Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”

După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Ion Iliescu, a condus tara de la ora 13. 22 decembrie 1989. Statele Unite nu doreau moartea lui Nicolae Ceausescu. Video

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Ioan Talpeş vezi minutul 2:27

Ratiu Gheorghe – in 1981 era col., seful Securitatii Olt.La 13 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Olt care sunt cercetate în problema „Eterul”.

Tabelul cu securistii si militenii din Timis care, in decembrie ’89, si-au depus la rastel armele innegrite de funingine. Acesta contrazice afirmatiile col. (rez.) Gheorghe Ratiu, fost sef al Directiei 1 din Departamentul Securitatii Statului, care a declarat intr-un interviu realizat in 1990 ca „trupele de securitate nu au tras nici un cartus in nimeni, nici sa se apere, nici sa atace”. Documentul prezentat de ZIUA este copia unui proces-verbal intocmit de o comisie de control MApN/MI la 8 ianuarie 1990, la UM 01024 Timisoara, care are mentiunea „secret de serviciu”. Comisia mixta a procedat la verificarea armamentului de la organele de securitate, politie si persoane civile din Timisoara cisteste toata stirea

Generalul Gheorghe Raţiu, fost sef al Directiei a I-a de informaţii interne a Securitatii în 1986-1989. (care i-a avut in instrumentare pe toti dizidentii din Romania), audiat la Comisia Senatoriala a declarat urmatoarele; Pe 22 decembrie, am rămas la sediu pană la orele 11. A trecut pe acolo Stamatoiu, spunea că mergem la unităţi. Am auzit de sinuciderea lui Milea. Aveam şase ofiţeri la Tv şi cinci la Radio. Generalul Vlad m-a mai sunat, că “ştii ce avem de făcut”, adică nu facem noi ordine în stradă. M-am dus la unitate. M-a sunat un ofiţer de la TV că oamenii vor să intre. Am spus să se retragă, armele de la santinelă să fie închise. L-am sunat pe Petre Constantin, şeful TV. M-a întrebat ce facem cu dispozitivul special ( care să scoasă TV-ul din funcţie), am spus să nu-l acţioneze. Apoi ofiţerii de la mine au deschis uşile de la TV, era acolo şi Mironov, langă uşi. S-a făcut un nou comandament la Securitate cu generalul Mortoiu. Am urcat şi eu pe capota unui ARO – am spus manifestanţilor să ne ajute să păstram documentele, dar să nu intre toţi, ci un comitet. Au intrat circa 15-16, i-am instalat într-o sală şi au ales un conducător – Cristi Popovici şi alţii – am stabilit cu ei să instituim paza – dar fără armanent şi din am început colaborarea cu revoluţionarii. Nu erau trimişi de nimeni. M-am gandit să întreb cine conduce revoluţia asta?
Am dat telefon la 261 (telefonul scurt) – era la telefon Iliescu – m-a întrebat dacă îl ştiu pe Stănculescu şi să-l caut să mergem la Ministerul Apărării. Era în jur de ora 13, m-am conformat – în cabinet la Stănculescu era Guşe, Logofătu, Chiţac, Voinea, Hortopan, era şi Militaru. Pe la trei fără zece au venit civilii: Iliescu, Voican, Montanu, Petre Roman. Nu ştiu de ce nu s-a spus de această sedinţă de la MApN. Şedinţa a deschis-o Iliescu, a spus că s-a creat un vid de putere, trebuie să creăm un comandament unic etc. Cred că era şi Brucan, colonelul Stan şi Iacob. S-au făcut propuneri cum să fie denumit noul organ. Petre Roman a spus despre Frontul Sălvării Naţionale pentru că acum 200 de ani în Franţa tot aşa se cheama. Şi Iliescu a fost de acord. Apoi, Iliescu a spus că vom face un consiliu central  şi s-a făcut o platformă-program.  S-a creat şi un comandament militar unic – a fost pus generalul Guşe în fruntea comandamentului. Şi la Interne l-am propus pe generalul Ghiţă şi pe generalul Campeanu de la Miliţie. Am întrebat pe Iliescu ce fac cu Securitatea.
Mi-a spus să iau legătura cu comandanţii să intre trupele în unităţi.
(Colonel Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I – Informaţii interne al Securităţii, 16 februarie 1994; Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

C.I.A. l-a informat pe Ceausescu despre planurile rusilor

Decizia liderilor la varf ai CFSN-ului nu a surprins, iar explicatia este oferita pe tava de cartea scrisa de Mihaela Ceausescu, fica lui Marin Ceausescu (fratele lui Nicolae Ceausescu) care contine un pasaj in care este descrisa venirea in iunie ‘89 la Bucuresti a lui Marin Ceausescu, special pentru a se intalni cu Nicolae Ceausecu. In pasajul cu pricina este prezentat un citat din convorbirea telefonica a lui Marin Ceausescu puratata cu Nicolae Ceausescu, in care, Marin Ceausescu spunea: “Nicule s-au inteles si cei din Est si cei din Vest, au pregatit un scenariu sa te rastoarne. Nu le face jocul! Cedeaza si pune-l pe Iliescu la conducere”. Trebuie mentionat aici ca venirea la Bucuresti a lui Marin Ceausescu nu era una intamplatoare. Acesta fusese contactat de “seful de antena” al C.I.A. de la Viena care ia cerut sa ia legatura cu Nicolae Ceausescu si sa-i explice acestuia limpede ca sovieticii i-au pregatit debarcarea si ca se poate ajunge chiar si la un sfarsit tragic.

AMERICANII AU INCERCAT SA-L SCAPE PE CEAUSESCU VEZI VIDEO Ioan Talpeş vezi minutul 2:27
Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, prin intermediul lui Corneliu Bogdan ia legatura cu liderii CFSN-ului in noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 (chiar in toiul ostilitatilor), oferind armament si echipamente speciale, cum ar fi dispozitive de vedere si ochire pe timp de noapte, aparatura de telecomunicatii, pentru dotarea trupelor U.S.L.A. (unitatea de lupta antiterorista), unitatea pe care Silviu Brucan a identificato mai tarziu ca fiind “terorista” (de fapt), mentionand ca membri U.S.L.A. au fost adevaratii “securisti-teroristi”, ipoteza falsa, lansata cu bana stiinta si intentie de dom’Profesor Brucan.

In noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, dupa ce fusesera facute toate “pregatirile” pentru “proces” si pentru executia lui Ceausescu – pentru ca inca de la inceput se hotarase la nivelul CFSN-ului ca Nicolae si Elena Ceausescu vor fi executati, organizarea procesului avand ca scop final executaia celor doi – Ambasada Statelor Unite la Bucuresti printr-o oficialitate (delegat) ia “contactat” pe liderii CFSN-ului si le-a cerut sa nu-i execute pe Nicole si Elena Ceausescu oferindule acestora azil politic in Statele Unite ale Americi.

La orele 13:45 la M.Ap.N. se primeste un telefon de la Ion Iliescu pentru generalul Victor Stanculescu. Aflat la “Casa Scanteiei”, domnul Ion Iliescu a coborat intr-un birou de unde a efectuat mai mult de 6 convorbiri telefonice. Primul apel a lui Ion Iliescu a fost dat catre M.Ap.N, unde la contactat pe generalul Stanculescu pe interior “262”. In cadrul acestei convorbiri, Stanculescu i-a dat un raport (telefonic) lui Ion Iliescu, referitor la situatia din tara (din teritoriu) a armatei si l-a pus la curent cu faptul ca, ordonase deja ca anumite trupe chemate in prima faza spre Bucuresti au fot oprite si intoarse din drum. Tot in cadrul acestei convorbiri generalul Stanculescu i-a solicitat insistent lui Iliescu, sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului. In acel moment se cunostea faptul ca, Ion Iliescu urma sa devina “presedintele” Romaniei si-n aceste conditii generalul Stanculescu era obligat sa-i asigure acestuia securitatea. In toate deplasarile pe care le-a efectuat in acele zile, pana sa ajunga la televiziune, Ion Iliescu nu a fost singur, fiind insotit in permanenta de domnul Florin Velicu, prietent, coleg si colaborator al viitorului presedinte. Tot din acel birou de la “Scanteia”, Ion Iliescu a mai telefonat la Comitetul Central, Televiziunea Romana, a contactat-o pe Suzana Gadea si s-a conversat si cu sotia (doamna Nina) pentru a o asigura ca “totul este bine”. Dupa acest episod domnul Ion Iliescu este contactat telefonic de colonelul Ratiu, seful “Directiei a I-a” a “Securitatii”, (din ordinul generalului Iulian Vlad) care i-a raportat ca trupele si intreg aparatul de securitate a partizat cu “poporul”, fiind din acel moment la dispozitia “noului presedinte”. Ion Iliescu i-a cerut colonelului Ratiu sa se deplaseze la sediul M.Ap.N.-ului la generalul Stanculescu, acolo unde urmau sa se intalnesca toti capii armatei si cei ai “securiatii”. Pana sa se deplaseze la televiziune sau la sediul M.Ap.N.-ului, Ion Iliescu s-a mai abatut pentru aproximativ o ora pe la domiciliul personal, pentru a mai da cateva telefoane, unulul dintre apeluri fiind incercat catre ambasada sovietica de la Bucuresti.

Cine era la vremea respectiva capitanul Nuta ?

Din ordinul lui Nicolae Militaru, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea au fost arestaţi într-un tren şi urcaţi în elicopter. În scurt timp, aparatul de zbor a fost doborât, iar generalii au fost ucişi. În 1978, generalul Nuţă se ocupase, alături de colonelul Gheorghe Trosca, de anchetarea lui Militaru. Cei doi ofiţeri capturaţi aveau dovezile măcelului de la Timişoara.

Ordinul fusese dat chiar de la Ministerul Apărării, la şefia căruia Ion Iliescu îl instalase, cu o zi înainte (la 22 decembrie 1989), pe generalul Nicolae Militaru. Miliţienii hunedoreni primesc numărul vagonului şi locurile unde se află Nuţă şi Mihalea. În câteva minute este luată hotărârea ca generalii să fie interceptaţi şi arestaţi pe traseul spre Bucureşti, în gara Simeria. Se formează o echipă de 18 persoane, coordonată de Velu Căluşer, ofiţer de contrainformaţii.

23 decembrie 1989, ora 20.00. La şase zile de la momentul în care ordonau înarmarea cadrelor de Miliţie din Timişoara, cei doi generali se află legaţi cu o sfoară pe bancheta din spate a unui elicopter.

Aparatul de zbor ce trebuia să-i transporte de la Deva la Bucureşti – unde urmau să fie prezentaţi ca „duşmani ai poporului” – schimbă cursul, neaşteptat şi misterios.

Urmând direcţia opusă celei stabilite iniţial, elicopterul se prăbuşeşte în zona dealului Mamut, de lângă localitatea Alba Iulia. Fusese doborât de militarii de la sol. Aceştia primiseră ordin să tragă în orice aparat zburător care se apropia de oraş, pe motiv că ar fi vorba despre „terorişti”. Trupurile celor doi generali au fost carbonizate

Citeste tot articolul

Nicolae Militaru şi Ion Iliescu sunt marii responsabili pentru cei aproape 1.000 de morţi de după fuga lui Ceauşescu.

Morţii noştri, teroriştii nimănui

Cei aproape o mie de morţi de după fuga lui Ceauşescu au fost puşi, atunci, pe seama teroriştilor. Termenul a fost lansat prin Televiziunea Română, la scurt timp după reluarea emisiei în varianta „democratică” (Televiziunea Română Liberă!), iar la originea sa s-a aflat un grup pro-sovietic condus de Silviu Brucan.

În scurt timp, toţi emisarii acestui grup repetau insistent, pe post, termenul „terorişti”. Iar generalul Nicolae Militaru, agent sovietic dovedit, a plusat, cerând imperativ: „Opriţi măcelul!”. La ora aceea, 14.30, nu exista niciun măcel. Nu se trăgea nici măcar un foc de armă.

De o oră şi jumătate, de când fuga dictatorului fusese anunţată la TVR, toată România sărbătorea victoria. Dar măcelul anunţat de Militaru avea să vină! Semn că spionul Moscovei ştia ce trebuie să urmeze. În primul rând, să curgă mult sânge.

Sperietoarea teroristă a fost promovată agresiv prin TVR şi folosită de noul grup de putere, condus de Ion Iliescu. Chiar şi după 20 de ani, teoria acestui grup este aceeaşi: morţii din decembrie 1989 sunt opera „teroriştilor lui Ceauşescu”. Ulterior s-a demonstrat că aceşti terorişti nu există.

Au demonstrat-o chiar Ion Iliescu şi regimul său, care, deşi au preluat puterea pe termen lung şi au avut la dispoziţie toate instituţiile statului, n-au arestat pe nimeni! Iar acolo unde a mai apărut câte-o condamnare răzleaţă, a intervenit preşedintele Iliescu cu graţieri.

Complotul sovietic

Şi atunci, cine-a tras în noi după 22? La 20 de ani de la Revoluţie, răspunsul este ferm: oamenii noului regim. Sau, altfel spus: oamenii vechiului regim, sub comanda noului regim. Pe 22 decembrie 1989, structurile lui Ceauşescu au devenit structurile lui Iliescu.

Din realism sau din oportunism, Armata, Securitatea (inclusiv USLA), Miliţia şi Gărzile Patriotice au trecut „de partea poporului”. Mai mult, Securitatea şi Miliţia au trecut necondiţionat în subordinea Armatei. În după-amiaza de 22 decembrie, înainte de a începe măcelul prevestit de generalul-spion Nicolae Militaru, aceste structuri aveau o comandă unică: generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ion Iliescu a mutat comanda, rapid, la Militaru. A pus mitraliera în mâinile unui ucigaş în masă.

Unul pe care nu l-a ales întâmplător, dovadă întâlnirile de taină pe care le aveau prin parcuri, în primăvara anului 1989. Spionul Militaru făcea parte din complotul lui Ion Iliescu. Sau Ion Iliescu făcea parte din complotul spionului Militaru. Cert este că amândoi făceau parte din complotul sovietic. Puneau la cale răsturnarea lui Ceauşescu şi preluarea puterii în statul român, sub supravegherea Moscovei.

Concluzia investigaţiilor din ultimele luni: marii responsabili ai măcelului din 22-25 decembrie 1989 sunt Nicolae Militaru şi Ion Iliescu. Au contribuit mulţi alţii, dar aceştia fie au avut un rol mai mic, fie s-au subordonat – militar sau politic – celor doi menţionaţi.

Preţul: 1.116 morţi

Preţul pentru a scăpa de comunism a fost prea mare. Revoluţia din decembrie 1989 a făcut, în total, 5.205 victime, dintre care 1.116 morţi şi 4.089 de răniţi, conform celor mai recente date oferite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 957 din cei 1.116 morţi de la Revoluţie au decedat după momentul-cheie din 22 decembrie, ora 12.09 (fuga lui Ceauşescu, de pe sediul CC, cu elicopterul!). Cei mai mulţi morţi înregistraţi după 22 decembrie au fost în Bucureşti (503), Sibiu (89), Braşov (68), Brăila (42) şi Buzău (34).

Înainte de 22 decembrie, Timişoara dăduse cele mai multe victime: 75. Numărul total al victimelor de după fuga lui Nicolae Ceauşescu sare de 3.500, la cei 957 de morţi adăugându-se şi 2.587 de răniţi. (Mihai Voinea)

De ce Nicolae Militaru?

Generalul Nicolae Militaru a intrat în scenă pe 22 decembrie, puţin după ora 14.00. El a venit la Televiziune îmbrăcat civil şi cu ţinuta de general înghesuită înt-o sacoşă. Tocmai o scosese de la naftalină, unde stătuse 11 ani, de când Ceauşescu îl scosese pe Militaru din Armată din cauza legăturilor sale cu sovieticii.

La Televiziune, Militaru şi-a pus hainele de general şi s-a lansat direct în diversiunea teroristă. A migrat, împreună cu grupul Iliescu, pe la sediul CC al PCR şi la Ministerul Apărării. În scurt timp a luat puterea în Armată. Neoficial, chiar pe 22 decembrie, la ora 14.45, când căpitanul Mihai Lupoi a anunţat la TVR că noul şef al Armatei este generalul Nicolae Militaru.

Tancurile, vehicule ale spaimei pe străzile Capitalei, în decembrie 1989

Oficial, pe 23 decembrie, când numirea a fost făcută de Ion Iliescu.

Militaru a lucrat după o procedură-standard: militari puşi să-i măcelărească pe alţi militari, la grămadă cu civili. Şi pe unii, şi pe alţii îi anunţa – direct sau prin intermediul altor ofiţeri de rang înalt – că au în faţă terorişti. De regulă, cei care apărau un obiectiv primeau ordin să tragă în TAB-urile, ABI-urile sau camioanele care urmau să se apropie de acel obiectiv, pe motiv că sunt pline cu terorişti. „Teroriştilor” din TAB-uri, din ABI-uri sau din camioane le spunea că trebuie să atace obiectivul, pentru că a căzut în mâinile teroriştilor. Sau nu le spunea nimic.

La Otopeni, în urma unui asemenea scenariu, au murit 40 de militari şi 8 civili. La Ministerul Apărării şi-au pierdut viaţa 8 luptători USLA. Elicopterul doborât lângă Alba-Iulia avea la bord 5 militari: generalii Nuţă şi Mihalea şi membrii echipajului. La Televiziune au murit 10 paraşutişti de la Boteni într-o singură zi. Măceluri similare au avut loc în alte câteva oraşe, iar numărul victimelor a fost îngroşat, peste tot, de miile de răniţi.

Alte măceluri planificate de Militaru au fost evitate graţie unor întâmplări fericite, cum ar fi faptul că se cunoşteau comandanţii între ei: cel al „patrioţilor” şi cel al „teroriştilor”. Elocvent este cazul Boteni, unde urma să fie distrusă o companie de la Câmpina, „sora” celei măcelărite la Otopeni. Tot inteligenţa unor comandanţi a făcut ca întreaga USLA să nu fie mitraliată în Ghencea.

De ce a făcut Militaru toate astea? Din două motive:

1. Trebuia să provoace victime, emoţie şi mânie, astfel încât să justifice execuţia sumară a soţilor Ceauşescu, să uşureze misiunea grupului Iliescu de a se instala la putere şi să-i asigure acestuia un capital politic cu bătaie lungă

2. Pentru a se răzbuna pe cei care-l dovediseră, cu mulţi ani în urmă, agent sovietic (colonelul Trosca, generalii Nuţă şi Mihalea) şi pentru a distruge dovezi compromiţătoare pentru el şi pentru cei din grupul său.

De ce Ion Iliescu?

A fost liderul politic al perioadei post-Ceauşescu. În această calitate, a luat decizii care au umplut ţara de cadavre.

Cea mai gravă decizie a lui Ion Iliescu a fost numirea lui Nicolae Militaru în fruntea Armatei Române. Deşi susţine contrariul, Iliescu ştia că bătrânul general se afla în solda sovieticilor. Logica spune că tocmai de aceea l-a reactivat şi i-a dat pe mână toate structurile militare ale României.

Ion Iliescu i-a fost complice lui Militaru şi în cazul Trosca. Deşi se afla lângă generalul-spion în timpul măcelului de la MApN, Iliescu n-a mişcat un deget pentru a-l opri, iar ulterior nu i-a reproşat nimic. Ba mai mult, a acceptat profanarea sălbatică a celor opt „uslaşi”, timp de trei zile, în faţa ministerului, iar pe Militaru l-a susţinut necondiţionat.

După decembrie 1989, Ion Iliescu a condus România timp de aproape şapte ani neîntrerupt, până în toamna lui ’96. Ca preşedinte nu a mişcat un deget pentru anchetarea crimelor de la Revoluţie. Ba dimpotrivă, a făcut tot posibilul să le bage sub preş. Dacă era atât de oripilat de „teroriştii lui Ceauşescu”, de ce nu i-a pedepsit după ce a preluat puterea? De ce n-a făcut puşcărie niciunul dintre cei care au tras în oameni după fuga lui Ceauşescu?

Răspunsul se află tot la Iliescu: în puţinele cazuri în care Justiţia s-a mişcat, pronunţând condamnări pentru crimele din decembrie, „emanatul Revoluţiei” i-a graţiat! Şi-a folosit această prerogativă prezidenţială pentru a-i salva pe călăi de puşcărie, invocând motive dintre cele mai penibile: motive medicale, nevoia de reintegrare socială etc. Printre graţiaţii lui Iliescu s-au numărat şi trei dintre autorii măcelului de la Otopeni.

Alţi oameni cu rol nefast la Revoluţie, gen contraamiralul Emil „Cico” Dumitrescu, au devenit ulterior consilieri la Cotroceni sau au fost plasaţi în structurile statului şi pe la ambasadele din străinătate. Colaborarea cu sovieticii a fost un atu pentru cei aleşi.

Impostorii: revoluţionarii fără Revoluţie

De-a lungul anilor, Ion Iliescu s-a prezentat drept „emanat al Revoluţiei”. O minciună cât casa, dat fiind că Iliescu a intrat în scenă în după-amiaza de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu. Revoluţie a fost ce s-a întâmplat pe timpul domniei lui Ceauşescu, adică până vineri, 22 decembrie, ora 12.09, când elicopterul dictatorului s-a ridicat de pe sediul CC al PCR. Eventual, până la ora 13.00, când TVR a început să emită în varianta „liberă” şi toată lumea a aflat că s-a terminat cu Ceauşescu.

Din acel moment a mai fost Revoluţie doar pentru naivii din stradă. Aceştia chiar credeau că se luptă cu teroriştii „odiosului” şi ai „sinistrei”. Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi ceilalţi ştiau însă foarte bine că nu au cu cine să se lupte. Decât, eventual, cu fantomele inventate de ei pentru a se cocoţa la putere, regizându-şi propria Revoluţie.

Noi, românii, am fost foarte buni, atunci, pentru a fi transformaţi în carne de tun. Poate că pe asta se baza Silviu Brucan când ne numea „stupid people”!

Victimele Revoluţiei

După fuga lui Ceauşescu Total

Morţi 1.116
Răniţi 4.089
Autor Grigore Cartianu – Adevarul ro

Cine este responsabil pentru Masacrul de la Otopeni ? Ceausescu sau Ion Iliescu ? Video

Jurnalist BBC John Simpson .: … acelei lovituri de stat…
Ion Iliescu.: … acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune indreptata impotriva noastra, a celor care am organizat prima structura provizorie a noii puteri. Este vorba numai de…

Militaru, „Cico”, Brateş

Confuziile legate de cauzele tragediei de la Otopeni încep odată cu un comunicat extrem de succint, citit de către Teodor Brateş la Televiziunea Română. Se întâmpla în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în jurul orei 3.00. „Se îndreaptă trei camioane de terorişti spre Otopeni”, se anunţa poporului la acel moment.

Întrebat în 1994 cine-i transmisese această ştire, Brateş a recunoscut că nu avea nicio metodă să probeze veridicitatea celor anunţate. Potrivit acestuia, anunţurile făcute la TVR era „triate” de către un grup de militari, aflaţi în acel moment în sediul Televiziunii Române. Dintre aceştia, Brateş amintea două nume: contraamiralul Emil „Cico” Dumitrescu şi generalul Nicolae Militaru, care tocmai fusese numit ministru al Apărării de către Ion Iliescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pe 23 decembrie 1989, în zori, 40 de militari şi 8 civili (potrivit unor martori oculari ar fi vorba de 35 de civili – n.r) au fost ciuruiţi de dispozitivele de apărare ale aeroportului, care i-au luat drept terorişti. Trei camioane pline cu militari ai unităţii din Câmpina au fost întâmpinate cu focuri de armă la Otopeni, la ora 6.30, deşi fuseseră chemate să întărească apărarea aerogării. Unul dintre cele mai revoltătoare şi sângeroase evenimente ale Revoluţiei din 1989 s-a petrecut în dimineaţa de 23 decembrie. Veţi putea citi mărturiile supravieţuitorilor şi veţi afla conţinutul ordinelor în urma cărora au murit zeci de oameni nevinovaţi.
Toate indiciile duc la vârful MApN, unde se afla generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu încă din după-amiaza de 22 decembrie.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
În jurul orei 6.30, dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra militarilor de la UM 0865 Câmpina, unitate aparţinând trupelor de Securitate.

Formată din soldaţi aflaţi în timpul stagiului militar, compania de la Câmpina fusese chemată chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare Române, să întărească paza aerogării. S-a declanşat un adevărat masacru, soldat cu 40 de victime în rândul militarilor şi cu încă 8 morţi civili, din autobuzul care transporta personalul aeroportului şi care a fost de asemenea ciuruit de gloanţe.

Toate datele conduc spre ideea de premeditare, chiar dacă eticheta oficială, lipită ulterior pe dosarul acestui caz, vorbeşte despre o regretabilă lipsă de comunicare, cu efecte dezastruoase.

În realitate, incidentele de la Otopeni se încadrează în sfera diversiunilor puse la cale de noua putere în acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a precedat asasinarea trupelor USLA chemate să apere sediul MApN în seara aceleiaşi zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia că aşa-zişii terorişti chiar au existat.

Recunoscuţi la punctele de control

După ce fusese chemat la Bucureşti încă din ziua de 21 decembrie, un detaşament de 220 de oameni de la UM 0865 din Câmpina se afla în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie în cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Băneasa.

Un număr de 82 dintre ei s-au urcat în trei camioane şi au plecat în jurul orei 5 dimineaţa spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a întări dispozitivul de apărare din acel loc.

„Am fost în biroul generalului Ghiţă. Acolo ni s-a explicat că trebuie să mergem la Otopeni, pentru că cei de acolo au cerut întăriri. Ni s-a spus că vom fi aşteptaţi la intrarea în aerogară de către maiorul Buzescu”, îşi aminteşte căpitanul Aron Bugoiu în cartea „Vin florile. Seceraţi-le!”, a lui Emanoil Toma.

În drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost îngreunat de mai multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea şi au trecut cu bine mai departe. Au ajuns în zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriţi la primul punct de control, chiar la ieşirea de pe DN 1, Bucureşti – Ploieşti.

Au fost recunoscuţi şi li s-a permis să treacă mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil şi au ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Câmpina a fost confirmată şi de această dată şi, mai mult de atât, locotenentul-major Constantin Ionescu a urcat în primul camion pe post de însoţitor, pentru a conduce coloana acolo unde era aşteptată!

Foc încrucişat, din trei direcţii

Camioanele au plecat mai departe, dar, după ce au parcurs câteva sute de metri, s-a auzit o rafală de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlănţuirea unui adevărat infern.

Asupra celor trei camioane s-a tras în plin din mai multe direcţii: de pe estacada aeroportului (lanţ de trăgători din UM 01874, aflaţi sub comanda locotenentului-major Lucian Pascu), de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile (cadre şi militari în termen aparţinând UM 01925 şi UM 02802) şi de la sol, din faţa aerogării (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorilă şi format din militari ai UM 01874 şi din gărzi patriotice de la Fabrica de vată Buftea).

Convoiul este lovit în plin de gloanţe. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorâţi pe loc, iar alţi 6 sunt răniţi grav. Ceilalţi încearcă să-şi revină din şoc şi prima reacţie pe care o au este aceea de a coborî din maşini. Câţiva dintre ei se adăpostesc în spatele camioanelor, alţii se târăsc înspre liziera din dreapta şoselei.

„Acest foc desfăşurat sub un vacarm năucitor, care dădea impresia că eşti atacat din toate părţile, a durat circa zece minute. S-au mai făcut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigăte: «Nu mai trageţi, ne predăm, nu mai trageţi!». Am crezut că se vor opri, dar nu a fost aşa. Au reluat focul pentru că nu toţi auzeau aceste strigăte.

Dacă se opreau cei de la estacadă, trăgeau cei de pe Departamentul Aviaţiei şi atunci trăgeau şi ceilalţi, şi tot aşa”, rememorează căpitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat în cabina celui de-al treilea camion şi a reuşit să supravieţuiască.

Cei cinci litri de sânge ai soldatului Vasile Buta

Dincolo de nonşalanţa cu care dispozitivele de apărare au deschis focul asupra militarilor veniţi de la Câmpina, carnajul de la Otopeni şochează şi prin episoadele ulterioare.

„Pe noi ne-au băgat în aeroport ca prizonieri, iar victimele şi o parte din cei răniţi au rămas întinşi pe asfalt, nu i-au băgat nicio clipă în seamă. Un coleg de-al nostru, Buta Vasile, a fost rănit la picioare şi l-au lăsat acolo până i s-a scurs tot sângele şi a murit. Nouă nu ne-au dat voie să mergem să-l ajutăm.

L-au lăsat acolo, să moară ca un câine. Omul ăla putea să trăiască, dacă l-ar fi ajutat cineva. Poate rămânea fără un picior sau fără amândouă, dar trăia!”, rememorează cu indignare Paul Buştiuc, supravieţuitor de la Otopeni.

Au vrut să ascundă urmele crimelor

Cadavrele au fost luate de pe şosea abia a doua zi, pe 24 decembrie.
„Au fost strânşi şi au fost puşi pe nişte foi de cort într-o maşină şi au plecat cu ei. Eram ferm convins că au fost duşi la morgă. Ulterior am aflat că au fost duşi, de fapt, în spatele aeroportului, la aerogara de mărfuri, şi lăsaţi acolo într-un autolift.

Cred că pur şi simplu s-au blocat şi, când şi-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au ştiut cum să mai iasă din această situaţie. Probabil că au vrut să-i ascundă, nu ştiu”, a declarat căpitanul Aron Bugoiu.

Omorâţi ca la plutonul de execuţie

În vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitralieră şi de strigătele de disperare ale militarilor de la unitatea din Câmpina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili.

De fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oraş angajaţii pentru tura de la ora 7.00. Un detaliu care face şi mai nejustificată primirea convoiului de la Câmpina cu foc deschis: circulaţia în şi dinspre aeroport nu era închisă în acea dimineaţă. Spre aerogară circulau inclusiv taxiuri!

Dispozitivele de apărare deschid focul şi asupra autobuzului cu civili, care ajunsese în dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt ucise pe loc, însă, spre norocul celor aflaţi în maşină, şoferul nu se află printre victime. Acesta reuşeşte să meargă cu spatele şi să scoată autobuzul din acea zonă.

O dimineaţă în care nimic n-a fost raţional

Militarii de la unitatea din Câmpina rămân în bătaia focului şi, după câteva minute de la episodul cu autobuzul, se aud voci care îi somează să se îndrepte spre clădirea aeroportului cu mâinile sus. Convinşi că nimeni nu poate trece peste legea nescrisă conform căreia nu se trage asupra unui soldat care are mâinile ridicate, câmpinenii se ridică şi înaintează spre aeroport.

Comportamentul mai mult decât bizar al celor din dispozitivele de apărare atinge însă absurdul maxim. Deşi aceştia puteau vedea acum, fără niciun fel de problemă, că au în faţă militari în termen şi nicidecum terorişti veniţi să cucerească aeroportul, focul este deschis din nou!

Se trage în plin asupra câmpinenilor, care sunt împuşcaţi ca la plutonul de execuţie. Încă 18 militari sunt omorâţi, iar 11 sunt răniţi. Ceilalţi se trântesc la pământ şi reuşesc să scape. Câţiva dintre ei izbutesc să fugă spre lizieră şi apoi prin pădure, iar unii dintre răniţii întinşi pe asfalt sunt luaţi de un taximetrist şi transportaţi la spital.

„Acel om, care conducea un taxi tip furgonetă, mi-a salvat viaţa. El m-a luat de acolo, după ce s-a oprit focul, şi m-a dus la spital la Baloteşti”, povesteşte Ionel Dumitru, unul dintre supravieţuitorii masacrului de la Otopeni.

„Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu!”

Dintre cei care au scăpat nevătămaţi, 22 de oameni au fost luaţi prizonieri de către cei din dispozitivul de apărare şi duşi în aeroport. Au fost bătuţi şi insultaţi, deşi s-au legitimat şi le-au arătat celorlalţi că sunt militari ca şi ei.

„«Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu! Aţi venit să ne omorâţi», aşa ne strigau”, mărturiseşte Aron Bugoiu. După câteva ore, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, supravieţuitorii contingentului venit de la Câmpina au fost introduşi în dispozitivul de apărare al aeroportului, printre cei care îi luaseră la ţintă cu puţin timp înainte!

„Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim «Boeing-ul» lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povesteşte Paul Buştiuc, un alt supravieţuitor al carnajului de la aeroport.
Ordin de la ministrul Apărării

După câteva ore de la arestare, cei de la UM 01719 (sotii Ceausescu) Deva le comunică reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale că nu-i mai pot ţine pe cei doi în unitate. Răspunsul din Bucureşti, dat sub forma unui ordin, este emis de către generalul Ion Hortopan, şeful Comandamentului de Infanterie şi Tancuri.

Concret, acesta prevedea două aspecte: generalii Nuţă şi Mihalea să fie duşi la Sibiu, iar transportul să fie efectuat cu un elicopter care urma să vină din acelaşi oraş. Mesajul îi este transmis lui Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare.

În ianuarie 1994, când a fost audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, generalul Rus a făcut o declaraţie şocantă. Ordinul preluării celor doi generali şi al transportării acestora cu un elicopter la Sibiu aparţinuse, de fapt, chiar ministrului Apărării din acel moment, generalul Nicolae Militaru!

Iată ce declara Iosif Rus: „Acest ordin l-am primit de la ministrul Apărării Naţionale de atunci, generalul Militaru, care se afla în biroul lui Milea. Am primit ordinul pe un semnal, prin generalul Hortopan, anume că trebuie să transport două persoane de la Deva la Alba Iulia. Am întrebat de ce trebuie să facem acest drum, că se poate lua o maşină, un TAB, că ceasul este târziu şi că trebuie oricum să primesc ordin de la ministru. (…) I-am spus să raporteze ministrului că nu pot executa misiunea. A închis telefonul şi a spus că revine. A revenit şi m-a întrebat ce variantă ar mai fi. I-am spus că la Sibiu e aeroport iluminat, dar că vreau să-l ascult pe ministrul Apărării la telefon. Şi, într-adevăr, ascultând timbrul vocii acestuia, care a întărit ordinul, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul”.

La 24 ianuarie 1994, când generalul Iosif Rus a făcut această dezvăluire zguduitoare, generalul Nicolae Militaru era în viaţă (avea să moară după aproape trei ani, la 27 decembrie 1996).

Legaţi cu o sfoară

Confuzia şi caracterul ilogic al faptelor ce planează în jurul generalului Iosif Rus continuă. Acestuia i se mai transmite că „trebuie să limităm numărul persoanelor care cunosc acest zbor”.

În plus, Rus ordonă ca zborul „să se execute în condiţii de siguranţă, cu luminile stinse, la 500 de metri înălţime”. Explicaţiile date de fostul comandant al Aviaţiei Militare cu privire la acest ordin ciudat au sunat astfel: „Eu am stabilit aşa, având în vedere că, în acea perioadă, se vorbea că sunt elicoptere inamice pe teritoriu şi se trăgea tot timpul”.

După ce decolează din Sibiu, aparatul de zbor ajunge la Deva la 19.35. La aterizare, pilotul le mărturiseşte celor prezenţi că, pe tot parcusul drumului de la Sibiu, a avut sentimentul straniu că ar fi fost urmărit.
În elicopter, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sunt aşezaţi pe banca din spate, fiind legaţi de scaune cu o sfoară, iar aparatul decolează. O singură persoană, numită de generalul Iosif Rus „un terţ”, avea legătură radio cu elicopterul.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă, am apelat la o terţă persoană. Mi s-a spus când a decolat şi aşteptam să ajungă într-un timp preconizat. Dând telefon la comandantul unităţii militare de unde fusese trimis elicopterul şi întrebând unde este, mi s-a spus că nu a venit, iar apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat”. Sub acest „ce s-a întâmplat” stă moartea celor aflaţi în elicopter.

„Ascultând timbrul vocii ministrului Apărării, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

Final de poveste: prăbuşirea din senin

Pilotul Nicolae Tudor, primul din stânga, alături de aparatul cu care s-a prăbuşit în 1989

Elicopterul care trebuia să-i ducă pe generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea la Sibiu a fost doborât, în jurul orei 20.00, la un kilometru de oraşul Alba Iulia, în direcţia nord-vest, în zona dealului Mamut. Nimeni nu a reuşit să explice până astăzi ce căuta aparatul de zbor în acea zonă, în condiţiile în care destinaţia ordonată era în cu totul altă direcţie.

O „ipoteză tehnică” a fost oferită, cu prilejul audierii, de acelaşi Iosif Rus, cel care a executat ordinele ministrului Apărării, Nicolae Militaru. Potrivit generalului Rus, în lipsa luminilor şi a ghidajului radio, „piloţii au folosit ca reper cursul apei de pe Valea Mureşului”. Cu alte cuvinte, s-au rătăcit.

Atenţie, vin teroriştii!

Şi mai ciudat însă, chiar înainte ca elicopterul să decoleze de la Deva spre Sibiu, la Alba Iulia este recepţionat un apel telefonic anonim, prin care se anunţă că depozitul de muniţie din zonă va fi atacat de terorişti. Era chiar zona pe deasupra căreia urma să zboare elicopterul. La faţa locului au fost trimise întăriri.

În jurul orei 20.00, pe 23 decembrie 1989, de la depozitul din apropierea oraşului Alba Iulia se anunţă că s-a prăbuşit un elicopter. Final perfect al acestei confuzii totale: prăbuşirea aparatului de zbor ar fi avut loc în condiţiile în care niciun militar de la sol nu ar fi deschis focul în direcţia sa.

Corpurile celor doi generali, precum şi ale celor trei însoţitori – locotenent-colonelul Nicolae Tudor, căpitanul Victor Matica şi maistrul militar Nicolae Galaftion -, au fost carbonizate. Nu a mai fost recuperată niciuna dintre probele care se presupune că ar fi fost în posesia generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă. Apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

„Elicopterul a fost lovit de la sol!”

„Nici vorba de aşa ceva!”, exclamă, astăzi, Rodica Tudor, soţia locotenent-colonelului Nicolae Tudor, pilotul elicopterului prăbuşit pe 23 decembrie 1989. Pentru ea, explicaţia generalului Iosif Rus nu înseamnă nimic. „S-au rătăcit” nu există, în acest caz. De fiecare dată când reia propria poveste a morţii soţului, recompusă după ani de investigaţii proprii, femeia plânge şi îi blestemă pe cei pe care-i numeşte „călăii familiei”.

„Soţul meu cunoştea zona la perfecţie. La perfecţie, vă spun. Zburase pe acolo câţiva ani, când fusese angajat în agricultură. Chiar râdeam împreună pe tema asta: «Pot să zbor şi cu ochii închişi dacă mă trimiţi», îmi spunea”, povesteşte femeia.

După câţiva ani de discuţii cu prietenii şi cu colegii soţului, plus câteva drumuri la Alba Iulia, într-o încercare disperată de a găsi martorii acelui moment, femeia afirmă, sigură pe ea, că „a fost o crimă cu premeditare”. „Oamenii din zonă au văzut elicopterul zburând în flăcări. Fusese lovit, nici vorbă de defecţiune tehnică, iar soţul meu încerca să câştige timp. A încercat să golească rezervorul în aer, pentru ca elicopterul să nu explodeze la aterizare”, afirmă Rodica Tudor.

Explicaţia acesteia este confirmată şi de procurorul Dan Voinea, cel care s-a ocupat, într-o perioadă, de dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea. „Ipotezele defecţiunii tehnice sau erorii de pilotaj sunt bazaconii. Elicopterul a fost lovit de la sol! L-am şi găsit pe cel care a tras. Era un militar care ne-a declarat că i se dăduse ordin să tragă în «terorişti». Există declaraţia sa la dosar, dar nimeni nu a fost curios să o caute. În schimb, au închis cauza”, declară Dan Voinea.

Dispare Constantin Nuţă, dispar şi secretele

Odată cu moartea generalului Constantin Nuţă a dispărut şi o cantitate enormă de informaţii secrete. Considerat o adevărată bibliotecă ambulantă, Nuţă deţinea informaţii compromiţătoare despre majoritatea şefilor din Armată şi Miliţie.

Înainte de a fi adjunct al ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Nuţă fusese un militar cu experienţă şi şef al contrainformaţiilor militare. În această calitate a fost chiar unul dintre creatorii celebrului dosar „Corbii”, privind racolările la nivel înalt făcute de serviciile de spionaj sovietice.

Unul dintre subiecţii acestei anchete a fost chiar generalul Nicolae Militaru, demascat, în 1978, ca agent sub acoperire al GRU (serviciul secret al Armatei URSS) şi complotist împotriva lui Ceauşescu. În urma anchetei, Militaru a fost trecut în rezervă, iar exemplul său negativ a fost prezentat întregii Armate Române.

„Informatorul” Stănculescu

Legătura din Constantin Nuţă şi Nicolae Militaru a fost confirmată şi de către un personaj-cheie al Revoluţiei de la Timişoara, Radu Tinu, fost adjunct al şefului Securităţii Timiş. „Stănculescu a venit la noi, cam pe data de 20 decembrie, când voia să se sfătuiască cu generalul Nuţă cum să-i scape pe Dăscalescu şi pe Bobu, care fuseseră prinşi de mulţime la Prefectură.

Atât îl desconsidera Nuţă pe Stănculescu, încât nici măcar n-a trimis un general să-l conducă până la maşină. M-a chemat pe mine, care eram maior. Am zis şi eu, acolo: «Bine că a ajuns un maior să conducă un general». Nuţă, care tocmai ieşea de la toaletă şi îşi trăgea cureaua, zice: «Dă-l dracului pe Stănculescu, că a fost informatorul meu în «Corbii», dă-l încolo!»”, declara Radu Tinu într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional”, în 2004.

Doborât de o rafală cu arme de calibrul 7,62

Dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea a fost redeschis, în ianuarie 2007, de către procurorii militari, după ce, printr-o decizie din 1995, cauza fusese închisă, cu ştampilă de „autor necunoscut”.

Motivul invocat atunci de anchetatori: mărturiile celor din dosar ar putea fi afectate de subiectivism. Între timp, pe parcursul cercetărilor efectuate într-un alt dosar al Revoluţiei române din 1989, procurorii militari au aflat noi informaţii. Acestea ar conduce la concluzia că doborârea elicopterului IAR 330, în care se aflau cei doi generali de Miliţie, s-ar putea datora acţiunii sau inacţiunii unor generali aflaţi la conducerea MApN şi a Comandamentului Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene.

Ipoteza că aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit fără vreun atac de la sol – încercându-se inducerea, în permanenţă, a ideii unui accident sau a unei erori de pilotaj – a fost spulberată de o probă capitală. Expertizele tehnice, efectuate încă din 1994, atestă că elicopterul în care au murit cele cinci persoane a fost doborât de rafalele unei arme de calibrul 7,62.

Sursa Adevarul

Lovitura de stat 22 decembeie 1989 si „contra-revolutie” VIDEO !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vezi la dreapta pe video „da click”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Le Figaro: Parodia de proces a Ceauşeştilor, moştenirea unei ţări zgârcite cu amintirile – Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”

Nicolae Ceausescu

În urmă cu 20 de ani epoca Ceauşescu se încheia cu împuşcarea cuplului dictatorial în urma unei „parodii” de proces. Aceasta este moştenirea unei Românii postcomuniste zgârcită cu amintirile, scrie „Le Figaro”, în ediţia de astăzi

„Chiar dacă nu o mărturiseşte, Dan Voinea, ştie că pe 25 decembrie 1989, a devenit o marionetă a istoriei. Avea atunci 39 de ani şi era judecător de instrucţie. În ziua aceea de Crăciun, generalul Stănculescu, ministrul Apărării în abia formatul Front al Salvării Naţionale, care a preluat puterea după înlăturarea comuniştilor, i-a telefonat pentru a-i cere să participe la judecarea dosarului cuplului dictatorial, aflat în arest la Târgovişte”, scrie trimisul special al publicaţiei franceze, Arielle Thedrel.

„Dacă Ceauşecu nu era împuşcat în ’89, acum era sigur senator”

„Eu mă aşteptasem la un proces în adevăratul sens al cuvântului, însă oameni sus puşi doreau capul Ceauşeştilor. Nimeni nu mi-a spus că vor fi împuşcaţi imediat după”, declară Dan Voinea.

În total, procesul în care s-a decis executarea cuplului dictatorial a durat o oră. „Ceauşeştii au refuzat să facă apel. Au fost conduşi în curtea cazematei. Trei soldaţi au executat pe loc sentinţa”, îşi aminteşte Voinea.

Fostul procuror militar declară că moartea tiranilor nu a servit la nimic. Nomenclatura comunistă „a confiscat revoluţia”. Adaptaţi la noile vremuri, foştii comunişti deţin şi astăzi puterea economică şi politică în România. „Dacă nu ar fi fost împuşcat în 1989, Ceauşescu ar fi fost astăzi senator”, adaugă cu ironie Voinea.

Dosare dispărute

Muzicologul Ladislau-Antoniu Csendes, care conduce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), afirmă că acest organism deţine, în prezent, aproximativ 90% din arhiva vechii Securităţi. Ţine însă să precizeze că acestă estimare este, de departe, una optimistă.

CNSAS a fost creat în 1999, însă a devenit funcţional, cu adevărat abia după preluarea puterii, în urma alegerilor din 2004 de către preşedintele Traian Băsescu.

Securitatea era un stat în stat. Pentru ea lucrau milioane de informatori, stabilise reguli absurde menite să convingă populaţia că fiecare mişcare era controlată şi supravegheată de ea. Puţinii disidenţi erau condamnaţi fie la exil, fie la domiciuliu forţat.

Istoricul Marius Oprea este absolut convins ca multe dintre dosare vechii Securităţi au dispărut. Istoricul refuză să creadă că o „maşinărie birocratică tentaculară, precum Securitatea, chiar mai paranoică decât sora ei est-germană, Stasi”, a lucrat mai puţin bine decât aceasta.

„Arhivele Stasi reprezentau 160 de kilometri liniari şi ştim că la momentul căderii zidului Berlinului, agenţii săi au distrus 20 de kilometri în două luni. Vă puteţi imagina ce s-a putut face aici în 10 ani”, a declarat Oprea, care conduce Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Mungiu a realizat „Amintiri din Epoca de Aur” deoarece „comunismul a ajuns o abstracţie în România”

Într-o ţară fără tradiţii democratice, Cristian Mungiu s-a înhămat la realizarea unui film, „Amintiri din Epoca de Aur”, deoarece „în România, comunismul a ajuns o ajuns o abstracţie”. „Nimeni nu se simte responsabil de ce s-a întâmplat în trecut: Toată lumea preferă să creadă că singurul vinovat este Ceauşescu, air el este oricum mort”, a justificat Mungiu realizarea lung-metrajului „Amintiri din Epoca de Aur”.

Iliescu, un ideolog marxist fără remuşcări

La 79 de ani, Ion Iliescu, fost şef de stat, vorbeşte ca un adevărat ideolog marxist fără remuşcări. În iunie 1990, Iliescu făcea apel la minerii din Valea Jiului pentru a-i „calma” pe studenţii care protestau în Piaţa Universităţii din Capitală. Aceste „mineriade” s-au încheiat cu 60 de morţi şi sute de răniţi. Un proces menit să determine rolul jucat de Iliescu în cadrul acestor evenimente, nu a făcut altceva decât să-l „albească” pe fostul şef de stat, continuă „Le Figaro”.

De asemenea şi fostul responsabil cu afacerile externe ale Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, a fost îngropat cu toate onorurile în momentul în care a decedat la 80 de ani într-un spital bucureştean. Pleşită a făcut obiectul mai multor anchete judiciare pentru atentatul din 1981 care a vizat sediului din Berlin al postului de radio Europa Liberă.

Băsescu, a ocupat în comunism un post la care doar oamenii „siguri” aveau acces

Cotidianul francez scrie că postul ocupat de actualul şef de stat, Traian Băsescu, în timpul regimului comunist, de şef al Agenţiei româneşti pentru navigatie la Anvers, era un post la care aveau acces doar oamenii considerati «siguri» de regim.

O comisie condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu i-a cerut preşedintelui Băsescu revizuirea în scădere a pensiilor ofiţerilor poliţiei politice din perioada comunistă. Cerea comisiei a rămas fără răspuns, ca şi cum şi pentru preşedintele Băsecu este mai bine că regimul comunist să rămână o „abstracţie” pentru români, încheie jurnalistul francez.
Le Figaro

Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune, vezi minutul 03:15. VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 „este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicola Ceausescu din Iran la Mihail  Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Adevarul despre Ceausescu Moscova Malta Iulian Vlad

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

The Observer: „It was impossible to have a revolution in Romania. So it had to be staged.” – „Era imposibil sa avem o Revolutie in Romania. Asa ca a trebuit sa fie inscenata”

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui „stranie poveste” sugerează că „revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că „cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că „momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. „Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

„A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. „Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost „un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza „complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ’90, „minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

„Romania este aservita criminalilor” .sustin Maries si Iliesiu. – „conservarea puterii comunistilor si securistilor”.

Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.

MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,

observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand „integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. „La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.

Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii „vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele „ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra „conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: „Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)

Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista „probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, „Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti
Sursa: Romania Libera

Blogul meu a ajuns la „CATAVENCU” – Vineri, 24 aprilie: Blogul cu cea mai multă informaţie. Adunată de KGB.

Cu o întîrziere de trei zile am aflat şi noi că Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, îşi face blog. Cică un blog (aflat pe locul 28.844 din punctul de vedere al numărului de utilizatori) ar fi avut el, dar acum ar vrea să-l relanseze. (Nu ştiu de ce cînd aud cuvîntul lansat în legătură cu ruşii, mă gîndesc doar la faptul că încă sînt puterea cu cel mai mare număr de focoase nucleare) Ce o să scrie preşedintele pe blog? Ce o să-i spună Putin, evident. Ce metode va folosi ca să facă trafic? Cred că ştiu. Dacă se enervează, taie gazul sau curentul la celelalte bloguri.

Sau îi lasă pe ăia cu bloguri care vor să-l surclaseze să avanseze şi el se retrage adînc înspre Siberia încolo. Pe urmă îi prinde iarna şi sărmanii o încasează.

Sînt curios ce atitudine vor avea blogării români faţă de chestia asta. Cred că la început vom fi împotriva lui, după care cînd rusul va cîştiga teren vom întoarce armele.

Şi dacă tot am vorbit de Moscova nu putem să nu dăm o raită şi pe la tovarăşul Iliescu, cel care are timp să îi mulţumească lui Ovidiu, un domn care a preluat o poză din tinereţe a cuplului deja celebru Nina & Nelu. Priviţi cît de frunoşi şi egali erau oamenii între ei pe atunci!

Apropo domnule Iliescu: în comunism toate blogurile au, prin lege, cam acelaşi număr de vizitatori, nu-i aşa?