Ne-am obişnuit ca Angela Similea să fie nelipsită de pe scenă, ca şi cum ar fi una cu ea. Interpreta cu voce de aur are însă probleme cu glasul. De curând, ea a făcut un anunţ care i-a înmărmurit pe spectatorii veniţi la Sala Palatului la concertul organizat în cinstea compozitotului Zsolt Kerestely: că nu poate cânta.
„Îmi cer scuze, dar nu voi interpreta nimic în această seară. Medicul mi-a interzis să cânt”, a spus vedeta, citată de Click!. Contactată de jurnalişti, cântăreaţa născută în judeţul Ilfov, la data de 19 iulie 1946, a confirmat că are probleme, dar a refuzat să dea mai multe detalii. Totuşi, se arăta optimistă, aşa că ne putem aştepta la revenirea ei pe scenă.
Interpreta are aproape patru decenii de activitate şi este un adevărat simbol al muzicii uşoare româneşti. Acum, vocea a trădat-o, dar să sperăm că pentru puţin timp. Oamenii de muzică sunt optimişti, chiar dacă ar fi vorba despre noduli pe coardele vocale, mai ales că prin astfel de momente au trecut şi dive autohtone mai tinere. „Sunt reacţii normale după o perioadă de suprasolicitare. Aceşti noduli se vindecă, nu pun în pericol cariera artistică”, a declarat pentru Click! impresarul Lucian Mitrea, soţul Andreei Bănică, interpretă care şi ea s-a confruntat cu această problemă. Ca şi Silvia Dumitrescu, operată în 2004.
Sunt doar două exemple care ne fac să fim optimişti şi să credem că Angela Similea va reveni, curând, în spectacole. Fără glasul ei, parcă am fi mai săraci şi mai trişti, indiferent ce gen de muzică ne place.
La vremea sa, Winston Churchill a numit Polonia „o hiena a Europei de Est”, dar se pare ca Churchill nu avea dreptate – alta e tara est-europeana care merita mai mult calificativul de hiena, iar tara respectiva este Romania, a scris marti portalul informational de la Odesa timer.od.ua, consultat de NewsIn.
Iar pentru a da greutate afirmatiilor sale, autorul articolului „Romania Mare sau Hiena, subspecia est-europeana” face ceea ce el numeste „o incursiune in istorie”.
Romania ca stat a aparut in 1877, scrie timer.od.ua, cand in fruntea Principatelor Unite ale Valahiei si Moldovei a fost incoronat regele Carol I. Noul stat, prin insasi denumirea sa, Romania, isi sublinia descendenta din Imperiul Roman, care existase cu 1.500 de ani mai devreme.
Portalul noteaza ironic ca o descendenta indepartata exista totusi – actualul teritoriul al Romaniei a fost folosit de romani ca loc de surghiun pentru concetatenii lor certati cu legea – un gen de loc de exil cum era insula Sahalin(din vecinatatea Japoniei – n.red.) pentru Imperiul Rus – o fundatura indepartata, salbatica si rece. Deci, intr-o anumita masura, romanii aveau legatura cu Roma – o parte din stramosii lor erau ocnasi exilati, scrie publicatia ucraineana.
In 1878 regatul a primit primul supliment teritorial – pentru sustinerea morala a Rusiei in timpul razboiului ruso-turc din 1877-1878 a primit Dobrogea de Nord. Picanteria situatiei consta din faptul ca la inceputul razboiului Principatul unit era vasal al Imperiului Otoman si, teoretic, trebuia sa-i sustina pe turci. Asadar, prima anexare teritoriala era de fapt o plata pentru tradare – romanii au ales momentul cand suveranul slabit a ajuns in stare de razboi si au smuls o parte din teritoriul acestuia, lingusindu-se in acelasi timp pe langa un nou suveran, scrie autorul articolului postat pe timer.od.ua.
Urmatoarea anexare a fost asteptata de Romania tocmai 35 de ani – pana in 1913. In sud-vestul tarii se desfasura cel de al doilea razboi balcanic, iar Bulgaria lupta concomitent impotriva Serbiei, Greciei si a Imperiului Otoman – intreaga armata bulgara era prinsa pe numeroase fronturi. Anume acest moment a fost ales de Romania pentru a-l lovi pe vecin pe la spate – fara sa intampine vreo rezistenta, armata romana a trecut frontiera si a avansat pana in apropiere de Sofia. Bulgaria nu avea altceva de facut decat sa capituleze. Conforma tratatului de la Bucuresti, Romania a primit de la Bulgaria Dobrogea de Sud. Asadar, a doua anexare teritoriala a venit in urma loviturii neanuntate, pe la spate, date unei tari care la acel moment lupta din rasputeri cu forte ale inamicului ce o depaseau cu mult.
In anul urmator – 1914 – a inceput Primul Razboi Mondial,insa Bucurestiul nu se grabea sa ia parte. El astepta si se targuia. Si doar dupa ce Antanta a promis romanilor Transilvania care apartinea Ungariei armata romana a inceput manevrele militare. Rezultatele acestora au fost jalnice – in patru luni „urmasii romanilor” au pierdut partea cea mai mare a teritoriului sau, inclusiv capitala – Bucurestiul. Iar la 7 mai 1918 chiar au semnat un armistitiu cu Germania si aliatii acesteia. Si doar succesul trupelor Antantei in Balcani din toamna anului 1918, care au determinat transferul trupelor germane si austriece spre vest, a permis romanilor sa reintre in razboi.
Ei au facut acest lucru la 10 noiembrie 1918 – exact cu 24 de ore inainte de incheierea Primului Razboi Mondial. De altfel, scrie site-ul ucrainean, pe romani nici nu-i preocupa prea mult razboiul mondial – ei erau interesati de noi teritorii,fara sa tina cont cui apartin acestea – dusmanilor sau prietenilor de altadata. Inca din ianuarie 1918 armata romana, folosindu-se de razboiul civil si de anarhia de pe teritoriul fostului aliat – Rusia – trece Dunarea si Prutul, ajunge la Nistru, ocupa Basarabia si o anexeaza la sfarsitul lunii noiembrie. La inceputul anului 1919 aceeasi soarta era impartatita si de o parte a Austriei – ducatul Bucovina. Iar pentru Transilvania lupta a durat pana in august 1919, insa si aceasta a fost acaparata. De notat ca pe niciunul din teritoriile mentionate romanii nu constituiau o majoritate etnica, avand maxim 35 la suta, sustine publicatia ucraineana. Astfel, sub lozinca „unirii tuturor romanilor” si folosid slabiciunea vecinilor, Romania a rupt din ei bucati din teritoriu, iar legalitatea acestor anexari este contestabila. „Pai si nu este asta o hiena?”, se intreaba sarcastic, ca o concluzie a istoriei repovestite, portalul timer.od.ua.
Pe teritoriile acaparate, mai scrie publicatia, a inceput imediat romanizarea intensa. De exemplu, in Basarabia in 1918 a fost adoptata o lege a nationalizarii conform careia toti locuitorii Basarabiei deveneau supusi ai Romaniei si erau obligati sa vorbeasca si sa scrie in limba romana. Exilarea limbii ruse din sfera oficiala a avut repercusiuni in primul rand asupra miilor de functionari si angajati. Potrivit unor estimari, zeci de mii de familii de cinovnici (functionari ai statului – n.r.) concediati din cauza necunoasterii limbii sau din motive politice au ramas fara vreo sursa de existenta. Procese similare aveau loc si in Transilvania si in Bucovina. Populatia locala raspundea prin revolte armate, care erau inabusite de armata romana regulata. Adica prosperarea in comun cu populatia teritoriilor anexate a esuat in mod evident, simte nevoia sa explice publicatia ucraineana.
„Insa si pentru hiene vin uneori vremuri grele si asta pentru ca cei care detin puterea in aceasta lume nu au nici pe de parte intotdeauna nevoie de ele”, isi incheie portalul de la Odesa timer.od.ua articolul in care da o interpretare proprie istoriei Romaniei.
Virulentul articol la adresa Romaniei publicat de acest site intervine in conditiile in care in ultimele zile s-au intensificat declaratiile acide dinspre presa sau diversi politicieni de la Kiev inspre Bucuresti. Atacurile au fost starnite de o declaratie a presedintelui Traian Basescu facuta recent la Piatra Neamt in care explica de ce Romania nu poate semna un acord de frontiera cu Republica Moldova – Romania considera inutila semnarea unui tratat de frontiera „care sa faca din seful statului roman un partener al lui Ribbentrop si al lui Molotov”, a spus Basescu, subliniind ca acest demers ar fi impotriva obligatiilor asumate de statul roman. Declaratia a starnit nemultumirea Chisinaului, dar si critici din partea ministrului ucrainean al apararii, Iuri Ehanurov.
Luni, Partidul Comunist din Ucraina a afirmat ca declaratiile presedintelui Traian Basescu reprezinta un pericol pentru integritatea teritoriala a Ucrainei, pentru ca in acest fel presedintele Basescu formuleaza revendicari teritoriale asupra teritoriilor statelor vecine Romaniei. Horthy Miklos in Cluj 1940
Saptamana aceasta, israelienii au sarbatorit 61 de ani de la crearea statului lor. Am participat cu placere la receptia oferita, cu aceasta ocazie, de ambasadorul Israelului la Bucuresti, la Ateneul Roman. Revazand foarte multe persoane cunoscute, mi-am amintit numeroasele vizite pe care le-am efectuat in Israel, precum si liderii politici sau religiosi israelieni, intalniti pe un parcurs de aproape douazeci de ani.
Ar fi multe lucruri de povestit, dar voi relata numai vizita pe care am efectuat-o in Israel, in iulie 2001, in calitate de prim-ministru, la invitatia premierului Ariel Sharon – desemnat ca sef al cabinetului israelian aproape in aceeasi perioada ca mine. Era una dintre primele mele vizite in exterior in calitate de sef al guvernului. Ideea de baza a fost aceea de a obtine sprijinul Israelului si al lobby-ului evreiesc, in SUA si in principalele capitale europene, pentru obiectivele fundamentale de politica internationala pe care ni le propusesem. Un alt obiectiv important l-a reprezentat si incurajarea investitiilor israeliene in Romania, intr-un moment in care incercam, cu tenacitate, accelerarea procesului de modernizare economica.De la aeroport am mers direct la sediul Guvernului israelian, unde am avut o lunga si interesanta discutie, intre patru ochi, cu premierul Sharon. Am vorbit despre interesele romanesti, despre cele israeliene, despre situatia din regiune. Sharon mi-a promis sprijinul Israelului, inclusiv in zonele pe care le puteau influenta in Statele Unite, in legatura cu acceptarea noastra ca membru NATO. Am discutat despre cooperarea posibila in domeniul high-tech, cercetare, agricultura si in domeniul militar
. Am comentat proiectele de pace in Orientul Mijlociu si am afirmat cu convingere ca nu am venit sa adaugam noi proiecte la cele deja existente, dar ca putem oferi canale de comunicare eficiente cu lumea araba. Un alt subiect s-a referit la situatia muncitorilor romani in Israel si la nevoia reala de a le asigura acestora un statut corect si sansa de a beneficia de asigurari sociale si de sanatate. Va amintiti, poate, faptul ca pana cand s-au eliminat vizele pentru calatorii in spatiul UE, la 1 ianuarie 2002, romanii care doreau sa munceasca in exterior, mai ales in constructii, se canalizasera pe zona Israelului. Unii dintre ei, din pacate, erau fortati sa lucreze in conditii aproape inumane.Delegatia pe care o conduceam cuprindea numerosi ministri si cateva zeci de oameni de afaceri, care au discutat cu omologii lor si au participat la un seminar economic. Mi-l amintesc, cu multa simpatie, pe Ariel Sharon – o legenda a israelienilor – si care se zbate, in continuare, intre viata si moarte, dupa accidentul cerebral suferit in 2006. Considerat un dur, datorita istoriei sale in armata si rolului sau in razboaiele din zona, este regretat acum de foarte multi, asa cum, in mod paradoxal, este regretat si Yasser Arafat. Personalitatea lor puternica ar fi putut garanta aplicarea si durata unui acord de pace. Instabilitatea politica interna, atat in Israel, cat si in teritoriile palestiniene, pare sa nu faciliteze un astfel de acord in aceasta perioada, desi noul prim-ministru, Benjamin Netanyahu, avand o reputatie de politician al dreptei conservatoare, ar putea incerca sa relanseze un astfel de acord dupa recentele alegeri prezidentiale din SUA.E adevarat insa ca si el este „prizonier” al sprijinului parlamentar al partidelor religioase de extrema-dreapta. Fac o paranteza pentru a spune ca Bibi Netanyahu, in ciuda acuzatiilor politice din ultimii ani, a revenit spectaculos pe prima scena a politicii israeliene. Ne-am intalnit in multe randuri, inclusiv atunci cand l-am invitat, cu familia sa, la ferma noastra de la Cornu, unde am discutat mult despre viziunea sa privind dezvoltarea economica bazata pe ideea dezamorsarii conflictului politic prin dezvoltarea economica a zonelor arabe adiacente. Am vorbit chiar si despre o posibila legatura maritima pana la Constanta. Va marturisesc insa ca dialogurile noastre au abordat si subiecte mai putin sofisticate, dar extrem de atractive, dat fiind ca oaspetele meu practicase horticultura si a dirijat o ferma de vite si de pasari la Herzliya.
Revin la vizita din 2001 si la dejunul spectaculos oferit de premierul Sharon la Hotelul „King David”, la care au participat sute de invitati. In discursul meu m-am referit la o anecdota care punea in lumina capacitatea de a planifica strategic si de a intelege miscarile viitoare ale partenerilor: „Se spune ca un tanar calatorea intr-un compartiment de tren cu un Rabin. La un moment dat, tanarul intreaba: Rabi, cat e ceasul?
Rabinul nu-i raspunde. Dupa o vreme, tanarul intreaba din nou cat e ceasul. In final, Rabinul ii raspunde astfel: – Dragul meu, ne apropiem de ultima statie. Asa cum te vad, probabil ca nu ai unde innopta si o sa-mi ceri sa te iau acasa la mine sa dormi. Esti tanar, esti dragut, eu am o fiica, s-ar putea sa va indragostiti unul de celalalt si da-mi, te rog, un singur motiv pentru care mi-as da fiica cuiva care nu are bani nici macar sa-si cumpere un ceas.”Am precizat insa ca Romania si Israelul se afla in acelasi fus orar si ca si noi si ei ne ghidam, in primul rand, dupa interesul national, dar mergem impreuna in acelasi tren si am ales sa fim parteneri.Nu cred ca i-am socat prea tare pe participantii la dejun…As adauga faptul ca, tot atunci, am mers si la Ierihon, unde am vizitat biserica romaneasca, aflata in teritoriile de sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene. Acolo am luat parte la o slujba religioasa oficiata de arhimandritul Ieronim Cretu, care doi ani mai tarziu a fost decorat cu Ordinul National „Serviciul Credincios” in Grad de Cavaler pentru contributia deosebita la pastrarea si promovarea valorilor spirituale ale neamului romanesc.
Am asistat cu emotie la inaltarea crucii pe turla edificiului si am donat, din partea Guvernului, o suma de bani necesara finalizarii bisericii. Am donat si doua icoane pe care le adusesem, impreuna cu sotia mea, de la Bucuresti pentru aceasta veritabila „ambasada spirituala” a Romaniei in Tara Sfanta.Intorsi la Ierusalim, am participat, impreuna cu primarul orasului, cel care a devenit ulterior premier – Ehud Olmert -, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Maccabiah – acest eveniment sportiv, organizat o data la patru ani, la care participa reprezentantii comunitatilor evreiesti din intreaga lume si care a primit statut olimpic in 1961. Am vizitat, de asemenea, Memorialul Eroilor si Martirilor Holocaustului „Yad Vashem”, unde am asistat la o ceremonie religioasa in „Sala Numelor” si am aprins o flacara ceremoniala in memoria martirilor. Am oprit cateva clipe langa Yad Vashem pentru a depune o coroana de flori si la mormantul lui Itzhak Rabin – pe care il intalnisem ultima data in Israel intr-o alta vizita, cu putin timp inainte de asasinarea lui.In aceeasi zi, am fost primit de presedintele statului Israel, Moshe Katsav, cel care a demisionat in urma cu ceva timp. L-am reintalnit, in acea vizita, pe Shimon Peres, in vremea aceea vicepremier si ministru al afacerilor externe – o mare personalitate a diplomatiei internationale. M-am intalnit, de asemenea, cu presedintele Knessetului, Avraham Burg, si cu presedintii unor partide parlamentare. As adauga cateva cuvinte despre intalnirea cu Yasser Arafat, presedintele Autoritatii Palestiniene, la Palatul Prezidential al Autoritatii. Arafat avea o mare autoritate asupra palestinienilor, fiind cel care reusise sa obtina, in 1973, recunoasterea miscarii sale si sa se impuna ca reprezentant legitim al poporului palestinian.Pe Arafat – care cunostea foarte bine Romania -, il intalnisem, prima oara, in 1994, la Forumul Crans-Montana de la Bucuresti, cand organizasem, intr-o perioada de blocaj comunicational, o intalnire cu Shimon Peres, in cadrul Forumului creat de bunul meu prieten Jean Paul Carteron.
Am participat atunci la primirea lui Yasser Arafat de catre presedintele Ion Iliescu. Lui Arafat ii placea foarte mult mierea. In ziua urmatoare, i-am trimis, din productia proprie, de la Cornu, doua borcane mari cu miere de salcam, un gest de prietenie apreciat ca atare. In 2001 m-a primit extrem de amical. Nu intelegea de ce nu deschidem o reprezentanta in Teritorii, legatura diplomatica fiind realizata doar prin intermediul unui diplomat cu sediul in Ambasada din Israel.
Am avut, in 2001, mai multe intalniri cu rabinii din Israel si SUA. Am apelat la ei pentru a obtine sprijinul necesar proiectelor noastre, in special privind decizia ce urma sa fie luata la Summitul de la Praga din 2002 vizand extinderea NATO. Imi amintesc ca Rabinul-sef al Statelor Unite, Rabi Friedman, aflat atunci in Israel, a promis sprijinul sau neconditionat atat in nume personal, cat si din partea comunitatii. Ei mi-au impartasit si o tristete legata de cele peste 800 de cimitire evreiesti din Romania, din care mai bine de 500 se afla in localitati unde nu mai exista comunitati de rit mozaic si unde deci, nimeni nu mai are grija de ele. Am povestit cu alt prilej despre intalnirile de mai tarziu, din 2007, din Israel, dar imi aduc aminte si de prima mea vizita cand, la unul din chibuturi, am luat cativa metri de furtun pentru irigatii cu duze de picatura la radacina plantelor. Am revenit atunci la Bucuresti si am trimis furtunul respectiv la o fabrica unde se realizau produse din cauciuc, sugerandu-le sa produca ceva asemanator. Dupa o vreme, au raspuns ca nu are cine sa produca duzele de plastic pe care sa le fixeze in furtun. Nu vreau sa fiu rautacios. Au fost si multe urmari pozitive, multi oameni de afaceri israelieni care au inceput sa vina sa investeasca in Romania. Am obtinut, in anii urmatori, un sprijin politic substantial din partea statului israelian cu care Romania a avut si are un parteneriat special, fiind singura tara din zona care a avut legaturi diplomatice continue cu Israelul, din 1948 si pana in prezent.
Mezina preşedintelui vrea – pe lângă un loc de eurodeputat – să cucerească blogosfera! Şi-a deschis pe internet un jurnal real al Elenei B. Este o replică la jurnalul pamfletar publicat săptămânal de „Academia Caţavencu”. Pentru a ne convinge de autenticitatea blogului, fiica preşedintelui a postat câteva amintiri din copilărie.
„Bine te-am găsit! Sunt EBA. Hai să ne întâlnim să vezi ce fac eu în mod real! Ce locuri văd, ce oameni întâlnesc, ce părere am în general şi cum încerc să fiu mai bună pentru ce mi-am propus: să te reprezint cu bună-credinţă în Europa.” Aşa sună invitaţia mezinei prezidenţiale din lumea virtuală.
Toată lumea o consideră „fata lui tata”, dar, ca un paradox, a crescut fără tată! Elena Băsescu îşi aminteşte că, timp de 12 ani, adică aproape toată copilăria sa, îşi vedea tatăl o dată pe an, când acesta se întorcea de pe mare. Aşa că pozele din copilărie sunt la mare preţ. Eba le arată lumii întregi pe blogul de campanie.
Dar Elena Băsescu merge pe o cale bătătorită de foarte mulţi politicieni. Şi ei au folosit ca armă eletorală imaginile din copilărie. De exemplu Elena Udrea. Ea şi-a publicat amintirile din copilărie pe blog. O copilărie petrecută la Buzau, şi nu la Pleşcoi, ţine să precizeze ministrul Turismului.
Partidul Comuniştilor nu a găsit «votul de aur» sau cel «al trădării», cum îl numesc alţii. După ce cele 60 de buletine de vot au fost aruncate în urnă, Zinaidei Greceanâi nu i-a ajuns exact un vot pentru a i se acorda funcţia de şef al statului. Deputaţii din opoziţie au părăsit sala rând pe rând, imediat cum cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al statului şi-au rostit discursurile.
Deşi la şedinţa de ieri a Parlamentului urma să se aleagă preşedintele R. Moldova, comuniştilor nu le-a ajuns exact un vot. Cele trei partide din opoziţie au procedat exact aşa cum au declarat anterior — nu au participat la alegerea şefului statului.
«Trebuie să alterăm» fără «joc de bufon»
Cei doi candidaţi, Zinaida Greceanâi şi Stanislav Groppa, şi-au rostit pe rând discursurile. Zinaida Greceanâi a declarat că va fi preşedintele tuturor cetăţenilor, indiferent de opţiunile politice ale acestora. Ea nu a uitat despre «vulnerabilitatea economică care se evidenţiază şi mai mult datorită crizei în plină desfăşurare». Greceanâi a amintit despre conflictul transnistrean. «Trebuie să alterăm instrumentarea politico-diplomatică de reglementare cu acţiunile concrete de apropiere de dimensiunea economică şi socială a celor două maluri ale Nistrului», a spus ea.
«Zina Petrovna, sunt absolut convins. Luaţi loc», a îndemnat-o noul preşedinte al Parlamentului, Vladimir Voronin.
A urmat Stanislav Groppa, propus la această funcţie de 15 deputaţi comunişti. El a declarat că nu face un joc politic sau un joc de bufon. «În practica medicală, când viaţa pacientului este pusă în pericol, se convoacă consiliul medical. Se analizează totul foarte atent», a declarat el cu referire la situaţia politică şi economică din R. Moldova. Groppa a mai explicat că şi-ar dori să fie o punte de legătură între cele două extreme: opoziţia şi partidul de guvernământ.
Opoziţia a părăsit sala de şedinţe
După aceste discursuri, spre surprinderea PCRM, cele trei partide din opoziţie au declarat că nu participă la alegerea preşedintelui şi au ieşit, rând pe rând, din sala de şedinţe. Conştienţi că nu le ajunge un vot ca să fie aleasă una dintre candidaturile propuse de ei, cei 60 de deputaţi rămaşi în sală au intrat în cabinele de vot. În scurt timp, au fost făcute publice şi rezultatele. Zinaida Greceanâi — 60, Stanislav Groppa — 0.
După ce au fost pronunţate rezultatele, biroul permanent al Parlamentului a luat decizia de a organiza alegeri repetate la 28 mai.
Evident stresat şi transpirat, Stanislav Groppa a declarat presei că nu poate comenta decizia celor 15 deputaţi comunişti care l-au propus la funcţia de candidat la preşedinte şi care au votat-o pe Zinaida Greceanâi. El a mai spus că ar mai candida încă o dată doar în cazul în care «opoziţia şi PCRM îmi va permite să facem o discuţie comună, de a găsi o posibilă ieşire din situaţie».
Nici Zinaida Greceanâi nu s-a aşteptat să nu fie găsit acel singur vot de care avea nevoie ca să devină şef de stat, pentru că s-a bazat pe «o raţiune».
«Dacă vor înţelege, vor găsi nu doar un deputat, ci chiar câţiva»
Victor Stepaniuc consideră că opoziţia a făcut un pas «negândit până la capăt». «Înţeleg această manevră şi iniţiativă politică. Dar dacă vor înţelege situaţia din ţară, vor găsi nu numai un deputat, dar chiar câţiva. Eu am discutat cu mai mulţi deputaţi din opoziţie. Le-am spus că nu pot să analizeze lucrurile până la capăt. Dacă vor să întărească această ţară şi din punct de vedere economic sau social, trebuie să voteze compromisul», spune el.
«Nu poate fi vorba de şantaj», a spus el, întrebat dacă votul de care are nevoie PCRM va fi obţinut prin şantaj, aşa cum declarase anterior ex-premierul Tarlev pentru ZdG. «Deputatul este protejat de imunitatea de parlamentar. Nu poate fi şantaj, pot fi discuţii şi abordări. Mulţi dintre reprezentanţii opoziţiei sunt oameni rezonabili, cu practică, cu studii serioase. Noi nu dorim alegeri anticipate, şi sunt sigur că nici opoziţia nu îşi doreşte», a mai spus Stepaniuc.
3 întrebări adresate preşedintelui Parlamentului
Vom avea sau nu un preşedinte la alegeri repetate?
«Obligatoriu vom avea preşedinte», a declarat ferm preşedintele Parlamentului, Vladimir Voronin. «Da’ astăzi nu aveţi preşedinte? Astăzi avem rezultatul care s-a prognozat. Opoziţia s-a comportat aşa pe parcursul anilor de după independenţă. Ei nu au nevoie de o conducere care să facă ordine», a mai spus el.
De ce cei 15 comunişti care l-au înaintat la această funcţie pe Stanislav Groppa nu au votat pentru el?
«După cerinţele legii, trebuie să fie şi a doua candidatură. Vreau să îmi expun mulţumirile pentru dl Groppa. A prezentat un discurs extraordinar», a mai spus Voronin. «Vedeţi că trebuiau voturile necesare… Numai pentru aceasta, nu pentru că nu îl stimăm. Avem o stimă deosebită pentru această personalitate».
Ce va urma?
«Cu colegii noştri din Parlament nu cred că vom putea avea negocieri, dar discuţii. Criza economică se mişcă repede şi toate aceste jocuri ale opoziţiei «vor – nu vor» sunt periculoase pentru ţară. Dacă Parlamentul nu lucrează, nu se adoptă legi. Se răsfrânge asupra societăţii».
După scandalul cu Rebecca Loos, toată lumea se aştepta ca David Beckham să nu mai repete greşeala de a dori să o înşele încă odată pe Victoria. Cu toate acestea, se pare că acest lucru s-a întâmplat. Cel puţin aşa pretinde Mariann Fogarassy, o frumoasă unguroaică de profesie model.
Blonda spune că fotbalistul de la AC Milan îi trimite întruna emailuri prin care o invită la o „petrecere privată” a formaţiei italiene, după ce s-au cunoscut la un meci al echipei sale săptămâna trecută. Tânăra de 22 de ani, cu dimensiuni de vis, 95-62-93, povesteşte cum jucătorul a intrat cu ea în vorbă, a făcut fotografii şi a strâns-o de braţ. Apoi, ea i-a strecurat cartea de vizită cu numărul ei de telefon şi adresa de email.
Modelul, care a apărut în FHM, spune că, la 24 de ore după acest lucru, s-a zvonit că Victoria, 35 de ani, a anulat planurile petrecerii de aniversare a zece ani de la căsătorie. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Beckham a infirmat „noua poveste de dragoste” a fotbalistului. „Nu este nimic adevărat în această poveste. Am fost acolo şi nu a fost nicio interacţiune cu această femeie la stadion. De asemenea, nu este nicio petrecere la AC Milan. Este o mincinoasă în căutare de publicitate”.
Unguroaica însă îşi susţine varianta şi chiar are drept dovadă, pe lângă fotografia alături de fotbalist, şi emailuri pe care Beckham i le-ar fi trimis ca să o invite la petrecere. Frumoasa este cunoscută ca un model de succes pentru fotografiile topless care au făcut înconjurul întregii lumi.
După cum se ştie, despre partenerul de viaţă a fostei Spice Girls s-a spus în repetate rânduri că şi-ar fi înşelat soţia. Dar numai povestea cu Loos a fost confirmată până acum. Ce se va întâmpla de data aceasta este doar o chestiune de timp până când vom afla. Va apleca Posh de data aceasta urechea la noul zvon? Dacă da, să înţelegem că, până la urmă, Mariann Fogarassy va reuşi să îl despartă pe „infidelul” Beckham de frumoasa lui soţie?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins cererea de revizuire a sentinţei pe care Mareşalul Ion Antonescu şi fostul guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu au primit-o pentru că ar fi cunoscut, chiar dacă nu în detaliu, existenţa pactului de neagresiune sovieto-german, Ribbentrop- Molotov. VEZI AICI
În ciuda acestor măsuri, Antonescu şi generalul Vasiliu mai prezentau semne de viaţă. Seful gardienilor a luat o puşcă şi a tras trei patru focuri în corpul lui Antonescu. Doctorul a constatat decesul mareşalului în jurul orei 8:15. Faptele petrecute în acest timp au fost prezentate într-un proces verbal, întocmit de Comisia constituită de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum şi înregistrate de câteva camere de luat vederi. Filmele se află la Ministerul Justiţiei.
Instanţa supremă reţine că Antonescu ar fi dat de înţeles, în timpul unui interogatoriu, că ştia de existenţa unui tratat între Germania şi URSS.
„Toate datele din proces conduc la concluzia că, chiar dacă nu ştiau detaliile, Ion Antonescu şi principalii demnitari chemaţi să răspundă au cunoscut existenţa pactului de neagresiune sovieto-german cu protocolul privind împărţirea sferelor de infleunţă”, consemnează ÎCCJ, în motivarea deciziei din 6 mai 2008, prin care a respins cererea de revizuire a sentinţei prin care au fost condamnaţi mareşalul Antonescu şi ceilalţi membri ai Cabinetului său, dar şi Gheorghe Alexianu.
Având în vedere că unii inculpaţi au dat declaraţii în faţa Tribunalului Poporului, nu se poate reţine că acestă instanţă specială nu a avut cunoştinţă despre existenţa urmărilor concrete ale pactului Ribbentrop – Molotov, motivează ÎCCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, în motivarea deciziei, că au fost invocate mai multe aspecte noi, necunoscute în momentul pronunţării deciziei de condamnare de către Tribunalul Poporului, aspecte care ar constitui motive de admitere a cererii de revizuire.
Aceste aspecte noi vizează protocolul secret la pactul Ribbentrop-Molotov, judecarea şi achitarea lui Gheorghe Alexianu pentru fapte identice, de către un tribunal popular din regiunea Odessa, înainte de a fi condamnat de Tribunalul Poporului şi acte obţinute ulterior condamnării lui Alexianu, din care rezultă că acesta a întreprins numeroase acţiuni cu caracter umanitar.
Numai că, arată instanţa supremă, dezvăluirea conţinutului pactului după condamnare nu înseamnă că era vorba despre un act nou, ci doar despre o înţelegere între două mari puteri.
URSS dorea în mod special Basarabia
Instanţa supremă explică, referitor la protocolul adiţional al pactului de neagresiune între Reichul German şi URSS, că partea sovietică a insistat pentru interesul ei pentru Basarabia, în timp ce „partea germană a declarat că manifestă o totală lipsă de interes faţă de acest teritoriu „. Acest act, arată ÎCCJ, a produs efecte concrete care au depăşit, prin intensitate şi gravitate, limitele aparente ale înţelegerilor convenite, deoarece URSS, la câteva zile după încheierea protocolului, a ocupat Basarabia.
ÎCCJ arată că faptele şi împrejurările reale, reprezentând consecinţele semnării pactului de neagresiune sovieto-german şi a protocolului secret adiţional, erau cunoscute, datorită notorietăţii lor, mareşalului Ion Antonescu şi celorlalţi demnitari, atât atunci când s-au purtat tratative în vederea intrării şi instalării forţelor germane pe teritoriul României, cât şi la data acceptării planului Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice şi, mai ales, în momentul atacării statului sovietic.
„Obligaţia Guvernului şi a Înaltului Comandament Român de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (sovietic) la arestarera şi judecarea persoanelor acuzatede crime de război implică răspunderea necondiţionată a României pentru reglementarea, prin lege, a urmăririi celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război”, se consemnează în motivare.
În acest context, arată instanţa supremă, din momentul semnării unui armistiţiu, nu se mai putea considera că „actele anterioare ale autorităţilor unuia dintre noii noştri mari aliaţi, în măsura în care erau de notorietate, ar fi fost în continuare susceptibile de a fi invocate în justificarea atitudinii de permitere a accesului armatelor germane pe teritoriul ţării noastre şi nici pentru invocarea unei stări de necesitate prelungită, în vederea înlăturării caracterului penal al faptei de atacare a Uniunii Sovietice”.
Fiul lui Gheorghe Alexianu a cerut revizuirea sentinţei din ’46
Procesul a început în 28 aprilie 1998, când Şerban Sorin Alexandru Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucureşti. Între anii 2000 şi 2006, dosarul s-a plimbat de la Parchetul General, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curtea de Apel Bucureşti şi înapoi la instanţa supremă, pentru a se clarifica criteriile de competenţă a magistraţilor care ar fi putut să rezolve acestă solicitare.
În cele din urmă, s-a stabilit că instanţa abilitată este Curtea de Apel Bucureşti, „chiar dacă infracţiunile intrau în competenţa altei instanţe şi chiar dacă infractorii erau militari, întrucât acastă instanţă a preluat competenţa Tribunalelor Regionale, în prezent desfiinţate”.
În 1946, Tribunalul Poporului din Bucureşti i-a condamnat pe Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Vasiliu, Dragoş Titus, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Vaslie Dimitriuc, Mihail Sturza, Ioan Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constatin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu la pedepse cu moartea, detenţiunea grea pe viaţă sau muncă silnică, pentru mai multe infracţiuni, precum „dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război”.
Iată execuţia mareşalului Ion Antonescu
Sursa Adevarul
La procesul lui Ion Antonescu, după ce şi-a depus mărturia, înainte de a ieşi din sala de proces, Iuliu Maniu i-a strâns mâna acuzatului însă mai târziu nu a intervenit pe lângă regele Mihai I pentru comutarea condamnării la moarte, fapt semnificativ întrucât Iuliu Maniu era categoric şi principial împotriva pedepselor capitale.
Executia mareşalului Ion Antonescu a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la Jilava. Ion Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar a fost refuzat. În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. S-a ridicat pe mâna dreaptă zicând că nu e mort şi să se tragă din nou. Şeful gardienilor l-a împuşcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, aşa că a mai fost nevoie de încă un glonţ în piept.
Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.
MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,
observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand „integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. „La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.
Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii „vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele „ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra „conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: „Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)
Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista „probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, „Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti Sursa: Romania Libera
Deşi ar fi trebuit să fie taman pe dos, povestea de dragoste a Andreei Mantea cu Andrei Ţârdea se încurcă pe zi ce trece mai mult. Asta în ciuda faptul că afaceristul a redevenit bărbat liber. Cu ce preţ, însă?!
În instanţă, bărbatul şi-a recunoscut copilul, asta după ce negase în presă preţ de trei luni că ar fi tatăl micuţului. Nefiind prezentă la tribunal, Andreea ar fi avut o criză de nervi în momentul în care a aflat „isprava” iubitului ei. Pentru că, la rândul ei, vedeta crezuse spusele lui Andrei, că nu ar fi părintele copilului Alexandrei.
„Dacă e copilul tău, ne despărţim!”, a tunat „iepuraşul”, scrie Click!. Mai mult, bruneta i-ar fi dat un ultimatum prietenului: „Dacă nu faci testul de paternitate ca să-mi dovedeşti că nu e al tău copilul, ne despărţim”. De voie de nevoie, Andrei s-a conformat şi, sub ameninţările iubitei, a pus mâna pe telefon şi a discutat cu avocata fostei soţii, pentru a merge la IML.
„I-am transmis să sesizeze mai întâi instanţa şi apoi mergem împreună în faţa medicilor legişti”, spune Ionela Negulici, avocata Alexandrei fostă Ţârdea, actual Bădescu. Iar fosta soţie o ţine în continuare pe a ei. Fetiţa este a lui Andrei. Ba, mai mult, plusează cu un „încă îmi iubesc fostul soţ”: „Ţârdea e uşor de manipulat, iar ea este cunoscută şi poate fi un avantaj enorm pentru el. Fata a dat de două ori din gene şi el a căzut pe spate. Sunt lucruri care se pot întâmpla oricui la 26 de ani. Sunt convinsă de acest lucru. I-am demonstrat că nu sunt ahtiată după bani, eu îl iubesc aşa cum este, mai ales ca tată al copilului meu. M-a făcut curvă şi zdreanţă ca să capete încrederea Andreei Mantea, atâta tot. Abia aştept să facă testul de paternitate, ca să se convingă că Ariana este fetiţa lui. E o scumpete de fată, e Alexandru întreagă. De la mine a luat doar sexul şi ochii, iar de la el a luat tot”. Rămâne de văzut dacă va lua şi pensia alimentară…
Știri mondene 