Ofiţerul Nicolae Pinciu: Nadia Comăneci venea la Nicu Ceauşescu cu tabele pentru televizoare şi maşini. Nicu s-a cam plictisit de ea şi îşi găsise o fată de prin Sibiu, o blonduţă. Blonduţa venea impreuna cu Nadia iar Nicu le punea să joace tenis împreună. Nadia Comăneci venea cu nişte ochelari de soare mari, ca să n-o recunoaştem noi, de parcă noi eram proşti.

Nadia Comaneci Nicu Ceausescu

Nadia Comaneci pentru Bild: am lucrat cu Nicu Ceausescu la tineretul partidului comunist si ne-am intalnit… la petreceri. Citeste interviul aici

Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate în judeţul Sibiu, s-a ocupat personal de paza şi protecţia lui Nicu Ceauşescu în perioada în care acesta a fost prim-secretar în oraşul de pe Cibin (1987-1989). Pinciu a povestit pentru „Adevărul” cele mai interesante momente din perioada în care a stat în apropierea „Prinţişorului Moştenitor”.

Aşa arată acum vila din Sălişte, judeţul Sibiu

Cum a fost privită la Sibiu numirea lui Nicu Ceauşescu ca prim-secretar al judeţului?

Nicolae Pinciu: Pentru populaţia Sibiului a fost bine. Veneau şi din alte judeţe să-şi facă provizii la noi, pentru că aici erau alimentarele mai aprovizionate decât în alte părţi. Se dusese vestea că Nicu Ceauşescu e mai altfel, că ajută oamenii, şi veneau cu jalbe din toată ţara. A venit unul tocmai de la Galaţi, să se plângă de o problemă de la combinatul siderurgic şi Nicu l-a rezolvat. În fiecare zi îl aşteptau o mulţime de oameni în faţa Comitetului Judeţean, dimineaţa, când venea el. Noi, care trebuia să-l păzim, eram acolo. Uneori ne făcea semn că astăzi nu vrea să discute şi atunci îi opream. Dar de obicei stătea şi asculta oamenii şi pe mulţi îi şi rezolva.

Se ştie că era mare amator de chefuri.

E adevărat că mai trăgea şi el câte un şpriţ. Îi plăcea să socializeze, să stea cu prietenii şi făcea tot felul de glume la băutură. Îi pica pe câte unul din anturajul lui şi-i zicea: «Mă, de ce te uiţi urât la mine?». Ăla se speria: «Nu mă uit, ce să am eu cu tine?». Şi atunci Nicu îi spunea: «Ca să-mi demonstrezi că nu ai nimic cu mine, bei paharul ăsta de coniac». Bea ăla paharul, îl mai lăsa un pic şi iar îi făcea la fel, până îl îmbăta criţă. Ăsta era Nicu Ceauşescu. Îşi mai aducea şi câte o femeie, normal, era tânăr…Mai venea şi Nadia Comăneci pe la el.

Acesta e dormitorul în care se spune că şi-au consumat idila Nicu Ceauşescu şi fosta mare gimnastă

Sunt o mulţime de legende legate de Nadia Comăneci. Că Nicu Ceauşescu ar fi bătut-o, că i-ar fi smuls unnghiile.

Nu, astea nu sunt adevărate. Nadia venea la Nicu cu tabele pentru televizoare şi maşini, ca să i le semneze. Probabil că ea lua bani pentru că le procura unora aşa ceva. De la un punct, Nicu s-a cam plictisit de ea şi îşi găsise o fată de prin Sibiu, o blonduţă. Venea asta la vilă la el şi mai venea şi Nadia. Nicu le punea să joace tenis împreună, s-au şi păruit o dată. În ultima vreme, Nadia Comăneci venea cu nişte ochelari de soare mari, ca să n-o recunoaştem noi, de parcă noi eram proşti.

Aţi avut vreo problemă deosebită legată de securitatea lui?

Am păţit odată una de nu-ţi vine să crezi. Un subinginer care fusese la munca câmpului, băuse vreun litru de rachiu, şi seara când a plecat acasă, beat, i s-a năzărit lui să meargă în audienţă la Nicu Ceauşescu. A venit la Nicu acasă şi un plutonier care păzea acolo l-a oprit, normal, şi i-a zis că în audienţă trebuie să meargă la Judeţeana de Partid, nu acolo. Ăla tot insista să intre, era pe înserate şi poarta era deschisă că trebuia să ajungă Nicu acasă.

Cum s-a făcut că atunci s-a întrerupt curentul şi n-a pornit nici generatorul. Ăla, beat, a făcut ce-a făcut şi a intrat în curte neobservat. A urcat pe scări, lipa-lipa, cu cizmele pline de noroi de pe câmp, şi a intrat în casă.

Ca să-l aştepte pe Nicu Ceauşescu.

Da, am reconstituit pe urmă exact ce a făcut. S-a dus la budă, că avea nevoie, şi după aia a găsit frigiderul. A luat din el o bere, şi-a dat drumul la televizor şi îl aştepta pe primul-secretar, tolănit în pat. Cu cizmele în picioare, nebărbierit, beat, ca vai de lume. Şi când a venit Nicu, a făcut pe el de frică. A ţipat odată şi atunci aghiotantul care era cu el, unul din Direcţia a V-a, l-a tras pe Nicu şi a sărit pe ăsta care-l aştepta şi l-a imobilizat. Ăla i-a zis: „Stai, domnule, că sunt cetăţean cumsecade”.

Ce măsuri s-au luat după situaţia asta?

Am intrat după aia cu detectorul de metale, cu genist, să nu fie vreo bombă, ceva. Problema e că n-aveam baterii la detector şi am dat aşa cu el, să ne vadă Nicu cum controlăm, dar noi numai ne prefăceam, cu căştile pe urechi. N-aveam ce să detectăm fără baterii. După ce am făcut controlul, ne-a chemat Nicu şi a dat cu noi de pământ: «Dacă sun acuma la mama, îmi trimite trei elicoptere de la Bucureşti şi vă aliniez pe toţi securiştii şi vă împuşc». Se speriase şi era foarte nervos.
–––
Primarul din Sălişte, Sibiu, spune că in casa de vanătoare de aici cei doi se intalneau in taină
După 21 de ani de la Revoluţie, fosta cabană de vanătoare din oraşul Sălişte, Sibiu, cunoscută drept cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, poate fi închiriată de turişti. Fiul dictatorului s-a iubit aici cu Nadia Comăneci.
Vila este situată într- un colţ de rai, numit Sălişte, şi e înconjurată de livezi. Acesta era cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, în vremea în care era prim-secretar al judeţului Sibiu, şi tot aici s-ar fi consumat mare parte din idila pe care fiul dictatorului a avut-o în anii ’80 cu Nadia Comăneci. Localnicii susţin chiar că gimnasta a poposit aici în noiembrie 1989, înainte de a fugi din ţară.
Se mai spune că cei doi amorezi preferau locul pentru că, pe lângă frumuseţea împrejurimilor, se puteau bucura şi de discreţie. În vara acestui an, domeniul, care se întinde pe cinci hectare şi cuprinde livadă, teren de tenis, vila şi două lacuri, a intrat în administrarea autorităţilor locale.
Claudia Rus: „Nadia Comaneci, venea neanuntata la Nicu Ceausescu,pentru ca era geloasa. Nadia Comaneci avea doua lingurite suflate cu aur, cu care numai ea manca“.

Nadia era rea si nu pot uita cand m-a pus pe mine si pe sora mea sa cautam o minge de tenis de camp pierduta in iarba. Ore intregi am cautat, fara s-o putem gasi. Ne era cam frica de Nadia. Intr-o dimineata, cand ea a ramas dormind, Nicu ne-a spus la plecare: «Sa aveti grija de ea…

Daca i se intampla ceva, voi raspundeti ». Atunci am simtit parca o incarcatura, o grija in plus… Ii placeau focurile de tabara, ii placea sa rada si sa glumeasca. Era prieten cu domnul doctor Stroie Camil, comandantul Scolii de dresaj caini din Sibiu, care si dansul era un om de treaba si foarte vesel. Cred ca din acest motiv Nicu ii cauta tovarasia. Regret ca la revolutie nu am putut spune adevarul. De fapt, atunci nici nu stiam ce se va intampla cu noi. Pacat ca Nicu a trebuit sa moara cu povara unor pacate pe care nu le-a comis. Va amintiti ca se vorbea pe la colturi ca a omorat-o pe Geanina Matei, aruncand-o pe geam?… Nu ne venea sa credem, cunoscandu-l. Uite ca vremea a trecut, si Geanina a aparut dupa revolutie din Italia, unde a trait bine mersi“.„Nadia Comaneci avea doua lingurite suflate cu aur, cu care numai ea manca“

S-a vorbit atat de mult despre femeile lui Nicu Ceausescu, astfel ca doamna Rus nu poate trece peste acest capitol: „Singurele femei care veneau mai des pe la Saliste au fost Mire la Cosa si Nadia Comaneci. Mirela era o fata foarte frumoasa, la care Nicu cred ca tinea. Mirela se purta frumos cu el si nu am auzit niciodata o cearta sau o discutie urata intre ei. Nu mi-a venit sa cred cand am auzit povestindu-se despre faptul ca Nadiei i-ar fi fost smulse unghiile… De multe ori, Nadia venea neanuntata, pentru ca era foarte geloasa. Era tratata deosebit si, cu toate ca nu aveam tacamuri de valoare, ea avea acolo doua lingurite de argint sufla te cu aur, cu care numai ea manca. Nadia era tare pretentioasa. Cateodata, cei din anturajul lui Nicu mai veneau cu cate o fata, care ramanea la masa sau la cate o cafea, dar atat. La Sibiu nu stiu ce-o fi fost, dar cred ca daca voia sa-si faca de cap, la Saliste ar fi fost locul potrivit, pentru ca eram izolati si nu ar fi stiut nimeni. Tinerii din ziua de astazi fac mult mai multe. Dupa parerea mea, Nicu Ceausescu a avut un comportament mai mult decat normal“.

Publicat la: 2008-08-25 în categoria Dezvaluiri
Autor: Cristina Dunareanu (Sibiu)

STENOGRAMA CONVORBIRII. Monica Gabor si Dinu Damaschin. – D.: Să-mi bag pu..a era să-ţi zic eu acuma. Y: (Monica Gabor) Nu tăticule, nu prea găseşti aşa ceva în Buhuşi. D.: Mai găseşte şi pentru mine o gagică la vreo 25 de ani, aşa, dacă găseşti. Y: Am să caut. D.: Ai zis că taică-tu e la f… Dar eu vroiam să vin să te iau la Bacău în seara asta să-mi faci un masaj. Y: Da tăticule. D.: Nu se fu..? Y: Se fu.., dar… D.: N-ai găsit niciuna prin Buhuşi? Y: Toate pe la Italia pe la stradă, Germania…Y: Tăticule, dar mâine ce facem?

Dinu Damaschin la stanga

„O luaseră ţiganii şi stătea prin boscheţi sau pe unde stătea. Tatăl ei era un beţiv, mama sa nu ştiu dacă se ocupade ea. Am ţinut-o la noi vreo trei luni. Bineînţeles, am pus-o să spele şi covoarele. Am învăţat-o să arunce părul de pe chiuvetă”, a declarat mama lui Dinu Damaschin, citată de România TV, despre Monica Gabor

Povestea a început încă de pe vremea când Moni avea 14 ani. Atunci ea a fost revendicată de două clanuri de ţigani din Bacău. Pentru o perioadă a locuit în apartamentului mamei lui Dinu Damaschin, pe vremea aceea reprezentant al Asociaţiei Internaţionale pentru Apărarea Drepturilor Omului din Bacău. Această întâmplare avea loc undeva în vara anului 2003, când, de teama interlopilor, Moni a fost obligată să fugă de acasă. Acest Dinu Damaschin, care apare obsesiv ori de câte ori se face vorbire despre viaţa Monicăi din Bacău, a declarat că familia din care provine doamna Columbeanu nu este tocmai una de rang înalt: „Tatăl Monicăi e un beţiv, stătea pe străzi. Îl mai ajutam eu, din când în când, de milă. Şi vă mai zic ceva. Ştiaţi că Monica se trage din neam de ţigani unguri? Gabor. Asta şi înseamnă, ţigan ungur. Dacă daţi de bunicii Monicăi, o să vă cruciţi”.
Imediat după ce săptămâna trecută Dinu Damaschin a fost ridicat de mascaţi şi reţinut pentru proxenetism şi trafic de carne vie, atât Monica Gabor, cât şi sora ei mai mică, Ramona, au susţinut că nu au nici o legătură cu acest caz şi, mai mult, nu înţeleg de ce numele lor sunt asociate cu acest dosarÎntr-una dintre declaraţiile Monicăi mai este menţionat şi omul de afaceri Corneliu Iacobov, despre care aceasta spune: „Mi-a propus să merg cu el într-o cameră a vilei, să întreţinem relaţii sexuale, iar eu am refuzat spunându-i că am înţeles că trebuie să-i ţinem doar companie”.

Corneliu Iacobov

De cealaltă parte, afaceristul a negat orice implicare. „Dinu Damaschin reprezintă maximul de jigodism, îl ştiu de dinainte de Revoluţie. Eu am cunoscut oameni la viaţa mea, dar el e cel mai monstruos, cel mai nenorocit posibil. Dacă ar fi adevărat că aş fi dorit să mă culc cu această Monica Gabor, m-ar fi întrebat şi Irinel Columbeanu aşa ceva, că ne cunoaştem de mult timp”, ne-a declarat Corneliu Iacobov.

Cristi Tănase

Reţeaua lui Dinu Damaschin ademenea fete frumoase, în special minore, cărora li se promitea o carieră de fotomodel, dar care, în cele din urmă, erau obligate să se prostitueze. Printre victime s-a numărat şi Monica Gabor, fostă Columbeanu. Băcăuanul Cristi Tănase afirmă că nu s-a atins niciodată de actualul fotomodel de frica autointitulatului „tată adoptiv” al acesteia. „Ea lucra pentru Damaschin, mai ducea acte de colo-colo. Ştiam că e minoră şi de asta îmi era teamă să mă apropii de ea, mai ales că Dinu ar fi putut să mă bage în belea. Dacă ar fi adevărat că am violat-o, de ce nu mi-a făcut plângere atunci?” Şoferul Ionuţ Brumă a adus-o la Bucureşti

Ionuţ Brumă

Monica Gabor le-a povestit poliţiştilor că singurul mod în care a putut scăpa de influenţa lui Damaschin a fost să fugă din Bacău. Acest lucru s-a întâmplat pe 13 iulie 2005, când domnişoara Gabor şi-a făcut bagajele şi a pornit spre Bucureşti, unde avea să-l cunoască pe Irinel. Ionuţ Brumă, şoferul autocarului care a adus-o în Capitală şi care şi-a amintit de aceasta. Moni spune că, în lipsa ei, familia a avut de suferit: „Dinu a sunat pe telefonul fix şi a spus părinţilor mei că a răpit-o pe sora mea mai mică şi că doreşte ca eu să mă întorc la el, iar ei i-au zis că nu ştiu unde sunt”.
Uimitor, imediat ce a coborât din autocar, Moni Gabor, în vârstă de 18 ani, l-a cunoscut pe milionarul Irinel Columbeanu, iar la un an, pe 22 iulie 2006, cei doi au mers împreună în faţa altarului şi şi-au jurat iubire veşnică. Nunta a fost un spectacol grandios, care a costat 200.000 de euro. Tânăra venită din Bacău cu o geantă de voiaj neagră era deja de nerecunoscut. Cu o rochie de mireasă împodobită cu 800 de cristale Swarovski şi cu o trenă de câţiva metri, cu bijuterii cu diamante şi platină, sorbind elegant din şampanie, tânăra a fost în centrul atenţiei.

Dinu Damaschin a fost arestat alaturi de complicii sai Eugen Mereuta si Claudiu Ciuca pentru ca ademenea minore frumoase cu promisiunea ca le va asigura cariere de fotomodele, dupa care le obliga sa se prostitueze. Intre victimele lui Damaschin s-a aflat si Monica Gabor-Columbeanu. Virginele erau vandute interlopilor contra 1000 de euro bucata, sustin procurorii in actele de inculpare.Monica Gabor – Columbeanu a fost traficata de Dinu Damaschin in 2003, pe cand avea 16 ani. Dupa aproape un an ea a reusit sa scape si a facut plangere penala, insa atunci procurorii au considerat ca nu sunt suficiente probe pentru a-l pune sub invinuire pe Damaschin. Ulterior, o alta victima a retelei a reusit sa scape si a facut plangere, iar anchetatorii au atasat dosarul Monicai Gabor ca proba de continuitate a infractiunilor exploatare sexual. Procurorii i-au supravegheat operativ pe Damaschin si p e complicii sai ( filaj, interceptari si investigatori sub acoperire), si i-au retinut. Tribunalul Bacau a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile, decizie mentinuta de Curtea de Apel Bacau. Damaschin a intrat in greva foamei, sustinand ca ar fi vorba de razbunarea lui Viorel Hrebenciuc si Irinel Columbeanu, fostul sot al Monicai Gabor.„Aspectele declarate de către partea vătămată Gabor Monica au fost confirmate de martora G(abor).R(amona)., sora acesteia, care a indicat că are cunoştinţă că sora sa a fost vândută, succesiv, în scopul exploatării sexuale, de către susnumitul Damaschin , că acesta a avut controlul asupra acesteia urmare atât a promisiunii mincinoase privind accesul la cariera de fotomodel cât şi a exercitării de constrângeri psihice asupra sa. Mai mult decât atât, conform precizărilor martorei, rezultă că şi aceasta a fost ofertată cu promisiunea mincinoasă privind îmbrăţişarea carierei de fotomodel, dar că nu a dat curs acesteia, întrucât inc. Damaschin .D. C. nu i-a creat impresia unei persoane de încredere dat fiind evenimentele consumate cu sora sa.

Şi martora G. V., mama numitelor G.M. şi G.R., precizează în declaraţii că fiica sa s-a aflat sub influenţa inc. D. D. C. de la vârsta de 16 ani, sub promisiunea obţinerea unei slujbe la mare pe litoral şi ulterior a ascensiunii în lumea modellingului, promisiuni ce s-au dovedit mincinoase, în condiţiile în care a rezultat că acesta viza doar exploatarea sa sexuală, că fiica sa s-a aflat într-o stare de pericol, şi că a fost căutată şi ameninţată de mai multe ori de către acesta. Mai mult decât atât, martora indică faptul că acelaşi inc. D. D.pentru a nu fi reclamat pentru faptele săvârşite în dauna fiicei sale, a ameninţat-o că „în situaţia în care vom chema poliţia nu va păţi nimic, deoarece cunoaşte persoane influente din Bacău …. „ precizând totodată că la acel moment a refuzat să dea detalii despre locul unde se afla M., fiica sa, ce era căutată de inc. D.D.C. „…deoarece aceasta se temea să vină în oraş întrucât D. a afirmat că o va omorî, dacă o va prinde în Bacău”

Motivele arestarii
Judecătorii au admis arestarea preventivă deoarece faptele sunt extreme de grave, pedepsele sunt de pana la 20 de ani inchisoare şi există indicii că dacă inculpaţii ar fi lasati in libertate ar face presiuni asupra victimele si martorilor protejati pentru a anula probele. Procurorii mai spun ca reteaua lui Damaschin este „influenta in lumea interlopa” , iar numarul victimelor este mare.

Potrivit procurorilor: „Inculpatul Dinu Damaschin este cercetat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: asociere infracţională în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, constând în aceea că:
– începând cu anul 2001, a iniţiat şi dezvoltat colaborări infracţionale cu caracter de continuitate, în modalitatea asocierii infracţionale cu diferiţi întreprinzători iliciţi ca inculpaţii Eugen Mereuţă şi Claudiu Ciucă, pentru a-şi asigura finalitatea de traficare şi exploatare sexuală de tinere minore şi majore, fiind identificată în mod concret situaţia de victimizare a următoarelor părţi vătămate minore: B. C., G. M., D. I., C. C. A. şi J. E. S.
-Având colaborarea altor complici, a recrutat-o pe partea vătămată B. C. şi, prin constrângere pronunţată fizică (inclusiv abuz sexual) şi morală, a exploatat-o sexual în perioada anului 2001 până în februarie 2002, obligând-o să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, obţinând în acest sens importante beneficii financiare ilicite;
-în vara anului 2003 a recrutat-o dintr-o discotecă din Bacău, pe partea vătămată G.M. ( Gabor Monica-n.n.), după care, prin constrângere morală, a plasat-o mai multor bărbaţi din lumea interlopă a Bacăului şi a mun. Bucureşti pentru a întreţine raporturi sexuale contra unor sume de bani pe care le încasa direct de la clienţii specifici;– în perioada 2008-2009, având aportul ilicit a altor complici, a recrutat-o pe partea vătămată minoră D. I., prin înşelăciune (respectiv prin acordarea unui sprijin de acces în lumea modellingului) şi prin constrângere fizică şi psihică (şantaj) a exploatat-o sexual, punând-o în situaţia să practice prostituţia, în interesul său infracţional;
-în luna februarie 2010, prin înşelăciune, respectiv prin promisiuni neveridice privind accesul în domeniul modellingului, a racolat-o pe partea vătămată minoră C.C. A., în scop de exploatare sexuală, punând-o într-o situaţie de vulnerabilitate privind exercitarea opţiunii proprii de manifestare psihică, cu referire la valori intrinseci ca integritatea corporală, inviolabilitatea sexuală, siguranţa, onoarea şi demnitatea sa, în contextul în care s-a aflat într-o situaţie de dificultate, urmare a unor propuneri de raporturi sexuale emise de acoliţi ai acestuia, finalitatea ilicită nefiind atinsă, considerent al refuzului emis de persoana vătămată în cauză. Manipularea victimei minore s-a realizat pe parcursul perioadei februarie-aprilie 2010, rezultând totodată că în acelaşi context de victimizare s-a aflat şi minora şi J. S.E.;
-în cursul anului 2010, respectiv în perioada februarie – aprilie, prin promisiuni mincinoase privind obţinerea accesului în domeniul modellingului, a racolat-o pe victima minoră J. E. S., în scop de exploatare sexuală, punând-o într-o situaţie de pericol pronunţat sub aspectul inviolabilităţii sale sexuale, prin determinarea să întreţină raporturi sexuale cu un individ din anturajul său, finalitatea ilicită nefiind atinsă, considerent al refuzului emis de persoana vătămată în cauză”.

Rolurile inculpatilor:
Dinu Damaschin ademenea fetele frumoase, convingandu-le inclusiv parintii. Argumentul forte: se folosea de numele Monicai Gabor- Columbeanu, care a reusit ca fotomodel. Partenerul sau intr-ale infractiunilor, Eugen Mereuta, asigura apartamentele unde fetele erau obligate sa mearga cu clientii, iar Claudiu Ciuca transporta fetele la aceste apartamente. Dinu Damaschin si Eugen Mereuta au negat faptele, dar Claudiu Ciuca a confirmat mare parte din ele.
Potrivit procurorilor „Inculpatul Claudiu Ciucă a avut o conduită parţială de recunoaştere a faptelor ce i se impută, subliniind legături ilicite cu inculpatul Mereuţă pe care l-a vizitat în Bucureşti în apartamentele închiriate de acesta, în care erau cazate mai multe tinere, care desfăşurau activităţi de masaj erotic, prostituţie şi video-chat. În legătură cu inculpatul Dinu Damaschin, acesta a precizat că (…) s-a întâmplat ca susnumitul să îi solicite să îi facă cunoştinţă cu tinere, pretabile a fi exploatate sexual, dar că a refuzat orice implicare în astfel de activităţi”. Probele procurorilor sunt interceptarile telefonice si ambientale, filmarile facute de investigatorii sub acoperire, declaratiile martorilor protejati si ale victimelor.Fragmente din declaratiile Monicăi Gabor:

„Dinu Damaschin m-a sunat si mi-a spus sa merg la Bucuresti cu Ovidiu Hasan si cu una dintre fetele care lucreaza la bar deoarece erau invitati la nunta lui Vali Vijelie, iar ei erau prieteni cu Nutu Camataru, persoana care l-a cununat cu Vali Vijelie. Am fost cazata la Hotel B. (…) si am stat in camera cu Dinu Damaschin care a incercat pentru prima oara sa ma violeze, dar nu a putut deoarece eu am refuzat ceea ce mi-a propus, spunandu-i ca eu sunt virgina (…) am fost plasata la o masa unde era Corneliu Iacobov si un om de afaceri din Slanic Moldova si prostituatele de la clubul lui Ovidiu Hasan. Corneliu Iacobov mi-a propus sa merg cu el intr-o camera a vilei, unde ne-am dus ulterior, sa intretinem relatii sexuale, dar eu am refuzat spunandu-i ca eu am inteles de la Dinu ca trebuie sa-i tinem doar companie”

Fragmente din declaratiile victimei minore JES:
„Intr-o seara, Dinu Damaschin m-a dus la „Latin” unde l-a invitat si pe Cristi Tanase si i-a spus acestuia ca sunt virgina si ca ma da pentru suma de 1000 de dolari, iar Cristi Tanase a fost de acord si m-a obligat sa merg cu el la Hotel Decebal. Impotriva vointei mele am fost cu acesta la hotel, am inceput sa plang, i-am spus lui Cristi Tanase ca sunt virgina. El a spus ca nu-l intereseaza, dupa care m-a violat”.
Fragmente din interceptari:
Am treabă şi eu.
CO..: Ştiu, mi-o lăsat vreo 800 de mii.
X: Ce faci? Dar unde eşti?
C.: Eu acuma sunt la El Sheikh.
X: La El Sheick, tot acolo petreci?
C.: Ei petrec, beau o cafea. Auzi? Stai să-ţi zic. Şi curvele mi-o lăsat notă de 800 de mii, auzi.
X: Unde, mă?
C.: La Nota Bene…ţigări, da.
X: Nu pot să cred aşa ceva.
C.: Mâncare, pizza…îs mâncăcioase, trebuie f….
X: …
C.: Păi da…
X: Da.
……………”

ovidiu hassan

Din discuţia următoare de la ora de 14:53 declanşată de către subiectul de intercepţie menţionat cu însăşi persoană vătămată C.C.A.(pe care a contactat-o pe telefonul fix), rezultă că acesta, dat fiind ascendentul deja avut asupra tinerei, obţine conformarea directivă de a-şi cosmetiza înfăţişarea, în plan având la acel moment să o expună către diferiţi clienţi interesaţi pentru ulterioare prestaţii sexuale, după ce va obţine rezultatul final de conformare a victimei, dar mascându-şi acest interes ilicit sub promisiunea mincinoasă că aceste condiţionări fac parte de demersul necesar în ascensiunea în cariera de model. Modalitate cum poartă dialogul, tonul poruncitor şi infatuat, evidenţiat prin solicitările diverse emise, subliniază exerciţiul – amprentă de dominanţă particularizat în raport cu ţintele victimă:

Damaschin: Bun, bun, fă-te frumoasă, aranjează-te că trimit un băiat cu maşina să te aducă la Bacău. Du-te la coafor şi dă-ţi mustaţa aia jos. Tu nu te uiţi în oglindă că ai mustaţă la 16 ani jumate?
Y: Aoleu…
D.: Nu-mi place că ai mustaţă. Întreab-o pe maică-ta…mamă, ce să fac cu mustaţa asta? Vrei să devii manechin internaţional cu mustaţă? Dă-ţi mustaţă jos.
Y: He, he…
D.: Da, bun.
Y: În cât timp vii după mine?
D.: Nu vin eu, trimit un băiat că eu am funcţie prea grea.
Y: Da, da.
D.: Mai găseşte şi pentru mine o gagică la vreo 25 de ani, aşa, dacă găseşti.
Y: Dar nu am, o aduc…vin cu Sfânta?
D.: Să-mi bag…era să-ţi zic eu acuma. Ce să fac cu ea? Las-o să stea acasă.
…Dacă găseşti în Buhuşi o gagică ca să-mi placă, eşti tare. Îţi fac un premiu…dar să aibă cel puţin 20 de ani împliniţi.
Y: Dar n-am de unde să-ţi iau.
D.: Dar tot Buhuşiul ăla nu e, prin satele alea?
Y: Nu.
D .Tăticule, ă?
Y: Nu tăticule.
D.: Îmi dai nr. de telefon atunci la cea mai tare gagică din Buhuşi.
Y: Am să caut.
D.: Da, caută şi mă suni într-o oră, hai.
Y: Da, hai.”
Dupa o oră
D : Ce faci?
Y: Rău, tu?
D.: Cum adică rău? Ce-ai păţit?
Y: Nimic eu personal.
D.: Dar cine a păţit?
Y: I s-a făcut rău lu bunica. …
D.: Păi ce nu suni la salvare s-o duci la spital? N-aveţi spital la Buhuşi?
Y: Ba da, dar n-are rost. Pentru o răceală s-o duc la spital? …
D.: Dar maică-ta nu-i acasă?
Y: Dar mama nu-i plecată în Portugalia?
D.: Mama, de unde dracu să ştiu eu că-i maică-ta e în Portugalia?
Y: Dar nu ţi-am spus că părinţii îs plecaţi?
D.: Ai zis că taică-tu e la f…, că s-o despărţit de maică-ta şi aşa ai zis, nu? Şi maică-ta nu ştiu unde îi, nu ştiam că-i plecată.
Y: Da, bine atuncea, mama e plecată în Portugalia.
D.: N-ai spus, acuma e prima dată. De asta eşti aşa tu nebună tăticule.
Y: Da…ce-s aşa nebună?
D.: Păi şi de ce nu…da, păi dar eşti, na. … Dar eu vroiam să vin să te iau la Bacău în seara asta să-mi faci un masaj.
Y: Hai măi tăticule, dar n-am cum că tre să stau cu bunica.
D.: A, sigur? Sau să stai la f…?
Y: Nu tăticule că eu îs fată mare…cum să stau la…?
D.: Pe bune? Eşti virgină?
Y: Da. …
D.: N-ai găsit niciuna prin Buhuşi?
Y: Nu tăticule, nu prea găseşti aşa ceva în Buhuşi.
D.: Îs plecate?
Y: Toate pe la Italia pe la stradă, Germania…
D.: La stradă, da, rup.
Y: Exact.
D.: A?
Y: Exact. Tăticule, dar mâine ce facem?
D: Mâine? Dar să apuc ziua de mâine că nici eu nu mă simt prea bine.
Y: M…
D.: Mâine vorbim oricum. Mâine vreau să te duci la coafor să te aranjezi să apari altfel dacă vrei să te bag în seamă şi să te ajut, da?
Y: Da tăticule.
D.: Da tăticule, mâncăcioasă repede. Ai venit la mâncare şi pe urmă ai dispărut.

Y: Dar nu-i chiar aşa. Am stat o grămadă, uite întreabă-l pe chelnerul ăla.
D.: Pe chelner, da, bine, dar nu înţelegi că şi eu aveam treabă şi nu ştiu ce…şi crezi că Sfânta dacă aş chema-o în seara asta să vină să-mi facă un masaj, ar fi de acord?
Y: Nu ştiu.
D : Nu ştii…
Y: Nu ştiu, nu cred.
D.: Nu se f…?
Y: Se f…, dar…
D.: ... Vezi că o să-i dau numărul la un băiat A. şi o să te sune din partea mea şi poate vine el la Buhuşi mâine şi vă ia, da? Cu maşina…
Y: Da, da.
D.: Dar să te duci la şcoală, nu mai umbla de nebună pe străzi, da? Du-te la şcoală şi pe urmă mă suni în prima pauză…după 10. Da?
Y: …
D.: De ce râzi?
Y: Da tăticule, mâine mă duc la şcoală.
D.: Du-te la şcoală, da, pe urmă îţi dai mustaţa jos şi pe urmă discutăm de modă. Şi băiatul deci îl cheamă Andrei, da?
Y: Da.
D.: 23 de ani, îi blond, nu ştiu ce şi ţinem legătura prin Andrei, da?
Y: Da tăticule.
D.: Da, poate se combină el cu Sfânta dacă o place.
Y: Tăticule, dar mâine vin cu Sfânta?
D.: Tu?
Y: Da.
D.: Nu ştiu, băi. I-o arăţi lui A .când vine cu maşina. Vă întâlniţi la un suc. Te sună el, deci îi dau nr. la un băiat A., da?
Y: Da.
D.: Şi poate vine el cu maşina să vă ia, da?
Y: Da, dar…vroiam să ţi-o prezint pe sora mea.
D.: Câţi ani are sor’ta?
Y: Îi de-o seamă cu mine.
D.: Îi fata mea cea de-a doua adică.
Y: Adică da, fata ta cea de-a doua.
D.: Dar sunteţi gemene sau cum?
Y: Poftim?
D.: Sunteţi gemene sau cum?
Y: Nu, nu, ea e fata lui tata cum ar veni.
D.: A, şi cum îi? Brunetă, blondă?
Y: Îi bruneţică.
D.: Ce înălţime?
Y: Îi mai micuţă ca mine.
D.: De înălţime?
Y: (Y către fata de lângă ea: Cât ai?/ Dar nu ştiu…/ Y: 1, 67?)
D.: 1,67m. Lasă că i-o prezinţi lui A. s-o vadă şi-mi spune el, da? Hai bine…
Y: Da tăticule, ai grijă atuncea.

Inculpatul Damaschin D.C. are o discuţie cu un individ, prezumat N. D. ( notat cu X), care încercase abuz sexual asupra părţilor vătămate C. A. C. şi J.E.Si.Dialogul acestora este excesiv de umilitor la adresa tinerelor:
„…
D. :Bă, da ce circ o ieşit aseară. Poţi vorbi?
X: Da, da(…) Băi, da alea erau figuri de Buftea băi, ce dracu! Urâte tare!
D.: Da?
X: Urâte ca puii de măgar, mă.
D.: Da.
X: Când am mai văzut că fac şi figuri : ” Luaţi-vă viteză!”
D.: Da nu tu înţelegi că eu pe ele abia aseară le-am văzut? Eu vorbeam cu ele prin telefon, eu o ştiu pe asta din mall. Băi, şi în final, m-am dus cu D.A., o venit acolo la … la un peco le-am … : Duceţi-vă dracu!” Ştii?
X: O fi fost violate dracu, că le era frică ziceai că …
D.: Nu, nu, n-o fost la nicio acţiune. Îs de astea proaste, sfinte. Ele venise ştii la castingu ăla şi nu … că dacă erau curve nu-ţi dai seama, nu …
X: Da nu erau majore să ştii.
D..: Păi dacă eu …17 ani îs bătrâne, bă, ce dracu!

Poliţia Bacău l-a protejat pe DInu Damaschin

Victimă:„Eu am încercat să cer sprijinul organelor de poliţie, şi am depus o plângere în acest sens, la Poliţia Bacău, am dat una sau mai multe declaraţii acolo şi la câteva zile după consumarea acestor împrejurări de sesizare penală. Am fost chemată de către poliţistul la care am dat declaraţie şi după ce am scris-o am fost dusă la parchet, şi după ce am ieşit după o altă declaraţie dată tot în faţa unui poliţist, când am ieşit din incinta parchetului mă aştepta Damaschin .D. în faţă, care mi-a arătat că deţine plângerea mea iniţială, am şi văzut-o, după care a rupt-o în faţa mea şi a început să râdă, după care m-a băgat forţat într-o maşină, m-a bătut în prezenţa unui alt bărbat, şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat atunci cu exactitate, dacă m-a dus în zona unde locuiam cu gazdă sau m-a luat la el. Dar totuşi subliniez că mi-a pus în vedere că nu am ce face şi trebuie să fac ce spune el. ..”).

Alte fragmente din motivarea arestării:
„Conform unor declaraţii date de mai multe victime şi martori s-a stabilit că activitatea infracţională materializată de inculpatul Dinu Damaschin a avut un caracter pronunţat de continuitate, respectiv desfăşurând-o de a lungul mai multor ani de zile, dobândind notorietate prin acest delict penal însuşit ca mod de viaţă, atât la nivelul comunităţii zonale, cât şi în perimetre extinse din ţară. Această persistenţă infracţională i-au creat posibilitatea dezvoltării şi amplificării conexiunilor cu alţi lideri, ce coordonau clanuri de temut (exemplificativ se indică gruparea Clămparu, Hasan, etc), care acţionau în acelaşi domeniu de crimă organizată, chiar fiind constatată o interferenţă privind obţinerea de informaţii de natură a-i facilita exacerbat propriile finalităţi de exploatare sexuală a unor victime , in special minore, din diferite zone ale ţării”

Damaschin isi santaja atat fetele, cat si clientii ( fragment din motivarea arestarii)

„După ce fetele deveneau instrumentul de exploatare, contextul de şantaj, în unele cazuri, era extins şi în raport cu unii clienţi specifici care, deţineau anumite funcţii publice sau îndeletnicirea lor de serviciu presupunea un exerciţiu de autoritate în diferite instituţii.

În condiţiile în care clienţii vizaţi a fi şantajaţi se arătau interesaţi de prestaţiile sexuale ale fetelor, pe care le expunea în maniera obţinerii seducţiei scontate, proceda la accesarea privilegiilor, care de regulă trebuia să-i asigure perenitate infracţională în zonele de ilicit penal, precum şi accesul în diferite segmente sociale vizate şi, nu în ultimul rând, păstrarea unui ascendent asupra celor care îi slujeau interesele sale, cele mai multe delictuoase, pentru că acest subiect infracţional nu este cunoscut ca să fi prestat activităţi retribuite sau să fie o persoană care a desfăşurat afaceri legale.

Pentru a-şi asigura efectele de şantaj urmărite, prin adormirea vigilenţei unor clienţi influenţi sociali, inc. Dinu Damaschin C. îşi asigura performanţa de a dispune de o recuzită selectă de exploatare sexuală, asigurându-şi controlul asupra unor tinere ce corespundeau criteriilor de manipulare, prin atribute fizice ademenitoare şi având în unele cazuri studii liceale şi superioare.
De regulă inculpatul Dinu Damaschin C. le solicita fetelor aflate sub „protecţia” lui, să se îmbrace cât mai adecvat scopului de exploatare sexuală, în unele cazuri punându-le în legătură cu persoane ce făceau parte din anturajul său şi puteau să le asigure servicii de înfrumuseţare, după caz, plătind personal aceste servicii fiind rezultatul unor favoruri de colaborare”.

„Ipostazele de şantaj cu diferite persoane oficiale erau în unele cazuri împinse spre extremă, în obişnuinţă-i fiind să susţină în medii de rezonanţă, direct sau folosindu-de de victimele traficului, ca fiind consumate raporturi sexuale fictive sau să transfere indicii de traficare în sarcina altor persoane, care intrau la un moment dat în contradicţie cu interesele sale ilicite, deşi realitatea îl indica pe el ca responsabil. (cazul D.N. R., care a fost mediatizat în mass-media, rezultând în concret că inculpatul Dinu Damaschin C. a încercat să transfere indicii de responsabilizare penală sub aspectul traficului de minori – persoană victimizată Monica Gabor – în raport cu un cunoscut din anturajul său).

A santajat cu ajutorul functie sale de presedinte SIDO
Edificator este şi aspectul că manipularea emisă de către inc. Damaschin C.era exercitată şi în raport cu unii complici ai săi, care de regulă consimţeau să se implice în finalităţile de şantaj vizate de el, inclusiv în cazul victimelor traficului sau pentru materializarea de alte delicte implicit penale, folosindu-se semnificativ de atributul dobândit de preşedinte a unei organizaţii de apărare a drepturilor omului (SIDO). Sub această titulatură păstra controlul în vederea obţinerii unor finalităţi de acces pe diferite segmente de autoritate şi domenii mass-media pentru a nu-i fi contestate ascendentele vizate, pentru a păstra controlul asupra victimelor şi pentru a-şi fortifica o anume intangibilitate trucată, în raport cu adevărul adversar cu privire la activităţile infracţionale, pe care le-a materializat o perioadă atât de mare de timp. În cadrul cercetărilor penale urmează a se efectua verificări pentru a se stabili poziţia, calitatea oficială a inculpatului Damaschin D.C. în cadrul SIDO”.

Damaschin, care se recomanda ca fiind tatal natural al Monicai Gabor, era diabolic, machiavelic ( fragmente din motivarea arestarii)
Inc. Damaschin Dinu C. îşi disimula în deviza de dreptate tupeul activităţilor delictuoase pe care le săvârşea, afişând o mască socială de protector al drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, implicându-se aparent benevol şi gratuit în activităţile de „salvare” a celor certaţi cu lege, pe care, în realitate intenţiona să îi utilizeze ca simple marionete în planurile sale infracţionale mamonice (diabolice).

Acest autoportret, construit machiavelic, bloca orice eventuală tentativă de reclamare a evenimentelor traumatice de exploatare sexuală, pe care tinerele victimizate ar fi vrut să o iniţieze în raport cu persoana sa, şi, mai mult decât atât, în ipoteza în care ar fi îndrăznit să reclame cursurile dramatice la care erau constrânse, acesta avea deja edificat un sistem relaţional de autoritate, prin crearea pârghiilor de natură a-i crea posibilitatea de imixtionare în exerciţiul decidenţilor specifici.

Astfel se explică longevitatea infracţională a inculpatului Damaschin .C. în câmpurile infracţionale vizate şi mai ales instaurarea climatului de teroare în raport cu tinerele deja aflate sub influenţa sa mefistofelică.

Se impune a se face referire că, pe lângă atributul de artizan diabolic de a manevra idealurile de carieră ale tinerelor, inc. Damaschin C. avea însuşită şi maniera de abordare a victimelor care expunea că este un veritabil depozitar a unei mentalităţi retrograde, obscure, lipsit de orice consideraţie faţă de victimele sale, pe care le considera simple instrumente de natură a-i aduce beneficii financiare continue şi accesul în zone influenţă.

Metoda Damaschin de „îmblânzire” a viitoarelor prostituate de lux (fragment din motivarea arestarii)
„Damaschin. D. m-a lovit de foarte multe ori, cu palma şi pumnii în zona feţei, a stomacului, şi îmi amintesc că o dată s-a întâmplat să mă lovească cu picioarele în zona stomacului în prezenţa unor prieteni ai lui. Îmi aduc aminte că în acele împrejurări era de faţă G., P.M., erau mai mulţi bărbaţi, dar nu mai pot preciza alte nume, pentru că nu mi le mai amintesc. În timp ce D. D. mă lovea cu picioarele în stomac, eu fiind la pământ, prietenii acestuia râdeau împreună cu el şi se distrau pe seama mea. Aceste împrejurări s-au întâmplat în afara Bacăului, la un popas sau la o terasă unde era o masă mare afară, era în perioada după-amiezii şi nu îmi mai amintesc dacă mai erau şi alţi clienţi, şi de altfel nu cred că s-ar fi băgat nimeni să mă sprijine pentru că toată lumea îi cunoştea şi le era frică de ei”.
–––––-
CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (sursa aici)
Direcţia Monitorizare
Serviciul Monitorizare TV
Raport de monitorizare
Postul: OTV
Emisiunea: Dan Diaconescu Direct
Data: 10, 15 şi 16.06.2009
10.06.2009
Postul de televiziune OTV a difuzat pe data de 10.06.2009, emisiunea „Dan Diaconescu Direct” care a avut-o invitată pe Oana Zăvoranu. Pe ecran a fost titrat: „Urmează primele imagini dintr-un film porno în care ar fi jucat Monica Columbeanu” şi „Tatăl adoptiv al Monicăi Columbeanu- fata mea asculta la telefon când Iri făcea sex cu sora ei”. Este afişată o fotografie a Monicăi Columbeanu sub care scrie: Moni Columbeanu. Întrebarea adresată telespectatorilor este: „Credeţi că Iri a făcut sex cu sora Monicăi Columbeanu?” De la ora 21.56, emisiunea s-a difuzat cu menţiunea „Senzaţional” şi semnul de avertizare AP, de la ora 22.17 cu semnul de avertizare 15 şi de la ora 22.35 cu menţiunea „Direct”.
În studio a fost invitată Oana Zăvoranu iar la telefon se află Dinu Damaschin care pretinde că este tatăl adoptiv al Monicăi.
Prin telefon a intervenit în studio Dinu Damaschin, „tatăl adoptiv al Monicăi Columbeanu”. Oana Zăvoranu, invitată în studio, comentează conflictul dintre ea şi Monica Columbeanu, declanşat ca urmare a faptului că Oana Zăvoranu a dat-o afară din emisiunea sa pe aceasta. Oana Zăvoranu şi Dinu Damaschin au adus o serie de acuzaţii la adresa Monicăi Columbeanu:

(Reper 57.49, otv 515)

Dinu Damaschin: Fetiţa care avea şaisprezece ani şi jumatate a plecat cu micorbuzul cu plasuţa la Bucureşti …
Oana Zăvoranu: Dar nu avea o mie de şoferi, domnule?
Dinu Damaschin: La Elite Model, ce a făcut un an de zile? (…) Poate să aibă mai mulţi avocaţi, ce a făcut ea nu poate fi şters cu buretele, la Hotel Bulevard şi în ţările alea unde a fost dusă.

Oana Zăvoranu: Da ea de cine a fost dusă acolo? De acest domn Hasan?
Dinu Damaschin: E treaba DIICOT-ului, DIICOT –ului, dacă ăştia de la Judecătoria sect. 1 l-au arestat pe nea Gigi Becali pentru nimic, să îi aresteze pe ăia ce au făcut cu puştoaica asta.

Dan Diaconescu: Au violat-o ce i-au făcut? Au dus-o la prostitu…

Dinu Damaschin: Da n-am povestit, domnule?
Dan Diaconescu: M-aţi înnebunit, spuneţi acuma că nu mai ţin nici eu minte…
Dinu Damachin: Cu Hotel Bulevard, cu Elite Top Model…
Oana Zăvoranu: Domnul Damaschin, până la urmă suntem şi noi bătrâni şi sclerozaţi, pe fata asta a răpit-o cineva, a obligat-o să….
Dinu Damaschin: Păi n-a răpit-o ...
Oana Zăvoranu: Mulţumesc, gata m-am lămurit. N-a răpit-o nimeni, s-a prostituat de bună credinţă.
Dinu Damaschin: N-a răpit-o nimeni, astea sunt aşa bazaconii….
Dan Diaconescu: Da nu s-a prostituat, nu? Nu s-a prostituat!
Dinu Damaschin: Păi dacă au probe, au ăştia de la DIICOT, serviciul ăsta care primeşte bani de la ONU..n-am zis atuncea de Codruţ Olaru.
Oana Zăvoranu: Să fiu al naibii dacă nu ne interesăm…
Dinu Damaschin: N-am zis de Virgil Ardelean, domnu’ Dan Diaconeascu…cu filmele, cu casetele…în Elveţia, n-au apărut în ziar, acolo, n-aveţi probele, n-aveţi toate ziarele…(…)
Dan Diaconescu: Şi Sile Cămataru a primit-o în Bucureşti? Cum a ajuns ea la Iri? Unde a locuit în Bucureşti?
Dinu Damaschin: Unde a putut şi ea, la Hotel Bulevard câteva zile, după asta s-a dus la doamna Corina Mihăilescu, căsătorită cu tipul ăla miliardar în dolari…şi după ce a participat la ziua lu’ Corina Mihăilă a dispărut. Ce a făcut ea un an de zile ? Ce a făcut fetiţa asta un an de zile?
Oana Zăvoranu: Păi ce a făcut Moni, dragă?
Dan Diaconescu: În Elveţia a dispărut?
Dinu Damaschin: Unde a fost şcolarizată? De către cine? Sunaţi-l luni  dimineaţă pe Codruţ Olaru, procuror şef la DIICOT, că Virgil Ardelean a ieşit la pensie.
Oana Zăvoranu: Domnul Damaschin, dar nouă cine ne poate furniza aceste informaţii?
Dinu Damaschin: Păi nu v-am dat numele? Domnul Codruţ Olaru, şef DIICOT România, că ei au toate chestiile astea, ei îl sună pe Irinel, măi Irinel mai lăsăm treaba aşa?
Dan Diaconescu: Trafic de carne vie…(…)
(Reper 01.05, otv 516)

Dinu Damaschin: De ce nu vă interesaţi, de când a plecat la Elite Top Model, agenţia asta internaţională, ce a făcut Moni? Că toată lumea, vai unde a fost??
Dan Diaconescu: O fi fost manechină! Ce, trebuia să se prostitueze?!
Dinu Damaschin: Ce manechină, domnule? Unde a fost manechină? Păi dacă eu am scris , am semnat, cu filmele porno, cu Elveţia!?(…)
Oana Zăvoranu: Ştiţi din ce cauză discutăm de treaba asta, domnul Damaschin? Dintr-un singur motiv. Ea este extraordinar de răutăcioasă, tendenţioasă, obraznică şi tot ce vreţi d-voastră, cu toată lumea. Îi pute tot, nu îi convine de nimeni, este o prinţesă, toată lumea în jurul ei sunt nişte supuşi, suntem nişte proşti, mă rog, aţi văzut atitudinea ei şi vrem să ştim şi noi de unde…
Dinu Damaschin: Păi atunci demontraţi!
Oana Zăvoranu: Asta vrem şi noi. Vrem să vedem şi noi dacă această fată are vreo motivaţie, vreo bază solidă pentru care să aibă aceste aere sau pur şi simplu i s-a urcat la cap şi dacă i s-a urcat la cap, cum i s-a urcat poate şi coborî de la cap. (…)
(Reper 08.08, otv 516)

Dinu Damaschin: Acum câteva luni a apărut un caz când ea s-a pupat cu o fată blondă prin Bucureşti, într-un bar, Diana şi sora ei Cosette care are barul Ambiance.(…) A apărut acum câteva luni când s-au pupat într-un bar pe buze şi nu ştie cine-i blonda…s-au cunoscut în Elveţia, în Elveţia când era puştoaică Monica.
Oana Zăvoranu: Şi filmuleţul a apărut undeva, ea pupându-se cu această tipă?
Dinu Damaschin: Daa, toţi îşi puneau întrebarea cu cine s-a pupat?
Oana Zăvoranu: Şi ea nu şi-a mai pus problema că e măritată şi nu vrea Iri? (…)
(Reper 11.29, otv 516)

Oana Zăvoranu: Cine a făcut filme porno?
Dinu Damaschin: Fetiţa!
Oana Zăvoranu: Moni??!!
Dinu Damaschin: Fetiţa de la Bacău.
Oana Zăvoranu: Hai domnul Damaschin că îmi stă inima!
Dinu Damaschin: N-a apărut atunci un articol…
Oana Zăvoranu: Cine, Moni? Moni a făcut filme porno?!
Dinu Damaschin: A apărut un articol în „Averea” , „Averea” se chema ziarul atunci.
Oana Zăvoranu: Actualul „CanCan”.
Dinu Damaschin: Şi eu am spus aşa, filmele porno le ştie domnul Virgil Ardelean, era şef la „2 şi un sfert” atunci. Nu ştiţi de filmele porno, câte sute de aşa-zise manechine pleacă prin Europa şi sunt puse să plece cu yahtul, cu…(…)
(Reper 23.53, otv 516)

Dan Diaconescu: Păi şi staţi domnule, nu era virgină până să îl cunoască pe Iri?
Oana Zăvoranu: În urechi, v-am mai zis eu că ea a fost virgină.
Dan Diaconescu: A plecat virgină…
Oana Zăvoranu: Şi s-a dezvirginat pe drum. Adică ea a venit virgină la Iri…
Dinu Damaschin: Ce era aşa greu la 16 ani jumătate să fie virgină? Făcea sex oral sau anal sau era cu femeile.
Dan Diaconescu: Doamne iartă-mă, domnul Damaschin, cum puteţi să spuneţi aşa ceva?
Oana Zăvoranu: În funduleţ. Unde vă place să faceţi dragoste cu Iri? În funduleţ. Auziţi domnul Damaschin, da ştiţi faza asta cu „Naşul” , la B1 când e întrebată unde faci şi tu cu Iri? Unde vă place să faceţi dragoste? Şi ea se uită la Iri, pot să spun, Iri? Şi el zice da. La care ea, în funduleţ. O ştiţi pe asta? (…)
Dan Diaconescu citeşte mesaje trimise de telespectatori. Este difuzată o declaraţie a lui George Gavrilă, primul iubit al Monicăi Columbeanu. În continuare sunt difuzate poze cu aşa-zisul actual iubit italian al Monicăi.
Sunt difuzate şi declaraţii ale Monicăi Columbeanu din anul 2003 când se presupune că ar fi fost agresată de nişte răpitori şi salvată de „tatăl adoptiv” Dinu Damaschin. De asemenea, sunt difuzate şi imagini de la emisiunea „Pact
cu diavoliţa”, unde moderatoarea Oana Zăvoranu a dat-o afară din studio pe Monica Columbeanu.
În studio se discută şi despre relaţia destul de rece pe care o are Monica cu sora ei, Ramona, iar Dinu Damaschin afirmă că motivul pentru care relaţia celor două surori s-a răcit este faptul că Irinel s-a culcat cu Ramona.
(Reper 18.00, otv 517)

Dinu Damaschin: Vă spun eu de ce nu are grijă, că a chemat-o la el la birou acolo în Piaţa Victoriei şi a făcut sex cu ea şi după aia Monica s-a supărat …
Oana Zăvoranu: Staţi puţin, a făcut Iri sex cu Ramona asta?
Dan Diaconescu: Cred că da.
Oana Zăvoranu: Asta este bomba bombelor. (…)
(Reper 25.50, otv 517)

DAN DIACONESCU: Acum este momentul culminant al emisiunii noastre, chemaţi-vă rudele, vecinii şi prietenii, haideţi să vedeţi filmul, fragmentul din filmul porno, ceea ce se poate da, e o scenă doar de dragoste, nu sunt scene explicite, oricum toţi telespectatorii de sub 15 ani să plecaţi din faţa televizorului! 27 de secunde, să ne concentrăm doar pe chipul actriţei principale, să vedem dacă ăsta e filmul de care vorbeşte domnul Damaschin sau nu, poate unii telespectatori au mai văzut acest film circulând pe internet dar acum este momentul în care să vedem aceste imagini din film şi pe urmă să le analizăm, faţa actriţei este tot ce ne interesează, sunt şi câţiva băieţia colo şi o domnişoară, un film făcut pentru miliardari (…)
(Reper 26.39, otv 517) Începând cu ora 23.27, a fost difuzat un film sexy al cărui protagonistă se presupune că ar fi Monica Columbeanu. Protagoniştii filmului au fost o fată şi nişte băieţi. Fata, dezbrăcată, era culcată pe spate, iar unul dintre băieţi era deasupra ei. Imaginile au fost blurate.
– Nu cu mâna aia! (Râsete) Nu (bip) cu mâna! (bip) (neinteligibil)
– Bă, (bip) eşti prost rău, băi, George. Cum nu nimereşti? Haide!
– Bă, ştii cum faci?
– (neinteligibil) e cel mai prost!
– Ţine un deget, aşa, înainte şi (neinteligibil).
– Uite, mă, aşa. (Fata râde)
– Da, stai că, stai că nu mi se mai sco(bip)
– E prost, bă!
În studio, după difuzarea filmului, se comentează dacă protagonista filmuleţului este sau nu Monica Columbeanu. Se analizează comparativ dantura, părul, trăsăturile feţei fetei din filmuleţ cu cele ale Monicăi
Columbeanu. Sunt citite diverse SMS-uri trimise de telespectatori care îşi exprimă opinia legată de asemănarea fetei din filmuleţ cu Monica Columbeanu. De asemenea, întrebarea adresată telespectatorilor se schimbă: „Credeţi că Moni a fost forţată să se prostitueze?”
(Reper 39.11, otv 517) Dan Diaconescu: Noi respectăm Legea audiovizualului, nu putem să vă difuzăm filmul acesta în totalitate, am ales doar o scenă, să zicem aşa, de dragoste, cum vedeţi şi-n filmele celelalte.
Dan Diaconescu a dat citire mesajelor primite de la telespectatori.
(Reper 39.53, otv 517) Au fost difuzate imagini blurate însoţite de comentariile protagoniştilor pentru a identifica dacă protagoniştii sunt moldoveni sau nu.
(Reper 40.14, otv 517) În continuare Dan Diaconescu a comentat pe marginea imaginilor prezentate, insistând asupra momentului în care fata îşi acoperă faţa cu mâinile. Acesta a mai spus că trebuie să mai caute alte
imagini cu Monica Columbeanu în care îşi duce mâinile la faţă şi să compare degetele acesteia.
(Reper 40.50, otv 517) Moderatorul a dat citire sms-urilor primite şi (Reper 41.51, otv 517) a precizat că filmul este vechi, din anul 2003.
(Reper 43.53, otv 517) Pe ecran, a fost reformulată îmtrebarea de la televoting: Credeţi că Moni e fata din imagini?
(Reper 43.59, otv 517)

Dan Diaconescu: Toţi cei sub 15 ani să plece din faţa televizoarelor. Că nici nu ştiu ce pierd.
(Reper 49.44, otv 517)

Moderatorul a continuat să citească sms-urile primite.
(Reper 49.49, otv 517) Au fost difuzate imagini din emisiunea Oanei Zăvoranu , “Pact cu diavoliţa”, în care a fost invitată Monica Columbeanu, imagini în care Monica îşi duce mâinile la faţă. Pe ecran a fost titrat: sursa
KANAL D.
(Reper 51.43, otv 517) Dan Diaconescu a precizat că nu se pot difuza alte imagini din film şi că a fost selectat pasajul care poate fi difuzat conform legislaţiei audiovizuale româneşti.
(Reper 01.25, otv 518) A fost prezentată fotografia lui Ovidiu Hasan, cel care ar fi ameninţat-o cu sechestru sau cu prostituţia pe Oana Zăvoranu. Dan Diaconescu a menţionat că Ovidiu Hasan a negat aceste lucruri şi, de
asemenea, de acesta s-ar fi ferit Monica Columbeanu şi ar fi ajuns în braţele lui Dinu Damaschin.
(Reper 02.07, otv 518) S-au dat citirii alte sms-uri.
(Reper 06.10, otv 518) Au fost reluate imaginile din emisiunea “Pact cu diavoliţa”, în care a fost invitată Monica Columbeanu.
(Reper 07.57, otv 518) Textele sms-urilor au fost prezentate de pe ecranul calculatorului.
(Reper 17.09, otv 518) În emisiune a intervenit, telefonic, Dinu Damaschin, “tatăl adoptiv al Monicăi” care a discutat cu Oana Zăvoranu. S-a vorbit despre aversiunea dintre cele două surori, că Ramona nu a fost invitată la
BAC-ul Monicăi care s-a desfăşurat la hotelul Decebal din Bacău şi nici la nuntă. Dinu Damaschin a precizat că Monica i-a făcut numai probleme surorii ei, de când cu dispariţia Monicăi timp de un an. Oana Zăvoranu a spus că i
se pare anormal faptul că, deşi Ramona nu beneficiază nici de respectul Monicăi, nici de banii cumnatului, nici de afecţiunea mamei, continuă să tacă şi să fie rezervată în afirmaţii. Dinu Damaschin a răspuns că Ramona nu se
poate pune cu imperiul lui Irinel Columbeanu. S-a discutat despre şoferul Monicăi Columbeanu şi comportamentul dictatorial al acesteia.
(Reper 20.56, otv 518)

Oana Zăvoranu: Şi atunci vă întreb: nu cumva a devenit ea mai teroristă decât Irinel?
Dinu Damaschin: Păi s-a molipsit de la el. Da. Fiind labilă, na, s-a molipsit, ce vede, ce … Da. A dus-o omu colo, colo. S-arate şi ea ce poate. Da a zburat prea sus.
Oana Zăvoranu: Păi ce să poată? Nu vedeţi că nu poate nimic. Poate să fie obraznică, poate să-şi încerce norocul, între ghilimele, cu cine nu trebuie, poate să se dea în stambă, poate să arate unei ţări întregi că nu ştie să se comporte în societate, că nu ştie să socializeze cu oamenii, că nu ştie să fie o doamnă pentru că ea suferă de această problemă. Asta este ceea ce o macină pe ea. (…) Deci ea trebuie să demonstreze şi tot insistă pe faptul că este o doamnă, este o femeie măritată, în consecinţă umblă cu 17 bodyguarzi, cu nu ştiu câţi şoferi. Vine cinstită, aţi văzut-o e cu rochii, cu ciorapi maţi, opaci. Vai de mine! Să nu se vadă nimic. De fapt, ea vrea, într-un prim exemplu, să arate că este doamnă, dar de fapt, prim comportament, îşi dă arama pe faţă. Pentru că arată că nu este, nici în cel mai frumos vis al ei, doamnă. Pentru că niciodată o doamnă nu spune că …
Dinu Damaschin: I-un nimic, în mod şi-n chestiile astea i-un nimic. Îi clar. I-un nimic, i-un nimic.
În continuare, Oana Zăvoranu l-a întrebat pe Dinu Damaschin dacă îşi dă seama ce a deranjat-o pe Monica Columbeanu aşa de tare după ce a fost dată afară din emisiunea de la postul de televiziune Kanal D şi a spus că
(Reper 22.53, otv 518): Vă mărturisesc sincer, nici până în acest moment, la aproape două săptămâni de la scandal, de la incidentul când e dată afară, eu vă dau cuvântul meu de onoare, că nu-mi dau seama care este motivul acestei băşicări şi motivul acestui tam-tam.
Dinu Damaschin a replicat că pe Monica Columbeanu a învăţat-o soţul ei cu mese rezervate, ca totul să fie plătit. S-a mai vorbit despre suma de 300 de euro pe care Monica Columbeanu a luat-o pentru a participa la emisiunea “Pact cu diavoliţa”, mai ales că Monica pretinde că are banii ei.
(Reper 24.05, otv 518) Dinu Damaschin: De unde să aibă prăpădita asta, că dacă avea bani trebuia să aibă grijă de sor-sa, de taică-su. (…) De unde să aibă prăpădita asta … S-a discutat şi despre tatăl şi bunicul Monicăi, despre mama acesteia, despre relaţia dintre Irinel şi Ramona.
Dinu Damaschin a precizat că Monica a ştiut de la Ramona despre relaţia acesteia cu Irinel. Oana şi-a exprimat nedumerirea faţă de faptul că Ramona i-a spus Monicăi despre relaţia pe care o are cu Irinel, iar Dinu Damaschin a
răspuns (Reper 29.17, otv 518): Aşa-s surorile astea, e o enigmă cu ele.
(Reper 32.03, otv 518)

Oana Zăvoranu: Fata asta cu un singur lucru şi-a dat foc la valiză cu mine. Că m-a ameninţat în casa mea …
Dinu Damaschin: E labilă, e labilă, e bolnavă psihic.
Oana Zăvoranu: Atâta vreme că am înghiţit şi mi-am înghiţit orgoliul aproape jumătate de oră, 40 de minute, a avut tupeul şi nesimţirea şi aroganţa şi ce vreţi dumneavoastră, să-mi spună mie, nimic făcându-i, da, deci aţi văzut, ne-am obrăznicit, că a avut tupeul să-mi spună: O să-ţi scot emisiunea, o să îţi fac antireclamă peste tot. E, pentru asta, şi-a dat foc la valiză. (…)
(Reper 34.24, otv 518)

Dinu Damaschin: Da, oricum, nu mai fiţi supărată, ea-i bolnavă psihic, prin câte a trecut.
(Reper 35.55, otv 518) Dinu Damaschin a precizat că Monicăi Columbeanu îi plac foarte mult fetele, deci (Reper 36.23, otv 518) e şi puţin pe invers.
(Reper 36.31, otv 518)

Dan Diaconescu: Şi ce e rău, domle, dacă-i plac fetele?
Dinu Damaschin a continuat spunând că ştie din tinereţea ei că-i plac fetele.
(Reper 36.55, otv 518) Moderatorul a citit din sms-urile primite şi le-a comentat cu Dinu Damaschin.
(Reper 40.58, otv 518) Dinu Damaschin a relatat că Monica l-a cunoscut pe Irinel în clasa a zecea.
Dinu Damaschin: Deci, a venit la Bacău, au trăit în concubinaj, discret.
Dan Diaconescu: Cine, Iri la Bacău?
Dinu Damaschin: Nu, Monica la liceu la Bacău. După ce a dispărut anul ăla. După aia a trimis-o la Cluj, la agenţie acolo, la prietenii lui, să aibă acte.
Dan Diaconescu: Da, aşa.
Dinu Damaschin: După aia a apărut la Miss Callatis, sau cum zice, festivalul Callatis cu ea.
Dan Diaconescu: Aşa.
Dinu Damaschin: Păi da nu-şi putea permite bogătaşul să apară cu o minoră, aşa, nu. Şi fata, după aia, anul ăla, în clasa a XII-a, trimetea maşina Iri, hai Bacău-Bucureşti, se ducea, naveta.
Dinu Damaschin a menţionat că toate acestea le ştie că Monica i-a povestit lui George Gavrilă, iubitul ei.
(Reper 42.18, otv 518)

Dan Diaconescu: Şi Moni îl mai înşela pe Iri cu George la început?
Dan Diaconescu: Şi la sfârşit. (Moderatorul a izbucnit în râs) (…)
(Reper 48.53, otv 518)

Dan Diaconescu: Mai întrebaţi-l pe domnul Damaschin care-i treaba cu filmele porno făcute în străinătate.
Oana Zăvoranu: Da, că a zis de filme porno, chiar, mi-am adus aminte, corect.
Dinu Damaschin: Păi le au oamenii care lucrează în serviciile secrete, au cazul.
Dan Diaconescu: Nu, da cine-i în filmele astea porno?
Oana Zăvoranu: Ea, Monica Columbeanu.
Dinu Damaschin: Păi, ea cu alte sute, domne, de fete care au fost pe-acolo.
Dan Diaconescu: Alea de la agenţia respectivă, nu?
Dinu Damaschin: Eu ştiu de la ce agenţie? Eu ştiu din sursă sigură că a fost acolo. Viena.
Dan Diaconescu: La Viena?
Dinu Damaschin: Prin Viena plecarea.
Dan Diaconescu: Prin Viena s-a făcut filmul.
Dinu Damaschin: Viena – Zurich.
Dan Diaconescu: Şi de ce nu dau ăştia filmele sau ce fac cu filmele?
S-a precizat că au fost daţi bani grei pentru ca aceste filme să nu apară.
S-a discutat despre faptul că tatăl Monicăi nu a fost adus să stea la vila lui Columbeanu, pe când mama acesteia da.
(Reper 51.17, otv 518)

Dinu Damaschin: Nu, da ştie să facă sex oral, masaj, anal.
Oana Zăvoranu a precizat că este greu de demonstrat aceste lucruri. Dinu Damaschin a menţionat că Iri sa mai supărat şi atunci Monica împreună cu mama şi fetiţa au stat prin Bacău, prin parc.
(Reper 52.39, otv 518)

Dinu Damaschin: Se mai supără Iri, când mai trage pe nas, îl ia crizele şi le
alungă. Dinu Damaschin a spus că aceste amănunte le mai ştie de la fosta dădacă a familiei Columbeanu care este prin Bacău.
(Reper 57.33, otv 518)

Dinu Damaschin a repetat că Monicăi îi plac fetele.
Oana Zăvoranu: E lesbiană, asta înseamnă o femeie care …
Dinu Damaschin: Da, să se agite, să facă, să fie mai mulţi.
În continuare, Dinu Damaschin a spus că de filmele porno ştie Virgil Ardelean.
(Reper 00.09, otv 519)

Dinu Damaschin a relatat că a cunoscut-o pe Monica într-o discotecă.
(Reper 09.01, otv 519)

Dan Diaconescu a dat citire declaraţiilor Adinei Lungu, fata cu care Monica a fost la Bucureşti, şi (Reper 17.27, otv 519) Dinu Damaschin a relatat că Monica a dispărut, iar acesta a dat la toate serviciile din Europa ca să fie găsită.
Dinu Damaschin: Inclusiv a ajuns copia la domnul Virgil Ardelean, şeful de la Doi şi-un sfert, pe masă. Vezi tu, când a văzut domnul Virgil Ardelean că-i vorba de ai lor, de Adi Şerban, Iacubov, ăla, ăla, nea Viorel Hrebenciuc, au îngropat ancheta.
Dan Diaconescu: Au îngropat ancheta. Da, e logic ce povestiţi.
(Reper 20.04, otv 519)

Dan Diaconescu (citind din mesajele telespectatorilor): „Săraca Monica era băgată în patul unor personalităţi care erau apoi şantajate de Dinu Damaschin pentru că au acceptat o relaţie cu o minoră”. (…) „Eu personal am văzut-o pe Monica bătută de Dinu Damaschin”. Cică o băteaţi…aoleu o băteaţi pe Moni cu genunchii în gură domn`le! Uite aşa scrie acolo. (…) Până la urmă i-aţi făcut pe plac Zăvorancei că i-aţi dat cu pumnii în gură.
(Reper 29.42, otv 519)

Dan Diaconescu: Dar dintre toate iubitele dumneavoastră cea ma frumoasă a fost Moni, nu?
Oana Zăvoranu: Doamne! A zis că-i crăcănată…
Dinu Damaschin: Nici nu există pentru mine crăcănata asta, nu există domnule. Domnule să nu se supere dar era acasă, spăla covoare pe jos, curăţa. Ce vezi dumneata frumos la ea?
Oana Zăvoranu (râzând): Nu ştiu, o rătăcire de a lui Diaconescu, îi mai joacă şi lui de la oboseală feste.
(Reper 32.43, otv 519)

Dinu Damaschin: V-am dat pontul, pontul serii, sau al anului, Monica e pe invers.
Oana Zăvoranu: Nu, dar staţi puţin! Ne aruncaţi aşa nişte nade şi rămânem aşa şi ne uităm în sus.
Dinu Damaschin: Păi nu a citit domnul Dan Diaconescu declaraţia lui Adina Ciobanu (…) Căutaţi-o pe Adina, notaţi numărul ei.
(Reper 37.50, otv 519)

Dinu Damaschin: Ea e şefă acolo la Izvorani, nu mai e Iri, ea face ce vrea cu Iri cred că şi-l bate, îl ia la palme, îl biciueşte cu maică-sa împreună, cu prietenele ei.
Oana Zăvoranu: Da de ce, e un fel de luptă sado-maso sau cum?
Dinu Damaschin: Păi e, că dacă ea…na, ea face ce vrea, dacă făcea la 16 ani şi jumate ce vroia.
Oana Zăvoranu: Dar cum credeţi, ia spuneţi-mi, ne puteţi spune dacă este bună la pat această Moni, de i-a sucit minţele lu…?
Dinu Damaschin: Păi, dacă nu am avut relaţii intime.
Oana Zăvoranu: Măcar din auzite aşa din ce mai zice lumea, ce mai vorbeşte lumea.
Dinu Damaschin: Da, am auzit că ar avea vaginul inelar adică e mereu virgină. (râsete în studio).
Dan Diaconescu: Cine v-a povestit?
Dinu Damaschin: x, y, z.
Dan Diaconescu: Păi nu aţi spus că a fost virgină? Nu s-a culcat cu nimeni.
Oana Zăvoranu: Da a zis omul, a fost virgină în urechi (…) A făcut sex anal, sex oral. A spus-o la începutul…
(Reper 39.23, otv 519)

Dinu Damaschin: Domne, hai ca să vă mai dau o bombă. Auziţi de ce urăşte ea turcii? Turcii? Când s-a combinat cu domnul Iri, (…) ea a trăit mult timp cu un turc bogat din Braşov, care era om de afaceri. Braşovul ştie cât a stat cu el.
(Reper 51.10, otv 519)

Dinu Damaschin: Dar dacă v-a ameninţat şi pe dumneavoastră ştiţi ce îi transmit eu acuma lui nea Iri? Că dacă mă supără în continuare o să vin şi o să-i dau lu fiică-mea asta adoptivă 3 pumni în cap să văd ce face atunci, direct aşa.
Dan Diaconescu: Cui, lui Moni?
Dinu Damaschin: Da, lui Moni, direct aşa.
(Reper 52.53, otv 519)

Dinu Damaschin: Eu vă promit acuma în direct, să audă toate serviciile secrete, DIICOT-ul, dacă această nebună nu se linişteşte o caut personal şi prima dată îi dau 3 pumni ca la vaci în cap să se liniştească şi cu asta basta, ca altfel…
Dan Diaconescu: Nu mai ziceţi nebună că, vorba aia, este fata dumneavoastră, este fata adoptivă.
(Reper 24.18, otv 520)

Dan Diaconescu: Cică de asta când Moni a fost întrebată când a făcut dragoste prima oară a răspuns: în funduleţ, din cauza faftului că e trend seater.
Dinu Damaschin: Păi ăsta e adevărul, la chestia asta, sex oral, sex anal e specialistă cu 10 plus.
Dan Diaconescu: De unde ştiţi dumneavoastră că e specialistă?
Dinu Damaschin: De la diferite cunoştinţe, de la soră-sa, de la Adina, de la Iulia franţuzoaica, de la Mery, de la Oana Ciobanu…
(Reper 30.13, otv 520)

Oana Zăvoranu: Merg mai departe cu mintea mea diabolică pe care am învăţat-o aşa, că ea făcând sex cu Iri, poate neprotejat…
Dan Diaconescu: Păi nu ea că doar soră-sa a luat de la…
Oana Zăvoranu: Nu, ea Ramona dacă a…
Dan Diaconescu: Aaaa, şi Ramona a fost cu Iri, am uitat
Oana Zăvoranu: Vă daţi seama ce o fi pe aicea dacă Doamne fereşte s-a transmis.
Dan Diaconescu: Deci dacă Iri a luat de la Ramona i-a dat şi lui Monica.
Dinu Damaschin: Să vă mai povestesc ceva să audă amândouă surorile, când Ramona zisă urecheata făcea sex cu Iri, Iri lăsa telefonul deschis să audă Moni…
Oana Zăvoranu: Când făcea sex cu Ramona?
Dinu Damaschin: Nu, eu plec de aicea…
Dan Diaconescu: Da aveţi dovezi domnule Damaschin sau aţi văzut vreun film, de unde ştiţi faza…?
Dinu Damaschin: De la Ramona.
Oana Zăvoranu: Deci cumnata cu cumnatu se coţăiau… (…) Deci nu numai Moni ar fi lesbiană şi Ramona ar fi lesbiană, ziceţi dumneavoastră? Deci ar fi în familie chestia asta cu lesbianismul?
Dinu Damaschin: Da, urecheata e mai perversă ca Moni, mai perversă.
(Reper 47.30, otv 520)

Dan Diaconescu: Da ia ziceţi, filmul care a circulat pe internet cu Moni care făcea sex cu 3 băieţi pe câmp e ea sau e alta?
Dinu Damaschin: Nu ştiu, nu am încercat să verific. La ea orice e posibil odată ce a făcut filme în grup în Elveţia, poate a făcut. Nu, da acolo e un trucaj, nu, ştiau ăia ceva, nu cred eu că făcea ea cu copii chestii de astea.
(Reper 55.15, otv 520)

Pe ecran apare sris cu litere mari un nou text: TATĂL ADOPTIV AL MONICĂI:
„IUBITUL RAMONEI GABOR-SORA MONICĂI A MURIT RECENT DE SIDA”
Pe parcursul emisiunii au fost difuzate imagini din filmul sexy în care se presupune ar fi apărut Monica Columbeanu, cu sau fără sonor.

(Reper 35.13, 51.05, 57.18, otv 517; 02.18, 09.56, 34.34, 44.26, otv 518)

–––
16.06.2009

Postul de televiziune OTV a difuzat pe data de 16.06.2009, emisiunea „Dan Diaconescu Direct”. Emisiunea a fost difuzată cu semn de avertizare AP de la ora 22.15 (Reper 14.59, otv 654) şi ora 05.39 (Reper 39.05, otv 661) şi 12 de la ora 23.22 (Reper 21.29, otv 655).La ora 23:49, în direct, de la Bacău au fost luate interviuri de către Nikos Koudounis lui Robert Vântu şi Ciprian Tătărăşanu. La telefon au intervenit fraţii Marcel şi Ovidiu Hasan (ora 00:38).(Reper 33:09, otv 652) Se transmite în reluare un fragment dintr-o emisiune Dan Diaconescu Direct. Nu se precizează data difuzării emisiunii. Pe ecran este menţiunea ,,Special”. În partea de sus a  ecranului este titrat: ,,Cele două fete care s-ar fi prostituat împreună cu Monica fac dezvăluiri complete în această seară”.În partea de jos a ecranului este titrat: ,,Urmează transmisiuni directe din Bacău, din barul unde a fost răpită Monica”.În studio se află Dan Diaconescu, Doru Iuga, un reporter OTV şi două tinere. A intervenit telefonic Marcel, prieten cu Dinu Damaschin. Se vorbeşte despre tentativa de răpire a Monicăi Columbeanu de către Dinu Damaschin şi complicii săi pentru a o duce în Spania pentru a se prostitua.(Reper 33.33, otv 652) Doru Iuga:  Haideţi să vă facem repede un rezumat. La începutul emisiunii, verişoara Monicăi Columbeanu a afirmat că acest domn Damaschin, a vrut s-o răpească pe Monica.

Dan Diaconescu: Dar nu singur, cu domnul Hasan.

Doru Iuga: Da, cu domnul Hasan şi o grupare de acolo din…

Dan Diaconescu: Şi părinţii Monicăi au făcut plângere la Poliţie.

Doru Iuga: S-o ducă în Spania la produs, euro.

Intervine telefonic Adrian Gabor, verişorul Monicăi (ora 21:42)
(Reper 42.06, otv 652)

Dan Diaconescu: Dar spuneţi-mi despre Damaschin şi despre Hasan.
Adrian Gabor: Păi ce să zic acuma? Din câte ştiu eu, a fost aşa cum aţi zis dumneavoastră.
Dan Diaconescu: Cum?
Adrian Gabor: Păi că a vrut să o răpească.
Dan Diaconescu: Păi vedeţi? Păi eu spun asta de cinci ore şi intră alte persoane care zic că nu e adevărat.
(Reper 43.42, otv 652)

Dan Diaconescu: (…) de ce au vrut s-o răpească acei oameni?
Adrian Gabor: Păi nu ştiu, din câte am înţeles eu, pentru ceva sumă de bani. (…)
Dan Diaconescu: Păi cine să plătească banii respectivi?
Adrian Gabor: Păi, soţul verişoarei mele.
(Reper 44:07, otv 652)

Dan Diaconescu: A, el, Iri? Din ce vă spun, nu-l cunoscuse pe Iri. Haideţi să vă mai citesc, ca să aflaţi şi ce nu ştiţi. Deci în 28 iunie 2003 noaptea, Monica avea 16 ani şi cinci luni. I s-a plâns lui Dinu Damaschin că este terorizată de ţigani.(…)Acesta, Damaschin a decis s-o salveze. I-a oferit în acea noapte,
suntem în 28 spre 29, prima floare din viaţa ei. O orhidee cumpărată de la florăria ,,Geanina”. Destinul a făcut ca această florărie să se afle lângă barul de noapte ,,Armando” deţinut de temutul Ovidiu Hasan.(…) La o masă din
barul ,,Armando”, suntem acum noaptea la ora trei, 29 iunie deja, Damaschin se reântâlneşte cu patronul Ovidiu Hasan. Îi povesteşte coşmarul Monicăi. Pentru că Hasan este extreme de influent, îl sună personal pe Walter şi pe Mondan.(…) Deci Walter ăsta, liderul unui clan ţigănesc era îndrăgostit lulea de vara dumneavoastră şi la fel şi Mondan. Şi au început să se lupte pentru Monica. Şi Hasan îl sună şi pe Walter şi pe Mondan şi le cere să o lase în pace. Cuvântul lui Hasan a fost lege. Astfel, Monica, la schimb s-a apropiat de Armando. Şi a acceptat să lucreze pentru el în schimbul protecţiei oferite. La început, aici vine partea mai dureroasă, ca damă de companie. Şi apoi, după ce a căpătat experienţă pe ring, ca stripteuză începând cu luna Octombrie 2003.(…)În octombrie 2003, mai precis pe data de 3 octombrie, e într-o seară, la clubul ,,Armando” apare Costel Rusu, aghiotantul lui Cornel Iacobov. Care o observă şi îi povesteşte lui Radu Duţă, apropiatul mafiotului Ion Clămparu. (…) Sigur, noi nu ştim dacă aceste lucruri sunt reale, dar vă cităm din documente fie ale Poliţiei, fie din presa vremii când nu era o celebritate.
Adrian Gabor: Nu-mi vine să cred aşa ceva.
Dan Diaconescu: Nici mie, da. (…)
(Reper 49:13, otv 652)

Monica Gabor Columbeanu: Dinu Damaschin ma dat pentru 1000 de dolari iar Cristi Tanase m-a violat. Vezi ce ziceau Victor Ponta, Vadim Tudor, Dan Diaconescu in 2006

Ion Clamparu (medaliom)
Ce legătură există între „dama de companie” Monica Gabor, manelistul Vali Vijelie şi Nuţu Cămătaru.

Rechizitoriu: Monica Gabor a fost traficată de Dinu Damaschin. „Partea vătămată Gabor Monica a dat declaraţii în dosarul 391/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, din care rezultă următoarele că la vârsta de 16 ani, a fost recrutată prin înşelăciune în vara anului 2003 de către inculpatul Damaschin Dan Constantin, pe care l-a cunoscut sub numele de Dinu Damaschin, şi care i-a promis că îi găseşte o slujbă şi sub contextul acestei promisiuni şi-a asigurat controlul asupra ei prin găzduirea la locuinţa proprie, obţinând acceptul familial prin diferite motivări neadevărate, privind perspectiva unei slujbe pe litoral şi că în acest context prin ulterioare constrângeri cu violenţă fizică şi psihică a încercat să o plaseze către diferiţi clienţi influenţi, cât şi din lumea interlopă a Bacăului şi Bucureşti, şi că circumstanţele de victimizare au fost construite împreună cu acoliţi ai săi, indicând pe numiţii Hasan Ovidiu, Radu Duţă, Cristi Tănase, cel din urmă reuşind să o abuzeze sexual, indicând şi aspectul că urmare acestor circumstanţe consumate Damaschin Constantin a obţinut suma de 200 dolari”, spun procurorii în cererea de arestare preventivă a lui Damaschin şi a doi complici ai săi, către Tribunalul Bacău. Mai departe click aici„Averea (Click) 2006: Monica Gabor, femeia lui Nutu Camataru. Crina, o fosta prostituata din Bacau 2011: Eu si Monica (Gabor Columbeanu) ne prostituam pentru bani! „Moni facea sex oral pe 1.500.000 de lei!” citeste da click
«Peştele» lui Moni: Te paralizez cu 20 de pumni în cap

Trimis în judecată în mai multe dosare, cel mai de temut interlop băcăuan, Ovidiu Hasan, racola minore şi le băga la produs după ce le bătea şi le batjocorea. Una dintre victimele sale a fost şi Monica Columbeanu. „Am dus curvele la pădure sus. Am zis că le omor. M-am pişat pe ele. Le bagi pe treabă, cu japca”, spune Hasan într-o convorbire telefonică.
Ovidiu Hasan, unul dintre capii lumii interlope băcăuane, a ajuns din nou în faţa instanţei într-un dosar de proxenetism. Interlopul a fost încarcerat din nou săptămâna trecută, sub acuzaţiile de tâlhărie şi şantaj.

În urmă cu exact doi ani, Hasan a fost reţinut de procurorii de la DIICOT pentru trafic de persoane şi constituirea unui grup organizat.

Ovidiu Hassan

În locuinţele interlopului şi ale „locotenenţilor” săi, procurorii au găsit mai multe casete pe care au fost filmate minore ce se prostituau, precum şi numere de telefon şi adrese ale membrilor reţelei şi ale unor fete care au intrat pe mâinile proxeneţilor.

Procesul în care este acuzat de trafic de minore a fost amânat şi se va judeca anul viitor. Mai multe copile ajunse pe mâna interlopului au colaborat iniţial cu anchetatorii, dar, ameninţate de mafioţi, ele şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei.„Am fost racolată în ianuarie 2006. Aveam 16 ani. La început, Ovidiu Hasan mi-a cerut să dansez la bară, fără să-mi încheie contract de muncă. Mi-a promis 100.000 lei pe seară. După două luni mi-a cerut să mă prostituez”, spune Daniela M.O altă „colegă” a sa, Carmen S., a povestit procurorilor cum a ajuns să presteze pentru Hasan.

„Mi s-a promis un loc de muncă la un bar. A doua zi a venit Ovidiu Hasan care a spus că el este patronul şi că voi lucra pentru el. Mi s-a cerut să-mi vopsesc părul şi să mă îmbrac frumos. Apoi am fost obligată să mă prostituez”, a declarat fata.

Interlopul a procedat în acelaşi mod şi cu Monica Gabor, actuala doamnă Columbeanu fiind sechestrată de proxenetul care i-a fost şi iubit o perioadă de timp.Conform unor declaraţii aflate la dosar şi susţinute de un apropiat al Monicăi, „Scorpia de la Izvorani” a fost învăţată să facă bani prestând la bară.

În 2003, în timp ce era disputată de alţi doi lideri ai clanurilor ţigăneşti, Moni s-a refugiat în braţele temutului Ovidiu Hasan, patron pe atunci al unui night-club.

Interlopul băcăuan Ovidiu Hassan, cel care în urmă cu câţiva ani a încercat să facă bani şi pe spinarea Monicăi, a fost reţinut miercuri de poliţişti sub acuzaţiile de sechestrare şi tâlhărie.
Ovidiu Hassan este suspectat că ar fi sechestrat un cetăţean arab, în urmă cu câteva zile, şi că l-a dus în afara oraşului, unde a fost legat şi abando nat pe un câmp.

Miza era un jeep pe care interlopul trebuia iniţial să-l cumpere de la arab. Povestea tragică a Monicăi Gabor a început în 2003. Atunci l-a cunoscut într-o discotecă pe Walter, lider al unui clan ţigănesc.

Dinu Damaschin la stanga

Între timp, de Moni a aflat şi un rival de-al lui Walter, cunoscut ca Mondan. Exasperată de războiul pornit pentru ea, Moni a încercat să evadeze cu ajutorul unui anume Dinu Damaschin, reprezentant al Drepturilor Omului la Bacău.

Bărbatul a vorbit atunci cu Hassan, patronului fostului night-club de striptease. Aşa a fost cunoscută de Radu Duţă, un apropiat al mafiotului Ion Clămparu.

ntr-o declaraţie dată de Monica, în vara lui 2003, reiese că Duţă vroia să-i propună o afacere interesantă.

Moni urma să fie amanta lui Costel Rusu, „locotenentul” de atunci al lui Corneliu Iacobov.

Când Rusu i-a promis că îi va cumpăra maşină şi apartament la majorat, Monica a reuşit să scape şi a fugit acasă.

Cum a racolat-o “Cap de porc” pe Moni!

Intr-o declaratie de-a Monicai Gabor, din 1 august 2003 – cand bacauna avea doar 15 ani – reiese legatura dintre fosta sotie a lui Irinel Columbeanu si temutul Ion Clamparu, bruneta fiind, conform propriilor spuse, racolata de Radu Duta, nimeni altul decat mana dreapta a lui “Cap de porc“. Aceasta este declaratia Monicai din urma cu 8 ani:
„Subsemnata, Gabor Monica, (….) declar urmatoarele. In urma cu circa 30 de zile, in 28.06.2003, m-am mutat acasa la Dinu Damaschin, acesta mi-a facut cunostinta cu mai multe persoane, printre care si cu numitul Duta Radu. Intr-o zi aflandu-ma in holul Hotelului Decebal, citind ziarele, a aparut Duta Radu.
A venit la mine si m-a intrebat daca poate sa ia loc langa mine. Astfel a inceput sa-mi propuna o afacere. A inceput intrebandu-ma daca vreau sa fac bani multi. Daca vreau, el ma poate ajuta sa-mi rezolve orice problema, i-am raspuns afirmativ, iar el mi-a spus ca stie pe cineva care vrea sa faca cunostinta cu o domnisoara care arata bine si care sa vrea sa devina amanta lui. Apoi mi-a spus ca acest domn are foarte multi bani, ca imi poate oferi tot ce vreau: imi cumpara apartament, imi da cati bani vreau si cand voi implini 18 ani, imi va cumpara masina, imi va plati facultatea, dar ca este casatorit, are copii si ca totul va trebui sa fie facut cu maxima discretie.
Dorind sa vad pana unde are de gand sa mearga cu propunerile, i-am spus ca parintii nu stiu ca astazi trebuie sa plec sa lucrez la mare. Auzind acestea, el mi-a spus ca pot sa vin sa stau la el acasa, pentru ca sta singur.
Am fost de acord, iar el mi-a spus sa ne intalnim sa vina sa ma ia de acasa cu bagajele. Ora stabilita a fost ora 13,00, la „Selena Nord”. Mentionez ca pe tot parcursul acestei discutii el imi spunea in mod repetat ca nu trebuie sa afle nimeni despre ceea ce vorbeam. Cu atat mai putin Dinu Damaschin cu care se presupunea sa rup orice fel de legatura. Ba chiar mi-a spus sa-i jur ca nu voi povesti la nimeni cele intamplate. A incheiat luandu-si la revedere si amintindu-mi ca nu trebuie sa povestesc nimanui nimic.
La ora 13,00, m-am dus la intalnire cu sora mea Ramona care m-a ajutat cu bagajul. M-am urcat in masina lui, un Audi A3 cu numar de inmatriculare BC-55-RON.
Am ajuns la apartamentul lui din str. Miron Costin nr.85. Mi-a spus sa stau acolo pana se intoarce. Sa stau linistita ca imi aduce el ceva de mancare. A incuiat usa si a plecat.
S-a intors pe la ora 18,00, aducandu-mi o pizza. Cat timp am stat in camera, telefonul a sunat iar el se ducea in cealalta camera sa raspunda.
Intre timp, el m-a mai intrebat lucruri de genul, daca sunt virgina, ce fel de sex am facut pana acum. Apoi mi-a mai spus ca daca as vrea si daca ar vedea ca s-ar putea lega o relatie intre noi, el s-ar putea indragosti de mine si eu de el si cine stie, poate ar putea sa devina ceva serios.
Eu, dorind sa vad cum vor decurge lucrurile cu domnul afacerist care trebuia sa-mi devina amant, i-am spus ca nu am de gand sa ma indragostesc prea curand de nimeni pentru ca eu tot ce vreau este sa fac bani. Din momentul acela nu mi-a mai facut nici un fel de propunere.
A mai sunat telefonul, iar din discutii mi-am dat seama ca la telefon era fosta sa sotie, care imi spunea ca se va intoarce in seara aia acasa. Apoi el mi-a spus ca s-ar putea sa dorm in acea seara in alta parte. Mi-a spus sa ma imbrac pentru ca s-ar putea sa plec in seara asta la Brasov, pentru ca trec pe la el niste prieteni.
M-am imbracat si mi-a spus ca s-ar putea sa dorm in seara aia la Dinu Damaschin. I-am spus ca nu vreau pentru ca-mi era teama sa nu fie suparat pe mine pentru ca nu i-am povestit nimic.
In final m-am urcat in masina si am ajuns acasa la Dinu Damaschin. Acesta era in fata scarii. Mi-a dat cheia de la apartament dupa care a plecat cu Radu Duta.
A doua zi la ora 13, 00 am fost chemata la „Il Parmigiano” unde m-am intalnit cu Dinu Damaschin si cu Duta Radu. Duta Radu mi-a zis sa mergem ca intarziem la intalnirea cu domnul de afaceri. A oprit la „Odiseea” unde am stat la o cafea. Dupa ceva timp, aproximativ 20 de minute, a aparut la noi la masa un domn prezentabil, la vreo 35 de ani. Am facut cunostinta. Mi-a spus ca il cheama Costel.
El era cel cu care urma sa am o relatie. Dupa vreo cinci minute am plecat cu domnul pentru ca dorea sa ne cunoastem mai bine, pentru ca locul nu era suficient de discret. Am iesit din Bacau si ne-am oprit la un local unde am stat vreo ora. Am aflat ca are 35 de ani, este casatorit, are trei copii.
Mi-a spus ca el imi poate oferi tot ce vreau si ca cel mai bine ar fi sa intrerup legatura cu domnul la care am locuit. Mi-a spus ca ar fi frumos sa inchei totul cu el. M-a intrebat cam cati bani a cheltuit acest domn cu mine si ca mi-i da el sa-i inapoiez ca sa nu mai am nici un fel de datorie.
I-am spus ca nu cred ca ar accepta, iar el mi-a spus ca cel putin sa-i fac un cadou si sa-mi iau la revedere de la el. Am plecat de acolo si m-a lasat sa iau un taxi de langa spital.
Inainte sa cobor mi-a dat 1.600.000, bani pentru cadoul pe care urma sa-l cumpar pentru domnul la care locuisem. Ramasese stabilit sa ne intalnim a doua zi la ora 10.00 la Dacia Service. Nu am putut sa ajung la ora stabilita, iar domnul nu mai era acolo. L-a sunat si l-am rugat pe Radu Duta sa ia legatura cu domnul Costel, dar domnul nu a mai avut timp sa ma caute.
Data:01.08.2003″

Sursa

Aici locuia Moni, în Bacău

Dinu Damaschin, barbatul care se recomanda protectorul fostei doamne Columbeanu ramane in arest. Instanta i-a respins recursul si a considerat ca intemeiate acuzatiile procurorilor de trafic de persoane si proxenetism.

Dinu Damaschin a aparut in fata instantei cu un aer sfarsit. Desi i-a anuntat pe judecatori ca refuza hrana acestia nu au fost impresionati.
La dosar apar marturiile foarte multor tinere care au povestit cum Damaschin le-a promis ca vor ajunge in luminile rampei insa in realitate le-a vindut unor interlopi. Printre cele care l-au reclamat inca din 2003 se numara si Monica Gabor, fosta doamna Columbeanu.
„Dinu Damaschin m-a sunat si mi-a spus sa merg la Bucuresti cu Ovidiu Hasan si cu una dintre fetele care lucreaza la bar deoarece erau invitati la nunta lui Vali Vijelie, iar ei erau prieteni cu Nutu Camataru, persoana care l-a cununat cu Vali Vijelie. Am fost cazata la Hotel B. (…) si am stat in camera cu Dinu Damschin care a incercat pentru prima oara sa ma violeze, dar nu a putut deoarece eu am refuzat ceea ce mi-a propus spunandu-i ca eu sunt virgina” scrie in declaratia Monicai Gabor.
Monica avea doar 16 ani cand Damaschin ar fi vandut-o pe 1000 de euro unui individ care, povesteste ea, a agresat-o sexual. Din acel moment, tanara ar fi ajuns pe la diverse petreceri in calitate de dama de companie pentru diversi oameni de afaceri.
„am fost plasata la o masa unde era Corneliu Iacobov si un om de afaceri din Slanic Moldova si prostituatele de la clubul lui Ovidiu Hasan. Corneliu Iacobov mi-a propus sa merg cu el intr o camera a vilei unde ne-am dus ulterior, sa intretinem relatii sexuale, iar eu am refuzat spunandu-i ca eu am inteles de la Dinu ca trebuie sa-i tinem doar companie”

Monica Gabor a reusit sa scape de Damaschin in 2004. „Dinu a sunat apoi pe telefonul fix si a spus parintilor mei ca a rapit-o pe sora mea mai mica si ca doreste ca eu sa ma intorc la el, iar ei i-au spus ca nu stiu unde sunt”.
Suspectul ar fi renuntat in cele din urma sa o urmareasca. Toate acestea declaratii si multe altele ale unor adolescente simple de la tara sunt probe grele care l-au impiedicat pe Damaschin sa isi petreaca revelionul in libertate.
„Intr-o seara Dinu Damaschin m-a dus la „Latin” unde l-a invitat si pe Cristi Tanase si i-a spus acestuia ca sunt virgina si ca ma da pentru suma de 1000 de dolari, iar Cristi Tanase a fost de acord si m-a obligat sa merg cu el la Hotel Decebal. Impotriva vointei mele am fost cu acesta la hotel, am inceput sa plang, i-am spus lui Cristi Tanase ca sunt virgina. El a spus ca nu-l intereseaza, dupa care m-a violat.”
Sursa Pro TVDinu Damaschin, despre sora Monicăi Gabor: „A făcut trotuarul și acum se mărită cu ‘peștele’ ei”

Alina, sora cea mare a Monicăi Gabor, a fost prostituată și acum se căsătorește cu „peștele” ei. Cel puțin asta susține interlopul Dinu Damaschin, care spune că știe trecutul surorilor Gabor, care nu au fost niciodată uși de biserică.

„Alina a suferit pentru că nu i-a fost ușor. A început să facă trotuarul în Bacău și a ajuns apoi în Italia, la produs. Acest individ, zis Calu’, care o ia de nevastă după 7 ani, a fost ‘peștele’ ei”, a declarat Dinu Damaschin, miercuri, în emisiunea „Poveștiri adevărate”, de la Acasă TV.
Controversatul om de afaceri din Bacău a dezvăluit și în ce relații sunt Monica și Alina Gabor.
„Nu se înțeleg deloc, sunt ca șoarecele și pisica. Monica se teme că dacă s-a descoperit dosarul Alinei, acest lucru o va afecta la obținerea custodiei fetiței pe care o are cu Irinel”, a spus Damaschin.
Alina Gabor este sora mai mare a fostei soții a milionarului Irinel Columbeanu. Deși Monica și Ramona Gabor au venit la București și au făcut tot posibilul pentru a deveni celebre, aceasta a preferat să rămână în anonimă. Recent însă, au apărut în presă informații conform cărora aceasta este la cuțite cu Monica Gabor, deoarece i-a furat bani din cont, pentru a-și elibera viitorul soț din închisoare.
–Dezvaluirile ziarului „Averea” despre trecutul ascuns al Monicai Gabor scot azi la iveala marile iubiri lasate in urma de viitoarea doamna Columbeanu.

In toamna lui 2003, cand Monica a parasit Bacaul, pentru a lucra la Hotelul „Bulevard” din Bucuresti, a parasit totodata si o mare iubire: pe George Gavrila, un multiplu campion national de box la categoria supergrea!

Monica avea pe atunci 16 ani. Terminase clasa a X-a. Il cunoscuse pe George in vara si facuse o pasiune pentru el. Ii trimitea zi si noapte mesaje interminabile pe telefonul mobil. George era tipul de barbat protector. In septembrie, castigase „argintul” la Campionatele Europene de juniori. Era in lotul national, la Slanic Moldova, sub comanda renumitului antrenor Relu Auras. Dupa ce a revenit de la Europene, a intrat in cantonament. Aflase insa despre problemele Monicai cu clanurile tiganesti.

„L-a sunat atunci pe unul dintre capii lumii interlope din Bacau si l-a „convins” s-o lase in pace pe Monica. In Bacau, cand aude cineva despre George, ingheata!”, ne-a povestit Dinu Damaschin, cel despre care am aratat in numerele trecute ca a scos-o pe Monica Gabor din ghearele mafiei locale. George isi aminteste povestea de dragoste dintre el si Monica ca si cum s-ar fi incheiat ieri. „Inainte sa plece la Bucuresti, fara sa spuna ceva, imi trimitea zeci de sms-uri. Eram in cantonament si chiar ma indragostisem de ea. In seara in care a plecat la gara, catre Bucuresti, nu si-a luat nici la revedere. Eram cu prietena ei, Maria, la o pizzerie din Bacau si am asteptat-o acolo! N-a mai ajuns. Multa vreme n-am mai aflat nimic despre ea. Isi schimbase si telefonul”, ne-a marturisit George.

Nuţu Cămătaru

La masa cu Iri si Monica!

Ulterior, acesta a agatat manusile in cui si a ajuns in Italia. Cand s-a intors in Romania, dupa aproape un an, a avut parte de o surpriza uriasa. „Ajunsesem la Bucuresti si un prieten m-a invitat sa iau masa cu cineva. Am intrat intr-un local elegant, la o masa, intr-un separeu, unde Monica era cu Irinel Columbeanu. Mi s-a spus atunci ca fusesem invitat la masa de domnul Irinel. Nu inteleg nici acum motivul. S-a glumit atunci pe seama mea, spunandu-se ca as putea fi angajat ca garda de corp a domnului Columbeanu”, ne-a mai povestit George Gavrila.

Acesta a intrerupt din 2003 orice legatura cu Monica Gabor. O singura data, la un meci pe care l-a avut la Slanic Moldova cu celebrul luptator K1 Ionut Iftimoaie, George a invitat-o si pe sora Monicai, Ramona: „Am mai vorbit doar cu Ramona. Pe Monica n-am vrut sa o mai deranjez. A ales un drum in viata si n-are sens sa ma amestec eu. Ii doresc „Casa de piatra!” „

Si-a cunoscut in biserica a doua iubire

George n-a fost singura mare iubire la care Monica a renuntat pentru mirajul Bucurestiului! O fosta colega de clasa de-ale viitoarei doamne Columbeanu ne-a dezvaluit ca Monica a trait o poveste de dragoste adolescentina si cu Alex, un elev de la Liceul Catolic. Pe Alex l-a cunoscut la o slujba, la biserica. „Monica era o fata credincioasa. Se ruga mereu. Era cu Alex si se simtea bine cu el! El era un baiat retras, educat. Nu parea ca este cu el doar de fatada”, a declarat pentru „Averea” Diana Naiman, fosta colega de banca a Monicai. De altfel, cand la nici 16 ani a plecat de acasa, Monica n-a luat cu ea decat o Biblie si o pereche de sandale!

Batrana la care Monica s-a ascuns timp de trei luni de teama clanurilor tiganesti o descrie si ea ca fiind o fata religioasa. „Intr-adevar, avea Biblia cu ea. De multe ori imi spunea ca merge la biserica, dar acum nu stiu eu daca mergea sau ma mintea!”

Iri a remarcat-o intr-un catalog cu fotomodele

De Irinel, pe Monica a legat-o destinul! Multimiliardarul a placut-o dupa ce i-a observat fotografia intr-un catalog cu fotomodele al agentiei „Elite Model Look International”. „Dragos Aizic, cumnatul patronului Hotelului Dumbrava din Bacau, o stia pe Corina Mihaila de la Elite Model Look si a rugat-o sa o primeasca si pe Monica printre fetele de la agentie. Asa a ajuns Monica in acel catalog si a fost remarcata de Irinel”, ne-a marturisit un apropiat al Corinei Mihaila.

Se anuleaza nunta sau nu?

OPINII. Vedete si oameni politici au comentat dezvaluirile din „Averea” despre trecutul ascuns al Monicai si s-au pronuntat daca nunta programata pentru sambata va mai avea sau nu loc.

Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM

„Eu cred in puterea dragostei. Sa invinga ca in literatura rusa. Uitati-va la Raskolnikov, un criminal de altfel, care s-a insurat cu Sonia Marmeladov, ambele personajele din „Crima si pedeapsa”, si dragostea lor a fost una frumoasa. Au sters trecutul, mai mult, s-au crestinat si iata ca dragostea are cai nebanuite. Daca cei doi se iubesc sincer, nici varsta, nici statura, nimic nu le poate sta in cale. Trecutul trebuie sters cu buretele, acolo unde e dragoste adevarata”.

Catalin Botezatu, creator de moda

„Nu pot anula nunta, dar cred ca dezvaluirile din „Averea” vor fi benefice pentru relatia lor in cuplu. Mi-as dori ca Irinel Columbeanu sa-si revina si sa o struneasca putin pe Monica, pentru ca aceasta fata are un tupeu si o aciditate iesite din comun. In fapt, asta deranjeaza, nu trecutul ei, fiindca pacate avem cu totii”.

Victor Ponta, deputat PSD

„Eu nu ma uit nici la emisiunea lor si cui nu-i place n-are decat sa mute postul cu telecomanda. Sunt deschis de felul meu, dar e treaba lor ce fac!”

Serban Huidu, „Cronica Carcotasilor”

„Daca ne uitam in trecutul lui Irinel Columbeanu, mai descoperim si alte fete cu astfel de povesti. Nici macar nu trebuie sa ne uitam departe. E vorba despre o interpreta cunoscuta si foarte cunoscuta. Nu cred ca Irinel era strain de lucrurile astea, dar lumea a putut sa afle niste amanunte despre o fata care trecea drept inocenta”.

Romanita Iovan, creatoare de moda

„Daca era dupa ziare, care au publicat marturia unui puscarias ce sustinea ca eu am facut si am dres, si sotul meu trebuia sa divorteze de mult de mine!”

Dan Diaconescu, OTV

„Le place publicitatea multa si pe Irinel nu cred ca-l intereseaza trecutul iubitelor lui, asa ca eu cred ca se vor casatori pana la urma! Asa a fost si la Romanita (n.r. – Iovan), asa e si la Monica!”

Dan Iosif, deputat PSD

„E treaba lor daca mai fac sau nu nunta! Unul o face pentru bani, celalalt pentru a se da mare. Carui barbat nu-i place o gagica tanara. Si eu m-as simti bine cu una de 19 ani. Apoi nu uitati ca Chaplin a facut copil la 90 de ani cu o fatuca de 17 ani. Problema este cine era postasul?”

Lavinia Sandru, deputat PIN

„Prea putin conteaza daca Monica se casatoreste cu Columbeanu. Important ar fi ca emisiunea ei sa se difuzeze dupa 12 noaptea.
Aveam o serie de informatii despre asa-zisa poveste de dragoste si asa-zisa Cenusareasa si asa-zisul Print, dar „Averea” a facut ca informatia sa se transforme in certitudine. In primul rand, lumea isi va da seama ca nu avem un model pentru tanara generatie sau pentru liceeni. Niciun parinte nu doreste pentru copilul lui o asemenea reteta de succes. E o palma la adresa natiunii si o rusine pentru invatamantul din Romania. Cum a reusit sa o mute Columbeanu pe Monica la alt liceu daca nu cu bani?”

Dumitru Dragomir, deputat PRM

„Asa ma intereseaza pe mine de nunta lor cum m-ar interesa sa cresc melci. Sa se insoare cine cu cine vrea, sa divorteze cine de cine vrea, sa le fie de bine. E o nunta fara prejudecati, trebuie apreciat acest lucru. In rest, eu sunt de conceptii mai taranesti, nu prea inteleg eu niste lucruri, dar nici nu-mi pun intrebari ca sa nu-mi dau raspunsuri nasoale”.

Madalin Voicu, fost parlamentar PSD

„Acum casatoria nu mai e la moda. Numai cei cu idei invechite se mai casatoresc. Nu cred ca fata are un palmares prea bogat, e cam tanara. Trebuia sa inceapa la 13 ani ca sa fie tare. Nu e important cati barbati au fost cu ea, ci daca Irinel, pe care il stiu de 40 de ani, mai poate sau mai are cu ce”.
Sursa click.ro

Ce s-ar întâmpla dacă la 23 august 1944 MS Regele Mihai nu ar întorcea armele definitiv împotriva Germaniei? Soarta Ardealului de Nord ? Cine ne garanta realipirea Ardealului? Vezi interviu cu Regele Mihai pentru cotidianul spaniol El Pais.

Ana Pauker impreuna cu Regele Mihai 1947
Discursul, regelui Mihai I cu prilejul deschiderii lucrărilor Adunării Deputaţilor la 1 decembrie 1946: “exprimăm simţămintele noastre de recunoştinţă către glorioasa armată sovietică şi către eroii ei, căzuţi pe pământul ţării noastre, pentru eliberarea poporuli nostru”
Citeste click aici

Cotidianul spaniol l-a vizitat în Elveţia pe regele Mihai al României, care le-a povestit jurnaliştilor madrileni cum şi-i aminteşte pe Hitler şi pe Mussolini.

„Miguel I, ultimul rege al României, este unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial. Popularitatea sa actuală a dat din nou strălucire monarhiei la Bucureşti, unde s-a răspândit zvonul că ar putea fi restaurată, deşi în persoana prinţului Charles al Angliei. Ne primeşte în casa sa din Geneva, unde îşi aminteşte, la 90 de ani, scurta sa domnie şi lungul său exil”, scrie El Pais în debutul reportajului realizat acasă la Regele Mihai, în Elveţia.
„Nu există steag, nici stemă naţională, care să distingă această discretă vilă de celelalte case care o înconjoară. Dar între pereţii săi albi trăieşte o relicvă a trecutului, ultimul rege al României. Singurul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni activi în Al Doilea Război Mondial. Unicul caz de monarh asociat cu puterile Axei, mai întâi, şi cu Aliaţii, mai apoi, care mai trăieşte pentru a putea s-o povestească. Martor, puţin cunoscut, dar excepţional, al uneia din perioadele cele mai tragice ale istoriei recente europene”, continuă articolul din cotidianul spaniol.

Regele care a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial

„Fostul rege trăieşte în Aubonne, un sătuc de lângă lacul Leman, la jumătate de oră de Geneva. Dar abia trecuţi pragul casei sale, se simte aroma de România care se desprinde din prăjiturile pregătite de bucătăreasa majestăţii sale. Miguel Hohenzollern-Sigmaringen, regele Mihai I al românilor, se prezintă în holul casei, înalt şi fragil, îmbrăcat cu pantaloni închişi la culoare şi o jachetă în carouri, asortată cu cravata. Privirea-i albastră, încă alertă, în ciuda faptului că a împlinit 90 de ani pe 25 octombrie.Regele Mihai I a abdicat pe 30 decembrie 1947. România s-a transformat în aceeaşi noapte într-o republică socialistă, guvernată de un partid comunist aflat la ordinele Moscovei. După doar câteva zile, tânărul monarh abandona ţara, însoţit de mama sa, regina Elena, un pumn de servitori, patru vagoane regale şi foarte puţin în plus.

Scurta sa domnie (la 5 ani, ca regent, între 1927 şi 1930, iar apoi la 18 ani, între 1940 şi 1947) este un caz singular în istorie. A fost regele-marionetă a dictatorului Ion Antonescu, asociat al Germaniei naziste şi, ca atare, al lui Hitler şi Mussolini. Dar a dat o lovitură de stat în august 1944 şi s-a situat de partea Aliaţilor, ceea ce i-a adus decoraţii şi elogii necontenite, dar nu a putut evita drama ca România să rămână sub sfera de influenţă a lui Stalin.

A luat masa cu Hitler şi Mussolini. „Fuhrerul era rece şi arogant”

În faţa indiferenţei aliate, regele care l-a abandonat pe Hitler pentru a se situa „de partea democraţiei şi a libertăţii” s-a trezit în ianuarie 1948 în exil. Pe tărâmul nimănui, abandonat, la mila intemperiilor istoriei. Fostul monarh a uitat multe lucruri, dar altele îi sunt gravate cu sânge şi foc în memoria-i. Nu îşi aminteşte multe detalii de la prima sa întâlnire cu Hitler, din 1938, când era încă principe moştenitor, nici întâlnire din 1940, când era proaspăt încoronat, de la care există mărturii grafice.

„Îmi amintesc o cină cu Hitler, dar era în 1941, la Berlin. Eu nu vorbeam germană, dar mama mea da, aşa că ea era cea care ducea greul conversaţiei”, povesteşte Mihai de România într-o engleză perfectă, dar practic abia şoptită. Mama sa, prinţesa Elena a Greciei, mătuşa reginei Sofia a Spaniei, era un personaj impresionant. Tatăl său, Carol II, un Hohenzollern, a fost un exemplu puţin edificator de rege corupt. Mihai de România a renunţat deja la numele de familie german, romanizând dinastia.

Deşi avea abia 20 de ani când a luat masa cu Hitler, fostul rege îşi reaminteşte esenţialul. Spune că Fuhrerul nu i-a făcut cine ştie ce impresie. „Dacă impresiona prin ceva, era în rău”, spune el. „Nici nu mi s-a părut că are cine ştie ce talent de orator. Era dificil de abordat pentru că obişnuia să privească persoanele fix în ochi. Deja, la acel moment, faima naziştilor lăsa mult de dorit, iar lucrurile aveau să se înrăutăţească. Nu îmi amintesc ce am mâncat. Dar Hitler nu purta uniformă. Avea pantalonii săi obişnuiţi, negri, şi o jachetă kaki. Erau patru persoane cu el. Era rece şi arogant”.

Ţipa încontinuu şi era dificil să porţi o conversaţie în germană cu el, pentru că Fuhrerul monopoliza discuţia. În acea vizită, regele şi mama sa erau însoţiţi de un aghiotant, numit Jacques Vergotti, care a lăsat posterităţii nişte memorii mecanografiate, culese de Ivor Porter, biograful regelui, ale unor detalii interesante. Vergotti îşi amintea că a văzut-o pe mama monarhului, regina Elena, purtând o orhidee, obsesia lui Hitler, care i-a dăruit şi o sticluţă de Pervitin, nişte pastile antidepresive, fără de cale nu putea trăi.Întrebat de jurnaliştii spanioli despre motivul acelei vizite, Mihai de România susţine că „întâlnirea s-a produs într-un mod ciudat. Mama mea trebuia să meargă la Florenţa, pentru a rezolva nişte chestiuni personale. Dar Antonescu i-a spus că, dacă tot merge în Italia, ar putea să meargă să-i vadă şi pe Hitler şi Mussolini. Adevărul este că nu înţeleg nici azi sensul acelei vizite. Ştiu doar că am ajuns la Berlin”.De acolo, au plecat în Italia. Amintirile despre Mussolini sunt ceva mai bune. „Diferenţele între el şi Hitler erau enorme. Evident, în primul rând eu vorbeam italiană, iar asta mereu te apropie. Mussolini era mai dschis, o persoană mai caldă, cum sunt italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum reuşesc să trăiască italienii când ţara era supusă tuturor acelor restricţii. Răspunsul său a fost: Păi, strângând puţin cureaua!”.

–––-
Michael Hohenzollern-Sigmaringen, Regele Mihai I de România, si-a facut prezenta in vestibul, inalt si agil, imbracat cu un pantalon inchis si un costum asortata la cravata. Autorul rememoreaza pentru cititori data de 30 decembrie 1947 atunci cand regele a abdicat iar Romania „s-a convertit intr-o singura noapte intr-o republica socialista guvernata prin ordine de la Moscova. Cateva zile mai tarziu tanarul monarh a plecat din tara, acompaniat de mama sa regina Elena, cativa servitori, patru masini si alte lucruri”.

Dupa mai bine de sase decenii de la aceste evenimente, regele nu isi aminteste detaliile primei sale intalniri cu Hitler care a avut loc in 1938. „Imi amintesc, insa, ca am luat masa cu Hitler in 1941 in Berlin. Nu vorbeam germana, asa ca tot greul conversatiei a fost dus de mama mea”, poveste monarhul intr-o engleza perfecta. Mihai avea doar 20 de ani cand a luat masa cu Fuhrer-ul si marturiseste ca „intalnirea cu Hitler nu i-a lasat o impresie speciala. M-a impresionat la modul negativ si nu mi s-a parut a fi un mare orator… Hitler nu purta uniforma. Avea obisnuitul sau pantalon si jacheta kaki. Au fost langa el alti patru oameni, iar el a fost rece si distant. A strigat in mod constant si a monopolizat discutia”.

„Tradatorul Churchill”

Intrebat despre contextul acestei vizite, Mihai spune ca ele au fost destul de ciudate. „Mama mea avea de rezolvat cateva chestiuni personale la Florenta si atunci Antonescu i-a spus ca de ce nu merge sa ii intalneasca pe Hitler la Berlin intai si apoi pe Mussolini. Intalnirea cu acesta din urma a avut o alta turnura. „Diferenta dintre el si Hitler era foarte mare. In primul rand vorbeam italiana si puteam comunica mai usor. Mussolini era mai deschis si mai cald asa cum sunt toti italienii. Imi amintesc ca mama mea l-a intrebat cum au ajuns italienii sa traiasca cu toate lipsurile unui razboi de cucerire. El a spus – strangand un pic cureaua.

In timpul lungului sau exil, Mihai a continuat sa cantareasca tradarea Occidentului si in special a liderului britanic Winston Churchill.
„Romania si toate celelalte tari din est au fost abandonate la Yalta.”

––––
Nici Hitler, nici Mussolini nu şi-au imaginat niciodată că acel tânăr şi neexperimentat monarh va fi capabil să schimbe cursul celui De-al Doilea Război Mondial cu o lovitură de Stat. Sau cel puţin să scurteze cu şase luni acel carnagiu, scrie El Pais despre Regele Mihai în reportajul realizat în urma vizitei la reşedinţa acestuia

„Oficial, ceea ce am făcut a fost să scot România din război, cu speranţa de a evita o vărsare de sânge. Deşi ştiam că nemţii nu vor accepta niciodată asta. De altfel, nici nu au făcut-o, în aceeaşi zi ne-au bombardat”, îşi reaminteşte fostul rege.

Dar în lungii ani de exil, pe Mihai l-a apăsat mereu ceea ce în fond consideră o trădare a Occidentului şi, în special, a liderului britanic Winston Churchill. „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate, la Yalta”, spune el, reamintindu-şi de conferinţa din februarie 1945, la care Stalin, Roosevelt şi Churchill au stabilit reîmpărţirea Europei. „Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici să i-o accept”. Regele nu uită că oamenii de rând au fost cei care au plătit consecinţele. „Aceleaşi popoare pentru care au intrat Aliaţii în război”, adaugă el. „Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”.

„Mihai de România întrerupe povestea pentru a-l mângâia pe Bianco, unul din câinii săi, care s-a strecurat în salon. Constanţa Iorga, secretara generală a Casei Majestăţii Sale, prezentă la interviu, îl alungă cu delicateţe. Iorga îl tratează cu devotament de fiică pe „Majestatea Sa”. „Este în continuare regele nostru. Dacă a abdicat, a abdicat pentru că l-au forţat”, subliniează ea”.

Acuzat de comunişti că a fugit cu averi uriaşe din România. „Am luat cu noi doar bunurile personale”

Încăperea principală a casei, cu tavan de lemn vopsit în alb, este decorată cu portrete ale strămoşilor, unele semnate de pictorul maghiar Philip de Laszlo, precum cel care îl reprezintă pe principele Mihai în 1936, un frumos adolescent, care sprijină o puşcă în mâna dreaptă. „Şi eu de fapt sunt stângaci. Erau nevoiţi să-mi facă puşti speciale. Dar în tablou este corectat acest detaliu”, povesteşte fostul rege. Să fii stângaci era un lucru prost văzut. Pe peretele opus, o fereastră amplă dă spre o terasă înspre grădină. Un bărbat cu vestă reflectorizantă munceşte la straturile de flori. „Acolo este Mont Blanc, dar cu ceaţa asta nu se vede”, spune Mihai, arătând spre un punct undeva în dreapta.

Exilul, faptul că a fost nevoit să devină un cetăţean oarecare, după ce a trăit în palate, înconjurat de atenţie şi onoruri, trebuie să fi fost o experienţă dificilă. „Am plecat doar cu bunurile noastre personale”, precizează fostul rege, acuzat ulterior de Guvernul comunist că a plecat din ţară încărcat cu aur şi bijuterii. Potrivit biografiei autorizate scrise de Ivor Porter, regina Elena a scos din ţară, iniţial, două tablouri trimise într-un seif din Zurich. Iar un aghiotant al monarhului a scos 300.000 de franci elveţieni şi francezi şi 50 de lire înaintea unei călătorii la Londra, în noiembrie 1947, pentru a asista la nunta prinţesei Isabel a Angliei cu Phillip de Edinbourgh, ambii veri primari ai lui Mihai. Această rudenie şi pasiunea moştenitorului britanic, Charles de Wales, pentru România au dat apă la moară unor zvonuri incredibile despre o posibilă încoronare a lui Charles ca rege, Carol al III-lea, al românilor.

Dar în noiembrie 1947, panorama era alta. Toată Europa de Est se afla sub sfera de influenţă a lui Stalin, iar Mihai I de România avea zilele numărate. O lună după nunta din Anglia, unde a cunoscut-o pe Ana de Bourbon Parma, cu care s-a căsătorit în anul următor, regele român era un exilat, obligat să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii.

EXCLUSIV Fotografii nemaivăzute, inedite cu Aisha Gaddafi dezbrăcată.عائشة القذافي عار Video!

La 34 de ani, Aisha Gaddafi este fermecătoare, frumoasă şi glamouroasă. Dacă n-ar fi \”demna\” urmaşă a tatălui său, ar fi putut să devină un model de succes.
Adoră hainele de firmă, are cont pe Facebook, îşi face cumpărăturile la magazinele de lux din Viena, a apărut frecvent pe paginile tabloidelor, zvonindu-se că ar fi avut o relaţie amoroasă cu premierul italian Silvio Berlusconi. Până aici nimic. neliniştitor.

A scris o carte de 92 de pagini intitulată „Prinţesa păcii”. De-aici începi să tremuri puţin şi să înţelegi că nu ai de-a face cu un biet iepuraş pierdut în lumea dezlănţuită.
La 34 de ani, femeia care şi-a atras porecla de „Claudia Schiffer a Africii de Nord” nu prezintă datele unei plăcute prezenţe pe podiumurile de modă. În primul rând, pentru că este „fiica tatălui său”: colonelul Muammar Abu Minyar al-Gaddafi. „Mai degrabă Miss Kalaşnikov”, titrează cu umor internauţii, aluzie la faptul că Aisha cunoaşte bine modul de utilizare al armei cu pricina. În acest context, aproape că nici nu mai contează faptul că îşi iubeşte genţile şi pantofii…
Daily Mail o descrie ca împărtăşind total „valorile” familiei. În anul 2000, în timpul unei vizite la Londra i-a înfuriat pe diplomaţii britanici cu o intervenţie în sprijinul IRA, în 2006 s-a căsătorit cu unul dintre verii săi, în octombrie 2010 declara că în Libia se ocupă nu doar de avocatură, ci şi de apărarea drepturilor femeilor.Iar în toţi anii posibili şi imposibili a declarat sus şi tare că încălcarea flagrantă a drepturilor omului de către regimul tatălui său nu există! Aisha este de profesie jurist, printre clienţii săi numărându-se, în 2004, şi Saddam Hussein.

Dacă în ceea ce priveşte trecutul Libiei are răspunsuri clare, pe tema viitorului ţării, devine un pic mai vagă. Întrebată dacă Libia ar putea deveni o democraţie în stil occidental, ea răspuns: „De genul celor care ar trebui să fie democraţi, dar care au închisori secrete cum ar fi Guantanamo?”.
–––––––––
Dr. Aisha Gaddafi cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii Hana;
“Bine ati venit

Vă urez bun venit pe teritoriul nostru, aş dori să urez bun venit tuturor pacifiştilor din lume, care sunt asociate cu această zi.

Aisha Gaddafi a fost deseori comparată cu Claudia Schiffer
Cu timpul a lepădat hainele elegante, abordând un „look” popular, în tentativa de a „îndulci” imaginea regimului de la Tripoli.

În primăvara acestui an s-a cocoţat pe o maşină, flancată de bodyguarzi în civil, şi s-a lăsat fotografiată de jurnalişti în timp ce scanda slogane de susţinere a tatălui său.

Cât despre iubirea pe care i-o poartă dictatorului, Aisha spune că nu poate să descrie sentimentele în cuvinte: „Doar mă simt în siguranţă cu tatăl meu”. Dar poetizează foarte bine: „Tatăl meu este cetatea mea împotriva durerii” (a recunoscut în câteva rânduri că îi place mult poezia…).Mărirea buzelor sau frecventa schimbare a look-ului n-au reuşit să inducă în eroare mass-media „din afară” care ştie foarte bine că fata are un ghimpe bine întemeiat faţă de Occident. Sora sa adoptată, Hanan, 9 ani, a fost ucisă într-un raid la Tripoli, în timpul bombardamentului american din 1986.„Mă simt în siguranţă cu tatăl meu. Am caracterul lui revoluţionar în sânge. El e remediul meu, e cetatea mea împotriva durerii”.

AISHA GADDAFI, fiica lui Muammar Gaddafi

Permiteţi-mi să vă invităm, să respectem un minut de reculegere în memoria martirilor noştri, care au fost ucişi de către duşmanii de pace … vreau azi să se confrunte cu aceasta casa de rezistenţă care a văzut copilăria mea rupte , unde au jefuit şi ucis-mă de jucariile mele şi visele mele.

De douăzeci de ani, m-am trezit în această casă, cu sunetul de bombe şi rachete, precum şi strigătele de fratii mei si imi aduc aminte de tatăl meu, care a scandat cu o voce tare şi imperturbabil, în rezonanţă colţuri ale casei: Allah Akbar Allah Akbar Allah Akbar (Dumnezeu este Mare).
Nu uitam memoria si istoria. Noi încercăm acum să ne vindecam şi extindem mâinile noastre celor care ne-au alaturat in seara asta ca sa exercitem împreună banner-ul de pace, lozinci de “Da pentru pace, nu, distrugere , şi propaganda, ci dialog. Ne rugăm la Dumnezeu că fiecare flacără sa fie benefică pentru toate prospeţimile de la cel mai mic din lume. Observaţii de către preşedintele Comitetului Executiv al Proiectului Gaddafi pentru tineret, copii şi o femeie din Africa“Iniţiativă umanitară lansată de liderul Muammar Gaddafi (Proiectul Gaddafi pentru tineret, copii şi o femeie din Africa) atestă la adâncimea şi relevanţa a viziunii filosofice care însoţeşte preocupările şi aspiraţiile oamenilor, fără excluderi sau discriminare bazată pe rasă, sex, culoare, cultură sau religie, obiectivul final de a realiza dezvoltare, prosperitate şi bunăstare a popoarelor de pe continentul african.Acest proiect se concentrează pentru atenţia asupra componentelor cheie ale continentului, şi anume, copii şi femei. Într-adevăr, obiectivele copiilor, prin înfiinţarea de fundaţii şi fundaţii solide pentru a asigura viitorul Africii, în perspectiva de o dezvoltare şi o revigorare generală şi constantă, pentru generaţii. Proiectul are ca scop declarat, de asemenea, la femeia africana care este singura, jumătate din societate şi naştere şi educă a doua jumătate.Acest proiect, în plus, două treimi din locuitorii de pe continentul african, şi anume, tinerii, în scopul de a asigura supravegherea lor, cu acest proiect, pentru a le garanta un viitor luminos, prin intermediul cea mai bună utilizare a energiilor latente lor, şi soluţionarea lor neclintită şi determinarea de a realiza cel Mare Uniunii Africane. Succesul acestui proiect umanitar şi civilizaţie scară implică potenţialul de mobilizare şi combinaţia şi contribuţia la eforturile de a face de toate organizaţiile, asociaţiile şi structurile societăţii civile, atât la nivel naţional şi Africa pe plan internaţional. “

Dr. Aisha Muammar GaddafiCatedra de Comitetul Director al Proiectului Gaddafi pentru tineret, copii şi o femeie din Africa.

Discursul Dr. Aisha (conferinţă privind încălcările drepturilor omului în Irak, 28 şi 29 septembrie 2005).

“În numele lui Dumnezeu cel Milostiv compasiune

Eu salut aceste făcându-le o parte din exprimarea înaltei mele consideraţii pentru participarea lor pentru a descoperi un adevăr pe care mulţi nu îndrăznesc şi detestat în special pentru a vedea. Încălcări ale drepturilor omului suferite de către poporul irakian, femei, bărbaţi, oameni de ştiinţă şi întreaga civilizaţie a atins apogeul, prin demolarea lăcaşurilor de cult şi profanarea Sfintei carte. De memorie nu uita. Omenirea nu poate ignora această crimă oribilă, care a văzut o persoană în vârstă a fost împuşcat în incinta unei moschei din Falluja. perne noastre auzi întotdeauna strigătul nostru asurzitor sora Fatma tipa de la adâncimi de închisoare Abu Ghraib:Cu toate acestea, îmi exprim uimirea mea de crime şi alte forme de sălbăticie şi de terorism comise de forţele de ocupaţie, aşa cum îmi exprim amărăciunea mea şi nedumerirea mea pentru această tăcere ruşinoasă a instituţiilor, care pretind a apăra drepturile omului, dar să aibă rol real în reducerea la tăcere şi ascunde crimele şi genocid comise în Irak. Într-adevăr, aceste organizaţii sunt de conţinut pentru a zap şi urmaţi drama sângeroasă a fi jucat înainte de ochii noştri, fără a ridica un deget, cu excepţia de a scrie comunicate de presă condamnarea liniştitoare şi denunţarea de exprimare regret. ““Tată, eşti la fel de pur ca rugăciunea zorii … Tu ai modelat istoria noastră, ne-ai învăţat cum se rupe lanţul de înjosire, şi ai acordat atributele de mândrie noastre … Te ai revoltat pentru noi pentru o viaţă mai bună …. “Aisha Muammar Gaddafi este fiica unui lider mondial Muammar Gaddafi. Născuta în 1977, ea are un doctorat în drept, căsătorita cu 3 copii: Abdessalem Muammar şi Jenna. Nascut intr-o familie de 8 copii. Ea are 6 fraţi, şi anume, Mohamed El Seif Islam, Saadi El Mouatassim, Hannibal şi Khamis şi cea mai tânără sora Hana.Dr. Aisha este membru al mai multor instituţii naţionale şi internaţionale, inclusiv:

Secretar General al Fundatiei “Waatassimou” pentru caritate.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Proiectului Gaddafi pentru tineret, copii şi o femeie din Africa.
Secretarul general al Uniunii de organizaţii ale societăţii civile.
Preşedinte de onoare al Academiei superioare ale dreptului internaţional şi a drepturilor civile în Irak.
Secretarul general onorific al Uniunii Editorilor libieni.
Secretarul General al Oficiului fata libian.
Secretarul general onorific al Uniunii Juriştilor din Comunitatea Statelor regiunea Sahel-sahariene (CEN-SAD).
Onorific Secretar General al Asociaţiei pentru copii libieni senină.
Onorific secretarul general al Organizaţiei Medicilor din Comunitatea Statelor regiunea Sahel-sahariene (CEN-SAD).
Ea face parte din apărarea colectivă de preşedinte irakian, Saddam Hussein.
Certificatele şi decoraţii acordate Dr. Aisha:

Pret de distins Arabe Femei 2005.
Decorare a Regatului din 2006 Bahrain.
Insigne de onoare de ordinul întâi de către preşedintele Ciad.
Certificat de apreciere şi luarea în considerare de către Preşedintele Republicii Bosnia.
Scutul de Centrul Islamic pentru Ştiinţa în Nobilul Coran, 2006.
Doctorat Honoris Causa acordat de Academia de Energie şi Mediu din Republica Azerbaidjan.
Badge Forum Asociaţia Generală a societăţii civile arabe şi africane 2004.
Patch campanie împotriva SIDA 2008.
Medalion de Excelenta din partea Uniunii Generale a asociaţiilor pentru protecţia persoanelor cu handicap.
Blason din Fondul Internaţional pentru copiii victime ale catastrofei de la Cernobâl din 2005.
Medalia de Onoare al Uniunii Avocaţilor din America Latină.
Stema al Uniunii Naţionale a Femeilor tunisian (UNFT) 2007.
Badge de la Facultatea de Drept, Universitatea din Cairo.
Stema de fată în Sahel şi Sahara membre (CEN-SAD).
Pret de fata libian distins.
Badge a Asociaţiei Femeilor Thai musulmane 2004.
Femeile Patch’s Union din Ucraina 2004.
Badge a Uniunii Generale a Studenţilor arabe, 2007.
Badge a Uniunii Generale a Juriştilor din Comunitatea Statelor regiunea Sahel-sahariene (CEN-SAD) 2003.
Strat de Ministerul Sănătăţii din Niger 2003.

Dr. Aisha Muammar Gaddafi

Ion Iliescu a săvârşit un act criminal împotriva soţilor Ceauşescu – Generalul Andrei Kemenici: „Soţii Ceauşescu au fost ucişi, nu executaţi”

Juvățul dosarelor Revoluției se apropie de gâtul lui Iliescu

Stirea care îi dă, cu adevărat, fiori reci lui Ion Iliescu se află la sfârșitul acestui comunicat oficial. „Toate documentele transmise de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu soluţia de disjungere a cauzei, dispusă la data de 18.04.2011, sunt analizate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind faptele, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, de către civili, membrii gărzilor patriotice, lucrătorii de miliţie şi personalul din sistemul administraţiei penitenciare, fapte care au avut ca urmare reţinerea, uciderea, rănirea sau agresarea altor persoane, respectiv distrugerea unor imobile şi bunuri. Dosarul vizează activitatea şi acţiunile desfăşurate atât de către persoanele civile, cât şi cele militare, astfel încât trebuie stabilit cu exactitate dacă între aceste acţiuni a existat o legătură de conexitate. Până în prezent, de la data declinării, respectiv aprilie 2011, marea majoritate a acestor aspecte au fost analizate, cauza fiind în curs de finalizare.

Maria Toma Iliescu tiganca din Bulgaria mama lui Ion Iliescu

Precizăm , de asemenea că, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al parchetelor militare din teritoriu au fost înregistrate 4.495 dosare penale, din care în 2.894 de cauze au fost efectuate cercetări de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti, iar în 1.601 dosare de către unităţile militare de parchet din teritoriu. Din numărul total al acestor dosare, un număr de 3.135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane (818 dosare privind perioada 17 – 22.12.1989, iar 2.317 cauze privind perioada de după 22.12.1989).
Din totalul 3.135 de dosare, Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti au instrumentat 2.311, dintre care 647 cauze privitoare la perioada de până la 22.12.1989, iar 1664 dosare legate de evenimentele din perioada următoare. Într-un număr de 112 cauze, din totalul de 4.495, au fost trimişi în judecată, de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetele militare din subordine, 245 de inculpaţi, după cum urmează :6 generali, 32 de ofiţeri, 9 subofiţeri şi 35 militari în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, 12 generali, 73 de ofiţeri, 8 subofiţeri şi un militar în termen din cadrul Ministerului de Interne și 69 civili”. În ceea ce privește civilii nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de prezența lor printre cei trimiși în judecată. Ei sunt cei care luați pe sus de nebunia „luptei cu terorișii”, lansată mai ales din celebrul Studiou 4 al Televiziunii Române, au deschis focul și au ucis fără ca măcar să aibă habar de ce o fac.
In plus Comunicatul Parchetului de pe lângă instanța supremă menționează că: „legat de aceste cauze, precizăm faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de hotărârea instanţei de contencios european – Curtea Europeană a Drepturilor Omului – pronunţată în cauza „Asociația 21 Decembrie ș.a. contra României”. Menţionăm, sub acelaşi aspect, că Ministerul Public, potrivit competenţelor sale, a întreprins demersuri procedurale pentru aspectele de nelegalitate constatate în cauzele referitoare la „evenimentele din decembrie 1989” şi care sunt în parte, obiect al hotărârii instanţei europene. În raport cu responsabilitatea persoanelor, relativ la durata de soluţionare a acestor cauze, respectiv certele cauze de întârziere şi lacunele constatate în desfăşurarea anchetei, soldate cu încălcarea normelor de procedură penală, pe parcursul perioadei 1994-2005, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, încă din anul 2008. În acest sens, concordant aspectelor relevate în considerentele hotărârii Curţii europene, în aceste cauze au fost efectuate, din 2007, audieri de părţi vătămate și martori, s-a procedat la conducerea în teren a părţilor vătămate şi a martorilor, au fost ridicate şi examinate înscrisuri, precum şi fotografii și imagini filmate, s-au dispus reexaminări medico – legale.De asemenea, activităţile procedurale ale dosarului în desfăşurarea lor cronologică, pe ani, au făcut obiectul corespondenţei purtate de Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (aspect reţinut la punctul 139 din hotărârea CEDO).Citeste; Andre Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei”. – Gică Popa : “Doamne, iartă-mă pentru ce am făcut!” Click aici
„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”Generalul Andrei Kemenici a hotarât sa rupa tacerea

La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitatii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o marturisire senzationala: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.

▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastra, domnule general Kemenici?

Generalul Kemenici: Înca de pe 16 decembrie. Primisem ordin sa începem în unitate o pregatire deosebita pentru apararea Târgovistei. Eram artileristi de antiaeriana, ei ne cereau sa ne antrenam pentru lupte de strada. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primaverii de la Praga. Eram capitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sa vin sa apar Otopeniul. Si l-am aparat atunci pe Ceausescu. Ca sa nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alaturi de 100 de soldati, eu, capitanul Kemenici, eram în stare sa-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupa 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apara pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.

▪ Stiati ca Ceausescu se afla în zona?

Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sa-l prindem. Stiam ca se afla undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarma. De la ora 12:00 noaptea se putea spune ca Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl tradasera pe Ceausescu.

▪ Sosisera deja membrii acelui tribunal improvizat?

Elicopterul cu Stanculescu aterizase pe platoul unitatii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sa vina sa-i ia, sa-i duca la Bucuresti si sa le faca proces. Neîncrezator, Stanculescu ma întreaba: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam ca se va duce sa-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sa-i dam drumul”. Eram mai multi pe holul unitatii: eu, Stanculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gica Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tanase. Si Stanculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sa fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, astora au început sa le tremure pantalonii. Am primit ordin sa trec si eu în proces. Le-am raspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sa facem cumva si sa-i bagam în puscarie pe Iliescu si pe Stanculescu, sustinând cã astia ne-au escrocat. Dar el însusi facuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judeca! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de ora sa faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:50–14:55. Totul a durat vreo doua ceasuri. A fost o buimaceala totala. Gica Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupa proces, si le-a luat si a plecat. E o alta victima a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stanculescu.

▪ În ce relatii ati ramas cu Stanculescu?

Generalul Stanculescu a eliminat, la Bucuresti, doua probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare varsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fara sa fie ministru a dat ordin unitatilor militare sa intre în cazarma. Dar pentru mine Stanculescu este dusmanul numarul 1: el mi-a transformat unitatea în puscarie, în tribunal si în poligon de executie. Fata de Stanculescu nu am decât ura. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pâna în 25 decembrie. Pentru ca ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sa nu ascultati decât de Stanculescu!”. Iliescu – tot asa.

▪ De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?

Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie.

▪ Traiti bine acum, domnule general?

Traiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru ca amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la doua camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare ca sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.

––––––In urma cu 22 de ani, exact in ziua de Craciun, Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena erau executati prin impuscare la Targoviste, dupa ce fugisera cu un elicopter de pe cladirea Comitetului Central.

Procesul sotilor Ceausescu a inceput pe 25 decembrie 1989, la ora 13.20, cei doi fiind acuzati de genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, subminarea economiei nationale si incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de un miliard de dolari, depuse in bancile din strainatate.

In jurul orei 14.40 procesul s-a incheiat, iar sentinta de condamnare la moarte a fost pronuntata la ora 14.45. La ora 14.50 au fost executati.

Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati cinci minute mai tarziu, in curtea garnizoanei.Procesul si executia au fost filmate iar imaginile au facut inconjurul lumii, fiind difuzate si de Televiziunea Romana.

Judecatorul care i-a condamnat la moarte pe sotii Ceausescu, colonelul de justitie Gica Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990, noteaza Mediafax.Dupa executarea sotilor Ceausescu, sentinta Tribunalului Extraordinar Militar a fost luata in evidenta in registrul de executari penale, unde figureaza la pozitia 1/1989, insa in niciun alt registru (opis, condica de sedinta, condica de termene, registrul general de dosare) nu aparea inregistrat dosarul propriu-zis.Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi şi judecaţi pentru genocid şi subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate.

Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată al Tribunalului Extraordinar Militar au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată, în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte. Acesta a fost debutul sîngeros al României democratice, mulţi considerând că revoluţia poporului a fost furată de către foştii comunişti.Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care l-a condamnat şi executat pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu. Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei de către judecătorul Gică Popa, respectiv în perioada ianuarie-februarie 1990. Judecătorul care i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.După executarea soţilor Ceauşescu, sentinţa Tribunalului Extraordinar Militar a fost luată în evidenţă în registrul de executări penale, unde figurează la poziţia 1/1989, însă în niciun alt registru (opis, condică de şedinţă, condică de termene, registrul general de dosare) nu apărea înregistrat dosarul propriu-zis.În 15 decembrie 2003, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, prin hotărâre judecătorească definitivă, reconstituirea sau înlocuirea dosarului referitor la judecarea şi executarea soţilor Elena şi Nicoae Ceauşescu, în decembrie 1989. Conform unor prevederi ale Codului de procedură penală, instanţa militară bucureşteană a reconstituit dosarul dispărut, în baza unei copii, fiecare act din acea copie fiind însă recunoscut şi asumat de persoanele care îl semnaseră. În 19 martie 2004, procurorul militar Dan Voinea (între timp pensionat-n.r.), cel care a întocmit rechizitoriul soţilor Ceauşeascu, a recunoscut copia actului de inculpare ca fiind conformă cu originalul întocmit şi semnat de el. Voinea era atunci ultima persoană implicată direct în evenimentele din decembrie 1989 care mai trebuia să-şi autentifice înscrisurile.

La termenul din martie 2004, a fost prezent şi Dinel Staicu, un cunoscut admirator al soţilor Ceauşescu. El a declarat instanţei că nu deţine originalul dosarului, ci o simplă copie – demontând astfel o susţinere mai veche de-a sa potrivit căreia a cumpărat dosarul soţilor Ceauşescu – preluată de un cotidian sportiv central. Staicu a mai spus că nu s-a prezentat pînă acum la TMTB întrucât a crezut că este vorba despre o rejudecare a procesului şi nu de reconstituirea dosarului.„Aşa cum am spus în repetate rânduri, consider că am fost martor la reconstituirea unei crime şi nu la cea a unui dosar penal”, a declarat atunci Dinel Staicu. „Ceauşescu a fost judecat şi executat, nu judecat şi condamnat. Nu am venit până acum pentru că nu recunosc acest dosar”, a mai spus Dinel Staicu. El a precizat că are o copie a dosarului de la Elena Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu).

––––––Dan Voinea: Nu au existat teroristi in decembrie ’89. Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista, care dureaza si azi
Sotii Ceausescu au fost sacrificati, pentru a nu avea loc un proces al comunismului, afirma, la RFI, fostul procuror militar Dan Voinea, care s-a ocupat ani buni de dosarele Revolutiei. El sustine ca „nu au existat teroristi” in decembrie 1989 si nici acum nu e prea tarziu pentru un proces al comunismului.

„N-au existat teroristi, in dosarele pe care le-am trimis in instanta, sunt peste 35 de dosare care au luat calea justitiei si in care justitia a condamnat. Ma refer la dosarul Timisoara, unde au fost condamnati generalii Stanculescu si Chitac, cei care au coordonat operatiunile militare din acel oras, dosarul Cluj, unde generalul Topliceanu si ceilalti subordonati ai lui au fost trimisi in judecata si condamnati pentru victimele de la Cluj, dosarul Sibiu si alte multe dosare, in care s-a demonstrat in mod concret ca nu au existat teroristi, pentru ca s-a ajuns la autorul fizic al represiunii, la tragatori, acolo au fost identificati tragatorii pentru fiecare victima”, spune fostul procuror.

Dan Voinea adauga ca, in dosarele care au ramas, tragatorii au fost identificati in proportie de 80%.

Sotii Ceausescu au fost ucisi pentru a salva administratia comunista

„Daca ar fi continuat procesul lui Ceausescu, asa cum ar fi fost normal sa fie, ar fi fost primul dosar in care se judecau crimele comunismului. Insa n-a fost sa fie asa, pana in prezent nu a mers in instanta un astfel de dosar. Ratiunile care au stat la baza eliminarii fizice a sotilor Ceausescu tocmai acestea au fost, pentru ca acuzele aduse Ceausestilor erau de fapt acuze aduse regimului comunist”, crede el.

Dan Voinea acuza faptul ca eliminarea fizica a sotilor Ceausescu a fost decisa de grupul care a preluat puterea la Revolutie si din care faceau parte Victor Atanasie Stanculescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan si Gelu Voican Voiculescu.

„Ei au fost sacrificati, tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului si pentru a salva administratia comunista, care, dupa cum vedeti, a durat si dureaza si in prezent. Nu este deloc tarziu si e recomandabil pentru pacea sociala un asemenea proces (al comunismului – n.r.), dar pentru asta trebuie depolitizata justitia”, considera fostul magistrat militar.Nu exista nicio proba legate de sinuciderea lui Vasile Milea

Fostul procuror mai spune ca nu exista nicio proba care sa indice sinuciderea generalului Vasile Milea: „In dosarul lui Vasile Milea nu exista nici un element, nici o proba pentru sinucidere. Ma refer la probele stiintifice, criminalistice”.

Dan Voinea a adaugat ca „Atanasie Stanculescu s-a dus pur si simplu la Ministerul Apararii, in 22 si s-a autointitulat ministru al Apararii, nu l-a numit nimeni. Succesiunea – dupa Vasile Milea a fost Ilie Ceausescu, unul din primii adjuncti ai ministrului Apararii”.„Or Stanculescu s-a dus la Ministerul Apararii Nationale, l-a izolat pe Ilie Ceausescu si s-a autointitulat el ministru al Apararii si din acel moment a condus si dirijat operatiunile militare in Bucuresti si-n toata tara”, mai afirma Dan Voinea.

Nu una obişnuită, ci chiar garnizoana între zidurile căreia, în decembrie ’89, şi-au găsit moartea, sub rafalele automatelor, foştii dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aşa arată azi, la 19 ani de la evenimentele de atunci, Andrei Kemenici, omul care a fost martor la scrierea istoriei.“Băieţii mei i-au arestat pe dictatori şi tot ei i-au păzit zi şi noapte, până în momentul execuţiei. O execuţie din cauza căreia mi-e ruşine că sunt român”. Aşa şi-a început povestea generalul în rezervă Andrei Kemenici, cândva un om puternic şi dârz, astăzi un bătrânel prea firav pentru a se mai bate cu anii.

“Ar fi multe, prea multe chiar, de spus despre tot ce s-a întâmplat atunci. Singurul lucru care contează cu adevărat e faptul că împuşcarea cuplului dictatorial a fost un act injust, săvârşit în total dispreţ faţă de lege. De ce spun asta? Pentru că nu li s-a acordat dreptul la un recurs firesc. Pentru că erau condamnaţi încă înainte de a fi judecaţi. Pentru că se ştia de la bun început care va fi sentinţa. Pentru că au fost ucişi, nu executaţi”. Se opreşte din istorisit, trage aer în piept şi priveşte posac, de undeva de la 7-8 metri, spre zidul în faţa căruia şi-au găsit sfârşitul Ceauşeştii.

Îl întreb dacă, pe perioada cât a fost “încarcerat” aici Nicolae Ceauşescu, a avut ocazia să stea de vorbă cu el. “Nu o dată!

Se purta de parcă era în continuare comandant suprem, nu un ostatic a cărui soartă urma să fie stabilită de un complet de judecată. „Colonele, îmi spunea, ai grijă şi fă-ţi datoria până la capăt!”. Aşa îmi spunea. Doar atunci când l-au legat şi l-au împins pe uşă afară, spre zidul unde urma să fie împuşcat, şi-a pierdut puţin cumpătul. Mă căuta cu privirea peste tot în timp ce mergea pe hol şi cânta Internaţionala”, îşi mai aminteşte generalul.

Din tot ce a fost, a păstrat în cufărul de acasă un vraf de poze îngălbenite şi o uniformă nou-nouţă cu însemnele rangului militar de acum: acela de general. De restul – povestea asasinării lui Ceauşescu – nu-i face plăcere să-şi amintească. Îmi mărturiseşte totuşi că o va face atunci când adevărul despre procesul Ceauşeştilor va ieşi la lumină.

„N-au avut şansa să se apere”

Andrei Kemenici ne-a arătat încăperea din Unitatea Militară 01417 unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu. “Am continuat să fiu comandantul acestei unităţi încă opt ani după moartea celor doi. Ştiu însă că nu a fost drept ce s-a întâmplat acolo. Să nu mă înţelegi greşit. Nu spun că Nicolae Ceauşescu nu ar fi meritat să fie executat. Spun doar că procesul lui nu a fost unul corect. Nu i s-a dat şansa să se apere. Acea şansă care trebuie acordată până şi unui ucigaş de rând!”, ne-a spus generalul.

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Domnul Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute! – pentru a întocmi documentele necesare să faceţi acest proces». Doamnă, sunt borfaşi de ultima speţă din România, care fraudează, care fură miliarde şi duc procesele 4, 5, 7 ani, deşi noi toţi suntem convinşi că aceia sunt escroci!
Nu aveau nici hârtie de scris la ei şi atunci generalul Victor Stănculescu mi-a ordonat să aduc hârtie. Spre ruşinea mea, că eram în mare economie, n-aveam atâta hârtie de scris, m-am dus în birou, am luat câteva hârtii şi m-am gândit: «N-or fi de ajuns astea» şi-am trimis la birou unde se găseau, la documente secrete, hârtiile care ne veneau pentru unitate şi din care împărţeam aşa, numărând foile, la compartimente. Atunci mi-am zis: «Dom’le, să mai aduc un top de hârtie.» Şi m-am dus şi i-am arătat hârtia de scris generalului, care mă dirija, cui s-o împart, spunându-mi: «Dă-i şi lui (pe urmă am aflat că era procuror), dă-i şi ăstuia că e judecător, lui că e preşedintele Comitetului de Judecată.» Nu le spun numele, deşi cred că până acum le-aţi aflat. Şi ajung la un om amărât. Nu-l uit toată viaţa. Şi generalul zice: «Dă-i şi lui.» Am vrut să-i dau acelaşi număr de foi ca şi celorlalţi, dar respectiva persoană zice: «Dă-i mai multe.» Am rămas surprins, apoi am înţeles că era grefierul. Îl chema Tănase. I-am dat mai multă hârtie de scris. După ce-am împărţit hârtiile, domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni care au distrus România.» Aceasta se întâmpla în hol, în picioare, într-o stare de tensiune extraordinar de mare. Procurorul Voinea a întrebat cine are Codul Penal şi unul dintre asistenţi, Mugur Florescu, i-a dat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Şi i-am repartizat într-o încăpere, iar în timpul acesta am stabilit cu ofiţerii, care erau în aşa-zisul pluton de execuţie, era de fapt o grupă de execuţie formată din paraşutiştii de la Boteni, locul unde se va desfăşura execuţia, în caz că sentinţa va fi condamnare la moarte. Şi am făcut instruirea şefului, era căpitan, îl cheamă Boeru. A fost întrebat dacă vrea şi a răspuns afirmativ şi s-a dus şi a recunoscut locul respectiv, unde vor fi executaţi, dacă tribunalul va hotărî.

Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă. Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi şi le-am spus şi lor că nu sunt două ulcioare cu apă, nu se poate ca cei doi să dispară fără proces. Acesta a fost legământul meu şi al vieţii mele. Am făcut tot ce am putut, pentru care am tras extraordinar de mult. Tuturor le plăcea să scape de Ceauşescu. Reţineţi, e foarte important, de sus, de sus şi până jos, cu excepţiile de rigoare, doreau să scape de aceşti Ceauşescu. Nu mai erau admişi de nimeni. Ştiţi de ce vă spun lucrurile acestea ? Eu credeam că Ceauşescu e apărat de multe forţe de securitate, speciale. N-a fost apărat de nimeni. Au fost trădaţi, au fost abandonaţi de toţi, doamnă, de toţi.

Puşa Roth: Domnule general, se spune, iarăşi se spune, pentru că toate acestea au intrat aproape în folclor. Se spune că Ceauşeştii au murit mai devreme de 25 decembrie.

Andrei Kemenici: Exclus. Revin la ceea ce v-am spus. Erau 500 – 600 de oameni care stăteau ochi şi urechi pe uşă şi pe transportorul blindat de acolo. Eu am crezut că vor fi luaţi din garnizoană, erau îmbrăcaţi corect. A văzut aproape toată lumea şi în cinci minute, hai să zic zece, toţi cei 1237 de oameni ştiau că în garnizoană se află Nicolae şi Elena Ceauşescu. Mai ales că se întrebau toţi ce căutau elicopterele acolo.

Puşa Roth: Eu mă refeream la momentul execuţiei.

Andrei Kemenici: Imediat. Toţi erau ochi şi urechi, doamnă, după stâlpi, pe la geam, peste tot, se uitau acolo unde erau elicopterele şi unde era transportorul să vadă ce se întâmplă. A durat vreo două ore şi acum mă întreb cât e de greu pentru un om să stea două ore după un stâlp. Nu? Aproape nemişcat şi să observe tot timpul. Ceauşescu era cineva, el nu era Gheorghe al nu ştiu cui. Şi toţi, văzând că intră în cazarmă, aşteptau să şi iasă. Ei, după aceste două ore îi văd că ies legaţi, aduşi de braţe şi dintr-o parte şi din alta – de fapt au fost luaţi aproape pe sus – şi merg la zid. După care aud armele. Au fost peste 500 de oameni care au văzut execuţia, iar de auzit, au auzit 1237, dar nu pun blocurile din jur, cu toţi oamenii la ferestre. Tot timpul erau oameni care strigau la cei de la blocuri să nu iasă la fereastră că riscă să fie împuşcaţi. O femeie n-a respectat acest ordin. Ştiţi ce s-a întâmplat cu femeia aceea? A fost omorâtă. Omorâtă de oamenii din cazarmă. Soldaţii or fi crezut că e inamic sau terorist. Şi-au tras şi-au omorât femeia.

Puşa Roth: Domnule general, cine a comandat foc, când au fost omorâţi cei doi?

Andrei Kemenici: Nimeni. Acel ofiţer, vă spune un om care a văzut şi vă pot da mulţi, mulţi, dar vă dau personalităţi din astea mari, mari, mari, chiar din frunte: generalul Stănculescu, procurorii, aici aş putea să fac o paranteză să ştiţi de ce s-a omorât Gică Popa, dar nu o fac. Aceşti oameni fiind sub o tensiune extraordinară, ştiau că trebuie să-i omoare, fiindcă au fost instruiţi înainte. Când au ajuns la aproximativ un metru sau un metru şi jumătate, legaţi fiind, i-a întors cu spatele spre perete – nu ştiu de ce nu i-a lăsat aşa – dar acesta a fost avantajul lor, al Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, că au văzut moartea cu ochii. După aceea au făcut nu mai mult de patru-cinci paşi înapoi, armele le aveau la umăr, în poziţia de tragere din picioare, au întors cureaua şi au tras, au tras cu arma de la şold. Primul a tras căpitanul, apoi Cârlan şi Gheorghiu. Ordinul a fost să tragă toţi trei, tot încărcătorul, adică 90 de cartuşe. Unuia i s-a blocat arma şi nu a tras tot şi până să remedieze incidentul, un locţiitor al meu, Mareş Ion, a strigat: «Nu mai trage nimeni!», fiindcă cei doi erau morţi, ciuruiţi înainte de a ajunge la pământ. Ne-a fost frică, fiindcă erau acolo sute de oameni. Imaginaţi-vă că o bucată din haina Elenei Ceauşescu a fost pur şi simplu retezată, ca şi cum ar fi fost tăiată cu cuţitul. O altă problemă este că au murit legaţi la mâini. Nu ştiu de ce, pentru că atunci când li s-a citit sentinţa, au rămas trăzniţi. Elena Ceauşescu i-a zis lui Nicolae Ceauşescu: «Cum, măi Nicule, se omoară în România?» El i-a răspuns: «Da, mă, uite, vezi! Trădarea e de lângă noi.» Acei ofiţeri şi subofiţeri, paraşutişti, erau instruiţi dinainte, ştiau că trebuie să-i lege. Ei ar fi mers la execuţie nelegaţi. Întâi au vrut să lege pe Nicolae şi să-l ducă la execuţie, apoi pe Elena, acesta era scenariul iniţial, aşa cum s-a procedat şi la vizita medicală, întâi el şi pe urmă ea. Dar ea a spus: «Nu, am luptat împreună, murim împreună!» Căpitanul, politicos, l-a întrebat pe domnul Stănculescu ce să facă, iar Stănculescu a spus: «Dacă vor să moară împreună, să moară împreună!» El nu s-a opus când a fost legat, însă ea s-a opus. Aş vrea să reţineţi că la execuţia celor doi au fost prezenţi reprezentanţii Revoluţiei Române. Au fost: Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, generalul Victor Stănculescu etc. Eu i-am predat pe cei doi Ceauşescu reprezentanţilor Revoluţiei, reprezentanţilor Armatei şi reprezentanţilor Justiţiei.Vreau să vă mai spun că Târgovişte a fost singura reşedinţă de judeţ care nu a fost apărată de Armată. Ce părere aveţi? Au fost diferenţe între oraşe. La Cluj, Sibiu, Timişoara, Cisnădie, Bucureşti, Armata a tras. În Târgovişte, revoluţionarii au intrat peste tot, fără să se opună nimeni, fiindcă unii au fugit ca potârnichile, iar alţii s-au pus la dispoziţiia Revoluţiei.”

Ion Cristoiu: La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic!

Mai citeşte Stănculescu: Cum l-am condamnat pe Ceauşescu la moarte

Călăilor le e frică!

În al doilea plan – cel al definirii exacte a momentului –, pe parcursul a două decenii, formulei Procesul Ceauşeştilor i-au luat locul formulele: Mascarada de Proces al Ceauşeştilor, Parodia de Proces al Ceauşeştilor. Apariţia şi afirmarea noilor formule au corespuns unei mutaţii spectaculoase în receptarea momentului de către opinia publică. Dacă în primele luni după 25 decembrie 1989, ca urmare a incredibilei manipulări practicate de presa regimului FSN-ist, s-au mai găsit români dispuşi să creadă că la Târgovişte a avut loc un act justiţiar sau cel puţin măcar necesar, pe măsura trecerii timpului, numărul naivilor s-a redus până la zero. Azi, nu cred să existe cetăţean al României – cu excepţia celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, fireşte – care să nu urmărească şocaţi secvenţele de la Proces, ori de câte ori ele sunt difuzate pe posturile TV. Semnificativ pentru această stare de spirit rămâne următorul fapt: în timp ce vorbeam cu Victor Stănculescu, în direct, pe micul ecran se difuzau secvenţe de la Proces. Numeroşi telespectatori au sunat cerându-ne să nu mai difuzăm secvenţele respective. Erau atât de şocante în violenţa lor, încât dialogul propriu-zis nu mai putea fi receptat cum se cuvine.Secvenţa din emisiunea din 11 octombrie 2011 în care Victor Athanasie Stănculescu se străduieşte să facă în direct un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Târgovişte, va rămâne – sunt singur – în antologia televiziunilor nu numai româneşti, ci şi europene. L-am întrebat pe general de ce s-a apucat să facă avionul în timpul Procesului. Mi-a răspuns – aşa cum se vede din Stenograma emisiunii – că voia să-şi risipească tensiunea. Dezvăluirile făcute de Victor Stănculescu sunt menite a răsturna tot ce s-a ştiut până acum despre atmosfera din încăperea de cazarmă.Toţi cei prezenţi acolo sunt devastaţi de emoţie. Membrii Completului, de emoţia că nu vor reuşi să reziste presiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu prin strădania de a le reaminti că sunt, totuşi, slujitori ai Justiţiei şi nu ai Crimei comandate. Generalul Victor Stănculescu e dominat de teama că membrii Completului ar putea claca. Ştabii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, dau telefoane peste telefoane la Târgovişte,neliniştiţi la gândul că Nicolae Ceauşescu ar putea să scape. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.

El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni.Stenograma emisiunii din 11 octombrie 2011 apare astfel drept un moment major în istoria apropierii de Adevăr în cazul 25 decembrie 1989. E întâia oară în ultimii 22 de ani când regizorul şi supervizorul momentului relatează cu lux de amănunte cele întâmplate la Târgovişte. Dezvăluirile sale sunt astfel o contribuţie decisivă la stabilirea o dată pentru totdeauna a Adevărului despre momentul judecării şi asasinării fostului conducător. Dintre aceste dezvăluiri, importante mi se par cele referitoare la prestaţia lui Nicolae Ceauşescu. Întâia oară după 25 decembrie 1989, avem dovada – excepţională, dacă ne gândim că o oferă cel care nici azi nu regretă ce a făcut la Târgovişte – că Nicolae Ceauşescu şi-a păstrat luciditatea, de la debutul Procesului şi până în clipa Execuţiei, în încăperea sordidă a cazărmii.De la început – recunoaşte Victor Athanasie Stănculescu – Nicolae Ceauşescu şi-a propus să conteste Procesul din punct de vedere juridic şi nu politic. Avem astfel explicaţia corectă a referirilor sale la Constituţie şi a negării Completului de judecată. Dar, mai ales, avem astfel explicaţia gesturilor de a o linişti pe Elena Ceauşescu. Ele nu exprimau atât tandreţea unui soţ, cât efortul unui bărbat politic de a contracara pe Elena Ceauşescu în deraierile acesteia de la planul asumat de Nicolae Ceauşescu.

O şedinţă de demascare

Mărturiile lui Victor Stănculescu din Stenograma tipărită de noi în acest număr constituie însă o contribuţie spectaculoasă şi la definirea a ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte. Pe parcursul întregii emisiuni, generalul n-a obosit a susţine că s-a deplasat la Târgovişte cu misiunea primită de la Ion Iliescu şi asumată de el de bună voie de a-i lichida pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Că aşa şedeau lucrurile ne-o dovedeşte şi mărturisirea despre telefoanele pe care le primea generalul de la Bucureşti, toate exprimând nerăbdarea de a vedea „problema rezolvată“. În aceste condiţii, nu mai putem considera, ca până acum, momentul Târgovişte drept un Proces, fie el şi trucat până la nivelul Mascaradei.La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală. De ce mai era nevoie de o asemenea şedinţă, dacă oricum victima era exclusă deja din partid, anticamera trimiterii la puşcărie sau la plutonul de execuţie? Pentru ca auditoriul – colegii victimei – să afle ce erori şi crime comisese condamnatul. Momentului Târgovişte i s-a zis Proces. În realitate, a fost o şedinţă de demascare a lui Nicolae Ceauşescu, în faţa asistenţei, mai întâi şi, prin intermediul casetei video, a întregii ţări, mai apoi.Rechizitoriul Procurorului nu s-a ocupat de stabilirea infracţiunilor comise de cetăţeanul Nicolae Ceauşescu, ci de denunţarea regimului Ceauşescu. Judecătorul s-a lansat, la rându-i, într-un discurs propagandistic. Înregistrat pe bandă, momentul avea să fie difuzat la TVR pentru ca oamenii muncii să se convingă că regimul Ceauşescu trebuia răsturnat. Studiile dedicate lui Ceauşescu din ultimii ani de domnie au insistat pe pierderea lucidităţii de către fostul Conducător. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să-şi fi pierdut luciditatea în condiţiile zidului de linguşiri care-l înconjura şi a valului de dezinformări care-l lua cu asalt. Când a scăpat de condiţia de Conducător, când a devenit, în fine, Nicolae Ceauşescu cel adevărat,cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic.

Momentul de la Târgovişte, sfârşit cu moartea fizică, a fost pentru Nicolae Ceauşescu momentul crucial de destin, cel prin care ne-a convins pe noi, spectatorii filmului cu Procesul, că a fost un mare bărbat de stat. Unul care nu face compromisuri nici măcar în faţa morţii.

Comparându-l pe Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte cu Ion Iliescu din fruntea României – un om gata la orice compromis pentru a rămâne la Putere – avem explicaţia celor peste zece ani de orbecăire a României prin mlaştina tranziţiei sub mandatul lui Ion Iliescu.O crimă comisă cu sânge rece

Asasinarea lui Muammar Gaddafi într-o pretinsă bulibăşeală a făcut pe unii comentatori români să afirme că momentul Târgovişte a fost superior celui din Libia. Nimic mai fals. Momentul Târgovişte, care putea fi rezolvat prin împuşcarea lui Ceauşescu fără şedinţa de demascare, a dat o lovitură cumplită Justiţiei române, prin constrângerea de a fi sălbatică. Din acest punct de vedere, noi, românii, am fost mult mai primitivi decât libienii. Pe Muhamar Gaddafi l-au asasinat nişte analfabeţi, membri ai lumpenului. Pe Nicolae Ceauşescu l-au asasinat nişte intelectuali, membri ai elitei româneşti: un activist PCR – Ion Iliescu, un ziarist – Silviu Brucan, un procuror – Dan Voinea, un judecător – Gică Popa şi un general al Armatei Române – Victor Athanasie Stănculescu. Asasinii liderului libian au acţionat într-un moment de pierdere a lucidităţii. Asasinii lui Nicolae Ceauşescu au acţionat pe deplin conştienţi de ceea ce făceau. De aceea, spre deosebire de asasinarea lui Muammar Gaddafi, asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece.

EvZ: Ce părere aveţi despre fenomenul revoluţionarilor?

Ion Cristoiu: A fost cea mai mare escrocherie pusă la cale de Ion Iliescu pentru a-şi conserva puterea. Îmi este tot mai clar acum, şi probabil că va veni un moment al bilanţului, că Ion Iliescu a fost o catastrofă pentru România, şi asta nu pentru că era comunist. Ci pentru că era oportunist. Ar fi făcut orice. De altfel, el a inventat chiar şi Revoluţia ca să-şi ascundă morţii! Dacă ar fi fost un comunist autentic, el ar fi demisionat în aprilie – mai ’90 când se profila deja venirea democraţiei şi la noi. Pentru a rămâne la putere el a acceptat orice compromis. Nu am fost nici comunişti, nici cu ruşii, nici cu Occidentul, totul a fost subordonat dorinţei lui Iliescu de a rămâne la putere. Iar una dintre categoriile care a fost de la început privilegiată, ca să nu-l doară capul, a fost cea a revoluţionarilor. De fiecare dată ei ieşeau în stradă, spărgeau geamuri, ocupau Piaţa Universităţii.

EvZ: „Revoluţie sau lovitură de stat?”

Ion Cristoiu: „O revoluţie presupune un grup care se organizează, care antrenează masele să iasă în stradă după un plan stabilit, are un program, pune mâna pe putere şi înlătură un regim şi îl înlocuieşte cu altul. În cazul lui Decembrie ’89 nu s-a întâmplat aşa, regimul comunist a rămas în formă neocomunistă. Ulterior a fost un fel de revoluţie spre capitalism, dar la început a fost o lovitură de stat pusă la cale de Moscova care l-a înlăturat pe Ceauşescu şi l-a pus, în locul lui pe un perestroikist, pe Ion Iliescu. Eu cred că în Decembrie ’89 a fost o lovitură de stat mascată de o aşa zisă revoltă populară”.

Victor Stănculescu : Când îţi spune şeful ţării, Comandatul suprem al Armatei, Internelor şi Justiţiei, că nu vă recunosc nu ţi-e deloc uşor. Au fost nişte momente în care vocile, să fie mai puţin ferme, mai tremurate. Regret că n-am finalizat lovitura de stat

Generalul Victor Atanasie Stănculescu la braţ cu Elena Ceauşescu, în 1982

Generalul avionului de hârtie

Producătorul emisiunii „Ultimul cuvânt”mă anunţă că diligenţele făcute de conducerea postului au avut succes: Victor Stănculescu va veni în studio direct din Penitenciarul Jilava, pentru a-mi fi interlocutor la dialogul de tip unu la unu. Asta da lovitură de presă!, îmi spun, gândindu-mă că nu e de ici, de colo să-i anunţi pe stimaţii telespectatori că invitatul a fost învoit de conducerea Penitenciarului să participe la un talk-show.

Câteva clipe mai târziu, după ce se consumă aţâţarea, mă întreb, brusc trezit la realitate: Bine, bine, dar despre ce Dumnezeu o să dialoghez cu generalul timp de o oră?!

Întrebare perfect justificată. Victor Stănculescu a acordat interviuri cu nemiluita înainte de a intra în puşcărie, ba chiar şi după ce-a intrat: ziarelor de toate culorile şi de toate profilurile, televiziunilor, radiourilor. Doi distinşi publicişti – Dinu Săraru şi Alex Stoenescu – i-au luat interviuri de proporţiile unei cărţi. Eu însumi am avut cu generalul două dialoguri TV. Unul la emisiunea „Omul şi cartea”, despre interviul apărut sub titlul Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, şi un altul la emisiunea „Naşul”, moderată de Radu Moraru, la care fusesem invitat pe post de cunoscător al zaiafetului din decembrie 1989. La prima m-am pricopsit cu o dedicaţie de la general. La a doua, cu mărturii excepţionale despre dimineaţa lui 22 decembrie 1989, mărturii reproduse ulterior în „HISTORIA” şi devenite temeiuri ale tezei – deja consolidate – că în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat militară, administrată de Victor Stănculescu.

Aşadar, despre evenimentele din decembrie 1989, generalul a spus cam tot ce avea de spus. Un interviu pe această temă se anunţă din start ca ucigaş de rating. Asta, şi pentru că, asemenea tuturor celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, Victor Stănculescu se păstrează (mereu la pândă, ca să nu-l ia gura pe dinainte) în hotarele trasate de tezele oficiale. Ca şi Petre Roman, ca şi Ion Iliescu, când vine vorba de întâmplarea în care a fost amestecat, generalul Victor Stănculescu nu riscă să dezvăluie amănunte care ar confirma complotul meşterit de serviciile secrete ruseşti în strânsă colaborare cu serviciile secrete occidentale.

Alte subiecte – bătălia forţelor naţionale cu KGB-iştii de tip generalul Nicolae Militaru pentru puterea lăsată de Nicolae Ceauşescu, mineriadele, lucrăturile din interiorul Puterii FSN-iste – au fost abordate şi epuizate în cele două cărţi-interviu publicate până acum.

Cum fac de obicei în pregătirea unei emisiuni, parcurg dosarul invitatului: articole despre el, declaraţii, interviuri. În cazul generalului, recitesc în viteză cele două cărţi de interviuri. Şi, deodată, descopăr subiectul: Procesul Ceauşescu! Victor Stănculescu a fost artizanul Procesului şi al Execuţiei.

Despre acest moment, pe cât de tulbure, pe atât de primitiv în istoria unui popor cu pretenţii de a fi în Europa, generalul a depus mărturie nu numai în cele două cărţi din ultimul deceniu, dar şi în una, deja uitată, din 1990, Procesul Ceauşeştilor, unde împarte spaţiul de interviu cu Gelu Voican Voiculescu.

– Dar, îmi zic, revăzând Procesul pe youtube, Victor Stănescu n-a povestit până acum Procesul secvenţă cu secvenţă, dar mai ales n-a lămurit unele momente-cheie, precum cel în care el face avioane de hârtie. Voi comenta cu generalul Procesul Ceauşescu, urmărindu-l amândoi pe micul ecran. Asta da, lovitură de presă!, îmi spun, să-l surprinzi pe regizorul Procesului, vizionându-şi opera după trecerea a peste 22 de ani!

Numai că, în drum spre studio, mă cuprinde neliniştea: Cum îi voi spune eu generalului că vom urmări şi vom comenta împreună Procesul Ceauşescu?! E un adevăr cu valoare de axiomă azi că Procesul a fost o întâmplare sălbatică, înjositoare pentru români, un asasinat în stil mafiot, pitit sub faldurile unei aşa-zise proceduri juridice. Sunt convins că acum, după 22 de ani de fixare a acestei teze în conştiinţa publică, generalul e încercat de remuşcări. Mai mult ca sigur va refuza să discute subiectul.

Generalul a ajuns înaintea mea la studio. Stă într-un fotoliu drept şi zâmbitor, cum îl ştiu. Dacă n-ar fi cei doi însoţitori de la Penitenciar, ai crede că generalul n-a venit de la Puşcărie, ci de la o şedinţă de guvern. Sunt de ani buni în relaţii bune cu generalul. Nimic deosebit în saluturile cordiale pe care le schimbăm şi în tachinările cărora ne dedăm. Eu mă interesez dacă are, într-adevăr, casetele bombă despre care a vorbit în unele interviuri. El, poate şi pentru a abate discuţia, îmi spune de nişte casete pe care mi le-ar fi dat cândva şi eu n-aş fi catadicsit nici să le vâr în aparat. Pe acest fond, îmi iau inima-n dinţi, şi-l anunţ despre ce-aş vrea să vorbim în emisiune. Spre uluirea mea, generalul nici măcar nu tresare. Foarte bine!, zice el, discutăm şi despre Procesul Ceauşescu.

În Prefaţa la interviul de o carte luat lui Victor Stănculescu, Dinu Săraru invocă titlul celebrului roman al lui Truman Capote: Cu sânge rece. Scriitorului i-a venit această formulă căutând ceva care să-l definească pe Victor Stănculescu, după ce generalul, voind să arate cum s-a prăbuşit sub gloanţe Ceauşescu, s-a prăbuşit şi el pe podeaua încăperii în care acorda interviul.

Cu sânge rece. Aşa aş putea caracteriza şi eu felul în care generalul a acceptat să abordăm Procesul lui Ceauşescu, dar mai ales felul în care l-a povestit, în secvenţele sale cheie, de-a lungul emisiunii. Cum el însuşi recunoaşte, n-avea niciun motiv personal să-l urască pe Ceauşescu. Fusese ministru adjunct la MApN pe vremea fostului conducător, se bucurase de privilegiile nomenklaturii. În organizarea şi coordonarea masacrului de la Târgovişte, generalul n-a pus pic de sentiment. A organizat şi coordonat Procesul şi Execuţia conducătorului României stăpânit doar de grija ca totul să iasă perfect.

Secvenţa în care generalul nu se lasă până nu face avionul de hârtie rămâne semnificativă pentru înţelegerea felului în care a regizat şi controlat Procesul. Pentru militarul Victor Stănculescu, Procesul şi Execuţia reprezentau o misiune de luptă sau, mai precis, îndeplinirea unui ordin. Ordinul nu se discută. Ordinul se execută. Aşa scrie chiar în primele pagini ale Abecedarului de ofiţer. Drept urmare – gândesc eu, care nu sunt militar – ofiţerul se concentrează exclusiv pe îndeplinirea Ordinului.

Pentru Victor Stănculescu Procesul şi Execuţia n-au fost altceva decât îndeplinirea unui Ordin. Ca şi întocmirea unui avion de hârtie pe parcursul emisiunii din 11 octombrie 2011.

Victor Athanasie Stănculescu: „Eram atent la reacţiile celor din Completul de judecată; mă temeam să nu cedeze“Interviu luat de Ion Cristoiu la emisiunea Ultimul cuvânt din 11 octombrie 2011, postul B1 TV.

Ce făceaţi la ora asta la închisoare? E zece.

La ora asta e stingerea şi mă culcam.

Înseamnă că aveţi o viaţă ordonată.

Da. Este un penitenciar-spital şi cu reguli pentru oameni cu boli de diferite grade de periculozitate. Programul de somn este de la 10 seara până dimineaţa la 6. La 6 începe prin deşteptare, la 7 este apelul, care se face pentru toată secţia; eu sunt în secţia Medicală. După aceea se serveşte masa de dimineaţă.

Ce faceţi toată ziua?

Citesc şi mă mai uit la televizor din când în când.

Puteţi să vedeţi toate programele?

Nu. Sunt doar programele: TVR1, TVR2, Antena 1, Pro Cinema, cel de Muzică, nu ştiu să-l denumesc, e apărut nou, în locul unui program sportiv. După aceea, Realitatea, Antena 3, Canal D, Discovery, după Discovery, mai e unul Canal P.

B1 nu aveţi?

Nu avem.

Bine, sper să vă pună B1, ca să vedeţi măcar emisiunea asta, când se va da în reluare. A murit Ion Diaconescu!

Preşedintele PNŢ-ului?

Da. Bătrânul Ion Diaconescu.

Da, da. L-am cunoscut foarte bine.

Poate o să vă vorbim despre el spre final.

Dumnezeu să-l ierte, dar a fost anunţat azi?

Acum. În timp ce noi vorbeam. S-a dat şi pe celelalte televiziuni şi avem şi noi ştirea.

O primă întrebare: cât mai aveţi de făcut puşcărie?

În faţa Comisiei penitenciarului trebuie să fiu analizat pe 23 martie 2014. Asta înseamnă…

Trei ani.

2012, 2013 şi o bucăţică din 2014.

Aţi făcut cerere de graţiere?

Până la urmă am făcut, a fost o ambiţie personală, nu cea mai fericită ambiţie din câte ambiţii am avut eu în viaţa mea. Am spus „de ce să fac cerere de graţiere, dacă nu mă consider vinovat?“. Până la urmă, insistând familia şi prietenii, am făcut-o. Şi important este că s-a făcut prin intermediul Penitenciarului.

Când aţi făcut-o?

Pe 8 august 2011 a plecat din unitate, direct la Cotroceni, prin poşta militară.

Deci e la preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

Nu ştiu unde este. Sunt şi acolo nişte filtre.

E prerogativa Domniei Sale să acorde graţieri. Când o să vină la un nou dialog la mine, o să-l rog să se uite peste cerere. Eu cred însă că se va uita şi fără să-i spun eu. Poate că vă graţiază, şi măcar la 82 de ani, la 83 de ani să fiţi în libertate.

După Dumnezeu, la care mă mai rog din când în când (spun din când în când, adică nu sunt cel care se roagă zilnic; de Sărbători merg la biserica penitenciarului-spital), pe Pământ preşedintele este primul om care poate lua o decizie în favoarea mea, pe baza cererii care s-a înaintat pe 8 august la Cotroceni.

Domnule Preşedinte, vă rog, fac şi eu un apel ca jurnalist, poate, totuşi faceţi un gest, nu neapărat de bunăvoinţă, ci un gest necesar, din punctul meu de vedere, şi semnaţi cererea de graţiere!

N-am văzut niciodată Procesul Ceauşescu de pe banda video

Domnule general, aţi mai văzut Procesul Ceauşescu de atunci, din 25 decembrie 1989, când a avut loc?

Când eram în închisoare, la Sala aceea de pe Calea Victoriei, fostă a Teatrului Naţional, cea care se decopertează în timpul verii, sau se decoperta, am văzut procesul Ceauşeştilor în cadrul piesei de teatru făcută de un autor german şi cu cineva din România, nu mai ţin minte cu cine.

Dar Procesul aşa cum a fost înregistrat pe banda video l-aţi văzut vreodată de atunci?

Procesul de pe bandă nu l-am văzut niciodată.

Îl vedeţi acum, după 22 de ani, în premieră, împreună cu mine şi cu telespectatorii. Nu v-a mai interesat?

Nu m-a mai interesat, pentru că am spus pe principiul de bază, clasic la români: „Morţii cu morţii şi vii cu vii“.

Sunteţi după 22 de ani, aţi trecut printre atâtea, aşteptaţi semnarea unei cereri de graţiere. Aveţi acum altă stare de spirit faţă de cea pe care aţi avut-o în 25 decembrie 1989?

Nu. Sunt constant pe perioada lungă de 22 de ani.

Adică, dac-ar fi şi azi Procesul, la fel vă veţi comporta?

Nu, că s-au schimbat condiţiile de atunci.

Nu regretaţi nimic?

Eu spun, în condiţiile date, ale momentului respectiv. Presiunea Revoluţiei, de fapt eu am lansat şi ideea, pentru ca să încheiem o discuţie contradictorie, să-şi aleagă fiecare ce vrea din cei trei R: revoluţie, răscoală, revoltă.

După 22 de ani, regretaţi sau nu regretaţi că aţi organizat acest proces şi că aţi fost prezent la el?

Nu regret. Şi pentru un motiv de bază: am considerat că ruperea unui partid cu patru milioane ceva de membri şi dezorganizarea lui nu se poate face fără o decapitare la vârf. Şi o decapitare care însemna eliminarea celui care purta steagul Partidului şi care era adulat propagandistic sau chiar direct de o parte a populaţiei României.

Prin decapitare înţelegeţi inclusiv execuţia.

Da, a celor doi.

Nu doar eliminarea politică din vârful puterii.

Nu, nu numai demiterea, ci şi eliminarea fizică.

Credeţi că fără această eliminare fizică, revoluţia, răscoala, revolta, alegeţi dumneavoastră termenul, ar fi fost pusă la îndoială?

Eu rămân la varianta Revoluţie şi Lovitură de stat. Că a început să-mi placă şi mie formula de Lovitură de stat, deşi regret că n-am finalizat-o.

Am pus un paraşutist să-l supravegheze pe cel de la CI

Am citit în toate cele trei cărţi de interviuri (una din ele îmi este dată cu dedicaţie), ce-aţi răspuns dumneavoastră la întrebările despre Proces.

Nicăieri nu l-aţi povestit însă pas cu pas, şi nu oricum, ci văzându-l pe micul ecran. Să încercăm la ora asta, deşi târzie, să-mi povestiţi pas cu pas ce-aţi făcut la Proces. Aţi ajuns dimineaţa, pe 25 decembrie 1989… Dar vă las să istorisiţi dumneavoastră, începând din acest punct.

Pe 25 decembrie, ziua de Crăciun. De reţinut că tensiunea era atât de mare în interiorul nostru că nu mi-am dat seama decât în seara zilei de 25 că e Crăciunul, când am ieşit din elicopter şi am intrat la Clubul Steaua, în sala lor de recepţie, şi am văzut masa pregătită de Crăciun. Şi mi-au spus: suntem de Crăciun.

Să ne întoarcem la aterizarea elicopterului.

Am aterizat.

Povestiţi!

Îmi organizasem treburile în aşa fel ca unul dintre ofiţeri să aibă grijă să aştepte în maşinile care trebuiau să vină de la Spitalul Militar, să ia corpurile să le ducă la sala X, nu mai ţin minte ce sală, stabilisem şi o sală unde trebuie să fie duse, să nu intre şi să nu iasă de acolo decât cine va fi autorizat. Şi am plecat în grup către comanda clubului Steaua, ca să luăm legătura de acolo, să dau un ultim telefon.

Către clădire, ştiu, am fost la Târgovişte.

Şi am plecat către clădire. Să comunicăm prin telefon la Minister că ne-am întors, am sosit cu bine, că n-am păţit „nimica”. Vă rog să reţineţi această subliniere a mea.

Staţi un pic! Vă întrebasem de aterizarea la Târgovişte, înaintea Procesului, şi nu de cea de la Bucureşti, după Proces.

Eu vorbesc de întoarcerea la Bucureşti.

Nu, nu de asta vreau să vorbim.

Trebuie să o luăm de dimineaţă şi până seara.

Luaţi-o de dimineaţă! Aţi ajuns acolo, la Târgovişte.

Să începem cu marea surpriză.

Da. Aţi coborât din elicopter, vă las să povestiţi.

Am coborât din elicopter, pentru că în curte n-au încăput cele cinci. O parte au aterizat în spate, pe terenul unităţii, care nu făcea parte din curtea cazărmii propriu-zise. Şi constatăm cu surpriză, cu stupoare şi cu groază, când Kemenici îmi spune: „Tovarăşe, dacă nu scoteţi eşarfa galbenă vă împuşcăm“.

Ştiu momentul ăsta pe de rost aproape. L-aţi mai descris. Să trecem peste el.

Asta a fost partea care nici până acum nu ştiu cine a manevrat această acţiune şi pentru ce.

O să descoperim până la urmă, domnule general, cine a manevrat. Până atunci să revenim la coborârea din elicopter. V-aţi îndreptat spre cazarmă.

M-am îndreptat către clădire, era aproape, în spatele meu aveam paraşutiştii, trei, unuia dintre ei i-am atras atenţia să aibă grijă de ofiţerul de Contrainformaţii al unităţii, a cărui reacţie n-o ştiam posibilă, nu făcea practic parte din Ministerul meu, practic era al Ministerului de Interne.

Şi am lăsat un paraşutist să aibă grijă de acest om care stătea într-una din încăperi.

Distribuţia locurilor în încăpere eu am stabilit-o

Să aibă grijă în sensul de să-l păzească?

Da. Să fie în atenţie. Să-l observe.Am văzut care este ansamblul camerelor, m-am sfătuit cu Mugurel Florescu, care era consilierul juridic al Departamentului pe care-l conduceam, şi cu Gică Popa, şeful Completului de judecată şi preşedintele Tribunalului Militar Bucureşti. Şi am stabilit: asta e camera în care să se facă dezbaterile! În camera asta distribuţia să fie astfel: în stânga, cum intri pe uşă, avocaţii, şi mai către colţul din fund al încăperii, cei doi inculpaţi. În dreapta, pe o estradă – dacă vă aduceţi aminte în licee erau catedrele profesorilor – urma să se instaleze Completul de judecată, completat şi cu doi ofiţeri din cadrul unităţii.Andrei Kemenici, comandantul din 1989 al UM 01417, în sala în care au fost judecaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu

Mesele le-aţi adus din alte camere?

Practic s-au adus nişte mese, ca să încăpem toţi. S-a făcut şi o a patra masă, aşa zisă a invitaţilor şi a împuterniciţilor de către FSN să participe la operaţiuni. Chestia cu împuterniciţii a fost gândită de cei care ne-au trimis acolo ca să se asigure că nu se poate în timpul acestui proces să se producă vreo defecţiune.

Aşadar, dumneavoastră aţi aranjat camera în care s-a ţinut Procesul, iată, o văd acum telespectatorii. (Pe micul ecran se derulează secvenţe de la Proces.) Cine a stabilit că Nicolae şi Elena Ceauşescu trebuie să stea aşa cum ne arată filmul? Tot dumneavoastră?

Da, eu am stabilit.

Deci dumneavoastră aţi stabilit toate locurile?

Avocaţii aici, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, acolo, noi, parcă patru, ba nu, cinci, eram la masa din fund, şi tribunalul sus pe estradă.

Filmul debutează cu discursul Procurorului. Toţi sunt la locurilor lor. Nu ştim însă cum s-a intrat în sală. Cine a intrat primul?

Păi, eu am intrat primul şi am stabilit locurile.

După care au intrat Completul, procurorul şi avocaţii, reprezentanţii FSN-ului şi cei veniţi de la Bucureşti. Le-am spus fiecăruia unde să se aşeze. După ce s-au aşezat toţi la locurile lor, preşedintele Completului a spus să fie aduşi inculpaţii.

Momentul nu apare în film.

Au fost aduşi şi instalaţi pe scaune.

Au aruncat vreo privire către asistenţă, cum îi spuneţi dvs.?

Iniţial, nu. Mai târziu, pe la mijlocul Procesului, au început să se uite, să vadă care e grupul reprezentanţilor.

Până la jumătatea Procesului nu s-au uitat?

El a fost angajat în dialogul direct cu preşedintele Tribunalului.

Cum vă explicaţi asta, acum?

Unu: pentru că nu recunoştea Completului dreptul de a-l judeca şi cerea să fie evocată Marea Adunare Naţională. Doi: pentru că-i trata cu dispreţ pe cei care se pretindeau revoluţionari.

Dinadins nu s-a uitat!

Da.

Dumneavoastră cum aţi reacţionat în clipa când au intrat? Ce aţi gândit atunci?!

Voiam să văd care va fi reacţia lui. Prima reacţie a fost asta: „Nu recunosc Tribunalul!“

Şi nu s-a uitat la dumneavoastră, asta e foarte important. Spuneţi că voia să-şi arate dispreţul.

Da.

Din toată asistenţa vă cunoştea numai pe dumneavoastră, bănuiesc.

Numai pe mine, da.

În timpul procesului s-a uitat la dumneavoastră vreodată unul dintre ei?

El s-a uitat de două ori. Prima oară, în timp ce procurorul Voinea, Dan Voinea, care era de fapt, procuror atunci, era şeful parchetelor militare, prezenta acuzaţiile. A doua oară, când a bătut cu palma în masă şi a spus: „Nu recunosc instanţa ca atare!“ Se referea şi la instanţă şi la procuror.

Ziceţi că la dumneavoastră s-a uitat, nu la întreaga asistenţă. La dumneavoastră aşa, că eraţi singurul cunoscut de-acolo.

Păi cred că la mine s-a uitat. N-avea de ce să uite la ceilalţi. Poate doar ca să se întrebe de unde au apărut şi ăştia. Eu însă eram singurul de acolo pe care îl ştiau.

În dimineaţa lui 22 decembrie 1989 erau panicaţi

La un moment dat, Ceauşescu s-a referit la trădători. Credeţi că s-a referit la dumneavoastră?

Nu cred că m-a băgat în acelaşi pachet.

Cu toţi.

Da.

Dumneavoastră i-aţi văzut pe amândoi şi în dimineaţa lui 22 decembrie 1989. Era vreo diferenţă între felul lor de a fi de la Proces şi felul lor de a fi din dimineaţa zilei de 22?

Da, e o diferenţă. Pentru că pe 22 erau panicaţi de presiunea mulţimii.

Pe 22 dimineaţa, când aţi venit dumneavoastră şi v-au spus că sunteţi Ministrul Apărării Naţionale, erau panicaţi. Aveau şi alte manifestări?

Erau panicaţi.

Ce înseamnă panicaţi?

Adică, în primul rând nu m-au primit în birou, m-au primit în sală, în sala mare, deci, pe coridor. Practic în faţa lifturilor. Ieşiseră amândoi, aşteptând să le dau o soluţie. Soluţia care era asta: „Grăbeşte, să vină mai repede unităţile să golească piaţa!“

Al doilea semn al panicii?

Al doilea: erau palizi amândoi şi cu urechile ciulite, ca să spun aşa, ca şi cum aşteptau ce veste grozavă voi putea să le dau eu, bună sau rea. Bineînţeles, le-am dat vestea bună. Şi ştiţi povestea cu ce vrei să-ţi spun întâi? Partea bună sau partea rea. Eu le-am spus partea bună: că o să urgentez venirea unităţilor. De fapt, ordinul care l-am dat a fost contrariul.

Asta am discutat aici la B1, la emisiunea „Naşul”, şi am stabilit că dumneavoastră aţi avut rolul-cheie prin acel Ordin de retragere a trupelor în cazărmi.

De reţinut că ofiţerului care a transmis Ordinul îi luase Milea pistolul. Şi ăsta era Tofan, agitat şi disperat.

Apropo, mai ştiţi ce mai face Tofan? L-aţi văzut de atunci, din 22 decembrie 1989, dimineaţa?

Cred că l-am văzut prin 2002, 2003, când era om de afaceri prin Bucureşti.

Om de afaceri prosper?

Nu ştiu dacă era prosper, dar, în orice caz, reuşise să se instaleze în mediul treptei de jos a burgheziei în curs de formare.

Să ne întoarcem la cei doi Ceauşesti. La Proces cum erau?

La Proces au avut două momente. Momentul de intrare, în care au vrut să vadă ce se întâmplă. Au făcut un tur de orizont foarte rapid. După ce s-au aşezat, au fost foarte fermi tot timpul, nerecunoscând instanţa.

Primul moment. Al doilea?

Al doilea – am spus – când Voinea le citea actul de acuzare. El l-a întrerupt de câteva ori şi a spus că asta e minciună, nu-i adevăr, e minciună. Sau ea a spus la un moment dat. „I-auzi dragă, ce spune ăsta!“

I-am dat indicaţii operatorului Baiu cum să filmeze

Cum explicaţi dumneavoastră acum, după 22 de ani, că erau calmi? Ştiau sfârşitul şi nu voiau să se facă de râs?

Cred că au vrut să înfrunte Completul şi să câştige prin blocarea lui. A fost o acţiune puternică de a-i pune la respect pe cei care-i judecau! „Nu vă recunosc!“, „Nu e adevărat!“, „N-aveţi dreptul!“. „Nu vă recunosc!“ – au declarat de câteva ori.

Vreţi să spuneţi că ei mai sperau într-o scăpare?

Probabil că aveau şi un moment de speranţă undeva. Şi probabil că s-au uitat să vadă cine e în sală şi s-au fixat asupra mea. Cum au întrebat şi pe Kemenici când au coborât din transportor, „Cine a venit?“, şi le-a spus „Generalul Stănculescu”, şi el i-a zis ei: „Auzi dragă, a venit Stănculescu!“.

Eraţi salvatorul.

Probabil că se gândeau la o salvare.

Dumneavoastră, dacă aţi fi fost în locul lui, cum v-aţi fi comportat? La fel?

E greu să spun. Ar fi trebuit să mai urc câteva trepte de la funcţia pe care o aveam, la funcţia de şef de stat, la funcţia de secretar general al partidului, să am şi imaginea suportului pe care-l avusese Ceauşescu până în momentul când n-a mai fost recunoscut ca zeul României.

Există la unii conducători o conştiinţă a Istoriei, care se manifestă puternic în faţa morţii. Am văzut asta în cazul Mareşalului Antonescu. A funcţionat conştiinţa asta şi în cazul lui Ceauşescu?

Da, a funcţionat. Pentru că nu s-a făcut de râs. Tot timpul a contrat Completul de judecată, pe avocat şi chiar pe procuror. Pe procuror, în primul rând, şi pe urmă pe avocat, pe fiecare avocat în sensul „N-am nevoie de voi!“, „Nu recunosc argumentele care le aduceţi în sprijinul meu!“. „Nu recunosc şi refuz să recunosc că sunt bolnav!“. Şi către sfârşitul Procesului: „Nu voi face un recurs pentru cineva care n-avea dreptul să ne judece!“.

Domnule general, în film nu vedem camera video a operatorului Ion Baiu. Unde era camera lui Baiu?

Baiu s-a plimbat prin încăpere. Era cu arma pe umărul drept şi s-a plimbat în diverse părţi, de aceea a putut să prindă, cum i-am dat eu indicaţii, pe ei şi Completul de judecată, şi a trecut de câteva ori peste avocaţi, procurori şi grupul lor.

Aţi fost şi regizor, din câte-mi dau seama.

Semiregizor.

De ce l-aţi ales pe Baiu?

Era singurul operator de televiziune pe care-l aveam la Departament. Avea misiunea să facă filme comerciale pentru promovarea tehnicii militare fabricate în România.

Era la Departamentul dumneavoastră?

Da.

Nu era la Studioul cinematografic al Armatei?

Nu. El era angajatul Departamentului meu. El şi cu Mugurel Florescu. Mugurel Florescu era consilierul meu juridic.

Ceauşescu era conştient că se filmează?

Da. Sigur că da. Camera a stat de multe ori fixată pe el. Momentele respective, când vorbeşte, în special, toate protestele lui le-a prins din plin.

Din câte-mi dau seama, Nicolae Ceauşescu era şi un bun om de televiziune. Ştia să se adreseze unui auditoriu prin intermediul camerei video. Se adresa Posterităţii?

Nu.

Se gândea că acea casetă va fi difuzată pe posturile TV?

Nu cred că-şi dădea seama în acel moment, pentru că nu-şi dădea seama de final.

Credeţi?

Cred.

Generalul face din nou un avion de hârtie

Vedem acum pe micul ecran o secvenţă celebră din timpul Procesului, cea în care făceaţi avioane de hârtie. Să discutăm despre ea. De unde aveaţi hârtie?

Am luat o coală de hârtie din faţa lui Mugurel Florescu.

Era lângă dumneavoastră?

Era şi aghiotantul şi Mugurel Florescu era dincolo.

Mai ştiţi să faceţi avioane de hârtie?

Mai ştiam.

Nu, mai ştiţi să faceţi acum?

Făceam avioane, cocoşi, solniţe.

A, ştiţi să faceţi!

Făceam, în tinereţe.

Îmi faceţi şi mie unul?

Un avion?

Da.

Şi vi-l şi expediez.

(Ion Cristoiu cere o coală de hîrtie cuiva din platou. I-o trimite, împingând-o pe suprafaţa mesei, generalului.)

Faceţi un avion şi continuaţi să vorbiţi!

Şi vă şi explic.

Sunteţi bun la avioane?

(Generalul s-a apucat de făcut avionul de hârtie, ca în urmă cu 22 de ani, la Târgovişte. Trudeşte la el şi răspunde întrebărilor puse de moderator.)

Poate din copilărie. Totdeauna m-am uitat după avioane, până la bătrâneţe. După ce am ieşit la pensie, m-am uitat după avioane. E şi moştenirea faptului că tatăl meu şi fratele meu au fost amândoi aviatori. Că naşul meu a fost aviator, care mi-a dat numele de Athanasie.

De ce n-aţi făcut o barcă? Aţi făcut un avion, pentru că vă amintea de avioanele din copilărie?

Da. V-am spus. Şi tensiunea era mare şi, la un moment dat, mă agasaseră nişte întreruperi, care au venit din afară. Cei de la Bucureşti au întrebat de vreo patru ori. Nicolae Militaru se interesa la telefon: Care e stadiul? Ce faceţi?

Se vede în film că, din când în când, vine la dumneavoastră un ins. Vă spune ceva şi pleacă.

Şi această presiune m-a enervat teribil.

Nu vă enerva Procesul, ci faptul că vă sâcâiau ăia, de la Bucureşti.

Nu că mă sâcâiau, mă suspectau, legam asta de faptul că era să ne doboare cu elicopter cu tot.

A, şi din cauza asta făceaţi avioane. Aţi făcut ceva. (Cât timp a răspuns la întrebări, generalul s-a trudit să facă un avion de hârtie. N-a reuşit să-l ducă până la capăt.) Ăla e avionul?

Nu, nu l-am făcut bine.

Nu mai ştiţi să faceţi avioane, domnule general.

M-am uitat la dumneavoastră.

V-am rugat să faceţi un avion de hârtie şi să-l aruncaţi spre mine. Atunci, după ce l-aţi dat gata, de ce nu l-aţi aruncat? Nu era atmosfera?

Nu era. Acolo, la Proces, era nepotrivită o acţiune de genul acesta.

Dumneavoastră făceaţi un avion nu pentru că vă plictiseaţi.

Nu. Îl făceam ca să ies din tensiunea creată de acţiunile din afară, ale celor de la Bucureşti, care încercau să se implice în desfăşurarea propriu-zisă a Procesului.

La un moment dat – am văzut pe bandă – vine un domn şi dumneavoastră îi daţi o hârtie… Tot n-aţi făcut avionul ăla? Poate-l facem împreună. Domnule general, nu ştiţi să faceţi avioane, nu eraţi dumneavoastră la Târgovişte.

Păi, nu ştiţi că şi constructorii noştri de avioane n-au mai rămas în ţară, au emigrat.

Ştiţi să faceţi avion de hârtie sau nu ştiţi?

Ştiam.

Ştiaţi deci, dar acum nu mai ştiţi. Spuneţi-mi, la un moment dat vine un domn şi dumneavoastră îi daţi o hârtie. Mai ţineţi minte?

Da. I-am spus: comunică să aibă răbdare, că acţiunea se desfăşoară.

Aţi scris asta pe hârtie?

Da.

Aţi scris pe o hârtie ca să le spună celor de la Bucureşti. Ei erau neliniştiţi. N-aveau încredere în dumneavoastră?

Nu. Pentru că erau speriaţi. Au trăit tot timpul cu groaza că poate să existe şi forma a doua, Contrarevoluţia, declanşată de conducerea de partid şi de stat a României.

Aţi luat cu dumneavoastră avionul de hârtie de la Târgovişte?

Nu. Cum n-am luat nici ghipsul. Că îmi spunea cineva: „De ce, pe ghipsul ăla, n-ai pus pe toţi de acolo din cameră să-ţi dea câte-o semnătură şi pe urmă să-l expui la Muzeul Militar?“

Unde-i ghipsul ăla?

S-a spart, s-a aruncat la gunoi. Singurul loc pe care a rămas semnătura mea este steagul pe care l-a adus Bebe Ivanovici la Muzeul Militar, când am introdus acest steag în complexul care reprezenta momente ale Revoluţiei: steagul cu gaură, fără stemă, şi care era, pe majoritatea pânzei, plin de semnături.

Cei din Complet au avut câteva momente de derută

Ce-aţi trăit pe durata Procesului? Vă plictiseaţi? Vă enervaţi că nu se mai termina odată?

Nici nu mă plictiseam, nici nu mă enervam. Eram atent la reacţiile celor din Complet şi-mi era frică să nu cedeze vreuna din componentele sistemului pus de mine la punct.

În ce sens?

N-aveau curaj să meargă până la capăt. Ar fi cedat.

Cine să meargă până la capăt?

Completul de judecată.

A, asta era grija dumneavoastră. Dumneavoastră aveaţi o problemă pe care trebuia s-o rezolvaţi.

Nu trebuia să ne întoarcem la Bucureşti fără rezolvarea problemei de bază. Care a fost decapitarea, cum am numit-o eu personal, alţii au avut alte păreri, decapitarea vârfurilor Partidului Comunist, ca să întrerupem legătura dintre conducere şi restul.

Au fost şi momente când v-aţi temut că Completul nu va merge mai departe?

Da. La insistenţele şi la efortul pe care-l făcea Ceauşescu (bătea puternic în masă: „Nu sunt de acord!“, „N-aveţi dreptul!“, „Nu reprezentaţi nimic legal!“, „Marea Adunare Naţională are dreptul, alţii n-au dreptul!“), era riscul ca procurorul şi judecătorul să cedeze. Cei din Complet nu erau prea avântaţi în mersul până la capăt.

Simţeaţi asta?

Nu. Am văzut pe feţele lor că au avut câteva momente de derută, efectiv. Presiunea a fost mare. Când îţi spune şeful ţării, Comandatul suprem al Armatei, Internelor şi Justiţiei, că nu vă recunosc şi tu trebuie să mergi până la capăt, nu ţi-e deloc uşor. Au fost nişte momente în care vocile, care fuseseră ferme până atunci, au început să fie mai puţin ferme, mai tremurate. Asta a fost de fapt toată treaba.

(Dialogul e întrerupt de pauza de publicitate. În timpul pauzei, generalul lucrează la avionul de hârtie şi reuşeşte să-l termine. La reluarea emisiunii, îl are în faţă.)

Domnule general, aţi făcut avionul?

L-am făcut, dar e de-ăla care nu zboară.

Ia să vedem, zboară sau nu zboară.

Nu zboară, precis. E defect.

Aruncaţi-l! (Generalul aruncă avionul de hîrtie spre moderator, aflat de cealaltă parte a mesei, la vreo doi metri depărtare. Avionul străbate distanţa şi aterizează pe podele. Ion Cristoiu se apleacă în direct, îl ia şi-l arată telespectatorilor: „Aţi văzut c-a zburat, domnule general? O să-l păstrez pentru Istorie”)

M-am ocupat atâţia ani de industria de Apărare.

L-aţi făcut mai repede în pauza de publicitate.

Da. L-am făcut fără să fiu distras în stânga şi-n dreapta, pentru a susţine dialogul. Am avut pauza asta.

S-au prezentat ca doi soţi care se sprijineau reciproc

Probabil că trebuia să sune generalul Militaru în perioada asta, şi atunci îl făceaţi mai repede. Să vedem o altă secvenţă, pe care s-o comentăm cu dumneavoastră. E cea în care Nicolae Ceauşescu îşi pune mâna pe mâna Elenei Ceauşescu.

S-au prezentat ca doi soţi care se sprijineau reciproc în acele momente foarte grele pentru ei. Pe de-o parte, prin respingerea Completului, el era, de fapt, cel care apăra familia.

Uitaţi, avem imaginea în care Nicolae Ceuşescu pune mâna pe mâna Elenei!

Pe urmă, încerca s-o liniştească pe ea. Care voia şi ea să intervină şi nu se potrivea cu spusele lui. Deci, s-o liniştească pe ea, care, probabil din cauza presiunii psihice, se panicase.

Nicolae Ceauşescu avea o altă partitură decât a ei.

Da. Ea n-a rezistat la acelaşi nivel cu el. El a fost conducătorul şi ea era pe planul doi.

Da, şi ea vorbea despre altceva, totuşi. Spuneţi-mi, v-a surprins, din ce ştiaţi dumneavoastră, această scenă? S-a dovedit o relaţie foarte puternică între ei. Ca bărbat, aţi invidiat această relaţie soţ-soţie?

N-am invidiat-o. Am apreciat-o.

Aţi apreciat-o?

La acest nivel să vezi aşa ceva! Pentru că atunci nimeni n-ar fi îndrăznit să spună ce spun astăzi pe la televizor despre aventurile Elenei Ceauşescu. Aventuri pe care nici eu nu le văd chiar atât de speciale cum au fost ele redate în intervenţiile făcute de alţi colegi, de la alt minister, în şedinţele de televiziune.

Da, nici eu nu cred.

Cred că s-a împins prea departe această treabă pentru denigrarea Elenei Ceauşescu. Ceva o fi fost, dar nu în halul în care s-a prezentat cazul respectiv. Eu n-am fost la nicio întâlnire, să zic, în cadrul familiei: la volei, la şah, la reuniuni din grădină, ş.a.m.d. Eu întotdeauna i-am văzut numai în momentele oficiale: la marile sărbători, la şedinţele Consiliului Suprem de Apărare, unde întotdeauna eram în rândul doi, în spatele miniştrilor Olteanu şi, ulterior, Milea, pentru că eram cel care trebuia să răspundă, eventual, la o problemă de detaliu la care cei din faţă n-ar fi răspuns. Şi, în aceste condiţii, nici nu s-ar fi putut pune problema ca ea să-mi spună: „Victoraş, ai grijă de copiii!“ (Pe micul ecran se derulează secvenţele violente în care cei doi sunt legaţi cu mâinile la spate).

Ajungem la momentul legării la mâini şi al execuţiei.

Din păcate ieşisem, nu ştiu cine a intervenit pentru această acţiune.

Nu aţi ordonat-o dumneavoastră?

Nu, nu s-a ordonat nimic. Am impresia, la prima vedere a momentului, că şeful grupului de paraşutişti a spus ca să-i scoată afară, să-i lege. Altul nu văd cine s-ar fi putut amesteca să facă acest lucru. Nici procurorul, nici asistenţa şi nici tribunalul. Pentru că nu era o acţiune de spectacol, cum e acum, să le punem cătuşele de mâini şi să-i plimbăm pe stradă, să vadă lumea că e arestat.

Iată şi celebra scenă cu execuţia. Dumneavoastră unde eraţi? Zidul l-aţi ales dumneavoastră?

Cum stăteam, eram în faţă, către ieşirea din încăperea principală a cazărmii, în dreapta era zidul şi în spatele meu era primul elicopter, şi al doilea şi al treilea. Eu am ieşit primul, după aceea, au ieşit ceilalţi şi s-au oprit la uşă, n-au venit către elicopter şi după aia au ieşit cei doi şi au fost împinşi către zid. Şi în momentul când au ajuns la distanţa apropiată de zid, paraşutiştii i-au împins către zid, s-au retras şi au deschis focul.

În interviul pe care l-aţi acordat lui Dinu Săraru, într-o notă de subsol, se scrie că dumneavoastră i-aţi arătat lui Dinu Săraru cum a căzut Ceauşescu la pământ.

Da, normal. Pentru că sunt unele probleme. Intervenţia medicului francez, care n-avea niciun rost, s-au făcut tot felul de supoziţii asupra poziţiei cadavrelor şi că n-ar fi fost cadavre moarte atunci, ci moarte mai demult. Se prezintă diferite filme, cum cad diverşi la explozii, vezi că sar şi zboară prin aer, dar sunt întregi, ceea ce nu e posibil după explozii, că îi rupe în bucăţi. Că sunt împuşcaţi, cad pe o parte, pe cealaltă parte, mai fac şi câteva tumbe. Aici a fost o cădere, să zic aşa, clasică. Şi normală.

Adică?

Adică. Li s-au înmuiat picioarele, genunchii, au venit către îngenunchere şi în momentul respectiv s-a şi cuplat greutatea corpului pe călcâie, cu corpul şi au căzut pe spate. Deci au fost trei timpi: tăierea picioarelor, căderea pe călcâie a corpului şezutului şi a treia, căderea pe spate.

(Fără a se ridica de pe scaun, generalul arată prin gesturi cele trei faze.)

Vreau să-mi confirmaţi sau să-mi infirmaţi un amănunt. Ea avea o brăţară de aur, lovită de glonţ, care este acum la Banca Naţională a României. Ştiţi ceva de ea?

Nu mai ştiu nimic.

Deci tot ce-au avut ei, cine le-a luat?

Efectiv nu mai ştiu. N-am stabilit nimic. Dacă s-a ocupat, se putea ocupa ori procurorul, ori cineva din Completul de judecată. În niciun caz dintre participanţi.

Nu regret niciodată faptele mele

Deci nu v-aţi mai interesat ce s-a întâmplat cu lucrurile lor.

Nu.

Când s-a decis Procesul, în noaptea de 24 spre 25 sau 23 spre 24 decembrie 1989?

23 spre 24.

De ce v-au ales pe dumneavoastră?

Pentru că – aşa cum mai târziu a spus Silviu Brucan – Victor Stănculescu a fost singura minte limpede a Revoluţiei. Probabil că din cauza asta. Şi modul cum am acţionat până atunci. M-au văzut că sunt organizat.

De ce aţi acceptat?

V-am spus şi repet: pentru că vedeam o încetare a acţiunilor care erau amplificate, totuşi, de nişte măsuri neordonate de mine, ci de cei care erau în eşalonul doi, în frunte cu Militaru şi Marele Stat Major şi cu gărzile patriotice, presiunea care exista în teritoriu ca să determine un final clasic de sfârşit a vieţii celor doi dictatori.

V-aţi oferit dumneavoastră sau ei v-au ordonat?

N-a fost ofertă. A fost un „Te rugăm să…“

Încă o dată, v-au ordonat sau v-au rugat?

Eu plecasem din biroul ministrului cu o zi înainte, că-l numiseră deja pe Nicolae Militaru, şi eram la Departament. Am fost chemat, cred că de Iliescu, nu de altcineva. Şi mi-a spus: „Dragă, noi am stabilit aşa şi te-aş ruga să te ocupi de toate amănuntele de la început, plecare, moment şi întoarcere“.

Şi dumneavoastră aţi acceptat. Aţi considerat că era o misiune.

Era necesară.

Regretaţi acum că aţi acceptat?

Nu regret niciodată faptele mele.

Claude Karnoouh: Ceauşescu s-a găsit pus într-o situaţie similară cu aceea a lui Robespierre. Maiestria acestei lovituri de stat a fost aceea a de a nutri imaginea unei revoluţii populare şi a unui masacru de proporţii. Ceauşescu în noiembrie 1989, dorea anularea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Între Ceauşescu la momentul decembrie ’89 şi Robespierre se poate face o paralelă extrem de interesantă, prezentată de antropologului Claude Karnoouh în articolul „Un Thermidor ŕ la roumaine!”.

„Ceauşescu s-a găsit pus într-o situaţie similară cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeşte adunările populare de după al XIV-lea Congres) şi lăudat de cei mai apropiaţi prieteni în timpul serbărilor Fiinţei supreme, a trebuit, două luni mai târziu, să fie trădat de cei care în ajun îl tămâiaseră cu sârg, insultat şi aproape doborât cu pietre de aceleaşi gloate, în drumul său spre eşafod”, scrie Karnoouh, sugerând că revoluţia populară decembristă a fost îmbinată cu o lovitură de stat, din interiorul partidului.

Un Thermidor à la roumaine

CLAUDE KARNOOUHO serie de articole care, fara precautii, dezvaluie faptul ca prabusirea comunismului s-a realizat printr-o lovitura de stat mosita cu ajutor din URSS (cf. ultimului numar, din 21 octombrie 2009: „Agentiile straine de spionaj implicate in prabusirea lui Ceausescu”).

Cum oamenii din Timisoara, in majoritatea lor ortodoxisti si nationalisti, s-au ridicat umar langa umar sa apere un pastor calvin maghiar?!… Era (este si azi) din pacate imposibil, iar suita evenimentelor petrecute in martie 1990 in Transilvania, in special la Targu-Mures, a demonstrat-o fara alte iluzii.
In spatiul a trei emisiuni „Vent d’est et informations syndicales” [„Vantul de la Est si stiri sindicale”] ale „Radio libertaire”, difuzate in zilele de 24 si 30 decembrie si 7 ianuarie 1990, facusem o analiza a evenimentelor din Romania in termeni de complot – opunandu-ma vulgatei mediatice de moment care-i tot dadea inainte cu „revolutia populara”. Astazi, numeroase articole din presa romana (1), franceza si internationala, in special doua texte aparute in „Le Nouvel Observateur” (2), confirma teoria complotului si se nu mai contenesc sa-i masoare adancimile, asa incat am ajuns sa vorbim de „revolutia populara” din Romania ca de un adevarat Thermidor.

Daca stenograma sedintei tinute in seara de duminica, 17 decembrie 1989 de Biroul Executiv al Comitetului Central (in ajunul vizitei lui Ceausescu la Teheran), publicata in „Romania libera” si in „Le Nouvel Observateur”, se dovedeste autentica, nimeni nu mai poate evita interpretarea evenimentelor de atunci in termenii unei lovituri de stat.

Aceasta stenograma arata ca seful statului si al partidului ii mustra violent pe ministrul de Interne (Postelnicu), pe ministrul Apararii (generalul Milea, care va fi executat in noaptea de joi spre vineri, 22 decembrie) si pe seful Securitatii (generalul Vlad) fiindca nu-i dusesera la indeplinire ordinele in cazul Timisoara.

Mai exact, Ceausescu ii acuza ca nu concentrasera soldati adevarati si securisti in centrul orasului rasculat, in locul celor cateva detasamente de interventie dotate cu bastoane si gloante oarbe, asa incat masacrul din duminica 17 decembrie seamana mai degraba cu un montaj mediatic abil, orchestrat de agentiile de presa si de posturile de radio iugoslave, maghiare si sovietice (specializate in difuzarea mesajelor alarmante). Iar cadavrele afisate pe ecranele televiziunilor din intreaga lume sau in paginile publicatiilor nu erau decat niste corpuri sustrase din camera de autopsie ori dezgropate din groapa comuna a unui spital si aranjate frumos pe panza alba (3). Sa nu uitam declaratiile lui B. Kouchner si cele ale responsabililor organizatiilor umanitare, care se amestecau si ele in chestia numarului de victime, aratand ca schimbarea de regim nu se intamplase fara pierderi. Pe scurt: daca se numarasera 4 800 de morti la Timisoara, trebuia sa le fie adaugate alte 25-30 000 de raniti! Nu se mai punea deci problema unei revolutii populare, ci a unui razboi civil intre factiunie militare posesoare ale artileriei grele si ale fortelor aeriene… Nimic din toate acestea insa. In 22 si 23 decembrie 1989, telegramele agentiei Tass semnalau lupte cu armament greu langa Brasov; in timp ce jurnalistul de la „Le Monde” facea bilantul mortilor, el a numarat 61 de morti (civili, soldati si securisti) si 120 de raniti; la Cluj erau 20 de morti, niciun mort la Iasi, Targu-Mures, Ploiesti si Pitesti.

La Bucuresti, nimeni n-a zarit la televizor pe vreunul dintre faimosii pretorieni ai regimului sau armamentul lor apocaliptic. In schimb, s-au ghicit ici colo cate un tragator singuratic, scuipand cateva gloante, si lumea a strigat: „uite Armata, uite militienii, uite civilii antrenati cum ne secera!” …in vreme ce insii de pe strada treceau fara probleme ori se holbau la asa-zisele gloante ca la fantani arteziene. In doua zile, regimul omnipotent, sustinut si protejat de o armata asa-zis uriasa de pretorieni si de o politie politica feroce, a cazut ca un castel de carti de joc. (Numai ca, nu demonizand era Ceausescu vom ajunge intr-o zi s-o intelegem.)Exista si alte elemente care pledeaza in favoarea loviturii de stat. Iata inca unul: in filmul (prezentat la FR3) uneia dintre primele sedinte ale Consiliului Frontului Salvarii Nationale, il descoperim, alaturi de seful sau, Ion Iliescu si de primul ministru P. Roman, pe generalul Ardeleanu (sef al trupelor antitero din Securitate) si pe inginerul Voicu (specialist insarcinat in cadrul Securitatii cu protejarea imobilelor si a subteranelor Comitetului Central si a Palatului prezidential). Un indiciu inca si mai frapant este fuga solitara a sefului statului si a sotiei acestuia. Daca ar fi fost un razboi civil intre o factiune a armatei, populatie si Securitate, seful statului n-ar fi fugit singur, abandonat de acoliti, intr-un elicopter al fortelor aeriene (nici macar intr-unul al Securitatii…) pentru a ateriza la 40 de kilometri de Bucuresti si a fi arestat pe loc. Un razboi civil arata altfel (v. asedierea orasului Panama City de catre parasutistii americani sau bombardamentele din Beirut). In Romania, n-a fost cazul.

Inca o dovada, si n-am pretentia ca le-am epuizat pe toate, e cronologia zilei de vineri 22 decembrie 1989, zi incheiata cu fuga lui Ceausescu. La orele 12.07, seful statului fuge cu elicopterul, iar un sfert de ora mai tarziu, P. Roman, insotit de un grup de studenti, patrunde in cladirea Comitetului Central, considerat pana atunci o fortareata a Partidului si a Securitatii. Intre timp, Iliescu sosea la Radio-Televiziune, unde poetul Mircea Dinescu anunta caderea comunismului si fuga „tiranului”. Ciudata sincronizare pentru ipoteza unui razboi civil… Si inca: disidentii intrati azi in Frontul Salvarii Nationale (fie ei fosti capi comunisti, fie intelectuali) erau, in ultimii ani ai regimului, supravegheati indeaproape si permanent de Securitate: zi si noapte politisti in civil, echipati cu talky-walky-uri se plimbau pe langa domiciliile lor, interziceau accesul vizitatorilor si urmareau cel mai mic pas al locatarilor. Daca era razboi civil, n-am inteles de ce disidentii n-au fost executati, o data pentru razbunare si, in al doilea rand, pentru a obstacula instalarea puterii viitoare prin suprimarea elitelor sale politice si culturale. Or, ca prin farmec, imediat dupa anuntarea caderii lui Ceausescu, securistii care ii pazeau pe disidenti s-au evaporat, spre marea surpriza a prizonierilor. Interviurile date de pastorul Tökes (4) si de Dan Petrescu (5) sunt exemplare in acest sens: dupa anuntarea caderii sefului statului la radio, amandoi se asteptau sa fie imediat executati.

O analiza a background-ului fondarii Consiliului FSN ofera un nou indiciu, a carui pertinenta a fost subevaluata de presa occidentala, chiar daca autoritatilor romane persista in a considera FSN o „emanatie” spontana. Insa o cunoastere precisa a celor intamplate cu putin inainte de caderea regimului va aduce noi informatii in favoarea teoriei loviturii de stat si va pune in alta lumina relatia dintre realegerea triumfala a lui Ceausescu la Congresul al XIV-lea al PCR (tinut intre 22 si 23 noiembrie 1989) si prabusirea regimului o luna mai tarziu. In numarul din 22 septembrie 1989, revista „Lupta”, publicatie a emigratilor romani in Franta, tiparea un memoriu intitulat „Poporul roman e in greva generala”, semnat de un oarecare „Front al Salvarii Nationale” (6), material care, cu o luna inainte fusese citit la postul de radio „Radio Europa libera” din München. Textul avansa o critica a situatiei din Romania in spiritul unui comunism reformist, dezavuand deriva hipernationalista, izolationismul si incapacitatea administrarii economice si sociale a tarii. In concluzie, memoriul deplangea fragilitatea rezistentei populare romanesti, atomizarea societatii si solutia grevei implicite.

In conditiile slabei coalizari sociale din Romania, schimbarea de regim ar fi implicat un complot ramificat care, pentru a reusi fara probleme, trebuia sa antreneze o retea de complicitati extinsa pana la instantele superioare ale statului, ale Armatei si Securitatii. Dovada: sorgintea politica a figurilor dominante ale Consiliului FSN. Toti acesti indivizi mancasera, mai mult sau mai putin, la masa puterii in timpul regimului ceausist. Sigur, Iliescu statea pe tusa din 1971, dar Brucan (fost ambasador in SUA), Celac (fost diplomat si interpret personal al lui Ceausescu), Mazilu (fost reprezentant la ONU), Militaru (fost colonel de Securitate, condamnat la moarte in 1980 pentru spionaj si salvat de interventia sovieticilor) sau Roman (fiul unuia dintre fondatorii Securitatii, in 1948) n-au abandonat corabia decat in ultima clipa…

Toti acesti mandri voluntari ai Salvarii Nationale acordasera credit deplin si participasera la punerea in practica a programului PCR din 1965 pana in 1989: industrializare si urbanizare fortata, autosuficienta statala, identitate nationala expusa pana la caricatura intr-un proces de mitologizare etnografica si istorica. Intre 1964 si 1975, acest program s-a bucurat de succesul si legitimarea populara, mai ales dupa ce N. Ceausescu proclamase, la sfarsitul lui august 1968, refuzul Romaniei de a participa la invadarea Cehoslovaciei, alaturi de armatele Pactului de la Varsovia. Prin aceasta decizie, Ceausescu a castigat increderea mai multor membri ai elitelor nationaliste, proaspat scapati din inchisori in 1962, si a motivat intrarea multor tineri intelectuali in Partid. Mai mult inca: declaratia de independenta a lui Ceausescu, apreciata de tarile occidentale, a permis redresarea coeziunii nationale – pierdute in timpul comunismului pro-sovietic al lui Gheorghiu-Dej (mort in 1964).

Programul ceausist a intrunit adeziunea intelectualilor numai pana in 1972-1973, cand partidul a transmis informatia ca independenta in politica externa nu antreneaza si autonomia grupurilor sociale care ar dori desprinderea de ochiul vigilent al Partidului. Divortul intereselor ireconciliabile dintre Partid si intelectuali s-a intamplat odata cu expulzarea din tara a scriitorului Paul Goma (semnatar al Chartei 77); totusi, disidentii intelectuali n-au fost niciodata decat niste voci solitare, fara sustinere populara.

Intre 1964 si a doua criza a petrolului de la finele anilor 1970, abundentele credite occidentale au permis industrializarea chiar intr-un regim de salarizare scazut, mentinand promovarea sociala si un nivel de viata acceptabil pentru o populatie care facuse inainte experienta saraciei severe. In momentul scadentei, cand bolovanul datoriei economice devenise prea greu si apasa asupra politicii interne, guvernarea Ceausescu a hotarat rambursarea datoriilor externe pentru a-si pastra independenta pe plan international, cu pretul unor restrictii draconice care au dus la pauperizarea absouta a intregii populatii, inclusiv a membrilor de partid (in jur de 3,8 milioane de insi).

Totusi, marile greve muncitoresti, cea a minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor de la Brasov, din 1987, n-au fost reprimate cu arme de foc. Dupa ce devastasera sediile Partidului, muncitorii s-au vazut intampinati doar de soldati cu bastoane si tunuri de apa. Au fost arestate cateva capetenii sau cateva pretinse capetenii (s-a afirmat, fara probe formale, ca unii disparusera (7)) – au fost demisi responsabilii locali ai Partidului si parca un ministru, au fost relativ umplute rafturile magazinelor si, ce credeti?, situatia si-a regasit normalitatea ambigua de la inceput. Iata de ce cazul Timisoara surprinde – e evident ca acolo n-a fost vorba de o manifestatie muncitoreasca, ci de ceva mult mai obscur, pregatit dinainte. Asupra acestui punct, concluziile unor jurnalisti occidentali si acuzatiile aduse de Ceausescu membrilor Biroului Executiv ai Partidului, responsabili cu mentinerea ordinii, sunt in perfect acord.

Dupa ancheta, primii credeau ca se putea afirma ca mici grupuri de provocatori au distrus sediile Partidului ori magazinele (cu rafturile goale, de altfel) si ca au atacat soldati si ofiteri ai Armatei. In timpul procesului sau, Ceausescu n-a facut decat sa reitereze, impotriva acuzatiilor ce i se aduceau, teoria provocarii. Toate informatiile vehiculate prin ziare, de stanga sau de dreapta, converg asupra absentei implicarii clasei muncitoare in evenimentele care au premers si succedat caderii regimului Ceausescu. Cei mai angajati in ofensiva de agitare populara au fost studentii, segment destul de putin numeros in Romania de atunci, din pricina concursurilor dure de admitere in Universitate.

Sa chestionam putin si aparentul triumf al lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres al PCR. Se cunoaste bucataria interna a acestor congrese unanimiste, unde totul era reglat dinainte, totusi unele informatii pe care le receptasem in Ungaria, in octombrie 1989, lasau sa transpara o anumita nervozitate a bazei in timpul reuniunilor preparatorii. Se spunea, in mediile informate din Budapesta, si ca anume militanti organizati in celule de actiune s-ar opune realegerii lui Ceausescu in postul de secretar general al Partidului. In fine, de cateva luni, in mediile intelectuale din Bucuresti, Ion Iliescu circula ca varianta de succesor al lui Ceausescu.

Totusi nici un accident n-a survenit in timpul plenarelor. Congresul punea accent pe independenta Romaniei, obtinuta prin achitarea datoriei externe si prin sacrificiile necesare „apararii si inaltarii pe cele mai inalte culmi a cuceririlor socialiste”. In tot acest timp, lumea politica occidentala, de la Est la Vest, blama la unison strategiile ceausiste de rationalizare a hranei, de urbanizare distructiva si de control politienesc permanent. Telegrama de felicitare trimisa de Gorbaciov in deschiderea Congresului suna mai mult ca o porunca de schimbare (insultatoare pentru Ceausescu) decat ca un mesaj de solidaritate intre vechi capi ai lumii comuniste. Raspunsul dat de Ceausescu, la inchiderea Congresului, aducea aminte sefului sovietic ca din actul de dezavuare a pactul germano-sovietic in ce priveste Polonia si Tarile Baltice fusesera omise injustitiile comise in cazul Basarabiei si Bucovinei de Nord, smulse din teritoriul Romaniei Mari. Secretarul general al Partidului Comunist Roman folosea iar argumentele nationaliste cu care, pana atunci, persuadase mare parte din populatie.

Or, mai multe indicii aratau ca membri de prim rang ai Consiliului FSN intretineau relatii stranse cu sovieticii (8), dar si cu americanii, lucru care, dupa conferinta de la Malta, nu e lipsit de semnificatie. Ion Iliescu, numarul 1 in FSN, e prezentat ca un vechi prieten al lui Gorbaciov; Burcan, no. 2, tocmai se intorcea dintr-o calatorie de studii in SUA, in septembrie 1989, iar in octombrie pleca deja intr-un voiaj de documentare „stiintifica” la Moscova; Militaru, no. 3, fusese salvat de la moarte de sovietici; Bogdan (fost diplomat, rapus de un atac cardiac) se intorsese in octombrie 1989 din SUA, unde locuiau cele doua fiice ale sale. In aceste conditii, pare din ce in ce mai plauzibil ca apelul ceausist la reintegrarea Basarabiei in Romania sa fi jucat un rol de detonator, de declansare a sinergiei intre complotistii romani si cei sovietici (mai ales sovietici, fiindca chestiunea Basarabiei nu e pentru ei negociabila fara a pune in cauza unitatea intregii Uniuni Sovietice).

In absenta unei miscari serioase de opozitie populara, se impunea gasirea altor solutii de demitere a unei puteri incapabile sa se schimbe prin ea insasi: spre deosebire de celelalte tari din Est (cu exceptia Albaniei (9)), pe teritoriul Romaniei nu s-au mai aflat trupe si consilieri sovietici din 1958, iar agentii sovietici care operasera in structurile interne ale Securitatii au fost vanati apoi fara mila, mai bine de douazeci de ani. Cu toate acestea, legaturile cu Moscova n-au fost niciodata complet sistate; serviciile romanesti de spionaj au fost deseori acuzate in presa occidentala (ca si in memoriile lui Pacepa (10)) ca trudesc pentru stapanul de la Moscova, iar intalnirile intre statele majore ale armatelor Pactului de la Varsovia le permiteau inaltilor ofiteri romani sa intre in legatura cu omologii lor sovietici, bulgari sau unguri.

Trebuia doar gasit (sau inventat) un pretext… Dar adevarul cap-coada n-o sa-l aflam prea curand – un mister adanc invaluie evenimentele de la Timisoara sau mitingul de la Bucuresti din 21 decembrie 1989 (considerat de toti observatorii o greseala politica), cand multimea adunata si controlata de Securitate a inceput sa-l huiduie pe Ceausescu… Niciuna dintre informatiile pe care le detinem in prezent nu permite descifrarea relatiei dintre mica manifestatie de sustinere a pastorului Tökes si multimea de treizeci de mii de persoane care manifesta in 16 decembrie 1989, cand cateva elemente „abtiguite” (conform „Le Point”, nr. 1-7 ianuarie 1990) au sarit sa provoace trupele neinarmate ale Armatei sau ale Securitatii (cf. „Le Nouvel Observateur”, 11-17 ianuarie 1990). Iata de ce au trebuit executati seful de stat si consoarta sa: fiindca, in ciuda rigiditatii limbii de lemn ceausiste, denuntarea unui complot din interior, cu ajutorul puterilor straine, chiar huiduita in timpul discursului televizat in seara zilei de miercuri, 20 decembrie 1989, putea sa induca o tensiune dramatica reala (11).

Ceausescu s-a gasit pus intr-o situatie similara cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeste adunarile populare de dupa al XIV-lea Congres) si laudat de cei mai apropiati prieteni in timpul serbarilor Fiintei supreme, a trebuit, doua luni mai tarziu, sa fie tradat de cei care in ajun il tamaiasera cu sarg, insultat si aproape doborat cu pietre de aceleasi gloate, in drumul sau spre esafod.

Certificatul de nastere ambiguu al noii puteri politice – iesite dintr-o lovitura de stat si dintr-o revolta populara regizata – o fragilizeaza si o supune atacurilor continue a curentelor ultra-reactionare ale emigratiei romanesti (revenita in tara pentru a ajuta si a face sa renasca vechile partide politice) si furiei vindicative a multimii – cu atat mai inexplicabil-feroce, azi, impotriva vechilor comunisti, cu cat pana acum nu-si demonstrase, spre deosebire de alte tari din Est, decat puterea de a indura la infinit si servilismul fara pereche. Or, scurtand trecutul precomunist al Romaniei, constat, fara surpriza, ca inclinatiile spre democratie lipsesc. Din 1937, democratia (chiar una formala) a fost cvasi-suspendata in Romania; de la dictatura regala pana in 1940, de la dictatura Garzii de Fier fasciste pana in 1941 si de la dictatura maresalului Antonescu, aliat fidel al Germaniei naziste, pana in 1944 (minus intervalul august 1944-decembrie 1948, aflat sub control sovietic), poporul roman n-a avut timp sa invete decat cum se face dictatura.

Astazi, in absenta unei clase muncitoare unite, dar in prezenta diverselor factiuni politice emergente si a problemelor cvasi-insolubile ridicate de contencios si de resentimentele minoritatilor nationale, e dificil de intrezarit viitorul imediat al Romaniei. In ciuda abuzurilor inevitabile (o confuzie intre soldati din trupe diferite a provocat totusi moartea si ranirea unor civili (12)), maiestria acestei lovituri de stat a fost aceea a de a nutri imaginea unei revolutii populare si a unui masacru de proportii. Totusi, daca tot s-a proclamat victoria unei revolutii populare cu pretul unui imens sacrificiu uman (in interiorul caruia zac grelele compromisuri din trecut), poporului nu-i mai ramane decat sa se lase convins si sa-si ceara, pe drept, dividendele…

Din informatiile vehiculate de echipele de actiune umanitara transpare insa ideea instalarii unei dictaturi militare, dat fiind ca, alaturi de popor, armata, aureolata de victoria impotriva „teroristilor”, ramane singura institutie coerenta si organizata, capabila sa induca ordine, sa mentina in functiune sistemul industrial (13) si sa aplaneze o posibila revolta a plebei impotriva unei puteri politice fara legitimitate reala.

Claude Karnoouh,

Paris, 16 ianuarie 1990.

Paris 21 mai 1990.

P.S.: Chiar daca l-am republicat dupa alegeri, nu cred ca pertinenta acestui text a scazut. Trebuie sa mai adaug doar ca, alegandu-l pe Iliescu, romanii si-au manifestat atasamentul pentru o forta comunista care a atenuat constrangerile radicale din timpul regimului Ceausescu, mentinandu-i insa fundamentele nationaliste (v. maniera in care FSN a patronat degradarea relatiilor dintre romani si maghiari) si garantand un control riguros al economiei de piata. Nu e mai putin adevarat ca lovitura de stat a permis fostei administratii a PCR, Securitatii si Armatei sa conserve parghiile puterii, cu atat mai mult cu cat tocmai si-au redobandit legitimitatea, gratie unor alegeri mai mult sau mai putin democratice. In timp ce toate regimurile comuniste din Europa de Est au fost debarcate in favoarea partidelor conservatoare din punct de vedere politic si liberale din punct de vedere economic, Romania a ales sa stea de-o parte.

Paris 21 mai 1990.
Traducere din franceza de Teodora Dumitru
Note :
[1] Je renvoie le lecteur à la publication dans le numéro 24 de La pensée libre de mes réflexions sur le dossier que la police politique roumaine m’avait consacré entre 1973 et 1982 et que j’ai pu enfin consulter (820 pages) au mois de mai 2009, intitulé : Une plongée au cœur de la police politique roumaine. Jusqu’à obtenir de plus amples informations, je suis le seul universitaire français ayant travaillé dans la Roumanie communiste à avoir consulté ces archives personnelles, comme l’ont fait avec leur dossier mes collègues et amies étasuniennes Gail Kligman et Katherine Verderi.

[2] Cf. Adevàrul, 21 octobre 2009 : Agentiile stràine de spionaj implicate în pràbusirea lui Ceausescu, (Les agences de renseignement étrangère impliquées dans le renversement de Ceausescu ) ; et celui du 17 décembre 2009 : Epoca lui Nicolae Ceauşescu s-a terminat printr-o lovitură militară clasică pusă la punct de serviciile secrete ruseşti, KGB şi GRU (serviciul de informaţii militare), cu ajutorul ofiţerilor români, susţine generalul Victor Atanasie Stănculescu, (Le général Victor Atanasie Stanculescu qui a eu un rôle déterminant en décembre 1989, affirme que l’époque de Nicolae Ceausescu s’est achevée grâce à un coup d’État militaire classique mis au point par les services secrets russes, le KGB et le service des informations militaires, le GRU avec l’aide d’officiers roumains.).

[3] Pendant ce temps, les États-Unis avaient les mains libres pour écraser dans le sang une quasi révolution nationaliste à Panama City, et donc anti-impérialiste.

[4] Il est présentement fort amusant de voir comment certains universitaires et journalistes français à la mode ont le toupet d’avancer des hypothèses qui naguère eussent été certes non-conformistes, non-politiquement correctes, mais frappées au coin du bon sens, – hypothèses que tous ces savants avaient alors repoussées par pusillanimité. Vingt ans après, lorsque la mode change, on constate qu’ils les refilent (avec les omissions nécessaires) comme autant d’idées nouvelles et audacieuses. On pourrait citer bien des noms, mais les protagonistes de ces pirouettes sauront bien se reconnaître dans ces remarques. S’il fallait revenir aux sources de ces hypothèses les plus clairement énoncées naguère sur la nature du coup d’État roumain, outre mon modeste essai de janvier 1990 du Monde Libertaire, que je republie dans La pensée libre, il convient impérativement de rappeler le travail du journaliste et écrivain Radu Portocala qui, dès le mois de mai 1990 ( !) publiait la déconstruction de la pseudo révolution roumaine dans un excellent ouvrage, Autopsie du coup d’État roumain : Au pays du mensonge triomphant, Calman-Lévy, Paris. D’aucuns savent que pour exister dans les medias il faut ni plus ni moins se conformer au vouloir des patrons (privés ou publics) qui en sont les propriétaires. Or fin décembre 1989 d’aucuns devaient fourguer les événements roumains au public occidental comme une authentique révolution populaire ! D’où l’engouement stupide de nombreuses associations pour les « pauvres villages roumains » et combien, une fois arrivées sur place, elles furent surprises (certaines mécontentes) de constater qu’on y vivait bien mieux que dans les grandes villes… Voir le texte éclairant de Dan Culcer, « Un périple à la redécouverte de mon pays », in Iztok, n° 20, Paris, 1991.

[5] Cf. la description des quelques minutes précédant leur mort donnée par l’un des quatre parachutistes membres du peloton chargé de leur exécution. « Le sergent Dorin Cârlan : Je me trouvais à un mètre derrière Nicolae Ceausescu lorsqu’il a compris que nous nous dirigions vers le mur, alors, il s’est rendu compte qu’il n’a aucune chance d’échapper à la mort. Il a réalisé que tout cela n’était pas du cirque ou une comédie. Il s’est retourné et m’a regardé comprenant que quelque chose commence réellement. Il a regardé dans notre direction… et j’ai gardé en mémoire l’image de… de quelque chose qui ressemblait à la « mise à mort d’une chèvre »… Une larme a coulé sur ses joues, puis plusieurs et il a commencé à crier : « Mort aux traitres ! » Les membres du peloton les ont retournés face à moi, mais lui continuait à hurler : Mort aux traitres ! Vive la République Socialiste Roumaine libre et indépendante ! Ma mort aura sa revanche ! » C’était quelque chose de ce genre. Et il a commencé à chanter un fragment de l’Internationale : ‘ Debout les damnés de la Terre/ Debout les forçats de la faim…’ Mais il n’a pas eu le temps de redire debout, car je l’ai envoyé au ciel. » Adevàrul.RO, 20 décembre 2009. Note : dans le texte roumain il y a un jeu de langage sur l’adverbe debout, en roumain « sus » signifie levez-vous, et « sus », aller au ciel, mourir dans une banale expression chrétienne proche de renvoyer ad patres.

[6] Avant 1989, personnage falot des soirées mondaines bucarestoises adonnées aux séances spirites et aux méditations « transcendantales », il est brusquement apparu le 24 décembre 1989 comme vice-premier ministre du gouvernement mis en place par le Front de Salut National… A présent, il a tout intérêt à raconter les bobards que lui commandent ses maîtres s’il veut continuer à vivre tranquillement d’une rente de situation d’ambassadeur.

[7] A présent on publie dans la presse roumaine des photos où l’on voit des tireurs habillés en civils, mais armés de fusils militaires spéciaux surmontés d’une lunette de visée. Visiblement des professionnels, ils semblent viser des cibles très éloignés qu’ils tirent comme on tire des pipes dans les baraques des fêtes foraines.

[8] Ceux-là ne sont socialement ni d’origine aristocratique, ni en aucune façon des athlètes de la pensée, leurs œuvres, somme toute très minces, rassemblent de mornes paraphrases de tout ce que le prêt-à-penser draine dans de médiocres publications occidentales.

[9] Car, en fin de compte, au cours de quarante-cinq ans de régime communiste (ou dénommé tel), l’industrialisation du pays était bien le fruit du labeur des masses, de l’ouvrier spécialisé à l’ingénieur, et normalement devaient leur appartenir à tous de plein droit après la chute du régime.

[10]România liberà, 10 janvier 1990.

[11]Guy Sitbon, « La télé m’a menti », in Le Nouvel Observateur, 11 au 17 janvier 1990.  Jean-Paul Mari, « La dernière colère de Ceausescu », Ibidem.

[12]Voir les photos publiées dans Le Point, 1er-7 janvier 1990.

[13]Libération, 5 janvier 1990

[14]Le Monde, 2 janvier 1990

[15]Lupta (Le combat), N° 128, 22 septembre 1989, Paris.

[16]Le journaliste B. Poulet a retrouvé Paraschiv (ouvrier fondateur d’un syndicat libre) en bonne santé, on présupposait sa disparition parce qu’il ne répondait plus aux appels télépho­niques internationaux !

[17]À cet égard on relèvera, comme élément pertinent, le voyage à Budapest, huit jours avant la chute de Ceausescu, des trois plus hauts responsables de l’armée : le général Chitac, responsable de la guerre chimique, aujourd’hui ministre de l’Intérieur ; le général Stanculescu, chef d’état-major de l’armée, aujourd’hui ministre de la défense ; le général Milea, ministre de la défense « suicidé » pendant le coup d’État (?).

[18]Il faut noter le très intéressant article de Francis Cornu dans le journal Le Monde du Mercredi 17 janvier 1990, où, à propos de l’Albanie, il trace un schéma de bouleversement politique fondé sur un coup d’État venu de l’intérieur du parti communiste à la suite d’une crise économique, et il ajoute : «  — un schéma relevé aussi en Roumanie. ». Surprenant !

[19]Général Ion Paceba, Horizons rouges, Paris 1987.

[20]România liberà (La Roumanie libre), Jeudi 21 décembre 1989. « Ce n’est pas l’effet du hasard si la radio de Budapest et celle d’autres pays ont déclanché pendant le cours de ces actions antina­tionales et terroristes, une campagne éhontée de diffamations et de mensonges contre notre pa­trie. » Aujourd’hui d’aucuns savent que c’était la stricte vérité.

[21]International Herald Tribune, Vendredi 5 janvier 1990. « De nombreux détails donnés à pré­sent par les témoins suggèrent que plusieurs personnes ont été tuées par des soldats nerveux et très mal entraînés ». Celestine Bohlen, « Spice From the Bucharest Rumor Mill » (Le sel du moulin à ru­meurs bucarestoises).

[22]Depuis six ans le gouvernement de Ceausescu avait déjà commencé à militariser la direction des plus grandes entreprises industrielles et celles des circonscriptions administratives les plus sensibles.
Sursa

Nadia Comaneci pentru Bild: am lucrat cu Nicu Ceausescu la tineretul partidului comunist si ne-am intalnit… la petreceri.

Nemtii de la Bild au aflat mai multe secrete ale Nadiei, prima gimnasta din istorie care a luat nota 10.

In primul rand, acestia au intrebat-o de ce nu zambea niciodata la concursuri. „Nu e adevarat suta la suta. Poate nu zambeam in timpul exericitiilor, dar am inregistrari video cand zambeam dupa probe sau pe podium.”, a raspuns Nadia.

„Nu simteam nicio presiune, ma gandeam doar ca trebuie sa intru si sa imi fac exercitiile la fel cum le faceam la antrenament. Nu ma lasam intimidata de 20.000 de spectatori. La 14 ani nu realizam ce am facut, insa patru ani mai tarziu cand imi aparam titlul eram adult si stiam ce asteptari sunt de la mine”, mai spune Nadia.

Nadia a fost intrebata si de presupusa relatie cu fiul lui Nicolae Ceausescu. „Nu e adevarat. Amandoi am lucrat la tineretul partidului comunist si ne-am intalnit de cateva ori la petreceri. Nimic mai mult. Nu inteleg de ce oamenii tot insita pe tema asta. Acum cateva luni s-a scris despre mine ca am o relatie cu un om misterios cu care am fost pozata la o cafea. Acel om era fratele meu” spune Nadia. Legenda gimnasticii isi aminteste cum era asaltata de fani in perioada de glorie. „Primeam cate 300 de scrisori pe zi, unele erau de dragoste. Chiar si acum imi spun oamenii ca mi-au trimis scrisori, dar nu le-am raspuns. Mi se spune ca eram draguta in tinerete”, povesteste Nadia, care a dezvaluit ca a fost ofertata de revista Playboy. „Am refuzat. Vad o multime de sportivi care pozeaza dezbracati. Sa zicem ca daca sunt poze de bun gust iar banii sunt folositi pentru acte cartibatile e ok. Dar eu nu sunt dispusa sa fac asta. Oricum, cine ar dori sa ma vada pe mine goala?” spune Nadia.Nadia spune ca n-a facut foarte multi bani din gimnastica iar medaliile sunt cel mai de pret trofeu al ei. „Le tin intr-un seif acasa. Le scot foarte rar de acolo” spune romanca. „Nu m-am imbogatit din acest sport. Eram amatori pe vremea aia. Am primit un bonus dupa Olimpiada, dar i l-am dat mamei mele. Ea i-a pastrat si mai tarziu a cumparat o casa micuta cu ei” a mai spus Nadia in Bild.

––Nicu impreuna cu Nicolae Ceausescu 1984 

Pe 1 septembrie, Nicu Ceausescu, mezinul ultimului simbol comunist al Romaniei, ar fi implinit 59 de ani. Nu stim care ar fi fost viata lui daca ar fi trait, nu stim daca l-ar fi multumit sentintele care acum, dupa atatia ani, au stabilit ca nu se face vinovat de nici una din faptele pentru care a fost acuzat, asa cum nu stim adevarata sa fata, cunoscuta doar de cei care i-au fost prieteni sau subordonati.Cabana lui Nicu Ceausescu Sibiu

Arestati si amenintati cu arma

Familia Rus din Sibiu a fost aproape de Nicu Ceausescu in oaza de liniste pe care acesta si-a construit-o in Marginimea Sibiului, intr-o zona parca rupta din rai, aflata intre localitatile Saliste si Vale. Oameni harnici de pe meleaguri bistritene, familia Rus s-a angajat la gospodaria de partid de pe langa Consiliul Judetean Sibiu, iar Nicu Ceausescu a fost al treilea primse cretar care a trecut pragul vilei de protocol administrate de ei. Cand deschid discutia despre Nicu, domnul Rus se intuneca la fata. Povesteste cu tristete despre declara tiile pe care a trebuit sa le dea unui procuror din Constanta, sub amenintarea armei, in zilele imediat urmatoare caderii regimului co munist.

Nicolae Ceausescu o premiaza pe Nadia Comaneci, 19 august 1976

Fetele sale, eleve pe atunci, au primit scris pe biletele ce trebuiau sa declare in fata camerelor de filmat. Doamna Rus a fost arestata si „uitata“ o zi intreaga incuiata intr-o camera de la Primaria din Saliste. O tacere stanjenitoare m-a facut pentru o clipa sa cred ca nu va avea loc nici o discutie… Din ferici re, doamna Rus, o femeie deosebita, ridicand o privire calma si senina spre sotul ei, incepe sa povesteasca: „Avem o datorie morala fata de Nicu sa spunem adevarul. Atunci am fost amenintati cu armele si ne-a fost frica. Aveam fetitele cu noi… Si ele au fost speria te… Casa a fost plina de militari cu mitraliere atintite spre noi. Ne intrebau de arme, de crime, de groza vii despre care noi nu aveam cunostinta. Niciodata in curtea din Saliste nu s-a tras vreun foc de ar ma de catre Nicu Ceausescu sau de vreo persoana din anturajul sau“.

Avea un cult pentru Dumitru Farcas

„Nicu Ceausescu a fost un om bun. Inainte de a veni prima data la vila, am fost instruiti de sefii nostri sa inchidem animalele in grajduri si copiii in casa, ca sa nu-l deranjam pe «tovarasu’». Asa am facut… Un timp, Nicu nici nu a stiut ca avem copii. La inceput, i s-a adus alaiul de bucatari, ospatari, dar pentru putin timp, pentru ca s-a atasat de noi si era multumit de serviciile noastre. Nu era om greu de multumit. Era pretentios doar in privinta curateniei, asta trebuia sa fie impecabila. Intr-o zi, venind neanuntat, a vazut-o pe una dintre fetite, si atunci ne-a certat ca le-am tinut in casa.

Din ziua aceea totul a intrat in normalitate: animalele si-au recapatat libertatea, ba chiar s-au ales cu adaposturi noi, fetele noastre se puteau plimba nestingherite, de multe ori Nicu jucandu-se cu ele. Era respectuos si educat. Ii placea sa aiba in anturajul sau oameni isteti si cu bun-simt. Multe lucruri neadevarate s-au spus despre Nicu… Nu este adevarat ca bea excesiv sau ca era violent. Este adevarat ca ii placeau petrecerile, dar ele erau in limite normale. Nu bea cand avea de discutat lucruri importante sau cand trebuia sa ia decizii. Alaturi de el, la masa, stateau oamenii care il insoteau de obicei si care-i deveneau prieteni… nu tinea cont ca este soferul, croitorul sau doctorul… nu facea diferente. Era prieten cu Sergiu Cipariu, de la ansamblul din Orlat. Acesta venea si-i canta cu saxofonul. Era fascinat de muzica populara si avea un cult pentru Dumitru Farcas, care a fost si el invitat la Nicu“, povesteste doamna Rus.

„Il enerva sa se stie pazit“
Multe lucruri s-au construit la vila cat a fost el prim-secretar, chiar si o pista pentru aterizarea elicopterelor, care nu a fost insa folosita niciodata, o cabana pentru servirea mesei, teren de tenis, un lac… La cateva zile, de la Bucuresti, Elena Ceausescu ii trimitea cu avionul mancare gatita, pe care nu o prea manca atunci cand era la Saliste. Manca paine cu slanina sau produse facute de noi in casa. Parca si acum il vad prin curte, imbracat in blugi si tricou, cu ochelarii de soare asezati pe varful capului, ascultand cu atentie clopotele de la biserica din sat.

Toata atmosfera asta il remonta. Il enerva sa se stie pazit sau supravegheat. Oamenii din imprejurimi se invatasera cu el si il asteptau la o troita din sat si-i dadeau scrisori in care-si spuneau necazurile. De fapt, si in Sibiu, la Consiliul Judetean, se adunau oameni cu scrisori. Oprea masina in fiecare dimineata si-si facea timp pentru fiecare necajit in parte. Cand era plecat din Sibiu, soferul lui venea si lua scrisorile. Pe multa lume a ajutat Nicu Ceausescu… Si multi sasi au primit vize de plecare pe vremea aceea. Era tare intelegator si sensibil la necazurile oamenilor. Familia nu l-a vizitat niciodata la vila. El avea pareri diferite fata de parintii sai si se vedea ca incerca din rasputeri sa schimbe ceva…“.

Nu-i placea sa fie mintit

La inceput, cand a fost numit in Sibiu, Nicu Ceausescu facea incognito autostopul, ca sa afle parerile si necazurile oamenilor. Si arhitectura blocurilor a fost schimbata la insistentele sale. „Tin minte ca o data, fiind vremea secerisului, era planificata o vizita la camp, pentru ca erau anuntate productii-record. Nicu s-a dus acolo singur dis-de-dimineata, inaintea inceperii lucrului, si a gasit combinele pline cu grau, lasate de cu seara, in asteptare. A fost mare scandal atunci. Nu-i placea sa fie mintit. Pacat ca toate acestea au fost uitate in zilele acelea“, povesteste doamna Rus.

Ne plimbam acum, dupa 19 ani, pe aleile fostei vile si realizez ca de fapt si aceasta denumire a fost exagerata, pentru ca este doar o casa normala si banala, compusa din patru camere, in care locuiau si administratorii cu cele doua fete. Doamna Rus are ochii umezi de emotie: „Nimic nu mai este ca inainte“. Cu toate ca noii proprietari au deschis aici un mic strand, paragina este la ea acasa. Livada, plina de pomi fructiferi, si-a pierdut maretia de altadata. Ar suna grotesc acum sunetul taragotului… Sunt convinsa insa ca aici, sub poalele muntilor, sunt multe persoane care aprind o lumanare pentru sufletul lui Nicu Ceausescu, la biserica ce i-a fost atat de draga

„Regret ca la revolutie nu am putut spune adevarul“
Claudia, fiica cea mare a familiei Rus, se antreneaza in discutii si completeaza cu mici amanunte povestea mamei. „Eram marisoara, eram in clasa a sasea cand a venit Nicu Ceausescu la Saliste. In afara de faptul ca nu aveam voie sa povestim in sat de acasa, nimic nu a fost restrictiv pentru noi, copiii. Nicu era un om tare bun, sensibil si, daca ma gandesc acum, era chiar timid. Se juca si se purta frumos cu noi. Erau mai dificili cei care trebuiau sa-i asigure securitatea. Nu pot sa uit o intamplare de la «Lasata secului». In Marginime, este obiceiul de a se aprinde focuri pe dea luri.
Fiecare familie se straduieste sa faca un foc cat mai mare… Am facut si noi unul si eram tare bucuroase. Din pacate, au venit antemergatorii si ne-au pus sa-l stingem. Cand a ajuns Nicu, a inceput sa se uite fascinat la valvataile de pe dealuri. Ne-a chemat atunci sa ne intrebe de ce noi nu am facut foc. Am fost incantate sa-i param pe cei care ne-au stricat jocul. Spre bucuria noastra, acestia au fost pusi sa ne refaca focul. Ne-a fost drag Nicu Ceausescu… Nadia era rea si nu pot uita cand m-a pus pe mine si pe sora mea sa cautam o minge de tenis de camp pierduta in iarba. Ore intregi am cautat, fara s-o putem gasi. Ne era cam frica de Nadia. Intr-o dimineata, cand ea a ramas dormind, Nicu ne-a spus la plecare: «Sa aveti grija de ea…Daca i se intampla ceva, voi raspundeti ». Atunci am simtit parca o incarcatura, o grija in plus… Ii placeau focurile de tabara, ii placea sa rada si sa glumeasca. Era prieten cu domnul doctor Stroie Camil, comandantul Scolii de dresaj caini din Sibiu, care si dansul era un om de treaba si foarte vesel. Cred ca din acest motiv Nicu ii cauta tovarasia. Regret ca la revolutie nu am putut spune adevarul. De fapt, atunci nici nu stiam ce se va intampla cu noi. Pacat ca Nicu a trebuit sa moara cu povara unor pacate pe care nu le-a comis. Va amintiti ca se vorbea pe la colturi ca a omorat-o pe Geanina Matei, aruncand-o pe geam?… Nu ne venea sa credem, cunoscandu-l. Uite ca vremea a trecut, si Geanina a aparut dupa revolutie din Italia, unde a trait bine mersi“.

„Nadia Comaneci avea doua lingurite suflate cu aur, cu care numai ea manca“

S-a vorbit atat de mult despre femeile lui Nicu Ceausescu, astfel ca doamna Rus nu poate trece peste acest capitol: „Singurele femei care veneau mai des pe la Saliste au fost Mire la Cosa si Nadia Comaneci. Mirela era o fata foarte frumoasa, la care Nicu cred ca tinea. Mirela se purta frumos cu el si nu am auzit niciodata o cearta sau o discutie urata intre ei. Nu mi-a venit sa cred cand am auzit povestindu-se despre faptul ca Nadiei i-ar fi fost smulse unghiile… De multe ori, Nadia venea neanuntata, pentru ca era foarte geloasa. Era tratata deosebit si, cu toate ca nu aveam tacamuri de valoare, ea avea acolo doua lingurite de argint sufla te cu aur, cu care numai ea manca. Nadia era tare pretentioasa. Cateodata, cei din anturajul lui Nicu mai veneau cu cate o fata, care ramanea la masa sau la cate o cafea, dar atat. La Sibiu nu stiu ce-o fi fost, dar cred ca daca voia sa-si faca de cap, la Saliste ar fi fost locul potrivit, pentru ca eram izolati si nu ar fi stiut nimeni. Tinerii din ziua de astazi fac mult mai multe. Dupa parerea mea, Nicu Ceausescu a avut un comportament mai mult decat normal“.

Publicat la: 2008-08-25 în categoria Dezvaluiri
Autor: Cristina Dunareanu (Sibiu)