televiziunii, a dat o circulară în TVR, spunând şefilor de redacţii că am priză la public şi că nu trebuie să vorbesc. Am văzut circulara, mi-a arătat-o Mihai Tatulici. Am aflat mai târziu că există nişte servicii specializate care se ocupă cu studierea vectorilor de imagine. Şi pe o listă am figurat ca posibil vector de imagine.

Teodor Mărieş a ieşit din grevă

După 78 de zile în care nu a mâncat nimic, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie”, a ieşit ieri din greva foamei.Protestul său a avut ca scop desecretizarea ultimelor file din Dosarul Revoluţiei şi al Mineriadei. Mărieş a anunţat că renunţă la grevă după întâlnirea cu Roberta Anăstase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Aceasta a promis că Legea Lustraţiei ar putea ajunge în Parlament în mai puţin de două luni.

În cele două luni şi jumătate în care Teodor Mărieş s-a aflat în greva foamei, au fost desecretizare dosarele de la Ministerul Apărării Naţionale, de la Ministerul de Interne şi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, toate acestea completând Dosarul Revoluţiei. De asemenea, Curtea Constituţională a pus la dispoziţia „Asociaţiei 21 Decembrie”, Dosarul Mineriadei din iunie 1990.

„Mascarada a încetat”

Florin Filipoiu nu este doar un specialist în anatomia corpului uman. Este şi poet. În ianuarie 1990, după multe nopţi de nesomn a pus pe hârtie poezia „Recurs la metoda” care poartă încărcătura emoţională a unei Revoluţii personale.

Recurs la metoda

Există numai un semn în care toate se regasesc.
Aceleaşi întâmplări răspândite ciudat în mersul lumii
duc la acelaşi rezultat. Istoria este de fapt un tablou
într-un muzeu planetar, la care oamenii privesc iar şi iar.

Există un şablon ce cuprinde tot. O ştampilă.
Care vine cumplit, regulat, fără milă,
peste agitaţia de zi cu zi, de veac şi veac,
într-o nebunie unică, monotonă şi fără leac.

Există o linişte mare, o cuminţenie a gândului.
Este ştiinţa de a fi egal cu tine insuţi în trecerea aceasta.
Dacă poţi, deschide fereastra,
Şi peste pervaz aplecat, spune-le şi lor :

„Împăratul nu a existat. Palatul e gol…Mascarada a încetat. La altar
toata lumea să se ridice în picioare.
Orice întrebare e în zadar”.

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.

Casa Scînteii

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.

„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.

Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor”, declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989.

Cele cinci telefoane date de Iliescu

Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.20, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu.

Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea.

„La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»”, a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu.

Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării. După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo”.
Era lume multa – toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane

Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.10 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt 262.

Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă. A stat in casa cam o jumatate de ora!
(De la ora 13.20 pina la 13.50)
Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru”.

Chemat de Militaru

GeneralulNicolae Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»”.

Nicolae Militaru: „Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea.”
–––––
Sergiu Nicolaescu: Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. „Când am ieşit afară, m-am certat cu Caramitru. Caramitru a spus: «De ce te-ai adresat Securităţii şi Armatei?». Că eu mă adresasem Securităţii şi Armatei, să treacă de partea noastră. La Televiziune au intrat Mihai Bujor Sion şi Ioana Pavelescu, care era soţia lui, şi cu soţia mea, Gabriela Nicolaescu. În noaptea de 21 spre 22, ei dormiseră la mine acasă, eu nefiind acasă. După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu? şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta» . Şi a plecat acasă la Iliescu.

Venise cu un adjunct al lui de la Casa Scînteii şi coborâseră din maşini. Şi Mihai Bujor îi spune: «Domnule Iliescu, Sergiu Nicolaescu vă invită la Televiziune». Şi Iliescu s-a urcat în maşina lui Mihai Bujor. Aşa a ajuns Iliescu la Televiziune”
–––––
Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989″: „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare (Mihai Ispas) lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali„.
Mihai Montanu: Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. (in televiziune)
Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu.

Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin preşedintele Radioteleviziuni?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ. Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc”. Ăsta: „Da, hai!”.

Florin Filipoiu: „ Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?». Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul. Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general… (Nicolae Militaru).
ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Petre Roman l-a intalnit pe Iliescu pe scari, in timp ce pleca din TVR. Dupa ora 14:00.

După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie” la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat.

După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Primul discurs la TVR în 22 decembrie 1989, a lui Ion Iliescu in jurul orei 14.35
„Ion Iliescu: La sediul comitetului central se afla reprezentantii populatiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul numarul unu (risete). Nu mai era, nu mai era nici persoana numarul unu, nici secretarul si secretariatul acestei persoane. Mi-a raspuns un tovaras Luca, nu stiu cine o fi saracul, mi-a spus el si alti citiva care fac parte dintr-un comitet national sint acolo. Mi-au cerut sa ma prezint, i-am spus cine sint, nu m-a cunoscut omul si n-am putut sa inchei un dialog (Mihai Bujor Sion: „o sa va cunoasca!”)

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa.

În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Mihai Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând.

Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei”.

În jurul orei 16.00, Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Ladislau Hegheduş, pe firul scurt nr. 262.

Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. „Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)… Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»”.

După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care „stâlpii” noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN.

Din nou la Televiziune

Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu.

În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români.
Sergiu Nicolaescu: ” Când l-am văzut pe Iliescu, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu’ Iliescu! Tovarăşu’ Iliescu!”. Ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.
Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Emil Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.
Cico Dumitrescu :”Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

George Marinescu: „Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.”

Teodor Brateş: „Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.”

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989. Rasplata nu a intarziat sa vina. Protejatul a fost numit in 1990 primul sef de Cabinet al presedintelui Iliescu si ulterior consilier prezidential pe probleme economice. Si-a continuat cariera in Statele Unite, unde pana in 1998 a reprezentat Romania in functia de consul general la Los Angeles. Una dintre cele mai frumoase vile din Primaverii, cea de pe Strada Herastrau 35, este pe numele Ioanei Pavelescu, dupa cum titra ziarul Tineretul Liber in iulie 1991. Mihai Bujor Sion, in schimb, intrase in posesia unei case din fondul de protocol al statului, invecinata cu vila lui Petre Roman, din intrarea Gogol. SE POARTA CREATOARELE DE MODA. Celebritatea familiei s-a imbogatit de cand cu aparitia in lumea buna a Capitalei a Mariei Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu dintr-o casatorie anterioara si infiata de Mihai Bujor Sion.

Mihai Bujor Sion este fiul unui activist din ilegalitate al Partidului Comunist Român, mort într-un accident de avion la începutul anilor ’70. După moartea tovarăşului său de PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, în avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.

De altfel, Ion Iliescu i-a călăzuit paşii lui Mihai Bujor Sion şi în cariera profesională.

Ion Iliescu: „Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu deaceea am aparut numai in 22 Decembrie”. Ion Iliescu: „vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti, Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat. Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei.”

Ion Iliescu se da de gol la intrebarile mele, imi raspunde ca, a putut sa faca jocuri cu urmatorii lui adica cu Securitatea chiar in 1988, si mi-a dat un exemplu cum scapa de securisti, si ca nu era izolat, Intretinea relatii amicale cu multi artisti, le vizita atelierele. Intr-un alt articol Iliescu imi raspunde ca era sub supraveghere personala si la domiciliu pina la ora 11.00 dimineata 22 dec. 1989, de aceea a aparut numai in 22 Decembrie. De ce n-a facut jocurile cu urmatorii lui (securistii care-l filau) si pe 17 decembrie 1989 sau pe 21 decembrie 1989? Mai mult Iliescu tot la o intrebare de a mea imi raspunde ca la inceputul anilor ‘80 – a stabilit unele relatii si a avut mai multe intalniri conspirative cu un grup restrans (compus din gen Ion Ionita – fost ministru al Apararii, generalul Militaru si Virgil Magureanu – pe atunci lector la Stefan Gheorghiu…) pentru al rasturna pe Nicolae Ceausescu. Vezi aici ca Gen. Militaru confirma
In iunie ’89, doua personaje importante se intalneau in Parcul Herastrau din Bucuresti: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. Intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in „Le Monde” din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu dat in martie 1990. Din declaratia unui fost ofiter de secutitate, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei grupari cu numele de Front (Front Militar). Militaru dorea sa-l instiinteze pe Iliescu de existenta acestui „nou” Front, deoarece, in iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – se transformase in Frontul Salvarii Nationale, iar acum intra in scena o noua miscare. Generalul Nicolae Militaru facea referire la un Front de natura militara, constituit din ofiteri ai serviciilor secrete si armatei, Frontul fiind coagulat in jurul catorva personaje cheie cu functii si relatii importante in cadrul serviciilor speciale. Radacinile acestor relatii, simple in aparenta, erau insa mult mai profunde. Alcatuirea acestui Front Militar tocmai in acele momente nu era insa intamplatoare, ramificatiile acestei povesti fiind de mare adancime. Intrebat intr-un interviu daca Nicolae Militaru a contribuit la rasturnarea lui Ceausescu, generalul Plesita a raspuns:”Vai de capu’ lui! N-as fi vrut sa fiu in locul lui. Domnule… Militaru a fost agentul meu! A murit si pot sa vorbesc. Am argumente! El a fost racolat de GRU in perioada cand a facut cele doua academii la rusi, dar, dupa ce-a venit aici, a pierdut orice legatura.
Prin intermediul generalului Militaru, Ion Iliescu l-a contactat pe fostul Ministru al Apararii, Ionita, care juca un rol principal in constituirea si consolidarea “Frontului Militar”. “Au urmat apoi intalniri cu Iliescu si asa a inceput sa se inchege treaba: erau cele doua grupe, militara si politica. Eu m-am intalnit cu Iliescu, care mi-a facut cunostinta cu inca doi oameni. Unul era civil, professor, Magureanu, iar celalalt militar, capitan de rangul I, Radu Nicolae. Am inceput in aceasta formatie sa ne pregatim in scopul de a organiza o adevarata lovitura de stat, pentru toamna lui 1984, in timp ce sotii Ceausescu erau plecati in Republica Federala Germania. Trebuie sa va spun cu mult regret ca actiunea noastra a esuat. Poate ca nici nu era organizata asa cum se cuvine, dar am mai si ramas cu impresia ca cineva a tradat. Dupa acest esec, ne-am intalnit tot grupul, intr-o casa conspirativa, in care, in cele din urma, am inteles ca am fost si inregistrati si ne-am pus intrebarea daca ne oprim sau mergem mai departe. Am hotarat ca mergem mai departe. Modalitatea de organizare si actiune era impartita intre parerea militarilor si a civililor. Civilii ziceau ca e nevoie de un puci militar, cateva grupe, par! par! (chiar asa se pronunta cineva), ii rasturnam si gata. Noi ne-am abtinut sa confirmam o asemenea posibilitate, ca, dupa aceea, noi, militarii, am hotarat ceva diferit. Mai intai, ca armata nu trebuie sa fie implicata intr-un asemenea act. A doua chestiune, sa facem in asa fel, incat sa nu curga sange„(gen.Militaru.interviu.BBC).

Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Va dati seama ca nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina). Si altii afirma acelasi lucru, probabil cu bune intentii.

Sugestia “ca mi-ar fi fost teama” si “am asteptat un moment favorabil” nu are temei. Asa cum semnaleaza si Victor momentele cele mai grele au inceput in seara de 22 Decembrie . Eu nu exagerez cand afirm in ce conditii am elaborat Comunicatul catre Tara al CFSN si l-am prezentat la Televiziunea Romana.

Afirmatia, precum ca “in CFSN s-ar fi adunat “oameni cunoscuti” sunt deasemeni fara temei. Cu exceptia unor nume vehiculate la Europa Libera, cei mai multi erau necunoscuti celor mai multor dintre noi. Din cei 39 membri nici eu nu cunosteam mai mult de cca. 10 – chiar si cu acestia fara sa fi avut legaturi anterioare apropiate.

Si mai hazardata si vadit necinstita este afirmatia ca in Decembrie ’89 ar fi preluat puterea “esalonul 2” al PCR. Acest punct de vedere a fost vehiculat de opozitia politica, nascuta pe parcursul apropierii de campania electorala din 1990, sustinuta si de unele cercuri politice din exterior. Prezenta unor oameni care avusesera candva raspunderi politice sau de stat (ca Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Silviu Brucan sau subsemnatul). Dar, toti, eliminati inca din anii ’60-’70 din cercurile conducatoare si marginalizati, nu inseamna deloc “esalonul 2” . Altminteri, in miscarea de masa care a dus la rasturnarea lui Ceausescu, o mare majoritate a participantilor erau membri de partid, ceeace era semnificativ pentru caracterul atotcuprinzator al acestei revolte populare.

9.- Apreciez mesajul transmis de ayatristan privind cei peste 200 de copilasi orfani, ingrijiti si crescuti cu drag de preotul Nicolae Tanase, la Valea Plopului, care au nevoie de ajutor din partea celor ce pot si vor sa-i ajute.

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-